CATEGORII SPECIALE DE ELEVI

Elevii cu rezultate şcolare inferioare posibilităţilor intelectuale

personale
Prin „elevi cu subrealizare şcolară” literatura domeniului desemnează atât pe acei
elevi care se află în situaţii de nepromovare a sarcinilor şcolare cât şi pe acei care nu îşi ating
cotele personale ale performanţei în diferite domenii de activitate şcolară datorită unei
multitudini de variabile de personalitate care interacţionează pe perioade îndelungate de timp
cu condiţiile neadecvate de mediu educaţional formal şi informal. Aceşti elevi reprezintă
circa 5% din topul performerilor la testele de inteligenţă cu administrare individuală. Aceştia
manifestă frecvent:

 imaturitate socială;
 dificultăţi emoţionale;
 comportamente antisociale;
 imagine de sine diminuată.

Aceşti copii încep şcoala în mod strălucit, parcug primele clase fără efort datorită
excepţionalei lor rapidităţi de a înţelege şi integra tot ce află, dar, mai târziu, se găsesc în
situaţii de eşec şcolar. La originea acestei situaţii se află:

a) factori de personalitate;
b) de mediu familial;
c) de mediu şcolar.

a) Factori de personalitate
- Infantilism social, dereglări emoţionale, comportament antisocial, neîncredere în sine,
motivaţie şcolară scăzută, motivaţie puternică de afiliere la grupuri extraşcolare;
- Tendinţa de a atribui succesul talentului înnăscut sau inspiraţiei (în mod contrar, elevii
performanţi atribuie succesul, în primul rând, eforturilor personale);
- Tendinţa de a atribui eşecul hazardului sau destinului;
- Lipsa perseverenţei;
- Autoexprimarea neadecvată, incapacitatea de a stabili relaţii sociale pozitive.

b) Mediul familial

Condiţiile de mediu familial care corelează semnificativ cu subrealizarea şcolară sunt

următoarele:

- Respingerea sau ostilitatea părinţilor faţă de dorinţele copilului;

- Expectanţele exagerate şi presiunile către învăţare fără încurajare continuă şi suport
afectiv;
- Atitudine restrictivă, severă faţă de copil;
 - Atitudini negative faţă de profesor, şcoală, activitate intelectuală in extenso.

Diferenţa majoră dintre mediile familiale ale elevilor performanţi şi, respectiv, cu
subrealizări constă în climatul psihologic şi nu în standardele economice sau culturale. În
primul caz, familia alocă mai mult timp copiilor şi manifestă un interes deosebit pentru
educaţia acestora. Părinţii copiilor cu subrealizări nu sunt mulţumiţi de rolul lor parental, au
niveluri proiectate şi nu au încredere în posibilităţile şi în succesul copiilor. Relaţia tată-fiu
este slabă şi axată pe autoritate, în timp ce copii performanţi se identifică puternic cu părinţii
care, la rândul lor, susţin afectiv atingerea unor standarde înalte de performanţe din partea
copilului.

c) Mediul şcolar

În general, şcoala exercită o puternică presiune către conformism. Experţii domeniului

sunt unanim de acord afirmând că intervenţiile restrictive şi represive ale profesorilor
provoacă ostilitatea faţă de autoritatea şcolară şi faţă de studiu, în general.

Sondajul iniţiat de Mensa – Franţa în cadrul unui grup de liceeni cu potenţiale

intelectuale înalte a depistat că 36% dintre elevi au trăit cel puţin un conflict particular cu un
profesor. Din imaginea tipică a unui astfel de elev răzvrătit din cauza lipsei de înţelegere a
educatorilor se detaşează:

- Convingerea că nu este înţeles corect;

- Refuzul de a se exprima, de a se justifica;
- Neîncredere până la extrem;
- Permanenta stare de conflict cu el însuşi şi cu alţii;
- Lipsa de spontaneitate, de naturaleţe, de încredere în partenerii actului de educaţie.

În ciuda tuturor acestor închideri, achiziţiile cognitive la diverse discipline sunt de

multe ori precise, profunde şi supuse unui proces intens de reflecţie. Se pare că principala
sursă de alimentare a subrealizării şcolare o reprezintă substimularea şi subsolicitarea.

Literatura domeniului consemnează trei faze ale subrealizării şcolare, în funcţie de

gravitate:

a) Subrealizarea şcolară incidentală, când elevul obţine note mari şi foarte mari ca
urmare a îndeplinirii sarcinilor standard, dar care nu-i solicită capacităţile maxime
personale;
b) Subrealizare şcolară moderată concoretizată prin obţinerea unor note mediocre,
nealarmante din punct de vedere al exigenţelor formale de continuare a studiilor,
dar mult sub nivelul posibilităţilor intelectuale personale;
c) Subrealizare scolară severă, manifestată prin situaţii de corijenţă sau repentenţie
în condiţiile unui potenţial intelectual performant.

Factorii educaţionali care favorizeză cel mai frecvent subrealizarea ( Butler-Por,

1984, 1992) sunt:
 - Insuficienta cunoaştere a caracteristicilor şi nevoilor specifice ale indivizilor înalt
abilitaţi intelectual;
- Incapacitatea profesorilor de a identifica înalta abilitate în formele ei de manifestare
mai putin familiare sau nonconvenţionale.

SECENARIUL – ROBOT AL EŞECULUI ŞCOLAR

Primele clase decurg fără dificultăţi deosebite. Copilul lucrează foarte puţin în timpul
liber, dar obţine note mari, este întotdeauna printre primii, fără a fi însă primul. O vagă
plictiseală se instalează în timpul lecţiilor şi este uşor neatent, distrat, apatic sau obraznic.

În general, reţine ideile unui text după o singură lectură.

Peste câţiva ani materia devine mai complexă, iar asimilarea ei se bazează din ce în ce
mai mult pe cunoştinţele dobândite anterior. Neavând deprinderea de asmilare prin exerciţii,
repetiţii, sistematizări, recapitulări, se vede în strania postură de a nu mai avea succes ca
înainte, de a claca. Colegii nu-l mai admiră, profesorii nu-l mai apreciază, părinţii nu mai sunt
mândri de el. Situaţia se agravează progresiv. La adolescenţă, succesele sale strălucitoare din
copilărie sunt doar amintiri estompate. Imaginea de sine este uşor nesatisfăcătoare. Pe măsura
accentuării insuccesului şcolar se identifică cu o imagine din ce în ce mai devalorizantă şi
pentru care nu găseşte explicaţii raţionale. Şocul se amplifică radical în cazul repetenţiei
putând marca întreaga viaţă.

Unii copii şi adolescenţi găsesc totuşi suficientă energie şi dorinţă de reuşită pentru a
trece cu bine de examenul psihologic al eşecului şcolar redobândind o imagine de sine
pozitivă.

Efectele psihologice ale subrealizării şcolare aspura vieţii adulte

Un studiu iniţiat în 1987 a comparat evoluţia după 13 ani de la terminarea liceului a

unui grup de indivizi performanţi vs indivizi cu subrealizare şcolară (Tassel – Baska, 1991).
La toţi indicatorii consideraţi (1. probabilitatea continuării studiilor în colegii şi universităţi;
2. probabilitatea ocupării unor posturi corespunzătoare capacităţii personale; 3.
probabilitatea evitării divorţurilor) indivizii performanţi în şcoală au obţinut cote
semnificativ mai ridicate.

Sugestii pentru limitarea fenomenului de subrealizare şcolară

1. Consilierea individuală focalizată pe compensarea imaginii de sine diminuate a

complexelor de inferioritate sau pe strategii metacognitive de automonitorizare şi
de autocontrol asupra impulsurilor negative. Cercetătorii au constatat că
activităţile de consiliere nu ameliorează semnificativ rezultatele şcolare, dar au
efecte pozitive de lungă durată asupra caracteristicilor pozitive de personalitate
2. Modificarea situaţiilor instructuv-educative constă în diferenţierea asistenţei
pedagogice pe grupe de elevi cu subrealizare şcolară de aproximativ aceeaşi
gravitate şi având aproximativ aceeaşi etiologie. În unele cazuri se impune
 individualizarea completă a programului instructiv-educativ pe o anumită
perioadă de timp.

Aceste demersuri au ca principal obiectiv orientarea elevului către performanţa

şcolară.

ÎNTREBĂRI

Rezolvarea problemei eşecului şcolar prin refugiul într-o boală imaginară este o
reuşită, sau, mai degrabă, o involuţie?

Rata elevilor cu rezultate şcolare inferioare posibilităţilor intelectuale personale este

mai mare în familiile cu standarde economice ridicate sau în cele cu status economic
coborât?