MOROMEŢII de Marin Preda

,,Moromeţii” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Marin Preda, pentru faptul că în
ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului. Această trăsătură se manifestă şi în ceea ce
priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă trăsătură evidentă o reprezintă
tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt verosimile,
iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii.
,,Moromeţii” este un roman postbelic care reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă
de criză, înainte şi după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt înregistrate transformările vieţii rurale, ale
mentalităţilor, şi se impune o nouă tipologie a personajelor.
Titlul conţine numele unei familii hibride, a cărei stabilitate e grav ameninţată de un timp viclean,
lumea ţărănească aflându-se la răscruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necruţătoare. Titlul are
funcţie anticipativă, orientând lectorul spre evocarea vieţii unei familii.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi tradiţionale ţărăneşti care
se destramă. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, a familiei tradiţionale şi a
timpului. Totodată, romanul urmăreşte criza comunicării dintre Ilie Moromete şi familia sa, relaţia dintre
individ şi istorie.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două volume, primul (1955) conţinând trei părţi, iar al
doilea (1967), cinci părţi. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se
face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final, prin cele două referiri la tema timpului. În
incipit, pare îngăduitor „timpul avea nesfârşită răbdare”, pentru ca în final să devină necruţător „Timpul nu
mai avea răbdare”.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii.
Acţiunea este plasată într-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea Gumeşti, în preajma celui de-al Doilea
Război Mondial.
Varietatea şi complexitatea conflictelor sunt o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul
central, social, apare între membrii familiei Moromete. O secvenţă memorabilă o reprezintă scena cinei
din tinda casei Moromeţilor. Ilie Moromete domină o familie formată din copii proveniţi din două căsătorii.
Aşezarea la masă evidenţiază relaţiile dintre ei şi conflictele mocnite, care vor duce la destrămarea familiei.
Astfel, poziţionarea lui Achim, Nilă şi Paraschiv în ,,partea dinafara tindei” prefigurează plecarea lor la
Bucureşti, iar aşezarea lui Niculae, Ilincăi şi Titei de partea cealaltă a mesei sugerează neînţelegerile dintre
fraţi. Un prim conflict are loc între Ilie şi fiii cei mari, pentru că înţeleg diferit lumea. Băieţii îşi
dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să transforme în bani produsele economiei rurale. Alt conflict e între Ilie şi
Catrina, din cauza amânării trecerii casei pe numele soţiei. Un conflict secundar e acela dintre Ilie şi fiul
cel mic, Niculae, pentru că acesta vrea la şcoală, iar tatăl său nu este de acord.
O secvenţă cu valoare simbolică este cea a tăierii salcâmului, pe care Moromete îl vinde lui
Tudor Bălosu pentru a achita o parte din datoriile familiei. Tăierea salcâmului, duminica în zori, se
desfăşoară pe un fond auditiv prevestitor de rele: bocetul femeilor din cimitir şi croncănitul ciorilor.
Salcâmul e simbol al stablităţii, tăierea lui înseamnă destrămarea familiei Moromeţilor şi risipirea iluziilor
lui Moromete.
Sunt prezente şi alte scene care se constituie ca o monografie a satului tradiţional: hora, întâlnirile
din poiana lui Iocan, secerişul, fuga băieţilor la Bucureşti cu oile şi caii.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt construite în manieră realistă. Ilie Moromete
este personaj exponenţial, fiind tipul ţăranului contemplativ. Este caracterizat direct de narator, în capitolul
al X-lea ,,Era cu zece ani mai mare decât Catrina”. Caracterizarea indirectă se desprinde din fapte,
gânduri, atitudini, relaţiile cu celelalte personaje care evidenţiază trăsături ca: inteligenţa, ironia,
disimularea, stăpânirea de sine şi, nu în ultimul rând, firea independentă.
În concluzie, prin Moromeţii, Marin Preda se înscrie în tradiţia romanului românesc de inspiraţie
rurală, continuând linia lui Slavici, Rebreanu şi Sadoveanu, dar se distanţează de aceştia, propunând o
viziune nouă asupra existenţei ţăranului român.

653 de cuvinte