OBŢINEREA ULEIULUI BRUT PRIN PRESARE SAU

EXTRACŢIE

Obţinerea uleiului brut prin extracţie

Extracţia uleiului este o operaţie tipică de transfer de substanţă, care se realizează prin solubilizarea uleiului într-un dizolvant, în care
ceilalţi componenţi nu se solubilizează.
Fenomenul preponderent care are loc în timpul procesului de extracţie este difuzia - fenomen fizic în care substanţele dizolvate trec
liber în soluţia cu concentraţie mai mică, până când are loc o repartizare uniformă a moleculelor dizolvate. În cazul extragerii uleiului,
difuzia are loc în sistem solid-lichid printr-un complex de reacţii, moleculele de ulei parcurgând 3 etape diferite ;

 difuzia moleculară a uleiului din interiorul particulei către marginea ei;

 difuzia moleculară a uleiului prin stratul de separare de la suprafaţa exterioară a
particulei la suprafaţa exterioară a dizolvantului;
 difuzia prin convecţie a uleiului de la stratul de separare către miscela în mişcare.
Considerăm o particulă de material oleaginos, cu concentraţia iniţială de ulei C, cufundată într-un curent de dizolvant (fig. 66). După un
anumit timp, datorită difuziei moleculare din interiorul particulei, la distanţa l/n de exterior se atinge concentraţia C1.
 Fig. 66. Schema extracţiei uleiului în cele trei etape ale sale

La suprafaţa exterioară a particulei, spălată în permanenţă de curentul de dizolvant are

loc difuzia prin convecţie într-un strat de grosime δ numit strat limită sau marginal, în care
concentraţia amestecului ulei - dizolvant (miscelă) este c’’.
Aplicând legile difuziei în cele 3 etape ale procesului, rezultă ;
 corespunzător difuziei în interiorul particulei :
C1-c'
m=-D
int I
5,88
 corespunzător difuziei din interiorul stratului marginal:
c'-c''
m=-D
δ
 corespunzător difuziei prin convecţie de la exteriorul particulei:


m=-β c''-C2 
în care : c’ - concentraţia amestecului la exteriorul particulei :
c" - concentraţia miscelei la suprafaţa stratului marginal. Transferul de
substanţă în cele 3 etape va fi :
m=-k(C1-C2)
unde : k - coeficientul transferului de substanţă :
1
k=
I δ 1
+ +
5,88D D β
int
 Coeficientul transferului de substanţă, k, caracterizează procesul de extracţie şi
reprezintă cantitatea de ulei difuzată prin unitatea de suprafaţă în unitatea de timp, în
condiţiile unei diferenţe de concentraţie egală cu l.
Dint este coeficientul de difuzie în interiorul particulei.
Difuzia în interiorul particulei, datorită structurii interioare foarte variate şi
transformărilor pe care le suferă seminţele oleaginoase, este influenţată de : structura
oleoplasmei, structura membranelor celulare, a membranelor secundare şi a porozităţii
particulei.
Viteza procesului de difuzie depinde direct de mărimea coeficientului de difuzie în
interiorul particulei (Dint), fiind mare în cazul materialului bine măcinat.
Difuzia în stratul limită are loc după legile difuziei moleculare. Viteza de difuzie este
influenţată de coeficientul de difuzie D şi grosimea stratului limită.
Difuzia între stratul limită şi miscela în mişcare are loc prin convecţie, difuzia
moleculară fiind neînsemnată (ca urmare a agitaţiei termice moleculare). Viteza de difuzie
prin convecţie depinde de: condiţiile hidrodinamice ale curgerii miscelei (viteză de regim -
laminar, turbulent), temperatură şi gradientul de concentraţie
* În practica industrială, are loc extracţia concomitentă dintr-o multitudine de
particule, în acest caz procesul de extracţie prezentând anumite particularităţi şi abateri de la
mecanismul extracţiei unei singure particule, şi anume:
* diminuarea vitezei şi gradului de extragere a uleiului datorită „blocării porilor”,
fenomen direct proporţional cu forma şi mărimea particulelor şi cu gradul lor de
compresibilitate ;
* antrenarea în fluxul de dizolvant a particulelor foarte mici, care se aglomerează
în anumite zone ale materialului, obligând dizolvantul să curgă prin alte părţi ale aparatului,
cu rezistenţă mai mică; astfel, zonele cu aglomerări de particule mici vor fi mai puţin
prelucrate, rămânând o cantitate mai mare de ulei în şrot;
* când o multitudine de particule se găsesc într-un strat imobil, între ele se
formează „canale de penetraţie” ale dizolvantului de diferite dimensiuni şi un grad diferit de
sinuozitate;
* particulele tind a se lipi intre ele şi are loc micşorarea diametrului canalelor de
drenaj, înrăutăţind în mare măsură circulaţia miscelei şi reducând gradul de extracţie al
uleiului.
 Procesul de extracţie poate fi accelerat prin utilizarea unor tehnici moderne cum ar fi :
utilizarea ultrasunetelor de joasă frecvenţă (21,3 KHz, 1,5 W/cm 2); mărirea coeficientului de
transfer de substanţă folosind pulsaţii (30°C/80 pulsaţii/min); folosirea vibraţiilor (20°C/50 -
500 vibraţii/min).
Metode de extracţie, în principiu, extragerea uleiului din diverse materii prime
oleaginoase constă din spălarea cu dizolvant într-un vas de tratament a măcinăturii pregătite
în prealabil, într-o singură sau mai multe trepte.
În practică, se disting 3 moduri de realizare a extracţiei: simplă, multiplă (în trepte) şi extracţie continuă.

În funcţie de contactul dintre măcinătură şi dizolvant distingem: extracţia prin

imersiune, prin percolare repetată sau o extracţie mixtă cu imersiune şi percolare.
Instalaţiile de extracţie care folosesc aceste modalităţi sunt:
 pe principiul percolării :
o extractorul cu bandă (tip De Smet)
o extractorul rotativ cu sită fixă (tip Carusel)

 prin imersiune şi percolare:

o extractorul rotativ cu sită rabatabilă (tip Rotocel)
o extractorul continuu cu coşuri
Ca metodă modernă de extracţie poate fi amintită extracţia cu ajutorul impulsurilor a
uleiului din materii prime oleaginoase sau deşeuri oleaginoase ale altor industrii.
Avantajele oferite de această metodă sunt ;
 prelucrarea are loc la temperaturi relativ scăzute (18 - 30 °C), ceea ce face să se
menţină nealterată calitatea proteinelor, a vitaminelor şa ;
 prelucrarea se poate face direct la locul de producere a deşeurilor oleaginoase în
fabricile de conserve, eliminându-se cheltuielile de transport;
 seminţele pot fi prelucrate în stare umedă fără a mai fi necesară uscarea lor, care
necesită consumuri considerabile de energie

Distilarea miscelei

Operaţia de separare a dizolvantului din miscelă se realizează în condiţii de

temperatură ridicată, prin evaporarea acestuia într-una sau mai multe trepte.
 Temperatura de distilare a soluţiei de ulei în dizolvant (miscelă) este cu mult mai
ridicată decât cea a dizolvantului curat, fiind direct proporţională cu concentraţia în ulei.
Astfel, când concentraţia miscelei ajunge la 95 - 99% (iniţial 14 - 35% în funcţie de
instalaţie) temperatura de fierbere creşte brusc, trecând de limitele tehnologice uzuale şi
periclitând calitatea uleiului finit. În aceste condiţii, pentru reducerea temperaturii,
evaporarea avansată se realizează sub vid (30-40 mm col Hg) sau prin antrenare cu vapori de
apă
Eliminarea totală a dizolvantului presupune o încălzire peste limitele admise astfel că
temperatura maximală de fierbere este totdeauna sub cea corespunzătoare unei eliminări
totale.
Operaţia de distilare constă din următoarele faze ;
• purificarea iniţială, respectiv eliminarea fracţiunilor uşoare ale dizolvantului şi
concentrarea miscelei prin fierbere, până la 80 - 85% ulei ;
• distilarea finală - are loc sub vacuum, în principal la temperaturi superioare celor de
fierbere ale miscelei, deci prin evaporarea dizolvantului.

Purificarea miscelei

Miscela obţinută în procesul de extracţie se prezintă ca o soluţie de ulei în benzină ce

conţine şi impurităţi mecanice şi organice. Purificarea miscelei se poate realiza prin
decantare, filtrare si centrifugare dar metoda cea mai utilizată este filtrarea.
Distilarea miscelei se poate realiza prin 3 procedee :
• în flux discontinuu :
- distilarea în strat înalt, care variază între 200 mm şi 600 mm; are loc în flux
discontinuu ;
• în flux continuu :
- distilare în peliculă, a cărei grosime este determinată de proprietăţile fizice ale
miscelei; proprietăţile şi poziţia suprafeţei materialului pe care se formează pelicula de
miscelă:
- distilare prin pulverizare, ca rezultat al trecerii miscelei sub presiune prin duze
speciale de pulverizare şi formare în interiorul aparatului a unei infinităţi de picături
fine.
Factorii ce influenţează eficacitatea procesului de distilare a miscelei sunt:
 - presiunea remanentă în instalaţie;
- -grosimea stratului de miscelă;
- temperatura miscelei şi a aburului direct;
- durata procesului.
Parametrii atinşi în timpul distilării finale influenţează ulterior calitatea produsului finit - uleiul-, astfel:

 creşte indicele de culoare şi scade indicele de peroxid - în cazul distilării finale

la temperaturi ridicate ;
 uleiul nu trebuie să conţină > 0,1 % dizolvant deoarece, datorită tensiunii de
vapori, la o t = 120°C se poate forma o atmosferă explozivă.
De aceea, la distilarea finală se urmăreşte ca punctul de inflamabilitate să fie min.
135°C pentru uleiul de floarea-soarelui şi min. 140°C pentru uleiul de rapiţă.
Instalaţiile de distilare sunt caracteristice fiecărui tip de extractor.

Recuperarea dizolvantului din şrot

După extragerea uleiului, în materialul degresat (şrot) rămâne o cantitate mare de

dizolvant (25-50%) reţinut la suprafaţa şi în capilarele particulelor.
Condiţiile de depozitare a şrotului impuse pentru evitarea pericolului de explozie
sunt:
-conţinut de benzină: max. 0,1% ;
- umiditate: max 9% pentru floarea soarelui ;
max. 12% pentru soia.
Procesul de eliminare a dizolvantului şi umidităţii din şrot se realizează cu ajutorul
căldurii, având loc o evaporare la suprafaţă în paralel cu difuzia benzinei şi a apei din
straturile interioare ale particulelor în prima perioadă, iar în partea a doua a procesului scade.
Regimul termic aplicat în procesul de dezbenzinare, determinat de următorii factorii:
- evitarea denaturării prea avansate a substanţelor proteice din şrot;
- respectarea normelor de protecţia muncii,
utilizează un abur cu temperatura max 180 °C, iar temperatura şrotului nu depăşeşte 115°C.
Metodele de eliminare a dizolvantului (dezbenzinare) utilizate în prezent sunt:
* îndepărtarea dizolvantului dintr-un strat înalt de şrot sub malaxare continuă, cu
ajutorul aburului direct supraîncălzit; se foloseşte la instalaţiile discontinui de extracţie;
 * îndepărtarea dizolvantului dintr-un şrot, care se găseşte parţial în stare de
suspensie, cu ajutorul aburului direct şi indirect, în evaporatoare elicoidale ;
* îndepărtarea dizolvantului din şrot care se găseşte integral în stare de suspensie,
într-un tunel de evaporare, cu ajutorul vaporilor supraîncălziţi de dizolvant;
* dezbenzinarea asociată cu o prăjire umedă (toastare), menită să inactiveze o serie
de substanţe cu efecte antinutriţionale, cum sunt în cazul şrotului de soia : urează, factorul
antitripsinic, hemoglutinina, lipoxidaza, saponina, ricina şi ricinina. În practică,
dezbenzinarea se realizează împreună cu toastarea într-un singur utilaj (toaster), utilizând o
umidificare mai avansată, specifică fiecărui sortiment.