FLORI DE MUCIGAI

Apărut în 1931, volumul Flori de mucigai explorează periferia oraşului, lumea

hoţilor şi a declasaţilor, pe care o priveşte cu tandreţe şi omenie. Noutatea
absolută a volumului îl făcea pe G. Călinescu să constate: „Flori de mucegai”
sunt operă de rafinament, de subtilitate artistică, ele presupun un cer al gurii
dedat cu mirodeniile”. Tot el observă că cititorul „necultivat artistic” le percepe
drept „vulgare” când, de fapt, întregul volum are o savoare aparte, descoperind o
lume familiară lui Rabelais sau lui Fr. Villon, ori români ca G. M. Zamfirescu,
M. R. Paraschivescu şi E. Barbu.
Tudor Arghezi este un poet modernist, aparţinând perioadei interbelice a
literaturii alături de Lucian Blaga și Ion Barbu. Revendicat de clasici şi moderni
deopotrivă, Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin încălcarea
convenţiilor şi a regulilor. Particularităţi ale modernismului în poezia lui sunt:
estetica urâtului- „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri
noi”; limbajul şocant, cu neaşteptate asocieri lexicale şi semantice, fantezia
metaforică, înnoirile prozodice. Ţin de tradiţionalism ideea legăturii dintre
generaţii şi opţiunea pentru tematica socială.
Având ca punct de plecare Florile răului, criticii l-au comparat pe Arghezi cu
Baudelaire, dar Nicolae Balotă arată că, deşi poetul francez „a jucat, cel mai
însemnat rol în formarea liricului nostru”, concepţiile celor doi despre lirică sunt
total deosebite. Baudelaire credea că „epuizarea poeziei este o condiţie esenţială
în realizarea acelui fluid spiritual” în care el recunoştea „esenţa liricului”, în
timp ce „Arghezi propune poeziei producerea unor forme cristaline, concentrate,
deci o intensificare a liricului”.
Modernismul este un curent literar, manifestat, cu predilecţie, în perioada
interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu şi promovate,
în special, prin intermediul cenaclului şi al revistei Sburătorul. Procedeele
artistice moderniste, care pot fi identificate în text, sunt: ambiguitatea
limbajului, realizată, în primul rând, prin frecvenţa metaforei, adâncirea
lirismului în subiectiv, sincronizarea cu modele din literatura universală (Ch.
Baudelaire), exploatarea esteticii moderne a urâtului, dar şi noutatea prozodiei,
prin folosirea versului liber.
Tema poeziei „Flori de mucigai” este definirea condiţiei existenţiale a
creatorului. Arghezi, artistul modern, sugerează că forţa şi sensibilitatea
cuprinzătoare a artei poeziei poate reflecta orice, inclusiv lumea urâtă,
degradată, a unei umanităţi decăzute.
Titlul poeziei, „Flori de mucigai”, dă şi titlul volumului. Ea se înscrie în
„estetica urâtului”, reprezentând una dintre „categoriile negative” prin care
Hugo Friedrich definea poezia modernă. Titlul este, din punct de vedere stilistic,
un oximoron, amintind de „Florile răului” a lui Charles Baudelaire, unul dintre
întemeietorii poeziei europene moderne. „Florile” sugerează lumină, viaţă,
armonie, frumuseţe, pe când „mucegaiul” dă sugestia urâtului, a întunericului,
a descompunerii, a morţii. Asocierea celor două cuvinte creează o imagine
reprezentativă pentru „estetica urâtului”. „Florile de mucigai” simbolizează
astfel frumuseţea care poate fi descoperită chiar şi într-un mediu ostil, al
damnării şi al întunericului.
La nivel compozitional,poezia este alcatuita dintr-o strofa polimorfa si
un catren iar discursul ia forma monologului liric structurat in doua secvente
inegale,prima ilustrand crezulartistic arghezian iar cea de-a doua neputinta
artistului de a crea.Unul din argumentele infavoarea faptului ca poezia este
modernista
este caracterul insolit al incipitului datoratdeicticului (pronume personal) “le”
cu care incepe primul vers si prin care se realizeazaidentificarea semantica
dintre florile de mucegai si stihuri.Prima secventa lirica surpindeconditia
neobisnuita a artistului care creeaza intr-un spatiu al claustrarii: „le-am
scris cuunghia pe tencuiala,pe un parate de firida goala/Pe intuneric,in
singuratate” specific artei poetice.In acest context, „singuratatea”, „intunericul”
devin metafore ale conditiei umane iar spatiul recluziunii un simbol al unei lumi
pragmatice care actioneaza constrangator din punctde vedere
social,afectiv,spiritual.Conditiile vitrege de viata il seaca pe creator de
forta: „Cuputerile neajutate/Nici de taurul,nici de leul,nici de vulturul/Care au
lucrat imprejurul/LuiLuca,lui Marcu si lui Ioan.” Enumerarea prin negatie a
elementelor fabuloase aleevenghelistilor, „taurul” , „leul’, „vulturul”,creeaza o
imagine de o mare forta sugestiva privindstarea de deprimare a poetului
nefericit in absenta creatiei.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a
imperfectiunilor vietii, a conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt
care ii provoaca poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenteaza
starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind
constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a artistului
este sugestiv relevata de metafora "cu puterile neajutate", desi poetul avea
resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care
actioneaza negativ asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste s"unghia
ingereasca", impiedicand-o astfel sa e exprime.
Parafrazându-l pe Nicolae Balotă, putem afirma că Arghezi este un „cronicar
al infernaliilor”, realizând o poezie a damnării, ca rezultat imediat al coborârii în
infern şi al rupturii cu tot ceea ce însemnase arta literară până atunci.