Filiaţia: între obsesia adevărului biologic

şi mistificare legală
Prof. univ. dr. EMESE FLORIAN

Facultatea de Drept, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Truth exists; only lies are invented.
(Georges Braque)
La filiation: entre l’obsession de la vérité biologique et la mystification légale
Résumé
Nous entendons aborder la filiation naturelle et la filiation par procréation humaine
médicalement assistée avec un tiers donneur de la perspective du droit a connaître
les origines, sa propre identité.
En matiere de filiation naturelle, le fait de faire valoir le droit en cause est
inséparablement lié a la possibilité de son affectation ou, selon le cas, a la
suppression d’un lien juridique, avec toutes ses conséquences. L’ouverture de la loi
en ce qui concerne la possibilité de déterminer/réclamer/contester la filiation sera
la mesure de la protection dont le droit a une identité propre jouit.
Dans le cas de la filiation par procréation humaine médicalement assistée avec un
tiers donneur, dans le contexte d’une législation quasi-inexistante, nous ne
pouvons que faire des suppositions en ce qui concerne l’anonymat du tiers et,
implicitement, concernant l’acces de la personne conçue de cette maniere, a
connaître ses propres origines.
A notre avis, le droit de connaître ses origines, entendu comme une chance de
recevoir une réponse a la question «qui suis-je vraiment?», ne peut subir ni de
restrictions, ni d’exclusions.
Mots-clés: la filiation; la procréation humaine médicalement assistée; le donneur
tiers; le droit a sa propre identité; le droit a connaître ses origines.
Lineage: between the obsession of the biological truth and the legal mystification
Abstract
We intend to approach the natural parentage and the medically assisted parentage
by human reproduction with a third party donor from the perspective of the right
to know his or her roots, his or her own identity.
In the matter of natural parentage, the enforcing of the right concerned shall be
indispensably related to the possibility of enshrinement or, as the case may be, of
removing a legal relationship, together with all its consequences. The openness of
law as regards the possibility of establishing/challenging/contesting parentage is
the measure of protection that the right to personal identity shall benefit from.
In the case of the medically assisted parentage by human reproduction with a third
party donor, in the context of a quasi-inexistent legislation, we can only issue
assumptions in relation to the anonymity of the third party and, implicitly, as
regards the access of the person conceived as such to know his or her own roots.
In our opinion, the right to know his or her own roots, which is understood as a
chance to receive an answer to the question “who am I really?", can be subject
neither to restrictions, nor to exclusions.
Keywords: parentage; medically assisted parentage by human reproduction; donor
third party; right to personal identity; right to know his or her own roots.

Introducere

Pe la mijlocul secolului trecut, examinarea comparativă a grupelor sanguine şi

determinarea incompatibilităţilor au furnizat proba negativă a excluderii legăturii
de descendenţă. Progresul spectaculos al biologiei şi al geneticii a dezvăluit apoi o
metodă ştiinţifică rafinată, capabilă să procure proba pozitivă cvasiabsolută a
filiaţiei: amprenta genetică. Preocupările în exploatarea acestei posibilităţi într-un
context sociocultural şi el în plină deschidere au conturat dreptul la cunoaşterea
propriilor origini, a propriei identităţi biologice ca parte a dreptului la viaţă privată şi
familială, drept fundamental garantat prin art. 8 din Convenţia europeană a
drepturilor omului.

Potrivit jurisprudenţei instanţei europene, naşterea şi în special circumstanţele

acesteia intră în sfera "vieţii private" a copilului şi, ulterior, a adultului, garantată de
art. 8 din Convenţie; respectarea vieţii private impune ca fiecare persoană să aibă
posibilitatea de a stabili detaliile identităţii sale de fiinţă umană, iar dreptul unei
persoane la astfel de informaţii este esenţial, având în vedere influenţa lor asupra
formării personalităţii. Aceasta include obţinerea de informaţii necesare pentru
aflarea adevărului despre un aspect important al identităţii persoanei sale, inclusiv
identitatea părinţilor săi biologici1.

Pe un alt plan, recursul la acelaşi tip de mijloace ştiinţifice a făcut posibilă

provocarea şi, adesea, înfrângerea barierelor naturii prin tehnicile de reproducere
medical asistată, dar, paradoxal, este asociat cu ocultarea filiaţiei reale, biologice.
Este filiaţia "ştiinţifică" incompatibilă cu adevărul ştiinţific?

Filiaţia firească şi adevărul biologic

În materie de filiaţie firească, legea are vocaţia, nu şi ambiţia de a oglindi cu
acurateţe descendenţa unei persoane. Cum altfel se explică distincţia clasică,
perpetuată în legiuiri succesive, între modul de stabilire a filiaţiei paterne din
căsătorie şi a paternităţii din afara căsătoriei, de vreme ce legătura biologică este
independentă şi indiferentă la natura statutului marital sau non-marital al
părinţilor? Legea este chemată deci să găsească justul echilibru între adevărul
biologic - lăsând deschisă calea dezvăluirii şi consacrării identităţii genetice -,
realitatea socioafectivă a raporturilor dintre un copil şi cei care se pretind sau sunt
pretinşi ca fiind părinţii săi, precum şi considerentele de securitate şi stabilitate
juridică.

Maternitatea, împrejurarea naşterii acelui copil de către o anumită femeie - fapte

materiale, prin urmare, teoretic cel puţin, ferite de contestaţie - este punctul de
pornire în orice discuţie despre filiaţie. În mod obişnuit, se stabileşte prin efectul
legii şi se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă,
precum şi cu certificatul de naştere eliberat în baza acestuia [art. 409 alin. (1) C.
civ.]. Unită cu o posesie de stat conformă, maternitatea, astfel cum rezultă din actul
de naştere, este, în principiu, imutabilă: beneficiarul nu poate reclama o filiaţie
maternă diferită şi nici alte persoane nu au permisiunea legii de a contesta
maternitatea prezumată [art. 411 alin. (1) şi (2) C. civ.].

Prin urmare, dacă şi doar dacă relaţia de rudenie indicată prin actul naştere este
dublată de o realitate socioafectivă, maternitatea devine certitudine - mater in iure
semper certa est -, cu două excepţii totuşi, semnificative, care fac posibilă
înlăturarea oricând, la iniţiativa oricărei persoane interesate, a oricărei distorsiuni
[art. 421 alin. (1) C. civ.] şi deschid calea consacrării adevărului biologic: prezumţia
irefragabilă a maternităţii este înlăturată prin efectul hotărârii judecătoreşti prin
care s-a stabilit fie că a avut loc o substituire de copii, fie că a fost înregistrată ca
mamă o altă femeie decât cea care l-a născut [art. 411 alin. (3) C. civ.]. Substituirea
copilului se poate produce din eroare sau prin fraudă; privită prin prisma efectelor
civile, este irelevant mecanismul subiectiv al înlocuirii unui copil cu altul; important
este ca starea de fapt să fie constatată printr-o statuare judecătorească. La fel,
maternitatea "simulată", adică faptul înregistrării ca fiind mamă a unui copil a unei
alte femei decât cea care l-a născut, stabilită judiciar, constituie temei de
contestare, indiferent de circumstanţele în care s-a produs mistificarea. Din punctul
nostru de vedere, această din urmă ipoteză de admisibilitate a contestării
maternităţii rezultând din actul de naştere semnifică refuzul legiuitorului român de
a conferi recunoaştere convenţiei având ca obiect gestaţia pentru altul 2.

Cât priveşte soluţia în chestiunea paternităţii, dată fiind sursa acesteia - faptul
zămislirii -, considerentele de oportunitate menţin distincţia între copilul din
căsătorie şi cel din afara căsătoriei.

În cazul mamei căsătorite fie la data naşterii, fie la momentul concepţiunii copilului,
prin simplul fapt al statutului marital al mamei, legea învesteşte soţul sau, după caz,
fostul soţ cu statut de tată al copilului [art. 414 alin. (1) C. civ.].

Prezumţia pater is est quem nuptiae demonstrat îşi păstrează legitimitatea cu toate
că la noi, la fel ca în mai toate sistemele de drept europene, prin extinderea cercului
de persoane titulare ale dreptului în dezavuarea paternităţii şi prin rescrierea
regimului juridic al demersului titularilor dreptului la acţiune - îndeosebi sub
aspectul prescripţiei dreptului la acţiune -, s-a marcat intrarea într-o etapă de declin
al acestei reguli.

Ţinând seama de enumerarea din art. 429 alin. (1) C. civ. referitoare la cei în drept
să promoveze o acţiune în tăgada paternităţii - soţul mamei, mama copilului, tatăl
biologic, copilul, precum şi moştenitorii fiecăruia dintre aceştia -, adăugând şi
detaliul imprescriptibilităţii dreptului la acţiune în timpul vieţii atât în cazul copilului
[art. 433 alin. (2) C. civ.], cât şi în cazul pretinsului tată biologic [art. 432 alin. (2) C.
civ.], prezumţia de paternitate nu credem că (mai) poate fi privită ca piedică în
realizarea interesului legitim al unei persoane de a-şi stabili adevărata identitate
biologică3.

Reţine atenţia legitimarea terţului care se pretinde tatăl biologic al copilului. S-a
afirmat în literatură că opţiunea legiuitorului "îşi are suportul în acelaşi principiu
fundamental în materia filiaţiei, şi anume aflarea adevărului biologic" 4. În opinia
noastră, consacrarea dreptului la acţiune al tatălui biologic şi, mai mult, a dreptului
la acţiune al moştenitorilor acestuia este nejustificată şi excesivă, chiar privită prin
prisma dreptului la identitate. În condiţiile în care acelaşi drept la acţiune se află la
îndemâna soţului (fostului soţ), al mamei, al copilului, precum şi al moştenitorilor
fiecăruia dintre aceştia, acţiunea pornită de cel care se pretinde tatăl copilului aşază
între paranteze dreptul la protecţia vieţii de familie al persoanelor din "trilaterala"
care a generat prezumţia de paternitate. Faptul că, potrivit art. 432 alin. (1) C. civ.,
acţiunea tatălui biologic va fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii
sale faţă de copil este, în acest context, irelevant în caz de eşec al demersului celui
ce se pretinde adevăratul tată, cu toată buna-credinţă a reclamantului şi cu tot
interesul, să presupunem, exclusiv de natură morală al acestuia.

În cazul copilului din afara căsătoriei, considerat ca atare în consecinţa celibatului

mamei la data concepţiunii şi a naşterii sau ca urmare a înlăturării filiaţiei paterne
prezumate prin efectul admiterii definitive a unei acţiuni în tăgada paternităţii,
filiaţia maternă şi cea paternă sunt independente. El nu are stabilit un raport de
filiaţie-paternitate; "în ochii legii", el nu are un tată. Acest lucru se poate îndrepta;
adevărul legăturii biologice poate fi, după caz, afirmat prin recunoaşterea tatălui
[art. 415 alin. (2) C. civ.] sau cercetat pe cale de acţiune în justiţie (art. 424 C. civ.),
susceptibilă de a fi promovată oricând în timpul vieţii copilului [art. 427 alin. (1) C.
civ.]. Să mai adăugăm că mărturisirea de paternitate neconformă realităţii poate fi
contestată oricând, de către orice persoană interesată, inclusiv de către autorul
recunoaşterii [art. 420 alin. (1) C. civ.].

Reţinem că, în materie de filiaţie firească, dreptul la identitate nu evocă doar

posibilitatea cercetării originilor, ci şi pe aceea a consacrării adevărului în privinţa
legăturilor de descendenţă.

Cu toată deschiderea reglementărilor Codului civil faţă de posibilitatea elucidării

verităţii biologice în materie de filiaţie firească, demersul legitim în realizarea
acestui interes nu este cu totul lipsit de obstacole.

Prin Decizia pronunţată în cauza Ostace c. României5, instanţa de la Strasbourg a

reproşat ţării noastre, printre altele, că sistemul juridic intern nu a garantat în mod
corespunzător "respectarea vieţii private" a reclamantului; prin urmare, a fost
încălcat art. 8 din Convenţie. În speţă, în anul 1981 o instanţă naţională a stabilit
paternitatea reclamantului. Ulterior, în anul 2003, în urma unei expertize medico-
legale extrajudiciare efectuate cu acordul copilului şi al mamei acestuia, care indica
faptul că este exclus ca reclamantul să fie tatăl biologic, acesta a solicitat revizuirea
hotărârii din 1981. Cererea în revizuire fost respinsă ca inadmisibilă.

CEDO a reţinut faptul că, în temeiul dreptului intern aplicabil, reclamantul nu are
nicio posibilitate de a contesta declararea judecătorească a paternităţii
sale. Respingând ca inadmisibilă cererea sa de redeschidere a procedurii în
stabilirea paternităţii copilului născut în afara căsătoriei, deşi persoanele în cauză
păreau să fie de acord cu stabilirea adevărului biologic privind filiaţia copilului,
autorităţile naţionale nu au ţinut seama de echilibrul just care trebuie păstrat între
interesele în cauză, nu a fost păstrat un echilibru just între interesele reclamantului
şi cele ale societăţii, iar sistemul juridic intern nu a garantat în mod corespunzător
"respectarea vieţii private" a reclamantului.

Filiaţia prin reproducere umană asistată medical (RUAM) şi adevărul biologic

La polul opus filiaţiei fireşti o aşezăm, deseori indistinctiv, pe cea rezultată din
procreaţia cu concursul unui procedeu medical.

În anul 1978 s-a născut primul "bebe eprubetă", Louise Brown, rod al ajutorului de
laborator în realizarea fertilizării in vitro, extracorporale deci6. De atunci ingineria şi
ingeniozitatea genetică continuă să uluiască, să încânte şi, în egală măsură, să
alimenteze angoase prin complexitatea implicaţiilor de natură morală, etică şi,
evident, juridică.

Biotehnologiile de ultimă generaţie depăşesc limitele îmbinării fireşti a celor două

celule umane reproductive şi transformă actul de procreare într-unul de fabricare 7.
Vom fi oare nevoiţi, cândva în viitor, să căutăm formula juridică optimă pentru
filiaţia copilului "realizat" prin partenogeneză (procedeu prin care concepţia are loc
fără material genetic masculin)? - se întreabă, non-prospectiv, sperăm, unii autori 8.

Din perspectiva dreptului, debusolează compromisurile de ataşament faţă de legile

naturii pe care suntem nevoiţi a le face: femeia care naşte nu este în mod necesar
mamă biologică? Soţul mamei este implacabil prezumat tată, deşi cu certitudine
este cu totul străin de copil? Şi, apropo de dreptul la identitate biologică, la
cunoaşterea originilor, îl gestionăm cu aceeaşi anvergură ca şi în cazul copilului
zămislit pe cale tradiţională?

O delimitare se impune din capul locului: dacă recursul la tehnici medicale de

procreare are loc fără implicarea unui terţ donator, legătura de sânge dintre copilul
astfel conceput şi fiecare dintre părinţii săi nu este alterată în niciun fel; pe cale de
consecinţă, filiaţia "afişată" nu este inginerie juridică. Dificultatea survine odată cu
intervenţia terţului donator. De această dată ajutorul medical dat cuplului nu este
de ordin strict tehnic, de asistenţă a concepţiunii endogene, pentru că se realizează
cu aportul materialului genetic exterior cuplului, al terţului donator.

Legea română este nepermis de discretă în materie de procreaţie medical

asistată9. Cele câteva prevederi cuprinse în secţiunea "Reproducerea umană
asistată medical cu terţ donator", art. 441-447 C. civ., nu au fost urmate de legea
specială anunţată prin art. 447 C. civ.

A urmat Proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical; acesta a

fost adoptat tacit de Senatul României la data de 6 noiembrie 2013 şi trimis
Camerei Deputaţilor spre dezbatere, unde a fost respins definitiv la data de 16
martie 2016 (www.cdep.ro).

Cu referire la mijloacele de stabilire a filiaţiei, rezultă din dispoziţiile aluzive ale art.
443 C. civ. ("Contestarea filiaţiei"), precum şi din cele cuprinse în art. 444 C.
civ. ("Răspunderea tatălui") că algoritmul de stabilire a filiaţiei copilului conceput cu
terţ donator este cvasiidentic cu acela al copilului firesc, inclusiv în ceea ce priveşte
distincţia în funcţie de starea civilă a mamei la data concepţiunii.

Astfel, în cazul mamei căsătorite la data naşterii sau a concepţiunii, soţul sau, după
caz, fostul soţ este prezumat tată; incidenţa prezumţiei nu este stipulată în mod
expres, dar se deduce din enunţurile potrivit cărora "(...) soţul mamei poate tăgădui
paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a consimţit la reproducerea
asistată medical realizată cu ajutorul unui terţ donator" şi, de asemenea, "în cazul în
care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziţiile privind tăgăduirea
paternităţii rămân aplicabile" [art. 443 alin. (2) şi (3) C. civ.]. Or, tăgăduirea
paternităţii de care se face vorbire nu poate interveni decât pe fondul prezumţiei
pater is est, al cărei beneficiar este copilul.

În situaţia mamei necăsătorite la data naşterii sau a zămislirii, prevederile speciale

ale materiei sunt în sensul că "cel care, după ce a consimţit la reproducerea asistată
medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei
răspunde faţă de mamă şi faţă de copil. În acest caz, paternitatea copilului este
stabilită pe cale judecătorească în condiţiile art. 411 şi 423" (art. 444 C. civ.)10.

"Răspunderea faţă de mamă şi faţă de copil" de care se face vorbire în cuprinsul

art. 444 C. civ. are în vedere dreptul la despăgubiri al mamei conform art. 428 C.
civ., în cazul în care paternitatea copilului din afara căsătoriei este stabilită pe cale
judecătorească. Cât priveşte natura contractuală sau delictuală a răspunderii,
doctrina franceză înclină spre cea din urmă; înseamnă că răspunderea precedă
"delictul" constând în omisiunea recunoaşterii paternităţii - Fr. Terré, Ch. Goldie-
Genicon, D. Fenouillet, op. cit., p. 902.
În rezumat, filiaţia paternă este impusă bărbatului, fie soţ, fie partener consensual
al mamei, în temeiul consimţământului informat şi autentic, nerevocat până la
realizarea intervenţiei medicale11. Paternitatea sa are ca temei consimţământul
exprimat, adică "voinţa procreativă".

Terţul donator este exclus din ecuaţie, "reproducerea umană asistată medical cu
terţ donator nu determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator" [art. 441
alin. (1) C. civ.]. Schiţa filială este ranforsată prin interdicţia oricărei acţiuni în
contestarea filiaţiei, nici copilul însuşi nu poate contesta filiaţia sa, pentru motive ce
ţin de caracterul asistat medical al procreării [art. 443 alin. (1) C. civ].

Distorsiunea adevărului biologic în cazul filiaţiei prin RUAM

Rămân neelucidate aspecte pe cât de elementare, pe atât de esenţiale: ce înţelege

legiuitorul român prin "reproducere umană asistată medical cu terţ donator"? care
sunt tehnicile ce intră sub acoperirea acestui concept? există şi tehnici prohibite?
12
 care sunt condiţiile de sănătate fizică şi mintală pentru donator?

Însumând aceste necunoscute, este cu neputinţă de determinat gradul asumat de

distorsiune a filiaţiei biologice: doar faţă de unul dintre părinţi? faţă de amândoi?
maternitatea surogat, gestaţia pentru altul, maternitatea de substituţie sunt, de
asemenea, permise?

În tăcerea legiuitorului nostru, desluşim înţelesul RUAM raportându-ne la definiţia

dată de legea franceză: totalitatea practicilor clinice şi biologice destinate procreării
in vitro, transferului de embrioni şi inseminării artificiale, precum şi orice altă
tehnică având un efect echivalent13, pe scurt, procreaţia în afara procesului natural -
cu o menţiune: fertilizarea in vitro nu este, în sine, o modalitate de reproducere
umană, ci numeşte procedeul prin care este fecundat ovulul, extracorporal, într-un
mediu controlat; prin urmare, FIV este completată în mod necesar de transferul de
(pre)embrion în corpul femeii14. Iar fecundarea in vitro se realizează fie cu gameţi
recoltaţi de la cuplul de părinţi beneficiari, fie cu aport de material genetic exterior
cuplului; acest aport exterior poate fi parţial străin - spermatozoizi sau ovule
provenite de la un terţ - sau complet exterior cuplului - spermatozoizi şi ovule.
Tehnic, terţul donator poate fi nu doar un bărbat, ci şi o femeie, deoarece
materialul genetic feminin poate conduce la constituirea unui embrion implantat
ulterior altei femei - procedeu ce descrie "maternitatea surogat"15. Prin urmare,
RUAM poate avea ca ţel şi ca rezultat naşterea unui copil fără nicio legătură
genetică cu femeia care i-a dat viaţă. Indirect, legislaţia noastră secundară admite
"surogatul"16.

În accepţiunea Proiectului de Lege privind reproducerea umană asistată medical cu

terţ donator, reproducerea umană asistată medical cu terţ sonator desemnează
"ansamblul de proceduri şi tehnici în cadrul cărora materialul reproducător provine
de la un terţ donator" [art. 3 lit. a)]. Reamintim că proiectul de lege a fost respins
definitiv la data de 16 martie 2016 (supra, nota 9).

Dificultăţile, nu doar de ordin juridic, survin atunci când ne propunem să facem

ordine în privinţa maternităţii copilului astfel conceput: primează oare faptul
naşterii, chiar dacă nu are acoperire în adevărul biologic, sau invers şi, inevitabil,
materia este deschisă "contractualizării" sub forma convenţiei având ca obiect
"gestaţia pentru altul"17 şi "maternitatea de substituţie"?18 Fără să intrăm în capcana
- de altfel, tentantă - a dezvoltărilor pe marginea acestei din urmă teme, ne
rezumăm să consemnăm "soluţia franceză", clară şi judicioasă, în aprecierea
noastră: pe de o parte, sancţiunea nulităţii absolute a oricărei convenţii ce are ca
obiect procreaţia sau gestaţia pentru altul (art. 16-7 C. civ. fr.) 19; pe de altă parte,
RUAM prin transfer de embrion conceput in vitro sau in vivo cu gameţi străini de
membrii cuplului are caracter declarat excepţional, justificat prin cauze de ordin
medical, şi presupune anumite caracteristici personale ale părinţilor de intenţie,
inclusiv de vârstă, precum şi consimţământul fiecăruia dintre membrii atât ai
cuplului donator, cât şi ai cuplului beneficiar, exprimat (separat, bineînţeles) fie în
faţa unui judecător, fie în faţa unui notar (art. L2141-6 alin. 2 din Codul sănătăţii
publice)20.

Mai recent, în legătură cu plasarea într-un centru pentru copii a unui bebeluş de
nouă luni născut în Rusia ca urmare a unui contract de reproducere asistată prin
intermediul unei mame surogat, încheiat cu o femeie din Rusia de un cuplu de
italieni care nu avea nicio relaţie biologică cu copilul, Marea Cameră a constatat că
măsurile în litigiu intră în sfera vieţii private a reclamanţilor, însă a considerat că
prin acestea autorităţile au urmărit obiectivele legitime de prevenire a tulburării şi
de protejare a drepturilor şi libertăţilor altora. Cu privire la acest ultim aspect, a
considerat legitimă dorinţa autorităţilor italiene de a reafirma competenţa exclusivă
a statului de a recunoaşte o relaţie juridică părinte-copil - şi acest lucru numai în
cazul unei legături biologice sau al unei adopţii legale - în vederea protejării copiilor
- cauza Paradiso şi Campanelli c. Italiei, Hotărârea din 24 ianuarie 2017 (MC), §209-
210, disponibilă pe hudoc.echr.coe.int.

În ambianţa sărăcăcioasă a legislaţiei noastre, credem că o concluzie poate fi

afirmată pornind de la ceea ce nu spun textele în materie de RUAM: modul de
stabilire a filiaţiei materne. Subînţelegem că legiuitorul s-a mărginit să instituie
excepţii (numai) de la regulile clasice de fixare a filiaţiei paterne, fără niciun cuvânt
despre filiaţia maternă, tocmai pentru că aceasta din urmă nu se abate de la
canoanele filiaţiei fireşti prin procreare carnală. În consecinţă, maternitatea
copilului născut prin concepţiune medical asistată se stabileşte de plin drept, în
temeiul faptului naşterii de către o femeie dată a unui copil anume, şi se dovedeşte
prin certificatul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi prin
certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia [art. 408 alin. (1), art. 409 C. civ.].

Cu toate că maternitatea rezultând din actul de naştere, unită cu posesia de stat

conformă, este, ca regulă, imutabilă, fiind declarate inadmisibile atât acţiunea
beneficiarului maternităţii în reclamaţia unei filiaţii materne diferite, cât şi
contestarea maternităţii de către orice altă persoană [art. 411 alin. (1) şi (2) C. civ.],
în cazul în care în actul de stare civilă al copilului a fost înregistrată ca mamă o altă
femeie decât cea care l-a născut şi această împrejurare este constatată
judecătoreşte, maternitatea poate fi contestată de orice persoană, filiaţia reală a
copilului dovedindu-se prin orice mijloc de probă [art. 411 alin. (3) C. civ.]. Ceea ce
încercăm să spunem e că, deşi nu există o interdicţie expresă a gestaţiei pentru
altul, a substituţiei de maternitate, teoretic este imposibil "transferul" licit, lipsit de
riscuri al filiaţiei legale a copilului de la femeia care l-a născut la beneficiara sau
beneficiarii "comanditari"21.

Filiaţia prin adopţie, filiaţia prin RUAM - ficţiuni apropiabile?

Adopţia poate fi adusă ca argument în susţinerea ideii că alterarea deliberată a

filiaţiei biologice şi a rudeniei nu este o inovaţie a dreptului postmodern, prin
urmare, rezervele legate de mistificarea filiaţiei copilului conceput prin RUAM ar fi
pură ipocrizie. De ce ar fi morală, acceptabilă social abandonarea unui copil de
către părintele său - prin exprimarea consimţământului în vederea adopţiei - şi
discutabilă maternitatea de substituţie, gestaţia pentru altul, cum se face că
tolerăm adulterul, dar avem obiecţii de natură morală dacă vine vorba de RUAM cu
terţ donator?
Cu siguranţă, atât în cazul adopţiei, cât şi al RUAM există o deviere de la adevărul
biologic; cu siguranţă, în fiecare dintre situaţii mistificarea este fie parţială, fie
deplină. De netăgăduit, RUAM, la fel ca adopţia, este precedată de un act juridic,
pentru că presupune manifestarea de voinţă a celei sau a celor care doresc să
devină părinţi, ce se cere exprimată într-o formă anume prevăzută de lege; şi într-
un caz, şi în celălalt, această manifestare de voinţă este temeiul calităţii de părinte
ce se va dobândi. Teoretic, în fiecare dintre aceste ipoteze de aşa-zisă filiaţie
"electivă", înainte de a deveni fapt împlinit - transformarea proiectului parental în
filiaţie legal stabilită -, există o implicare etatică prin stabilirea riguroasă a condiţiilor
de fond, precum şi a procedurii de evaluare a îndeplinirii acestora.

Există însă şi o deosebire fundamentală, ce nu poate fi disimulată: în cazul adopţiei

se caută părinţi pentru un copil real, în carne şi oase, iar nu invers, nu se revendică
un copil, încă virtual, de către părinţi deocamdată virtuali şi ei. Diferenţa este egală
cu distanţa dintre drepturile copilului (dreptul său la protecţie) şi dreptul "de a avea
copii"22. Aşa fiind, ca precondiţie de eligibilitate pentru a deveni părinte, adoptatorul
sau, după caz, adoptatorii se cere a fi atestaţi, adică să facă dovada că dispun de
abilităţi parentale, precum şi de condiţiile materiale şi morale adecvate creşterii şi
îngrijirii copilului (art. 18-27 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei,
republicată23). Anumite circumstanţe personale ale adoptatorului sau chiar ale
soţului acestuia sunt impedimente la adopţie. Astfel, pe bună dreptate, nu poate
adopta cel condamnat definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra
familiei săvârşită cu intenţie, pentru infracţiunea de pornografie infantilă sau
pentru infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori etc.; nu poate adopta
persoana al cărei soţ este bolnav psihic ori suferă de handicap mintal (art. 7 din
Legea nr. 273/2004).

Pe scurt, sunt luate măsuri de precauţie în croirea viitorului familial al copilului.

Niciuna dintre aceste cerinţe nu are corespondent în cazul RUAM.

Cine poate fi părinte de intenţie? Teoretic, oricine 24. Presupunem totuşi că trebuie
să fie major şi să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Legea stabileşte doar că
viitorii părinţi nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie singură [art. 441
alin. (3) C. civ.]. Accesul la asemenea procedee medicale nu este condiţionat de
statutul de persoană căsătorită, dar, ori de câte ori este vorba de cuplu, acesta nu
poate fi compus decât dintr-un bărbat şi o femeie.
Criteriile de eligibilitate relevante în context sunt: indicaţie pentru efectuarea
procedurii FIV/ET (conform prevederilor din anexă); cuplu autolog - se exclude
expres donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat; vârsta femeii cuprinsă
între 24 şi 40 de ani; indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20
şi 25.

Aceste criterii, rezonabile, în aprecierea noastră, nu pot fi generalizate nici măcar

teoretic; ele sunt de aplicabilitate strict în cadrul subprogramului amintit.

Cât priveşte "femeia singură" ca potenţial părinte de intenţie, nu rezultă

neîndoielnic dacă se are în vedere numai femeia necăsătorită, aşadar, femeia care
nu are un partener de viaţă, sau şi femeia care, deşi nu e "singură", doar ea solicită
să devină părinte25. Credem că accepţiunea largă a noţiunii poate găsi sprijin
indirect în prevederile art. 443 alin. (2) C. civ., conform cărora soţul mamei poate
tăgădui paternitatea copilului dacă el nu a consimţit la reproducerea asistată
medical cu terţ donator, de unde rezultă că ar fi suficient consimţământul soţiei,
adică al "femeii singure", lipsa consimţământului soţului şi, pentru identitate de
raţiune, al partenerului consensual neîmpiedicând realizarea RUAM, dar având
consecinţe asupra filiaţiei paterne a copilului astfel conceput, în sensul că
paternitatea inevitabil prezumată a soţului poate fi înlăturată [art. 443 alin. (2) C.
civ.].

Curtea Constituţională a României, chemată să se pronunţe asupra sesizării de

neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană
asistată, examinând critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din
Constituţie (egalitatea în drepturi) prin instituirea unei "discriminări nepermise între
indivizi şi cupluri cu privire la dreptul de a beneficia de asistenţă medicală în ceea ce
priveşte reproducerea", a constatat că prin impunerea cerinţei apartenenţei la un
cuplu se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice; "caracterul
discriminatoriu al reglementării este cu atât mai evident - se mai arată prin aceeaşi
Decizie - cu cât satisfacerea unei asemenea exigenţe de care, în viziunea
legiuitorului, depinde însăşi existenţa dreptului nu dă expresie manifestării
unilaterale de voinţă a persoanei interesate în reproducere, ci implică şi un act de
voinţă convergent din partea unui potenţial partener de sex opus. Doar pe calea
acordului de voinţă dintre parteneri se realizează cuplul. Or, aşa fiind,
recunoaşterea calităţii de titular al dreptului de a beneficia de reproducere asistată
medical exclusiv cuplului contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie
(Decizia nr. 418 din 18 iulie 2005, cit. supra).

Şi mai este de evidenţiat o deosebire între filiaţia rezultată din RUAM şi cea
adoptivă: accesul la cunoaşterea propriei identităţi.

În cazul adopţiei, principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de

identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în
ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti [art. 1 lit. f) din Legea
nr. 273/2004 privind procedura adopţiei] coexistă cu dreptul persoanei adoptate de
a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut. Părinţii adoptatori sunt obligaţi să
informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici [art.
81 alin. (1) din Legea nr. 273/2004]. Este stipulat explicit dreptul persoanei adoptate
de a solicita şi a obţine informaţii referitoare la locul naşterii, traseul instituţional şi
istoricul personal care nu dezvăluie identitatea părinţilor fireşti/rudelor biologice;
după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, aceasta poate solicita instanţei să-
i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu
privire la identitatea părinţilor săi fireşti/rudelor sale biologice (art. 75-77 din Legea
nr. 273/2004). Mai mult, părinţii fireşti sau rudele biologice ale persoanei adoptate
pot obţine informaţii referitoare la confirmarea adopţiei, anul încuviinţării acesteia,
caracterul intern sau internaţional al adopţiei, precum şi dacă persoana adoptată
figurează în evidenţele autorităţilor ca fiind în viaţă sau decedată; alte informaţii
vizând adoptatul pot fi furnizate părinţilor biologici sau rudelor biologice numai cu
acordul expres al adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu sau, în
cazul în care este minor, cu acordul persoanei sau familiei adoptive [art. 80 alin. (1)
şi (2) din Lege]26.

În cazul filiaţiei prin RUAM, ocultarea identităţii biologice pare a fi la rang de

principiu indus de enunţul înscris în art. 445 alin. (1) C. civ.: "orice informaţii privind
reproducerea umană asistată medical sunt confidenţiale".

Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la

donatorul viu27 stabileşte că prelevarea, printre altele, de sânge, piele, spermă de la
donatori vii, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face fără avizul comisiei, dar,
alături de alte norme etice, cu "păstrarea anonimatului donatorului, în situaţiile
stipulate de lege" [art. 14 lit. e)].
Cu titlu excepţional, legea civilă permite totuşi autorizarea accesului la informaţii
privind reproducerea umană asistată: din raţiuni superioare, legate de prevenirea
unui prejudiciu grav pentru sănătatea persoanei astfel concepute sau a
descendenţilor acesteia ori pentru sănătatea unei persoane apropiate
descendentului, instanţa poate autoriza accesul limitat la date referitoare la
reproducerea umană asistată medical, după caz, medicului sau unei autorităţi; de
asemenea, oricare dintre descendenţii persoanei astfel concepute poate să se
prevaleze de acest drept, al autorizării accesului la informaţii, dacă faptul de a fi
privat de datele pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori a unei
persoane care îi este apropiată [art. 445 alin. (2) şi (3) C. civ.].

Confidenţialitatea informaţiilor privitoare la RUAM, alăturată ideii că asemenea

proceduri nu determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator [art. 441 alin.
(1) C. civ.], poate induce concluzia anonimatului terţului donator.

La o analiză ceva mai atentă, în absenţa unei prevederi exprese, anonimatul terţului
donator nu este ferit de îndoială. Singura trimitere explicită la ideea de anonimat se
găseşte în cuprinsul Regulamentului comisiei de avizare a donării de la donatorul
viu, într-un cadru mai larg, doar în parte relevant în context - de vreme ce are în
vedere doar donarea de spermă, nu şi donarea de ovule şi de embrioni - şi fiind,
oricum, limitată cerinţa privind păstrarea anonimatului la "situaţiile stipulate de
lege" - ceea ce, în cazul de faţă, nu se verifică. Mai degrabă este vorba, inclusiv în
ipotezele enumerate de Regulament, de confidenţialitatea informaţiilor referitoare
la RUAM, implicit a celor privitoare la terţul donator, iar nu de anonimatul
donatorului. Diferenţa dintre confidenţial şi anonim este dată de gradul de
"securizare" a informaţiei: datele confidenţiale sunt menite a fi păstrate secrete, dar
pot fi furnizate altor persoane autorizate să le cunoască; anonimatul garantează
faptul că o persoană nu poate fi identificată sub nicio formă. Or, de vreme ce
informaţii referitoare la RUAM pot fi totuşi obţinute în circumstanţele speciale
descrise de art. 445 alin. (2) şi (3) C. civ., inclusiv de către descendenţii persoanei
astfel concepute, nu credem că se poate afirma secretul absolut al oricăror date
privitoare la donator.

Ar mai fi de observat că este nefirească includerea "donării" de material genetic în

cadrul reproducerii asistate medical în contextul mai larg al donării de organe,
ţesuturi şi celule; donarea de sânge, de rinichi etc. sunt menite să salveze o altă
viaţă, să amelioreze calitatea altei vieţi, nicidecum să creeze o nouă viaţă. Credem
că, în domeniul procreaţiei medical asistate, "donarea", "donatorul" au un înţeles cu
totul particular, de aceea s-ar cuveni reglementate ca atare, în mod distinct.

Abstracţie făcând de labilitatea temeiului de drept, chestiunea anonimatului terţului

donator invită la reflecţie din perspectiva dreptului copilului astfel conceput la
cunoaşterea propriilor origini, a propriei identităţi. Convenţia ONU cu privire la
drepturile copilului28 consacră dreptul acestuia de a-şi "cunoaşte părinţii", în
"măsura posibilului" (art. 7); în acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea
nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului29.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, reafirmată relativ recent în cauza Călin şi alţii c.

României, naşterea şi în special circumstanţele acesteia intră în sfera "vieţii private"
a copilului şi, ulterior, a adultului, garantată de art. 8 (dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie) din Convenţie. Respectarea vieţii private impune ca fiecare
persoană să aibă posibilitatea de a stabili detaliile identităţii sale de fiinţă umană,
iar dreptul unei persoane la astfel de informaţii este esenţial, având în vedere
influenţa lor asupra formării personalităţii. Aceasta include obţinerea de informaţii
necesare pentru aflarea adevărului despre un aspect important al identităţii
persoanei sale, de exemplu, identitatea părinţilor săi biologici 30. Or, anonimatul
donatorului echivalează cu confiscarea de către drept, în tot sau în parte, a
rădăcinilor genetice ale copilului conceput prin RUAM.

Contrar credinţei comune, anonimatul donatorului nu are valoare de postulat în

legislaţiile contemporane. Suedia a fost prima ţară care, în 1984, a recunoscut
copilului născut prin inseminare artificială cu terţ donator accesul la informaţii
privind identitatea acestuia31, în Elveţia dreptul oricărei persoane la informaţii
referitoare la propria ascendenţă este înscris în Constituţia Federală 32 şi exemplele
ar putea continua33; în statele a căror legislaţie consacră expres anonimatul terţului
donator există un puternic curent de opinie favorabil renunţării la anonimat în
considerarea interesului copilului de a-şi cunoaşte propriile origini, propria
identitate biologică34.

Concluzii

Este mai mult decât evidentă nevoia unei reglementări detaliate, coerente şi
chibzuite a reproducerii umane asistate în general, cu şi fără implicarea unui terţ
donator.
În materie de filiaţie firească, valorificarea dreptului la cunoaşterea originilor, a
propriei identităţi este inseparabil legată de posibilitatea consacrării sau, după caz,
a înlăturării unei legături juridice, împreună cu toate consecinţele sale. În cazul
filiaţiilor "elective", prin definiţie construite cu abatere de la adevărul legăturilor de
sânge, cunoaşterea propriilor origini se "rezumă" la informare, fără ca "revelaţia"
identităţii genetice să aibă consecinţe asupra legăturilor de filiaţie deja create.

În opinia noastră, dreptul la cunoaşterea propriilor origini, înţeles ca şansă de a

primi răspuns la întrebarea "cine sunt cu adevărat?", nu poate suferi nici
restrângeri, nici excluderi. Credem că o atare posibilitate ar trebui recunoscută şi
persoanei concepute prin RUAM cu terţ donator, asemănător dreptului persoanei
adoptate de a-şi cunoaşte adevăratele rădăcini.

Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 3 din data de 30 iunie 2018