Вы находитесь на странице: 1из 4

90 Teoria şi practica administrării publice

должна нести в себе формальную и содержательную характеристику мифа. Можно даже утверждать, что
привлекательность той или другой идеологии в известной мере зависит от степени ее мифологичности.
С данной функцией тесно связана другая – функция интериоризации, ответственная при перекодирова-
нии массовой, коллективной ценности и ориентации в индивидуальных. Усвоенные индивидом политико-
идеологические мифологемы становятся своеобразными мировоззренческими фильтрами в политической
психологии индивида, через которых он пропускает всю воспринимаемую информацию, отбрасывая
«неверную», «ошибочную» – ту, которая не вписывается в сюжет уже усвоенного мифа, и принимая «верную»
– ту, которая логично дополняет или подтверждает уже усвоенные мифологические сюжеты.
Важной функцией современных политических мифов является мобилизационная. В контексте
выполнения данной функции, миф воспринимается как единственная надежда, которая наполняет коллек-
тивное действие смыслом и заряжает ее энергией. В таком действенном политическом акте каждый отдель-
ный член данного сообщества отбрасывает личные моральные и интеллектуальные рассуждения ради
чувства защищенности в коллективном единстве. Именно поэтому крах фундаментальных политических
мифов часто сопровождается кризисными общественно-политическими процессами.
Это обусловливает возникновение и развитие таких явлений, которые негативно отражаются на направ-
ленности политических процессов: в частности, создается психологическая почва для массового обраще-
ния к радикальным идеологическим и религиозным доктринам; происходит общая иррационализация
политических процессов; растут ксенофобские настроения и развивается соответственно жесткий стиль и
характер международных отношений.
Однако, если с помощью мифа массы можно «испугать», то с его же помощью их можно и «успокоить».
В этом заключается анестезирующая или компенсаторная функция мифа. Это функция утехи и надежды,
отхода от объективной реальности в мир воображения, который преисполнен надеждой и обещаниями
избавления от любых, даже самых сложных проблем.
Значение компенсаторной функции мифа заключается в создании психологического эффекта массовых
оптимистичных настроений, веры в легкое и быстрое решение любой проблемы. Причем, сила мифа
становится больше, чем сила рациональности, тем более в состоянии неустроенности и нестабильности.
Итак, современный политический миф имеет синтетический характер. В своей формальной структуре
он содержит как эмоциональные и поэтично-художественные образы, так и научные факты. Содержательно
миф основывается на архетипах и стереотипах массового сознания. Такая формальная и содержательная
структура позволяет мифу служить отличным коммуникатором в политическом континууме. Политическая
мифология выполняет ряд важнейших функций, которые отвечают за сохранение целостности и
жизнеспособности коллективных политических субъектов.

ЛИТЕРАТУРА
1. Мичушков А. А. Специфика и функции мифологического сознания: [Електронний ресурс] // Альманах
«Восток». – 2004. – № 7 (19). – Режим доступу к альманаху : http://www.situation.ru/app/j_art_500.htm.
2. Мамардашвили М. Мой опыт нетипичен. Введение в философию [Електронний ресурс] // Библиотека
Янко Слава: [сайт] / Мераб Константинович Мамардашвили. – Режим доступу:http://yanko.lib.ru/
3. Почепцов Г. Информационные войны / Георгий Почепцов. – М. : Рефл-бук, 2000. – 576 с. – (Серия
«Образовательная библиотека»).
4. Московичи С. Век толп (исторический трактат по психологи масс) / Серж Московичи; [пер. с фр. Т. П.
Емельяновой]. – М. : Центр психологии и психотерапии, 1996. 478 с.

ORGANIZAŢIILE NONGUVERNAMENTALE INTERNAŢIONALE


DIN PERSPECTIVA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE
Silvia DULSCHI,
doctor în istorie, conferenţiar universitar interimar,
Academia de Administrare Publică

SUMMARY

Since the beginning of the twentieth century, new topics have appeared on national and international policy arena, with
an unprecedented number development - non-governmental international organizations and transnational companies. Di-
rect participation of individuals and groups of people to various problems is realized, ever more, through these organizations.
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 91
Supremaţia statelor în rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă comunitatea internaţională este pusă
la încercare de existenţa unui număr important de organizaţii internaţionale. Forţa cu care se manifestă organizaţiile
internaţionale în prezent contribuie în mod semniicativ la subminarea autorităţii statelor în rezolvarea problemelor
cu care se confruntă lumea de azi. La începutul secolului al XX-lea, pe scena politicii interne şi internaţionale apar
noi subiecte, cu o dezvoltare numerică fără precedent - organizaţiile internaţionale nonguvernamentale. Ele încep
să joace un rol tot mai activ în raport cu problemele globale actuale, precum: combaterea subdezvoltării, a sărăciei şi
bolilor, a cursei înarmărilor şi armelor nucleare, chimice şi bacteriologice, promovarea şi protejarea drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale, protejarea mediului înconjurător, menţinerea păcii şi securităţii colective. Organizaţiile
nonguvernamentale au luat naştere în secolul al XIX-lea (Crucea Roşie, Internaţionalele I şi a II –a), dar abia în secolul
al XX-lea s-au dezvoltat şi diversiicat, răspunzând necesităţilor diferitelor schimburi şi cooperări între grupuri sau între
indivizi: informaţii ştiinţiice, tehnice, juridice, ajutor umanitar, federaţii de sindicate, sport (Comitetul Olimpic Interna-
ţional) ş. a. În general, aceste organizaţii nu sunt considerate de către state drept entităţi transnaţionale, ele există ca
organizaţii interne. Organizaţiile nonguvernamentale (ONGI) sau asociaţiile internaţionale sunt instituţii create “dintr-o
iniţiativă privată sau mixtă (state şi persoane private), cu excluderea oricărui acord interguvernamental, regrupând
persoane private sau publice, izice sau morale”.
Banca Mondială deineşte organizaţia nonguvernamentală (ONG) ca “organizaţie privată care desfăşoară activităţi
pentru a alina suferinţa, a promova interesele celor săraci, a proteja mediul înconjurător, a furniza servicii sociale de
bază sau care se angajează în dezvoltarea comunitară”. O organizaţie nonguvernamentală internaţională (ONGI) are
aceeaşi misiune ca şi o organizaţie nonguvernamentală (ONG), dar domeniul său de aplicare este supranaţional şi are
avanposturi în întreaga lume, ocupându-se cu probleme speciice în multe ţări. Ambii termeni, ONG şi ONGI, ar trebui
să ie diferenţiaţi de organizaţiile interguvernamentale (OIG), care descriu grupuri precum Organizaţia Naţiunilor Unite
sau Organizaţia Internaţională a Muncii. O ONGI poate i îniinţată prin ilantropie privată, precum fundaţiile Carnegie,
Rockefeller, Gates şi Ford, sau ca un complement la organizaţiile internaţionale existente, cum ar i bisericile catolice sau
luterane. O creştere în inanţarea dezvoltării OING-urilor a avut loc în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele
dintre aceste organizaţii devenind mai târziu ONGI-uri de mari dimensiuni, cum ar i Oxfam, Catholic Relief Services,
CARE International şi Luterane World Relief. Organizaţiile nonguvernamentale internaţionale pot i deinite mai exact
prin scopul lor principal. Unele ONGI-uri sunt operaţionale, ceea ce înseamnă că scopul lor principal este de a promova
organizatiile comunitare din iecare ţară, prin intermediul diferitelor proiecte şi activităţi. Alte ONGI-uri se bazează pe
advocacy, ceea ce înseamnă că scopul lor principal este să inluenţeze procesul de luare a deciziilor politice ale guver-
nelor din diferite ţări cu privire la anumite probleme, sau pentru a promova conştientizarea unei anumite probleme.
Multe dintre ONGI-uri mari au ambele componente, proiecte operaţionale şi de iniţiative de advocacy, în cadrul iecărei
ţări. Exemple de organizaţii nonguvernamentale internaţionale:
Multiple proiecte interdisciplinare: CARE; Oxfam; World Vision International; CAFOD.
Sănătate: Doctors Without Borders; Health Right International; International Committee of the Red Cross charity:
water.
Copii: Compassion International; Plan Save the Children International; SOS Children’s Villages; Reggio Children
Foundation; World Organization of the Scout Movement.
Educaţie: Action Aid; The Library Project.
Drepturile omului: Amnesty International; International Federation for Human Rights; Friends of Peoples Close to
Nature; Survival International; Commonwealth Human Rights Initiative.
Mediu: International POPs Elimination Network; International Union for Conservation of Nature; Greenpeace; Wor-
ld Wide Fund for Nature.
Problemele esenţiale cu care se confruntă aceste organizaţii şi societăţi ţin de identiicarea unor locuri optime
pentru exercitarea inluenţei asupra procesului de decizie a guvernelor, prin lobby exercitat de către delegaţii orga-
nelor Naţiunilor Unite sau ai altor organizaţii regionale şi universale şi prin reprezentarea la diferite conferinţe mon-
diale, obţinerea de facilităţi în cadrul secretariatelor organizaţiilor internaţionale regionale sau cu vocaţie universală
şi posibilitatea participării la stabilirea căilor de comunicare între cetăţeni şi membrii guvernamentali în cadrul siste-
mului Naţiunilor Unite. De multe ori, organizaţiile nonguvernamentale interacţionează sau se asociază cu organizaţii
internaţionale pentru atingerea unui obiectiv comun. Într-o astfel de asociere, Crucea Roşie Internaţională are o com-
ponenţă variată, iecare actor internaţional contribuind, în limita competenţelor, pentru un scop important la nivel
global. Spre deosebire de organizaţiile interguvernamentale, organizaţiile internaţionale neguvernamentale (ONGI)
„se prezintă ca grupuri private formate din persoane izice şi morale aparţinând unor ţări diferite şi care se grupează
pentru a urmări anumite obiective”. ONGI-urile sunt considerate organizaţii nonproit.
Prima cercetare empirică, multinaţională şi comparativă asupra sectorului nonproit revine Universităţii Johns
Hopkins din Statele Unite ale Americii. Prima fază a acestui proiect, iniţiat în anul 1990, a cuprins douăsprezece ţări
- S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Japonia, Brazilia, Ghana, Egipt, Thailanda şi India - şi s-a înche-
iat în anul 1995, iar cea de-a doua fază s-a încheiat în anul 1999. Potrivit cercetătorilor implicaţi în elaborarea acestui
proiect, şi anume Lester M. Salamon şi Helmut K. Anheler, o organizaţie, pentru a i considerată ca aparţinând sectoru-
lui nonproit, trebuie să întrunească, în principal, următoarele caracteristici:
- să ie formal constituită; organizaţia trebuie să facă dovada unei anumite capabilităţi organizaţional-instituţiona-
le, precum şi anumitor reguli de funcţionare, trebuie să organizeze regulat întâlniri, să elaboreze şi să respecte anumite
92 Teoria şi practica administrării publice

proceduri în activitatea pe care o desfăşoară; înscrierea organizaţiei ca persoană juridică nu este imperativă pentru
respectarea acestui criteriu;
- să ie privată; organizaţia trebuie să ie instituţional separată de administraţia publică; aceasta nu exclude primi-
rea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt
prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice;
- să respecte criteriul nondistribuţiei proitului; organizaţia poate genera proituri din activităţile sale, dar acestea
nu pot i distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci doar pot i folosite pentru realizarea obiectivelor de-
clarate;
- să ie autonomă; organizaţia trebuie să-şi stabilească obiective, proceduri interne proprii de control asupra acti-
vităţii desfăşurate; în acelaşi timp, activitatea organizaţiei nu trebuie să se subordoneze niciunei alte instituţii publice
sau private;
- să ie voluntară; organizaţia trebuie să promoveze voluntariatul şi să se bazeze pe acţiuni voluntare în activitatea
pe care o desfăşoară. Atributul „voluntary” are două sensuri diferite, în mare măsură corelabile:
a) pe de o parte, organizaţia este voluntară dacă recrutează, instruieşte şi implică voluntari în activităţile sale. Prin
activitate voluntară inţelegem şi neretribuirea membrilor consiliului de administraţie şi a staf-ului organizaţiei;
b) organizaţia este voluntară dacă işi recrutează membrii numai pe baza unei opţiuni voluntare, individuale. Unele
organizaţii condiţionează anumite servicii, dobândirea unui anumit statut sau, în unele cazuri, exercitarea unei profesii
de înscriere prealabilă în organizaţiile respective. Acele organizaţii care au inscrise astfel de prevederi în statut nu sunt
considerate voluntare şi, ca atare, nu pot i incluse în sectorul nonproit;
- să ie nemisionară; organizaţia trebuie să nu aibă ca scop prozelitismul; organizaţiile cu caracter religios, dar care
şi-au deinit alte scopuri (protecţia socială, caritabilă) sunt incluse în sectorul nonproit;
- să ie apolitică; organizaţia nu trebuie să ie implicată direct în promovarea sau susţinerea candidaţilor pentru
alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale; poate desfăşura activităţi speciice (lobby, advocacy) cu scopul inluen-
ţării politicii publice.
O organizaţie neguvernamentală reprezintă acea organizaţie ce nu se ală sub tutela guvernului (serviciu public
sau forţă armată) şi nu aparţine nici mediului de afaceri. Activitatea ONG-urilor se desfăşoară, în primul rând, în cadrul
statelor, dar îmbracă, totodată, şi o dimensiune transnaţională, atât prin legăturile pe care le stabilesc cu grupările
naţionale analoage, cât şi prin interferenţa lor cu alte societăţi/organizaţii statale. Totodată, ONG-urile se înscriu într-
un cadru internaţional mai clasic şi prin dezvoltarea de relaţii cu organizaţiile interguvernamentale. Unele ONG-uri
sunt foarte cunoscute, activitatea lor iind publică sau puternic mediatizată (De exemplu, Amnesty International, Gre-
enpeace sau Medicins du monde), iar altele sunt mai discrete şi se raportează la acţiuni mai specializate din domeniile
ştiinţiic sau sportiv. În prezent, asistăm la o adevărată emergenţă a organizaţiilor neguvernamentale pe scena dezvol-
tării. Aceste organizaţii au o dublă perspectivă :
- internă, în sensul că, în comparaţie cu statele, ele nu beneiciază de nicio personalitate juridică internaţională,
exercită activităţile lor sub imperiul dreptului naţional al statului unde se ală sediul organizaţiei şi se consideră a i
asociaţii dotate cu personalitate morală de drept privat;
- internaţională, în sensul că ele se situează în continuarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale.
În sistemul Naţiunilor Unite, ONG-urile pot dispune, în conformitate cu art. 71 din Carta ONU, de statutul de con-
sultant în chestiuni relevante pentru activitatea Consiliului Economic şi Social (ECOSOC). ONG-urile sunt cea mai clară
manifestare a ceea ce s-a numit „societatea civilă”, adică sfera în care mişcările sociale se autoorganizează în jurul unor
obiective, criterii şi interese tematice. ONG-urile au adus un plus de cunoaştere şi de informare în cadrul proceselor
de luare a deciziilor, au adus în discuţia Naţiunilor Unite noi probleme şi subiecte pentru care au propus şi soluţii via-
bile în zonele ce constituiau principalii actori sociali; şi-au adus contribuţia la realizarea consensului social în vederea
rezolvării problemelor alate pe agenda globală, termenii buni ai acestei colaborări bucurandu-se de o apreciere deo-
sebită din partea reprezentanţilor ONU. Un aspect important al stabilirii unor relaţii solide de colaborare între sistemul
Naţiunilor Unite şi organizaţiile neguvernamentale il constituie, crearea, în anul 1975, a unui Serviciu de legătură (Uni-
ted Nations Non-Governamental Liaison Service) care, prin publicaţiile sale, a ajutat la corelarea activităţilor celor doi
parteneri. Un exemplu elocvent şi, totodată, unic al importanţei caştigate de sectorul neguvernamental în domenii de
interes global, este rolul conferit organizaţiilor neguvernamentale care şi-au pus activitatea în slujba luptei împotriva
maladiei SIDA, în cadrul Programului Naţiunilor Unite asupra SIDA (United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS).
Potrivit documentului, organizaţiile neguvernamentale sunt incluse în organismul de conducere al Programului, ca
participanţi deplini, nu doar cu rol consultativ.
Dialogul cu sistemul Naţiunilor Unite a dat rezultate foarte bune, mai ales, în domeniul umanitar de urgenţă, or-
ganizaţiile neguvernamentale iind primele care sesizează aceste situaţii şi care iau măsuri imediate pentru limitarea
efectelor acestora în diferite zone ale lumii. Pentru a susţine mai eicient soluţiile propuse în cadrul acestui dialog, or-
ganizaţiile neguvernamentale s-au grupat în trei consorţii: Interaction (cuprinzând 150 de organizaţii private nonpro-
it implicate în dezvoltarea asistenţei de urgenţă pe plan mondial), International Council of Voluntary Agencies (100
de organizaţii private) şi Steering Committee for Humanitarian Response (o alianţă a celor mai importante ONG-uri
implicate în operaţiuni de ajutorare). Sub această formă, ONG-urile au posibilitatea să participe nemijlocit la condu-
cerea unui sistem global de priorităţi şi acţiuni ca măsuri imediate în cazuri de urgenţă. Pentru codiicarea acestora,
unul dintre consorţii a iniţiat un document de conduită care a fost semnat, pană în prezent, de 144 de organizaţii
neguvernamentale internaţionale.
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 93
Un studiu efectuat cu privire la repartiţia geograică a organizaţiilor neguvernamentale a evidenţiat preponderen-
ţa acestora în ţările mediu şi superdezvoltate. Astfel, din aproximativ 1800 de ONG-uri internaţionale care colaborează
cu sistemul Naţiunilor Unite, doar 351 aparţin ca sediu ţărilor în dezvoltare. Majoritatea agenţiilor specializate ale
sistemului Naţiunilor Unite au primit mandat din partea Secretariatului General al ONU de a colabora nemijlocit cu
ONG-urile, realizand, în acest sens, o gamă largă de mecanisme utile pentru întărirea cooperării şi transmiterea rapi-
dă a informaţiilor la biroul Secretarului General. Emergenţa organizaţiilor neguvernamentale internaţionale pe scena
dezvoltării este un fenomen legic, iresc, determinat de o varietate de cauze, cum ar i:
- guvernele acţionează sub tirania perspectivei viitoarelor alegeri şi evită problemele pe termen lung care, deseori,
sunt mai profunde, atrase de beneiciul imediat, pe termen scurt; aşa se explică uneori şi intrările într-un ritm de criză;
- guvernarea de astăzi are ca principală caracteristică creşterea incapacităţii, ieşirea din uz; structurile sale erau
conturate, în mod esenţail, cu mai mult de un secol în urmă, în vederea asigurării necesităţilor unor societăţi mai sim-
ple decât în prezent.
Actualmente, sunt necesare noi modele de gestiune la nivel naţional şi mondial pentru a se ţine seama de creşte-
rea aspiraţiilor individului. Descentralizarea puterii poate i unul dintre mijloacele cele mai bune de demarginalizare
a populaţiei. Guvernele trebuie să găsească mijloace noi pentru ca cetăţenii să poată participa la gestiunea treburilor
publice şi să aibă mai multă inluenţă în chestiunile care ţin de existenţa lor. Dacă nu se manifestă la timp această
iniţiativă, valul irezistibil al aspiraţiilor populare se va lovi din plin de sistemele inlexibile şi va semăna anarhie şi haos.
Soluţia reprezintă tranziţia democratică rapidă şi intărirea instituţiilor societăţii deschise. Printre numeroasele măsuri,
care trebuie să însoţească o asemenea tranziţie, cele mai importante sunt:
- delegarea unei părţi a puterii către administraţiile locale;
- acordarea unei libertăţi sporite mişcării asociative şi organizaţiilor neguvernamentale.
Pe fundalul acestor realităţi şi necesităţi s-au creat şi funcţionează în lume o mulţime de organizaţii private, fără
scop lucrativ, asociaţii de voluntari, grupuri fără o formă precisă, care lucrează la scară mai mare sau mai mică pentru
dezvoltarea economico-socială, satisfacerea necesităţilor vitale ale unor categorii defavorizate de cetăţeni, respecta-
rea drepturilor omului, accesul unor populaţii şi minorităţi la circuitul mondial de valori. Ele exprimă încrederea în grup
şi voinţa de a acţiona împreună pentru a-l face eicient.

BIBLIOGRAFIE
1. G. Ispas. Organizaţiile internaţionale – subiecte ale dreptului international. Analele Universităţii “Constantin
Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 1/2011.
2. Cr. Jura. Rolul organizaţiilor nonguvernamentale pe plan internaţional, ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.1.
3. R. Miga- Beşteliu, Drept internaţional public. Ed. All Beck, 2005, v. I, p. 49.
4. A. Popescu, I. Diaconu, Organizaţii europene şi euroatlantice. Ed. Universul Juridic, 2009, p. 21.

PARTENERIATUL ESTIC: MIJLOC DE PROMOVARE


A VALORILOR EUROPENE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Rodica RUSU,
doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar,
Academia de Administrare Publică

SUMMARY

Actions undertaken in the framework of bilateral cooperation of Eastern partnership-initialling of the Association
Agreement, and to create a Comprehensive Free Trade Area, the liberalisation of visa requirements largely relect the inte-
rests of the Republic of Moldova to intensify cooperation in the ield of European integration, to maintain economic stabi-
lity, etc. The multilateral dimension of the Eastern partnership aims at providing a forum for the exchange of information
and experiences concerning the activities of partner countries and a tool to support them by the EU. Designed to support
and strengthen bilateral objectives laid down by the latter. Multilateral dimension constitutes a forum for exchange of
information and experiences relating to the transition, reform and modernization between partner countries.

Pe 20 martie 2009, Consiliul European de la Bruxelles a adoptat o declaraţie privind Parteneriatul Estic, care stabi-
leşte obiectivele, principiile şi priorităţile de acţiune ale noii iniţiative europene. Potrivit declaraţiei, noua iniţiativă ur-
măreşte dezvoltarea unor relaţii mai strânse dintre U.E. şi partenerii săi estici - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia,

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)