STUDIU DE CAZ

Exploatarea copilului este un fenomen întâlnit în toate epocile istorice, sub

aspectul folosirii copilului ca forţă de muncă mai ieftină şi mai usor de manipulat sau
ca sursă de venit suplimentar, adesea necesar, mai ales în familiile sărace şi cu mai
mulţi copii. Existenţa acestui fenomen însă, şi în zilele noastre când drepturile
copilului au fost instituţionalozate, reprezintă un lucru îngrijorător şi trebuie stopat.
Cazul pe care îl voi prezenta mi-a reţinut atenţia, deoarece pe lângă alte tipuri
de abuzuri pe care le prezintă, este un exemplu de exploatare a copilului în scopuri
economice şi totodată, reflectă drama copiilor ai căror părinţi sunt indiferenţi faţă de
copiii lor sau suferă de boli psihice părându-li-se un lucru normal ca de la o vârstă
fragedă să-şi câştige singuri traiul, ba chiar să-i întreţină şi pe ei, deoarece ei au
muncit toată viaţa ca să-l întreţină pe el şi fraţii lui. Tabloul ce va fi prezentat
reprezintă profilul unei familii cu risc de abuz, neglijare şi abandon.
Istoria abuzului şi violenţei s-a transmis de la o relaţie la alta, mama
nebeneficiind de nici un fel de suport educaţional pentru îmbunătăţirea abilitîţilor ei
parentale şi chiar formarea unor deprinderi elementare de relaţionare cu copiii şi cu
partenerii de viaţă. Se ajunge la astfel de situaţii, ca cea a personajului din caz atunci
când copilul este „sfâşiat” de proprii parinţi, lăsându-i lui povara acestei vieţi grele,
lăsându-l singur şi făcându-l să renunţe la şcoală pentru a-şi întreţine singur proprii
părinţi.
D. (Anexa 1) este un copil de 12 ani, cu un uşor retard mintal, datorat
condiţiilor în care trăieşte şi a crescut totodată. Ţin să precizez că casa unde locuieşte
acesta relatează el este o locuinţă aflată într-un stadiu foarte avansat de degradare şi
mizerie, fără lumină, apă, gaz şi în care predomină un miros greu si apăsător.
Până a locui în această cămăruţă locuia în canal; a preferat să plece de acasă şi
să doarmă pe stradă, decât să suporte zilnic bătăile şi „relele tratamente” la care a fost
supus de proprii părinţi, în cazul în care în ziua respectivă şi nu aducea bani acasă.
Era trimis zilnic de părinţi să procure mâncare, bani şi alcool. Uneori îşi găsea o
slujbă pe ziua respectivă, deoarece erau oameni impresionaţi, de un copil care umblă
aproape dezbrăcat şi desculţ. Tot ce câştiga D. împărţea cu părinţii şi fraţii săi, dar
erau şi cazuri când primea doar bani, care îi erau luaţi de către părinţi pentru a-şi
cumpăra alcool, ţigări lăsându-i fără nimic. Nu de multe ori, nu mânca zile întregi
pentru a le lăsa fraţilor mai mici, deoarece zicea că ei sunt mici şi nevinovaţi şi nu
ştiu ce înseamnă că nu e de mâncare.L-am întrebat de ce se gândea tot timpul la fraţii
lui, mi-a răspuns cu lacrimi în ochi că: „nu suport să văd cum îi bate, atunci când le
cereau mâncare, mai bine nu mănânc eu, şi am ce să le dau lor, decât să-i bată
nevinovaţi fiind, să-i zgârie sau să-i închida în pivniţă ca să nu-i mai deranjeze toată
ziua”. Toate acestea i s-au întâmplat lui D. timp de trei ani, până când cei de la
Protecţia Copilului i-au instituţionalizat frăţiorii mai mici.Pe el nu l-au găsit deoarece
a fugit de acasă, asigurându-şi singur modul de existenţă.

MODUL DE INDENTIFICARE A CAZULUI

După o îndelungată convingere, cu promisiuni că nu i se va dezvălui numele

şi nu voi anunţa autorităţile competente, D. (Anexa 2) a acceptat studierea cazului său
şi povestirea istoriei sale alături de familie şi acum, viaţa sa din strada fiind un copil
al străzii, muncind la negru, atunci când se poate, sau găseşte un om căruia i se face
milă.
D. nu vrea să trăiască din mila nimănui, el vrea să muncească, pentru a-şi găsi
o locuinţă decentă. Sub nici o formă nu vrea să meargă la şcoală, susţinând că nu este
capabil să urmeze o şcoală deoarece trebuie să muncească ca să aibă cum supravieţui.

Istoria familiei si evoluţia cazului

Familia este alcătuită din şase persoane:

1. D. în vârstă de 12 ani, etnie română, religie ortodoxă (botezat), neşcolarizat,
nu a urmat nici o şcoală deoarece părinţii lui nu s-au interesat niciodata de soarta lui,
nu ştie să scrie, să citească, dar cunoaşte foarte bine o bancnotă de zece mii sau
cincizeci de mii, spunând că nu-l poate păcăli nimeni, atunci când îşi primeşte plata
după o zi de muncă.
2. Părinţii M. (Mărioara) – mama, şi T. (Traian) – tatăl, este pensionar pe caz de
boală, (gradul II), mama nu a lucrat nici o zi de când s-a născut, spunând că-şi
îngrijeşte copiii, că aceasta este datoria ei de mamă, nu să muncească din zori până-n
seară şi să-i neglijeze, să iasă nişte vagabonzi şi proşti-crescuţi. Tatăl are diagnosticul
de psihoză-paranoică, fiind în evidenţa laboratorului de sănătate mintală a Spitalului
Clinic Reşiţa. M. (mama lui D.) provine dintr-o familie simplă, de ţărani cu
prejudecăţi şi cu ruşinea ca au o fată alcoolică şi depravată. Mai are la rândul ei şase
fraţi în alte două oraşe din ţară, dar, spune că nu i-a mai văzut de cinsprezece ani, că
familia ei nu vrea să mai ştie nimic de ea, ea fiind alungată de la vârsta de
optsprezece ani după ce a furat bani de la părinţii ei pentru a trăi în concubinaj cu
actualul soţ.
După cheltuirea banilor şi nemaiavând nici o sursă de venit, actualul soţ şi
tatăl celor patru copii ai săi a alungat-o spunându-i că nu este pregătit să o întreţină ţi
să-şi întemeieze o familie, deoarece M. era însărcinată cu D. A urmat zece clase pînă
în momentul în care l-a cunoscut pe T., a renunţat la şcoală şi a trăit în concubinaj
până la vârsta de 24 de ani. În momentul în care a fost părăsită de T. după de a
cheltuit banii furaţi de la părinţii ei s-a mutat în Reşiţa, şcoala a făcut-o la Caransebeş.
Apoi se reîntâlneşte cu tatăl lui D., şi se hotărăsc că cel mai bine pentru copil este ca
amândoi să aibe grijă de el.
S-au căsătorit, ea susţinând că „din motive economice nu avea casă”. În
prezent locuiesc într-un bloc de garsoniere pentru nefamilişti ca şi acum 11 ani.
Comportamentul uzual al tatălui este accentuat din cauza consumului de alcool, care
duce la modificări dezadaptive, ce includ agresivitate, deteriorarea atenţiei faţă de
proprii copii, labilitate emoţională şi alte manifestări de deteriorare a activităţii
sociale sau profesionale.
Absolvent de zece clase gimnaziale şi şcoală profesională, a fost încadrat la
C.F.R. şi recalificat în 1994 ca mecanic de locomotivă.
O perioadă, conform relatărilor lui D. au avut o conveţuire relativ normală.
După un timp, când tatăl lui D. a început să bea să nu le mai ajungă banii, a fost dat
afară de la locul de muncă în urma absenţelor nemotivate şi a consumului tot mai
mare de alcool în timpul programului. În acelaşi timp, acasă, are o conduită
neadecvată, incluzând violenţe fizice şi verbale, din cauza sărăciei şi a neajunsurilor.
După un control de rutină, a ajuns pe patul Spitalului Judeţean Reşiţa, în urma unei
come alcoolice, T. a fost diagnosticat cu psihoză-paranoică, fapt ce l-a putut ajuta să
se pensioneze de boală, dar având o pensie insuficientă traiului de zi cu zi şi a
numeroasei familii care între timp se măreşte cu încă trei membrii.
Ca o consecinţă a consumului de alcool apar: instabilitate afectivă, întîlnită în
speţă în relaţionarea cu copiii, eşecuri repetate în a-şi onora obligaţiile financiare sau
incapabilitatea de a fi un părinte responsabil. Îl irită observaţiile celor din jur legate
de persoana lui şi protestează că ceilalţi au pretenţii exagerate de la el. Este irascibil şi
violent când i se cere să facă ceva ce nu doreşte.
Deşi stima de sine este scăzută, în ceea ce priveşte creşterea copiilor considă
că nimeni altcineva nu este mai îndreptăţit decât el să o facă, chiar dacă acest lucru ar
fi în avantajul lor.
Deşi M. şi T. nu şi-au dorit încă trei copii (dar „ce să-i faci dacă au venit unul
după altul”), şi-au crescut singuri toţi copiii, nedând nici unul în grija bunicilor,
deoarece aceştia nu şi-au văzut niciodată nepoţii spunând că „dacă i-au făcut să şi-i
crescă”.
La creşă sau la grădiniţă nu au fost niciodată, deoarece nu aveau haine sau
rechizite necesare şcolarizării. Deci, familie numeroasă, bani puţini, din care cea mai
mare parte se cheltuie pe băuturi alcoolice, care generează certuri, deoarece, între
timp şi mama copiilor a început să consume alcool, precizează ea „ţine în loc de
foame, n-a ştiut foame şi nici urletele copiilor flămânzi”, neînţelegeri, conflicte,
mergând până la manifestări agresive în cadrul familiei.
Nu de puţine ori T. şi-a bătut soţia în faţa copiilor, ba uneori i-a luat şi pe ei la
bătaie alungându-i pe toti cinci; aceştia fiind nevoiţi să doarmă afară în ploaie şi vânt,
ger şi zăpadă. D. îşi aduce aminte cu ochii înlăcrimaţi că cel mai bine era vara când
dormeau afara, „nu era frig, dormeam în pădure pe o pătură şi mama ne veghea toată
noaptea, plină de vânătăi încercând să ne ascundă suferinţa şi lacrimile ei; iarna era o
conductă caldă ce trecea peste podul de lângă casă, acolo ne ascundeam şi dormeam”.
Chiar în ziua când am luat legătura cu părinţii lui D., mama avea ochiul vânăt
şi buza spartă. Rugată să vorbească mai tare, a spus că nu poate, deoarece cu o zi
înainte soţul ei încercase să o sugrume cu o sârmă.
 Cearta şi scandalurile şi-au găsit un loc permanent în casă. Cauza principală
era consumul de alcool şi neajunsurile, fapt ce i-a determinat pe părinţii lui D. (Anexa
6) să trimită şi restul copiilor la cerşit sau la muncit, dar să nu îndrăznească să vină
fără bani acasă.
Sub influenţa alcoolului, T. devine foarte violent sub diferite pretexte, fiind
agresiv cu cei din jur. Odată şi-a bătut soţia aşa de tare încât i-a provocat hemoragie,
iar pe cel mai mic dintre fraţi în vîrstă de şase ani l-a bătut deoarece i-a stat în cale,
rupându-i mânuţa.
A fost internat la spital la secţia de pediatrie. Pe perioada şederii în spital doar
D. l-a vizitat. Copiii asistau neputincioşi la spectacolul lovirii şi maltratării mamei lor,
dar uneori fiind chiar şi ei victimel tatălui.
Părinţii lui D. nu pot pricepe de ce D. a plecat de acasă „de trai rau?”, când el
era singurul care îi hrănea. Tatăl îşi reduce obligaţia de părinte şi educator la
asigurarea unei familii şi a unei lcouinţe, iar pentru aceasta este echivalentul a unui
„trai bun şi decent”, spunând că dacă vor mai mult este timpul să muncească, pentru
că el i-a crescut iar acum au obligaţia de a-şi întreţine părinţii bolnavi.
După prima zi de lucru a lui D. aducând foarte puţini bani, în loc să se
gândească că el ar trebui să muncească, nu copilul său de doisprezece ani, l-a snopit
în bătaie cu lanţul „până i-a crăpat pielea pe el”, l-a ţinut o noapte întreagă legat de
copac şi l-a obligat să bea apă cu sare.
Altădată, pentru că a chletuit toţi banii pe mâncare şi nu a vrut să îi cumpere
ţigări şi alcool, l-a legat de piciorul patului şi îl lovea cu piciorul timp de două zile.
Însă bătaia preferată era cu furtunul, deoarece „este subţire şi elastic, se mulează mai
bine pe corp şi ustură mai rău”.
Ultima bătaie pe care a luat-o D. de la tatăl său, a rupt furtunul de corpul
învineţit şi fraged a lui D. fapt care a facut-o pe M. aflată sub influenţa alcoolului, să
facă „haz de necaz”, afirmând „că-i pare rau de furtun”.
Din arsenalul de rele tratamente aplicate atât lui D. cât şi fraţilor lui nu
trebuiesc uitate bătăile cu pumnii, picioarele sau ameninţările cu cuţitul.
 D. chiar ne-a arătat o cicatrice cu care s-a ales în urma unui „zgîrituri” cu
cuţitul, „aşa ca să-l sperii să-i vină mintea la cap, şi să nu mai lenevească toată ziua,
trebuie să meargă la muncă deoarece este flăcău în toată regula”.
În ceea ce priveşte conflictele cu soţia, aceasta a declarat că „i se pare lui cum,
că aş umbla cu alţii, că mă uit şi tânjesc după ei....”. În prezenţa copiilor părinţii îşi
adresau cuvinte ofensatoare, provocau scene violente şi uneori fiind ambii sub
influenţa alcoolului scene necuvincioase momentului respectiv, fiind de părere că
„sânt mari şi trebuie să înveţe...”.
Ostilitatea dintre părinţi l-a facut pe D. şi fraţii săi să se ataşeze mai mult de
unul dintre ei, în speţă mama ajungând să spună că dacă aveau alt tată erau o familie
fericită.
Motivul instituţionalizării celor trei fraţi ai lui D. este ultima pedeapsă a lor, în
care a intervenit o vecină de palier. Mama îi dă două palme celui mai mic dintre ei,
apoi îl lasă în grija tatălui. Motivul pedepsei este că şi-a rupt pantalonii de pe el după
ce s-a urcat într-un copac, încercând să culeagă trei mere pentru a-şi potoli foamea el
şi fraţii lui.
Tatăl băieţelului pe nume A. îl pune pe acesta să se dezbrace, şi îl leagă de
mâini şi de picioare. A. rămâne legat de pat în timp ce tatăl lui se află în bucătărie
unde încinge un cuţit la o flacără de aragaz, când se întoarce pune genunchiul pe
picioarele lui A., cu o mână îl ţine şi cu cealaltă îl arde cu cuţitul pe fese, întrebându-l
daca mai rupe haine sau nu.
Copilului i se fac trei arsuri pe fiecare fesă. În cele din urmă se opreşte,
nemanifestând nici un fel de emoţie la strigătele copilului şi îi spune mamei acestuia
să îl dezlege şi să îi pună comprese cu ulei şi apă rece. Timp de patru zile, A. este
ţinut în casă.
În cea de-a cincea zi, copilul aflat la joacă împreună cu fiul unei vecine este
solicitat de mama prietenului să-l ajute la cumpărături. Mama acestuia află de la A. ce
i s-a întâmplat şi cheamă poliţia.
După un timp, T. merge la vecina sa să-şi ia copilul acasă pentru a-l trimite la
cerşit. Aceasta refuză spunând că a chemat poliţia şi că A. se află la spital. În aceste
condiţii forţează uşa vecinei şi aceasta solicită sprijinul poliţiei. T. este reţinut de
către poliţişti după care survine internarea copiilor în centrul de minori, iar cazul este
preluat de Serviciul Public Judeţean Pentru Protecţia Copilului din Caraş-Severin.
În urma analizei unei echipe formată dintr-un asistent social şi un psiholog,
cazul este prezentat în comisia pentru protecţia copilului care consideră că în lipsa
tatălui nu există elemente care să impună îndepărtarea copiilor de familia naturală,
motiv pentru care A. se va întoarce cu fraţii lui în familie, iar aceasta rămâne sub
supravegherea Public Judeţean Pentru Protecţia Copilului.
Tatăl, refuzând această interacţiune îşi refuză defapt posibilitatea de realizare
a unei înţelegeri empatice a acestora. Din acest punct de vedere manifestă o conduită
evitantă, fugind de responsabilitate şi sentimente, de culpabilitate generate de o
vinovăţie reală.
El este inconştient de nefericirea copiilor, şi refuză să se gândească la acest
lucru. Nevoile de bază ale copiilor erau asigurate de D. care a fugit de acasă în
momentul în care fraţii lui au fost luaţi de către asistenţii sociali, refuzând să mai
lucreze pentru a-şi întreţine părinţii abuzivi şi indiferenţi.
Familia are datorii la întreţinere de 17 milioane lei, tocmai din cauza
alcoolului şi că pensia tatălui este consumată pe ţigări.

PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI

Înţelegerea este puţin dezvoltată datorită faptului că fondul de cunoştiinţe este

foarte redus, nu a fost dus nici la grădiniţă, nici la şcoală, nu mai au radio, televizor,
deoarece au fost vândute, iar când au avut nu au avut acces la ele.
Mama nu s-a ocupat deloc de educaţia lui, deşi nu a muncit pentru a se îngriji
de copii. Nu are noţiunea de afecţiune sau a-şi iubi părinţii, de a fi fericit, pentru că a
uitat aceste cuvinte, însă ştie ce înseamnă handicapat, posedă un vocabular sărac şi
slab dezvoltat, inexpresiv.
Este total independent, câştigându-şi singur supravieţuirea şi nu vrea să ajungă
într-un centru de plasament, pentru că a auzit el de la unii copii ai străzii că „este mai
rău decât acasă”, „degeaba avem acoperiş, haine şi mâncare daca personalul de acolo
ne vorbeşte urât şi se comporta cu noi ca şi cu am fi nişte animale”.
 Din punct de vedere afectiv, este uşor influenţabil, prezintă forme de milă şi
compasiune faţă de semenii săi, înţelegere şi căldură, nevoie nesatisfăcută în sânul
familiei.
D. se simte obstrucţionat de la obţinerea unor lucruri, trebuie să renunţe la
unele bucurii, are rezitenţă scăzută la frustrare, se simte umilit datorită lipsei de
apreciere. Pregnant apare sentimentul de minimalizare şi de neînţelegere.
În general D. este liniştit, rezervat, şi afectuos când i se vorbeşte cu voce caldă
şi calmă. I se citesc pe faţă trăirile afective, experienţele şi abuzurile asupra sa din
propria familie. Este dornic să intre în relaţie cu alţi copii, pe care îi studiază, dar este
foarte reţinut atunci când i se vorbeşte de reîntoarcerea la familie, este foarte
încrezător în propriile forţe.
Personalitatea este slab conturată. Temperamentul este o combinaţie între
melancolic şi flegmatic. Uneori, este interiorizat, nesigur.
Dominanţele comportamentale sânt tristeţea, nesiguranţa şi dorinţa de
afecţiune. Exprimă o bucurie pri zâmbet. Are o intelginţă senzo-motorie. Prezintă o
uşoară întârziere în dezvoltarea psiho-cognitivă şi a limbajului activ.
M-a impresionat la început „tăcerea dureroasă a copilului” deoarece nu avea
încredere în mine. Credea ca sunt un adult care vrea să profite de pe urma existenţei
lui. Însă cu timpul s-a convins că nu-i vreau răul ci doar să-l ajut, şi aunci am aflat
adresa părinţilor şi povestea dureroasă a vieţii unui copil de numai doisprezece ani.
Este în bune relaţii cu ceilalţi copii ai străzii, fiind liderul grupului, datorită
îndrăznelii de care dă dovadă. În activităţi lucrează repede cu mici greşeli, dar duce
munca la final.
Din punct de vedere al caracterului este harnic, sincer şi foarte amabil. Nu i s-
a aplicat testul familiei şi arborelui deoarece nu ştie să deseneze şi să ţină un creion în
mână. Dominanţele comportamentale sunt specifice copilului aflat în perioada de
pubertate, nevoia de afecţiune şi de siguranţă. Istoria agitată a acestei familii, fără a
genera însă, deocamdată, distorsiuni grave, în diminuarea încrederii în oameni.
 CONCLUZII

Avem de-a face cu o situaţie în care capacitatea de ocrotire parentală este

serios afectată. Diagnosticul tatălui şi indiferenţa mamei impune atenţia autorităţilor
care, dincolo de tentativele slabe şi nefinalizate sunt datoare să asigure ocrotirea
copiilor într-un mediu adecvat, care să aibă în vedere interesul suprem al copilului,
încălcat flagrant în situaţia de faţă.
Dezvoltarea copiilor este pusă în pericol în climatul familial descris, iar
identificarea elementelor care atestă abuzul fizic şi emoţional al acestor copii, ar
trebui o intervenţie imediată a autorităţilor responsabile.
Pasivitatea sistemului faţă de astfel de cazuri indică plasarea unor familii în
categorii expuse riscului, asupra cărora se aplică eticheta inutilităţii intervenţiei. Cu
toate aceastea, în momentul în care efectele mediului se întorc împotriva societăţii,
mecanismele furnitive sunt întodeauna la îndemână, copiii fiind trataţi iresponsabil
prin violarea drepturilor lor, iar modelul parental este perpetuat prin copii care nu
cunosc alt mod de relaţionare în afara acelui promiscuu şi încărcat de violenţă.
Tot astfel D. devine un rebut social, pentru care nu se face nimic, cu toate că
se vehiculează la toate nivelele de decizie importanţa familiei naturale în creşterea
copilui.
Lozincile politice nu determină însă o îmbunătăţire a calităţii vieţii acestor
familii, îmbunătăţire care ar fi direct resimţită de copii străzii, unde sunt lăsaţi
supravieţuiască lipsiţi de orice formă de protecţie.