În învăţământul profesional şi tehnic, stagiile de pregătire practică comasată se organizează şi se
desfăşoară ca parte a programului de pregătire profesională, în vederea învăţării la locul de muncă.
Stagiul de practică este realizat de practicant (elevul care efectuează practica comasată la agentul economic) în vederea dobândirii unor competenţe profesionale care sunt precizate într-o anexă (anexa pedagogică) la „Convenţia-cadru privind efectuarea stagiului de pregătire parctică în întreprindere de către elevii din învăţământul profesional şi tehnic” şi care sunt conforme Standardului de Pregătire Profesională pentru calificarea respectivă.
Modalităţile de derulare/efectuare a stagiului de pregătire practică pot fi:
în cadrul unui contract de muncă, cei doi parteneri (practicantul şi partenerul de practică-agentul economic) putând să beneficieze de prevederile Legii nr. 27/2007; în cadrul unui proiect, eventual finanţat prin Fondul Social European; înafara unui contract de muncă.