Curs Inspecția Calițații

Examinarea prin țermografiere în infrarosu

Termografia în infraroşu este o tehnică ce permite obţinerea, cu ajutorul unei aparaturi
adecvate, a imaginii termice a unei scene termice observate într-un domeniu spectral din
infraroşu.
Înţelegând prin imagine termică – repartiţie structurată a datelor reprezentative ale
radiaţiei infraroşii provenind de la o scenă termică şi prin scenă termică – parte a spaţiului –
obiect care se observă cu o aparatură de termografie în infraroşu »

Norme
 A 09-400 – 1991 Essais non destructifs. Thermographie infrarouge. Vocabulaire.
 A 09-420 – 1991 Essais non destructifs. Thermogr. infrarouge. Vocab. relatif a la caract. de
l’appareillage.
 ASTM E 1149 – 1987 Standard definitions of terms relating to NDT by infrared
thermography.
 ASTM E 1316 – 1992 Terminology for nondestructive examination.
 ASTM E 1213 – 1992 Standard test method for min. resolvable temp. difference for thermal
imaging systems.
 ASTM E 1543 – 1993 Standard test method for noise equivalent temp. difference of thermal
imaging systems.
 ASTM E 168 – 1999 Standard practices for general techniques of infrared quantitative
analysis.
 ASTM C 1060 – 1997 Standard practice for thermographic inspection of insulation
installations in envelope cavities of frame buildings.
 ASTM C 1153 – 1997 Standard practice for location of wet insulation in roofing syst. using
infrared imaging.
 ASTM E 1186 – 1998 Standard practice for air-leakage site detection in buiding envelopes
and air retarder systems.
 ASTM E 1862 – 1997 Standard test methods for measuring and compensating for reflected
temperature using infrared imaging radiometers.
 ASTM E 1897 – 1997 Standard test methods for measuring and compensating for
transmittance of an attenuating medium using infrared imaging radiometers.
 ASTM E 1933 – 1999 Standard test methods for measuring and compensating for emissivity
using infrared imaging radiometers.
 ASTM E 1934 – 1999 Standard guide for examining electrical and mechanical equipment
with infrared thermogr.
 ASTM D 4788 – 1997 Standard test methods for detecting delamination in bridge decks
using infrared thermogr.
 ASTM D 5518 – 1994 Standard guide for acquisition of file aerial photography and imagery
for establishing historic site-use and surficial conditions.
Terminologie
În domeniul metodelor termice de examinare se folosesc mai multe noţiuni, unele de fizică
elementară, altele specifice. În cele ce urmează vor fi definite succinct principalele noţiuni
vehiculate în acest domeniu:
Examinare termografică – observare, măsurare şi interpretare a caracteristicilor unei scene termice cu
ajutorul unui ansamblu de aparate şi instrumente denumite sistem de termografiere.
Sistem de termografiere – ansamblu de aparate care permite recepţionarea şi prelucrarea unei imagini
termice.
Termogramă – (conform SR 13340) rezultat al transcrierii în temperatură a uneia sau mai multor hărţi de
luminanţă; imaginea codificată a unei scene termice.
Căldură – formă de mişcare a materiei, care constă în agitaţia termică a atomilor fluidelor sau în vibraţia
dezordonată a atomilor unui solid şi care produce ridicarea temperaturii; se exprimă printr-o mărime
scalară de aceeaşi natură cu energia mecanică, cu energia electromagnetică etc., numită cantitate de
căldură, energie termică sau energie calorică; transfer de căldură – formă de transfer energetic între două
sisteme fără variaţia parametrilor externi.
Temperatură (a unui corp) – o mărime caracteristică a nivelului energetic al acelui corp. Nivelul
energetic este dat de agitaţia atomică moleculară a corpului. O semnificaţie intuitivă a acestei noţiuni este
dată de senzaţia de cald şi de rece.
Conductivitatea termică – proprietate termică a materialelor; reprezintă coeficientul de proporţionalitate
din legea lui Fourier care exprimă transferul de căldură prin conducţie.
Conducţie termică – proces de transfer al căldurii dintr-o regiune cu temperature mai ridicată către o
regiune cu temperatură mai coborâtă în interiorul unui mediu sau între două medii diferite aflate în
contact fizic direct, sub influenţa unei diferenţe de temperatură, fără o deplasare aparentă a particulelor
care alcătuiesc mediile respective. Conducţia este singurul mecanism de transfer de căldură prin corpurile
solide opace.
Convecţia termică – proces de transfer al căldurii prin acţiunea combinată a conducţiei termice, a
acumulării de energie internă şi a mişcării de amestecare. Convecţia este cel mai important mecanism de
schimb de căldură între o suprafaţă solidă şi un fluid, între care există contact direct şi mişcare relativă.
Radiaţia termică – proces prin care căldura este transferată de la un corp cu temperatură ridicată la un
corp cu temperatură coborâtă corpurile fiind separate în spaţiu. Schimbul de căldură prin radiaţie se
datorează naturii electromagnetice a energiei transferate sub formă de cuante de energie. Energia
transferată în acest fel este denumită căldură radiantă sau radiaţie termică. Radiaţia se produce şi dinspre
corpul mai rece spre cel mai cald, însă cu o intensitate mai mică.
Emisivitate – sau factor de emisie – un parametru adimensional, cu valori cuprinse între 0 şi 1, care
reprezintă raportul dintre puterea totală de emisie a unui corp oarecare şi puterea totală de emisie a
corpului negru.
Corp negru – un corp (ideal) care absoarbe integral radiaţia termică primită şi este cel mai bun emiţător
de radiaţie.
Corp termoradiant – sursă al cărei flux radiant este determinat prin măsurarea temperaturii, pe baza
cunoaşterii caracteristicilor sale geometrice şi a proprietăţilor radiative în funcţie de lungimea de undă.
Acest flux este obţinut prin compararea cu fluxul radiant integral descris de legea lui Planck.
Câmp termic – totalitatea valorilor temperaturii într-un spaţiu.
Contrast termic – raportul dintre semiamplitudinea variaţiilor spaţiale ale fluxului radiant şi valoarea
medie a fluxului radiant.
Imagine termică – repartiţia structurată, codificată adeseori prin culori sau nuanţe de gri, a datelor
reprezentative ale radiaţiei infraroşii care provin de la o scenă termică.
Profil termic – repartiţie structurată, monodimensională, a datelor representative ale radiaţiei infraroşii
care provine de la o scenă termică.
Răspuns spectral – răspunsul unei aparaturi de termografiere în infraroşu la o excitaţie produsă de o
radiaţie electromagnetică de luminanţă constantă, pentru diverse lungimi de undă ale acestei radiaţii.
Principiul IRT
Termografia în infraroşu constă în detectarea de la distanţă a radiaţiei emise de un produs
supus examinării şi transformarea informaţiilor obţinute într-o imagine vizibilă.
Materialul supus examinării este în mişcare rectilinie, astfel încât diversele zone ale
acestuia trec succesiv prin faţa sursei de căldură şi apoi prin faţa detectorului de radiaţie termică.
Căldura furnizată de dispozitivul de încălzire pătrunde în materialul examinat şi se
distribuie cu un grad de uniformitate dependent de omogenitatea materialului. Detectorul
înregistrează, măsoară sau vizualizează perturbaţiile câmpului termic pe suprafaţa examinată.
Prin interpretarea termogramei - rezultatul examinării – se poate deduce existenţa
imperfecţiunilor din material.

În figura este prezentată schema de principiu a examinării prin termografiere, variant cu încălzire
în impulsuri.

Fluxul termic este trimis în acest caz printr-un flash de radiaţie infraroşie, sub forma unui
impuls cu durata de ordinul fracţiunilor de secundă, după care, în timpul răcirii, detectorul
înregistrează sau vizualizează pe un display una sau mai multe imagini termice. Imaginile
termice sunt de regulă codificate în culori sau în nuanţe de gri, fiecare culoare sau nuanţă de gri
corespunzând unei zone din suprafaţa piesei examinate cu aceleaşi temperaturi, cuprinse într-un
interval predefinit.
Căldura conţinută de piesele controlate poate avea diverse provenienţe. Din acest punct
de vedere metodele de control utilizate pot fi considerate pasive sau active
Metodele de examinare care necesită o sursă de căldură ca anexă a echipamentului de
examinare se numesc metode active (fig. a).
Metodele de examinare care constau în analiza sau măsurarea fluxului termic furnizat de
produsul examinat (căldura existent independent de examinare) se numesc metode pasive (fig.
b).

Metode active - Clasificari

Metodele de examinare denumite active (cu sursă proprie de căldură) pot fi grupate după
alte criterii în mai multe subcategorii.
În funcţie de poziţia reciprocă a elementelor mobile încălzitor - obiect controlat în timpul
detectării radiaţiei infraroşii emisă de obiect, metodele de examinare au fost clasificate în două
mari categorii:
  metode statice - în timpul detectării radiaţiei termice emise de corp viteza de
deplasare a dispozitivului de încălzire faţă de obiect este nulă;
 metode dinamice - în timpul detectării sistemul de încălzire se deplasează în raport cu
obiectul examinat cu o viteză de avans constantă, pe o traiectorie rectilinie simplă sau
în zig-zag cu un pas.
După situarea în timp a momentului detecţiei în raport cu momentul încălzirii, schemele
de examinare utilizate pot fi grupate în:
 examinări în timpul încălzirii, când fluxul termic este transmis pe o parte sau pe
cealaltă a piesei în mod constant şi detecţia se face simultan cu încălzirea;
 examinări în timpul răcirii, când detecţia se face după ce s-a transmis un flux termic
sub formă de impuls de o anumită durată şi după ce s-a îndepărtat sistemul de
încălzire, produsul începând să se răcească.

Particularitati
LIMITE
Termografierea în infraroşu, prezintă o serie de limite:
 cost ridicat al instalaţiei (de ordinal zecilor sau sutelor de mii de dolari);
 calificare superioară a personalului operator;
 posibilităţi de detectare doar a defectelor din apropierea suprafeţei
 produsele cu suprafeţe lucioase nu pot fi examinate fără o pregătire prealabilă;
 materialele cu o conductivitate termică foarte mare sau foarte mică nu pot fi
examinate în mod obişnuit.
Echipamentul folosit.
Un sistem de examinare termografică, ce poate fi utilizat atât în varianta activă cât şi în
variant pasivă cuprinde, de regulă, următoarele componente: cameră radiometru, sistem de
încălzire, masă pentru deplasarea după trei axe de coordonate, sursă de curent electric pentru
alimentarea sistemului de încălzire şi acţionarea motoarelor care asigură deplasarea
componentelor pe masa suport, corp negru pentru etalonarea sistemului, soft specializat şi
computer adecvat. Există o gamă largă de aparate de preluat imagini în infraroşu. Cele mai
moderne au un detector cu elemente sensibile multiple denumit FPA - Focal Plan Array.

Modul de lucru.
Termografierea în infraroşu este o tehnică ce permite obţinerea, cu ajutorul unei aparaturi
adecvate, a imaginii termice, sau a unei scene termice, observate într-un domeniu spectral din
infraroşu. Înţelegând prin imagine termică – o repartiţie structurată a datelor reprezentative ale
radiaţiei infraroşii provenind de la o scenă termică şi prin scenă termică – parte a spaţiului-obiect
care se observă cu o aparatură de termografie în infraroşu.
Domeniul spectral denumit infraroşu (IR) este o bandă din spectrul radiaţiei
electromagnetice, situată între domeniul vizibil şi cel al undelor radio, cu lungimi de undă
cuprinse între 0,75 şi 30 mm, din care, în defectoscopie, sunt folosite uzual doar intervalele 3,5 ...
5 mm şi 8 ... 12 mm.
În vederea realizării unui control nedistructiv folosind termografierea în infraroşu trebuie
parcurse următoarele etape:
 se identifică echipamentul necesar pentru termografierea în varianta activă;
 probele ce urmează a fi examinate se montează pe dispozitivul de poziţionare şi orientare,
în poziţie optimă, cu ajutorul elementelor de fixare;
 poziţionarea blitzurilor în raport cu proba examinată se face astfel încât fluxul termic
radiant pe care acestea îl furnizează să asigure o încălzire uniformă a suprafeţei probei;
 poziţionarea camerei şi focalizarea imaginii termice. Pentru a se obţine o imagine clară
trebuie aleasă distanţa optimă între camera de termografiere şi proba ce urmează a fi
examinată. Claritatea imaginii se modifică şi prin reglarea obiectivului camerei;
 stabilirea parametrilor de examinare. Parametri de examinare, se aleg în funcţie de natura
materialului din care este confecţionată proba şi de grosimea acesteia, corelarea
realizându-se prin metode teoretice şi experimentale;
  examinarea propriu-zisă. In cadrul examinării termografice se vizualizează distribuţia
câmpului termic de la suprafaţa materialului, distribuţie care este dependentă de starea
acestei suprafeţe şi de omogenitatea materialului. De regulă, aprecierile privind
omogenitatea se fac doar pentru straturile aflate în apropierea suprafeţei exterioare.
Indicaţie de defect se consideră a fi orice variaţie de temperatură între puncte sau zone
din imaginea termică. Această variaţie poate fi pusă în evidenţă printr-o indicaţie
numerică (citirea efectivă a temperaturii) sau printr-o indicaţie în culori (culori diferite
alocate, pe imaginea termică, punctelor cu temperaturi diferite).

Avantaje şi Dezavantaje.
Principalele avantaje ale metodei de examinare prin termografiere în infraroşu sunt:
 arată o imagine vizuală, ce permite şi ca temperaturile ridicate să poate fi detectate;
 este capabilă sa capteze ţinte în mişcare în timp real;
 este capabilă să pună în evidenţă defectele (de ex la temperatură ridicată) înaintea
 avariei produselor;
 poate fi folosită pentru a măsura sau observa în zone inaccesibile sau primejdioase
 pentru alte metode de examinare;
 poate fi folosită în găsirea defectelor în arbori, construcţii civile şi industriale şi alte
 piese metalice, dar şi în diagnosticarea corpului uman.
Ca dezavantaje pot fi enumerate următoarele:
 camerele de termografiere în infraroşu de calitate, deseori au un preţ foarte ridicat;
 imaginile sunt greu de interpretat cu precizie şi necesită experienţă din partea
operatorului;
 măsurătorile temperaturilor precise sunt împiedicate de diferite emisivităţi sau reflectări
de la alte suprafeţe din jurul obiectului examinat;
 multe camere şi nu sunt aşa de precise ca metodele de examinare prin contact direct;
 sunt capabile numai să detecteze temperaturi de suprafaţă, nu şi în interiorul obiectului
examinat.

Defectele detectabile.
Metodele active se folosesc pentru: detectarea defectelor în materiale lipite, stratificate,
acoperite, compozite (metalice sau nemetalice); măsurarea grosimilor straturilor de acoperire sau
învelişurilor; caracterizarea materialelor din punct de vedere al comportamentului termic;
evaluarea structurii materialelor compozite polimerice etc. În cazul în care examinarea se face în
varianta activă, încălzirea se poate face pe aceeaşi parte cu detecţia sau pe faţa opusă a obiectului
examinat
Metodele pasive se folosesc pentru monitorizarea funcţionării sau comportării în
funcţionare a unor produse puternic solicitate (de exemplu, punerea în evidenţă a unor
supraîncălziri ale îmbinărilor diferitelor produse în timpul funcţionării).
Aplicatii