Artă poetică

- crez literar, operă literară, care exprimă principiile estetice ale autorului ei, conceptia
acestuia
despre menirea poetului, despre functiile literaturii, despre modul în care trebuie scrisă
aceasta;
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor
Arghezi
(1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in modernitate;
-diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia
oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului
cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii.
Poezia „Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o
aplicare a esteticii uratului enuntate in „Testament".
Titlul volumului aminteste de „Les fleurs du mal" („Florile raului") ale lui Baudelaire,
dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate „creste" si din urat, asa cum florile cresc
deasupra mucegaiului.
„Flori de mucigai" este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct,
nelinistile generate de actul creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului
damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator,si aspectul generalizat al
travalilui artistic,.
Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor „cuvinte
potrivite",: „Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida
goala, / Pe intuneric, in singuratate,
Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia
pe perete; spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici
lumina „rece, fragila, noua, virginala" a inceputurilor, care investea omenirea cu
atributele sacrului.
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu
si Ioan). Pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri
semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul).
Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii („ cu puterile neajutate") poetul devine un
damnat.
In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act
luciferic: nefiind ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat « Cu puterile
neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui
Marcu si lui Ioan ». In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri.
Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate Poetul traieste stari
limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore,
enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie « stihuri fara an » (iesirea din timp, din
istorie), “stihuri de groapa”(ale suferintei, morbidului si macabrului ), «stihuri de sete de
apa»(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), « stihuri de foame de scrum »(terifiantul,
infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia onirica ). Lumea inchisorii parca aduce
blestemul, , poetul pierde legatura cu sacrul: » Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o
sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut ». In intimitatea poetului se
produce o fractura grava « instrainarea »- « sau nu o mai am cunoscut ».

Omul care fusese inzestrat cu o „unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde
datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului „ nu a mai
crescut", ori a fost convertita in instrument diavolesc („sau nu o mai am cunoscut").
Noul „instrument" de creatie este generator de suferinta („ Si ma durea mana ca o
ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai
scrie ca alta data.
Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - („ Si m-am silit sa scriu cu unghiile de
la mana stanga") in care truda nu este suficienta, si versurile ii ies imperfecte .
Elemente ale modernismului:
Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre
elementele sale il constituie sursa de inspiratie: lumea inchisorilor alcatuita dintr-o
adevarata fauna umana.
In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului:
sumbrul, terifiantul, grotescul.
Un alt element il constituie titlul socant,un oximoron,alcatuit printr-o asociere
semantica surprinzatoare.
Titlul (ca si intregul volum) constituie o aplicare a esteticii uratului.
In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza
demonica): damnarea, nelinistea, suferinta.
In sfarsit, viziunea „intoarsa" asupra creatiei poetice este tot un element modernist.
Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in
context : » mucigai», »stihuri », »scrum », »ghiara », »firida ».
In sintagmele « firida goala », « puterile neajutate », « unghia ingereasca »-epitetele sunt
abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta
conotatiilor. « Unghia ingereasca ». « unghiile de la mana stanga »-« tencuiala », »firida goala
»sunt elemente esentiala pentru infaptuirea « programului scriitoricesc ». « intunericul »,«
ploaia », « singuratatea » consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile
neajutorate trebuie sa scrie.
Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg « Flori de mucigai », pentru
a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la
inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete
oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.