Deşi a fost facilitată şi impulsionată, în anumite privinţe, de revoluţia tehnologică

actuală, globalizarea este, în primul rând, rezultatul aplicării la nivel internaţional a unei
anumite filosofii politice, sociale şi economice. Ea reprezintă, în esenţă, procesul de instaurare
a unei ordini mofffndiale de tip (neo)liberal, având drept principală consecinţă integrarea
(interconectarea, interdependenţa) crescută a lumii actuale.
În măsura în care este rodul unei decizii politice, globalizarea nu este (sau nu a fost) nici un
proces inevitabil (într-un alt context, era posibil ca o asemenea decizie să nu fie luată), nici unul
inexorabil, irevocabil orice s-ar întâmpla. Ea nu este altfel spus, un proces predestinat, o fatalitate a
istoriei, aşa cum presupun diferitele „endisme” proclamate cu insistenţă astăzi. Nu putem
exclude a priori posibilitatea unor „reveniri” istorice. De altfel, după cum istoricilor le este cunoscut,
Pax Britannica sau „primul val al glovvvbalizării” s-a sfârşit cu un protecţionism virulent,
conducând, încele din urmă, la izbucnirea primului război mondial și la ascensiunea
comunismuluişi a fascismului. Faptul că gradul actualei globalizări este mai ridicat face mai
puţin probabilă o asemenea revenire, dar nu imposibilă.
Efectele globalizării au fost, cel puţin până acum, contradictorii. Ea a adus destule
oportunităţi extraordinare pentru creşterea economică (inclusiv pentru ţărileslab dezvoltate sau
în curs de dezvoltare), dar şi tendinţe de o periculozitate reală(proliferarea crizelor financiare,
„deficitul democratic” al deciziilor politice naţionalesau globale, atomizarea şi polarizarea
socială, explozia criminalităţii internaţionale,degradarea constantă a mediului etc.). Dacă
globalizarea nu este un nou „imperiu alrăului” (aşa cum vor să demonstreze cei care
absolutizează efectele ei nccccegative), ea nu este nici o „Ţară a Făgăduinţei”, aşa cum promitea în
”Sfârșitul istoriei„ FrancisFukuyama. Deşi stoparea procesului în curs, cerută de opozanţii săi
resentimentar-romantici, ar constitui mai curând o problemă decât o soluţie, este necesară,
totuşi, o reformare a lui, pentru a evita anumite deznodăminte nefericite, ce i-ar putea determina
prăbuşirea. De altfel, lucrurile par a se îndrepta, din ce în ce mai mult, tocmai în această direcţie.
Să sperăm, în consecinţă, că lecţiile trecutului (legate de prăbuşirea tragică a primului sistem global
liberal prin retragerea mondială în protecţionism şi izolaţionism, izbucnirea celor două războaie
mondiale, criza economică globală sau ascensiunea totalitarismului comunist şi nazist) au fost
asumate, iar astfel de evenimente vor rămâne doar relicve ale istoriei.
Lalalala 21