Etica si Deontologie

Definitie:

Etica este un demers care studiaza si analizeaza condita umana. Care sunt principiale ce
trebuie respectate pentru a avea o condita ireprosabila? A fura este un gest ilegal si imoral,nu
este bine. A imprumuta bani de la un prieten este o conduita total acceptabila pentru marea
masa a muritorilor,dar ea este foarte delicata pentru o personalitate politica,aceasta fiind poate
obligata a afec cateva mici servicii in schimb. Etica trateaza destre ce este acceptabil in condita.
Un cod etic poate enunta,spre exemplu,can imeni nu trebuie sa intre intr-un conflict de interese.
Deontologia le impune cetatenilor indatoriri. Un cod deontologic propune reguli stricte de
urmat. In cazul precedent,codul deontologic pooate genera o lege prin care este interzis sa se
imprumute bani altor persoane. Rădăcina etimologică a noţiunii deeti că se află în limba
greacă:ethos, iar noţiunea de morală îşi are rădăcina în limba latină:mores.

Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţăa

comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele
practice,iar morala este socotită: totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim
într-un mod omenesc; ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau
colectivi. Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită
împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine
şi rău. Morala este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori
dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău ( J. J. Wundenburger, 1993, p.XIV).În politică,
administraţie publică, afaceri, media, educaţie, medicină ş .a termenul preferat este cel de etică.
Termenul morală este legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privată s i etica în
viaţa publică (politică, civică, profesională).Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul
regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, prin
intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicareşi
supraveghere a aplicării acestor reguli.

1
Tipuri de etici:

a) Etici pentru situaţii încurcate - sunt cele care nu se referă la coduri, fiindcă acestea din
urmă sunt documente încărcate de o doză mare de idealism (sunt declaraţii oficiale, adesea de
faţadă, sub care se pot ascunde practici foarte diferite). Etica pentru situaţii încurcate
descoperăarii mai dramatice,cazuri negative. Slăbiciunea acestei abordări este aceea că,
accentuând pe cazul negativ, poate arunca o umbră generală asupra unei profesii. De exemplu,
în politică accentuează pe cinism şi compromitere, în administraţie pe corupţie, în medicină pe
neglijarea pacienţilor, în educaţie pe abuz de autoritateşi încredere,ş.a.) Partea bună a
concentrării pe cazuri negative rezidă din virtuţile pe care le conferă critica practicilor unui
domeniu. Acest demers sprijină corecţiile care trebuie făcute. Rolul eticii este mai degrabă cel
de a orienta pozitiv, dar nu orbşi nereflectiv, acţiunea.Etica pentru situaţii încurcate este
preferată de mass-media, aceasta căutând mai degrabă senzaţionalulşi scandalosul, pe care îl
consideră mai gustat de public.
b) Abordarea standard -nu se concentrează pe cazuri dramatice, ci pe trăsăturile unei
practici profesionale, trăsături cărora le aplică analize prin intermediul conceptelor
dedrepturişi datorii. De exemplu, doctorii au datorii mai mari decât alţi oameni să îşi ajute
semenii, asistenţii sociali la fel . Dascalii au mai multe drepturi să evalueze oamenii ca elevi să
le orienteze succesul. Ei auşi dreptul să pedepsească aşa cum, în alt registru, poliţiştii au
dreptul să uzeze de violenţă, parlamentarii să stabilească după ce legi trăim.

Formalizarea etica si codurile dascalului

Prin formalizare etică se înţelege formularea explicită, în scris, a idealurilor, valorilor,
principiilorşi normelor unei instituţii, organizaţii, asociaţii. Înseamnă elaborarea codurilor
etice.
Obiectivele unui astfel de cod sunt următoarele:
 -Ocupă locul lăsat liber între valorile cadru ale unei comunităţişi lege.
 -Contribuie la reputaţia, încrederea, respectul pe care beneficiarii unei activităţi îl
 au faţă de instituţia care prestează serviciul respectiv.

2
  -Promovează o imagine pozitivă a organizaţiei.
 -Influenţează crearea sentimentului de unicitateşi apartenenţă pentru membrii
grupului.
 -Este un cadru de referinţă în orientarea deciziilorşi orientarea acţiunii.
 -Arată angajamentul de principiu al conducătorilor
-Corelează relaţiile pur contractuale cu încredereaşi responsabilitatea.
 -Creează climatul etic, respectiv climatul în care acţiunile sunt percepute ca drepte.

Delimitări conceptuale

Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă înţelegerea
corectă a sensului şi semnificaţiei termenilor cu care aceasta operează. Aceasta, deoarece la
nivelul simţului comun, precum şi în unele studii, analize, interpretări sau discursuri
moralizatoare, în lucrări ştiinţifice sau articole de presă termenii de bază ai domeniului moral
sunt adesea utilizaţi în mod inadecvat. Un prim mod de utilizare inadecvată este stabilirea unui
raport de identitate între etică şi morală, ca noţiuni, sau între etic şi moral ca atribute ale unor
persoane, acţiuni, comportamente. Un al doilea mod inadecvat este utilizarea înpreună, în
acelaşi timp şi sub acelaşi raport, a celor doi termeni, sub forma binomului “etic şi moral” sau
“etico-moral”, sugerând cuprinderea lor sub acelaşi gen proxim, neidentificat, însă.
Pentru înlăturarea acestor neajunsuri vom preciza originea termenilor, precum şi evoluţia
acestora spre semnificaţia pe care au căpătat-o astăzi în cele mai multe dintre studiile etice.
Termenii etică şi morală au, la începuturile utilizării lor, anumite similitudini. Ei provin din
două culturi diferite dar, în devenirea lor istorică, aflate într-un proces de permanentă
influenţă: cultura greacă şi cea latină.
Chiar dacă iniţial cei doi termeni au circulat cu relativ acelaşi înţeles, filosofia modernă şi
contemporană le-au separat semnificaţiile, astfel că cei mai mulţi eticieni consideră etica drept
disciplina filosofică ce studiază morala, în timp ce aceasta din urmă are semnificaţia de obiect
al eticii, fenomen real, colectiv şi individual, cuprinzînd valori, principii şi norme, aprecieri şi
manifestări specifice relaţiilor interumane şi supuse exigenţei opiniei publice şi conştiinţei
individuale. Aderenţa la acest punct de vedere nu este unanimă, ea fiind mai pregnantă în
rândul filosofilor cu afinităţi spre cultura greacă, în timp ce romaniştii au preferat, o vreme, să

3
interpreteze ştiinţa despre morală cu acelaşi termen : filosofia morală sau pur şi simplu morală,
cu sensul de ştiinţă. În filosofia contemporană, însă, interpretarea eticii ca ştiinţă despre morală
a devenit predominantă, drept pentru care ne-o asumăm şi noi, în cadrul acestui curs.

Obiectul eticii
Încă din explicaţiile date termenilor de bază ai eticii am stabilit că obiectul eticii îl constituie
morala. Fie că acceptăm acest punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel care denumeşte ştiinţa
despre morală ca Filosofie morală sau Morală, obiectul său de studiu rămâne acelaşi: întreaga
sferă a moralei, cu determinaţiile sale teoretice, axate pe înţelegerea categoriilor etice
fundamentale, a binelui – reper fundamental al moralităţii şi categorie etică fundamentală şi cu
determinaţiile sale practice, legate de problematica fundamentală a vieţii morale.
Dicţionarul de filosofie (1978) propune următoarea definiţie: “Disciplină filosofică care
studiază problemele practice şi teoretice ale moralei” în timp ce în Dicţionarul său de filosofie,
Didier Julia preferă să denumească disciplina cu termenul Morală, definind-o ca “ştiinţa binelui
şi a regulilor acţiunii umane” şi ca “ştiinţă a scopurilor vieţii, a principiilor de acţiune” .
Ideea de bine este prezentă ca obiect al reflexiilor etice încă de la Platon şi Aristotel, acesteia
adăugându-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei, o problematică devenită tradiţională:
• cercetarea originii şi esenţei moralei;
• definirea şi determinarea noţiunilor de datorie, virtute, sensul vieţii şi fericirea etc.;
• elaborarea şi fundamentarea teoretică a unor sisteme de norme morale (coduri);
• cercetarea valorilor şi normelor morale specifice unor profesiuni (deontologia);
• cercetarea comportamentelor şi atitudinilor morale individuale şi colective (sociologia
moralei);
• cercetarea istoriei moralei şi inventarierea doctrinelor etice;
• studiul raporturilor dintre etică şi celelalte ştiinţe;
• fundamentarea gnoseologică şi analiza logică a judecăţilor şi normelor etice (metaetica).

4
Functiile eticii
Fiind o disciplină filosofică cu un caracter aparte, lumea moralei fiind eminamente o lume a
intersubiectivităţii, a interacţiunilor dintre indivizi, precum şi dintre individ şi grupurile umane
sau dintre grupurile umane, însele, rolul eticii nu se poate rezuma la o simplă critică a unor
concepte teoretice. Ea este deopotrivă o ştiinţă teoretică şi practică, descriptivă şi normativă,
reflexivă şi axiologică. Toate aceste laturi se regăsesc mai mult sau mai puţin evident în diferite
curente filosofice, astfel încât putem realiza o sinteză a principalelor funcţii ale eticii.
1. Funcţia cognitivă. Această funcţie a eticii se realizează prin cel puţin patru momente
distincte ale contactului cu lumea morală:
• momentul descriptiv, în care valorile, normele şi faptele morale sunt puse în evidenţă
ca realităţi descoperite sau de descoperit;
• momentul analitico-sintetic, în care toate acestea trec din planul empiric în cel
ştiinţific, fiind supuse metodelor de tip epistemic;
• momentul explicativ, în care intră în funcţiune doctrinele etice, acelea care dau seamă
de felul particular de interpretare a fenomenului moral;
• momentul comprehensiv, în care universul conceptual al eticii trece de la teoretician
spre producătorul de fapte morale, iluminându-l pe cale raţională sau intuitivă, între
cunoaşterea comună şi cea ştiinţifică realizându-se astfel necesara unitate.

2. Funcţia normativă (axiologică). Prezentăm această funcţie ca produsul relaţiei

inseparabile dintre valoare şi normă, în lumea moralei. Este de reţinut faptul că etica nu
crează norme; ea doar le descoperă ca fiind consecinţe ale universului axiologic, la
rîndul său originat în morala individuală şi colectivă. Rolul eticii este doar unul de
sistematizare, de conceptualizare, de raţionalizare şi de comunicare.

3. Funcţia persuasivă. Aşa cum remarca încă Aristotel, diferenţa între raţionamentul
categoric şi cel dialectic, specific ştiinţelor normative, printre care şi etica, este aceea că
spre deosebire de raţionamentul categoric în care totul este demonstrabil, în
raţionamentul dialectic intervine argumentarea, ca mijloc de convingere a
interlocutorului. Cu alte cuvinte, ştiinţele normative nu numai explică, ci şi conving,
chiar dacă, aşa cum interpretăm noi etica, nu este vorba de convingere pe calea

5
 manipulării conştiinţelor, ci de convingere pe calea deschiderii conştiinţei spre
raţionalitatea şi eficienţa respectării normelor, în eticile “consecinţionaliste”, respectiv
spre caracterul legic, indiscutabil, sacru al Legii morale, în eticile “deontologiste” .

1.Statutul dascalului in scoala

În clasă se simt cel mai bine, căci acolo sunt feriţi de răutate şi dispreţ. De multe ori sunt
învinuiţi pentru nereuşitele copiilor, pentru comportamentul lor rebel şi dezlănţuit şi atunci
sufletul li se umple de tristeţe ştiind câte eforturi stau în spatele acestei ,,îndeletniciri” aparent
facile. Impresia multora că munca lor se rezumă la cele patru-şase ore îi pun în faţa unei situaţii
nedrepte pentru că ei ştiu că activitatea de pregătire profesională continuă acasă în faţa
cărţilor, sau a calculatorului, ei ştiu că organizează serbări, excursii, sau stau în afara orelor de
curs pentru a-i pregăti pe elevi, sau pentru a întocmi proiecte de care vor beneficia aceştia.

În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii: organizator al procesului de învăţământ,

educator,partener al educaţiei, membru al corpului profesoral. Funcţia a dascalui a elevilor
exclude însă autoritarismul şi dirijismul, etichetarea represivă şi manipulantă a elevilor,
tendinţa de a le induce un comportament adaptativ şi conformist. Condiţiile pe care le asigură
spaţiul şcolar şi poziţia profesorului în clasă fac ca acesta să poată exercita o influenţă
importantă asupra elevilor.

Conceptul de partener al educaţiei se referă la raporturile profesorului cu alţi factori educativi,

îndeosebi cu părinţii, şi la concepţia după care profesorii şi elevii formează împreună o
comunitate şcolară.Şcoala este a doua instanţă de socializare, după familie, iar profesorul
trebuie să colaboreze cu toţi factorii educativi, să armonizeze educaţia formală cu cea
nonformală şi informală. El poate juca rolul de consultant al părinţilor, el împarte răspunderea
formării copiilor cu familia.

6
2.Codul etic al dascalului

 Cadrul didactic este obligat să trateze cu respect şi are dreptul să fie tratat cu respect de
toţi participanţii la actul educaţional desfăşurat într-o instituţie care oferă instrucţie şi
educaţie; este obligat şi are dreptul de a colabora cu toţi factorii implicaţi în procesul
didactic.
 Orice cadru didactic trebuie să fie informat asupra datei, scopului şi a persoanei care
efectuează controale de orice fel în ceea ce priveşte activitatea sa didactică
 Cadrul didactic este obligat să dovedească un comportament moral/ etic, demn şi
responsabil în instituţia unde îşi exercită profesia şi în afara acesteia dacă se află
împreună cu elevii.
 În exercitarea profesiei, cadrului didactic îi sunt interzise acţiunile care ar putea duce la
imparţialitate sau incorectitudine în relaţiile cu toţi participanţii la actul educaţional. Nu
pot fi acceptate sau oferite nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau
favoruri care pot compromite integritatea cadrului didactic
 Cadrul didactic care se abate de la oricare din normele mai sus amintite săvârşeşte
abateri profesionale de maximă gravitate şi vor fi sancţionate de Consiliul profesoral
 Cadrele didactice lezate vor informa Consiliile profesorale care vor face demersuri,
împreună cu celelalte foruri abilitate, pentru respectarea prevederilor prezentului Cod.

7
Bibliografie

1. Cucoş, Constantin – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002 ;

2.  Stoica, Marin – Pedagogie şcolară,  Ed.Gh.Alexandru, 1995 ;
3.  Educaţia pentru sănătate –Ghid pentru cadrele didactice-2003.
4. Teorii ale dreptăţii, Ediţie îngrijită de Adrian Miroiu, Editura Alternative, 1996.
5. A. Macintyre, Tratat de morală. După virtute, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998