III C.

Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

Schite si notite
La izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial (1939), România s-a declarat neutra.
La 22 iunie 1941 România a intrat alaturi de Germania în razboiul antisovietic, urmarind
eliberarea teritoriilor rapite de URSS în iunie 1940. Armata româna va participa la marile
batalii de pe teritoriul sovietic. Dupa înfrângerea de la Stalingrad, când devenea evident ca
Germania va pierde razboiul, se cauta solutii pentru iesirea României din razboi.
La 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu era arestat. România întorcea armele împotriva
Germaniei. În acelasi timp acest eveniment a creat premisele instaurarii regimului comunist.
În noul guvern se regasea si un reprezentant al PCR (Lucretiu Patrascanu).
Ascensiunea comunistilor la putere a fost rapida si s-a datorat:
– prezentei Armatei Rosii
– aranjamentelor între puterile occidentale si URSS (exemplu: în octombrie 1944, între Stalin
si Churchill s-a convenit acordul de procentaj, care prevedea intrarea României în sfera de
influenta sovietica 90%).
Ca urmare a interventiei directe a URSS, la 6 martie 1945 s-a constituit guvernul Petru Groza,
instrument al comunizarii tarii în care reprezentantii PCR obtineau pozitii importante.
Au existat încercari ale opozitiei de a salva democratia:
– solicitari pentru îndepartarea guvernului Petru Groza;
– “greva regala” (august 1945-ianuarie 1946);
– demonstratii.
Eforturile opozitiei nu au dat rezultatele asteptate.
În noiembrie 1946 au loc alegeri. Fortele procomuniste, grupate în Blocul Partidelor
Democratice, au obtinut victoria prin fals. Astfel, pe lânga puterea executiva (guvernul),
comunistii controlau si legislativul (parlamentul). Singura institutie care mai reprezenta
vechiul regim era monarhia. La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost silit sa abdice, iar
România a fost proclamata republica.
Evolutia României spre Stalinism
Comunistii trec la masuri pentru consolidarea regimului.
Modelul Stalinist în plan economic era axat pe: lichidarea proprietatii private, industrializare,
colectivizarea agriculturii.
Nationalizarea, Industrializarea
– La 11 iunie 1948, a fost adoptata legea pentru nationalizarea (trecerea în proprietatea
statului a unor bunuri aflate în proprietate particulara), întreprinderilor industriale, miniere,
bancare.
– Nationalizarea a continuat în anii urmatori cuprinzând inclusiv proprietatile imobiliare.
– S-a creat Comitetul de Stat al Planificarii prin care dirija politica economica.
– Au fost elaborate, dupa modelul sovietic, planurile cincinale, primul pentru perioada 1951-
1955; plan cincinal=instrumentul principal de realizare a conducerii planificate, a economiei
si societatii.
– S-a desfasurat procesul de industrializare. Directiile obligatorii erau: electrificarea,
mecanizarea, automatizarea productiei, chimizarea, dezvoltarea industriei constructoare de
masini.
– O larga publicitate s-a facut activitatii brigadierilor, care prin munca voluntara au construit
mari obiective economice. S-au remarcat pe santierele de la Salva-viseu, Bumbesti-Livezeni.
– În 1951, s-a instituit distinctia “Erou al muncii Socialiste”.
Colectivizarea (1949-1962)
1
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

– S-a realizat tot dupa modelul sovietic.

– A însemnat fortarea taranilor sa îsi paraseasca proprietatea individuala în favoarea celei
colective.
– Dupa modelul sovietic s-au înfiintat Gospodarii Agricole Colective (mai târziu Cooperative
Agricole de Productie) si Gospodarii Agricole de Stat; Ele erau conduse de stat care indica
tipurile de cultura si fixa preturile.
– Colectivizarea s-a facut prin violenta. Peste 80 de mii de tarani au fost arestati, 30 de mii
dintre ei fiind judecati în procese publice.
– Masurile cele mai aspre s-au îndreptat împotriva taranilor înstariti, numiti chiaburi.
– În 1962, procesul colectivizarii a fost declarat încheiat. Începuse în 1949.
– Consecintele sociale pe termen lung au fost negative: migratia taranilor spre oras, tarani
dezradacinati. În acelasi timp concentrarea pamântului a creat premise pentru modernizarea
agriculturii.
În plan institutional s-au avut în vedere structuri represive dupa model sovietic.
– În 1948, s-a creat Directia Generala a Securitatii Poporului.
– A fost coordonata de agenti sovietici (Gheorghe Pintilie, Alexandru Nikolski).
– A fost principalul instrument al represiunii.
– Securitatea a folosit teroarea împotriva opozantilor regimului. Cei mai multi dintre cei
arestati erau batuti, schingiuiti, maltratati, omorâti sau dezumanizati.
– Pentru opozanti s-au folosit închisorile, raspândite pe întreg cuprinsul tarii. În închisoarea de
la Sighet au pierit fruntasi politici, oamenii de cultura, conducatori ai armatei, etc.
– Represiunea a fost folosita si împotriva unor membri ai Partidului Comunist Român: –
Lucretiu Patrascanu a fost arestat, judecat si omorât în 1954; actiunea, realizata dupa model
stalinist, a prilejuit lui Gheorghe Ghiorghiu Dej (aflat în fruntea PCR 1945-1965) sa scape de
un competitor.
– Pe aceeasi linie s-a înscris si eliminarea din partid a gruparii moscovite: Ana Pauker, Vasile
Luca, Teohari Georgescu.
Pâna în 1953, comunismul românesc a avut un pronuntat character Stalinist. Moartea lui
Stalin (1953) si atitudinea noului lider, Hrusciov, determina o schimbare si în România. Are
loc o relativa distantare fata de Moscova. În 1958, s-a obtinut retragerea trupelor sovietice din
tara.
Anii 1960-1964 au marcat accentuarea diferentelor dintre Bucuresti si Moscova:
– România respinge planul Valev (1964) care urmarea transformarea teritoriului tarii noastre
împreuna cu Bulgaria si sudul URSS într-un spatiu axat pe dezvoltarea agriculturii.
– În 1964, în contextul disputelor între comunistii chinezi si cei sovietici, la Bucuresti a fost
lansata “Declaratia cu privire la pozitia Partidului Muncitoresc Român în problemele miscarii
comuniste si muncitoresti internationale”; în declaratie se sustineau drepturi egale pentru toate
partidele comuniste, respectarea independentei lor, dreptul la o politica interna si externa
proprie; documentul marea si mai mult distanta de Moscova.
National-Comunismul – Regimul lui Ceausescu
În 1965 Gheorghe Ghiorghiu Dej moare. Conducerea partidului a fost preluata de Nicolae
Ceausescu.
– a continuat linia rationala începuta de Dej
– a initiat o relaxare (pâna în 1971)
– a luat unele masuri cu caracter liberal: cele referitoare la circulatia persoanelor, sprijinirea
initiativei particulare în comert, coordonarea unor greseli din trecut (reabilitarea lui Lucretiu

2
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

Patrascanu-1968)
– este adoptata o noua Constitutie (1965)
În acelasi timp are loc consolidarea puterii lui Ceausescu.
– În 1967, devine presedinte al Consiliului de Stat
– controleaza Consiliul Apararii
– în 1974 devine presedinte al României
Pe plan extern:
– a urmarit sa câstige simpatia occidentului
– România a fost prima tara socialista care a stabilit relatii diplomatice cu Republica
Federala Germania (1967)
– apogeul popularitatii a fost atins în august 1968, când a condamnat energic interventia
militara a URSS si a altor state membre ale Pactului de la Varsovia în Cehoslovacia, actiune
la care România nu a participat
– popularitatea creste, România este vizitata de lideri occidentali, încheie acorduri cu Banca
Mondiala, Fondul Monetar International (FMI)
A doua etapa a regimului Ceausescu (1971-1980) a avut punctul de pornire în China si în
Coreea de nord. Inspirat de realitatile din aceste state, lanseaza documentul “Tezele din Iulie”
prin care inaugureaza revolutia culturala. Promoveaza cultul personalitatii, reîntoarcerea la un
regim autoritar de tip neostalinist.
Congresul XI al PCR (noiembrie 1974) a adoptat “Programul Partidului” ce viza “faurirea
societatii socialiste multilateral dezvoltate si înaintarea României spre communism”.
Pe plan economic:
– se revine la control total asupra întreprinderilor
– s-au realizat mari investitii (Casa Poporului, Transfagarasanul)
– creste datoria externa (peste 10 miliarde USD
– se hotaraste achitarea datoriei prin restrângerea importurilor si a consumului intern; scade
nivelul de trai
– nemultumirile populatiei sporesc; au loc actiuni precum:
Greva minerilor din Valea Jiului (1977)
Revolta de la Brasov (1987)
Disidenta anticomunista
Disident=persoana care a avut opinii contra regimului
Rezistenta fata de regim a îmbracat diverse forme:
– între 1949-1956, mai multe grupuri înarmate au actionat împotriva regimului în
diversizare. Membrii acestora erau animate de ideea ca “vin americanii” si îi vor ajuta sa
rastoarne regimul communist. Formatiuni cu supravietuire mai mare au fost: “Haiducii
Muscelului” (organizata de Toma Arnautoiu si Gheorghe Arsenescu)
– cea condusa de Ion Gavrila Ogoreanu din muntii Fagarasi
– o dârza rezistenta a opus taranimea fata de colectivizarea fortata;
Eliberarea detinutilor politici în 1964 si relativa relaxare nu a însemnat încetarea actiunilor de
protest. O parte a intelectualitatii românesti a format o disidenta contra politicii lui Ceausescu:
– printre primii intelectuali disidenti se numara Paul Goma care a adus în atentia regimului
problema respectarii drepturilor omului; în 1977 scriitorul se alatura miscarii reformatoare din
Cehoslovacia, numita “Carta 77”
– unii intelectuali au protestat la posturile de radio precum “Europa Libera”. În 1982 Doina
Cornea, profesoara la universitatea din cluj, a trimis la “Europa Libera” “Scrisoarea celor care

3
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

nu au uitat sa gândeasca”, un rechizitoriu al abuzurilor regimului.

– A existat o disidenta si în interiorul nomenclaturii: în 1989, la Europa Libera a fost
difuzata “Scrisoarea celor 6” semnata de 6 veterani ai PCR; era o acuzatie adusa politicii lui
Ceausescu de încalcare a drepturilor si libertatilor democratice.
– Exista nemultumiri si în mediul muncitoresc:
– Greva minerilor din ValeaJiului (1977)
Revolta de la Brasov (1987)
Nemultumirea generala va determina înlaturarea lui Ceausescu.

Romania Postbelica – Stalinism, National Comunism si Disidenta Anticomunista

A. Tranziţia spre comunism. Impunerea modelului sovietic

Instaurat în anii 1945-1946 cu sprijin sovietic, regimul a copiat modelul sovietic şi a fost condus
deGheorghe Gheorghiu Dej(1945-1965) şi Nicolae Ceauşescu(1965-1989). După etapă
copierii modelului sovietic şi a subordonării necondiţionate faţă de Moscova 1945-1958, a
urmat etapa relativei liberalizări şi modelului „naţional-comunist 1958-1971, după care
începând cu 1974, Ceauşescu a impus un regim neostalinist bazat pe voluntarism, autoritarism,
autarhie economică, cult al personalităţii, comunism dinastic, privaţiuni extreme impuse
populaţiei. Etapele preluării puterii au fost realizate cu sprijinul ocupantului sovietic astfel:

– 23 august 1944- 6 martie 1945, subminarea din interior a guvernelor C-tin Sănătescu şi
Nicolae Rădescu

– 6 martie 1945, impunerea cu forţa de reprezentantul sovietic AI Vîşinski a guvernului

criptocomunist dr.Petru Groza

– 6 martie 1945- 19 noiembrie 1946, preluarea controlului armatei, administraţiei şi justiţiei şi

epurarea necomuniştilor sub lozinca „democratizării şi denazificării”. Ignorarea prerogativelor
regale şi „absorbţia” PSD în PCR sub numele de PMR

– 19 noiembrie 1946 – 30 decembrie 1947, reprimarea opoziţiei, falsificarea alegerilor din 19

noiembrie, lichidarea PNŢ şi PNL, abolirea monarhiei şi proclamarea RPR

– 1948-1963, lichidarea în sistemul penitenciar al elitelor politice, religioase şi culturale

necomuniste(CIC Brătianu, Gh.Brătianu, I Maniu, I Mihalache, monseniorul Ghika)

B. Mecanismele de preluare a puterii de către Partidul Comunist

B.1.ACŢIUNI DIPLOMATICE. Lovitura de stat de la 23 august 1944 a transformat

statutul Partidului Comunist Român, de la o mică grupare politică, constrânsă să ţină seama de
orientările politice hotărâte la Moscova, într-un un factor influent pe scena politică
românească. Stalin a folosit Convenţia de armistiţiu semnată la 12 septembrie 1944, pentru
a submina efectele loviturii de stat din 23 august. Convenţia declara România o ţară înfrântă în

4
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de
război către URSS în valoare de 300 000 000 $, urmând a fi achitate în decurs de 6 ani, în
produse petrolifere, lemnoase. Acordul de ia Moscova (9 octombrie 1944) a constituit pasul
final al sovieticilor în obţinerea recunoaşterii de către Occident a dominaţiei lor în România.
Convorbirile Churchill-Staiin privind delimitarea zonelor de interes în Europa de SE s-au
concluzionat prin „acordul de procentaj”, în România influenţa sovietică fiind stabilită la 90%.
Semnarea, la 10 februarie 1947, a Tratatului de ia Paris, în situaţia în care României nu i se
recunoştea beligeranta, iar aceasta nu accepta să participe la lansarea Planului Marshall, a
marcat intrarea statului român sub „umbrela” Moscovei şi a accelerat schimbarea vechiului
regim.

B.2. PREZENŢA ARMATEI ROŞII. Armata Roşie „eliberase” ţările est-europene printr-un
accident al istoriei care nu fusese previzibil înainte de război. Odată prezentă însă în aceste ţări,
ea a jucat rolul principal în instaurarea regimurilor comuniste. Fără aceste trupe, comuniştii
locali ar fi rămas nişte forţe politice periferice. La 28 februarie 1945, Andrei
Vîşinski, adjunctul ministrului de externe, a fost trimis de Moscova pentru a conduce ofensiva
comuniştilor pentru preluarea puterii, a cerut regelui înlocuirea guvernului Rădescu cu un
guvern condus de Petru Groza. Reprezentantul Moscovei venise cu scopul de a folosi toate
mijloacele pentru a instaura un guvern prosovietic. Legea nr.461 din septembrie
1944elaborată de ministrului justiţiei (comunist), Lucreţiu Pătrăşcanu, în mare parte de
inspiraţie sovietică, a epurat din viaţa publică pe toţi cei care se opuneau acaparării puterii de
către PCR.

B.3. AGITAŢIA, TENSIUNEA POLITICĂ, GREVA. Până la formarea primului guvern

comunist au fost urmărite ca obiective imediate crearea unor puternice tensiuni între populaţie
şi administraţia locală(tensiuni legate de apropiata reformă funciară), înlăturarea prin forţă
a unor prefecţi şi primari consideraţi reacţionari, organizarea unor „greve spontane” de
către sindicatele comuniste (ceferişti, tipografi), totul fiind dublat de o furibundă campanie de
presă îndreptată împotriva a tot ceea ce însemna trecutul interbelic.

B.4. FOLOSIREA PCR CA ELEMENT ESENŢIAL ÎN POLITICA LUI

STALIN. Guvernul prezidat de Petru Groza era un guvern minoritar, impus de către
URSS Niciun membru al celor două partide democrate PNL, PNŢ, nu făcea parte din acest
guvern în care toate poziţiile cheie erau deţinute de comunişti. GREVA REGALĂ din august
1945, când regele Mihai I i-a cerut lui Petru Groza să demisioneze, acesta a refuzat încurajat de
reprezentanţii sovietici din Comisia Aliată, l-a determinat pe rege să se retragă din viaţa politică
şi refuză să semneze legile elaborate de guvern, în speranţa că va determina astfel căderea
executivului condus de Petru Groza. Refuzul regelui de a mai semna actele guvernului nu a avut
consecinţe majore, pentru că regimul instalat a pus in vigoare, fără semnătura regelui, actele
legislative emise. În sprijinul regelui, la 8 noiembrie 1945, a avut loc o manifestare organizată
de partidele politice istorice şi tineretul universitar. Singura consecinţă concretă a grevei regale
a fost condiţionarea de către SUA şi Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la desfăşurarea
alegerilor, a doi miniştri din partea opoziţiei. Au fost desemnaţi doi miniştri secretari de stat:
Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL), a căror influenţă în guvern era însă
neînsemnată.

5
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

B.5. MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE. Alegerile de la 19 noiembrie 1946 s-au

desfăşurat într-o atmosferă tensionată. Rezultatele indicau victorie copleşitoare a Blocului
Partidelor Democratice (BPD), cu aproximativ 70% din voturi şi 349 locuri. Dovezile
descoperite după 1989 arată că, în ziua alegerilor, s-a întâmplat exact contrariul, naţional
ţărăniştii erau pe punctul de a câştiga o victorie zdrobitoare. Se pare că în momentul în care
liderii comunişti şi-au dat seama de amploarea înfrângerii lor, au suspendat anunţarea
rezultatelor şi au trimis instrucţiuni pentru revizuirea cifrelor astfel încât ele să indice o victorie
a BPD. Deşi SUA şi Marea Britanie au denunţat alegerile, niciuna nu a sprijini partidele istorice.

B.6. ANIHILAREA OPOZIŢIEI DEMOCRATICE. Pretextul, în cazul PNŢ, a

fost înscenarea de la Tâmădău (lângă Bucureşti), când 14 membri ai partidului au fost arestaţi
în momentul când intenţionau să părăsească ţara. La 29 iulie 1947, luliu Maniu a fost arestat,
iar PNŢ a fost scos în afara legii. Maniu şi legii săi au fost acuzaţi de trădare şi de a fi conspirat
cu agenţi secreţi americani şi britanici din Bucureşti pentru a răsturna guvernul Groza. La 11
noiembrie 1947, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, Iuliu
Maniu şi-a găsit sfârşitul în penitenciarul de la Sighet, în 1953, iar Ion Mihalache în 1963 în
puşcăria de la Râmnicu Sărat. PNL a ales calea autodizolvării. Gheorghe Tătărescu şi
fracţiunea sa liberală au fost menţinuţi atâta timp. Comuniştii l-au obligat să demisioneze din
funcţia de ministru de externe la 6 noiembrie 1947, fiind înlocuit cu Ana Pauker.

B.7. ÎNLĂTURAREA ULTIMELOR INSTITUŢII ALE REGIMULUI

DEMOCRATIC. Pe măsură ce comuniştii s-au îndreptat spre monopolul asupra puterii
politice, monarhia devenise o anomalie.Temându-se că acest ultim vestigiu al vechii ordini ar
putea încă să mai servească drept centru de opoziţie faţă de noua societate, PCR a făcut ultimul
pas spre asigurarea dominaţiei sale asupra ţării,forţându-l pe regele Mihai să abdice la 30
decembrie 1947. Proclamarea Republicii Populare Române în aceeaşi zi, cum s-a spus, în 45
de minute, de un Parlament aflat în vacanţă care a legitimat lovitura de stat, a reprezentat
punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.

C. Transformarea societăţii – Politica de industrializare

Se copia modelul sovietic al unui pivot de industrie grea, dublat de urbanizare forţată şi
acumularea plus valorii în investiţii gigantice, ignorând nevoile populaţiei. Etapele
industrializării au fost:

– 11iunie 1948, naţionalizarea fabricilor, uzinelor, băncilor şi societăţilor de transport şi credit

– 1948-1958, creacrea unei industrii grele, miniere şi siderurgice de tip sovietic, concomitent
cu achitarea despăgubirilor de război către URSS şi jefuirea resurselor naţionale în favoare
URSS prin intermediulSOVROMURILOR

– 1958- 1980, continuarea modelului economic sovietic, dar cu tentă românească şi anume a
principiului„ repartizării unitare şi echilibrate a industriei în plan naţional
„, respingerea planului Valev,constituirea de firme mixte, import de tehnologie şi capital
prin împumuturi exterme şi o relativă prosperitate a populaţiei în perioada 1960-1977

6
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

– 1981-1989, pe fondul crizei petroliere, se produce o scădere a eficienţei economice, dublat de

politica megalomanică a lui Ceauşescu în domeniul construcţiilor şi a forţării exportului de
alimente pentru achitarea datoriei externe. Cresc privaţiunile populaţie în domeniul utilităţilor,
medicamentelor, divertismentului şi alimentaţie şi colapsul economic devine realitate

D. Transformarea societăţii – colectivizarea şi lumea satului

Se urmărea realizarea modelului agricol sovietic şi totodată desfiinţarea proprietăţii rurale,

aservirea economică şi dominarea politică a ţărănimii. Etapele colectivizării au fost:

– 1948-1953, iniţierea unor măsuri dure ce au dus la o opoziţie marcată prin revolte şi răscoale
locale, sprijinirea miscărilor de rezistenţă anticomunistă

– 1954-1958, eşecul colectivizării, redusă la circa 10-12% din proprietăţi, rezistenţa ţăranilor,
moartea lui Stalin şi evenimentele din 1956 din Ungaria, au determinat regimul să dea înapoi,
trecând la mijloace de convingere propagandistică, reducând cotele obligatorii şi susţinând
modelul alternativ al„întovărăşirilor”

– 1958-1962, revenirea la măsurile brutale şi dure, dublate de „demascarea chiaburilor”,

arestări, torturi şi asasinate, soldate cu colectivizarea a 90% din pământuri

– 1962-1977, pe baza irigării, mecanizării şi chimizării, se produce ocreştere a producţiei fără

a se atinge un nivel mai mare de 50% din producţia agricolă a statelor occidentale

– 1977-1989, accentuarea crizei prin reducerea productivităţii şi eficienţei, dublată de

politica„sistematizării rurale” începută în 1971 în Ilfov şi extinsă din 1974, reducerea loturilor
individuale la 2.500mp, creşterea presiunii asupra producătorilor liberi (deţineau 8% din
pământuri şi asigurau 60% din cererea pieţii), raportări false şi festiviste, destinarea a circa 75%
din alimente exportului, în vederea achitării forţate a datoriei externe

E. Lupta pentru putere

Gheorghe Gheorghiu Dej preferat de Stalin pentru originea românească şi muncitorească

lichidează opoziţia din partid executându-i pe Ştefan Foriş(fost conducător comunist din anii
celui de al Doilea Război Mondial) – 1946 şi Lucreţiu Pătrăscanu(ideolog comunist şcolit în
Occident, acesta ar fi putut să devină oricând un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost
iertat niciodată. Arestat din 1948, a fost ţinut în izolare şi anchetat dur pentru a recunoaşte
acuzaţii fanteziste vizând trădarea sa. După moartea lui Stalin, Dej decide suprimarea lui
Lucreţiu Pătrăşcanu) – 1954, îndepărtând de la putere gruparea moscovită Ana Pauker – Vasile
Luca – Teohari Georgescu în 1952, dar şi pe Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi în
1957. După moartea lui Dej lupta pentru putere este căştigată în 1965 de Nicolae
Ceauşescu, care „reabilitează” victimele lui Dej(în aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a CC
al PCR, noul lider de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, aducea grave acuzaţii lui Dej, privind
implicarea sa în cazurile Ştefan Foriş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, precum şi în crimele săvârşite de
Securitate în timpul său), îl marginalizează pe oponentul său Alexandru Drăghici inlătură

7
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

„vechea gardă” şi din deceniul opt trece la un comunism didastic de tip neostalinist, cu influente
chineze şi nord coreene.

E. Represiune şi dizidenţă anticomunistă

La 30 august 1948 se constituie Miliţia şi Securitatea, ca organe represive de model sovietic şi

incadrate iniţial cu „specialişti şi consilieri sovietici”. Securitatea încadrată iniţial cu
semianalfabeţi folosind metode de reprimare brutală, avea circa 50.000 de angajaţi. Ea a produs
peste 200.000 de arestări, circa 40.000 de deporări în Bărăgan şi aproximativ 90.000 de morţi
la Canal, în minele de cupru şi plumb sau în inchisori cum ar fi Sighet, Aiud, Gherla, Periprava,
Salcia. Au fost lichidaţi liderii şi militanţii PNŢ, PNL, mişcării legionare, social-democraţii ce
au refuzat absorbţia în PMR, clerul greco-catolic, funcţionarii, ofiţerii şi subofiterii regalişti,
studenţii, intelectualii necomunişti, partizanii anticomunişti şi ţ-ăranii ce se opuneau
colectivizării. Rezistenţa s-a manifestat prin revolte şi răscoale ţărăneşti, neplata cotelor
agricole, opoziţia la colectivizare, rezistenţa de partizani în munţi şi în zonele
împădurite(deosebit de intensă până în 1959). După consolidarea sistemului, se manifestă o
dizidenţă intelectuală, colaborarea cu posturile de radio Vocea Americii şi Europa Liberă, greve
(minerii din Lupeni – august 1977, studenţii ieşeni – 1985, muncitorii braşoveni – 15 noiembrie
1987) şi chiar în partid(C-tin Pârvulescu -1979, „scrisoarea celor 6” – 1989.

Construcţia democraţiei postdecembriste

A. Dizidenţa românească avea o componentă din interiorul PCR – Ion Iliescu, Paul Niculescu
Mizil şi Gh. Rădulescu, contestarea lui Ceauşescu la Congresul XII al PCR – 1979 de către C-
tin Pîrvulescu,dizidenţa intelectualilor din ţară şi exil – Paul Goma, Doina Cornea, Mihai
Botez, Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Ion Puiu, Gh. Calciu Dumitreasa, la care se adaugă în
martie 1989 „scrisoarea celor şase” semnată de Silviu Brucan, Al.Bârlădeanu, Gh.Apostol,
Corneliu Mănescu.

B. Căderea lui Ceauşescu începe odată cu mişcările de la Timişoara din 16 decembrie

1989, urmat de confruntări şi preluarea controlului oraşului de revoluţionari – 20
decembrie, extinderea în Bucureşti în timpul mitingului organizat de Ceauşescu – 21
decembrie, fuga cuplului dictatorial şi preluarea puterii de FSN – 22 decembrie, arestare,
judecarea de urgenţă şi executarea cuplului Ceauşescu – 25 decembrie.Evenimentele violente
au continuat în perioada 22-25 decembrie 1989, ceea ce a sporit numărul victimelor revoluţiei
anticomuniste din România. Dacă în alte state est-europene regimurile comuniste s-au prăbuşit
fără vărsare de sânge, în România acest proces s-a realizat prin violenţă, bilanţul oficial al
evenimentelor fiind de 1 104 morţi şi 3 321 de răniţi, civili şi militari.

C.Statul de drept. Regăsirea pluralismului politic. FSN a anunţat revenirea la

pluralism(reapar PNŢ, PSD, PNL, se creează UDMR, Vatra Românească), FSN devine partid
şi câştigă detaşat alegerile dinmai 1990 (victoria FSN -66% voturi şi a candidatului său la
preşedinţie, Ion lliescu- 85% din voturi, duce în zilele de 13-15 iunie la evenimente violente,
ca urmare a atacării unor instituţii publice de către grupuri de manifestanţi şi a ripostei vioiente
a minerilor veniţi din Valea Jiului în apărarea puterii; ei au evacuat Piaţa Universităţii, au
devastat sediile PNŢCD şi PNL, precum şi pe cele ale unor ziare, au molestat numeroşi
cetăţeni). Constituţia din 1991(modificată în 2003) proclama un stat de drept democratic şi

8
III C. Romania postbelica STALINISM, NATIONAL COMUNISM SI DISIDENTA ANTICOMUNISTA

social, bazat pe pluralism, separarea puterilor în stat, garantarea democraţiei şi drepturilor

cetăţeneşti, independenţa justiţiei, republică semiprezidenţială, parlament bicameral.