Proiectarea unui laborator pentru

captarea energiei solare prin efect

fotovoltaic

Realizat de catre:

Laura Nita
Raluca Negoita
Adriana Chirca
Mihai Dumitrescu
CUPRINS

1.Energia solara & efectul fotovoltaic

2.Celule solare
2.1 Principiu de functionare
2.2 Celule solare anorganice
2.3 Celule solare organice

3. Caracteristicile electrice ale celulelor solare

3.1 Celula solara ca dioda semiconductoare
3.2 Celula solara ca generator de putere
3.3 Eficienta conversiei celulelor solare si masurarea ei

4. Aparatura
4.1 Simulator solar
4.1.1. Tipuri de simulatoare solare
4.2 Aparat de masura
4.3 Montaj monitorizare temperatura

5. Concluzii
 Capitolul 1
Efectul fotovoltaic
 Energia Solara & Efectul fotovoltaic

Soarele este, în mod indirect, sursa celor mai multe dintre energiile pe care le folosim pe
Pământ: nu doar combustibilii fosili şi biomasa, dar şi energia vânturilor şi a mareelor, pentru a
menţiona doar câteva. Există un interes crescând privind captarea energiei de la Soare direct, prin
celulele fotovoltaice.
Stea de mărime medie, relativ bătrână, compusă din plasmă fierbine, Soarele emite energie
sub formă de radiaţie electromagnetică într-un spectru larg. La o distanţă de 150 milioane de
kilometri, planeta noastră recepţionează de la soare o radiatie de aproximativ 1366 W/m2 (1 W=
1 J·s), dar nu toată această energie ajunge la noi, deoarece atmosfera reflectă şi absoarbe
aproximativ 30%. Totuşi, fiecare metru pătrat al suprafeţei Pământului primeşte în medie aproape
1000 Jouli pe secundă de energie solară.
Pentru o perspectivă comparativă, energia totală consumată global în anul 2010 a fost de 5
x 1020 J. Dacă am presupune că planeta noastră este o sferă perfectă cu raza de 6370 km, Pământul
ar recepţiona 1.8 x 1017 J/s, din care aproximativ 1.3 x 1017 J/s ar atinge suprafaţa planetei. Deci,
într-o oră Soarele furnizează Pământului toată energia de care am avea nevoie pentru un an întreg.
Totuşi, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Datorită factorilor meteorologici, formei
Pământului, înclinaţiei orbitei şi rotaţiei planetei, radiatia reală se apropie de 230 W/m2. Dacă
refacem calculele anterioare, vom găsi că timpul necesar pentru ca Soarele să furnizeze energie
Pământului pentru un an este de aproape cinci ore – ceea ce rămâne un timp impresionant de scurt.
Radiaţia solară constituie deci un rezervor de energie promiţător. Dar cum o putem colecta
şi folosi?
Fundamentele pentru colectarea modernă a energiei solare au fost puse în 1839, când
fizicianul francez Edmond Becquerel a observa o creştere a conductivităţii electrice a anumitor
materiale când erau expuse la lumină; acest comportament a devenit cunoscut ca efectul
fotovoltaic. Fenomenul a fost explicat odată cu dezvoltarea mecanicii cuantice. Radiaţia
electromagnetică poate fi descrisă ca un flux de obiecte cuantice numite fotoni. Când aceşti fotoni
sunt absorbiţi de anumite materiale, acestea eliberează în interiorul lor electroni cu stare energetică
mai înaltă (în banda de conducţie), îmbunătăţind potenţial conductivitatea materialului.
Capitolul 2
Celule solare
 Celule solare
O celulă solară constă din două sau mai multe straturi de material semiconductor, cel mai
întâlnit fiind siliciul. Aceste straturi au o grosime cuprinsă între 0,001 și 0,2 mm și sunt dopate cu
anumite elemente chimice pentru a forma joncțiuni „p” și „n”. Această structură e similară cu a
unei diode. Când stratul de siliciu este expus la lumină se va produce o „agitație” a electronilor ;
Celulele, numite şi celule fotovoltaice, au de obicei o suprafață foarte mică și curentul
generat de o singură celulă este mic dar combinații serie sau paralel ale acestor celule pot produce
curenți suficient de mari pentru a putea fi utilizați în practică. Pentru aceasta, celulele sunt
încapsulate în panouri care le oferă rezistență mecanică și la intemperii.

2.1 Principiul de functionare

Interesant la acest tip de materiale semiconductoare este că prin absorbție de energie
(căldură sau lumină) eliberează purtători de sarcină (electroni și goluri). Este nevoie de un câmp
electrostatic intern pentru ca din acești purtători să se creeze un curent electric dirijându-i în direcții
diferite.
Acest câmp electric intern apare în dreptul unei joncțiuni p-n. Pentru că intensitatea fluxului
luminos scade exponențial cu adâncimea, această joncțiune este necesar să fie cât mai aproape de
suprafața materialului astef incat radiatia sa pătrundă cât mai adânc. Această joncțiune se creează
prin impurificarea controlată. Pentru a realiza profilul dorit, în mod normal se impurifică „n” un
strat subțire de suprafață și „p” stratul gros de dedesubt în urma căruia apare joncțiunea. Sub
acțiunea fotonilor apar cupluri electron-gol în joncțiune, din care electronii vor fi accelerați spre
interior, iar golurile spre suprafață. O parte din aceste cupluri electron-gol se vor recombina în
joncțiune rezultând o disipare de căldură, restul curentului putând fi utilizat de un consumator,
încărcat într-un acumulator sau prin intermediul unui invertor livrat în rețeaua publică.
Structura celulelor solare se realizează în așa mod încât să absoarbă cât mai multă lumină
și să se creeze cât mai multe sarcini in joncțiune. Pentru aceasta electrodul de suprafață trebuie să
fie transparentă, contactele la acest strat să fie pe cât posibil de subțiri, pe suprafață se va aplica un
strat antireflex pentru a micșora gradul de reflexie a luminii incidente. Acestui strat antireflex i se
atribuie culoare negru-albăstruie a celulelor solare care fără aceasta ar avea o culoare gri-argintie.
Grosimea stratului influențează culoarea celulei (culoarea de interferență). Grosimea
stratului trebuie să fie cât se poate de uniformă, deoarece abateri de câțiva nanometri măresc gradul
de reflexie. Celulele își datorează culoarea albastră realizării unei grosimi ce corespunde lungimii
de undă a culorii roșii, culorea cea mai bine absorbită de siliciu. În principiu însă în acest mod se
pot realiza celule roșii, galbene, sau verzi la cerințe arhitectonice deosebite, dar vor avea un
randament mai slab. În cazul nitratului de siliciu și a bioxidului de siliciu stratul antireflectorizant
mai are și un rol de a reduce viteza de recombinare superficială.
 2.2 Celule solare anorganice
Celule solare pe baza de Siliciu
Materialul cel mai utilizat pentru fabricarea de celule solare pe bază de semiconductori este
Siliciul. Dacă la început pentru producerea celulelor solare se utilizau deșeuri rezultate din alte
procese tehnologice pe bază de semiconductori, astăzi se apelează la materiale special în acest
scop fabricate. Pentru industria semiconductorilor siliciul este materialul aproape ideal. Este ieftin,
se poate produce într-un singur cristal la un înalt grad de puritate, și se poate impurifica(dota) în
semiconductor de tip “n” sau “p”. Prin simpla oxidare se pot crea straturi izolatoare subțiri. Totuși
lărgimea zonei interzise fac siliciul mai puțin potrivit pentru exploatarea directă a efectului
fotoelectric. Celule solare pe bază pe siliciu cristalin necesită o grosime de strat de cel puțin 100
µm sau mai mult pentru a pute absorbi lumina solară eficient. La celulele cu strat subțire de tip
semiconductor direct ca de exemplu GaAs sau chiar siliciu cu structura cristalină puternic
perturbată, sunt suficiente 10 µm.
În funcție de starea cristalină se deosebesc următoarele tipuri de siliciu:
Monocristaline: Celulele rezultă din așa numitele Wafer (plăci de siliciu dintr-un cristal).
Aceste cristale reprezintă materia de bază pentru industria de semiconductori și sunt destul de
scumpe.
Policristaline: Celulele sunt din plăci care conțin zone cu cristale cu orientări diferite.
Acestea pot fi fabricate de exemplu prin procedeul de turnare, sunt mai ieftine și ca atare cele mai
răspândite în producția de dispozitive fotovoltaice. Deseori ele se numesc și celule solare
policristaline.
Amorfe: Celulele solare constau dintr-un strat subțire de siliciu amorf (fără cristalizare) și
din această cauză se numesc celule cu strat subțire. Se pot produce de exemplu prin procedeul de
condensare de vapori de siliciu și sunt foarte ieftine, dar au un randament scăzut în spectru de
lumină solară, totuși au avantaje la lumină slabă. De aceea se utilizează în calculatoare de buzunar
și ceasuri.
Microcristaline: Acestea sunt celule cu strat subțire cu structură microcristalină. Au un
randament mai bun decât celulele amorfe și nu au un strat atât de gros ca cele policristaline. Se
utilizează parțial la fabricarea de panouri fotovoltaice, dar nu sunt atât de răspândite.
Celule solare tandem: sunt straturi de celule solare suprapuse, deobicei o combinație de
straturi policristaline și amorfe. Straturile sunt din materiale diferite și astfel acordate pe domenii
diferite de lungimi de undă a luminii. Prin utilizarea unui spectru mai larg din lumina solară, aceste
celule au un randament mai mare decât celulele solare simple. Se utilizează parțial la fabricarea
de panouri solare dar sunt relativ scumpe. O ieftinire apreciabilă se va obține prin utilizarea în
combinație cu sisteme de lentile, așa numitele sisteme de concentrare.
 2.2 Celule solare organice
Celule solare pe baza de compusi organici
Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează compuși care pot permite fabricarea de
celule solare mai ieftine. Prezintă, totuși, un impediment faptul că aceste celule au un randament
redus și o durată de viață redusă (max. 5000h).
Celule solare din compuși organici utilizează legături carbon-hidrogen care au proprietăți
semiconductoare. În acești semiconductori lumina excită goluri/electroni din legăturile de valență,
care însă au un spectru de lungime de undă destul de restrâns. De aceea deseori se utilizează două
materiale semiconductoare cu nivele de energie puțin diferite pentru a împiedica dispariția acestor
purtători. In 2015, celule solare pe baza de compusi organici au ajuns la un randament de 10 % in
cadrul unei strcturi tandem.
 Capitolul 3
Analiza celulelor solare
 3. Caracteristicile electrice ale celulelor solare
3.1 Celula solara ca dioda semiconductoare
Celula solara standard alcatuita pe baza unei plachete de siliciu, reprezinta o dioda
semiconductoare de arie mare. Prin urmare caracteristica ei este identica cu a unei diode standard.
Figura 1 arata caracteristica de intuneric a celulei solare pe baza de siliciu cristalin impreuna cu
schema circuitului echivalent. Caracteristica are tensiunea de deschidere de 0,5 volti si o tensiune
de strapungere de 20 volti, la polarizare inversa.

Fig. 1. Caracteristica la intuneric

La iluminare, celula solara se comporta ca un generator electric si, in prima aproximare,
circuitul echivalent poate fi asimilat ca o sursa de curent in paralel cu dioda. Potrivit reprezentarii
celulei (consumator sau sursa) acesta conduce la o reflexie si/sau o deplasare paralela a
caracteristicii I-V, ca in Figura 2.

Fig. 2. Caracteristica la iluminare

Intr-un circuit electric echivalent real, 2 rezistori aditionali trebuie sa fie incorporati, pentru
a se tine seama de pierderile din dispozitiv. Rezistenta serie RS tine cont de rezistentele de contact,
iar rezistenta RP tine cont de recombinarea purtatorilor de sarcina din dispozitiv. Acest circuit
echivalent este desenat in Figura 3 - care este inca un model simplificat (modelul cu o dioda).
Fig. 3. Circuitul echivalent al modelului de dioda
Caracteristica I-V corespunzatoare este prezentata in Figura 4, in acest caz in reprezentarea
uzuala ca “sursa” ,adica valoarea curentului in functie de tensiunea aplicatiei. Valorile
caracteristice sunt punctele de intersectie ale curbei cu axele, notate cu VOC, tensiunea la circuit
deschis si ISC, curentul de scurtcircuit.

Fig. 4. Caracteristica curent-tensiune pentru circuitul din figura 3

Caracteristica I-V poate fi descrisa analitic prin urmatoarea functie:

3.2 Celula solara ca generator de putere

Deoarece celula solara este folosita pentru a produce cat mai eficient energie electrica (la
un anumit nivel al iluminarii), este folositor sa se analizeze caracteristica I-V cu estimarea puterii
care poate fi produsa. Daca punctul de operare al celulei solare se afla de-a lungul curbei
caracteristice I-V, puterea electrica generata la consumatorul extern poate fi gasita prin
multiplicarea curentului cu tensiunea din punctul de operare. Acesta se poate vedea in graficul din
Figura 5.

Puterea care poate fi produsa trece printr-un maxim intr-un punct numit punctul puterii
maxime (PPM). El este definit de PPPM, puterea maxima, de curentul la puterea maxima IPPM si de
VPPM, tensiunea la puterea maxima.
 Toti parametrii electrici ai celulei solare depind atat de intensitatea luminoasa cat si de
temperatura celulei solare. Dependenta curentului si tensiunii de nivelul de iluminare este aratata in
Figura 6. Curentul celulei depinde linear de iluminare, tensiunea si PPM depind in acelasi fel de
iluminare si prin urmare descrierea comportarii celulei la diverse intensitatii de iluminare este
dificila.

Fig. 6 Dependenta VOC si ISC functie de intensitatea luminii

Pentru nivele diferite de iluminare dar cu temperatura constanta a celulei, aceasta conduce
la un set de curbe caracteristice aratate in Figura 7.
 Asa cum se observa, curentul de scurt-circuit este direct proportional cu iluminarea si
curbele caracteristice sunt paralele. Tensiunea la circuit deschis se schimba putin la variatia
iluminarii. Drept rezultat, tensiunea PPM se modifica intr-o limita mica.

Majoritatea proprietatilor semiconductoarelor depind foarte mult de temperatura; de aceea,

curentul de scurt-circuit, tensiunea la circuit deschis la fel ca si puterea maxima si curentul si
tensiunea corespunzatoare, sunt dependente de temperatura. De aceasta trebuie sa se tina seama
cand se calculeaza randamentul energetic al generatorului solar sau cand se alege modulul FV
(fotovoltaic) pentru incarcarea bateriei in conditii climatice extreme.

3.3 Eficienta conversiei celulelor solare si masurarea ei

Eficienta conversiei este cea mai importanta proprietate a celulei solare. Descrie care parte
a luminii incidente se transforma in putere electrica. Definitia este simpla:

η = puterea electrica maxima generata/puterea luminii incidente

 Deoarece in majoritatea cazurilor se exprima in procente, valoarea de la numarator
trebuie sa fie multipicata cu un factor de 100.

Puterea maxima a celulei solare este masurata in punctul maxim de putere iar aceasta valoare
poate fi folosita pentru a descrie eficienta conversiei celulei solare. Asa cum s-a mentionat, parametrii
electrici ai celulei solare sunt dependenti de nivelul de iluminare si de temperatura. In orice caz, eficienta
descreste cu cresterea temperaturii, dar puterea efectului depinde de material.

Celulele solare pot fi fabricate din diferite materiale care prezinta spectre diferite de
absorbtie. Sunt materiale care au maximul de absortie in albastru, verde, rosu sau chiar partea
infrarosie a spectrului solar. De aceea determinarea spectrului de lumina incidenta este de
asemenea important pentru masurarea celulelor solare.

In concluzie, trei parametrii trebuie sa fie cunoscuti cand masuram parametrii celulei
solare: temperatura, nivelul de iluminare, spectrul luminii. Deoarece compararea celulei solare
trebuie sa fie posibila oriunde, conditiile de test standard (CTS) au fost definite si acceptate de
toate institutiile care caracterizeaza si certifica celule solare.

Aceste STC sunt: temperatura: 250C; nivelul de iluminare: 1,000W/m2; spectrul

luminii:AM 1.5

Parametrii caracteristici celulei solare sunt prezentati in Figura 9. O limita maxima ideala
a puterii este descrisa de aria A, produsul dintre VOC si ISC, puterea maxima reala din aria B este
produsul dintre VPPM si IPPM.

Fig. 9. Definitia factorului de umplere

 Un parametru nou poate fi definit ca fiind raportul intre aria B si aria A, numit FU (factorul de
umplere):

sau

Factorul de umplere este o caracteristica importanta a celulei solare. El descrie efectul

pierderilor interne ale celulei solare si este o masura a calitatii materialului si a calitatii procesarii.
Capitolul 4
Aparatura
 4. Aparatura
4.1 Simulator solar
Simulatorul solar este un dispozitiv ce produce iluminare similara celei produse de soare.
Scopul acestui aparat este de a asigura un mediu inchis si controlabil pentru realizarea testelor, in
conditii de laborator. Se testeaza celule solare, ecrane solare, materiale plastice si diverse
dispozitive.
Standardele IEC 60904-9 Edition2 si ASTM E927-10 sunt specificatii comune intalnite la
simulatoarele solare utilizate pentru testarea fotovoltaica. Lumina provenita de la un simulator
solar este controlata in trei dimensiuni:
a. Continut spectral
b. Uniformitate spatiala
c. Stabilitate temporala

Tabel 1: Doar pentru clasa de specificatii ASTM

Spectral Irradiance
Temporal
Classification Match (each Spatial Non-
Instability
interval) Uniformity
Class A 0.75–1.25 2% 2%
Class B 0.6–1.4 5% 5%
Class C 0.4–2.0 10% 10%

Spectrul de simulare solara este specificat în continuare prin iradierea integrata pe mai
multe intervale de lungimi de unda. Procentul de iradiere totala este prezentat mai jos în tabelul 2
pentru spectrele terestre standard ale AM1.5G și AM1.5D și spectrul extraterestrial AM0.

Tabel 2
Wavelength
AM1.5D AM1.5G AM0
Interval [nm]
300–400 no spec no spec 8.0%
400–500 16.9% 18.4% 16.4%
500–600 19.7% 19.9% 16.3%
600–700 18.5% 18.4% 13.9%
700–800 15.2% 14.9% 11.2%
800–900 12.9% 12.5% 9.0%
900–1100 16.8% 15.9% 13.1%
1100–1400 no spec no spec 12.2%
Aceste specificații au fost destinate în primul rand celulelor fotovoltaice din siliciu, si
prin urmare, intervalul spectral pentru care au fost definite intervalele au fost limitate in principal
la regiunea de absorbtie a siliciului. Deși această definiție este adecvată și pentru alte câteva
tehnologii fotovoltaice, inclusiv celulele solare din film subțire construite din CdTe sau CIGS, nu
este suficient pentru domeniul în curs de dezvoltare al celulelor fotovoltaice solide utilizand celule
solare cu izolație multi-joncțiune III-V de mare eficiență, datorită largimii de bandă de absorbtie
mai mare de 300-1800 nm.

4.1.1. Tipuri de simulatoare solare

Simulatoarele solare pot fi împărțite în trei mari categorii: continuu, blitz și pulsatoriu.

1) Primul tip este o forma cunoscuta de sursa de lumina în care iluminarea este continua
in timp. Aceasta categorie este cea mai des utilizata pentru testarea cu intensitate scazuta, de la
mai puțin de 1 sun pana la cativa suni. In acest context, 1 sun este definit în mod obisnuit ca fiind
intensitatea luminoasa a luminii solare nominala pe o zi clara, luminoasa pe Pamant, care masoara
1000 W / m2.

2) Cel de-al doilea tip de simulator solar este simulatorul de tip blitz care este asemanator
calitativ cu fotografierea cu blitz si folosirea tuburilor flash. Cu durate tipice de cateva milisecunde,
sunt posibile intensitati foarte mari de pana la cativa mii de suni. Acest tip de echipament este
adesea utilizat pentru a preveni acumularea de caldura inutila în dispozitivul supus testarilor. Cu
toate acestea, datorita incalzirii și racirii rapide a lampii, intensitatea si spectrul luminos sunt in
mod inerent tranzitorii, ceea ce face ca incercarile repetate sa fie mai dificile din punct de vedere
tehnic. Dimensiunea de stabilitate temporala a standardului nu se aplica direct acestei categorii de
simulatoare solare, desi poate fi înlocuita cu o specificatie de repetabilitate similara.

3) Al treilea tip de simulator solar este simulatorul pulsatoriu, care utilizeaza un obturator
pentru blocarea rapida sau deblocarea luminii de la o sursa continua. Aceasta categorie reprezinta
un compromis intre continuu si blitz, avand dezavantajul folosirii unei energii mari si a
intensitatilor relativ scazute ale simulatoarelor continue, dar neavantajul intensitatii si a spectrului
de putere stabila. Durata scurta de iluminare ofera, de asemenea, beneficiul sarcinilor termice
scazute ale simulatoarelor blitz. Impulsurile sunt în mod obișnuit de ordinul a 100 de milisecunde
pana la 800 milisecunde pentru sistemele speciale Xe Long Pulse Systems.
 4.2 Aparat de masura
Ca exemplificare a aparatului de masura am ales Keithley Model 2450 SourceMeter SMU
Instrument.
Modelul 2450 joaca rol de consumator atunci cand este conectat la celula solara.

Așa cum este ilustrat în figura

alaturata, atunci când un
consumator este conectat la ieșirea
unei celule solare iluminate, prin
circuitul astfel format va trece un
current.

Aparatul poate fi folosit urmand cativa pasi foarte simplii :

1) Creearea si executarea masuratorii I-V;
2) Afisarea graficului pe display;

3) Salvarea datelor pe USB pentru a putea fi ulterior analizate.

 Un exemplu de masuratoare folosind Modelul 2450 pentru generarea caracteristii Curent-
Tensiune a fost efectuat pentru o celula solara policristalina pe baza de siliciu. Rezultatele sunt
illustrate in cele ce urmeaza.
Se observa ca masuratoarea a fost efectuata atat pemntru iluminare (Light ON), cat si
pentru intuneric (Light OFF).

Modelul 2450 poate, de asemenea, afișa puterea maximă (Pmax), curentul de scurtcircuit
(Isc), tensiunea circuitului deschis (Voc) sau alte calcule derivate la cererea utilizatorului.
 4.3 Sistem de monitorizare a temperaturii
Temperatura este un parametru important, deoarece celulele sunt expuse radiatiei solare,
fiind posibila incalzirea lor. In plus, o parte din energia absorbita nu este convertita in energie
electrica: se disipa sub forma de caldura. Din aceste motive, temperatura celulelor este intotdeauna
mai ridicata decat a mediului ambiant.

Fig.10 Variatia caracteristicilor

curent-tensiune ale celulelor
fotovoltaice functie de temperatura
jonctiunii, la iradiere solara constanta

Cu ajutorul figurii de mai sus se poate observa ca temperatura celulei are o importanta
foarte mare asupra performantelor electrice. Cu cat temperatura este mai mica, cu atat celula este
mai eficienta.
Sistemele fotovoltaice nu utilizeaza decat o mica parte din radiatia solara si de anumite
lungimi de unda, pentru a produce energie electrica. Restul energiei primite la suprafata este
transformata in caldura, ce conduce la cresterea temperaturii celulelor componente si la scaderea
randamentului lor. In consecinta, cresterea productivitatii energetice a acestor instalatii presupune
atat eficientizarea functionarii lor in domeniul electric, cat si studiul fenomenelor termice care au
loc.
Fiecare grad de incalzire a celulei, determina o pierdere a randamentului de ordinul a 0,5
%. In mod empiric, s-a constatat ca fotocurentul creste putin cu temperatura (de ordinul a
0.05%/°K, in cazul celulelor cu siliciu).
De asemenea, se poate observa ca punctul de putere maxima poate avea variatii
semnificative.
Pentru monitorizarea temperaturii vom folosii o placa de achizitii de date impreuna cu
termocuple de tip K ca senzori de temperature, cu rezolutie de 0,5°C, datele fiind contorizate cu
ajutorul NIDataLogger Softwear.

5. Concluzii

• Este gratuită! Nu este influenţată în nici un fel de creşteri de preţ.

• Instalaţiile nu necesită practic nici un fel de întreţinere.
• Este regenerabilă şi nepoluantă.
 Energia solară este practic inepuizabilă. Este cea mai curată formă de energie de pe
pământ şi este formată din radiaţii calorice, luminoase, radio sau de altă natură emise de soare.
Cantităţile uriaşe ale acestei energii stau la baza aproape tuturor proceselor naturale de pe
Pământ. Cu toate acestea, este destul de dificilă captarea şi stocarea ei într-o anumită formă (în
principal căldură sau electricitate) care să pemită utilizarea ei ulterioară.