Вы находитесь на странице: 1из 3

CAPITOLUL II

STRATEGII ȘI SPECIFIC AL PROZEI EMINESCIENE

Deși la fel de importantă ca și poezia scriitorului, proza lui Eminescu a fost


insuficient cercetată și studiată, asigurând în mică măsură obiectul exegezelor
critice. În conștiința publicului a pătruns imaginea poetului singuratic și neînțeles,
în timp ce proza trecea în plan secund.
Privită mereu în comparație cu opera lirică a scriitorului, proza eminesciană
a fost considerată inferioară liricii eminesciene. În această prejudecată au căzut și
mari critici precum Garabet Ibrăileanu și Eugen Lovinescu. Prejudecata a fost
inlăturată definitiv de George Călinescu, care în „Opera lui Mihai Eminescu”
demonstrează că Eminescu este la fel de mare în toate compartimentele operei sale,
că același geniu se manifestă peste tot în creația eminesciană.
2.1 Clasificarea prozei eminesciene
Proza lui Eminescu poate fi clasificată în funcție de două criterii : cel al
apariției și al editării ei și cel al direcției în care se încadrează. În ceea ce privește
criteriul apariției și editării ei, proza eminesciană este antumă și postumă. Cea
antumă este restrânsă. Printre puținele opere pe care Eminescu le-a publicat în
timpul vieții se numără : Făt-Frumos din lacrimă (1870), Sărmanul Dionis (1872),
Cezara (1876).
Romanul Geniul pustiu a fost editat de I. Scurtu (1904). Călinescu a supus
proza eminesciana rămasa în manuscrise unui proces de deshumare publicând
fragmente în Adevărul literar si artistic (1939) cărora criticul le-a dat si titluri Aur,
mărire si amor", La curtea cuconului Vasile Creanga (boierimea de altădată),
Părintele Ermolachie Chiseliță, Avatarii faraonului Tlá (care a constituit chiar
subiectul tezei de doctorat a lui Călinescu), Archaeus, Umbra mea, Moartea
Cezarei, Toma Nour în gheturile siberiene, Iconostas si fragmentariu, Visul unei
nopti de iarna, Poveste indica, Amalia, Falsificatorii de bani, Contrapagina etc.
În proza eminesciana se manifesta doua directii mai importante : una
realista, pe care Calinescu o numeste „sociologica si evocativa”1 si alta fantastica,
pe care Calinescu o numeste „romantica si imaginativa”.
Din direcția realistă fac parte Aur, mărire și amor, La curtea cuconului
Vasile Creangă și Părintele Ermolachie Chisalita. Aceste opere prezintă și
fragmente autobiografice. Există multe semne care induc ideea că Eminescu ar fi
încercat să reproducă un Bildungsroman, ca replică pentru Wilhel Meister al lui
Goethe. Prin direcția realistă pe care o abordează, Eminescu reușește să continue
proza evocative a lui Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri și să anticipeze proza
sămănătoristă.
2.2 Fantasticul eminescian în contextul universal
Direcția fantastică abordată de Eminescu, din care fac parte Făt-Frumos din
lacrimă, Sărmanul Dionis, Cezara, Avatarii faraonului Tla, Archaeus, este mult mai
bogată și voluminoasă. Prin această direcție, Eminescu se va impune ca unul dintre
cei mai mari creatori ai literaturii fantastice, putând fi comparabil cu marii romantici
francezi : Theophile Gautier si Gerard de Nerval, cu cei germani: Novalis, Jean Paul
Richter, E.T.A. Hoffmann, Adelbert von Chamisso si cu americanul Edgar Allen
Poe.
2.3 Fundamentul filozofic al prozei eminesciene
Fantasticul eminescian este un fantastic filosofic, metafizic, doctrinar, de
idei. Într-o notita din manuscrisele sale Eminescu spunea ca adevarata "fantezie" se
naste din contemplarea ideilor eterne, definind astfel formula, tipul de fantastic în
care se încadreaza. Proza fantastica are fundamentul filosofic format din reflectiile
despre spatiu si timp din doctrina metempsihozei si din concepte ca "arheu",
"avatar", "arhetip", "anamneza". Aceste fundamente filosofice asigura
originalitatea fantasticului eminescian în literatura universala.
2.4 Eminescu și basmul cult
O altă formă a fantasticului abordată de Eminescu în proza sa este
fantasticul mitologic. Ca exemplu, avem basmul cult cu semnificații mistice Făt

1
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. Minerva, București,
1982, p. 184
Frumos din lacrimă, unde protagonistul se naște dintr-o lacrimă a Maicii Domnului.
Făt-Frumos este intruchiparea unui Orfeu autohton, care pornește la drum cu două
fluiere : unul pentru doine și celălalt pentru hore, „ și Făt-Frumos doinea și horea”.
Descrierile de natură și lirismul îndepartează basmul lui Eminescu de modelul
basmului popular.
2.5 Sarmanul Dionis, capodopera a prozei fantastice românești si universale
Nuvelă metafizică, încărcată cu semnificații filozofice, Sărmanul Dionis
rămâne capodopera prozei eminesciene. Nuvela nu a primit însă un feed-back
pozitiv. Citită la 1 septembrie 1872 la Junimea, n-a întrunit adeziunea junimiștilor,
care o considerau o scriere ciudată, bizară, greoaie și încurcată.
Nuvela a depasit orizontul de asteptare al
contemporanilor nefamiliarizati cu acest gen de literatura. Preambulul filosofic al
acestei nuvele a dat multa bataie de cap exegetilor. Fiind scrisa într-un stil deliberat
criptic, încifrat, nuvela începe cu afirmatii deconcertante: "...si tot astfel daca
închid un ochi vad mâna mea mai mica decât cu amândoi. De-as avé trei ochi as
vedé'-o si mai mare, si cu cât mai multi ochi as avé, cu atâta lucrurile
toate dimprejurui meu ar paré mai mari".

Вам также может понравиться

  • 5-7 Mai
    5-7 Mai
    Документ6 страниц
    5-7 Mai
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Bogățiile Toamnei
    Bogățiile Toamnei
    Документ5 страниц
    Bogățiile Toamnei
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Verbul
    Verbul
    Документ18 страниц
    Verbul
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Planificare Corpul Uman
    Planificare Corpul Uman
    Документ6 страниц
    Planificare Corpul Uman
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Scrisoare de Motivație
    Scrisoare de Motivație
    Документ2 страницы
    Scrisoare de Motivație
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • La Urat - Ion Creangă
    La Urat - Ion Creangă
    Документ8 страниц
    La Urat - Ion Creangă
    Raluca Mădălina Voiculeț
    100% (2)
  • Morcov Dactilopictura
    Morcov Dactilopictura
    Документ1 страница
    Morcov Dactilopictura
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Tema
    Tema
    Документ11 страниц
    Tema
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Labirint
    Labirint
    Документ1 страница
    Labirint
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Schema Proiect Tematic
    Schema Proiect Tematic
    Документ3 страницы
    Schema Proiect Tematic
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Adcadc
    Adcadc
    Документ4 страницы
    Adcadc
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Proiect Omul de Zăpadă
    Proiect Omul de Zăpadă
    Документ12 страниц
    Proiect Omul de Zăpadă
    Raluca Mădălina Voiculeț
    100% (1)
  • In Vizita La Bunici
    In Vizita La Bunici
    Документ10 страниц
    In Vizita La Bunici
    Raluca Mădălina Voiculeț
    100% (1)
  • In Ograda Bunicilor
    In Ograda Bunicilor
    Документ8 страниц
    In Ograda Bunicilor
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • O Zi La Bunici
    O Zi La Bunici
    Документ11 страниц
    O Zi La Bunici
    Raluca Mădălina Voiculeț
    Оценок пока нет
  • Licenta Mara
    Licenta Mara
    Документ53 страницы
    Licenta Mara
    Raluca Mădălina Voiculeț
    100% (3)
  • CV Nicu GAVRILUTA 9 Februarie 2019
    CV Nicu GAVRILUTA 9 Februarie 2019
    Документ68 страниц
    CV Nicu GAVRILUTA 9 Februarie 2019
    Raluca Mădălina Voiculeț
    100% (2)