De prea putine ori in viata suntem intrebati care sunt visele noastre, care ne sunt dorintele noastre cele

mai aprige, de ce alergam cu viteza catre viitor si ignoram trecutul pentru ca mai apoi sa ne plangem ca
viata a trecut pe langa noi.

Incepand din copilarie si pana la finalul vietii prea putini oameni stiu exact ce-si doresc. Poate unii dintre
ei nici macar nu considera ca trebuie sa-si doreasca ceva si ca traitul de pe o zi pe alta, fara perspective,
vise si dorinte, e ceva normal si firesc.

Am ajuns sa consider ca a visa, intr-o lume ca a noastra, e ceva mai mult decat un lux, e oarecum
apanajul curajosilor sau a nebunilor. Exista o vorba din batrani, pe care n-am inteles-o niciodata, ca
“daca mergi uitandu-te la stele iti rupi gatul”. Dar pe de alta parte exista si cuvintele Bibliei care spun:
“cere…si ti se va da, bate …si ti se va deschide”. Exista un amalgam contradictoriu de invataturi, povesti,
zicale, proverbe care ne spun lucruri contradictorii.

Pana la urma cum e mai bine? Sa visezi si sa speri ca visele tale devin realitate? Sau sa nu visezi si in cazul
asta nu te poate dezamagi nimic deoarece nu astepti nimic? Sunt chiar asa de dependenti unul de altul
visatul cu ochii deschisi si curajul?

Ar trebui sa invatam din primii ani de viata cum sa visam cu ochii deschisi si ce strategie a dorintelor sa
adoptam. Cat de tare trebuie sa ne dorim ceva? Cat de mult si cum trebuie sa visam la ceva? Sa invatam
sa facem diferenta intre ceea ce ne dorim cu adevarat si ceea ce e doar un moft de moment.

Cati s-au gandit pana acum ca pentru a-ti transforma visele in realitate e nevoie de o adevarata
strategie, care trebuie identificata, exersata si repetata de cate ori e necesar?

E foarte important ca noi sa invatam sa ne dorim mai mult de la noi. Sa invatam ca visatul cu ochii
deschisi e doar o planificare prealabila a vietii asa cum ne-am dori-o si care ne-ar face fericiti.