3.3.

Analiza capacitatii de autofinanţare şi a autofinantarii

Capacitatea de autofinanţare reflecta potentialul financiar de crestere economică a
întreprinderii, respectiv sursa interna de finanţare generala de activitatea indsutriala şi
comerciala a acesteia destinata sa asigure.
- finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente;
- cresterea fondului de rulment;
- finanţarea totala sau partiala a noilor investitii;
- rambursarea imprumuturilor constractate;
- remunerarea capitalurilor investite.
Capacitatea de autofinanţare se paote determina pe baza elementelor din contul de profit şi
pierdere, prin doua modalitati astfel:
a) prin procedeul deductiv, care presupune adaugarea la rezultatul burt al exploatarii
(excedent brut sau deficit brut) a sumei altor venituri monetare (alte venituri din
exploatare, alte venituri financiare şi alte venituri extraordinare) şi scazand suma altor
cheltuieli monetare (alte cheltuieli pentru exploatare, alte cheltuieli financiare, ale
cheltuieli extraordinare, participarea salariatilor la rezultate, impozitul pe profit).
Metodologia de determinare a CAF, potrivit acestei modalitati, se prezinta dupa cum urmeaza:
REZULTATUL BRUT AL EXPLOATARII (excedent brut sau deficit brut)
+ Alte venituri din exploatare
- Alte cheltuieli pentru exploatare + Venituri financiare*
- Cheltuieli financiare** + Venituri extraordinare***
- Cheltuieli extraordinare****
- Participarea salariatilor la profit
- Impozit pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE A EXERCITIULUI

Capacitata de autofinanţare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a

întreprinderii, care nu are decat în caracter potential, daca nu este sustinut de mijlaoce
financiare efective. Surplusul monetar degajat prin cresterea trezoreriei nete, adica cash-flow,
dovedeste ca cea mai mare parte a capacitatii de autofinanţare trebuie sustinuta de o trezorerie
efectiv disponibila.
b) prin adaugarea la rezultatule exercitiului a categoriilor de cheltuieli neimplicate,
potrivit metodei anterioare (cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele) şi scaderea
veniturilor neluate în calcul, potrivit aceleiasi modalitati (venituri din provizioane,

5
 venituri din vanzarea activelor şi subventii pentru investitii virate asupra rezultatului)
astfel:

REZULTATUL NET AL EXERCITIULUI(profit net sau pierdere)

+ Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele ( de exploatare, financiare şi extraordinare)
calculate
- Venituri din provizioane (din exploatare, financiare şi extraordinare)
+ Valoarea neta contabila a elementelor de activ cedate
- Venituri din vanzarea de active
- Subventii pentru investitii virate asupra rezultatului exercitiului

= CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE A EXERCITIULUI

Se observa ca nici un din cele doua metode de calcul a capacitatii de autofinanţare nu

are în vedere masura în care veniturile corespund incasarilor, iar cheltuielile platilor.
Presupunand ca toate vanzarile sunt incasate pe parcursul exercitiului şi toate cheltuielile (cu
exceptia amortizarilor) sunt platite, se paote calcula capacitatea de autofinanţare, identificata
în acest caz cu fluxul net de trezorerie degajat în cursul exercitiului, sau autofinanţarea
incasata.
În majoritatea cazurilor practice veniturile realizate şi cheltuielile angajate nu sunt
integral incasate, respectiv platite pe parcursul exercitiului. Cu toate acestea, tinand cont ca
fluxurile din decalajele de incasari şi plati sunt în general de scurta durata şi sunt compensate
de decalajele exercitiului precedent, se poate face afirmatia ca marimea capacitatii de
autofinanţare reflecta aproape exact fluxul net de trezorerie degajat în cursul exercitiului
curent.
Capacitatea de autofinanţare nu reprezinta o autofinanţare potentiala. Bogatia creata în
mod real se apreciaza dupa deducerea remunerarii actionarilor.
În esenta, capacitatea de autofinanţare reprezinta un indicator care exprima
independenta financiară a întreprinderii, reflectand un flux de disponibilitati potential sau real.
Marimea sa depinde, pe de o parte, de rentabilitatea întreprinderii, iar pe de alta parte, de
politica de investitii a întreprinderii şi de metodele de amortizare a activelor imobilizate.
Pe baza capacitatii de autofinanţare, se pot stabili o serie de indicatori utili în
aprecierea independentei financiare a întreprinderii:

6
 a) Capacitatea potentiala de rambursare a cheltuielilor financiare care
reflecta numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea cheltuielilor financiare, pe baza
capacitatii de autofinanţare anuale degajate de întreprindere.
Cheltuieli _ financiare
Ra 
CAF
b) Rata de finanţare a investitiilor anuale reflecta proportia în care
întreprinderea poate asigura finanţarea investitiilor anuale pe seama CAF, în situatia în care
intreaga suma ar fi alocata în acest scop.
CAF
Rb   100
Investitii _ anuale

c) Rata de acoperire a excedentului brut reflecta participarea fluxului

potential de lichiditati, din activitatea de exploatare, la formarea fluxului total de
disponibilitati al întreprinderii
CAF
Rc   100
RBR
d) Rata de acoperire a rezultatului exercitiului se determina ca raport intre
capacitatea de autofinanţare şi rezultatul exercitiului astfel:
CAF
Rd   100
Re zultatul _ exercitiului

Rezultatul exercitiului luat în calculul capacitatii de autofinanţare nu este în totalitate

disponibil pentru autofinanţare. De aceea, se paote afirma ca autofinanţarea reprezinta acea
parte din capacitatea de autofinanţare ramasa disponibila, dupa distribuirea dividendelor.
Aceasta pune în evidenta aptitudinea reala a întreprinderii de a se autofinanta, dupa deducerea
remunerarii actionarilor:

Autofinanţarea = CAF – Dividende distribuite

Autofinanţarea constituie o sursa interna destinata acoperirii nevoilor de finanţare ale

exercitiului viitor, expresie a bogatiei create de întreprindere. Ea este deterinata de cresterea
surselor obtinute din propria activitate a întreprinderii şi care vor ramane în mod permanent la
dispozitia acesteia pentru finanţarea activitatii viitoare.
În analiza autofinantarii distingem trei trepte: minima, de mentinere şi de dezvoltare.
 Autofinanţarea minima cuprinde suma amortizarii şi are rolul de a permite
mentinerea capacitatii întreprinderii. Datorita inflatiei şi evolutiei tehnologice, autofinanţarea
minima nu este suficienta pentru reinnoirea imobilizarilor necesare, pastrarii capacitatilor de
productie existente;

7
  Autofinanţarea de mentinere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea
cheltuielilor necesare mentinerii potentialului productiv şi, respectiv, pentru reinnoirea
imobilizarilor şi acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare ale
autofinantarii de mentinere sunt: amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din
valoarea imobilizarilor) şi provizioanele;
 Autofinanţarea de dezvoltare cuprinde, pe langa cea de mentinere, o parte din
rezultatul exercitiului, astfel incat sa permita modernizarea şi cresterea capacitatilor de
productie.
Importanta autofinantarii poate fi argumentata prîntr-o serie de avantaje pe care
aceasta le ofera întreprinderii:
 Reprezinta o sursa independenta şi stabila, respectiv un mijloc sigur de finanţare în
anumite situatii conjuncturale nefavorabile pentru întreprindere;
 Confera întreprinderii libertatea de actiune, prin aceea ca autonomia financiară
dobandita prin autofinanţare ii ingaduie acesteia independenta de gestionare fata de
organismele financiare şi de credit;
 Este indispensabila pentru finanţarea investitiilor (de mentinere, de inlocuire, de
crestere), cu conditia realizarii unor investitii utile şi nu de irosire a resurselor;
 Permite franarea indatorarii şi, implicit, reducerea cheltuielilor financiare;
 Constituie un indicator pe baza caruia se poate masura randamentul capitalurilor
proprii, respectiv rentabilitatea financiară;
 Reprezinta premisa deschiderii accesului pe piata de capital şi în atragerea de capital
extern.
Prin dimensiunea sa, autofinanţarea degajata de întreprindere joaca un puternic rol de
semnalizator al performanţelor întreprinderii, sugerand potentialilor investitori capacitatea
acesteia de a utiliza eficient capitalurile incredintate şi de a asigura o remunerare atragatoare.
Pentru creditori, marimea absoluta şi relativa a autofinantarii certifica capacitatea de
rambursare de catre întreprindere a sumelor imprumutate, cât şi nivelul riscului de neplata.
În analiza economică, pe langa evolutia autofinantarii în marime absoluta, se urmaresc şi
ratele autofinantarii, şi anume:
a) Rata autofinantarii investitiilor anuale:
Autofinantare
Ra   100
investitii _ anuale

b) Rata autofinantarii imobilizarilor corporale şi necorporale:

Autofinantare
Ra  100
Im obilizari _ corporale  Im obilizari _ necorporale

8
 c) Rata de finanţare a nevoilor globale de finanţare:
Autofinantare Autofinantare
Rc   100 
Nevoia _ de _ finantare Active _ imobilizate  Variatia _ NFR

Pe baza datelor din tabelul 11, procedam la stabilirea unor concluzii cu caracter
general privind analiza în dinamica a capacitatii de autofinanţare şi a autofinantarii.
Se observa ca în anul 2001 capacitatea firmei de a degaja resurse interne de finanţare
din propria sa activitate a scazut pentru ca în anul 2002 aceasta sa inceapa sa creasca, deci
capacitatea întreprinderii de a contribui la finanţarea nevoilor sale viitoare creste.
Chiar daca evolutia capacitatii de autofinanţare nu a fost liniara, ra totusi se mentine la
un nivel mediu care i-a permis întreprinderii sa-şi finanteze nevoile gestiunii interne, cresterea
de fond de rulment, sa-şi finanteze total sau partial noile investitii, sa-şi ramburseze
imprumuturile şi sa-şi remunereze capitalurile investite.
Diminuarea capacitatii de autofinanţare, în anul 2001, cu 63,64% s-a datorat scaderii
rentabilitatii activitatii firmei. În acest an întreprinderea a fost nevoita sa-şi caute surse de
finanţare externe.
Procedand la continuarea analizei capacitatii de autofinanţare, remarcam ca în anul
2002, acesta are o evolutie ascendenta (o crestere cu circa 520%) ca rezultat al politicii de
amortizare, al politicii fiscale şi a actiunilor întreprinderii pe linia cresterii rentabilitatii.
Cresterea capacitatii de autofinanţare este rezultatul imbunatatirii rentabilitatii întreprinderilor
analizate, urmare a sporirii volumului fizic al productiei vandute, al modificarilor structurale
şi a deiversificarii portofoliului de produse. Nu trebuie omis faptul ca datele în baza carora s-a
calculat capacitatea de autofinanţare nu sunt corelate cu rata inflatiei.
Din punct de vedere al factorilor care influenteaza asupra capacitatii de autofinanţare
se remarca, ca tendinta generala, cresterea mai rapida a cheltuielilor financiare fata de
veniturile financiare, urmare a cresterii gradului de indatorare al acestora, cu consecinte
asupra diminuarii capacitatii de autofinanţare.
De asemenea, impozitul pe profit urmareste evolutia rezultatului brut al exercitiului,
cresterea acestuia influentand în sensul scaderii capacitatii de autofinanţare.

Tabelul 12 Capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
EXCEDENTUL BRUT AL
1. 52.866.719 60.299.484 135.076.526
EXPLOATARII
2. + Alte cheltuieli din 19.102 2.366.390 2.106.641

9
 exploatare
- Alte cheltuieli din
3. 834.610 967.619 1.654.903
exploatare
4. + Venituri financiare 2.040.612 2.750.983 3.601.026
5. - Cheltuieli financiare 17.790.547 35.549.844 28.398.757
6. + Venituri extraordinare 1.111.203 1.153.131 3.030.179
7. - Cheltuieli extraordinare 4.666.710 5.688.456 6.494.410
- Participarea salariatilor la
8. 1.367.467 1.349.768 4.728.708
profit
9. - Impozit pe profit 8.401.396 8.379.777 11.776.603
CAPACITATEA DE
10. AUTOFINANŢARE A 22.996.906 14.634.524 90.760.991
EXERCITIULUI
11. Dividende distribuite 1.349.768 4.272.392 13.869.199
12. AUTOFINANŢAREA 21.647.138 10.362.132 76.891.792
Capacitatea potentiala de
13. rambursare a cheltuielilor 0,77(10 luni) 2,43(32 luni) 0,31(4 luni)
financiare
Rata de acoperire a
14. 43,48 24,27 67,19
excedentului brut

Evolutia ascendenta a capacitatii de autofinanţare, în anul 2002, acrediteaza ideea ca

prin marimea şi structura sa contribuie la mentinerea valorii întreprinderii, constituind, în
acelasi timp, un factor de crestere.
Prin dimensiunea sa, autofinanţarea concura la cresterea independentei financiare a
întreprinderii şi, respectiv, la consolidarea capacitatii de indatorare a acesteia. Aflata sub
incidenta celor doi factori, în baza carora se determina (capacitatea de autofinanţare şi
dividendele distribuite), se constata ca acestia influenteaza în mod diferit asupra autofinantarii
(modificarea capacitatii de autofinatare conduce la cresterea cutofinantarii, în timp ce
cresterea dividendelor concura la diminuarea acesteia).
Important este de subliniat faptul ca prin dimensiunea pe care o are, autofinanţarea
constituie un mijloc sigur de finanţare a propriei activitati, o sursa independenta şi stabila,
care permite interprinderii un grad mai mare de libertate în alegerea investitiilor, constituind,
totodata, un factor hotarator în reducerea cheltuielilor financiare.
În perioada analizata s-a luat în considerare o autofinanţare de dezvoltare care a
permis pe langa cea de mentinere şi o parte din rezultatul exercitiului, astfel incat a fost
posibila în aceasta perioada un amplu complex de modernizare a sectiilor din cadrul
întreprinderii.
Pentru aprecierea independentei financiare a întreprinderii, analiza economică
utilizeaza o serie de rate:

10
 - capacitatea potentiala de rambursare a cheltuielilor financiare are o evolutie diferita de
la o perioada de timp la alta necesara rambursarii acestora, functie de marimea anuala a
capacitatii de autofinanţare degajata de întreprindere. Se constata ca perioada de rambursare
inregistreaza un nivel ridicat în anul 2001 datorita cresterii mai accentuate a cheltuielilor
financiare fata de CAF.
- din punct de vedere al ratei de acoperire a excedentului brut, nivelul acesteia este sub
100% şi reflecta faptul ca suma cheltuielilor monetare de natura financiară şi/sau
extraordinara este mai mare decat veniturile financiare şi extraordinare monetaer. O astfel de
situatie se inregistreaza în mod frecvent atunci cand cheltuielile financiare cu dabnzile sunt
mai mari decat veniturile financiare.

3.4. Analiza riscului economic

Aprecierea riscului economic se bazeaza pe coeficientul levierului de exploatare CLE,
care caracterizeaza gradul de echilibrare a functionarii intreprinderii, exprimand
elasticitatea rezultatului exploatarii la variatiile vanzarilor.
CLE = Erexp/q = (ΔRexp/Rexp)/(Δq/q)
CLE, care masoara cresterea procentuala a rezultatului exploatarii antrenata de
cresterea cu 1 procent a vanzarilor, exprima în acelasi timp gradul de risc economic (sau de
exploatare) al intreprinderii.
CLE = RexpM/Rexpm, în care Rexp = q(p-v)-Cf, adica:
CLE = d[q(p-v) – Cf]/dq/[q(p-v) – Cf]/q = q(p-v)/[q(p-v) – Cf].
Se constata ca marimea CLE depinde de raportul dintre marja costurilor variabile,
q(p-v), si rezultatul exploatarii, q(p-v) – Cf, ceea ce arata ca pentru un nivel dat al productiei,
CLE este ce atat mai mare cu cat cheltuielile fixe sunt mai mari.
Pe plan financiar, rezulta ca daca o intreprindere are un coeficient al levierului de
exploatare ridicat schimbari mici ale vanzarilor vor avea consecinte importante asupra
rezultatului exploatarii; aceasta poate progresa foarte sensibil la o crestere a vanzarilor, dar
poate scadea mult la o reducere a acestora. Acesta este riscul de exploatare asumat de
intreprindere, cu atat mai ridicat cu cat cheltuielile fixe sunt mai importante. Cheltuielile fixe
reflecta amortizarea si sunt in legatura direct cu gradul de dotare tehnica al intreprinderii, cu
nivelul performantelor utilajelor, cu gradul lor de automatizare, etc.
Riscul economic este absent cand CLE = 0, ceea ce inseamna:
q(p-v)/[q(p-v) – Cf] = 0, ceea ce presupune: q(p-v) = 0, adica o marja a costurilor
variabile nula, in cazul egalitatii: p = v.

11
 CLE = 1 presupune egalitatea: q(p-v) = q(p-v) – Cf, ceea ce corespunde unor
cheltuieli fixe neglijabile (Cf -> 0), că urmare a unor utilaje invechite uzate; riscul economic
este minor, iar rezultatul exploatarii va evolua în acelasi ritm cu volumul vanzarilor: IRE = Iq.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat, intreprinderile
trebuie să-şi “variabilizeze” cheltuielile fixe, recurgand la reducerea stocului şi la
dezinvestire. În acelasi timp trebuie să-şi asigure o marja de securitate. Aceasta marja
reprezinta un excedent de vanzari fata de volumul critic, care arata cat poate scadea activitatea
fără riscul aparitiei pierderilor
3.5. Analiza riscului financiar
Riscul financiar caracterizeaza variabiltatea indicatorilor de rezultate sub incidenta
structurii financiare.
Masurarea riscurilor financiare la care se expune interprinderea face parte din analiza
situatiei financiare. Luarea oricarei decizii de finanţare a sti daca beneficiile posibile justifica
capitalurile ce trebuie dirijate.
Derularea unei activitati presupune existenta unor resurse, Aceste resurse pot deveni
fie din capitalurile proprii, fie din credite. Capitalul propriu şi imprumuturile, componente ale
capitalului uei firme se deosebesc fundamental prin costul pe care il genereaza. O firma care
recurge la imprumuturi trebuie sa suporte sistematic şi cheltuielile financiare aferente. De
aceea, indatorarea, prin marirmea şi costul ei, antreneaza o variabilitate a rezultatelor,
modifica deci şi riscul financiar. Prin urmare, putem afirma ca riscul financiar apare în
momentul apelarii la credite a finanta o activitate şi este legat şi de structura financiară
a firmei.
Riscul financiar se evalueaza prin masurarea elasticitatii rezultatului net la
modificarea rezultatului exploatarii, cu ajutorul coeficientului de levier financiar (CLF):
CLF = ERnet / Rexp = (ΔRnet/Rnet)/(ΔRexp/Rexp).
CLF exprima modificarea procentuala a rezultatului net antrenata de modificarea cu
un procent al rezultatului exploatarii si prezinta importanta pentru gestiunea financiara,
deoarece rezultatul net conditioneaza atat marimea beneficiului pe actiuni, a dividendelor pe
actiune, cat şi autofinantarea intreprinderii.1
Valoarea CLF creste odata cu cresterea cheltuielilor financiare şi ezxprima în egala
masura gradul de risc financiar asumat de intreprinderea care recurge la indatorare. Valorile
CLF reflecta urmatoarele situatii:
1. CLF = Rexp/(Rexp - Chfin) = 0: rezulta Rexp = 0;
2. CLF = Rexp/(Rexp - Chfin) = 1: rezulta Chfin = 0

1
Silvia Petrescu, Marilena Mironiuc, Analiza Economico-Financiara, Ed Tiparul, Iasi 2002.

12
 In cazul finantarii activitatii exclusiv din resurse proprii riscul financiar este absent, iar
rezultatul net evolueaza proportional cu rezultatul exploatarii (IRnet = IRexp)
3. CLF = Rexp/(Rexp/(Rexp - Chfin) = (Rexp/0) -> ∞, adica: Rexp = Chfin.
În cazul unor cheltuieli financiare mari, care pot absorbi rezultatul exploatarii,
insuficient pentru acoperirea obligatiilor financiare, riscul financiar este maxim,
amenintand supravietuirea intreprinderii.
Masurarea influentei politicei financiare, a structurii financiare asupra performatelor
firmei se realizeaza cu ajutorul unui indicator cunoscut în literature de specialitate sub
denumirea de “efect de levier financiar”(ELF).
ELF = CLF * ΔrRexp = ΔrRnet (%).
Levierul financiar masoara impactul apelarii, de catre un agent economic, la credite,
pentru a finanta o investitie, asupra rentabilitatii finaciare.
Nu orice act investitional este generator de efect de levier, spor de eficienta financiară.
El apare numai cand în momentul efectuarii acestuia exista diferenta intre rata rentabilitatii
financiare şi rata rentabilitaii economice.
Rentabilitatea economică (Re) exprima capacitatea capitalului investit de a

produce profit.

Re = (Profit net / Total activ) * 100

B CA
Re =   100 => Re = Mb * n
CA A

Unde: B – beneficiu;
CA –cifra de afaceri;
Mb – marja bruta la 1 leu vanzari (cifra de afaceri);
A - activ total;
n – viteza de rotatie a activelor atrase.
Rentabilitatea financiară (Rf) exprima capacitatea capitalurilor proprii de a

aduce profit.

Rf = (Profit net / Capitaluri proprii) * 100

Bn Dt
Re = At  Cp  100 => Rf = Re * gî

13
Unde : Bn – beneficiu net
Dt – datorii totale
Cp – capital propriu
gî – gradul de indatorare.
În cazul societatii analizate rentabilitatea economică şi, respectiv, rentabilitatea financiară a
inregistrat urmatoarele valori (tabelul 13):
Tabelul 13 Indicatorii rentabilitatii
Exercitiul financiar
Nr. Crt. Indicatori
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
Rentabilitatea
1. 4,87 2,93 5,62
economică (%)
Rentabilitatea
2. 10,58 5,41 9,01
financiară (%)

Analizand datele din tabelul anterior constatam ca în toti cei trei ani rentabilitatea
financiară este superioara rentabilitatii economice, situatie în care vom studia şi efectul de
levier, care exprima influenta pe care indatorarea o are asupra rentabilitatii financiare a
capitalului propriu.
Rentabilitatea financiară a capitalului propriu este în functie de structura
financiară a intreprinderii şi de diferenta intre rentabilitatea economică a intreprinderii şi
costul datoriei.

Rf = Re + (Re - I)* (Dt / Cp)

Unde: Rf – rentabilitatea financiară a capitalului propriu;

Re – rentabilitatea economică;
Cp –capital propriu;
I –rata dobanzii;
Dt – datorii totale.
În perioada analizata rata dobanzii a fost situata în jurul valorii de 60% (cu variatii mai
mari sau mai mici în functie de conjunctura economică). Vom folosi valoarea de 60%, ca
valoare medie, a ratei dobanzii pentru analiza efectului de levier în anii analizati.
Calculata în aceste conditii rentabilitatea capitalului propriu pentru perioada analizata
a fost de ( a se urmari tabelul 14):

Tabelul 14 Rentabilitatea capitalului propriu

14
 Exercitiul financiar
Nr. Crt. Indicator
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
Rentabilitatea
1. financiară a capitalului 9,49 4,86 8,24
propriu (%)

Efectul de levier a fost favorabil în toata perioada analizata. Astfel el genereaza o

crestere cu 4,62% în anul 2000, cu 1,98% în anul 2001, respectiv 2,61% în anul 200 a
rentabilitatii financiare fata de cea economică. Examinarea formulei de calcul permite
urmatoarea remarca:
Intre anii 2000 – 2002 (Re > 1) (rentabilitatea economică este superioara costului
datoriei) situatie în care efectul de levier functioneaza în favoarea intreprinderii, rentabilitatea
financiară fiind o functie a gradului de indatorare.. Apelarea la credite apare ca un mijloc de
ameliorare a rentabilitatii capitalului propriu.
Concluzii:
Odata cu cresterea indatorarii sporeste şi riscul financiar. Orice intreprindere suporta
un risc al activitatii economice. În plus o unitate care se indatoreaza suporta un risc
suplimentar, riscul financiar legat de plata dobanzii.
Riscul financiar apare datorita diferentei dintre caracterul rigid al datoriei privind plata
dobanzilor şi caracterul probabil al beneficiilor obtinute de intreprindere. Nivelul efectului de
levier financiar trebuie analizat tinand seama de punctul de vedere al actionarilor, al celor care
acorda creditul şi al conducerii unitatii.
Un nivel ridicat al levierului financiar pemite actionarilor sa obtina o rentabilitate
ridicata a activului dar, în acelasi timp, sunt expusi şi riscului de a inregistra şi pierderi
importante daca rentabilitatea activului se dovedeste a fi scazuta. Recurgerea la imprumuturi
poate sa limiteze independenta conducatorilor intreprinderii. Garantia celor care acorda
credite o constituie capitalurile proprii ale intreprinderilor, ei fiind interesat ca gradul de
indatorare a societatii sa fie cât mai mic posibil.
Orice intreprindere, pentru a adopta decizile de investitie şi finanţare va calcula şi va
analiza efectul sporului de eficienta financiară. Atunci cand conjunctura economică este
nefavorabila actul investitional se impune a fi finantat în proportie cât mai mare din
capitalurile proprii. În conditiile unei conjuncturi favorabile, actul investitional va fi cu atat
mai eficient cu cât proportia finantarii din credite creste.
Deci efectul de levier masoara capacitatea intreprinderii de a investi capital
imprumutat la o rata superioara ratei dobanzii.

15
 3.6.Analiza rentabilitatii si riscurilor intreprinderii pe baza bilantului

3.6.1 Analiza gradului de indatorare

In activitatea pe care o desfasoara, pentru finantarea pe termen scurt sau lung, firma
apeleaza la imprumuturi bancare.o asemenea operatie nu constituie o exceptie sau un indiciu
cu privire la eventualele dificultati financiare.
Studierea gradului de indatorare a firmei reprezinta in primul rand o problema de gestiune
interna, prin care trebuie sa se asigure utilizarea eficienta a creditelor contractate si asigurarea
conditiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente si a dobanzilor
aferente.Ca atare, in conducerea curenta, opertaiva a activitatii financiare, trebuie sa se
urmareasca corelatia dintre incasari si plati cu ajutorul unor instrumente specifice, proprii
fiecarei firme.
In acelasi timp, analiza gradului de indatorare a intreprinderii constituie o problema de
care sunt interesati multi subiecti diferiti, in randul carora, bancile finantatoare ocupa un loc
important.
Analiza gradului de indatorare urmareste punerea in evidenta a evolutiei acesteia intr-o
perioada in vederea adoptarii politicii financiare care sa asigure independenta financiara
necesara oricarei firme.Ca instrumente operationale, teoria si practica economica recomanda
in principal urmatorii indicatori:
 Levierul (coeficientul total de indatorare)
 Rata datoriilor financiare
 Rata independentei financiare
 Rata capacitatii de rambursare
 Rata de prelevare a cheltuielilor financiare
 Costul indatorarii
 Ponderea creditelor curente in indatorarea globala

16
 1. Levierul (coeficientul total de indatorare) reflecta gradul in care capitalurile proprii
asigura finantarea activitatii intreprinderii. Acest indicator poate fi insa interpretat si ca o
rata a autonomiei financiare a intreprinderii, indicand gardul in care angajamentele sale pe
termen scurt, mediu si lung sunt garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii. Cu cat
levierul este mai mare decat 1 cu atat intreprinderea va depinde mai mult de creditorii sai,
iar daca este subunitar, banca va acorda in continuare imprumuturi in conditii de garantie
sigura.
datoriitotale
levierul 
capitaluri _ proprii

2. Rata datoriilor financiare exprima gradul de indatorare al unei firme pe termen lung.
Nivelul optim al acesteia, in literatura de specialitate, este considerat a fi la nivel mai mic
decat 0,5.
Datorii _ financiare
rata _ datoriilor_ financiare 
Capitaluri_ permanente

3. Rata independentei financiare este complementara cu rata datoriilor financiare si

masoara ponderea capitalurilor proprii in ansamblul resurselor permanente. Literatura de
specialitate considera ca nivelul acestei rate sa fie superioara sau cel putin egala cu 0,5 din
considerente impuse de normele bancare in relatia de credit cu intreprinderea.
Capitaluri _ proprii
rata _ independentei _ financiare 
Capitaluri _ permanente

4. Rata capacitatii de imprumut este indicatorul care compara resursele proprii cu

imprumuturile contractate pe termen lung. In cazul in care resursele sunt mai mici decat
datoriile la termen, respectiv aceasta rata < 1, capacitatea teoretica de imprumut a
intreprinderii este saturata. Normele bancare recomanda un raport supraunitar.

capitaluri _ propri
Rata _ capacitati _ de _ imprumut 
Im prumuturi _ pe _ termen _ lung

5. Rata capacitatii de rambursare exprima teoretic, un numar de ani, capacitatea

intreprinderii de a ramburas in totalitate imprumuturile contractate pe termen lung. Intervalul
maxim, impus de normele bancare, pentru rambursarea teoretica a imprumuturilor la termen
prin capacitatea de autofinantare este de 3 ani.
17
 Im prumuturi _ pe _ termen _ lung
rata _ capacitatii _ de _ rambursare 
Capacitatea _ de _ autofinantare

6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare pune in evidenta capacitatea de plata a

costului indatorarii, separand intreprinderile sanatoase de cele falimentare si se determina ca
raport intre cheltuieli financiare si excedentul brut de exploatare inregistrat. Daca raportul este
mai mare de 0,6, intreprinderea analizata se confrunta cu dificultati de gestiune financiara,
riscand sa intre in stare de faliment.

Cheltuieli_ financiare
Rata _ de _ prele vare _ a _ cheltuielilor _ financiare 
EBE
7.Costul indatorarii reprezinta raportul intre cheltuielile financiare si imprumuturile
totale. In masura in care rata medie a dobanzii este inferioara ratei de rentabilitate economica,
indatorarea favorizeaza finantarea prin imprumuturi (efect de levier).

Cheltuieli _ financiare
Costul _ indatorarii 
Im prumuturi _ totale
8. Ponderea creditelor curente in indatorarea globala exprima alegerea realizata de
intreprindere intre imprumuturile pe termen mediu si lung si creditele bancare curente. O
proportie mare a creditelor bancare curente in indatorarea intreprinderii poate semnifica o
situatie de vulnerabilitate care tine de tipul resurselor si de costul lor.
Credite _ bancare _ curente
Ponderea _ creditelor _ curente _ in _ indatorare a _ globala 
Indatorare _ globala

Situatia indatorarii la S.C. ANTIBIOTICE S.A. este prezentata in tabelul 15 urmator:

Nr. Indicatori 2000 2001 2002
Crt.
1. Levierul 1,08 0,83 0,52
2. Rata datoriilor financiare 0,28 0,27 0,14
3. Rata independentei financiare 0,76 0,92 0,91
4. Rata capacitatii de imprumut 5,29 10,95 29,81
5. Rata capacitatii de rambursare 1,05 1,58 0,19
6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare 0,47 0,59 0,53
7. Costul indatorarii 1,46 0,52 0,89
8. Ponderea creditelor curente in indatorarea globala 0,11 0,22 0,23

In perioada luata in calcul, intreprinderea a reusit prin activitatea desfasurata sa

obtina toti indicatorii indatorarii in limitele impuse de normele bancare. Astfel ca prin nivelul

18
indicatorilor, firma prezinta o situatie buna atat in ceea ce priveste gradul de indatorare, cat si
de rambursare a datoriilor financiare.
In consecinta, daca s-ar pune problema contractarii de noi imprumuturi, S.C. ANTIBIOTICE
S.A. prezinta suficiente garantii pentru ca organele bancare sa-i satisfaca solicitarile.

3.6.2 Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Lichiditatea şi solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăţi comerciale
de a face faţă plăţilor scadente (la termen). În timp ce lichiditatea financiară reflectă
capacitatea de plată pe termen scurt (de obicei, durata exerciţiului financiar) a unei firme,
solvabilitatea vizează coordonatele pe termen mediu şi lung ale plăţilor unei firme. Iată de ce,
în cele ce urmează, ne vom referi la ambele aspecte ale capacităţii de plată ale S.C.
Antibiotice S.A.

1. Analiza lichidităţii
Lichiditatea reprezintă capacitatea activelor circulare de a se transforma în
disponibilităţi băneşti pentru a face faţă plăţilor scadente. Există trei forme ale lichidităţii,
fiecare dintre ele putând fi calculată în forma absolută şi în forma relativă.

1. Lichiditatea generală
Lichiditatea generală reflectă capacitatea activelor circulante disponibile materializate
în stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termne scurt de a se transforma în disponibilităţi
băneşti care să acopere datoriile scadente. Se poate calcula pe baza următorilor indicatori:
a) Mărimi absolute

 0 excedent de lichiditate generala


LG  AC * DTS  0 echilibru general al lichiditati
 0 lichiditate generala

Unde:
AC* - reprezintă activele circulante + conturi de regularizare + prime privind
rambursarea obligaţiunilor;
DTS – reprezintă datoriile pe termen scurt
DTS = (Total datorii financiare şi assimilate < 1 an) + (Alte datorii – Total < 1 an).
b) Mărimi relative

19
  100 acoperire excedentara a datori lor
AC * 
RLG  *100   100 acoperire integrala a datori lor
DTS 
 100 acoperire deficitara a datori lor
Conform Ministerului Finanţelor, Rata lichidităţii generale trebuie să se încadreze în
intervalul de siguranţă: [200% - 250%].

2. Lichiditatea intermediară
Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor circulante, altele decât
stocurile, de a participa la finanţarea datoriilor scadente.
a) Mărimi absolute
LI = (AC* - S) - DTS
Unde: S- reprezintă stocurile
b) Mărimi relative

 0 acoperire intermediara excedentara

AC * S 
RLG   0 acoperire intermediara integrala
DTS 
 0 acoperire intermediara deficitara
Conform Ministerului Finanţelor, intervalul de siguranţă pentru Rata lichidităţii
intermediare este [50%, 100%]2.

3. Lichiditatea efectivă
Lichiditatea efectivă (imediată sau testul acid) măsoară gradul în care disponibilităţile
băneşti acoperă plăţile scadente.
a) Marimi absolute
LE = TR - DTS…
Unde: TR - reprezintă trezoreria din activul bilanţului
b) Mărimi relative
RLG = TR / DTS…
2
Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 596 din 28.03.1995

20
 Se recomandă ca rata lichidităţii efective să depaşească 100%3. În cazul în care Rata
lichidităţii efective este mai mică de 50%, riscul pe care şi-l asumă creditorii firmei este mai
mare decât riscul pe care şi-l asumă proprietarii.
Calculul lichidităţii presupune calcularea datoriilor pe termen scurt.
DTS = (Total datorii financiare şi asimilate<1 an) + (Alte datorii - Total<1 an).
Pe baza lor se calculează indicatorii de lichiditate prezentaţi în tabelul 17:

Tabelul 16 Indicatorii de lichiditate - mii lei -

Exercitiul financiar
Nr. Crt. Indicatori
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Lichiditatea generala 85.905.945 92.533.678 186.142.611
Rata lichiditatii
2. 179 148 171
generale (%)
Lichiditatea
3. -3.259.411 -32.948.692 8.525.625
intermediara
Rata lichiditatii
4. 97.01% 82.99% 103.24%
intermediare (%)
5. Lichiditatea efectiva -108.551.113 -188.087.726 -253.233.017
Rata lichiditatii
6. 0.29% 2.90% 3.72%
efective(%)

Din tabelul de mai sus referitor la analiza lichidităţii, se evidenţiază urmatoarele

aspecte:
 rata lichidităţii generale este mai mare de 100% şi lichiditatea generală este pozitivă,
înregistrându-se o acoperire excedentară a datoriilor pe termen scurt pe baza
transformării activelor circulante în lichidităţi;
 rata lichidităţii generale nu se încadrează în intervalul stabilit de Ministerul Finanţelor.
Acest lucru înseamnă că starea de lichiditate a firmei înregistrează deficienţe. Valoarea
ratei lichidităţii generale este insuficientă deoarece, cu toate că este mai mare de
100%, nu toate activele circulante (stocuri, creanţe) pot fi transformate rapid în
lichidităţi în cazul unei situaţii de criză, când firma trebuie să facă rapid plata
datoriilor;
 în anul 2000, 2001 rata lichidităţii intermediare este mai mică de 100% şi lichiditatea
intermediară este negativă, înregistrându-se o acoperire parţială a datoriilor pe termen
scurt pe baza transformării activelor circulante, mai puţin a stocurilor, în lichidităţi. În

3
Pântea, I.P., Managementul contabilităţii româneşti, vol. II, Editura Intercledo, Deva, 1998

21
 anul 2002, rata lichidităţii este mai mare de 100% şi lichiditatea intermediară este
pozitivă, înregistrându-se un excedent de lichiditate intermediara.
 Rata lichidităţii intermediare se încadrează în intervalul stabilit de Ministrul Finanţelor
în toţi anii analizaţi mai puţin 2002, când depăşeşte acest interval cu 3%. Acest lucru
înseamnă că firma poate să-şi acopere într-o proporţie satisfăcătoare datoriile pe
termen scurt pe baza trezoreriei şi a creanţelor. Depăşirea cu 3% a acestui interval, în
2002, nu este normală, întrucât pe lângă creanţe şi trezorerie, proporţia cea mai
însemnată în cadrul activelor circulante o deţin stocurile, deci este ca şi acoperirea
datoriilor pe termen scurt să se facă şi pe seama acestora;
 Rata lichidităţii efective este extrem de mică, lichiditatea efectivă este negativă,
înseamnă ca firma realizează o acoperire extrem de redusă a datoriilor pe termen scurt
pe baza disponibilităţilor băneşti, practic firma aproape nu dispune de lichidităţi
necesare într-o situaţie de criză pentru plata datoriilor pe termen scurt;
 Rata lichidităţii efective este mult sub limita stabilită de Ministerul Finanţelor, deci
testul acid reflectă o situaţie extrem de îngrijorătoare a lichidităţii. Firma trebuie să ia
măsuri practice şi imediate pentru a-şi redresa situaţia trezorerie, în caz contrar ea nu
va putea face faţă unei situaţii de criză;
 Din analiza comparată a celor trei tipuri de rate ale lichidităţii: rata lichidităţii
generale, rata lichidităţii intermediare şi rata lichidităţii efective, rezultă că valoarea
insuficientă a primei se datorează în principal valorii extrem de scăzute a trezoreriei şi,
nu în ultimul rând, unui volum al stocurilor insuficient pentru acoperirea datoriilor pe
termen scurt prin transformarea în lichidităţi. Singurul indicator care se încadrează în
normele stabilite de Ministerul Finanţelor (în anii 2001 şi 2002) este rata lichidităţii
intermediare care semnifică o acoperire corespunzătoare a datoriilor pe termen scurt
pe seama creanţelor, în principal, şi mai puţin a trezoreriei, având în vedere valoarea
extrem de scăzută a ratei lichidităţii efective.
Rata lichidităţii efective manifestă o tendinţă ascendentă. Cu toate acestea ea
înregistrează valori sub limita de siguranţă. În concluzie, situaţia lichidităţii firmei
înregistrează o depreciere, firma trebuind să ia măsuri pentru îmbunătăţirea lichidităţii
sale.

2. Analiza solvabilităţii

22
 Solvabilitatea exprimă capacitatea unui agent economic de a rambursa la o scadenţă
mai mare de 1 an, ratele existente faţă de bănci şi alte instituţii financiare. Există trei
forme de solvabilitate, fiecare putându-se calcula în formă absolută şi relativă.

1. Solvabilitatea financiară generală

Solvabilitatea generală exprimă capacitatea de a rambursa la scadenţă ratele curente
pentru creditele pe termen mediu şi lung rămase de achitat.
a. Mărimi absolute

 0 excedent de solvabilitate

SG  AB r  RC  0 echilibru de solvabilitate
 0 insolvabilitate

Unde:
ABr - reprezintă activele rămase după deducerea DTS-urilor şi se poate calcula astfel:
ABr = AI + LG, unde AI reprezintă activele imobilizate;
RC - reprezintă datorii pe termen mediu şi lung rămase de rambursat.
RC = (Total datorii financiare şi asimilate>1 an) + (Alte datorii-Total>1 an)
b. Mărimi relative

 0 grad de acoperire excedentara

r
AB 
RSG  *100 0solvabilitate _ generala
RC 
 0 solvabilitate partiala
Ministerul Finanţelor nu prevede limite minime sau maxime. Normele
băncilor prevăd, în general, ca rata solvabilităţii generale să fie mai mare decât 300%.

2. Solvabilitatea financiară pe termen mediu

Solvabilitatea financiară pe termen mediu exprimă capacitatea de a
rambursa la scadenţă ratele curente pentru creditele pe termen mediu rămase de achitat.
a. Mărimi absolute

 0 excedent mediu de solvabilitate


SM  AB r*  RCM  0 echilibru mediu de solvabilitate
 0 insolvabilitate pe termen mediu

23
 Unde:
ABr* - reprezintă activele rămase după deducerea datoriilor pe termen
scurt şi lung şi se poate calcula astfel: AB r* = AI + LG = RLC, unde RLC reprezintă
împrumuri din emisiuni de obligaţiuni, credite pe termen lung rămase de rambursat ,
provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii financiare, dobânzi aferente
creditelor şi împrumuturilor pe termen lung;
RCM - reprezintă datoriilor pe termen mediu rămase de rambursat. Se obţin astfel:
RCM=(Total datorii financiare şi asimilate între 1-5 ani) + (Alte datorii - Total între 1-5
ani)
b. Mărimi relative

 0 grad de acoperire medie excedentara

r*
AB 
RSM  *100 0 solvabilitate medie integrala
RCM 
 0 solvabilitate medie partiala
3. Solvabilitate financiară pe termen lung
Solvabilitate financiară pe termen lung exprimă capacitatea de a
rambursa la scadenţă ratele curente pentru creditele pe termen lung rămase de achitat.

a. Mărimi absolute

 0 excdent de solvabilitate pe termen lung


SL  ( AB r*  RCM )  RCL 0 echilibru de solvabilitate pe termen lung
 0 insolvabilitate pe termen lung

b. Mărimi relative

 0 grad de acoperireexcedentara pe termen scurt

AB  RCM 
r*
RSM  *100 0 solvabilitate pe termen lung integrala
RCM 
 0 solvabilitate pe termen lung partiala
Pe baza datelor din bilanţ privind datoriile firmei, s-au calculat următoarele valori
pentru indicatorii de solvabilitate pentru firma aflată în studiu pe ultimii 5 ani (tabelul 17):

24
Tabelul 17 Indicatorii de solvabilitate - mii lei -

Exercitiul financiar
Nr. Crt. Indicatori
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Solvabilitatea generala 197.048.885 288.459.211 587.792.272
Rata solvabilitatiii
2. 578,66 1.821,48 5.851,75
generale (%)
Solvabilitatea
3. financiară pe termen 138.254.174 246.751.670 558.164.381
mediu
Rata solvabilitatii pe
4. 576,17 1.743,66 5.751,75
termen mediu (%)
Solvabilitatea
5. financiară pe termen 138.254.174 246.751.670 558.164.381
lung
Rata solvabilitatii pe
6. - - -
termen lung(%)

Din tabelul de mai sus referitor la analiza solvabilităţii, pentru toţi anii analizaţi se
evidenţiază urmatoarele:
 Rata solvabilităţii generale de 300% şi solvabilitatea generală este pozitivă, acest lucru
înseamnă că firma îşi acoperă excedentar ratele curente la credite pe termen şi lung pe
baza activelor sale totale;
 Rata solvabilităţii generale depăşeşte intervalul propus de bănci, astfel încât
solvabilitatea firmei este extrem de bună, putând face faţă rambursării ratelor curente la
creditele la termen, deoarece, chiar dacă nu toate activele pot fi transformate în lichidităţi
pentru plata ratelor, proporţia în care ele acoperă ratele curente este atât de mare încât duce
la obţinerea unei siguranţe în privinţa rambursării creditelor.
Deoarece în situaţia analizată întreprinderea nu a contractat datorii pe termen lung,
rata solvabilităţii generale coincide cu rata solvabilităţii pe termen mediu.

3.7 Analiza riscului de faliment

Mai mulţi cercetători, ca şi organisme financiare au fost preocupaţi de elaborarea unei
metode de predicţie a riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate strâns corelate cu
starea de sănătate sau cu cea de slăbiciune a întreprinderilor. Procedeul folosit este tehnica
statistică de analiză discriminantă a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor)
ale întreprinderilor cu funcţionare normală sau a celor cu dificultăţi de gestiune economică şi

25
financiară. Se caută apoi cea mai bună combinaţie liniară a ratelor, care să diferenţieze cel mai
bine posibil întreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare.
Aceasta combinaţie liniară conduce la determinarea unui indicator, numit scor, care dă
o bună aproximare a riscului de faliment pentru o întreprindere dată (respectiv care este
probabilitatea de a fi o întreprindere normală sau de a fi falimentară).
Formula generală a scorului Z este următoarea:Z = a1x1 + a2x2 + … + anxn
în care:x = o anumită rată;
a = coeficientul de pondere a fiecărei rate, stabilit prin metode statistico-
matematice;
Literatura de specialitate recomandă mai multe modele, cele mai uzitate fiind 4:
Modelul Altman, Modelul Canon-Holder şi Modelul Centralei Băncii Franţei.

3.7.1 Modelul Z al lui Altman

Funcţia Altman a fost stabilită pe baza rezultatelor unui eşantion de 66 întreprinderi
(din care 33 de întreprinderi cu dificultăţi de natură financiară).
Din studierea variabilelor acestei funcţii se remarcă preponderenţa celor privind
structura financiară şi eficienţa utilizării patrimoniului.
Unde:Z = 3,3x1 + 1,4x2 + 1,2x3 + 0,9x4 + 0,6x5

X1 = (Rezultatul brut al exploatarii / Activ total) ; X2 = Rezerve / Activ total

X3 = (Rezultatul se rulment net global / Activ total) ; X4 = Cifra de afaceri / Activ total

X4 = Capitaluri proprii / Datorii

Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel:

 Dacă Z>3 atunci firma este solvabilă;
 Dacă Z este în intervalul [1,8; 3) atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate
relansa activitatea în măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare;
 Dacă Z<3 atunci falimentul firmei este iminent.

Tabelul 18cuprinde calculul indicatorilor şi a variabilei de risc pentru modelul Altman.

Tabelul 18 Indicatorii de solvabilitate - mii lei -

Nr. Crt. Indicatori Exercitiul financiar

4
Niculescu, M., “Diagnostic global strategic”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 427

26
 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. X1 0,19 0,13 0,16
2. X2 0,13 0,14 0,14
3. X3 0,32 0,22 0,23
4. X4 1,16 0,88 0,74
5. X5 0,92 1,21 1,92
6. Z 4,79 5,32 7,58

Rezultatele obţinute atestă o situaţie bună a întreprinderii, ea plasându-se în afara

zonei de dificultate.

3.7.2 Modelul Conan şi Holder

Conan şi Holder au propus o serie de funcţii particularizate pe sectoare de activitate.
Astfel, pentru întreprinderile industriale au propus funcţia:
Z = 0,24x1 + 0,22x2 + 0,16x3 - 0,87x4 - 0,10x5
Unde:

X1 = (Rezultatul brut al exploatarii / Datorii) ; X2 = Capital permanent / Activ total

X3 = (Disponibilitati / Activ total) ; X4 = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri

X5 = Cheltuieli cu personalul / Cifra de afaceri

Valorile stabilite pentru Z şi semnificaţia acestora se prezintă astfel:

 daca Z<4, firma este într-o zonă nefavorabilă;
 daca Z este în intervalul 4-9, firma se află într-o zonă de incertitudine;
 dacă Z>9, firma se află într-o zonă favorabilă, aceasta fiind solvabilă.
Pe această bază s-a stabilit probabilitatea producerii falimentului în funcţie de valoarea
scorului, astfel:

Scor Z Probabilitatea falimentului (%)

} zona cu risc mare de
Negativ >80
faliment
0 – 1,5 75 – 80

27
1,5 – 4 70 – 75
4,9 – 8,5 50 – 70
} zona de incertitudina
9,5 35
10 30
13 25 } zona cu risc redus
16 15

În cazul S.C. Antibiotice S.A. Iaşi se obţin următoarele rate (vezi tabelul 19)

Ratele necesare aprecierii riscului de faliment prin modelul

Tabelul 19
Conan şi Holder - mii lei -

Exercitiul financiar
Nr. Crt. Indicatori
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. X1 0,38 0,29 0,49
2. X2 0,61 0,59 0,69
3. X3 0,00 0,01 0,01
4. X4 0,08 0,09 0,11
5. X5 0,22 0,24 0,21
6. Z 0,14 0,10 0,15

Mărimea coeficienţilor obţinuţi confirmă concluziile formulate anterior asupra stării

financiare a întreprinderii.

3.7.3 Modelul Centralei Băncii Franţei

În practică se mai utilizează şi determinarea riscului de faliment prin funcţia scor
stabilită de Centrala Bilanţurilor a Băncii Franţei, care operează cu un sistem de 8 rate, având
următoarea expresie:
Z = -1,255x1 + 2.033x2 - 0.824x3 + 5.211x4 - 0,689x5 - 1,164x6 + 0,706x7 + 1,408x8
Unde:

Cheltuieli financiare Capitalul permanent

X1 = Re zultatul brut de exploatare X2 = Capital investit

28
 CAF Rezultatul brut de exploatare
X3 = X4 =
Datorii CA

Soldul mediu furnizori VA 2 - VA 1

X5 = Cumparari de marfuri X6 =
VA 1

Soldul mediu clienti Investitii

X7 = X8 =
CA VA

În raport de valoarea coeficientului Z, au fost conturate 3 zone:

 favorabilă, dacă Z > 0,125, în care probabilitatea ca întreprinderea să falimenteze este
redusă;
 de incertitudine, dacă -0,25 < Z < 0,125, neexistând posibilitatea formulării unor
concluzii cu o anumită certitudine;
 nefavorabilă, dacă Z < 0,25, întreprinderea prezintă vulnerabilitate, având dificultăţi
economico-financiare.
În cazul S.C. Antibiotice S.A. Iaşi se obţin urmatoarele rate(a se urmari tabelul 20)
Ratele necesare aprecierii riscului de faliment prin modelul
Tabelul 20
Centralei Băncii Franţei
Exerciţiul financiar
Nr. Crt. Rata
2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. X1 0,47 0,59 0,53
2. X2 41,75 18,33 17,43
3. X3 6,00 14,26 3,01
4. X4 0,16 0,15 0,22
5. X5 22,96 26,77 17,05
6. X6 0,13 0,23 0,41
7. X7 0,25 0,29 0,34
8. X8 0,03 0,09 0,12
9. Z 63,20 6,62 21,09

Coeficienţii obţinuţi confirmă concluziile formulate anterior asupra stării anterioare a

întreprinderii.
În legătură cu utilizarea metodei scorurilor se impun câteva precizări:
 valoarea informativă a scorului nu trebuie absolutizată şi datorită faptului că pot exista
diferenţieri în ceea ce priveşte conţinutul indicatorilor folosiţi în calculul ratelor
selectate pentru stabilirea funcţiei scor;
 experienţa internaţională a confirmat estimările făcute pe baza metodei în proporţie de
circa 70-80%, ceea ce într-o cercetare statistică poate fi considerat un rezultat

29
 satisfăcător. Dar, când trebuie să se adopte o decizie într-un caz particular în care nu se
verifică rezultatul funcţiei scor, atunci acesta trebuie reconsiderat şi metoda
completată cu alte instrumente de investigaţie.

Capitolul 4
Aplicatie informatica privind analiza ratelor financiare ale întreprinderii

Prototip de sistem expert privind gradul de indatorare a firmei

Prezentam în continuare modul de realizare a prototipului de sistem expert
DATOREX3 specializat în analiza gradului de indatorare a unei societati pe baza indicatorilor
ce caracterizeaza activitatea acesteia. Acest sistem este conceput pentru a sprijini
managementul operativ al unei societati comerciale în luarea deciziilor de finanţare prin
apelarea la creditele de pe piata bancara, prin luarea în considerare a gradului de indatorare a
societatii.
În dezvoltarea acestui sistem expert se vor parcurge urmatoarele etape:
I. Identificarea problemei
30
 II. Achizitia cunoasterii
III. Modelarea cunoasterii
IV. Realizarea şi testarea prototipului DATOREX3

I. Identificarea problemei
Acest prototip se doreste a fi de ajutor în aprecierea gradului de indatorare la care a
ajuns societatea comerciala avand la baza o serie de indicatori financiari (rate) calculati pe
baza bilantului contabil. Pe baza acestuia se pot lua decizii privind apelarea la credite.
II. Achizitia cunoasterii
Analiza gradului de indatorare urmaerste punerea în evidenta a evolutiei acesteia într-o
perioada în vederea adoptarii politicii financiare care sa asigure independenta financiară
necesara oricarei firme. Ca intrumente operationale, teoria şi practica economică recomand în
principal urmatorii indicatori:
- Levierul (coeficientul total de indatorare);
- Rata datoriilor financiare;
- Rata independentei financiare;
- Rata capacitatii de imprumut;
- Rata de prelevare a cheltuielilor financiare.
1. Levierul (coeficientul total de indatorare) reflecta gradul în care capitalurile proprii
asigura finanţarea activitatilor întreprinderii. Acest indicator poate fi insa interpretat şi
ca o rata a autonomiei financiare a întreprinderii, indicand gradul în care
angajamentele sale pe termen scurt, mediu şi lung sunt garantate de capitalurile proprii
ale întreprinderii. Cu cât levierul este mai mare decat 1 cu atât întreprinderea va
depinde mai mult de creditorii sai, iar daca este subunitar, banca va acorda
imprumuturi în conditii de garantie sigura.
Datorii _ totale
Levierul 
Capitaluri _ proprii
2. Rata datoriilor financiare exprima gradul de indatorare al unei firme pe
termen lung. Nivelul optim al acesteia, în literatura de specialitate, este considerat a fi la nivel
mai mic decat 0,5
Datorii _ financiare
Rata _ datoriilor _ financiare 
Capitaluri _ permanente
3. Rata independetei financiare este complementara cu rata datoriilor

31
financiare şi masoara ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.
Literatura de specialitate considera ca nivelul acestei rate sa fie superiora sau cel putin egala
cu 0,5 din considerente impuse de normele bancare în relatia de credit cu întreprinderea.
Capitaluri _ proprii
Rata _ independentei _ financiare 
Capitaluri _ permanente
4. Rata capacitatii de imprumut este indicatorul care compara resursele
proprii cu imprumuturile contractate pe termen lung. În cazul în care resursele sunt mai mici
decat datoriile la termen, respectiv aceast rata <1, capacitatea teoretica de imprumut a
întreprinderii este saturata. Normle bancare recomanda un raport supraunitar.
Capitaluri _ proprii
Rata _ capacitatii _ de _ imprumut 
Im prumuturi _ pe _ termen _ lung
5. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare pune în evidenta
capacitatea de plata a costului indatorarii, separand cheltuielile sanatoare de cele falimentare
şi de determina ca raport intre cheltuieli financiare şi excedentul brut de exploatare inregistrat.
Daca raportul este mai mare de 0,6, întreprinderea analizata se confrunta cu dificultati, de
gestiune financiară riscand sa intre în stare de faliment.

Cheltuieli_ financiare
Rata _ de _ prele vare _ a _ cheltuielilor _ financiare 
EBE

III. Modelarea cunoasterii

Baza de cunostinte aferenta prototipului DATOREX3 va avea urmatoarea dezvoltare:
- stabilirea scopurilor;
- stabilirea calificatorilor utilizati;
- stabilirea parametrilor de lucru ai viitorului prototip.
Stabilirea scopurilor consta în precizarea criteriilor de apreciere a gradului de
indatorare, din care sistemul va indica situatia reala a unitatii respective în functie de
conditiile concrete de desfasurare a activitatii, conditii sau realitati cunoscute prin intermediul
indicatorilor specificati anterior şi determinati.
Subscopurile sistemului expert DATOREX3 sunt reprezentate de urmatoarele variante:
 Gradul de indatorare este mic iar întreprinderea poate primi credite în conditii
avantajoase;
 Gradul de indatorare este mediu iar întreprinderea poate primi credite în
conditii mai putin avantajoase;
 Gradul de indatorare este mare iar întreprinderea nu mai poate primi credite.
Calificatorii stabiliti sunt urmatorii:
32
 1. Doriti analiza gradului de indatorare?
Da Nu
2. Aveti baza de date realizata conform documentatiei?
Da Nu

Este necesara şi definirea variabilelor. Acestea vor fi preluate din centralizatorul

Datorex2.xls pornind de la situatiile financiar-contabile anuale şi introduse în tabloul de bord
Datorex3.wk1 astfel:
1. [DT] –Datorii totale - Datorex3.wk1,C4
2. [CP] - Capitaluri proprii - Datorex3.wk1,C5
3. [DF] - Datorii financiare - Datorex3.wk1,C7
4. [CPERM] - Capitaluri permanente - Datorex3.wk1,C8
5. [IT] - Indatorarea la termen - Datorex3.wk1, C14
6. [CF] - Cheltuieli financiare - Datorex3.wk1, C16
7. [EBE] - Excedent brut de exploatare - Datorex3.wk1, C17
8. [L] - Levierul (coeficient total de indatorare) -
9. [RDF] - Rata datoriilor financiare -
10. [RIF] - Rata independentei financiare -
11. [RCI] - Rata capacitatii de imprumut -
12. [RPCF] - Rata de prelevare a cheltuielilor financiare -
Stabilirea parametrilor de lucru cosnta în precizarea urmatoarelor aspecte:
 modul de atribuire a coeficientilor de probabilitate – în cazul nostru, aceste
reprezinta un numar intreg în intervalul 0-10;
 modul de afisare şi parcurgere a bazei de reguli;
 stabilirea mesajului standard.
În vederea realizarii etapei de reprezentare a cunoasterii şi anume a bazei de reguli a
prototipului DATOREX3 prezentam tabelul de decizie pentru scrierea regulilor (Anexa nr. 1).

IV. Realizarea şi testarea sistemului

Aceasta etapa presupune realizarea şi testarea prototipului în EXSYS Profesional.
Fiecare sistem expert presupune o investitie de resurse, ceea ce presupune realizarea
analizei cost-beneficiu prin care se vor calcula costurile şi raportarea acestora la beneficiile
anticipate. Costul proiectului de sistem expert trebuie identificat şi cuantificat. Alocarea
costurilor se face în functie de volumul activitatii şi valoarea sa de proiectare. La acestea se
adauga costul intretinerii sistemului.

33
 Costurile şi beneficiile trebuie justificate pentru toata durata vietii sistemului expert,
astfel: costurile se justifica pentru fiecare faza de dezvoltare, iar beneficiile prevazute se
studiaza, fata de costuri, tot în fiecare faza.
Analiza cost-beneficiu pentru prototipul DATOREX3 consta în urmatoarele etape:

COSTUL DEZVOLTARII:
1 cognitician (sase luni cu jumatate de norma) 5.400.000
1 expert (sase luni cu jumatate de norma) 7.200.000
1 licenta utilizare a unui generator de sistem expert 30.000.000
TOTAL COSTURI (fara intretinere) 42.600.000

BENEFICII ANUALE din

Reduceri ca urmare a suprimarii lucrului peste program 37.000.000
Reduceri din eliminarea angajarilor suplimentare 150.000.000
TOTAL BENEFICII 187.000.000

ECONOMII(pentru o persoana) 144.400.000

ECONOMII ANUALE(inaintea intretinerii) 546.000.000

BENEFICII TANGIBILE
 Reducerea cu 50% a erorilor
 Imbunatatirea timpului de raspuns cu peste 60% la cereri;
 Instruirea dupa sesiunea de consultare.

BENEFICII INTANGIBILE
 Desfasurara normala a activitatii chiar în lipsa expertilor umani;
 Imbunatatirea satisfactiei în munca;
 Gestiunea eficienta a activitatii;
 Imbunatatirea imaginii firmei etc.

Modul cum ruleaza programul şi regulile de productie este prezentat în Anexa nr. 2, respectiv
Anexa nr. 3.

34
 Concluzii

Obiectivele analizei situatiei financiare ale S.C. antibiotice S.A. Iasi sunt complexe şi
se individualizeaza în functie de subiect şi de scopul urmarit, dar obiectivul major al acesteia
il constituie cuantificarea modului de mobilizare şi apioi de utilizare a resurselor necesare
investitilor, desfasurarii activitatii curente în vederea obtinerii de rezultate cât mai bune.
În asigurarea viabilitatii financiare în domeniul în care actioneaza S.C. antibiotice S.A.
Iasi, managerii unitatii trebuie sa aiba în cedere analiza situatiei financiare şi pe baza acesteia
sa elaboreze strategii care sa vizeze cunoasterea şi evaluarea cât mai exacta a dotarii cu
resurse şi a posibilitatilor de folosire a acestora, a nivelului cantitativ şi calitativ al produselor
ce pot fi oferite corespunzator cererii şi standardelor pietei, a raportului dintre venituri şi
cheltuieli, a nivelului rentabilitatii.

35
 Constatam ca în toti cei trei ani rentabilitatea financiară este superioara rentabilitatii
economice, în situatia cand efectul de levier a fost favorabil în toata perioada analizata. Astfel
el genereaza o crestere cu 4,62% în anul 2000, cu 1,98% în anul 2001 şi cu 2,61% în anul
2002 a rentabilitatii financiare fata de cea economică.
Intre anii 2000-2002 Re>I (rentabilitatea economică este superioara costului datoriei) situatie
în care efectul de levier functioneaza în favoarea întreprinderii, rentabilitatea financiară fiind
o functie a gradului de indatorare. Apelarea la credite apare ca un mijloc de ameliorare a
rentabilitatii capitalului propriu.
În ceea ce priveste lichiditatea, rata efectiva a ei manifesta o tendinta ascendenta. Cu
toate acestea ea inregistreaza valori sub limita de siguranta. În concluzie, situatia lichditatii
firmei inregistreaza o depreciere, firma trebuin sa ia masuri pentru imbunatatirea lichiditatii
sale.
Referitor la analiza sovabilitatii, pentru toti anii analizati se evidentiaza urmatoarele:
 Rata solvabilitatii generale este de 300% şi solvabilitatea generala este pozitiva, acest
lucru inseamna ca firma isi acopera excedentar ratele curente la credite pe termen mediu şi
lung pe baza activelor sale totale;
 Rata solvabilitatii generale depaseste intervalul propus de banci, astfel incat
solvabilitatea firmei este extrem de buna, putand face fata rambursarii ratelor curente la
creditele la termen, deoarece, chiar daca nu toate activele pot fi transformate în lichiditati
pentru plata ratelor, proportia în care ele acopera ratele curente este atât de mare incat duce la
obtinerea unei sigurante în privirea rambursarii creditelor. Deoarece în situatia analizata
întreprinderea nu a contractat datorii pe termen lung, rata solvabilitatii generale coincide cu
rata solvabilitatii pe termen mediu.
În privinta analizei formarii şi repartizarii rezultatelor întreprinderii prin intermediul
cascadei soldurilor intermediare de gestiune s-au facut urmatoarele constatari:
 Marja comerciala a crescut în anul 2001 fata de anul 2000 cu 753.167 mii lei, de la
515.347 mii lei la 1.268.514 mii lei. În anul 2002 scade marja comerciala cu 911.212 mii lei,
datorita unei cresteri mai mari a costurilor cu marfurile (cu 2.019.993 mii lei) care nu a putut
fi acoperita de cresterea vanzarilor de marfuri (doar cu 1.108.781 mii lei)
Rata marjei comerciale evidentiaza ponderea marjei comerciale din vanzarile de
marfuri, iar aceasta a oscilat de la 31% în anul 2001 la 18% în anul 2000, ajungand la 7% în
anul 2002.
Din cele de mai sus se desprinde faptul ca marja comerciala nu este un indicator
relevand pentru activitatea firmei deoarece activitatea de baza a acesteia este productia şi nu
comertul cu amanuntul.

36
  Cifra de afaceri a crescut în anul 2001 cu 87.455.891 mii lei fata de anul 2000 ca
urmare a cresterilor pozitive a vanzarilor de marfuri cu 86.201.617 mii lei şi a productiei
vandute cu 1.254.274 mii lei.
În anul 2002, cifra de afaceri şi-a continuat cresterea, astfel incat fata de anul 2001
aceasta s-a majorat cu 213.200.547 mii lei datorita cresterii cu 212.091.766 mii lei a
productiei vandute şi cu 1.108.781 mii lei a vanzarilor de marfuri.
Cifra de afaceri este un indicator semnificativ pentur masurarea activitatii prestate de
unitate. Tendinta de crestere a acestui sold intermediar de gestiune arata ca întreprinderea
desfasoara o activitate profitabila.
 În perioada 2000-2002, productia exercitiului a avut un trend ascendent. Ca un fapt
demn de luat în seama este productia stocata, care în perioada luata în calcul a avut un trend
descendent, ceea ce presupune ca întreprinderea a reusit sa-şi reduca semnificativ stocurile.
 În dinamica, rata valorii adaugate are o tendinta de crestere. Ca indicator al gradului
de integrare economică a întreprinderii, rata valorii adaugate denota cresterea ponderii valorii
adaugate în cifra de afaceri. Rata valorii adaugate creste de la 38,69 în anul 2000 la 43,73 în
anul 2002, situatie ce reflecta cresterea capacitatii întreprinderii de a-şi asigura prin forte
proprii desfasurarea activitatii de exploatare, scazand dependenta fata de terti;
 Excedentul brut de exploatare al societatii analizate dovedeste faptul ca acesta poate
sa isi mentina potentialul productiv, are capacitatea sa remunereaze capitalurile avansate şi,
totodata, paote sa onoreze obligatiile fiscale, deoarece surplusul monetar potential derivat din
activitatea de exploatare a societatii este în crestere. Indicatorul a atins nivelul maxim în anul
2002, respectiv 135.076.526 mii lei;
 Rezultatul din exploatare a crescut în anul 2001 fata de 2000 cu 9.416.043 mii lei
(21,17%) datorita cresterii cu 5,84% a veniturilor din exploatare, crestere care este atenuata de
cresterea cheltuielilor pentru exploatare cu 19,24%. Majorarea în anul 2002 a veniturilor de
exploatare cu 202.133.925 mii lei (48,47%) are un efect pozitiv asupra rezultatului de
exploatare care creste cu 169.342.501 mii lei (28,66%).
 Rezultatul curent a crecut cu 1.135.194 mii lei (4,46%) în anul 2001 în comparatie cu
anul 2000. În anul 2002, rezultatul curent a mentinut acelasi trend.
 Rezultatul extraordinar scade în anul 2001 în porportie de 27,56% (cu 979.818 mii
lei). Aceasta pierdere extraordinara se datoreaza cresterii veniturilor extraordinare intr-un ritm
nesemnificativ în comparatie cu cresterea cheltuielilor extraordinare. Aceasta situatie s-a
manifestat în toata perioada 2000-2002, insa pierderea cea mai mare din activitatea
extraordinara a întreprinderii s-a realizat în anul 2001.

37
  Rezultatul net al exercitiului creste în anul 2001 cu 176.995 mii lei (1,31%). În anul
2002, rezultatul net al exercitiului creste cu 33.612.407 mii lei, adica cu 245,80% fata de 2001
şi aceasta datorita influentei exercitate de rezultatul curent care creste în acest an cu 135,16%.
Aceasta crestere este atenuata de pierderea extraordinara inregistrata în acest an şi de cresterea
cu 40,54 % a impozitului pe profit.
Chiar daca evolutia capacitatii de autofinanţare nu a fost liniara, ea totusi se mentine la
un nivel mediu care i-a permis întreprinderii sa-şi finanteze nevoile gestiunii curente,
cresterea de fond de rulment, sa-şi finanteze total sau partial noile investitii, sa-şi ramburseze
imprumuturile şi sa-şi remunereze capitalurile investite.
În perioada analizata s-a luat în considerare o autofinanţare de dezvoltare care a
permis, pe langa cea de mentinere şi o parte din rezultatul exercitiului, un amplu proces de
modernizare a sectiilor din cadrul întreprinderii.
Din cele prezentate, se poate desprinde concluzia ca, S.C. Antibiotice S.A. este
solvabila, nefiind supusa falimentului, lucru dovedit şi prin metoda scorurilor.
Pe baza datelor sistematizate anterior, conducerea unitatii ar avea urmatoarele
obiective primordiale: reducerea stocurilor, incasarea creantelor clienti în perioade optime
astfel incat sa fie asigurate disponibilitatile necesare desfasurarii activitatii curente, pentru ca
întreprinderea sa nu mai fie obligata sa apeleze la credite pe termen scurt ca sa-şi acopere
nevoile de finanţare, deoarece acestea implica un risc financiar şi, totdata, un risc de faliment.
În ceea ce priveste partea informatica a activitatii financiar-contabila se poate afirma
ca S.C. Antibiotice S.A. Iasi are o infrastructura IT buna. Astfel compartimentele sunt dotate
cu calculatoare de ultima generatie, ceea ce da o nota de facilitate muncii de culegere şi
prelucrare a informatiilor financiar-contabile, dar şi o nota de precizie.
Aceasta nu ne-a impiedicat în realizarea unui sistem expert în analiza gradului de
indatorare.
Aceasta aplicatie informatica isi propune sa consilieze orice societate, şi în special
S.C. Antibiotice S.A. Iasi în vederea gradului de indatorare financiară.

38