You are on page 1of 8

UNIVERSITATEA PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Artă


Specializarea Artă Sacră

Acțiunea luminii asupra operelor de artă

Profesor coordonator: Lector Universitar Dr. Cristina Florina Zarioiu

Student: Ana Maria Adriana G.Ș. Popa

Pitești - 2019
UNIVERSITATEA PITEȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTĂ
SPECIALIZARE ARTĂ SACRĂ
Curs: Fizica pentru restaurare

Acțiunea luminii asupra operelor de artă

Profesor coordonator: Lector Universitar Dr. Cristina Florina Zarioiu

Student: Ana Maria Adriana G. Ș. Popa

Pitești - 2019

2
CUPRINS

Table of Contents
1. Introducere ......................................................................................................................................... 4

2. Surse de lumină și impactul acestora asupra operelor de artă .......................................................... 4

3. Impactul luminii asupra operelor de artă ........................................................................................... 5

4. Concluzie ............................................................................................................................................. 6

BIBLIOGRAFIE: ......................................................................................................................................... 8

3
1. Introducere

Lumina este unul dintre agenții care pot aduce obiectelor de muzeu degradări tot atât
de grave ca și climatul nefavorabil. Apărarea lucrărilor de artă și a exponatelor, în general, de
efectele luminii este cu mult mai grea și mai delicată decât lupta contra umidității, deoarece
lumina constituie în același timp condiția esențială a unei bune prezentări a exponatelor
muzeale. În muzeologia contemporană, lumina este factorul esențial și hotărâtor în fond,
dificultatea problemei pentru conservatori constă tocmai în a împăca două acțiuni aparent
contradictorii: pe de o parte, folosirea luminii cât mai mult și mai plăcut pentru a pune în
valoare obiectul expus, impresionând astfel pe vizitator, pe de altă parte, ocrotirea obiectului
de lumină, din pricina efectelor ei distrugătoare. Până în prezent, deși toți cei care lucrează în
muzee sunt perfect conștienți de consecințele negative ale luminii asupra obiectelor expuse,
contravin de multe ori principiilor conservării în favoarea unei frumoase prezentări. Nu este
mai putin adevărat, însă, că în lumea întreagă se încearcă tot felul de soluții tehnice, care să
reducă tot mai mult consecințele dăunătoare ale acțiunii luminii.

2. Surse de lumină și impactul acestora asupra operelor de artă

Sursa de lumina este de două feluri: naturală, a soarelui și artificială, produsă de


electricitate. Lumina electrică, la rândul ei, poate fi incandescentă sau caldă și fluorescentă
sau rece. Lumina artificiala oferă două avantaje mari în raport cu ceea solară: este egală și
mai puțin dăunăatoare. Din acest motiv în arhitectura actuală este evidentă tendința
iluminatului artificial al muzeelor.
Marea majoritate a construcțiilor realizate în ultimii douăzeci de ani sunt asemenea
unor cuburi de zidărie, lipsite de ferestre, cel puțin în zonele destinate sălilor de expoziție.
Acest sistem de construcție, aplicat cu precădere muzeelor de textile, cărti etc., s-a extins și la
galeriile de pictură.
Lumina artificială poate fi dirijată, dozată și variată sub raportul cantității și calității,
independent de culoarea, forma, proporția și distanța de la care este văzut obiectul.
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că lumina artificială, oricât de perfecționată ar fi,
nu poate să imite toate nuanțele atât de variate și de bogate ale luminii soarelui.
4
Mozaicurile din monumentele bizantine, ca de altfel și vitraliile catedralelor
occidentale, trebuie văzute neapărat sub toate aspectele lor, variind de la o oră la alta, în
funcție de lumina naturală. Efectele de scenă, de mare rafinament, la care a ajuns iluminatul
muzeelor contemporane pe cale artificială, duc, totuși, la o monotonie a redării culorilor, în
care unii cercetători caută cauza fiziologica și psihologică a oboselii produse de muzeu.
Studiile recente au dus la concluzia că, dintre toate sursele de lumină, soarele este cel
mai puternic distrugător, urmând după aceea lumina incandescentă și în ultimul loc cea rece
fluorescentă. Procesul de degradare produs de lumină poate să fie uneori foarte indelungat
sau alteori extrem de rapid, ducând la dispariția obiectului, în funcție de o serie de factori, și
anume: natura, intensitatea și durata izvorului de lumină, materia obiectului expus razelor
luminoase.
Cele mai dăunătoare radiații sunt ultravioletele și infraroșiile. Primele au cea mai
scurtă lungime de undă, producând și cele mai puternice efecte spectralo-chimice asupra
obiectelor. Cea de-a doua categorie, cu cea mai mare lungime de undă, sunt dăunătoare prin
acțiunea lor calorică. Lumina soarelui, prin structura ei, prezintă ambele dezavantaje, pe când
lumina fluorescentă, raportată la lumina incandescentă, produce mai putine radiații calorice,
dar mai multe raze ultraviolete. Dintre cele trei feluri de lumina, solară, incandescentă și
fluorescentă, pe baza cercetărilor făcute de ICOM1, s-a ajuns la concluzia că ultima este,
totuși cea mai putin dăunătoare, având avantaje de a se apropia mai mult de lumina naturală.

3. Impactul luminii asupra operelor de artă

Independent de natura sursei de lumină, ea alterează, în primul rând, următoarele


categorii de substanțe care intră în componența operelor de artă:
– pigmenții și materiile colorante, inclusiv diferitele feluri de cerneala;

1
The International Council of Museums. “Consiliul Internaţional al Muzeelor”, ICOM, este organizatia
internaţională a muzeelor şi a profesionistilor din domeniul muzeelor, care se angajează să conserve şi să asigure
continuitatea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural mondial, actual şi viitor, material şi
imaterial. ICOM a fost înfiinţat în anul 1946 având misiunea de a pune la dispoziţia profesioniştilor din muzee,
cercetătorilor, organizaţiei UNESCO şi statelor membre UNESCO informaţii, orientare şi servicii de cercetare.
ICOM are peste 17.000 membri în 140 ţări, colaborează la activitatile organizatiei, atat pe plan naţional şi
regional, cât şi pe plan international: ateliere, publicatii, programe de formare, programe de parteneriat si de
promovare reciprocă a muzeelor, inclusiv prin evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internationale a
Muzeelor

5
– straturile subțiri de substanțe organice (rășini, proteine, lacuri) folosite ca lianți ai
pigmenților în pictură, ca vernișuri sau ca adezive;
– fibrele textile, indiferent de natura lor animală, vegetală sau artificială etc.;
– hârtia și alte materiale care au la bază celuloză;
– diverse alte categorii de materiale organice, ca: pielea, pergamentul, lemnul etc.
Sunt atacate de lumină într-o proporție mult mai redusă sau chiar deloc, materialele de
natură anorganică, ca metalele (fierul, bronzul, cuprul, aurul, argintul), piatra, marmura etc.
Sticla colorată sau pictată și smalțul pe baza de sticlă, deși sunt de natura anorganică, pot să
își modifice ușor culoarea, sub influența luminii.
Întocmai cum gradul de umiditate și temperatura sunt măsurate cu aparate speciale
numite higrometre, tot astfel, este necesară în muzee verificarea gradului de intensitate a
luminii, acțiunea nocivă asupra operelor de artă variind nu numai în funcție de natura operei
de artă, dar și în raport cu lungimea de undă a radiațiilor. De aceea nu este suficient a măsura
intensitatea globala a sursei luminoase, ci este necesar și a se analiza compoziția radiațiilor.
Pentru măsurarea luminii există trei categorii de aparate, și anume:
– Luxmetrul, aparat de măsurat lumina în lucși (lux-ul este unitatea de măsură pentru
lumină). Acest aparat are o sensibilitate limitată numai la anumite radiații, fără să înregistreze
razele infraroșii și cele ultraviolete, care sunt cele mai dăunătoare;
– Ultraviometrul, aparat care poate măsura și radiațiile ultraviolete, fără să constituie o sursă
de lumină (tipul de aparat cel mai cunoscut este cel englezesc ELSEC UV, Moytor tip 78);
– aparatele care indică temperatura obiectului, urmărind efectul termic al radiațiilor, în
special al celor infraroșii. Când este vorba de o pictură, măsurarea trebuie să se faca pentru
fiecare porțiune a unui tablou, deoarece încălzirea este inegală, în genere părțile albe
reflectând radiațiile și în consecință având o temperatură mai scăzuta față de cele întunecate,
mai absorbante.

4. Concluzie

În toate muzeele se încearcă a aduce unele atenuări consecințelor negative ale luminii.
În primul rând, pentru a împiedica contactul direct cu soarele, în încăperile care au ferestre și
lumina naturală trebuie puse storuri, jaluzele, perdele etc. Este de reținut faptul că nu numai
lumina directă a soarelui este foarte nocivă, ci chiar aceea difuză a unui cer înnourat, pentru
că și această lumină conține radiații ultraviolete. De aceea atât dispunerea obiectelor în săli,

6
cât și programul de expunere trebuie să fie astfel reglementat pentru a evita pătrunderea
directă a luminii în acele momente ale zilei când ea are o intensitate maximă. Această regulă
este deosebit de importantă mai ales pentru monumentele istorice transformate în muzee. În
unele mari muzee din lume există dispozitive electrice care dirijează automat închiderea
storurilor și a jaluzelelor, în funcție de intensitatea luminii solare. Se recomandă, de
asemenea, în toate muzeele, protejarea individuală a vitrinelor sau obiectelor foarte sensibile
cu huse de protecție dintr-o textilă groasă, când muzeul nu este deschis publicului. O altă
modalitate de împiedicare a pătrunderii radiațiilor nocive ale luminii este aceea a folosirii
unei sticle cu preparație specială sau cu verniuri absorbante, pentru geamuri sau pentru
vitrine. Astfel de sticle, având rolul unor adevărate ecrane de protecție, aplicate în tot muzeul,
în anumite săli sau doar la unele vitrine conținând piese extrem de fragile, sunt de foarte
multe categorii, sub aspectul compoziției lor chimice și a proprietăților, fiind utilizate pe
scară tot mai largă în toate marile muzee din lume. În țara noastra încă nu s-au introdus, nici
nu s-au experimentat astfel de produse, folosindu-se în muzee transperantele și perdelele de
pânză.

7
BIBLIOGRAFIE:

Istoria artelor plastice, Constantin Suter, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti-1963


https://origamimela.wordpress.com/, link extras în 7 decembrie 2018