AUDIT INTERN

2
 MODULUL I.
DEFINIŢIA, ROLUL ŞI OBIECTIVELE
AUDITULUI INTERN

 Rezumat:
În cadrul acestui modul sunt tratate următoarele aspecte:
 tratament epistemiologic al auditului intern;
 diverse percepţii cu privire la definirea auditului intern;
 aspecte conceptuale privind auditul intern, controlul intern, sistemul de control intern;
 funcţia auditului intern ;
 obiectivele auditului intern;
 caracteristicile auditului intern ;.

 Scopul urmărit:
Formarea unei viziuni generale cu privire la evoluţia istorică şi statutul actual, locul şi roulul
auditului intern.

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După ce vor studia acest capitol studenţii vor putea să:

 precizeze reperele esenţiale în evoluţia auditului intern;
 enunţe diversele accepţiuni cu privire la definirea auditului intern
 definească şi să caracterizeze cadrul de referinţă a auditului intern
 caracterizeze următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii
auditate
 menţioneze care sunt limitările la care este supusă independenţa auditorului
intern
 precizeze care sunt obiectivele auditului intern;
 prezinte caracterisiticile auditului intern;
 precizeze caracteristice entităţilor care organizează şi conduc auditul intern

 Timp mediu necesar pentru asimilarea acestui modul: 2 ore

3
  Conţinutul modulului:

1.1. Definiţia şi rolul auditului intern

O primă definiţie a auditului în general constă în examinarea profesională a Notiţe:

unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin ............
raportarea lor la un criteriu (standard) de calitate1.
Etimologic denumirea de audit este de origine latină şi provine de la cuvântul
audire care are semnificaţia de „a asculta”.
În limba engleză audit înseamnă verificare. revizie contabilă, bilanţ. De
altfel, cuvântul audit în înţelesul prezentat a fost popularizat pe continentul european
de către cabinetele anglo-saxone de expertiză contabilă.
Auditul constă în colectarea şi evaluarea unor probe privind informaţiile, în
scopul determinării şi raportării gradului de conformitate a informaţiilor respective
cu o serie de criterii prestabilite.
Auditul mai poate fi considerat ca fiind o activitate independentă, obiectivă,
de asigurare şi consultare, având drept scop sporirea valorii şi perfecţionarea
operaţiunilor unei entităţi.
Auditul ajută entitatea să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare
sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, si de
guvernare a entităţii si făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.
Auditorii interni evaluează sistemul de control intern al entităţii şi dau o
asigurare rezonabilă managementului general referitoare la funcţionalitatea acestuia.
Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din
dorinţa de a răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale entităţilor. Axat, la
început, pe probleme contabile, obiectivele auditului intern s-au deplasat spre
depistarea principalelor riscuri ale entităţilor şi evaluarea controlului intern al
acestora.
Profesia de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil,
recunoscut în întreaga lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de
reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea regulilor specifice ce guvernează
diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.
Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde2:
a) conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:
- auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;
- domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi
administrarea entităţii;
- finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor;
b) codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile
ce le permit să-şi orienteze practica profesională în funcţie de contextul
specific;
c) normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care
îşi ghidează auditorii în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea
activităţilor;
1
Marin Toma, Marius Chivulescu, Ghid practic pentru audit financiar şi certificarea bilanţurilor contabile,
CECCAR, 1995, pag. 11;
2
Institutul de Audit şi Control Intern, Norme Profesionale ale auditului intern, editată de Ministerul Finanţelor
Publice printr-un proiect finanţat de PHARE, Bucureşti, 2004, pag. 7;
4
 d) modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele
(standardele) şi recomandă cele mai bune practici;
e) sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări
şi articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi
seminariilor.
Cunoaşterea şi aplicarea acestui cadru de referinţă oferă organizaţiilor şi
organismelor de reglementare o asigurare privind nivelul de profesionalism al
auditorilor interni.
Auditul intern, conform Legii privind auditul intern, este definit ca
activitate funcţional independenta si obiectiva, care da asigurări si consiliere
conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice,
perfecţionând activităţile entităţii. Ajuta conducerea sa-si îndeplinească
obiectivele printr-o abordare sistematica şi metodica, care evaluează şi
îmbunătăţeşte eficienta şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea
riscului, a controlului si a proceselor de administrare.
Auditul intern nu trebuie să fie confundat cu controlul intern. Controlul
intern, conform Legii privind auditul intern, reprezintă ansamblul formelor de
control exercitate la nivelul entităţii, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în
concordanţă cu obiectivele acesteia si reglementările legale, in vederea asigurării
administrării fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Include, de asemenea,
structurile organizatorice, metodele si procedurile.
Rolul auditului intern este de a contribui la buna şi efectiva gestiune a
fondurilor publice. Aportul auditorului intern constă în promovarea unei culturi
privind realizarea unui management efectiv si eficient in cadrul entităţii.
Misiunea auditorului intern este de a audita sistemele de control din cadrul
entităţii în scopul de a evalua eficacitatea şi performanţa structurilor funcţionale în
implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor în vederea îmbunătăţirii
continue a acestora.
Auditul intern prin activităţile pe care le desfăşoară adaugă valoare, atât prin
evaluarea sistemului de control intern şi analiza riscurilor asociate activităţilor
auditabile, cât şi prin recomandările cuprinse în raportul întocmit şi transmise în
scopul asigurării atingerii obiectivelor entităţii.
Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern, până în prezent, putem aprecia
următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii auditate, şi anume3:
a) consiliere acordată managerului;
b) ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;
c) independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor.
a) Consiliere acordată managerului.
Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i
permite să-şi administreze mai bine activităţile. Componenta de asistenţă, de
consiliere ataşată auditului intern îl distinge categoric de orice acţiune de control sau
inspecţie şi este unanim recunoscută ca având tendinţe de evoluţie în continuare.
Profesionalismul auditorului intern este arta şi maniera de a emite o judecată
de valoare asupra instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri,
instrucţiuni, sisteme informatice, tipuri de organizare ş.a., care reprezintă ansamblul
activităţilor de control utilizate de managerul instituţiei sau responsabilul unui loc de
muncă, recunoscut de specialişti drept control intern.
Rolul auditorului intern este acela de a asista managerul pentru abordările
practice succesive deja elaborate şi prin analiza ansamblului să contribuie la
3
Briciu Sorin, Ghiţă Marcel, Sas Florentina, Ghiţă Răzvan, Audit public intern, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2008,
pag. 8;
5
îmbunătăţirea sistemului de control intern şi a muncii cu mai multă securitate şi
eficacitate.
Auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu decide, obligaţia lui
fiind de a reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe
care fiecare manager îl are asupra activităţilor sale şi a celor în coordonare, în
vederea atingerii obiectivelor controlului intern. Pentru realizarea acestor atribuţii
auditorul intern dispune de o serie de atuuri faţă de management, şi anume:
- standarde profesionale internaţionale;
- buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;
- tehnici şi instrumente, care-i garantează eficacitatea;
- independenţa de spirit, care îi asigură autonomia să conceapă ipoteze şi să
formuleze recomandări;
- cercetarea şi gândirea lui este detaşată de constrângerile şi obligaţiile unei
activităţi permanente de gestionare zilnică a unui serviciu.
b) Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca.
Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura organizaţiei acesta
este acceptat cu interes, dar într-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale
importante, cu absenţa conformităţii cu reglementările de bază, cu o eficacitate
scăzută şi o fragilitate externă a acesteia, datorită deturnărilor de fonduri, dispariţiei
activelor sau fraudă, este evident că managerul respectiv va fi judecat, apreciat,
considerat în funcţie de constatările auditorului intern.
c) Independenţa totală a auditorilor interni.
Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar
putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern
definesc principiul independenţei sub două aspecte:
- independenţa compartimentului în cadrul entităţii, de aceea el trebuie să
funcţioneze subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
- independenţa auditorului intern, prin practicarea obiectivităţii, adică
auditorii interni trebuie să fie independenţi de activităţile pe care le
auditează.
Independenţa auditorilor interni trebuie să aibă la bază eliminarea practicii de
supraîncărcare a auditorilor cu lucrări care nu ar trebui să le revină lor. Spre
exemplu: definirea de reguli şi proceduri de lucru, exercitarea acţiunilor de evaluare
şi supervizare ale salariaţilor, chiar şi temporar, participarea la elaborarea sistemelor
informatice, activitatea de organizare, acţiuni de control financiar propriu-zis sau
inspecţii ş.a.
Independenţa şi obiectivitatea sunt abateri de la funcţia de audit intern, care
dăunează eficacităţii şi rigorii muncii de audit.
Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli:
- auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional;
- auditorul intern să poată avea acces în orice moment la persoanele de la
toate nivelele ierarhice, la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de
calcul;
- recomandările pe care le formulează să nu constituie în nici un caz măsuri
obligatorii pentru management.
Independenţa şi obiectivitatea este deseori controversată, mai ales de către
auditorii interni care nu înţeleg această independenţă atunci când se află într-o
structură ierarhică.
În realitate, independenţa auditorului intern este supusă unei duble limitări:
- auditorul intern, ca orice responsabil din organizaţie, trebuie să se

6
 conformeze strategiei şi politicii direcţiei generale;
- auditorul intern trebuie să fie independent în exercitarea funcţiei sale, dar
respectând standardele de audit intern. Aceasta este o limitare
deontologică, dar neînsoţită de sancţiune, şi de aceea auditorul intern
trebuie să-şi impună în mod conştient respectarea standardelor
profesionale.
Auditorul trebuie să vadă tot ce se întâmplă într-o entitate şi să vegheze
încontinuu.
Auditorul intern este un fel de doctor al afacerii. El cercetează toate
activităţile şi procesele derulate în entitate, la toate nivelurile, şi vine cu sugestii de
îmbunătăţire sau de remediere. Pe de altă parte, auditorul intern are şi rol de paznic.
Statutul de independenţă faţă de conducere, conferit prin lege, îi dă
posibilitatea să analizeze şi să evalueze dacă sunt respectate standardele de eficienţă
(proceduri şi controale) şi de etică. Auditorul intern este cel care apreciază dacă
entitatea se comportă cu responsabilitate în relaţiile sale cu ceilalţi membri ai
comunităţii. El este singurul specialist dintr-o companie care poate face analize în
toate domeniile şi ajută administraţia să-şi facă o imagine corectă asupra întregii
activităţi.
Auditorul evaluează modalităţile în care managementul gestionează riscurile
şi dacă sistemele de control intern sunt aplicate corespunzător. El urmăreşte dacă
acestea sunt valide şi ating obiectivele pentru care au fost propuse. Având o imagine
generală asupra întregii structuri, auditorul intern poate veni cu idei pentru o mai
bună coordonare. Auditorul poate face recomandări menite să conducă la o mai
bună utilizare a capitalului uman din companie şi la sporirea gradului de mulţumire
al angajaţilor.
Auditorii trebuie să lucreze în echipă, să se consulte, să asigure echilibrul şi,
foarte important, să cunoască domeniul.
Auditorii provin, de regulă, din rândul specialiştilor, al persoanelor care
cunosc foarte bine activitatea unei entităţi.

7
 1.2. Obiectivele auditului intern

Obiectivele auditorului intern sunt: Notiţe:

- de a ajuta entitatea atât în ansamblul cât şi structurile sale prin ................
intermediul opiniilor si recomandărilor;
- sa gestioneze mai bine riscurile;
- sa asigure o mai buna administrare şi păstrare a patrimoniului;
- sa asigure o mai buna monitorizare a conformităţii cu regulile si
procedurile existente;
- sa asigure o evidenta contabila si un management informatic fiabile
si corecte;
- sa îmbunătăţească calitatea managementului, a controlului si
auditului intern;
- sa îmbunătăţească eficienta si eficacitatea operaţiilor.
Cât priveşte misiunea de audit intern, aceasta are doua obiective
principale, şi anume:
- asigurarea conformităţii procedurilor si a operaţiunilor cu normele
juridice - auditul de regularitate;
- evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmărite şi examinarea
impactului efectiv - auditul de performanţă.

1.3. Caracteristicile auditului intern

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea Notiţe:

în consideraţie a următoarelor caracteristici: ................
a) universalitatea;
b) independenţa;
c) periodicitatea.
a) Universalitatea funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport
de aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionalismul persoanelor implicate
în realizarea acestei funcţii. Auditul intern există şi funcţionează în toate
organizaţiile, oricare ar fi domeniul de activitate al acestora. El s-a născut din
practica întreprinderilor internaţionale, apoi a fost transferat celor naţionale,
după care a fost asimilat în administraţie. Auditul financiar are ca obiect
activităţile din domeniul financiar şi contabil, pe când auditul intern are o arie
mai extinsă, cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, de aici
universalitatea funcţiei. Din practică a rezultat că activităţile financiar-
contabile reprezintă 20-25 % din activităţile care fac obiectul auditului intern.
Funcţia de audit intern a devenit o funcţie de asistenţă managerială prin
care auditorii interni ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească bine
celelalte funcţii şi toate activităţile. Standardele de audit intern precizează că
într-un serviciu de audit intern trebuie să găsim toate posibilităţile pentru a
audita toate activităţile, motiv pentru care trebuie să avem specialişti din toate
culturile, nu din toate specializările. Normele internaţionale precizează că
auditorul intern nu trebuie să cunoască toate meseriile din lume. El nu poate să
fie la fel de bun ca cel care face zilnic aceeaşi lucrare. Specialitatea auditorului
intern este sistemul de control intern. Însă pentru a-şi putea exercita
specialitatea sa el trebuie să aibă o bună cunoaştere a mediului pe care-l
8
auditează, să înţeleagă şi să-şi însuşească cultura organizaţiei.
Într-un compartiment de audit intern nu există oameni pricepuţi la toate.
Aici vom găsi specialişti care au însuşite: cultura managerială, cultura
financiar-contabilă, cultura informatică şi alte culturi care sunt necesare într-o
entitate. În acest context de specializare un auditor informatician va fi acceptat
de informaticienii din departamentul care este supus auditului, numai dacă este
un specialist. Auditorul informatician este un informatician care a învăţat
auditul intern şi nu invers.
b) Independenţa auditorului intern trebuie să aibă o gândire
neîncorsetată, fără idei preconcepute, ca de exemplu: „totul merge foarte bine
sau totul merge foarte prost”. Auditorul intern nu poate fi controlor, pentru că
atunci când va audita va face control financiar de gestiune, şi nici inspector
pentru că în acest caz se va comporta ca un inspector fiscal. Auditorul intern nu
poate fi nici altceva, respectiv: nu poate fi manager sau o persoană care
realizează procesul de achiziţii.
Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a îndeplinirii
obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de a
îmbunătăţi activităţile unei organizaţii. Astfel, funcţia de audit intern, cu ocazia
evaluării controlului intern, stabileşte:
- dacă controlul intern a depistat toate riscurile;
- dacă pentru toate riscurile identificate a găsit procedurile cele mai
adecvate;
- dacă lipsesc controalele în anumite activităţi;
- dacă există controale redondante;
- apoi, transformă în recomandări toate aceste constatări şi
concluzii asupra controlului intern prin raportul de audit pe care îl va
înainta managerului.
Auditul intern are trei preocupări principale:
- raportează managementului la cel mai înalt nivel pentru ca acesta
este cel care poate lua decizii, respectiv sefului executivului sau
Consiliului de administraţie;
- evaluează şi supervizează sistemul de control intern;
- oferă consiliere pentru îmbunătăţirea managementului, pe baza
analizei riscurilor asociate activităţilor auditabile.
c) Periodicitatea auditului intern.
Periodicitatea auditului intern, nu înseamnă jumătate de normă, ci
trebuie avut în vedere faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo,
dacă, consideră că este nevoie.
Auditul intern este o funcţie periodică deoarece se realizează conform
unui plan şi pe baza unor programe de activitate, comunicate şi aprobate
anticipat.
Auditul intern ajută entităţile să-şi atingă obiectivele, ceea ce se
realizează printr-o organizare metodică şi sistematică a procesului de audit,
îndreptată spre îmbunătăţirea controlului şi proceselor de conducere, la diferite
perioade de timp. Auditul intern trebuie să urmărească obiectivele generale, dar
şi alte elemente ca:
- existenţa unor disensiuni între diferite nivele ale organizaţiei;
- existenţa anumitor lucruri care descurajează oamenii să lucreze mai
bine ş.a.
Activitatea de audit intern este o activitate programată care se
realizează în conformitate cu standardele pentru a conduce la rezultate şi se
9
derulează pe baza unui program, unde toate ideile auditorului vor fi cumulate
într-un raport constructiv, care va reprezenta un beneficiu pentru organizaţie.
Procesul de audit intern trebuie să se efectueze periodic, pas cu pas, şi
să aibă în vedere toate aspectele, nu numai lucrurile agreabile. El trebuie
organizat şi planificat astfel încât să conducă la îmbunătăţirea controlului
intern şi a proceselor de conducere. Auditul este acolo pentru a ajuta
managementul de linie să îşi îmbunătăţească managementul funcţional şi
activitatea de analiză a riscurilor. Descoperirile şi recomandările auditului
intern sunt utile liniei de management din zonele auditate, în special cu privire
la îmbunătăţirile potenţiale în procesul de management al riscului, şi pe care
auditorul le va evalua din nou cu ocazia revenirii sale, ceea ce va asigura şi
garanta un plus de valoare organizaţiei.
Auditorii nu auditează persoane, ci sisteme, entităţi, programe,
activităţi ş.a. În acest sens rapoartele de audit nu conţin nume şi fapte. Aceasta
nu înseamnă că auditul intern nu are implicaţii asupra persoanelor. Dacă
descoperă disfuncţionalităţi, nereguli, fraude, atunci responsabilii activităţilor
respective vor avea probleme. Persoanele sunt inspectate de compartimentul de
inspecţie şi astfel vom stabili dacă s-au încălcat legile şi regulamentele.

? Test de autoevaluare:
Marcaţi prin încercuire varianta(ele) corectă:

1. Etimologic demunirea audit :

a. este de origine latină şi provine de la cuvântul audire care are semnificaţia de „a asculta”
b. este de origine sanscrită şi provine de la cuvântul auditus care are semnificaţia de „a controla”
c. este de origine franceză şi provine de la cuvântul auditorium care are semnificaţia de „a preveni”
2. Care dintre următoarele definiţii corespunde noţiunii de audit:
a. constă în colectarea şi evaluarea unor probe privind informaţiile, în scopul determinării şi raportării
gradului de conformitate a informaţiilor respective cu o serie de criterii prestabilite;
b. poate fi considerat ca fiind o activitate independentă, obiectivă, de asigurare şi consultare, având drept
scop sporirea valorii şi perfecţionarea operaţiunilor unei entităţi;
c. ajută entitatea să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele
sale de management al riscurilor, de control, si de guvernare a entităţii si făcând propuneri pentru a le consolida
eficacitatea;
3. Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:
a. conceptul de audit intern, codul deontologic, standardele profesionale pentru practica auditului intern,
modalităţile practice de aplicare, sprijinul pentru dezvoltarea profesională;
b. exclusiv normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îşi ghidează auditorii
în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;
c. modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi recomandă cele
mai bune practici;
4. Conform legii privind auditul intern, acesta este definit ca:
a. activitate funcţional independenta si obiectiva, care da asigurări si consiliere conducerii pentru buna
administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii;
b. ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii, inclusiv auditul intern, stabilite de
conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia si reglementările legale, in vederea asigurării administrării
fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele si
procedurile;
c. Ajuta conducerea sa-si îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematica şi metodica, care
evaluează şi îmbunătăţeşte eficienta şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a
controlului si a proceselor de administrare;
5. Prin analiza funcţiei auditului intern rezultă următoarele elementele de implicare în viaţa entităţii auditate:
a. consiliere acordată managerului;
b. ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;
c. independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor;
6. Standardele profesionale de audit intern menţionează următoarele aspecte:

10
 a. independenţa compartimentului în cadrul entităţii, de aceea auditorul trebuie să funcţioneze subordonat
celui mai înalt nivel ierarhic;
b. independenţa auditorului intern, prin practicarea obiectivităţii, adică auditorii interni trebuie să fie
independenţi de activităţile pe care le auditează;
c. independenţa auditorul, prin practicare activităţii din afara entităţii prin contract de prestări de servicii;
7. Recunoaşteţi obiectivele misiunii de audit intern:
a. asigurarea conformităţii procedurilor si a operaţiunilor cu normele juridice;
b. evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmărite şi examinarea impactului efectiv;
c. propunere de punere în practică a unor elemente de coercitate asupra angajaţilor;
8. Cu ocazia evaluării controlului intern, auditul intern stabileşte:
a. dacă controlul intern a depistat toate riscurile şi dacă pentru toate riscurile identificate a găsit
procedurile cele mai adecvate;
b. dacă lipsesc controale în anumite activităţi, şi/sau dacă acestea sunt redundante;
c. dacă se înregistrează contravenţii şi/sau infracţini, şi stabilesc;
9. Procesul de audit intern trebuei să se efectueze:
a. trebuie să se efectueze periodic, pas cu pas, şi să aibă în vedere toate aspectele;
b. o dată pe an, la sfîrşitul exerciţiului financiar;
c. semestrial în ultima zi a semestrului;
10. Descoperirile şi recomandările auditului intern sunt utile:
a. auditorilor externi;
b. liniei de management din zonele auditate;
c. manageemntului general al entităţii;

 Concluzii:
 se poate vorbi de apariţia auditului, într-o formă arhaică încă din antichitate;
 succesiunea evoluţiei auditului intern ar putea fi sintetizată astfel: verificare, revizie
contabilă, certificare de conturi, naşterea auditului intern;
 exista diverse percepţii asupra auditului intern, fiecare cu argumente pro şi contra;
 Cadrul de referinţă a auditului intern cuprinde: conceptul de audit, codul deontologic,
standardele profesionale, ghidul de bune practici, sprijinul pentru dezvoltarea
profesională;
 există o relaţie de interdependenţă între control intern şi audit intern;
 se conturează trei direcţii majore de implicare a auditului intern în viaţa entităţii
auditate: consiliere acordată managerului, ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca,
independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor;
 Obiectivele auditului intern şi a misiunii de audit intern sunt concordante;
 Cele trei caracteristici ale auditului intern sunt determinante pentru a efectua un audit
intern performant;

11
 BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 Cărţi:

1. Briciu Sorin, Ghiţă Marcel, Sas Florentina, Ghiţă Răzvan, Audit public intern, Editura Aeternitas, Alba
Iulia, 2009;
2. J. Renard, Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003;
3. Morariu Ana, Suciu Gheorghe, Stoian Flavia, Audit intern şi guvernanţa corporativă, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008;
4. Oprean Ioan, Popa Irimie Emil, Lenghel Radu Dorin, Procedurile auditului şi ale controlului financiar,
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;
5. Institutul de Audit şi Control Intern, Norme Profesionale ale auditului intern, editată de Ministerul
Finanţelor Publice printr-un proiect finanţat de PHARE, Bucureşti, 2004;
6. Curtea de Conturi a României, Standardele de Audit, proiect finanţat de Uniunea Europeană, Bucureşti,
2005;

 Acte normative:

1. Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 953, din 24 decembrie 2002;
2. O.M.F.P. 38/2003, pentru aprobarea normelor generale privind exercitarea activităţii
de audit public intern, M. Of. nr. 130/2003;
3. O.M.F.P. nr. 252, din 3 februarie 2004, pentru aprobarea Codului privind conduita
etică a auditorului intern, M. Of. nr. 128, din 12 februarie 2004;
4. O.M.F.P. nr. 432/2004, pentru modif. şi completarea normelor generale privind
exercitarea activităţii de audit public intern, aprobate prin O.M.F.P. nr. 38/2003;
5. O.G. nr. 37/2004, pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul
intern, M. Of. al României, nr. 91/ 2004;
6. OMFP nr. 946/2005 privind Codul controlului intern, cuprinzând Standardele de
management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de
control managerial, M. Of. nr. 675 din 28 iulie 2005;
7. Hotărârea Guverenului nr.1086 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor
generale privind exercitarea activitătii de audit public intern publicata in Monitorul
Oficial nr.17 din 10 ianuarie 2014;
8. Hotărârea Guvernului nr.1259 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor
privind coordonarea şi desfăşurarea proceselor de atestare naţională şi de pregătire
profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice
publicata in Monitorul Oficial nr.2 din 3 ianuarie 2013;
9. Hotărârea Guvernului nr.1183 din 4 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor
privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern,
publicata in Monitorul Oficial nr.839 din 13 decembrie 2012.

12
 MODULUL II.

GUVERNANŢA CORPORATIVĂ

 Rezumat:
În cadrul acestui modul sunt tratate următoarele aspecte:
 apariţia şi evoluţia conceptului de guvernanţă corporatistă;
 cele mai importante curente de opinii cu privire la definirea conceptului de
guvernanţă corporatistă;
 principiile guvernanţei corporatiste;
 condiţiile funcţionării guvernanţei corporatiste;
 iniţiativele care stau lal baza principiului conducerii corporatiste;
 ce sunt şi care este rolul Comitelelor de audit;
 care este rolul auditului extern în procesul de conducere al entităţii;
 rolul auditului privind guvernanţa;

 Scopul urmărit:
Prezentarea unei imagini relevante asupra evoluţiei conceptului de guvernanţă
corporatistă şi a componentelor sale

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După ce vor studia acest capitol studenţii vor putea să:

 Explice geneza şi evoluţia fenomenului de gurvernanţă corporatistă;
 Analizeze şi să delimiteze conceptul de guvernanţă corporatistă;
 enumere şi sa explice principiile generale ale guvernanţei corporatiste;
 Precizeze condiţiile de funcţionare a guvernanţei corporatiste;
 Enumere cerinţele minime pentru asigurarea eficienţei guvernanţei
corporatiste;
 Prezinte şi să analizeze condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un sistem
de control intern pentru asigurarea eficienţei guvernanţei corporatiste;
 Analizeze iniţiativele care stau la baza principiului guvrnanţei corporatiste;
 Prezinte rolul auditului intern în procesul de guvernare corporatistă;

 Timp mediu necesar pentru asimilarea acestui modul: 8 ore

13
  Conţinutul modulului:

2.1. Conceptul de guvernanţă

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă de asigurare şi Notiţe:

consultanţă, concepută să aducă un plus de valoare şi să îmbunătăţească activitatea ............
organizaţiei. Auditul intern ajută o organizaţie să îşi atingă obiectivele abordând
într-un mod sistematic şi metodic evaluarea şi îmbunătăţirea eficacităţii proceselor
de gestiune a riscurilor, control şi guvernanţă.
Guvernanţa4 este un concept foarte amplu care include o supervizare solidă
şi eficace a modului în care ceva este realizat, condus, controlat sau gestionat, în
scopul protejării intereselor componentelor respectivei arii, organizaţii sau instituţii.
Termenul a fost utilizat în instituţiile naţionale, cum ar fi băncile, dar şi în
administrarea coloniilor şi teritoriilor.
În ultimii ani conceptul de „Guvernanţă Corporatistă” se regăseşte şi în
organizaţiile ce activează în sectorul public, în aceeaşi măsură ca în cele comerciale.
În practică, implementarea şi dezvoltarea conceptului de guvernanţă
corporatistă a influenţat în mod deosebit natura şi evoluţia auditului intern.
Auditul intern a devenit din ce în ce mai important de-a lungul anilor,
lărgindu-şi deopotrivă sfera de activitate şi gradul de acoperire a activităţilor
auditabile. Interesul manifestat peste tot în lume pentru Guvernanţă, în ultimii 25 de
ani a alimentat forţa auditului intern.
Guvernanţa corporatistă este un concept cu o conotaţie foarte largă, ce
include:
- principiile etice;
- responsabilitatea socială;
- bunele practici de afaceri;
- activităţile de control.
Necesitatea implementării guvernanţei corporatiste a apărut ca urmare a unor
eşecuri spectaculoase în domeniul privat (Enron, WorldCom, Parmalat ş.a.) într-o
perioadă foarte scurtă de timp şi s-a dorit a fi o încercare de stăvilire a acestui curent
şi de recâştigare a încrederii pierdute în faţa mass-mediei. Dacă o astfel de măsură
nu ar fi fost luată, angajamentul investitorilor s-ar fi diminuat, iar viaţa corporatistă
ar fi fost afectată. Această lipsă de încredere nu s-a limitat la companiile comerciale,
ci a afectat deopotrivă marile corporaţii private şi instituţiile publice, precum şi
modul în care acestea erau conduse.
În Marea Britanie, Adrian Cadbury a avut preocupări pentru cercetarea
cauzelor comune ale eşecurilor corporaţiilor din sistemul privat, elaborând, după
criza din anii ’80, „Raportul Cadbury”, în 1992. Din raport a rezultat faptul că
falimentele corporaţiilor s-au datorat problemelor majore ale organizării şi
funcţionării sistemului de control intern, adică probleme care se află în competenţa
conducerii de vârf. Managementul general nu numai că nu a reuşit să evite
catastrofele produse, dar, în unele situaţii, chiar a contribuit la apariţia acestor
eşecuri.
Ulterior au urmat şi alte rapoarte pe aceeaşi temă, respectiv „Raportul
Hampel”, în 1998 şi „Raportul Turbull”, în 2001. Au existat preocupări ale unor

4
Conceptul a fost utilizat în instituţiile naţionale, organizaţiile comerciale administrate în
coloniile şi teritoriile ocupate;
14
state şi ale O.E.C.D. privind stabilirea unor principii de guvernare a întreprinderilor.
Convingător a fost faptul că în sprijinul „Raportului Cadbury” au venit şi
concluziile celorlalte rapoarte care au confirmat atât constatările iniţiale, cât şi faptul
că managementul de vârf nu a învăţat din greşeli şi nu a acţionat corespunzător.
Principiile şi practicile pe care a fost construită guvernanţa pot fi aplicate în
egală măsură şi în sectorul public sau al organizaţiilor non-profit. De fapt, mulţi ar
putea susţine că acest concept poate aduce mai multă valoare aici, unde sunt în joc
interesele contribuabilului şi ale publicului larg, care au dreptul să se aştepte ca
instituţiile publice să fie bine conduse în activitatea de furnizare a serviciilor publice
cu fonduri publice. În mod similar, Uniunea Europeană aşteaptă ca proiectele pe
care le finanţează să fie gestionate la cele mai înalte standarde. Drept urmare,
organizaţiile publice au adoptat pe scară largă principiile şi practicile conducerii
corporatiste şi le-au adaptat la propriile circumstanţe.
Conceptul de conducere corporatistă se referă la transparenţa tranzacţiilor şi
la necesitatea monitorizării sistemului de control intern în vederea capabilităţii
acestuia de evaluare a riscurilor posibile care să dea un plus de siguranţă
managementului organizaţiilor pentru aplicarea strategiilor stabilite.
Pentru a evita o guvernanţă necorespunzătoare, managementul de vârf trebuie
să aibă preocupări deosebite pentru realizarea de strategii, elaborarea de politici de
control intern cu ajutorul cărora să stabilească şi să evalueze riscurile organizaţiei.

Definirea conceptului
În literatura de specialitate avem mai multe definiţii, astfel: Notiţe:
- Guvernanţa reprezintă sistemul prin care companiile sunt conduse ................
şi controlate5;
- Guvernanţa eficace asigură deopotrivă stabilirea obiectivelor şi
planurilor strategice pe termen lung, existenţa conducerii şi a
structurilor de conducere adecvate atingerii acestor obiective, dar
şi asigurarea funcţionalităţii structurii în scopul menţinerii
integrităţii, reputaţiei şi răspunderii organizaţiei în faţa opiniei
publice6;
- Guvernanţa este o combinaţie de procese şi structuri implementate
de consiliul de administraţie pentru a informa, conduce, direcţiona
şi monitoriza activităţile organizaţiei, în scopul atingerii
obiectivelor prestabilite7.
Din definirea conceptului rezultă că guvernanţa este o încercare de a-i
determina pe managerii de vârf să se achite de propriile obligaţii într-o manieră
cât mai corectă şi calificată, astfel încât să protejeze interesele factorilor
interesaţi într-o organizaţie. Factorii interesaţi pot fi interni sau externi şi vor
avea cu siguranţă cerinţe şi aşteptări diferite uneori chiar conflictuale de la
organizaţie. De asemenea, diferiţii factori interesaţi pot pune o anumită
presiune pe organizaţie în scopul de a-şi satisface propriile nevoi şi deziderate.
Conceptul guvernanţei conţine pe lângă modul cum o organizaţie este
condusă şi controlată în vederea atingerii ţintelor prestabilite, şi sistemul prin
care aceasta interacţionează cu factorii interesaţi şi cum le protejează acestora
interesele.
Guvernanţa corporatistă funcţionează pe baza unor principii,

5
Raportul Cadbury, 1992;
6
Asociaţia Naţională a Directorilor de Corporaţii, USA;
7
IIA, Institutul Auditorilor Interni din USA;
15
considerate ca stâlpi ai bunei guvernări de „Raportul Cadbury”, şi anume:
- integritate;
- transparenţă;
- răspundere;
- competenţă.
Integritatea este un concept cheie şi îngemănează un comportament
corespunzător şi etic, respectiv grija pentru interesele altora şi responsabilitatea
socială. Acest concept este implicit activităţilor desfăşurate în sectorul public,
iar pentru sectorul privat este un principiu care are în vedere obţinerea de
profit.
Transparenţa este necesară deoarece neregulile şi/sau performanţele
slabe se întâmplă de cele mai multe ori în spatele uşilor închise. Când faptele
sunt la vedere, sunt deschise opiniei publice, supuse constatărilor justificate ale
specialiştilor şi există şanse mai mari să se amelioreze.
Expunerea publică a propriilor acţiuni şi decizii la examinări contribuie
la îmbunătăţirea comportamentelor şi a performanţei.
De regulă, transparenţa este un principiu fundamental pentru
organizaţiile care vor să înveţe. Fără deschidere nu există evoluţie şi
performanţă, nu putem să devenim mai eficienţi. Desigur, pentru o vreme
putem ascunde comportamentele neprofesionale şi performanţele slabe, dar nu
pe termen lung.
Răspunderea este cel mai important principiu al guvernanţei, dar în
acelaşi timp, este cel mai puţin înţeles şi mai rar respectat în cadrul
organizaţiilor. Într-adevăr, în cele mai multe organizaţii răspunderea nu este
suficient definită şi nici nu este clară atât pentru personalul organizaţiei cât şi
pentru conducerea acesteia. Asumarea răspunderii presupune parcurgerea mai
multor etape, şi anume:
- claritatea soluţiilor şi responsabilităţilor impune cunoaşterea foarte
bine a responsabilităţilor privind activităţile, rezultatele şi
comportamentele;
- necesitatea de a da socoteală în faţa persoanei care ţi-a acordat
responsabilitate, pentru a fi descărcaţi de acestea, ceea ce înseamnă
rapoarte şi răspundere ierarhică, începând de la nivelele inferioare şi
până la nivelul Consiliului de Administraţie. Desigur este important să
ştii ce trebuie să faci şi cui trebuie să îi raportezi;
- persoana în faţa căreia răspunzi trebuie să deţină informaţii suficiente
şi concrete pentru a pune la îndoială spusele;
- felul cum răspunderea este angajată trebuie să fie deschisă examinării
independente, spre exemplu activităţii de audit intern, ceea ce va evita
contestarea managementului;
- trebuie să existe un mecanism bine intenţionat de recompensă şi
sancţionare care să funcţioneze corect şi permanent. Dacă primiţi
aceleiaşi recompense şi/sau evitaţi sancţiunile indiferent de nivelul
realizărilor sau corectitudinii îndeplinirii sarcinilor în timp
răspunderea va fi afectată.
În cadrul organizaţiilor rolul auditului intern în ceea ce priveşte
răspunderea la toate nivelele organizaţiei, este ridicat şi se urmăreşte prin
sistemul procedurilor scrise şi formalizate.
Competenţa este acel element de care dacă oamenii nu dispun nu pot
să-şi realizeze atribuţiile în mod profesional. Competenţa se referă la abilităţi
tehnice şi comportamente necesare pentru asigurarea descărcării de
16
responsabilitate. Buna intenţie este un concept frumos, dar fără a dispune de
competenţa necesară ea devine lipsită de relevanţă. Nivelul de competenţă
trebuie stabilit înainte de ocuparea funcţiei şi trebuie revizuit cu regularitate de
către factorii de management.

2.2. Condiţiile funcţionării guvernanţei corporatiste

Organizaţiile trebuie să întocmească unele cerinţe minime pentru Notiţe:

asigurarea eficienţei guvernanţei corporatiste şi anume: ................
- existenţa unui sistem de control intern;
- asigurarea că sistemul de control intern funcţionează;
- responsabilizarea Consiliului de Administraţie cu privire la
monitorizarea sistemului/procesului de control;
- descrierea sistemului de control intern într-un cadru, respectiv un
model de tip COSO/COCO.
Sintetizarea elementelor reieşite din discuţii au conturat condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească un sistem de control intern, astfel:
- să poată răspunde corespunzător afacerilor/tranzacţiilor semnificative,
operaţiilor financiare în confruntarea cu riscurile. Termenul de afacere se
referă atât la sistemul privat cât şi la cel public, în sensul că toate activităţile
întâlnite trebuie să le gestionăm ca pe o afacere;
- să prevină frauda, neregulile, pierderile şi folosirea eronată a
resurselor;
- să asigure calitatea raportării auditului intern şi auditului extern,
menţinerea nealterată a înregistrărilor şi informaţiilor şi conformitatea cu
legile, regulamentele şi politicile entităţii.
Toate aceste elemente sunt urmărite şi de Comisia Europeană cu ocazia
evaluării funcţiei de audit intern mai ales în cadrul ţărilor candidate.
În ultimul timp, auditul intern a evoluat foarte mult datorită conceptului
de conducere corporatistă, care a influenţat şi responsabilizat într-o măsură mai
mare managementul pentru evaluarea şi administrarea riscurilor.
Auditul intern va fi inevitabil sub presiunea publicului, având în vedere
că este funcţia care poate aduce un surplus de transparenţă într-o lume atât de
controversată. Prezenţa auditorului intern într-un asemenea context răspunde
atât „principiilor guvernanţei corporatiste” de asigurare a transparenţei
tranzacţiilor organizaţiei, cât şi necesităţii conducerii de a-i aduce un plus de
siguranţă care să-i permită să aibă curajul aplicării strategiei organizaţiei în
practică în mod corect şi eficient.
Principiul conducerii corporatiste are la bază o serie de iniţiative,
precum:
a) importanţa administrării riscului;
b) noul accent asupra rolului Comitetului de audit;
c) asigurarea independenţei auditorilor interni;
d) integrarea auditului intern în evaluarea riscului;
e) aportul auditului extern în procesul de conducere.

a) Importanţa administrării riscului.

Responsabil de organizarea şi implementarea sistemului de control
intern este linia de management, indiferent dacă ne referim la sectorul public
17
sau la cel privat.
Managementul riscului şi controlul sunt lucruri interne organizaţiei.
Rolul auditului intern este de a asigura managementul asupra faptului că există
control intern, este funcţional şi suficient sau insuficient.
Auditul intern ajută întreprinderea să-şi atingă obiectivele printr-o
organizare metodică şi sistematică. Aceasta presupune că va trebui să se
implice în îmbunătăţirea controlului intern şi a proceselor de conducere, care se
referă la politici şi administraţie, unde trebuie să se manifeste principiile
guvernanţei corporatiste.
Auditul trebuie să urmărească liniile generale ale managementului
deoarece există „mici războaie” între diferite nivele ale organizaţiei care
descurajează oamenii pentru a lucra bine. Ideile auditului trebuie aduse într-un
spirit constructiv, altfel ele nu vor reprezenta un beneficiu pentru organizaţie.
Nu totul este pus pe hârtie şi aceasta nu va fi niciodată.
Auditorul intern există pentru a ajuta managementul de linie, pentru a
îmbunătăţi managementul funcţional şi pentru a evalua managementul
riscului.
Concluziile şi recomandările auditului intern sunt folositoare liniei de
management din zonele auditate, în special cu privire la îmbunătăţirile
potenţiale în procesul de management al riscului.
Managementul riscului, controlul şi guvernarea cuprind politicile,
procedurile şi operaţiunile determinate să asigure:
- îndeplinirea obiectivelor;
- evaluarea adecvată a riscului;
- credibilitatea raportării interne şi externe şi a procedurilor de tragere la
răspundere;
- conformarea cu legile şi regulamentele aplicabile;
- conformarea cu standardele de comportament şi etică stabilite pentru
organizaţie.
Auditul intern furnizează de asemenea un serviciu de consiliere,
independent şi obiectiv, pentru a ajuta linia de management să îmbunătăţească
analiza riscului organizaţiei, controlul şi guvernarea.
Auditul intern fiind ultimul nivel de control asupra întregului mediu de
control, prin competenţele profesionale pe care le oferă, produce adevărate
intrări pentru entitate. Aceste intrări sunt efectuate pentru a asigura atingerea
obiectivelor organizaţiei, prin evaluare sistematică şi disciplinată a politicilor,
procedurilor şi operaţiilor aplicate de conducere.
b) Noul accent asupra Comitetelor de audit.
Consiliul de Administraţie este format dintr-un număr de directori. În
cadrul acestuia pe lângă directori executivi este recomandat să fie implicaţi şi
directori non-executivi pentru a oferi şi alte cunoştinţe Comitetului, respectiv
informaţii specifice folositoare companiei/entităţii.
Diferenţa dintre cele două categorii de directori constă în următoarele:
- directorii executivi au răspunderi în cadrul companiei;
- directorii non-executivi sunt independenţi, specialişti în domeniu,
parte din organizaţie, deci sunt familiarizaţi cu aceasta, dar nu fac parte din
conducerea companiei. Aceste persoane trebuie să fie cât mai independente
posibil, să nu le fie teamă să ridice problemele constatate şi ar fi interesant,
chiar să fie incitanţi pentru a oferi unele provocări Consiliului de
Administraţie al organizaţiei. Comitetul de audit este compus din minim trei
membri non-executivi, numiţi de Consiliul de Administraţie.
18
 În România, până în anul 2013 a existat Comitetul pentru auditul public
intern (CAPI) organizat numai la nivelul Ministerului Economiei şi Finanţelor
şi nu la nivelul entităţilor publice cu câteva excepţii, în special, din domeniul
bancar.
Începând cu luna ianuarie 2014 au luat ființă Comitetele de audit public
intern la nivelul anumitor insituții publice centrale. Acestea sunt organisme cu
caracter consultativ, constituite în cadrul instituţiilor publice care derulează
anual bugete mai mari de 2 miliarde de lei.
În perspectivă, practica şi diverse colaborări internaţionale între
organizaţii din ţară şi din afară vor impune înfiinţarea Comitetelor de audit la
nivelul entităţilor şi în România
Rolul Comitetului de audit nu este impus, dar este foarte important prin
ceea ce poate face. De asemenea, pentru respectarea principiului guvernanţei
corporatiste, persoanele care fac parte din Comitetul de audit intern sunt din
exterior, în vederea asigurării independenţei, Comitetul oferă consiliere
auditului intern şi reprezintă interfaţa de comunicare cu managerul, cu
guvernul şi cu opinia publică.
Activitatea de analiză a riscului ca şi controlul intern sunt în
responsabilitatea liniei de management. Evaluarea riscurilor şi auditul intern în
prezent reprezintă obiective ale conducerii corporatiste, preocupări care au
apărut datorită eşecurilor repetate din diferite ţări, considerându-se că analiza
lor corectă va contribui la îmbunătăţirea practicii în domeniu.
Spre exemplu, la o organizaţie Direcţia de audit intern constată că nu
există o segregare a activităţilor. Astfel, Compartimentul de producţie şi de
vânzări aveau acelaşi director executiv. Auditorii au sesizat, dar
managementul nu a luat în consideraţie, şi ulterior organizaţia s-a prăbuşit.
Exemplul acesta demonstrează pentru noi toţi cât de importante sunt
Comitetele de audit, care puteau să pună unele întrebări Consiliului de
Administraţie al entităţii de la un alt nivel, şi implicit impactul nu ar fi fost
acelaşi.
Comitetele de audit nu au putere executivă, dar au capacitatea de a
interoga şi cere explicaţii membrilor Consiliului de Administraţie asupra
modului cum acţionează.
Comitetele de audit reprezintă „conştiinţa” organizaţiei şi dacă nu
primesc un răspuns ei pot informa opinia publică, care va avea un impact mult
mai important asupra organizaţiei determinând-o să elimine lucrurile negative
din viaţa ei.
Importanţa Comitetelor de audit a crescut mult, în ultimul timp, datorită
scandalurilor financiare din întreaga lume, şi astfel Consiliile de Administraţie
nu mai pot ignora informaţiile şi sfaturile Comitetelor de audit. Dacă aceste
elemente nu funcţionează se va ajunge la situaţia din Statele Unite ale
Americii, unde a fost elaborat Amendamentul Sarbanes&Oxley, care este destul
de dur pentru manageri.
În România, funcţiile Comitetelor de audit sunt suplinite de Comitetul
de Audit Public Intern (CAPI) de pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare
pentru Audit Public Intern (UCAAPI) din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor, care, ori de câte ori consideră necesar informează conducerile
ministerelor sau chiar Guvernul.
c) Asigurarea independenţei auditorilor interni.
Din practică rezultă că este bine ca nimeni să nu se interfereze cu munca
auditorului intern, iar relaţia de raportare cu managerul să fie directă. În cazul
19
ENRON –Statele Unite ale Americii, firma de consultanţă ARTHUR
ANDERSEN a efectuat atât audit intern, audit extern cât şi consultanţă, ceea ce
a afectat şi compromis independenţa auditorilor şi a condus la spectaculoasele
rezultate nedorite de nici una din părţi, respectiv falimentul companiei ENRON
şi dispariţia de pe piaţa internaţională a firmei de consultanţă ARTHUR
ANDERSEN, în aproximativ doua luni de zile.
Considerăm că numai şi acest exemplu este elocvent pentru ceea ce
reprezintă independenţa auditorilor pentru care trebuie să se bată nu numai
acesta dar şi managerii, pentru a evita surprizele de genul celor de mai sus,
când nu se mai poate face nimic.
d) Integrarea auditului intern în evaluarea riscului.
Controlul intern nu oferă cea mai bună şansă, dar ne dă posibilitatea să
fim operativi. Rolul auditului intern este acela de a da asigurare în ceea ce
priveşte evaluarea riscurilor şi eficacitatea sistemului de control intern.
În prezent, auditul intern a devenit o prioritate pentru manageri, nu mai
este un lux, ci o necesitate pentru atingerea obiectivelor. Toate acestea au
legătură cu transparenţa, obiectivitatea, integritatea ş.a. Modul de organizare al
controlului intern este răspunsul managementului la existenţa riscurilor din
cadrul propriei organizaţii.
e) Aportul auditului extern în procesul de conducere.
Auditul intern şi auditul extern trebuie să colaboreze sub toate aspectele,
respectiv auditul extern trebuie să se bazeze până la un punct pe auditul intern,
ceea ce înseamnă eficienţă. Acolo unde există relaţii bune între auditul extern
şi auditul intern se constată beneficii pentru ambele părţi. Auditul intern trebuie
să păstreze relaţii bune cu toate categoriile de specialişti, ceea ce va contribui
la unirea eforturilor şi utilizarea eficientă a resurselor.
Buna practică internaţională în domeniu recomandă utilizarea
principiilor guvernanţei corporatiste, în vederea asigurării realizării funcţiei de
audit intern în entităţi şi evitarea unor evenimente nedorite, având drept
consecinţe cauze organizatorice sau incompatibilităţi funcţionale interne.
Modelul COSO a fost actualizat spre a deservi ca model complet de
gestionare şi analiză a riscurilor. În acest fel, modelul va contribui la
constituirea unui sistem de control intern solid care va funcţiona de jos în sus,
în timp ce monitorizarea şi conducerea se va realiza de sus în jos în cadrul
organizaţiei.
În practică, organizaţiile trebuie să-şi evalueze sistematic modul cum
reuşesc să atingă criteriile guvernanţei, promovate prin modelul COSO, de
organizare şi funcţionare a sistemului de control intern.
În practica internaţională există preocupări pentru a ne asigura că
guvernanţa funcţionează în cadrul organizaţiilor.
Andrew Chambers, unul dintre cei mai reprezentativi teoreticieni ai
auditului, a propus 10 principii:
1. Controlul factorilor interesaţi asupra organizaţiei;
2. Rapoartele către public sunt complete şi fiabile;
3. Se evită concentrarea excesivă a puterii la vârful organizaţiei;
4. Componenţa consiliului este echilibrată;
5. Un consiliu director foarte implicat;
6. Independenţa este foarte puternică la nivelul consiliului;
7. Modul de conducere a organizaţiei este monitorizat cu eficacitate de
consiliu;
8. Competenţă şi angajament;
20
 9. Evaluarea riscurilor şi instrumente de control;
10. O prezenţă puternică a auditului.
De asemenea, OCDE promovează un set de 5 principii care să ne
asigure funcţionarea guvernanţei:
1. Drepturile factorilor interesaţi;
2. Un tratament imparţial al factorilor interesaţi;
3. Rolul factorilor interesaţi în Guvernanţa corporativă;
4. Comunicările publice şi transparenţa;
5. Responsabilităţile consiliului.
Ministerul Finanţelor (Trezoreria) din Marea Britanie a elaborat un Cod
al Guvernanţei pentru Instituţiile Publice în Iulie 2005. Acesta urmăreşte să
clarifice anumite probleme legate de responsabilităţi individuale ale Miniştrilor
şi Funcţionarilor Publici şi să formalizeze codurile obligatorii şi consultative
privind buna Guvernanţă. Principiul „te conformezi sau dai explicaţii” se va
aplica doar acelor elemente care nu au caracter obligatoriu, aşa cum se practică
în prezent în toate codurile bazate pe principii. Codul poate fi obţinut de pe
pagina de internet a Trezoreriei MS (Ministerului de Finanţe).
Sarbanes Oxley Act, versiunea americană a Guvernanţei este din ce în
ce mai des folosit ca fundament al Guvernanţei deoarece reprezintă o abordare
mult mai legislativă şi orientată pe controlul financiar, spre deosebire de
celelalte modele ale Guvernanţei utilizate în lume, mai flexibile şi mai vaste.
UE elaborează, la rândul ei, un Cod Comunitar al Guvernanţei – care la
prima vedere pare a fi în mare măsură compatibil cu cele două coduri descrise
mai sus.

2.3. Auditul intern componentă a guvernanţei corporative

Definirea conceptului
În timp, rolul auditorilor interni s-a schimbat, dacă la început acesta se referea doar la
furnizarea unor operaţiuni de intrare, respectiv, raportarea către management a rezultatelor
misiunilor de audit, astăzi auditorul intern participă direct la guvernarea corporativă şi, astfel,
în funcţia de luare a deciziilor (Rezaee, 2007:289).

Datorită reformelor recente privind guvernanţa corporativă, companiile publice au stabilit la

nivelul organizaţiei funcţia de audit intern ca o componentă integrantă a guvernării lor
corporative, cu scopul de a asista managementul de vârf (i.e. Comitetul de Audit, Consiliul
Director) pentru a îndeplini funcţia de supraveghere.

Guvernanţa corporativă, întâlnită în literatura de specialitate şi sub titulatura de guvernanţa

organizaţională, este o noţiune largă care este utilizată de către autorităţile de reglementare,
investitori, contabili, precum şi de managementul de vârf (i.e. Consiliile de Administraţie şi
Comitele de Audit). Importanţa guvernanţei corporative eficiente a fost subliniată de Arthur
Levitt, fostul preşedinte al Comisiei de Valori Mobiliare şi Tranzacţionare din Statele Unite
ale Americii (engl The U.S. Securities and Exchange Commission –SEC 8), prin descrierea
8
Comisia de Valori Mobiliare şi Tranzacţionare din USA este o agentie federală, care are
responsabilitatea principală pentru aplicarea legilor federale privind valorile mobiliare şi de
reglementare a industriei valorilor mobiliare, tranzacţionarea acţiunilor şi a produselor
derivate (e.g. opţiunile, derivate cu suport pe acţiuni etc.), precum şi alte pieţe de valori
21
conceptului ca fiind „procese indispensabile pentru disciplina eficientă a pieţei”. Specialistul
american a definit guvernanţa corporativă astfel: „legătura dintre managementul unei
companii, directori, şi sistemul său de raportare financiară” (Levitt, 1999:30).

De asemenea, Levitt, evidenţiază faptul că guvernanţa corporativă „nu promovează o cultură

puternică de supraveghere independentă, stabilitatea organizaţiei şi prosperitate viitoare”
(Levitt, 1999:31). Definiţia autorului american privind guvernanţa corporativă reflectă în mod
clar aspecte de reglementare şi preocuparea legată de raportarea financiară.

Autorii Monks şi Minow definesc guvernanţa corporativă ca fiind „relaţiile dintre diferiţi
participanţii la determinarea direcţiei şi performanţei organizaţiilor” (2001:61), incluzând în
categoria participanţilor pe administratori, conducerea şi Consiliul director, respectiv,
Comitetul de audit.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) 9 a elaborat o definiţie mai

largă, în sensul că, guvernanţă corporativă implică un set de relaţii între managementul unei
companii, consiliul său de conducere, acţionarii săi şi alte părţi interesate. Guvernanţa
corporativă oferă, de asemenea, calea prin care obiectivele companiei sunt stabilite, mijloacele
de atingere a acestor obiective, precum şi modul în care sunt determinate instrumentele de
monitorizare a performanţei. O bună guvernanţă corporativă ar trebui să ofere stimulente
adecvate conducerii, pentru a urmări obiectivele care sunt în interesul companiei, a
acţionarilor şi totodată ar trebui să faciliteze o monitorizare eficientă ... (OCDE, 1999:1).

Definiţia de mai sus este mai cuprinzătoare şi introduce concepte precum congruenţa
obiectivelor, stimulente (i.e. imbold), monitorizare şi control. Principiile bunei guvernanţe şi a
activităţii de audit intern pot fi aplicate în egală măsură atât entităţilor guvernamentale cât şi
pentru activităţile non-profit. Cetăţenii, de exemplu, doresc o guvernare eficientă din partea
funcţionarilor aleşi de către ei, iar în cazul entităţilor non-profit guvernanţa eficientă asupra
resurselor încredinţate presupune faptul că acestea să poată să răspundă nevoilor societăţii
(Hermanson&Rittenberg, 2003:27).

Totodată este cunoscut faptul abordările privind eficienţa guvernanţei corporative nu pot fi
identice datorită culturilor diferite existente la nivelul organizaţiilor. Prin urmare, abordarea
noastră examinează natura guvernanţei corporative în diverse tipuri de organizaţii şi culturi
diferite. În consecinţă, considerăm utilă prezentarea unei definiţii mai cuprinzătoare a
guvernanţei organizaţionale, prin care se poate realiza o îndrumare eficientă şi o
responsabilizare a părţilor interesate.

Părţile implicate în managementul entităţilor şi mijloacele lor specifice de monitorizare şi

control, utilizate pentru atingerea obiectivelor convenite de comun acord pot varia
considerabil. Considerăm că multe dintre aceste aspecte au fost abordate în literatura de
specialitate, variind în conţinutul subiectului de la capacitatea diferitelor părţi de a influenţa
guvernanţa la potenţialul funcţiei de audit intern de a contribui în mod pozitiv la procesul de
guvernare.

mobiliare din Statele Unite.

9
OCDE reprezintă un forum de ţări care luptă pentru democraţie şi economia de piaţă, oferind
un cadru pentru a compara experienţele legate de politică, care caută răspunsuri la problemele
comune, identifică bunele practici, respectiv, coordonează politicile interne şi internaţionale
ale membrilor organizaţiei.
22
În figura numărul 2.3.1.1 Guvernanţa organizaţională sunt reliefate elementele cheie ale
acesteia, şi anume: monitorizarea şi gestionarea riscului, asigurarea privind controlul,
obiectivele, responsabilitatea, recunoaşterea părţilor interesate şi îndrumarea.

Figura 2.3.1.1. Guvernanţa organizaţională

Participanţii
Managementul
Consiliul Director
Comitetul de Audit
Auditorii interni şi externi
Autorităţile de reglementare / Asociaţii

Activităţi Activităţi
Monitorizare a riscului Asigurare privind controlul

Obiective
Atingerea obiectivele organizaţionale şi conservarea valorii

Responsabilitatea
Răspunderea în faţa părţilor interesate pentru îndrumarea eficace

Beneficiarii Guvernanţei Corporative

Acţionarii
Investitorii
Creditorii
Furnizori
Cetăţenii
Autorii de caritate
Publicul larg

23
 (Sursa: prelucrări proprii ale autorului după Hermanson&Rittenberg, 2003:27)

O modalitate de a înşirui aceşti termeni şi de a defini conceptul este aceea de a extinde

definiţia dată de IIA, după cum urmează (Hermanson&Rittenberg, 2003:27): guvernarea
proceselor care sunt în strânsă legătură cu procedurile utilizate de către reprezentanţii părţilor
interesate presupune supravegherea şi controlul riscurilor proceselor administrate de
conducere. Atât monitorizarea riscurilor de organizare, cât şi asigurarea că acest control
atenuează în mod adecvat aceste riscuri, contribuie direct la realizarea obiectivelor organizaţiei
şi la conservarea valorii organizaţionale. Pentru ca activităţile specifice guvernanţei să ofere o
îndrumare eficientă, acestea trebuie să fie responsabile în faţa părţilor interesate ale
organizaţiei.

Părţile implicate în Guvernanţa Organizaţională

Aşa cum se poate observa din figura 2.3.1.1. guvernanţa organizaţională are o gamă largă de
beneficiari, denumiţi în continuare părţi interesate, care contribuie cu resurse la nivelul
organizaţiei (e.g. investiţii, taxe, contribuţii caritabile, etc.). Aceste părţi pot fi beneficiari
direcţi sau indirecţi ale entităţii care trebuie să fie guvernată.

Totodată, se constată existenţa mai multor categorii de actori care participă la procesul
guvernanţei corporative -de la management şi consiliul director până la auditorii interni şi
externi. În unele cazuri, autorităţile de reglementare sau asociaţiile profesionale contribuie şi
ele la acest proces al guvernanţei.

Figura 2.3.1.2. Părţi implicate în structura guvernanţei corporative

Acţionarii/Autorii de caritate
Publicul larg

Consiliul Director/
Comitetul de Audit
Auditori
externi

Autorităţi de Management Auditorii

reglementare interni

Cadrul legislativ

(Sursa: prelucrări proprii ale autorului după Hermanson&Rittenberg, 2003:31)

Prin figura 2.3.1.2. Părţi implicate în structura guvernanţei corporative, se încearcă o

extindere a diverselor relaţii care se constituie între participanţii activi la guvernanţa
corporativă.

24
Părţile interesate – aşa cum rezultă din figura de mai sus, părţile interesate (i.e. proprietari sau
cotributori) deleagă autoritatea consiliului director, care, la rândul său, numeşte o echipă
pentru a conduce organizaţia şi care să contribuie la îndeplinirea obiectivele convenite într-un
cadru de comportament organizaţional acceptabil. Autorităţile de reglementare, asociaţii, şi
mediul juridic influenţează, de asemenea, natura comportamentului organizaţional acceptabil.

Este cunoscut faptul că autorităţile de reglementare au un rol important în supravegherea

multor domenii de activitate, cum ar fi serviciile financiare, serviciile de sănătate sau de
transport, mai ales în condiţiile în care există un factor puternic de siguranţă publică care
trebuie să fie luat în considerare, după cum se prezintă în figura amintită mai sus.

De asemenea, asociaţiile profesionale, la rândul lor, pot influenţa guvernanţa corporativă fie
direct, prin intermediul unor recomandări care sunt în general acceptate, sau indirect, prin
dezvoltarea de standarde profesionale, coduri de etică, programe educaţionale; precum şi
cadrul legislativ care afectează şi el strategiile de guvernare.

Funcţia de audit intern –joacă un rol unic în procesul de guvernare, rol care într-adevăr a fost,
este şi va fi larg dezbătut. În opinia noastră, rezultatul acestor dezbateri va influenţa în mod
substanţial natura activităţii de audit intern în anii următori. De asemenea, credem că
cercetătorii pot contribui la această dezbatere, printr-o gamă largă de metodologii de cercetare
(n.a. IIA prin reprezentanţii din cadrul Fundaţiei de Cercetare se implică activ în acest sens,
publicând o serie de rapoarte de cercetare), invitând (finanţând proiecte) cercetătorii interesaţi
din întreaga lume să întreprindă iniţiative de cercetare care să ofere idei inovatoare pentru
profesia de audit intern.

Managementul solicită adesea ajutorul auditorilor interni pentru a le oferi asigurări legate de
faptul că: riscurile sunt identificate şi monitorizate în mod eficient, procesele organizaţionale
sunt în mod eficient controlate, şi procesele organizaţionale sunt eficiente şi eficace. Aşadar,
se poate afirma faptul că în cadrul organizaţiei funcţia de audit intern joacă un rol unic şi
foarte important.

Comitetul de audit - legislaţia internaţională în domeniu din ultimi ani, precum şi propunerile
diferitelor burse de valori pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative au determinat o
creştere a rolului pe care îl are comitetul, acesta devenind unul proeminent în monitorizarea şi
raportarea eficienţei guvernanţei corporative. Acest aspect a cauzat apariţia unei recomandări
confom căreia auditorii interni trebuie să raporteze direct comitetului de audit şi nu
managementului de vârf. Recomandarea poate crea, însă, „tensiune” în condiţiile în care este
cunoscut rolul tradiţional al auditului intern şi anume acela de a fi „ochii şi urechile
managementului” (Sawyer, 1973:33).

În opinia noastră, natura tensiunii şi impactul unei astfel de dispute asupra naturii activităţii de
audit intern, respectiv, asupra contribuţiei sale în cadrul organizaţiei ar trebui să fie examinate
cu responsabilitate. În această accepţie, autorii Hermanson&Rittenberg (2003:31) sugerează
faptul că cercetătorii ar putea să examineze dacă activităţile auditului intern, care se
concentrează asupra nevoilor Comitetului de Audit, ar crea efecte pozitive sau negative faţă de
managementul entităţii.

Management –din punct de vedere istoric, managementul este considerat în mod clar
conducătorul guvernanţei corporative. Autorii Monks şi Minow (2001:94) descriu în detaliu
evoluţia istorică a corporaţiei şi evidenţiază faptul că : acţionarii care deţin corporaţia sunt atât
de variaţi şi dispersaţi încât este dificil să caracterizezi relaţia lor cu riscul din punct de vedere
25
al proprietarului tradiţional. Demersurile recente pentru îmbunătăţirea structurilor de
guvernare pot fi văzute şi ca o reacţie la concentrarea puterii în mâinile managementului
(Hermanson&Rittenberg, 2003:33).

Pe de altă parte, toate modelele de guvernanţă organizaţională recunosc rolul central al

managementul şi anume, acela de lideri în cadrul guvernanţei corporative. Prin stabilirea
tonului în vârful organizaţiei (Treadway, 1987:60) şi manipularea operaţiunilor de zi cu zi a
entităţii, influenţa managementului asupra calităţii guvernării este semnificativă.

Conducerea este responsabilă pentru monitorizarea riscurilor organizaţiei şi pentru punerea în

aplicare a controalelor pentru a atenua aceste riscuri. Toate cele trei structuri (i.e. Consiliul
Director, Comitetul de Audit şi auditul intern) se concentreze pe diferitele dimensiuni ale
evaluării riscurilor şi a controlului. Modul în care funcţia de audit intern relaţionează cu
managementul şi comitetul de audit este prezentat în figura 2.3.1.3. Exigenţe privind funcţia
de audit intern.

Figura 2.3.1.3. Exigenţe privind funcţia de audit intern

Aşteptările Managementului:
evaluarea independentă a controalelor;
asistenţă în pregătirea rapoartelor asupra controalelor;
evaluarea eficienţei proceselor;
asistenţă în pregătirea controalelor;
analiza riscurilor;
asigurarea riscului;
facilitarea auto-evaluării ricului şi controlului.

Functia de Audit Intern

Intern
Aşteptările Comitetului de Audit:
F Funcţia de Audit Intern
asigurări în ceea ce priveşte controalele, inclusiv o evaluare independentă
a directivelor;
uncţia de Audit Intern
evaluare independentă a practicilor şi proceselor contabile inclusiv
raportarea financiară;
analiza riscului, privind controlul intern contabil şi raportarea financiară;
analiza fraudei şi investigaţiile speciale.

(Sursa: prelucrări proprii ale autorului după Hermanson&Rittenberg, 2003:33)

În urma examinări a figurii 2.3.1.3., Exigenţe privind funcţia de audit intern, se pot observa
diferenţele semnificative în funcţiile (i.e. financiar contabilă) şi seturile de competenţe
necesare (i.e. evaluare, consiliere) atunci când auditorul intern încearcă să îndeplinească
cerinţele Comitetului de audit, spre deosebire de satisfacerea nevoilor managementului
strategic şi operaţional. Managementul doreşte ca auditorul intern să ofere atât asigurare, cât şi
consultanţă bazată pe abilităţile generale ale acestuia, cu ajutorul cărora să identifice riscurile,
26
să evalueze eficienţa operaţiunilor, respectiv, să stimuleze activitatea organizaţiei. Pe de altă
parte, comitetul de audit este mai mult interesat de asigurările privind controlul intern în
general, controlul intern contabil, precum şi de situaţiile financiare ale entităţii.

Monitorizarea riscurilor şi a controalelor

Din figurile 2.3.1.1 Guvernanţa orgnizaţională şi 2.3.1.4 Monitorizarea riscului şi
controalelor se pot identifica cele două activităţi fundamentale de guvernare specifice
auditului intern, şi anume: monitorizarea riscurilor, respectiv, asigurarea privind controlul. În
conformitate cu IIA, riscul reprezintă posibilitatea unui eveniment care are loc, care va avea
un impact asupra realizării obiectivelor. Riscurile se măsoară în funcţie de impactul pe care îl
au şi de probabilitatea apariţiei (IIA, 2009:19).

Figura 2.3.1.4. Monitorizarea riscului şi controalelor

Monitorizarea riscurilor /Managementul Riscului:

identificarea sistematică a riscurilor;
facilitarea proceselor de evaluare a riscurilor.
evaluarea procesului de gestionare a riscurilor.
măsurarea şi monitorizarea performanţei;
comunicarea la nivel intern şi luarea acţiunilor corective.

Procesul de orientare -Riscuri

Auditul Intern

Procesul de asigurare -Control

de asigurare -Control
Activităţi de asigurare cu privire la control:
evaluarea directivelor.
evaluarea sistematică a mediului de control.
testarea eficienţei controalelor.
evaluarea eficienţei managementului
procesele de monitorizare.
raportarea către management, comitetului de audit şi părţilor externe desemnate.

(Sursa: prelucrări proprii ale autorului după Hermanson&Rittenberg, 2003:36)

În această accepţiune se poate afirma faptul că riscul include costul de oportunitate asociat cu
acţiuni care nu se desfăşoară în condiţiile în care acestea ar fi trebuit, sau nu, să aibă loc.

În contextul guvernanţei, activitatea cheie cu privire la risc este aceea legată de monitorizarea
acestuia, inclusiv toate etapele de identificare a riscurilor, evaluarea potenţialului efect al
riscului asupra organizaţiei, stabilirea unei strategii pentru a aborda riscurile şi apoi
monitorizarea activităţilor pentru identificarea noilor riscuri, precum şi monitorizarea
strategiei de risc existente şi a controalelor care însoţesc această strategie. Autorii Hermanson
şi Rittenberg (2003:35) opinează că riscul este strâns legat de strategie, iar includerea

27
riscurilor inerente, precum şi dezvoltarea controalelor corespunzătoare, în cadrul unor strategii
noi, cu scopul de a reduce riscurile asociate, constituie activităţi esenţiale de management.

În conformitate cu IIA, controlul reprezintă orice acţiune întreprinsă de către conducere,

consiliul director, şi alte părţi interesate, pentru a gestiona riscul şi pentru a creşte
probabilitatea ca obiectivele şi scopurile stabilite să fie atinse. Managementul planifică,
gestionează, organizează şi direcţionează acţiuni suficiente pentru a oferi o asigurare
rezonabilă că obiectivele şi scopurile vor fi atinse (IIA, 2009:16).

În consecinţă, controlul poate fi rezultatul unei bune planificări şi organizări efectuate de către
conducerea entităţii iar în contextul guvernanţei corporative, aspectul esenţial îl reprezintă
asigurarea că aceste controale sunt în măsură să abordeze riscurile majore. Managementul
pune în aplicare controalele, în timp ce celelalte părţi implicate în procesul de guvernare au
mai mult un rol de supraveghere sau de evaluare.

Teste de autoevaluare:
Marcaţi prin încercuire varianta(ele) corectă:

1. Conceptul de guvernanţă corporatistă include:

a. principiile etice;
b. responsabilitatea socială;
c. bunele practici de afaceri şi activităţile de control;
2. Identificaţi care dintre momentele precizate sunt importante pentru geneza conceptului de guvernanţă
corporatistă:
a. Căderea zidului Berlinului din 1989;
b. Raportul Cadbury, din 1992;
c. Raportul Turbull din 2001;
3. Precizaţi care dintre definiţiile menţionate corespund conceptului de guvernanţă corporatistă:
a. Guvernanţa reprezintă sistemul prin care companiile sunt conduse şi controlate;
b. Guvernanţa eficace asigură doar stabilirea obiectivelor şi planurilor strategice pe termen lung,şi nu are
nici un considerent asupra existenţei conducerii şi a structurilor de conducere adecvate atingerii acestor obiective,
dar şi asigurarea funcţionalităţii structurii în scopul menţinerii integrităţii, reputaţiei şi răspunderii organizaţiei în
faţa opiniei publice;
c. Guvernanţa este o combinaţie de procese şi structuri implementate de adunarea generală a asociaţilor
pentru a informa, conduce, direcţiona şi monitoriza activităţile organizaţiei, în scopul atingerii obiectivelor
prestabilite
4. Care sunt iniţiativele care sta la baza guvernanţei corporatiste?
a. integritatea, transparenţa, răspunderea, competenţa;
b. integritatea, independenţa, răspunderea, competenţa;
c. integritatea, răspunderea, competenţa;
5. Care este rolul Comitetelor de Audit?
a. oferă consiliere auditului intern şi reprezintă interfaţa de comunicare cu managerul, cu guvernul şi cu
opinia publică;
b. nu au putere executivă, dar au capacitatea de a interoga şi cere explicaţii membrilor Consiliului de
Administraţie asupra modului cum acţionează;
c. Comitetele de audit reprezintă „conştiinţa” organizaţiei;
6. Recunoaşteţi care dintre următoarele principii fac parte din setul de 10 principii fundamentale care stau la baza
Guvernanţei Corporative propuse de Andrew Chambers
a. controlul factorilor interesaţi asupra organizaţiei;
b. Independenţa este foarte puternică la nivelul consiliului;
c. O prezenţă puternică a auditului;
7. Conform OCDE care sunt principiile care asigură funcţionarea guvernanţei?
a.drepturile factorilor interesaţi;
b. comunicări publice şi transparente;
c. rapoartele către public sunt complete şi fiabile;
8. Care este rolul auditului intern privind Guvernanţa ?
a. un rol în faza incipientă, de a sfătui şi consilia;
b. în auditarea sistemului;
c. în implicarea în angajarea unui personal competent;
28
 9. Care sunt obiectivele care trebuie atinse prin procesul de îmbunătăţire a Guvernanţei:
a. Promovarea principiilor etice şi valorile corecte în organizaţie
b. Asigurarea unui sistem eficace de conducere a activităţii şi de asumare a răspunderii în organizaţie;
c.Eficacitatea coordonării activităţilor şi comunicării informaţiilor între consiliu, auditorii interni şi externo şi
conducere;
10. Recunoaşteţi care dintre următoarele acte au ca obiect principal Comitetele de Audit:
a. Sarbanes Oxley Act;
b. Pactul de la Versailles;
c. Directiva a VIII Europeană

 Concluzii:
 se poate vorbi de apariţia Conceptul de guvernanţă corporatistă în 1992;
 succesiunea evoluţiei Conceptul de guvernanţă corporatistă poate fi sumarizată astfel: Raportul
Cadbury 1992, Raportul Hampel 1998, Raportul Turbull 2001 ;
 exista diverse percepţii asupra guvernanţei corporatiste, fiecare cu
argumente pro şi contra;
 Guvernanţa corporatistă funcţionează pe baza unor principii;
 există o serie de cerinţe minime pe care o entitate trebuie să le
îndeplinească pentru a asigura eficienţa guvernanţei corporatiste;
 ezistă o serie de interdependenţe între auditul intern şi guvernanţa
corporatistă;
 auditul intern are un rol foarte mare în existenţa unei guvernanţei
corporatiste eficiente;
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 Cărţi:

1. Briciu Sorin, Ghiţă Marcel, Sas Florentina, Ghiţă Răzvan, Audit public intern, Editura Aeternitas, Alba Iulia,
2009;
2. J. Renard, Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003;
3. Morariu Ana, Suciu Gheorghe, Stoian Flavia, Audit intern şi guvernanţa corporativă, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008;
4. Oprean Ioan, Popa Irimie Emil, Lenghel Radu Dorin, Procedurile auditului şi ale controlului financiar, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;
5. Institutul de Audit şi Control Intern, Norme Profesionale ale auditului intern, editată de Ministerul Finanţelor
Publice printr-un proiect finanţat de PHARE, Bucureşti, 2004;
6. Curtea de Conturi a României, Standardele de Audit, proiect finanţat de Uniunea Europeană, Bucureşti, 2005;

 Acte normative:

1. Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 953, din
24 decembrie 2002;
2. O.M.F.P. 38/2003, pentru aprobarea normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern,
M. Of. nr. 130/2003;
3. O.M.F.P. nr. 252, din 3 februarie 2004, pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului
intern, M. Of. nr. 128, din 12 februarie 2004;
4. O.M.F.P. nr. 432/2004, pentru modif. şi completarea normelor generale privind exercitarea activităţii de
audit public intern, aprobate prin O.M.F.P. nr. 38/2003;
5. O.G. nr. 37/2004, pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern, M. Of. al
României, nr. 91/ 2004;

29
6. OMFP nr. 946/2005 privind Codul controlului intern, cuprinzând Standardele de management/control
intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, M. Of. nr. 675 din 28
iulie 2005

30