Вы находитесь на странице: 1из 8

1.

Obama reinventeaza parteneriatul transatlantic

Turneul international intreprins de candidatul democrat la presedintia SUA, Barack


Obama, in Afganistan, Orientul Mijlociu si Europa a generat vii dezbateri in presa din
Europa si din Statele Unite. Pe fond, insa, dincolo de instantaneele fotografice menite
sa consolideze, in fata unei audiente globale, profilul prezidentiabil al candidatului,
turneul diplomatic al lui Obama ofera cateva directii de interpretare a prioritatilor sale
de politica externa.

Afganistan vs. Irak


Barack Obama candideaza pe o platforma si cu o retorica a schimbarii, ceea ce
implica o ruptura fundamentala cu anumite politici ale administratiei Bush sustinute
astazi de contracandidatul sau republican, John McCain. Spre exemplu, Obama este
adeptul retragerii secventiale (in cel mult 16 luni de la preluarea mandatului) a arma-
tei americane din Irak. De asemenea, pentru viitor, el pledeaza pentru o prezenta
americana redusa in Irak, cu scop exclusiv tactic, de protectie a cetatenilor americani.
Pentru republicani, si in special pentru McCain, un sustinator al generalului David
Petraeus (comandantul fortelor americane din Orientul Mijlociu) si al strategiei sale
de contrainsurgenta, o astfel de viziune este de-a dreptul "eretica", el preferand o
prezenta masiva, de tipul amplasamentelor militare pe care SUA le-au dezvoltat in
Arabia Saudita, pe parcursul anilor ‘90. McCain doreste, de fapt, ca prezenta militara
americana din Irak sa actioneze ca o capacitate strategica de intimidare si descurajare
a ambitiilor regionale ale Iranului. Pentru Obama, dimpotriva, prioritatea este aceea
de a redistribui resursele SUA (inclusiv armata americana) spre adevaratul front al
"razboiului impotriva terorismului": Afganistanul. O presedintie Obama ar insemna
cu necesitate o reinterpretare a prioritatilor strategice ale Americii: mai putin Irak si
mult mai mult Afganistan.

1
2. Mesaj pentru Europa

Pe de alta parte, componenta europeana a turneului diplomatic al lui Obama (discursul


de la Berlin, intalnirile cu Nicolas Sarkozy si Gordon Brown) ne arata o ampla ofen-
siva de PR cu o miza clara: restabilirea increderii in America, in politicile si
obiectivele sale internationale. Pentru asta, Obama propune o noua imagine, complet
diferita de versiunea texana a arogantei si autosuficientei unipolare: "La un anumit
moment este foarte posibil sa ramanem singuri. Asta-i OK pentru mine. Doar suntem
America" - spunea George W. Bush. Nu in ultimul rand, o presedintie Obama anunta
o ruptura de "America neoconservatoare". Pentru multi observatori
avizati, mostenirea neoconservatoare inseamna astazi o America izolata, contestata, si
care in interactiunea cu restul sistemului international a acumulat un imens deficit de
legitimitate si autoritate. In acest context, Obama redescopera filozofia
parteneriatului, a aliantei, a consensului ca fundament al relatiei dintre America si eu-
ropeni. Nu este lipsit de importanta nici locul din care Obama lanseaza reinventarea
parteneriatului transatlantic: Piata Victoriei din Berlin, in fata a 200.000 de oameni.
Orasul Berlin are o simbolistica aparte in imaginarul si memoria Razboiului Rece,
fiind locul in care europenii si americanii au initiat rezistenta impotriva
comunismului. In acelasi loc, unde s-a creat simbolic comunitatea euroatlantica (si
unde John F. Kennedy a tinut faimosul discurs din iunie 1963 - "Ich bin ein
Berliner"), Obama cheama Europa din nou, alaturi de America, pentru a-si asuma
impreuna responsabilitatile de astazi ale guvernarii globale: Afganistan, Darfur,
incalzirea globala... "Responsabilitatile cetateniei globale continua sa ne uneasca. In
acest nou secol, americanii si europenii deopotriva vor trebui sa faca mai mult, nu mai
putin... este singura cale de a ne proteja securitatea noastra comuna... Cetateni ai
Berlinului, cetateni ai lumii, acesta este momentul nostru. Aceasta este vremea
noastra", spunea Barack Obama in discursul sau de la Berlin. De altfel, acest mesaj
care incearca sa-i scoata pe europeni in afara Europei, sa-i smulga din inertia si
2
pasivitatea lor exclusiv continentala a fost reiterat in interviurile pe care Susan Rice,
consilierul pe probleme de securitate naționala al lui Obama, le-a acordat presei eu-
ropene (Financial Times, Stern, Spiegel): "Pentru ca America si Europa sa-si
maximizeze eficienta, fiecare dintre noi trebuie sa facă mai mult".
JOHN HULSMAN
"Europa trebuie sa coboare din fotolii"

De ce a fost ales Berlinul ca loc central al turneului european? De ce nu s-a


preferat Marea Britanie, care este aliatul traditional al Washingtonului?
Diferenta dintre Obama si Hillary Clinton este in primul rând una de generație.
Oamenii tineri din staff-ul lui Obama (precum Susan Rice) percep Europa intr-un mod
foarte diferit fata de generația formata in timpul Războiului Rece, pentru care acesta
reprezintă experiența pivot a vieții lor. Pentru ei, cei formați in lumea post-Razboi
Rece, Europa înseamnă o distribuție multipolara a puterii: nu vad Marea Britanie ca
fiind unicul aliat al Americii, vad Germania ca fiind o piesa esențiala pentru succesul
oricărui demers diplomatic continental, vad Franța ca pe o tara dificila, dar cu care
trebuie sa se interacționeze pentru a se evita un blocaj. Simbolismul discursului lui
Obama consta in înțelegerea faptului ca Europa înseamnă mult mai mult decât Marea
Britanie (un aliat altfel indispensabil), iar acest lucru a fost arătat prin opțiunea de a se
opri mai intai la Berlin, care este, atât din punct de vedere geografic, cat si din
perspectiva relațiilor de putere, inima continentului.
3. Care este mesajul principal pe care Obama a intenționat sa-l transmită
Europei si lumii?
Este foarte important sa înțelegem ca motivația principala a acestei campanii de
imagine a fost de natura politica si destinata consumului electoral al Americii. Cum ar
spune staff-ul lui Obama, ceea ce contează este imaginea: imaginea lui Obama
arătând "prezidențiabil" când discuta cu generalul Petraeus, fiind totodata o excelenta
oportunitate pentru a demonta argumentul lui McCain conform caruia Obama nu
3
cunoaste situatia din Irak; in plus, faptul ca se simte confortabil si natural in aceasta
pozitie este un mesaj destinat acelor americani care ezita inca sa il voteze. Mai mult
decat atat, imaginea zecilor de mii de germani care stau in Piata Victoriei, in mijlocul
verii - atunci cand in mod normal toata lumea evadeaza din Berlin - pentru a asculta
discursul unui lider strain, reaminteste oamenilor in primul rand de dezastrul de
diplomatie publica al administratiei Bush. Nu am putut sa nu observ contrastul
evident dintre un Obama simtindu-se confortabil in mijlocul zecilor de mii de germani
si "popularitatea" europeana a lui George W. Bush. Iar acesta este exact tipul de mesaj
pe care Obama vrea sa il transmita americanilor: puteti avea un presedinte capabil sa
interactioneze in mod natural cu lumea, cu Europa. Pe de alta parte, o presedintie
Obama va cere mai mult de la Europa. Si Obama a fost foarte clar in aceasta privinta
atunci cand, in discursul de la Berlin, s-a referit la Afganistan. Daca vor sa traiasca
intr-o lume multipolara (unde lucrurile functioneaza astfel si unde fiecare putere isi
asuma responsabilitatea), europenii trebuie sa faca mult mai multe pentru acea lume,
si nu doar sa il intampine pe presedintele SUA din confortul propriilor fotolii. Europa
trebuie sa coboare din fotolii.
4. Care este mesajul pe care cetatenii si elitele Europei l-au transmis
Americii?
Mesajul cetatenilor si al elitelor Europei a fost unul entuziast, care a semnalat ca
suntem gata sa lucram cu America si, in ciuda mostenirii negative acumulate pe par-
cursul celor 8 ani ai administratiei Bush, suntem deschisi si foarte constienti ca trebuie
sa cooperam in rezolvarea unor probleme globale. Mai mult, entuziasmul zecilor de
mii de germani a aratat disponibilitatea Europei de a fi asociata unui anumit tip de
leadership al Statelor Unite: unde toti participantii au un cuvant de spus in luarea
deciziilor (nu doar Statele Unite) si unde interesele comune rezulta din capacitatea de
a lucra impreuna acolo unde este posibil.

4
5. Are o presedintie Obama capacitatea de a impinge Europa realmente spre
asumarea responsabilitatii "cetateniei globale"?
Totul depinde numai de Europa, de capacitatea sa de a-si regandi rolul in lume si care
nu trebuie sa fie acela de a privi pasiv leadership-ul SUA in lume, ci, dimpotriva, de a
se implica activ in guvernarea globala, de a-si asuma responsabilitatea rezolvarii unor
probleme globale. Rolul Europei nu trebuie sa ramana unul periferic, limitat la a
comenta de pe margine succesul sau esecul Americii. Mesajul lui Obama reprezinta
una dintre ultimele sanse pentru "noi" (America si Europa) de a redescoperi
fundamentele care ne leaga, care ne unesc. De acum inainte, mingea se afla in terenul
Europei, iar ea trebuie sa aleaga intre perspectiva unui declin pasiv sau a unui actor
profund implicat in solutionarea unor probleme globale. Obama, la Berlin, a lansat
Europei aceasta provocare. Vom vedea daca europenii sunt seriosi atunci cand
vorbesc despre asumarea guvernarii globale. Altminteri, ne aflam intr-o lume in care
Europa si Statele Unite au fost "aruncate impreuna" de fortele geopoliticii si, fie ca ne
place sau nu, depindem unii de ceilalti. Suntem de fapt in situatia baietilor de la
Rolling Stones care, pusi in fata faptului de a merge pe drumuri separate, ar fi ajuns la
urmatoarea concluzie: "Asculta, draga! Treaba asta ne depaseste pe amandoi. Nu poti
face nimic fara mine si nu pot face nimic fara tine" (Mick Jagger).

Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (Joint Coprehensive Plan of Action/


JCPOA) reprezintă un agrement semnat de statele din grupul P5+1 (SUA, Franța,
Marea Britanie, China, Rusia, Germania) cu Republica Islamică Iran. Acordul nuclear
semnat la 14 iulie 2015 are scopul de a limita dezvoltarea capabilităților nucleare
iraniene și implică acceptarea inspecțiilor Agenției Internaționale a Energiei Atomice
a site-urilor nucleare iraniene. În schimbul renunțării la programul nuclear și punerea
în aplicare a măsurilor de transparență prevăzute în acord, Iranul urma să beneficieze
de ridicarea sancțiunilor economice legate de domeniul nuclear. JCPOA este cu

5
siguranță cea mai mare realizare a politicii externe americane condusă de
administrația Obama.
Relația Iran-SUA este una mai mult decât complicată, trecând prin diverse
etape, de la alianțe strategice la fracturi iremediabile în termeni diplomatici. După
Revoluția Islamică din 1979 și criza ostaticilor din ambasada americană din Teheran,
relațiile dintre cele două state s-au deteriorat profund, apogeul atingându-se în timpul
juxtapunerii președințiilor lui George W. Bush cu cea a lui Mahmud Ahmadinejad.
După mai bine de trei decenii de relații înghețate și amenințări de la distanță, a fost
Barack Obama cel care a reușit să aducă regimul de la Teheran la masa negocierilor,
în 2009. După încă cinci ani s-a ajuns la semnarea acordului istoric prin care Iranul
era de acord, în condițiile în care mai avea nevoie de doar un an pentru a construi
armament nuclear, să renunțe la programul nuclear reluat în timpul președinției lui
Ahmadinejad. Însă acordul nuclear a fost ținta atacurilor ultra-conservatorilor
americani, dar și a celor iranieni, încă de dinaintea semnării lui. În anul 2016, pe
atunci candidatul Donald Trump, a promis că de îndată ce se va fi instalat la Casa
Albă, va denunța acordul nuclear. Și Trump este un om de cuvânt! În data de 8 mai
președintele nuclear a făcut anunțul oficial, anunțând retragerea SUA din JCPOA.

6. Ce implică retragerea SUA din Acordul Nuclear?


În termeni juridici internaționali JCPOA este un acord multilateral, semnat
între statele P5 și Iran, deci retragerea unuia dintre semnatari nu implică anularea
acordului. Dar efectele directe și secundare ale sancțiunilor care vor fi impuse, în
următoarele 180 de zile de către administrația americană, ar putea avea urmări atât de
grave pentru economia, și așa fragilă a Iranului, încât regimul de la Teheran ar putea
aprecia că beneficiile sunt reduse în contrapartidă cu menținerea înghețată a
programului său nuclear. Mai mult, situația deja extrem de volatilă din Orientul
Mijlociu ar putea fi și mai mult inflamată de potențiale acțiuni de răspuns ale Iranului.
Retragerea unilaterală a SUA din acord poate genera rapid accentuarea crizelor din
6
Orientul Mijlociu, în mod special în conflictele din Siria, Irak și Yemen. Chiar înainte
ca Trump să-și facă anunțul la Casa Albă, tensiunile au crescut vizibil. Armata
israeliană a avertizat asupra activității neregulate a forțelor iraniene din Siria și a
ordonat ca adăposturile pentru bombe să fie pregătite în Înălțimile Golan. La câteva
momente după declarația președintelui, au fost auzite explozii în apropierea
Damascului, iar presa oficială siriană a afirmat că pozițiile guvernului au intrat sub
lovituri aeriene israeliene. Nu este nici un secret faptul că influența israeliană în
cercurile administrației americane este una semnificativă, iar recentul spectacol oferit
de prim-ministrul israelian, Beniamin Netanyahu a avut, probabil o anumită doză de
influență asupra deciziei lui Donald Trump.
Multe vor depinde în viitorul apropiat de reacția regimului de la Teheran, unde
grupurile ultra-conservatorilor au făcut campanie împotriva acordului și au solicitat
Iranului să revigoreze o gamă completă de activități nucleare și să refuze inspectorii
ONU. Celelalte părți ale acordului nuclear cu Iranul din 2015 au declarat că vor
încerca să îl mențină în viață, dar nu este clar încă dacă acest lucru că va fi posibil în
fața sancțiunilor pe care Trump a anunțat că le va introduce, sancțiuni care ar putea
viza și unele companii europene.
Retragerea SUA din JCPOA, decisă de președintele Trump, se înscrie în
tiparul adoptat de administrația americană, hotărâtă parcă să anuleze toate realizările
administrației anterioare. Renunțarea la acordul economic transatlantic (TTIP),
anularea asigurărilor medicale incluse în Obamacare, renunțarea la programul vizelor
DACA, retragerea din Acordul Climatic de la Paris, și, acum câteva zile, ieșirea din
acordul nuclear, sunt acțiuni menite să anuleze (aproape) orice decizie luată de
administrația Obama. Însă dincolo de ambițiile noului președinte american, gesturile
de politică externă ar putea, pe termen mediu și lung, să afecteze credibilitatea
americană pe plan extern. Ca să nu mai vorbim de posibilul izolaționism în care SUA
s-ar putea scufunda. Iar lipsa de credibilitate internațională și izolaționismul nu sunt
tocmai uneltele potrivite prin care un actor își poate menține statutul de super-putere.
7
7. Ce va face Uniunea Europeană?
Clivajul dintre Europa și SUA s-ar putea adânci în viitorul apropiat din cauza
retoricii agresive a lui Donald Trump asupra Iranului. În timp ce statele europene
semnatare ale JCPOA (Franța, Germania și Marea Britanie) își doresc menținerea
acordului, în principal din motive legate de securitatea energetică, Trump dorește să
schimbe politica americană privind Iranul spre o izolare agresivă și departe de
deschiderile diplomatice create de predecesorul său.
În afara intereselor geopolitice europene, destul de restrânse în Orientul
Mijlociu, dar pe care preferă să le abordeze (aproape) exclusiv diplomatic, Europa are
un interes energetic major în Iran. Ridicarea sancțiunilor a permis statelor europene
reluarea importului de gaze naurale și petrol din Iran, iar pe termen lung această
relație ar putea reduce sensibil dependența europeană față de gazul rusesc. Din punct
de vedere al securității energetice, JCPOA a fost un câștig imens pentru Uniunea
Europeană.
Liderii europeni au cheltuit multă energie încercând să îl convingă pe Donald
Trump să renunțe la agresivitatea retoricii față de Iran, implicit la retragerea din
JCPOA. Angela Merkel, Theresa May și Emanuel Macron s-au întâlnit cu Donald
Trump la Washington, principalul punct de pe agenda vizitelor fiind acordul nuclear
și posibilitățile de păstrare intactă a acestuia. Dar, în acest moment, traiectoria politică
a lui Trump privind acordul nuclear este în mod evident în contradicție cu interesele
europene. Există, de asemenea, un risc real ca actualul război al cuvintelor și
promisiunilor de aplicare a legii talionului dintre Teheran și Washington să provoace
escaladări în Orientul Mijlociu. În următorii ani, liderii europeni ar trebui să se
pregătească și să încerce să minimalizeze consecințele deteriorării viitoare ale
relațiilor dintre Iran și SUA.

Вам также может понравиться