Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea “Ingineria Sistemelor Biotehnica”

ENERGIA EOLIANA
 Energia eoliană

1.Ce este vantul?

Vântul este rezultatul activităţii energetice a soarelui şi se

formează datorită încălzirii neuniforme a suprafeţei Pământului.
Mişcarea maselor de aer se formează datorită temperaturilor diferite a
două puncte de pe glob, având direcţia de la punctul cald spre cel rece.

In fiecare oră pământul primeşte 10 14 kWh de energie solară.

Circa 1-2% din energia solară se transformă în energie eoliană.
Aceasta cantitate este de 5-10 ori mai mare decat energia
transformată în biomasă de către toate plantele Pământului.

Omenirea utilizează energia eoliană de cateva milenii. Vântul

reprezenta motorul de actionare al morilor de vânt, mişca corăbiile cu
pânze,etc. Energia cinetică a vântului a fost şi este accesibilă practic în
toate părţile pământului. Este atractivă şi din punct de vedere ecologic
- nu produce emisii în atmosferă, nu formează deşeuri radioactive.

Ca sursă energetică primară vântul nu costă nimic. De

asemenea, energia eoliana poate fi utilizată decentralizat - este o
alternativă bună pentru localităţile mici aflate departe de sursele
tradiţionale.

2.Scurt istoric

Ca sursă energetică vântul este cunoscut omenirii de 10 mii de

ani. Încă de la inceputurile civilizaţiei energia vântului se utiliza în
navigaţia maritimă. Se presupune că egiptenii străvechi foloseau
energia eoliana pentru a naviga cu 5.000 ani în urmă. În jurul anului
700, pe teritoriul Afganistanului maşini eoliene cu axă verticală de
rotaţie se utilizau pentru măcinarea grăuntelor. Cunoscutele instalaţii
eoliene (mori cu elicele conectate la turn) asigurau funcţionarea unor
sisteme de irigare pe insula Creta din Marea Mediterană. Morile pentru
măcinarea boabelor, care funcţionau pe baza vântului, sunt una din
cele mai mari performanţe ale evului mediu. În sec. XIV olandezii au
îmbunătăţit modelul morilor de vânt, răspândite în Orientul Mijlociu, şi
au început utilizarea largă a instalaţiilor eoliene la măcinarea boabelor.

În 1854 în SUA apare o pompă de apă, care funcţiona pe baza

energiei vântului. Ca si construcţie, această pompă semăna cu modelul
morilor de vânt, dar avea mai multe palete (braţe) şi un fluger pentru
determinarea direcţiei vântului. Către anul 1940 în SUA, peste 6
milioane de instalaţii de acest tip se utilizau pentru pomparea apei şi
producerea energiei electrice. Este socotită o premiză a cuceririi
Vestului sălbatic, datorită posibilităţii de alimentare cu apă a fermelor
zootehnice. Însă la mijlocul secolului XX vine sfârşitul utilizării largi a
energiei vântului, venind în schimbul ei o sursă energetică modernă -
petrolul.

Interesul către energetica vântului reapare după câteva crize

petroliere trăite de omenire timp de câteva decenii. Acest lucru se
petrece la începutul anilor '70, datorită creşterii rapide a preţurilor la
petrol.

Tendinţele de utilizare a vântului sunt îndreptate în primul rând

spre producerea energiei electrice, deoarece pentru statele
industrializate pompele nu sunt importante.

Potenţialul eolian major este observat pe litoralurile marine, pe

ridicături şi în munţi. Dar există multe alte teritorii cu un potenţial
eolian optim pentru utilizare. Ca sursă energetică, vântul poate fi mai
greu de calculat spre deosebire de soare, dar în anumite perioade
prezenţa vântului se observă pe parcursul întregii zile. Asupra
resurselor eoliene influenţează relieful pământului şi prezenţa
barierelor (obstacolelor) plasate la înălţimi de până la 100 metri. De
aceea vântul, într-o mai mare măsură, depinde de condiţiile locale
(relief) si nu de cele solare. În localităţile montane, spre exemplu,
două suprafeţe pot avea potenţial solar egal, însă potenţialul vântului
poate fi diferit datorită diferenţei în relief şi direcţiile curenţilor maselor
de aer. În legătură cu aceasta planificare a locului, plasara instalaţiei
eoliene este mai dificila decât montarea unui sistem solar.

Energia vântului de asemenea este supusă schimbărilor

sezoniere a timpului. Functionarea unei asemenea instalaţii este mai
eficienta iarna şi mai putin eficienta în lunile de vară (în cazul
sistemelor solare situaţia este inversă).
În condiţiile climaterice din Danemarca sistemele fotoelectrice
sunt efective la 18% în ianuarie şi la 100% în iulie. Randamentul
lucrului staţiei eoliene este de 55% în iulie şi 100% în ianuarie. Astfel,
varianta optimă este combinarea într-un sistem a instalaţiilor eoliene şi
solare. Asemenea sisteme simbiotice asigură o productivitate a
energiei electrice mai înalta în comparaţie cu instalaţiile eoliene sau
fotoelectrice, luate separat.
Cantitatea de energie produsa pe baza vântului depinde de
densitatea aerului, de suprafaţa elicei şi viteza vântului la puterea a
treia.

3.Factori ce influenteaza cantitatea de energie

obtinuta

Densitatea aerului

Elicele staţiilor eoliene se rotesc datorită mişcării maselor de

aer: cu cât este mai mare masa aerului, cu atât mai repede se rotesc
elicele, producând o cantitate mai mare de energie. Din cursul de fizică
se ştie, că energia cinematică a corpului în mişcare, în cazul nostru
aerul, este proporţională cu masa lui. De aceea energia vântului
depinde de densitatea aerului - cu cât densitatea este mai mare, cu
atât forţa de acţiune este mai mare (densitatea depinde de cantitatea
moleculelor într-o unitate de volum). La presiunea atmosferică
normală şi temperatura de 15°C densitatea aerului constituie 1,225
kg/mc. Însă cu mărirea umidităţii densitatea scade putin. Aceasta este
cauza producerii de către un generator eolian a unei cantităţi mai mari
de energie, la aceeaşi viteză a vântului, pe timp de iarnă, când
densitatea aerului e mai mare, decât vara. Pe suprafeţele plasate mai
sus de nivelul mării, în munţi, spre exemplu, presiunea atmosferică
este mai mică şi, corespunzător, este mai mică şi densitatea aerului,
deci, se produce o cantitate mai mică de energie pe suprafaţa elicei.

Elicea
 Elicea turbinei eoliene cuprinde energia curentului vântului, care
se află lângă el. Este evident că, cu cât suprafaţa este mai mare cu
atât cantitatea energiei electrice poate fi mai mare. Astfel, suprafaţa
de contact a elicei se măreşte proproţional diametrului elicei la puterea
a doua - la instalaţia eoliană mai mare de două ori se poate produce
de patru ori mai multă energie:

E = ρ * S2 * V3
unde: ρ - densitatea;
S2 - suprafaţa la pătrat;
V - viteza vântului.

Însă procesul de mărire a suprafeţei nu poate fi redus la simpla

lungire a aripilor. La prima vedere se pare, că aceasta este o cale mai
simplă de mărire a cantităţii energiei. Dar, mărind suprafaţa cuprinsă
la rotire, noi mărim greutatea asupra sistemului la aceeaşi viteză a
vîntului. Pentru ca sistemul să reziste la greutate este necesar a se
întări toate componentele mecanice ale lui, ceea ce duce la cheltuieli
suplimentare.
 Viteza

Viteza vântului este cel mai important factor de influenţă asupra

cantităţii de energie. Viteza mai mare a vântului măreşte volumul
maselor de aer - cu mărirea vitezei vântului creşte cantitatea energiei
electrice produse. Energia vântului se schimbă proporţional cu viteza
vântului la puterea a treia. Astfel, dacă viteza vântului se dublează,
energia cinematică produsă creşte de 8 ori.

V, m/s E, w/m2
1 1
3 17
5 77
9 477
11 815
15 2067
18 3572
21 5672
23 7452

Calcule folosite în tabel

E = ρ * S 2 * V3
ρ = 1,225 kg/m3
S2 = 0,5 m2
3
V = 1,3,5, ... , 23
E = 1,225kg/m3 * 0,5m2 * V3(m/s)

Relieful

Pe suprafaţa pământului vegetaţia şi construcţiile aflate pe ea

sunt factorul de bază, care influenţează la micşorarea vitezei vântului.
Cu cât ne îndepărtăm de suprafaţă, cu atât se micşorează influenţa
reliefului asupra mişcării maselor de aer. Cu alte cuvinte: cu cât urcam
mai sus, cu atât viteza vântului e mai mare. La înălţimi de circa un
kilometru de la suprafaţa mării, relieful practic nu influenţează viteza
vântului. În straturile de jos ale atmosferei,o influenţă majoră asupra
vitezei o are contactul cu suprafaţa pământului: cu cât relieful este mai
complicat, cu atât mai mică e viteza vântului. El încetineşte viteza
vantului în păduri şi oraşe mari. De aceea suprafeţe ca litoralul
mării,nu influenţează practic viteza vantului. Clădirile, pădurile şi alte
bariere nu numai că încetinesc vântul, dar şi formează curenţi
turbulenţi de aer.

4.Structura unui sistem eolian

Sistemul este compus din:

1. Pale
- Forma si conceptia lor este esentiala
pentru a asigura forta de rotatie
necesara. Acest design este propriu
fiecarui tip de generator electric.

2. Nacela
- Contine generatorul electric asigurand
si o protectie mecanica

3. Pilon
- Asigura strucura de sustinere si
rezistenta a asamblului superior.

4. Fundatie
- Asigura rezistenta mecanica a
generatorului eolian.
 5. Interiorul unei turbine(nacele)

Axul principal: face conexiunea intre rotor si cutia de viteze.Intr-o

turbina tipica de 1000kW, rotorul are doar 19 pana la 30 de rpm.

Cutia de viteze: axul principal, cu viteza mare, are in mod normal

1500 rpm si conduce generatorul electric. De obicei este echipat cu o
frana pentru cazuri de urgenta, folosita in cazul in care turbina este
alimentata cu combustibil sau in cazul unei defectiuni.

Generatorul: majoritatea turbinelor folosesc generatoare asincron,

rareori intalnite in alte industrii in afara de cea eoliana, din cauza
enrgiei fluctuante generata de rotor.
 Unitatea de control: monitorizeaza si controleaza in permanenta
diferite mecanisme si sistemul lor de functionare in cadrul unei turbine,
cum ar fi mecanismul de virare sau mecanismul de pozitionare a
paletelor. De asemenea, monitorizeaza si anunta operatorul de orice
disfunctie aparuta.

Mecanismul de virare: poate intoarce nacela cu rotorul impotriva

vantului. Este controlata si operata de unitatea de control, care simte
directia din care bate vantul.

Blocul hidraulic: este folosit pentru a reinstala sau pentru a

reincadra franele aerodinamice ale turbinei.

Blocul de racire: contine de obiei un ventilator electric, menit sa

raceasca generatorul. In majoritatea cazurilor, nacelele mai contin si
un racitor de ulei menit sa raceasca uleiul din cutia de viteze.

6.Clasificarea suprafetelor in functie de

potentialul eolian

Specialiştii clasifică suprafaţa reliefului astfel:

0 - suprafaţa apei (nivelul mării);

0,5 - un relief complet deschis cu suprafaţă dreaptă (pistă de
decolare);
1 - localitate agricolă deschisă, fără garduri şi construcţii înalte,
cu ridicături mici;
1,5 - suprafeţe agricole, cu clădiri până la 8 metri înălţime, aflate
la circa 1.250m una de alta;
2 - suprafeţe agricole, cu clădiri până la 8 metri înălţime aflate la
500m una faţă de alta;
2,5 - suprafeţe agricole, cu număr mare de clădiri şi vegetaţie de
până la 8 metri înălţime, aflate la 250m una de alta;
3 - comune, oraşe cu un numar mare de clădiri;
3,5 - oraşe cu clădiri înalte;
4 - oraşe mari, megalopolisuri cu clădiri înalte (zgârie-nori).

În industrie de asemenea există noţiunea de mişcare a vântului.

Ea descrie procesul micşorării vitezei maselor turbulente pe măsura
apropierii de suprafaţa pământului. Acest parametru este necesar la
proiectarea instalaţiei eoliene. Astfel, dacă elicea are diametru mare,
iar înălţimea turnului este neînsemnată, atunci masele de aer care
acţionează capătul elicei în partea de sus va avea viteza maximă, iar
curentul de aer ce influenţează în poziţia de jos va fi minimă, ceea ce
poate distruge instalaţia eoliană.

7.Promovarea energiei eoliene in Romania

Promovarea energiei eoliene in Romania este unul dintre

obiectivele specifice ale ENERO(Centrul pentru promovarea energiei
curate si eficiente in Romania), si totodata un domeniu in care are
calificarea necesara. In ultima perioada, activitatile in Romania s-au
concentrat spre deschiderea unei piete a aplicatiilor eoliene, tinand
cont de tendintele politicii europene in energie si de potentialul eolian
bun existent.

In acest context, ENERO ofera consultanta si analize pentru

identificarea unor amplasamente si proiecte viabile. Pentru aceste
analize, ENERO foloseste cunoscutul program de calcul WAsP.

Pe litoralul Marii Negre, platforma continentala a marii si zona

montana exista potential eolian corespunzator pentru aplicatii. In
munti, cea mai potrivita zona se afla la altitudini intre 900 si 1200 m,
deoarece asigura compromisul intre potential eolian si acces la drum si
retea electrica. Amplasamentele bune ofera la inaltimea axului rotoric
al turbinelor eoliene, viteze ale vantului medii de 6 m/s si mai mult. De
mentionat ca datele statistice de vant disponibile de la reteaua
meteorologica nu sunt foarte sigure pentru calcule eoliene. Pana acum
s-au facut putine masuratori profesionale ale parametrilor vantului,in
amplasamente concrete.

In concluzie, abordarea comerciala a aplicatiilor eoliene pare

iminenta, chiar daca astazi unii parametri comerciali nu sunt
operationali. Investitorii sunt gata sa intre pe piata aplicatiilor eoliene.
Cateva actiuni pregatitoare pentru viitoarele oportunitati comerciale
pot fi intreprinse acum:

- identificarea prin analize si studii preliminare a amplasamentelor

avantajoase pentru centrale eoliene,
- concesionarea sau pre-concesionarea terenurilor respective,
- inceperea unor masuratori ale parametrilor vantului in
amplasamentele alese, in vederea acumularii datelor necesare
calculelor tehnico-economice finale.

Potentialul litoralului romanesc in

ceea ce priveste energia eoliana

8. Concluzii

Romania este o tara cu un potential eolian foarte mare, atat

zona muntoasa, cat si cea de campie si a Litoralului avand multe de
oferit.
Energia eoliana este o energie curata si eficienta.
Ea nu polueaza mediul inconjurator.
Pentru randamente maxime in ceea ce priveste obtinerea
energiei din surse regenerabile energia eoliana poate fi combinata cu
energia solara.