Вы находитесь на странице: 1из 102

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA

ABSOLVENT:

BODALE DORIN
2008
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAŞI
FACULTATEA DE DREPT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA

ABSOLVENT:

BODALE DORIN
2008
CUPRINS

CONSIDERAŢII PRELIMINARE......................................................................................6

CAPITOLUL II..................................................................................................................12

NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE...........................12

2. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ......................................................................12

2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCŢIEI PUBLICE....................................................................14

2. 3 DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE............................................................................14

CAPITOLUL III................................................................................................................16

FUNCŢIONARUL PUBLIC.............................................................................................16

3. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI.......................................16

3. 2 CATEGORII DE FUNCŢII PUBLICE ŞI DE FUNCŢIONARI PUBLICI...............18

3. 3 CONSIDERAŢII GENERALE NECESARE PENTRU OCUPAREA FUNCŢIILOR


PUBLICE...........................................................................................................................21

CAPITOLUL IV................................................................................................................24

REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ŞI A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN


STATUTUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI..................................................................24

4. 1 CONSIDERAŢII GENERALE..................................................................................24

4. 2 RECRUTAREA ŞI PROMOVAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI....................28

4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI. ORGANIZAREA ŞI


DESFĂŞURAREA CONCURSURILOR.........................................................................28

4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCŢIONARII DEBUTANŢI................................33


4. 2. 3 EVALUAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI............................34

4. 2. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SPECIFICE FUNCŢIONARILOR PUBLICI


DEBUTANŢI.....................................................................................................................37

4. 2. 5 NUMIREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI...................................38

4. 2. 6 EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE INDIVIDUALE ALE


FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI..................................................................39

4. 2. 7 PROMOVAREA ŞI AVANSAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI..................42

4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ŞI INCOMPATIBILITĂŢILE FUNCŢIEI


PUBLICE...........................................................................................................................44

4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE.............................................................................44

4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCŢIEI PUBLICE................................................47

4. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARULUI PUBLIC.......................48

4. 4. 1 DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI...................................................48

4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI................................................54

4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI............................57

4. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI..............57

4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI


............................................................................................................................................61

4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI............................62

4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI..........................64

4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE


SERVICIU PUBLIC..........................................................................................................65

4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC............................65


4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU................................................70

4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC. MODALITĂŢI DE


ÎNCETARE........................................................................................................................73

4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCŢIONARILOR PUB LICI. CORPUL DE REZERVĂ


............................................................................................................................................77

CAPITOLUL V.................................................................................................................80

MANAGEMENTUL FUNCŢIILOR PUBLICE ŞI AL FUNCŢIONARILOR PUBLICI


............................................................................................................................................80

5. 1 AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI..................................80

5. 2 COMISIILE PARITARE............................................................................................84

5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ŞI REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A


FUNCŢIONARILOR PUBLICI........................................................................................89

CONCLUZII......................................................................................................................98

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................101
Capitolul I

CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Existenţa statului, înţeles sintetic ca putere organizată asupra unei populaţii, pe


un anumit teritoriu, a presupus, încă din momentele sale de început, o continuă adaptare
la dinamica vieţii economice, sociale şi politice. Răspunsurile pe care statul le-a oferit
cerinţelor venite în număr tot mai mare din partea societăţii s-au concretizat în creşterea
volumului şi a complexităţii funcţiilor sale, în multiplicarea atribuţiilor autorităţilor şi
organelor sale. Pe bună dreptate, Mircea Djuvara considera că „realitatea cea mai
puternică şi cea mai interesantă în drept, cea mai pasionantă de studiat este statul“1.
Potrivit teoriei separaţiei puterilor în stat, funcţiile pe care statul le dobândeşte
în asigurarea suveranităţii sale, funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia
judecătorească nu pot fi realizate decât prin exercitarea lor de către puteri independente,
reprezentate la nivel politico-juridic de organe corespunzătoare.
Pentru realizarea acestor funcţii ale statului se înfiinţează servicii publice, care,
la rândul lor, sunt înzestrate cu funcţii publice – atribuţii, competenţe şi răspunderi
specifice sarcinilor pe care acestea le realizează în scopul satisfacerii intereselor generale
ale societăţii2.
La nivel european au existăt puternice preocupări pentru reglementarea funcţiei
publice, fără a se confunda tradiţiile privitoare la funcţia publică cu apariţia unui statut

1
Djuvara, M., Teoria generală a dreptului, Bucureşti, vol. II, 1930, p. 16
2
Prisăcaru, V., Funcţionarii publici, Bucureşti Editura All Beck, 2004, p. 22
general. Funcţia publică există cu siguranţă cu mult înainte de a fi adoptat, în premieră
europeană, un statut general al funcţiei publice, în Spania anului 1852.
În România, reglementarea funcţiei publice, în sensul modern al accepţiunii, a
fost realizată prima dată de Regulamentele Organice. Urmează cronologic, prevederi ale
Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi ale Legii electorale din timpul lui Cuza,
precum şi cele ale Constituţiei din 1866, pentru ca abia prin Constituţia din 1923 să se
considere oportun momentul adoptării unui statut al funcţionarilor publici, concretizat
prin Legea din 19 iunie 1923, în vigoare până în 1940. Evoluţia ulterioară a
reglementărilor în materie a fost determinată de cursul evenimentelor care au îndepărtat
societatea românească de pe calea unei democraţii autentice. Un moment relevant în
scurta prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice este adoptarea Constituţiei
României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a Statutului
funcţionarului public, prin Legea nr. 188/1999.
Doctrina juridică nu a avut şi nu are un punct de vedere unitar asupra
problematicii funcţiei publice, cu atât mai mult cu cât reglementările în materie diferă în
funcţie de perioada istorică şi de realitatea statală la care ne raportăm uneori, aceste
reglementări nefiind altceva decât un instrument de impunere a unor concepţii politice.
Asupra naturii juridice a funcţiei publice s-au exprimat diferite puncte de
vedere, cele mai semnificative fiind cele constituite în teoria situaţiei contractuale şi în
teoria statului legal. Prima teorie a încercat definirea funcţiei publice fie prin intermediul
unor instituţii de drept civil (contractul de mandat), fie prin intermediul unor instituţii de
drept administrativ (contractul administrativ). Mai recent, s-a făcut apel la instituţii ale
dreptului muncii (contractul individual de muncă) pentru a explica natura juridică a
funcţiei publice. Cea de-a doua teorie importantă infirmă caracterul contractual al funcţiei
publice şi o înţelege ca pe un statut legal, instituit printr-un act de autoritate, concepţie
care, aşa cum vom arăta, este preluată şi de legiuitorul nostru constituant.
Dintr-o asemenea perspectivă, definirea funcţiei publice nu pare a fi o sarcină
prea uşoară. În doctrina interbelică, funcţia publică a fost înţeleasă ca fiind „complexul
de puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în
vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică
care, executând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru
care a fost creată funcţiunea“3.
Într-o definiţie mai recentă, funcţia publică este considerată „situaţia juridică a
persoanei fizice – învestită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi
publice – ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţilor care formează conţinutul
juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a investit“4.
Prezentarea a două dintre definiţiile de referinţă în materie nu a avut pretenţia de
epuizare a posibilelor perspective de analiză a noţiunii de funcţie publică, cu atât mai
mult cu cât potrivit definiţiei legale, întâlnită în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarului public, art. 3 şi în actele normative care îşi au temeiul în această Lege,
funcţia publică este ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea şi
instituţia publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale.
După o scurtă prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice şi a
principalelor probleme care au fost ridicate de către doctrina juridică în ceea ce priveşte
natura juridică şi definirea noţiunii de funcţie publică, vom încerca în cele ce urmează să
oferim un punct de vedere asupra semnificaţiei unor prevederi ale Constituţiei României
în legătură cu funcţia publică.
Cele mai importante prevederi ale Constituţiei privind funcţia publică se
întâlnesc în art. 16 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. j). În art. 16 din Constituţia României
din 1991, modificată în 2003, se consacră principiul potrivit căruia funcţiile şi demnităţile
publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de către persoanele care au
cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între
femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
Prin legea de revizuire a Constituţiei a fost eliminată condiţia de avea numai
cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice, fiind aşadar posibilă
ocuparea de funcţii publice şi de către persoanele care au dublă cetăţenie, fapt mai
apropiat de spiritul reglementărilor europene5.

3
Negulescu, P., Tratat de drept administrativ. Principii generale, vol. I, Institutul de Arte Grafice
Bucureşti, 1934, p. 522
4
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck, 2001, p. 554
5
Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I., Tănăsescu, S., Constituţia României revizuită, comentarii
şi explicaţii, Bucureşti, Editura All Beck, 2004
Art. 73 alin. (3) din Constituţie, care statuează categoriile de legi pe care le
adoptă Parlamentul, în enumerarea tuturor domeniilor care sunt reglementate prin lege
organică, menţionează statutul funcţionarilor publici la litera j) şi, separat, la lit. p)
regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială.
Semnificaţia acestei prevederi este diferenţierea între regimul statutar al
funcţionarilor publici şi regimul contractual al celorlalte categorii de salariaţi, pentru că,
în concepţia legiuitorului constituant român, funcţionarul public aparţine ramurii
dreptului public, deosebindu-se fundamental de salariat. Totodată prin faptul că domeniul
de reglementare a statutului funcţionarului public este cel al legii organice, este subliniată
şi importanţa deosebită pe care funcţia publică şi funcţionarul public le au în sistemul
constituţional şi legal.
O discuţie interesantă este legată de determinarea funcţiilor publice şi implicit a
categoriilor de funcţionari publici. Interpretarea art. 40 alin (3) şi art. 54 alin. (2) din
Constituţie, în coroborare cu prevederile altor articole din Constituţie care fac referire la
alte categorii de funcţii publice, ne îndreptăţesc să considerăm că au calitatea de
funcţionari publici nu doar persoanele care ocupă o funcţie publică în autorităţile sau
organele administraţiei publice, ci şi judecătorii Curţii Constituţionale, magistraţii,
cadrele active ale armatei, poliţiştii, personalul didactic (din învăţământul de stat),
personalul vamal, personalul silvic.
Categoriilor de funcţionari amintite li se aplică prevederile unor legi speciale,
alături, desigur, de dispoziţiile generale din materie ale Constituţiei şi ale Statutului
funcţionarului public.
Mai amintim faptul că funcţia de demnitate publică, menţionată de Constituţie
în art. 16 alin. (3) nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând
diferenţe semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public (preşedintele
României, deputaţii şi senatorii, miniştrii, preşedintele consiliului judeţean, consilierii
consiliului judeţean, prefectul, primarul, consilierii locali). Legea 188/1999 în art. 5 face
precizarea că persoanele numite sau alese în funcţie de demnitatea publică nu intră sub
incidenţa dispoziţiilor ei, iar un alt act normativ, Legea 154/1998, defineşte, în art. 3,
funcţia de demnitate publică ca fiind acea funcţie publică care se ocupă prin mandat
direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Stadiul actual al evoluţiei legislaţiei româneşti nu oferă o unitate de concepţie
asupra problematicii funcţiei publice, impunându-se cu necesitate anumite modificări
pentru corelarea prevederilor diferitelor categorii de acte normative şi pentru aşezarea
acestora la temelia unor raporturi juridice viabile. Ne exprimăm speranţa că evoluţia
procesului integrării europene, pus uneori sub semnul incertitudinii, va însemna şi o
reaşezare a realităţilor juridice, a reconsiderării funcţiei publice.
Fiecare funcţie publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor
funcţiilor publice le sunt comune următoarele:
• funcţia publică reprezintă un complex de drepturi si obligaţii, care nu sunt
facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;
• de asemenea funcţia publică are caracter de continuitate care decurge din
insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca
funcţia publică nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata funcţia insasi cu
realizarea ei;
• funcţia publică nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este
rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care
exercita funcţia;
• funcţia publică este accesibila tuturor cetăţenilor, in condiţiile legii;
Asupra funcţiei publice există mai multe tipuri de conceptii pe care le au in
general, funcţionarii. Funcţia publică este vazuta ca:
• o meserie de contact cu publicul (funcţiile de ghiseu, funcţiile prin care se
realizeaza anumite prestatii in favoarea cetăţenilor, funcţile prin care se exercita controlul
de vama, de bilete de tren etc.);
• o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, funcţionarul nefiind intr-
un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia
trenurilor);
• mijloc de exprimare a autorităţii, funcţie ce le da funcţionarilor anumite
satisfactii;
• funcţia publică este privita prin natura sa ca o funcţie sociala; aceasta
implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa
de cauza publică.
Desi conţinutul de funcţie este foarte variat, se poate face, totusi, o clasificare a
lor; funcţii de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director
general, sef birou si sef serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si funcţii de execuţie
(cu o sfera foarte larga in raport de pregatirea de specialitate a celor ce detin aceste
funcţii, care nu au dreptul de decizie, ci doar caracter de prestatie).
Antonie Iorgovan6 face si o clasificare analitica a funcţiilor de conducere si a
celor de execuţie si anume:
• funcţii care presupun toate elementele conducerii, sau numai ale unora
dintre acestea;
• funcţii prevazute numai in Constitutie (demnitari si anumite funcţii
eligibile), funcţii prevazute in Statutul funcţionarilor publici, respectiv in statute speciale
pentru unele sectoare ori organe;
• funcţii de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la nivelul
organelor interne si la nivelul compartimentelor;
• funcţii de conducere cu o natura exclusiv administrative (ministru, director
general, director, rector, etc) si funcţii de conducere de specialitate (director ethnic,
inginer sef, contabil sef,)
• funcţii de conducere retribuite si neretribuite;
• funcţii de execuţie pur administrative si funcţii de specialitate;
• funcţii de execuţie civila, respectiv cu caracter militar;
• funcţii de execuţie care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe baza de
alegeri;
• funcţii de execuţie potrivit Statului funcţionarilor publici si funcţii
precizate prin statutele speciale.

6
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck, 2001, p. 125
Capitolul II
NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI DEFINIŢIA FUNCŢIEI
PUBLICE

2. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ

Tradiţional, noţiunea de funcţie publică reprezintă noţiunea fundamentală a


dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noţiunea de activitate, autoritate, organ
etc.7
Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţii şi de competenţe în scopul de a
satisface anumite interese generale, întru-cât orice putere socială se legitimează numai
prin finalitatea sa de interes public, neputându-se admite ca ea să fie folosită în scopuri
8
personale. Ea reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general,
stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi de către persoane
legal investite.”9
Constituţia României, republicătă, face referire la funcţia publică în art. 16, alin.
(3), precizând că Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în
condiţiile legii, de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, iar în
art. 73, alin 3, lit. j), se stabileşte ca prin lege organică să fioe reglementat statutul
funcţionarilor publici.
În literatura actuală de specialitate, se afirmă că adoptarea Legii privind Statutul
funcţionarilor publici,10 se constituie într-unul din evenimentele legislative de răscruce
ale perioadei post-decembriste în ceea ce priveşte organizarea administraţiei publice din
România. Însemnătatea momentului rezidă, mai cu seamă din necesitatea reglementării,
într-o manieră unitară şi sistemtizată a unora din problematicile fundamentale ale statului

7
Antonie Iorgovan, p. 507
8
ibidem
9
Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Accent 2004, p. 437
10
Legea nr. 188/1999, publicătă în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999
de drept, precum funcţia şi funcţionarul public, prin detaşarea pronunţată faţă de
concepţiile proprii dreptului muncii de tip contractualist.11
Statul reprezintă, fără îndoială, un pas important în afirmarea teoretică şi
practică a unor instituţii juridice ce se găsesc la temelia dreptului public, în special din
perspectiva cristalizării posibile a unei noi ramuri de drept public în România – dreptul
funcţiei publice.12
În acest context, sunt confirmate multe din aşteptările doctinei,13 care avansat
încă de la primele demersuri legislative, schimbarea radicală a filisofiei Statutului, prin
definirea funcţionarului public şi a funcţiei publice, a principiilor care stau la baza
exercitării funcţiei publice, structurii carierei funcţionarilor publici, dar, mai ales, prin
recunoaşterea juridică a raportului de serviciu, născut şi exercitat pe baza actului
administrativ de numire, care se stabileşte pentru funcţionarii publici deosebit de
raportul de muncă, derivat din contractul de muncă – fundamentul legislaţiei muncii.14
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2, alin. (1) al Legii privind Statutul
funcţionarilor publici, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor stabilite, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de
putere piblică de către administraţia publică centrală şi locală.
Cât priveşte principiile ce stau la baza exercitării funcţiei publice15 acestea sunt:
a) Legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
b) Transparenţă;
c) Eficienţă şi eficacitate;
d) Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) Orientare către cetăţean;
f) Stabilitatea în exercitarea funcţiei;
g) Subordonare ierarhică.
Referitor la principii, se apreciază că unele sunt mult prea sumare, iar altele sunt
inconsistente şi insuficiente pentru a sta la baza întregii reglementări. De aceea, se
impune atât reconsiderarea unora, cât şi completarea cu alte principii fundamentale, cum

11
Legea funcţionarului public. Coordonate posibile, p. 89
12
ibidem
13
Antonie Iorgovan, op. Cit., vol. II, p. 617 şi următ.
14
Cezar Manda, p.22
15
Art. din Legea nr. 188/1999, republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
ar fi, de exemplu, principiul carierei funcţionarului public, principiul apolitismului
funcţionarului public etc.16

2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCŢIEI PUBLICE

Din analiza dispoziţiilor legale, ca şi din opiniile exprimate în literatura


juridică,17 rezultă unele trăsături specifice funcţiei publice, cum ar fi:
a) reprezintă un complex de atribuţii şi responsabilităţi, stabilite de legiutor;
b) este permanentă (are caracter de continuitate, fiind creată prin lege), în sensul că
sunt înfiinţate pentru satisfacerea unui interes general, în mod perpetuu, adică fără
limită de timp şi fără intermitenţă;
c) este creată de lege şi în baza legii prin hotărâre de Guvern;
d) are o funcţionare continuă;
e) este creată să realizeze satisfacerea intereselor generale şi a celor locale;
f) persoana fizică care o deţine este investită legal în funcţie şi o exercită în baza şi
executarea legii;
g) funcţia publică se ocupă prin numire, în condiţiile legii;
h) nu poate constitui obiectul înţelegerii între părţi şi nici stabilită prin contract.
Fiind înfiinţată pe o bază legală, ea poate fi schimbată în mod unilateral, fără
acrdul titularului, persoana fizică ce o deţine.

2. 3 DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE

Funcţia publică reprezintă ansamblul de atribuţii şi responsaabilităţi, stabilite


în temeiul legii, realizate în mod continuu, de către unul sau mai mulţi titulari,

16
Verdinas Verginia, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici
comentată, Lumina Lex 2000, p. 14 şi următ.
17
Paul Negulescu
persoane fizice legal investite, în scopul realizării prerogativelor de putere publică şi a
satisfacerii anumitor interese generale sau locale pentru care a fost creată funcţia.18
Factorul comun şi definitoriu pentru toate funcţiile publice din cadrul
administraţiei publice este existenţa ansamblului de atribuţii (drepturi şi obligaţii)
prevăzute de lege, ce reprezintă şi competenţa autorităţii sau instituţiei publice respective
dintr-un domeniu sau altul de activitate.
În acelaşi timp, acest ansamblu de drepturi şi obligaţii formează şi conţinutul
juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi autoritatea care l-a investit,19 adică se
dă naştere unui raport juridic de funcţie, în care una din părţi este autoritatea publică, iar
cealaltă este funcţionarul public.
Drept urmare, atribuţiile stabilite prin lege sau în baza legii, dau competenţă
celor care îndeplinesc funcţiile respective să facă acte juridice, operaţiuni administrative
sau materiale, în mod legal. 20

18
art. 2, Legea 188/1999 republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
19
Antonie Iorgovan, op. cit., p. 628 şi următ.
20
Alexandru Negoiţă, op. cit,.p. 88
Capitolul III

FUNCŢIONARUL PUBLIC

3. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI

Funcţionarul public este definit de lege, ca fiind persoana numită într-o


funcţie publică.21. În doctrină, noţiunea de funcţionar a fost definită atât într-un sens larg,
cât şi într-unul restrâns.
În sens larg, prin noţiunea de funcţionar înţelegem orice persoană care lucrează
în sectorul public, adică în cadrul administraţiei publice centrale şi locale şi altor servicii
publice, chiar dacă sunt organizate de către organisme private.22
De asemenea, în sensul legii penale, prin „funcţionar” înţelegem atât
funcţionarul public, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte
persoane juridice decât cele de interes public (art. 177 alin 2 C. Pen.).
Pentru ca un salariat să fie asimilat funcţionarului, este necesar însă ca persoana
juridică privată să desfăşoare o activitate de interes public, adică să reprezinte ceea ce în
doctrină se numeşte stabiliment de utilitate publică.
În sens restrâns, noţiunea de funcţionar este echivalentă cu aceea de funcţionar
public, adică persoană investită cu o funcţie publică în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 alin (1) şi art. 5 alin (2) din Legea nr.
188/1999, potrivit cărora această lege reglementează statutul funcţionarului public din
administraţia publică centrală şi locală şi, în mod excepţional, statutul altor categorii de
funcţionari publici care nu beneficiază de statut special.
Prin art. 5 alin (1) din Legea nr. 188/1999 lasă însă posibilitatea reglementării
unor statute speciale pentru funcţionarii publici din următoarele servicii publice:
21
art. 2 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
22
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (M. O. Nr. 251 din 22 martie
2007) în temeiul Legii nr. 161/2003 (M. O. Nr. 279 din 21 aprilie 2003)
structurile de specialitate ale Parlamentului României, structurile de specialitate ale
Administraţiei Prezidenţiale, structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ,
serviciile diplomatice şi consulare23, autoritatea vamală, poliţia şi alte structuri ale
Ministerului de Interne, alte servicii publice stabilite prin lege. Aşadar, nu toate
persoanele care lucrează în sectorul bugetar au calitatea de funcţionar public, ci numai
acela care sunt investite cu o funcţie publică.
Noţiunea de funcţionar public este reglementată prin normele Legii privind
Statutul funcţionarilor publici din anul 1999,24 care, în textul art. 2, alin. (2) precizează că
funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
Ca atare, plecând de la clarificarea conceptului de funcţie publică şi a
trăsăturilor sale specifice, precum şi de la precizarea noţiunii de funcţionar public, prin
textul mai sus arătat, credem că, prin funcţiinar public se poate înţelege orice persoană
numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, cu caracter permanent, în cadrul
unei autorităţi sau instituţii publice (în aparatul lor de lucru), în scopul asigurării
funcţionării continue a acestora, în schimbul unui salar primit periodic.
Nu sunt consideraţi funcţionari publici, în conformitate cu prevederile art. 5,
alin (2) din Statutul funcţionarilor publici, personalul din aparatul de lucru al autorităţilor
şi instituţiilor publice care efectuează activităţi de secretariat-administraţie, protocol,
gospodărire, întreţinere şi de deservire, fiind angajaţiu cu contract individual de muncă şi
cărora li se aplică legislaţia muncii. De altfel, legiuitorul organic, prin norma de la art. 6,
circumscrie şi sfera personalului asupra căruia nu i se aplică prevederile sale, menţionând
personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care
desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-
reparaţii şi de deservire, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative
de putere publică.
De asemenea, personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la
cabinetul demnitarului, corpul magistraţilor, cadrele didactice şi persoanele numite sau
alese în funcţii de demnitate publică nu intră sub incidenţa prevederii legii funcţionarilor
publici.

23
art. 5, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
24
art. 2, alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
În acelaşi timp, în doctrină,25 se precizează faptul că de la noţiunea de funcţionar
public, chiar în sens larg, fac excepţie persoanele fizice care alcătuiesc organele
reprezentative ale statului (cele două camere ale Parlamentului), ale judeţului (consiliile
judeţene), ale oraşelor şi comunelor (consiliile locale) care nu au calitate de funcţionari
publici pentru că sunt reprezentanţi aleşi ai ţării, judeţului, oraşului sau comunei,
desfăşoară o activitate nepermanentă, limitată în timp, de regulă de patru ani şi în sesiuni
sau şedinţe. Acceaşi apreciere se are în vedere şi în ceea ce priveşte funcţia de Preşedinte
al României, de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, precum şi de primari şi
viceprimari.26

3. 2 CATEGORII DE FUNCŢII PUBLICE ŞI DE FUNCŢIONARI


PUBLICI

Funcţiile publice sunt clasificate astfel:


a) După gradul de generalizare în:
• Funcţii generale – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în
vederea realizării competenţelor lor generale;
• Funcţii specifice – reprezintă ansamblul atribuţiilor cu caracter specific
unor autorităţi şi instituţii public, în vederea realizării competenţelor lor
specifice. Conform Legii nr 251/2006, art. 7, alin (3) funcţiile publice
specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter
specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării
competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi
responsabilităţi specifice.
b) După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite în:
• Funcţii publice de clasa I – pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de lungă durată;
25
26
ibidem, p. 162
• Funcţii publice de clasa II – pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de scurtă durată;
• Funcţii publice de clasa III – pentru a căror ocupare se cer studii medii
liceale, absolvite cu diplomă;
Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot
ocupa numai funcţii publice de execuţie, cu excepţiile prevăzute de legile speciale.
c) După natura competenţelor funcţiei publice în:
• Înalţii funcţionari publici;
• Funcţii de conducere;
• Funcţii de execuţie.
d) După nivelul funcţiilor în:
• Funcţii publice de stat;
• Funcţii publice teritoriale;
• Funcţii publice locale.
Categoriile de funcţionari publici stabilite prin Statutul funcţionarilor publici
sunt următoarele:
1. funcţionari publici debutanţi sau definitivi:
a) pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care
au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice şi nu
îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii
publice definitive;
b) pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:
 funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat
periaoda de stagiu prevăzută de lege şi care au obţinut rezultat
corespunzător la evaluare;
 persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici
prin concurs şi care au vechime în specialitate corespunzătoare
funcţiei publice, de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6
luni, în funcţie de nivelulor studiilor absolvite;
 persoanele care au promovat programe de formare
şi perfecţionare în administraţia publică.
2. funcţionari publici de execuţie:
 sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I
persoane numite în funcţii publice de: expert, consilier, inspector,
consilier juridic, auditor;
 sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a-II-a
persoane numite în funcţia publică de referent de specialitate;
 sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a-III-a
persoane numite în funcţia de referent.
Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, astfel:
- superior, ca nivel maxim;
- principal;
- asistent;
- debutant.
3. funcţionari publici de conducere – sunt persoanele numite în una din
următoarele funcţii publice:
a) secretar al municipiului, al secotorului municipiului Bucureşti, al oraşului
şi comunei;
b) director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul
ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
c) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor deconentrate ale
ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi în cadrul aparatului propriu al autoritaţilor
administraţiei publice locale;
d) şef serviciu;
e) şef birou.
4. categoria înalţilor funcţionari publici – cuprinde persoanele numite în una
din următoarele funcţii publice:
- secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
- consilier de stat;
- secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale;
- prefect;
- subprefect;
- secretar general al prefecturii;
- secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti;
- director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale.

3. 3 CONSIDERAŢII GENERALE NECESARE PENTRU


OCUPAREA FUNCŢIILOR PUBLICE

Condiţii generale necesare pentru ocuparea funcţiilor publice


a) să aibă numai cetăţenia română şi domiciliul în România;
Potrivit acestei condiţii legale, o funcţie publică nu poate fi încredinţată unei
persoane cu dublă cetăţenie, unui apatrid sau unei persoane cu domiciliul în străinătate.
Acestă cerinţă legală reprezintă o aplicare specială a dispoziţiilor art. 16, alin.
(3) din Constituţia României, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice, civile sau
militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în
ţară.27
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
Această condiţie izvorăşte din art. 13 al Constituţiei, potrivit căruia limba
oficială în România este limba română, iar necunoaşterea limbii române de către
funcţionarii publici este de neconceput, întru-cât ei sunt agenţii statului român.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 188/1999, în unităţile administrativ –teritoriale în
care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20%, unii

27
potrivit art. 16, alin. (7) din Constituţia României, în codiţiile aderării României la Uniunea Europeană,
cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile
administraţiei publice locale
funcţionari publici din serviciile în care au contacte directe cu cetăţenii au obligaţia să
cunoască şi limba minorităţii naţionale respective.
c) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi, întru-cât de la această vârstă o
persoană devine majoră şi poartă răspunderea juridică pentru faptele şi
acţiunile sale;
d) să aibă deplină capacitate de exerciţiu, adică acesteia să nu-i fie afectat
discernământul de vreo deficienţă mintală sau boală psihică. Starea
sănătăţii mintale a candidatului pentru ocuparea unei funcţii publice
trebuie dovedită cu acte medicale emise de medicul de specialitate;
e) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia
publică pe care intenţionează să o ocupe;
g) să îndeplinească condiţiile specifice pentru îndeplinirea funcţiei publice;
h) să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infrcţiuni contra
umanităţii, contra statului sau autorităţii, de serviciu sau în legătură cu
serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de
corupăţie sau a unor infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o
incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care
a intervenit reabilitarea. Dovada îndeplinirii acestei condiţii se face cu
cazierul judiciar al persoanei care ocupă sau aspiră la ocuparea unei
funcţii publice;
i) Să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) Să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum aceasta este
definită prin lege.
Pe lângă aceste condiţii, pentru a face parte din categoria înalţilor funcţionari
publici, persoana în cauză trebuie să mai îndeplinească şi următoarele cerinţe:
a) condiţiile prevăzute la art. 50 din Statutul funcţionarilor publici privitoare
la recrutarea funcţionarilor publici;
b) are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau
echivalentă;
c) a absolvit programe de formare specializată şi perfecţionare în
administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate
dupa caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instittuţii
specializate, organizate în ţară sau străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific
de doctor în specialitatea funcţiei publice respective;
d) are cel puţin 7 ani vechime în specialitatea funcţiei publice respective;
e) a promovat concursul organizat pentru ocuparea uneia din funcţiile
publice din cadrul acestei categorii de funcţii publice. În cazuri
excepţionale, vechimea menţionată de 7 ani poate fi redusă cu până la 3
ani de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică.
Cât priveşte concursul de admitere la programele de formare specializate în
administraţia publică, acestea se organizează de către Institutul Naţional de
Administraţie, în baza regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului.
Regulamentul se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către Guvern, pentru funcţiile de
secretar general şi secretar general adjunct al Guvernului şi prefect; de prim-ministru
pentru funcţiile de consilier de stat, secretar de stat, secretar general şi secretar genaral
adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
subprefect; de ministrul administraţiei şi internelor, pentru funcţiile de secretar general
al prefecturii, secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti; de ministru sau,
după caz, de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pentru director general în
cadrul ministerelor şi celorlalte organme de specialitate ale administraţiei publice
centrale.
În vederea numirii în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici,
legea organmică stabileşte constituirea unei comisii de concurs, formată din 5
personalităţi, recunoscute ca specialişti în administraţia publică, numite prin decizie a
primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
Capitolul IV

REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ŞI A


FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN STATUTUL
FUNCŢIONARILOR PUBLICI

4. 1 CONSIDERAŢII GENERALE

Funcţionarii administrativi pot fi grupati in mai multe categorii, in raport de


criteriile folosite:
a. in raport de gradul de competenta in exercitarea funcţiei nominalizam;
• funcţionarii cu munci de raspundere, deci funcţionarii de decizie si
control; acestia au ca principale atribuţii conducerea si coordonarea activitatii celorlalti
angajati, putand adopta si acte decizionale;
• funcţionarii fara munci de raspundere, deci funcţionari auxiliari sau de
execuţie, acestia desfasoara mai mult o activitate faptica, fie de pregatire a actelor
decizionale, fie de punere a lor in executare, activitatea lor fiind strict indrumata.
Este necesar un echilibru intre numărul functonarilor de decizie si control si
acela al funcţionarilor de execuţie, echilibru care nu este imuabil si strict uniform, pentru
ca depinde de o serie de factori, cum ar fi:
• introducerea tehnicii noi ce duce la reducerea funcţionarilor, mai ales de
execuţie;
• numărul si structura populaţiei cu care intra in contact organul
administrativ (cu cat numărul populaţiei este mai mare intr-o unitate administrativ -
teritoriala, cu cat numărul funcţionarilor ce o deservesc nemijlocit trebuie sa fie mai
mare;)
• specificul problemelor ce intra in componenta organului administrativ si
scopul pentru care a fost creat influenteaza raportul dintre numărul funcţionarilor de
decizie si control si numărul funcţionarilor de execuţie.
b. in raport de modul de investire se disting: funcţionarii numiti (investiti) in
funcţii pe o perioada nedeterminata; funcţionarii alesi (investiti) in funcţii pe o perioada
determinate (perioada mandatului organului care i-a ales);
c. in raport cu natura funcţiei avem: militarii ( a caror disciplina este stricta,
motiv pentru care drepturile si obligaţiile lor au o regrlementare speciala); civilii care, la
randul lor, pot fi impartiti in sub categorii profesionale (judecatori, profesori, medici,
etc.).
Legea se impune tuturor cetăţenilor, cu atat mai mult ea se impune
funcţionarilor administraţiei publice care, de la lege, au obtinut funcţia pe care o ocupa si
rolul pe care il au de indeplinit in societate.
Accesul la aceste funcţii si statutul juridic in legatura cu detinerea si exercitarea
funcţiilor respective formeaza statutul funcţionarului public. In tara noastra a existăt un
astfel de statut al funcţionarilor publici din anul 1923. Elaborarea si adoptarea unui statut
al funcţionarilor publici este o conditie sine qua non pentru toate categoriile de
funcţionari publici.
Accesul la funcţia publică trebuie sa prevada anumite condiţii de baza pe care sa
le indeplineasca cei ce vor ocupa funcţia : conditia cetăţeniei si a domiciliului in
Romania; conditia capacitatii profesionale; conditia folosirii drepturilor civile fara nici un
fel de infractiune intentionata la activul persoanei; conditia unor funcţii si reputatii.
In unele cazuri, pentru ocuparea unei funcţii, pot fi stabilite prin lege si alte
condiţii, cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei limbi straine, etc.
In acelasi timp, pentru a avea acces la funcţia publică, funcţionarii, de fapt
viitorii funcţionari, au nevoie de o temeinica cultura generala (ceea ce presupune
cunosterea valorilor majore ale spiritului uman); o buna pregatire juridica (absolut
necesara); competenta tehnica in domeniul in care vor lucra, precum si o anumita vocatie
administrativa ce va trebui cultivata pentru munca organizatorica, atat de esentiala in
administraţia publică. Aceste elemente nu pot constitui decat inceputul, baza de plecare in
formarea funcţionarilor pentru administraţia publică.
Funcţionarii publici sunt recrutati din randurile salariatilor, cu sarcina de a servi
interesele generale ale societatii, fiind ei insisi salariati. O diferentiere neta intre situatia
lor juridica, social-politica si aceea a celorlalti angajati, nu se poate face si nu-si gaseste
un support legal. Legislatia muncii foloseste, de regula, termenul de “ persoane incadrate
in campul muncii”, pentru a desemna atat categoria funcţionarilor in campul muncii, cat
si aceea a celorlalti salariati, atat timp cat nu există un statut al funcţionarilor.
Numirea funcţionarilor publici intr-o funcţie, precum si avansarea lor se face, de
regula, prin concurs. Procedeul concursului face posibila exercitarea unui larg control al
opiniei publice asupra felului in care sunt ocupate funcţiile din administraţia publică.
Un concurs pentru recrutarea si promovarea funcţionarilor in administraţia
publică nu trebuie sa se bazeze pe probe de memorie si cunostinte enciclopedice, ci sa
recurga la probe practice pentru a se vedea cum gandesc, pentru a distinge puterea lor de
elaborare, capacitatea de alegere a variantei optime pentru o multitudine de solutii
posibile; acei ce candideaza la funcţii de execuţie trebuie sa fie verificati in legatura cu
solutionarea problemelor curente, intocmirea unor acte administrative simple si
efectuarea unor operatii administrative.
In urma concursului si rezultatului obtinut se incheie in scris contractul
individual de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, odata cu numirea in
funcţie, funcţionarului public i se formeaza un dosar profesional care priveste situatia
profesională si disciplinara, unde va fi notat de seful tehnic cu calificative : de la slab
pana la foarte bine; pentru activitatea desfasurata in cursul fiecarui an.
Orice funcţionar public se afla in raporturi juridice cu organul din care face
parte, raport ce se naste intre persoana fizica ce se oblica a indeplini o funcţie si
autoritatea in cadrul careia urmeaza a indeplini aceasta funcţie in schimbul salarizarii
muncii sale. Actul juridic este conventia intervenita intre persoana fizica si administraţia
publică si care are drept obiect prestarea unei munci in schimbul unei remuneratii si
anume: contractul individual de munca reglementat de Codul muncii.
Contractul individual de munca pentru angajarea unui funcţionar se incheie prin
manifestarea consimtamantului ambelor parti: administraţia publică si persoana care se
angajeaza, adica, viitorul funcţionar. Condiţiile pe care trebuie sa le indeplineasca o
persoana pentru a putea incheia un contract de angajare intr-o funcţie publică, există o
egalitate deplina, fara deosebire de sex, rasa, naţionalitate sau religie, in conformitate cu
art. 16 din Constitutia Romaniei. Numai persoanele care executa o pedeapsa privata de
libertate, minorii si interzisii nu pot obtine calitatea de funcţionar
Pentru ocuparea unei funcţii publice, pesoana fizica trebuie sa indeplineasca
condiţiile generale stabilite de Codul Muncii privind aptitudinile fizice si intelectuale si
pregatirea profesională in raport cu funcţia concreta ce urmeaza sa o ocupe. Există si alte
condiţii speciale care creeaza incompatibilitati cu funcţia publică, cum ar fi :
• persoanele care ocupa funcţii publice in serviciile Parlamentului, al
Guvernului, ale institutiei prezidentiale, in ministere si in institutiile centrale subordonate
guvernului nu pot indeplini o funcţie salarizata in cadrul regiilor autonome, societatilor
comerciale, sau alte unitati cu scop lucrativ;
• pe timpul exercitarii mandatului de deputat sau senator, funcţionarul
public este suspendat din funcţie;
• funcţionarii publici din categoria mentionata nu pot sa faca activitati de
comert, sa ia lucrari in antrepriza sau pamant in arenda si nu pot fi mandatari ai unor
personae in ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu funcţia pe care o indeplinesc;
• este interzis funcţionarilor publici sa primeasca cereri a caror rezolvarea
nu este de competenta lor;
• este interzis sa accepte daruri sau alte avantaje in considerarea situatiei lor
oficiale.
4. 2 RECRUTAREA ŞI PROMOVAREA
FUNCŢIONARILOR PUBLICI

4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI.


ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSURILOR

Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice constituie


Corpul funcţionarilor publici. Potrivit art. 51 alin (1) din Legea nr. 188/1999, intrarea în
Corpul funcţionarilor publici se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi
concurs organizat de autoritatea sau instituţia publică interesată, aceasta fiind,
principala metodă de recrutare a funcţionarilor publici. Chiar şi promovarea într-o
funcţie publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen.28
Metoda recrutării funcţionarilor publici prin concurs oferă o serie de avantaje:
a) concursul presupune o publicitate a procedurii recrutării şi, de aceea,
permite un control al opiniei publice asupra politicii de cadre;
b) concursul oferă, prin publicitatea sa, posibilitatea prezentării unui număr
mai mare de candidaţi, ceea ce permite o selecţie mai riguroasă;
c) concursul se poate ţine numai dacă au fost stabilite condiţiile de
participare la concurs, iar numirea pe post se va putea face numai dacă
candidatul a îndeplinit aceste condiţii în cel mai înalt grad. În acest fel,
subiectivismul în alegerea personalului este limitat.
Potrivit art. 51 alin (2) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea
funcţiilor publice va fi organizat astfel:
- în cazul înalţilor funcţionari publici, consursul se organizează de către o
comisie de consurs formată din 5 personalităţi, recunoscute ca specialişti în administraţia
publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei
şi internelor;

28
art. 56 alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
- pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante, cu excepţia funcţiilor de şef
serviciu şi şef birou, concursul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici;
- pentru ocuparea funcţiilor publice de şef serviciu sau şef birou, precum şi
pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, concursul se organizează de către
autorităţile sau instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, cu avizul
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
- pentru admiterea la programelor de formare specialiozată în administraţia
publică, organizate în scopul numirii într-o funcţie publică, concursul se organizează de
către Institutul Naţional de Administraţie cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici.
Potrivit art. 51 alin (3) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea
funcţiilor publice are la bază următoarele principii:
 principiul competiţiei deschise, potrivit căruia orice persoană care
îndeplineşte condiţiile legale poate participa la concursul pentru
ocuparea unei funcţii;
 principiul transparenţei în organizarea şi desfăşurarea concursului,
aceste proceduri fiind publice;
 principiul competenţei, potrivit căruia va fi declarat câştigător al
concursului şi numit în funcţia publică acel candidat care a obţinut cele
mai bune rezultate la probele concursului;
 principiul egalităţii accesului la funcţiile publice, care izvorăşte din
principiul constituţional al egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor şi
care impune ca înscrierea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice
să nu fie condiţionată de vreun criteriu discriminator.
Condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului, precum şi condiţiile de
validare a rezultatelor acestuia se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.29
Persoanele nemulţumite de rezultatul concursului se pot adresa instanţei de
contencios administrativ care va verifica respectarea condiţiilor legale, inclusiv
procedurale, privind organizarea şi desfăşurarea concursului şi existenţa motivelor pentru
29
H. G. Nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici (M. O. 757 din 29
octombrie 2003)
care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a validat sau invalidat rezultatele
prezentate de către comisia de concurs. Instanţa judecătorească nu poate să schimbe
rezultatele concursului, care rămân la aprecierea exclusivă a autorităţilor sau instituţiilor
publice, însă poate dispune anularea acestor rezultate când ele sunt urmarea fraudării legii
(fraus omnia corumpif).
În virtutea principiului egalităţii accesului la funcţiile publice, orice persoană
fizică are dreptul să se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, dacă
îndeplineşte condiţiile de lege.30 Împotriva refuzului nejustificat al unei autorităţi sau
instituţii publice de a înscrie la concurs o persoană fizică se poate face plângere la
instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007 privind contenciosul
administrativ.
Pentru asigurarea operativităţii şi simplităţii acestei proceduri, ar fi fost necesară
includerea în Legea nr. 188/1999 a unor reguli speciale privind reducerea termenelor
procedurale şi suspendarea organizării concursului până la rezolvarea definitivă a
plângerii împotriva refuzului nejustificat de înscriere a persoanei în cauză la concursul
pentru ocuparea unei funcţii publice. Astfel, rezultatele concursului stau sub semnul
incertitudinii, ele putând fi anulate de către instanţa de contencios administrativ la cererea
persoanei care a avut câştig de cauză în acţiunea introdusă împotriva refuzului autorităţii
sau instituţiei publice de a o înscrie la concursul pentru ocuparea acelei funcţii publice.
Participarea la un concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, nu-i conferă
unei persoane dreptul de a ocupa, în mod automat, funcţia publică pentru care a concurat.
Participarea la un concurs reprezintă un drept, iar ocuparea unei funcţii publice reprezintă
un interes pur subiectiv al unei persoane, care nu poate fi apărat şi invocat decât dacă este
ocrotit de lege. O persoană poate pretinde autorităţii sau instituţiei publice să fie numită
în funcţia publică pentru care a candidat, numai dacă a obţinut cele mai bune rezultate la
concursul la care a participat. Autoritatea sau instituţia publică are obligaţia să respecte
ordinea meritelor participanţilor la numirea acestora în funcţiile publice, indiferent că are
nevoie de toţi candidaţii, numia de o parte sau numai de unul dintre aceştia.
Intrarea în corpul funcţionarilor publici de carieră, direct după absolvirea
studiilor se face numai pe o funcţie publică de debutant. La terminarea perioadei de
30
condiţiile pentru ocupara unei funcţii publice sunt prevăzute în art. 49 din Legea nr. 188/1999 şi au fost
analizate la subcap. 1 din acest capitol.
stagiu, pe baza rezultatelor evaluării, funcţionarul public debutant va fi numit funcţionar
public de execuţie definitiv, în clasa corespunzătoare nivelului de studii absolvite în
gradul profesional asistent sau va fi eliberat din funcţia publică în care a obţinut, la
evaluarea activităţii, calificativul „necorespunzător”.
Persoanele care revin în Corpul funcţionarilor publici după părăsirea acesuia,
pentru motive care nu le sunt imputabile, vor fi încadrate în clasa şi gradul dobândite
anterior, potrivit principiului păstrării drepturilor câştigate.
Condiţii de participare la concursul sau examenul pentru promovarea
funcţionarilor publici
În vederea participării la concurs sau la examenul pentru promovarea într-o
funcţie publică superioară, candidaţii trebuie să îndeplinescă, în primul rând, condiţiile
pentru ocuparea unei funcţii publice prevăzute în art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici.
În afara acestor condiţii generale, pentru ocuparea unei funcţii publice
suprerioare, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii speciale, după cum
urmează:31
A. pentru funcţiile publice de execuţie din gradul profesional principal:
a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de
execuţie în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare
studiilor absolvite;
b) să fi obţinut la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2
ani, cel puţin calificativul „foarte bun”;
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute de fişa postului.
B. pentru funcţiile publice de execuţie din gradul profesional superior:
a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie în
gradul profesional principal sau 7 ani în funcţiile publice de execuţie
în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor
absolvite;
b) să fi obţinut la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2 ani,
cel puţin calificativul „foarte bun”;

31
Art. 55-56 din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute de fişa postului.
C. pentru funcţiile publice de conducere:
a) sunt absolvente ale programelor de formare specializată şi
perfecţionare în administraţia publică, organizate de către Institutul
Naţional de Administraţie, centrele regionale de formare continuă
pentru administraţia publică locală, precum şi alte insituţii
specializate, din ţară şi din străinătate;
b) au fost numite într-o funcţie publică din clasa I;
c) îndeplinesc cerinţele specifice din fişa postului şi următoarele
condiţii de vechime:
- vechime minimă de 2 ani, pentru funcţiile publice de şef de birou, şef
serviciu şi secretar al comunei;
- vechime minimă de 5 ani în cazul celorlaltuncţii de conducere.
Conducătorul autorităţii sau insituţiei publice care organizează concursul poate
stabili, prin ordin sau dispoziţie, condiţii specifice de participare la concurs, pe baza
cerinţelor cuprinse din fişa postului pentru fiecare din funcţiile publice vacante. La
stabilirea condiţiilor specifice care trebuie îndeplinite pentru participarea la concursul de
intrare în Corpul funcţionarilor publici se pot avea în vedere:
 vechimea cerută de specificul funcţiei publice, cu excepţia funcţiilor
publice de debutant;
 studiile de specialitate cerute pentru ocuparea funcţiei publice
respective;
 necesitatea şi gradul de cunoaştere a unei limbi de circulaţie
internaţională;
 necesitatea şi nivelul cunoştinţelor de operare (programe) pe calculator;
 necesitatea cunoaşterii limbii unei minorităţi naţionale în unităţile
administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi
naţionale deţin o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor.
4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCŢIONARII DEBUTANŢI

Perioada de stagiu este etapa carierei funcţionarului public, cuprinsă între data
numirii ca funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în
Corpul funcţionarilor publici de carieră, şi data numirii ca funcţionar public
definitiv.32perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale
funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei
funcţii publice, formarea lor practictică, cunoaşterea de către aceştia a specificului
activităţii autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea,
precum şi a exigenţelor administraţiei publice.
Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici de execuţie
din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a şi se
calculaează de la data numirii ca funcţionari publici debutanţi.
Potrivit art. 26 alin (3) din H. G. Nr. 1209/2003, parcurgerea perioadei de stagiu
este obligatorie şi efectivă, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.
Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situaţia suspendării raportului de
serviciu al funcţionarului public debutant, în condiţiile legii. Durata suspendării
raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După
încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcţioanarul
public debutant îşi continuă activitatea până la acoperirea integrală a acestei perioade
În perioada de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant se desfăşoară
după un program de pregătire aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la
propunerea compartimentului din care face parte debutantul şi a compartimentului de
resurse umane.
Prin programul de pregătire se stabilesc următoarele obiective:
- alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru pentru studiu individual;
- planificarea ctivităţilor ce urmează a fi desfăşurate în funcţie de nivelul
cunoştinţelor teoretice şi de deprinderile practice dobândite pe parcursul perioadei de
stagiu;

32
art. 26 alin (1) din H. G. nr. 1209/2003
- frecventarea cursurilor de pregătire la care trebui sp participe funcţionarul
public debutant.
În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice,
funcţionarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor
compartimente. Această activitatea se va desfăşura sub coordonarea funcţionarului public
definitiv sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea debutantul şi nu poate depăşi un
sfert din durata perioadei de stagiu.33

4. 2. 3 EVALUAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI

Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant se face, în termen de 5 zile


de la terminarea perioadei de stagiu, de către conducătorul compartimentului în care îşi
desfăşoară activitatea, denumit în continuare evaluator.
În mod excepţional, în cazul autorităţilor sau instituţiilor publice a căror
structură nu este detaliată pe compartimente, evaluatorul este funcţionarul public definitiv
cu cea mai înaltă funcţie de conducere, desemnat de conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice.
Evaluatorul desemnat în condiţiile alin. (2) nu poate avea şi calitatea de
îndrumător.
Conform art. 15, evaluarea activităţii funcţionarului public debutant constă în
aprecierea modului de dobândire a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice
necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor aferente unei funcţii publice, a cunoaşterii
specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice şi a exigenţelor administraţiei
publice.
Pentru evaluarea activităţii funcţionarului public debutant evaluatorul
completează raportul de evaluare a perioadei de stagiu. Pentru completarea raportului de
evaluare a perioadei de stagiu evaluatorul34:

33
art. 29 alin (3) din H. G. nr. 1209/2003
34
art 16 din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
a) analizează referatul întocmit de îndrumător şi raportul de stagiu completat de
funcţionarul public debutant;
b) notează criteriile de evaluare în funcţie de gradul de îndeplinire a atribuţiilor
de serviciu;
c) stabileşte calificativul de evaluare;
d) face propuneri cu privire la încheierea sau repetarea perioadei de stagiu.
Art. 17. prevede Criteriile de Evaluare a activităţii funcţionarului public
debutant care sunt:
a) cunoaşterea reglementărilor specifice domeniului de activitate;
b) cunoaşterea principiilor care guvernează administraţia publică şi a
raporturilor administrative din cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
c) capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu;
d) adaptabilitate şi flexibilitatea în îndeplinirea atribuţiilor;
e) raţionamentul, respectiv aptitudinea de a distinge corect între diverse opţiuni
în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
f) comunicare, respectiv uşurinţă în transmiterea ideilor, în scris şi verbal,
fluenţă în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar şi concis;
g) capacitatea de a lucra în echipă, respectiv capacitatea de a se integra într-o
echipă, de a-şi aduce contribuţia prin participare efectivă, de a sprijini activitatea echipei
pentru realizarea obiectivelor acesteia;
h) conduita în timpul serviciului;
i) alte calităţi care îl recomandă pentru cariera de funcţionar public.
Notarea criteriilor de evaluare şi stabilirea calificativului de evaluare se fac
astfel35:
a) criteriile de evaluare se notează de la 1 la 5, nota 1 fiind cea mai mică, iar
nota 5 fiind cea mai mare. Nota exprimă aprecierea îndeplinirii fiecărui criteriu de
evaluare în realizarea atribuţiilor de serviciu;
b) se face media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare
şi se obţine o notă finală;

35
art. 18, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
c) calificativul de evaluare se obţine transformând nota finală, după cum
urmează: între 1,00-3,00 - necorespunzător; între 3,01-5,00 - corespunzător.
Semnificaţia calificativelor de evaluare este următoarea:
a) necorespunzător - funcţionarul public debutant nu a făcut dovada
cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare exercitării funcţiei publice;
b) corespunzător - funcţionarul public debutant a făcut dovada că deţine
cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice necesare exercitării funcţiei publice.
Evaluatorul consemnează în raportul de evaluare a perioadei de stagiu:
a) propunerea privind numirea funcţionarului public debutant într-o funcţie
publică definitivă, în situaţia în care calificativul de evaluare este "corespunzător";
b) propunerea de repetare a perioadei de stagiu, în situaţia în care calificativul
de evaluare este "necorespunzător". În acest caz evaluatorul poate recomanda schimbarea
compartimentului în care urmează să se repete perioada de stagiu, în funcţie de
aptitudinile funcţionarului public debutant;
c) propunerea de eliberare din funcţie pentru incompetenţă profesională, în
condiţiile legii, în situaţia în care funcţionarul public debutant a repetat perioada de stagiu
şi a obţinut calificativul "necorespunzător".
Raportul de evaluare a perioadei de stagiu se aduce la cunoştinţă funcţionarului
public debutant în termen de 3 zile de la completare. Funcţionarul public debutant
nemulţumit de rezultatul evaluării poate contesta, în termen de 3 zile de la data luării la
cunoştinţă, calificativul de evaluare la funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului.
În situaţia prevăzută la art. 14 alin. (2) contestaţia se depune la conducătorul autorităţii
sau instituţiei publice.
Funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului analizează raportul de
evaluare a perioadei de stagiu, referatul întocmit de îndrumător şi raportul de stagiu
redactat de funcţionarul public debutant.
Raportul de evaluare a perioadei de stagiu poate fi modificat 36 conform deciziei
funcţionarului public ierarhic superior, în situaţia în care constată că aprecierile
consemnate nu corespund realităţii. Raportul de evaluare a perioadei de stagiu, modificat
în condiţiile alin. (2), este adus la cunoştinţă funcţionarului public debutant în termen de

36
art. 21, alin (2) din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
3 zile de la depunerea contestaţiei. Funcţionarul public debutant nemulţumit de rezultatul
contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Funcţionarii publici debutanţi care au obţinut la evaluarea activităţii calificativul
"corespunzător" vor fi numiţi funcţionari publici definitivi clasa a III-a, gradul 3, în
categoria corespunzătoare nivelului de studii absolvite, în termen de 5 zile, prin actul
administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
În situaţiile prevăzute la art. 19 lit. b) şi c), la expirarea termenului prevăzut la
art. 21 alin. (3) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune prin act
administrativ repetarea perioadei de stagiu ori eliberarea din funcţie, în condiţiile legii.

4. 2. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SPECIFICE


FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI

Funcţionarul public debutant are drepturile şi îndatoririle prevăzute de Statutul


funcţionarului public, precum şi unele drepturi şi îndatoriri specifice statutului său, în
condiţiile prezentei hotărâri.
Funcţionarul public debutant are următoarele drepturi specifice:
a) să fie sprijinit şi îndrumat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe parcursul
perioadei de stagiu;
b) să i se stabilească atribuţii de serviciu al căror nivel de dificultate şi
complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;
c) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii
cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare exercitării unei funcţii publice;
d) să i se asigure, prin grija autorităţii sau instituţiei publice, accesul la sursele
de informare utile perfecţionării sale.
Funcţionarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:
a) să îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi să îşi însuşească
deprinderile practice necesare exercitării unei funcţii publice;
b) să îl consulte, pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul
compartimentului, pe funcţionarul public sub îndrumarea căruia îşi desfăşoară activitatea;
c) să participe la manifestări ştiinţifice şi profesionale, în vederea desăvârşirii
pregătirii profesionale;
d) să participe la formele de pregătire organizate de autoritatea sau instituţia
publică şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ori la alte forme de perfecţionare.
Funcţionarul public debutant nu poate fi detaşat pe parcursul perioadei de
stagiu.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face în condiţiile Legii nr. 188/1999, cu
modificările şi completările ulterioare. Pentru stabilirea sancţiunii disciplinare aplicabile
funcţionarului public debutant comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu şi pe
funcţionarul public sub îndrumarea căruia îşi desfăşoară activitatea.

4. 2. 5 NUMIREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI

La sfârşitul perioadei de stagiu funcţionarul public debutant este numit ca


funcţionar public definitiv gradul 2, clasa a III-a, treapta a 3-a în categoria
corespunzătoare nivelului de studii absolvite sau, după caz, obligat să repete stagiul ori
concediat pentru incompetenţă profesională. Stagiul poate fi repetat o singură dată.
Numirea ca funcţionar public definitiv, precum şi în funcţii publice de
conducere se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respective.
Funcţionarul public definitiv depune jurământul de credinţă în faţa
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi în prezenţa a doi martori, dintre care
unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit, iar celălalt, un alt funcţionar
public din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.
Jurământul are următorul conţinut37:
"Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să
aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce
îmi revin în funcţia publică în care am fost numit şi să păstrez secretul profesional. Aşa
să-mi ajute Dumnezeu!"

37
art. 55, alin (2), Consitutţia României
Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. Refuzul
depunerii jurământului prevăzut la alin. (2) atrage revocarea deciziei de numire în funcţie.

4. 2. 6 EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE


INDIVIDUALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI

Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale swe aplică


fiecărui funcţionar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza
atribuţiilor prevăzute în fişa postului.38
Perioada evaluată este cuprinsă între zilele de 1 decembrie a anului anterior
evaluării şi 1 decembrie a anului în curs, iar perioada de evaluare între 1 decembrie şi 31
decembrie ale anului pentru care se evaluează performanţele profesionale individuale ale
funcţionarilor publici.
Prin excepţie, evaluarea performanţelor profesionale individuale ale
funcţionarilor publici se face şi în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri:
 când pe parcursul perioadei evaluate, raportul de serviciu al
funcţionarului public încetează sau se modifică.
 Când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu al
funcţionarului public care ocupă funcţia publică de conducere încetează
sau se modifică în condiţiile legii.
 Când pe parcursul perioadei evaluate funcţionarul public dobândeşte o
diplomă de studii de nivel superior şi urmează să fie avansat în altă
clasă.
Pentru a fi realizată evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale
este necesar ca funcţionarul public să fi desfăşurat o activitate de cel puţin 6 luni în
funcţii publice, cu excepţia cazurilor în care raportul de serviciu a încetat sau s-a
modificat.

38
fişa postului se întocmeşte potrivit modelului prezentat în anexa la Metodologia de evaluare aprobată prin
H. G. Nr. 1209/2003
Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici se face de către
evaluator. Potrivit art. 4, alin (2) din Metodologia de evaluare au acesta calitate următorii:
 Funcţionarul public de conducere care coordonează compartimentul în
care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care
coordonează activitatea acestuia;
 Funcţionarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii
organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, pentru funcţionarul
public de conducere;
 Înaltul funcţionar public, pentru funcţionarii publici din subordine sau
pentru funcţionarii publici de execuţie, atunci când aceştia îşi desfăşoară
activitatea în cadrul unor compartimente care nu sunt conduse de un
funcţionar public de conducere, respectiv demnitarul, pentru funcţioanrii
publici care nu sunt în subordinea directă a acestuia;
 Primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei,
oraşului sau subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari
publici se face de către o comisie de evaluare, compusă din 5 personalităţi recunoscute ca
specialişti în administraţia publică, propuse de ministrul administraţiei şi internelor şi
nuite prin decizi a primului-ministru.39
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public de
execuţie se realizează de conducătorul compartimentului în care acesta îşi desfăşoară
activitatea, iar în cazul funcţionarului public de conducere se realizează de către
funcţionarul public de conducere ierarhic superior.
Procedura de evaluare se realizează în următoarele etape:
- completarea raportului de evaluare de către evaluator;
- interviul;
- contrasemnarea raportului de evaluare.
În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul:
 analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate;
 notează criteriile de performanţă în funcţie de importanţa acestora;
39
art. 58 alin (4) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
 stabileşte calificativul final de evaluare a performanţelor profesionale
individuale;
 consemnează rezultatele deosebite ale funcţionarului public, dificultăţile
obiective întâmpinate de acesta în perioada evaluată şi orice alte
observaţii pe care le consideră relevante.
Notarea obiectivelor şi a criteriilor de performanţă se face parcurgându-se
următoarele etape:
 fiecare obiectiv se apreciază cu note de la 1 la 5, nota exprimând
gradul de îndeplinire a obiectivului respectiv, din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi al termenului de realizare;
 nota acordată pentru îndeplinirea obiectivelor se determină prin
efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate pentru fiecare obiectiv;
 fiecare criteriu de performanţă se notează cu note de la 1 la 5,
nota exprimând aprecierea îndeplinirii criteriului de performanţă în
realizarea obiectivelor individuale stabilite;
 nota acordată pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă
individuale se determină prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate
pentru îndeplinirea fiecărui criteriu.
Interviul, ca etapă a procesului de evaluare reprezintă un schimb de informaţii,
impresii şi puncte de vedere care au loc între evaluatori şi funcţionarulpublic în cadrul
căruia:
- se aduc la cunoştinţa funcţionarului public evaluat consemnările făcute de
evaluator;
- în cazul în care între funcţionarul public evaluat şi funcţionarul public
evaluator există diferenţe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile se
consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de evaluare
dacă se ajunge la un punct de vedere comun;
- se semnează şi se datează raportul de evaluare de către evaluator şi
funcţionarul public evaluat.
Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului care poate fi:
 funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii
organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, ori, dacă nu există un
asemenea funcţionar, contrasemnatar va fi funcţionarul public cu cea
mai înaltă funcţie ublică din autoritatea sau instituţia publică respectivă,
iar când această soluţie nu este posibilă, contrasemnatar va fi adjunctul
conducătorului autorităţii sau instituţiei respective;
 prefectul, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale.
Calificativele care pot fi obţinute de funcţionarii publici definitivi la finele
procedurii de evaluare se stabilesc în funcţie de notele acordate pentru îndeplinirea
criteriilor de performanţă individuale.
Funcţionarii publici nemulţumiţi de rezultatul evaluării pot să îl conteste la
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Contestaţia se depune în termen de 5 zile
calendaristice de la luarea la cunoştinţă de către funcţionarul public evaluat a
calificativului acordat. Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va soluţiona
contestaţia în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere
a contestaţiilor.
Rezultatul contestaţiei se comunică fucţionarului public în termen de 5 zile
calendaristice de la soluţionarea contestaţiei. Funcţionarul public nemulţumit de modul
de soluţionare a contestaţiei sale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în
condiţiile legii.

4. 2. 7 PROMOVAREA ŞI AVANSAREA FUNCŢIONARILOR


PUBLICI

In cariera, funcţionarul public poate promova in funcţia publica si poate avansa


in treptele de salarizare, in condiţiile legii. Promovarea in clasa, promovarea in grade
profesionale si avansarea in trepte de salarizare nu sunt conditionate de existenta unui
post vacant.
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii
publice superioare. Promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut de
funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea
postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau
examenului. Fisa postului funcţionarului public care a promovat in funcţia publica se
completeaza cu noi atributii si responsabilitati.
Examenul de promovare in gradul profesional se organizeaza de autoritatea sau
institutia publica, cu avizul Agentiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, in limita
functiilor publice rezervate promovării, cu incadrarea in fondurile bugetare alocate.
Pentru a participa la examenul de promovare in gradul profesional imediat superior celui
detinut, funcţionarul public trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiţii:
a) sa aiba cel putin 4 ani vechime in gradul profesional al functiei publice din
care promoveaza;
b) sa aiba cel putin 2 ani vechime in treapta de salarizare din care avanseaza;
c) sa fi obtinut cel putin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor
individuale in ultimii 2 ani;
d) sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata in
condiţiile prezentei legi.
Funcţionarii publici care nu indeplinesc condiţiile de vechime prevazute pentru
promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut pot participa la concursul
organizat, in condiţiile legii, in vederea promovării rapide in funcţia publica. Pentru a
participa la concursul de promovare intr-o functie publica de conducere, funcţionarii
publici trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiţii:
o sa fie absolventi de masterat sau de studii postuniversitare in
domeniul administraţiei publice, management sau in specialitatea studiilor
necesare exercitarii functiei publice;
o sa fie numiti intr-o functie publica din clasa I;
o sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului;
o sa indeplineasca condiţiile prevazute la art. 57 alin. (6);
o sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara
neradiata in condiţiile prezentei legi.
Avansarea in trepte de salarizare se face in condiţiile legii privind sistemul
unitar de salarizare a funcţionarilor publici.
In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in
care isi desfasoara activitatea, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la
examenul organizat pentru ocuparea unei functii publice intr-o clasa superioara celei in
care sunt incadrati, in condiţiile legii. Promovarea in condiţiile alin. (1) al art. 68, se face
prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării
examenului. Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici
se face anual.
In urma evaluării performanţelor profesionale individuale, funcţionarului public
i se acorda unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător",
"nesatisfăcător". Calificativele obtinute la evaluarea profesională sunt avute in vedere la:
a) avansarea in treptele de salarizare;
b) promovarea intr-o functie publica superioara;
c) eliberarea din funcţia publica.
In cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor
publici se stabilesc cerintele de formare profesională a funcţionarilor publici.
Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, dupa consultarea organizatiilor sindicale ale funcţionarilor publici,
reprezentative la nivel naţional.

4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ŞI
INCOMPATIBILITĂŢILE FUNCŢIEI PUBLICE

4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE

Proiectul din 2004 aflat în Senat (cameră decizională) are definiţii


comprehensive privind conflictele de interese şi incompatibilităţile. Proiectul din 2004
defineşte extrem de larg conflictul de interese: ”situaţia in care o persoana ce exercita o
demnitate publică sau o funcţie publică potrivit art. 69 are sau ar putea avea un interes
personal de natura nepatrimoniala sau patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea
cu obiectivitate si imparţialitate a atribuţiilor care ii revin potrivit Constituţiei si altor acte
normative, precum si interesul public.” Totodată, interesul personal este „orice avantaj
material sau de alta natura, urmărit ori obţinut, direct ori indirect, pentru sine ori pentru
altul, de către persoanele prevăzute la art. 69 prin folosirea reputaţiei, influentei,
facilitaţilor, relaţiilor si informaţiilor la care au acces in timpul exercitării demnitarii sau
funcţiei publice” .
Este adevărat ca definiţia conflictului de interese în proiectul din 2004 este
extrem de larga, insa tocmai acest lucru va genera dificultăţi majore de aplicare în
practică.
Proiectul din 2006 (elaborat de MJ) stabileşte că „există conflict de interese
atunci când una dintre persoanele prevăzute în art. 14, aflată în exerciţiul atribuţiilor,
emite un act, ia o decizie sau participă la emiterea unui act sau la luarea unei decizii în
legătură cu care are un interes personal de natură să influenţeze exercitarea imparţială a
exerciţiului demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.
Prin interes personal se înţelege orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
urmărit sau obţinut direct sau indirect de una dintre persoanele prevăzute la art. 14, pentru
sine, soţ sau soţie, ori pentru o rudă sau un afin până la gradul III inclusiv, ori pentru o
altă persoană cu care persoana prevăzută la art. 14, soţul sau soţia acesteia, s-a aflat în
relaţii de afaceri ori raporturi de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat
ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.”
Aşa cum rezultă din citatele de mai sus, propunerile Ministerului Justiţiei sunt
mai clare şi previzibile. În proiectul din 2004 sfera persoanelor cărora ar trebui să li se
aplice aceste prevederi este extrem de largă: „orice persoană care exercită permanent sau
temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură,
retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alta
persoana juridica de interes public, sau care are atribuţii privind administrarea, folosirea
sau exploatarea bunurilor proprietate publică, a serviciilor de interes public, precum şi
bunurilor de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. Prin urmare, în
proiectul din 2004 prevederile privind conflictul de interese se aplică nediferenţiat
tuturor lucrătorilor din sectorul public, indiferent de atribuţiile şi puterea acestora de
decizie. Acest tip de abordare riscă să discrediteze întregul demers legislativ şi să îl
împingă spre derizoriu.
Proiectul Ministerului Justiţiei din 2006 extinde sfera persoanelor care depun
declaraţii de avere/interese, aşa cum proiectul din 2004 nu o face (ex.: şefii serviciilor de
informaţii, persoanele din sistemul de învăţământ şi sănătate, public, conducătorii cultelor
religioase). Ministerul Justiţiei analizează posibilitatea introducerii şi a altor categorii.
Cu privire la diferenţa intre conflictul de interese reglementat în proiectul MJ
din 2006 şi cel reglementat în Codul penal, precizăm că ultimul vizează doar avantajele
patrimoniale produse pentru sine sau pentru o rudă de până la gradul doi şi nu are in
vedere emiterea de acte normative. Potrivit definiţiei conflictului de interese din proiectul
MJ din 2006, acesta va acoperi alte domenii şi nu pe cele acoperite de Codul Penal.
În schimb, proiectul din 2004 are prevederi neconstituţionale în domeniul
sancţionării conflictului de interese. Astfel, sancţiunea propusă pentru conflictul de
interese sau pentru nedepunerea declaraţiei de interese este eliberarea din funcţie. In lipsa
oricăror altor prevederi derogatorii, înţelegem că se poate ajunge la situaţia in care, spre
exemplu Preşedintele României, senatorii si deputaţii vor fi eliberaţi de drept din funcţie,
încălcându-se în mod flagrant art. 84 si respectiv art. 70 alin. 2 din Constituţie. O
sancţiune severă dar neconstituţională va bloca aplicarea legii.
O altă sancţiune regăsită în proiectul din 2004 este interdicţia de a mai exercita
o funcţie publică dintre cele prevăzute la art. 69 timp de 7 ani de la data aplicării
sancţiunii. Art. 36 alin. 2 si art. 37 din Constituţie reglementează limitativ cazurile in care
se poate interzice dreptul de a fi ales. Situaţia vizată in proiectul din 2004 nu se regăseşte
in enumerarea constituţională. Şi în acest caz, o sancţiune severă dar neconstituţională va
bloca aplicarea legii.
4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCŢIEI PUBLICE

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către


membrii Comisiei şi de către invitaţi, precum şi a punctului de vedere al Guvernului, s-a
constatat că, în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor instituit prin Recomandarea
nr. R(2000)10 a Comitetului de Miniştri asupra codurilor de conduită pentru funcţionarii
publici nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 15 din Recomandarea sus menţionată care
prevede - „funcţionarul public nu are dreptul să se ocupe de nici o activitate sau
tranzacţie şi nici să ocupe vreun post sau funcţie, remunerată sau nu, incompatibilă cu
buna exercitare a funcţiilor sale publice sau care aduce prejudiciul acestora. În cazurile
în care acesta are incertitudini privind compatibilitatea sau incompatibilitatea unei
activităţi, este dator să ceară sfatul superiorului său.”
Mai mult decât atât, scoaterea de sub incidenţa Legii nr. 161/2003 a
incompatibilităţii funcţiei publice cu orice activitate desfăşurată în sectorul privat nu
poate fi permisă, întrucât lasă fără conţinut finalitatea actului normativ în cauză şi anume
prevenirea şi combaterea corupţiei. Totodată, principiile care stau la baza prevenirii
conflictului de interese, respectiv imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei,
precum şi faptul că activităţile desfăşurate de funcţionarii publici implică exercitarea
prerogativelor de putere publică, nu justifică o astfel de soluţie legislativă.
4. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARULUI
PUBLIC

4. 4. 1 DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Drepturile ca şi îndatoririle funcţionarului public sunt prevăzute în capitolul al


V-lea din Statut, precum şi în alte texte de lege. Drepturile funcţionarilor publici sunt
următoarele:
a) Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este prevăzut şi garantat prin
art. 25 din Legea nr. 188/1999,ca expresie a libertăţii conştiinţei,
consacrată în art. 29 din Constituţia României.
O garanţie legală a acestui drept o reprezintă textul art. 25 alin (2) din Legea nr.
188/1999, potrivit căruia „este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe
criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, stare
materială, origine socială sau orice altă asemenea natură”.
Cu toate acestea, libertatea de expresie a funcţionarilor publici suferă o anumită
limitare, chiar dacă ea reprezintă o libertate fundamentală, prevăzută în art. 30 din
Constituţia României. Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici
au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau
manifestarea convingerilor lor politice.
Potrivit acestor dispoziţii legale, limitarea libertăţii de exprimare este impusă
funcţionarilor publici numai în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Aşadar, în afara
timpului exercitării acestor atribuţii, libertatea de expresie este pe deplin recunoscută
funcţionarilor publici, ei având posibilitatea manifestării exterioare a gândurilor şi
opiniilor politice, religioase, filozofice, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete
sau prin alte mijloace de comunicare în public.
Această limitare legală a libertăţii de exprimare a funcţionarilor publici nu
contravine dispoziţiilor constituţionale care permit restrângerea unor drepturi şi libertăţi
fundamentale, în anumite situaţii speciale. Astfel, potrivit art. 53 din Constituţie,
exerciţiul unor drepturi syau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai
dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a
moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale,
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
De asemenea, potrivit art. 53 alin (2) din Consituţie, restrângerea unui drept sau
a unei libertăţi fundamentale nu poate aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.
Limitarea libertăţii de exprimare este urmarea îndatoririlor de neutralitate şi de
loialitate ale funcţionarilor publici faţă de autoritatea sau instituţia publică din care fac
parte. Astfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici sunt datori să îşi
îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de
serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor
fizice sau juridice ori Corpului funcţionarilor publici.
b) Dreptul la asociere este recunoscut de lege funcţionarilor publici,
aceştia putându-se asocia în partide politice, sindicate sau alte forme de
asociere.
Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 161/2003, funcţionarii publici, cu excepţia
acelora care fac din parte din categoria înalţilor funcţionari publici, pot fi membri ai
partidelor politice legal constituite.
Dreptul de asociere politică are însă o anumită limitare legală, în sensul că
funcţionarii publici nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice.40
Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici prin art. 27 al
Legii nr. 188/1999, care prevede că cei inetresaţi pot, în mod liber, să înfiinţeze
organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. De
asemenea, funcţionarii publici se pot organiza în asociaţii profesionale sau în alte
organizaţii, având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii
profesionale şi protejarea statutului lor.

40
art. 98 alin (3) din Legea 161/2003
Dreptul de asociere sindicală nu este recunoscut de lege înalţilor funcţionari
publici, funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de funcţionari publici, cărora
le este interzis acest drept prin statute speciale.41
Dreptul de asociere sindicală al funcţionarilor publici este o varietate a dreptului
fundamental de asociere, prevăzut de art. 70 alin (1) din Constituţia României, potrivit
căruia cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de
asociere.
De altfel, art. 70 alin. 1 din Constituţie a făcut din dreptul de asociere un drept
fundamental, excepţiile finnd reglementate în mod expres în alin. (3) al aceluiaşi articol
constituţional. Astfel, nu pot face parte din partidele politice, potrivit acestor din urmă
dispoziţii constituţionale, următoarele persoane:
 Judecătorii Curţii Constituţionale;
 Avocaţii poporului;
 Magistraţii;
 Membrii activi ai armatei;
 Poliţiştii;
 Alte categorii de funcţionari publici, stabilite prin lege organică.
c) Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor publici prin art. 28 din
Statut, care prevede că acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii, cu
respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public.42
În lipsa unei legi speciale, aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale
art. 70 din Legea 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, potrivit cărora
greva nu poate fi declarată decât pe durata desfăşurării conflictelor de interese, iar acestea
pot fi declanşate numai în legătură cu negocierea, încheierea şi semnarea contractului
colectiv de muncă.
Întru-cât şi pe timpul grevei autorităţile şi insituţiile publice trebuie să asigure
continuitatea funcţionării serviciilor publice, erau necesare unele reglementări legale
speciale privind declanşarea şi desfăşurarea grevei de către funcţionarii publici. În acest
sens, art. 73 alin (2) din Constituţie prevede că trebuie stabilite prin lege condiţiile şi
41
art. 27 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
42
V. Verdinaş, Legea nr. 188/1999 privind statul funcţionarilor publici comentată, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti 2000, p. 63
limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor
esenţiale pentru societate.
Chiar şi Legea nr. 168/1999 reglementează, în art. 32-39, procedura de arbitrare
a conflictelor de interese atât anterior declanşării grevei, cât şi subsecvent, la cererea
conducerii unităţii, în situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca
părţile să fi ajuns la o înţelegere şi dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze
interese de ordin umanitar.43
Aşadar, părţile pot conveni încetarea conflictului de interese pe cale arbitrală,
hotărârea comisiei de arbitraj fiind obligatorie. Este necesar însă ca procedura de arbitrare
şi consituirea comisiei de arbitraj să fie reglementate în aşa fel încât să existe garanţia că
soluţionarea conflictelor de interese are loc în condiţii de maximă obiectivitate şi
imparţialitate, pentru a se pune capăt cât mai grabnic conflictului apărat.
Legea nr. 188/1999 nu conţine alte prevederi în legătură cu exercitarea dreptului
la grevă de către funcţionarii publici, însă, potrivit art. 70 alin (1) din Constituţie,
salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi
sociale. Aceste dispoziţii constituţionale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici, întru-cât
noţiunea de „salariaţi” reprezintă genul proxim, ea incluzând atât angajaţii obişnuiţi cât şi
funcţionarii publici. Prin urmare, greva cu caracter politic este interzisă. Această
interdicţie decurge şi din exercitarea dreptului la grevă cu respectarea limitării liobertăţii
de expresie, în sensul abţinerii funcţionarilor publici de la manifestarea exterioară a
opiniilor lor politice în timpul serviciului.
d) Dreptul la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale este
consacrat în art. 31 din Legea nr. 188/1999, care prevede că funcţionarii
publici au dreptul de a-şi perfecţiona continuu pregătirea profesională.
Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare, aceştia
beneficiază de drepturile salariale cuvenite, dacă aceste cursuri:
- sunt organizate la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice;
- sunt urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul autorităţii sau instituţiei
publice;

43
art. 62 alin (1) din Legea 168/1999
- sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie, de centrele regionale de
formare continuă pentru administraţia publică locală sau alte instituţii specializate
din ţară sau străinătate.
e) Dreptul la remuneraţie este recunoscut funcţionarilor publici prin art.
29 din Legea nr. 188/1999, care prevede că, pentru activitatea
desfăşurată, funcţionarii publici beneficiază de dreptulo la salariu, care
se compune din salariul de bază, sporuri şi indemnizaţii.
f) Dreptul la odihnă, refacerea forţei de muncă şi a sănătăţii este
recunoscut funcţionarilor publici prin art. 32-34 din Legea nr. 188/1999,
având următoarele componente:
- dreptul la concediul de odihnă pe durata căruia funcţionarii publici beneficiază de
indemnizaţie de concediu şi de o primă egală cu salariul de bază din luna
anterioară plecării în concediu. Aceste drepturi băneşti se acordă funcţionarilor
publici înainte de începerea concediului de odihnă;
- dreptul la concedii de boală, concedii de maternitate şi concedii pentru creşterea şi
îngrijirea copilului. Potrivit art. 35 din Legea nr. 188/1999, în perioada acestor
concedii, raporturile de serviciu nu pot inceta şi nu pot fi modificate decât din
iniţiativă funcţionarului public în cauză;
- concedii fără plată, în condiţiile legii;44
- durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi
40 de ore pe săptămână.
Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperarea sau
la plată majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Există însă o limitare a
numărului de ore suplimentare, în sensul că numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu
poate depăşi 360 într-un an.
Prin reglementarea duratei normale de lucru, Legea nr. 188/1999 recunoaşte
implicit dreptul funcţionarilor publici la refacerea forţei de muncă în timpul şi la sfârşitul
săptămânii.
44
potrivit art. 148 alin (1) C. Muncii, pentru rezolvarea unor situaţii personale, salariaţii au dreptul la
concedii fără plată
g) Dreptul funcţionarilor publici la protecţia şi igiena muncii căruia îi
corespunde obligaţia corelativă a autorităţilor şi instituţiilor publice de a
asigura condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească
sănătatea şi integritatea fizică.45
În mod excepţional, pentru motive de sănătate li se poate aproba funcţionarilor
publici schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. Schimbarea se
poate face dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile
atribuţii ce-i vor fi încredinţate.46
h) Dreptul funcţionarilor publici de a beneficia de asistenţă medicală,
proteze şi medicamente, în condiţiile legii, este prevăzută în art. 37 din
Statut.
i) Dreptul funcţionarilor public la pensie şi alte drepturi de asigurări
sociale sunt reglementate în art. 38 şi 39 din Legea nr. 188/1999, care
fac trimitere la legea specială în această materie.47
Statul cuprinde câteva reglementări speciale privind drepturile urmaşilor
funcţionarului decedat. Astfel, în caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei
care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni
echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public
decedat.48
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina
autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va
achita urmaşilor, în continuare, drepturile salariale până la emiterea deciziei de
pensionare.49
j) Dreptul funcţionarilor publici la protecţia legii este prevăzut în art. 70
din Statut. Potrivit acestor dispoziţii legale, autoritatea sau instituţia
publică în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea este obligată să îi
asigure protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj,

45
art. 36 alin (1)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
46
art. 36 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
47
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M. O. Nr. 140
din 1 aprilie 2000)
48
art. 39, alin (1) din Legea nr. 19/2000
49
art. 39, alin (2) din Legea nr. 19/2000
cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau în legătură cu
aceasta.
k) Dreptul funcţionarilor publici la repararea pagubelor produse de către
autorităţile sau instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea este
reglementat de art. 71 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia autoritatea
sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul
public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau
instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu.

4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Funcţionarii publici au următoarele îndatoriri principale:


a) Îndatorirea de a se consacra funcţiei cu care au fost investiţi sau, altfel
spus, îndatorirea de a-şi consacra întreaga activitate profesională
îndeplinirii sarcinilor care le-au fost încredinţate.
În acest sens, legea interzice cumulul de funcţii sau activităţi profesionale,
inclusiv activităţi cu scop lucrativ. Astfel, potrivit art. 97 alin (1) din Legea 161/2003,
calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în
care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. De asemenea, potrivit alin
(2) al articolului menţionat, funcţionarii publici nu pot exercita la societăţile comerciale
cu capital privat, activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu atribuţiile ce le revin din
funcţiile publice pe care le deţin, şi nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce
priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia pe care o îndeplinesc.
Funcţionarii publici nu pot avea interese personale, direct sau prin persoane
interpuse, într-o întreprindere privată supusă controlului lor, întru-cât astefl s-ar
contraveni obligaţiei de dezinteresare sau îndatoriri de probitate a cărei respectare asigură
imparţialitatea funcţionarilor publici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Funcţionarii
publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al
creaţiei literar-artistice.
b) Păstrarea confidenţialităţii şi a secretului de stat şi de serviciu.
Potrivit art.75 din Statut, funcţionarii publici trebuie să păstreze
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau
cunoştinţă în exercitarea funcţiei lor, iar potrivit art. 77 din acelaşi Statut, ei au obligaţia
să păstreze secretul de stat şi de serviciu.
Obligaţia de discreţie profesională nu trebuie însă absolutizată, ci, dimpotrivă,
informaţiile, datele şi documentele privitoare la o anumită persoană trebuie comunicate
acesteia la cerere. În schimb, aceste date, informaţii sau documente nu pot fi divulgate
sau publicăte fără consimţământul persoanei la care se referă, pentru a nu leză interesele
acesteia.
Acestă îndatorire a funcţionarilor publici trebuie interpretată în acord cu
dispoziţiile art. 31 din Constituţia României care reglementează dreptul la informaţie.
Astfel, potrivit acestui articol, autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt
obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor politice şi asupra
problemelor de interes naţional. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze, însă,
siguranţa naţională.50
c) Obligaţia de subordonare ierarhică, potrivit căreia funcţionarul public
trebuie să se conformeze dispoziţiilor date de superiorii săi ierarhici.
În cazul în care apreciază că aceste dispoziţii sunt ilegale, funcţionarul public
are dreptul să motiveze, în scris, refuzul îndeplinirii dispoziţiei primite. Dacă cdel care a
emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu
excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală, însă îl va încunoştinţa despre această
situaţie pe superiorul ierarhic al emitentului dispoziţiei.51
Aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale art. 16 din Legea
557/2007 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestor din urmă dispoziţii legale,
reclamantul dintr-o acţiune în contenciosul administrativ poate chema în judecată pe
funcţionarul autorităţii publice pârâte care a eliberat actul sau care se face vinovat de
refuzul rezolvării cererii, dacă solicită şi plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat
sau pentru întârziere. În continuare, acelaşi text de lege prevede că, dacă acţiunea în

50
art. 31 alin (3) din Constituţia României
51
art. 77 alin (2) din Legea nr. 188/1999 in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
despăgubiri se admite, funcţionarul respectiv va puteanfi obligat la plata despăgubirilor
către reclamant în solidar cu autoritatea administrativă pârâtă.
În fine, în alineatul al doilea al art. 16 din Legea nr. 557/2007 se prevede că
funcţionarul acţionat astfel în justiţie poate chema în garanţie52 pe superiorul său ierarhic
de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate, totală sau parţială este
supusă judecăţii.
Formularea cererii de chemare în garanţie are un dublu scop:53
- dă posibilitatea celui chemat în garanţie, devenit parte în proces, să-şi
administreze toate probele şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o
garantează;
- în cazul în care se pierde procesul, prin acceşi hotărâre instanţa va admite şi
cererea de chemare în garanţie, rezolvându-se deci, printr-o singură hotărâre,
ambele cereri şi evitându-se astfel, un proces ulterior constând într-o acţiune în
regres.
Deci, dacă prin punerea în executare a unui act administrativ de autoritate s-au
produs prejudicii particularilor, răspunzător de repararea acestor prejudicii este
funcţionarul public care a emis actul în formă scrisă şi care a stăruit în executarea actului,
deşi i s-a atras atenţia, în scris, că actul este ilegal.
d) Perfecţionarea pregătirii profesionale, prin frecventarea de cursuri de
perfecţionare special organizate în acest scop.54
Aceste cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici
sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau alte insitituţii abilitate, potrivit
legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an.
Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în
administraţia publică, cu o durată mai mare de 90 de zile, organizate de institutul
Naţional de Administraţie sau alte instituţii similare din străinătate, finanţate din bugetul

52
Insituţia „chemării în garanţie” este reglementată de art. 60-63 C. Proc. Civ. Potrivit art. 60 din acest cod,
partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar
cădea în pretenţiuni, cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri.
53
V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Teoria generală, vol. I, Ed. Naţional,
Bucureşti 1997, p. 337
54
art. 78 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
de stat sau local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică
cel puţin 5 ani de la terminarea programelor.
În cazul nerespectării angajamentului, funcţionarii publici sunt obligaţi să
restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru
perfecţionarea lor profesională.
Aceeaşi obligaţie revine şi funcţionarilor publici care au urmat o formă de
perfecţionare profesională, dar nu au absolvit din vina lor, în acest caz ei fiind obligaţi să
salariile primite pe perioada organizării cursurilor de perfecţionare.
În cazul în care raportul de serviciu încetează din motive neimputabile
funcţionarului public, acesta nu datorează autorităţii sau instituţiei publice chelutielile
ocazionate de pregătirea şi perfecţionarea sa profesională.
e) Să prezinte conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia
de avere, la numirea şi eliberarea din funcţie, având drept scop
justificarea bucurilor şi valorilor achiziţionate în raport cu veniturile
obţinute în perioada exercitării funcţiei publice. Declaratţia de avere se
actuliazează anual55 şi constituie unul din documentele dosarului
personal al funcţionarului public care poate influenţa cariera acestuia.

4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR


PUBLICI

4. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR


PUBLICI

Răspunderea disciplinară este una din formele răspunderii administrative, alături


de răspunderea contravenţională. Ambele forme de răspundere intervin ca urmare a

55
art. 76 alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006
comiterii unor abateri adminstrative, deosebirea fiind că, în primul caz, este vorba de o
abatere disciplinară, iar în cel de al doilea caz, abaterea comisă constituie o contravenţie.
Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ
privind corectitudinea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
Abaterile disciplinare influenţează negativ asupra calităţii serviciilor publice şi
aplicării legilor, conducând la scăderea încrederii cetăţenilor în autorităţile publice.
Tolerarea comiterii abaterilor disciplinare de către funcţionarii publici poate determina
criza de autoritate publică şi compromite însuşi statul de drept. De aceea, legiuitorul a
determinat, în concret faptele care constituie abateri disciplinare şi a stabilit sancţiunile
care se aplică funcţionarilor publici vinovaţi de săvârşirea acestor fapte.
Potrivit art. 65, alin (2) din Statut, sunt considerate abateri disciplinare
următoarele fapte:
a) Întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) Absenţe nemotivate de la serviciu;
c) Nerespectarea, în mod repetat a programului de lucru;
d) Intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara
cadrului legal;
e) Nerespectarea secretului profesional sau confidenţialităţii lucrărilor care
au acest caracter;
f) Refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
g) Neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;
h) Manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea;
i) Desfăşurarea în timpul programului de lucru a unoe activităţi cu caracter
politic;
j) Încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii
publici;
k) Stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu
pretenţii în vederea soluţionării cererilor acestora.
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate funcţionarilor publici sunt
următoarele:
1. mustrare scrisă;
Mustrarea constă într-o atenţionare severă a funcţionarului public asupra
pericolului şi consecinţelor faptelor sale, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că pentru o
nouă abatere i se va aplica o altă sancţiune mai aspră, inclusiv destituirea din funcţie.
Mustrarea se poate aplica funcţionarului public care a comispentru prima dată o
abatere disciplinară de o gravitate redusă, care nu necesită, pentru îndreptarea
funcţionarului public, o sancţiune mai severă.
Potrivit art. 66, alin (1) din Statut, mustrarea se poate aplica direct de către
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului
compartimentului în care funcţionează cel în cauză.
2. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până
la 3 luni;
Aceasta este o sancţiune cu caracter patrimonial care se aplică funcţionarilor
publici pentru persistenţa lor în săvârşirea abaterilor disciplinare, după ce au fost
sancţionaţi cu mustrare sau pentru comiterea unei abateri mai grave, care necesită o
sancţiune proporţională cu gravitatea abaterii.
3. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau,
după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1-3
ani;
Se aplică funcţionarilor publici pentru comiterea repetată a unor abateri
disciplinare sau pentru săvârşirea unei prime abateri, dar care, prin gravitatea ei, impune
aplicarea acestei sancţiuni.
Acestă sancţiune vizează dreptul de avansare în gradele profesionale şi dreptul
de promovare într-o funcţie publică superioară în cadrul aceleiaşi clase, precum şi dreptul
de avansare în clasă, care este condiţionat, în exclusivitate, de nivelul studiilor
funcţionarului public.
4. trecerea într-o funcţie inferioară pe o perioadă de până la un an
cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
Aceasta este o sancţiune disciplinară care se aplică funcţionarilor publici pentru
comiterea repetată a unor abateri disciplinare pentru care li s-au aplicat sancţiuni mai
uşoare sau în cazul săvârşirii, pentru prima dată, a unei abateri grave şi se apreeciază de
către conducerea autorităţii sau instituţiei publice că această sancţiune este necesară, dar
şi suficientă pentru îndreptarea şi recuperarea funcţionarului public.
Trecerea într-o funcţie inferioară se face în cadrul aceleiaşi clase cu diminuarea
corespunzătoare a salariului ca, de exemplu, trecerea din funcţia de director în funcţia de
şef serviciu sau şef birou. De asemenea, se va ţine seama de pregătirea de specialitate a
funcţionarului public, astfel încât acesta să fie trecut într-o funcţie corespunzătoare
profesiei lui.
Nivelul funcţiei inferioare în care poate fi trecut funcţionarul public rămâne la
aprecierea exclusivă a conducerii autorităţii sau instituţiei publice. Astfel, de exemplu, un
funcţionar public care deţine funcţia de director poate fi trecut, pe o anumită perioadă (de
până la 1 an), în funcţia de director adjunct ori în funcţia de şef de serviciu.
Aplicarea sancţiunii trecerii într-o funcţie inferioară, prevăzută de art. 65 alin.
(3) lit d) din Statut, nu este condiţionată de acordul funcţionarului public, întru-cât actul
sancţionator, fiind un act de autoritate, are caracter obligatoriu pentru funcţionarul public
sancţionat.
Sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară este urmarea comiterii unei (unor)
abateri disciplinare şi nu a incompetenţei funcţionarului public, care poate atrage,
eventual, eliberarea din funcţie a funcţionarului public şi, implicit, încetarea raportului
său de serviciu.
5. destituirea din funcţie.
Aceasta este cea mai gravă sancţiune disciplinară, care reprezintă, totodată, şi
un mod de încetare a raportului de serviciu. Potrivit art. 84 alin (5) lit. a) din Statut,
destituirea din funcţie se dispune ca sancţiune disciplinară în cazul săvârşirii repetate a
unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. Fiind
o sancţiune disciplinară extremă şi ireversibilă, legiuitorul a preevăzut în mod expres
situaţiile în care această măsură poate fi dispusă, spre deosebire de celelalte sancţiuni
disciplinare pe care doar le-a enumerat.
Potrivit acestor dispoziţii legale, destituirea din funcţie poate fi dispusă, ca
sancţiune disciplinară, atât în cazul săvârşirii repetate a unor abateri disciplinare, cât şi în
cazul comiterii, pentru prima dată, a unei abateri disciplinare, cu consecinţe grave pentru
activitatea autorităţii sau instituţiei publice.
Cu totul alta este situaţia în care funcţionarul public se află într-o stare de
incompatibilitate, când destituirea din funcţie nu mai reprezintă o sancţiune disciplinară,
ci o cauză de încetare a raportului de serviciu, reglementată de art. 84 alin. (5) lit. b) dsin
Legea nr. 188/1999.

4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ A
FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angjează în cazul în


care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu (art.
71, alin. (2) din Statut). Deşi Statutul nu prevede, sancţiunea contravenţională care se
aplică de regulă funcţionarilor publici este amenda. Constatarea contravenţiilor şi
aplicarea amenzii contravenţionale se poate face de către organele care exercită controlul
administrativ extern de specialitate asupra activităţii funcţionarilor publici, de exemplu:
Curtea de Conturi, Inspectoratul de Poliţie, Grupul de Pompieri, Poliţia Sanitar-veterinară
etc.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a am,enzii
contravenţionale poate fi atacat la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul
autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.
Întru-cât Statutul nu cuprinde dispoziţii speciale, procedura soluţionării
contestaţiei este cea reglemntată de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, care constituie Legea-cadru în această materie. Astfel, termenul în care
poate fi formulată contestaţia este de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, iar
contestaţia va fi depusă la autoritatea publică din care face parte agentul sancţionator,
care o va înainta judecătoriei competente.
4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Răspunderea civilă a funcţionarilor publici este reglementată de dispoziţiile art.


72 şi 732 din Statut, potrivit cărora repararea pagubelor produse cu vinovăţie
patrimoniului autotităţii sau instituţiei publice, precum şi recupera sumelor acordate
necuvenit funcţionarului public se v or face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii
de imputare de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice prin asumarea unui
angajament de plată de către funcţionarul public.
Ordinul sau dispoziţia de imputare trebuie emisă în termen de 30 de zile de la
data constatării pagubei, adică de la data înregistrării la registratura generală a autorităţii
sau instituţiei publice păgubite a referatului întocmit de şeful compartimentului în care s-
a produs paguba sau al serviciului contabilitate.
Statutul nu prevede un termen în care funcţionarul public îşi poate asuma un
angajament de plată a despăgubirilor datorate autorităţii sau instituţiei publice, însă se
deduce că, după expirarea celor 30 de zile în care poate fi emisă dispoziţia de imputare,
este puţin probabilă asumarea unui astfel de angajament de către funcţionarul public.
În concluzie, autoritatea sau instituţia publică păgubită trebuie să ceară
funcţionarului public asumarea angajamentului de plată în acelaşi termen de 30 de zile de
la constatarea pagubei. În cazul în care funcţionarul public refuză luarea unui astfel de
angajament, autoritatea sau instituţia publică va emite dispoziţia de imputare, cel târziu în
ultima zi a termenului de 30 de zile calculat de la data constatării pagubei.56
De asemenea, Statutul prevede şi un termen maxim pentru emiterea ordinului
sau dispoziţiei de imputare, şi anume 3 ani de la data producerii pagubei (art.73 alin (3)).
Pentru valabilitatea ordinului sau deciziei de imputare este necesară respectarea
atât a termenului de 30 de zile, calculat de la data constatării pagubei, cât şi a termenului
maxim de trei ani de la data producerii pagubei.
Constatarea pagubei poate avea loc oricând pe parcursul termenului de trei ani,
chiar şi în ultima zi a acestuia, însă, în acest din urmă caz, emiterea ordinului sau a

56
V. Verdinaş, p. 155
dispoziţiei de imputare trebuie să aibă loc în aceeaşi zi, pentru a nu se depăşi termenul
maxim prevăzut de lege.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, funcţionarul public se poate
adresa instituţiei de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007.
În cazul în care autoritatea sau instituţia publică a plătit despăgubiri unor terţe
persoane pentru pagubele produse de un funcţionar public, în calitate de comitent al
acestuia, recuperarea sumei plătite cu titlu d despăgubiri se va face pe baza hotărârii
judecătoreşti definitive şi irevocabile (art. 72 lit c) coroborat cu art. 73 alin (1) teza
finală). Deci, în această situaţie, autoritatea sau instituţia publică va trebui să apeleze la
justiţie pentru repararea pagubei produse din vina funcţionarului public, neputând emite
un ordin sau o decizie de imputare. Cu alte cuvinte, după plata despăgubirilor către o terţă
persoană, autoritatea sau instituţia publică se va întoarce împotriva funcţionarul public
vinovat de producerea prejudiciului, printr-o acţiune în regres, pentru repararea pagubei
suportate.
Răspunderea civilă a funcţionarului public poate interveni şi în cazul producerii
unui prejudiciu unei terţe persoane, prin fapte materiale, în timpul şi în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu. În această ipoteză, cel prejudiciat poate pretinde
despăgubiri de la funcţionarul public, în temeiul art. 998-999 C. Civ., ori de la acesta
împreună cu autoritatea sau instituţia publică, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. Civ.
Fiind vorba despre o răspundere pentru un prejudiciu săvârşit de o persoană care
are o anumită calitate – aceea de funcţionar public – în literatura de specialitate s-a arătat
că denumirea cea mai potrivită a acestei forme de răspundere ar fi cea de „răspundere
patrimonială”, care ar fi în concordanţă şi cu prevederile art. 52 alin (3) din Constituţie
refeeritoare la răspunderea patrimonială a statului, iar în doctrină a fost consacrată deja
noţiunea de răspundere administrativ-teritorială.57
De asemenea, s-a mai arătat că pentru a contura, cu mai multă rigurozitate,
cadrul normativ general în care acţionează „răspunderea civilă” a funcţionarilor publici şi
a o delimita de răspunderea civilă generală a oricărei persoane fizice, s-ar fi cuvenit ca
Statutul să conţină şi alte prevederi în materie care să fie corelate cu dispoziţiile Legii

57
M. Preda, G. Stecoza, Unele consideraţii şi observaţii critice asupra Statutului funcţionarilor publici,
în Dreptul nr. 8/2000, p. 82
contenciosului administrativ privind răspunderea funcţionarului vinovat pentru
prejudiciile cauzate persoanelor fizice şi juridice.58

4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Răspunderea penală a funcţionarului public se angajează pentru infracţiunile


săvârşite de acesta în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe
care o ocupă (art. 77 alin (1) din Statut). Angajarea acestei răspunderi are loc potrivit
legii penale şi, în special, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Dintre
infracţiunile de serviciu şi în legătură cu serviciul exemplificăm: abuzul în serviciu,
neglijenţa în serviciu, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă
şi altele.
În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei
infracţiuni59 care ar atrage incompatibilitatea făptuitorului cu calitatea de funcţionar
public, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea
funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine (art. 74, alin (2) din Statut).
Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva funcţionarului public reprezintă o
cauză specială de suspendare, de drept, a raportului juridic de serviciu. Aşa fiind, în acest
caz, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia să dispună această măsură
administrativă, dispoziţiile art. 74 alin (2) din Statut fiind imperative.
Potrivit art. 74 alin (3)din Legea nr. 188/1999, dacă Ministerul Public dispune
scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale sau dacă instanţa
judecătorească dispune achitarea funcţionarului public ori încetarea procesului penal,
suspendarea din funcţia publică încetează de drept, iar funcţionarul public va fi reintegrat
în funcţia publică deţinută anterior şi va primi drepturile salariale aferente perioadei de
suspendare.

58
ibidem, p. 83
59
este vorba despre infracţiunile prevăzute de art. 50 lit h) din Legea nr. 188/1999 şi anume: infracţiuni
contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care
împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei alte infracţiuni săvârşite cu
intenţie care ar face incompatibilă o persoană fizică cu exercitarea funcţiei publice.
În fine, dacă fapta comisă de funcţionarul public în timpul sau în legătură cu
atribuţiile funcţiei sale nu întruneşte condiţiile unei infracţiuni, dar este considerată
abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă (art. 74 alin (4) din
Statut).
Deşi statutul se referă, în art. 74 alin (1), numai la infracţiunile săvârşite în
timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, se subînţelege că funcţionarii publici
răspund penal şi pentru comiterea altor infracţiuni, potrivit dreptului comun.
Răspunderea penală face însă obiectul de studiu al dreptului penal.

4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA


RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC

4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC

Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin


modificarea raporturilor de serviciu, astfel:
a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice;
b) în interes public;
c) în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia
publică.
Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi
funcţionarilor publici de conducere are loc prin:
a) delegare;
b) detaşare;
c) transfer;
d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate
juridică a autorităţii sau instituţiei publice;
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.
Dacă mobilitatea funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de
conducere se dispune în interes public, în condiţiile legii, funcţionarii publici nu pot
refuza aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d), cu excepţia cazurilor
prevăzute la art. 77 alin. (3), sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. În aceste
cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispune de către persoana care are
competenţa de numire în funcţia publică, cu avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici.
Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este
încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.
Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre
următoarele situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an
calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public.
Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul,
iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral
al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care
urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6
luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6
luni numai cu acordul său scris.
Detaşarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcţionarului public
corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice, cu respectarea categoriei,
clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Detaşarea se poate dispune şi pe o
funcţie publică de conducere, cu aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2), dacă funcţionarul
public îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor şi dacă nu
există în cadrul autorităţii sau instituţiei publice funcţionari publici care să exercite cu
caracter temporar funcţia publică. Funcţionarul public poate fi detaşat pe o funcţie
publică inferioară, numai cu acordul său scris.
Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele
situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;
d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii
corespunzătoare de cazare;
e) este singurul întreţinător de familie;
f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.
Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul.
Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are
dreptul la acest salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau instituţia
publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus şi întors,
cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare.
Transferul poate avea loc după cum urmează:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcţionarului public.
Transferul se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite
condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.
Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al
funcţionarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă
localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net
calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea
tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se
suportă de autoritatea sau instituţia publică la care de face transferul, în termen de cel
mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi
categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau
într-o funcţie publică de nivel inferior.
Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi
grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de
transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la
care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau
instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative
autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică
locală.
În cazul funcţionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcţii
publice de conducere ale căror atribuţii sunt similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe
care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5).
Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea
funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în care doi
sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice vacante prin
transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.
Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice poate
fi definitivă sau temporară.
Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele
situaţii:
a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care
îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi
categorie, clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei
publice deţinute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a
salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului public;
b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad
profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public;
c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.
Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul
autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice,
pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a
salariului pe care îl are funcţionarul public.
Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau
instituţiei publice în altă localitate, dacă se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art.
77 alin. (3).
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se
realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte
condiţiile specifice pentru ocuparea acestei funcţii publice şi care nu are în cazierul
administrativ sancţiuni disciplinare neradiate în condiţiile prezentei legi.
Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de
către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum
6 luni într-un an calendaristic, astfel:
a) cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile din
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală;
b) cu obligaţia înştiinţării înainte cu cel puţin 10 zile a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice din administraţia publică locală. În situaţia în care Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind exercitarea
cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, dispune neefectuarea măsurii
sau, după caz, încetarea acesteia.
Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se
dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, până la data
încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice sau, după
caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului funcţiei publice a sancţiunii
disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3) lit. d). Dacă salariul corespunzător funcţiei
publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcţionarul public are
dreptul la acest salariu.
Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă
disponibilitate la numirile în funcţiile publice prevăzute la art. 11, cu respectarea
prevederilor art. 15 alin. (3). Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage
eliberarea din funcţia publică.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura decontarea
cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum şi locuinţe de serviciu, în condiţiile legii.
4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU

Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află


în una dintre următoarele situaţii:
a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada
respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 33;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare
activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme
sau instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă;
d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în
condiţiile legii;
e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau
mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se
află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru
însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în
condiţiile legii;
h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă
mai mare de o lună, în condiţiile legii;
i) carantină, în condiţiile legii;
j) concediu de maternitate, în condiţiile legii;
k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească
irevocabilă;
l) forţa majoră;
 în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru
săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h);
 pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care
funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa
cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;
m) în alte cazuri expres prevăzute de lege.
În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de
suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării
suspendării de drept, funcţionarul public este obligat să informeze în scris persoana care
are competenţa legală de numire în funcţia publică despre acest fapt. Neinformarea
persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică atrage încetarea de
drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia cazurilor prevăzute la
alin. (1) lit. f), h), i), k) şi l).
Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are obligaţia
să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), condiţiile
necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.
Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în
următoarele situaţii:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în
cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de
18 ani;
c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii
internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. c);
d) pentru participare la campania electorală;
e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului
public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi
la art. 81 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puţin 15
zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepţia situaţiei
prevăzute la alin. (1) lit. e), când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de
declanşarea grevei.
Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1)
şi la art. 81 alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se
aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are
competenţa numirii în funcţia publică.
Dispoziţiile art. 81 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile
prevăzute la alin. (1) şi (2).
Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are
competenţa legală de numire în funcţia publică.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea
raportului de serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către
funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de
10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice
au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o
perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu
ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu
acordul funcţionarului public în cauză.
Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 81 alin. (1) lit. c)
şi art. 82 alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcţia publică.
4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC.
MODALITĂŢI DE ÎNCETARE

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act


administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică şi are
loc în următoarele condiţii:
a) de drept;
b) prin acordul părţilor, consemnat în scris;
c) prin eliberare din funcţia publică;
d) prin destituire din funcţia publică;
e) prin demisie.
Raportul de serviciu încetează de drept:
a) la data decesului funcţionarului public;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii
funcţionarului public;
c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la
art. 50 lit. a), d) şi f);
d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de
pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială
ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii;
e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în
funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă;
f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească
definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 50 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei
sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de
condamnare;
g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de
siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată
funcţia publică.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în
termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care
are competenţa legală de numire în funcţia publică. Actul administrativ prin care s-a
constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune
eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului
public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:
a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o
altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a
reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către
funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru
motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti
prin care s-a dispus reintegrarea;
d) pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului
"nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale individuale;
e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 lit. g);
f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin
decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi
îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute;
g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a
numirii în condiţiile art. 80^1.
Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e) - g) reprezintă motive
neimputabile funcţionarilor publici.
În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este
obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia
publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic,
fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), în perioada de preaviz, dacă în
cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare,
aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e), dacă nu există funcţii publice
vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori
instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în
perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie
publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public
va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice
vacante de nivel inferior.
În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici
vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele
cazuri:
a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;
b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a
atribuţiilor aferente funcţiei publice;
d) este schimbată structura compartimentului.
Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:
a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;
b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;
c) pregătirea profesională;
d) să fi desfăşurat activităţi similare.
În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de
către autoritatea sau instituţia publică.
Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică
în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a
postului respectiv, referitoare la studii.
În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau
instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de
un an de la data reorganizării.
Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 66, prin act
administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca
sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, în
următoarele cazuri:
a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri
disciplinare care a avut consecinţe grave;
b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu
acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate.
Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se comunică funcţionarului public în
termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie
să se facă anterior datei destituirii din funcţia publică.
Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin
demisie, notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia
publică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de
la înregistrare.
La modificarea, la suspendarea şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarul
public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea
exercitării atribuţiilor de serviciu.
La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile
dobândite în cadrul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din
motive imputabile acestuia.
4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCŢIONARILOR PUB LICI. CORPUL
DE REZERVĂ

Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de


numire, emis în condiţiile legii.
Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată,
conform art. 4, alin (2) din Legea nr. 188/1999.
Prin excepţie de la prevederile alin. (2), funcţiile publice de execuţie temporar
vacante pe o perioadă de cel puţin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:
a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care
îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective;
b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condiţiile legii, în
situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească
cerinţele specifice pentru a fi redistribuiţi în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la lit.
a). Persoana numită în aceste condiţii dobândeşte calitatea de funcţionar public numai pe
această perioadă şi nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra
în corpul de rezervă al funcţionarilor publici.
Redistribuirea funcţionarilor publici se face de către Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, astfel:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o
localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;
b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o
distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionarului public.
Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o funcţie publică de aceeaşi
categorie, clasă şi acelaşi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul
public.
Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu
acordul scris al funcţionarului public.
Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face cu respectarea alin.
(2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcţionarul public a îndeplinit atribuţii similare
cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează redistribuirea.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii
publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o
lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice
pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari
publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau
instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională
pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.
Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin
al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi
funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.
În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză
încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (6), funcţionarul public se poate adresa
instanţei de contencios administrativ competente.
Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din
funcţia publică în condiţiile art. 84^2 alin. (1) lit. a) - c), e) şi g) şi este gestionat de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar
public în următoarele situaţii:
a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;
b) în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-
o funcţie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi pregătirii profesionale, iar
funcţionarul public o refuză;
c) angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni;
d) la cererea funcţionarului public.
În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul
public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios
administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus
încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de
către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri
egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi
beneficiat funcţionarul public.
La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului
administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută.
Capitolul V

MANAGEMENTUL FUNCŢIILOR PUBLICE ŞI AL


FUNCŢIONARILOR PUBLICI

5. 1 AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este organ de specialitate al


administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, organizată în subordinea
Ministerului Afacerilor şi Internelor (art. 1 alin (1) din H.G. nr. 624/2003).60
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are rolul de a elabora şi aplica
strategia şi Programul de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi
funcţionarilor publici.
Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un
vicepreşedinte cu rol de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru, la
propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
Preşedintele reprezintă Agenţia în raporturile cu autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,
precum şi în justiţie. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine cu caracter
normativ şi individual.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici mai are un secretar general care face
parte din categoria înalţilor funcţionari publici şi îndeplineşte atribuţiile ce-i revin,
potrivit regulamentului intern al Agenţiei.
Structura organizatorică a Agenţiei este compusă din direcţii generale, direcţii şi
servicii, iar atribuţiile compartimentelor şi ale personalului se stabilesc prin regulamentul
intern de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei,
precum şi prin fişa postului.
60
H. G. Nr 624/2003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici (M. O. Nr. 410 din 11 iunie 2003)
Statul de funcţii al Agenţiei şi structura posturilor pe compartimente se aprobă
prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei,
în limita numărului de posturi aprobat prin actul de înfiinţare.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte anumite funcţii, care au
în conţinutul lor mai multe atribuţii. Aceste funcţii sunt următoarele:
a) funcţia de strategie – prin care se asigură fundamentarea şi elaborarea
strategiei şi a programelor de reformă în domeniul managementului
funcţiei publice şi a funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii,
Agenţia are următoarele atribuţii:
- elaborează principiile, strategiile şi politicile privind managementul funcţiei
publice şi a funcţionarilor publici;
- fundamentează, elaborează şi propune ministrului administraţiei şi internelor
programe în domeniul managementul funcţiei publice şi a funcţionarilor publici;
- elaborează studii, analize şi prognoze privind dinamica şi structura Corpului
funcţionarilor publici;
- gestionează Corpul de rezervă al funcţionarilor publici şi asigură redistribuirea
funcţionarilor publici în condiţiile legii etc.
b) funcţia de reglementare – prin care se asigură inţierea şi elaborarea
cadrului normativ şi instituţional necesar realizării obiectivelor strategice
şi politicilor în domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici. În
exercitarea acestei funcţii, Agenţia are următoarele atribuţii:
- elaborează proiecte de acte normative privind funcţia si funcţionarii publici;
- acordă aviz, în condiţiile legii, pentru stabilirea de către autorităţi şi instituţii
publice a funcţiilor publice;
- elaborează reglementări comune pentru autorităţile şi instituţiile publice privind
funcţiile publice, gradarea şi clasificarea posturilor, cu consultarea organizaţiilor
sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici;
- elaborează propuneri de acte normative pentru crearea unui sistem unitar de
salarizare, aplicabil tuturor funcţionarilor publici.
c) funcţia de gestiune – prin care se asigură gestionarea programelor şi
administrarea bazei de date privind funcţiile şi funcţionarii publici. În
exercitarea acestei funcţii, Agenţia are următoarele atribuţii:
- gestionează programe privind funcţia publică şi funcţionarii publici, urmărind
îndeplinirea acestora şi prezintă ministrului administraţiei şi internelor rapoarte
privind modul de derulare al acestora;
- elaborează şi administrează sistemul şi baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor
publice şi a funcţionarilor publici, precum şio a funcţiilor publice vacante.
d) funcţia de reprezentare – prin care se asigură în numele statului român
reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul managementului
funcţiei publice şi funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii,
Agenţia are următoarele atribuţii:
- reprezintă autorităţile adminsitraţiei publice centrale şi locale în raporturile cu
persoanele juridice şi fizice, române şi străine, în domeniul managementului
funcţiei publice şi funcţionarilor publici;
- colaborează cu ministerele şi cu alte autorităţi publice pentru îndeplinirea
atribuţiilor ce-i revin;
- colaborează cu instituţii şi organisme similare din ţară şi străinătate în domeniul
său de activitate;
- asigură dialogul cu organizaţiile asociative ale funcţionarilor publici, precum şi cu
organizaţiile neguvernamentale în domeniul său de activitate.
e) funcţia de monitorizare – prin care se asigură urmărirea aplicării şi
respectării actelor normative în domeniul funcţiei publice şi
funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii, Agenţia are
următoarele atribuţii:
- urmăreşte şi verifică modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi
funcţionarii publici, precum şi respectarea principiilor care stau la baza exercitării
funcţiei publice;
- coordonează şi monitorizează aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 şi a
celorlalte reglementări privind pe funcţionarii publici;
- urmăreşte situaţia funcţiilor publice vacante, precum şi ocuparea acestora potrivit
prevederilor legale;
- coordonează metodologic şi acordă asistenţă de specialitate compartimentelor de
resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale;
- avizează strategiile sectoriale privind formarea continuă a funcţionarilor publici;
- întocmeşte rapoarte anuale cu privire la managementul funcţiilor publice şi
funcţionarilor publici, precum şi cu privire la respectarea legislaţiei privind
funcţionarii publici, pe care le înaintează Guvernului, prin ministrul administraţiei
şi internelor, pentru a fi supuse spre dezbatere Parlamentului.
f) funcţia de armoniazare a legislaţiei prin care se urmăreşte unificarea
reglementărilor în domeniul funcţiei şi funcţionarilor publici. În
exercitarea acestei funcţii, Agenţia are următoarele atribuţii:
- coordonează şi sprijină procesul de adaptare a statutelor aprobate prin legi
speciale la prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici;
- elaborează proiectele de acte normative pewntru armoniazrea legislaţiei din
domeniul funcţiei publice cu reglementările Uniunii Europene şi alte acte cu
caracter internaţional pe care România le-a ratificat;
- urmăreşte ca proiectele de acte normative elaborate de ministere şi alte autorităţi
publice centrale şi locale privitoare la funcţiile publice şi funcţionarii publici să
fie în concordanţă cu reglementările europene în domeniu.
Agenţia naţională a Funcţionarilor Publici consituie sistemul informaţional şi
administrează baza de date privind evidenţa funcţiilor publice şi funcţionarilor publici din
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.
Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale sunt obligate
să transmită Agenţiei orice modificare intervenită în evidenţa funcţiilor publice vacante,
în termen de 10 zile de la producerea ei.
5. 2 COMISIILE PARITARE

Comisiile paritare se consituie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, cu


excepţia celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, în scopul participării la
stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitate a muncii ale
funcţionarilor publici în timpul exercitării atribuţiilor lor, precum şi pentru buna
desfăşurare a activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice (art. 1 alin (1) din H. G. Nr.
1210/2003).
Comisiile paritare sunt compuse dintr-un număr de 7 membri titulari, astfel:
- 2 membri desemnaţi de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
- 2 membri desemnaţi de către organizaţia sindicală a funcţionarilor publici din
cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
Comisia paritară se constituie prin actul administrativ al conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice respective. Comisia paritară se constituie pentru mai
multe autorităţi sau instituţii publice în cazul în care acestea au mai puţin de 12
funcţionari publici fiecare. Membrii comisiei paritare vor fi desemnaţi în număr egal, atât
din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice respective, cât şi din cadrul autorităţii
publice ierarhic superioare acestora.
În cazul constituirii comisiei paritare pentru două sau mai multe autorităţi
(instituţii) publice se constituie prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice căreia îi sunt subordonate sau sub a cărei autoritate sunt organizate
autorităţile sau instituţiile publice respective (art. 39 alin (3) din H. G. Nr. 1210/2003).
Deşi legea nu prevede, apreciem că, în cazul comisiilor paritare pentru două sau
mai multe consilii locale, acestea vor fi constituite prin hotărâre a consiliului judeţean,
deşi între autorităţile publice respective nu există raport de subordonare.61 Membrii
comisiei paritare trebuie să aibă calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii sau
instituţiei publice în care se organizează comisia paritară sau, după caz, în cadrul uneia
din autorităţile sau instituţiile publice pentru care se organizează comisia paritară.

61
Drept administrativ, p. 187
În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanţi ai autorităţii
sau instituţiei publice şi ai sindicatului, organizat în cadrul autorităţii sau instituţiei
publice, desemnaţi, după cum urmează:
- jumătate din numărul membrilor comisiei paritare sunt desemnaţi de către
consucătorul autorităţii sau instituţiei publice;
- jumătate din numărul membrilor acestei comisii sunt desemnaţi de către sindicatul
reprezentativ al funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice
ori prin votul majorităţii funcţionarilor publici, dacă aceştia nu s-au constituit în
sindicat.
O dată cu desemnarea membrilor titulari se desemnează un număr de 2 membri
supleanţi care vor fi titularizaţi în cazul în care are loc încetarea calităţii de membru al
comisiei paritare.
Stabilirea perioadei în care are loc desemnarea reprezentanţilor funcţionarilor
publici în comisia paritară se va face prin ordin ori dispoziţie a conducătorului autorităţii
sau instituţiei publice.
Împotriva procedurii de desemnare a reprezentanţilor funcţionarilor publici în
comisia paritară pot fi depuse contestaţii de către orice funcţionar public interesat din
cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective, în scris şi motivat, în termen de două
zile lucrătoare de la data încheierii procedurii de desemnare. Contestaţiile vor fi rezolvate
de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice care, dacă le va considera
întemeiate, va anula rezultatul procedurii de desemnare, dispunând reluarea acesteia în
condiţiile legii.
În urma finalizării procedurii de desemnare şi a soluţionării contestaţiilor
depuse, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va nmumi, prin ordin sau
dispoziţie, membrii comisiei paritare.
Membrii comisiei paritare sunt numiţi pentru un mandat de 2 ani care poate fi
reînnoit o singură dată. Cu 30 de zile lucrătoare înainte de expirarea mandatului
membrilor comisiei paritare se va proceda la constituirea viitoarei comisii, în condiţiile
legii.
Preşedintele comisiei paritare se alege prin votul membrilor comisiei paritare,
din rândul acestora. Preşedintele comisiei are următoarele atribuţii:
- conduce şedinţele comisiei paritare;
- coordomează activitatea comisiei paritare;
- reprezintă comisia paritară în relaţiile cu conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice.
Calitatea de membru al comisiei paritare încetează înainte de expirarea
mandatului, dacă acesta se găseşte în următoarele situaţii:
- a fost detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice;
- a devenit incompatibil cu calitatea de funcţionar public;
- renunţarea la calitatea de membru al comisiei.
Fiecare comisie paritară are un secretar titular şi un secretar supleant care au
calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru care se
organizează comisia paritară. Ei sunt numiţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice prin actul administrativ de numire a comisiei, dar nu sunt membri ai comisiei
paritare.
Secretarul titular al comisiei paritare are următoarele atribuţii:
- înregistrează cererea de întrunire a comisiei într-un registru special;
 convoacă, la solicitarea preşedintelui comisiei paritare ori a conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice, membrii comisiei paritare şi comunică ordinea
de zi a şedinţei;
- pregăteşte desfăşurarea în bune condiţii a şedinţei comisiei;
- întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiei paritare procesul-
verbal al şedinţei;
- redactează avizele emise de comisia paritară şi le în aintează, spre semnare,
membrilor acesteia, în termen de două zile lucrătoare de la data la care a avut loc
şedinţa în care s-a votat avizul.
În cazul în care secretarul comisiei se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini
atribuţiile, acestea vor fi îndeplinite de către secretarul supleant.
Comisia paritară îndeplineşte următoarele atribuţii:62
 participă, cu rol consultativ, la negocierea de către autorităţile sau instituţiile
publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu

62
art. 53 din H. G. Nr. 1210/2003
reprezentanţii acestora;
 participă la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor sau
instituţiilor publice pentru care sunt constituite;
 urmăreşte permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele
reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici cu autorităţile sau
instituţiile publice;
 întocmeşte rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate în
condiţiile legii, pe care le comunică conducerii autorităţii sau instituţiei publice,
precum şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici.
Funcţionarea comisiei paritare
Comisia paritară se întruneşteîn şedinţe la cererea conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice, preşedintelui acestuia, a sindicatului reprezentativ al funcţionarilor
publici sau, după caz, a majorităţii funcţionarilor publici.
Convocarea membrilor comisiei paritare şi comunicarea ordinii de zi se fac în
scris de către preşedintele acesteia, prin secretar, în termen de două zile lucrătoare de la
data înregistrării cererii de întrunire a comisiei paritare.
Şedinţele comisiei paritare sunt valabile, dacă sunt prezenţi toţi membrii
acesteia. În cazul în care din motive obiective nu pot fi prezenţi toţi membrii comisiei
paritare, şedinţa se amână la o dată stabilită de preşedintele acesteia. În cazul în care nici
la data stabilită de preşedinte nu se pot întruni toţi membrii comisiei paritare, şedinţa va fi
valabilă în prezenţa a jumătate din numărul membrilor comisiei, cu respectarea
principiului parităţii.
Comisia paritară se întruneşte în şedinţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data
comunicării scrise a ordinii de zi, de către secretarul acesteia.
Lucrările comisiei paritare se consemnează într-un proces-verbal, care trebuie să
cuprindă următoarele elemente:63
 data şi ora la care s-a întrunit comisia paritară;
 ordinea de zi aprobată de membrii comisiei paritare;
 menţiuni privind respectarea procedurii de convocare a membrilor
comisiei paritare;
63
art. 79 din H. G. Nr. 1210/2003
 problemele discutate şi soluţiile adoptate;
 avizul amis de comisia paritară în urma desfăşurării şedinţei acesteia;
 opiniile separate;
 numele şi semnătura membrilor care au participat la şedinţa comisiei
paritare.
În exercitarea atribuţiilor pe care le are, comisia paritară emite avize privind
negocierea acordurilor dintre autorităţile (instituţiile) publice şi sindicatele reprezentative
ale funcţionarilor publici şi îmbunătăţirea activităţii (insituţiilor) publice pentru care a
fost organizată.
De asemenea, comisia paritară întocmeşte rapoarte privind modul de realizare a
acestor acorduri încheiate în condiţiile prevăzute de lege.
Avizele comisiei paritare sunt consultative pentru autorităţile (insituţiile)
publice, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să ceară avizul comisiei şi pentru încheierea
acordurilor colective cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici.
Potrivit art. 61 alin (1) din Legea nre. 188/1999, aceste acorduri colective
cuprind reglementări privind anumite aspecte legate de activitatea autorităţilor şi
instituţiilor publice pentru care este organizată comisia paritară, şi anume:
- constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
- sănătatea şi securitatea în muncă;
- programul zilnic de lucru;
- perfecţionarea profesională;
- alte măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale.
5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ŞI REGISTRUL DE
EVIDENŢĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

În scopul asigurării gestionării unitare şi eficiente a resurselor umane, precum şi


pentru urmărirea carierei funcţionarului public, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor
publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea şi evidenţa dosarelor
profesionale ale funcţionarilor publici şi a registrului de evidenţă a funcţionarilor publici.
Aceste activităţi se desfăşoară în compartimentele de resurse umane din cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia
datelor cu caracter personal. În cazul în care nu există un astfel de compartiment,
întocmirea şi gestionarea dosarelor profesionale şi a registrului de evidenţă ale
funcţionarilor publici vor fi realizate de persoana care are atribuţii cu privire la evidenţa
personalului, prevăzute în fişa postului.
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de asigurarea
condiţiilor pentru satisfacerea operativă a cererilor privind eliberarea documentelor care
să ateste activitatea profesională desfăşurată de funcţionarul public, vechimea în muncă,
în specialitate şi în funcţia publică.
În vederea gestiunii unitare şi coerente, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor
publice, a evidenţei dosarelor profesionale, fiecărui funcţionar public i se atribuie un
număr de referinţă. Numărul de referinţă este numărul sub care funcţionarul public este
înregistrat în registrul de evidenţă a funcţionarilor publici şi se regăseşte în formularul a
al dosarului profesional al acestuia.
Dosarul profesional al funcţionarului public, denumit în continuare dosar
profesional, se întocmeşte în formatul standard prevăzut în anexa nr. 1. Pentru fiecare
funcţionar public se întocmeşte un singur dosar profesional, în termen de 10 zile de la
intrarea în corpul funcţionarilor publici.
Persoanele responsabile cu întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale
sunt obligate să certifice înscrierile efectuate, în termenele prevăzute de lege, prin
semnătură şi prin menţionarea în clar a numelui şi funcţiei deţinute.
Dosarul profesional conţine actele administrative şi documentele care
evidenţiază cariera funcţionarului public de la naşterea raporturilor de serviciu până la
încetarea acestora, în condiţiile legii.
Dosarul profesional cuprinde date cu caracter personal şi profesional. Datele cu
caracter personal cuprinse în dosarul profesional sunt:
a) numele, prenumele şi, după caz, numele deţinut anterior;
b) data şi locul naşterii;
c) codul numeric personal;
d) adresa de domiciliu şi, după caz, reşedinţa;
e) numărul de telefon personal şi, după caz, de serviciu;
f) numele, prenumele şi numărul de telefon ale persoanei de contact, pentru
situaţii de urgenţă, în situaţia în care se consideră necesar;
g) numele şi prenumele soţului/soţiei, precum şi numele, prenumele şi data
naşterii copiilor minori ai funcţionarului public respectiv;
h) situaţia serviciului militar, dacă este cazul.
Datele cu caracter profesional cuprinse în dosarul profesional se referă la:
a) pregătirea profesională;
b) experienţa în muncă;
c) activitatea desfăşurată în cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
d) situaţia disciplinară;
e) activitatea desfăşurată în afara autorităţii sau instituţiei publice.
Dosarul profesional cuprinde în mod obligatoriu:
a) copie de pe cartea de identitate sau buletin;
b) copii de pe actele de stare civilă;
c) copie de pe livretul militar, dacă este cazul;
d) adeverinţa medicală care să ateste o stare de sănătate corespunzătoare
exercitării funcţiei publice;
e) copii de pe actele de studii;
f) copii de pe certificatele de participare la cursurile de instruire sau
perfecţionare;
g) copie de pe carnetul de muncă şi/sau copie de pe fila din registrul general de
evidenţă a salariaţilor şi/sau copie de pe fila sau filele din registrul de evidenţă a
funcţionarilor publici;
h) recomandări de la locurile de muncă anterioare;
i) cazierul administrativ, dacă este cazul;
j) cazierul judiciar;
k) actul administrativ de numire şi documentul care atestă depunerea
jurământului;
l) fişa postului;
m) actul administrativ prin care a fost modificat raportul de serviciu;
n) cererile de suspendare a raportului de serviciu, actul administrativ de
aprobare/constatare a suspendării, actul administrativ prin care se dispune reluarea
activităţii;
o) actele administrative care atestă modificările salariale;
p) actele administrative de desemnare în comisii, colective de lucru mixte;
q) actul administrativ prin care se stabileşte participarea la activităţi în cadrul
unor proiecte/programe;
r) actul administrativ de încetare a raportului de serviciu;
s) declaraţie pe propria răspundere a titularului dosarului că nu a desfăşurat
activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite de lege;
ş) cererile de concediu pentru ultimii 3 ani;
t) raportul de evaluare pentru ultimii 5 ani;
ţ) declaraţia de avere, actualizată în condiţiile legii;
u) declaraţia de interese, actualizată în condiţiile legii.
Funcţionarul public are obligaţia de a aduce la cunoştinţă persoanei care are
atribuţii cu privire la evidenţa personalului modificările privind domiciliul sau, după caz,
reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă, în termen de 5 zile de la
producerea acestor modificări. Documentele se îndosariază în dosarul profesional în
ordinea cronologică a emiterii acestora.
Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia de a întocmi evidenţa
dosarelor profesionale şi a funcţionarilor publici pe suport hârtie şi, acolo unde este
posibil, şi în format electronic.Fiecare autoritate sau instituţie publică va întocmi un
registru de evidenţă a funcţionarilor publici, denumit în continuare registru.
Registrul se întocmeşte în regim tipizat, conform formatului standard prevăzut
în anexa nr. 2. La solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici registrul se
întocmeşte şi în format electronic.
Prima pagină a registrului cuprinde elementele de identificare a autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi numărul de înregistrare la Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici. Registrul se numerotează şi poartă ştampila Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici pe fiecare pagină. Registrul devine document oficial de la data
înregistrării şi se păstrează la sediul autorităţii sau instituţiei publice.
Registrul cuprinde elementele de identificare a funcţionarilor, data numirii în
funcţia publică, data şi temeiul legal al modificării, suspendării, încetării suspendării şi,
respectiv, încetării raporturilor de serviciu, drepturile salariale, numele şi prenumele,
funcţia deţinută şi semnătura persoanei care a făcut înregistrarea. Registrul se
completează în ordinea numerelor de referinţă. Pentru fiecare funcţionar public se
completează o filă din registru. În cazul în care pentru o nouă înregistrare nu mai există
numere curente pe fila iniţială, funcţionarului public i se alocă o nouă filă cu acelaşi
număr de referinţă însoţit de câte un indice cifric în ordine crescătoare. Ultimul număr
curent din fila completată va face trimitere la pagina din registru unde sunt continuate
înregistrările privind funcţionarul public în cauză.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici eliberarea unui nou registru la data la care se constată că în
registrul curent mai există 20 de file necompletate.
Corectarea erorilor materiale se face prin bararea acestora, astfel încât să se
poată citi vechea înregistrare, înscriindu-se la următorul număr curent, în culoare roşie,
datele exacte.
Funcţionarul public are dreptul de acces la datele cu caracter personal şi
profesional înscrise în dosarul său profesional şi la fila sau, după caz, filele personale din
registru. Funcţionarul public poate solicita în scris compartimentului de resurse umane
sau persoanei care are atribuţii cu privire la evidenţa personalului eliberarea unor copii de
pe documentele din dosarul profesional, eliberarea unei adeverinţe care să certifice
informaţii cuprinse în acesta şi eliberarea unor copii de pe fila sau, după caz, filele
personale din registru.
La dosarul profesional au acces, în prezenţa persoanei care are atribuţii cu
privire la evidenţa personalului, şi pot solicita în scris şi motivat o certificare a datelor
cuprinse în acesta, în condiţiile legii, următoarele persoane şi autorităţi sau instituţii
publice:
a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public sau, după caz, alt funcţionar public care are calitatea de evaluator al funcţionarului
public;
c) persoanele împuternicite ale unor autorităţi sau instituţii publice cu atribuţii
de control;
d) preşedintele şi/sau membrii comisiei de disciplină;
e) consilierii juridici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea funcţionarul public titular al dosarului profesional, în situaţia în
care autoritatea sau instituţia publică este parte într-un proces cu acesta, iar datele
prezentate sunt relevante pentru soluţionarea cauzei;
f) funcţionarii publici din cadrul compartimentului de resurse umane care au
atribuţii în acest sens;
g) instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală.
Accesul la dosarul profesional al persoanelor prevăzute la alin. (1) se face în
prezenţa titularului dosarului profesional. Accesul la dosarul profesional, în condiţiile
alin. (1), se notifică funcţionarului public în cauză, atunci când nu este posibilă prezenţa
acestuia. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e) şi g), accesul la dosarul
profesional, precum şi eliberarea unor copii de pe documentele conţinute în acesta se
aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Fotocopierea documentelor cuprinse în dosarul profesional este permisă numai
în situaţiile prevăzute de prezenta hotărâre. Persoanele care au acces la datele cuprinse în
dosarul profesional au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal,
în condiţiile legii. Datele cuprinse în dosarul profesional sau în registru pot fi rectificate
sau completate în următoarele situaţii:
a) la solicitarea scrisă şi motivată a funcţionarului public;
b) la solicitarea scrisă şi motivată a conducătorului compartimentului de resurse
umane sau, după caz, a persoanei care are atribuţii cu privire la evidenţa personalului,
prevăzute în fişa postului, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi
cu înştiinţarea funcţionarului public în cauză;
c) pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În cererea de solicitare a rectificării sau completării se menţionează informaţia
considerată a fi incorectă sau incompletă. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) şi b)
operaţiunile de rectificare sau de completare a datelor pot fi efectuate cu aprobarea
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, iar în situaţia prevăzută la lit. c), cu
înştiinţarea acestuia. Rectificarea, completarea datelor din dosarul profesional sau, după
caz, refuzul efectuării acestor operaţiuni se aduce la cunoştinţă funcţionarului public în
cauză.
Rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional se face pe baza
documentelor prezentate în original. Actele originale doveditoare se restituie titularului.
Copiile de pe acestea, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care
are atribuţii cu privire la evidenţa personalului, se păstrează în dosarul profesional. În
vederea păstrării dosarelor profesionale şi a registrului în bune condiţii, conducătorii
instituţiilor sau instituţiilor publice sunt obligaţi să ia măsuri pentru organizarea în mod
special a locului unde se păstrează aceste documente. Locul trebuie să îndeplinească
condiţiile necesare pentru păstrarea corespunzătoare, în condiţii de siguranţă.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau
instituţia publică va păstra o copie de pe dosarul profesional şi va înmâna dosarul
profesional, pe bază de semnătură, funcţionarului public. În cazurile de transfer sau de
încetare a raportului de serviciu al funcţionarului public, conducătorul compartimentului
de resurse umane sau, după caz, persoana care are atribuţii cu privire la evidenţa
personalului certifică valabilitatea şi exactitatea înregistrărilor.
Funcţionarul public are obligaţia să predea originalul dosarului profesional
autorităţii sau instituţiei în care se transferă, în termen de 5 zile de la realizarea
transferului. Funcţionarul public din corpul de rezervă, redistribuit potrivit legii, are
obligaţia, la data începerii raporturilor de serviciu, să predea originalul dosarului
profesional instituţiei sau autorităţii publice la care a fost redistribuit.
Dosarul profesional al funcţionarului public al cărui raport de serviciu este
suspendat în condiţiile legii se păstrează de către autoritatea sau instituţia publică.
În cazul reorganizării autorităţii sau instituţiei publice, dosarele profesionale ale
funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică
nu se modifică sau nu încetează, precum şi registrul/registrele de evidenţă ale
funcţionarilor publici se păstrează de către aceasta.
În cazul desfiinţării autorităţii sau instituţiei publice şi al preluării atribuţiilor
acesteia de către o autoritate sau instituţie publică nou-înfiinţată, dosarele profesionale ale
funcţionarilor publici preluaţi de către autoritatea sau instituţia publică nou-înfiinţată,
precum şi registrul/registrele de evidenţă a funcţionarilor publici vor fi transmise acesteia
pe bază de protocol de către autoritatea sau instituţia publică supusă reorganizării.
În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unei autorităţi sau instituţii publice,
fără ca activitatea acesteia să fie continuată de o altă autoritate ori instituţie publică,
copiile de pe dosarele profesionale, precum şi de pe registre, în baza cărora se eliberează
copii certificate şi extrase privind drepturile individuale ale funcţionarilor publici, sunt
preluate şi păstrate la casele judeţene de pensii sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
În cazul detaşării funcţionarului public, dosarul profesional se păstrează de către
autoritatea sau instituţia publică de la care funcţionarul public este detaşat. Eventualele
completări intervenite pe perioada detaşării sunt transmise sub semnătura conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice la care funcţionarul public a fost detaşat.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau
instituţia publică va înmâna o copie de pe fila/filele personale din registru. Copiile
dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu o
autoritate sau instituţie publică încetează se arhivează, în condiţiile legii. Documentele
prevăzute la art. 5 alin. (5) lit. s) şi t) se arhivează în cadrul autorităţii sau instituţiei
publice, după 5 ani de la întocmirea lor.
În caz de furt, pierdere sau distrugere a dosarului profesional, se va întocmi şi se
va elibera funcţionarului public în cauză un duplicat, de către ultima autoritate sau
instituţie publică cu care acesta a avut raporturi de serviciu. În cazul în care autoritatea
sau instituţia publică a fost supusă reorganizării, duplicatul se va elibera de către
autoritatea sau instituţia publică care deţine arhivele autorităţii sau instituţiei supuse
reorganizării.
Registrul de evidenţă a funcţionarilor publici se va intocmi in format electronic
de catre institutiile publice. Potrivit prevederii aprobate de Guvern, actul normativ
modifica si completeaza HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor
publici, in vederea corelarii prevederilor legale referitoare la intocmirea registrului de
evidenţă si a dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici cu normele legislatiei
muncii cu privire la angajatii contractuali. Modificarile vizeaza aplicarea unitara a
normelor legale pentru tot personalul din administraţia publică.
Potrivit hotararii, registrul de evidenţă a funcţionarilor publici va cuprinde
elementele de identificare ale funcţionarului public, numărul si data actului administrativ
de numire, modificare, suspendare si încetare a raporturilor de serviciu, temeiul legal al
modificarii, suspendarii si incetarii raporturilor de serviciu, durata modificarii si
suspendarii raportului de serviciu, precum si numele, prenumele si funcţia persoanei care
a facut inregistrarea. Fiecarui funcţionar public ii va fi alocat un spatiu individual in
registru.
Referitor la dosarul profesional al funcţionarilor publici, a fost eliminata
obligativitatea includerii numărului de telefon personal si, dupa caz, de serviciu, al
funcţionarului public printre datele cu caracter personal cuprinse in dosar. Pe de alta
parte, intre datele care trebuie mentionate in dosarul profesional al funcţionarilor publici
a fost introdusa cetăţenia.
Datele cu caracter profesional cuprinse in dosar se refera la activitatea
desfasurata in cadrul autorităţii sau institutiei publice, situatia disciplinara, studiile,
pregatirea profesională si abilitatile, activitatea desfasurata in afara funcţiei publice,
precum si accesul la informatiile clasificate.
Hotărârea de Guvern prevede ca funcţionarul public are obligatia de a aduce la
cunostinta persoanei cu atribuţii in domeniul evidenţei personalului modificarile cu
privire la elementele din dosarul sau profesional in termen de 5 zile de la data producerii.
Persoana cu atribuţii in evidenţă personalului are obligatia de a opera schimbarile in
termen de 10 zile de la data luarii la cunostinta a acestora.
Funcţionarul public are drept de acces la datele cu caracter personal si
profesional inscrise in dosarul sau profesional, precum si la datele sale inscrise in
registru. La solicitarea scrisa a funcţionarului public, adresata compartimentului resurse
umane sau persoanei cu atribuţii referitoare la evidenţă personalului, acesta are dreptul de
a primi:
- copii de pe documentele intocmite pe suport de hartie din dosarul sau
profesional;
- extrase de pe documentele intocmite in format electronic sau de pe datele sale
inscrise in registru, certificate prin semnatura persoanei cu atribuţii in completarea
dosarului sau profesional;
- adeverinte care sa certifice informatii cuprinse in dosarul sau profesional sau
in spatiul individual in registru.
Conducatorii institutiilor publice raspund de asigurarea condiţiilor de securitate
privitoare la elaborarea, modificarea, completarea, pastrarea si transmiterea datelor cu
caracter personal si profesional inscrise in registru si in dosarul profesional al
funcţionarului public, atat a celor realizate pe suport de hartie, cat si a celor intocmite in
format electronic, precum si accesul la acestea.
Datele cu caracter personal si profesional inscrise in dosarul profesional, atat
cele intocmite pe suport de hartie, cat si cele in format electronic, precum si datele
inscrise in registru se transmit Agentiei Naţionale a Funcţionarilor Publici in copie xerox
sau pe suport magnetic, dupa caz, la solicitarea acesteia.
CONCLUZII

Viaţa socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin


administrativ. Nevoia a dus la apariţia funcţiei publice şi a funcţionarilor care s-o
îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi creat un
întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de
funcţii statornicite de-a lungul timpului.
Problema funcţionarului public reprezintă, mai ales in condiţiile proaspetei
Integrări Europene o problemă de actualitate, discutându-se mai ales despre implicarea
acestuia în exercitarea funcţiei ăpe care o exercită.
Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită
o extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi un personal
cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a
nevoilor omului care trăieşte într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi
singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales în prestaţiunile
sale catre populaţie.
Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă
altceva decat o sumă de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni in favoarea
altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează in
administraţie capată o importanţă considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui
organism social si oricât de bune legi si decizii ar fi, rămâne doar o simpla schemă, fără
viabilitate, daca nu există oameni competenţi, activi si devotaţi pentru realizarea scopului
stabilit.
Întreg organismul de stat are la bază puterea publică, dreptul la comandă.
Această putere pub lică este reglementată şi organizată de lege, în scopul satisfacerii
intereselor generale, formând servicii publice. Dar, servicul public, ca şi statul, este o
instituţie ce are la bază ideea de interes general, pe care caută să o realizeze, însă nu poate
să acţioneze decât prin persoanele fizice care îl compun.
Noţiunile de serviciu păublic şi de funcţie publică sunt în raport de parte faţă de
întreg, adică funcţia publică face parte dintr-un serviciu public, iar aceasta, ca şi un organ
de stat sau o autoritate publică, structural, cuprinde, în general, trei elemente:
a) Competenţa;
b) Mijloacele materiale;
c) Personalul.
Personalul, la rândul său, este structurat pe compartimente, linii ierarhice şi
funcţii, dintre acestea, numai unele apar ca fiind funcţii publice, iar titularul unei funcţii
publice este denumit funcţionar public.
Rolul funcţionarului public este extrem de important în desfăşurarea activităţii
administraţiei publice, el fiind de fapt imaginea acesteia iîn ochii publicului. Un
funcţionar irascibil sau nepoliticos pur si simplu creează imaginea unei administraţii care
nu-i pasă de cetăţean.
Principiile care trebuie să guverneze conduita profesionala a funcţionarilor
publici sunt urmatoarele:
a) suprematia Constitutiei si a legii, principiu conform caruia functionarii
publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;
b) prioritatea interesului public, principiu conform caruia functionarii publici
au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in
exercitarea functiei publice;
c) asigurarea egalitatii de tratament a cetăţenilor in fata autoritatilor si
institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a
aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia
de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta,
corectitudine si constiinciozitate;
e) impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici
sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic,
religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice;
f) integritatea morala, principiu conform caruia functionarilor publici le este
interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun
avantaj ori beneficiu in considerarea functiei publice pe care o detin sau sa abuzeze in
vreun fel de aceasta functie;
g) libertatea gandirii si a exprimarii, principiu conform caruia functionarii
publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si
a bunelor moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform caruia in exercitarea functiei
publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu functionarii publici trebuie sa fie de
buna-credinta;
i) deschiderea si transparenţa, principiu conform caruia activitatile desfasurate
de functionarii publici in exercitarea functiei lor sunt publice si pot fi supuse
monitorizarii cetăţenilor.
În concluzie, putem afirma că, funcţia publică, respectiv prestaţia funcţionarului
public este impetuos necesar a se desfăşura în conformitate cu toate normele legale şi
morale, având în vedere că reprezintă „oglinda” intenţiilor statului şi ale puterii la un
anumit moment. Actuala integrare europeană face necesară alinierea practicilor la nivelul
administraţiei publice europene.
BIBLIOGRAFIE
I. Cărţi

1. Zaharia, T. Gheorghe, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a, revăzută şi


actualizată, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2007
2. Preda, Mircea, Drept administrativ (partea generala), ed. a III-a, Bucureşti, 2006
3. Alexandru, Ioan, Sorin, Bucur, Mihaela, Cărăuşan, Drept administrativ comparat,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005
4. Petrescu, Rodica-Narcisa, Drept administrativ, 2003
5. Trailescu, Anton, Drept administrativ, Curs elementar, Editura All Beck, 2005
6. Manda, Corneliu, Tratat elementar de drept administrativ , Editia a III-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2005
7. Prisacaru, Valentin, Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
8. Preda, Mircea, Vasilescu, Benonica, Drept administrativ (partea specială), Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2007
9. Legislaţia funcţionarilor publici (actualizat la 25.03.2007), ed.a.VI-a, Editura C.H.
Beck
10. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, volumele I şi II,
Editura C.H. Beck, 2005
11. Apostol, Tofan Dana, Drept Administrativ, volumele I şi II, Editura C.H. Beck,
2004
12. Brezoianu, Dumitru, Drept administrativ român, Editura C.H.Beck, 2004

II. Acte normative

1. Legea nr. 251/ 2006 pentru modificarea şi


completarea Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
2. Hotărârea nr. 341/ 2007 privind intrarea în
categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor
funcţionari publici.
3. Hotărârea nr. 1000/ 2006 privind organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
4. Ordonanţă de urgenţă nr. 48/ 2007 privind unele
măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în administraţia publică centrală.
5. Ordonanţa de urgenţă nr. 39/ 2005 din 12/05/2005
pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor
publici.
6. Ordonanta Guvernului nr. 6/ 2007 privind unele
măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor
publici pâna la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte
drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă
funcţionarilor publici în anul 2007.

III. Alte surse


1. Cartea Alba a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, 2001 – 2004
2. Raportul privind Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici
(Publicaţia ANFP).

Оценить