FIȘĂ TEMATICĂ - SEMESTRUL EUROPEAN
SECTORUL BANCAR
ȘI STABILITATEA FINANCIARĂ
1. INTRODUCERE
Într-o economie modernă, sectorul
financiar joacă un rol important datorită
intermedierii financiare, respectiv a
canalizării fondurilor de la deponenți către
investitori, pe care o asigură. Un sector
financiar solid și eficient încurajează
acumularea economiilor și permite
alocarea acestora către cele mai
productive investiții, sprijinind astfel
inovarea și creșterea economică. În
Europa, principalii intermediari financiari
sunt băncile.
Creditele bancare sunt utilizate, de
asemenea, pentru a finanța nevoile
gospodăriilor, în special pentru a atenua
variabilitatea în timp a modelului de
consum al acestora și a le ajuta să
investească în bunuri imobiliare. O
creștere excesivă a creditelor pentru
achiziționarea de locuințe ar putea provoca
bule speculative ale prețurilor pe piața
imobiliară. Explozia ulterioară a unei astfel
de bule poate fi foarte destabilizatoare
pentru sectorul financiar și pentru
economie în ansamblul său.
Având în vedere riscul ca activitatea de
creditare să genereze bule ale prețurilor
activelor, în special în segmentul imobiliar,
monitorizarea solidității sectorului bancar
este o parte esențială a evaluării stabilității
sistemelor financiare naționale.
Statele membre aplică diverse politici în
vederea limitării riscurilor potențiale.
2. PROVOCĂRI
2.1. Soliditatea sectorului bancar
În 2016, în UE continua ajustarea
post-criză a sectorului bancar. În 21 din
cele 28 de state membre, sectorul bancar
se contracta, fapt ilustrat de ponderea tot
mai redusă a activelor bancare totale în
PIB. Această așa-numită „tendință de
dezintermediere” a continuat, în pofida
îmbunătățirii condițiilor în economie și
pentru bănci.
Condițiile de lichiditate au rămas
favorabile pentru sectorul bancar în
general. În toată Europa, băncile și-au
constituit rezerve de capital pentru a se
conforma noilor cerințe de reglementare
ale UE și multe dintre acestea au
înregistrat progrese în soluționarea
situației stocurilor de credite
neperformante.
Soliditatea băncilor poate fi evaluată cu
ajutorul unor indicatori precum raportul
dintre creditele neperformante și creditele
totale (rata creditelor neperformante -
NPL), rata de adecvare a capitalului (CAR)
și rentabilitatea financiară medie
(rata RoE):
 Rata creditelor neperformante
(NPL) este raportul dintre valoarea
nominală a creditelor neperformante și
valoarea tuturor creditelor. Conform
definiției utilizate în UE, un credit
neperformant este un credit ale cărui
rate nu sunt plătite timp de peste
90 de zile. Rata creditelor
neperformante arată gradul de
deteriorare a calității creditelor
Pagina 1 |
 acordate de bănci. Cu cât aceasta este
mai mare, cu atât mai slabă este
calitatea activelor și, prin urmare, cu
atât mai mari sunt pierderile așteptate.
 Rata de adecvare a capitalului
(CAR) arată solvabilitatea băncilor.
Aceasta este raportul dintre valoarea
capitalului reglementat, și anume a
instrumentelor de capital recunoscute
de reglementările bancare, și activele
ponderate în funcție de risc. CAR este
un indicator al capacității băncilor de a
absorbi pierderile. Cu cât acesta este
mai mare, cu atât băncile pot absorbi
mai bine pierderile fără a-și pune în
pericol solvabilitatea.
 Rata rentabilității financiare (rata
RoE) este raportul dintre profitul net
al băncilor (și anume, profitul după
impozitare) și capitalul total. RoE este
un indicator al profitabilității globale a
băncilor. O profitabilitate ridicată
sugerează că băncile se află într-o
poziție favorabilă pentru a-și spori,
prin rezultatul reportat, rezerva de
capital în viitorul imediat.
Figura 1 — Creditele neperformante ca % din totalul creditelor, 2016
Sursa: BCE
În general, calitatea activelor băncilor
europene s-a îmbunătățit în 2016. Băncile
care au suferit cel mai mult în timpul crizei
financiare au continuat să își reconstituie
portofoliile. Excepțiile sunt Cipru și Grecia:
în ambele țări, puțin mai mult de o treime
din împrumuturi continuau să nu fie
rambursate cu regularitate. În 2016, rata
creditelor neperformante s-a deteriorat și
mai mult în Grecia, dar s-a îmbunătățit în
Cipru.
În cinci țări, rata creditelor neperformante
a fost de peste 10 %. Este vorba de Italia,
Portugalia, Bulgaria, Irlanda și Croația.
Aceste țări au reușit, însă, să își diminueze
rata creditelor neperformante în 2016, la
fel ca aproape toate celelalte state
membre. Slovenia, Ungaria și România au
obținut progrese majore în ceea ce
privește rata creditelor neperformante,
înregistrând valori sub nivelul de referință
de 10 %.
Pagina 2 |
Rata de adecvare a capitalului (CAR) a
continuat să se îmbunătățească în
majoritatea țărilor din UE. Toate țările au
avut, în medie, o rată de adecvare a
capitalului de cel puțin 12 %, cu mult
peste limita minimă de reglementare
de 8 %.
În jumătate din statele membre, CAR a
fost mai mare de 19 %. Mediana a crescut
cu un punct procentual față de anul
anterior. Cel mai mare nivel a fost
observat în Estonia (34 %), urmată de
Suedia și Irlanda. Lituania a înregistrat cea
mai mare scădere în 2016, deși CAR a
Figura 2 — Rata de adecvare a capitalului: capitalul reglementat ca 77% din activele
ponderate în funcție de risc, 2016
Sursa: BCE
Profitabilitatea bancară s-a îmbunătățit pe
majoritatea piețelor, în pofida ratelor
scăzute ale dobânzii. În 2016, jumătate
dintre statele membre au înregistrat o
rentabilitate financiară (RoE) de cel puțin
8 %. Rentabilitatea financiară mediană a
crescut cu un punct procentual față de
anul anterior. Țările din centrul și nordul
Europei sunt cele mai profitabile piețe
bancare din UE.
rămas în continuare la un nivel ridicat.
Această situație a fost cauzată de faptul că
una dintre cele mai mari bănci din Lituania
a plătit dividende la începutul anului.
Dividendele sunt plătite din rezultatul
reportat, care formează o parte a
capitalului unei bănci.
Capitalizarea în general suficientă ascunde
diferențe de la o țară la alta și de la o
bancă la alta. Capitalizarea anumitor bănci
este încă suboptimă în țări precum
Portugalia, Italia și Spania, ceea ce
afectează noile împrumuturi.
Profitabilitatea medie a crescut
semnificativ în trei țări. Cel mai mare salt
a avut loc în Grecia, deși rentabilitatea
financiară medie a rămas negativă. Băncile
croate și cele maghiare și-au îmbunătățit,
de asemenea, profitabilitatea în mod
semnificativ.
Cea mai mare deteriorare a profitabilității
a avut loc în Italia și Portugalia. În afară
de Grecia, acestea au fost singurele piețe
Pagina 3 |
bancare din Europa care au înregistrat
pierderi în 2016. Acest lucru s-a datorat în
Figura 3 — Rentabilitatea financiară (%), 2016
Sursa: BCE
2.2. Creșterea creditării
Creșterea creditării poate fi măsurată prin
creșterea procentuală de la an la an a
stocului de credite bancare acordate
sectorului privat. Cu cât creditarea
bancară crește mai rapid, cu atât este mai
mare riscul apariției unei bule a activelor.
Creditele ipotecare excesive, care conduc
la creșterea prețurilor locuințelor și a
datoriei private, reprezintă un exemplu
tipic în acest sens.
Pe de altă parte, creșterea negativă a
creditelor este corelată probabil cu accesul
dificil la credite al întreprinderilor, în
special al IMM-urilor. În mod ideal,
creditele acordate sectorului privat ar
trebui să crească suficient de mult pentru
a asigura un nivel adecvat de finanțare a
investițiilor, dar nu excesiv, pentru a evita
apariția unor bule ale prețurilor activelor.
Creditele pentru achiziționarea de locuințe
au înregistrat creșteri în majoritatea
statelor membre. Rata mediană de
principal constituirii de provizioane în
numerar pentru creditele neperformante.
creștere a creditelor ipotecare a crescut de
la 1,5 % în 2014 la 3,8 % în august 2016
și apoi la 4,4 % în iunie 2017.
În șapte țări - Slovacia, România,
Republica Cehă, Belgia, Lituania, Malta,
Luxemburg și Suedia - aceasta a depășit
valoarea de referință1, peste care Comisia
consideră că trebuie efectuată o
examinare mai atentă a riscurilor.
În mai multe țări, volumul mare al
creditelor acordate gospodăriilor, în special
pentru achiziționarea de locuințe,
stimulează creșterea prețurilor locuințelor
și a gradului de îndatorare a sectorului
privat. Acest lucru suscită preocupări, în
special în țările în care datoria privată este
deja ridicată, cum ar fi Belgia, Suedia și
Țările de Jos.
1
Conform Tabloului de bord al procedurii
privind dezechilibrele macroeconomice, o
creștere de la an la an de 6,5 %.
Pagina 4 |
Figura 4 — Creșterea creditelor pentru locuințe (% de la an la an), iunie 2017
Sursa: BCE
Creditele acordate întreprinderilor au
crescut în marea majoritate a statelor
membre.
Rata mediană de creștere a creditelor a
crescut de la -0,2 % în august 2015 la
2,3 % în august 2016 și apoi la 3,8 % în
iunie 2017. Șase țări - Malta, Ungaria,
Slovenia, România, Bulgaria și Croația - au
trecut de la creștere negativă la creștere
pozitivă.
S-a diminuat, de asemenea, în comparație
cu anul precedent, discrepanța dintre
țările cu cea mai mare creștere a
creditelor (17 % în Luxemburg, 10 % în
Slovacia) și cele cu cea mai mare
contracție a creditelor (-6 % în
Țările de Jos, -3 % în Portugalia).
Tendințele divergente înregistrate în
materie de creștere a creditării în UE
indică diferențe între oportunitățile de
investiții aflate la dispoziția
întreprinderilor.
În țările cu un nivel ridicat al creșterii
economice, extinderea întreprinderilor
stimulează investițiile și cererea de credite
(de exemplu, în țări din Europa Centrală
precum Slovacia, Polonia, Ungaria și
Republica Cehă).
În alte țări, cum ar fi Țările de Jos,
Portugalia și Irlanda, datoriile acumulate
de multe întreprinderi afectează adesea
accesul acestora la finanțare.
Pagina 5 |
Figura 5 — Creșterea creditelor acordate întreprinderilor (% de la an la an), iunie 2017
Sursa: BCE
2.3. Lichiditate și finanțare
Structura de finanțare a unei bănci arată
modul în care este finanțată activitatea
acesteia, în principal, activitatea de
creditare. De regulă, băncile colectează
depozite pentru a finanța împrumuturile
pe care le acordă. Prin urmare, raportul
credite acordate/depozite atrase (LTD)
este un indicator comun care este util
pentru a evalua dacă băncile dispun de o
finanțare stabilă. Raportul credite
acordate/depozite atrase se determină
prin împărțirea creditelor totale acordate
de bănci la depozitele totale primite de la
clienții lor. Cu alte cuvinte, acesta indică
partea din portofoliul de credite care este
acoperită de depozite, prezumate a fi o
sursă de finanțare stabilă.
Băncile care se află în dificultate solicită
adesea ajutorul băncii lor centrale. Ponderea
împrumuturilor de la banca centrală în
totalul datoriilor bancare arată măsura în
care băncile au fost nevoite să recurgă la un
astfel de sprijin. Cu alte cuvinte, aceasta
indică un deficit de finanțare privată și, prin
urmare, trebuie ținută sub supraveghere.
Lichiditățile băncilor centrale nu ar trebui să
constituie o parte semnificativă din datoriile
băncilor comerciale decât în circumstanțe
excepționale și cu titlu temporar.
În 2016, structura de finanțare a băncilor
din UE a rămas, în linii mari, stabilă.
Raportul credite acordate/depozite atrase
a fost de peste 100 % în doar cinci țări.
Acestea sunt: Danemarca (țară care are
un model bancar ipotecar unic2), Suedia,
Țările de Jos, Franța și Italia.
Depozitele au crescut într-un ritm ușor mai
ridicat decât creditele în majoritatea țărilor.
Raportul median credite acordate/depozite
atrase pentru 28 de state membre a scăzut
ușor, de la aproximativ 99 % în 2014 la
96 % în august 2016 și la 89 % în
iunie 2017 (figura 6).
După criza financiară, pe piețele bancare
din Europa Centrală, Europa de Est și
2
În Danemarca, împrumuturile ipotecare sunt
acordate de bănci specializate în astfel de
credite, care finanțează împrumuturile prin
obligațiuni ipotecare corespunzătoare. Acest
sistem este considerat a fi foarte sigur în ceea
ce privește structura de finanțare.
Pagina 6 |
Europa de Sud-Est a apărut un nou model bănci au înlocuit treptat finanțarea
de finanțare. Anterior, filialele băncilor acordată de băncile-mamă cu depozite
străine din regiune își finanțau activitatea atrase la nivel local. În 2016, depozitele
de creditare în mare măsură prin au acoperit integral portofoliile de credite
împrumuturi de la băncile lor mamă, de în toate sectoarele bancare din
exemplu, din Austria, Italia, Suedia sau Europa Centrală și de Est.
Germania. După criză, filialele acestor

Figura 6 — Raportul credite acordate/depozite atrase (%), 2016

Sursa: BCE

Pagina 7 |
Condițiile de piață favorabile și ratele
scăzute ale dobânzilor au permis o
reducere suplimentară a finanțării din
partea băncilor centrale în întreaga UE. În
2016, majoritatea sectoarelor bancare
naționale împrumutau sume mici de la
banca centrală, ponderea acestora în
totalul datoriilor situându-se sub 2 %.
Grecia a fost țara cu cea mai ridicată
pondere a împrumuturilor de la banca
centrală, aceasta ridicându-se la un sfert
din bilanțul sectorului bancar. Cu toate
acestea, în 2016, Grecia și Cipru și-au
redus în mod semnificativ dependența de
banca centrală.
Pe de altă parte, utilizarea creditelor din
partea băncilor centrale a crescut în Italia
și în Spania, iar dependența băncilor
finlandeze și belgiene de finanțarea din
partea băncilor centrale a sporit.
3. MĂSURILE DE POLITICĂ LUATE DE
STATELE MEMBRE
Obiectivele comune de politică ale statelor
membre constau în menținerea stabilității
financiare și în sprijinirea creșterii
economice. Pentru realizarea acestor
obiective este nevoie de un sector bancar
solid și de piețe de capital care își
îndeplinesc bine rolul de intermediar
financiar.
Măsurile de politică ale statelor membre se
concentrează pe:
 îmbunătățirea accesului la finanțare
prin curățarea bilanțurilor băncilor de
creditele neperformante;
 eliminarea barierelor din calea
dezvoltării și a integrării piețelor de
capital;
 remedierea deficiențelor cadrelor de
supraveghere și de reglementare
naționale și îmbunătățirea guvernanței
corporative în anumite instituții;
 abordarea riscurilor specifice legate de
expunerile din credite în valută;
 limitarea dezechilibrelor de pe anumite
piețe imobiliare, alimentate de ritmul
excesiv de creștere a datoriei private.
3.1. Soluționarea situației stocurilor
de credite neperformante
Stocul important de creanțe
neperformante poate explica creșterea
lentă a creditului din unele țări. Creditele
neperformante reprezintă o povară pentru
bilanțurile băncilor și afectează
profitabilitatea acestora întrucât conduce
la pierderi de venituri. De asemenea,
acestea blochează o parte din capitalul
băncilor, diminuând astfel capacitatea
băncilor de a acorda împrumuturi noi3.
Pentru a stimula acordarea de noi
împrumuturi, sunt necesare progrese
suplimentare în ceea ce privește curățarea
bilanțurilor băncilor și readucerea
rezervelor de capital la un nivel adecvat.
Valoarea creditelor neperformante este
încă mare în multe țări ale UE, iar în
Grecia, Cipru, Italia, Portugalia, Bulgaria,
Irlanda și Croația, ponderea acestora se
ridică la nivelul zecilor de procente.
Băncile depun eforturi pentru a realiza
restructurarea viabilă a împrumuturilor
sau executarea silită a activelor
neperformante. Aceste eforturi trebuie
susținute și de un cadru juridic funcțional
pentru executarea silită a datoriilor și a
activelor. Numeroase țări lucrează la
îmbunătățirea cadrelor lor de insolvență și
a funcționării sistemului lor judiciar,
pentru a asigura restructurarea mai rapidă
a datoriilor. De exemplu, Grecia a introdus
licitații electronice pentru vânzarea
garanțiilor reale. O altă modalitate este
reprezentată de soluțiile de restructurare
extrajudiciară, care se bazează pe
cooperarea voluntară dintre bănci și debitori.
În cazul în care restructurarea
împrumuturilor nu reușește, băncile pot
lua în considerare îndepărtarea activelor
depreciate. Creditele neperformante ar
putea fi vândute pe piețe secundare
specializate, fie ca atare, fie ca produse
securitizate. Autoritățile naționale depun
eforturi pentru a sprijini aceste piețe, prin
eliminarea obstacolelor de reglementare,
3
Împrumuturile și celelalte active deținute de
o bancă generează o cerință de capital
specifică, și anume un anumit nivel al
capitalului pe care banca trebuie să îl dețină ca
rezervă pentru pierderi neprevăzute.
Pagina 8 |
ajustarea regimurilor fiscale, punerea la
dispoziție a unor platforme speciale pentru
gestionarea creditelor neperformante și
acordarea de garanții de stat pentru
tranșele cu rang superior ale creditelor
securitizate (de exemplu, în Italia).
Pentru a face față creditelor
neperformante moștenite, unele țări au
creat societăți de administrare a
investițiilor (SAI), cunoscute și ca „bănci
rele”, către care băncile își pot transfera
portofoliile de credite neperformante.
Acest lucru presupune un anumit cost,
însă le permite băncilor să își degreveze
bilanțurile și să acorde noi împrumuturi.
NAMA4 în Irlanda, BAMC5 în Slovenia și
SAREB6 în Spania au contribuit la
reducerea semnificativă a ponderii
creditelor neperformante. Sprijinul pentru
vânzarea creditelor neperformante poate fi
acordat chiar de sectorul bancar (cu
ajutorul garanțiilor de stat, așa cum este
cazul schemei Atlante în Italia).
În ceea ce privește soluționarea situației
stocurilor de credite neperformante, rolul
autorităților naționale de supraveghere și
de reglementare este fundamental. Aceste
organisme verifică periodic calitatea
activelor băncilor, monitorizează situația
arieratelor și impun constituirea de
provizioane pentru pierderi din credite și
de rezerve de capital adecvate.
3.2. Dezvoltarea unor surse
alternative de finanțare pentru
întreprinderi
Pentru a îmbunătăți accesul la finanțare,
inclusiv din surse nebancare, statele
membre iau diverse măsuri menite să
promoveze dezvoltarea piețelor lor de
capital. La nivelul UE, aceste inițiative sunt
încurajate de Planul de acțiune privind
uniunea piețelor de capital, adoptat în
septembrie 2015 și actualizat prin
4
Agenția națională de administrare a
activelor.
5
Societatea de administrare a activelor
bancare.
6 „
Sociedad de Gestión de Activos
procedentes de la Reestructuración Bancaria”
(Societatea de administrare a activelor
provenite din restructurarea sistemului
bancar).
evaluarea la jumătatea perioadei realizată
în iulie 2017. Serviciul de sprijin pentru
reforme structurale al Comisiei oferă
sprijin tehnic specific autorităților
naționale. În special țările în care piața de
capital este mai puțin dezvoltată (multe
dintre acestea din Europa Centrală și de
Est) întreprind în prezent o gamă largă de
măsuri menite să sprijine piețele lor de
acțiuni și de obligațiuni, fondurile de
investiții în societăți necotate și fondurile
cu capital de risc, precum și abordările
moderne în materie de securitizare.
Autoritățile naționale iau, de asemenea,
măsuri specifice de sprijinire a dezvoltării
piețelor de capital locale. Unele dintre
acestea au elaborat strategii naționale
cuprinzătoare pentru a aborda această
problemă (Bulgaria, Letonia, Lituania,
Republica Cehă, Polonia). Strategiile de
acest tip promovează dezvoltarea piețelor
locale de nișă (de exemplu, „fintech”,
investițiile în societăți necotate) prin
reglementări favorabile și creează
stimulente normative pentru investitorii
instituționali și individuali locali (de
exemplu, instrumente noi, tratament fiscal
favorabil). Acestea oferă diverse forme de
sprijin pentru IMM-urile care doresc să
aibă acces la piețele de capital (de
exemplu, cofinanțarea costurilor de
cotare). Nu în ultimul rând, strategiile
introduc programe adecvate de educație
financiară.
De asemenea, unele țări întreprind
inițiative transfrontaliere. Un exemplu în
acest sens îl constituie activitatea de
elaborare a unui cadru juridic armonizat
pentru obligațiunile garantate și
securitizări în statele baltice. Un alt proiect
are ca scop facilitarea compensării și a
decontării titlurilor de valoare între bursele
care sunt membre ale platformei SEE Link.
Sunt implicate în acest proiect Slovenia,
Croația și Bulgaria, precum și o serie de
țări din afara UE: FYROM7, Serbia,
Muntenegru, Bosnia și Herțegovina. În
plus, Bulgaria le oferă emitenților și
investitorilor naționali oportunități de
acces la alte piețe din UE prin intermediul
„Bursei bulgare internaționale”, o piață
specializată din cadrul bursei locale.
7
Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei.
Pagina 9 |
3.3. Consolidarea supravegherii, a
reglementării și a guvernanței
corporative în sectorul bancar
Creșterea pronunțată a creditelor
neperformante în timpul crizei a scos în
evidență unele cazuri în care
supravegherea sau reglementarea nu au
fost adecvate. S-au constatat, de
asemenea, deficiențe în ceea ce privește
evaluarea riscului de credit și guvernanța
corporativă a multor instituții financiare.
Unele țări realizează o revizuire a cadrului
lor de supraveghere financiară. Printre
exemplele în acest sens se numără:
 reformele cuprinzătoare în ceea ce
privește supravegherea sectorului
bancar și a celui nebancar întreprinse
în Bulgaria;
 integrarea activităților de
supraveghere din domeniul asigurărilor
și din domeniul fondurilor de pensii în
Cipru;
 o supraveghere mai strictă a
activităților internaționale ale băncilor
în Malta.
Țările investesc, de asemenea, în
dezvoltarea competențelor autorităților de
supraveghere, de exemplu, prin asistență
tehnică: un exemplu în acest sens este
supravegherea pieței de capital din
România.
Alte câteva țări au lansat reforme ale
guvernanței corporative în anumite
segmente ale sectorului lor financiar. Italia
derulează o reformă a guvernanței
corporative a băncilor cooperative mari și
a băncilor mutuale mici, care reprezintă un
pas esențial către optimizarea sistemului
bancar. Slovenia ia măsuri pentru
consolidarea și restructurarea sectorului
său bancar, îmbunătățirea guvernanței
băncilor de stat și asigurarea unei
guvernanțe corespunzătoare a societății
sale de administrare a activelor bancare
(BAMC). În Croația, calitatea activelor
Băncii Croate pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (HBOR) face obiectul unei
evaluări realizate de auditori independenți.
Evaluarea ar putea duce la modificări ale
cadrului de reglementare și ale structurilor
de guvernanță ale HBOR.
3.4. Abordarea riscurilor legate de
împrumuturile în valută
Aprecierea francului elvețian a subliniat
încă o dată riscurile legate de acordarea
de împrumuturi într-o monedă străină
(„împrumuturi în valută”). Turbulențele
cauzate de puternica apreciere a francului
elvețian au fost cel mai vizibile în Croația,
Ungaria și Polonia. În România, unde cea
mai mare parte a împrumuturilor în valută
sunt exprimate în euro, impactul a fost
mai mic. Țările în cauză au adoptat deja
diferite măsuri pentru a-i ajuta pe debitorii
în valută, impunându-le uneori băncilor să
suporte costuri substanțiale.
În Polonia, propunerile respective fac în
continuare obiectul unor discuții între
autoritățile relevante (cabinetul
președintelui, ministerul de finanțe,
autoritatea de supraveghere financiară și
banca centrală), în vederea ajustării lor
înainte de adoptarea de către Parlament.
Ținând seama de experiențele dobândite
pe alte piețe, factorii de decizie politică
sunt în căutarea unui echilibru între
sprijinirea gospodăriilor îndatorate și
menținerea solidității financiare a băncilor
și a stabilității financiare a țării, în
ansamblu. Argumentele legate de
dreptatea socială reprezintă o altă fațetă a
dezbaterii.
3.5. Abordarea vulnerabilităților
legate de piața imobiliară prin
politica macroprudențială
Riscurile la adresa stabilității financiare
legate de piețele imobiliare din UE s-au
materializat în trecut și continuă să fie o
problemă potențială în mai multe țări.
Supraevaluarea prețurilor locuințelor tinde
să meargă mână în mână cu un nivel
ridicat al datoriei sectorului privat.
Expunerea băncilor la credite ipotecare
crește, adesea, proporțional cu relaxarea
normelor de creditare. Ratele scăzute ale
dobânzii și concurența permanentă dintre
bănci pentru acordarea de noi împrumuturi
sporesc presiunea.
Mai multe state membre au utilizat în mod
activ politici macroprudențiale - cu alte
cuvinte, politici care vizează menținerea
stabilității întregului sistem financiar -
pentru a aborda vulnerabilitățile care
Pagina 10 |
decurg din sectorul imobiliar. Obiectivul
principal al acestora este de a atenua
dinamica prociclică dintre acordarea de
credite imobiliare și prețurile locuințelor.
Aceste politici vizează, de asemenea,
creșterea rezilienței la șocuri financiare a
sectorului bancar și a sectorului
gospodăriilor. Măsurile macroprudențiale
se adresează fie băncilor, fie debitorilor.
Măsurile adresate băncilor urmăresc, de
regulă, să asigure cerințe de capital
adecvate. Unele dintre rezervele de capital
au ca obiectiv atenuarea riscului sistemic
la nivelul întregii economii, în timp ce
altele pot fi legate în mod direct de
expunerile față de proprietățile imobiliare,
de exemplu, prin alinierea ponderilor de
risc8 pentru împrumuturile ipotecare care
figurează în bilanțurile băncilor la
profilurile de risc. Pe fondul
vulnerabilităților sporite legate de sectorul
imobiliar, într-o serie de state membre (de
exemplu, Austria, Belgia, Estonia, Slovacia
și Suedia) au fost introduse majorări de
capital9 specifice pentru portofoliile
ipotecare. Finlanda urmează să introducă,
în ianuarie 2018, un prag al ponderii de
risc specific fiecărei instituții10 pentru
creditele ipotecare acordate pentru
locuințe aflate pe teritoriul său. În martie
2017, Consiliul pentru risc sistemic din
Danemarca a recomandat limitarea
creditelor ipotecare cu rată variabilă și/sau
cu o perioadă fără plăți11 în regiunile
Copenhaga și Aarhus, dacă datoriile totale
ale debitorului depășesc 400 % din
veniturile înainte de impozitare.
Dovezile disponibile în momentul de față
sugerează că, deși măsurile adresate
băncilor au întărit reziliența sectorului
financiar, în anumite state membre, cum
8
Indicatori prevăzuți de reglementările în
vigoare care arată nivelul capitalului pe care
băncile trebuie să îl dețină pentru fiecare tip de
activ din portofoliul lor.
9
Cerințe de capital suplimentar, peste nivelul
minim standard reglementat.
10
Ponderea de risc standard minimă, care
poate fi mai mare decât ponderea de risc
calculată de către o bancă utilizând modelul
său intern de adecvare a capitalului.
11
Împrumut cuprinzând o perioadă în care
debitorul plătește numai dobânzile, fără a
rambursa și o parte a capitalului.
ar fi Danemarca, Luxemburg și Suedia,
creșterea cerințelor de capital nu a fost
suficientă pentru a stopa creșterea
prețurilor la locuințe.
Pe lângă instrumentele adresate băncilor,
autoritățile naționale au aplicat, conform
legislației naționale, restricții de creditare
care îi vizează pe debitori. Printre cele mai
frecvent utilizate măsuri adresate
debitorilor se numără limitele aplicate
raportului dintre valoarea creditului
acordat și cea a garanției aferente
creditului (LTV), raportului dintre datorii și
venituri (DTI) și raportului dintre serviciul
datoriei și venituri (DSTI). Sunt folosite,
de asemenea, instrumente precum
restricțiile aplicate scadenței creditelor și
cerințele în materie de amortizare.
Instrumentele adresate debitorilor vizează
în mod direct normele de creditare în
momentul inițierii (și anume, standardele
care li se aplică debitorilor în momentul în
care solicită pentru prima dată pentru un
împrumut). În special atunci când sunt
puse în aplicare ca parte a unui pachet de
acțiuni bine concepute care se susțin
reciproc, instrumentele adresate
debitorilor limitează cu eficacitate
practicile de creditare riscante într-un
mare număr de jurisdicții. Pe lângă faptul
că reduc gradul de vulnerabilitate la
șocurile legate de prețurile locuințelor care
afectează bilanțurile gospodăriilor, acestea
pot să sporească și reziliența bancară.
Structura acestor instrumente este
flexibilă și permite ajustarea parametrilor
pentru a influența condițiile de pe piața
locuințelor și de pe piața creditelor.
Complementaritatea instrumentelor
adresate debitorilor cu instrumentele
macroprudențiale bazate pe capital este
deosebit de pertinentă în perioadele de
expansiune ale ciclurilor de creditare. În
perioadele respective, măsurile care
vizează direct normele de creditare în
momentul inițierii pot reduce atractivitatea
pentru bănci a operațiunilor de creditare
mai riscante (LTV ridicat/LTI ridicat).
Data: 16.10.2017
Pagina 11 |