DEMONUL – LERMONTOV

Lermontov a lucrat la opera sa aproape un deceniu, îmbunătăţind-o, trecând de la

poezie la proză şi înapoi –

Poemul are mai multe semnificații – biblice, mitologice, culturale, estetice, morale.

Tema- condiția geniului –tragismul total și permanent. El nu este înțeles în aspirațiile sale
prea tumultoase și este respins

Superioritatea sa vine din – demascarea și delimitarea de deșărtăciunea Lumii DAR și ca

o moștenire genetică

În poemul lui Lermontov – avem un conflictul - interiorizat.

Dualitatea caracterului Demonului

- Demonul este un personaj complex – contadictoriu - care aparține celor două lumi
(lumea cerească, lumea pământeană) și de fapt nu aparține niciuneia !!!!!!!!

- În Demonul lui L. se duce o permanentă luptă între latura lui malefică (satanică) și cea
omenească . Esre lupta între genialitate și banalitate , între excepțiomal și normal,
între CER și PĂMÂNT

- -El are atât atribute angelice, născute din divinitatea originară, trăsături satanice care
reprezintă dimensiunea sa întunecată, dar şi caracteristici specific umane.

Posedă valori contradictorii și are dorințe care se succed și sunt din dimensiuni opuse. El
confundă

- diferența dintre RĂU și BINE/ dintre MATERIAL și SPIRITUAL

- Este prezentat atât ca un opresor cât şi ca o victimă, fapt ce îi dă lui Lermontov

posibilitatea să exploreze tensiunile psihologice interne ale personalului

Demonul este caracterizat în mod direct astfel:

“O nu, făptura lui divină/ Părea şi beznă şi lumină/ Şi noapte-n miez şi miez de zi”

Este denumit perfid, încrezut – fiul întunacat al îndoielii

DAR! Epitetul mâhnitul – arată capacitatea lui de a suferi- deci latura umană

Deşi personajul nu face parte din demonologia creştinească tradiţională, Lermontov ne

oferă detalii despre trecutul lui, ce indică faptul că s-a revoltat împotriva Domnului, fiind
astfel izgonit din Paradis.

Demonul, împovărat de amintirea unei vieţi pierdute iremediabil în Paradis, este obligat
să trăiască într-o lume

- în care este osândit la suferinţă, / lume pe care o percepe ca un deşert, /

un loc de exil, plin de amărăciune.

Lermontov aduce în prim-plan explorarea unui conflict psihologic interior.

El este –DUH –spirit ( deci lipsit de materialitate ) – la început apare trist dar cu timpul
devine cinic

Demonul se îndrăgosteşte de Tamara, este gata să îşi declare dragostea, să se lepede

de trecutul său întunecat şi să îmbrăţişeze binele din nou. Dar când este pe cale să facă
toate acestea, întâlneşte îngerul păzitor al fetei. Confruntarea cu acesta îi răscoleşte
amintirile, îl înfurie şi astfel decide să o distrugă pe Tamara

TRĂSĂTURI

Răutatea nu este prezentată ca trăsătura principală şi definitorie a personalităţii

Demonului. Starea lui obişnuită este de plictis, Lermontov pune accentul pe
singurătatea şi pe indiferenţa sa, nu pe ostilitate şi maliţiozitate:

“Mâhnitul Demon singuratic / Peste pământ zbura tăcut / El uneltea – şi-n drumul său/
N-avea nicicând împotrivire/ Şi s-a scârbit de-atâta rău”

- Demonul realizează că A FOST condamnat să dispreţuiască totul şi să nu se

poată bucura la vederea frumuseţii naturii LUMII , ÎN GENERAL, şi în special a
peisajului caucazian, în care SE PETRECE acţiunea poemului:

Contradicțiile caracterului său puternic

- Iniţial, Demonul este stăpânit şi frământat de iubirea sa pentru Tamara şi trece

printr-o primă metamorfoză, prin care se îndreaptă către bine, fiind dispus să facă
sacrificii pentru ea: “El intră dornic să iubească/ Spre bine-i sufletul deschis”

- Dar Tamara și Demonul aparțin 2 lumi diferite , este o dragoste imposibilă, sunt 2
lumi incompatibile !!! ( dintre un Geni și un Om normal –Excepționalul se
întâlnește cu normalul) – ESTE O IUBIRE IMPOSIBILĂ – ÎI DESPARTE
VEȘNICIA MORȚII ( EL este nemuritor –ea muritoare)
 - Însă personajul suferă o altă transformare, opusă, în rău, îndreptarea sa către
maleficul pur avându-şi originile în momentul în care îi provoacă moartea viitorului soţ
al Tamarei, sacrificându-l pentru folosul său, şi continuând să se definească în timpul
primei întâlniri cu Îngerul.

- Din această confruntare reies sentimentele de gelozie, invidie şi ură pe care

Demonul le are faţă de Înger, ce îşi au originea într-un conflict mai vechi.

- Demonul iese învingător în urma primei întrevederi şi declară că el este

stăpânitor peste inima Tamarei. Îngerul a intervenit prea târziu şi nu mai are nicio
putere în faţa Demonului.

- Acesta este momentul când decide să o distrugă pe femeie, când îşi abandonează
toate sentimentele anterioare faţă de ea, îşi arată latura întunecată şi depune
jurământul mincinos.

- Transformarea personajului atinge punctul culminant în timpul celei de-a doua

întâlniri cu Îngerul, când o revendică din nou pe Tamara, după ce o ucide. “Şi-n
cutezanţa lui nebună/ Răgni cumplit: Ea este-a mea!”. Dar fata este salvată iar

- Demonul înfrânt, rămas fără iubire, fără dorinţe sau scăpare, cuprins de întuneric
şi de încrâncenare.

FINALUL

În Epilog nu mai avem imaginea Demonului …. El nu mai apare

Se pun mai multe posibile întrebări

- A fost Demonul învins definitive sau doar izgonit? Lumea este liberă sau avem doar
iluzia libertății? Lumea creată de D-zeu va supraviețui ? Omul își va învinge definitive
Demonii din ființa sa?

Mitul demonului este un subiect des întâlnit atât în literatura rusă şi cea europeană
dar şi în celelalte arte, precum muzica, pictura şi sculptura.

Pictorul rus Mihail Aleksandrovich Vrubel a creat în decursul a cincisprezece ani

o serie de picturi inspirate din poemul lui Lermontov. Demonul în interpretarea sa este
un erou tragic, un simbol al rebeliunii şi al nonconformismului, al luptei personale
împotriva unei realităţi sociale degradate unde spiritualul nu îşi găseşte locul.
DEMONUL și LUCEAFĂRUL

Desigur există mai multe puncte comune între Demonul lui Lermontov și alte poeme
romantice , cum ar fi
- Luceafărul –Eminescu/ Child Harold și Cain – ale lui Byron
Moise – alui Alfred de Vigny

TEMA- pentru geniu, lumea terestră este prea strâmtă, prea meschină în raport cu
idealurile sale mărețe
- melancolia singurătății
- aspirația la o viață obișnuită / la bucuriile omului mărunt
- iubirea dintre o fată obișnuită ( a unei pămîntene) pentru o ființă superioară ,
supranaturală ( care apare în vis- aici evem tema Zburătorului – Eliade Rădulescu)
- sentimentele sunt mult prea puternice / ele ucid prin forța lor supraomenească

Totuși la Eminescu –Luceafărul pledează în final pentru izolare și delimitare față de

lumea meschină a pământenilor – este singur și tragic
La Lermontov Demonul – blesteamă lumea care nu-l acceptă (din spaimă, egoism sau
comlexe de inferioritate) – este cinic și răzbunător