3.

Prevederi ale dreptului familiei privind casatoria [74]

Dreptul familiei din Romania este "acea ramura a sistemului national de drept care
cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile personale si
patrimoniale care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si raporturile asimilate
de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul ocrotirii si
intaririi familiei" [75].
In literatura de specialitate din Romania au existat numeroase pozitii privind
locul pe care trebuie sa-l ocupe dreptul familiei in sistemul national de drept,
unii apreciind ca dreptul familiei este institutie de drept civil, iar altii au
calificat dreptul familiei ca ramura distincta de drept [76]. A se sustine teza
conform careia dreptul familiei este o institutie de drept civil [77], nu putem
afirma ca este fundamental gresita, avand in vedere ca institutia casatoriei este o
problema privata, iar istoricul dreptului familiei vine in sustinerea acestei teze.
Prin Legea nr. 429 din 4 iunie 1945, care abroga art. 277 din Codul civil, care
interzicea recasatorirea sotilor divortati, se face inceputul noului regim
matrimonial [78]. Atat Constitutia din 1948, cat si cea din 1952 au conturat noul
stadiu al dreptului familiei. Dreptul familiei s-a constituit ca ramura distincta
de drept in urma desprinderii de dreptul civil prin adoptarea Legii nr. 4 din 4
ianuarie 1954, intrata in vigoare la data de 1 februarie 1954. Astfel, dreptul
familiei din Romania era parte a dreptului civil inainte de adoptarea Codului
familiei, asa cum sunt sistemele de drept din alte tari (ex. Franta, Grecia) si
spre care se tinde si in tara noastra prin proiectul Noului Cod civil.
In prezent, ne aflam in fata unei ramuri de drept de sine statatoare, contribuind
la aceasta vointa legiuitorului care, printr-o serie de acte normative, a reusit
desprinderea dreptului familiei de dreptul civil. O astfel de desprindere se poate
explica prin complexitatea relatiilor de familie care se cereau a fi reglementate
distinct si nu pentru a se promova o reglementare de tip sovietic [79], ramanand si
in continuare o stransa legatura intre dreptul familiei si dreptul civil. Privind
obiectul de reglementare al normelor de dreptul familiei, observam ca acesta este
format din " raporturile de familie�"[80] , delimitate de relatiile de drept civil,
punandu-se accent pe relatiile de natura afectiv-morala si mai apoi pe cele de
natura juridica [81].
a. Institutia juridica a familiei in legislatia civila
Notiunea de familie este folosita in mod curent in limbajul cotidian. Desi aflata
in uzul cotidian, din perspectiva juridica notiunea de familie este greu de definit
[82], ea aflandu-se in cercetarea multor stiinte precum sociologia, psihologia,
medicina, stiintele istorice, dreptul, etc., fiecare punand in lumina aspectele
caracteristice fiecarei stiinte.
Casatoria constituie izvorul de capetenie al legaturilor dintre membrii unei
familii [83], sub aspect juridic, notiunea de familie putand fi definita ca o forma
de relatii sociale intre persoane apropiate prin legaturi bazate, in principal, pe
casatorie sau rudenie [84](inclusiv adoptia). Familiile sunt constituite din soti,
parinti si copii, precum si din alte persoane intre care exista relatii de rudenie
[85]. Dar, in sens restrans, notiunea de familie desemneaza sotii si copiii lor
minori cat timp acestia se afla sub ocrotirea parinteasca (notiunea de drept
comun), in sens larg, potrivit doctrinei [86], pe langa parinti si copii
alaturandu-se si alte categorii de persoane [87]. Dreptul familiei din Romania
reglementeaza relatiile de familie, relatii care se intemeiaza pe prietenie si
iubire in primul rand, iar nu pe lege [88], in cazul concubinajului, chiar daca
exista o iubire reciproca si o viata comuna, neputandu-se vorbi de existenta unei
familii [89].
Ne-am propus sa punem in evidenta in cele de mai jos unele din aspectele juridice
privind familia si casatoria in legislatia din Romania [90], importante si pentru
dreptul bisericesc, avand in vedere obligativitatea casatoriei civile pentru
primirea Sfintei Taine a Cununiei, pentru a ne contura cu o mai mare usurinta
imaginea familiei si casatoriei crestine in acest context, retinand si faptul ca
legislatia in domeniu este determinanta in viata comuniunii familiale crestine.
Familia, fiind un mod de viata in societate, este in egala masura atat un fenomen
social, cat si o institutie juridica. In societate, familia se manifesta ca un grup
natural, ca realitate sociologica, economica si juridica [91]. Pe parcursul
istoriei, unitatea familiei este regasita in toate societatile, chiar daca grupul
familial a fost mai putin structurat. Astazi, in societatile moderne, importanta
familiei ramane considerabila. Sub aspect sociologic, familia se afirma ca o forma
specifica de comunitate umana, ea unind persoane prin casatorie, filiatie sau
rudenie, constituind o comunitate de viata, interese si intrajutorare [92].
Importanta familiei reiese si din aspectul vietii economice, constituind o unitate
de productie, dupa doctrina juridica. Desi aceasta unitate economica (puternica in
societatile primitive) este mai putin vizibila, totusi ea nu a disparut in
contextul profesiilor salarizate, ajutorul familial ramanand in continuare de prima
importanta [93]. Colaborarea in sanul familiei este un fapt real, des intalnit sub
aspect economic [94].
Desi grupul familial este recunoscut, totusi nu i s-a acordat personalitate
juridica, familia [95]�nefiind un subiect de drept, legea conferind familiei
diferite drepturi, fara sa i se recunoasca in acelasi timp si personalitatea
juridica autonoma. Impedimentul principal reiese tocmai din schimbarile frecvente
care apar in componenta familiei [96].
Doctrina juridica subliniaza importanta familiei, intemeind pe aceasta nevoia unei
reglementari speciale. O astfel de reglementare riguroasa s-a impus datorita
importantei si complexitatii relatiilor de familie care fac obiect de cercetare
pentru multe stiinte. Retinem in doctrina [97]trei functii ale familiei: functia de
perpetuare a speciei, functia educativa si cea economica [98], formularea acestora
fiind influentata de conceptiile celorlalte stiinte (sociologia, pedagogia,
psihologia, etc.) [99] .

b. Actul juridic bilateral al casatoriei [100] si conditii canonice pentru cununie

Jurisconsultul roman Herenius Modestinus a dat o definitie completa casatoriei
[101]�, ea fiind citata ulterior de numerosi specialisti in drept: "Nuptiae sunt
conjunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, individuae vitae consuetudo,
divini et humani juris comunicatio" [102]. Putem observa in aceasta definitie cele
doua dimensiuni ale legaturii dintre barbat si femeie, atat cea civila, punandu-se
bazele institutiei familiei bazata pe casatoria civila, cat si cea divina, prin
celebrarea religioasa a casatoriei. Modestinus a subliniat sensul moral religios al
casatoriei, vizibil influentat de crestinism, aceasta observandu-se si la
Justinian, mai tarziu, care a definit astfel casatoria: "Nuptiae sive matrimonium
est viri et mulieris conjuctio individuam, vitae consuetudinem continens" [103].
Astfel, atat Modestinus, cat si Justinian definisc casatoria ca unire a barbatului
cu femeia pentru toata viata, ceea ce intareste conceptia crestina despre
casatorie, facandu-ne sa acceptam teza conform careia nu numai Justinian, dar si
Modestinus ar fi cunoscut Noul Testament si disciplina bisericeasca [104].
In decursul vremii, casatoria a fost definita in chip diferit, plecandu-se de la
conceptii diferite [105]. In vechile noastre legiuiri, Pravila lui Matei Basarab si
a lui Vasile Lupu definesc unirea barbatului cu femeia in casatorie cu caracter
religios crestin, iar Codul Calimach exprima mult mai concret legatura de iubire a
sotilor in casatorie, acestia unindu-se prin vointa libera, traind in comuniunea
dragostei familiale cu frica de Dumnezeu si cu cinste, implinind scopurile
casatoriei (art. 63) [106].
Actualmente, Codul familiei din Romania nu defineste casatoria [107], dar acest
termen este folosit in doua sensuri [108]: ca act juridic [109] incheiat intre cei
ce se casatoresc, fiind un act bilateral si ca situatie juridica a celor ce se
casatoresc [110]. Doctrina a definit casatoria ca o uniune dintre un barbat si o
femeie [111], intemeiata pe consimtamantul celor ce se casatoresc, cu scopul de a
intemeia o familie si reglementata prin norme legale, aplicabile pe temeiul
consimtamantului. O astfel de definitie o gasim in dictionarul de dreptul familiei
[112]. Pe baza acestei definitii mentionam caracterele casatoriei [113]: casatoria
este o uniune dintre un barbat si o femeie; casatoria este liber consimtita;
casatoria este monogama; casatoria se incheie in formele cerute de lege; casatoria
are un caracter civil [114]; casatoria se incheie pe viata; casatoria se intemeiaza
pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie; casatoria se incheie in
scopul intemeierii unei familii.
In secolul al XX-lea, unii autori au definit casatoria [115]�ca fiind "un contract
solemn, prin care barbatul si femeia stabilesc intre ei o uniune sanctionata de
lege, cu scopul de a trai impreuna", definitie care a fost acceptata drept completa
prin generalitatea termenilor folositi [116]. Dar, privind natura juridica a
casatoriei, putem afirma ca actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate
fi numit contract civil, ci este un act juridic bilateral prin care viitorii soti
consimt liber si deplin egali sa se supuna statutului legal al casatoriei, in
acelasi timp existand deosebiri intre contract si actul juridic al casatoriei
[117], mentionate de Profesorul Ion Filipescu. Dupa acest autor, al carui Tratat de
dreptul familiei este de referinta in literatura de specialitate din Romania,
deosebirile intre contract si actul juridic al casatoriei sunt urmatoarele: 1. daca
in cazul contractului cele doua parti au scopuri diferite, in cazul casatoriei
ambele parti au un scop comun, adica intemeierea unei familii; 2. efectele
contractului sunt determinate de parti, in anumite limite legale, pe cand efectele
casatoriei sunt prestabilite de lege; 3. in principiu, un contract poate fi
susceptibil de modalitati, casatoria nefiind afectata de astfel de modalitati; 4.
contractul fiind stabilit mutuus consensus, poate inceta prin vointa comuna a
contractantilor, pe cand casatoria nu poate inceta prin acordul de vointa al
sotilor; 5. in cazul contractului, daca una dintre parti nu-si executa obligatiile,
cealalta parte poate cere rezolutiunea, pe cand casatoria poate fi desfacuta prin
divort in conditii legale; 6. diferentele sunt vizibile si in ceea ce priveste
nulitatile [118].
Studiind aceste aspecte ale dreptului familiei din Romania privind actul juridic al
casatoriei, putem constata neimplicarea factorului religios [119], laicismul fiind
bine determinat intr-o lume secularizata, iar contradictiile sunt vizibile mai ales
cu privire la dimensiunea morala a familiei [120], sustinuta numai formal in legea
de stat, precum si privind modalitatea de procedura a reglementarii incheierii
casatoriei si a vietii de familie. Astfel, vom pune in evidenta unele dintre
slabiciunile actualei legislatii privind dreptul familiei din Romania, uneori si
prin concurenta legislatiei internationale in materie (unele deja mentionate mai
inainte), pentru a sesiza consecintele aplicarii legislative si pentru a avansa
unele mijloace care pot influenta pozitiv perspectivele familiei crestine in
contextul actual.
Facem mentiunea inca de la inceput ca in dreptul familiei se vorbeste foarte putin
de iubire, ca prima conditie pentru incheierea casatoriei si cu atat mai putin de
obligatia de fidelitate a sotilor. De aici si lipsa de precizare in chip pozitiv a
obligatiei de coabitare pentru soti, toate acestea avand ca efect incurajarea
concubinajului care nu este incriminat de legea penala, actualul cod penal
nemaiincriminand adulterul. Astfel, infidelitatea sotilor sta la baza destramarii
familiei si a sporirii divorturilor. Este de apreciat faptul ca exista si
specialisti in domeniul dreptului care, observand lipsa acestor prevederi in Codul
familiei, au subliniat importanta obligatiei de coabitare, de fidelitate si de
sprijin moral si material, sustinand in acelasi timp ca lipsa sau ignorarea lor de
catre soti "genereaza imprejurarile ce se vor circumscrie institutiei divortului
[121]. Daca sotii, pe baza iubirii reciproce si a consimtamantului liber au dorit
intemeierea unei familii bazate pe casatorie, acestia in mod obligatoriu trebuie sa
convietuiasca, altfel ar fi in contradictie cu scopurile casatoriei si cu
caracterul ei de uniune intre soti, mentionate chiar de legea civila. Cu toate
acestea, Codul familiei nu are o prevedere expresa pentru aceasta, invocandu-se ca
acest fapt se desprinde indirect din dispozitiile articolului 26: "Sotii hotarasc
de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria", implicit asupra locuintei [122].
Asadar, sotii au obligatia de coabitare, cu exceptia cazurilor speciale [123],
numai asa se pot implini indatoririle reciproce intre soti.
Legat de obligatia de coabitare se afla si obligatia sotilor la fidelitate
reciproca, obligatie care asigura consolidarea familiei. Codul familiei actual nu
face vreo mentiune expresa privind fidelitatea, asa cum se gasea in Codul civil din
1865: "sotii isi datoresc unul altuia credinta" (art. 194, C. civ.). Dar,
caracteristicile casatoriei sustin obligatia de fidelitate, insa aceasta se deduce,
nu se si reglementeaza pozitiv, explicatia fiind ca este o obligatie morala a
sotilor si aceasta tine de propria constiinta a lor.
Constitutia Romaniei din 2003 a consacrat egalitatea deplina intre barbat si femeie
(art. 48, alin. 1), aceasta implicand si obligatia la fidelitate, atat pentru
barbat, cat si pentru femeie. O consecinta fireasca era articolul 304 din Codul
penal care incrimina adulterul sotilor: "Fapta persoanei casatorite de a avea
relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoare de la o luna la sase
luni, sau cu amenda". In noul Cod penal acest articol a fost abrogat, in
contradictie cu reglementarea constitutionala in materie, fiind inca un motiv in
plus pentru divort si pentru distrugerea familiei, omul aflandu-se intr-o societate
romaneasca in deruta sub aspectul moralitatii ei si care sta cu ochii indreptati
spre "imbelsugarea" lumii occidentale, de fapt prospera material, dar saracita
spiritual. In plus, Codul familiei face unele precizari importante: "copilul nascut
in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei" (art. 53, alin. 1) si "copilul
conceput in timpul casatoriei, are ca tata pe fostul sot al mamei, daca nasterea sa
a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie" (art. 53, alin. 2).
Asadar, prezumtiile legale de paternitate isi au originea in obligatia de
fidelitate, presupunandu-se ca sotii si-au indeplinit datoriile fizice in timpul
casatoriei, in timpul legal de conceptie a copilului si ca sotia a fost fidela
sotului sau [124].
Influentele occidentale sunt vizibile, mai ales acum cand Romania este membra cu
drepturi depline a Uniunii Europene, profilandu-se si la noi cu tarie institutia
concubinajului si uniunile de lesbiene si de homosexuali care-si cer in mod
inevitabil drepturile la casatorie si aceasta ca o urmare "fireasca" a abrogarii
articolului 200 din Codul penal, acum prezenta acestor cupluri fiind licita.
Facem aici unele precizari privind concubinajul, institutie consolidata astazi prin
indiferentismul religios al omului aflat intr-o societate secularizata, dar si din
cauza unei legislatii ingaduitoare din ratiuni politice, precizari deosebit de
importante in contextul incercarii noastre de a reconsidera institutia casatoriei
din perspectiva legislatiei bisericesti intemeiate pe normele religios-morale.
Astfel, uniunea liberala sau concubinajul [125] se intalneste frecvent in
societatea contemporana, acesta asemanandu-se in anumite aspecte statutului legal
al casatoriei (existenta sentimentelor, a iubirii reciproce si a solidaritatii
morale si materiale), fara sa i se aplice prin analogie normele juridice care
guverneaza casatoria. Desi concubinajul se deosebeste esential de casatoria
reglementata legal, totusi el se infatiseaza aparent apropiat de casatorie, fiind
prezentat uneori chiar ca o alternativa cu efecte similare [126]. Din pacate, o
astfel de uniune liberala nu este interzisa de lege, dezvoltandu-se chiar unele
curente care incurajeaza un statut juridic pentru aceasta stare de fapt si
recunoasterea unor anumite efecte juridice. Statisticile actuale arata o amploare a
concubinajului in dauna institutiei casatoriei, generand o modificare a raportului
concubinajului cu ordinea publica. Importanta acordata concubinajului in unele
state a determinat aparitia unor modificari legislative, cum ar fi asa-zisele pacte
de solidaritate sau clauza de acrescamant [127], care au dus la o liberalizare a
moravurilor cu consecinte grave nebanuite la nivelul moralitatii in societate.
In prezent, in tara noastra, intre concubini nu exista drepturi si obligatii asa
cum exista intre soti: "numai casatoria incheiata in fata delegatului de stare
civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti" (cf. art. 3, C. fam.). In
schimb, statutul copilului nascut in afara casatoriei este egal cu cel al copilului
din casatorie. Pentru a se putea discuta de concubinaj, trebuie sa fie vorba de o
legatura stabila si fara existenta impedimentelor pe care legea le mentioneaza
pentru casatorie, casatoria fiind posibila numai prin exprimarea vointei celor doi.
Precizam aici ca in conceptia Curtii Europene a Drepturilor Omului, concubinajul
poate produce efecte juridice, chiar in concurenta cu casatoriile incheiate formal
[128]. Referindu-se la anumite cazuri cu privire la incalcarea articolului 8 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale [129]:
"Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a
domiciliului si a corespondentei sale", Curtea a precizat notiunea de "viata de
familie", intelegandu-se prin aceasta nu numai relatiile bazate pe casatorie, dar
si "alte legaturi de familie" de facto [130], atunci cand persoanele convietuiesc
in afara casatoriei. Prin urmare, convietuirea in concubinaj, precum si alti
factori, pot fi suficienti pentru ca aceasta relatie sa creeze "legaturi de
familie" de facto . Insa, concubinajul nu se confunda cu casatoria, concubinii
neavand obligatiile si drepturile specifice sotilor, cei ce se invoiesc sa traiasca
intr-o asemenea stare de pacat, cu mare usurinta nu-si datoreaza fidelitate si nici
sprijin moral si material, neavand nici vocatie succesorala.
Biserica Ortodoxa, precum si Biserica Romano-Catolica, nu accepta starea de
imoralitate, de pacat a concubinajului, caci "pentru Biserica, orice legatura in
afara celei binecuvantate de ea, in vederea intemeierii unei familii si a nasterii
de prunci este faradelege, pacat sau traire in faradelege si nu este acceptata de
invatatura si de morala crestina" [131]. Biserica nu poate binecuvanta o astfel de
desfranare [132], iar cei ce traiesc intr-o astfel de legatura, care nu este nunta,
mai bine sa se desparta asa cum prevad canoanele Bisericii Ortodoxe. Sfantul Vasile
cel Mare are in vedere concubinatul, un fel de concubinaj al lumii moderne,
convietuirea unui barbat liber cu o femeie libera caracterizata prin stabilitate si
lipsa intentiei partenerilor de a se considera soti, considerandu-l desfrau in
canonul 26: "Desfraul nu este nunta, si nici inceput de nunta; drept aceea, de-ar
fi cu putinta sa se desparta cei ce se impreuna prin desfrau, aceasta este mai
bine. Iar daca cu tot dinadinsul le va placea impreuna vietuirea, apoi sa cunoasca
epitimia pentru desfrau, dar sa se permita ca sa vietuiasca laolalta ca sa nu se
intample ceva mai rau" (can. 4, 21, 22, 34, 37, 38, 48, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile
cel Mare) [133]. Vadita toleranta a Parintelui capadocian fata de convietuirea in
concubinat, ca o exceptie de la doctrina canonica a Bisericii, si aceasta numai
daca cei doi nici nu se despart, nici nu se casatoresc, se poate explica prin
contextul istoric al secolului al IV-lea in cadrul Imperiului roman. Legislatia
romana permitea pe langa casatoria legala si institutia concubinatului care este
specifica dreptului roman, fara corespondent in dreptul modern si fara sa fie
asimilat cu termenul de "concubinaj" [134]. In timp, aceasta stare de pacat a
concubinatului roman (prin comparatie, putem afirma intr-o oarecare masura
concubinajul actual) si-a pierdut din importanta spre sfarsitul secolului al VIII-
lea, cand imparatii Leon Isaurul si Constantin Copronimul, in Ecloga lor, iar mai
tarziu, imparatul Vasile I Macedoneanul (sec. IX), in Prohiron, au hotarat ca
nimeni nu poate tine concubina in casa sa, unii ca acestia trebuind ori sa se
casatoreasca, ori sa se desparta. Imparatul Leon al VI-lea, prin novela 89, a
randuit numai casatoria binecuvantata de Biserica drept casatorie legala [135].
Astfel, prin legislatia civila, exceptia canonului 26 al Sfantului Vasile cel Mare
si-a pierdut valabilitatea, incat concubinatul a fost interzis.
In zilele noastre, prin actuala legislatie din Romania, concubinajul nu este
interzis, dar exista toate premisele necesare ca aceasta stare de desfrau sa fie
legalizata ca o stare paralela institutiei casatoriei. Ar trebui sa privim situatia
concubinajului in alte tari ale Uniunii Europene si nu numai. Numeroase state
europene au legiferat concubinajul si aceasta mai ales din cauza numarului mare de
copii nascuti din cupluri necasatorite. Pe primul loc se afla Islanda cu 65% dintre
copii proveniti din relatii de concubinaj, urmata de Danemarca si Suedia cu 55%,
iar in Marea Britanie proportia este de 40%. Si in Romania, desi aceasta proportie
este mai scazuta datorita mentalitatilor si educatiei religios-morale, totusi din
ce in ce mai multi tineri romani prefera concubinajul din cauza conditiilor
economice si socio-culturale, multi preferand sa evite responsabilitatile pe care
le presupune viata de familie.
Biserica Ortodoxa Romana, pe baza invataturii sale religios-morale si a
prevederilor canonice, nu poate accepta starea de desfrau a concubinilor, ei
neputand fi cununati, nu numai pentru starea lor de pacat, dar si pentru faptul ca
numai cei casatoriti civil pot fi cununati in Biserica [136]�si daca indeplinesc
conditiile impuse de legislatia bisericeasca. Biserica recunoaste efectele civile
ale casatoriei, aceasta fiind tot concubinaj fara a primi binecuvantarea Bisericii
prin Sfanta Taina a Cununiei [137]. Asadar, Sfanta Taina a Cununiei urmeaza
casatoriei civile, concubinajul fiind combatut de invatatura crestina, prin acesta
alterandu-se adevaratul sens al familiei care este bazata pe casatorie. Sub aspect
juridic, casatoria nu este un act juridic obisnuit, ci el are o natura juridica
deosebita, iar pentru ca o casatorie sa fie valida trebuie sa fie indeplinite
conditiile legale, atat cele de fond, cat si cele de forma. Conditiile de fond
sunt: diferenta de sex, varsta legala pentru casatorie, consimtamantul si
comunicarea reciproca a starii de sanatate a celor doi viitori soti. Lipsa acestor
conditii impiedica incheierea casatoriei, impedimentele [138]�la casatorie fiind:
existenta unei casatorii nedesfacute a unuia din viitorii soti, rudenia, adoptia,
tutela, alienatia si debilitatea mintala. Prin conditii de forma intelegem
formalitatile premergatoare sau anterioare casatoriei si formalitatile privind
insasi incheierea casatoriei, care trebuie sa fie indeplinite in momentul
incheierii casatoriei.
Vom mentiona aici unele aspecte privind diferenta de sex si varsta legala -
conditii de fond la casatorie, pentru a pune in evidenta diferentierile existente
intre cele doua legislatii, de stat si a Bisericii Ortodoxe.

4. Raportul dintre cununie si casatoria civila

Pana in secolul al IX-lea casatoria a fost recunoscuta pentru oamenii liberi, iar
pentru sclavi pana in secolul al XI-lea, acestia din urma neavand dreptul la
casatorie religioasa [206]. Prin introducerea casatoriei civile ca obligatorie,
cununia ramanand numai facultativa, de constiinta dupa spiritul laic al
rationalistilor, Biserica a luat pozitie fata de aceasta situatie, casatoria civila
nefiind recunoascuta fara binecuvantarea Bisericii, ci numai efectele sale civile.
Fundamentul acestei pozitii este biblic, casatoria fiind instituita de Dumnezeu in
rai [207], Mantuitorul Hristos intarind prin participarea Sa la nunta din Cana
legatura dintre barbat si femeie in casatorie, ridicand-o "din ordinea naturii in
ordinea harului divin" [208]. Biserica este aceea care vegheaza asupra sensului
autentic al casatoriei, aparand intr-o lume secularizata atributele sale, unitatea
si indisolubilitatea, precum si caracterul sau de Taina a Bisericii, instituita de
Insusi Dumnezeu. In consecinta, Biserica are dreptul sa ceara credinciosilor sai
aplicarea legislatiei bisericesti, adica celebrarea Sfintei Taine a Cununiei,
respectandu-se conditiile canonice pentru evitarea impedimentelor. Toate unirile
nebinecuvantate de Biserica, chiar daca a fost incheiata in prealabil casatoria
civila cu observarea legislatiei civile in vigoare, nu pot fi recunoscute sub
aspect canonic si moral, ele fiind considerate concubinaj [209], cum am vazut mai
sus.
In Romania, Constitutia din 2003 [210] nu impune casatoria religioasa pentru
validitatea unirii barbatului cu femeia, fiind suficienta casatoria civila care
produce efecte juridice, garantandu-se in acelasi timp libertatea de constiinta
[211]�si libertatea religioasa [212], fiecare fiind liber sa opteze pentru
casatoria religioasa, dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei civile.
Articolul 48 din Constitutie precizeaza: "Familia se intemeiaza pe casatoria liber
consimtita intre soti (casatoria civila, n.n.), pe egalitatea acestora si pe
dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea
copiilor (alin. 1). Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a
casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai
dupa casatoria civila (alin. 2)". Putem observa cu usurinta caracterul facultativ
al casatoriei religioase in legea fundamentala a tarii noastre si aceasta dupa
incheierea actului juridic al casatoriei civile. Cu toate acestea, pentru Biserica,
nu legiuitorul secular stabileste adevarata legislatie pentru casatorie, ci
Dumnezeu Insusi care a creat prima pereche de oameni si a intarit legatura
casatoriei dintre ei [213]. Casatoria binecuvantata de Dumnezeu este inceputul
adevaratei vieti de familie, este taina unirii barbatului cu femeia, avand ca
icoana unirea lui Hristos cu Biserica Sa, pentru acest motiv Apostolul neamurilor,
Sfantul Apostol Pavel, numind-o "taina mare" [214], caci "prin casatorie (casatoria
religioasa, n.n.) vin la viata urmasii Imparatiei lui Dumnezeu, ai Cerului.
Casatoria este creatia. Parintii sunt impreuna creatori. Casatoria, prin Iisus
Hristos, este bucurie, viata, iubire, inceputul vietii vesnice. Ea este, totusi,
pentru un mare numar de oameni, nu bucurie, ci interes; nu sarbatoare, ci o viata
fara organizare; nu inceputul vietii vesnice, ci al sterilitatii" [215]. Astfel,
toate pasiunile omului contemporan, instrainarea sa de adevaratul sens al
casatoriei, pot sa dispara daca el primeste, constient de importanta si de
impartasirea harului divin, Sfanta Taina a Cununiei, unirea barbatului cu femeia
nemaifiind privita ca o placere, "ci ca dragoste, bucurie, organizare, inceput al
vesniciei" [216]. Prin Sfanta Taina a Cununiei, ca mijloc obiectiv de prezenta
harica, se impartaseste primitorilor, sotilor, harul divin, prin mijlocirea
preotului ca savarsitor. Invocarea faptului ca unii preoti, prin pacatele lor, nu
sunt capabili sa savarseasca aceasta Sfanta Taina si ca nu exista, astfel, efecte
harice, determinandu-i pe unii sa renunte la casatoria religioasa dupa casatoria
civila, este de neacceptat. Preotul este un organ vazut al lui Dumnezeu si
mijlocitor al tainei, efectele tainei producandu-se independent de vrednicia
preotului, adevaratul Savarsitor si Izvor al harului fiind Insusi Domnul nostru
Iisus Hristos [217].
Deci, casatoriile care nu sunt binecuvantate de Biserica prin Sfanta Taina a
Cununiei, prin care se sfinteste legatura de iubire dintre barbat si femeie, nu
sunt considerate valide conform dreptului canonic [218], pentru ca "orice legatura
in afara celei binecuvantate de ea (de Biserica, n.n.), in vederea intemeierii unei
familii si a nasterii de prunci este faradelege" [219]. Biserica trebuie sa tina
cont de legislatia de Stat [220]�privind dreptul matrimonial, dar si Statul trebuie
sa respecte dispozitiile bisericesti care se refera la casatorie, ca Taina a
Bisericii. Bunele relatii existente intre Stat si Biserica, armonia intre canoanele
bisericesti si legile civile au servit de-a lungul timpului ca regula. In istorie
au existat perioade in care imparatii sau conducatorii diferitelor popoare au dat
caracter de legi civile anumitor canoane bisericesti, punandu-le in slujba
interesului comun al statelor respective [221]. Si astazi se impune cu necesitate
armonizarea celor doua legislatii, existand doua casatorii, a Statului si a
Bisericii. In contextul actual, in Biserica Ortodoxa, in ceea ce priveste
conditiile si impedimentele la casatorie, practica bisericeasca trebuie sa respecte
dispozitiile civile in materie, dar fara sa depaseasca limitele extreme ale
iconomiei bisericesti [222].
Privind situatia din Occident, putem spune ca in Franta, in sanul Catolicismului,
Codul napoleonian a impus obligativitatea incheierii formalitatilor civile ale
casatoriei, ceremoniile religioase fiind facultative si fara implicatii in viata
publica. Asadar, legea civila nu considera casatoria decat un contract civil [223],
cum era precizat in acesti termeni in Constitutia franceza din 1791. Separarea
intre cele doua casatorii, civila si religioasa, avea sa duca la o adevarata
"ignoranta si indiferenta fata de celebrarile religioase" [224]. Conform
articolelor organice (nr. 54), adaugate la concordatul din 1801: "Preotii nu vor da
binecuvantarea nuptiala decat acelora care vor justifica contractarea casatoriei
inaintea oficialului civil" [225]. Pentru preotii care nu respectau reglementarile
civile cu privire la obligativitatea casatoriei civile inaintea celei religioase,
Codul penal din 1810 s-a aratat foarte sever atat pentru sotii care acceptau
casatoria religioasa fara incheierea celei civile, cat si pentru preoti. Se
prevedeau amenzi, iar pentru cei ce recidivau erau prevazute chiar pedepse
privative de libertate (cf. art. 200), pentru prima recidiva inchisoarea era de la
doi la cinci ani, iar pentru a doua recidiva inchisoare de la zece la douazeci de
ani. Separarea dintre Biserica si Stat prin legea din 9 decembrie 1905, i-a facut
pe unii sa se intrebe asupra validitatii articolelor din Codul penal, 199 si 200,
cerand chiar o abrogare tacita. Au existat voci care au cerut public abrogarea
celor doua articole din Codul penal, cum ar fi deputatul Alain Madelin (29 iulie
1981), acesta sustinand ca prezenta celor doua articole in Codul penal al unui stat
laic este nedemna, trebuind totusi sa se permita celor ce vietuiesc in uniuni
libere, recunoscute legal in Franta, si care doresc evitarea consecintelor
patrimoniale prin casatorie, sa celebreze casatoria religioasa pentru pacea
constiintei lor [226]. Emil Poulat a subliniat ambiguitatea acestui punct al
dreptului francez, intrebandu-se cum se poate impune casatoria civila celor care
doresc sa primeasca doar ceremonia religioasa, cand Statul nu poate impune
casatoria acelor persoane care traiesc in concubinaj notoriu. Aceasta situatie duce
la existenta casatoriilor clandestine, prevazute de Biserica Romano-Catolica pentru
cazuri extraordinare (La Croix, 26/27 august 1990). Precizam ca pentru cazurile in
care casatoriile religioase nu pot fi celebrate public, dreptul canonic catolic
prevede forme discrete, secrete sau extraordinare pentru validitatea casatoriei
religioase care nu poate beneficia de prezenta publica a preotului competent (can.
1116 si 1130-1133). Codul penal din 1994 a adus o modificare, tinand cont de
contestarea celor doua articole (199 si 200), inlocuindu-le cu articolul 433.21
care prevede inchisoare de sase luni si o amenda de 50.000 franci pentru preotii
care "de o maniera obisnuita" celebrau casatoriile religioase fara justificarea
primirii actului de casatorie civila. Prin introducerea expresiei "de mani�re
habituelle" (de maniera obisnuita), se observa un compromis al legislatiei penale
la reactiile existente, presupunandu-se posibilitatea celebrarii religioase a
casatoriei inaintea celei civile, dar pentru a se evita consecintele penale ale
legii, nu trebuie ca preotul sa celebreze deliberat si aceasta pentru inaplicarea
regulei privind anterioritatea casatoriei civile, ci din ratiuni serioase [227].
Prin urmare, Biserica nu dicteaza si nu blocheaza aplicarea legislatiei civile,
asemenea unui "grup de presiune" [228], ea accepta legislatia civila in masura in
care aceasta nu vine in contradictie cu normele sale religios-morale, iar Statul
trebuie sa accepte legislatia bisericeasca in materie matrimoniala, avandu-se in
vedere faptul ca Biserica este o institutie care se organizeaza si functioneaza in
cadrul Statului, ca institutie recunoscuta de Stat, dar, in acelasi timp, nu
trebuie ignorat de Stat si caracterul Bisericii de institutie divino-umana care se
deosebeste fiintial de celelalte institutii laice ale Statului. In final, precizam
ca sustinem si in tara noastra importanta si necesitatea casatoriei religioase cu
efecte civile pentru credinciosii Bisericii, modificarea art. 48 din Constitutie
fiind necesara, casatoria civila putand fi celebrata pentru necredinciosi, precum
si pentru cei care nu sunt membri ai Bisericii

https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/institutia-casatoriei-implicatiile-
canonice-juridice-societatea-zilelor-noastre-69973.html

DDREPTUL ISLAM

Familia musulman� -�provoc�ri ?i aspira?ii

Islamul a subliniat importan?a celulei familiei ?i i-a trasat �n detaliu
regulile de func?ionare �n Coran ?i Sunnah (tradi?ia profetic�). Aceasta
demonstreaz� importan?a familiei �n legatur� cu individul, societatea ?i
comunitatea musulman�.Putem g�si elaborate pe baza regulilor privitoare la
c�s�torie din Sf�ntul Coran ?i Sunnah , drepturile ?i responsabilit�?ile so?ilor,
rela?ia p�rinte-copil, dar ?i aspecte �n privin?a mo?tenirilor sau divor?
ului.Atingerea tuturor problemelor legate de familie �n asemenea detaliu
accentueaz� ideea c� binele familiei influen?eaz� starea de spirit a individului,
ca ?i stabilitatea ?i securitatea societ�?ii ca �ntreg.�
Preciz�rile din Coran ?i Sunnah sunt direct legate de aqiydah ?i credin?a �n Allah
Prea�naltul.Allah Prea�naltul ne ofer� c�s�toria ca un semn ?i manifestare a �n?
elepciunii Sale nem�rginite: "�i printre semnele Lui [este acela] c� El v-a creat
din voi �n?iv� soa?e, pentru ca voi s� trai?i �n lini?te �mpreun� cu ele. �i El a
pus �ntre voi dragoste ?i �ndurare ?i �ntru aceasta sunt semne pentru un neam [de
oameni] care chibzuiesc"? (Coran, traducerea sensurilor 30:21)Islamul prive?te
contractul de c�s�torie ca pe cel mai sf�nt acord, ce nu trebuie luat �n usor
(discreditat) ?i se opune oric�rei �n?el�ciuni sau pref�c�torii. �n Coran se spune:
"Cum s�-l lua?i �napoi dup� ce v-a?i bucurat �mpreun� ?i ele au primit de la voi
leg�m�nt sf�nt?"? (Coran, traducerea sensurilor 4:21)
Profetul Muhammed (Pacea ?i binecuv�ntarea lui Allah fie asupra lui!)
subliniaz� ?i mai mult importan?a c�s�toriei spun�nd: "Cine are posibilitatea s� se
c�s�toreasc�, atunci s� o faca, iar cine nu are, s� posteasc�."? (Al Bukhari 8/9
Cartea C�s�toriei; Muslim 172/9 Cartea c�s�toriei). Islamul refuz� at�t ideea de
abnega?ie, c�t ?i monasticismul.Islamul bazeaz� rela?ia dintre so?i pe �ndurare,
dragoste ?i bun�tate, acord�nd ambilor parteneri drepturi ?i obligatii clare dup�
care s� se comporte pentru a avea o via?� mai u?oar� ?i a crea o societate �n
siguran?a ?i stabil�. �n acest context, Profetul Muhammed (Pacea ?i binecuv�ntarea
lui Allah fie asupra lui!) a spus: "Cei mai virtuo?i dintre voi sunt cei care se
poart� bine cu familiile lor, iar eu sunt cel mai bun dintre voi cu familia mea."?
(At-Tirmizy 394/10).
�n cadrul doctrinei islamice, scopul cre�rii unei familii este formarea unui
individ virtuos ?i a unei societ�?i capabile de str�danii ?i contribu?ie; asta
pentru c� familia este principalul mediu social care �l cuprinde pe individ �nc� de
la na?tere. Familia e martor� progresului de la o etap� la alta ?i contribuie la
formarea vie?ii fiec�rui individ cu propria sa persoan�. Familia pune la dispozi?ie
mediul care cizeleaz� perspectiva mental�, social� ?i moral� a individului, fiind
deci cea mai puternic� for?� condi?ionala eficace.

Rolul familiei
Rolul vital al familiei �n via?a fiec�rui individ poate fi privit astfel:
1. protejeaz� integritatea elementului uman;
2. este nucleul oric�rei societ�?i;
3. ofer� lini?te psihologic�;
4. formeaz� oameni virtuo?i;
5. pune reguli asupra dorin?elor fizice;
6. ofer� continuitate mo?tenirii sociale;
7. asigur� ob?inerea securit�?ii sociale ?i individuale;
8. sus?ine dezvoltarea emo?ional� ?i fizic� a individului.

Statutul familiei musulmane �n Europa

Dup� imigrarea musulmanilor �n Europa, at�t �n grupuri, c�t ?i individual, am
fost martorii form�rii genera?iilor de musulmani europeni, iar dup� o vreme prezen?
a musulman� �n Europa s-a stabilizat. Familiile musulmane ?i-au ocupat locul �n
cadrul societ�?ilor europene, iar efectele stilului de via?� occidental s-au facut
sim?ite.
Am �nceput s� observ�m o cre?tere a problemelor intra-familiale �n cadrul
familiilor musulmane din Vest, printre acestea fiind:
1. cre?terea ratei divor?urilor;
2. neglijen?a parental�;
3. sc�derea nivelului educa?ional;
4. cre?terea delicven?ei;
5. abuzuri maritale;
6. cre?terea num�rului problemelor maritale;
7. un mare num�r de cazuri �n tribunale ?i pl�ngeri la poli?ie privind probleme �n
cadrul familiilor musulmane;
8. probleme ridicate de femei musulmane c�s�torite cu barba?i ne-musulmani.
Toate aceste probleme, care pot fi cu u?urin?� observate de oricine, sunt de
fapt un semnal de alarm� asupra pericolului ce pa?te familia musulman�, care este
considerat� un refugiu sigur, principala fort�rea?� ?i surs� de virtute pentru
comunitatea musulman�.Trebuie s� luam o atitudine �n?eleapt� �n a corecta calea ?i
s� avem o atitudine prudent� �n abordarea pericolelor, s� facem eforturi serioase ?
i sus?inute c�tre ?elul de a p�zi familia musulman� de deteriorare ?i
distrugere.Dorim s� avem familii musulmane - a?a cum Allah Prea�naltul le-a dorit -
ca entit�?i de compasiune, �ndurare, grij� ?i dragoste, capabile s� creeze genera?
ii viitoare virtuoase, care s� fie modele pentru societ�?i �n general, dovedind c�
Islamul pune umanitatea pe calea cea dreapt� ?i ofer� o via?� fericit�.Cum putem
atinge acest ?el?
Bazat pe ceea ce a decretat Allah Prea�naltul ?i regulile adev�ratei noastre
religii, to?i musulmanii, indivizi, grupuri sau institu?ii, sunt obliga?i s�-?i
fac� datoria ?i s� arate un maxim interes �n problemele legate de familia
musulman�, pentru c� aceasta este fort�rea?a care va proteja genera?iile viitoare
de musulmani, ca ?i prezen?a musulman� �n Occident. Sf�ntul Coran spune: "O, voi
cei ce crede?i! P�zi?i-v� pe voi �n?iv� ?i familiile voastre de un Foc..."? (Coran,
traducerea sensurilor 66:6), iar Trimisul lui Allah spune: "To?i sunte?i p�stori, ?
i fiecare dintre voi e responsabil de turma sa"?.

https://islamromania.ro/familia-musulmana/

�n dreptul civil, nu individul, ci familia constituie subiectul esen�ial de drept.

Aceasta este o asociere natural� cu titlu viager: c�nd capul familiei moare, o alt�
familie ia na�tere, f�r� vreo leg�tur� de continuitate cu cea veche.
C�s�toria este un simplu contract, eliberat� de orice element sacru ori mistic.
Este �ncheiat� de p�rin�ii viitorilor so�i, iar obiectul ei �l constituie, pe de o
parte, mireasa, iar pe de alt� parte, o sum� de bani. Conform Codului civil
iranian, nu pot constitui obiect al c�s�toriei fetele care nu au �mplinit v�rsta de
nou� ani.
Poligamia este permis�, dar so�ul trebuie s� �i trateze �n mod egal so�iile �i s�
le asigure mijloace de subzisten��, precum �i locuin�e separate. �n schimb, acestea
trebuie s� �i fie ascult�toare �i fidele, neav�nd voie s� p�r�seasc� locuin�a f�r�
consim��m�ntul so�ului.
Astfel, �n versetul al treilea este dat urm�torul sfat: �(...) Lua�i-v� so�ii dup�
cum v� va pl�cea, dou� ori trei ori patru femei. Dac� v� teme�i c� nu ve�i fi
drep�i cu ele, atunci lua�i-v� o singur� femeie. A�a v� va fi mai u�or vou�, dac�
nu pute�i �ine o cas� mare.�.�
�
Un alt verset referitor la femei, este al �aptelea din Sura a patra: �B�rba�ilor li
se cuvine o parte din ceea ce p�rin�ii �i rudele lor au l�sat, dup� cum �i femeilor
li se cuvine o parte din ceea ce p�rin�ii �i rudele lor au l�sat, fie c� este mult
fie c� este pu�in, partea este hot�r�t�.
�
�n versetul al 11-lea se vorbe�te de diferen�a de tratament �ntre b�ie�i �i fete �n
ceea ce prive�te mo�tenirea: �C�t despre copiii vo�tri, Dumnezeu v� porunce�te s�-i
da�i b�iatului c�t la dou� fete. Dac� fetele sunt mai multe de dou�, dou� treimi
din mo�tenire sunt ale lor, iar dac� nu este dec�t una, jum�tate este a ei. Dac� a
avut un copil, o �esime din mo�tenire este a fiec�ruia dintre p�rin�ii lui. Dac� nu
are copii, p�rin�ii lui �l vor mo�teni: o treime este a mamei lui. Dac� are fra�i,
o �esime este a mamei lui, dup� ce �i vor fi fost �ndeplinite poruncile �i pl�tite
datoriile�.
�
Versetul al 19-lea �ndeamn� la modera�ie: �O, voi cei care crede�i! Nu v� este
�ng�duit s� primi�i femei ca mo�tenire, �mpotriva voin�ei lor. Nici s� le sili�i s�
v� �napoieze o parte din ceea ce le-a�i dat, doar dac� nu au preacurvit (n.r. - o
alt� variant� este �doar dac� ele au s�v�r�it un p�cat �ndevederat�). Purta�i-v� cu
ele cuviincios!�
Versetul 34 al Surei a patra este controversat, �n acesta fiind abordat� pedepsirea
femeii �i prin aplicarea de lovituri: �B�rba�ii sunt mai presus dec�t femeile,
fiindc� Dumnezeu le-a dat �nt�ietate asupra lor �i fiindc� ei cheltuiesc din averi
pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, p�str�nd �n tain� ceea ce Dumnezeu
p�streaz�. Dojeni�i-le pe cele de a c�ror ascultare v� este team�! P�r�si�i-le �n
a�ternuturi! Lovi�i-le! Nu le c�uta�i �ns� g�lceav�, dac� v� dau apoi ascultare.�
�
Potrivit islam.ro, femeii ��i se cere s�-si men�in� tot timpul castitatea. Nu
trebuie s� aib� rela�ii extra-maritale. Acela�i lucru este valabil �i pentru
b�rba�i�. De asemenea, este �datoria ei s� creasc� copiii conform nevoilor
Islamului. Ea trebuie s�-�i �ngrijeasc� familia �i are un control aproape absolut
asupra treburilor casnice�, cu toate c� �familia este condus� prin cooperare.

Printre motivele de desfacere a c�s�toriei se num�r� apostazia (trecerea la o alt�

religie), adulterul, repudierea (revocabil� sau irevocabil�), divor�ul prin
consim��m�nt mutual.
La �ii�i este cunoscut� �i c�s�toria pe termen scurt, care �nl�tur� dreptul de
mo�tenire reciproc�.
�n ceea ce prive�te dreptul succesoral, sunt trei clase de mo�tenitori, dar
regulile de �mp�r�ire a masei succesorale, av�ndu-�i sorgintea �n Coran �i anumite
hadithe, sunt aproape incomprehensibile pentru un jurist ne-musulman.

https://www.juridice.ro/361079/o-privire-asupra-gandirii-juridice-islamice.html
http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/femeia-religia-islamica-drepturile-
restrictiile-femeii-religia-musulmana-1_54dc276d448e03c0fd85e455/index.html