Clasificarea construcţiilor

Această clasificare se face în funcţie de obiectivele urmărite: proiectare, prescripţii

tehnice, evidenţă economică sau statistică, planificarea şi organizarea lucrărilor,
documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin
elemente principale comune de proiectare şi execuţie. În clasificarea funcţională sau după
destinaţie se grupează construcţiile din punct de vedere al cerinţelor funcţionale şi
amplasamentului geografic. Din acest punct de vedere construcţiile se împart în clădiri şi
construcţii inginereşti. Clădirile sau construcţiile civile, industriale şi agricole adăpostesc
oameni şi alte vieţuitoare, activitatea omenească, de intemperiile atmosferice (viscol, ger,
vânt, ploaie, arşiţa soarelui etc.) făcând posibilă adaptarea la mediul geografic atât de
variat şi cu clime atât de diferite. Construcţiile inginereşti sunt toate celelalte construcţii,
căi de comunicaţii terestre şi pe apă, construcţiile hidrotehnice şi subterane, liniile de
transport ale energiei electrice etc.

[modifică] Condiţii tehnice pentru construcţii

Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă un ansamblu de

condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în
timp, rezistenţa la foc, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice,
arhitectonice, economico-organizatorice etc.

Durabilitatea reprezintă durata de funcţionare normală în timp a principalelor elemente

de construcţii, fără pierderea calităţii necesare exploatării optime şi poate fi: ridicată (de
gradul I) şi este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 şi 100 de ani; normală
sau obişnuită (de gradul III) între 20 şi 50 de ani.

Construcţiile cu durată de funcţionare sub 20 de ani se numesc provizorii.

Durabilitatea este determinată de materialele folosite, modul de proiectare şi execuţie,

condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la rezistenţa materialelor şi elementelor
de construcţii la diferite acţiuni cum ar fi: îngheţ-dezgheţ, umiditate, coroziune, acţiunea
biologică a microorganismelor cât şi acţiunea mediului înconjurător: agenţi atmosferici,
fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.

Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista la solicitări termice şi

mecanice produse în timpul şi din cauza incendiilor. Din punct de vedere al rezistenţei la
foc, elementele de construcţii depind direct de materialele din care se execută şi se
caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita rezistenţei la foc.
Combustibilitatea unui material sau element de construcţii reprezintă capacitatea acestuia
de a se aprinde şi de a arde în continuare şi din acest punct de vedere acestea se clasifică:
incombustibili (betonul, zidăria), greu combustibili sau semicombustibili (metalul
protejat, lemn ignifugat sau tencuit) şi combustibili (lemn, carton bitumat). Limita de
rezistenţă la foc este perioada de timp în care un element de construcţie supus unui
incendiu îşi păstrează stabilitatea.
Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor se referă la capacitatea lor portantă, deformaţii,
fisuri, cât şi la condiţiile de exploatare specifice fiecărei construcţii(uzură, şoc etc.).

Condiţiile fizice şi igienice de exploatare sunt legate de factorii de climat exterior şi

interior şi se referă la temperatură, umiditate, iluminare, viteza curenţilor de aer, gaze
nocive etc.

Condiţiile de ordin arhitectural asigură construcţiilor aspectul corespunzător destinaţiei

acestora, cu o plastică şi o compoziţie arhitectonică optimă.

Condiţiile economico-organizatorice privesc în general costul construcţiilor, tehnologia

de execuţie şi posibilităţile de industrializare, materiale folosite, soluţii tehnice, termenul
de execuţie şi punerea în funcţiune.

[modifică] Structura de rezistenţă a unei clădiri

Structura de rezistenţă reprezintă un ansamblu de elemente de construcţii, asamblate
astfel încât să asigure stabilitatea şi durabilitatea clădirii şi care preia sarcinile care îl
solicită şi le transmite terenului de fundare. Proiectarea structurii de rezistenţă a unei
clădiri este un proces complex şi soluţia aleasă trebuie să îndeplinească un set de cerinţe
de bază şi anume:

• inginereşti - în sensul că trebuie să aibă siguranţă satisfăcătoare în ceea ce priveşte

stabilitatea de formă şi poziţie şi să fie exploatabilă în condiţii optime;
• arhitecturale - structura trebuie să corespundă funcţiunii ei şi să prezinte calităţi
estetice, să prezinte plastic funcţionalitatea adică aspectul exterior să fie corelat cu
conţinutul;
• economice - care se referă la consumul de materiale (folosirea materialelor locale
şi mai puţin a celor energofage) iar costul clădirii să fie mic;

[modifică] Fundaţii

Fundaţia este elementul de construcţie care se află în contact direct cu terenul bun de
fundare şi transmite acestuia toate încărcăturile care acţionează construcţia. Fundaţia este
partea principală a structurii de rezistenţă a clădirii prin intermediul căreia se realizează
încastrarea în pământ. Deoarece pământul de fundare are caracteristici inferioare celor ale
materialelor de construcţii folosite pentru realizarea fundaţiilor, forma lor este în general
evazată, sugerând o analogie cu rădăcinile arborilor. Capacitatea portantă a terenului este
presiunea maximă pe care o poate suporta terenul de fundare, fără a exista pericolul
ruperii acesteia sau a unor tasări care să pericliteze construcţia. Capacitatea portantă
depinde de natura pământurilor în care se amplasează fundaţia şi în funcţie de prezenţa
forţelor de legătură între particolele solide ale acestora, pământurile pot fi coezive sau
necoezive. Pământurile coezive sunt pământurile prăfoase şi cele argiloase (praf argilos,
praf argilo-nisipos, praf nisipos) cu coeziune şi plasticitate mijlocie sau redusă.
Coezivitatea şi plasticitate mare sau foarte mare au pământurile argiloase (argila grasă,
argila, argila prăfoasă, argila nisipoasă), comportarea lor sub solicitări depinzând de
starea fizică şi conţinutul de apă, prezentând fenomenul de umflare - contracţii la variaţii
de umiditate, ceea ce necesită măsuri adecvate la executarea fundaţiilor. În categoria
pământurilor necoezive se încadrează blocurile formate din bucăţi mari de roci,
bolovănişurile, pietrişurile şi nisipurile.

[modifică] Clasificarea fundaţiilor

• După adâncimea de fundare (adâncimea la care se găseşte terenul bun de fundare)

sunt:
o fundaţii de suprafaţă (de mică adâncime) sau fundaţii directe;
o fundaţii de adâncime sau fundaţii indirecte (fundaţii pe piloţi, chesoane,
puţuri, coloane etc.).
• După modul de execuţie faţă de nivelul apelor subterane sunt:
o fundaţii executate deasupra nivelului apei freatice (fundaţii executate sub
apă).
• După materialele folosite sunt:
o fundaţii din lemn;
o fundaţii rigide din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian;
o fundaţii elastice din beton armat.
• După forma lor în plan se deosebesc:
o fundaţii izolate;
o fundaţii continue sub ziduri sau stâlpi (tălpi continue);
o fundaţii cu reţele de grinzi (tălpi încrucişate);
o fundaţii pe radier general (placă cu grinzi, placă continuă)
• După tehnologia de execuţie, pot fi:
o fundaţii monolit executate direct pe şantier, în groapa de fundaţie;
o fundaţii prefabricate executate în ateliere specializate, pe şantier făcându-
se doar montarea lor.

[modifică] Alegerea tipului de fundaţie

Alegerea tipului de fundaţie se face pe baza unei analize tehnico-economice a structurii

de rezistenţă în ansamblu şi se ţine seama de:

• condiţii climatice (adâncimea de îngheţ, cantitatea de precipitaţii etc.);

• condiţii hidrogeologice ale terenului (ape subterane şi de suprafaţă, precipitaţiile
lor chimice, agresivitate, posibilitatea pătrunderii acestora în fundaţie);
• gradul de importanţă al clădirii;
• seismicitatea regiunii.

[modifică] Fundaţiile de lemn

Se execută la construcţiile cu structura de rezistenţă şi închidere din lemn cu durata de

exploatare a acestor fundaţii fiind în funcţie de specia de lemn şi natura terenului, în
general 15-20 ani.
[modifică] Fundaţiile de zidărie de piatră

Se folosesc în zonele în care piatra este material economic şi pentru construcţii cu regim
de înălţime mic.

[modifică] Fundaţii din beton

Fundaţiile din beton se execută în mod obişnuit din beton ciclopian, beton simplu şi beton
armat.

[modifică] Pereţi

Pereţii sau zidurile sunt elemente de construcţii verticale care îndeplinesc următoarele
funcţii:

• preiau şi transmit fundaţiilor clădirii greutatea proprie şi în unele cazuri şi

încărcăturile provenite de la alte elemente ca planşee, grinzi, acoperişuri;
• închid clădirea spre exterior protejând interiorul acesteia împotriva agenţilor
atmosferici şi asigură izolarea termică şi fonică;
• compartimentează clădirea în interior în funcţie de destinaţie;
• asigură rezistenţa construcţiei la solicitări orizontale (vânt, cutremur).
• După materialul din care sunt alcătuiţi, pereţii se deosebesc:

1.pereţi din zidărie din lut, piatră naturală, cărămidă, înlocuitori de cărămidă, blocuri mici
de beton etc.; 2.pereţi din lemn; 3.pereţi din elemente metalice; 4.pereţi din sticlă,
azbociment; 5.pereţi din materiale uşoare; 6.pereţi din materiale plastice;

• După rolul în construcţii, se deosebesc:

1.pereţi de rezistenţă (portanţi) care preiau şi transmit la fundaţie greutatea proprie şi

încărcăturile provenite de la acoperiş, planşee, ziduri etc.; 2.pereţi autoportanţi care
preiau numai greutatea lor proprie; 3.pereţi purtaţi care reazemă pe elementele structurale
(planşee, grinzi) şi le transmit acestora încărcările din greutatea proprie.

• După poziţia în construcţie, se deosebesc:

1.pereţi situaţi sub nivelul terenului natural; 2.pereţi amplasaţideasupra terenului natural;
3.pereţi interiori; 4.pereţi exteriori.

• După modul de execuţie, pereţii pot fi:

1.executaţi monolit, prin turnare (lut, beton); 2.executaţi prin zidire cu cărămizi, blocuri,
plăci şi mortarede legătură; 3.executaţi prin mortare de elemente prefabricate din lemn,
beton, elemente uşoare etc. şi materiale de legătură (de asamblare).

[modifică] Stâlpi
Stâlpii sunt elemente de construcţie verticală care preiau incărcările date de elmentele
orizontale ale structurii de rezistentă(grinzi,planşee,şarpante) sau de alte părţi ale
structurii care reazemă pe ei şi le transmit la fundaţii. După materialele din care se
realizează, stâlpii pot fi din:

-lemn

-zidări diverse

-beton armat(cu armătură flexibilă sau rigidă)

-metalici

Stâlpii din lemn se utilizează la executarea construcţiilor provizorii, a magaziilor,

depozitelor sau a altor construcţii de mică importanţă. La construcţiile agrozootehnice,
când lemnul este material local, structura de rezistenţă (deci şi stălpii) se execută din
lemn. Stâlpii din lemn pot avea in secţiune transversală formă circulară sau poligonală,
pot fi realizaţ dintr-un singur element sau din mai multe elemente solidarizate între ele.

Stâlpii din zidărie sunt utilizaţi la diferite tipuri de construcţii de imporanţă redusă. Stâlpii
din zidărie de cărămidă trebuie să aibă latura secţiunii transversele de cel puţin o
cărămidă. În cazuri speciale, la stâlpii care trebuie să preia încărcări mari sau la stălpii de
înălţime mare, în zidărie se înglobează bare de oţel-beton (zidăria de armată).

Stâlpii metalici se utilizează la construcţii diverse cum ar fi hale industriale, clădiri civile
sau industriale. Stâlpii metalici se utilizează în general la structurile care au condiiţii
deosebite de încărcare şi/sau exploatare. Stâlpii metalici pot fi relizaţi cu diferite forme în
secţiune transversală în funcţie de tipurile de produse de oţel ce se folosesc la executarea
acestora. Astfel stâlpi metalici pot fi relizaţi având secţiunea transversală simplă sau
compusă.

Stâlpii din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenţi la aproape toate
tipurile de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin turnarea
betonului la faţa locului (monolit) sau prin prefabricare. Stâlpii clădirilor civile şi
indrustriale realizaţi monolit au în general, secţiunea transversală de formă pătrată sau
dreptunghiulară şi mai rar. În forma de T, I , circurară sau poligonală. Stălpii prefabricaţi
pentru a rezulta de greutate cât mai redusă, tubulară sau compusă au secţiunea traversală
subformă de T, I tubulară sau compusă. (cu goluri, cu zăbrele etc.)

[modifică] Acoperişuri

Acoperişurile elemente de construcţii care închid clădirile la partea superioară, cu scopul

de a proteja împotriva intemperiilor.

[modifică] Scări
Scările sunt elemente de construcţii care asigură legătura pe verticală între diferite nivele
(etaje) ale clădirii, precum şi între trotuar şi interiorul clădirii prin elemente orizontale
denumite trepte, aşezate denivelat unele în raport cu altele, de regulă echidistant.
Elementele din care este alcătuită o scară sunt: rampa cu trepte şi contratrepte, podestul
sau odihna, vangurile, balustrada cu mâna curentă.

[modifică] Elemente şi lucrări de finisaj

[modifică] Definiţia şi rolul lor

Lucrările de finisaj au rol constructiv, funcţional, decorativ şi igienico-sanitar şi se

execută, în general, după ce întreaga clădire de roşu (fundaţii, pereţi) şi acoperişul au fost
terminate. Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii,
tapete, tâmplărie.

[modifică] Pardoseli

Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se aplică pe
partea superioară a planşeelor. Pardoseala are o structură diferită în cadrul aceleiaşi hale
agro-zootehnice în funcţie de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să îl îndeplinească
şi se deosebesc principalele tipuri:

• suprafeţe destinate circulaţiei utilajelor, oamenilor şi animalelor;

• suprafeţe de depozitare a producţiei agricole;
• suprafeţe pentru odihna animalelor;
• suprafeţe care acoperă canalele pentru instalaţii diverse.

[modifică] Tencuieli

Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafaţa brută a pereţilor, tavanelor
sau a altor elemente de construcţii, având rol estetic, igienic şi de protecţie împotriva
agenţilor exteriori (intemperii, radiaţii etc.) sau interiori (apă şi vapori de apă), a gazelor,
focului şi a altor agenţi şi acţiuni chimice şi mecanice din mediul ambiant.

[modifică] Condiţii tehnice pentru tencuieli

Condiţiile tehnice impun tencuielilor anumite proprietăţi legate de domeniul de aplicare,

de cerinţe de exploatare etc., şi sunt:

• condiţii capitale, legate de durabilitate, determină menţinerea în timp a

caracteristicilor fizice, chimice şi mecanice ale tencuielilor, având în vedere
condiţiile mediului ambiant;
• condiţii mecanice - se referă la legătura cu stratul suport şi fisurile care pot
apărea;
• condiţii fizice şi igienice de exploatare;
 • condiţii de ordin arhitectural-estetic;
• condiţii economica-organizatorice.

[modifică] Clasificarea tencuielilor

• După poziţia lor în construcţie se deosebesc: tencuieli interioare şi exterioare.

• După materialul suport pe care se aplică, pot fi: pe cărămidă, pe beton greu sau
uşor, pe zidărie din piatră, pe şipci, pe trestie etc.
• După tehnologia de execuţie, tencuielile pot fi: umede, semiumede sau uscate.
• După modul de prelucrare a feţei văzute, tencuielile se clasifică în: 1.tencuieli
brute cu faţa văzută prelucrată grosier (la suprafeţele subsolurilor, calcane,
poduri) având funcţia principală de protecţie; 2.tencuieli drişcuite, netezite cu
drişca din lemn; 3.tencuieli gletuite, sunt drişcuite pe care se aplică un strat
subţire de var sau ipsos, netezire cu drişca metalică; sunt folosite în special pentru
netezirea suprafeţelor care urmează a fi vopsite cu ulei; 4.tencuieli sclivisite la
care faţa vizibilă se prelucrează cu pastă de ciment, netezind-o cu drişca de oţel;
sunt folosite la încăperi cu umiditate mare; 5.tencuieli decorative folosite la clădiri
monumentale.

[modifică] Zugrăveli şi vopsitorii

Lucrările de finisaj prin care se aplică pe suprafaţa elementelor de construcţie un strat

subţire dintr-o suspensie de pigmenţi în apă se numesc zugrăveli. Dacă stratul este
alcătuit dintr-o suspensie de ulei sau emulsie, lucrările de finisaj se numesc vopsitorii.
Zugrăvelile şi vopsitoriile se execută în scopul menţinerii stratului suport în condiţii de
igienă, protejării hidrofuge, ignifuge şi anticorozive cât şi pentru a crea un aspect
decorativ, ele se execută manual sau mecanizat. Văruitul sau spoitul cu var este cea mai
simplă zugrăveală şi se execută cu lapte de var stins. Zugrăvelile simple cu compoziţii pe
bază de ulei (pentru a adera mai bine la tencuială) se întrebuinţează numai la interior, pe
suprafeţe şi locuri uscate. Se execută dintr-un grund compus din humă, clei şi culoare,
care se amorsează cu o soluţie foarte diluată de săpun peste care se dau două sau trei
straturi de zugrăveală preparate cu clei animal. Tavanele se execută cu praf de caolin sau
alb de zinc. Vopsitoriile în ulei se execută pe tencuieli, tâmplărie din lemn sau metal, ţevi
sau radiatoare etc.

[modifică] Lucrări de tâmplărie

Ferestrele şi uşile sunt elemente de construcţie care trebuie să asigure iluminarea şi

ventilarea naturală a încăperilor, accesul în clădire precum şi legătura pe orizontală între
diferite încăperi ale construcţiilor. Realizarea uşilor şi ferestrelor caracterizează lucrările
de tâmplărie care se execută în ateliere şi fabrici speciale. Tâmplăria se realizează din
lemn, metal sau materiale plastice. Elementele auxiliare ale tâmplăriei, fixate pe uşi,
formează feroneria şi asigură exploatarea acestora şi fixarea în poziţie închisă sau
deschisă.

[modifică] Tâmplărie PVC

Tâmplăria reprezintă un element important al unei construcții fiind răspunzătoare în cea
mai mare parte de confortul termic și fonic dintr-o locuință. Alegerea sistemului de
tâmplărie trebuie făcută cu mare atenție astfel încât avantajele să fie multiple. Se va ține
cont de tipul de material ce urmează a fi folosit (PVC, aluminiu, lemn stratificat, etc.), de
proveniența acestuia (austriac, german, belgian, turcesc, etc.) dar și de firma
producătoare de tâmplărie. Este de retinut un aspect foarte important, și anume: 41% din
caldură ce se găsește intr-o clădire se pierde prin ferestre, deși suprafața acestora
reprezintă aproximativ 15%-30% din suprafața totală a clădirii. De aceea aveți nevoie de
tâmplăria potrivită din PVC sau aluminiu. PVC-ul nu dăunează sănătății oamenilor și
nici mediului înconjurător fiind reciclabil 100%, în plus durabilitatea este apreciată la
peste 25 de ani.

• pentru o izolare termică și fonică superioară structura tetracamerală și

pentacamerală a profilelor în combinație cu geamul termoizolator LOW-E duce la
obținerea unui coeficient de transfer termic redus de până la 1,4 W/m2K;
• prin utilizarea unor armături din otel zincat de 1,5 mm se conferă rigiditate și
rezistenţă mecanică ridicată în exploatare;
• profilele vor fi ecologice, extrudate, utilizând aditivi ecologici pe bază de Ca-Zn.
 TRANSPORTUL ŞI PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI

12.1.TRASPORTUL BETONULUI

Transportul betonului trebuie efectuat luând măsurile necesare pentru a preveni

segregarea, pierderea componenţilor sau contaminarea betonului.

12.1.1. Mijloacele de transport trebuie 313b12d să fie etanşe, pentru a nu permite

pierderea laptelui de ciment.

12.1.2. Transportul betoanelor cu tasare mai mare de 50 mm: se va face cu autoagitatoare,

iar a betoanelor cu tasare de maxim 50 mm. cu autobasculantele cu benă, amenajate
corespunzător.

Transportul local al betonului se poate efectua cu bene, pompe, vagoneţii, benzi

transportoare, jgheaburi sau tomberoane.

12.1.3. Pe timp de arşiţă sau ploaie, în cazul transportului cu autobasculante pe distanţe

mai mari de 3 km., suprafaţa liberă de beton trebuie să fie protejată, astfel încât să se
evite modificarea caracteristicilor betonului urmare a modificării conţinutului de apă.

12.1.4. Durata maximă posibilă de transport depinde în special de compoziţia betonului şi

de condiţiile atmosferice. Durata de transport se consideră din momentul încărcări
mijlocului de transport şi sfârşitul descărcării acestuia şi nu poate depăşi valorile
orientative prezentate în tabelul 12.1., pentru cimenturi de clase C 32,5/42,5 decât dacă se
utilizează aditivi întârzietori.

Tabelul 12.1.

Durata maximă de transport a betonului cu autoagitatoare

Durata maximă de transport

Temperatura amestecului de
beton (minute)
Cimenturi de clasa Cimenturi de clasa
(°C)
32,5 ≥ 42,5
10° < t ≤ 30° 50 35
T < 10° 70 50

În general se recomandă ca temperatura betonului proaspăt ,înainte de turnare, să fie

cuprinsă între (53) °C.
În situaţia betoanelor cu temperaturi mai mari de 30°C sunt necesare măsuri suplimentare
precum:

- stabilirea de către un institut de specialitate sau un laborator autorizat a unei tehnologii

adecvate de preparare, transport, punere în operă şi tratarea betonului şi folosirea unor
aditivi întârzietori eficienţi, etc.

în cazul transportului cu autobasculante, durata maximă se reduce cu 15 minute faţă de

limitele din tabelul 12.1.

12.1.5. Ori de câte ori intervalul de timp dintre descărcare şi reâncărcare cu beton a
mijloacelor de transport depăşesc o oră precum şi la întreruperea lucrului, acestea vor fi
curăţate cu jet de apă. În cazul autoagitatoarelor, acestea se vor umple cu cca. 1 m3 de apă
şi se va roti cu viteză maximă timp de 5 minute după care se vor goli complet de apă.

12.2. PREGĂTIREA TURNĂRII BETONULUI

12.2.1. Executarea lucrărilor de betonare poate să înceapă numai dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:

a) întocmirea procedurii pentru betonarea obiectului în cauză şi acceptarea

acesteia de către

învestitor;

b) sunt realizate măsurile pregătitoare, sunt aprovizionate şi verificate

materialele

componente (agregate, ciment, aditivi, adaosuri, etc.) şi sunt în stare de funcţionare

utilajele şi dotările necesare, în conformitate cu prevederile procedurii de execuţie în
cazul betonului preparat pe şantier;

c) sunt stabilite şi instruite formaţiile de lucru, în ceea ce priveşte tehnologia de

execuţie şi

măsurile privind securitatea muncii şi PSI;

d) au fost recepţionate calitativ lucrările de săpături, cofraje şi armături (după

caz);

e) în cazul în care, de la montare la recepţionarea armăturii, a trecut o perioadă

îndelungată
(peste 6 luni) este necesară o inspectare a stării armăturii de către o comisie alcătuită din
beneficiar, executant, proiectant şi reprezentantul ISCLPUAT care va decide
oportunitatea expertizării stării armăturii de către un expert sau un institut de specialitate
şi va dispune efectuarea ei; în orice caz, dacă se constată prezenţa frecventă a ruginei
neaderente, armătura - după curăţire - nu trebuie să prezinte o reducere a secţiunii sub
abaterea minimă prevăzută în standardele de produs; se va proceda apoi la o nouă
recepţie calitativă:

f) suprafeţele de beton turnate anterior şi întărite, care vor veni în contact cu

betonul

proaspăt, vor fi curăţate de pojghiţă de lapte de ciment (sau de impurităţi); suprafeţele nu

trebuie să prezinte zone necompacte sau segregate şi trebuie să aibă rugozitatea necesară
asigurării unei bune legături între cele două betoane;

g) sunt asigurate posibilităţile de spălare a utilajelor de transport şi punere în

operă a

betonului;

h) sunt stabilite, după caz, şi pregătite măsurile ce vor fi adoptate pentru

continuarea

betonării în cazul intervenţiei unor situaţii accidentale (staţia de betoane şi mijloace de

transport de rezervă, sursă suplimentară de energie electrică, materiale pentru protejarea
betonului, condiţii de creare a unui rost de lucru, etc.);

i) nu se întrevede posibilitatea intervenţiei unor condiţii climatice nefavorabile

(ger, ploi

abundente, furtună, etc.);

j) în cazul fundaţiilor, sunt prevăzute măsuri de dirijare a apelor provenite din

precipitaţii,

astfel încât acestea să nu se acumuleze în zonele ce urmează a se betona;

k) sunt asigurate condiţiile necesare recoltării probelor la locul de punere în

operă şi

efectuării determinărilor prevăzute pentru betonul proaspăt, la descărcarea din mijlocul

de transport;

l) este stabilit locul de dirijare a eventualelor transporturi de beton care nu

îndeplinesc
condiţiile tehnice stabilite şi sunt refuzate.

12.2.2. În baza verificării îndeplinirii condiţiilor punctului 12.2.1., se va consemna

aprobarea începerii betonării de către: responsabilul tehnic cu execuţia, reprezentantul
beneficiarului şi în cazul fazelor determinante proiectantul, reprezentantul ISCLPUAT, în
conformitate cu prevederile programului de control al calităţii lucrărilor-stabilite prin
contract.

12.2.3. Aprobarea începerii betonării trebuie să fie reconfirmată, pe baza unor noi
verificări, în cazurile în care:

*au intervenit evenimente de natură să modifice situaţia constatată la data aprobării

(intemperii, accidente, reluarea activităţii la lucrări sistate şi neconservate);

*betonarea nu a început în intervalul de 7 zile, de la data aprobării.

12.2.4. Înainte de turnarea betonului, trebuie verificată funcţionarea corectă a utilajelor

pentru transportul local şi compactarea betonului.

12.2.5. Se interzice începerea betonării înainte de efectuarea verificărilor şi măsurilor

indicate la punctul 12.2.1.

12.3. REGULI GENERALE DE BETONARE

12.3.1. Betonarea unei construcţii va fi condusă nemijlocit de conducătorul tehnic al

punctului de lucru. Acesta va fi permanent la locul de turnare şi va supraveghea
respectarea strictă a prevederilor prezentului cod şi procedurii de execuţie.

12.3.2. Betonul va fi pus în lucru la un interval cât mai scurt de la ducerea lui la locul de
turnare. Nu se admite depăşirea duratei maxime de transport şi modificarea consistenţei
betonului.

12.3.3. La turnarea betonului trebuie respectate următoarele reguli generale:

a) cofrajele de lemn, betonul vechi sau zidăriile – care vor veni în contact cu
betonul

proaspăt – vor fi udate cu apă cu (23) ori înainte şi imediat înainte de turnarea
betonului, dar apa rămasă în denivelări va fi înlăturată;

b) din mijlocul de transport, descărcarea betonului se va face în: bene,

pompe, benzi

transportoare, jgheaburi sau direct în lucrare;

 c) dacă betonul adus la locul de punere în operă nu se încadrează în limitele
de

consistenţă admise sau prezintă segregări, va fi refuzat fiind refuzată punerea lui în
lucrare; se admite îmbunătăţirea consistenţei numai prin folosirea unui superplastifiant;

d) înălţimea de cădere liberă a betonului nu trebuie să fie mai mare de 3,00

m. - în cazul

elementelor cu lăţime de maximum 1,00 m. – şi 1,50 m. - în celelalte cazuri, inclusiv

elemente de suprafaţă (plăci, fundaţii, etc.);

e) betonarea elementelor cofrate pe înălţimea mai mari de 3,00 m se va

face prin

ferestre laterale sau prin intermediul unui furtun sau sub (alcătuit din tronsoane de formă
tronconică), având capătul inferior situat la maximum 1,50 m de zona care se betonează;

f) betonul trebuie să fie răspândit uniform în lungul elementului,

urmărindu-se

realizarea de starturi orizontale de maximum 50 cm înălţime şi turnarea noului strat

înainte de începerea prizei betonului turnat anterior;

g) se vor lua măsuri pentru a se evita deformarea sau deplasarea armăturilor

faţă de

poziţia prevăzută, îndeosebi pentru armăturile dispuse la partea superioară a plăcilor în

consolă; dacă totuşi se vor produce asemenea defecte, ele vor fi corectate în timpul
turnării;

h) se va urmări cu atenţie înglobarea completă în beton a armăturii,

respectându-se

grosimea stratului de acoperire, în conformitate cu prevederile proiectului;

i) nu este permisă ciocănirea sau scuturarea armăturii în timpul betonării şi

nici

aşezarea pe armături a vibratorului;

j) în zonele cu armături dese se va urmări cu toată atenţia umplerea

completă a
secţiunii, prin îndesarea laterală a betonului cu şipci sau vergele de oţel, concomitent cu
vibrarea lui; în cazul în care aceste măsuri nu sunt eficiente, se vor crea posibilităţi de
acces lateral al betonului, prin spaţii care să permită pătrunderea vibratorului;

k) se va urmării comportarea şi menţinerea poziţiei iniţiale a cofrajelor şi

susţinerilor

acestora, luându-se măsuri operative de remediere în cazul unor deplasări sau cedări;

l) circulaţia muncitorilor şi utilajului de transport în timpul betonării se va

face pe

podine astfel rezemate încât să nu se modifice poziţia armăturii; este interzisă circulaţia
directă pe armături sau pe zonele cu beton proaspăt;

m) betonarea se face continuu, până la rosturile de lucru prevăzute în proiect

sau

proceduri de execuţie;

n) durata maximă admisă a întreruperilor de betonare, pentru care nu este

necesară

luarea unor măsuri speciale la rularea turnării, nu trebuie să depăşească timpul de

începere a prizei betonului; în lipsa unor determinări de laborator, acesta se va considera
de 2 ore de la prepararea betonului – în cazul cimenturilor cu adaosuri – şi respectiv 1,5
ore, în cazul cimenturilor fără adaos;

o) în cazul când s-a produs o întrerupere de betonare mai mare, reluarea

turnări aste

permisă numai după pregătirea suprafeţelor rosturilor, conform cap. 13 “Rosturi de

lucru”.

p) Instalarea podinilor pentru circulaţia lucrătorilor şi mijloacelor de

transport local al

betonului pe planşeele betonate, precum şi depozitarea pe ele unor schele, cofraje sau
armături este permisă numai după (2448) ore, în funcţie de temperatura mediului şi
tipului de ciment utilizat (de exemplu: 24 ore dacă temperatura este de peste 20°C şi se
foloseşte ciment de tip I de clasă mai mare de 32,5).

12.3.4. Betonarea diferitelor elemente de construcţie este prezentă în ANEXA IV.1.

12.4. COMPACTAREA BETONULUI

12.4.1. Betonul va fi astfel compactat încât să conţină o cantitate minimă de aer oclus.

12.4.2. Compactarea betonului este obligatorie şi se poate face prin diferite procedee,
funcţie de consistenţa betonului, tipul elementului, etc. În general compactare mecanică a
betonului se face prin vibrare.

Se admite compactarea manuală (cu maiul, vergele sau şipci, în paralel, după caz
ciocănirea cofrajelor) în următoarele cazuri:

*introducerea în beton a vibratorului nu este posibilă din cauza dimensiunilor secţiunii

sau desimii armăturii şi nu se poate aplica eficient vibrarea externă;

*întreruperea funcţionării vibratorului din diferite motive, caz în care betonarea trebuie să
continue până la poziţia corespunzătoare a unui rost;

*se prevede prin reglementări speciale (beton fluid, betoane monogranulare).

12.4.3. În timpul compactării betonului proaspăt se va avea grijă să se evite deplasarea şi

degradarea armăturilor şi/sau cofrajelor.

12.4.4. Betonul trebuie compactat numai atât timp cât este lucrabil.

12.4.5. Detalii privind procedeele de vibrare mecanică sunt prezentate în ANEXA IV.2.