Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
1
Joseph E. Stiglitz, „Information and the Change in the Paradigm in Economics”, American Economic
Review, Vol. 92, No. 3, (June, 2002), pp. 460-501
2
George A. Akerlof, „The Market for „Lemons”: Quality Uncertainty and the Market Mechanism”,
The Quarterly Journal of Economics, Vol. 84, No. 3 (Aug., 1970), pp. 488-500
1
anticipat. Acesta reprezintă un fenomen de selecţie adversă, un eşec al pieţei politice,
consecinţă directă a asimetriei informaţionale dintre alegători şi candidaţii la funcţii
politice.
Lipsa de onestitate în afaceri, spune Akerlof, este o problemă serioasă în ţările
subdezvoltate. Probleme serioase sunt şi acţiunile lipsite de onestitate ale
politicienilor, respectiv corupţia şi promisiunile electorale goale de conţinut.
În procesele politice se manifestă relaţii de tip principal – agent. Cetăţenii
reprezintă principalul, iar oamenii politici aleşi şi aşezaţi de către principal în funcţii
legislative şi administrative sunt agenţi, agajaţi de către aceştia pentru a le duce la
îndeplinire scopurile. În modelul principal – agent se presupune că există un conflict
de interese între cele două părţi, între cetăţeni şi politicienii aleşi, această abordare
corespunzând viziunii public choice 3 asupra pieţei politice. Problema este în fond
extrem de complexă, deoarece electoratul nu este omogen, preferinţele electorilor
diferă. 4
Prin actul electoral se încheie o înţelegere, un fel de contract între alegător şi
cel ales, contract prin care cetăţeanul îl votează pe politician în schimbul
promisiunilor electorale ale acestuia. Odată procesul electoral încheiat, politicianul se
simte însă „asigurat” pentru o perioadă egală cu ciclul electoral împotriva destituirii,
pentru electori fiind extrem de dificil să-l monitorizeze şi neavând nici posibilitatea de
a-l demite pe loc atunci când utilitatea primită prin activitatea lui nu corespunde
aşteptărilor. Această asigurare îl determină să fie mai puţin preocupat de atingerea
ţelurilor principalului pentru care ar trebui să lucreze, scopul său fiind cu
preponderenţă acela de a-şi urmări propriul interes. Se produce astfel un alt eşec al
pieţei politice, un comportament de tip hazard moral.
Se poate observa că se regăsesc afirmaţiile reprezentanţilor teoriei public
choice, conform căreia politicianul aflat în funcţie îşi urmăreşte propriul interes după
modelul lui homo oeconomicus. Desigur abordările sunt diferite, economia
informaţiei priveşte acest tip de comportament ca pe un hazard moral, un eşec al
pieţei, pe când public choice găseşte explicaţii în raţionalitatea economică a omului ce
are în vedere şi atunci când este la putere şi atunci când nu este propriul câştig.
Concluziile sunt însă în ultimă instanţă convergente.
În urmărirea propriilor scopuri şi ignorarea celor ale electoratului, politicianul
poate întreprinde inclusiv acţiuni ilegale, corupte, incluzând clientelismul politic,
încurajarea practicilor de rent-seeking etc., acestea reprezentând tot atâtea eşecuri ale
pieţei politice.
Oamenii aflaţi în funcţii politice au totuşi în vedere perspectiva alegerilor
următoare, acestea reprezentând o frână a acţiunilor de tip hazard moral.
De unde se pot obţine totuşi informaţiile de pe piaţa politică?
Conform teoriei economice pe care o putem numi în mod generic „clasică”,
purtătorul informaţiei pe o piaţă este preţul, acesta fiind măsura rarităţii şi pe baza lui
luându-se deciziile de producţie şi de consum. În teoria economiei cu informaţie
imperfectă însă, informaţiile se obţin prin observarea comportamentului indivizilor
actori ai pieţei respective. Problema constă în faptul că indivizii sunt conştienţi de
acest lucru şi îşi modifică intenţionat comportamentul pentru a transmite false
informaţii 5, ce îi avantajează, ascunzându-le pe cele reale.
3
James M. Buchanan, Gordon Tullock, Calculul consensului. Bazele logice ale democraţiei
constituţionale, Versiunea în limba română Dr. Paul Fudulu, Editura Expert, Bucureşti, 1995
4
John Ferejohn, “Incumbent preference and electoral control”, Public Choice 50: 5-25 (1986)
5
Joseph E. Stiglitz, „Information and the Change in the Paradigm in Economics”, American Economic
Review, Vol. 92, No. 3, (June, 2002), pp. 460-501
2
Dacă primul pas este făcut de individul ce deţine mai multe informaţii, în
scopul informării celuilalt, acesta are un comportament de signaling 6 – emite semnale
purtătoare de informaţii de interes pentru individul mai puţin informat.
Comportamentul de sigaling poate fi de asemenea denaturat. Campania electorală,
desfăşurată cu scop de signaling, poate deveni astfel o farsă.
Concret, politicienii află informaţii despre dorinţele electoratului cu ajutorul
sondajelor de opinie. De exemplu, dacă opţiunile exprimate ale cetăţenilor înclină mai
degrabă către dreapta, îşi vor adapta poziţia doctrinară în acest sens. Prin sondaje sunt
aflate opţiunile electoratului în mai multe domenii şi privinţe considerate de interes.
De obicei oferta electorală a unui partid/candidat constituie ceea ce în marketing, dar
şi în teoria public choice se numeşte „bundle”, prin bundling oferindu-i-se electorului
un pachet de politici care îi sunt destinate. Mai cu seamă când votul se face pe liste de
partid, nu sunt votate persoanele, ci pachetele de politici pe care politicienii le prezintă
ca formând programul partidului.
Pe de altă parte, alegătorul se află în situaţia de a face un screening. Cum
indentifică el politicianul care ar răspunde cel mai bine dorinţelor lui de cetăţean? Din
păcate candidatul la funcţia politică ştie ce îşi doreşte votantul: „să trăiască bine”, de
aceea de multe ori transmite semnale redundante către acesta pentru a-l convinge că
este cel mai în măsură să-i îndeplinească dorinţele, cel mai potrivit pentru funcţia
pentru care candidează.
Apartenenţa unui candidat la un anumit partid politic îi conferă acestuia, mai
ales atunci când el nu este cunoscut de public, o anumită certificare a calităţii în ochii
simpatizanţilor respectivului partid. Dacă politicianul este înscris într-un partid în care
alegătorul are încredere, chiar dacă această încredere este de natură emoţională şi nu
se bazează pe chestiuni concrete, această situaţie seamănă cu încrederea într-o marcă
preferată. Pentru unii alegători această informaţie este suficientă. De fapt câteodată
este foarte greu să afli mai multe despre candidat ca persoană, ar fi foarte dificil şi
costisitor pentru alegător să facă cercetări în acest sens. Problema este că o asemenea
apartenenţă nu-i asigură votantului compensaţii în cazul în care calitatea se dovedeşte
necorespunzătoare.
Putem adăuga că şi partidele politice fac un screening, după criterii proprii,
atunci când promovează pe scara ierarhică sau în anumite funcţii oamenii politici.
Trebuie remarcat că acest tip de screening este mult mai puternic în ţările cu partid
unic, aşa cum a fost până în 1989 şi ţara noastră.
Odată aleşi şi investiţi în funcţii, politicienii trebuie monitorizaţi de către
public, dar cu precădere de organe abilitate care luptă în numele cetăţenilor împotriva
corupţiei. În afară de răspunderea penală la care trebuie supuşi politicienii ce încalcă
legea pentru a obţine foloase necuvenite, ei se expun şi pericolului de a nu mai fi
votaţi la următoarele alegeri. Votul uninominal ar trebui să fie un instrument potrivit
pentru acest tip de recompensă versus pedeapsă.
Presupunând că alegătorii votează retrospectiv, acest proces electoral
reprezintă o modalitate de screening prin care alegătorii, din păcate nu în totalitate,
deţin controlul asupra activităţii politicienilor. Piaţa politică îi sortează astfel şi îi
elimină în timp pe acei politicieni care îşi urmăresc propriile interese în detrimentul
electoratului. 7
6
Michael Spence, “Job Market Signaling”, Quarterly Journal of Economics Vol. 87, No. 3, 1973, pp.
355-374
7
John R. Lott, Jr., W. Robert Reed, „Shirking and sorting in a political market with finite-lived
politicians”, Public Choice 61: 75-96 (1989)
3
Controlul asupra politicienilor poate însemna însă mai mult decât votul
retrospectiv, mai mult decât un simplu vot egoist. Poate fi vorba de un vot
sociotropic 8, acesta însemnând că alegătorul ia în considerare condiţiile economice
naţionale în ansamblu, atunci când votează. Alegătorul „premiază sau pedepseşte”
politicianul ţinând cont de întreaga economie, nu neapărat pentru că se gândeşte la
binele ţării, ci pentru că îi este şi lui mai bine făcând parte dintr-o naţiune prosperă. 9
În anumite situaţii însă politicienii nu sunt influenţaţi de perspectiva alegerilor
următoare, de exemplu în cazul în care numărul de mandate este limitat prin lege sau
când sunt pur şi simplu siguri că nu vor mai fi votaţi.
Pe de altă parte există şi oameni providenţiali, care lucrează din convingere
pentru binele obştesc. Cetăţenii nu încetează a-i aştepta, cu alte cuvinte nu încetează a
spera, chiar dacă sunt nemulţumiţi şi declară că nu mai au încredere în clasa politică.
8
John Ferejohn, “Incumbent preference and electoral control”, Public Choice 50: 5-25 (1986)
9
Marcus A. G. Harper, „Economic Voting in Post-Communist Eastern Europe”, Center for the Study
of Democracy, UC Irvine, http://www.democ.uci.edu/publications/papersseriespre2001/harper.htm,
accesat 16.12.2008
4
ajungă la ei sub o formă sau alta. Problema este că de cele mai multe ori ajung la
electori informaţii puţine distorsionate, false, având ca scop manipularea 10. În aceste
condiţii este cu atât mai necesar ca cetăţenii să devină consţienţi de necesitatea de a se
informa.
Căci, aşa cum afirmă George J. Stigler, „toată lumea ştie: cunoaşterea
înseamnă putere”. 11
Iată de ce este important să studiem asimetria informaţională pe piaţa politică.
Bibliografie
1. Akerlof, George A., „The Market for „Lemons”: Quality Uncertainty and the
Market Mechanism”, The Quarterly Journal of Economics, Vol. 84, No. 3 (Aug.,
1970), pp. 488-500
2. Buchanan, James M.; Tullock, Gordon, Calculul consensului. Bazele logice ale
democraţiei constituţionale, Versiunea în limba română Dr. Paul Fudulu, Editura
Expert, Bucureşti, 1995
3. Buşoi, Simona, „Comunicarea politică, fenomen cotidian”, Simpozionul
internaţional “Comunicare, competenţă şi competitivitate”, 24 noiembrie 2007,
Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Economie, Catedra de
Comunicare şi politici economice
4. Ferejohn, John, “Incumbent preference and electoral control”, Public Choice 50:
5-25 (1986)
5. Harper, Marcus A. G., „Economic Voting in Post-Communist Eastern Europe”,
Center for the Study of Democracy, UC Irvine,
http://www.democ.uci.edu/publications/papersseriespre2001/harper.htm, accesat
16.12.2008
6. Lott, John R. Jr.; Reed, W. Robert, „Shirking and sorting in a political market
with finite-lived politicians”, Public Choice 61: 75-96 (1989)
7. Popescu, Constantin, Creşterea care sărăceşte, Editura Tribuna economică,
Bucureşti, 2003
8. Spence, Michael, “Job Market Signaling”, Quarterly Journal of Economics Vol.
87, No. 3, 1973, pp. 355-374
9. Stigler, George J., „The Economics of Information”, The Journal of Political
Economy, Vol. LXIX, June 1961, No. 3
10. Stiglitz, Joseph E., „Information and the Change in the Paradigm in Economics”,
American Economic Review, Vol. 92, No. 3, (June, 2002), pp. 460-501
11. Taşnadi, Alexandru (coordonator), Şcoala din Virginia. James McGill Buchanan
şi teoria opţiunilor publice, Editura ASE, Bucureşti, 1997
10
Simona Buşoi, „Comunicarea politică, fenomen cotidian”, Simpozionul internaţional “Comunicare,
competenţă şi competitivitate”, 24 noiembrie 2007, Academia de Studii Economice din Bucureşti,
Facultatea de Economie, Catedra de Comunicare şi politici economice, ISBN 978-973-594-992-1
11
George J. Stigler, „The Economics of Information”, The Journal of Political Economy, Vol. LXIX,
June 1961, No. 3