Dragă Moș Crăciun,

Știu că probabil ești supărat pe mine pentru că nu ți-am mai scris de mult, cam de vreo 10 ani,
dar să știi că n-am uitat de tine. O să încep prin a-ți mulțumi pentru toate zâmbetele pe care mi
le-ai pus pe față, pentru toate ajunurile pe care le petreceam cu ochii pe geam sperând că “poate
măcar în anul acesta o sa te văd”.

Dacă nu e prea mult pentru tine, după 10 ani, dragă moșule, îți cer să faci în așa fel încât toate
amintirile din vremea în care obișnuiam să îți scriu să rămână înmagazinate în mintea și sufletul
meu toată viața. Pentru că moșule, ce bine era atunci!

Copilăria petrecută la țară a fost probabil unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-ar fi putut
întâmpla. Acum realizez cât de mult a însemnat să fac parte din ultimele generații care s-au
bucurat de tot ce e în jur fără să știe de smartphone-uri, facebook, instagram; am trăit copilăria în
cel mai frumos mod, autentic. Prima ninsoare aducea și cea mai mare bucurie. Ieșitul cu sania pe
uliță, bătăile cu bulgări, construitul de oameni de zăpadă erau preocupările cele mai mari și nu
gânduri precum: „trebuie să schimb roțile la mașină”, “dacă sunt blocate drumurile cum ajung eu
la facultate/ locul de muncă?”, ”trebuie să fac pârtie ca să pot scoate mașina din garaj”, “trebuie
să mă trezesc cu o oră mai devreme pentru a ajunge la timp“ etc. Iarna o priveam cu alți ochi,
lumea o priveam cu ochii unui copil fericit, fără griji. Fiecare căzătură reprezenta doar un motiv
în plus de a ne ridica încă o data și apoi încă o dată. Bineînțeles că acasă spuneam că nu s-a
întâmplat nimic, dar zgârieturile, vânătăile, mâinile pe care nu ni le mai simțeam aduceau
argumente împotriva noastră.

În fiecare iarnă se respectau aceleași tradiții, ca un ritual în care: înghețata făcută în zăpadă,
serile în care vizionam împreună “Singur acasă”, mirosul de cozonaci care efectiv inunda
întreaga casă, nu aveau cum să lipsească, bradul împodobit doar atunci când participa întreaga
familie era regulă ce nu putea suferi modificări, laptele fiert de bunica în tuciul în care fusese
făcută mămăliga era un deliciu, așezatul de instalații pe toată casa și prin toți pomii era cu
adevărat o muncă titanic, mirosul acela de coajă de portocală pusă pe soba încinsă nu avea cum
să lipsească din camera bunicilor, toate evenimentele importante – masa de Crăciun, revelionul,
desfăcutul de cadouri, toate, absolut toate se petreceau în familie. Pentru că sărbătorile sunt
despre iubire, și unde te simți cel mai iubit dacă nu în familie? Pentru fiecare dintre noi de
sărbători toate drumurile duc acasă.

De un timp parcă sărbătorile parcă nu mai sunt la fel, tradițiile nu mai sunt respectate cu aceeași
rigurozitate și ce e cel mai trist e că generațiile actuale și cele viitoare de copii nu mai simt cu
aceeași intensitate spiritul Crăciunului, sau dacă o fac, sunt ghidați de alte valori. Acum copiii nu
mai merg la colindat pentru 2 covrigi și un măr, ci doar pentru bani. Astăzi copiii doresc de la
tine, moșule, cadouri din ce în ce mai extravangante, gadgeturi din ce în ce mai scumpe, jucării
din ce în ce mai performante. Desenele copilăriei mele (“Tom și Jerry”, “Bugs Bunny”,
“Autobuzul magic”, “Ce-i cu Andy?” , “Țestoasele Ninja”, “O lume dispărută”, “Franklin și
prietenii săi”, “Frații Grimm”, “Poveștile de Hans Christian Andersen”, “Pokemon” etc.), desene
de la care aveai ce învăța, care aveau un șir logic al acțiunii acum s-au transformat în niște
caricaturi cu personaje cu corpuri disproporționate, care în esență nu transmit niciun mesaj de
calitate. Până și jocurile erau altfel: v-ați ascunselea, telefonul fără fir, rațele și vânătorii,
elasticul, șontronul, țară țară vrem ostași, erau cele mai populare și nu metin, counter-stike, x-
box-urile și toate celelalte inovații. Nu este greșit că lumea a evoluat, că tehnologia s-a dezvoltat,
pentru că tehnologia aduce în viața fiecăruia dintre noi beneficii incredibile. Dar parcă, privind în
ansamblu, în loc să evoluăm, involuăm; parcă pierdem esența, pierdem entuziasmul, bucuria,
suntem din ce în ce mai triști, mai ocupați, mai stresați și parcă nici copiii nu mai sunt la fel. Nu
mai știu să împartă, să mai comunice față în față nu prin intermediul rețelelor de socializare și se
maturizează mult prea devreme. Neprimind afecțiunea și timpul de care au nevoie pentru a se
dezvolta armonios din partea părinților mult prea ocupați și stresați, copiii încep să-și canalizeze
atenția și energia asupra altor lucruri. Astfel, fumatul la vârste de 10-12 ani devine deja mult prea
întâlnit pentru a mai putea fi catalogat ca o anormalitate. Fetele ajung să folosească tot felul de
creme și produse de make-up mult prea devreme și au tendința de a arăta mult mai mature decât
o arată vârsta din certificatul de naștere.

Dragă moșule, îi mulțumesc lui Doamne Doamne că am copilărit într-o altă perioadă, că m-am
bucurat maxim de orice lucru din jurul meu, că am trăit iernile exact ca-n poezia lui Vasile
Alecsandri, că am crescut într-o perioadă în care copiii își puneau imaginația la lucru și nu
dădeau un search pe google, că am învățat să cădem și să ne ridicăm fără să dramatizăm prea
mult, că n-am fost protejați de sărăcia din jurul nostru, de viața care nu e tot timpul roz. Și dragă
moșule, vreau să le mulțumesc și părinților pentru că m-au învățat ce înseamnă să împarți, să ierți
și să iubești, pentru că preferau să spună că nu vor sau nu au poftă doar pentru ca eu și fratele
meu să mâncăm mai multe dulciuri. Am învățat de la bunica să prețuiesc întotdeauna lucrurile pe
care le am, pentru că într-adevăr noi oamenii avem tendința de a ne dori mai mult și mai mult, și
din păcate acest mai mult nu se referă la o evoluție cognitivă, psihologică, spirituală, ci doar la
una materială.

Dragă moșule, tu ai observat că am crescut frumos, uniți, puternici. Cu timpul ne-am împuținat,
tradițiile nu au mai rămas aceleași. Nu mai suntem copiii aceia inocenți și tot timpul cu zâmbetul
pe buze, bunicul acum imi spune povești din ceruri, iar noi, copiii de atunci nu mai ieșim la
colindat sau cu sania pe uliță, acum avem alte preocupări, aspirații, alte responsabilități.“Iartă-mă
copilărie că am vrut să fiu om mare”

Așa că moșule de data asta nu-ți mai cer ciocolață și portocale, îți cer oameni, sănătate și
iubire… și încă ceva dragă moșule, dacă nu e prea mult pentru tine amintește-mi în fiecare an de
Crăciun de copilul din sufletul meu.

Cu recunoștință,
O veche prietenă!