Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Securitatea alimentara face parte din securitatea fiecărui stat din lume si
aceasta la rândul ei din securitatea globala Asigurarea securităţii alimentare a
populaţiei unui stat este în primul rând obligaţia acestuia. Un stat trebuie sa-si
gestioneze eficient si raţional resursele altfel se pune în pericol însăşi existenta
statului si a poporului respectiv.
Problema securităţii alimentare, a aprovizionării populaţiei cu produse
agroalimentare de baza si de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majora
cu care se confrunta, într-o măsura mai mare sau mai mica toate tarile lumii, dar în
primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal ca în perioada
curenta, în plina dezvoltare a unei societati informatizate, foarte multe state se
confrunta cu acesta problema. De aceea astazi problema alimentara costituie un factor
care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securitatii alimentare
pentru toti indivizii contribuie la linistea sociala din fiecare tara, la stabilitate si
prosperitate.
Securitatea alimentara este o problema complexa si generala a omenirii de
care toate tarile lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite
studii privind alimentatia populatiei, evolutia productiei agricole, evolutia populatiei
precum si utilizarea resurselor O alimentatie adecvata trebuie sa fie privita atât din
punct de vedere al cantitatii corespunzatoare de alimente cât a calitatii si a diversitatii
acestora.
Conceptul de securitate alimentara a fost formulat pentru prima data dupa cel
de-al doilea razboi mondial în cadrul dezbaterilor Organizatiei pentru agricultura
si alimentatie (FAO) când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest
,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-si astâmpăra foamea“.
FAO defineşte securitatea alimentara astfel:”accesul nemijlocit al tuturor
oamenilor la hrana de care au nevoie pentru a-si satisface funcţiile vitale si
pentru a duce o viata sanatoasa si activa”.
Dupa Mircea Bulgaru aceasta definiţie cuprinde trei elemente fundamentale:
- asigurarea disponibilităţilor alimentare îndestulătoare pentru consum;
- accesul efectiv al populaţiei la achiziţionarea de bunuri alimentare prin
cererea solvabila a populaţiei;
- un sistem agroalimentar si o piaţa corespunzătoare a bunurilor de consum
alimentar (oferta) precum si siguranţa alimentelor care sa permită o alimentaţie
sănătoasa.
Securitatea alimentara la nivel individual este ”dreptul de a mânca”.
După Mircea Bulgaru “securitatea alimentara este data de cantitatea de
alimente necesara pentru un individ exprimata in unitati fizice, convenţionale
(calorii), si trofine pentru a-si asigura echilibrul fiziologic si a-si acoperi raţiile
zilnice de consum: raţia de întreţinere, raţia de creştere si raţia de activitate.”
2
sa-si asigure hrana din resursele proprii, sa-si consolideze pietele agroalimentare
pentru a dobândi independenta fata de tarile dezvoltate mari producătoare de produse
alimentare Acesta masura este necesara si pentru R Moldova .
3
1.3 Factorii de influenţă asupra securităţii alimentare
4
scăzute, care pune populaţia în inposibilitatea de a-şi procura cele necesare (cantitativ
şi în structura calitativă cerută) etc.
- Crizele alimentare calitative de origine ecologică, rezultate ale
dezechilibrelor ivite la nivelul ecosistemelor naturale şi, cu preponderenţă, în
ecosistemele organizate de om (sistemele agricole cu exploatare intensivă).
Asemenea crize decurg din deficienţele tehnologiilor aplicate (de exemplu
administrarea exagerată de substanţe chimice cu diferite funcţii utile, care în exces
duc la poluarea produselor rezultate, precum şi apariţia şi extinderea unor epizootii şi
altele). De această dată cauza se regăseşte în insuficienţele culturii tehnologice a
producţiei.
Conform celor arătate se poate sintetiza faptul că principala caracteristică a
actualei crize alimentare mondiale, rezultă din disparităţile importante ale productiei
şi consumului. În acest sens un rol important revine creşterii factorilor care afectează
securitatea alimentară a familiei şi statusul nitriţional individual(vezi şi fig. 1. ).
Disponibilitatea hranei
Abilitatea familiei de a
obţine hrana necesarã
(comportamentul de
Starea de sãnãtate achiziţie alimentarã a
individualã menajului)
Utilizarea fiziologicã a
hranei consumate
Statusul nutriţional
5
1.3 Rolul sectorului agroalimentar în asigurarea securităţii alimentare
6
slănină şi subproduse
în expresie naturală)
Lapte şi produse 303,0 165.2 152.8 154.6 167,3 164,4 166,2 141,0 240,0
lactate (recalculate în
lapte)
Ouă, bucăţi 203.0 107.2 132.7 138.8 158,1 158,3 161,7 229,20 280,0
Cartofi 69.0 67.8 53.4 65.4 67,7 69,2 62,9 90,84 93,0
Legume şi 112.0 86.3 83.1 103.5 99,4 106,6 88,1 122,16 150,0
bostănoase
Fructe , pomuşoare 79.0 59-7 31.8 33.0 38,0 43,0 38,4 79,44 80,0
şi struguri (fără
prelucrare în vin)
Produse de
panificaţie (pîine şi 171.0 135.0 133.9 139.4 140,6 132,8 145,5 138,60 144,0
paste făinoase
recalculate în făină)
făină, crupe şi
leguminoase
*Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.115 din 7 septembrie 2000, pag.22.
** Datele Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică
Deşi consumul produselor alimentare pe cap de locuitor în perioada analizată s-a micşorat
considerabil, o mare parte din aceste produse provin din import, ritmurile de creştere ale cărora în
ultimii ani, depăşesc cu mult ritmurile de creştere a exportului produselor respective.
Fiind apreciat sub aspect natural, fenomenul subalimentaţiei este confirmat prin mai mulţi
indicatori valorici. Aproximativ 40 la sută din populaţia ţării se află sub limita sărăciei, evoluată la
nivel internaţional pentru perioada anului 2002 în sumă de 2,15 dol. SUA pe cap de locuitor, zilnic
(conform capacităţii de paritate de cumpărare). Conform aceleiaşi surse de informare, majoritatea
covârşitoare a persoanelor, aflate sub fenomenul subalimentaţiei, sunt locuitorii satelor, de obicei,
de vârstă înaintată.
Ca rezultat al analizei datelor prezentate, putem concluziona că:
♦ în toată perioada de reformare a sectorului agroalimentar, nivelul de securitate alimentară a ţării
a fost în permanentă scădere;
♦ cele mai înalte ritmuri de micşorare a consumului au suferit produsele agroalimentare de cea
mai înaltă valoare biologică: carnea şi produsele din carne (45,7%), laptele şi produsele lactate
(54,3%), ouăle (78,0 %), fructele şi pomuşoarele (54,4 %), etc.;
♦ securitatea alimentară a ţării la etapa postprivatizaţională este asigurată tot mai pronunţat prin
extinderea importului;
♦ drept consecinţă, deficitul general al comerţului exterior al ţării a crescut de la 305 mil. dol.
SUA în anul 2000 până 1220,5 mil. dol. SUA în anul 2005;
♦ în scopul soluţionării problemei subalimentaţiei şi substituirii importului masiv al produselor
agroalimentare este necesară întreprinderea unor măsuri urgente de creştere a volumelor de
producere a produselor de origine animală, precum şi a legumelor, fructelor şi altor produse de
înaltă valoare nutritivă.
7
Cap. 1. PROBLEMA ALIMENTARĂ PE PLAN MONDIAL.
DIFICULTĂŢI ŞI OPORTUNITĂŢI ACTUALE
1.1. Politicile agroalimentare – instrumente de intervenţie în asigurarea
securităţii alimentare
- Politicile alimentare şi nutriţionale – ansamblu coerent de obiective,
priorităţi, principii, norme şi decizii adoptate şi aplicate de factorii şi instituţiile
investite cu competenţe necesare pentru a asigura întregii populaţii condiţiile
economico-sociale, cuvenite unei alimentaţii raţionale, indispensabile statutului
nutriţional, care să conducă la o bună stare a sănătăţii individuale şi publice.
Organisme ONU ce au integrat politici alimentare şi nutriţionale
- Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO);
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
- Priorităţi ale FAO şi OMS:
- Intensificarea serviciilor pentru evaluarea situaţiei alimentare a populaţiei;
- Întărirea controlului produselor şi asigurarea siguranţei alimentare;
- Realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţia naţională şi
reglementările internaţionale;
- Echilibrul dintre mediu, populaţie şi oferta alimentară;
- Diminuarea carenţelor în nutrienţi şi sprijinirea alimentaţiei mamei,
sugarului şi copilului;
- Dezvoltarea salubrităţii alimentare.
Politica alimentară
- Direcţii de intervenţie ale politicii alimentare:
- Aprovizionarea şi calitatea produselor;
- Consumator şi capacitatea sa de consum;
- Obiectivele politicii alimentare:
- Stabilirea preţurilor alimentelor faţă de fluctuaţiile puternice ale preţurilor
internaţionale;
- Limitarea presiunii inflaţioniste prin controlul preţurilor alimentelor;
8
- Compensarea sau reducerea nivelului preţului cu amănuntul în cazul unor
mărfuri de încurajare a producţiei;
- Asigurarea unui anumit nivel nutriţional al popoulaţiei subnutrite;
- Stabilizarea preţurilor alimentelor pentru grupele vulnerabile, cu o
capacitate slabă de cumpărare.
- Politica alimentară:
- ansamblul intervenţiilor sectoriale (agricole, industriale, comerciale, de
distribuţie, de alimentaţie, etc) şi globale coerente la nivelul componentelor sectoriale
ale complexului agro-alimentar.
- Intervenţii guvernamentale care vizează restabilirea dezechilibrelor
alimentare datorate insuficienţei.
POLITICA NUTRIŢIONALĂ
- Scop: asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de consum
alimentar şi aportul de nutrienţi pentru satisfacerea acestora;
- Practici specifice ţărilor industrializate:
- Fixarea unor preţuri-plafon pentru alimentele de bază;
- Stabilirea unor standarde în materie de definire a unor produse şi crearea
unor instituţii pentru aplicarea acestor reglementări.
- Instrumente de politică nutriţională ale ţărilor industrializate:
- Subvenţii ale consumului de alimente d eprimă necesitate, tichete pentru
raţii, bonuri de cumpărare;
- Instituţii de servire a mesei subvenţionate în şcoli;
- Educarea nutriţională a populaţiei
Concluzii:
- Politica alimentară implementată determină sensul de dezvoltare al
tehnologiilor alimentare;
- Politica alimentară este o componentă a politicii de dezvoltare globală;
- Politicile nutriţionale pentru ameliorarea nivelului nutriţional al unor
categorii sociale defavorizate, sunt considerate politici de asistenţă temporară;
9
- Politicile alimentare ce privesc populaţiile aflate în stare de subconsum, vor
cuprinde:
- Măsuri de reformă agrară;
- Politici de preţ şi control al aprovizionărilor;
- Soluţia globală impusă: constituirea unei politici internaţionale de integrare
agroalimentară
Document
10
FAO/WHO consideră că în timp foarte scurt guvernele tuturor ţărilor trebuie
să-şi revizuiască sistemele interne de asigurare a securităţii alimentare. Beneficiind de
experienţă şi de sistemele de asigurare a securităţii alimentare, deja aplicate în ţările
dezvoltate, ţările rămase în urmă din acest punct de vedere, pot recupera timp, prin
depăşirea unor etape în implementarea unui asemenea sistem, care să cuprindă măsuri
preventive în funcţie de riscurile posibile, monitorizarea permanentă a situaţiei
existente, practici de evaluare a riscului, aplicarea strategiilor de management al
riscului.
Realizarea acestor obiective, prezintă avantaje pentru fiecare din părţile
implicate. Ţările dezvoltate vor avea certitudinea siguranţei importurilor alimentare,
din ţările care implementează sistemele de siguranţă, iar acestea din urmă îşi vor
îmbunătăţi standardele interne de producţie şi comercializare a alimentelor,
extinzându-şi pieţele externe. La nivelul organismelor mondiale este necesar un
sistem informaţional pe internet privind securitatea alimentară şi sănătatea plantelor
şi animalelor, care să permită alertarea rapidă, în cazul apariţiei unei probleme de
securitate alimentară.
Guvernele şi publicul larg trebuie să aibă acces uşor la standardele Codex
Alimentarius şi la informaţii referitoare la noi factori de risc determinaţi de boli ale
plantelor şi animalelor, la bolile transmise prin intermediul alimentelor care afectează
populaţia. Este necesar, de asemenea ca toate ţările să participe activ în cadrul
Comisiei. Pentru a crea condiţii de implementare a sistemelor de siguranţă
alimentară, FAO a iniţiat pentru ţările în curs de dezvoltare, programul global de
implementare a sistemelor calităţii şi securităţii alimentare. În cadrul acestui program,
ţările sunt ajutate să-şi dezvolte şi implementeze sisteme proprii de securitate
alimentară să-şi crească competitivitatea în comerţul internaţional, să se pregătească
în vederea participării la Codex Alimentarius.
OMS ca promotor al sănătăţii şi siguranţei prin creşterea securităţii
alimentare, pune accentul pe priorităţile de sănătate ale populaţiei în condiţiile unor
resurse limitate. Sănătatea populaţiei presupune printre altele, asigurarea de hrană
11
suficientă şi sigură. În acest sens OMS sprijină acţiunile întreprinse în cadrul
Comisiei Codex, slujind mai bine interesele membrilor organizaţiei.
Statisticile OMS arată că circa 2 milioane de copii, mor anual datorită bolilor
diareice cauzate de apă şi alimente. În fiecare an apar mii de milioane de cazuri de
boli determinate de alimentaţie, ce fac ca circa 20 de oameni raportat la milion să
moară din cauza acestor boli, determinate în principal de problemele microbiologice.
Adăugând la acestea şi factorii chimici de risc, rezultă că frecvenţa bolilor este mai
mare.
Codex alimentarius reprezintă o activitate materializată în reglementări
internaţionale, comunitare, desfaşurată de Comisia pentru Codex Alimentarius,
înfiinţată în 1961 sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi
Alimentaţie (FAO) şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO, OMS).
Codex Alimentarius cuprinde culegeri de norme alimentare aprobate pe plan
internaţional, norme referitoare la produse alimentare brute şi prelucrate destenate
consumului alimentar.
Reglementările din Codex Alimentarius se referă în special la igiena
alimentară, aditivi, contaminaţi, reziduurile de pesticide, etichetarea produselor
alimentare, metodele de analiză şi altele.
Normele de igienă recomandate de Codex Alimentarius asigură:
- obţinerea unei producţii alimentare fără pericole privind sănătatea
consumatorilor;
- protejarea sănătăţii populaţiei;
- crearea unei baze teoretice care garantează inocuitatea alimentelor pe
întregul lanţ alimentar, de la producătorul primar, până la consumatorul final,
respectiv de la fermă la furculiţă;
- stabilirea principiilor controlului igienei pe intreg lanţul alimentar.
Principiile de igienă alimentară ale Codex Alimentarius au fost preluate de
legislaţia românească şi cuprinse în următoarele acte normative:
12
- Standardul Român (SR/13462-1 din noiembrie 2001- Igiena
agroalimentară) Principii generale. Standard identic cu Codul Codex de igienă
Agroalimentară. Principii generale.
- Standardul Român (SR/13462-2 din februarie 2002- Igiena agroalimentară)
Sistemul de analiză a riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP) si Ghidul de
aplicare a acestuia. Standard identic cu Ghidul Codex referitor la Sistemul de Analiză
a Riscului şi Punctele critice de Control (HACCP) şi Ghidul de aplicare a acestuia.
- Standardul Român (SR/13462-3 din februarie 2002- Igiena agroalimentară).
Principii de stabilire a criteriilor microbiologice pentru alimente. Standard identic cu
Ghidul Codex referitor la principiile de stabilire şi aplicare a criteriilor
microbiologice pentru alimente.
13