Deficienta mintala de gradul I (deficienta mintala usoara), concept

sinonim cu debilitatea mintala (in context psihiatric) si insuficienta mintala, are un

inteles ce acopera intervalul cuprins intre intelectul liminar si deficienta mintala
moderata. Psihometric, se defineste prin coeficientul de inteligenta cuprins intre 50
si 69, corespunzator mecanismelor operationale ale gandirii specifice varstei
mintale de 7-9 ani. Subiectii din aceasta categorie sunt capabili de achizitii scolare
corespunzatoare varstei lor mintale si pot ajunge la un grad de autonomie sociala,
insa fara posibilitatea asumarii totale a responsabilitatii conduitelor lor, fiind
incapabili sa anticipeze urmarile si implicatiile acestora.
Din punct de vedere psihopedagogic, subiectii cu deficienta mintala de
gradul II prezinta urmatoarele caracteristici definitorii:
- sunt capabili sa achizitioneze un volum minim de cunostinte, dar
insuficiente pentru o scolarizare corespunzatoare si pentru asigurarea unei
activitati independente; pot efectua unele calcule elementare, fara sa poata
achizitiona conceptul de numar si sa-si formeze o reprezentare clara despre
numere si componenta lor;
- sunt instruibili pana la un anumit punct, cu posibilitatea insusirii unor
operatii, fara a fi in masura sa ajunga la un anumit grad de automatizare; sunt
partial dependent de unele servicii si au o minima capacitate de autoprotectie
impotriva unor pericole obisnuite;
- majoritatea ajung sa-si insuseasca limbajul, vocabularul este restrans la
cuvinte uzuale, insa vorbirea lor este imperfecta, cu numeroase agramatisme,
prezinta frecvente tulburari de articulatie, iar inteligibilitatea le este redusa; nu
reusesc sa-si insuseasca scris-cititul, iar cand ajung la aceasta performanta
deprinderea este mecanica;
- din punct de vedere afectiv, prezinta un grad accentual de imaturitate si
labilitate manifestate prin crize de plans, negativism fata de anturaj, indiferenta,
izolare, atasament exagerat fata de persoanele care se ocupa de ei, puerilism,
ostilitate ; au o mare nevoie de securitate, iar in situatii de abandon din partea
parintilor (singurul lor sistem de referinta si singura experienta relationala)
prezinta conduite reactive pe fondul carora se pot dezvolta structuri mentale
obsesive, fobice sau ipohondrice, deliruri de revendicare sau de persecutie,
depresii anxioase care pot culmina cu actiuni autoagresive (inclusiv suicidul) sau
heteroagresive (inclusiv crime), devenind astfel un pericol social;
- desi ritmul de dezvoltare fizica si psihica este destul de lent, intr-un
cadru social cu o structura mai putin complexa, deficientii din aceasta categorie
sunt utilizabili, permitand o adaptare sociala relativa; daca avem in vedere si
particularitatile vietii lor afective, se poate aprecia ca integrarea sociala a
persoanelor cu deficienta mintala severa, sub aspectul relatiilor interpersonale, este
destul de dificila si nu lipsita de riscuri.
Copilul cu def mintala usoara, prezinta imaturitate afectiva destul de
accentuata, evidentiata in principal prin caracterul exploziv si haotic al trairii
afectelor si capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale, adesea exagerat
de puternice in raport cu cauza care le-a produs, afecteaza. negativ relatiile cu cei
din jur.
Subiectii cu deficienta mintala de gradul I (deficienta mintala. usoara),
sunt capabili de achizitii scolare corespunzatoare varstei lor mintale si pot ajunge
la un grad de autonomie sociala, insa fara posibilitatea asumarii totale a
responsabilitatii conduitelor lor, fiind incapabili sa anticipeze urmarile si
implicatiile acestora.
O analiza pe criterii psihopedagogice evidentiaza urmatoarele
caracteristici definitorii pentru aceasta categorie de subiecti:
- limbajul se dezvolta, in general, cu intarziere, sub toate aspectele sale
(primul cuvant apare, in medie la varsta de 2 ani, iar primele prop abia la trei ani);
vorbirea contine multe cuvinte parazite, cu perseverarea anumitor expresii,
dezacorduri gramaticale, activism redus al vorbirii (se multumeste cu relatari
superficiale), vocabularul este sarac in cuvinte-notiuni, frecventa tulburarilor de
limbaj este mai mare decat la copiii normali, cu o rezistenta specifica la actiunea
de corectare a tulburarilor de limbaj si cu dificultati importante in insusirea
limbajului scris (dislexii, disgrafii, disortografii specifice copilului cu deficienta
mintala usoara);
- capacitate scazuta de organizare si coordonare a actiunilor in
conformitate cu o comanda verbala, datorata tulburarilor functiei de reglare a celui
de-al doilea sistem de semnalizare in formarea legaturilor din primul sistem de
semnalizare, ceea ce explica un grad scazut de constientizare a actiunilor efectuate.