Conceptual Framework IFRS

Cadrul general conceptual
Cadrul general conceptual de raportare financiară
Cadrul general conceptual de raportare financiară (Cadrul general conceptual) a fost emis de Consiliul pentru
Standarde Internaţionale de Contabilitate în septembrie 2010. Acesta a înlocuit Cadrul general pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare.
©
Fundaţia IFRS1
CUPRINS de la punctul
CUVÂNT-ÎNAINTE
CADRUL GENERAL CONCEPTUAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ

INTRODUCERE
Scop şi statut
Domeniu de aplicare
CAPITOLE
1 Obiectivul raportării financiare cu scop general OB1
2 Entitatea raportoare [urmează să fie adăugat]
3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile QC1
4 Cadrul general (1989): textul păstrat 4.1
PENTRU DOCUMENTELE ÎNSOŢITOARE PREZENTATE MAI JOS, A SE VEDEA PARTEA B A ACESTEI
EDIŢII
APROBAREA DE CĂTRE CONSILIU A CADRULUI GENERAL CONCEPTUAL 2010
BAZĂ PENTRU CONCLUZII LA CAPITOLELE 1 ŞI 3
TABEL DE CONCORDANŢĂ
©
2 Fundaţia IFRS
Cuvânt-înainte
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate desfăşoară în mod curent procesul de actualizare a cadrului
său general conceptual. Acest proiect privind cadrul general conceptual se desfăşoară în etape.
Odată ce un capitol este finalizat, punctele relevante din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare care a fost publicat în 1989 sunt înlocuite. Când proiectul privind cadrul general conceptual este finalizat,
Consiliul va avea un singur document, complet şi cuprinzător, intitulat Cadrul general conceptual de raportare
financiară.
Această versiune a Cadrului general conceptual include primele două capitole pe care le-a publicat Consiliul ca
rezultat al primei etape a proiectului privind cadrul general conceptual – Capitolul 1 Obiectivul raportării financiare
cu scop general şi Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile. Capitolul 2 va trata
conceptul de entitate raportoare. Consiliul a publicat un proiect de expunere pe această temă în martie 2010, cu o
perioadă de comentarii care s-a încheiat la 16 iulie 2010. Capitolul 4 conţine textul păstrat din Cadrul general (1989).
Tabelul de concordanţă de la sfârşitul acestei publicaţii prezintă modul în care conţinutul Cadrului general (1989)
corespunde cu cel al Cadrului general conceptual (2010).
©
Fundaţia IFRS3
Prezenta Introducere a fost preluată din Cadrul general (1989). Aceasta va fi actualizată atunci când IASB va analiza
scopul Cadrului general conceptual. Până atunci, scopul şi statutul Cadrului general conceptual sunt aceleaşi ca
înainte.
Introducere
Situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate de diverse entităţi din întreaga lume pentru utilizatori externi. Deşi
astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există diferenţe care probabil au fost cauzate de o
varietate de factori sociali, economici şi juridici, precum şi de faptul că diferite ţări, în momentul stabilirii dispoziţiilor
naţionale, au avut în vedere necesităţile unor utilizatori diferiţi ai situaţiilor financiare.
Aceste circumstanţe diferite au condus la utilizarea unei diversităţi de definiţii pentru elementele situaţiilor financiare:
de exemplu, active, datorii, capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli. Totodată, acestea au avut ca rezultat utilizarea unor
criterii diferite pentru recunoaşterea elementelor în situaţiile financiare şi o anumită preferinţă pentru diferite baze de
evaluare. De asemenea, au fost afectate domeniul de aplicare al situaţiilor financiare şi informaţiile prezentate.
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate s-a angajat să reducă aceste diferenţe, urmărind să
armonizeze reglementările, standardele contabile şi procedurile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine punându-se accentul pe întocmirea de situaţii
financiare care să furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor economice.
Consiliul consideră că situaţiile financiare întocmite cu acest scop răspund nevoilor comune ale majorităţii
utilizatorilor. În fapt, aproape toţi utilizatorii iau decizii economice, de exemplu, pentru:
(a) a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie în capitalurile proprii.
(b) a evalua capacitatea de gestionare sau răspunderea conducerii.
(c) a evalua capacitatea entităţii de a-şi plăti personalul şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi.
(d) a evalua garanţia pe care entitatea o poate oferi pentru creditele ce i-au fost acordate.
(e) a determina politicile fiscale.
(f) a determina profitul şi dividendele care pot fi distribuite.
(g) a elabora şi utiliza date statistice privind venitul naţional.
(h) a reglementa activităţile entităţilor.
Consiliul recunoaşte totuşi că guvernele pot stabili, în particular, dispoziţii diferite sau suplimentare pentru scopurile
proprii. Totuşi, aceste dispoziţii nu ar trebui să influenţeze în niciun caz situaţiile financiare publicate pentru a
satisface interesele altor utilizatori decât în măsura în care răspund şi nevoilor acestora.
Situaţiile financiare sunt, de regulă, întocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric recuperabil şi pe
conceptul de menţinere a capitalului financiar nominal. Alte modele şi concepte ar putea fi mai bine adaptate pentru a
putea satisface obiectivul de a furniza informaţii utile în luarea deciziilor economice, dar la ora actuală nu există un
consens în favoarea unei modificări. Acest Cadru general conceptual a fost elaborat astfel încât să poată fi aplicat
unei serii de modele contabile şi concepte de capital şi de menţinere a capitalului.
©
4 Fundaţia IFRS
Scop şi statut
Acest Cadru general conceptual stabileşte conceptele care stau la baza întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare
pentru utilizatorii externi. Scopul Cadrului general conceptual este:
(a) să asiste Consiliul în elaborarea de noi IFRS-uri şi revizuirea IFRS-urilor existente;

(b) să asiste Consiliul în promovarea armonizării reglementărilor, a standardelor de contabilitate şi a
procedurilor de prezentare a situaţiilor financiare prin furnizarea unei baze pentru reducerea numărului
alternativelor de tratamente contabile permise de IFRS-uri;
(c) să asiste organismele de normalizare în procesul de elaborare a standardelor naţionale;
(d) să îi asiste pe cei care întocmesc situaţii financiare în aplicarea IFRS-urilor şi în abordarea temelor care nu
fac încă obiectul unui IFRS;
(e) să asiste auditorii în formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaţiilor financiare cu IFRS-urile;
(f) să asiste utilizatorii situaţiilor financiare în interpretarea informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare
întocmite în conformitate cu IFRS-urile; și
(g) să furnizeze celor interesaţi de activitatea IASB informaţii privind abordarea formulării IFRS-urilor.
Acest Cadru general conceptual nu este un IFRS şi nu defineşte standarde privind evaluarea sau prezentarea
informaţiilor într-o anumită situaţie. Prevederile acestui Cadru general conceptual nu primează în faţa IFRS-urilor
specifice.
Consiliul recunoaşte că într-un număr limitat de cazuri poate exista un conflict între Cadrul general conceptual şi un
IFRS. În acele cazuri în care există un conflict, dispoziţiile IFRS-ului primează în fața celor din Cadrul general
conceptual. Având în vedere că activitatea Consiliului se va ghida după Cadrul general conceptual în elaborarea
IFRS-urilor viitoare şi în revizuirea IFRS-urilor existente, numărul cazurilor de conflict între Cadrul general
conceptual şi IFRS-uri se va diminua în timp.
Cadrul general conceptual va fi revizuit periodic pe baza experienţei Consiliului în utilizarea acestuia.
Domeniu de aplicare
Cadrul general conceptual tratează:
(a) obiectivul raportării financiare;

(b) caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile;
(c) definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile financiare; și
(d) conceptele de capital şi de menţinere a capitalului.
©
Fundaţia IFRS5
CAPITOLUL 1: OBIECTIVUL RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP

GENERAL
INTRODUCERE OB1
OBIECTIVUL, UTILITATEA ŞI LIMITĂRILE RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP
GENERAL OB2
INFORMAŢII PRIVIND RESURSELE ECONOMICE ALE UNEI ENTITĂŢI
RAPORTOARE, PRIVIND PRETENŢIILE RIDICATE FAŢĂ DE ENTITATE ŞI PRIVIND
MODIFICĂRILE RESURSELOR ŞI PRETENŢIILOR OB12
Resurse economice şi pretenţii OB13
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor OB15
Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de angajamente OB17
Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie anterioare OB20
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu rezultă din performanţa
financiară OB21
©
6 Fundaţia IFRS
Capitolul 1: Obiectivul raportării financiare cu scop general
Introducere
OB1 Obiectivul raportării financiare cu scop general constituie baza Cadrului general conceptual. Celelalte
aspecte ale Cadrului general conceptual – conceptul de entitate raportoare, caracteristicile calitative ale
informaţiilor financiare utile şi constrângerile acestora, elementele situaţiilor financiare, recunoaşterea,
evaluarea, prezentarea şi descrierea – decurg în mod logic din obiectiv.
Obiectivul, utilitatea şi limitările raportării financiare cu scop general
OB2 Obiectivul raportării financiare1 cu scop general este oferirea de informaţii financiare cu privire la entitatea
raportoare care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în
deciziile pe care aceştia le iau cu privire la oferirea de resurse entităţii. Respectivele decizii implică
achiziţionarea, vânzarea sau deţinerea instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii şi furnizarea sau
decontarea împrumuturilor și altor forme de credit.
OB3 Deciziile luate de investitorii existenţi şi potenţiali privind achiziţionarea, vânzarea sau deţinerea
instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii depind de rentabilităţile pe care aceştia le aşteaptă de la o
investiţie în respectivele instrumente, de exemplu, plăţile de dividende, principal şi dobânzi sau creşterile
preţurilor de piaţă. În mod similar, deciziile luate de împrumutătorii existenţi şi potenţiali şi de alţi creditori
privind furnizarea sau decontarea împrumuturilor sau altor forme de credit depind de plăţile de principal şi
de dobânzi sau de alte rentabilităţi aşteptate de aceştia. Aşteptările investitorilor, împrumutătorilor şi ale
altor creditori privind rentabilităţile depind de evaluările pe care aceştia le fac privind valoarea, plasarea în
timp şi incertitudinea privind (perspectivele pentru) intrările nete de numerar pentru entitate. În consecinţă,
investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii pentru a-i ajuta să
evalueze perspectivele privind intrările nete de numerar pentru o entitate.
OB4 Pentru a evalua perspectivele unei entităţi privind intrările nete de numerar, investitorii existenţi şi
potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii privind resursele entităţii, pretenţiile faţă
de entitate şi de informaţii referitoare la cât de eficient şi eficace şi-au îndeplinit consiliul de administraţie şi
conducerea2 entităţii responsabilităţile de utilizare a resurselor entităţii. Exemplele de astfel de
responsabilităţi includ protejarea resurselor entităţii de efectele nefavorabile ale factorilor economici
precum modificările preţului şi cele tehnologice şi certitudinea că entitatea respectă legile, reglementările şi
prevederile contractuale aplicabile. Informaţiile privind îndeplinirea de către conducere a responsabilităţilor
sale sunt, de asemenea, utile pentru deciziile luate de investitorii existenţi, împrumutători şi alţi creditori
care au dreptul de a vota sau de a influenţa în alt fel acţiunile conducerii.
OB5 Mulți investitori existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alți creditori nu pot solicita entităţilor raportoare să
le ofere informaţiile direct lor şi trebuie să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop general pentru o mare
parte din informaţiile financiare care le sunt necesare. În consecinţă, ei sunt utilizatorii principali către care
sunt direcţionate rapoartele financiare cu scop general.
OB6 Totuşi, rapoartele financiare cu scop general nu oferă şi nu pot oferi toate informaţiile de care au nevoie
investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori. Utilizatorii trebuie să analizeze
informaţiile pertinente din alte surse, de exemplu, condiţiile şi aşteptările economice generale, evenimentele
politice şi climatul politic şi prognozele industriale şi privind compania.
OB7 Rapoartele financiare cu scop general nu sunt menite să indice valoarea unei entităţi raportoare; în schimb,
ele oferă informaţii care să ajute investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori să
estimeze valoarea entităţii raportoare.
OB8 Utilizatorii principali individuali au nevoi şi dorinţe informaţionale diferite şi, posibil, aflate în conflict.
Consiliul, în elaborarea standardelor de raportare financiară, va căuta să prevadă setul de informaţii care să
întrunească nevoile unui număr maxim de utilizatori principali. Totuşi, axarea pe nevoile informaţionale
1
În acest Cadru general conceptual, termenii rapoarte financiare şi raportare financiară se referă la rapoartele
financiare cu scop general şi la raportarea financiară cu scop general, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific
referirea la alte aspecte.
2
În acest Cadru general conceptual, termenul conducere se referă la conducerea şi consiliul de administraţie ale unei
entităţi, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific referirea la alte aspecte.
©
Fundaţia IFRS7
comune nu trebuie să împiedice entitatea raportoare să includă informaţii suplimentare care sunt deosebit de
utile pentru o anumită subcategorie a utilizatorilor principali.
OB9 Conducerea entităţii raportoare este, de asemenea, interesată de informaţiile financiare ale entităţii. Totuşi,
nu este necesar ca personalul din conducere să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop general deoarece
este capabilă să obţină intern informaţiile financiare necesare.
OB10 Alte părţi, cum ar fi organismele de reglementare şi alţi membri ai publicului în afară de investitori,
împrumutători şi alţi creditori, pot de asemenea să considere utile rapoartele financiare cu scop general. În
orice caz, obiectivul primordial al acestor rapoarte nu este reprezentat de aceste alte grupuri.
OB11 Într-o mare măsură, rapoartele financiare se fundamentează mai degrabă pe estimări, raţionamente şi
modele decât pe reprezentări exacte. Cadrul general conceptual stabileşte conceptele care stau la baza
acestor estimări, raţionamente şi modele. Conceptele reprezintă scopul pe care se străduiesc să îl atingă
Consiliul şi cei care întocmesc rapoartele financiare. Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe scopuri,
este puţin probabil ca viziunea Cadrului general conceptual privind raportarea financiară să fie realizată în
întregime, cel puţin pe termen scurt, deoarece este nevoie de timp pentru a înţelege, accepta şi implementa
noi modalităţi de analiză a tranzacţiilor şi a altor evenimente. Cu toate acestea, stabilirea unui scop către
care să se tindă este esenţială pentru ca raportarea financiară să evolueze astfel încât să îşi amplifice
utilitatea.
Informaţii privind resursele economice ale unei entităţi raportoare,

privind pretenţiile ridicate faţă de entitate şi privind modificările
resurselor şi pretenţiilor
OB12 Rapoartele financiare cu scop general oferă informaţii privind poziţia financiară a unei entităţi raportoare,
informaţii care se referă la resursele economice şi la pretenţiile faţă de entitatea raportoare. Rapoartele
financiare oferă, de asemenea, informaţii privind efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente care modifică
resursele economice şi pretenţiile asupra entităţii raportoare. Ambele tipuri de informaţii oferă date utile
pentru deciziile de furnizare de resurse către o entitate.
Resurse economice şi pretenţii
OB13 Informaţiile privind natura şi valorile resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o entitate raportoare pot
ajuta utilizatorii să identifice punctele forte şi vulnerabilităţile financiare ale entităţii raportoare. Aceste
informaţii pot ajuta utilizatorii să evalueze lichiditatea şi solvabilitatea entităţii raportoare, nevoia sa de
finanţare suplimentară şi probabilitatea ca entitatea să aibă succes în obţinerea finanţării. Informaţiile
privind priorităţile şi dispoziţiile de plată aferente pretenţiilor existente ajută utilizatorii să prognozeze
modul în care vor fi distribuite fluxurile de trezorerie viitoare între cei care au pretenţii faţă de entitatea
raportoare.
OB14 Diferitele tipuri de resurse economice influenţează diferit modul în care utilizatorii evaluează perspectivele
entităţii raportoare de a obţine fluxuri de trezorerie viitoare. Unele fluxuri de trezorerie viitoare rezultă
direct din resursele economice existente, cum ar fi conturile de creanţe. Alte fluxuri de trezorerie rezultă din
utilizarea în comun a câtorva resurse pentru a produce şi comercializa bunuri sau servicii pentru clienţi.
Deşi aceste fluxuri de trezorerie nu pot fi corelate cu resurse economice individuale (sau cu pretenţii),
utilizatorii rapoartelor financiare trebuie să cunoască natura şi valoarea resurselor disponibile pentru
utilizarea în activitatea entităţii raportoare.
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor
OB15 Modificările resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o entitate raportoare rezultă din performanţa
financiară a respectivei entităţi (a se vedea punctele OB17-OB20) şi din alte evenimente sau tranzacţii, cum
ar fi emiterea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie (a se vedea punctul OB21). Pentru a evalua
corespunzător perspectivele de a primi fluxuri de trezorerie viitoare de la entitatea raportoare, utilizatorii
trebuie să poată distinge între aceste două tipuri de modificări.
OB16 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare ajută utilizatorii să înţeleagă rentabilitatea
pe care entitatea a generat-o pentru resursele sale economice. Informaţiile privind rentabilitatea generată de
entitate oferă indicii referitoare la cât de bine şi-a îndeplinit conducerea responsabilităţile privind utilizarea
eficientă şi eficace a resurselor entităţii raportoare. Informaţiile privind variabilitatea şi componentele
acestei rentabilităţi sunt, de asemenea, importante, în special pentru evaluarea incertitudinii privind fluxurile
©
8 Fundaţia IFRS
de trezorerie viitoare. Informaţiile privind performanţa financiară anterioară a entităţii raportoare şi modul
în care conducerea şi-a îndeplinit responsabilităţile sunt, de obicei, utile pentru previzionarea rentabilităţilor
viitoare obţinute de entitate pentru resursele sale economice.
Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de angajamente
OB17 Contabilitatea de angajamente ilustrează efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi circumstanţe asupra
resurselor economice şi asupra pretenţiilor faţă de o entitate raportoare în perioadele în care respectivele
efecte se produc, chiar dacă încasările şi plăţile aferente de numerar au loc într-o perioadă diferită. Acest
aspect este important deoarece informaţiile privind resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate
raportoare, precum şi modificările resurselor sale economice şi ale pretenţiilor faţă de entitate în decursul
unei perioade oferă o bază mai solidă pentru evaluarea performanţei trecute şi viitoare a entităţii decât
informaţiile care se referă numai la încasările şi plăţile de numerar în decursul respectivei perioade.
OB18 Informaţiile privind performanţa financiară a unei entităţi raportoare în decursul unei perioade, reflectate de
modificările resurselor sale economice şi pretenţiilor faţă de entitate care au alte cauze decât obţinerea de
resurse suplimentare direct de la investitori şi creditori (a se vedea punctul OB21), sunt utile pentru
evaluarea capacităţii trecute şi viitoare a entităţii de a genera intrări nete de numerar. Aceste informaţii
prezintă măsura în care entitatea raportoare şi-a suplimentat resursele economice disponibile şi, astfel,
capacitatea de a genera intrări nete de numerar mai degrabă prin activitatea sa decât prin obţinerea de
resurse suplimentare direct de la investitori şi creditori.
OB19 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare în cursul unei perioade pot indica măsura
în care evenimente cum sunt modificările preţurilor pieţei sau ale ratelor dobânzii au condus la creşteri sau
reduceri ale resurselor entităţii şi ale pretenţiilor faţă de entitate, afectând astfel capacitatea entităţii de a
genera intrări nete de numerar.
Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie anterioare
OB20 Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare în decursul unei perioade ajută utilizatorii
să evalueze capacitatea entităţii de a genera viitoare intrări nete de numerar. Acestea prezintă modul în care
entitatea raportoare obţine şi cheltuieşte numerarul, inclusiv informaţii privind împrumuturile şi
rambursarea datoriilor, privind dividendele plătite în numerar sau alte distribuiri în numerar către investitori,
precum şi alţi factori care ar putea afecta lichiditatea sau solvabilitatea entităţii. Informaţiile privind
fluxurile de trezorerie ajută utilizatorii să înţeleagă activităţile unei entităţi raportoare, să evalueze
activităţile de finanţare şi de investiţii ale acesteia, să îi evalueze lichiditatea sau solvabilitatea şi să
interpreteze alte informaţii privind performanţa financiară.
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu rezultă din

performanţa financiară
OB21 Resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate raportoare se pot, de asemenea, modifica şi din alte
motive decât performanţa financiară, cum ar fi emiterea unor acţiuni suplimentare. Informaţiile privind
acest tip de modificări sunt necesare pentru a le oferi utilizatorilor o imagine completă a motivelor pentru
care resursele economice şi pretenţiile faţă de entitatea raportoare s-au modificat, precum şi a consecinţelor
respectivelor modificări asupra performanţei financiare viitoare.
©
Fundaţia IFRS9
CAPITOLUL 2: ENTITATEA RAPORTOARE

[urmează să fie adăugat]
©
10 Fundaţia IFRS
CAPITOLUL 3: CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE

INFORMAŢIILOR FINANCIARE UTILE
INTRODUCERE QC1
CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAŢIILOR FINANCIARE UTILE QC4
Caracteristici calitative fundamentale QC5
Relevanţă QC6
Reprezentare exactă QC12
Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale QC17
Caracteristici calitative amplificatoare QC19
Comparabilitate QC20
Verificabilitate QC26
Oportunitate QC29
Inteligibilitate QC30
Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare QC33
CONSTRÂNGERI CE ŢIN DE COST ASUPRA RAPORTĂRII FINANCIARE UTILE QC35
©
Fundaţia IFRS11
CAPITOLUL 3: Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile
Introducere
QC1 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile discutate în acest capitol ajută la identificarea
tipurilor de informaţii care pot fi utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alţi
creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la entitatea raportoare pe baza informațiilor din
rapoartele financiare ale acesteia (informaţii financiare).
QC2 Rapoartele financiare oferă informaţii privind resursele economice ale entităţii raportoare, pretenţiile faţă de
entitatea raportoare şi efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi condiţii care modifică aceste resurse şi
pretenţii. (Aceste informaţii sunt menţionate în Cadrul general conceptual drept informaţii privind
fenomenele economice.) Unele rapoarte financiare includ, de asemenea, materiale explicative privind
aşteptările şi strategiile conducerii pentru entitatea raportoare, precum şi alte tipuri de informaţii cu caracter
previzional.
QC3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile 3 se aplică informaţiilor financiare oferite în
situaţiile financiare, precum şi informaţiilor financiare oferite prin alte modalităţi. Costul, care este o
constrângere generală asupra capacităţii entităţii raportoare de a oferi informaţii financiare utile, se aplică în
mod similar. Totuşi, considerentele avute în vedere în aplicarea caracteristicilor calitative şi a
constrângerilor aferente costului pot fi diferite pentru diverse tipuri de informaţii. De exemplu, aplicarea lor
în cazul informaţiilor cu caracter previzional poate fi diferită de aplicarea lor pentru informaţiile privind
resursele economice existente şi pretenţiile faţă de entitate şi pentru modificările acestor resurse şi pretenţii.
Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile
QC4 Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi
propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă acestea sunt comparabile,
verificabile, oportune şi inteligibile.
Caracteristici calitative fundamentale
QC5 Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.
Relevanţă
QC6 Informaţiile financiare relevante sunt cele care au capacitatea de a genera o diferenţă în deciziile luate de
utilizatori. Informaţiile pot avea capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unei decizii chiar dacă unii
utilizatori aleg să nu profite de aceste informaţii sau dacă le cunosc deja din alte surse.
QC7 Informaţiile financiare au capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unor decizii dacă au valoare
predictivă, valoare de confirmare sau ambele.
QC8 Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori
pentru a previziona rezultate viitoare. Pentru a avea valoare predictivă, nu este necesar ca informaţiile
financiare să reprezinte o previziune sau o prognoză. Informaţiile financiare cu valoare predictivă sunt
folosite de utilizatori pentru realizarea propriilor lor predicţii.
QC9 Informaţiile financiare au valoare de confirmare dacă oferă feedback privind (confirmă sau modifică)
evaluări anterioare.
QC10 Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare ale informaţiilor financiare sunt în strânsă legătură.
Informaţiile care au valoare predictivă au adesea şi valoare de confirmare. De exemplu, informaţiile privind
venitul pentru anul curent, care pot fi utilizate ca bază pentru prognozarea veniturilor în anii viitori, pot fi,
de asemenea, comparate cu previziunile pentru anul curent realizate în anii anteriori. Rezultatele acestor
3
În acest Cadru general conceptual, termenii caracteristici calitative şi constrângeri se referă la caracteristicile
calitative ale informaţiilor financiare utile şi la constrângerile asupra acestora.
©
12 Fundaţia IFRS
comparaţii pot ajuta utilizatorii să corecteze şi să îmbunătăţească procesele utilizate pentru realizarea
previziunilor anterioare.
Pragul de semnificaţie
QC11 Informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor eronată ar putea influenţa deciziile pe care
utilizatorii le iau pe baza informaţiilor financiare privind o anumită entitate raportoare. Cu alte cuvinte,
pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei specific unei entităţi bazat pe natura sau magnitudinea sau
ambele, elementelor la care se referă informaţiile în contextul raportului financiar al unei entităţi
individuale. În consecinţă, Consiliul nu poate specifica un prag cantitativ pentru semnificaţie şi nu poate
predetermina ce ar putea fi semnificativ într-o anumită situaţie.
Reprezentare exactă
QC12 Rapoartele financiare reprezintă fenomenele economice în cuvinte şi cifre. Pentru a fi utile, informaţiile
financiare nu trebuie doar să reprezinte fenomenele relevante, ci trebuie şi să reprezinte exact fenomenele
pe care îşi propun să le reprezinte. Pentru a fi o reprezentare exactă perfectă, o descriere trebuie să aibă trei
caracteristici. Aceasta trebuie să fie completă, neutră şi fără erori. Bineînţeles, perfecţiunea este atinsă
rareori sau chiar niciodată. Obiectivul Consiliului este maximizarea calităţilor de mai sus în măsura în care
acest lucru este posibil.
QC13 O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă fenomenul
descris, inclusiv toate descrierile şi explicaţiile necesare. De exemplu, o descriere completă a activelor
grupului include, cel puţin, o descriere a naturii activelor grupului, o descriere numerică a tuturor activelor
grupului şi o descriere a ceea ce reprezintă descrierea numerică (de exemplu, costul iniţial, costul ajustat sau
valoarea justă). Pentru unele elemente o descriere completă poate să impună explicaţii privind faptele
semnificative referitoare la calitatea şi natura elementelor, factorilor şi circumstanţelor care ar putea să le
afecteze calitatea şi natura, şi procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice.
QC14 O descriere neutră este una care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea informaţiilor financiare. O
descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a
creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de utilizatori.
Informaţii neutre nu înseamnă informaţii fără scop sau fără influenţă asupra comportamentului. Din contră,
informaţiile financiare relevante sunt, prin definiţie, cele care au capacitatea de a genera o diferenţă în
deciziile luate de utilizatori.
QC15 Reprezentarea exactă nu înseamnă exactitudine sub toate aspectele. Fără erori înseamnă că nu există erori
sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru a genera informaţiile raportate a fost
selectat şi aplicat fără erori în cadrul procesului. În acest context, fără erori nu înseamnă perfect exact sub
toate aspectele. De exemplu, nu se poate determina dacă o estimare a unui preţ sau a unei valori ce nu poate
fi observat(ă) este exactă sau inexactă. Totuşi, o reprezentare a respectivei estimări poate fi exactă dacă
valoarea este descrisă clar şi precis ca fiind o estimare, dacă sunt explicate natura şi limitele procesului de
estimare şi dacă nu au fost făcute erori în selectarea şi aplicarea unui proces adecvat pentru elaborarea
estimării.
QC16 Dintr-o reprezentare exactă, în sine, nu rezultă neapărat informaţii utile. De exemplu, o entitate raportoare
poate primi imobilizări corporale printr-o subvenţie guvernamentală. În mod evident, a raporta că o entitate
a dobândit un activ fără a suporta un cost ar reprezenta exact costul pentru entitate, dar această informaţie
probabil că nu ar fi foarte utilă. Un exemplu ceva mai subtil este cel al unei estimări a sumei prin care ar
trebui ajustată valoarea contabilă a unui activ pentru a reflecta deprecierea în valoarea activului. Respectiva
estimare poate fi o reprezentare exactă dacă entitatea raportoare a aplicat corespunzător un proces adecvat,
dacă a descris corespunzător estimarea şi a explicat orice incertitudini care afectează semnificativ estimarea.
Totuşi, dacă nivelul de incertitudine al unei astfel de estimări este suficient de ridicat, respectiva estimare nu
va fi deosebit de utilă. Cu alte cuvinte, relevanţa reprezentării exacte a activului este îndoielnică. Dacă nu
există o reprezentare alternativă mai exactă, este posibil ca respectiva estimare să ofere cele mai bune
informaţii disponibile.
Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale
QC17 Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie atât relevante, cât şi reprezentate exact. Nici o reprezentare
exactă a unui fenomen irelevant şi nici o reprezentare inexactă a unui fenomen relevant nu ajută utilizatorii
în luarea unor decizii bune.
©
Fundaţia IFRS13
QC18 Cel mai eficient şi eficace proces de aplicare a caracteristicilor calitative fundamentale este, de obicei, aşa
cum este prezentat mai jos (sub rezerva efectelor caracteristicilor amplificatoare şi a constrângerii costului,
care nu sunt luate în considerare în acest exemplu). În primul rând, se identifică un fenomen economic care
are potenţialul de a fi folositor utilizatorilor informaţiilor financiare ale entităţii raportoare. În al doilea rând,
se identifică tipul de informaţii cu privire la respectivul fenomen care ar fi cele mai relevante dacă ar fi
disponibile şi dacă ar putea fi reprezentate exact. În al treilea rând, se determină dacă informaţiile sunt
disponibile şi pot fi reprezentate exact. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, procesul de întrunire a
caracteristicilor calitative fundamentale se încheie la acest punct. Dacă nu, procesul este repetat pentru
următoarea categorie de informaţie relevantă.
Caracteristici calitative amplificatoare
QC19 Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care

amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact. Caracteristicile calitative amplificatoare pot
ajuta în alegerea unei modalităţi din două alternative care trebuie utilizată pentru a descrie un fenomen, dacă
se consideră că ambele sunt la fel de relevante şi reprezentate exact.
Comparabilitate
QC20 Deciziile utilizatorilor presupun alegerea între alternative, de exemplu, vânzarea sau păstrarea unei investiţii
sau investirea într-o entitate raportoare sau în alta. În consecinţă, informaţiile privind o entitate raportoare
sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu informaţii similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare
despre aceeaşi entitate aferente unei alte perioade sau date.
QC21 Comparabilitatea este una dintre caracteristicile calitative care le permit utilizatorilor să identifice şi să
înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire de celelalte caracteristici calitative,
comparabilitatea nu se referă la un singur element. O comparaţie necesită cel puţin două elemente.
QC22 Consecvenţa, deşi ţine de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se referă la utilizarea
aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta în cadrul unei entităţi raportoare, fie
într-o singură perioadă pentru entităţi diferite. Comparabilitatea este scopul; consecvenţa ajută la atingerea
acestui scop.
QC23 Comparabilitatea nu este uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele similare trebuie
să fie prezentate similar iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate diferit. Comparabilitatea informaţiilor
financiare nu este amplificată dacă aspectele diferite sunt făcute să pară similare şi nici dacă aspectele
similare sunt făcute să pară diferite.
QC24 Este posibil să se obţină un anumit grad de comparabilitate prin satisfacerea caracteristicilor calitative
fundamentale. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie, în mod firesc, să aibă un
anumit grad de comparabilitate cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al unei
alte entităţi raportoare.
QC25 Deşi un fenomen economic unic poate fi reprezentat exact în multiple moduri, permiterea unor metode
contabile alternative pentru acelaşi fenomen economic diminuează comparabilitatea.
Verificabilitate
QC26 Verificabilitatea ajută în asigurarea utilizatorilor că informaţiile reprezintă exact fenomenele economice pe
care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege că diferiţi observatori independenţi şi în
cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens, dar nu neapărat la un acord total, că o anumită descriere
este o reprezentare exactă. Pentru a fi verificabile informaţiile cuantificate nu trebuie să fie o singură
estimare punctuală. Un interval de valori posibile şi probabilităţile aferente acestora pot fi, de asemenea,
verificate.
QC27 Verificarea poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se referă la verificarea unei valori sau a altor
reprezentări prin observare directă, de exemplu, prin numărarea banilor. Verificarea indirectă se referă la
verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau o altă tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin
utilizarea aceleiaşi metodologii. Un exemplu îl reprezintă verificarea valorilor contabile ale stocurilor prin
verificarea intrărilor (cantităţi şi costuri) şi prin recalcularea stocurilor finale prin utilizarea aceloraşi ipoteze
privind fluxul costurilor (de exemplu, utilizarea metodei primul intrat, primul ieşit).
QC28 Se poate să nu fie posibil să se verifice unele explicaţii şi informaţii financiare cu caracter previzional până
într-o perioadă viitoare sau chiar deloc. Pentru a ajuta utilizatorii să decidă dacă doresc să utilizeze
©
14 Fundaţia IFRS
respectivele informaţii, ar fi, în mod normal, necesar să se prezinte ipotezele fundamentale, metodele de
compilare a informaţiilor şi alţi factori şi circumstanţe care susţin informaţiile.
Oportunitate
QC29 Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile pentru factorii decizionali în timp util pentru a le
influenţa deciziile. În general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cu atât sunt mai puţin utile. Totuşi, unele
informaţii pot să rămână oportune mult timp după finalul perioadei de raportare deoarece, de exemplu, unii
utilizatori ar putea fi nevoiţi să identifice şi să aprecieze tendinţele.
Inteligibilitate
QC30 Clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac pe acestea inteligibile.
QC31 Unele fenomene sunt inerent complexe şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de înţeles. Excluderea
informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare ar putea face informaţiile din respectivele
rapoarte financiare mai uşor de înţeles. Totuşi, respectivele rapoarte ar fi incomplete şi, prin urmare,
potenţial înşelătoare.
QC32 Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente privind
activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi analizează informaţiile cu atenţia cuvenită. Este
posibil ca uneori chiar şi utilizatorii bine informaţi şi atenţi să fie nevoiţi să solicite ajutorul unui consilier
pentru a înţelege informaţiile privind fenomenele economice complexe.
Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare
QC33 Caracteristicile calitative amplificatoare trebuie maximizate în măsura în care acest lucru este posibil.
Totuşi, caracteristicile calitative amplificatoare, fie individual, fie în grup, nu pot face informaţiile utile dacă
respectivele informaţii sunt irelevante sau nu sunt reprezentate exact.
QC34 Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare este un proces interactiv care nu are o ordine prestabilită.
Uneori este posibil să fie necesar ca una dintre caracteristicile calitative amplificatoare să fie diminuată
pentru a maximiza una dintre celelalte caracteristici calitative. De exemplu, este posibil să fie justificată o
reducere temporară a comparabilităţii ca rezultat al aplicării prospective a unui nou standard de raportare
financiară pentru a îmbunătăţi relevanţa sau reprezentarea exactă pe termen lung. Prezentările adecvate pot
compensa parţial lipsa comparabilităţii.
Constrângeri ce ţin de cost asupra raportării financiare utile
QC35 Costul este o constrângere generală ce acţionează asupra informaţiilor ce pot fi oferite de raportarea
financiară. Raportarea informaţiilor financiare impune costuri şi este important ca aceste costuri să fie
justificate de beneficiile raportării respectivelor informaţii. Există câteva tipuri de costuri şi beneficii care
trebuie avute în vedere.
QC36 Furnizorii de informaţii financiare îşi canalizează cea mai mare parte a efortului înspre colectarea,
procesarea, verificarea şi diseminarea informaţiilor financiare, dar, în ultimă instanţă, aceste costuri sunt
suportate de utilizatori sub forma rentabilităţilor reduse. Utilizatorii informaţiilor financiare suportă şi
costurile aferente analizării şi interpretării informaţiilor oferite. Dacă informaţiile necesare nu sunt oferite,
utilizatorii suportă costuri suplimentare pentru a obţine respectivele informaţii din altă parte sau pentru a le
estima.
QC37 Raportarea informaţiilor financiare relevante şi care reprezintă exact ceea ce îşi propun să reprezinte ajută
utilizatorii să ia decizii cu mai multă încredere. Aceasta duce la o funcţionare mai eficientă a pieţelor de
capital şi la un cost mai redus al capitalului pentru economie ca întreg. Un investitor individual, un
împrumutător sau un alt creditor primeşte beneficii şi din luarea unor decizii mai informate. Cu toate
acestea, nu este posibil ca rapoartele financiare cu scop general să ofere toate informaţiile pe care le
consideră relevante fiecare utilizator.
QC38 În aplicarea constrângerii ce ţine de cost, Consiliul apreciază dacă este posibil ca beneficiile raportării unui
anumit tip de informaţii să justifice costurile suportate pentru oferirea şi utilizarea respectivelor informaţii.
Atunci când aplică constrângerea ce ţine de cost în elaborarea unui standard propus de raportare financiară,
Consiliul încearcă să obţină informaţii de la furnizorii de informaţii financiare, de la utilizatori, auditori,
mediul academic şi alte părţi cu privire la natura şi cantitatea preconizată a beneficiilor şi costurilor
©
Fundaţia IFRS15
implicate de respectivul standard. În cele mai multe cazuri evaluările se bazează pe o combinaţie a
informaţiilor cantitative şi calitative.
QC39 Din cauza subiectivităţii inerente, evaluările diverselor persoane privind costurile şi beneficiile raportării
unor anumite elemente de informaţii financiare vor diferi. Prin urmare, Consiliul încearcă să aibă în vedere
costurile şi beneficiile în relaţie cu raportarea financiară în general, şi nu numai în relaţie cu entităţile
raportoare individuale. Aceasta nu înseamnă că evaluarea costurilor şi beneficiilor justifică întotdeauna
existenţa aceloraşi dispoziţii de raportare pentru toate entităţile. Este posibil ca diferenţele să fie adecvate
din cauza dimensiunilor diferite ale entităţilor, a modalităţilor diferite (publice sau private) de obţinere a
capitalului, a nevoilor diferiţilor utilizatori sau a altor factori.
©
16 Fundaţia IFRS
CAPITOLUL 4: CADRUL GENERAL (1989): TEXTUL PĂSTRAT

IPOTEZE DE BAZĂ 4.1
Continuitatea activităţii 4.1
ELEMENTELE SITUAŢIILOR FINANCIARE 4.2
Poziţia financiară 4.4
Active 4.8
Datorii 4.15
Capitaluri proprii 4.20
Performanţă 4.24
Venit 4.29
Cheltuieli 4.33
Ajustări pentru menţinerea capitalului 4.36
RECUNOAŞTEREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.37
Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare 4.40
Fiabilitatea evaluării 4.41
Recunoaşterea activelor 4.44
Recunoaşterea datoriilor 4.46
Recunoaşterea veniturilor 4.47
Recunoaşterea cheltuielilor 4.49
EVALUAREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.54
CONCEPTE DE CAPITAL ŞI DE MENŢINERE A CAPITALULUI 4.57
Concepte de capital 4.57
Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului 4.59
©
Fundaţia IFRS17
Capitolul 4: Cadrul general (1989): textul păstrat
Textul păstrat din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare (1989) nu a fost modificat
pentru a reflecta modificările făcute prin IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007).
Textul păstrat va fi, de asemenea, actualizat după ce Consiliul va analiza elementele situaţiilor financiare şi bazele
lor de evaluare.
Ipoteze de bază
Continuitatea activităţii
4.1 Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate îşi va continua activitatea şi
în viitorul previzibil. Astfel, se presupune că entitatea nu are intenţia şi nici nevoia de a lichida sau de a-şi
reduce în mod semnificativ activitatea; dacă o astfel de intenţie sau nevoie există, ar putea fi nevoie ca
situaţiile financiare să fie întocmite pe o bază diferită de evaluare, şi, în acest caz, trebuie indicată baza
utilizată.
Elementele situaţiilor financiare
4.2 Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente, grupându-le în
categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii largi sunt numite elementele
situaţiilor financiare. Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare din bilanţ sunt activele,
datoriile şi capitalurile proprii. Elementele direct legate de evaluarea performanţei în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor sunt veniturile şi cheltuielile. Situaţia modificărilor poziţiei financiare reflectă, de obicei,
elementele din situaţia veniturilor şi cheltuielilor şi modificările elementelor din bilanţ; în consecinţă,
prezentul Cadru general conceptual nu identifică elementele specifice acestei situaţii.
4.3 Prezentarea acestor elemente în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor implică un proces de
subclasificare. De exemplu, activele şi datoriile pot fi clasificate după natura sau funcţia lor în activitatea
entităţii, cu scopul de a prezenta informaţii în cea mai folositoare manieră pentru utilizatori, pentru a-şi
fundamenta deciziile economice.
Poziţia financiară
4.4 Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii.
Acestea sunt definite după cum urmează:
(a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se
preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate.
(b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute, a cărei decontare se
aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând beneficii economice din entitate.
(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după deducerea tuturor
datoriilor sale.
4.5 Definiţiile unui activ şi unei datorii identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu încearcă să
specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanţ. Astfel, definiţiile includ şi
elemente care nu sunt recunoscute drept active sau datorii în bilanţ, deoarece nu satisfac criteriile de
recunoaştere prezentate la punctele 4.37-4.53. În special trebuie să existe certitudinea că fluxurile de
beneficii economice viitoare, dinspre sau către entitate, îndeplinesc criteriile de probabilitate de la punctul
4.38, înainte de a recunoaşte un activ sau o datorie.
4.6 La stabilirea momentului în care un element corespunde definiţiei unui activ, unei datorii sau capitalurilor
proprii, trebuie acordată atenţie fondului şi realităţii economice ale acestuia, şi nu numai formei sale
©
18 Fundaţia IFRS
juridice. Astfel, de exemplu, în cazul contractelor de leasing financiar, fondul şi realitatea economică
reprezintă faptul că locatarul obţine beneficiile economice ale utilizării bunului contractat pe cea mai mare
parte a duratei de utilizare a acestuia în schimbul obligaţiei de a plăti pentru acest drept o sumă aproximativ
egală cu valoarea justă a activului şi dobânda aferentă. Din acest motiv, leasingul financiar dă naştere unor
elemente ce satisfac definiţiile unui activ şi unei datorii şi care sunt recunoscute, în consecinţă, în bilanţul
locatarului.
4.7 Bilanţurile elaborate conform IFRS-urilor actuale pot include şi elemente care nu satisfac definiţia unui
activ sau a unei datorii şi nici nu sunt prezentate ca parte a capitalurilor proprii. Definiţiile prezentate la
punctul 4.4 vor sta totuşi la baza revizuirilor viitoare ale IFRS-urilor, precum şi la baza elaborării unor noi
IFRS-uri.
Active
4.8 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau
indirect, la fluxul de numerar şi de echivalente de numerar către entitate. Acest potenţial poate fi unul
productiv, făcând parte din activităţile de exploatare ale entităţii. De asemenea, se poate transforma în
numerar sau echivalente de numerar sau poate avea capacitatea de a reduce ieşirile de numerar, precum un
proces alternativ de producţie care micşorează costurile.
4.9 De obicei, o entitate îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii capabile să
satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor; datorită faptului că aceste bunuri sau servicii pot satisface
aceste dorinţe sau necesităţi, clienţii sunt dispuşi să plătească pentru a le obţine, contribuind astfel la fluxul
de trezorerie al entităţii. Numerarul în sine conferă un avantaj entităţii datorită faptului că permite controlul
celorlalte resurse.
4.10 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ pot intra în entitate în mai multe moduri. De
exemplu, un activ poate fi:
(a) utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producţia de bunuri
destinate vânzării de către entitate;
(b) schimbat pentru alte active;
(c) utilizat pentru decontarea unei datorii; sau
(d) distribuit proprietarilor entităţii.
4.11 Multe active, de exemplu, imobilizările corporale, au o formă fizică. Cu toate acestea, forma fizică nu este
esenţială pentru existenţa unui activ; de aceea, brevetele şi drepturile de autor, de exemplu, sunt active dacă
se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi dacă sunt controlate de aceasta.
4.12 Multe active, de exemplu, creanţele şi proprietăţile imobiliare, sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv
dreptul la proprietate. Dreptul de proprietate nu este esenţial pentru determinarea existenţei unui activ;
astfel, de exemplu, o proprietate imobiliară deţinută în baza unui contract de leasing este un activ în cazul în
care entitatea controlează beneficiile oferite de proprietatea respectivă. Deşi capacitatea unei entităţi de a
controla beneficiile este de obicei rezultatul drepturilor legale, un element poate satisface definiţia unui
activ chiar şi fără a exista un control legal. De exemplu, know-how-ul obţinut dintr-o activitate de
dezvoltare poate corespunde definiţiei unui activ atunci când entitatea controlează beneficiile acestui know-
how ţinându-l secret.
4.13 Activele unei entităţi rezultă din tranzacţii sau din alte evenimente anterioare. În mod normal, entităţile
obţin activele prin cumpărarea sau producerea acestora, dar şi alte tranzacţii sau evenimente pot genera
active; exemple pot fi proprietăţile primite de o entitate de la guvern ca parte a unui program de încurajare a
creşterii economice într-o regiune şi de descoperire a rezervelor minerale. Tranzacţiile sau evenimentele ce
sunt aşteptate în viitor nu generează prin ele însele active; de aceea, de exemplu, intenţia de a cumpăra un
bun nu corespunde, prin ea însăşi, definiţiei unui activ.
4.14 Există o legătură strânsă între cheltuielile suportate şi generarea de active, dar nu este necesar ca cele două
să coincidă. De aceea, în momentul în care o entitate suportă o cheltuială, aceasta poate însemna că se
urmăreşte obţinerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovadă concludentă că a fost obţinut un
element care corespunde definiţiei unui activ. Similar, absenţa unei cheltuieli aferente nu exclude
posibilitatea ca un element să satisfacă definiţia unui activ care poate fi recunoscut în bilanţ; de exemplu,
elementele care au fost donate unei entităţi pot satisface definiţia unui activ.
©
Fundaţia IFRS19
Datorii
4.15 O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie actuală. O obligaţie reprezintă
o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel. Legea poate impune respectarea obligaţiilor
apărute drept consecinţă a unui contract sau a unei dispoziţii legale. Acesta este cazul în mod normal, de
exemplu, cu sumele ce trebuie plătite pentru bunuri şi servicii primite. De asemenea, obligaţiile apar şi din
activitatea normală, din cutume şi din dorinţa de a menţine bune relaţii de afaceri sau de a se comporta într-
o manieră echitabilă. Dacă, de exemplu, o entitate decide, ca parte a politicii sale, să remedieze defecţiunile
produselor sale chiar şi după ce perioada de garanţie a expirat, sumele ce se aşteaptă să fie cheltuite în
legătură cu bunurile deja vândute reprezintă datorii.
4.16 Trebuie să se facă distincţie între o obligaţie actuală şi un angajament viitor. Decizia conducerii unei entităţi
de a dobândi active în viitor nu reprezintă, prin ea însăşi, o obligaţie actuală. În mod normal, obligaţia apare
numai în momentul livrării activului sau în momentul în care entitatea are un acord irevocabil de a dobândi
activul. În cazul din urmă, natura irevocabilă a acordului înseamnă că urmările economice ale neonorării
obligaţiei, de exemplu, din cauza existenţei unei penalizări substanţiale aduc entitatea aproape în
imposibilitatea de a împiedica fluxul resurselor către o altă parte.
4.17 Decontarea unei obligaţii actuale implică, de obicei, renunţarea de către entitate la anumite resurse care
încorporează beneficii economice în scopul satisfacerii pretenţiilor celeilalte părţi. Decontarea unei obligaţii
actuale se poate face în mai multe moduri, de exemplu, prin:
(a) plata în numerar;
(b) transferul altor active;
(c) prestarea de servicii;
(d) înlocuirea respectivei obligaţii cu o altă obligaţie; sau
(e) conversia obligaţiei în capitaluri proprii.
O obligaţie poate fi stinsă şi prin alte mijloace, cum ar fi renunţarea de către creditor la drepturile sale.
4.18 Datoriile rezultă din tranzacţii sau alte evenimente anterioare. De exemplu, achiziţia de bunuri sau utilizarea
serviciilor dă naştere unor datorii comerciale (în afara cazului în care se face plata în avans sau se plăteşte în
momentul livrării), iar primirea unui credit de la bancă dă naştere unei obligaţii de rambursare a creditului.
De asemenea, o entitate poate recunoaşte drept datorii reducerile viitoare pe baza cumpărărilor anuale
făcute de clienţi; în acest caz, vânzarea bunurilor din perioada anterioară este tranzacţia care generează
datoria respectivă.
4.19 Unele datorii pot fi evaluate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare. Unele entităţi descriu aceste
datorii drept provizioane. În anumite ţări, asemenea provizioane nu sunt privite ca datorii, deoarece
conceptul de datorie este definit mai restrâns, în aşa fel încât să includă doar sumele ce pot fi stabilite fără a
fi necesar să se facă estimări. Definiţia unei datorii de la punctul 4.4 este bazată pe o abordare mai
cuprinzătoare. Astfel, când un provizion implică o obligaţie actuală şi satisface restul definiţiei, acesta este o
datorie, chiar dacă suma trebuie să fie estimată. Exemplele din această categorie se referă la provizioanele
pentru plăţi ce trebuie făcute pentru garanţiile existente şi la provizioanele pentru acoperirea obligaţiilor
privind pensiile.
Capitaluri proprii
4.20 Deşi capitalurile proprii sunt definite la punctul 4.4 ca un interes rezidual al acţionarilor, diversele lor
componente pot fi prezentate pe linii separate în bilanţ. De exemplu, într-o entitate cu personalitate juridică,
contribuţiile acţionarilor, rezultatele reportate, rezervele care reprezintă distribuirea rezultatului reportat şi
rezervele care reprezintă ajustări pentru menţinerea capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea
clasificări pot fi relevante pentru utilizatorii situaţiilor financiare în procesul de luare a deciziilor, atunci
când există restricţii legale sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui sau de a utiliza într-
un alt modcapitalurile sale proprii. De asemenea, poate fi reflectat faptul că părţile care au participaţii în
capitalurile proprii ale entităţii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la ram bursarea
capitalurilor proprii.
4.21 Constituirea rezervelor este prevăzută uneori de statut sau de alte acte normative, în scopul asigurării unei
măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor pentru entitate şi creditorii acesteia. Pot fi
constituite alte rezerve dacă legislaţia fiscală naţională asigură scutirea sau reducerea impozitului atunci
când se fac transferuri către astfel de rezerve. Existenţa şi mărimea unor asemenea rezerve legale, statutare
©
20 Fundaţia IFRS
şi fiscale constituie o informaţie care poate fi relevantă pentru utilizatori în luarea deciziilor. Transferurile
către asemenea rezerve sunt mai degrabă alocări ale rezultatului reportat decât cheltuieli.
4.22 Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanţ depinde de evaluarea activelor şi datoriilor. În
mod normal, valoarea agregată a capitalurilor proprii nu poate corespunde decât din întâmplare cu valoarea
de piaţă agregată a acţiunilor entităţii sau cu suma care ar putea fi obţinută prin vânzarea pe bucăţi a
activului net sau a entităţii în întregime, presupunând continuitatea activităţii.
4.23 Activităţile comerciale, industriale şi de afaceri sunt, de multe ori, realizate sub forma entităţilor cu asociat
unic, a parteneriatelor, a trusturilor, precum şi a diferitelor tipuri de entităţi cu capital de stat. Cadrul legal şi
de reglementare pentru astfel de entităţi este adesea diferit de cel care se aplică în cazul entităţilor
corporative. De exemplu, pot exista unele restricţii în ceea ce priveşte repartizarea sumelor incluse în
capitalurile proprii către proprietari sau către alţi beneficiari. Totuşi, definiţia capitalurilor proprii, precum şi
alte aspecte ale prezentului Cadru general conceptual referitoare la capitalurile proprii sunt valabile şi
pentru astfel de entităţi.
Performanţă
4.24 Profitul este utilizat frecvent ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru alţi indicatori, cum
ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi cheltuielile sunt elemente direct legate
de evaluarea profitului. Recunoaşterea şi evaluarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului depind
parţial de conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, concepte utilizate de entităţi în elaborarea
situaţiilor financiare. Aceste concepte sunt prezentate în cadrul punctelor 4.57-4.65.
4.25 Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:
(a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma
intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor, care au drept rezultat
creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuţii ale participanţilor la
capitalurile proprii.
(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma unor
ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drept rezultat reduceri ale
capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirile către participanţii la capitalul propriu.
4.26 Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu încearcă să
specifice criteriile care trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor.
Criteriile de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor sunt prezentate la punctele 4.37-4.53.
4.27 Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în diferite moduri, astfel încât să
furnizeze informaţiile relevante pentru procesul economic decizional. De exemplu, se foloseşte adesea
distincţia între acele elemente de venituri şi cheltuieli care sunt rezultatul activităţilor curente ale entităţii şi
cele care nu sunt rezultatul acestor activităţi. Această distincţie se realizează plecând de la prezumţia că
sursa unui element este relevantă în procesul de evaluare a capacităţii entităţii de a genera în viitor numerar
şi echivalente de numerar; de exemplu, activităţi întâmplătoare, cum ar fi cedarea unei investiţii pe termen
lung, nu pot apărea în mod curent. Atunci când se face distincţie între elemente în acest mod, este necesară
analiza naturii şi activităţii entităţii. Elementele care pentru unele entităţi sunt rezultatul unor activităţi
curente pot reprezenta, în cazul altor entităţi, activităţi neobişnuite.
4.28 De asemenea, distincţia între elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în diferite moduri
permit entităţii să îşi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări prezintă diferite grade de
cuprindere. De exemplu, situaţia veniturilor şi cheltuielilor poate include marja brută, profitul sau pierderea
din activităţile curente înainte de impozitare, profitul sau pierderea din activităţile curente după impozitare
şi profitul sau pierderea.
Venit
4.29 Definiţia venitului include atât veniturile, cât şi câştigurile. Termenul „venituri” se referă la acele venituri
care apar în cursul desfăşurării de către o entitate a activităţii sale curente, termenul fiind regăsit şi sub alte
denumiri, precum vânzări, onorarii, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.
4.30 Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al
activităţii curente a entităţii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice şi din acest punct de
vedere nu diferă ca natură de venituri. Prin urmare, în prezentul Cadru general conceptual, câştigurile nu
sunt privite ca elemente separate.
©
Fundaţia IFRS21
4.31 Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate. Definiţia veniturilor
include totodată şi câştigurile nerealizate; de exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament
şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a activelor imobilizate. Atunci când sunt recunoscute în
situaţia veniturilor şi cheltuielilor, câştigurile sunt prezentate, de obicei, separat, deoarece cunoaşterea
existenţei acestora este importantă pentru luarea deciziilor economice. Câştigurile sunt prezentate, de
regulă, la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.
4.32 Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de
active; exemple de astfel de active includ numerarul, creanţele, bunurile şi serviciile primite în schimbul
bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din decontarea datoriilor. De exemplu,
o entitate îi poate furniza bunuri şi servicii unui creditor în scopul decontării unei datorii legate de un credit
în derulare.
Cheltuieli
4.33 Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării
activităţilor curente ale entităţii. De exemplu, cheltuielile care apar în cursul activităţilor curente ale entităţii
includ costul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele se regăsesc, de obicei, sub forma ieşirilor sau scăderii
valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile şi imobilizările corporale.
4.34 Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al
activităţii curente a entităţii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice, şi din acest punct de
vedere nu diferă ca natură de alte cheltuieli. Prin urmare, în prezentul Cadru general conceptual ele nu sunt
privite ca elemente separate.
4.35 În categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundaţiile sau
incendiile, precum şi cele rezultate din cedarea activelor imobilizate. De asemenea, definiţia cheltuielilor
include şi pierderile nerealizate, cum ar fi cele rezultate din creşterea cursului de schimb valutar în cazul
unor împrumuturi pe care entitatea le-a contractat în valută. Atunci când sunt recunoscute în situaţia
veniturilor şi cheltuielilor, pierderile sunt prezentate, de obicei, separat, deoarece cunoaşterea existenţei
acestora este importantă pentru luarea deciziilor economice. Pierderile sunt prezentate, de regulă, la
valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.
Ajustări pentru menţinerea capitalului
4.36 Reevaluarea sau retratarea valorii activelor şi datoriilor determină creşteri sau diminuări ale capitalurilor
proprii. Deşi aceste creşteri sau diminuări corespund definiţiei veniturilor şi cheltuielilor, ele nu sunt incluse
în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza anumitor concepte legate de menţinerea capitalului. În schimb,
ele sunt incluse în capitalurile proprii, ca ajustări pentru menţinerea capitalului sau ca rezerve din
reevaluare. Conceptele de menţinere a capitalului sunt discutate la punctele 4.57-4.65 din prezentul Cadru
general conceptual.
Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
4.37 Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor a unui element
care corespunde definiţiei unui element și care îndeplineşte criteriile de recunoaştere stabilite la punctul
4.38. Acest proces implică descrierea în cuvinte a respectivului element şi asocierea unei anumite sume,
precum şi includerea respectivei sume în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Elementele care
îndeplinesc criteriile de recunoaştere trebuie să fie recunoscute în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor. Nerecunoaşterea acestor elemente nu este rectificată prin prezentarea politicilor de
contabilitate folosite şi nici prin note sau materiale explicative.
4.38 Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul în care:
(a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre în sau să iasă din
entitate; și
(b) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua fiabil.4
4.39 La evaluarea măsurii în care un element îndeplinește criteriile de recunoaştere în situaţiile financiare trebuie
acordată atenţie considerentelor privind pragul de semnificaţie discutate în Capitolul 3 Caracteristicile
calitative ale informaţiilor financiare utile. Interdependenţa elementelor constă în aceea că, în cazul în care
4
Informaţiile sunt fiabile atunci când sunt complete, neutre şi fără erori.
©
22 Fundaţia IFRS
un element corespunde definiţiei şi îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru un anumit element, de

exemplu, un activ, se impune automat recunoaşterea unui alt element, de exemplu, venituri sau datorii.
Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare
4.40 Conceptul de probabilitate este utilizat în cadrul criteriilor de recunoaştere pentru a face referire la gradul de
incertitudine cu care beneficiile economice viitoare asociate unui activ sau unei datorii vor fi generate către
şi de către entitate. Acest concept este impus de incertitudinea care caracterizează mediul în care îşi
desfăşoară activitatea orice entitate. Evaluarea gradului de incertitudine legat de beneficiile economice
viitoare se face pe baza probelor disponibile în momentul întocmirii situaţiilor financiare. De exemplu, când
încasarea unei creanţe a entităţii este probabilă, în absenţa oricărei probe care să demonstreze contrariul, se
justifică recunoaşterea creanţei ca un activ. În cazul unei diversităţi mari a creanţelor, totuşi, va fi
considerată normală probabilitatea apariţiei unor creanţe neîncasate; prin urmare, reducerea preconizată a
beneficiului economic va fi înregistrată drept cheltuială.
Fiabilitatea evaluării
4.41 A doua condiţie pe care un element trebuie să o îndeplinească pentru a fi recunoscut este ca acesta să aibă
un cost sau o valoare ce poate fi evaluat(ă) în mod fiabil. În multe cazuri, trebuie să se estimeze costul sau
valoarea; utilizarea estimărilor rezonabile este o parte esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu le
subminează fiabilitatea. În cazul în care totuşi nu poate fi realizată o estimare rezonabilă, elementul nu va fi
recunoscut în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. De exemplu, încasările preconizate în urma
unui proces în instanţă pot corespunde definiţiei activelor şi veniturilor, precum şi criteriului de
recunoaştere a probabilităţii; totuşi, dacă nu este posibilă evaluarea fiabilă a pretenţiei, aceasta nu trebuie să
fie înregistrată ca active sau ca venituri; totuşi, existenţa unei pretenţii va fi prezentată în note, în materialul
explicativ sau în tabelele suplimentare.
4.42 Un element care, la un anumit moment, nu mai corespunde criteriilor de recunoaştere stabilite la punctul
4.38 poate fi recunoscut mai târziu, ca urmare a unor circumstanţe sau evenimente ulterioare.
4.43 Un element care are caracteristicile esenţiale ale unui element al situaţiilor financiare, dar care nu
îndeplineşte criteriile de recunoaştere poate fi totuşi prezentat în note, în materialele explicative sau în
tabelele suplimentare. Acest procedeu este adecvat în cazul în care cunoaşterea existenţei acestui element
este considerată relevantă pentru evaluarea poziţiei financiare a entităţii, a performanţei sale financiare și a
modificării poziţiei sale financiare de către utilizatorii situaţiilor financiare.
Recunoaşterea activelor
4.44 Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic
viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) fiabil.
4.45 Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când cheltuiala suportată este improbabil să genereze beneficii
economice pentru entitate în afara perioadei contabile actuale. În schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca
efect recunoaşterea unei cheltuieli în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Acest tratament nu înseamnă nici că
intenţia conducerii cu privire la scopul pentru care s-au suportat cheltuielile a fost alta decât obţinerea unui
beneficiu economic pentru entitate nici că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că
posibilitatea obţinerii de avantaje economice într-o perioadă contabilă ulterioară este insuficientă pentru a
justifica recunoaşterea unui activ.
Recunoaşterea datoriilor
4.46 O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse, încorporând beneficii
economice, va rezulta din decontarea unei obligaţii actuale şi că valoarea la care se va realiza această
decontare poate fi evaluată în mod fiabil. În practică, obligaţiile din contractele care nu sunt respectate în
mod proporţional de fiecare parte (de exemplu, datoriile pentru stocurile comandate, dar care nu s-au primit
încă) nu sunt, în general, recunoscute ca datorii în situaţiile financiare. Totuşi, astfel de obligaţii pot
corespunde definiţiei datoriilor şi, în cazul în care criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite în respectivele
circumstanţe, acestea pot fi recunoscute. În astfel de circumstanţe, recunoaşterea datoriilor implică şi
recunoaşterea activelor sau cheltuielilor aferente.
©
Fundaţia IFRS23
Recunoaşterea veniturilor
4.47 Venitul este recunoscut la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în mod
fiabil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de o creştere a unui activ sau de o scădere a unei
datorii. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea
creşterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor, rezultată din vânzarea
produselor sau serviciilor, sau descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).
4.48 Procedurile adoptate în mod normal în practică pentru recunoaşterea veniturilor, de exemplu, dispoziţia ca
veniturile să fie realizate, constituie aplicaţii ale criteriilor de recunoaştere prezentate în acest Cadru
general conceptual. Astfel de proceduri au ca obiectiv, în general, limitarea recunoaşterii ca venituri la acele
elemente care pot fi evaluate fiabil şi care prezintă un grad suficient de certitudine.
Recunoaşterea cheltuielilor
4.49 Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în
mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a unui activ sau de o creştere
a unei datorii. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea
creşterii datoriilor sau reducerii activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea
echipamentelor).
4.50 Cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei asocieri directe între
costurile suportate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces, cunoscut sub numele de
corelare a costurilor cu veniturile, implică recunoaşterea simultană sau combinată a veniturilor şi a
cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau alte evenimente; de exemplu,
diversele componente ale cheltuielilor care contribuie la determinarea costului bunurilor vândute sunt
recunoscute în acelaşi timp cu venitul generat din vânzarea bunurilor. Totuşi, aplicarea conceptului de
corelare conform prezentului Cadru general conceptual nu permite recunoaşterea elementelor dintr-un
bilanţ care nu corespund definiţiei activelor sau a datoriilor.
4.51 Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade contabile şi când
asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau indirect, cheltuielile sunt recunoscute în
situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei proceduri de repartizare sistematică şi raţională. Această
modalitate este deseori necesară în procesul recunoaşterii cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active cum
ar fi imobilizările corporale, fondul comercial, licenţele şi mărcile comerciale; în astfel de cazuri, cheltuiala
este denumită ca fiind amortizarea activelor corporale sau necorporale. Aceste proceduri de repartizare au
drept scop recunoaşterea cheltuielilor în cadrul perioadelor contabile în care se consumă sau dispar
beneficiile economice asociate acestor elemente.
4.52 O cheltuială este recunoscută imediat în situaţia veniturilor şi cheltuielilor atunci când un cost nu generează
nici un beneficiu economic viitor sau atunci când şi în măsura în care beneficiile economice viitoare nu
corespund sau încetează să mai corespundă criteriilor de recunoaştere în bilanţ ca activ.
4.53 O cheltuială este, de asemenea, recunoscută în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în acele cazuri în care este
suportată o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care datoria apare ca urmare a garanţiei
unui produs.
Evaluarea elementelor din situaţiile financiare
4.54 Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele situaţiilor financiare vor
fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Aceasta presupune alegerea
unei anumite baze de evaluare.
4.55 Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi grade de utilizare. Ele
cuprind următoarele elemente:
(a) Costul istoric. Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar plătită
sau la valoarea justă a contraprestaţiei oferite pentru a le dobândi, în momentul achiziţionării.
Datoriile sunt înregistrate la valoarea încasărilor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite
împrejurări (de exemplu, în cazul impozitului pe profit), la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în
numerar sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii.
(b) Costul curent. Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente de numerar care ar
trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi dobândit în prezent. Datoriile sunt
©
24 Fundaţia IFRS
contabilizate la suma neactualizată în numerar sau echivalente de numerar, necesară pentru a

deconta în prezent obligaţia.
(c) Valoarea realizabilă (de decontare). Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente
de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor. Datoriile sunt
înregistrate la valoarea lor de decontare; aceasta reprezintă sumele neactualizate în numerar sau
echivalente de numerar care se aşteaptă să fie plătite pentru a deconta datoriile în cursul normal al
activităţii.
(d) Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de
numerar, care urmează a fi generate în cursul normal al activităţii. Datoriile sunt înregistrate la
valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri nete de numerar care urmează a fi necesare pentru
decontarea datoriilor în cursul normal al activităţii.
4.56 Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare este costul istoric.
Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare. De exemplu, stocurile sunt de obicei înregistrate la
cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă, titlurile tranzacţionabile pot fi înregistrate la
valoarea de piaţă, iar datoriile privind pensiile, la valoarea lor actualizată. Mai mult, unele entităţi utilizează
costul curent ca răspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele
legate de efectul modificării preţurilor activelor nemonetare.
Concepte de capital şi de menţinere a capitalului
Concepte de capital
4.57 În elaborarea situaţiilor financiare, conceptul financiar al capitalului este adoptat de majoritatea entităţilor.
Conform conceptului financiar al capitalului, cum ar fi cel al banilor investiţi sau al puterii de cumpărare
investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entităţii. Conform unui
concept fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producţie
a entităţii, exprimată, de exemplu, în unităţi de producţie pe zi.
4.58 Selectarea de către o entitate a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie să se facă în funcţie de
necesităţile utilizatorilor situaţiilor sale financiare. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului
în cazul în care utilizatorii situaţiilor financiare sunt preocupaţi în primul rând de menţinerea capitalului
nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Însă dacă principala preocupare a
utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entităţii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.
Conceptul ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, deşi pot apărea anumite dificultăţi de
evaluare la punerea în practică a conceptului.
Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului
4.59 Conceptele de capital prezentate la punctul 4.57 generează următoarele concepte de menţinere a capitalului:
(a) Menţinerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obţine doar dacă valoarea
financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea
financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror
distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei
analizate. Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată atât în unităţi monetare nominale, cât
şi în unităţi de putere de cumpărare constantă.
(b) Menţinerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obţine doar atunci când
capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a entităţii (sau resursele, respectiv
fondurile necesare atingerii acestei capacităţi) la sfârşitul perioadei este mai mare decât
capacitatea fizică productivă la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către
proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
4.60 Conceptul de menţinere a capitalului ia în considerare modul în care o entitate defineşte capitalul pe care
doreşte să îl menţină. Acesta asigură legătura între conceptele de capital şi de profit, deoarece oferă punctul
de referinţă fără de care profitul nu poate fi evaluat; este o condiţie esenţială pentru distincţia între
rentabilitatea entităţii şi rambursarea capitalului său; doar intrările de active suplimentare celor necesare
pentru menţinerea capitalului pot fi considerate profit şi deci rentabilitate a capitalului. Astfel, profitul este
valoarea reziduală care rămâne după ce cheltuielile (inclusiv ajustările pentru menţinerea capitalului, acolo
©
Fundaţia IFRS25
unde este cazul) au fost deduse din venituri. În cazul în care cheltuielile depăşesc veniturile, valoarea
reziduală este o pierdere.
4.61 Conceptul de menţinere a capitalului fizic impune adoptarea costului curent ca bază de evaluare. Conceptul
de menţinere a capitalului financiar nu impune totuşi folosirea unei anumite baze de evaluare. Selectarea
bazei în cazul acestui concept depinde de tipul capitalului financiar pe care entitatea doreşte să îl menţină.
4.62 Principala diferenţă între cele două concepte referitoare la menţinerea capitalului este dată de tratamentul
efectelor variaţiei preţurilor activelor şi datoriilor entităţii. În termeni generali, o entitate şi-a menţinut
capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus
faţă de cea necesară pentru a menţine capitalul la nivelul de la începutul perioadei este considerată profit.
4.63 Conform conceptului de menţinere a capitalului financiar, unde capitalul este definit în termenii unităţilor
monetare nominale, profitul reprezintă creşterea capitalului monetar nominal de-a lungul perioadei. Astfel,
creşterile de preţuri ale activelor, de-a lungul perioadei, cunoscute sub numele de câştiguri din deţinerea de
active, reprezintă profit din punct de vedere conceptual. Ele pot să nu fie recunoscute în acest fel până în
momentul în care activele sunt cedate printr-o tranzacţie de schimb. Atunci când conceptul de menţinere a
capitalului financiar este definit în termenii unităţilor de putere constantă de cumpărare, profitul reprezintă
creşterea puterii de cumpărare determinată în cursul perioadei. Astfel, doar acea parte a creşterii preţurilor
activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al preţurilor este considerată profit. Restul creşterii
reprezintă o ajustare pentru menţinerea capitalului şi, ca atare, reprezintă o parte a capitalurilor proprii.
4.64 Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, unde capitalul este definit în termenii capacităţii
productive fizice, profitul reprezintă creşterea acelui capital de-a lungul perioadei. Toate modificările de
preţuri care afectează activele şi datoriile entităţii sunt privite ca modificări ale evaluării capacităţii
productive fizice a acesteia; astfel, ele sunt tratate ca ajustări de menţinere a capitalului care fac parte din
capitalurile proprii şi nu ca profit.
4.65 Alegerea bazelor de evaluare şi a conceptului de menţinere a capitalului determină modelul contabil utilizat
pentru elaborarea situaţiilor financiare. Diversele modele contabile prezintă grade diferite de relevanţă şi de
fiabilitate şi, ca şi în alte domenii, conducerea trebuie să caute un echilibru între relevanţă şi fiabilitate.
Prezentul Cadru general conceptual se aplică unei game de modele contabile şi oferă recomandări pentru
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare elaborate conform modelului ales. În prezent, Consiliul nu
are intenţia de a prescrie un anumit model, în afară de cazuri excepţionale ca, de exemplu, pentru acele
entităţi care raportează în moneda unei economii hiperinflaţioniste. Totuşi, în perspectiva evoluţiilor pe plan
mondial, această intenţie va fi revizuită.
©
26 Fundaţia IFRS
©
Fundaţia IFRS27

Conceptual Framework IFRS

Загружено:

Сведения о документе

Авторское право

Доступные форматы

Поделиться этим документом

Поделиться или встроить документ

Параметры публикации

Этот документ был вам полезен?

Это неприемлемый материал?

Авторское право:

Доступные форматы

Conceptual Framework IFRS

Загружено:

Авторское право:

Доступные форматы

Cadrul general conceptual

Cadrul general conceptual de raportare financiară

CADRUL GENERAL CONCEPTUAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ

(a) să asiste Consiliul în elaborarea de noi IFRS-uri şi revizuirea IFRS-urilor existente;

Cadrul general conceptual tratează:

(a) obiectivul raportării financiare;

CAPITOLUL 1: OBIECTIVUL RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP

Capitolul 1: Obiectivul raportării financiare cu scop general

Obiectivul, utilitatea şi limitările raportării financiare cu scop general

Informaţii privind resursele economice ale unei entităţi raportoare,

Resurse economice şi pretenţii

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor

Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de angajamente

Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie anterioare

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu rezultă din

CAPITOLUL 2: ENTITATEA RAPORTOARE

CAPITOLUL 3: CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE

CAPITOLUL 3: Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

Caracteristici calitative fundamentale

QC5 Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.

Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale

Caracteristici calitative amplificatoare

QC19 Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care

Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare

Constrângeri ce ţin de cost asupra raportării financiare utile

CAPITOLUL 4: CADRUL GENERAL (1989): TEXTUL PĂSTRAT

Capitolul 4: Cadrul general (1989): textul păstrat

Elementele situaţiilor financiare

Ajustări pentru menţinerea capitalului

Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare

un element corespunde definiţiei şi îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru un anumit element, de

Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare

Evaluarea elementelor din situaţiile financiare

contabilizate la suma neactualizată în numerar sau echivalente de numerar, necesară pentru a

Concepte de capital şi de menţinere a capitalului

Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului

Вам также может понравиться