1

LUCRARE DE

DIPLOMĂ

Conduita asistentului în
îngrijirea pacienților cu
corpi străini în sfera orl

CUPRINS

1
 I. Argument
II. Îngrijirea pacienților cu afecțiuni produse de corpi străini în sfera ORL
2.1- Noțiuni generale de anatomie și fiziologie
2.2- Prezentarea generală a afecțiunilor produse de corpi străini în sfera
ORL
2.3.- Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu otita medie
2.3.1- Fișa tehnică 1
2.3.2- Fișa tehnică 2
2.3.3- Fișa tehnică 3
2.3.4- Fișa tehnică 4
2.4.- Procesul de îngrijire al unui pacient cu otită medie
2.4.1. Interviu ( culegerea datelor)
2.4.2. Analiza și interpretarea datelor
2.4.3. Plan de îngrijire
2.5.- Educația pentru sănătate la un pacient cu otită medie
III- Bibliografie

I- Argument
Urechile, nasul și gâtul sunt organe sunt organe învecinate, iar eventualele afecțiuni care pot
apărea la nivelul uneia dintre aceste zone se pot transmite cu uşurinţă şi la celelalte. Acesta este şi
motivul pentru care există o singură specialitate care se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea bolilor
de la acest nivel, numită Otorinolaringologie, cunoscută sub prescurtarea ORL.

Scopul prezentului proiect este de a evidenția conduita asistentului în îngrijirea pacienților

care prezintă afecțiuni cauzate de corpi străini în sfera ORL.

1
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav care prezintă corpi străini în sfera ORL şi de care
trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: : iritație nazală, epistaxis,
strănut, sinuzita, stridor, wheezing sau febră. Obiectivele prezentului proiect sunt:
1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie;
2. Prezentarea generală a afecțiunilor cauzate de corpi străini în sfera ORL

3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu afecțiuni cauzate

de corpi străini în sfera ORL

4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu afecțiuni ORL

5. Educația pentru sănătate la un pacient cu afecțiuni ORL

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:

1. Analizează noţiunile de anatomie şi fiziologie;

2. Identifică factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos;

3. Elaborează planul de îngrijiri (Planul Nursing);

4. Pregăteşte pacientul pentru tehnici şi investigaţii;

5. Aplică tehnici de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor de îngrijire;

6. Monitorizează starea de sănătate;

7. Susţine pacientul în menţinerea/restaurarea calităţii vieţii;

8. Aplică intervenţii proprii şi delegate;

9. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate;

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu afecțiuni ORL s-a finalizat prin analiza unui
caz otită medie, pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-a evidențiat
problemele de dependență specific la nivelul celor 14 nevoi fundamentale conform principiului
Virginiei Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu otită medie
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate problemele de

1
dependență, diagnosticul de îngrijire, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și delegate
aplicate, precum și evaluarea întervențiilor aplicate.

2.1. Anatomia și fiziologia cavității nazale, faringelui, laringelui și urechii

2.1.1. Anatomia cavității nazale, faringelui, laringelui și urechii

Cavitatea nazală constituie primul segment al căilor respiratorii fiind segmentul inițial al
aparatului respirator, deține o funcție indispensabilă în ceea ce privește rezonanța vocii și
adăpostește în acelasi timp și organul olfactiv. Cavitatea nazală mai este denumită și nas intern
datorită situării sale înapoia piramidei nazale sau a nasului extern. Cavitatea nazală este separată
prin intermediul septului nazal în două compartimente, în mod fiziologic simetrice, numite fose
nazale de forma unor prisme triunghiulare cu baza situată inferior. La interior, acestea sunt
compartimentate de formațiuni denumite cornete nazale.

Localizarea cavității nazale este următoarea:

 Median, în centrul jumătății anterioare a craniului

 Superior de cavitatea bucală

 Inferior de etajul neural (neurocraniul) ce adăpostește encefalul

 Medial de orbite

 Anterior de nazofaringe ( segmentul superior al faringelui)

 Posterior de piramida nazală

 Cele două fose nazale se află lateral de septul nazal ce este situat în planul medio-sagital al
corpului.

 El comunică inferior și anterior cu exteriorul prin intermediul orificiilor narinare cunoscute

sub denumirea de nări.

1
  Comunicarea cu nazofaringele se face în regiunea nazală posterioară prin intermediul a două
orificii dreptunghiulare numite coane nazale.

Rolurile și comunicările cavității nazale

Comuncările realizate de cavitatea nazală și structura acesteia sunt importante în funcționarea:

– Aparatului respirator prin realizarea circulației fluxului respirator în ambele direcții prin
comunicările cu exteriorul prin orificiile narinare și cu nazofaringele prin intermediul choanelor.

– Aparatului lacrimal datorită drenării secreției lacrimale prin canalul nazolacrimal ce își are
deschiderea la nivelul meatului nazal inferior.

– Intervine în fonație prin comunicările cavității nazale cu sinusurile paranazale ce realizează o

cutie de rezonanță a sunetului emis de corzile vocale. Acestea sunt următoarele: sinusul frontal,
sinusul maxilar, sinusul sfenoidal și sinusurile etmoidale și își au deschiderea la nivelul meaturilor
nazale superior și mijlociu

– În realizarea percepției olfactive și la formarea senzației de gust prin intermediul prezenței

mucoasei olfactive ce are rol de receptor pentru substanțele odorante din aer și cele provenite din
alimente în timpul masticației și dizolvării substanțelor sapide în salivă.

– În apărarea organismului împotriva prafului și a microorganismelor ce au ca poartă de intrare în

organism căile aeriene, prin reținerea acestora de către vibrise și mucus și îndepărtarea acestoa
odată cu mucusul cu ajutorul cililor mobile ai celulelor epiteliului respirator

Cu excepția acestor comunicări, la nivelul cavității nazale mai există și orificii de intrare, respectiv
de ieșire ale elementelor vasculare și nervoase.

Faringele
Faringele este un organ tubular situat la partea superioară a tubului digestiv. El este
constituit din aponevroza faringiană, care la exterior este acoperită de muşchii constrictori ai
faringelui, iar la interior este căptuşită cu mucoasă. Aponevroza faringiană se inseră pe baza
craniului şi coboară, pe apofizele pterigoide, apoi pe mandibulă, osul hioid şi aripile cartilajului
tiroid pentru a se continua cu esofagul înapoia cartilajului cricoid (nivelul vertebrei C6).

Raporturile externe ale faringelui sunt:

1
- posterior cu coloana vertebrală cervicală;
- superior cu sinusurile sfenoidale, apofiza bazilară, găurile rupte anterioare;
- lateral cu formaţiunile musculo-tendinoase care se inseră pe apofiza stiloidă a temporalului
(buchetul lui Riolan). Acesta împarte spaţiul latero-faringian în două compartimente: prestilian
(unde se găseşte o parte a glandei parotide şi carotida externă) şi retrostilian unde se află pachetul
vasculo-nervos format din carotida internă, vena jugulară internă, nervii vag, gloso-faringian,
spinal, hipoglos, simpaticul cervical, precum şi lanţul de ganglioni limfatici jugulo-carotidieni).
Raporturile anterioare determină şi împărţirea topografică a faringelui, de mare importanţă
clinică:
a) Etajul superior, denumit rinofaringe, nazofaringe, epifaringe sau cavum, prezintă pe
peretele anterior orificiile coanale, pe unde comunică cu fosele nazale. Pe pereţii laterali se găsesc
orificiile faringiene ale trompelor lui Eustachio, de formă triunghiulară, iar înapoia lor, două fosete
profunde ce poartă numele de fosetele lui Rosenmüller. La acest nivel debutează cel mai frecvent
cancerul de rinofaringe. La unirea peretelui superior cu cel posterior se află amigdala faringiană a
lui Luschka, care se atrofiază la pubertate. Mucoasa care căptuşeşte rinofaringele este de tip
respirator, cilindric-ciliată, cu glande mucoase.
b) Etajul mijlociu, denumit bucofaringe, orofaringe sau mezofaringe, comunică anterior cu
cavitatea bucală prin istmul bucofaringian. Acesta este delimitat de luetă, vălul palatin, stâlpii
amigdalieni anteriori şi limbă. Pe peretele lateral al bucofaringelui se găseşte loja amigdalei
palatine, lojă care are o formă triunghiulară şi este delimitată de cei doi stâlpi amigdalieni (anterior
şi posterior) şi de către limbă. Loja este ocupată de amigdala palatină, care se vede ca o
proeminenţă hemi-ovoidă, cu suprafaţa presărată de 18-20 de mici depresiuni, unde se deschid
criptele amigdaliene. Criptele sunt canale săpate în ţesutul limfatic al amigdalei. În loja sa,
amigdala este acoperită de o capsulă, iar între aceasta şi musculatură există un strat de ţesut lax,
care se poate infecta.
c) Etajul inferior, denumit hipofaringe sau laringofaringe, prezintă în peretele anterior un
orificiu, coroana laringiană. Acest perete este constituit din baza limbii, ce prezintă la acest nivel
ţesut limfatic grupat sub numele de amigdala linguală. Între limbă şi epiglotă se formează cele două
fosete glosso-epiglotice (denumite şi valecule), despărţite între ele prin plica glossoepiglotică.
Mucoasa hipofaringelui acoperă şi faţa posterioară a laringelui şi formează cu pereţii laterali ai
hipofaringelui, două şanţuri ce poartă numele de sinusuri piriforme sau şanţuri faringo-laringiene.

1
Acestea coboară până la gura esofagului. Mucoasa bucofaringelui şi a hipofaringelui este de tip
digestiv, pavimentos-stratificată.
Laringele
Este primul segment al căii respiratorii inferioare. El are o dublă funcţie: respiratorie şi de
fonaţie, numindu-se şi organ fonator. Se prezintă sub forma unui trunchi de piramidă
triunghiulară cu baza în sus. Baza comunică cu faringele printr-un orificiu – orificiul laringian
superior – delimitat anterior de epiglotă şi posterior de cartilajele aritenoide. Vârful laringelui se
continuă inferior cu traheea. Laringele este format dintr-un schelet alcătuit din cartilaje legate între
ele prin ligamente şi articulaţii.

Laringele prezintă 9 cartilaje, din care 3 sunt neperechi (tiroid, cricoid şi epiglota), iar 6 sunt
perechi (aritenoide, corniculate şi cuneiforme). Pe cartilaje se prind muşchii laringelui, care sunt
muşchi striaţi.

Cavitatea laringelui are forma unui tub cu o zonă centrală stenozată (îngustată).

Pe pereţii laterali ai laringelui se află două perechi de pliuri cu direcţie antero-posterioară: două
superioare – numite pliuri vestibulare – şi două inferioare – corzile vocale – care delimitează
orificiul glotic.

1
 Laringele este organul fonator, datorită prezenţei corzilor vocale. Sunetele se produc prin
apropierea corzilor vocale, care astfel îngustează glota. Cu cât apropierea corzilor vocale este mai
accentuată, cu atât sunetele emise sunt mai înalte.

Vibraţia corzilor vocale, la ieşirea aerului din plămâni, este responsabilă de producerea sunetelor.

Urechea

Este organul cu funcție acustico-vestibulară. Ea este formată din:

 urechea externă formată la rândul ei din pavilion, cu aspect de pâlnie cu rol în captarea
undei sonore și conduct auditiv extern cu rol de a conduce unda sonoră la timpan

 urechea medie, cavitate pneumatică situată în stânga temporalului este formată din :

- Timpan care este o membrană rezonatoare cu rol de amplificare a sunetului:

- Lanț de oscioare: ciocanul(coada acestuia se sprijină de timpan, cu rol de a diminua

sunetele prea înalte), nicovala și scărița(cu rol de amplificare a sunetelor prea joase)

- Trompa lui Eustachio, comunică cu nazofaringele, cu rol de egalizare a presiunii pe ambele

suprafețe ale timpanului.

 urechea internă- formată dintr-un sistem de încăperi - labirint osos -în interiorul cărora se
află un sistem de camere -labirintul membranos.

Urechea externă are funcție auditivă, pavilionul având rol de cornet acustic iar conductul
auditiv extern transmite undele sonore, prin perișorii și cerumenul secretat previne pătrunderea
prafului în urechea internă. Timpanul participă la auz prin vibrațiile pe care le produce sub influența
undelor sonore. Urechea medie transmite undele sonore de la timpan prin oscioare (ciocan,

1
nicovala, scărița) la fereastra ovală. Urechea internă - aici se află organul Corti, receptorul auditiv
situate în cohlee, maculele otolitice și crestele ampulare care sunt receptori pentru echilibru.

Fiziologia cavității nazale

Comuncările realizate de cavitatea nazală și structura acesteia sunt importante în funcționarea:

– Aparatului respirator prin realizarea circulației fluxului respirator în ambele direcții prin
comunicările cu exteriorul prin orificiile narinare și cu nazofaringele prin intermediul choanelor.
– Aparatului lacrimal datorită drenării secreției lacrimale prin canalul nazolacrimal ce își are
deschiderea la nivelul meatului nazal inferior.
– Intervine în fonație prin comunicările cavității nazale cu sinusurile paranazale ce realizează o
cutie de rezonanță a sunetului emis de corzile vocale. Acestea sunt următoarele: sinusul frontal,
sinusul maxilar, sinusul sfenoidal și sinusurile etmoidale și își au deschiderea la nivelul meaturilor
nazale superior și mijlociu
– În realizarea percepției olfactive și la formarea senzației de gust prin intermediul prezenței
mucoasei olfactive ce are rol de receptor pentru substanțele odorante din aer și cele provenite din
alimente în timpul masticației și dizolvării substanțelor sapide în salivă.
– În apărarea organismului împotriva prafului și a microorganismelor ce au ca poartă de intrare în
organism căile aeriene, prin reținerea acestora de către vibrise și mucus și îndepărtarea acestoa
odată cu mucusul cu ajutorul cililor mobile ai celulelor epiteliului respirator
Cu excepția acestor comunicări, la nivelul cavității nazale mai există și orificii de intrare, respectiv
de ieșire ale elementelor vasculare și nervoase.

Fiziologia faringelui

1. Deglutiţia faringiană este actul II al deglutiţiei şi decurge prin mecanism reflex. Bolul
alimentar pătrunde în bucofaringe în mod voluntar, comunicarea cu cavitatea bucală se închide prin
ridicarea bazei limbii şi apropierea stâlpilor, vălul se ridică şi obturează comunicarea cu
rinofaringele, iar laringele este tras în sus, sub baza limbii, epiglota este apăsată posterior şi închide
orificiul superior al laringelui. În acest mod, alimentele sunt împinse în hipofaringe şi apoi în
esofag, prin contracţia muşchilor constrictori faringieni.
2. Funcţia fonatorie. Vocea articulată şi cea cântată nu sunt posibile fără participarea
faringelui, care transformă sunetul fundamental produs de laringe.

1
 3. Funcţia senzorială este localizată la nivelul faringelui numai pentru perceperea gustului
amar. Celelalte trei gusturi (dulce, sărat şi acru), sunt recepţionate în cavitatea bucală, prin papilele
gustative ale limbii mobile şi se transmit prin nervul lingual şi mai departe prin nervul coarda
timpanului.
4. Rolul de apărare. Ţesutul limfatic faringian, fiind situat la răspântia aero-digestivă, are un
rol important în apărarea contra infecţiilor, mai ales la vârsta copilăriei. Fiind un ţesut limfatic
primar, el contribuie şi la mecanismele de ştergere a clonelor specializate contra propriilor proteine
(recunoaştere self de non-self). Tot un rol de apărare este şi reflexul de vomă provocat la nivelul
faringelui.
Tunica mucoasă olfactorie conţine filetele nervului olfactiv.

Fiziologia laringelui

1.Functia respiratorie. Are loc prin indepartarea corzilor vocale (abductie).Inchiderea si

deschiderea glutei este un act reflex dependent de schimbul gazos si de echilibrul acido-bazic.
2. Functia fonatorie. Sunetul de baza produs de laringe in timpul fonatiei poarta numele de
tonalitate. Tonul produs de laringe este modificat de traversarea faringelui, cavitatii bucale, foselor
nazale si a buzelor, dind astfel nastere timbrului si rezonantei vocii.
3. Functia de protectie (aparare) a cailor aeriene inferioare. Se produce prin ridicarea si
ascunderea laringelui sub baza limbii in timpul deglutitiei; oprirea reflexa a respiratiei; contractarea
repliurilor ariepiglotice, a benzilor ventriculare si a corzilor vocale (rol sfincterian); acoperirea
partiala a vestibulului laringian de catre epiglota. Se adauga ca mecanism de protectie suplimentar
reflexul de tuse.
4.Functia de fixare a toracelui. Are loc prin inchiderea glutei, blocarea reflexa a sistemului
respirator, rigidizarea cutiei toracice, coborirea diafragmului, ceea ce face posibila desfasurarea
actului de defecatie, de mictiune, expulzia fatului in timpul nasterii si desfasurarea unor activitati
fizice intense ca sapatul sau ridicarea de greutati.
5. Functia reflexa. Datorita bogatei sale inervatii, laringele este sediul unor reflexe vago-vagale.
Iritatia mecanica sau chimica a endolaringelui poate declansa aritmie, bradicardie, stop cardiac.
Reflexul vagal este foarte puternic la fumatori si poate fi blocat cu atropine.
Fiziologia urechii
Funcțiile urechii sunt funcția de auz și funcția de echilibru.

1
Funcția de auz se realizează cu ajutorul celulelor receptoare din melcul membranos.Stimululul, în
cazul nostru sunetul, pătrunde prin canalul audidiv extern și ajunge la membrana timpanică. Aceasta
fiind subțire vibrează și transmite vibrația lanțului de oscioare : ciocan, nicovala și scărița până la
nivelul ferestrei rotunde. De aici ajunge în labirintul osos, la perilimfă care transmite informațiile
endolimfei și în final informația ajunge la celulele receptoare care o transmit unor neuroni ai căror
iaxoni formează nervul auditiv sau acustic. Informația recepționată este transformată în influx
nervos și prin nervul auditiv ajunge la scoarța cercebrală din lobul temporal, unde se formează
senzația de auz.
Funcția de echilibru- componentele urechii care participă la funcția de echilibru sunt: utricula,
sacula și cele trei canale semicirculare. Acestea conțin celule receptoare pentru echilibru care sunt
celule nervoase cu cili. Aceștia sunt acoperiți de o masă gelationoasă în care plutesc cristale de
carbonat de calciu numite otolite. La orice mișcare a corpului sau doar a capului, cristalele mișcă
cilii celulelor receptoare. Acestea transmit informația unor neuroni ai căror axoni formează nervul
vestibular(de echilibru). Informația tranformată în influx nervos, este transmisă la aria pentru
echilibru de pe scoarța cerebrală unde se formează senzația de echilbru.

2.1.3 Vascularizația cavității nazale, faringelui, laringelui și urechii

Vascularizația nasului este realizată în principal de artera facial ce ia naștere din artera
carotidă externă și din artera oftalmică ce ia naștere din artera carotidă internă. Cavitățile nazale
sunt vascularizate și prin intermediul unor ramuri din artera sfenopalatină ce ia naștere din
artera oftalmică, Cunoașterea detaliată a vascularizației este important pentru managementul
correct al epistaxului sever ce necesită ligature sau embolizare arterial ca ultimă metodă de
tratament. Venele drenează la nivelul venei faciale și venei retromandibulare. Acestea ajung
ulterior la nivelul venei jugulare interne. Limfaticele drenează la nivelul ganglionilor
submandibulari pentru porțiunea externă a nasului și la nivelul ganglionilor retrofaringieni și
cervicali profunzi pentru cavitatea nazală.
Vascularizația faringelui
Arterele faringiene:
-sunt surse directe sau indirecte din ramurile arterei carotide externe
-cea mai importanta este artera faringiana ascendenta, ram direct akl carotidei externe ce se
indreapta spre baza craniului trimitand pe traseul ei ramuri faringiene ventrale si dorsale care pana

1
la patrunderea in peretele faringian se divizeaza in ramuri ascendente si descendente care se
anastomozeaza intre ele
-alte ramuri:
-din faciala:ramuri tonsilare cu distributie pentru amigdale 9in spceial pt cele palatine);
artera palatina ascendenta
-mai dau ramuri faringiene: artera tiroidiana superioara si artera maxilara prin artera
canalului pterigoidian
Venele
-au traseu satelit ramurilor arteriale dar recurent fiind adunate intr-un plex venos submucos si apoi
intr-unplex venos perifaringian unde vor drena si venele tonsilare si care ulterior este tributar venei
jugulare interne
-de mentionat ca plexul perifaringian se gaseste intre stratul 3 si 4 al faringelui
Limfaticele
-dreneaza in ganglionii regionali dupa cum urmeaza:
-de la nivelul superior faringian dreneaza in gg. retrofaringieni
-iar din buco si laringofaringe in ganglionii jugulari

Vascularizatia laringelui.

Regiunea supraglotica este vascularizata de artera laringiana superioara, ramura a arterei

carotide externe, in timp ce etajul subglotic este itigat de artera laringiana inferioara, ram al
trunchiului tirocervical, ramura a arterei subclavie.

Drenajul venos se face superior, prin vena tiroidiana superioara, catre vena jugularainterna si
inferior prin vena tiroidiana inferioara, spre trunchiul brahiocefalic.

Drenajul limfatic al laringelui are o mare importanta clinica. Glota constituie o bariera
embriologica intre teritoriile limfatice supra- si subglotice.Astfel, coarda vocala nu are practic
capilare limfatice. Rare vase limfatice se intilnesc la jonctiunea fibro-musculara. Etajul
supraglotic are in schimb o bogata retea limfatica. Caile limfatice supraglotice, alcatuite pe mai
multe straturi, converg spre insertia anterioara a repliului ariepiglotic si ies din laringe de-a
lungul pediculului laringeu superior. Exista la nivelul liniei mediane anastomoze orizontale ce
explica prezenta metastazelor bilaterale sau controlaterale.

1
 Reteaua subglotica nu este la fel de densa ca cea supraglotica, dar invazia metastatica se face
prin intermediul ganglionilor pre- si paratraheali. De asemenea, esteimportanta si posibilitatea
drenajului mediastinal. In final, limfa va ajunge in ganglionii jugulo-carotidieni.
Vascularizația urechii
Vascularizația arterială provine din:
– ramura timpanică a arterei maxilare (ramură a arterei carotide externă)
– ramura mastoidiană (ramură a arterei occipitale sau a arterei auriculare posterioară)
– ramuri mici ce provin din artera meningee medie, artera faringiană ascendentă și ramuri
timpanice (ramuri ale arterei carotide externă)
Sângele venos este drenat spre plexul venos pterigoidian și spre sinusul pietros superior. Limfa de
la acest nivel este colectată de ganglioni regionali.

2.1.4. Inervația cavității nazale, faringelui, esofagului și urechii

Inervația nasului se împarte într-una senzitivă și într-una motorie. Inervația senzitivă este realizată
de ramuri terminale din nervul trigemen ce ajung la nivel facial prin foramenul supraorbitar,
infarorbitar sau mentonier. Numai pielea de la nivelul unghiului mandibular și de la nivelul
porțiunii inferioare a urechii externe este inervată de nervul mare auricular. Mușchii faciali ai
mimicii sau masticației prezintă o inervație motorie ce este realizată de nervul facial împreună cu
nervul trigemen.

Inervația faringelui
-motorie: ramuri muscualre ale nervului glosofaringian, vag si accesor
-senzitiv: ramuri din trigemen, pe calea nervului maxilar care se distribuie mucoasei formixului
faringian, valului palatin si tubei faringo timpanice; deasemenea sunt ramuri senzitive din nervul
glosofaringian si vag care intra in cosntitutia plecului faringian impreuna cu simpaticul
-fibre simpatice: din gg. cervical superior si fibre parasimpatice pe calea nervului vag.
Inervația urechii medii este asigurată de către:
– plexul timpanic, nervul timpanic
– ramură a nervului mandibular pentru tensor timpani
– ramură din nervul facial pentru mușchiul stapedius

1
2.2. Prezentarea generală a afecțiunilor cauzate de corpi străini în sfera ORL

Corpii străini nazali: complicații

Sângerarea este cea mai frecventă complicație raportată la pacienții cu corpi

străini intranazali, chiar dacă aceasta este minimă și, de obicei, rezolvată prin
manevre de simplă compresiune.
Complicațiile raportate includ:

 sinuzita;
 otita medie acută;
 perforația de sept nazal;
 celulita periorbitală (infecție în jurul ochilor);
 meningita;
 epiglotita acută (o formă gravă de laringită)
 difteria;
 tetanusul.
Inflamația locală cauzată de corpii străini intranazali poate duce la necroza
(moartea țesutului) prin presiune. Aceasta, la rândul ei, poate produce ulcerații
și eroziuni ale mucoasei și ale vaselor de sânge, producând sângerare nazală
(epistaxis).

Întârzierea în stabilirea diagnosticului complicațiilor corpilor străini intranazali

precum sinuzita și otita medie acută poate duce la complicații. Acest lucru
poate fi evitat prin examinarea atentă și reexaminarea cavității nazale după
extragerea corpilor străini.

Corpul străin nerecunoscut poate fi acoperit în timp cu strat de calciu,

magneziu, fosfat sau carbonat și se poate transforma într-un rinolit
(asemănător din punctul de vedere al consistenței cu o piatră, diferit însă ca
structură de aceasta), radio-opac care poate rămâne nedetectat ani întregi.
Ulterior, prin creșterea în dimensiuni, rinolitul va produce simptomatologie,
ceea ce va conduce la descoperirea lui.

Sursa celor mai mari complicații: bateriile de ceas și magneții

Cei mici vor fi ispitiți, în primul rând, de obiectele care se află în jurul lor. De
multe ori, acestea pot produce și cele mai mari complicații.

Bateriile mici pot cauza arsuri chimice, ulcerație și necroză prin lichefiere în
câteva ore sau zile, producând perforație de sept nazal. Dislocarea corpului
străin către posterior este destul de rară, dar se poate întâmpla, existând
posibilitatea aspirării acestuia, uneori chiar în timpul examinării. Bateriile de
ceas sunt mici și strălucitoare, se găsesc în multe jucării și sunt de multe ori

1
preferate pentru introducerea în fosele nazale. Complicațiile apărute din cauza
introducerii bateriilor în cavitatea nazală sunt foarte frecvente, fiind raportate
arsuri după numai 12 ore de la introducere. Manevra de extragere trebuie să
fie făcută prompt și o examinare riguroasă ulterioară este necesară pentru
excluderea complicațiilor. Dacă a avut loc scurgerea conținutului alcalin, pentru
a împiedica răspândirea acestuia este important să nu se efectueze irigarea
nazală.
Corpii străini intranazali magnetici produc necroza prin presiune, iar
extragerea rapidă este necesară. Se poate folosi o pensă de care se atașează
un magnet pentru a scoate, prin forța de atracție magnetică, corpul străin
magnetic din fosele nazale.
Diagnostic și evaluarea complicațiilor

Diagnosticul se pune în urma examenului fizic, de către medicul ORL-ist.

Cooperarea pacientului este importantă. Părinții pot fi de un real ajutor în
timpul examenului otolaringologic. Sedarea este, uneori, utilă la copii. Alături
de inspecția adecvată a cavității nazale este importantă și evaluarea
complicațiilor. Se vor inspecta membrana timpanică pentru semne de otită
medie acută, semne de sinuzită sau se va asculta toracele și gâtul pentru
sesizarea unui eventual zgomot șuierător al respirației, indiciu pentru situația
existenței aspirării de corp străin.

Indicații și contraindicații de extragere

În general, corpii străini intranazali pot fi extrași de către orice medic cu

experiență printr-o manevră simplă. Dacă există dubii că extragerea nu este
simplu de efectuat, atunci trebuie consultat un medic ORL-ist. Manevrele
repetate de extracție pot crește riscul de traumă și pot avea ca rezultat chiar
împingerea corpului străin nazal într-o poziție mai puțin favorabilă. Medicul
trebuie să își planifice bine conduita terapeutică pentru a obține extragerea din
prima încercare. Este important să existe instrumentarul necesar, precum și
sonde de intubație sau mască de oxigen dacă în urma manipulării corpului
străin acesta va fi aspirat. Anestezia locală de obicei nu este necesară
deoarece durerea nu este prezentă. Se folosește doar în situația în care
pacientul este necooperant. Vasoconstricția mucoasei nazale poate facilita
examinarea și extragerea corpului străin nazal.

Tehnici de extragere a corpilor străini intranazali

Sunt disponibile câteva tehnici de extragere a corpilor străini, iar alegerea celei
mai potrivite depinde de tipul corpului străin intranazal. Pentru corpii străini
vizibili, nesferici, care nu prezintă riscul de fărmițare majoritatea medicilor
preferă instrumentația directă, simplă.

Printre tehnicile folosite pentru extragerea corpilor străini intranazali amintim:

1
 tehnica instrumentației directe (pensă, chiuretă, cârlig), urmată de
control vizual cu endoscopul sau videofibroscopie;
 tehnica balon-cateter (sonda Foley sau cateter Fogarty);
 tehnica cu presiune de aer pozitivă (pentru corpi străini de mari
dimensiuni, ocluzivi) – se acoperă nara liberă a pacientului și acesta este
rugat să sufle tare având gura închisă; în acest mod, corpul străin poate fi
împins, sub presiune, afară. Se poate insufla oxigen 10 - 15 l/minut cu un
aparat pe nara liberă, cu pacientul culcat pe partea corespunzătoare narei
obstruate. Pot apărea complicații, medicul trebuind să evite volumul mare de
aer cu presiune pozitivă;
 tehnica aspirării directe a corpului străin intranazal folosindu-se
presiuni între 100 - 140mmHg, fiind necesar să se realizeze vid puternic
pentru a reuși extragerea;
 tehnica adezivului – un adeziv puternic se plasează în vârful unui
instrument ce se introduce în fosa nazală până la corpul străin ce poate fi
vizualizat direct, se așteaptă 60 secunde și se extrage; trebuie evitată
lezarea mucoasei de către adeziv;
 tehnica împingerii corpului străin către posterior este necesară
când nu funcționează nicio altă metodă de extragere. Corpul străin este
împins către orofaringe și extras. Este necesară intubație orotraheală,
anestezie generală și blocarea esofagului;
 tehnica magnetului – se folosește un magnet puternic pentru
extragerea directă a unui corp străin metalic, evitând astfel lezarea
mucoasei și sângerarea care apare de obicei;
 tehnica irigării fosei nazale este o metodă care nu se mai folosește
deoarece există riscul crescut al aspirării corpului străin.
În cazul în care există suspiciunea de corp străin intranazal, vă recomandăm să
apelați la specialistul ORL, care va interveni pentru a evita complicațiile
posibile extragerii nereușite. Chiar și în cazul în care se suspicionează o
formațiune tumorală la nivelul foselor nazale, adresarea trebuie făcută pentru a
evita un diagnostic tardiv de malignitate.

Simptomatologie

Pacientul poate prezenta: iritație nazală, epistaxis, strănut, sinuzita, stridor, wheezing sau
febră.

Stridor - Zgomot șuierător al respirației, specific în cazuri de spasm sau de obstrucție a

laringelui.

1
Diagnostic

Extinderea testelor de diagnostic depinde de tabloul clinic. Pentru majoritatea corpilor

străini izolați nu sunt indicate alte teste. Excepția fiind corpii metalici sau calcificați, restul sunt

radiotransparenți.

Când diagnosticul suspicionează o tumoră sau sinuzita se ia în considerare imagistica CT.

Dacă există suspiciuni asupra aspirării sau ingerării corpului străin, radiografia toracelui
și abdomenului trebuie efectuate. Un corp radiotransparent aspirat poate determina pneumonii.

Tratament

Încercările repetate de a extrage corpul străin pot fi de fapt mai dificile, iar obiectul se poate
deplasa posterior. De aceea este important ca medicul să cunoască citeva tehnici și să aibă lângă el
instrumentar adecvat. Masca de oxigen trebuie să fie disponibilă pentru ca manipularea

corpului străin poate determina aspirare.

3.4. CORPII STRĂINI AI FARINGELUI

Se opresc în faringe în mod accidental. Se întâlnesc mai frecvent corpi străini de natură
alimentară (oase de peşte sau pasăre), dar pot fi şi ace, cuie, jucării etc. În ţările unde se consumă
apă din râuri în ulcele de lut care se scufundă în apă pentru a fi umplute, se întâlneşte un corp străin
animat şi anume lipitoarea, care se fixează pe peretele posterior al faringelui. Localizarea cea mai
frecventă a corpilor străini faringieni este la nivelul orofaringelui şi anume în criptele amigdalei
palatine. În rinofaringe, corpii străini pot ajunge prin vărsătură. În hipofaringe, corpii străini se pot
fixa în valecule, se pot înfige în baza limbii sau se pot ascunde în sinusul piriform.
Semnele clinice sunt dominate de odinofagie, senzaţie de corp străin, sialoree, eventual
regurgitări.
Diagnosticul se stabileşte prin examenul endocavitar şi se pune în evidenţă a corpului străin.
Pentru cei localizaţi în sinusul piriform, este necesară faringoesofagoscopia directă. Osul de peşte
pătrunde într-o criptă a amigdalei palatine iar uneori nu se mai observă la suprafaţa amigdalei şi
este necesar a se apăsa cu pensa pe amigdală pentru ca să-i apară un capăt la exterior.
Riscul corpilor străini ascuţiţi, care lezează mucoasa, este de apariţie a infecţiilor
perifaringiene.

1
 Tratamentul lor este de extracţie cu pensa, pe căi naturale. Copiii trebuie imobilizaţi cât mai
bine iar la adulţi este necesară o anestezie de suprafaţă cu Xilină sau produse asemănătoare. Rareori
este necesară anestezia generală.

2.3.- Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu a

afecțiunilor cauzate de corpi străini în sfera ORL

Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura

metode şi indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi stau la baza standardelor pentru un
comportament etic.
În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de
îngrijire (medic, asistent medical, infirmieră etc.).
Rolul autonom:
 Liniştesc pacientul;
 Asigur condiții bune de spitalizare;
 Comunic în permanenţă cu pacientul;
 Monitorizez pacientului în permanenţă;
 Asigur un climat corespunzător;
 Favorizez vizita familiei;
 Protejez, menţin, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului;
 Uşurez suferinţa şi asist individul în ultimele momente de viaţă;
 Stabilesc procesului de îngrijire;
 Favorizez integrarea şi reintegrarea în familie sau societate;
 Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale;
 Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică,
relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice,
culturale sau spirituale ce privesc individul.

Rolul delegat al asistentului medical:

 Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice;
 Pregătirea psihică şi fizică pentru investigaţii;

1
 Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire;
 Aplicarea prescripţiilor medicale;

Fișa tehnică nr. 1- Măsurarea și notarea temperaturii corporale

Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate(în axilă), rectale și timpanice. Această măsurare a
temperaturii este rapidă și fiabilă.
Indicaţii
- Supraveghere sistematică în cursul spitalizării;
- Supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator.
Pregătirea Materialelor
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru tennometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice. Termometrul va
fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea Pacientului
- se explică pacientului procedura;
- se cere pacientului să rămână culcat în pat.
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este
mai mică dimineaţa înainte ca pacientul să se ridice din pat. Efectuarea procedurii de măsurare a
temperaturii
Cu termometrul electronic timpanic
- se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea pacientului;
- se roteşte termometrul cu 30° spate pentru a fi în faţa timpanului,

1
 - aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.
Cu termometrul electronic cutanat
- se descoperă axila pacientului;
- se tamponează pentru a îndepărta transpirația;
-se introduce sonda/captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de
torace;
- se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
- se ajustează temperatura alişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;
- se spală mâinile;
Același termometru poate fi folosit și pentru măsurarea temperaturii rectale.
Cu termometrul electronic oral
- Se introduce sonda/ captatorul electronic într-un capișon din material plastic;
- Se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
- Se menține termometrul pe loc până la semnalul sonor;
- Se scoate termometrul și se citește valoarea;
- Se aruncă capișonul din plastic în recipientul pentru deșeuri;
- Se spală mâinile.
Observații
- Măsurarea temperaturii rectale poate să antreneze leziuni dacă este practicată
cotidian;
- Măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor
hemoroidale, escare sau rectite( necesitând intervenții chirurgicale).
Reprezentarea grafică a temperaturii
- Se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două
diviziuni de grad;
- Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara
(S) pentru cifrele cu soț(pare);
- Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- Se obține curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii
măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.

1
 Educarea pacientului
- Se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru
aprecierea stării generale la domiciliu;
- Se explică pacientulu cum să întrțină și să utilizeze termometrul;
- Se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcție de calea de
măsurare folosită, ca în exemplul de mai jos:
Calea de măsurare Scala Celsius Scala Fahrenheit
orală 37°C° ± 0,1-0,6 98,6°F ± 0,5-1,0
Rectală 37,5°C° ± 0,3-0,6 99,6°F ± 0,5-1,0

Axilară 36,5°C° ± 0,3-0,6 97,6°F ± 0,5-1,0

Fișa tehnică nr. 2- Măsurarea Tensiunii Arteriale

Scop: evaluarea funcțiilor cardiovasculare, forța de contracție a inimii, rezistența

determinate de elasticitatea și calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială-sistolică,
- tensiunea arterială minimă- diastolică.
Material necesar
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cu mercur Riva Rocci cu manometru,
- stetoscop,
- tampon de vată,
- alcool,
- creion cu pix roșu și albastru.
Metode de detrminare
a. palpatorie,
b. auscultatorie.
Intervențiile asistentei
a. prin auscultatorie :
- pregatirea psihică a pacientului,
- asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 min. ,
- spălarea pe mâini cu apă și săpun,

1
 - se aplică manșeta pneumnatică pe brațul pacientului sprijinit și în extensie,
- se fixează membrane stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei,
- se introduce olivele stetoscopului în ureche,
- se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsative,
- se descomprimă progresiv aerului din manșeta prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial(care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maximă sau
sistolice),
- se reține valoarea indicate de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnată,
- se conțină decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice,
- se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în
care zgomotele dispar aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă,
- se notează în valoarea obținută cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur,
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațial rezulatat cu albastru
- în alte documente medicale se înregistrează cifric.
Ex: T.A maximă = 150mmHg;
T.A minimă = 75 mmHg;
T.Amin= T.A max/2 ±1
- se dezinfectează olivele stetoscopului și membranele cu alcool;
b. metoda palpatorie:determinarea prin palparea arterei radiale:
- nu se folosește stetoscopul biauricular;
- etapele sunt identice etapei auscultatorie;
- are dezavantajul obținerii unor valorii mai mici decat realitatea, palparea periferică fiind
posibilă numai de reducarea accentuate a compresiunii exterioare.
DE REȚINUT!
Manșeta pneumatică va fi bine atașată de brațul pacientului.
Manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face detrminarea.
Măsurarea va fi precedată de liniștirea pacientului.
În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului.
La indicația medicului se pot face măsurători comparative la ambele brațe.

1
Fișa tehnică 3- Măsurarea pulsului
Indicații
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obținerea de informații despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
- se așează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
-.în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lăngă corp, articulația mâînii în
extensie, mâna în supinație( palma orientată în sus);
-.în poziție semișezândă( în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe
suprafața patului, mâna în supinație și extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața
anterioară(internă), în șanțul radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu și inelar(2,3,4) deasupra arterei radiale repetate;
- se exercită o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degetele pulsațiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de un minut pulsațiile percepute sub degete, sau 30 secunde și înmulțite
cu doi numărul pentru a obține rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvența;
- se înregistrază frecvența pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării, rata;
- se spală mâinile.

1
 Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsații;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineață) sau S (seara), pentru
valorile care cresc din 4 în 4(ex.: 64, 68, 76,80);
- se noteză grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie așezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorilor care cresc din 2 în
2(ex.: 62, 66, 70);
- se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- se obține curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.
Evaluareaeficacității procedurii
Rezultate așteptate/ dorite:
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să înscrie limite normale corespunzătoare
vârstei:
- tegumentele și mucoasele sunt normal colorate;
- pacientul este liniștit.
Rezultate nedorite
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
-. pulsul radial nu este perceptibil;
-. pulsul este aritmic;
-. amplitudinea este mică sau crescută;
-. pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole;
-. pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependență următoare:
-. intoleranță la activitate:
-. alterarea confortului;
-. deficit de volum lichidian;
-. exces de volum lichidian;
-. alterarea perfuziei tisulare.

Modificări în situații selectate

1
 - dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare;
-.artera temporală: la un lat de deget desupra și lateral de stânca temporalului, în
dreptul pavilionului auricular:
-.artera carotidă externă( dreaptă sau stângă): pe fața anterioară a gâtului, în șanțul
delimitat de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian (lateral);
-.artera pedioasă- pe fața dorsală a piciorului, în dreptul primului șanț
intermetatarsian;
-.artera femurală- în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
-.apex( vârful inimii)- pulsul apical, în spațiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară
stângă;
- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută și aria mică de
palpare pot determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obține atunci când sunt liniștiți sau dorm,
întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată;
- la copil, pentru o acuratețe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
- se învață pacientul să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice
vârstei;
- se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu meducul curant ori de câte ori valorile
ratei pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel de valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-născut 120- 160 140
1-2 luni(sugar) 100- 140 120
12 luni- 2 ani 80- 130 110
2 ani- 6 ani 75- 120 100
6 ani- 12 ani 75- 110 95
Adolescent 60- 100 80
Adult 60- 100 80

Fișa tehnică nr. 4- Administrarea medicamentelor pe cale orală

1
 Scop- Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități de
medicament care să acționeze general sau local.
Principii generale
- administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghițire, sublingual și
translingual;
- sublingual se administrază Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavității bucale
și orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm);
- translingual (pe limbă) se administrază șpray-uri medicamentoase pe bază de nitrați,
pentru pacienții cu angină cronică; pacientul în acest caz trebuie să aștepte 10 secunde
după administrare înainte de a înghiți;
- necesită o bună cunoaștere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de
medic, a efectelor terapeutice și a reacțiilor adverse;
- administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigențelor de calitate și de
securitate;
- asistentul medical este responsabil în acest caz.
Pregătirea materialelor
- prescripția medicală;
- cărucior cu medicamente;
- flacon cu soluție hidroalcoolică;
- o pereche de foarfece;
- pahare de unică folosință/ recipiente speciale pentru medicamente.
Pregătirea pacientului
- se identifică capacitățile pacientului de a-și administra tratamentul și de a-l supraveghea;
- se explică pacientului împortanța luării medicamentelor conform prescriției medicale;
- se adaptează demersul educațiv la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea și calitatea administrării tratamentului;
- se instalează pacientul confortabil;
- se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate;

Efectuarea procedurii- condiții preliminare

- pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie
medicamentele;
- medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conțiene în mod
obligatoriu, medicamentele identificate prin:
-numele și prenumele pacientului;
-doza/ orarul de administrare;
-data prescrierii;
- pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calității fiecărui medicament de
către asistenta medicală (culoare, aspect, integritate);

1
 - se aplică exact posologia prescrisă de medic și se respectă regulile generale de
administrare a medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
- se identifică pacientul;
- se verifică încă odată prescripția medicală la patul pacientului, în momentul
administrării;
- se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire;
- se păstrează medicamentele în blistere sau formele de condiționare proprii, până când
sunt luate;
- se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într-o alveolă
individuală;
- se pun medicamentele pentru ora prescrisă într-un păhărel cu întrebuințare unică, înainte
de a le da pacientului;
- se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
-pe nemâncate (a Jeun) în timpul mesei sau după masă;
-cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
-dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
-fără diluție- pentru siropuri, suspensii sau pentru comprimatele care se
administrează sublingual;
- se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului și de creștere a compilanției la
tratament.
Supraveghere și evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea prin:
- o administrare corectă: doză/orar, mod de administrare conform recomandării medicale;
- măsurarea funcțiilor vitale înainte, în timpul și/sau după administrare în funcție de
medicament pentru a identific efectele benefice și cele indezirabile;
- consemnarea semnelor de necompilanță la tratament;
- aprecierea nivelului de conștiență al pacientului pe durata tratamentului;

2.4.- Procesul de îngrijire al unui pacient cu otită medie

2.4.1. Interviu ( culegerea datelor)

1
Nume: S
Prenume: D
Sex: feminin
Vârsta: 43 ani
Data naşterii: 16.07.1975
Domiciliul: Onești, județul Bacău
Religie: creștin-ortodoxă
Stare civilă: căsătorită
Naţionalitate: română
Nivel de instruire: mediu
Ocupaţia: vânzător
Grup sangvin: A II, Rh +
AHC: - fără importanţă
APP: - otită medie cronică US
- menarha la 12 ani
- menstruaţii regulate cu dismenoree
Data internării: 01.02.2019
Data externării: 06.02.2019
Diagnostic medical: otită medie cronică supurată
Motivele internării: otoree US, anxietate, otalgie, uşoară insomnie,febră 38,2o C,durere
Alergii: nu se ştie alergică
TA: 120/70 mm Hg; P: 70 b/min; R: 17 resp./min.
Conditii de viată: locuieşte cu soţul şi cu fiica înt-un apartament cu 2 camere
Comportamente (fumat, alcool, etc.): cafea 1/zi
Reţeaua de susţinere: fiica şi soţul care îl vizitează la spital

II.4.2.Analiza și interpretarea datelor

Istoricul bolii:
Pacienta de 43 de ani se internează prezentând otoree US, cu debut insidios, de aproximativ 4
zile, în vederea investigaţiilor şi tratamentului de specialitate.

1
 Explorari paraclinice:
Denumire Valori obţinute Valori normale
Hemoglobină Hb=13 g % Hb=14-16 g%
Leucocite Leucocite=5310/mm3 Leucocite=4200-8000mm3
VSH VSH=32mm/h VSH=5-18mm/h
TGP TGP=22UI TGP=16UI
TGO TGO=14UI TGO=12UI
Creatinină Creatinină=0,61mg% Creatinină=0,57-1,20mg%
Uree Uree=0,38% Uree=0,20-0,40%
Glicemie Glicemie=0,91g% Glicemie=0,70-110g%

Explorări funcţionale:
Examenul obiectiv local: secreţii mucopurulente la nivelul CAE stâng, cu perforaţie
mezotimpanală
Tratament instituit: - Ampicilină 1g x 4f/zi
- Diazepam x 1f/zi h:20.00
- Paracetemol Sinus 1tb/zi
- Vitamina B1, B12 x 1f/zi
- Algocalmin 1f/zi
Observaţie inițială:
- P=70 b/min
- TA=120/70 mmHg
- T=36,5 grade Celsius
- R=17 resp./min
- Tegumente şi mucoase: integre
- Comunicare: deficitară, anxietate
- Somn: insuficient, insomnia
II.4.3.Plan de îngrijire
În urma analizării şi interpretării datelor, pacientul este dependent în satisfacerea
următoatelor nevoi:
1. Nevoia de a evita pericolele
2. Nevoia de a mânca şi a se hidrata
3. Nevoia de dormi şi a se odihni
4. Nevoia de a menţine temperatura în limite normale
5. Nevoia de a comunica

1
 Nevoi afectate Probleme Obiective
1.Nevoia de a -risc de complicaţii/infecţii -pacienta sa nu dezvolte
evita pericolele nosocomiale complicaţii/infecţii nosocomiale
- anxietate cauzată de scăderea - îmbunătăţirea auzului
capacitătii auditive - înlăturarea factorilor care îngreunează
- scăderea capacitătii auditive dată auzul
de otoree
- otalgie
2. Nevoia de a - procesul masticatiei este - pacienta să cunoască necesitatea unei
mânca şi a se îngreunat de otalgie alimentatii adecvate
hidrata - înlăturarea durerii
3. Nevoia de - uşoară insomnie legată de - diminuarea anxietăţii
dormi şi a se cefalee, otalgie - înlăturarea insomniei, pacienta să aibă
odihni - anxietate legată de starea de un somn liniştit cu durată medie de 6-7
boală ore
4. Nevoia de a - discomfort legat de temperatura - pacienta să aibă temperatura în limite
menţine crescută normale
temperatura în - uşoară deshidratare -să fie hidratată corect
limite normale
5. Nevoia de a - comunicare ineficientă la nivel -pacienta să comunice eficient la nivel
comunica afectiv afectiv

1.Nevoia de a evita pericolele

P1 -risc de complicaţii/infecţii nosocomiale
E1 -proces inflamator/mediu spitalicesc
S1 -posibile infecţii nosocomiale, posibile complicaţii
Obiectiv1: pacienta să nu dezvolte complicaţii/infecţii nosocomiale
P2 - anxietate cauzată de scăderea capacitătii auditive
E2 -proces inflamator
S2 - otalgie
Obiectiv: diminuarea anxietăţii legată de scăderea capacitătii auditive
P3 – secreții mucopurulente la nivelul CAE stâng

1
 E3 - proces inflamator
S3 - otoree
Obiectiv: ameliorarea secrețiilor
Intervenții autonome:
- am măsurat funcţiile vitale:P, TA, R, T, şi am notat în F.O. parametrii;
- am luat măsuri de evitare a transmiterii infecţiilor prin respectarea circuitelor(circuitul de
intrare şi ieşire a personalului,circuitul lenjeriei,circuitul vizitatorilor),si respectarea măsurilor de
igienă spitalicească (sterilizare, curăţenie, dezinfecţie);
- am favorizat adaptarea pacientului la noul mediu,am asigurat camera aerisită,temperatura
adecvată
- am furnizat informaţii necesare şi am răspuns la intrebările pacientului;
- am furnizat explicaţii clare şi deschise asupra ingrijirilor programate;
- am supravegheat pacientul
Intervenții delegate:
- la indicaţia medicului şi conform F.O. am administrat Ampicilina 1g x 4f/zi; Parecetamol
Sinus 1 tb/seara
- la indicaţti medicului am recoltat sânge pentru examene de laborator (Hb, leucocite, VSH,
TGP, TGO, creatinină,uree,glicemie)respectând normele precauţiunilor universale.
Evaluare:
- în urma respectării măsurilor de asepsie şi antisepsie şi a măsurilor de siguranţă luate
pacientul prezintă un mediu de siguranţă;
- în urma ingrijirilor acordate şi a tratamentului instituit ,la indicaţia medicului, pacientul
resimte ameliorarea secretiilor si a otodiniei;
2.Nevoia de a mânca şi a se hidrata
P1 - procesul masticaţiei îngreunat de otalgie
E1 - proces infecţios
S1 - durere
Obiectiv1: înlăturarea durerii
Intervenții autonome:
- in primele zile am alimentat pacientul cu ceaiuri slabe,supă de zarzavat călduţă,până la
dispariţia durerilor;
- am cercetat gusturile şi deprinderile alimentare;

1
 - am învăţat pacienta să respecte orarul meselor,să respecte regulile de igienă ca: spălatul pe
mâini înainte de masă;
- am conştientizat pacienta asupra importanţei regimului alimentar in menţinerea sănătăţii
Intervenții delegate:
- la indicaţia medicului şi conform F.O. am administrat Algocalmin 1f/zi
Evaluare:
- în urma îngrijirilor acordate pacienta se alimentează în mod corespunzător;
3.Nevoia de dormi şi a se odihni
P1 - incapacitte de a se odihni
E1 - durere
S1 – insomnie,epuizare
Obiectiv1: înlăturarea insomniei, pacienta să aibă un somn liniştit cu durată medie de 6-7 ore
Intervenții autonome:
- am discutat cu pacienta pentru a identifica cauza insomniei;
- am învăţat pacienta să practice exerciţii de relaxare înainte de culcare
- am asigurat temperatura optimă în salon,am aerisit salonul
- am informat pacienta despre boala sa
- am explicat pacientei despre necesitatea intervenţiilor asupra sa
- am educat pacienta să evite factorii care influenţează somnul şi odihna
Intervenţii delegate:
- la indicaţia medicului şi conform F.O. am administrat Diazepam 1f/zi, h=20:00
- la indicaţia medicului şi conform F.O. am administrat Algocalmin 1f/zi
Evaluare:
- pacienta are un somn liniştit cu durată medie de 6-7 ore
4. Nevoia de a menţine temperatura în limite normale
P1 - discomfort legat de temperatura crescută
E1 - proces infecţios
S1 - febră
Obiectiv1: pacienta să aibă temperatura în limite normale în termen de 2 ore
P2 - deshidratare
E2 -proces inflamator
S2 - febră

1
Obiectiv2: pacienta să fie hidratată corespunzător hidro-electrolitic
Intervenții autonome:
- am asigurat temperatura optimă în salon,am aerisit salonul
- am învăţat pacienta să consume lichide si alimente reci
- am aplicat comprese reci , pungă cu gheaţă
- am asigurat igiena tegumentelor si mucoaselor
- am asigurat hidratarea corectă prin administrarea de lichide per os
- schimbarea mai des a lenjeriei de corp din cauza transpiraţiei
Intervenţii delegate:
- la indicaţia medicului şi conform F.O. am administrat Paracetamol Sinus 1tb/zi
Evaluare:
-pacienta are temperatura în limite normale
- este hidratată adecvat
- are tegumente curate şi integre
5. Nevoia de a comunica
P - comunicare ineficientă la nivel afectiv
E - mediu spitalicesc
S - pacientul nu-şi exprimă temerile, nu comunică cu echipa de ingrijire
Obiectiv: pacientul să comunice eficient la nivel afectiv
Intervenţii autonome:
- am asigurat confort psihic şi fizic pacientei;
- am asigurat temperatura optimă în salon,am aerisit salonul
- am pus în valoare capacităţile şi talentele pacientei;
- am creeat un climat de înţelegere empatică;
- am creeat am câştigat încrederea pacientei, prin discuţiile purtate, am respectat pacienta;
- am folosit un vocabular pe înţelesul pacientei, un ton adecvat, am transmis mesaje simple şi
clare;
- am încurajat pacienta să comunice cu cei din jur, să-şi exprime emoţiile, frica, opiniile;
- am încurajat pacienta să aibă ăncredere în echipa de îngrijire;
- am măsurat funcţiile vitale P, TA, R, T, şi am notat în F.O. parametrii
Evaluare: în urma discuţiilor purtate cu pacienta, aceasta comunică eficient cu echipa de îngrijire şi
cu ceilalţi pacienţi.

1
 Evaluare finală
Pacienta S.D.. în vârstă de 43 de ani a fost internată pe secţia O.R.L. cu următoarele semne şi
simptome: otoree US, anxietate, otodinie, uşoară insomnie, febră 38,2o C, durere. S-au efectuat
următoarele investigaţii: Examen clinic ORL care a evidenţiat secreţii mucopurulente la nivelul
CAE stâng, MT stângă cu perforație la nivelul ½ inferioare, analize de laborator (Hb, VSH, TGP,
TGO, creatinină, uree, glicemie). În urma acestotr investigaţii s-a pus diagnosticul de: Otită medie
cronică supurată.
După cele 6 zile de spitalizare, de tratament şi de supraveghere, toate obiectivele au fost
îndeplinite, iar la externarea pacienta prezinta o stare generală bună.
La externare i s-a prescris tratament antibiotic antiinflamator local si sedativ, cu evolutie
clinică bună, pacienta externându-se cu recomandamente:
- evitarea pătrunderii apei în CAE stâng
- control ORL în ambulator.
Concluzii
În urma intervențiilor autonome și delegate, starea pacienei s-a ameliorat având o evoluție
bună cu vindecare.
Pacienta S.D. în vârstă de 43 de ani care a fost internată pe secţia O.R.L. cu următoarele
semne şi simptome: otoree US, anxietate, otalgie, uşoară insomnie, febră şi durere, a avut o
evoluţie bună în urma ingrijirilor specifice şi a tratamentului aplicat, durerea şi anxietatea şi febra
se remit, iar pacienta are un somn bun din punct de vedere calitativ şi cantitativ.
La externare, evaluarea gradului de satisfacţie a pacienţilui cu privire la îngrijirile primite în
spital a fost efectuat prin completare de chestionare orală.
În urma îngrijirilor diferențiate evoluția pacientei a fost favorabilă. S-au externat cu stare
generală ameliorată, medicul i-a recomandat un regim alimentar asemănător, precum şi evitarea
curenților de aer rece, a umezelii, a frigului, evitarea pătrunderea apei în CAE US cu revenire la
control O.R.L. peste șapte zile.

2.5.Educația pentru sănătate la un pacient cu otită medie

1. Măsuri de profilaxie primară:

 măsuri pentru fortificarea organismului prin sport şi activităţi în aer liber

1
 asigurarea unui mediu curat nepoluat cu praf, substanţe chimice în oraşe şi la locul de muncă
 umezirea aerului din încăperi, saloane şi locuinţe
 asigurarea unei temperaturi constante de 16-18 grade în încăperi
 evitarea substantelor iritante ale căilor respiratorii superioare: alcool, tutun, condimente
 folosirea aspiratoarelor de praf, ventilatoarelor şi măştilor de protecţie la locurile de muncă, cu
praf şi pulberi
 folosirea de căşti pentru amortizarea zgomotelor puternice si trepidaţiilor (cazangii, lăcătuşi,
telefoniste)
 efectuarea de controale periodice ale auzului
2. Măsuri de profilaxie secundare
 depistarea tuturor îmbolnăvirilor acute ale nasului, gâtului, urechii şi tratarea lor corectă pentru
prevenirea cronicizării si a unor infirmităţi: surditate, tulburări de fonaţie şi respiratorii.
 tratarea corectă a rinofaringitelor sugarului pentru prevenirea otitelor
 reeducarea vorbirii, auzului la persoanele cu suferinţe ale urechii
3. Măsuri de profilaxie terţiară
 îndrumarea persoanelor cu surditate medie pentru protezare auditivă
 educarea pacienţilor purtători de proteză cum să o utilizeze pentru a se adapta progrsiv la
mediul sonor
 educarea anturajului pentru a susţine psihic pacientul cu hipoacuzie
examinarea periodică a hipoacuzicului pentru a aprecia din timp accidentele surdităţii şi
necesitatea schimbării protezei.

1
1