ACADEMIA DE STIINTE ECONOMICE

FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICA DE

GESTIUNE

Studenti:
Ciocan Daniela Master, CAIG
Trandafir Silvia Seria A, Grupa 657
1. CONTABILITATE CREATIVA

1.1 Introducere
1.2 Factorii care au generat nevoia de creativitate contabila;
1.3 Tehnici de contabilitate creative;
1.4 Efectele folosirii tehnicilor creative;
1.5 Politicile contabile;
1.6 Procedee care au impact asupra bilantului;
1.7 Riscurile unei contabilitati creative.

2. FALIMENTUL MARILOR COMPANII

2.1 Enron
2.1.1 Introducere;
2.1.2 Istoric;
2.1.3 Falimentul;
2.1.4 Implicatii;
2.1.5 Afacerea in date;
2.1.6 Concluzii.
2.2 Parmalat
2.2.1 Introducere;
2.2.2 Infiintarea si activitatea Parmalat;
2.2.3 Falimentul;
2.2.4 Procesul;
2.2.5 Concluzii.

3. BIBLIOGRAFIE
 1.1 Introducere

Contabilitatea a fost calificata ca: “arta de a truca un bilant"; "arta de a calcula

beneficiile". Conceptul de contabilitate creativă se utilizează, de regulă, pentru a descrie
procesul prin care profesionistii contabili isi folosesc cunostintele in scopul manipulării
cifrelor incluse in conturile anuale.
Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc
cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea
interpretării actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea
diferitelor probleme contabile.

Contabilitatea creativă presupune alegerea acelor practici de măsurare şi divulgare

ce permit transformarea situaţiilor financiare din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce
managerii doresc. Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt
structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Principalele premise ale creativităţii contabile pot fi:

 Posibilitatea, oferită de normele contabile, de a alege între diferite metode contabile.

De exemplu, în unele ţări, întreprinderile pot alege între înscrierea integrală a
cheltuielilor de dezvoltare în contul de profit şi pierdere şi amortizarea lor pe perioada
proiectului.
 O serie de elemente necesită estimări sau previziuni. De exemplu, durata de
utilizare a unui activ corporal, în vederea calculului amortizării, reprezintă o estimare
realizată de către întreprindere. Ca urmare, contabilul “creativ” beneficiază de
oportunitatea de a fi mai “optimist” sau mai “pesimist” în estimare. Alteori, în estimare se
apelează la un expert intern. În astfel de cazuri, contabilul poate manipula valoarea
apelând la un expert cunoscut pentru evaluări optimiste sau pesimiste.
 Se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru a
netezi rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent
preluarea lui în regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de
vânzare poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece
diferenţa se poate compensa prin chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei.
 Momentul realizării unor tranzacţii este ales cu grijă pentru a da o anumită imagine
în conturi. De exemplu, societatea deţine un imobil achiziţionat cu 1.000 u.m., a cărui
valoare de piaţă este 3.000 u.m. Conducerea întreprinderii va lua decizia de a vinde
imobilul în anul în care intenţionează să majoreze rezultatul.

1.2 Factori care au generat nevoia de creativitate contabila

Printre factorii care permit proliferarea fenomenelor de contabilitate creativa putem

aminti:
• acuitatea concurentei într-un context de criza;
• factori de conjunctura: degradarea rezultatelor si a situatiei financiare;
• nevoia de finantare: fonduri proprii insuficiente, necesitatea de a respecta
anumiti indicatori (rata îndatorarii, rezultatul pe actiune);
• presiunea crescuta asupra întreprinderilor în vederea comunicarii
rezultatelor "înfrumusetate", venita mai ales din partea investitorilor si
analistilor; dorinta de a asigura un curs stabil la lansarea societatilor
private în dorinta de a fi cotate.
• Alti factori: insuficienta normelor contabile, eterogenitatea referentialelor
si armonizarea în curs care se traduce prin spatiu de libertate si de decizii
lasate de catre fiecare organism normalizator.

1.3 Tehnici de contabilitate creativa

Se pot identifica, fara a ne limita, o serie de tehnici creative, astfel:

1) regulile contabile permit companiilor sa aleaga între diferite metode de
contabilizare. De exemplu, referentialul international permite contabilizarea costurilor
îndatorarii utilizând cele doua metode: metoda capitalizarii si metoda rezultatului. Astfel,
o companie poate sa aleaga politica contabila care ofera o imagine perfecta.
 2) estimarile contabile lasa loc liber manipularilor. Sunt situatii în care
întreprinderea este nevoita sa apeleze la doi evaluatori: evaluatorul A care are un punct de
vedere optimist si evaluatorul B care are un punct de vedere pesismist. În acest caz
"contabilul creativ" poate manipula evaluarea în functie de interesele urmarite, alegând
fie opinia evaluatorului A sau a evaluatorului B. Durata de viata contabila se stabileste în
conformitate cu IAS 16. O atitudine optimista sau pesimista din partea expertului
evaluator în ceea ce priveste estimarea duratei de viata economica utila poate lasa loc
liber oportunitatilor pentru subiectivism si contabilitatea creativa.
3) tranzactiile artificiale pot constitui practici ale contabilitatii creative atât prin
manipularea cifrelor contabile, cât si prin mutarea profitului între diferite perioade
contabile. Putem lua drept exemplu operatia de lease-back conform careia o societate
vinde un activ catre o banca, pentru a-1 prelua concomitent print-un contract de locatie.
Pretul de vânzare sub o astfel de tranzactie poate fi fixat deasupra sau sub valoarea
curenta a activului, deoarece diferenta poate fi compensata prin cresterea sau reducerea
chiriilor.
4) tranzactiile veritabile pot sa ofere imaginea dorita în conturi. Drept exemplu,
putem presupune o afacere care consta într-o investitie de l00.000 u.m., la cost istoric ce
poate fi vânduta pentru suma de 300.000 u.m. la costul actual. Managerii afaceriii sunt
liberi sa decida în ce an vor vinde investitia si astfel sa mareasca profitul.

1.4 Efectele folosirii tehnicilor creative

• Majorarea sau diminuarea cheltuielilor. Normele contabile lasă o anumită marjă

de manevră in cuantificarea cheltuielilor care apartin unui exercitiu. De exemplu,
pentru anumite active se indică doar numărul maxim de ani in care trebuie
amortizate. O durată mai mare sau mai mică de amortizare afectează mărimea
rezultatului. In mod similar, se pot analiza provizioanele si posibilitatea activării
anumitor cheltuieli.
• Majorarea sau diminuarea veniturilor. In anumite cazuri, se poate grăbi sau
incetini recunoasterea veniturilor prin aplicarea principiului prudentei sau a
principiului conectării cheltuielilor la venituri.
• Majorarea sau diminuarea activelor. Existenta unei flexibilităti, in ceea ce priveste
calculul amortizării si provizioanelor, creează posibilitatea majorării sau
diminuării valorii nete a activelor. De asemenea, stocurile se pot evalua prin
diferite metode si, ca urmare, valoarea lor poate fi diferită, cu efecte
corespunzătoare asupra contului de profit si pierdere. Modificările respective
afectează mărimea activelor curente si necurente, precum si indicatorii calculati
pe baza acestora.
• Majorarea sau diminuarea fondurilor proprietarilor. Modificarea veniturilor si
cheltuielilor afectează mărimea rezultatului si, in consecintă, mărimea rezervelor.
Se modifică, astfel, valoarea fondurilor proprietarilor si toate ratele calculate pe
baza acestora.
 • Majorarea sau diminuarea datoriilor. in unele tări, normele contabile lasă
posibilitatea regularizării anumitor datorii precum cele legate de pensionare, pe un
interval de timp. Ca urmare, o intreprindere interesată in majorarea rezultatului
va proceda la repartizarea datoriei pe o perioadă maxim permisă.
• Reclasificarea activelor sau datoriilor. Uneori, pot exista dubii in ceea ce priveste
incadrarea unui element intr-o categorie sau alta. Este, de exemplu, cazul titlurilor
care, in functie de intentia intreprinderii, trebuie inscrise in activele curente sau in
activele necurente, inscrierea intr-o categorie sau alta afectează ratele calculate pe
seama acestora.
• Manipularea informatiilor prezentate în anexă. Există părti in anexă in care se pot
include mai multe sau mai putine informatii. Lipsa unor informatii relevante poate
afecta deciziile utilizatorilor externi.
• Prezentarea informatiilor. Criteriile utilizate in prezentarea informatiilor contabile
pot să fie o portită pentru manifestarea creativitătii. De exemplu, alegerea unei
scale orizontale sau verticale intr-un tabel poate modifica substantial impresia
despre datele structurate in acesta.

1.5 Politicile contabile

În mediul contabil anglo-saxon, în vederea atragerii investitorilor, întreprinderile

sunt tentate sa promoveze estimari si metode care conduc spre o strategie de maximizare
a rezultatului. Daca luam drept exemplu politica de amortizare a societatilor britanice,
acestea vor promova ideea de deducere a valorii reziduale din costul de achizitie în
vederea scaderii cheltuielilor cu amortizarea si cresterea beneficiului.
În tarile care aplica modelul german de contabilitate, optiunile contabile fiind
puternic influentate de fiscalitate, se încearca promovarea unei strategii de minimizare a
impozitului. Se apeleaza în acest sens la acele estimari si metode care implica o
minimizare a rezultatului. Astfel se estimeaza la un nivel exagerat provizioanele în raport
cu deprecierile si riscurile reale, iar duratele de amortizare corespund frecvent maximului
admis de fisc.
În mediul contabil românesc, inexistenta unor tehnici de contabilitate de inflatie,
cu consecinte nefaste asupra întreprinderilor, dublata de o politica de impozitare
excesiva, întreprinderile au avut tendinta de a promova o politica de minimizare a
rezultatului, cu consecinte asupra impozitului pe profit. Spre exemplu, întreprinderile
care promoveaza o strategie de maximizare a rezultatului sunt tentate sa capitalizeze
cheltuielile pentru a le amortiza, în timp ce la polul opus, întreprinderile care promoveaza
o strategie de minimizarea rezultatului sunt tentate sa includa în cheltuieli unele valori
capitalizabile.

1.6 Procedee care au un impact asupra bilantului

Posturi vizate Mecanisme Impactul asupra bilantului

Imobilizari Lease-back: cesiunea unei •Ameliorarea fondului de

 imobilizari urmate de luarea
imediata a acesteia în locatie
Reevaluarea imobilizarilor
Imobilizari si capitaluri corporale
proprii
Emisiunea de titluri hibride a caror
Capitaluri proprii clasificare între capitaluri proprii
si datorii este dificila
Inserarea în capitaluri proprii,
Interese minoritare datorii, între cele doua sau alte
solutii
Dezîndatorarea în fapt:
aranjament prin care societatea
Împrumuturi transfera active unui trust, care
preia în acelasi timp si gestiunea
unei datorii
Scontarea unui bilet la ordin
Cesiunea crentelor la un fond
comun de creante contra obtinerii
Creante clienti
de lichiditati
1.7 Riscurile unei contabilitati creative
Subiect extrem de bogat in revistele si ziarele apusene, contabilitatea creative isi
face loc cu timiditate in literature romana de specialitate.
rulment
•Ameliorarea trezoreriei
•Cresterea valorii activului
(cresterea valorii cheltuielilor cu
amortizarea)
•Cresterea capitalurilor proprii
•Modificarea ratei îndatorarii si
rentabilitatea capitalurilor proprii
•Modificarea îndatorarii si
rentabilitatea capitalurilor
proprii
•Diminuarea ratei îndatorarii
•Cresterea ratei autonomiei
financiare
•Cresterea rentabilitatii
financiare
•Diminuarea nevoii de fond
de rulment
•Cresterea trezoreriei
•Scaderea usoara a fondului de
rulment (provenit din diferenta
între valoarea creantei si pretul
de cesiune)
•Scaderea nevoii în fond
de rulment
• Cresterea trezoreriei
Conceptul de contabilitate creativa s-a nascut din traducerea expresiei engleze “creative
accounting”, care face voga de multa vreme, in mediul economic si social britanic. Alte
concepte au venit sa completeze contabilitatea creativa. Cele mai vehiculate sunt cele de
contabilitate imaginativa si contabilitate de intentie.
Desi diferitii autori s-au ferit, in general, sa defineasca aceste concepte, doua acceptiuni
par, totusi, sa schiteze mai bine sensul unei contabilitati creative:
• Instrument de ameliorare a conturilor. Bernard Colasse, in articolul “Lorsque
la comptablite creative se met a deraper” vorbeste de practici imaginate pentru a da
conturilor unei intreprinderi imaginea cea mai flatanta posibil. Astfel de practici au, in
acelasi timp, limite deoarece exista tentatia de a trece de la a profita de pe urma
flexibilitatii reglementarii, la operatii de escamotare sau de fardare de informatii,
susceptibile sa lezeze interesele investitorilor.
Abouchahla, in articolul “Les delices de la comptabilite creative” (Deliciile contabilitatii
creative) distinge trei categorii de operatii: (i) adevaratele fraude sau falsificarile; (ii)
impodobirile “legale” ale conturilor si (iii) contabilitatea creativa. Fara a defini
conceptual, el il sustine cu exemple din reevaluarea imobilizarilor si din cesiunea unei
imobilizari, apoi reluarea aceluiasi bun prin leasing.
• O traducere a creativitatii financiare
Harve Stolowy isi exprima parerea conform careia conceptual de contabilitate creativa
este o pura iluzie care permite unor ziare si reviste sa-si creasca tirajul.
Stolowy prezinta cateva puncte de reflectie:
 Fraudele nu au nimic creativ: ele sunt ilegale: procedeele ilegale, fraudele nu
au nimic creativ, in mecanismele lor. Ne confruntam, aici , cu delictul: “conturile anuale
nu prezinta o imagine fidela”, cunoscut si sub numele de “prezentare de bilant inexact”,
delict care trebuie sa fie exprimat si relevant de procurorul Republicii, prin auditorii
legali.
 Optiunile contabile au existat dintotdeauna si nu constituie contabilitate
creativa: daca se accepta ca o contabilitate creativa are ca scop ameliorarea conturilor
(sau a imaginii pe care acestea o au despre intreprindere), beneficiind de slabiciunile si
carentele reglementarilor contabile sau de divergentele intre regulile nationale si
internationale, se poate exprima ca acest concept nu aduce nimic nou, deoarece princpiul
optiunilor este cunoscut si practicat de contabili, de foarta multa vreme.
 Subiectivitatea inerenta evaluarii este de neocolit si exista dintotdeauna.
 Numai cateva mecanisme financiare genereaza o veritabila contabilitate
creativa.
Daca finantistii au creat si creaza noile mecanisme si montaje financiare, contabilitatea
este chemata sa “urmareasca” si sa traduca in formule contabile aceste mecanisme si
montaje. In unele situatii, in lipsa reglementarilor pentru contabilizarea acestor operatii
complexe, creativitatea contabila trebuie efectiv sa-si faca datoria, pentru a gasi noi
solutii.
In finalul studiului sau, Stolowy procedeaza la prezentarea in anexe a procedeelor si
mecanismelor care au facut, in opinia unor autori, obiectul contabilitatii creative. El le
imparte in functie de obiectivele urmarite in:
 Procedee care au un impact asupra masurarii rezultatului;
exemple:
- incorporarea cheltuielilor financiare in costul de productie al imobilizarilor;
 - imobilizarea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare;
- cesiunea unei imobilizari, apoi reluarea aceluiasi bun prin leasing;
- intocmirea planului de amortizare;
- revizuirea planului de amortizare;
- incorporarea cheltuielilor financiare in costul de productie al stocurilor;
- subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de
participare;
- subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru deprecierea creantelor
dubioase si a stocurilor;
- existenta mai multor metode de inregistrare a contractelor pe termen lung (pe
masura avansarii; la terminare; veniturile nete partiale) etc.
 Procedee care au un impact asupra prezentarii contului de profit si pierdere;
exemple:
- pierderi privind creantele neincasate;
- cresterea rezultatului curent, prin incorporarea plusurilor de valoare din cesiunea
activelor; etc.
 Procedee care au un impact asupra prezentarii bilantului; exemple:
- cesiunea unei imobilizari, apoi reluarea aceluiasi bun prin leasing;
- scontarea unei cambia sau unui bilet la ordin;
- titrizarea: cesiunea de creante unui fond comun de creante, contra obtinerii de
lichiditati;
- emisiunea de titluri hibride a caror clasificare intre capitaluri propii si datorii este
delicata;
- dezindatorirea in fapt: anularea economica a unei datorii etc.

Pentru a analiza natura creativa (sau nu) a acestor mecanisme si procedee, Stolowy
ataseaza fiecarei rubrici o coloana privind natural or, care poate fi:
- optiunea, adica alegerea intre mai multe metode;
- subiectivitate in evaluare si apreciere personala;
- mecanism financiar (necesitatea, pur si simplu, de a contabiliza acel element);
- mecanism financiar (necesitatea de a contabiliza acel element, tinand, totodata,
cont de faptul ca el aduce schimbari in prezentarea conturilor).
Din analiza naturii mecanismelor si procedeelor exemplificate mai sus rezulta ca ele
constituie, in majoritate, optiuni care au o componenta mai mica sau mai mare de
evaluare (subiectiva). Procedee care, in opinia lui Stolowy, nu prezinta creativitate. El
retine in zona contabilitatii creative numai procedeele care reprezinta mecanisme
financiare ce au ca scop modificari in prezentarea contabila. Exemple:
o Titrizarea: cesiunea creantelor unui fond comun de creante, contra obtinerii de
lichiditati.

Are urmatorul impact asupra conturilor:

- usoara reducere a fondului de rulment care provine din diferenta intre valoarea
creantelor si pretul lor de cesiune;
- reducerea necesarului in fond de rulment;
- cresterea trezoreriei.
o Emisiunea de titluri hibride a caror clasificare intre capitaluri proprii si
datorii este delicata.
Impact asupra conturilor: modificarea ratei indatoririi si a rentabilitatii capitalurilor
proprii.
o Dezindatorarea in fapt: transferal unei datorii si a unor active in gestiunea unui
trust insarcinat sa efectueze rambursarea.
Impact asupra conturilor:
- diminuarea ratei indatoririi;
- cresterea ratei autonomiei financiare;
- cresterea rentabilitatii financiare.
Cei doi autori, Barthes si Gelard analizeaza fenomenele contabilitatii imaginative si
abuzul de drept, ca o arma impotriva proliferarii lor.
Ei pleaca de la constatarea ca, in zilele noastre, conducerilor societatilor si
grupurilor le este propusa o gama din ce in ce mai diversa de produse si montaje de
inginerie financiara, vizandu-se scopuri de natura economica si ameliorari ale gestiunii.
Pe de alta parte, in multe situatii scopul acestor produse si montaje este de “ a ocoli
regulile contabile cu caracter penalizant”. Fapt ce conduce la o contabilitate imaginativa.
Conducerea intreprinderii doreste sa distinga granite dintre legal si ilicit. In procesul de
certificare de conturi, expertul contabil este supus la o proba delicata, riscul fiind
imixtiunea in gestiunea intreprinderii. Ambele extreme, pentru auditor, sunt daunatoare:
refuzul vreunui montaj legal care sa fie profitabil intreprinderii sau, dimpotriva,
acceptarea de montaje care se plaseaza in zona “nerelevarii unui delict sau a unei fraude”.
In opinia celor doi autori, in Franta, contabilitatea imaginativa vizeaza trei directii:
- maximizarea rezultatului;
- cresterea capitalurilor proprii;
- reducerea ratei indatoririi.
Desi, nici una din practicile care vizeaza cele trei directii nu reprezinta o
neregularitate, ceea ce trebuie contestata este traducerea lor contabila. Aceasta deoarece
contabilitatea urmareste cu greu si cu intarziere imaginatia finantistilor, mai ales cand
acestia din urma realizeaza produse si montaje in functie de regulile contabile existente si
de lacunele pe care ei le descopera, in vederea ocolirii spiritului textelor si cu scopul vadit
de a da conturilor aparenta dorita.
Unde vad Barthes si Gelard culoarul de trecere de la legal la ilegal?
Mai intai ,el poate fi gasit prin bresa pe care o lasa textile privind imaginea fidela.
Conform directivei a 4-a si codului de comert (in Franta): “atunci cand aplicarea unei
prescrieri contabile nu este suficienta pentru a da o imagine fidela, informatii
complementare trebuie sa fie furnizate in anexa” si “daca intr-un caz exceptional,
aplicarea unei prescrieri contabile se releva improprie pentru a da o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare sau a rezultatului, trebuie sa se faca o derogare de la
aceasta prescriere”. Ceea ce inseamna ca imaginea fidela nu se poate atinge, in acest caz,
decat prin neconformitate cu regulile in vigoare. Ori, o alta dispozitie a aceluiasi cod
prevede ca de fapt “conturile trebuie sa fie in conformitate cu regulile, sincere si sa dea o
imagine fidela”.
A doua bresa ar putea sa fie constituita din acceptarea sau neacceptarea principiului
primordialitatii realitatii economice in fata aparentei juridice. In Franta, acest
principiu este acceptat numai in conturile consolidate. In acest context, el poate sa
serveasca sau sa deserveasca expertului contabil, care ar dori sa-l utilizeze pentru a
contesta una sau alta dintre cerintele clientului sau.
Atributelor de “creativa” si “imaginativa”, literatura de specialitate le mai adauga unul
“contabilitate de intentie”. Intr-o intentie buna sau rea?
Este ceea ce vrea sa demonstreze Yves Bernheim. Pentru demonstratie, el pleaca de la o
constatare: trei fotografi carora le este cerut sa faca un portret al aceluiasi pesonaj vor da
trei clisee diferite. Vom putea oare sa spunem ca una sau alta dintre imagini nu este fidela
cu realitatea? Regasind in fiecare dintre fotografii personalitatea fotografului, vom admite
o anumita subiectivitate. Patrimoniul, rezultatele si situatia financiara ale unei
intreprinderi reprezinta o realitate unica. Dar imaginile despre aceste obiective ale
contabilitatii pot fi diferite, desi toate, fidele.
 2.1.1 Introducere
ENRON a fost o companie energetică cu sediul central în Houston, Texas, Statele
Unite ale Americii. Înainte de falimentul din 2001, compania avea aproape 22.000 de
angajaţi în peste 40 de tari, şi era una dintre cele mai mari companii din lume ce activau
în domeniul electricităţii, a gazelor naturale, a hârtiei şi a comunicaţiilor, declarând
venituri de 111 miliarde de dolari americani în anul 2000. Compania a fost numită de
revista „Fortune” ca fiind „Cea mai inovativă companie americană” pentru 6 ani
consecutivi, din 1996 până în 2001. La sfârşitul anului 2001, s-a descoperit că situaţia
financiară raportată era susţinută în general de un plan instituţionalizat, sistematic şi
creativ de fraudă contabilă. ENRON a devenit astfel un simbol cunoscut al fraudei şi
corupţiei.
 2.1.2 Istoric
La baza creării ENRON a stat fuziunea dintre companiile americane Houston
Natural Gas, Texas şi InterNorth, Nebraska. Prima dintre ele avea o reţea de transport a
gazelor naturale ce lega estul de vestul SUA, deservind consumatorii de pe pieţele din
Florida şi California. Reţelele de transport ale celei de-a doua mergeau de la nord la sud,
deservind pieţele din Iowa şi Minessota. Cele două companii au fuzionat în 1985,
compania nouă având numele HNG-InterNorth Inc. şi stabilind sediul în Omaha,
Nebraska.
Plecarea de la conducerea companiei a fostului CEO al InterNorth, Samuel
Segnar, la 6 luni de la fuziune, a dat posibilitatea fostului CEO al Houston Natural Gas,
Kenneth Laz sa devina noul conducător al companiei. Acesta a mutat sediul central al
companiei în Houston, începând în acelaşi timp să aplice o nouă strategie în ceea ce
privea compania, schimbând totodată şi denumirea în Enteron. Datorită unor asocieri ale
cuvântului cu sensuri nedorite, denumirea a fost schimbată curând în ENRON.
ENRON era iniţial împlictă în transmiterea şi distribuţia energiei electrice şi a
gazului natural într-o mare parte a Statelor Unite ale Americii şi, de asemenea, în
dezvoltarea, construcţia şi operarea centrale electrice, reţele de conducte şi alte
infrastructuri, în mai multe state din lume. ENRON deţinea o reţea imensă de conducte de
transport a gazului natural întinzându-se pe întrg teritoriul SUA, între acestea numărându-
se Northern Natural Gas, Florida Gas Transmission, Transwestern Pipeline şi un
parteneriat cu Northern Border Pipeline. Acestea au fost practic sursele de venituri pentru
ENRON, care au făcut posibilă crearea altor firme în cadrul ENRON, deschiderea de
venture-uri şi investiţiile efectuate. Cu alte cuvinte, erau singura parte din ENRON care
obţineau profituri semnificative.
Începând cu anul 1998, ENRON a intrat şi în sectorul apei, creând în 1998
Corporţia Azurix. Aceasta a eşuat însă în a se impune pe piaţa utilităţilor legate de apă,
iar una din cele mai mari componente, cea din Buenos Aires, era într-o continuă pierdere
În 2001 ENRON a anunţat intenţia de a renunţa la Azurix şi de a îi vinde activele.
ENRON s-a dezvoltat foarte bine prin pionieratul de care a dat dovadă, datorită
campaniilor puternice de marketing şi de promovare, prin instrumente financiare,
incluzând aici şi o diversitate de titluri exotice. Compania era evaluată ca pozitiv de toată
lumea ca fiind o companie puternică, lăudată pentru modul de tratare a angajaţilor,
beneficiile pentru muncitori şi pentru managementul eficient, până la scandalul privind
fraudele.
Compania a creat entităţi off-shore, care puteau fi utilizate pentru evitarea
impozitarii, crescând profitabilitatea afacerii. Acest fapt a acordat deţinătorilor şi
managerilor libertatea circulaţiei valutei şi anonimatul, ascunzând astfel pierderile pe care
le avea compania. Aceste entităţi făceau ca ENRON să pară mult mai profitabilă, preţul
acţiunilor atingând nivele foare ridicate, fiind tranzacţionate din ce în ce mai mult pe
pieţele bursiere. Andrew Fastow, Directorul Financiar al ENRON a condus operaţiunile
legate de crearea companiilor şi de manipularea înţelegerilor în favoarea sa şi a
apropiaţilor săi, asigurându-şi venituri garantate de milioane de dolari.

2.1.3 Falimentul
Cu toate că, în aparenţă, afacerile ENRON mergeau bine, iar profitul declarat era
satisfăcător, anul 2001 aduce falimentul acesteia.
ENRON a angajat o serie de speculatori pe pieţele financiare, al căror rol iniţial
era de a acoperi riscul pe care compania mamă îl avea în domeniul său de acţiune. Cu
noroc şi prin intermediul subterfugiilor contabile, aceştia au reuşit să aducă companiei o
grămadă de bani. Conducătorii companiei au decis să menţină speculatorii în cadrul
acesteia, dar au încercat să deghizeze natura operaţiilor defăşurate de ei.
 Problema a apărut atunci când traiderii, aşa cum erau numiţi, au început să obţină
eşecuri financiare, iar ENRON nu mai obţinea profit. Pierderile au putut fi însă acoperite
şi deficitul acoperit prin împrumuturi. Pentru a deghiza însă aceste împrumuturi,
compania nu înregistra însă în contabilitate sumele primite. Acestea au fost aranjate de
Directorul Financiar Andrew Fastow.
O altă sursă de acoperire a pierderilor din operaţiunile speculative a fost folosirea
tehnicii contabile Mark-to-the-Market, introdusă la propunerea şi insistenţele lui Jeff
Skilling atunci când a ajuns la conducerea ENRON. Această tehnică, deşi legală în SUA,
se aplică în general companiilor care sunt implicate în cumpărarea şi vânzarea de efecte
publice, dar este foarte periculoasă atunci când este aplicată de o companie angajată în
dezvoltarea de proiecte. Spre exemplu, atunci când o centrală electrică era finalizată,
compania înregistra la acel moment în contabilitate valoarea actualizată netă a investiţiei,
cu toate că încă nu obţinuse nici un flux de intrare aferent investiţiei. Mai precis, tehnica
se referă la ajustarea valorii unui cont pentru a reflecta la sfârşitul unei perioade de
tranzacţionare câştigurile sau pierderile aferente poziţiilor deschise în cont, care au
rezultat din variaţia preţului şi includea în raportări predicţiunile de profit a facut sa
explodeze pe bursa campania, în baza rapoartelor trimestriale tot mai înfloritoare.
Ajustarea se face de obicei la o valoare de referinţă stabilită anterior aceasta permiţand
companiei să înregistreze câştigurile viitoare încă din momentul semnării unui contract,
deşi fluxurile monetare efective erau inexistente. Aceasta a fost condiţia impusă de
Skilling pentru a se alătura echipei de la Enron: folosirea contabilităţii „mark-to-market”.
La sfârşitul anilor 1990, acţiunile companiei ENRON erau tranzacţionate la
preţuri cuprinse între 80 şi 90 de dolari pentru o acţiune. La acel moment puţini erau cei
care se îndoiau de performanţele firmei. La mijlocul lunii iulie 2001 compania a raportat
câştiguri de 50,1 miliarde de dolari. În ciuda acestui fapt, profitul companiei se situa doar
la o medie modestă de 2,1%, iar preţul acţiunilor a scăzut cu mai mult de 30% faţă de
acelaşi semestru al anului 2000.
În august 2001, Daniel Scotto este prima persoană care face publică defectele
financiare ale ENRON, publicând raportul „All Stressed up and no place to go”,
încurajând investitorii să vândă acţiunile şi obligaţiunile companiei cu orice preţ.
La 14 august 2001, directorul general Jeffrey Skilling anunţa că demisionează din
poziţia ocupată timp de doar 6 luni, motivele invocate fiind de natură personală. Kenneth
Lay, în acel moment ocupând funcţia de preşedinte, a declarat că va reocupa funcţia de
Director Executiv în locul lui Skilling.
Pe măsură ce scandalul se agrava, acţiunile ENRON au scăzut rapid de la 90
dolari la mai puţin de 50 de centi. Acest fapt a fost fără precedent şi dezastruos în lumea
financiară, mai ales deoarece compania era considerată a fi una puternică, de referinţă.
Prăbuşirea ENRON a venit după ce au fost făcute mai multe dezvăluiri, printre care şi
aceea că mare parte din profitul său, respectiv veniturile, erau rezultatul unor înţelegeri cu
aşa numitele „special purpose entities”. Rezultatul a fost că multe din datoriile firmei nu
au fost reflectate în situaţiile financiare. Mai târziu s-a descoperit că multe din activele şi
profiturile firmei, erau „umflate”, frauduloase sau chiar inexistente.
Sherron Watkins a fost cea care a dat totul în vileag, o subordonată directă,
angajată după plecarea directorului general. Aceasta i-a scris preşedintelui în legatură cu
profiturile ridicate, valori care nu erau reale. Imediat ce aceasta a dat totul în vileag,
Andrew Fasteau a fost concediat şi considerat unicul vinovat pentru prăbuşirea
companiei.
Consecinţa a fost intrarea companiei ENRON în decembrie 2001 în faliment, fiind
plasată sub protecţia legii falimentului. Astfel, operaţiunile din Europa au declarat
falimentul în 30 noiembrie, iar pe 2 decembrie şi în SUA. Kenneth Lay, fondatorul şi
fostul preşedinte director general al grupului Enron, şi Jeffrey Skilling, şi el fost director
al companiei, au fost acuzaţi în principal pentru frauda bursieră şi complot.
Falimentul companiei Enron a luat forma lichidarii şi nu a restructurării, aşa cum
se aştepta iniţial. O parte din active, considerate a nu fi principale, au fost vândute, iar
altele reorganizate.
Pentru a reflecta noul statut al companiei, adică a unei mare „înveliş”, existând
exclusiv pentru a gestiona plăţile finale pentru creditori, aceasta şi-a schimbat denumirea
în „Enron Creditors Recoverz Corporation”

2.1.4 Implicaţii
Falimentul companiei ENRON este considerat cel mai mare faliment din lume,
având implicaţii negative deosebit de ridicate asupra tuturor creditorilor companiei,
angajaţilor, statului american, partenerilor, grupurilor şi instituţiilor financiare si altor
terţi.
• Implicaţii asupra companiei Arthur Andersen

Firma de contabilitate care era responsabilă cu întocmirea evidenţelor companiei

ENRON era firma „Arthur Andersen”, o firmă cu tradiţie în SUA. Aceasta a acceptat
condiţia ca reflectarea în contabilitate să se facă pe baza tehnicii Mark-to-the-Market
semnând în acest sens un contract. Falimentul ENRON a condus implicit şi la dizolvarea
companiei de contabilitate şi audit Arthur Andersen, care era la momentul între primele 5
companii în acest domeniu.
Procesul împotriva Arthur Andersen sub acuzaţii de obstrucţionare a justiţiei a
condus la dezvăluirea fraudei contabile efectuată de această firmă şi a condus la un lanţ
de alte dezvăluiri, scandaluri şi acte de corupţie la nivel înalt.
În august 2002 compania a predat licenţa şi drepturile de funcţionare. Cu toate
acestea, în 31 mai 2005, Curtea Suprema a SUA anulează condamnarea firmei datorită
unor vicii de procedură. Compania şi-a pierdut majoritatea clienţilor şi este puţin probabil
să revină în topul celor mai cunoscute firme de contabilitate. În plus, firma are încă peste
100 de procese legate de activitatea de audit a acesteia la compania ENRON şi de
acuzaţiile legate de distrugerea de documente. De la un număr de 85.000 de angajaţi în
întreaga lume, firma Arthur Andersen mai are în prezent aproximativ 200 de angajaţi,
majoritatea în Chicago, ocupându-se în principal de procesele împotriva firmei.
• Implicaţiile asupra angajaţilor

Angajaţii au aflat de faliment în dimineaţa aceleiaşi zile cu declararea

falimentului, adică 2 decembrie 2001, şi în decursul unei jumatăţi de oră trebuiau să îşi
adune toate lucrurile şi să părăsească clădirea.
Mii de muncitori şi investori şi-au pierdut economiile, fondurile pentru studiile
universitare ale copiilor şi pensiile atunci când ENRON s-a prăbuşit. Grupul angajaţilor şi
al celorlalţi terţi interesaţi în ENRON au intentat procese împotriva a 29 dintre directorii
companiei. De asemenea, angajaţii au pierdut şi banii pe care i-au investit în acţiunile
companiei. Şansele ca aceştia să recupereze total sau parţial sumele pierdute sunt destul
de mici.
• Implicaţiile asupra investitorilor

La fel ca şi angajaţii, unii investitori au pierdut economiile sau pensiile deţinute la

ENRON. Scăderea drastică şi bruscă a cursului acţiunilor companiei a dus, de asemenea,
la pierderi imense pentru investitori.
În decursul zilei declarării falimentului, oamenii de la conducere îşi lichidau
conturile iar oamenii care îşi investiseră economiile în acţiuni ENRON, aveau conturile
blocate. În ziua imediat următoare preţul acţiunilor Enron ajunsese la 40 cenţi şi dezastrul
lua proporţii uriaşe.
• Implicaţii sociale şi asupra legislaţiei

Prăbuşirea companiei ENRON a dus la crearea în Statele Unite a Sarbanese-

Oxley Act, adoptat ca lege în 2002, considerată a fi cea mai semnificativă schimbare
adusă legislaţiei privind titlurile publice. De asemenea, alte ţări au adoptat măsuri
legislative similare în ceea ce priveşte guvernarea corporativă, prevăzând pedepse mai
mari pentru fraude, mai multă transparenţă, independenţă faţă de auditori şi auditarea
procedurilor de control financiar intern.
• Implicaţii politice

Atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie, odată cu prăbuşirea companiei

ENRON, s-au ivit scandaluri legate de finanţarea de către companie a unor figuri politice
importante, sumă estimată la aproximativ 7 milioane de dolari. În timpul guvernării lui
Clinton, ENRON a contribuit cu aproape 1 milion de dolari în cadrul Partidului Democrat
al preşedintelui. De asemenea, au mai fost alocati bani şi pentru Partidul Republican şi
pentru susţinerea preşedintelui american George W. Bush în campania electorală.
În Marea Britanie, falimentul ENRON a avut ca şi repercursiuni scandaluri în
jurul sponsorizării primite de Partidul Laburist, fapt ce ar fi condus la o schimbare a
politicii energetice a guvernului.
• Alte implicaţii

Prăbuşirea ENRON a avut implicaţii negative şi asupra mai multor instituţii sau
grupuri financiare, cauzându-le acestora pierderi imense.
De asemenea, alţi terţi implicaţi direct sau indirect au avut de suferit în urma
falimentului companiei.

2.1.5 Afacerea in date

2001
- 16 octombrie: Enron anunta o pierdere trimestriala de 618 milioane de dolari.
- 22 octombrie: "Jandarmul" bursei americane, Comisia pentru Operatiuni Bursiere
(SEC), deschide o ancheta asupra parteneriatelor si societatilor de investitii conduse de
directorul financiar al Enron, Andrew Fastow.
- 9 noiembrie: Compania Dynegy, rivala lui Enron, de cinci ori mai mica, accepta sa o
rascumpere pentru suma de 9,5 miliarde de dolari, ceea ce inseamna a zecea parte din
valoarea pe care grupul o avea atunci cand se afla la apogeu.
- 28 noiembrie: Rating-ul de credit este redus pentru Enron pana la limita minima,
compania fiind desemnata de "risc maxim". Dynegy anuleaza proiectul de rascumparare.
Actiunile Enron scad cu 98%, pana la 65 de centi.
- 2 decembrie: Enron este plasata sub protectia legii falimentului, inregistrandu-se cel mai
mare faliment din istoria de pana atunci a Statelor Unite.

2002
- 10 ianuarie: Ministerul Justitiei deschide o ancheta asupra grupului Enron. Societatea de
audit contabil Arthur Andersen recunoaste ca a distrus documente apartinand Enron.
- 22 ianuarie: FBI perchezitioneaza sediul din Houston al corporatiei.
- 14 martie: Societatea Arthur Andersen este inculpata pentru distrugerea de documente si
fisiere electronice apartinand Enron.
- 15 iunie: Condamnarea pentru obstructionarea justitiei precipita caderea societatii
Arthur Andersen, desi era considerata a cincea societate de audit din lume.
- 30 iulie: Presedintele SUA, George W. Bush, promulga Legea "Sarbanes-Oxley", care
reformeaza regulile contabile ale intreprinderilor.
- 28 august: Judecatorul care se ocupa de caz aproba plata sumei de 13.500 dolari
fiecaruia din cei peste 4.000 de oameni care-si pierdusera locul de munca la Enron.
- 2 octombrie: Fastow este arestat, fiind banuit de frauda si spalare de bani.
- 31 octombrie: Fastow(directorul financiar) este inculpat pentru cele doua capete
principale de acuzare.

2003
- 1 mai: Sotia lui Fastow, Lea, ex-trezorier adjunct la Enron, este inculpata pentru
asociere in vederea comiterii unuei fraude financiare si pentru spalare de bani.
- 11 iulie: Enron prezinta un plan de redresare din situatia de faliment, promitandu-le
creditorilor lichiditati si "bucati" din afacere.
- 10 septembrie: Are loc prima condamnare a unei persoane care detinuse o functie
executiva la Enron - ex-trezorierul Ben Glisan primeste 5 ani de inchisoare dupa ce s-a
recunoscut vinovat de frauda.

2004
- 14 ianuarie: Andrew Fastow pledeaza in instanta "vinovat" de complot si frauda.
Primeste 10 ani de inchisoare. Sotia sa procedeaza intr-o maniera asemanatoare si este
condamnata la un an inchisoare.
- 7 iulie: Dupa doi ani si jumatate de desfasurare a anchetei, este inculpat si fostul
presedinte director general Kenneth Lay.
2005
- 31 mai: Curtea Suprema americana invalideaza condamnarea societatii Arthur
Anderson, invocand un viciu de procedura.
- 28 decembrie: Richard Causey, fostul contabil sef al Enron, se declara "vinovat" si
acccepta sa coopereze cu procurorii impotriva celor doi presedinti directori generali.

2.1.6 Concluzii
Prăbuşirea companiei ENRON, catalogata după unii experţii ca fiind cea mai
mare din istorie, sau „falimentul secolului”, a schimbat lumea financiară, având
nenumărate repercursiuni negative asupra economiei americane şi mondiale. Sistemul
ingineresc pus la punct prin crearea unor firme off-shore şi prin fraudele contabile nu a
rezistat însă, rezultând în faliment. Cu toate că au existat şi există nenumărate procese
pentru recuperarea pierderilor, cu şanse reduse de a le recupera, lumea a învăţat că fără
un sistem de supraveghere şi audit performant, este posibil ca şi în viitor să se repete
experienţa negativă a prăbuşirii companiei energetice americane.
Prezenta Parmalat in lume
DIRECT prin reprezentante in:
Italia, Romania, Australia, Africa de Sud, Botswana, Canada, Columbia, Cuba, Ecuador,
Mozambic, Nicaragua, Paraguay, Portugalia, Rusia, Swaziland, Venezuela, Zambia

INDIRECT prin licenta in:

Brazilia, Chile, China, Mexic, Republica Dominicana, Spania, Statele Unite ale Americii,
Ungaria, Uruguay

3.1.1 Infiintarea si activitatea Parmalat

Compania Parmalat, unul dintre cei mai prestigiosi producatori mondiali de

produse alimentare, a luat fiinta in anul 1961 la initiativa lui Calisto Tanzi, un tanar
intreprinzator din Parma. Initial, acesta pune bazele unei mici fabrici de conservare a
produselor lactate, in orasul Collechio, care furniza lapte proaspat - sub marca Parmalat -
orasului Parma si provinciilor alaturate.
Cunoscand o dezvoltare continua, Parmalat a ajuns sa detina peste 30 de marci de
produse alimentare, cele mai cunoscute fiind: laptele Parmalat, ceaiurile si iaurturile
Parmalat, untul si branza Parmalat, snack-urile si biscuitii Parmalat, biscuitii Grisbi,
produsele de panificatie si pastele Parmalat, sucurile naturale de fructe Santal, deserturile
Santal, cremele si sosurile de gatit Panna Chef, supele vegetale Pais, sucul de rosii Pomi,
apa minerala Aqua Santal, iaurturile Kyr, laptele Omega 3 etc.
Sucurile naturale de fructe SANTAL sunt comercializate in Romania incepand cu
anul 1991 - importate - pentru ca, incepand cu anul 1996, Parmalat S.p.A. Italia sa puna
bazele unei linii de productie a acestor sucuri in Romania. Sucurile SANTAL detineau
cea mai diversificata gama sortimentala existenta pe piata romaneasca.
La nivel mondial, marca SANTAL este prezenta in cel putin acelasi numar cu cel
al companiei Parmalat - fara a tine cont de importuri - fiind unul dintre produsele cu
notorietatea cea mai ridicata din portofoliu.
Administratorul Parmalat Romania, Giampaolo Manzonetto a declarat ca profitul
din operatiuni curente s-a situat la 2,6 milioane euro in anul 2005.
In 1996, cand Parmalat a implinit 10 ani de prezenta in Romania cifra de afaceri
a companiei a crescut cu circa 30 la suta in 2005 ajungand pana la 10 milioane de euro,
pentru ca in 2006 nivelul estimat situandu-se la 14 milioane de euro. Compania detine la
ora actuala o cota de piata de peste 76 la suta la sucurile ce contin 100 la suta fruct pe
retail si HoReCa - hoteluri, restaurante si cafenele. In ceea ce priveste segmentul de
nectaruri, Parmalat, prin intermediul Santal, ocupa locul patru pe retail si HoReCa.
Parmalat produce in Romania doar sucuri, fara a avea o divizie specializata pentru
fabricarea de lactate.
Deocamdata, piata sucurilor suta la suta are o pondere de circa 4 la suta pe total
sucuri, iar cea a nectarurilor de 7 la suta.
Fabrica Parmalat este situata in comuna Tunari, are circa 20 de angajati si o
productie de circa 10 milioane de litri la nivelul anului trecut, insa capacitatea ar putea
ajunge la 100 milioane litri anual. In tara noastra majoritatea materiei prime e importata,
in timp ce produsele se indreapta in proportie de 95 la suta pe piata interna.
Exporturile vizeaza Bulgaria, Republica Moldova, Nigeria sau Arabia Saudita.
Investitiile companiei in Romania au depasit pana acum 16 milioane de euro, din care 11
milioane in fabrica de la Tunari si 5 milioane de euro pentru operatiunile de piata.

Calisto Tanzi a plecat de la o simplă firmă de familie, ca la apogeul carierei sale

să ridice concernul alimentar Parmalat la statutul de mare actor mondial.
Avea filiale în 30 de tari, unde lucrau 37.000 de salariati, si o prezentă foarte
puternica, nu numai in Europa, dar si în Brazilia precum si in alte tari latino-americane.
 3.1.2 Falimentul

Prabusirea companiei italiene Parmalat reprezinta cel mai recent faliment

rasunator din Europa. La sfarsitul lui februarie 2003, o emisiune de obligatiuni Parmalat,
in valoare de 300 milioane euro, a esuat pe piata bursiera, din cauza lipsei de transparenta
a grupului emitent. Nu a fost decat un semnal, aparand pentru prima oara suspiciuni
legate de stabilitatea firmei.
Lovitura de gratie a venit pe 19 decembrie, cand Bank of America a negat ca
detine in conturi suma de 4 miliarde euro, care ar fi fost depusa de Bonlat, o societate din
Insulele Cayman controlatã de Parmalat. Suma figura în ultimul bilant al grupului
Parmalat si era certificata printr-un document datat 6 martie 2003. Documentul a fost
catalogat ca “un fals grosolan”, fiind, de fapt, o fotocopie pe care era adaugat antetul BoA
(Bank of America). Concernul a recunoscut insa ca era de fapt un truc, menit sa garanteze
marile sale imprumuturi.
Alte falsuri au început sa iasa la iveala, cu toate ca, înainte de perchezitiile politiei
italiene, contabilii grupului primisera ordin sã elimine toate datele din computere. Pentru
siguranta, cateva computere au fost distruse cu ciocanul. Pe 26 decembrie, Parmalat a fost
declarata oficial în faliment. Rezultatul: peste 100.000 de investitori au fost escrocati, in
timp ce imprumuturi de peste 16 miliarde de dolari au ramas neacoperite.
Numarul scandalurilor financiare la nivel mondial este, fireste, cu mult mai mare.
Cele descrise mai sus impresioneaza insa prin sumele pierdute si prin efectele
dezastruoase asupra a milioane de investitori. În mod cert, ele nu se vor opri aici.
Economia de piata, dincolo de beneficiile si posibilitatile de dezvoltare, ofera si cai
ascunse prin care mari concerne, conduse de o mana de directori sau de un singur geniu
financiar, pot da peste cap un intreg sistem. Din pacate, mai totdeauna, pagubiti ies tot
oamenii de rand.
A iesit deodata la iveala ca aparenta soliditate financiara a firmei era construita pe
nisipul unor pierderi uriase, disimulate în mod sistematic într-o retea ampla de conturi în
banci din Caraibe şi America de Sud. Datoriile sale însumau aproape 14 miliarde de euro.
Singurul mod in care s-a mentinut pe linia de plutire a fost prin ademenirea cat
mai multor investitori care sa cumpere actiunile sale. Numai ca un mare numar dintre ei
erau italieni care au pompat în acest mod in firma agoniseala lor de-o viata, ramanand
practic cu nimic.
Pretinzand ca dispune de fonduri pe care de fapt nu le avea, Parmalat reusea sa
pacaleasca pietele financiare, obtinand noi si noi imprumuturi.
Profesorul Marco Arnado, de la o universitate din Milano, explica cum s-a putut
ajunge la o asemenea stare de lucruri: "Problemele au aparut din cauza faptului ca
singurul care controla managementul companiei era tocmai Calisto Tanzi. El dispunea de
un control total, iar managerii de sub el precum şi directorii ii erau devotati în intregime
lui, si nu investitorilor care bagasera bani în firma", spune el.
Unul din marii artizani ai acestor invarteli este Fausto Tonna, fostul director în
probleme financiare, condamnat la sfarsitul lui iunie 2006, alaturi de alte 10 persoane, la
pedepse de pana la doi ani şi jumatate inchisoare.
 Grupul italian de produse lactate Parmalat a fost declarat insolvabil la sfarsitul
lunii decembrie 2004, insa itele afacerii raman incurcate. Autoritatile italiene care
ancheteza prabusirea companiei spera ca documentele confiscate de la sediul unei divizii
a acesteia vor aduce mai multe clarificari.
Anchetatorii au fost uimiti de metodele rudimentare folosite pentru a ascunde
fraudele din ultimii ani. "Si un novice si-ar fi dat seama ce se petrece", a declarat un
procuror care ancheteaza cazul.
Desi au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au fost sustinute prin
tehnici foarte simple. Timp de mai multi ani, documentele erau falsificate prin scanare,
iar apoi erau trimise prin fax de mai multe ori, pentru a parea autentice.
Procurorii care investigheaza cazul Parmalat au cerut trimiterea in judecata a
patru banci importante pentru rolul jucat de acestea in falimentul grupului producator de
produse lactate. Cele patru banci sunt Citigroup si Morgan Stanley din Statele Unite,
banca germana Deutsche Bank si cea elvetiana UBS.
Magistratii au solicitat de asemenea ca 13 bancheri si o firma italiana de
administrare a activelor sa fie adusi in fata justitiei pentru ca au ajutat grupul sa insele
investitorii. Firma incriminata este fondul de administrare a activelor Nextra, pe care
Banca Intesa il vinde bancii franceze Credit Agricole. Cererea pentru trimitere in judecata
este cea mai recenta actiune legala in cadrul unui scandal care a generat mai multe
procese.
Solicitarea era asteptata si este considerata o evolutie de natura tehnica, dupa ce
procuratura a nominalizat acuzatiile, in luna martie. Audierile in legatura cu cererea
procuraturii vor avea loc in luna septembrie. Bancile au negat anterior ca ar fi avut un
comportament necorespunzator in privinta falimentului grupului Parmalat, iar
reprezentantii acestora au refuzat sa comenteze situatia.
Cei 13 bancheri nominalizati - care fac parte din cele cinci institutii incriminate,
cu exceptia unui angajat de la Credit Suisse First Boston - au fost acuzati de procuratura
ca au incalcat legislatia italiana referitoare la pietele de capital. Emiterea de informatii
false care afecteaza pretul obligatiunilor sau al actiunilor poate atrage o pedeapsa de pana
la cinci ani de inchisoare, care, in unele cazuri, poate fi chiar mai mare. Potrivit legislatiei
italiene, companiile pot suferi penalitati legale, de la amenzi si pana la inchiderea
temporara.
Separat, Parmalat a intentat o plangere penala impotriva firmei Standard & Poor's
care a acordat un rating ce nu a reflectat starea finantelor companieii. S&P a refuzat sa
comenteze plangerea.
Compania Parmalat a intrat in faliment in anul 2003, in urma unor datorii de14
miliarde de euro. Acestea au dus firma la prabusire, investitorii ramanand in posesia unor
creante fara valoare. Grupul producator de lactate urmeaza sa fie relistat la bursa spre
sfarsitul anului, dupa un schimb datorii contra actiuni, in valoare de 12 miliarde de euro.
 3.1.3 Procesul

Primul proces in dosarul Parmalat, unul dintre cele mai mari scandaluri financiare
europene, a inceput in data de 28 septembrie 2005 la Milano. El are ca acuzatie ca a
inselat pietele financiare. Peste cateva luni va avea loc un altul, la Parma, sub acuza de
frauda.
La aproape doi ani dupa cel mai important crash financiar italian, care a provocat
o pierdere de 14,3 milioane de euro grupului Parmalat, fondatorul grupului Calisto Tanzi
va fi judecat impreuna cu alte cincisprezece persoane fizice si trei juridice. Calisto Tanzi
si cei 15 complici ai sai - directori, avocati, contabili - sunt acuzati de intocmire de
contabilitate falsa, comunicare de informatii financiare false si inselatorie la adresa
autoritatilor.
Audierea, care va fi consacrata unor probleme de procedura, s-a deschis cu
intarziere, intr-o sala plina cu jurnalisti, avocati ai unor pagubiti.
Calisto Tanzi a decis sa nu fie prezent la audiere. Potrivit declaratiilor unuia dintre
avocatii sai, Tanzi nu intentioneaza „sa atace, ci sa-si asume responsabilitatea si sa
lamureasca contextul in care s-au produs faptele contestate“. Dar da totusi vina pe
consilierii sai, sustinand ca personal nu cunostea adevarata stare de lucruri din interiorul
concernului.
Dupa trei ore consacrate chestiunilor de procedura, magistratii au decis urmatorul
termen, pentru 2 decembrie. Se asteapta ca procesul de la Milano sa dureze mai multe
luni.
Pe banca acuzarii se afla însa si trei companii - filiala pe care o are în Italia Bank
of America precum şi firmele de contabilitate Deloitte & Touche şi Grant Thornton.
Toate sunt acuzate ca au ajutat la disimularea situatiei financiare reale a concernului.
Bank of America si Deloitte au negat acuzatiile.
Deloitte Touche Tohmatsu a cazut de acord sa plateasca companiei Parmalat 149
mil. dolari (114,87 mil. euro) pentru a inchide procesul prin care firma de audit a fost
acuzata ca a ajutat fostul manager al Parmalat, sa-si ascunda adevaratele bilanturi
contabile inainte de falimentul din 2003. "Atat Parmalat, cat si Deloitte s-au declarat
satisfacute de modul in care se va rezolva aceasta problema", a declarat compania
italiana.
Parmalat a demarat operatiunile de intrare in faliment in Italia pe 24 decembrie
2003. In timpul procesului, directorul executiv, Enrico Bondi, a declarat ca firmele de
audit au permis Parmalat sa ascunda datorii de 10 mld.
Alaturi de el sunt judecati o serie de alti fosti directori, contabili, avocati si
consilieri.
Procesul a fost suspendat temporar, deoarece tribunalul va analiza în perioada
urmatoare daca va include în acelasi dosar si procesele civile ale investitorilor care si-au
pierdut banii prin falimentul Parmalat.
 3.1.4 Concluzii

Parmalat a reusit totusi sa evite prabusirea totala, gratie sprijinului primit din
partea guvernului italian.
Dupa ce a facut cerere de protejare impotriva intrarii in faliment, a intrat intr-un
amplu proces de restructurare, fiind condusa de un administrator numit de stat, Enrico
Bondi, care a deschis totodata o serie de procese in instanta.
Lichidatorul firmei de sucuri si produse lactate Parmalat Finanziaria SPA, Enrico
Bondi, a deschis un proces judiciar impotriva altor doua banci, respectiv Deutsche Bank
AG si UBS, in incercarea de a reface situatia companiei dupa scandalul de frauda din
anul 2003, care au dus-o in pragul falimentului. In declaratii separate, ambele banci au
respins acuzatiile ce le sunt aduse, respectiv, comiterea de nereguli in operatiuni
financiare ale Parmalat pentru care cere despagubiri. Associated Press relateaza ca Banca
londoneza UBS si cea germana sunt date in judecata pentru nereguli ce au privat Parmalat
de 2,2 miliarde de euro. UBS a precizat, insa, ca toate tranzactiile pe care le-a operat cu
Parmalat "au fost valide si nu au creat nici un fel de daune companiei respective sau
creditorilor ei". Din acest motiv, ambele banci au anuntat ca isi pregatesc apararea atat a
institutiilor, ca atare, cat si a angajatilor lor.
Associated Press reaminteste ca lichidatorul Parmalat a mai dat in judecata, in
ultimele luni, cateva banci italiene si straine, acuzandu-le ca au ajutat compania sa-si
ascunda adevarata situatie financiara dezastruoasa.
Ancheta asupra situatiei financiare a companiei a fost efectuata atat la Milano,
"capitala finantelor italiene", cat si la Parma, unde se afla sediul central al firmei. Toate
institutiile financiare implicate in scandal au sustinut, pe tot parcursul investigatiei ca au
fost victimele unor evidente contabile frauduloase tinute de Parmalat.
1. “Lucrari prezentate in cadrul simpozioanelor stiintifice ale Academiei de Studii
Economice in perioada 2004-2005” – Diaconu Paul, Guinea Flavius, Marius
Matei ; Editura Times Press, 2006, Bucuresti .
2. “Contabilitate creativa” – Liliana Malciu; Editura Economica, 1999, Bucuresti.
3. “Politici si optiuni contabile”- Niculae Feleaga, Liliana Malciu; Editura
Economica, 2002
4. “Controverse contabile – Dificultati conceptuale si credibilitatea contabilitatii”-
Niculae Feleaga; Editura Economica, 1996
5. http://www.enron.com/
6. http://en.wikipedia.org/wiki/Enron_scandal#Arthur_Andersen
7. http://www.standard.ro/articol_20070/onorariu_record_pentru_procesul_enron.ht
ml
8. www.parmalat.ro
9. www.curierulnational
10. www.businessmagazin.ro