You are on page 1of 24

CAPITOLUL I

ÎNŢELEGEREA CONCEPTULUI DE ANTREPRENORIAT

1.1 Antreprenor –Întreprinzător. Definiții


1.2. Trăsăturile întreprinzătorului
1.3. Decizia de a crea o firmă
1.4. Factori macroeconomici și microeconomici care influenţează spiritual antreprenorial
1.5. Teste grilă

Obiective educaţionale:
 Înțelegerea noțiunii de antreprenor / întreprinzător
 Cunoașterea trăsăturilor necesare unui întreprinzător
 Cunoaşterea factorilor macroeconomici şi microeconomici care pot influenţa activităţile
antreprenoriale

1.1 Antreprenor –Întreprinzător. Definiții

În prezent, orice cetăţean are libertatea de a alege începerea unei afaceri pe cont propriu,
lucrând în parteneriat, creând o societate, o asociație, o fundaţie, o firmă de interes colectiv în
calitate de întreprinzător sau antreprenor.
Literatura de specialitate prezintă mai multe definiții ale noțiunii de întreprinzător, printre
care cea mai cuprinzătoare este cea potrivit căreia antreprenorul este cel care îşi asumă riscuri,
inovează în funcţie de oportunităţile ivite, obţine şi organizează utilizarea resurselor, pentru
a produce şi a comercializa produse şi/sau servicii cerute pe piaţă1.
Asimilat acestei noțiuni, întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană
juridică care, in mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane
juridice, organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ în
scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din
vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă. (Legea 133/1999 privind stimularea
întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii).
Rolul antreprenorului este acela de a organiza şi coordona activităţile unei firme în
vederea realizării unui câştig personal. El plăteşte materiile prime consumate, terenul pe care-l
închiriază, angajaţii, asigură tot capitalul necesar. În plus, "aduce" iniţiativa personală, talentul,
abilitatea sa - planificând, organizând şi administrând firma. De asemenea, îşi asumă eventualitatea
de a câştiga sau de a pierde în funcţie de circumstanţe neprevăzute şi necontrolabile. Ca atare,
foloseşte în scop propriu tot ceea ce rămâne din încasări după plata diverselor obligaţii (R. Ely şi
R. Hess).
În concluzie putem afirma că:
- întreprinzătorul este un iniţiator (nu numai în domeniul economic, chiar dacă acesta este
cea mai extinsă arie de manifestare a spiritului antreprenorial);
- întreprinzătorul îşi asumă riscurile derivate din acţiunea sa (materiale psihice sau sociale);
- întreprinzătorul este un inovator (în sensul că exploatează noi combinaţii a ceea ce există
deja);
- întreprinzătorul îşi manifestă spiritul antreprenorial în vederea obţinerii anumitor

1
Burdus E. (coord.) – Întreprinzătorul, Ed. Prouniversitaria, București, 2010
satisfacţii (materiale, psihologice, sociale sau morale).

1.2. Trăsăturile întreprinzătorului

Într-o lume marcată de transformarea valorilor, globalizarea afacerilor, accelerarea ciclului


de viaţă al firmelor şi al produselor, descentralizarea proceselor de producţie în unităţi mici,
dezvoltarea societății informaționale, antreprenorii trebuie să aibă anumite trăsături de caracter, ca
de exemplu2:
1. independenţa, extrem de mult dorită de întreprinzător, poate cea mai de preţ trăsătură de
caracter a acestuia;
2. încrederea în ei înşişi, întreprinzătorii fiind de cele mai multe ori siguri pe ei şi încrezători
în viitorul afacerii create;
3. perseverenţa; întreprinzătorii trebuie să depună efort îndelungat pentru a ajunge la
ţelurile propuse știind că succesul nu vine întotdeauna imediat.
Există şi alte importante trăsături care caracterizează întreprinzătorii:
 întreprinzătorul este un oportunist, care ştie să discearnă ocaziile pentru afaceri,
dezvoltând un produs nou, producându-l sau doar punându-1 pe piaţă, organizând resursele
într-un alt mod decât înainte. El este în căutarea oportunităţilor sau a noutăţilor, astfel încât
să răspundă mai bine cerinţelor sau deschizând pieţe noi.;
 întreprinzătorul este un coordonator, un combinator de resurse. El trebuie să fie capabil
să reunească resursele şi să la organizeze pentru a dezvolta şi comercializa inovaţia.
Adesea, organizaţia este un obstacol în procesul de inovare, de aceea el trebuie să se
asocieze uneori cu alte persoane.
 întreprinzătorul este un "jucător" care iubeşte şi chiar creează provocările. Crearea unei
firme sau comercializarea unei inovaţii prezintă un risc ridicat. Deci, inovaţia este de fapt
incertitudine iar dovada acestui fapt o reprezintă dificultatea găsirii surselor de finanţare
pentru demararea unei afaceri proprii. Întreprinzătorul pornește, ca orice jucător, cu ideea
că ce întreprinde el că va fi un succes şi că profitul obţinut din capitalul investit va fi
rezonabil;
 întreprinzătorul este motivat, provocarea fiind de fapt unul dintre obiectivele
întreprinzătorului, iar succesul marcat prin profit este dovada unei bune alegeri, dacă nu a
unor decizii corecte luate pentru a învinge obstacolele, în afara profitului, există şi alte
obiective sau motive pentru lansarea într-o afacere sau pentru o inovare.

1.3. Decizia de a crea o firmă

Într-o economie dezvoltată, numărul întreprinzătorilor este din ce în ce mai mare, fapt
determinat atât de pârghiile economice și sociale pe care un stat le coordonează și le
implementează pentru stimularea mediului de afaceri cât și de capacităţile antreprenoriale și
atitudinea acestor persoane.
Din punct de vedere al întreprinzătorului, decizia de a crea propria firmă este influențată în
cea mai mare parte de următorii factori:
- de cultura întreprinzătorului;
- de gradul în care întreprinzătorul este dispus să rişte;

2
http://facultate.regielive.ro/cursuri/management/management_antreprenorial-8648.html
- de măsura în care înţelege să valorifice oportunităţile de afaceri care apar ;
- de sprijinul pe care poate conta din partea familiei, prietenilor, comunităţii de afaceri;
- exemplul profesorilor şi întreprinzătorilor de success.
Deci, tendinţa întreprinzătorului trebuie încurajată pentru ca un număr din ce în ce mai
mare de persoane cu pregătire profesională diferită să se simtă capabile să-şi gândească, lanseze şi
conducă propria afacere.

1.4. Factori macro și microeconomici care influenţează spiritual antreprenorial

Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi favorizată sau, dimpotrivă, defavorizată,


de următorii factori macroeconomici:
- starea generală a economiei (existenţa unei faze de creştere sau, dimpotrivă de reducere a
activităţii economice, perioade de crize etc);
- rata inflaţiei;
- rata dobânzii (un cash-flow negativ necesită contractarea unui credit bancar);
- accesul la capital (existenţa unor posibilităţi de finanţare a activităţilor economice nou
demarcate prin franciză);
- reglementări juridice (legate, spre exemplu, de facilităţi guvernamentale privind exporturile
sau livrările intracomunitare etc.)
Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi favorizată sau dimpotrivă, defavorizată,
de următorii factori microeconomici:
- competenţa antreprenorială (deţinerea unui potenţial propriu în acest sens, care să cuprindă
cunoştinţe legate de domeniul producţiei, financiar, marketing, etc.);
- resursele umane (pregătirea, motivarea şi loialitatea salariaţilor);
- atitudinea faţă de muncă (succesul presupune întotdeauna un volum mare de muncă şi
seriozitate);
- planificarea (previzionarea necesarului de resurse materiale) etc.

1.5. Teste grilă

1.Antreprenorii trebuie să aibă anumite trăsături de caracter, ca de exemplu:


a. independenţa, încrederea, perseverența;
b. încrederea, idealismul, oportunismul;
c. perseverența, munca, intuiția.

2.Decizia de a crea propria firmă este influențată de:


a. de educația întreprinzătorului;
b. de gradul în care întreprinzătorul nu este dispus să rişte;
c. de măsura în care înţelege să valorifice oportunităţile de afaceri care apar.
3. Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi influențată de următorii factori
macroeconomici:
a. situația financiară a firmei;
b. rata inflaţiei;
c. situația demografică.
4. Manifestarea spiritului antreprenorial poate fi influențată de următorii factori
microeconomici:
a. atitudinea față de muncă;
b. rata dobânzii;
c. starea generală a economiei.

5.Alegeți afirmațiile incorecte despre întreprinzător:


a. organizează şi coordonează activităţile unei firme în vederea realizării unui câştig personal;
b. stabilește rata dobânzii la creditele bancare;
c. asigură capitalul necesar afacerii.

6. Despre întreprinzător se afirmă că este un oportunist, deoarece:


a. ştie să discearnă ocaziile pentru afaceri;
b. dezvoltă produse existente pe piață;
c. are o atitudine pozitivă față de muncă.

7. Intreprinzătorul este motivat pentru a-și crea propria afacere, deoarece:


a. coordonează activitățile din firmă;
b. urmărește obținerea de profit;
c. ia decizii corecte cu privire la finanțarea firmei.

8. Întreprinzătorul este un "jucător" deoarece:


a. creează provocările;
b. activitățile lui au un anumit grad de risc;
c. nu găsește întotdeauna surse de finanțare ale firmei.
9. Alegeți variantele corespunzătoare:

Antreprenorul a.îşi asumă riscuri


b. inovează în funcţie de oportunităţile ivite
c.ia decizii cu privire la impozitul pe clădiri
d.obţine şi organizează utilizarea resurselor
e.implementează strategii de restructurare macroeconomică

10. Formați perechi potrivite de cuvinte:


1.întreprinzător a.conducere
2.organizare b.castig
3.initiativă personală c. initiator
4.profit d.intuiție
CAPITOLUL 2.
CALITĂŢI ŞI COMPETENŢE ANTREPRENORIALE

2.1. Competenţe de comunicare eficientă


2.2. Calităţile unui antreprenor
2.3. Teste grilă

Obiective educationale
 Înțelegerea noțiunii de comunicare
 Cunoaşterea importanţei unei comunicări eficiente
 Însuşirea calităţilor de bază pentru un antreprenor de succes

2.1. Competenţe de comunicare eficientă

Competenţele antreprenoriale reprezintă capacitatea unui individ de a identifica


oportunităţi pentru activităţi personale, de a pune ideile în practică, de a fi pregătit pentru
provocările din mediul economic și social. Deci, individul trebuie să aibă deprinderi care se
raportează la capacitatea de a planifica, organiza, gestiona, conduce, analiza, comunica, raporta,
evalua precum şi capacitatea de a lucra individual şi/sau în echipă. Competenţele antreprenoriale
se manifestă, pe de o parte, prin atitudinea antreprenorială iar pe de altă parte prin iniţiativă
proactivă în activităţile economice şi sociale.
Una dintre cele mai importante competenţe ale unui antreprenor o reprezintă competenţa
de comunicare. Comunicarea antreprenorială, comunicarea managerului, constă în acele mesaje
transmise de lider pentru toate părţile implicate în afacere, respectiv angajaţi, clienţi, furnizori,
acţionari etc. Cu cât aceste mesaje sunt mai repede transmise, recepţionate şi înţelese, comunicarea
antreprenorului este mai eficientă. Aceste mesaje influenţează viziunea, misiunea şi transformarea
firmei. Intenţia mesajului este de a construi încredere.
În concluzie, o comunicare eficientă trebuie să respecte următoarele elemente:
1. Importanţa: Mesajele prezintă probleme importante din prezentul si viitorul firmei (de exemplu
– oameni, performanta, produse, servicii).
2. Valori: Mesajele reflectă viziunea, misiunea şi cultura organizaţională.
3. Coerenţa: Coerenţa se concretizează în capacitatea receptorului de a decodifica, citi şi înţelege
mesajul, de a extrage informaţia din el, indiferent de natura ei. Mesajul poate fi inteligibil chiar
dacă informaţia ce o include este falsă sau contradictorie.
4. Periodicitate: Mesajele apar la o anumita perioadă.
Comunicarea la nivelul unui antreprenor afectează aproximativ 80% din timpul de lucru,
prin rolurile ce le îndeplineşte în cadrul firmei:
1) un rol interpersonal (lider);
2) un rol informaţional (purtător de cuvânt);
3) un rol decizional (întreprinzător, negociator).
Comunicarea antreprenorială este diferită şi în funcţie de modul de transmitere și poate fi
comunicare directă și comunicare indirectă.
Comunicarea directă presupune contacte personale nemijlocite şi interactive între oameni
și poate fi:
 comunicarea verbală, care se referă exclusiv la sensul cuvintele transmise;
 comunicarea para-verbală – tonul, vocea, ritmul vorbirii, accentuarea cuvintelor;
 comunicarea non-verbală, ce deţine aproximativ 70% din mesajele ce se transmit
şi se primesc într-o conversaţie, permite perceperea si reprezentarea realităţii atât
vizual, cât si auditiv.
Comunicarea indirectă este cea intermediată de mijloace si tehnici “secundare” precum:
scrierea, tipărirea, mesaje electronice pe telefon sau prin email etc.. În raport cu suportul utilizat,
comunicarea indirectă poate fi diferenţiată în:
- Comunicare scrisă şi imprimată (scrisorile, rapoartele, presa scrisa, cartea, afişul
etc.);
- Comunicare înregistrată (filmul, C.D, DVD etc.);
- Comunicare prin fir (telefonul, faxul, email-ul etc.); prin unde hertziene (radioul si
televiziunea).
2.2. Calităţile unui antreprenor
În prezent, cunoaşterea rolului pe care îl au antreprenorii a permis identificarea unui set de
calităţi pe care aceştia trebuie să le aibă sau să le dobândească de-a lungul derulării unei activităţi
de natură antreprenorială. O parte din aceste calităţi, pot fi considerate următoarele3:
 Spirit independent – reprezintă cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un
antreprenor, să aibă o continua pornire spre activităţi economice care îi conferă libertate
financiară; un antreprenor nu se va simţi niciodată împlinit intr-un mediu în care nu-i sunt
apreciate iniţiativele, în care nu va fi lăsat să-şi pună în aplicare ideile; un antreprenor caută
în mod continuu să fie propriul stăpân, să-şi asume riscuri şi responsabilităţi sporite;
 Curaj - este calitatea esenţială de care orice antreprenor are nevoie; curajul de a-şi pune
în practică ideile, de a le urma obsesiv, de a crede până la capăt în ceea ce alţii nu cred că
va avea succes;
 Intuiţie – capacitatea de a intui oportunităţi, de a vedea în lucruri care aparent nu au
semnificaţie, potenţiale surse de afaceri. Este necesar ca antreprenorii să aibă intuiţie în
orice fază de dezvoltare a afacerii datorită mediului în continuă schimbare pentru care
trebuie să găsească răspunsuri. Prin intuiţie antreprenorii se pregătesc să reacționeze la timp
la factorii perturbatori pentru a-şi menţine si dezvolta poziţia pe piaţă;
 Organizator bun – organizarea internă a firmei, organizarea structurală pe departamente,
dar şi organizarea ciclurilor de producţie, a stocurilor, a vânzărilor, etc. sunt determinate
de calitatea de organizator a antreprenorului;
 Comunicativ – un antreprenor trebuie să comunice bine cu colaboratorii, fie că aceştia
sunt clienţi, furnizori, angajaţi etc. astfel încât mesajele transmise să fie clare, ferme şi
eficiente;
 Adaptabilitate – este calitatea antreprenorului de a face faţă unei situaţii, capacitatea de a
reacţiona rapid într-un mediu de afaceri în continuă schimbare. El trebuie să găsească
permanent noi oportunităţi, să răspundă cerinţelor pieţei, să introducă tehnologii noi şi să
implementeze metode moderne de management:
 Capacitate de muncă sporită –un antreprenor bun are în responsabilitate nu numai
propriul destin, ci si pe cel al celor cu care lucrează alături; astfel, el trebuie sa fie un
exemplu, adică primul care se apucă de treabă şi cel din urmă care îşi încheie ziua de
muncă;

3
www.europroject.org.ro
 Pregătire – aceasta trebuie să fie complexă, să aibă în vedere atât cunoaşterea mediului în
care antreprenorul îşi desfăşoară activitatea cât şi unele cunoştinţe de bază cu privire la
management, managementul resurselor umane, marketing, noţiuni de management
financiar-contabil. Şansele de a pătrunde cu succes într-un mediu concurenţial cresc
proporţional cu mărimea acestor cunoştinţe, chiar dacă există momente ale dezvoltării
economice în care acestea nu pot asigura cu certitudine succesul ca antreprenor;
 Încredere – pentru a avea succes ca antreprenor, persoana în cauză trebuie să ai o doză
foarte mare de încredere, inepuizabilă. Încrederea antreprenorului în calităţile sale se
concretizează pe lângă încrederea în forţele proprii, în încrederea în realizarea obiectivelor
propuse, încrederea în colaboratori, etc.;
 Respect pentru colaboratori – o calitate extrem de importantă o reprezintă o bună
cunoaştere a resurselor umane deoarece oamenii reprezintă resursa cea mai importantă
dintr-o firmă. Antreprenorul trebuie să-şi construiască o echipă puternică în jur, pe cât
posibil, stabilă si căreia să-i acorde încredere totală şi către care să-şi poată delega din
sarcini. Chiar dacă de-a lungul timpului, echipa va suferi modificări, aceste modificări
trebuie să nu schimbe radical mersul afacerii sau să întrerupă dezvoltarea firmei;
 Activ social – dincolo de implicarea în viaţa economică, un antreprenor trebuie să fie activ
şi în domeniul social, se va implica în diverse proiecte sociale şi îşi va folosi experienţa şi
în acest domeniu.
Acest portofoliu de calități nu garantează succesul unui antreprenor, după cum nici lipsa uneia
sau alteia dintre ele nu va duce la insucces, e însă de preferat ca un antreprenor să aibă cat mai
multe calităţi din cele enumerate. Unele dintre calităţi sunt native, altele se pot dobândi, important
e ca un antreprenor să încerce să-şi educe spiritul antreprenorial tot timpul, să realizeze o îmbinare
fericită între calităţi şi defecte, astfel încât să fie eficient. Deci, un antreprenor nu trebuie să fie
neapărat tolerant, înţelegător dincolo de limitele normalului şi ale bunului simţ.

2.3. Aplicații practice și teste grilă

Teste privind competențe antreprenoriale

1. Care este profesia părinţilor dumneavoastră?


a. comerciant, liber-profesionist;
b. muncitor;
c. funcţionar, profesor.
2. Aţi câştigat bani înainte de vârsta de 21 de ani?
a. Da;
b. Nu.
3. Ce vârstă aveţi?
a. sub 30 de ani;
b. între 30 şi 40 de ani;
c. peste 40 de ani.
4. Sunteţi căsătorit?
a. Da;
b. Nu.
5. Care este motivul care v-ar determina să creaţi o firmă?
a. banii;
b. idea de a nu fi angajat;
c. aprecierea din partea celorlalţi.
6. Vă gândiţi să vă luați un partener în afaceri?
a. Da;
b. Nu.
7. Dacă aţi fi la cursele de cai, pe care aţi paria?
a. pe favorit;
b. pe un cal dat câştigător cu 5 contra unu;
c. pe un cal dat câştigător cu 20 contra unu?
8. Care este factorul cel mai important pentru crearea unei întreprinderi?
a. relaţiile cu posibili client și furnizori;
b. existenţa unui produs fiabil din punct de vedere tehnic;
c. clienţii;
d. munca asiduă.
9. Dintre următoarele profesii, pe care aţi alege-o dumneavoastră?
a. jucător profesionist de fotbal;
b. vânzător;
c. consilier într-o întreprindere;
d. profesor.
10. Aveţi experienţă profesională?
a. mai puţin de trei ani;
b. între trei şi opt ani;
c. mai mult de opt ani.
11. A crea o firmă este o ocazie de a câştiga mulţi bani?
a. da;
b. aceasta depinde de condiţiile momentului;
c. nu.
12. Este necesar să se ştie cine este responsabil pentru a obţine rezultate?
a. da;
b. depinde de condiţiile momentului;
c. nu.
13. Dacă aţi dispune de un milion de euro ce aţi face prima dată:
a. achiziţionarea unui imobil;
b. crearea unei firme;
c. investiţii în valori mobiliare;
d. cheltuieli pentru distracţie;
e. ……………………………;
f. ……………………………..
14. Dacă ar fi să creaţi o firmă, atuurile dvs. ar fi:
a. rigoarea în conducere;
b. competenţa tehnică;
c. dinamism comercial;
d. perseverență în muncă;
e. simţul inovaţiei;
f. gustul riscului;
g. economii personale;
h. …………………………………..;
i. …………………………………..
15. Dacă ar fi să creaţi o firmă, obiectul de activitate ar fi:
a. din domeniul serviciilor;
c. turism;
d. care să poată exporta;
e. …………………………………………….;
f. …………………………………………….
16. Dacă firma pe care aţi creat-o are succes, obiectivul dumneavoastră ar fi:
a. de a vă îmbunătăți nivelul de trai;
b. de a mări averea familiei;
c. ………………………………………;
d. ………………………………………;
e. ……………………………………….;
f. ……………………………………….
17. Dacă venitul dumneavoastră actual s-ar majora substanțial, care categorie de cheltuieli
consideraţi că trebuie mărită:
a. pentru îmbrăcăminte, hrană, confort personal;
b. pentru bunuri de folosinţă îndelungată;
c. pentru cumpărarea de acţiuni;
d. pentru depunere la bancă;
e. pentru distracţii.

18. Dacă venitul dumneavoastră se diminuează, indicaţi categorile de cheltuieli care consideraţi că
trebuie reduse:
a. pentru îmbrăcăminte, hrană, confort personal;
b. pentru bunuri de folosinţă îndelungată;
c. pentru cumpărarea de acţiuni;
d. pentru economii;
e. pentru vacanțe.

Evaluare
Răspuns a b c d
1 5 2 1 -
2 5 - - -
3 2 5 3 -
4 5 - - -
5 - 10 - -
6 - 10 - -
7 - 5 - -
8 - - 10 -
9 2 5 - -
10 2 5 8 -
11 - 5 - -
12 10 - - -
13 10 2 5 -
14 2 2 3 e-5, f-10
15 1 10 5 2
16 - - 10 -
17 - - 4 6
18 2 4 - e-6

Calificative:
peste 80 puncte – FOARTE BUN
între 61-70 - BUN
între 50-60 - MEDIOCRU
sub 50 puncte - SLAB
CAPITOLUL 3.
FORME DE ORGANIZARE A AFACERILOR ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

3.1. Conceptul de întreprindere


3.2. Tipuri de întreprinderi care funcţionează în economia românească
3.3. Societăţile comerciale – caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale acestora
3.4. Ghid de înregistrare a unei afaceri
3.5. Teste grilă

Obiective educaţionale:
 Înţelegerea conceptului de întreprindere şi cunoaşterea principalelor abordări cu privire
la definirea acesteia;
 Identificarea principalelor tipuri de întreprinderi care se află la baza iniţierii afacerilor;
 Cunoaşterea principalelor tipuri de societăţi comerciale care funcţionează şi pot fi
înfiinţate în România, împreună cu avantajele şi dezavantajele acestora;
 Însuşirea etapelor care trebuie parcurse pentru înfiinţarea unei noi societăţi comerciale,
în condiţiile legii;
 Cunoaşterea celor mai importante particularităţi privind constituirea persoanelor fizice
autorizate şi a întreprinderilor individuale/familiale.

3.1. Conceptul de întreprindere

Noţiunea de întreprindere are la origine cuvântul francez enterprise, utilizat şi în


terminologia anglo-saxonă cu un înţeles identic. Clarificarea conceptului de întreprindere a
reprezentat conţinutul unor dezbateri ce au însoţit procesul de formare şi consolidare a economiei
moderne.
Henry Fayol considera că întreprinderea reprezintă un ansamblu tehnic, economic şi
social care are funcţii specifice şi este condusă după principii de piaţă. Schumpeter defineşte
întreprinderea punând în valoare funcţia de inovaţie a întreprinzătorului: „…Vom denumi
întreprindere executarea de noi combinaţii şi, de asemenea, rezultatele obţinute în cadrul
exploatărilor”4. Pentru F. Perroux, întreprinderea „este o formă de producţie prin care în cadrul
aceluiaşi patrimoniu se combină preţurile diverşilor factori de producţie aduşi de agenţii
economici distrincţi de proprietarul întreprinderii, în vederea vânzării pe piaţă a unui bun sau
serviciu şi pentru a obţine din diferenţa dintre două serii de preţuri (preţul de vânzare şi preţul de
cost) cel mai mare câştig posibil”5.
Reprezentaţii gândirii economice clasice din ţara noastră au adus la rândul lor contribuţii
originale la clarificarea conceptului de întreprindere; subiectul respectiv este abordat în lucrările
unor specialişti consacraţi ca Gh. Bariţiu, P.S. Aurelian, A.D. Xenopol, V. Madgearu sau V.
Slăvescu în legătură cu dezvoltarea industriei româneşti în perioada interbelică. Astfel, în opinia
lui V. Slăvescu „întreprinderea în sensul ştiinţei întreprinderii este tipul de organizare economică
dispunând de un patrimoniu, urmărind obţinerea unei rentabilităţi pentru capitalurile încredinţate
şi care este exprimată în cifrele unui bilanţ ce se încheie în epoci de vreme stabilite în timp de
legiuitor”6. La rândul său, Virgil Madgearu opina în cursul său de economie că „…pe baza

4
Ionescu I., Ionaşcu V., Popescu M., Economia întreprinderii de turism şi comerţ, Editura Uranus, Bucureşti, 2002.
5
Perroux Fr., Cours d'économie politique, Paris, 1975, pag. 19
6
Slăvescu V., Ce este întreprinderea economică?, Tiparnţia Naţională I. Ionescu de la Brad, Bucureşti, 1939
abordării unitare a diferiţilor factori de producţie: capital, munca şi partea naturală pentru un
anumit scop, într-o organizaţie închisă şi independentă orice coordonator, fabricant etc., au
dreptul să dispună cum vor de forţele date”.
Componentă fundamentală a economiei de piaţă, întreprinderea reprezintă o locaţie în
cadrul căreia se produc bunuri, unde sunt finalizate investiţiile, se repartizează veniturile, sunt
exportate produsele, unde se creează locuri de muncă, unde factorul uman îşi manifestă energiile
creatoare etc. Orice întreprindere prezintă următoarele caracteristici generale:
 este o unitate economică şi de producţie, un agent economic a cărei funcţie principală
este obţinerea de bunuri şi servicii destinate vânzării. În vederea realizării finalităţii sale
(maximizarea profitului), întreprinderea combină factorii de producţie (munca, natura,
capitalul, informaţia, abilităţile întreprinzătorului, tehnologiile etc.) pentru producerea
bunurilor sau prestarea serviciilor care formează obiectul său de activitate. Întreprinderea
este persoană juridică, calitate în care îşi constituie un patrimoniu, are cont la bancă, îşi
organizează propria contabilitate şi încheie bilanţ contabil;
 reprezintă un vector de repartiţie a veniturilor. Astfel, valoarea adăugată este
evidenţiată sub forma diferenţei dintre valoarea generată la nivelul întreprinderii şi
consumurile intermediare în expresie valorică (materii prime, materiale, energie etc.). Din
totalul valorii adăugate, rămâne la dispoziţia întreprinderii doar partea destinată constituirii
fondului de amortizare, provizioanelor, fondurilor de investiţii şi de rezervă, urmând ca
diferenţa să se distribuie fie altor agenţi economici (sub formă de impozite, cotizaţii la
asigurările sociale şi fondul de şomaj, dobânzi, dividende etc.), fie salariaţilor sub forma
remuneraţiilor acordate şi a participării la profit;
 este o celulă socială, întrucât întreprinderea reuneşte un ansamblu de persoane şi
grupuri (salariaţi, acţionari, manageri etc.) ale căror deziderate sunt adesea divergente, dar
care participă la realizarea unor obiective comune;
 este un centru de decizie care joacă un rol important în sistemul economiei de piaţă,
întrucât în cadrul său se stabilesc: oportunităţile economice de fructificat, segmentele de
piaţă deservite, categoriile de produse şi servicii realizate, modalităţile de combinare a
factorilor de producţie, tehnologiile utilizate, strategiile de preţ adoptate în corelaţie cu
dinamica cererii şi ofertei pe piaţă etc.
În abordarea conceptului de întreprindere în condiţiile economiei de piaţă se regăsesc
caracteristicile, finalitatea şi obiectivele acesteia. Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu 7 definesc
întreprinderea sau firma drept „un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe juridice,
economice, tehnologice şi manageriale care concep şi desfăşoară un complex de procese de
muncă, folosind cel mai adesea şi anumite mijloace de muncă, concretizate în produse şi servicii,
în vederea obţinerii unui profit, de regulă cât mai mare”.
Din punct de vedere statistic, întreprinderea sau firma reprezintă o „unitate organizaţională
de producţie de bunuri, servicii comerciale sau servicii de interes social, care beneficiază de
autonomie pentru asigurarea resurselor sale curente”8. Întreprinderea poate fi activă din punct de
vedere economic dacă realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli şi întocmeşte bilanţ
contabil sau „dormantă” dacă, deşi există din punct de vedere juridic, este inactivă din punct de
vedere economic pe o anumită perioadă determinată de timp.
Ca un corolar al abordărilor prezentate, putem conchide că întreprinderea (firma)
reprezintă un sistem în cadrul căruia, prin utilizarea factorilor de producţie, se realizează

7
Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economică, Bucureşti, 1995, pag. 80.
8
Anuarul Statistic al României, 1997, p. 440.
bunuri, lucrări sau servicii destinate vânzării-cumpărării, menite să satisfacă necesităţile
consumatorilor şi să mijlocească obţinerea profitului. Prin urmare, scopul final al activităţii
oricărei întreprinderi este – în economia de piaţă – maximizarea profitului.

3.2. Tipuri de întreprinderi care funcţionează în economia românească

Tabloul economiei contemporane este dominat de existenţa unei largi varietăţi de


întreprinderi (fiecare cu roluri, dimensiuni şi trăsături diferite), a căror coexistenţă conferă
diversitate sistemului fiecărei economii naţionale şi face posibilă valorificarea resurselor
disponibile şi manifestarea plenară a iniţiativelor private. Astfel, se regăsesc simultan în lume
întreprinderi specifice unor moduri de producţie precapitaliste şi organizaţii ale viitorului
(întreprinderi digitale); întreprinderi care nu au salariaţi (folosind diferite formule juridice şi
organizatorice de contractare şi utilizare a forţei de muncă) şi întreprinderi cu sute de mii de
angajaţi; întreprinderi care nu au sediu distinct de locuinţa întreprinzătorului şi întreprinderi cu
zeci de filiale în marile metropole ale lumii; întreprinderi care folosesc tehnologii rudimentare şi
organizaţii de afaceri în care sistemele avansate de producţie plasează factorul uman în rolul de
simplu supraveghetor al proceselor de fabricaţie9 etc. Existenţa fiecărei categorii menţionate, dar
şi a altora pare să răspundă unei necesităţi sociale, prin urmare, să fie utilă şi să îndeplinească
anumite funcţii. Clasificarea întreprinderilor după anumite criterii este însă necesară datorită unor
scopuri ce ţin de facilitarea demersurilor de analiză economică. Cele mai importante dintre acestea
sunt10:
 formarea unei viziuni globale (la nivel macro sau mezoeconomic) asupra sistemului
productiv din structura unei economii naţionale;
 cunoaşterea şi agregarea performanţelor întreprinderilor cu caracteristici
asemănătoare pentru a identifica metode de gestiune şi strategii eficiente de dezvoltare;
 caracterizarea modului de utilizare a factorilor de producţie;
 identificarea conexiunilor dintre rezultate şi variabilele de management cu impact
asupra performanţelor.

Cel mai frecvent, se utilizează următoarele criterii de clasificare11:


1. După forma de proprietate, se pot delimita următoarele tipuri de întreprinderi:
- întreprinderi private (individuale, familiale sau asociative) al căror patrimoniu se află
în proprietatea unei singure persoane fizice sau a mai multora care au avut iniţiativa înfiinţării
organizaţiei de afaceri (asociaţii, societăţi comerciale etc.);
- întreprinderi publice care deţin resurse ce aparţin în întregime statului sau unor
administraţii publice locale. Spre deosebire de întreprinderile de stat specifice modelului economic
socialist, întreprinderile publice care funcţionează în sistemul economiei de piaţă beneficiază de
un nivel ridicat de autonomie, manifestă descentralizarea deciziilor şi îşi fundamentează activitatea
pe criteriile eficienţei economice;

9
Kerbalek I., Economia întreprinderii, Editura Forum Consulting Partners, Bucureşti, 2000, pag.22 -30.
10
Gavrilă T., Lefter V., Managementul general al firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 35
11
Burduş E., Căprărescu G., Fundamentele managementului organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
Gavrilă T., Lefter V., Managementul general al firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2004; Kerbalek I., Economia
întreprinderii, Editura Forum Consulting Partners, Bucureşti, 2000; Zahiu L., Năstase M., Economia întreprinderii,
Editura ASE, Bucureşti, 2005
- întreprinderi mixte în cadrul cărora capitalul se constituie prin participarea unor
proprietari individuali (sau asociaţi) privaţi şi a diferitelor întreprinderi publice.
2. După natura juridică, legislaţia din ţara noastră reglementează următoarele tipuri de
întreprinderi:
A. Întreprinderi individuale – se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei
singure persoane sau familii care conduce activitatea şi realizează obiectul de activitate.
B. Întreprinderi asociative (cooperativele) – sunt constituie prin liberul consimţământ al
unor persoane care concentrează resursele lor economice pentru producerea, aprovizionarea şi
desfacerea în comun a unor produse, acordarea de credite etc.
C. Societăţi comerciale - care la rândul lor se grupează în două categorii:
- societăţi de persoane:
- societăţile în nume colectiv (SNC);
- societăţile în comandită simplă (SCS).
- societăţi de capitaluri:
- societăţi în comandită pe acţiuni (SCA);
- societăţi pe acţiuni (SA);
- societăţi cu răspundere limitată (SRL).
Societatea în nume colectiv este formată din cel puţin doi asociaţi, care angajează în această
afacere întregul lor patrimoniu, cu care răspund solidar şi nelimitat.
Societatea în comandită simplă cuprinde pe de o parte, comanditarii, care deţin capitalul
şi care îl pun la dispoziţie contra unei cote din profit, răspunderea lor fiind doar în limita capitalului
angajat, şi, pe de altă parte, comanditaţii, care asigură conducerea societăţii şi gestiunea
patrimoniului fiind întreprinzătorii propriu-zişi, aceştia răspunzând pentru obligaţiile societăţii în
mod solidar şi nelimitat.
Societăţile în comandită pe acţiuni sunt similare celor în comandită simplă cu excepţia
faptului că aici capitalul se împarte în acţiuni subscrise şi plătite de către comanditari, iar
comanditaţii poartă de asemenea răspundere solidară şi nelimitată.
Societăţile pe acţiuni constituie cea mai reprezentativă formă contemporană de societate
comercială. Au capitalul social divizat în părţi, denumite acţiuni, posesia unei acţiuni evidenţiind
dreptul deţinătorului ei la o parte din patrimoniul societăţii. Răspunderea acţionarilor se reduce la
valoarea acţiunilor deţinute.
Societăţile cu răspundere limitată împrumută elemente atât de la societăţile de persoane
(au o singură categorie de asociaţi, constituirea făcându-se pe încredere reciprocă), cât şi de la cele
de capitaluri (asociaţii răspund în limita capitalului social alcătuit din părţi sociale).
D. Regiile autonome – sunt constituite în ramurile strategice ale economiei naţionale:
exploatarea minelor şi a gazelor naturale, energetică, industria de armament, poştă şi transporturi
feroviare. Înfiinţarea regiilor autonome este decisă de Guvernul României pentru cele de interes
naţional, şi de organele judeţene şi municipale pentru cele de interes local.
3. După sectorul economic în care se încadrează, există:
- întreprinderi din sectorul primar (agricultură, piscicultură, exploatare forestieră şi
industrie extractivă);
- întreprinderi din sectorul secundar (industria prelucrătoare şi construcţiile);
- întreprinderi din sectorul terţiar (bănci, asigurări, servicii de intermediere financiare,
turism, transport, consultanţă juridică şi managerială, servicii pentru populaţie etc.);
- întreprinderi din sectorul quaternar (cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică,
prelucrarea şi transmiterea informaţiilor etc.).
4. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic, se deosebesc:
- întreprinderi care funcţionează pe parcursul unui an calendaristic întreg (cu regim de lucru
continuu sau discontinuu);
- întreprinderi sezoniere (din agricultură, turism, construcţii etc.).
5. În funcţie de amploarea factorilor de producţie utilizaţi şi de indicatorii economico-
financiari specifici (cifra de afaceri, profitul, numărul de angajaţi, volumul capitalului utilizat),
întreprinderile pot fi diferenţiate după dimensiune în mici, mijlocii, mari, grupuri şi
conglomerate de întreprinderi.
Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă o categorie aparte cu o contribuţie incontestabilă
la dezvoltarea economică generală. Întreprinderile de dimensiuni mari se caracterizează în general
prin: grad mare de diversificare; mobilizarea unui volum important de resurse financiare; angajarea
unui număr mare de salariaţi pentru atingerea obiectivelor fixate; ţintirea unor pieţe globale;
edificarea unui sistem organizatoric complex care include un număr mare de niveluri ierarhice şi
se adaptează lent schimbărilor mediului etc.
6. În funcţie de apartenenţa naţională, se disting:
- întreprinderi naţionale caracterizate prin aceea că patrimoniul lor se află integral în
proprietatea unei persoane fizice sau juridice din ţara respectivă;
- întreprinderi multinaţionale ale căror subunităţi operează pe teritoriile mai multor state,
îşi desfac produsele pe pieţele globale din ţări diferite şi sunt în proprietatea unui grup economic
privat cu caracter internaţional;
- joint-ventures se formează prin participarea la constituirea capitalului a unor persoane
fizice şi juridice rezidente în ţări diferite. Veniturile obţinute în urma activităţilor desfăşurate sunt
repartizate proporţional cu contribuţia fiecărei părţi (întreprinderi) la capitalul social.

3.3. Societăţile comerciale – caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale acestora


În România, activităţile economice pot fi organizate sub forma celor „cinci tipuri de
societăţi comerciale”, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
modificată şi completată, cât şi ca întreprinderi individuale/familiale sau persoane fizice autorizate,
conform reglementărilor legale12.
Principalele caracteristici ale societăţilor comerciale delimitate natura lor juridică,
împreună cu avantajele şi dezavantajele aferente, sunt sintetizate în tabelul nr. 3.1.

Tabelul 3.1: Caracteristicile societăţilor comerciale, avantajele şi dezavantajele acestora


Tipul de Principalele caracteristici Avantaje Dezavantaje
societate

12
Nicolescu, O., Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 231; OUG
nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial; partea I nr. 328 din 25 aprilie 2008.
- este o firmă socială (cu nume - garanţia mare a societăţii dată - este o formulă de
Societatea în nume colectiv (SNC)
comercial) în care figurează nu numai de patrimoniul ei, ci organizare inadecvată
numele asociaţilor sau a celui mai şi de cel al asociaţilor; pentru întreprinderile
important asociat; - simplitatea procesului de mari;
- garantarea obligaţiilor sociale cu constituire şi flexibilitatea în - în cazul interdicţiei sau
întreg patrimoniul şi răspunderea funcţionare; insolvabilităţii unuia
nelimitată şi solidară a asociaţilor; - încrederea dintre parteneri dintre asociaţi, societatea
- patrimoniul şi persoana oferă garanţii terţilor se dizolvă;
asociatului; - în cazul falimentului,
- nu există restricţii cu privire la atât societatea, cât şi
capitalul minim necesar la asociaţii sunt declaraţi
înfiinţare şi nici a valorii minime a faliţi
părţilor în care este divizat acesta.
- are două categorii de asociaţi: - face posibilă combinarea - este o formă rar utilizată
comanditarii a căror disponibilităţilor de resurse ca urmare a conflictelor
Societatea în comandită simplă (SCS)

responsabilitate se limitează la financiare ale unor persoane cu care pot să survină între
capitalul depus şi comanditaţii abilitatea altora de a le utiliza cele două categorii de
care exploatează capitalul şi într-o afacere; asociaţi şi a mecanismului
răspund nelimitat şi solidar pentru - permite punerea în valoare a complex de funcţionare;
toate datoriile societăţii; brevetelor, invenţiilor etc. - nu are durată mare de
- este o firmă socială (ca şi SNC), funcţionare şi nici nu
dar în cadrul căreia figurează însă concentrează capitaluri de
numai numele comanditaţilor; volume mari;
- fiecare asociat primeşte o cotă- - prezintă interes
parte din profit (dividend) îndeosebi pentru
proporţională cu cota de întreprinderile mici;
participare la capitalul social. - dispariţia unui asociat
atrage dizolvarea
societăţii.
- are capitalul divizat în acţiuni; - face posibilă combinarea - nu este adecvată
comandită pe acţiuni

- acţionarii răspund în limita disponibilităţilor de resurse constituirii de


aportului de capital; financiare ale unor persoane cu întreprinderi de mari
Societatea în

- acţionarii comanditari îşi pot abilitatea altora de a le utiliza dimensiuni;


(SCA)

vinde partea lor din societate; într-o afacere; - prezintă credibilitate


- nu are firmă socială, denumirea - acţiunile sunt transmisibile; redusă în raporturile cu
sa fiind dată de obiectul societăţii. - funcţionarea societăţii nu este terţii.
afectată de vânzarea acţiunilor
de către unii asociaţi.
- capitalul este divizat în acţiuni; - autonomia patrimonială se - apariţia dificultăţilor
- răspunderea acţionarilor este realizează în mod perfect, legate de managementul
limitată la aportul de capital; gajul fiind chiar patrimoniul eficient al societăţii în
Societatea pe acţiuni (SA)
- capitalul total al societăţii se societăţii; situaţiile în care nu există
compune din capitalul iniţial - permite constituirea unui un deţinător majoritar al
subscris de asociaţi şi capitalul capital de volum mare; acţiunilor.
procurat ulterior prin emisiunea de - acţiunea este un înscris
obligaţiuni; negociabil şi liber transmisibil
- puterea de decizie a acţionarilor care îndreptăţeşte deţinătorul
este proporţională cu numărul de la încasarea unei cote-părţi din
acţiuni deţinute; profitul societăţii.
- conducerea societăţii revine
unuia sau mai multor
administratori.
- are o singură categorie de - răspunderea asociaţilor se - nu se pretează
asociaţi, iar constituirea se face pe limitează la cota – parte din organizării de
Societatea cu răspundere

baza încrederii reciproce; capitalul social adusă; întreprinderi de mari


limitată (SRL)

- asociaţii răspund în limita - în cazul dispariţiei unui dimensiuni;


capitalului social subscris; asociat, societatea nu se - credibilitatea în faţa
- capitalul este divizat în părţi dizolvă; partenerilor de afaceri este
sociale; - este singurul tip de societate redusă.
- numărul asociaţilor nu poate fi care poate fi constituită cu un
mai mare de 50; singur asociat;
- capitalul social iniţial este limitat - sistemul decizional este mai
la o mărime stabilită prin lege. simplu decât în cazul SA.
(Adaptare după: Burduş E., Căprărescu G., Fundamentele managementului organizaţiei, Editura Economică,
Bucureşti, 1999, pag. 140-141)

3.4. Ghid de înregistrare a unei afaceri

Demersul de a iniţia o afacere reclamă întocmirea unor documente specifice şi respectarea


unor formalităţi. Aceste acţiuni sunt diferenţiate în funcţie de forma juridică pentru care s-a optat
în derularea afacerii. În conţinutul acestui paragraf sunt prezentate succint documentele şi
formalităţile care trebuie îndeplinite pentru înfiinţarea societăţilor comerciale, respectiv a
persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale/familiale.

A. Pentru a înfiinţa o societate comercială, întreprinzătorii întocmesc şi depun un dosar la


Registrul Comerţului. Înregistrarea în Registrul Comerţului a agenţilor economici în calitate de
comercianţi presupune solicitarea şi obţinerea certificatului de înmatriculare al societăţii.
Dosarul va conţine în principal, următoarele piese13:
- dovada rezervării de denumire a societăţii;
- dovada actului de spaţiu;
- declaraţia pe propria răspundere a asociaţilor şi administratorilor;
- cazierele fiscale ale acestora;
- specimen de semnătură;

13
Burduş, E., Cochină, I., Crăciun, L., Istocescu, A., Întreprinzătorul, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2010, pag.
310
- dovada depunerii capitalului social;
- actul constitutiv al societăţii.
Actul constitutiv, care este necesar să fie întocmit în cazul oricărui tip de societate comercială,
trebuie să conţină următoarele informaţii:
 numele şi prenumele sau denumirea asociaţilor/acţionarilor (numărul minim
este diferit pentru fiecare categorie de societate comercială);
 forma juridică şi denumirea;
 sediul şi obiectul de activitate;
 capitalul social subscris şi vărsat (nivelurile minime sunt diferite şi în acest
caz pentru fiecare tip de societate).
În ceea ce priveşte managementul fiecărui tip de societate comercială şi mecanismul de
funcţionare al acesteia, sunt precizate în cadrul actului constitutiv elementele referitoare atât la
organismele manageriale, cât şi la organizarea şi desfăşurarea propriu-zisă a activităţii.
Constituirea unei societăţi comerciale presupune pe lângă aspectele precizate anterior şi
stabilirea obiectului de activitate (specificat în cererea de înregistrare). Acest lucru se realizează
în baza unor reglementări referitoare la Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN).

Clasificarea activităţilor din economia naţională cuprinde următoarele:


Agricultura;
Silvicultura, exploatarea forestieră şi economia vânatului;
Pescuitul şi piscicultura;
Industria extractivă;
Industria prelucrătoare;
Energia electrică şi termică, gaze şi apă;
Construcţii;
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor
şi a bunurilor personale şi casnice;
Hoteluri şi restaurante;
Transport şi depozitare;
Poşta şi telecomunicaţii;
Activităţi financiare, bancare şi de asigurări;
Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în special întreprinderilor;
Administraţie publică;
Învăţământ;
Sănătate şi asistenţă socială;
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale;
Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale;
Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale.

Depunerea efectivă a actelor la Registrul Comerţului în scopul înfiinţării unei societăţi


comerciale pretinde depăşirea unor activităţi preliminare14:
- alegerea formei de organizare a societăţii;
- verificarea şi rezervarea firmei şi a emblemei la nivel de judeţ sau la nivel naţional;
- stabilirea sediului social şi obţinerea dovezii privind deţinerea cu titlu legal a spaţiului

14
Constantinescu, D., Nistorescu, T., Tumbăr, C., Meghişan, Gh., Economia întreprinderii, Editura Economică,
Bucureşti, 2000, pag. 54-55.
aferent acestuia;
- întocmirea actului constitutiv şi obţinerea autentificării acestuia;
- redactarea şi obţinerea declaraţiei pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi a
cenzorilor (dacă este cazul), în conformitate cu care aceştia îndeplinesc condiţiile prevăzute
de lege pentru a participa la societatea respectivă;
- opţiunea pentru ca firma să fie înregistrată ca plătitoare de TVA sau nu;
- depunerea aporturilor în numerar la capitalul social direct la banca dorită sau la unităţile Cec
Bank de la Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comerţului;
- obţinerea evaluării prin expertiză a bunurilor subscrise ca aport în natură la capitalul social;
- obţinerea, după caz, pentru bunurile imobile aportate la capitalul social, a dovezii întabulării
sau a certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun;
- pregătirea dosarului în vederea înregistrării şi autorizării.

Înfiinţarea societăţilor comerciale în ţara noastră reclamă de asemenea îndeplinirea unor


formalităţi de natură juridică, socială şi fiscală15.
Formalităţile de natură juridică presupun respectarea unor condiţii de fond şi a unor
condiţii de formă. Condiţiile de fond fac referire la cerinţele generale impuse asocierii persoanelor,
şi anume:
 numărul şi calitatea persoanelor care se asociază pentru a derula o afacere (în
România, numărul minim de asociaţi necesar pentru înfiinţarea unei societăţi pe
acţiuni este de cinci, dar legislaţia altor state europene impune un număr maxim de
asociaţi);
 existenţa consimţământului liber şi a capacităţii asociaţilor de a respecta normele
juridice astfel încât asocierea să fie valabilă;
 aportul asociaţilor poate fi materializat atât prin aport financiar, cât şi prin cel în
natură şi/sau în drepturi de proprietate intelectuală/industrială;
 stabilirea cotelor de participare la profit şi pierdere, proporţional cu aportul
asociaţilor la capitalul social.
Condiţiile de formă care trebuie îndeplinite în cazul înfiinţării unei societăţi comerciale
sunt:
 redactarea şi semnarea cererii de acord/semnarea contractului de asociere;
 redactarea şi semnarea actului constitutiv;
 întocmirea formelor de publicitate.
Formalităţile sociale cuprind înregistrarea noii firme la Inspectoratul Teritorial de Muncă
(ITM) – pentru cazul, cel mai frecvent, în care se utilizează salariaţi, precum şi aderarea la
asigurările sociale.
Formalităţile de natură fiscală au în vedere înregistrarea la Administraţia financiară a
„vectorului fiscal” (declaraţia 010), achiziţionarea de facturi, chitanţiere, avize de expediţie etc. şi
a registrelor specifice (Registrul unic de control, Registrul fiscal etc.).

B. Particularităţi privind înfiinţarea persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor


individuale/familiale. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008, întreprinderile individuale pot
fi organizate ca:

15
Burduş, E., Cochină, I., Crăciun, L., Istocescu, A., Întreprinzătorul, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2010, pag.
306-307
- persoane fizice autorizate (PFA), care desfăşoară orice formă de activitate economică permisă
de lege, folosind în principal forţa de muncă proprie;
- întreprinderea individuală, întreprindere economică fără personalitate juridică, organizată de
un întreprinzător persoană fizică;
- întreprinderea familială, întreprindere economică fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.
Spre deosebire de persoana fizică autorizată si întreprinderea familială care nu pot angaja
alte persoane cu contract de muncă, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale are dreptul să facă acest lucru.
Documentaţia necesară pentru înfiinţarea persoanelor fizice autorizate şi a
întreprinderilor individuale include în principal, următoarele piese:
1. Cererea de înregistrare;
2. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei;
3. Carte de identitate sau paşaport pentru titularii întreprinderii;
4. Documente care atesta drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de
lucru;
5. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de
locuinţă;
6. Specimenul de semnătură al întreprinzătorului persoană fizică titulară a întreprinderii
individuale;
7. Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de
funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei
mediului şi protecţiei muncii;
8. Dacă este cazul:
- precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa
spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al întreprinderii individuale;
- documentele care atestă pregătirea profesională a titularului întreprinderii;
- documentele care atestă experienţa profesională.
9. În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activitate economică autorizată şi recunoscută
într-un alt stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European, se prezintă documentaţia care
atestă funcţionarea legală, obţinută în celălalt stat (tradusă în limba română).
10. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.

Pentru persoana fizică autorizată (PFA) este nevoie de un document care să ateste o
calificare a solicitantului în activitatea pentru care se solicită autorizaţia (de exemplu, deţinerea
unei diplome de licenţă în drept pentru cei care prestează servicii de avocatură sau a diplomei de
licenţiat în ştiinţe medicale pentru cei care înfiinţează cabinete medicale particulare).
Dosarul de înfiinţare a întreprinderilor familiale presupune anexarea, în plus faţă de
documentele prezentate anterior, a acordului de constituire încheiat între membrii familiei şi
respectiv, a procurii speciale pentru reprezentatul întreprinderii familiale desemnat prin acordul
de constituire.
Până la apariţia OUG nr. 44/2008, înmatricularea persoanelor fizice şi a asociaţiilor
familiale în Registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora, se făcea pe baza autorizaţiei
emise de primăria competentă. OUG nr. 44/2008 a stabilit preluarea în întregime de către Registrul
Comerţului a procedurii de înregistrare şi de autorizare a persoanelor fizice autorizate, a
întreprinderilor individuale şi familiale, prin directorii Oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă
tribunale.
OUG nr. 44/2008 prevede posibilitatea solicitării înregistrării online pentru toate cele trei
categorii: PFA, întreprindere individuală şi întreprindere familială. Cererea de reprezentare,
cererea de înregistrare în Registrul Comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de
susţinere pot fi remise la Registrul Comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul
de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu
confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la Registrul Comerţului.

3.5. Teste grilă

1. Într-o economie de piaţă, scopul final al activităţii unei întreprinderi este:


a) crearea de noi locuri de muncă;
b) maximizarea profitului;
c) reducerea costurilor de producţie;
d) diversificarea obiectului de activitate.

2. Care dintre următoarele tipuri de societăţi comerciale sunt societăţi de persoane:


a) societăţile pe acţiuni;
b) societăţile în comandită pe acţiuni;
c) societăţile în nume colectiv;
d) societăţile cu răspundere limitată.

3. Răspunderea asociaţilor este nelimitată şi solidară în cazul:


a) întreprinderilor individuale;
b) societăţilor în nume colectiv;
c) societăţilor de capitaluri;
d) societăţilor în comandită simplă.

4. Care dintre caracteristicile enumerate în continuare pot fi atribuite întreprinderii ca agent


economic în sistemul economiei de piaţă?
a) centru de decizie;
b) vector de repartizare a veniturilor;
c) garant al asigurării echilibrului dintre cerere şi ofertă;
d) prestator de servicii non-marfare.

5. Întreprinderea este considerată o celulă socială deoarece:


a) în cadrul său au loc procesele de producţie prin care se obţin bunurile şi serviciile oferite
consumatorilor, cu scopul de a le asigura acestora un nivel de trai decent;
b) în cadrul său se adoptă decizii cu privire la categoriile de produse şi servicii care urmează să fie
realizate, modalităţile de combinare a factorilor de producţie, tehnologiile utilizate, oportunităţile
economice de valorificat etc.
c) în cadrul său îşi desfăşoară activitatea un ansamblu de persoane şi grupuri (salariaţi, acţionari,
manageri etc.) ale căror deziderate sunt adesea divergente, dar care participă la realizarea unor
obiective comune;
d) în cadrul său se redistribuie elementele componente ale valorii adăugate.

6. Dacă se are în vedere sectorul economic unde funcţionează o întreprindere, se pot distinge:
a) întreprinderi mici, mijlocii, mari şi conglomerate de întreprinderi;
b) întreprinderi strict specializate, întreprinderi specializate şi întreprinderi mixte;
c) întreprinderi din sectorul primar, întreprinderi din sectorul secundar, întreprinderi din sectorul
terţiar şi întreprinderi din sectorul quaternar;
d) societăţi comerciale şi regii autonome.

7. Criteriul avut în vedere atunci când diferenţiem întreprinderile în întreprinderi private,


întreprinderi publice şi întreprinderi mixte în reprezintă:
a) forma de proprietate;
b) natura juridică;
c) domeniile de activitate;
d) sectorul economic.

8. Întreprinderile din sectorul public sunt:


a) societăţi pe acţiuni;
b) întreprinderi individuale;
c) regii autonome sau companii naţionale;
d) societăţi în nume colectiv.

9. Care dintre următoarele tipuri de societăţi comerciale sunt societăţi de persoane:


a) societăţile pe acţiuni;
b) societăţile în comandită pe acţiuni;
c) societăţile în nume colectiv;
d) societăţile cu răspundere limitată.

10. Care dintre următoarele tipuri de societăţi comerciale sunt societăţi de capitaluri:
a) societăţile în nume colectiv;
b) societăţile pe acţiuni;
c) societăţile în comandită simplă;
d) societăţi cu răspundere nelimitată.

11. Care dintre caracteristicile de mai jos corespund societăţii în comandită pe acţiuni:
a) este o societate de persoane;
b) asociaţii au răspundere nelimitată şi solidară faţă de creditori;
c) capitalul social este divizat în acţiuni;
d) asociaţii poartă numele de acţionari.

12. Care din următoarele caracteristici nu sunt specifice regiilor autonome:


a) sunt unităţi economice de interes naţional sau local;
b) funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară;
c) sunt unităţi economice în care capitalul este deţinut de puterile publice şi de una sau mai multe
persoane private;
d) scopul activităţilor desfăşurate este obţinerea profitului.
13. Actul constitutiv, care este necesar să fie întocmit în cazul înfiinţării oricărui tip de societate
comercială, trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) dovada rezervării de denumire a societăţii;
b) forma juridică şi denumirea societăţii;
c) dovada actului de spaţiu;
d) sediul societăţii şi obiectul de activitate.

14. Pentru a înfiinţa o societate comercială, este necesar ca întreprinzătorii să obţină certificatul de
înmatriculare al societăţii. În acest scop, ei trebuie să întocmească şi să depună un dosar pe care îl
înaintează:
a) Camerei de Comerţ şi Industrie;
b) Poliţiei economice;
c) Registrului Comerţului;
d) Administraţiei Finanţelor Publice.

15. Formalităţile de natură juridică necesare a fi îndeplinite pentru înfiinţarea unei societăţi
comerciale presupun respectarea unor condiţii de fond şi a unor condiţii de formă. Condiţiile de
fond fac referire la:
a) existenţa consimţământului liber şi a capacităţii asociaţilor de a respecta normele juridice astfel
încât asocierea să fie valabilă;
b) redactarea şi semnarea actului constitutiv;
c) înregistrarea noii firme la Inspectoratul Teritorial de Muncă;
d) stabilirea cotelor de participare la profit şi pierdere, proporţional cu aportul asociaţilor la
capitalul social.

16. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008, întreprinderile individuale nu pot fi organizate ca:
a) persoane fizice autorizate, care desfăşoară orice formă de activitate economică permisă de lege,
folosind în principal forţa de muncă proprie;
b) întreprinderi familiale,fără personalitate juridică, organizate de un întreprinzător persoană fizică
împreună cu familia sa;
c) întreprinderi individuale fără personalitate juridică, organizate de un întreprinzător persoană
fizică;
d) societăţi în comandită simplă, organizate de două categorii distincte de asociaţi: comanditarii
a căror responsabilitate se limitează la capitalul depus şi comanditaţii care exploatează capitalul
şi răspund nelimitat şi solidar pentru toate datoriile societăţii.