Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept și Științe Admininstrative

Forma de învățământ: I.D.
Program de studiu: Administrație Publică, Anul I, Sem. I I

SISTEME ADMINISTRATIVE
COMPARATE

TEMA: COMPARAREA ORGANIZĂRII SISTEMELOR DIN

STATUL NORVEGIA ȘI FRANȚA

Cadru Didactic: Student:

Lect.Univ.Dr. Bilivolschi
Scutariu Petronela Adrian-Gheorghe

Anul Universitar 2018 - 2019

 Cuprins:

I. Date de identificare. Denumire, locție și formă de

guvernământ…………..……...………………………... 1

II. Administrația centrală în statul Norvegian și Francez.

Structură centrală, structure de specialite………….. 2-3

III. Administrația locală în statul Norvegian și Francez.

Regim local, colectivități locale………………………. 3-4

IV. Asemănări și diferențe între sistemul administrative

Norvegian și cel Francez………………………………. 5

V. Bibliografie……………………………………………... 5
 I. Date de identificare. Denumire, locție și formă de
guvernământ

Norvegia, oficial Regatul Norvegiei, este un stat suveran și unitar, guvernat ca o

monarhie, al cărui teritoriu cuprinde partea de vest a Peninsulei Scandinave, plus insula Jan
Mayen și arhipelagul Svalbard. Insula Petru I din Antarctica și Insula Bouvet din zona
subantarctică sunt teritorii dependente și nu sunt considerate părți ale Regatului. Capitala sa este
orașul Oslo. Are o suprafață totală de 385.207 km² și o populație de 5.328.212 locuitori. Țara are
o lungă frontieră spre est cu Suedia (1.619 km lungime). Norvegia se mai învecinează
cu Finlanda și cu Rusia la nord-est și, peste Strâmtoarea Skagerrak, la sud, cu Danemarca.
Norvegia are o coastă extinsă, la Oceanul Atlantic de Nord și la Marea Barents.
Norvegia este o monarhie constituțională unitară cu un sistem parlamentar de guvernare,
în care regele Norvegiei este șeful statului și Prim-Ministrul este șeful guvernului. Puterea este
separată între ramurile legislativă, executivă și judiciară ale guvernării, după cum este definit de
Constituție, care servește ca lege supremă a țării.
Franța, oficial Republica Franceză, este o republică constituțională unitară având un
regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de
Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este
orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „Libertate,
egalitate, fraternitate”, iar drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate, respectiv
în albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise. Aceasta se află la una dintre
extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea Nordului către nord, la Canalul Mânecii
către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est. Se
învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu
Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.
Franța este o democrație liberală, iar forma de guvernământ este republica. Aceasta
posedă un regim politic original prin puterile largi de care dispun simultan parlamentul și
președintele, ceea ce a făcut ca specialiștii în drept constituțional să vorbească despre un „regim
parlamentar-prezidențial”, un „regim semiprezidențial”, sau chiar de un „regim parlamentar
bireprezentativ”.

1
 II. Administrația centrală în statul Norvegian și Francez.
Structură centrală, structure de specialite

Norvegia este împărțită atât politic, cât și administrativ, pe două niveluri: județe și
municipii. Poporul Sami are o anumită autonomie și influență asupra teritoriilor lor
tradiționale Parlamentul Sami și Legea Finnmarkului. Norvegia menține legături strânse cu
Uniunea Europeană și cu Statele Unite ale Americii, și este membru fondator al Organizației
Națiunilor Unite, NATO, Consiliului Europei, Tratatului Antarctic și Consiliului Nordic;
membru al Spațiului Economic European, OMC și OCDE; și face parte și din Spațiul Schengen.

Norvegia este fundamental structurată ca democrație reprezentativă. Parlamentul poate

adopta o lege cu majoritate simplă din cei 169 de deputați, care sunt aleși pe baza reprezentării
proporționale în 19 circumscripții pentru mandate de patru ani. 150 de parlamentari sunt aleși
direct din cele 19 circumscripții, restul de 19 locuri („locuri de echilibrare”) fiind alocate la nivel
național pentru a face ca reprezentarea în Parlament să corespundă mai bine cu votul popular
pentru partidele politice. Pragul electoral necesar pentru ca un partid să poată obține unul din
locurile de echilibrare este de 4%. Parlamentul Norvegiei, numit Stortinget (adică Marea
Adunare), ratifică tratatele internaționale elaborate de către ramura executivă. El poate pune sub
acuzare pe membrii guvernului, dacă faptele lor sunt declarate neconstituționale. Dacă cineva
este pus sub acuzare, Parlamentul are puterea de a demite respectiva persoană. Postul de prim-
ministru, șeful guvernului norvegian, este ocupată de obicei de un membru al Parlamentului, care
poate să obțină încrederea majorității parlamentare, el fiind de regulă liderul la zi al celui mai
mare partid politic sau, mai frecvent, unul din liderii partidelor dintr-o coaliție. Un singur partid,
în general, nu are suficientă putere politică în ceea ce privește numărul de mandate pentru a
forma un guvern pe cont propriu. Norvegia a fost de multe ori guvernată de cabinete minoritare.

Prim-ministrul numește cabinetul, de regulă format din membri ai aceluiași partid politic sau din
mai multe partide politice din Storting. El organizează executivul și exercită puterea cu care este
învestit de Constituție.
Organizarea puterilor în Franța este definită prin constituția din 1958, cu modificările ei
ulterioare; rolul fiecărei instituții este, în același timp, definit atât prin practica aplicată începând
cu 1958, cât și prin textul Constituției. Franța posedă un regim politic original prin puterile largi
2
de care dispun simultan parlamentul și președintele, ceea ce a făcut ca specialiștii în drept
constituțional să vorbească despre un „regim parlamentar-prezidențial”, un „regim
semiprezidențial”, sau chiar de un „regim parlamentar bireprezentativ”. Puterea legislativă îi
aparține parlamentului, format din două camere, Adunarea Națională și Senatul⁠. Adunarea
Națională, camera inferioară a Parlamentului era, în 2011, formată din 577 de deputați, aleși pe
cinci ani prin vot universal, direct, uninominal, în două tururi de scrutin pe circumscripții⁠
împărțite în cadrul departamentelor. Adunarea Națională are ultimul cuvânt în caz de dezacord
prelungit cu Senatul pe baza adoptării unei legi. Acesta din urmă era format, în 2011, din 348 de
senatori aleși pentru șase ani de către 150.000 de marii electori⁠ (corp format, în principal, din
aleșii locali). și, prin urmare, este considerat mai puțin reprezentativ decât în Adunarea
Națională. Puterea executivă aparține, în primul rând, președintelui republicii, ales pentru un
mandat de cinci ani, prin vot universal direct, majoritar, în două tururi de scrutin. Președintele
este șeful statului și conducătorul suprem al armatei, el promulgă legi și poate dizolva Adunarea
Națională⁠. El numește primul ministru și, la propunerea acestuia, pe membrii guvernului.
Guvernul poate fi demis prin moțiune de cenzură adoptată de Adunarea Națională. Atunci când
președintele și majoritatea parlamentară nu aparțin aceluiași partid politic, se vorbește despre o
situație de coabitare⁠. Puterea judecătorească, la rândul ei, este separată în două ramuri, iar
președintele dispune de dreptul de grațiere. Ea este subdivizată între un ordin administrativ, a
cărui instanță supremă este Consiliul de Stat⁠, și un ordin judiciar, a cărui instanță supremă este
Curtea de Casație⁠. Dreptul francez, de tradiție romano-civilă, stipulează că orice acuzat, înainte
de a fi condamnat, este presupus nevinovat, și că un caz se poate rejudeca prin apel la cererea
uneia dintre părți.

III. Administrația locală în statul Norvegian și Francez. Regim

local, colectivități locale

Norvegia este un stat unitar împărțit administrativ în optsprezece județe (fylke). Județele
sunt administrate prin adunări alese direct, care la rândul lor aleg un guvernator. În plus, Regele
și guvernul sunt reprezentați în fiecare județ de către un fylkesmann. Ca atare, Guvernul este
reprezentat în mod direct la nivel local prin birourile acestui fylkesmann. Județele sunt apoi sub-
3
împărțite în 422 de comune (kommunar), care la rândul lor sunt administrate de către un consiliu
local ales direct și condus de un primar și un mic cabinet executiv. Capitala Oslo este
administrată atât ca județ cât și ca comună.
Norvegia are deține două teritorii de peste mări, care fac parte integrantă a țării: Jan Mayen și
Svalbard, ultima fiind singura insulă dezvoltată din arhipelagul cu același nume, situat la mulți
kilometri spre nord. Există trei teritorii dependente în Antarctica și în zona subantarctică: Insula
Bouvet, Insula Petru I și Țara Regina Maud. Pe majoritatea hărților apare o zonă nerevendicată
între Țara Regina Maud și Polul Sud, zonă pe care Norvegia o revendică de la 12 iunie 2015. 96
de localități au statut de oraș în Norvegia. În cele mai multe cazuri, limitele orașelor coincid cu
cele ale comunelor ce le cuprind. De multe ori, comunele norvegiene centrate pe un oraș cuprind
zone mari care nu sunt dezvoltate; de exemplu, comuna Oslo conține păduri mari, situate la nord
și la sud-est de oraș, și peste jumătate din comuna Bergen este formată din zone montane.
Franța metropolitană este împărțită în mai multe unități teritoriale, pe trei niveluri:
comuna, departamentul și regiunea. Aceste unități sunt, în același timp, circumscripții
administrative în care statul intervine prin intermediul serviciilor sale deconcentrate. Comunele,
în număr de 36.681 în metropolă, la 1 ianuarie 2014, corespund, în general, teritoriului unui sat
sau oraș; ele sunt conduse de un consiliu municipal, care alege un primar, care joacă, în același
timp, rolul de reprezentant al unității teritoriale, cât și pe cel de reprezentant al statului în
comună. Din anii 1990, cooperarea dintre comune a fost întărită prin apariția unor instituții
publice de cooperare intercomunală, al căror rol este din ce în ce mai important. [k 14]

Departamentele, înființate în timpul Revoluției Franceze, sunt astăzi în număr de 96 în

metropolă, unde sunt conduse de un Consiliu General, ai cărui membri sunt aleși din rândul
cantoanelor, statul fiind reprezentat la acest nivel de un prefect. În ce privește cele 22 de regiuni
ale metropolei, a căror existență este de dată mai recentă, ele sunt conduse de un consiliu
regional, iar statul este aici reprezentat de un prefect de regiune. La aceste unități administrativ-
teritoriale se adaugă alte diviziuni, cum ar fi cantonul, arondismentul sau, mai recent, „țara”, dar
ele nu sunt unități administrative, neavând administratori aleși.

4
 IV. Asemănări și diferențe între sistemul administrative
Norvegian și cel Francez

Asemănări între sistemul administrative Norvegian și cel Francez:

 În ambele țări există o separație a puterilor in stat;
 Puterea executive le aparține șefilor de stat;
Deosebire între sistemul administrative Norvegian și cel Francez:
 Norvegia este o monarhie constituțională având un rege, iar în Franța președinte;
 Puterea legislativă în Norvegia este deținută de guvern și parlament, pe când în Franța
doar de parlament;
 Norvegia este împărțită în județe și commune, iar Franța în regiuni, departamente și
commune;
 În Norvegia puterea judecătorească este independentă de executiv și legislative, iar în
Franța puterea judecătorească este separată în două ramuri, iar președintele dispune de
dreptul de grațiere;

V. Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Norvegia
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Franța