Proiect la etica si deontologia comunicarii

ETICA ÎN PRESĂ
 CUPRINS

Introducere: Triada responsabilitatii : Etica – Moralitate – Deontologie

Cap.1 : Adevar si obiectivitate in presa

Erorile trebuie recunoscute si imediat indreptate
A spune lucrurile asa cum sunt
Perceptia personala intra in conflict cu obiectivitatea
Limitele reporterului
Contexul unui evenimennt, ca factor de influenta
Diferenta dintre subiectele usoare si cele complexe
Stresul generat de munca sub presiunea timpului si spatiului
Cuvantul potrivit la locul potrivit
Neutralitate in anchetare, mai putin in interpretarea rezultatelor
Selectia stirilor poate distorsiona realitatea
Interesele economice, pe primul plan
Perceptia publicului
Studiu de caz : Profitorii de pe urma avorturilor
Cap.2 : Reporterii si sursele lor
Promisiunea de confidentialitate, ca exceptie de la regula
Informatiile obtinute de la prieteni
Distanta minima in relatia cu sursele
Cumpararea surselor
Principiul independentei si cel al minimalizarii daunelor
Promisiunile facute surselor, pe muchie de cutit
Ii ajutam sau ii incurcam pe politisti
Studiu de caz : Panica pesticidelor
Cap.3 :Responsabilitatea jurnalistului fata de societate si fata de
cetatean
Dreptul la adevar al cetateanului
a) Dreptul la rectificare si dreptul la replica
b) Adevarul cetateanului si opinia publica
Permeabilitatea institutiilor statului
Responsabilitatea jurnalistului si viata privata
a)Despre viata privata
b)Intruziunea in viata privata
c)Dezvaluirea de fapte jenante
d)Lumina falsa si fictionalizarea
e) Dreptul de publicitare a numelui si imaginii
Studiu de caz: Fotografia unui cadavru

2
Bibliografie

3
 Introducere

TRIADA RESPONSABILITAŢII: Etică – Moralitate –

Deontologie

Etica este o disciplină liberală, care evaluează comportamentul uman voluntar ca

fiind poztiv sau negativ, în funcţie de principiile determinante ale unui anumint grup
uman, social.Termenul „etică” derivă din cuvântul grecesc ethos, care semnifică
„locuinţă”, ”locul natal”.Din ethos a derivat cuvântul ethicos, care a fost utilizat de
filosofii antici în studiile despre principiile care trebuie sa stea la baza comportamentului
uman.

Substantivul latin mos(plural mores) şi adjectivul moralis, aveau înţeles de

moralitate sau comportament obişnuit.Latinescul mores a intrat in limba engleza ,
insemnand felul in care se comporta oamenii.
Dihotomia etica – morala si-a pastrat semnificatia si pentru noi:etica se refera la
un sistem primar de principii, iar moralitatea presupune punerea lor in practica.

Deontologia se aplica in interiorul unei profesii, stabilind pentru respectivii

profesionisti ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca.Termenul provine din grecescul
don(datorie,obligatie).

Pentru domeniul mass-media, triada etica-moralitate-deontologie are o conotatie

unica si exprima un paradox greu de solutionat.Fiindca, desi mijloacele de comunicare ne
guverneaza viata, ne-o monitorizeaza si influenteaza permanent ele fiind pentru noi un
serviciu fundamental de utilitate publica, totusi jurnalistii accepta cu greu, sau chiar
resping ideea de morala si deontologie in exercitarea profesiei.
Si fiindca termenul deontologie irita adesea pe profesionistii din mass-media, iar
un consens minim de comportament profesional totusi se impune, a aparut un nou
concept, cel de “controlul calitatii” care cuprinde deopotriva etica, morala si
deontologie.

4
 Capitolul 1

ADEVAR SI OBIECTIVITATE IN PRESA

In presa, cu cat jurnalistul este mai responsabil, cu atat greselile vor aparea mai
rar.Functie de rata erorilor, organizatiile de presa risca pe termen lung sa-si stirbeasca
semnificativ credibilitatea.
Este evident ca in cativa ani Internetul va patrunde in majoritatea caselor si,
printr-o singura atingere a tastelor, oricine va putea obtine informatii corecte, intr-un timp
record si la un pret derizoriu.Din ce in ce mai constienti de legatura dintre informatie si
pretul acesteia in bani, consumatorii de presa vor sanctiona imediat lucrurile de proasta
calitate.

Erorile trebuie recunoscute si imediat indreptate

Fie ca percep sau nu erorile lor, majoritatea jurnalistilor nu-si fac un obicei din a
le recunoaste.Dimpotriva, atunci cand realitatea devine incontestabila, ei continua sa-si
sustina punctual de vedere.Vazuta ca sectia de productie a unei mari intreprinderi,
redactia trebuie sa-si impuna standardele de calitate cerute, in vederea realizarii
produsului finit - materialul de presa.O stire eronata arata ca o ceasca fara fund, sau ca un
surub fara cap, ambele date la vanzare in starea in care sa afla.Cumparatorul da bani pe
ziar, il citeste si isi da seama ca e fara “fund” , sau ca nu are “cap”.Insa, cititorul nu poate
fi inselat la nesfarsit.El fie va lua un alt produs, fie se va supara intr-atat incat va refuza
sa mai cumpere informatii.
Ca in oricare alta activitate, si in presa de calitate se pot strecura erori.Esential
este ca atunci cand ele apar, organizatia de presa sa reactioneze rapid, fara a-si motive
gestul, recunoscandu-si greseala si indreptand-o.

A spune lucrurile asa cum sunt

Exactitatea si obiectivitatea sunt elementele cheie ale jurnalismului.Opinia

publica are nevoie si merita sa primeasca informatii usor de deslusit.” A spune lucrurile
asa cum sunt” este o responsabilitate esentiala a jurnalistilor si a institutiilor de presa.A
promova informatii gresite reprezinta un deserviciu adus opiniei publice si o cale sigura
de erodare a credibilitatii jurnalismului.

5
 Nu de multe ori, jurnalistul se scuza dand vina pe conditiile tehnice,pe expirarea
limitei de timp, pe concurenta acerba de pe piata mass-media si multe scuze de genul
acesta.Jurnalistul profesionist, la sfarsitul redactarii fiecarui material de presa poate
raspunde fara ezitari la o serie de intrebari menite sa inteleaga in ce masura a respectat
minimele standarde legate de exactitate.Iata cateva intrebari:
• Esti sigur in mare masura de exactitatea faptelor redactate in material?
• Poti sa atribui toate informatiile sau sa le justifici prin documente?
• Ai verificat de doua ori informatiile cheie?
• Poti sa spui numele si numarul de telefon al fiecarei surse citate?
• Esti sigur ca toate declaratiile din relatare reflecta adevarul?
• Esti pregatiti sa sustii in mod public informatiile pe care le-ai verificat?
• Citatele din material sunt prezentate corect in context?
• Citezi surse anonime?
• Folosesti orice documente sau poze provenite din surse anonime?
• Ai folosit un limbaj sau niste fotografii avand un anumit potential
“distructiv”?

Perceptia personala intra in conflict cu obiectivitatea

Reporterul, in cariera sa, vrea sa fie pe cat de dezinteresat, pea tat de transparent,
intr-un cuvant vrea sa fie obiectiv.Insa preferintele jurnalistilor intotdeauna
distorsioneaza imaginea, daca nu prin omiterea detaliilor, cel putin prin alegerea numai a
unora dintre ele.Preferinta deriva din experienta si calitatile innascute sau dobandite ale
fiecaruia dintre noi.Chiar atunci cand ne dam seama de preferintele pe care le
manifestam, devine dificila indreptarea lor.
In realitatea romaneasca, politicile editoriale nu numai ca nuanteaza faptele,
distorsionandu-le, dar mai mult isi fac un scop din a sustine fara menajamente
preferintele deseori bizare ale actionarilor.Jocul direct, cinstit, cu cartile pe fata, cu scopul
principal de informare a publicului, este inca departe de presa romaneasca.Interesele
financiare ale ale organizatiilor de presa, dorinta lor de a inregistra profit prin orice
mijloace, determina adoptarea unor politici editoriale situate departe de conceptual de
obiectivitate.

Limitele reporterului

Reporterul, cititorul(telespectatorul), organizatiile de presa, limbajul, capacitatile

de investigatie si interpretare ale reporterului, toate influenteaza obiectivitatea intr-o
anumita masura.
Din multitudinea de detalii ale unui eveniment, reporterul selecteaza acele parti
care i se par relevante, intreaba si investigheaza pentru a clarifica intelesul a ceea ce a
observat, iar in final isi organizeaza informatiile sub forma de stire, relatare, reportaj,
ancheta.Functie de experienta de viata, de educatia si judecata sa, un reporter poate alege

6
doua-trei elemente cheie ale evenimentului, iar un altul le poate ignora pe acestea,
alegand cu totul altele.
Specialistii spun ca ne putem apropia de adevar, sau cel putin de miezul
problemei, daca stim mai multe despre limitele reporterului.Cand un reporter trece de la
lucruri relative simple, concrete la unele abstracte, complexe judecatile de valoare pe care
trebuie sa le faca in fiecare stadiu al investigatiei si interpretarile faptelor reflecta bagajul
sau de cunostinte si de valori.Acesta este rezultatul educatiei, al experientei religioase, al
copilariei, al vietii de familie, al trecutului social si economic, al prietenilor si asociatiilor
din care a facut parte, al vietii sentimentale, ca si al capacitatii sale de a judeca.
Psihologii afirma ca numai un jurnalist lovit brusc de amnezie s-ar putea apropi
de un eveniment intr-o stare pura de neutralitate.

Contexul unui eveniment, ca factor de influenta

Un alt element ce influenteaza procesul obiectivitatii face referire la regulile

jurnalistice.Potrivit acestora, o stire nu are valoare de stire pana cand nu se intampla ceva,
adica pana cand nu avem un eveniment.Drept consecinta directa, multe aspecte grave ale
societatii, nu neaparat legate de un eveniment, sunt tratate superficial in presa, sau nu
sunt abordate deloc.
Jurnalistii au invatat ca interesul cititorilor se manifesta cu precadere cand vine
vorba de conflicte sau de lucruri neobisnuite.De multe ori reporterul isi canalizeaza
exclusiv atentia pe conflictul in sine, neglijand tocmai ceea c ear face relatarea pe deplin
inteleasa, adica contextul.Fenomenul se observa fara greutate cand ziaristii relateaza
declansarea unei greve.Cu exceptia a doua-trei referiri legate de conditiile de munca ale
grevistilor, nu se spune nimic altceva despre cum s-a ajuns la conflict.
Jurnalistii considera ca ideile nu fac parte din categoria “stiri”, de aceea trateaza
cu precadere conflictele de pe strada, in detrimental conflictului de idei, fara sa faca
legatura intre cele doua aspecte.

Diferenta dintre subiectele usoare si cele complexe

Problemele de interes public apar deseori cu tenta subiectiva datorita

complexitatii lor.Ele pe de o parte au propria istorie, deloc de neglijat, iar pe de alta parte
prezinta o conexiune pe orizontala cu alte probleme.
Un eveniment ce se deruleaza intr-un timp mai lung,are toate sansele sa fie
incomplete prezentat.Cu cat un eveniment dureaza mai putin, cu atat el are sansa de a fi
relatat in intregime, deci mai obiectiv.Discontinuitatea in tratarea problemelor,
bombardamentul cititorului obisnuit cu un maldar de informatii diverse, il face pe acesta
numai sa reactioneze la stiri, fara sa inteleaga, sa analizeze si astfel sa aiba o imagine
clara a ceea ce se intampla in jurul lui si in lume.Extrem de rar jurnalistii prezinta cap-
coada un anume subiect, aratand originea, evolutia, momentele culminante si
consecintele.

7
Stresul generat de munca sub presiunea timpului si spatiului

Spatiul, respectiv timpul alocat unei relatari afecteaza in mod semnificativ

obiectivitatea.Modelul reporterului “ instant”, gata in orice moment sa reproduca rapid
evenimentele , sub amenintarea depasirii orei limita, aduce deseori deservicii presei si, nu
in ultimul rand , opiniei publice.Factorul viteza aplicat fara discernamant tuturor
problemelor, indiferent de complexitatea lor, pe motiv ca ar fi de interes public si nu
sufera amanare, nu face decat sa ameninte obiectivitatea.
De obicei editorii stabilesc marimea unei relatari in timp si spatiu, cu toate ca
jurnalistii sunt revoltati cand li se cere sa micsoreze textul materialului.Insa, la fel de
bine, chiar redactorul poate gresi printr-o abordare superficiala, in fuga, a unei probleme
complexe.
In plus, ritmul alert are deseori un efect negativ asupra reporterilor si editorilor,
aflati intr-o permanenta goana dupa subiecte fierbinti.

Cuvantul potrivit la locul potrivit

Limbajul folosit de jurnalisti este unul din elementele cheie, capabile sa incline
hotorator balanta in favoarea subiectivismului.Tonul materialului presa, defensiv, neutru
sau agresiv, provine in proportie decisiva din imbinarea constienta a unor cuvinte alese cu
grija.Dintr-un eveniment nesemnificativ, de o gravitate minima, un jurnalist cu talent si
experienta poate realiza un text deosebit, folosind un limbaj adecvat.
Limbajul luat ca un lucru de sine statator este un mediu imperfect pentru
exprimarea adevarului.Cuvintele pot fi inadecvate ,cand este nevoie de precizie; ambigue,
cand se cere un inteles; cu o anume conotatie, cand avem nevoie de o definitie; aluzive,
cand este cautata identitatea.O gandire limpede ne ajuta sa transpunem ideile in expresii
clare, sa trecem peste ambiguitatile cuvintelor.
“Ora limita” ii impinge pe jurnalisti spre cuvinte nepotrivite , spre un limbaj de
lemn, cu termini de specialitate deprinsi din rapoartele medicale, din cele ale politiei sau
din mediul economic.
Gasirea termenului potrivit si plasarea lui la locul potrivit diminueaza substantial
riscul unei relatari tendentioase.

Neutralitate in anchetare, mai putin in interpretarea rezultatelor

Cand relateaza un eveniment de interes public, reporterul are tendinta de a

interpreta ceea ce a vazut si a auzit, de a explica fenomenul.Unii editori, considera insa ca
stirile nu trebuie interpretate.Potrivit acestoram materialul de presa “explicat” de
jurnalisti, are darul mai degraba de a-i convinge pe cititori, decat a-i lamuri.

8
 Pe de alta parte, adevarul in legatura cu problemele de interes public nu iese la
iveala numai prin observatie directa, sau prin intermediul simturilor.O multitudine de
factori fac posibila intelegerea unui fenomen, cum ar fi conexiunile cu alte evenimente
din trecut, legatura cu istoria locurilor in care se petrece actiunea etc.
In peisajul mediatic romanesc, editorii nu promoveaza relatarile plate,
superficiale.O astfel de abordare nu-i este de folos in primul rand celui care urmareste sa
puna in practica o politica editoriala.Nici cititorul obisnuit nu s-ar simti in largul sau daca
nu ar avea imaginea completa a fenomenului, nu ar putea face legaturile necesare
intelegerii acestuia.
Jurnalistii ar trebui sa-i ajute pe oameni sa inteleaga problemele din ce in ce mai
complexe care le afecteaza viata si nu o pot face decat judecand faptele si
valorile.Studiile au aratat ca cititorii nu manifesta un real interes in parcurgerea
materialelor perfect neutrepe motiv ca relatarea nuda a faptelor lasa prea multe aspecte
nelamurite si are darul de a plictisi.In conditiile ritmului rapid al vietii cotidiene,
consumatori de presa astepata ca jurnalistii sa faca mai multa analiza, sa le usureze astfel
intelegerea fenomenelor.Esential este ca reporterii sa fei neutri in anchetarea unei
probleme, si nu in exprimarea a ceea ce descopera.
Un bun jurnalist gaseste evenimentul, verifica faptele, pune ideile cap la cap,
cauta cauzele si conditiile in care s-a petrecut evenimentul, discerne problemele de
interes public, distinge sursele si corecteaza eventualele elemente partinitoare.

Selectia stirilor poate distorsiona realitatea

Presupunand ca majoritatea, daca nu toti jurnalistii unei institutii de presa sunt

obiectivi, sau incearca sa atinga obiectivitatea, exista posibilitatea ca institutiile
respective sa fie profund subiective.Politica editoriala stabilita, conditiile de munca;
interesele comerciale, atuurile profesionale si manageriale ale sefilor, pot conduce,
fiecare in parte, la un jurnalism de slaba factura.
Un prim pas subiectiv al institutiei de presa, reprezentata prin editor, poate aparea
in momentul selectarii materialelor “bune de tipar”, sau “bune pentru lansarea in eter”.Se
pune intrebarea daca editorii respecta criteriile profesionale in alegerea stirilor, sau pur si
simplu ei urmaresc cu precadere linia politicii editoriale trasata de patronat.S-ar spune ca
ultima varianta se apropie mai mult de realitatea romaneasca.
Asa cum obiectivitatea unui reporter depinde de perceptia sa, de selectia lucrurilor
esentiale, la fel si obiectivitatea unei institutii de presa depinde de selectarea riguroasa a
celor mai importante aspecte de interes public, ce vor fi transmise jurnalistilor, pentru a fi
investigate si interpretate.
Rezulatele bune ale unei institutii de presa, depind de calitatile persoanei aflate la
conducere.Aceasta persoana are nevoie de o serie de attribute, cum ar fi:intelepciune,
experienta, autoritate, resurse si putere de a aplica politica editoriala.

Interesele economice, pe primul plan

9
 Pentru ca institutiile media sunt, cu doua exceptii(radioul si televiziunea de stat),
patronate de firme private, principalul lor scop este sa aduca profit.Televiziunile,
radiourile si ziarele obtin bani, in special din publicitate, ultimele avand un “plus”
rezultat din vanzarile directe si din abonamente.
Institutiile de presa, in special cele din Romania, au si alte afaceri, in afara de
redactarea ziarului sau producerea de programe TV.Cele mai profitabile au la baza relatii
contractulale cu institutii ale statului.Pe masura ce realtiile comerciale se dezvolta pe mai
multe directii, implicand din ce in ce mai multi fuctionari publici si oameni de afaceri,
institutiile media isi pierd din obiectivitate.Ele nu mai pot relata onest despre indivizi care
ii ajuta sa castige sume importante de bani.La fel de bine, marile firme producatoare de
tigari, de de bauturi alcoolice, cele de telefonie mobile sau de echipamente de calcul, ca
principale cumparatoare de reclama, au un statut privilegiat.
De multe ori jurnalistii se simt frustrati, deoarece salariatii de la departamentul de
publicitate au salarii simtitor mai mari si ca deseori rezultatul muncii lor este cotat mai
prost decat un centimetru patrat de publicitate.Din acest motiv, reporterii competenti, insa
slabi motivati, migreaza incontinuu de la institutiile media la firme din afara sferei
jurnalismului.

Perceptia publicului

Comunicarea obiectiva il implica si pe cititor, respective pe ascultator sau

telespectator.Daca reporterul are o scapare, sa zicem ca memoria ii joaca feste, aceslasi
lucru i se poate intampla si cititorului.
Daca reporterul va scrie cu precizie, va face distiinctiile fara a se implica
emotional, dar cu exactitatea necesara intelegerii materialului, atunci si cititorul va
intelege ceea ce reporterul a inteles si a scris, realizandu-se comunicarea obiectiva.

“Poarta-te cu cei din jur asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tine”, pare a fi regula
de aur in jurnalism, principiul calauzitor in cautarea obiectivismului.

Studiu de caz : Profitorii de pe urma avorturilor

In mai 1978, Chicago Sun-Times a primit informatii de la o sursa demna de

incredere ca femeile din patru clinici din Michigan Avenue urmau proceduri medicale
inutile, in vederea avortarii. Sursa sustinea ca in fiecare an, sute de femei erau fals
informate de catre personalul clinicii in privinta sarcinii.Aparent, peste 60.000 avorturi
erau facute la aceste clinici, al caror scop era exclusiv profitul.
Ziarul Sun-Times si-a inceput investigatiile, trimitand femei la agentiile
particulare care recomandau femeilor clinicile respective.Pretinzand ca doresc
consiliere in privinta sarcinii, ele au adus urina recoltata de la barbati, iar testele de
graviditate au fost pozitive.Mai departe, investigatorii au incercat sa se angajeze la
agentiile care faceau recomandarile, precum si la clinici.Fiind angati acolo, jurnalistii

10
au invatat repede ca femeilor cu teste negative de graviditate li se spunea ca rezultatul
este pozitiv si ca peste 10% din pacientele clinicii primeau diagnosticul “avort”, chiar
daca testul lor de urina demonstra ca ele nu sunt gravide.In urmatoarele patru luni,
jurnalistii de la Sun-Times au primit locuri de munca in clinicile respective, unde lucrau
ca infirmiere sau consilieri.Cu toate ca nu au fost implicati in procedurile chirurgicale,
au putut sa observe multe nereguli practicate in clinicile respective:avorturi efectuate in
stadii avansate de graviditate, personal al clinicii care practica medicina fara licenta,
frauda si practice nepotrivite.S-au inregistrat complicatii frecvente si chiar mai multe
decese.
Pentru a sustine observatiile directe, investigatorii au fotocopiat peste o suta de
fise medicaledin clinici.Fisele au fost aduse la Sun-Times, unde au fost sterse numele
femeilor.Totusi, actul fotocopierii fara aprobare a fiselor a reprezentat o violare a legii.
Consecinta publicarii articolelor despre profitorii de pe urma avorturilor a fost
elaborarea unor legi noi de catre stat pentru a reglementa activitatea clinicilor de
avorturi cu paciente nespitalizate.Doua dintre clinici au fost inchise, mai multi medici
implicate au parasit statul, iar un medic a fost trimis la inchisoare.Una dintre clinici a
dat in judecata Sun-Times, dar procesul a fost ulterior anulat.

Acest studiu de caz ilustreaza mizele mari implicate uneori in reportajul de

investigatie.Desi intervin mai multe probleme etice in relatarea cazului, inselatoria este
tema centrala a analizei.Colectarea de informatii sub pretexte false si pentru un scop nobil
este o problema tipica atat pentru orasele mici, cat si pentru cele mari.Problema este insa
daca inselatoria poate fi vreodata justificata etic.
La urma urmei, articolul din ziar a informat marele public despre un scandal
periculos si illegal.Desi procesul indelungat de colectare a informatiilor poate sa fi
prelungi expunerea unor femei la practice medicale lipsite de scrupule, in cele din urma
articolul a permis populatiei feminine din orasul Chicago sa ia decizii mai informate
referitoare la oportunitatea practicarii unui avort si institutia abilitata sa intervina in astfel
de situatii.Acest lucru a fost asigurat de masurile guvernamentale radicale care s-au
produs ca urmare a articolului.Insa, pe de alta parte, metodele ziarului sunt contradictorii
cu multe traditii filosofice.Pe tot parcursul investigatiei, ziarul s-a angajat intr-o plasa de
minciuni si se pune intrebarea daca valoarea finala a descoperirilor era suficient de mare
pentru a justifica falsurile la care s-a recurs pentru a le obtine.Se poate argumenta ca nu
exista nici o alta modaliate decat aceea a metodelor de investigare sub acoperire pentru a
obtine un subiect de presa de acest gen; personalul clinicii ar fi negat orice rau
savarsit.Insa, alegand aceasta cale, cea a inselaciunii, ziaristii au riscat sa creeze o
tesatura de inselatorii greu de justificat din punct de vedere etic.

11
 Capitolul 2

REPORTERII SI SURSELE LOR

Jurnalistii de success intotdeauna si-au gasit cele mai adecvate surse pentru a
obtine informatiile furnizate publicului.Insa datorita conventiilor jurnlaistice si a
publicului, exista cerinta identificarii completa a surselor, prin numirea acestora.In presa
din Romania, cu deosebire in cea scrisa, extreme de multe informatii sensibile sunt
atribuite unei surse care “a solicitat anonimatul”, sau uneia din “cadrul institutiei”.Numai
argumentul evitarii unor daune majore, sau cel al cautarii unor beneficii majore ar putea
sa justifice, in anuminte conditii, neindentificarea surselor informatiei.
Daca facem abstractie de confidentialitate relatia sursa-reporter are si un aspect
ce tine de moralitate: “te folosesti si esti folosit de” .Prin natura muncii sale, jurnalistul
imprumuta deseori masca omului de incredere, dispus sa asculte necazurile, preocuparile,
chiar intimitatile unei persoane, pentru ca ulterior sa o tradeze fara remuscari.

Promisiunea de confidentialitate, ca exceptie de la regula

Problemele de natura juridical din pacate domina discutiile legate de [romisiunea

de confidentialitate facuta surselor.In fata instantei de judecata, in cadrul proceselor de
calomnie, de multe ori singura oersoana in masura sa confirma anumite acuzatii este
tocmai sursa anonima.Constiente ca mai devreme sau mai tarziu ar putea fi citate in
process, sursele evita sa ofere informatiii, din moment ce editorii nu le pot garanta
confidentialitatea.Cand insa imperativele juridice si morale coincid, jurnalistii se simt
confortabil.
Reporterii promit confidentialitatea din politete, din prietenie sau pentru a face
dialogul mai usor.In anumite circumstante, discutia cu o sursa nonima poate creste
numarul total al informatiilor utile publicului.De exemplu daca un reporter ajunge la
locul unei crime si da peste un martor speriat, exista putine sanse ca acesta sa descrie ce a
vazut, mai ales daca criminalul nu este prins.Sub anonimat insa, descrierea sa i-ar putea
conduce pe politisti spre individual cautat.
Avantajele oferirii confidentialitatii par a fi evidente, atat pentru reporter, cat in
special pentru sursa.Ce ne facem insa cu publicul; este el dispus sa inghita informatii si sa
le evalueze fara sa stie cine se afla in spatele lor?
Pe de alta parte, insa folosirea surselor confidentiale poate sa protejeze un
mincinos sau un manipulator.Daca o sursa anonima minte si reporterul publica
informatia, cum va reactiona jurnalistul ca sa indrepte situatia, atunci cand se afla
adevarul?El a facut o promisiune ferma de confidentialitate si este obligat prin cuvantul
dat sa nu dezvaluie sursa manipularii.Pericolul provenit din increderea in sursele anonime
trebuie sa determine institutiile de presa sa descurajeze ferm toate promisiunile de
confidentialitate facute fara echivoc.Un reporter poate cel mult sa faca promisiunea ca nu

12
va publica numele sursei in articolul respectiv, fara sa-si ia angajamentul ca nu va publica
vreodata acel nume.

Ca regula de urmat in majoritatea cazurilor, tot ceea ce se doreste a fi publicat ca

“ceva care s-a intamplat” trebuie verificat prin intermediul atribuirii informatiilor unor
surse.Atunci cand o sursa confidentiala spune ceva acuzator la adresa unui individ, in
special a unei persoane private, regula legata de nepublicarea informatiei fara
identificarea sursei se cuvine a fi pe deplin respectata.Acuzatiile neatribuite unei surse
aduc o ofensa profunda obiectivitatii, fiind total lipsite de fair-play.Pe de alta parte,
publicul tinde sa manifeste suspiciune si-si piarda increderea fata de institutiile media
dispuse sa acuze personae in temeiul unor surse anonime.

Informatiile obtinute de la prieteni

Mai rar discutata in cadrul redactiilor, confidentialitatea informatiei primite de la

prieteni intervine la un moment dat in munca jurnalistului.Orice reporter sau editor are la
indemana ceva bun de publicat obtinut de la prieteni, dar care in cazul publicarii ar putea
suna ca o “tradare peronala”.Pentru a evita astfel de conflicte, unii jurnalisti, putini la
numar, ce-i drept, refuza sa se apropie emotional de surse.Majoritatea au insa relatii
stranse cu furnizorii de “materie prima”.
Sa analizam situatia unui jurnalist aflat in vizita la un prieten, director al unei
importante firme.In timpul cinei jurnalistul afla de la prietenul sau ca respective firma
avut in ultimul timp grave probleme financiare.Cum at trebui sa reactioneze jurnalistul?
Dar daca insa publicatia afla aceleasi informatii pe care prietenul i le-a dezvaluit
jurnalistului, insa din alte surse si le publica, prietenul jurnalistului nu s-ar simti tradat?
Evident ca informatiile ar putea fi de natura sa intereseze in cel mai mare grad opinia
publica si atunci jurnalistul s-ar vedea pus intre ciocan si nicovala, intre cerinta morala de
a dezvalui si obligatia unei loialitati personale de a pastra pentru sine ceea ce a aflat.

Distanta minima in relatia cu sursele

Relatia dintre reporter si sursa este complicata nu numai datorita numarului mare
de purtatori de cuvant, interpusi ca un scut de protectie intre public si functionari.Este de
asemenea complicata prin puterea speciala a unor oficiali guvernamentali de rang inalt de
a juta sau pedepsi jurnalistii, in functie de cat de “cooperanti” se dovedesc a fi.Este
complicata intrucat justitia ii hartuieste pe reporteri si le cere sa-si dezvaluie sursele.este
complicata uneori chiar prin propriile inabilitati ale jurnalistului, sau a lipsei sale de
interes de a dezvolta tehnici de monitorizare a tacticilor de intimidare folosite de
functionarii publici de rang inalt.Trebuie de asemenea sa admitem ca lenea si insuficienta
dorinta de a folosi surse alternative sunt vicii cunoscute ale jurnalistilor.
Institutiile de presa au datoria de a-i convinge pe purtatorii de cuvant si pe
functionari sa atribuie informatiile furnizate si sa nu treaca la atacuri personale fara sa

13
identifice sursa atacului.Presedintii de stat si primii ministri, prin intermediul imensei
autoritati ale birourilor de presa, si-au pus la punct o varietate de trucuri menite sa-i

mentina pe reporteri pe o anumita directie si sa le taie posibilitatea punerii unor intrebari

incomode chiar si in timpul conferintelor de presa.
Indiferent unde ar lucra, reporterul are datoria de a urma o linie stricta.El trebuie
sa-si dezvolte o linie suficient de intima cu sursa, pentru a genera incredere si a obtine
informatii si in acelasi timp suficient de detasata, cu scopul de a-i permite sa fie obiectiv,
chiar si atunci cand adevarul nu flateaza sursa.

Cumpararea surselor

Cât de normal este ca un jurnalist să-i ofere sursei ceva în schimbul informaţiei? Se
ridică, iniţial, câteva întrebări:
• Presiunea realizării unei relatări ample într-un timp scurt îi determină pe
jurnalişti să treacă peste unele aspecte etice ale problemei?
• În ce condiţii un reporter poate să îl înşele pe editor?
• Cum reacţionează jurnalistul care se ştie vinovat?

Editorii au obligaţia de a anticipa potenţialele probleme ale reporterilor, prin

intermediul impunerii unui cod deontologic în cadrul redacţiei. Iniţiativa de a-i da bani
sursei ridică anumite probleme etice deloc de neglijat. În primul rând, jurnalistul practic a
îndemnat sursa să încalce legea, prin faptul că i-a dat bani ca să-şi ia droguri. Mai apoi,
reporterul a hotărât să nu-i spună nimic editorului în legătură cu cumpărarea sursei, astfel
că a fost înşelată atât conducerea redacţiei, cât şi opinia publică.
Editorii si redactorii şefi au obligaţia de a manifesta disponibilitate la dialog şi
înţelegere în cazurile mai sensibile, cât şi de a-i ajuta pe jurnalişti să se descurce cu
presiunea exercitată asupra lor, în condiţiile păstrării standardelor de calitate cerute. Cei
din conducerea redacţiei trebuie să-şi asume partea lor de responsabilitate faţă de
respectarea regulilor etice de către jurnalişti.

Principiul independenţei şi cel al minimalizării daunelor

Teoretic, redacţiile de ştiri îşi asumă prin political or editorială faptul că nu

dezvăluie numele sursei confidenţiale. Ce se întâmplă însă când un individ îi cere unei
instituţii de presă să spună în mod public că nu el este sursa anonimă suspectată de o
parte din audienţă? Dacă presupunem că adevărata sursă nu ar avea motive să facă
demersuri pentru a i se dezvălui numele, există două modalităţi de tratare a problemei în
cazul instituţiei de presă solicitate să dea un răspuns ferm. Într-o primă variantă, editorii
pur şi simplu nu s-ar pronunţa în nici un fel, nici DA, nici NU, în timp ce alternativa ar fi
ca ei să spună răspicat că într-adevăr individual NU este sursa confidenţială bănuită de o
parte a publicului.

14
Promisiunile făcute surselor, pe muchie de cuţit

Să analizăm un alt caz ce face referire la relaţia sursă-reporter. Presupunem că un

funcţionar public i-a dezvăluit sub anonimat reporterului de la Evenimantul Zilei faptul
că un candidat la Senat a fost arestat în urmă cu 15 ani, pentru delapidare. Se ridică în
primă instanţă, mai multe întrebări:
• Este rezonabil pentru un jurnalist să poată să-şi asigure sursa de
confidenţialitate şi să se aştepte ca editorii să-i sprijine promisiunea?
• Reporterul trebuie să se consulte cu editorul înainte de a-i promite sursei
confidenţialitatea?
• Cât de importantă trebuie să fie o informaţie pentru a se justifica
discreditarea reporterului şi daunele aduse instituţiei de presă prin încălcarea
promisiunii faţă de sursă?
• Ce fel de discuţii trebuie să aibă loc în redacţie înainte ca promisiunea
reporterului să fie încălcată? Ce greutate trebuie să aibă opinia reporterului
în cadrul discuţiei?
• Publicul şi celelalte surse ar putea simţi că încălcarea promisiunii a fost
judecabilă?

Conflictul etic în acest caz se derulează între două puncte de vedere: 1) Dreptul unei
surse de a se aştepta ca o promisiune să fie ţinută; 2) Credinţa editorilor că publicul are
nevoie de informaţii legate de identitatea sursei.
Editorii găsesc rapid justificări ale acţiunilor lor atunci când pun pe primul plan
interesul public. În acelaşi timp însă, ei au obligaţia de a explica publicului că dezvăluirea
numelui sursei nu este o decizie tocmai uşor de luat, datorită faptului că o astfel de
iniţiativă le-ar putea face reticente pe surse în relaţia ulterioară cu reporterii.

Îi ajutăm sau îi încurcăm pe poliţişti?

O problemă ce generează vii dispute pe tărâmul eticii face trimitere la informaţiile

căutate atât de poliţişti, cât şi de jurnalişti. Se pune întrebarea ce anume trebuie să
cunoască publicul astfel încât dezvăluirile din presă să nu le pună beţe-n roate poliţiştilor
şi să nu-I facă scăpaţi pe infractori.
Venind în întâmpinarea cerinţei publicului de a afla cât mai multe detalii legate de o
crimă abominabilă, sau în generalm, de un caz celebru, ziarele nu au ezitat să publice
fotografii şi declaraţii ale indivizilor reţinuţi de anchetatori. Conştienţi sau fără să-şi dea
seama, editorii i-au pus astfel pe poliţişti în situaţia de a pierde cel puţin una dintre
probele cheie: recunoaşterea suspecţilor dintr-un grup, de către un martor al infracţiunii.
Din nou se pune în balanţă dreptul publicului de a fi informat şi daunele produse
prin ajutorul indirect dat unui infractor.
În timp ce reporterii au obligaţia primordială de a proteja cetăţenii. Reporterii care
ascund informaţii pentru a coopera cu poliţia, în mod invariabil vor influenţa negativ
opinia publică în legătură cu tenacitatea jurnaliştilor şi în final vor eroda credibilitatea
presei. Ei nu vor mai juca rolul de “câini de pază” în societate.

15
Studiu de caz : Panica pesticidelor

In februarie 1989, emisiunea de televiziuane 60 Minutes a transmis stirea ca

merele tratate cu o substanta chimica Alar sunt periculoase pentru copii de varste
mici.Informatia provenea dintr-un raport al Consiliului pentru Proetctia Resurselor
Naturale.Incepand cu 1968, Alar fusese recunoscuta ca substanta importanta in cultura
marului, pentru proprieteatea acesteia de a face merele mai rosii si pentru a le incetini
coacerea.
Drept urmare, merele au disparut de pe piata.Cofetariile scolilor din Los
Angeles, Chicago si New York au cerut ca merele sa fie scoase din meniuri si din
depozite.Deasupra lazilor cu mere au fost atasate placute indicand ca merele din ele nu
contineau Alar.Statul Washington, care realizeaza 50% din productia de mer, s-a
confruntat cu pierderi economice devastatoare.
In plina isterie, ambasada Statelor Unite din Santiago de Chile a primit un
telefon prin care se anunta ca o incarcatura de struguri, cu destinatia Philadelphia,
fusese otravita cu cianura de potasiu.Acuzata de lipsa masuriloe in cazul Alar,
Administratia Alimentelor si Medicamentelor a confiscate 2 milioane cutii cu fructe din
aeroporturile si porturile Statelor Unite si a sfatuit consumatorii sa evite fructele
chiliene.Avertismentul viza producttiile de piersici, pepeni, mere verzi, pere, prune, mure
si affine existente pe piata americana.Fructele, in valoare de 15 milioane de dolari
stateau ingramadite in porturile chiliene, fara cumparatori.Reprezentatntul
Administratiei, acuzat de chilieni de o reactie exagerata a insistat ca prefera s fie in
siguranta, decat sa regrete.
David McDonald, seful Asociatiei Nationale a firmelor producatoare de fructe a
acuzat Consiliul pentru Protectia Resurselor Naturale de goanna dupa popularitate si de
lipsa abordarii serioase a problemelor stiintifice.Specialistii nu au produs argumente
convingatoare cu privire la efectul nociv al Alarului asupra omului.In loc sa prezinte
concluziile sale expertilor, in vederea dezbaterii si evaluarii, Consiliul prin serviciul sau
de relatii publice, a negociat o “prezentare in exclusivitate” a cazului in cadrul emisiunii
60 Minutes.Dupa parerea lui, ziaristii nu au specificat ca numai 5% din merele coapte
mai sunt inca stropite cu Alar.In plus criticii au considerat ca si presa a contribuit la
agravarea situatiei, deoarece nu a prezentat realitatea cu professionalism.Declarand ca
o substanta este toxica, fara a clarifica mai departe sensul acestei sintagme, presa poate
face publicul sa creada ca cine mananca un mar se imbolnaveste imediat de cancer.

Acest studiu de caz prezinta unul dintre subiectele din ce in ce mai complexe
legate de nutritie si substantele chimice.In astfel de cazuri, cum e cel prezentat mai sus,
presa nu trebuie sa se considere garantul sanatatii publice, ci ar trebui sa joace un rol
secundar, pe langa unitatile sociale care pot trata problemele intr-un mod diferentiat, fara
sa creeze o criza sociala.
Pentru ca un reportaj riscant ,cum e cel prezentat aici, sa fie plasat intr-un context
potrivit, John E. Cox, propune o serie de principii:

• Jurnalistii trebuie sa intarzie prezentarea unei stiri pana se clarifica toate faptele.
• Jurnalistii trebuie sa ia in calcul si riscul, nu doar prezentand doua puncte de
vedere, ci publicand analize atente.

16
 • Reporterii trebuie sa aiba pregatirea si studiile care sa le permita accesul la sursele
de date complexe si sa adreseze intrebari dificile si dure din domeniu.
• Jurnalistii trebuie sa dispuna de surse neutre de informatii, altele decat
intreprinderile producatoare si cele de interes public.
In acest caz, daca presa ar fi fost destul de diplomata, problemele privind Alarul ar fi
fost transmise Agentiei pentru Protectia Mediului, dandu-i posibilitatea sa actioneze.De
fapt Agentia a interzis Alarul, ca pesticide potential periculos, desi probele stiintifice
existente nu sunt concludente.Este iresponsabil sa accepti orbeste orice date ti se ofera,
dar, in acelsi timp publicul este indreptatit sa afle despre testele adunate sistematic intr-un
laborator neindustrial.

17
 Capitolul 3

RESPONSABILITATEA JURNALISTULUI FATA DE

SOCIETATE SI FATA DE CETATEAN

Dreptul la adevar al cetateanului

Atunci cand evaluam responsabilitatile (fata de cetatean si fata de societate) pe

cate se fundamenteaza exercitiul profesional, suntem obligati sa ne referim mai intai de
toate la adevar.Adevarul ca masura circumstantiala a inteligibilului este, deci, in ce
priveste presa o datorie fundamentala pentru jurnalist si o garantie de credibilitate pentru
destinatarul cetatean.Datoria noastra dintai deci, in rezumat, se rasfrange asupra unui
drept in egala masura al nostrum, dar si mai presus de noi: dreptul cetateanului la adevar.
Cu toata modestia asumata, practica jurnalistica, fundamentata pe insusi etica
modelului democratic nu-si poate propune sa defineasca adevarul faptului relatat decat ca
virtualitate, ca unghi de interpretare demonstrabil, nici unic, nici infailibil, contrapondere
a minciunii, fie ea involuntara sau nu.Este si motivul pentru care, ca mediator de mesaje
presa se adreseaza opiniei individuale a cetateanului si opiniei publice.Ambele sunt direct
dependente de felul in care mesajul reuseste sa aproximeze coerent si, pe cat se poate
obiectiv realitatea reflectata, dar si de capacitatea de interpretare a mesajului, care exista
natural in destinatar, fiel el individual, fie public.
Orice fapt selectat si devenit informatie mediatica, ar trebui in principiu sa
raspunda intr-o oarecara masura curiozitatii de cunoastere a destinatarului, aceasta
calitate fiind numita si fapt de inters public.
Un fapt poate sa aiba la un moment dat, o valoare de exceptie fata de restul
faptelor de viata contextuale.Ele sunt de “interes public”, tocmai prin caracterul lor de
exceptie, sau prin simpla lor decupare din sir pot fi interpretate jurnalistic ca “exceptii”.
Conceptul de “informatie de interes public” are insa in plus si acoperire in
domeniul legislatiei, mai ales in situatiile in care cetateanul simte nevoia sa se apere in
fata tentatiei presei de atransforma orice tip de intamplare cotidiana, cu sau fara acceptul
celui care o traieste, in subiect de presa.
Pentru a verifica veridicitatea faptelor devenite informatii de inters public in
cazuri litigioase sau confuse, trebuie in primul rand sa folosim o buna tehnica de
documentare.Tehnica documentarii, specifica fiecarui camp in parte e cu atat mai
importanta, cu cat o imagine superficiala asupra unui fenomen in campul dat poate induce
reactii false sau periculoase in opinia publica, deservind-o in loc s-o serveasca.
In alta ordine de idei, adevarul mesajelor noastre e direct dependente de
comportamentul nostru fata de sursele de informare, fie ele obiecte sau
oameni.Privilegiul reporterului nu ne poate niciodata scuti de imposibilitatea de a cita

18
corect, de a verifica informatiile pe care le difuzam inainte si nu dupa ce le-am difuzat, de
a le pune in circulatie numai atunci cand ele sunt confirmate din mai multe surse.

Principiul verificarii informatiei din macar doua surse se cupleaza firesc cu un alt
principiu operational, cel al echidistantei(un operator util pentru a contextualiza corect
un subiect).

a) Dreptul la rectificare si dreptul la replica

Si totusi, chiar respectand calitatea publica a informatiei, verificand cu atentie

credibilitatea sursei de informare, incercand sa organizezi mesajul echidistant, insasi
viteza in care se desfasoara procesul informarii prin presa ca si nevoia de a rezista unei
acerbe concurente pe piata stirilor favorizeaza aparitia unor inexactitati sau erori.Aceste
erori pot produce daune unor personae si pot avea consecinte juridice asupra jurnalistului
si asupra institutiei de presa.Pentru ca in cele din urma ele pun sub semnul indoielii buna
comunicare oferita de media, ii submineaza acesteia credibilitatea si opacizeaza,
involuntar, capacitatea de interpretare a destinatarului.
In societatea roamneasca persista inca tendinta de a trata rectificarea si replica
dreot cadouri pe care editorul le face dupa bunul sau plac, celui care le reclama.De cele
mai multe ori eroarea e tratata ca inexistenta, ca invizibila, printr-o tacere cetoasa si
vinovata, care deriva de fapt in linie directa din mentalitatea comunista asupra
presei:lucrul despre care nu vorbesti, nu exista.
Legal vorbind, o rectificare prompta a erorii, atunci cand autorii si editorii sunt
constienti de ea, e proba suficienta de onestitate care poate impiedica declansarea unui
process, fie el civil sau penal.
Dreptul la replica, la randul sau trebuie privit din ambele unghiuri, moral si
juridic.Insa, in principiu orice persoana publica sau private care se simte lezata in bunul
sau renume prin difuzarea unor informatii false, ori care considera ca respectivele
informatii nu sunt de interes public, are dreptul sa recurga la replica.Din punct de vedre
moral dreptul la replica poate fi privit ca derivand din principiul insusi al echidistantei,
atunci cand, din varii motive, informatiile culese, interpretate si difuzate de o publicatie
nu au fost de la la bun inceput confruntate si cu persoana la care ele fac - direct, sau
indirect - referire.
Daca din unghiul de vedre al eticii profesionale, dreptul la replica este o investitie
in adevar al strategiei editoriale in fata legii, atunci cand exista legi cu referire directa la
comportamentul presei, el devine o obligatie fireasca cu consecinte mai mult sau mai
putin grave intr-un process civil sau chiar penal.In ambele cazuri, un drept la replica
trebuie sa fie difuzat de organismul de presa in acelasi loc cu materialul incriminat, cu
aceleasi caractere, si in cat mai scurt timp.
Ca si rectificarea, si difuzarea dreptului la replica poate constitui o aparare a
autorului si/sau publicatiei in fata unor acuzatii grave care ar putea duce la deschiderea
unui process, fie el civil, fie penal.In anumite tari legislatia si jurisprudenta fac o
diferenta intre dreptul la replica si cel la raspuns, in situatia in care informatiile
incriminatorii nu apartin in mod direct autorului articolului sau atitudinii
publicatiei.Dreptul la raspuns ar acoperi astfel acele informatii care au aparut in cadrul
materialului de presa ca citate si a caror sursa a fost nominalizata.
In cazul in care inlauntrul materialului de presa considerat drept lezant, numele
persoanei lezate nu este pomenit, aceasta din urma este obligata sa faca dovada ca, totusi,

19
prin alte elemente ale textului ea este reconoscibila.Nu organismul de presa este obligat
sa demonstreze ca nu s-a referit la o persoana anume, ci dimpotriva persoana va
demonstra ca datele textului pot conduce obiecti, nu subiectiv la recunoasterea ei.

b) Adevarul cetateanului si opinia publica

Presa se adreseaza, dupa cum stim, in acelasi timp unei persoane individuale
nevazute, dar si unei finite colective cu dimensiuni mereu diferite.Publicul specific caruia
i se adreseaza mesajele noatre poate creste si scadea in functie de natura informatiilor si
de structura finita materialelor de presa, cu promptitudinea acestora in raport cu faptele si
cu interesul pe care l-ar putea starni.Este motivul pentru care presa este in acelasi timp
purtatoare de cuvant dar si factor catalizator a ceea ce, cu un termen destul de ambiguu,
se cheama opinie publica.
Greu da aproximat in realitatea sa “palpabila”, opinia publica tinde sa functioneze
adesea cu sensuri extreme in discursul nostru cotidian.Suntem cand tentati sa o incarcam
cu o forta si mai ales cu o legitimitate indiscutabile, uitatand ca in fond ea e o opinie, sin
u neaparat o judecata.
Luand in serios modelul democratic, o pres libera si care slujeste adevarul
cetateanului ar trebui sa lucreze neobosit pentru canalizarea opiniei publice catre civism,
pentru stimularea capacitatii opiniei publice de a judeca prompt si corect faptele si
situatiile cu care societatea e confruntata, pentru a fructifiva energiile colective in starea
lor potential “spectatoare”spre participativitate si decizie.

Permeabilitatea institutiilor statului

Inca din zorii presei si pana in zilele noastre, indifferent de tipul de organizatie
sociala cu care ne-am putea intalni, vom constata ca intre mediile de informare si stat
exista o tensiune mai mult sau mai putin manifesta, focalizata in jurul uneia si aceleiasi
probleme:secretul.Ce e si ce nu e secret, in ce masura un secret ajuta sau submineaza
sanatatea organismului social, cine e indreptatit si cine nu sa hotarasca secretul si sa-l
gestioneze, in ce masura organizarea activitatilor statului si activitatile acestora pot sau
nu deveni obiectul informatiei publice, iata tot atatea subiecte mereu readuse in discutie,
in functie de politica si politici, de crize sociale sau de conflicte interstatale; in cele din
urma in functie de insasi evolutia ideii de democratie.
In principiu, modelul democratic, bazandu-se pe investitia de incredere,
presupune faptul ca institutiile statului sunt obligate sa lucreze transparent , garantand
cetateanului liberal acces la informatiile de interes public; in contrapondere aceleasi
institutii ar trebui sa garanteze cetateanului si libertatea sa asupra propriului destin ,
asupra propriilor afaceri, deci asupra acelor informatii de natura intima care nu sunt
destinate “interesului public”.Binomul institutie publica – persoana private este, cel putin
in principiu, recunoscut astazi ca fiind algoritmul sufficient si eficient al unui model
democratic corect articulat.
Insa nu trebuie san e facem iluzii: nicaieri si probabil niciodata nu a existat sin u
va exista un sistem social care sa reuseasca sa anuleze definitive “secretul”:nu vom putea

20
trai nici in vietile noastre peronale, nici la nivelul afacerilor publice in acvarii.Si totusi
obligatiile institutiilor statului de a lucra pentru cetatean si in cunostinta de cauza a
cetateanului se cer normate limpede spre binele comunitar.Liberul acces al cetateanului la

informatiile de interes public este nu un simpu principiu constitutional, detatsat ori

detasabil din sistemul comportamental al “marii masinarii” a statului, in functie de bunul
plac al unui guvern ori al altuia: el determina, la nivelul legilor tarii, un comportament
coerent, unitar al institutiilor fata de cetatean, fie el reprezentat de sie insusi, fie
reprezentat de media.In aceasta ordine de idei, de la o tara la alta, putem avea de-a face
cu o singura lege de garantare a acestui acces, ori cu o adecvare a legilor din sistemul
traditional, in scopul asigurarii liberului acces.

Responsabilitatea jurnalistului si viata privata

Orice jurnalist, din orice colt al lumii, care isi face cu devotement si onestitate
meseria, va fi de acord ca responsabilitatea sa fundamentala fata de public este aceea de a
spune adevarul.Principiul odata admis implica faptul ca el va refuza sa minta sau va
recunoaste ca a dezinformat , atunci cand fara voia lui a dat o informatie falsa.din acest
punct de vdere putem obtine – intuitive sau practic – un soi de unanimitate de opinie in
materie de etice profesionala, mult mai dificil ne va fi insa sa-i punem de acord pe ziaristi
in privinta raspunderilor lor atunci cand subiectul abordat atinge viata intima a
persoanelor, fie ele private sau publice.
In societatea romanesca, aflata astazi intr-o transformare accelerata, pe
coordonate nu intotdeauna usor de limpezit, problema protectiei vietii peronale pare sa nu
preocupe pe nimeni.Zvonul, confdentialitatea neverificabila, trocul informational,
informatiile si imaginile din spatiul intim, obtinute fara permisiunea persoanei aflate “in
obiectiv”, interviurile si imaginile “deschis” cu delincventi minori, tratarea suspectilor
drept criminali gata judecati si condamnati sunt in continuare moneda curenta in
Romania.
Liberalii radicali ai presi sustin ca material primar a vietei este viata
cetatenilor.Dar, tocmai pentru ca viata cetatenilor reflectata de presa sa poata conduce
intelegerea si corectarea nedreptatilor de catre cetateni, presa e datoare s astabileasca un
just echilibru intre interesul public si cel privat intre valoarea publica a informatiilor si
valoarea lor intima; raspunderea ziaristului ar trebui, intr-o lume civilizata, sa acopere
atat zona anormalitatii – spre a o corecta – cat sip e cea a normalitatii, sprea a o proteja
despre discretie si abuz.Linistea fiecarui camin e o valoare pe care nu stim sa o pretuim
suficient, iar aceasta deficienta se cere perceputa si corijata.

a)Despre viata privata

Independete sau combinate intre ele, violarile dreptului la viata personala pot fi
clasificate in patru mari domenii: intruziunea, dezvaluirea de fapte jenante, punerea intr-o
lumina falsa si publicitarea numelui si imaginii fara acordul subiectului.

21
 Atunci cand vorbim de viata intima a unei persoane ne referim exclusive la fapte
reale, care dintr-o pricina sau alta, nu ar fitrebuit sa fie date publicitatii.Subsecvent de
avantajele acestei protectii legale nu se pot bucura in mod egal si persoanele publice si
cetatenii de rand.Intr-o tara cu adevarat democratica, sansa unei persoane de a castiga un

proces de acest fel intentat unui jurnalist este invers proportional cu notorietatea
persoanei.Principiul acestei rasturnari de protectie dinspre omul public spre cel
neinsemnat este simplu:nici o persoana publica, fie ea politician, judecator, stea de
cinema ori sportiv nu a fost obligate de cineva sa devina publica, ci si-a asumat liber o
asemenea conditie; beneficiile pe care i le adduce situarea in proscenicul vietii sociale
sunt direct dependente de faptul ca, in mod constient, persoana a acceptat o restrangere a
universului sau intim, a acceptat deci sa traiasca transparent, in vazut multimii.

b)Intruziunea in viata privata

Cea dintai categorie, general recunoscuta de violare a vietii private este

intruziunea.Sub acest concept larg pot fi cuprinse un numar foarte mare de fapte diverse,
avand ca punct comun spatial privat(locuinta, proprietate, interiorul unei institutii private
etc.), actiunile si relatiile intime(familie, prieteni, viata amoroasa etc.) ca si documentele
aflate in posesia persoanei si care o privesc doar pe ea.Intruziunea presupune deci, de la
clasic recunoscuta “violare de domiciliu”, la orice alt fel de patrundere si procurare de
informatii din universal personal sau al unui organism abilitat(politie, procuratura, justitie
etc.)
Pentru o mnai corecta intelegere a conceptului de intruziune in viata private in
raport direct cu profesia de jurnalist, vom prezenta in cele ce urmeaza un caz explificator:
Dietmann vs. Time(1971)
Doi jurnalisti de la LIFE au facut o ancheta in legatura cu o persoana care
practica medicina in mod illegal(fara licenta).In acest scop, s-au prezentat la locuinta
impricinatului ca sot si sotie, cerand o consultatie, prilej cu care au montat un dispozitiv
de ascultare.Ca rezulatat al articolui, persoanele abilitate s-au sesizat, Dietmann fiind
condamnat pentru practicare ilegala de servicii medicale; insa la randul sau, falsul
doctor i-a chemat in justitie pe jurnalisti pentru intrunziune in viata privata.Trustul
TIME, care detinea magazinul LIFE, a fost condamnat cu 1000$ amenda, dup amai multi
ani de procese deoarece atat modalitatea de patrundere, cat si asculatarea au fost
considerate ilegale.

c)Dezvaluirea de fapte jenante

Derivand direct din intruziune si constituind o consecinta a acesteia, dezvaluirea

de fapte jenante, apartinand trecutului sau actualitatii, constitie a doua categorie larga de
violare a intimitatii fata de care cetatanul solicita sa fie protejat.Intervin aici atat chestiuni
referitoare la fa fapte descoperite in mod direct de jurnalist(prin fotocopiere, filmare sau
relatare ), cat si fapte descoperite prin intermediul unor documente de uz privat, sau din
dosare instrumentate de institutiile statului , si care nu apartin domeniului public.In toate
cazurile in care o persoana face plangere sau aduce in fata instantei un jurnalist pentru

22
dezvaluirea de fapte jenante care constituie o violare a vietii private, modalitatea
specifica de aparare a jurnalistului este tocmai deminstrarea oportunitatii si interesului
public al dezvaluirii.Fireste, atunci cand informatiile au fost descoperite pe o cale ilegala,
sau pur si simplu nelegitima, apararea prin “interesul public” e insuficienta, din pricina ca

sunt intersectate doua domenii diferite:cel al intrunziunii si cel al publicarii de fapte

jenante.Daca intruziunea atinge in special mijloacele prin care e obtinuta informatia,
faptele jenante se leaga tocmai de continutul publicat al acesteia.
Ca prima concluzie in aceasta privinta, trebuie sa accentuam aici enorma
deosebire intre calomnie si dezvaluirea de fapte jenante.In primul caz acuzatia adusa de
reclamant se refera la difuzarea unor informatii false, deci apararea jurnalistuluie
constituita de adevarul probat.In al doilea caz, faptele sunt recunoscute de reclamant ca
adevarate, acuzatia adusa de el jurnalistului fiind aceea ca ele nu sunt de interes public, ca
atare apararea jurnalistului e constituita tocmai de aceasta din urma.
Sunt insa si situatii in care si legea si etica jurnalistica ne obliga sa avem un
comportament discret, sau preferential discret, si anume:

• Numele si imaginea delincventului minor

In anumite state tratamentul lega al delincventului minor este unul
preferential, plecandu-se de la premiza – lesne de inteles – ca minorii trebuie ajutati sa se
indrepte.E foarte adevarta insa ca mai ales in ultimele decenii, din pricina cresterii ratei
criminalitatii infantile, aceste principii sunt adesea contrazize de insusi interesul public
fata de un fenomen care se cere macar redus, daca nu stopat.
Codurile deontologice ale tarilor democratice indeamna ziaristul la discretie in
difuzarea numelui si chipului delincventului minor, iar unele legislatii statale au prevederi
specifice in acest sens, cu excepia omorurilor deosebit de grave si a altor delicte de
importanta majora.
Cum insa este greu de stabilit interesul presei in asemenea situatii, ramane la
latitudinea institutiilor abilitate(politie, procuratura, justitie) sa hotarasca daca in
documentele si comunicatele emise de ele numele si imaginea vor putea sau nu sa fie
folosite in materialele de presa.

• Victimele de catastrofe si de viol

Daca in foarte multe state comportamentul presei cuprivire la numele si imaginea
victimelor de viol este reglementat prin interdictii clare, nu acelasi lucru se intampla cu
privire la victimele catastrofelor.
Adesea victimele insele sau apartinatorii lor s-au plans si se pang ca un dezastru,
un incendiu, o sinucidere etc. sunt nenorociri personale suficient de dureroase ca sa mai
fie accentuate si de difuzarea lor publica.Pe de alta parte, presa protesteaza la randul ei,
agitand si in aceste conditii stindardul - firesc – al interesului cu care opinia publica
reactioneaza la situatii de acest fel.
In cele doua extreme se cere insa stabilit un echilibru bazat pe bunul simt.Mai
presus de cuvantul legii, in mod firesc ambiguu in situatii in care e greu de impacat
libertatea presei cu libertatea de a-ti trai durerea in intimitate, ar trebui sa prevaleze in
acest domeniu constiinta fiecaruia dintre slujitorii presei.

• Datele privind sanatatea persoanei

Plecand de la principiul recunoasterii secretului medical, in mai toate tarile

23
democratice, chestiunile referitoare la starea sanatatii persoanei sunt considerate de
domeniu privat cu exceptia publice, mai ales a acelora implicate in viata politica.
Este si acesta un domeniu in care presa e adesea incriminata , ori chiar subiect de
procese de “dezvaluire de fapte jenante”.La urma urmelor, ca si casa, ca si familia,
propriul organism, sanatatea si maladia sunt ale fiecaruia dintre noi, nu ale
comunitatii.Noi suntem cei care hotaram, in ultima instanta, daca si cati altii vor fi
informati atunci cand suntem suferinzi, daca si cine are dreptul sa ne vada astfel.

d)Lumina falsa si fictionalizarea

A pune pe cineva intr-o lumina falsa presupune a interpreta incorect fapte reale, a
adauga unor fapte reale, alte fapte care in context par credibile dar nu sunt adevarate, a
inlantui contextual cauze si consecinte care par logice, dar sunt imaginate, producand
daune onoarei si respectabilitatii unei persoane.
Cum se poate lesne observa , acest domeniu al legislatiei vietii private poate
inerfera cu diverse alte delicte, incepand de la calomnie, atunci cand demonstratia logica
a unui jurnalist nu poate fi probata pas cu pas, trecand prin fictionalizare, atunci cand
reclamantul poate dovedi ca o parte sau intreg discursul jurnalistic este inventat si
sfarsind cu dezvaluirea de fapte jenante, atunci cand acestea pot fi demonstrate de
reclamant ca nespecifice intregii sale personalitati.
Punerea intr-o falsa lunima ramane o problema destul de dificil de rezolvat pentru
ziaristi, fiindca – la fel ca si in cazul calomniei, si adesea coroborandu-se cu ea –
implica in aparare atat probarea faptului real ca fapt de interes public, cat si demonstrarea
bunelor intentii, mai ales atunci cand la mijloc sunt opinii si comentarii personale ale
jurnalistului.
Daca avem in vedere ca multe dintre materialele de presa provin din surse
confidentiale, care implica obligatia pastrarii privilegiului reporterului – deci
impoibilitatea unei demonstrari ferme a autenticitatii faptelor relatate – vom intelege ca
punerea intr-o lumina falsa, poate constitui, in multe cazuri, o reala primejdie chiar si
pentru cel mai onest dintre ziaristi.

e) Dreptul de publicitare a numelui si imaginii

Cel mai vechi element de drept al vietii private este cel referitor la publicitatea
numelui si imaginii.Total diferit de cele trei categorii discutate anterior, dreptul de
publicitate a numelui si imaginii are mai degraba un caracter comercial decat unul de
protectie propriu-zisa a vietii personale.El interfereaza astfel, intr-o mare masura cu
teoria dreptului de autor, cu deosebire ca aici nu avem de-a face cu produse ale unei
activitati intelectuale, ci cu insasi fiinta umana, reprezentata vizual sau prin numele sau.
Simultan cu dezvoltarea presei si mai ales cu cresterea importantei reclamei in
economia interna a oricarui organism de presa , a dfvenit, spre sfarsitul secoloulu trecut,
evident ca persoana umana trebuie protejata legal de primejdia sa, fara acordul sau,
chipul si numele sa fie utilizate in scopuri comerciale ori propagandistice de catre
intreprinderi, institutii sau alti cetateni.

24
 In ultimii cinzeci de ani , dreptul la publicitate s-a extins intr-un mod
impresionant si asupra unor sitiatii mult mai complexe.Dam aici exemplul unui celebru
animator de televiziune, Johnny Carson, , autor timp de aproape un deceniu al unui
show TV care incepea cu exclamatia “Here’s Johnny!”, a dat in judecata o firma
numita:
Here’s Johnny Portable Toilets Inc. , ce comercializeaza closete.Curtea de Apel a
Statelor Unite nu numai ca i-a admis dosarul, ci a considerat ofensator comentariul
publicitar al comerciantilor: “cel mai vestit comic din lime” aadaugat imaginii
closetului; deoarece in constiinta publicului, sintagma “Here’s Johnny” se confunda cu
imaginea binecunoscutului animator.

Studiu de caz: Fotografia unui cadavru

John Harte era singurul fotograf acre se afla la datori ain duminica din 28 iulie
1986 la ziarul Californian din Bakersfield.Dupa cateva indatoriri de rutina, el a auzit pe
radioemitatorul politiei despre un caz de inec la un lac situat in apropiere.Cand a ajuns
acolo, scafandri cautau corpul unui copil de 5 ani, care s-a inecat in timp ce innota cu
fratii sai.
In cele din urma scafandrii au gasit cadavrul; seriful i-a tinut pe curiosi la
distanta, in timp ce familia si oficilitatile se stransesera in jurul cadavrului.Echipa de la
TV nu a filmat in acel moment, dar Harte s-a aplecat pe sub mana serifului si a facut 8
poze.
Politica redactionala a ziarului Californian interzicea publicarea fotografiilor
cadavrelor.insa, conchizand ca fotografia va reaminti cititorilor sa fie atenti la copii lor
cand inoata, redactorul sef si-a dat aprobarea ca fotografia sa fie publicata.
Dupa publicarea fotografiei, cititorii au bombardat cotidianul cu telefoane,
scrisori, anulari de abonamente si achiar amenintari cu bomba.
Redactorul sef si-a recunoscut apoi greseala, ca nu ar fi trebuit sa publice
respectiva fotografie, insa ei erau de parere ca prin aceasta fotografie au informat
publicul cu privire la riscuri si ca a fost mai eficienta in promovcarea sigurantei decat
10000 de cuvinte.

Zilnic, in ziare si la televizor sunt publicate imagini si fotografii care pun accent
pe durere si tragedie.In apararea fotografiilor de acest gen se invoca de obicei argumentul
valorii de stire.Fotoreporterii insumeaza un eveniment intr-o maniera pe care mintea o
poate retine, captand acel portret “bogat in expresie, deoarece declanseaza toate emotiile
starnite de subiect”.In acest caz, Harte a actionat ca un profesionist brav, indeplinindu-si
rolul de reporter al problemelor de fiecare zi – incluzand neplacerile.

25
 BIBLIOGRAFIE

BERTRAND, Claude-Jean , Deontologia mijloacelor de comunicare, Iasi, Institutul

European, 2000.

BERTRAND, Claude-Jean (coord.), O introducere în presa scrisă şi vorbită, Iaşi,

Polirom, 2001.

CHRISTIANS, G. Clifford , Etica mass-media. Studii de caz, Iaşi, Polirom, 2001.

DEAVER, Frank, Etica in mass media, Bucuresti, Silex, 2004

MIROIU, Mihaela, Gabriela BLEBEA, Introducere în etica profesională, Editura Trei,

Bucureşti,2001

ONCIIU, Adrian,Probleme de etica in journalism, Asociatia Jurnalistilor Profesionisti

Din Iasi, 2001

RANDALL, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi,
Polirom, 1998.

RUNCAN, Miruna, Introducere în etică şi legislaţia presei, Bucuresti, All Educational,

1998

MATEI-SAVULESCU, Aura. MUNTEANU, Cristina. Etica si deontologie in mass-

media si relatii publice, Pitesti, Independenta Economica, 2004

26