OBSERVAREA

- constă în urmărirea modelelor comportamentale ale oamenilor în anumite situaţii pentru a obţine
informaţii despre procesele sau fenomenele investigate.
- Este o modalitate de colectare a datelor (o metodă de cercetare) care se poate utiliza în cadrul
diferitelor tipuri de cercetări (cantitative sau calitative), în combinaţie cu alte metode sau autonom.
- După metodologia de lucru: observare cantitativă (structurată, sistematică)
observare calitativă (naturalistă, participativă)
- După locul de derulare:
- Observări naturaliste (se observă comportamente în contexte naturale, fireşti)
- Observări în contexte artificiale (de tip laborator), create / construite / provocate de cercetător pentru a
urmări modul de manifestare a comportamentelor investigate într-o situaţie anumită, caracterizată de
parametrii care nu se regăsesc în contextul natural.

OBSERVARE CANTITATIVĂ/SISTEMATICĂ- Implică standardizarea procedurilor de observare.

Se stabileşte:
- Cine este observat (ce tipuri de persoane se studiază)
- Ce trebuie observat (categoriile / variabilele care trebuie urmărite)
- Când şi cât timp se petrece observarea (ex: frecvenţa observărilor, durata)
- Unde se petrece observarea
- Care este instrumentul de consemnare a datelor
- Natura intrărilor pe grilă (codurile)
- De regulă, observarea cantitativă se realizează cu ajutorul unor grile structurate de observare sau a
listelor de verificare care oferă posibilitatea înregistrării de frecvenţe, intensităţi, procentaje etc.
(prelucrare numerică a datelor).
- Se practică şi înregistrarea video, pentru a realiza ulterior analiza categoriilor.
- Rolul cercetătorului este „pasiv”, „neintervenţionist”.

Pentru a realiza o observare sistematică este nevoie de:

- Definirea clară a categoriilor / variabilelor (pentru a nu exista suprapuneri şi pentru a se focaliza
observarea)
- Existenţa unui calendar bine precizat şi o secvenţiere temporală clară, care organizează observarea.
- Antrenamentul observatorului, mai ales în cazul în care se urmăreşte un număr mare de categorii a
căror frecvenţă trebuie notată la intervale succesive scurte.
- Un sistem de codificare a observărilor.

GRILELE STRCTURATE DE OBSERVARE

Există patru modalităţi principale de intrare a datelor pe o grilă de observare structurată:
- eşantionarea evenimentelor: numită şi sistemul de semne, presupune operarea cu un marcaj distinct
care se introduce în dreptul fiecărei categorii ori de câte ori comportamentul descris de acea categorie
se produce
EXEMPLU
profesorul ţipă la elevi ///
profesorul foloseşte feedback-ul de incurajare //
Astfel se poate măsura frecvenţa sau incidenţa evenimentelor observate şi astfel pot fi
realizate comparaţii între observări realizate la intervale de timp diferite sau în clase diferite.
- eşantionarea instantanee: sau eşantionarea temporară se referă la notarea comportamentelor
observate care se manifestă la anumite intervale de timp, bine specificate (ex.: la fiecare 5 minute). Se
notează ce se petrece „în acel moment”.
Serveşte pentru a avea o cronologie a evenimentelor şi pentru a face comparaţii la acelaşi
moment de timp între comportamentele diferiţilor actori implicaţi
- înregistrarea intervalelor: spre deosebire de modalitatea precedentă, în acest caz se notează
comportamentele observate pe întregul interval de timp, nu doar cele instantanee.
- scalele de notare: în acest caz cercetătorului i se solicită să facă anumite judecăţi despre
comportamentele observate şi să introducă răspunsuri pe o scală de evaluare / notare.
EXEMPLU

Elevul caută să atragă atenţia profesorului

1 (deloc) ... 2(foarte rar).....3(rar).....4(frecvent).....5(foarte frecvent).
 INTERVIUL
Încercarea de a obţine informaţii de la alte persoane prin întrebări şi răspunsuri în cadrul unei
convorbiri
- După poziţia ocupată în cadrul demersului metodologic al cercetării
- interviuri exploratorii
- interviuri cu funcţie principală
- interviuri cu funcţie complementară

- După gradul de structurare / formalizare (gradul de libertate al cercetătorului)

- interviuri structurate
- interviuri semi-structurate
- interviuri nestructurate

- După scopul intervievării

- interviuri de producere a datelor
- interviuri comprehensive (de producere a teoriei)
- După existenţa explicit formulată a scopului şi după gradul de elaborare
 interviuri spontane
 interviuri deliberate, semi-organizate
 interviuri ştiinţifice (sistematice)
- După numărul de participanţi
 interviuri individuale
 interviuri de grup
 După tipul convorbirii
 interviuri faţă în faţă
 interviuri prin telefon
 După durata convorbirii
 interviuri intensive
 interviuri extensive
 După numărul de intervievări
 interviuri unice
 interviuri repetate
 După tema de interviu (sociale, culturale, educaţionale, religioase, politice etc.)
 După tipul populaţiei (vârstă, statut etc.)

Stadiile cercetarii pe bază de interviu

 Tematizarea. Formularea scopului investigaţiei şi descrierea temei care urmează a fi cercetată
(definirea problemei de cercetare).
 Design-ul. Planificarea studiului, în funcţie de toate etapele de derulare. (definirea variabilelor,
formularea întrebărilor, construirea scalelor – dacă este cazul, definirea formatului întrebărilor şi al
modalităţilor de răspuns).

 Intervievarea. Conducerea interviurilor în funcţie de un ghid de interviu, cu o abordare reflexivă

asupra cunoaşterii produse şi asupra situaţiei de interviu.
 Transcrierea. Pregătirea materialului obţinut prin interviu pentru analiză.
 Analiza. Decizia, pe baza scopului interviului şi a temei supuse investigaţiei, asupra celor mai
potrivite metode de analiză pentru interviu. Se bazează, de regulă, pe un sistem de coduri şi / sau
scoruri. Se ţinteşte construirea unor unităţi de sens şi semnificaţie prin urmărirea frecvenţelor, prin
clasificare şi categorizare, construirea unor lanţuri logice, analiza de conţinut etc.
 Raportarea. Comunicarea rezultatelor obţinute în acord cu criteriile ştiinţifice, cu etica cercetării şi cu
exigenţele generale ale unui produs de cercetare.

Modalităţile de intervenţie
Strategiile de ascultare - Diagnoza discursului produs
- Ascultarea activă
- Reflecţia
Strategiile de intervenţie - Contrazicere
- Relansările
- Întrebarea externă etc.