Vlăduţ are o ascuţitoare foarte frumoasă. Este un mic elefant colorat. În
recreaţie iese şi se joacă cu ascuţitoarea în buzunar. În toiul jocului ascuţitoarea îi cade. Cătălin o vede şi o ridică repede. O strânge bine în mână. Ce mult îi place! Ce-ar fi să o oprească pentru el ? Şi fără să se gândească prea mult vâră ascuţitoarea în buzunarul său. Vlăduţ se joacă mai departe cu Viorel. După pauză, vin toţi în clasă. Abia acum îşi aminteşte de ascuţitoare. Caută şi începe să plângă. Întreabă necăjit colegii. Niciunul nu a găsit-o. Supărat foc, Vlăduţ dă vina pe Viorel. - Tu mi-ai luat-o! Cu tine m-am jucat. Dă-mi ascuţitoarea! Dă-mi-o, n- auzi? Zadarnic încearcă Viorel o explicaţie, nimeni nu-l ascultă. Copiii strigă: - Hoţul! Hoţul! Cătălin nu mai poate rezista. Scoate ascuţitoarea din buzunar şi porneşte spre banca lui Vlăduţ. Ochii îi joacă în lacrimi şi glasul îi tremură: - Iartă-mă, Vlăduţ! Poftim ascuţitoarea. Eu sunt de vină. Ți-a căzut în pauză... În clasă cade brusc o perdea de linişte. - Cred, rupe Vlăduţ tăcerea, că amândoi trebuie să ne cerem iertare de la Viorel.