You are on page 1of 420

CZU 02+94”0/03”+929(082)=135.1=111=161.1
Z 31

Editori:
Aurel Zanoci
Tudor Arnăut
Mihail Băţ

Volumul apare cu suportul financiar al Direcţiei Cultură a Consiliului municipal Chişinău.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Studia archeologiae et historiae antiquae: Doctissimo viro Scientiarum Archeologiae
et Historiae Ion Niculiţă, anno septuagesimo aetatis suae, dedicatur / Aurel Zanoci, Tudor
Arnăut, Mihail Băţ; Univ. de Stat din Moldova. - Ch. : „Bons Offices” SRL. - 420 p.

200 ex.

ISBN 978-9975-80-239-0

Coperta & design: Ivan Litsuk
Editare şi tipar: Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor revine în exclusivitate autorilor.

ISBN 978-9975-80-239-0 © Autorii

Sincere mulţumiri tuturor colegilor
care şi-au adus contribuţia la apariţia acestui volum.

Sobari

ut

Saharna

Butuceni
Potârca
Măşcăuţi

Bălăbăneşti
Suruceni Ty
ra
Dănceni s(
Nis
tru
)
Hansca
Pyretus
(Prut)

ră) S
a N XINU
eag
U
(M U S E
are
NT
PO

Satu Nou
ăre)

Orlovka
Istros (Dun

Obiective arheologice cercetate de profesorul Ion Niculiţă

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

CUPRINS
(Contents)

Tabula Gratulatoria....................................................................................................................9
Profesorul Ion Niculiţă la 70 de ani (Tudor Arnăut).................................................11
Lista publicaţiilor profesorului Ion Niculiţă ................................................................14
Lista doctorilor şi a doctorilor habilitaţi, îndrumaţi
de profesorul Ion Niculiţă .....................................................................................................19

Valeriu Cavruc
Stadiul actual al cercetărilor privind exploatarea preistorică a sării în spaţiul
carpato-dunărean (The Present Stage of the Researches regarding Prehistoric
Exploitation of Salt in the Carpatho-Danubian Region) .....................................................21

Ruxanda Alaiba
Ceramica pictată din staţiunea Dumeşti - Între Pâraie, Cucuteni A3-4 – pahare
mici (La céramique peinte du site Dumeşti - Între Pâraie, Cucuteni A3-4 – les petits
verres) ............................................................................................................................................37

Marija Ljuština, Katarina Dmitrović
The Bronze Age Vatin Culture in the West Morava Bassin - Case Study
of Sokolica in Ostra .................................................................................................................53
Майя Кашуба, Марина Дараган
«Чудесные знаки» галльштаттского периода в юго-восточной Европе
и северном Причерноморье: 1. Мальтийский крест („Wunderzeichnen”
der klassischen Hallstattzeit in Südosteuropa und Nordpontikum:
1. Malteserkreuz) .........................................................................................................................65

Andrei Nicic, Mihail Băţ
Noi date şi consideraţii privind plastica antropomorfă din arealul culturii
Cozia-Saharna (Neue Daten zur antropomorphischen Plastik
der Cozia-Saharna-Kultur) .........................................................................................................87

Oleg Leviţki
Consideraţii asupra ceramicii lucrate la roata olarului din aşezarea
Trinca „Izvorul lui Luca” (Wheel-made ceramics from Trinca „Izvorul lui Luca”
settlement) ...................................................................................................................................95

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 5

CUPRINS

Alexandru Vulpe
Herodot şi religia geţilor (Herodotus and Getae’s religion) ..................................... 117
Kalin Porozhanov
King of the thracian Olorus in South-Eastern Thrace a predecessor of the
Odrysian king Teres I (between 516/514 BC and the end of the 6th/the
beginning of the 5th centuries BC) ................................................................................. 129
Zlatozara Gocheva
The Hyperboreans – myth and history ....................................................................... 135
Aris Tsaravopoulos
The Laconian influence on the religious history of ancient Kythera.............. 141
Valeria Fol
The wolf/the dog and the North as the direction of wisdom ............................ 149
Gavrilă Simion
Cetatea getică de pe vârful Edirlen, Valea Celicului, jud. Tulcea
(La citeé getique situeé au sommet d’Edirlen, Valea Celicului, Tulcea)........................ 159

Tudor Arnăut
Raşpele – noi contribuţii la industria osului dur de animale
(The rasp – new contributions to the industry of animal hard bone) .......................... 175

Sergiu Matveev, Tudor Arnăut
Piese de armament descoperite în apropierea comunei Buţeni
(r-nul Hânceşti) (The parts of weapons discovered nearby the village of Buteni) .... 187
Valeriu Banaru
Cu privire la modalităţile necomerciale de difuzare a produselor greceşti în
nordul şi nord-vestul Pontului Euxin (Bemerkungen zu den nicht-kommerziellen
Modalitäten des Eindringens griechischer Waren im nordwestlichen Gebiet des
Schwarzen Meeres) ................................................................................................................. 191

Natalia Mateevici, Aurel Zanoci
Informaţii preliminare privind importurile amforistice greceşti la cetatea
getică Saharna Mare (Preliminary information regarding the imports of Greek
amphorae at the Getae citadel Saharna Mare) ................................................................. 197

Jan Bouzek, Lidia Domaradzka
Horse trappings: an interregional style of decorative objects with
Thracians and Scythians ................................................................................................... 205
Vladimir Potlog
Scipio Africanus – iscusit comandant de oşti şi om politic al Republicii
Romane (Publius Cornelius Scipio Africanus is one of the greatest figures of the
Roman Republic) ...................................................................................................................... 219

6 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

CUPRINS

George Trohani
Decorul ceramicii geto-dacice din Muntenia în secolele II a. Chr. - I p. Chr.
(Le décor de la céramique géto-dace de la Munténie aux IIe siècle av. J.C. - Ier
siècle ap. J.C.) ............................................................................................................................ 233

Done Şerbănescu, Cristian Schuster, Alexandru S. Morintz
Despre vetrele-altar din dava de la Radovanu-Gorgana a doua,
jud. Călăraşi, România (Über die Altäre-Feuerherde aus der dava von
Radovanu-Gorgana a doua, Bezirk Călăraşi, Rumänien)................................................... 245

Dragoş Măndescu
Cisternele cetăţii geto-dace de la Cetăţeni
(The cisterns of Geto-Dacian fortress at Cetăţeni) ........................................................... 255

Florea Costea, Valeriu Sîrbu, Radu Ştefănescu, Lucica Savu, Angelica Bălos
O ceşcuţă dacică cu valenţe cultuale descoperită la Racoş-Piatra Detunată,
judeţul Braşov (A Dacian cup with cult meanings found in the fortification from
Racoş-Piatra Detunat, Braşov county) ................................................................................. 263

Kiril Jordanov
Histoire politique des Gètes à l’époque de Burebista
et de ses successeurs ........................................................................................................... 277
Victor H. Baumann
Note referitoare la istoria veche a teritoriilor nord şi vest-pontice
(Notes concernant à l´ancienne histoire aux territoires nord et vest-pontiques) ........ 285

Татьяна Л. Самойлова
Македония и Нижнее Поднестровье в доримскую эпоху (контакты,
конфликты, последствия) (Macedonia and Lower Dniester in a Hellenistic
epoch (contacts, conflicts, percussions) ............................................................................ 295

Ana Voloşciuc-Bîtcă
Reprezentarea familiei pe monumentele funerare din Dacia Romană
(La représentation de la famille sur les monuments funéraires en Dacie Romaine) ......307

Mircea Negru, Cristian Schuster
Bucureşti-Militari „Câmpul Boja”. Aşezarea din secolele II-IV p. Chr.
(Bucureşti-Militari-Câmpul Boja. The Settlement of 2nd to 4th Centuries AD) ............... 317

Vlad Vornic, Vasile Grosu
Fibule descoperite în necropola de tip Sântana de Mureş-Černjachov
de la Brăviceni (Fibules décuvertes dans la nécropole de type Sântana de
Mureş-Černjachov de Brăviceni) ........................................................................................... 327

Nelu Zugravu
„Sciţii” în geografia şi retorica convertirii
(Gli sciti nella geografia e nella retorica della conversione) ........................................... 341

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 7

CUPRINS

Ion Tentiuc, Alexandru Popa
Some considerations regarding rock-cut monasteries and spreading
of the Christianity in eastern Moldova during the late roman period
and early middle age ........................................................................................................... 349
Gheorghe Postică
Civilizaţia din spaţiul pruto-nistrean în perioada medievală timpurie
(The Prut-Nistru space civilization in the early medieval) ............................................... 365

Eugen Nicolae, Roxana Bugoi, Bogdan Constantinescu
Compositional analyses of some Golden Horde period copper coins ........... 385
Nicolae Ursulescu
Spre o evaluare unitară a descoperirilor arheologice
(Towards an unitary evaluation of the archaeological finds) ......................................... 393

Rodica Ursu Naniu
Studiul religiilor sau vocaţia creatoare a cunoaşterii
(The study of religions or the creative vocation of knowledge) ................................... 401

Andrei Corobcean
Interpretarea etnică în arheologia sovietică. Aspecte teoretice
(L’interprétation ethnique dans l’archéologie soviétique. Aspects théoriques) ....... 405

Ion Eremia
La începuturile arheologiei moldoveneşti
(At the beginnings of the Moldovan archaeology) .......................................................... 415

Lista abrevierilor (List of abbreviations) ........................................................................ 419

8 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

Maia Kašuba (Chişinău) Dr. Valeriu Banaru (Chişinău) Dr. Kiril Jordanov (Sofia) Angelica Bălos (Deva) Dr. Attila László (Iaşi) Prof. dr. Mircea Babeş (Bucureşti) Dr. Jan Bouzek (Praga) Marija Ljuština (Belgrad) Roxana Bugoi (Bucureşti) Dr. dr. Marin Dinu (Iaşi) Dr. Vasile Cotiuga (Iaşi) Dr. Victor H. dr. dr. Vasile Chirica (Iaşi) Dr. Octavian Bounegru (Iaşi) Dr. Valeriu Cavruc (Sfântu Gheorghe) Dr. Valeria Fol (Sofia) Dr. Magda Mantu-Lazarovici (Iaşi) Prof. Tudor Arnăut (Chişinău) Prof. Marius Alexianu (Iaşi) Dr. Neculai Bolohan (Iaşi) Prof. dr. dr. Octavian Munteanu (Chişinău) Dr. Gabriel Jugănaru (Tulcea) Mihail Băţ (Chişinău) Dr. Constantin Iconomu (Iaşi) Dr. Florea Costea (Braşov) Dr. Sergiu Matveev (Chişinău) Prof. Ion Ioniţă (Iaşi) Dr. hab.TABULA GRATULATORIA Sorin Ailincăi (Iaşi) Katarina Dmitrović (Čačak) Ruxanda Alaiba (Bucureşti) Dr. Lucretiu Mihailescu-Birliba (Iaşi) Dr. dr. Andrei Nicic (Chişinău) Dr. Mircea Negru (Bucureşti) Prof. Morintz (Bucureşti) Dr. Oleg Leviţki (Chişinău) Prof. Zlatozara Gocheva (Sofia) Costică Asăvoaie (Iaşi) Dr. Baumann (Tulcea) Dr. Costel Chiriac (Iaşi) Prof. Natalia Mateevici (Chişinău) Dr. Dan Monah (Iaşi) Andrei Corobcean (Chişinău) Alexandru S. Eugen Nicolae (Bucureşti) STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 9 . dr. Lidia Domaradzka (Sofia) Dr. Vasile Grosu (Chişinău) Prof. Ioan Caproşu (Iaşi) Dr. Ionel Candea (Brăila) Dragoş Măndescu (Piteşti) Dr. hab. Virgil Mihailescu-Birliba (Iaşi) Bogdan Constantinescu (Bucureşti) Dr. Ion Eremia (Chişinău) Dr. dr. Sergiu Musteaţă (Chişinău) Roxana Curcă (Iaşi) Dr.

Gavrilă Simion (Tulcea) Prof. Mircea Petrescu-Dîmboviţa (Iaşi) Dr. Igor Şarov (Chişinău) 10 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .TABULA GRATULATORIA Igor Ojog (Chişinău) Done Şerbănescu (Olteniţa) Acad. Aris Tsaravopoulos (Atena) Dr. dr. Nelu Zugravu (Iaşi) Dr. Alexandru Popa (Frankfurt am Main) Dr. Silvia Teodor (Iaşi) Dr. Adrian Felix Tencariu (Iaşi) Dr. dr. Rodica Ursu-Naniu (Bucureşti) Dr. George Trohani (Bucureşti) Dr. Teodor (Iaşi) Dr. dr. Vladimir Potlog (Chişinău) Dr. Vlad Vornic (Chişinău) Dr. dr. Nicolae Ursulescu (Iaşi) Lucica Savu (Braşov) Dr. Mihail Vasilescu (Iaşi) Dr. Dan Gh. Gheorghe Postică (Chişinău) Dr. Kalin Porozhanov (Sofia) Prof. Ion Tentiuc (Chişinău) Dr. Alexandru Vulpe (Bucureşti) Dr. Silviu Sanie (Iaşi) Dr. Aurel Zanoci (Chişinău) Prof. Victor Spinei (Iaşi) Prof. Valeriu Sîrbu (Braşov) Dr. Tatiana Samojlova (Odesa) Dr. Cristian Schuster (Bucureşti) Dr. Eugen Sava (Chişinău) Prof. Radu Ştefănescu (Braşov) Dr. hab. dr. Elena Ploşniţă (Chişinău) Dr. hab.

VI şi I a. Chr. Printre problemele prioritare în arheologie le-a considerat pe cele care ţin de mileniul I a. Printre acestea cităm cel mai cuprinzător studiu. încă din Hallstattul Mijlociu. ilustrând deopotrivă gravitatea omului savant şi a adevăratului om de cultură de prim rang pe plan na- ţional şi internaţional. O altă proble- mă la fel de importantă este aceea de formare treptată şi uniformizare a culturii tracilor septentrionali. elemente de cul- tură care. În această ordine de preocupări. Cartal-Orlovca etc. Opera ştiinţifică a lui Ion Niculiţă impresionează prin întindere. Saharna. Chr. un credo profesional şi civic merituos de urmat. dar şi prin strălucirea jocului de opinii. pe bună dreptate după lucrarea străbunului său Vasile Pârvan pretinde la titlul de a patra Getica. a constituit subiectul cheie în activitatea şti- inţifică a profesorului. VI-I a. în mod special. cristalizându-şi individualitatea. Demersul nostru reprezintă veleitatea exprimării unei co- legiale admiraţii pentru valoarea operei ştiinţifice trasată de-a lungul deceniilor de activitate prodigioasă. triburile din spaţiul de la est de Carpaţi. a căutat cu insistenţă să dove- dească perpetuarea în timp şi spaţiu a elementelor de tip Noua. operă prin care a simţit necesitatea stringentă de a reflecta din punctul de vedere istoric sursele obţinute de pe urma cercetătorilor arheologice.. O atenţie sporită el a acordat cercetării sfârşitului mileniului al II-lea a. Hansca. a studiat şi simţit suflarea vie a neamului tracic. după considerentele sale. ci mai de timpuriu. O viaţă de Om reflexiv care s-a apropiat de fenomenul civilizaţiilor paleobalcanice şi care. Dealtminteri. Chr. prin diversitate. Numele său se impune prin dimensiunea şi valoarea operei. Tracii de nord în sec. O viaţă de Om închinată ştiinţei istorice faptele căruia vorbesc de la sine. VI a. şi începutului celui următor. Chr. Peri- oada cuprinsă între sec. şi-au lăsat amprenta. operă care prin vestigiile şi prin problemele discutate. prin profunzime.PROFESORUL ION NICULIŢĂ LA 70 DE ANI La ai săi 70 de ani împliniţi personalitatea profesorului Ion Niculiţă se impune ca o figură emblematică în viaţa intelectuală a Republicii Moldova. corespunzător primelor informaţii scrise despre geţi. după cum este convins nu din momentul sec. Pentru teritoriul Moldovei proce- sul de omogenizare culturală este certificat printr-un şir de vestigii descoperite în monumentele de la Stânceşti. proces care trebuie de plasat. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 11 . Chr. perioadă în care se constituie bazele civilizaţiei nord tracice. preocupările savantului de această perioadă şi-au găsit materializarea în mai mult de o sută de studii profunzimea ştiinţifică a cărora a fost apreciată pe larg în istoriografia din ţară şi de peste hotare. contribuind la procesul de hallstattizare a comunităţilor umane din prima epocă a fierului. oferindu-ne un exemplu de pasiune şi abnegaţie. Butuceni.

elaborarea de programe şi promovarea cercetării inter. Suntem ferm convinşi că aveţi multe de spus şi noi. şi a transmis şi transmite acest spirit studenţilor şi discipolilor masteranzi şi doctoranzi. Apar unul după altul articole şi studii de sinteză dintre care ţinem să menţionăm Butuceni. În ipostaza de agri a reuşit să defrişeze tărâmul cercetării. manifestăm dorinţa de a savura din lecţia înţeleaptă a vieţii. adică cu a plugarului care. Am stăruit asupra domeniilor prioritare prin a jalona rezultatele principale ale activităţii sale ştiinţifice variate. şi mai recent. epigonii. fapt. apărută în 2002 în colaborare cu S. brăzdând ţarina. dealtminteri. coordonează activitatea şantierului-şcoală din zona Saharna. firesc pe măsura dezvoltării ştiinţelor. Într-un şir de studii şi-a argumentat teoriile cu sursele narative şi cu do- vezile arheologice. La această aniversare permiteţi-ne Domnule Profesor. monument etalon al culturii tracilor septentrionali din extrema de nord-vest a extinderii acestora. plecăm cu veneraţie conştiinţa întru îmbogăţirea memoriei şi ducerea de mai departe a spiritului naţional. beneficiari ai rezultatelor lui în mai buna cunoaştere a istoriei şi civiliza- ţiei paleobalcanice. A organizat şi a condus efectiv importantele şantiere de la Hansca şi de la Butu- ceni. Chr. 12 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Actualmente. Saltul calitativ în studierea istoriei şi civilizaţiei tracilor septentrionali mar- cat de opera domnului profesor a putut fi realizat graţie cercetărilor de teren. reprezentând sursa indis- pensabilă peste care actualmente şi în viitor nu va putea trece cu vederea nici un cercetător al istoriei culturii şi civilizaţiei tracilor. Activitatea ştiinţifică şi de formare I. Printre cele din urmă un loc aparte ocupă vestigiile dobândite de pe urma săpăturilor de la Sobari. Teodor şi A.şi pluridisciplinare i-au determinat ferm convingerea despre re- zultatele cu adevărat valoroase. posibil de obţinut tocmai pe această cale.PROFESORUL ION NICULIŢĂ LA 70 DE ANI Un aspect revelator în studierea istoriei vechi a ţinutului dintre Prut şi Nistru ţine de domeniul penetraţiei culturii romane şi de problema continuităţii daco- romane. Niculiţă a subordonat-o dezideratului cercetării fundamentale în care intuia sursa noilor cunoştinţe. Legată de această ordine de preocupări este activitatea de va- lorificare şi punerea în circuitul ştiinţific a vestigiilor descoperite. elaborarea strategiilor de cercetare ştiinţifică. Mono- grafie arheologică. Admiratori a tot ce ne-a lăsat valoros. iar în calitate de cultor – să cultive cultura şi istoria civilizaţiei tracilor din primului mileniu a. a. Chr. În acest sens. Zanoci. 2008. studiu alcătuit şi publicat în colaborare cu discipolii săi. pro- movarea excelenţei în cercetare. aruncând în glia înţelenită sămânţa sacră a memoriei ne îmbogăţeşte spiritul perpetuu de lumină a neamului. Pe tărâmul eticii profesionale permanent a propagat spiritul criticismului prin propensiunea polemică cu realităţile vieţii. ele. răscoleşte tradiţia istoriei şi. promovarea colaborărilor internaţionale. nu încape nici o îndoială că în domeniile menţionate mai sus Ion Niculiţă a obţinut rezultate notabile. Chiar dacă unele dintre concluziile la care a ajuns cercetătorul se vor perima prin firea lucrurilor. Habitatul din mileniul I. Activitatea profesorului nostru poate fi asemuită cu cea de agri şi cultor. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna). să Vă urăm încă mulţi ani cu sănătate şi luciditate.

PROFESORUL ION NICULIŢĂ LA 70 DE ANI Câte cuvinte n-ar trebui spuse despre acest rara avis. viaţa căruia constituie o istorie. Chişinău-Vadul lui Vodă (2004) şi Komotini- Alexandrupoli (2005). De asemenea. precum şi membru al colegiilor de redacţie a unui şir de prestigioase reviste de specialitate cum sunt: SCIVA. Întru cuvântul vechii înţelepciuni elinice despre zeul suprem Omul: ο λος ορâ. La Mulţi Ani! Tudor Arnăut STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 13 . Deva (2004). De fiecare dată comu- nicările şi luările de cuvânt. ο λος δέ υοει̃. de parcă ar fi avut mai multe vieţi! Constatăm în persoana lui Ion Niculiţă un impuls de elanuri cognitive şi deontologice. la un moment bilanţier ca acesta. 1997. Pentru activitatea ştiinţifică de excepţie şi contribuţia de seamă este ales Mem- bru al Consiliului Internaţional de Studii Indo-europene şi Trace. Iaşi (2005. organizate la Sozopol (1988) – Bulgaria. decât să Vă fie însoţită munca de satisfacţie sufletească şi de noi realizări. Cel de al IX-lea congres (2004). Ion Niculiţă este Omul de ştiinţă. fiind organizat nemijlocit de omagiat. 2008). În ultimele decenii profesorul Ion Niculiţă participă regulat la Congresele In- ternaţionale de Tracologie de la Palma de Malorca (1992). Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii” al Republicii Moldova. în întregimea sa cugetă. Reprezintă Omul care la vârsta septuagenară se vădeşte infatigabil şi plin de avânt profesional. Membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iaşi. Cumidava şi Tyragetia. Constanţa-Mangalia- Tulcea (1996). un profesor-savant. Tulcea (1993. pline de conţinut şi docte prin ţinuta ştiinţifică au fost apreciate înalt. o istorie sunt şi faptele sale. Domnule profesor. ο λος δέ τ’ακούει (Nu cu ochii. magistrul este prezent şi la un şir de Symposioane şi Colloquii Internaţionale. prin verba-i caracteristică. aura căruia străluceşte în cercurile intelectualităţii naţionale dar şi internaţionale. în întregimea sa aude). Ce Vă putem ura. Sofia-Iambol (2000). ori cu capul. ori cu urechile ci cu întregimea sa (zeul suprem) vede. Istros. 2006) – România etc. căruia îi adresăm omagiul nostru de adânc respect şi afecţiune. cu o activitate.

Bucureşti. Brujako I. In: (Ed. Chr. Vančugov. S. Rezultatele perieghezelor arheologice în stepele Bugeacului din anul 1997. 2000. I. V. – prima jumătate a mileniului I p.. Popa. Vančugov. Sofia.. 2000. Bucureşti. 1999.P. Cercetările arheologice de salvare de la Orlovka-Cartal (Ucraina) – Campania 1998. A. I. 25- 29 September 2000. 14 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .V.. I. A.. Niculiţă. 40-42. Cercetările arheologice de salvare de la Orlovka-Cartal (Ucraina) – campania 1998. Bârcă. 2000. In: Cercetări arheolo- gice în aria nord-tracă. Matveev. Bucureşti. T. Bucureşti. Niculiţă. Niculiţă. I. I..LISTA PUBLICAŢIILOR PROFESORULUI ION NICULIŢĂ (1999-2008)* 1999 Niculiţă.. 17-19. Sîrbu. 1999. Chişinău. Practicile funerare ale tracilor de la est de Carpaţi în mil.. V. Sîrbu. Bucureşti. 135-221. V. V. Niculiţă. 1999. In: Cerce- tări arheologice în aria nord-tracă. 279-343. 1999.T. 40. Zanoci.. Cetatea traco-getică Potârca. 1999. III. Niculiţă. 7-11.. Les vestiges du type Saharna-Solonceni decouverts sur le promontoire de Butuceni. Chişinău. III.P. Eight International Congress of Thracology. In: Cercetări arheologice în aria nord-tracă... 4th International Colloquium of Funeral Archaeology.. I. I.. 2000. Thraco-Dacica XX. Sofia-Yambol. Les Thraces et les Scytes au Nord-Ouest du Pont Euxin. I. Ed. I a. V. III. Chr. V. 135-142. In: Thrace and the Aegean. V. Potângă. Sîrbu. A. Vančugov. I. Zanoci. In: Funeral Practices as Forms of Cultural identity (Bronze and Iron ages). Chr. Tulcea. Chişinău. 223-277.) Romanita- te şi românitate la Nord de Balcani. III.T. 117-133. 132 pp. V. Niculiţă. 1999. 2000 Niculiţă. Arnăut. S. Prezenţa romană în zona nord-vest pontică. Cojocaru. vol. Niculiţă. Matveev... Situaţia etno-demografică în stepele Bugeacului în mileniul I a. * Pentru perioada de până la 1999 a se vedea Studia in honorem Ion Niculiţă. vol. In: Cercetări arheologice în aria nord-tracă.

. Iaşi. Карпатика 15. 2002 Niculiţă. Arnăut. A. С. до н. Фидельский.. 250 pp. Les monuments thraco-gètes de la zone de Saharna.. I. 2003. Tulcea. 107-115. Фидельский. Никулицэ. Les Thraches au sud de Bougeac au Ier mi- lenaire a. 248-251.: Древнейшие общности земледельцев и скотоводов Северного Причрноморья (V тыс. Manual pentru clasa V-a. Vanciugov. 2000. Zanoci. I...А. A.. Chişinău. Thraco-Getica. до н. Тирасполь. S. 5-12. 2004. 2004 Niculiţă. 2001. Monografie arheologică. V. I..э. 2001. Никулицэ.. 29-30. Studii şi materiale. И. 73-92. Contribuţii la originea tracilor.. 25-29 September 2000). I. 2002. Chr. Rezultatele cercetărilor perieghetice la situl traco-getic Sahar- na Mare.э. I.. 293-299. Studia Antiqua et Archaeologica IX. I. Sofia. Sîrbu.). Nicic. Никулицэ. С.А. V. Niculiţă. IXth International Congress of Thracology (sept. 2001 Niculiţă. S. 385 pp. 2002. Niculiţă. Zanoci.Т. A. Unitatea etnică a spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic în atichitate. In: Thracians and Circumpontic World. И. Ужгород. 147-150.V век н.э. Arnăut. I. Teodor. 10. I. In: International Symposium „Aspects of Spiritual Life in South East Europe from Prehistory to the Middle Ages”. II. 206-217. Niculiţă. I. 241-252. Potlog. Карпатика 13. 2000. Istorie. T. И. 2002. 2004. 2002. T. в Цент- ральных Кодрах Молдовы. Chişinău. 2004. LISTA PUBLICAŢIILOR PROFESORULUI ION NICULIŢĂ Niculiţă. Construcţii de cult în spaţiul Balcano-Carpato-Pontic în mil.. Фракийский горизонт на поселение Чобручи в Нижнем Поднестровье (по материалам исследований 2001 г.. A. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 15 . Destin Românesc. Chişinău-Vadul lui Vodă).) Proceedings of the Eighth International Congres of Thracology “Thrace and the Aegean” (Sofia-Yambol. 2004. 224 pp. И. Исследование на многослойном посе- лении Чобручи (по материалам раскопок 2001 года). 66-84. В сб. Niculiţă..). V.: Северное Причерноморье: от энеолита к античности. Butuceni. Summaries. Nicic. 40 yeares of thracologic studies in Basarabia.Chr. In: (Ed. Тирасполь. Никулицэ. I. 2003..Т.. Фрако-гетские поселения I тыс.. Iaşi. Matveev. A. In: Istro-Pontica. Фракийцы и скифы в северном причерноморье. Revista de istorie a Moldovei 1-2. I a. Revistă de istorie şi cultură 4. 2003 Niculiţă. В сб. Bucureşti. Epoca străveche şi antică. Fol. Заноч. Niculiţă. A.

С. I. Chişinău. M.. Zanoci. I. Niculiţă. 104-129. 75-77 Niculiţă. Considerations concerning the evolution of the ceramic decoration at the end of the II millennium – beginning of the first millennium BC in the Balcan-carpathian-pontic space. 16 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . In: (Ed. 2004.. Никулицэ.. Simion.C.LISTA PUBLICAŢIILOR PROFESORULUI ION NICULIŢĂ Niculiţă.А. 2004.) Thracians and Circumpontic World. Chişinău. 2004. Băţ. Chr. И. In: Thracians and Circumpontic Wor- ld.. Niculiţă. A. 193-218.. In: Cercetări arheologice în Republica Moldo- va (2000-2003). И. 2004. Arnăut. V. Фрако-гетское городище Сахарна «Ла Щанц». Summaries. I. T.. 77-86. Zanoci. Arnăut. Cojocaru. T.. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept. И. Niculiţă. Evoluţia decorului ceramic în spaţiul nord-vest pontic la finele epocii bronzului – începutul hallstattului timpuriu. A... Za- noci. 2004. Sistemul defensiv la traco-geţii din regiunea Nistrului Mijlociu. Nicic. The researcesc of the multilayered settlement of Cio- bruci. I. Фидельский. G.) Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept. Чобручи – многослойное поселение на Днестре. I. In: (Ed. 135-167. Т.) Thracians and Circumpontic World. Уж- город. 2004. Chişinău-Vadul lui Vodă). A. Никулицэ. Chişinău-Vadul lui Vodă). Zanoci. I. С. 2004. 2004. I. Chişinău. 285-322. Summaries.Т. Spinei. I. Zanoci. А. Iaşi. In: Thracians and Circumpontic World. Niculiţă. Niculiţă.. Chişinău-Vadul lui Vodă). Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept.. 2004.) Aspects of Spi- ritual Life in South East Europe from Prehistory to the Middle Ages. IXth International Congress of Thracology (sept. Chişinău-Vadul lui Vodă).. 50-63. Niculiţă. Молдован.Т. Niculiţă. Chişinău-Vadul lui Vodă). II. Băţ. Deva.А. A. V. I. Карпатика 31. Stepele Bugeacului în mileniile II-I a. 2004. T. Cult Constructions in the Balkan-Carpathian-Pontic Space in the First Mllennium B. 190-216. A. Вопросы протсхождения и эволюции наконеч- ников стрел Балкано-Карпато-Понтийского региона. A. Niculiţă. M. 2004.) Thracians and Circumpontic World. Cetăţile traco-getice din zona Nistrului Mij- lociu. II. 71- 88. Карпатика 31. A. In: (Ed. In: (Ed. Археологические исследования на мно- гослойном поселении Чобручи. Fidelski. I. 2004. Фидельский.... Zanoci.. 92-99. Заноч. S. Никулицэ. I. В. Ужгород.. Chişinău. I. Zanoci. IX-th International Congress of Thracology (sept. Băţ.. 54-56. Никулицэ. M. In: Daco-geţii. I. A. Chişinău. 2004. Arnăut.. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept.. Chişinău-Vadul lui Vodă)... Арнэут. Niculiţă.. И. M. 2004.. 2004. A. In: (Ed.. Nicic. 2004. Băţ.

A. V. Chr. I. 2005. In: International symposium „Etnic contacts and cultural exchanges North and West of the Black Sea” (12-17 June. R. . Niculiţă.э.. до н.) Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea from the Greek Colonization to the Ottoman Conquest.. Bra- şov. 49-50. 29-41. Altars and Cult Hearths from the Iron Age in the Bal- can-Carpathian-Pontic space. Cercetări arheologice la Saharna Mică. 9-10. Cercetări arheologice la situl Saharna-Dealul Mănăstirii. Topic: „Funerary practices in Europe. 2007. In: Iron Age Sanctuaries and Cult Places in the Thraci- an World. A. 265-269. altars and Cult hearths from the Iron Age in the Balcan- Carpathian-Pontic space. Bauman.. И. Interferinţe etno-culturale în spaţiul de la est de Nistru în mil. 2005. Nicic. Iaşi. I. Zanoci. 2007. 2005. Sanctuaries. 589-600. Niculiţă. Proceedings of the International Colloquium. I. Iaşi.C. Niculiţă. 2007 Niculiţă. B. 2007. Zanoci. T. Acta Terrae Septemcastrensis VI/1. Summaries. Contributions made to the study of the burial rite performed by the communities inhabiting east of the Carpathians in 3rd C. I [XVI]. I. In: (Ed. Ştefănescu..D. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu-Dâmboviţa oblata.. Zanoci. Considerations regarding the funerary rite and ritual of the com- munities East Carpathians in the 3rd century BC. A. Sibiu. 225-248. Niculiţă. I. I. Savu.n. Cojocaru. Sanctuaries. 2006 Niculiţă. Iaşi). 71-73... Athens. Chr. before and after the Roman conquest (3rd century BC .) Studia in honorem Florea Costea. Tyragetia s. 2007. Niculiţă. 14. In: (Ed. 2005. Ja- hrtausends v.3rd century AD)”. . 2005. Sibiu. 2006. I. A. Никулицэ. Die Beziehungen der Thraco-Geten aus dem Nordwest- pontos zur archaisch griechischen Zivilisation. In: International Colloquium “Iron Age Sanctua- ries and Cult Places in the Thracian World”. A. Braşov. А. Iaşi. I a. I. I. 83-124. Kulturell-chronologische Interferenzen Mitte des I. Abstracts. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 17 . Niculiţă..3rd C. Вопросы культурно-хронологических интерфе- ренций в северо-западном Причерноморье в I тыс. LISTA PUBLICAŢIILOR PROFESORULUI ION NICULIŢĂ 2005 Niculiţă. I. Braşov. In: The 8th In- ternational Colloquium of Funerary Archaeology. Arnăut.3rd century AD. 2007. 15. In: 10th International Congress of Thracology (Komotini-Alexandroupoli 18-23 october 2005). Заноч.. In: Scripta praechistorica. L. im Nordwestlichen Schwarzmeerraum. 1.

BC . 18-23 october 2005). J. In: In- ternational Colloquium Important Sites from the Pre-Roman and Roman Time on the Lower Danube Valley (4th century BC . 2007. 1. 2008. J.. В сб. 27-62.. Матвеев. Tyragetia s..) Omagiu lui Gavrila Simion la a 80-a aniversare. А. I.3th c. Les rites et les rituels funéraires dans l’espace estcarpa- tique dans les Xe-IIIe siècles av. 2008. I. Киïв. Chişinău.n.. Vanciugov. Arnăut. Никулицэ..-C. Sîrbu. A. 18 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . I.. Die Beziehungen der Thrako-Geten aus dem Nordwest- Pontos zur archaisch griechischen Zivilisation. A.4th century AD). Le Bugeac aux Ier-IVe siècles ap J. In: (Ed. 2008. Zanoci. Niculiţă. Les rites et les rituels funeraires dans l’espace est-Car- patique (Deuxieme moitie du XIIe siecle . Tyragetia s. Arnăut. Chr. Galaţi. Rezumatele comunicărilor. T.n. С. Abstracts. ред. 2007. Zanoci. Niculiţă. Construcţii de suprafaţă din siturile de la Saharna. Tulcea.. I. Zanoci.C. Habitatul din prima epocă a fierului de la Saharna-Ţi- glău. A. I.IIIe siecle av. 17. Климовский. 2007. BC .-C. С.3th c. Zanoci. S. 16-18. 428-435. A.. I. 2008. 205-232. (Tulcea. I. 60-105. Brasov. 2007. Фракийские памятники Сахарнянской зоны. A.. Arnăut. 1. Athens. Заноч. Tulcea. Băţ.. (l’étude comparative). Nicic. I. Chişinău. 1. Micu. Nicic. 2008 Niculiţă. Arnăut. 2008. October 10th-12th 2008). Sistemul defensiv al cetăţii din epoca fierului – Saharna Mare.-C.. AD)”. 143-151. Niculiţă. Niculiţă. II [XVII].: (Отв. In: Proceedings of the 10th Inter- national Congress of Thracology (Komotini-Alexandroupolis.LISTA PUBLICAŢIILOR PROFESORULUI ION NICULIŢĂ Niculiţă. Ничик. 2008. Zanoci. Nicic.. Niculiţă.. Ailincăi. V. A.И) Страрожитности Приднiстровья. Investigaţii arheologice în regiunea Nistrului Mijlociu. I.. AD)”. Niculiţă. Niculiţă. A. Complexe hallstattiene timpurii din aşezările din zona „Saharna”. V.. Arnăut. 51-78. Tyragetia s. I [XVI]. A.... A. T.). А... И... Niculiţă. A. In: 10th International Colloquium “Funerary Practices in Central and Eastern Europe (10th c. Zanoci. Zanoci. 2008. In: Proceedings of the 10th International Colloquium of Funerary Archaeology “Funerary Practi- ces in Central and Easthern Europe (10th c. 129-133. A.n. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna). T. M. Zanoci. T. 2007. 17-18. Consideraţii preliminare. Mihail. C. In: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (18-19 octombrie 2007). II [XVII].. I. F. Habitatul din mileniul I a.. 408 pp. T.

conferenţiar la Catedra de Arheologie şi Istorie Antică. colaborator ştiinţific la Muzeul Naţional de Arheologie şi Is- torie a Moldovei Tema: Relaţiile dintre greci şi băştinaşi în nord-vestul Pontului Euxin în secolele VII-III a. Institutul Patrimoniului Cultural. VI . II a. XII-X a. Chr. şeful laboratorului de cercetări ştiinţifice „Tracologie”. 2000 Valeriu Banaru. Chr. AŞM Tema: Lumea tracică şi masivul cultural nord-pontic în perioada hallstattiană timpurie (sec. Chr. Chr. Univer- sitatea de Stat din Moldova Tema: Fortificaţiile geto-dacice din spaţiul extracarpatic în secolele VI-III a. ÎNDRUMAŢI DE PROFESORUL ION NICULIŢĂ Teze de doctor 1997 Aurel Zanoci. 2004 Natalia Mateevici.) STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 19 . Universi- tatea de Stat din Moldova Tema: Contribuţii la geneza hallstattului tracic timpuriu în spaţiul carpato-da- nubiano-pontic Teze de doctor habilitat 2002 Oleg Leviţki. 2006 Andrei Nicic.începutul sec. director Centru Arheologie.LISTA DOCTORILOR ŞI A DOCTORILOR HABILITAŢI. colaborator ştiinţific la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei Tema: Importul amforelor greceşti în spaţiul bugo-carpatic în sec.

Univer- sitatea Liberă Internaţională din Moldova Tema: Civilizaţia medievală timpurie din spaţiul Pruto-Nistrean (secolele V-XIII) 20 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . directorul general al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei Tema: Interferenţe cultural-cronologice în epoca bronzului târziu din spaţiul carpato-nistrean (complexul cultural Noua-Sabatinovka) 2006 Gheorghe Postică.LISTA DOCTORILOR ŞI A DOCTORILOR HABILITAŢI. directorul Institutului de Istorie şi Ştiinţe Politice. ÎNDRUMAŢI DE PROFESORUL ION NICULIŢĂ 2003 Eugen Sava.

Valeriu Cavruc STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN Dedic această contribuţie Profesorului Ion Niculiţă. Monah 2008). Deák 2008). cu recunoştinţă pentru sprijinul şi încrederea cu care m-a investit pe tot parcursul carierei mele profesionale. să ajute la înţelegerea rolului real pe care aceasta l-a jucat în preistorie. S-au intensificat şi s-au extins cerce- tările etnoarheologice în Moldova şi în Transilvania (Alexianu et al. Pe de o parte. totodată. Buzea. Buzea. în două staţiuni neolitice ale culturii Starčevo-Criş. ocazie cu care a fost editat un catalog conţinând o serie de studii privind exploatarea preistorică a sării pe teritoriul României (Cavruc. Chiricescu 2006). s-au intensificat şi s-au extins cercetările pe teritoriul Moldovei Subcarpatice (Monah. au fost reevaluate descoperirile mai vechi de pe teritoriul Maramureşului şi Transilvaniei (Wollmann. Monah et al. Ca- vruc. Pe de altă parte. 2007. Kac- so 2006). Experimentele arheologi- ce capătă un caracter tot mai articulat (Bodi 2007). care datează între 6050-5500 cal BC STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 21 . În ultimii ani. 2008. În rândurile ce urmează încerc să fac o evaluare a stadiului actual al cercetări- lor şi să identific unele direcţii prioritare de cercetare care să contribuie la recon- stituirea cât mai fidelă a aspectelor tehnologice ale exploatării sării şi. Buzea 2005. cele implicite (circumstanţe ce pot fi puse în legătură cu exploatarea sării) necesitând o abordare distinctă. Deák 2008). cercetările privind exploatarea preistorică a sării în spaţiul car- pato-dunărean au cunoscut progrese notabile. Gaydarska 2007. Николов 2008) şi în Transilvania (Chiricescu. Timpul şi Omul” (2006-2008). La acestea se adaugă organi- zarea unor colocvii ştiinţifice internaţionale (Piatra-Neamţ 2004 şi Iaşi 2008) şi a unei expoziţii itinerante „Sarea. Ciugudean 2005. a crescut semnificativ nivelul metodologic şi metodic al cercetărilor (nu în ultimul rând graţie colaborărilor cu specialiştii din Franţa şi Marea Britanie implicaţi în aceste cercetări). Harding 2008. Precizez că această lucrare se bazează eminamente pe surse explicite (resturi de materiale directe) ale exploatării sării. Buzea 2005. * Neolitic Mărturiile cele mai vechi din spaţiul carpato-dunărean puse până acum în le- gătură cu exploatarea sării au fost descoperite în Moldova Subcarpatică. Chiricescu. au fost iniţiate cercetări sistematice în Bulgaria (Chapman. Dumitroaia 2007.

Cu siguranţă. Tehnologia exploatării. Mulţi ani s-a crezut că cele mai vechi mărturii arheologice ale exploatării sării din Europa le reprezintă depunerile aparţinând culturii Starčevo-Criş. toate aceste argumente sunt valabile. aceste staţiuni nu oferă condiţii prielnice pentru agri- cultură. lipsa urmelor de locuinţe şi a altor indicii de locuire de durată. s-a demonstrat că în această staţiune nu există vestigii neolitice (Nicola et al. Cred că interpretarea mai nuanţată a caracterului depunerilor neolitice în aceste staţiuni rămâne în sarcina cercetărilor viitoare. aflat la cca 40 km vest de Varna. recentele sondaje în staţiunea de la Ţolici-Hălăbutoaia. în opinia cercetătorilor. în anii 2005- 2007. În ordinea cronologică. am fi tentaţi să interpre- tăm orice urme arheologice din apropierea surselor de slatină ca fiind urme de exploatare a sării. Atât timp cât în aceste staţiuni nu au fost desco- perite urme ale unor procedee legate exclusiv de exploatare a surselor de slatină (de amenajare a izvoarelor. aflată în imediata apropiere a unui izvor de slatină (Dumi- troaia 1994). Deocamdată. Deasupra pungii de apă sărată. datele privind vestigiile neolitice în aceste staţiuni lasă loc şi pentru alte interpretări. care datează din perioada 5400–5000 î. Neamţ. Se mai adaugă aprecierea conform căreia. Concentrarea sării în această pungă este de 250-280 grame la un litru de apă. 2007). Cele mai consistente materiale neolitice pe care cer- cetătorii le pun pe seama exploatării sării au fost descoperite la Lunca-Poiana Slatinei. de evaporarea acesteia etc. 2008. se poate afirma doar că izvoarele de slatină din Subcarpaţii Moldovei i-au atras pe oamenii încă în perioada neoliticului timpuriu. descope- rite în staţiunea de la Solca-Slatina Mare. aflată şi aceasta în apropierea unui izvor de slatină. 47. 339). cu prilejul noilor cercetări. însă cred că sunt încă insuficiente. de colectare a slatinei. se află situl arheologic Provadia-Solniţata. urmează vestigiile neolitice din nord-estul Bulgariei. urmele de ardere (cenuşă. Acestora le urmează în timp vestigiile arheologice dintr-un sit din nord-estul Bulgariei din neoliticul târziu aparţinând culturii Karanovo III-IV. Sarea gemă apare aici la adâncimea de 12-20 m. jud. se află singurul zăcă- mânt de sare gemă din Bulgaria – zăcământul Mirovskoto.VALERIU CAVRUC (Monah 2008. jud. în care un colectiv de cercetători sub conducerea lui Vasil Nikolov. 221). au fost cercetate numeroase mărturii arheo- logice ale exploatării apei sărate. lemn carbonizat şi arsuri) rezultate. posibilitatea ce a fost confirmată şi prin experimente (Bodi 2007). 2008). 14). Totodată. Lângă oraşul Provadia. staţiunile neolitice de la Lunca-Poiana Slatinei şi Ţolici-Hălăbutoaia au fost prezentate ca puncte sezoniere de exploatare a sării (Dumitroaia et al. a constat în fierberea apei sărate în vase tronconice făcute 22 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Astfel. aşa cum o reconstituie cercetătorii bulgari. Neamţ. (Николов 2008.). jud. În contextul vestigiilor culturii Karanovo III-IV. au arătat că cele mai vechi urme ale prezenţei umane de acolo datează din neolitic şi aparţin cultu- rilor Starčevo-Criş şi a ceramicii liniare (Dumitroaia et al. a efectuat cercetări arheologice sistematice (Николов 2008). Deasupra acestui zăcământ s-a creat o pungă masivă de apă sărată. Suceava (Ursulescu 1977). Altfel. Însă. Hr. În sprijinul acestei interpretări cercetătorii invocă existenţa izvoarelor de slatină în ambele staţiuni. din evaporarea slatinei prin turnarea acesteia direct pe lemne din rug (Monah 2002).

în general sunt sărace în surse de sare (Gaydarska. deşi producţia sării era ocupaţia importantă a locuitorilor aşezării de la Provadia-Solniţata. datele stratigrafice. unde într-o serie de staţiuni aparţinând culturii Cucuteni STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 23 . Utilizarea lor pentru fierberea apei sărate este susţinută şi de rezultatele investigaţiilor chimice care au identificat în fragmentele ceramice ce provin de la aceste vase depuneri de clor de pota- siu şi magneziu (Stoyanova 2008. complexele şi artefactele descoperite. Vasele pline cu apă sărată se aşezau în cuptoare mari. caracteristici ce trebuie să fi contribuit la accelerarea evaporării apei (atât prin gura larg deschisă cât şi prin porii pereţilor). Nu încape nicio îndoială că producţia sării la Provadia-Solniţata nu se făcea pentru consum propriu. utilizarea pentru fierberea apei sărate a recipientelor mari cu gura larg deschisă. Nu ne rămâne decât să aşteptăm continuarea acestor cercetări. a fost remarcată şi în alte staţiuni arheologice legate de exploatarea apei sărate (Lane. Mai trebuie apreciat şi faptul că această staţiune a fost cercetată de un colectiv mare de specialişti care au publicat amănunţit în raportul lor de cercetare rezul- tatele săpăturilor. (Николов 2008. Neamţ şi Bacău. o locuire de durată. lucrate din pastă poroasă. dar şi o serie de studii privind vasele în care se fierbea apa sărată. în cuptoare amenajate în edificii multifuncţionale. totodată. În mod neîndoielnic. iar mărturiile exploatării sării de acolo sunt dintre cele mai vechi din lume. Hr. Dacă s-ar adeveri ipoteza cercetătorilor că la Provadia-Solnţata se pro- duceau calupuri de sare recristalizată. vârsta lor fiind stabilită între anii 5400 şi 5000 î. Mai trebuie precizat că. sarea fiind desti- nată aprovizionării unor teritorii care. făcute special în acest scop. Vasele pentru fierberea slatinei – castroane cu volume variind între 5. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN în mod special în acest scop. 339). uşor cuantificabile. Trebuie astfel verifi- cat dacă aceste calupuri aveau dimensiuni şi respectiv greutăţi prestabilite. Eneolitic Cele mai consistente şi expresive vestigii privind exploatarea sării în perioada eneoliticului au fost cercetate în Moldova Subcarpatică. Chestiunea formei produsului final în aceste condiţii pare cu atât mai im- portantă. ceea ce ar implica anumite concluzii de ordin social-economic de mare importanţă. După aprecierea cercetătorilor. cercetarea de la Provadia-Solniţata este una dintre cele mai importante contribuţii privind exploatarea preistorică a sării din întreaga Eu- ropă. cercetarea acestui sit a relevat şi o serie de alte activităţi şi. Morris 2001). 74). Cu atât mai sur- prinzătoare este lejeritatea cu care autorii reconstituie produsul final al fierberii apei – calupuri tronconice de sare recristalizată (Николов 2008. ca mijloc de schimb. pe teritoriul judeţelor Su- ceava.5 litri – erau lucrate din pastă poroasă. cu excepţia coastei de vest a Mării Negre şi a zonei Provadia. 47. aveau pereţii subţiri şi gura larg deschisă. Chapman 2007). 74) – fără să fi verificat această posibilitate experimental.5 şi 35. Николов 2008. De altfel. după cum susţin cercetătorii. în urma fierberii re- zultau calupuri de sare recristalizată de formă tronconică. Sarea obţinută în acest fel a fost folosită. extrem de importantă ar putea fi serierea vaselor în care se obţineau astfel de calupuri după volume.

adăugându-se pe parcurs în locul apei evaporate slatina. folosite în prelucrarea sării marine” (Lane. După unii cercetători. Morris 2001. 8). se găsesc. până se transforma într-o masă vâscoasă. deşi plauzibilă.VALERIU CAVRUC (de la faza A2 până la faza B. tronconice. Prin urmare. slatina întâi se fierbea în vase mari. 16. fragmente de vase de mici dimensiuni. astfel încât în final se obţineau calupuri conice de sare solidă (Andronic 1989). cleme etc. În literatura arheologică occidentală însă. opiniile sunt împărţite. Mai mult. De subliniat că această categorie ceramică nu se re- găseşte în nicio staţiune Cucuteni aflată la distanţă apreciabilă de surse de slatină. Du- mitroaia 2006). până acum nu a fost descoperit niciun brichetaj întreg. lemn carbonizat şi numeroase arsuri. În aces- te staţiuni. acest termen semnificând vasele ceramice mici în care se „bricheta” sarea (Monah 2008. ci numai fragmente. În ceea ce pri- veşte reconstituirea tehnologiei exploatării sării în aceste staţiuni. Brichetajele apoi erau amplasate în spaţii cu temperatura înaltă (eventual pe vetre fierbinţi sau pe jar). dintre care cel mai uşor de recunoscut sunt cele de la partea lor inferioară. însă nici de această dată. în cantităţi impresionante. Lunca-Poiana Slatinei. Depunerile eneolitice în aceste staţiuni sunt mult mai consistente în comparaţie cu cele din neolitic. Nicolae Ursulescu a constatat similitudinea lor cu cele de la Wielicka – o staţiune eneolitică aparţinând culturii Lengyel din apropierea Cracoviei. cu piedestal masiv – aşa-zisele brichetaje1. considerată la acea dată ca fiind cea mai veche mărturie arheologică a procedeului de obţinere a sării solide prin fierberea slatinei (Ursulescu 1977). mai cu seamă cele ce au apărut în urma cercetărilor sistematice de la Lunca – Po- iana Slatinei. cu precizarea că majoritatea vestigiilor de acest gen datează din ultima fază a acestei culturi): Solca-Slatina Mare şi Cacica pe terito- riul judeţului Suceava. uneori în pofida anver- gurii cercetărilor (Lunca-Poiana Slatinei). Cucuieţi – Slatina Veche pe teritoriul judeţu- lui Bacău. asocierea între brichetaje şi izvoarele de slatină este cât se poate de evidentă. această masă se turna în brichetaje. Toate aceste staţiuni se află în apropierea nemijlocită a unor izvoare de slatină. astfel încât conţinutul lor se transforma treptat în calupuri de sare recristalizată (Cavruc. cuvântul briquetage are o semnificaţie mult mai largă: „aglomerări de lut ars şi cenuşă” (Gouletquer 1974) sau „tot ansamblu al resturilor pieselor de lut (troace. brichetajele se spărgeau. Lunca-Oglinzi Băi şi Ţolici-Hălăbu- toaia pe teritoriul judeţului Neamţ. dar şi fragmente de lutuială a vetrelor/cuptoarelor. nu a fost confirmată experimental.). Descoperirile ce au urmat publicării materialelor de la Solca – Slatina Mare. pe foc. De aceea. au contribuit în mod decisiv la acumularea datelor care au permis interpretarea acestor staţiuni drept centre de exploatare a slatinei. slatina se fierbea direct în brichetaje. suporţi. ele având totuşi darul de 1 În literatura românească s-a încetăţenit accepţiunea îngusta a cuvântului brichetaj (derivat din fr. cu excepţia celei de la Cucuieţi – Slatina Veche. această interpretare. Depozitele arheologice cucuteniene sunt compuse din lentile consistente de cenuşă. Experimentele efectuate în acest sens în aşezarea de la Cucuteni- Cetăţuie (!?) nu au fost tocmai adecvate (Bodi 2007). nu au fost identificate indicii ale unor locuiri propriu-zise de durată. Conform altei ipoteze. încă cu ocazia primei descoperiri a brichetaje- lor (la Solca-Slatina Mare). 24 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . astfel încât pe bună dreptate cercetătorii au interpretat-o ca fiind una cu caracter funcţional. Pentru extragerea calupurilor de sare recristalizată. nota 1). Din păcate. După aceea. briquetage).

ar fi interesant să se verifice posibilitatea ca aceasta să fi fost folosită la fierberea slatinei. Având în vedere frecvenţa ridicată în staţiunile Cucuteni cu brichetaje a ce- ramicii de tip „Cucuteni C” (Munteanu. Astfel. Ţăranii niciodată însă nu sunt interesaţi să obţină calupuri de sare recristalizată. De cele mai multe ori. Pe de o parte. În acest sens. experimentele trebuie reluate. de formă conică cu vârful rotunjit. Evident. trebuie verificată şi ipoteza utilizării vaselor grosiere pentru evaporarea intermediară a sării. iar uneori. mai ales la nunţile din unele sate din Transilvania. ei folosesc slatina ca atare atât la gătit cât şi la murat legume sau la stropit fân etc.5 kg (Andronic 1989. De altfel. ei obţin sarea fină care se depune pe pereţii interiori ai vaselor. sunt necesare nu numai experimente. iar pe de altă parte. deocamdată nu se poate aprecia. Menţionăm în acest sens ipoteza conform căreia. înaintea finalizării procedeului in brichetaje. ceea ce putea contribui la accelerarea procedeului şi. iar porozitatea pastei facilita evaporarea apei şi prin pereţi. după unele apre- cieri cu greutatea până la cca 1. cercetarea efectuată de antropologii francezi în Papua Noua Guinee a ară- tat că adesea calupurile de sare recristalizată (obţinute însă fără utilizarea recipi- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 25 . de preferat în staţiunile în care au fost descoperite brichetajele. calupurile de sare recristalizată în brichetaje se foloseau pentru aprovizionarea aşezărilor aflate la distanţe apreciabile de lo- curile de exploatare a slatinei. Cercetările etnografice arată că ţăranii care folosesc slatina din izvoare extrem de rar o recristalizează. În aces- te condiţii. ipoteză contestată recent (Mircea. pare evident că produsul final al acestora era calupul de sare recristalizată. Alexianu 2007). însă în alte con- diţii. ar fi indicată şi fierberea intermediară a slatinei în vase mari în vederea sporirii con- centrării sării. la Poduri-Dealul Ghin- daru).. la economia combustibilului. expuse timp îndelungat pe foc. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN a demonstra că pe foc deschis. ipoteza conform căreia. pun pe masa nuntaşilor sticluţe cu slatină în loc de sarea fină în solniţe. În literatura sunt citate exem- ple etnografice privind transportarea calupurilor de sare pe distanţe apreciabile. Nu în ultimul rând. aşa cum au arătat cercetările din Anglia (Lane. nu pot fi obţinute calupuri de sare. trebuie reconstituită pasta şi tehnica modelării brichetajelor. dar şi la mega-aşezările din arealul Tripolie (Chapman. Dincolo de detaliile importante privind procedeele ce duceau la transforma- rea slatinei în sarea recristalizată. Atunci însă când o recristalizează prin fierberea slatinei. direct în brichetaje. cel puţin la prima vedere. sarea din Moldova Subcarpatică ajungea nu numai la marile aşezări cucuteniene din zonă (de exemplu. Astfel. pare plauzibilă. dar şi analize chimice. în acest fel se obţinea doar sarea fină care se depunea pe pereţii interiori ai brichetajelor. În acest sens. întrucât sarea. brichetajele crăpau. 470-471) sau în Bulgaria (Николов 2008. 176). Evident. Gaydarska 2003). Garvăn 2008). pare puţin probabil ca aceste calupuri de sare recristalizată în brichetaje să fi fost destinate consumului propriu. Cât de mari să fi fost distanţele la care se transporta sarea brichetată. de regulă lasă urme chimice în pereţii recipientelor ceramice în care se fierbea apa sărată. ea întruneşte anumite condiţii pentru a fi folosită în acest scop: scoica din pastă probabil îi sporea termorezistenţa. implicit. Morris 2001. 74).

trebuie să admitem şi posibilitatea ca transportarea sării în locuri îndepărtate de locurile de exploatare să fi avut şi alte scopuri decât cele utilitare. Basarabia centrală şi de nord. Nici în spaţiul intracarpatic. persistă o întrebare la care până acum nu cunosc un răspuns plauzibil: de ce în toate staţi- unile cu brichetaje se găseşte gama aproape completă a ceramicii Cucuteni. în aria Cucuteni brichetajele sunt concentrate într- un spaţiu expus întinselor teritorii sărace în resurse de sare (jumătatea de nord a Moldovei la est de Siret. Sub rezerva că viitoarele cerce- tări pot schimba această imagine. de-a lungul versanţilor estici ai Carpaţilor Orientali (pe terito- riul judeţelor Bacău. din această constatare se desprinde concluzia că brichetajele nu se produceau în zonele în care era facil accesul la sare gemă. 26). Dâmboviţa şi mai departe în Oltenia Subcarpatică). inclusiv ceramica pictată? Nu cumva trebuie să se admită şi posibilitatea ca în cadrul aces- tor staţiuni să fi avut loc şi alte activităţi? În legătură cu brichetajele mai trebuie precizat şi faptul că staţiunile cucu- teniene în care acestea au fost descoperite până acum se concentrează exclusiv pe teritoriul judeţelor Suceava şi Neamţ. În ceea ce priveşte definirea caracterului siturilor de tipul celui de la Lunca- Poiana Slatinei ca fiind staţiuni specializate exclusiv în exploatarea sării. nu au fost găsite până acum brichetaje. 6. Una dintre temele de cercetare în această privinţă poate fi serierea for- melor şi volumelor brichetajelor. calupurile de sare produse în brichetaje erau destinate comunităţilor aflate departe de sursele accesibile de sare. Nu este lipsit de interes faptul că exact această zonă a Moldovei Subcarpatice este lipsită de surse de sare gemă accesibi- le exploatării neindustriale (aflorimente la suprafaţă sau zăcăminte de sare gemă aflate la adâncime mică). iar apoi de-a lungul versanţilor sudici ai Carpaţilor Meridionali (pe teritoriul judeţelor Prahova. calupurile de sare recristalizată au fost folosite în calitate de mij- loc de schimb. Ciobanu 2002. ceea ce vine în sprijinul ipotezei conform căreia. sarea gemă la suprafaţă şi la adâncimi mici apare des- tul de frecvent. Nu se exclude nici ipoteza conform căreia. silvo-stepa Ucrainei până la Nipru. în acest sens existând numeroase exemple istorice şi etnografice (Lane. într-o altă 26 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Această constatare sugerează că sarea recristalizată în brichetaje era destinată comunităţilor Cucuteni-Tripolie. 2001). teritoriile cuprinse în acea vreme în aria complexului cultural Cucuteni-Tripolie). Având în vedere valoarea simbolică ridicată a sării în societăţile arhaice. Mai mult. În schimb. Morris 2001. De altfel. adică. la sud de zona de răspândire a brichetaje- lor cucuteniene. în linii mari. dar şi unele exemple etnografice. poate fi utilă şi o mai minuţioasă examinare a materialului ceramic care ar putea să contribuie la reconstituiri mai veridice ale brichetajelor decât cele de până acum (Andronic 1989). În acest sens. Observăm totodată că brichetajele se concentrează doar la periferia provinciei salifere carpatice. chiar dacă acestea ne sunt date exclusiv în frag- mente. Toate aceste posibilităţi trebuie însă verificate.VALERIU CAVRUC entelor ceramice) ajungeau în aşezări îndepărtate de locul exploatării la distanţe de zeci de kilometri (Pétrequin et al. Vrancea şi Buzău). deosebit de bogat în zăcăminte de sare gemă accesibile exploatării neindustriale (aflate la suprafaţă sau la adâncime mică).

Epoca bronzului Cele mai vechi vestigii din epoca bronzului ale exploatării slatinei în spaţiul carpato-dunărean sunt staţiunile culturii Trzciniec-Komariv de la Loeva (Ucraina Subcarpatică). preponderent cu ma- terialele caracteristice fazei A2. Depunerile din epoca bronzului şi prima epocă a fierului de la Lunca – Poiana Slatinei sunt foarte ase- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 27 . Noua. în această staţiune a fost descoperită o construcţie de lemn. Trebuie probabil să ne aşteptăm că cercetările viitoare să aducă date explicite privind exploata- rea sării la Provadia-Solniţata şi în perioada eneolitică. Din păcate. Având în vedere faptul că în acea epocă pe teritoriul Bulgariei se practica extragerea minieră a cuprului (Ai Bunar/Mečki Kladenec). În staţiunile Loeva şi Lunca – Poiana Slatinii exploatarea sării va conti- nua şi în epoca bronzului târziu şi în prima epocă a fierului. sistemul de fortificaţie complex (cel mai timpuriu de acest gen din Europa de Sud-Est) s-au datorat faptului că la acea vreme staţiunea de la Provadia asigura sarea pentru cea mai mare parte a Traciei care. Săsarm-Valea Slatinei. Gay- darska 2003). iar apoi în cea a eneoliticului târziu (cul- tura Varna. Cu siguranţă deci.). aglomerări de cenuşă şi lemn ars. nu s-a găsit niciun brichetaj. Un rol important în cercetarea exploatării apei sărate de comunităţile Cucu- teni îl pot avea cercetările începute recent la Cucuieţi-Slatina Veche (Munteanu et al. 4500-4200 î. Staţiunea Loeva se află în nemijlocita apropiere a unor izvoare de apă săra- tă. de formă rectangulară. 339). Cercetările întreprinse aici de Larisa Ivanivna Kruşelniţka au arătat că aceste depuneri sunt alcătuite din arsuri.). ne putem aştepta şi la descoperirea lângă Provadia a unor urme eneolitice de extragere minieră a sării. din bârne orizontale. Hr. Hr. Gava-Holigrad (Крушельницька 1993). Câteva descoperiri datând din epoca bronzului din Transilvania (Băile Figa. 4600-4500 î. Ocna Dej) şi din Maramureş (Valea Regilor) relevă exploatarea minieră a sării. Totodată. Valea Florilor. ipoteza similară a mai fost exprimată (Chapman. avea nevoie de cca 500 tone de sare anual (Николов 2008. plecând de la considerente circumstanţiale. cercetătorii bulgari cred că şi în perioada eneoliticului mijlociu (cultura Hamangia IV. o serie de detalii (contextul geologic. 2007). Aceasta a fost interpretată drept puţ de decantare a slatinei. extragerea intensă a sării era ocupaţia importantă în cadrul aşezării de la Provadia-Solniţata. Totuşi. etc. în amestec cu ceramica Trzciniec-Komariv. Urme eneolitice explicite ale exploatării sării în nord-estul Bulgariei. datarea prin C14 a construcţiei de lemn. la Pro- vadia-Solniţata încă nu au fost descoperite. comunităţile Cucuteni cunoşteau şi alte tehnologii de exploatare a slatinei decât cea care implica utilizarea brichetajelor. nu sunt cunoscute. Caila-Sărătura. atribuită culturii Gava-Holigrad.) necesare pentru o mai sigură interpretare a acestui sit. Ei cred că bogăţia remarcabilă a staţiu- nii. tocmai pentru faptul că aici în stratul Cucuteni. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN formă şi cu alte argumente. Lunca-Poiana Slatinii şi Cucuieţi-Slatina Veche (Moldova Subcar- patică). după estimările lui Vasil Nikolov.

Mult mai expresive mărturii ale exploatării sării din epoca bronzului au fost descoperite în Maramureş şi Transilvania (Valea Regilor. muncitorii au dat de câteva mine abandonate de sare. 354. era perforat cu un rând de orificii de formă pătrată. un bloc de sare gemă cu orificii largi. Ucraina. în timpul lucrărilor de extindere a căii ferate. 65-67).8 m. 43. Depunerile din epoca bronzului din aceste situri sunt interpretate ca fiind forma- te în urma activităţilor de obţinere a sării solide din apă sărată prin evaporare. urmate fiind de depunerile cu materiale de tip Canlia (Dumitroaia 2000). în prezent regiunea Zakarpatska. În acestea erau înserate cepuri de lemn perforate axial. Valea Regilor (Maramureşul de Nord. 109. la adâncimea de cca 8-10 m. Alături de această mină. Săsarm-Valea Slatinei. Lukacs 2006. în stratul de argilă sărată. 143).5 m). Valea Florilor. În unele din astfel de orificii se observau urme de sfoară împletită. o funie groasă şi lungă de iută (după V. Fundul „troacei”. trei lopeţi de lemn. În anul 1817. În această grotă au fost găsite mai multe obiecte. fig. cu un rând de orificii realizate pe linia mediană a fundului. Cavruc et al. în care au fost inserate cepuri perforate axial. cu un capăt închis şi altul deschis. În anul 1938. lungă de aproximativ 2 m. Alături de „troaca” în mină au mai fost descoperite: o scară de lemn. tocmai din perspectiva reconstituirii metodelor de exploatare a sării. 99. un ciocan-baros de lemn.7 m (Wollmann 1996. Aspectele legate de exploatarea sării însă au fost abordate în treacăt. materialele arheologice din aceste situri au fost abordate pre- ponderent din punct de vedere al tipologiei ceramicii. Evident. analiza artefactelor şi ecofactelor. în anii 1846 şi 1847. Valea Florilor (Transilvania. În partea sudică a acestei grote se afla o altă grotă umplută cu argila şi noroi. nota 6. Kacso). după toate aparenţele. Kacso 2006. este nevoie de o serie de studii amănunţite legate de contextele arhe- ologice. au fost găsite o serie de obiec- te (Maxim 1971): o „troacă” scobită într-un trunchi de copac. lângă staţia Valea Flori- lor). cca 30 km nord-est de oraşul Solotvino). Pe fundul acestei gropi. Caila-Sărătură şi Ocna Dej). în timpul lucrărilor de dre- nare a unei mine de sare. Cel mai neobişnuit dintre acestea este o „troacă” scobită în trunchi de copac. Wollmann) sau scoarţă de copac (după C. 7. 364. 49. Wollmann. Ciugudean 2005. realizate. un 28 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Deocamdată însă. apartenenţei culturale şi al cronologiei. pe linia mediană. Rustoiu 2005. cu lungimea de 9. 13-15. cu precizarea că cele din prima epocă a fierului îi aparţin culturii Chişinău-Corlăteni. între Cluj şi Câmpia Turzii. cu ambele capete închise.5 şi lăţimea de 3. Această din urmă grotă avea diametru de 13 m şi înălţimea de 4. Una dintre ele avea pereţii rotunzi căptuşiţi cu împletitură de nuiele şi avea adâncimea de cca 10 m. câteva bare laterale de la scări (?) de lemn cu orificii realizate la distanţe egale (cca 0. Băile Figa. aici a fost descoperită o grotă aflată la adâncimea de 13 m. au mai fost descoperite două mine de sare cu pereţii armaţi cu bare de lemn masiv. două palete de lemn. cu ajutorul jeturilor de apă. 2006. 246-247.VALERIU CAVRUC mănătoare cu cele de la Loeva. Depunerile din epoca bronzului de la Cucuieţi-Slatina Veche conţin preponderent materiale caracteristice culturii Trzciniec-Komariv şi câteva fragmente ceramice Wietenberg şi Monteoru (Munteanu 2007. 97.

scări de lemn. două bâte de lemn cu un capăt îngroşat. în partea nordică a staţiunii au apărut garduri din pari despicaţi şi scândură datând din 1050-975 cal BC. Situl se află deasupra unui zăcământ de sare gemă. Din nord şi est această grupare de construcţii a fost delimi- tată cu un gard de nuiele împletite arcuit. în cadrul sitului a fost descoperită multă ceramică din epoca bronzului timpuriu şi fragmente ceramice izolate de factură neo-eneolitică. 246. Russu 1988). în a cărui umplutură se află numeroase fragmente ceramice din epoca bronzului timpuriu (posibil. Obiec- tele descoperite (ciocane de piatră de minerit. însă unele s-au păstrat foarte bine. în două STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 29 . o pârghie cu un capăt în formă de cârlig. cele mai multe piese şi construcţii datează din cca 1620-1500 cal BC. găsit alături. Construcţiile de lemn cercetate de cele mai multe ori sunt distruse de exploa- tările ulterioare. din 1050- 975 cal BC şi cca 1005-915 cal BC. 101). Astfel. În minele de alături au mai fost descoperite câteva fragmente de la alte două sau trei „troace”. În mijlocul acestei grupări se afla o încăpere cu pereţii din nuiele împletite (10×2. 457-463). a fost dezvelită o grupare (19×21 m) alcătuită din garduri de nuiele împletite sprijinite pe pari verticali înfipţi în pământ şi datând din cca 1005-915 cal BC. În 2005 însă. Totodată. efectuată asupra unor fragmente de la „troacă”. 45-47. Majoritatea datează din epoca bronzului mijlociu-târziu şi din prima epocă a fierului. Rustoiu 2005). Cele mai multe artefacte au fost descoperite în poziţie secundară. Plecând de la râşniţa „de tip dacic”. Cele peste 50 de probe datate prin metoda C14. Tot aici. A fost descoperit în 1977 de geologul I. câteva – în perioada post-romană (cca 330-540 cal AD). Cea mai veche piesă de lemn datează din cca 3000 cal BC. acoperită cu traverse ma- sive şi crengi de alun. oraş Beclean). au arătat că aceste construcţii sunt din mai multe perioade. Maxim a datat aceste obiecte cu cea de a doua epocă a fierului (Maxim 1971. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN ciocan-târnăcop de lemn. o pârghie simplă. Câteva date C14 plasează unele construcţii şi obiecte de lemn în a doua epocă a fierului (cca 250 cal BC). Această încadrare a fost accep- tată şi de alţi cercetători (Wollmann 1996. Iaroslavschi 1997. jud. Urmele de construcţii de lemn cercetate în partea sudică a staţiunii suprapun un complex adâncit. ciocane-baros de lemn şi atele) sugerează exploatarea minieră. Chintăuan. S-a stabilit că pe o suprafaţă de cca 500×300 m. datat prin metoda C14 între cca 3020 şi 2925 cal BC). con- temporane cu un fragment de lemn prelucrat.5 m) în forma a trei cercuri deschise împreunate. proba- bilitate 95% (Wollmann. în urma analizei C14. o râşniţă de piatră de „tip dacic”. În anii 2005-2008. Ciugudean 2005. în valea unui pârâu cu apă sărată „Pârâul Sărat”. pe ambele maluri ale pârâului se află urme a numeroase construcţii de lemn. Harding 2008). nereuşindu-se deocamdată asocierea sigură a acestei ce- ramici cu anume construcţii şi obiecte de lemn datate. toate aceste obiecte au fost datate în intervalul 1420-990 cal BC. Băile Figa (nord-estul Transilvaniei. Bistriţa-Năsăud. Printre cele mai importante obiec- te menţionez patru „troace” descoperite în jumătatea de sud a staţiunii. care a consem- nat în albia pârâului numeroase urme de construcţii de lemn şi o „troacă de lemn” (Chintăuan. aici au fost întreprinse cercetări sis- tematice (Cavruc.

ciocane de minerit de piatră etc. Caila) şi în nordul Maramureşului (Valea Regilor). Ocna Dej (nordul Transilvaniei. În majoritatea cazurilor. „troacele” au fost descoperite în mine de sare. iar în două (Băile Figa şi Caila) – în pâraie de apă sărată. unele „troace” au exteriorul 30 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Ocna Dej. cu un rând de orificii realizate pe linia mediană a fundului (Mureşan 1964). 2009. au fost depistate urme a câteva complexe adâncite. sunt urme ale unor galerii miniere. 70-72. Cluj. descoperite la periferia sudică a staţiunii. cu ajutorul jeturilor de apă. ciocane- baros de lemn. Cavruc. Ocna Dej). într-o mină de sare abandonată. a căror umplutură era compusă din cenuşă. observăm că. probabil. în imediata apropiere a unui izvor de apă sărată. Bistriţa Năsăud. împreună cu un bloc de sare cu orificii circulare realizate. Cavruc. 172).VALERIU CAVRUC locuri. 172). la 10-13 km de la Băile Figa. „troacele” au fost asociate cu alte obiecte care se folosesc în mineritul sării (lopeţi de lemn. În primul rând. După cum s-a văzut. Valea Regilor). deasupra zăcămintelor de sare gemă. Aici. iar cea de la Valea Regilor. Harding 2008. precum şi numeroase fragmen- te ceramice din epoca bronzului timpuriu (Cavruc. La Caila-Sărătură. dincolo de asemănări. În urma cercetărilor de suprafaţă din anii 2006-2008. punctele în care au fost descoperite „troacele” sunt con- centrate în jumătatea de nord a Transilvaniei (Valea Florilor. în poziţie secundară. au mai fost descoperite şi examinate două situri asemănătoare cu cel de la Băile Figa: Săsarm-Valea Slatinei şi Caila-Sărătu- ră. Harding 2006. Băile Figa. Două dintre acestea. unele „troace” au ambele capete închise (Valea Florilor). La Ocna Dej „troaca” a fost găsită împreună cu un jgheab de lemn. pe teritoriul jud. Hr. Mai trebuie remarcat faptul că uneori sunt găsite împreună mai multe „troace”: la Băile Figa patru exemplare (în două locuri câte două exemplare).). În al doilea rând. una din cele două „troace” descoperite în partea central- sudică a staţiunii datează din cca 1000 cal. similară cu cele de la Băile Figa precum şi ceramica din epoca bronzului (Cavruc. a fost descoperită şi o „troacă” de lemn. Băile Figa. una lângă cealaltă. funie de iută. cu excepţia celui de la Ocna Dej. printre re- sturile unor construcţii de lemn care. Este astfel posibil ca şi „troacele” de la Băile Figa şi Caila să fi provenit din mine de sare. BC. jud. Cronologic. au fost descoperite două piese de lemn: un jgheab şi o „troacă” cu un capăt închis şi altul deschis. câte două. Harding 2008. la Valea Florilor – trei sau patru exemplare descoperite în trei (?) mine. Ocna Dej. În linii mari. ele cuprind peri- oada între cca 1620 şi cca 990 î. la cca 25 km vest de Beclean). În ceea ce priveşte tipologia „troacelor”. după toate apa- renţele. Ambele se află în apropierea nemijlocită a unor zăcăminte de sare gemă. au fost datate între cca 1620 şi 1500 cal BC (probabilitate 95%). ele sunt similare cu „troacele” de la Valea Florilor şi Valea Regilor. fragmente de lut şi lemn ars. în timp ce altele au un capăt închis şi altul deschis (Valea Regilor. printre altele. În trei cazuri (Valea Florilor. iar urmele de construcţii de lemn se observă în principal în albiile unor pâraie sărate. Chiricescu 2006. ele prezintă o serie de particularităţi. scări de lemn. iar la Săsarm-Valea Slatinei.

Wollmann şi H. În sfârşit. Până la realizarea unor experimente. prin scoaterea cepuri- lor. prin capătul deschis. Aceste jeturi săpau în zăcământ orificii. la Băile Figa astfel de legături (din nuiele răsucite) în- făşurau corpurile „troacelor” descoperite în capătul sudic al sitului. relativ largi. Astfel se asigura căderea apei în cascadă din „troacă” în „troacă”. ceea ce accelera realizarea „havajelor”. se mărea debitul jeturilor de apă. orificiile din masivul de sare se măreau. Oricum. se căptuşeau cu pari. Se alegeau locuri în care sarea gemă se afla aproape de suprafaţă. în lanţ. Toate acestea arată întâi de toate că „troacele” au fost folosite în mineritul sării. este greu de estimat cât putea să dure- ze absorbţia apei care umplea orificiile din masiv. V. CVII-CVIII). astfel încât să fie folosite şi ca jgheaburi. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN fundului îndreptat (orizontalizat) prin cioplire. Probabil. prin deschiderea orificiilor cepurilor. Mai constatăm că unele „troace” la capete în jurul corpului au canale cioplite. probabil servea drept lăcaş pentru introducerea unui jgheab de lemn. Preisig conform căre- ia „troacele” erau folosite pentru havarea blocurilor de sare prin dirijarea jeturilor de apă (Wollmann. după ce apa aflată în orificiile masivului de sare diminua puterea de percuţie a jeturilor. pană când. Plecând de la această ipoteză şi ţinând cont de precizările de mai sus. Recent. până se ajungea la zăcământ. până ajungea la ultima „troacă”. prin dizolvarea sării. Ciugudean au reiterat ipoteza lui E. deasupra acestuia se instalau (se suspendau ?) mai multe „troace”. cu aju- torul unor jgheaburi de lemn se aducea apa în prima „troacă”. la niveluri diferite. După ce se asigura căderea apei în cascadă din „troacă” în „troacă”. se să- pau galerii (grote) laterale. grinzi. Ultima „troacă” din acest lanţ trebuie să fi avut ambele capete închise (ca cea de la Valea Florilor). După ce se ajungea la zăcământ. Din ea. iar altele au exteriorul fundului neprelucrat (rotunjit natural). De altfel. înfăşurat cu fibra de lemn. 99). apa cădea în „troaca” aflată nemijlocit sub ea şi curgea mai departe în lanţ. Apoi. aşa cum arată desenul schematic redat de V. „Troacele” dispuse la nivelurile superioare trebuie să fi avut unul dintre capete deschis. Apoi. Ciugudean 2005. Mai întâi. Ultima “troacă” din acest lanţ trebuie să fi avut ambele capete închise (ca cea de la Valea Florilor). Mai observăm şi faptul că „troaca” de la Valea Regilor avea la marginea superioară a corpului (la buză) o tăietură de formă triunghiulară care. putem să ne imaginăm tehnologia mineritului de sare care se practica cu ajutorul acestor „troace”. uneori în orificiile cepurilor care obturau orificiile realizate în partea inferioară a „troacelor” au fost găsite sfori răsucite (la toate „troacele” de la Băile Figa şi la cea de la Valea Regilor). pl. scânduri şi/sau împletituri de nuiele. concomitent din toate „troacele” curgeau mai multe jeturi subţiri de apă. La un moment dat. în aceste locuri se săpau gropi verti- cale. După ce aceste orificii deveneau suficient de largi si adânci. însă să nu se reverse în jur. orificiile „troacelor” se închideau. în unele cazuri. probabil cu scopul fixării legăturilor cu care „troacele” au fost suspendate. debitul apei era reglat astfel încât în ultima „troacă” ajungea apă exact cât trebuie pentru sfredelirea masivului. iar într-un caz (Băile Figa) orificiul unuia dintre cepuri a fost obturat cu o pană de lemn sub forma unui ac. prin care în „troacă” se aducea apa. Pereţii acestor gropi. Wollmann (Wollmann 1996. procesul de „havare” STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 31 .

ciocane de minerit de piatră. deocamdată. având în vedere duritatea sării geme. prin evaporare (Chintăuan 2005). Wollmann. reconstituirea modalităţilor de extragere. în ce anotimpuri şi cât au durat eventualele reprizele de ocupare. Deşi reconstituirea procesului de exploatare minieră prezentată mai sus. Din acest punct de vedere. Totodată. În ceea ce priveşte vestigiile deja cunoscute. dincolo de continuarea cercetă- rilor de teren. pare acceptabilă. pe de o parte. după cum subliniază V. Legat de cercetările privind vestigiile neolitice de la Provadia – Solniţata. desprinderea blocurilor se făcea prin lovire. cea mai importantă problemă o constituie precizarea caracterului depunerilor arheologice de acolo: cum s-au format aces- tea. se impun câteva teme de cercetare prioritare. În sfârşit. În legătură cu cele două puncte ale culturii Starčevo-Criş. demografice şi culturale ale exploatării sării. trebuie totuşi recunoscut că. a Munteniei şi Olteniei. ar fi extrem de importantă serierea după volume a vaselor în care se fierbea apa sărată. mai mult sau mai puţin ingenioase. În loc de concluzii Din succinta prezentare a descoperirilor privind exploatarea preistorică a sării din spaţiul carpato-dunărean se poate lesne constata că în ultimii ani acestea au progresat semnificativ. Din acest punct de vedere.VALERIU CAVRUC trebuie să fi luat mult timp. iar pe de altă – experi- mente. precum şi Transilvania centrală şi de sud) nu au furnizat vestigii arheologice explicite ale exploatării sării. Nu ar fi lipsită de interes cercetarea mai nuanţată a materialului ceramic. acestea încă nu au depăşit stadiul unor ipoteze. ea rămâne doar una din- tre ipotezele posibile. Cea mai evidentă lacună a cercetărilor o reprezintă faptul că până în prezent multe din teritoriile bogate în resurse de sare (Subcarpaţii Moldovei de sud. cea mai convigătoare piesă pare a fi blocul de sare de la Valea Regilor cu orificii largi şi adânci. 32 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . descoperitorul staţiunii de la Băile Figa consideră că „troacele” erau folosite la obţinerea sării fine din apă sărată. datarea cât mai precisă a eventua- lelor secvenţe de ocupare ar putea fi mai importante decât extinderea săpăturilor. probabil. După ce havajele perforau masivul de sare suficient de adânc. Sunt necesare. cercetarea se află încă la început. Totodată. nu dispunem de astfel de mărturii din perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului şi din epo- ca bronzului timpuriu. gestionare. Cu toate acestea. În ceea ce priveşte interpretările privind implicaţiile economice. sociale. acolo se impune verificarea experimentală a interpretării potrivit căreia calupurile de sare se obţineau prin fierberea apei sărate în vase confecţionate special în acest scop. date noi. schimb şi utilizare a sării în perioada preistorică rămâne în mare măsură incertă şi lacunară. printre altele. Efectuarea unor cercetări de micro-stratigrafie. în cât timp. De altfel. prelucrare. ar putea să aducă informaţii referitoare la anotim- purile de ocupare a siturilor. folosindu-se. atât din punct de vedere tehnologic şi tipologic cât şi din cel al eventualelor amprente chi- mice de fierbere a sării. foarte importante pot fi depistarea şi cercetarea ecofactelor care.

Dincolo de existenţa unor materiale importante. în faptul că STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 33 . trebuie cu cea mai mare atenţie cerce- tată ceramica grosieră. În ceea ce priveşte celelalte situri. trebuie reluate experimentele. Priorităţile imediate în Transilvania sunt legate în primul rând de protejarea siturilor descoperite. arheologii din Ucraina încă nu şi-au manifestat interesul în acest sens. Spre deosebire însă de Moldova. Totodată. credem că. Poate. tipologice. nu ar fi lipsită de interes căutarea unor eventuale urme de mine în împrejurimi. lăsând la o parte aspectele economice şi juridice. Anthony F. Harding şi am văzut că. recent am vizitat acest sit împreună cu An- thony F. în special cea de tip C. Din păcate însă. credem că sunt valabile observaţiile făcute în legătura cu staţiunile Starčevo-Criş. chimice şi experimentale. dar în primul rând. sunt necesare cercetări care să pună în lumină caracterul depunerilor arheologice. interesante şi spectaculoase privind exploatarea minieră a sării în Transilvania şi Maramureş. evident dacă există porţiuni în care punga de apă sărată nu acoperă zăcământul. În acest fel. una dintre temele cele mai fascinante legate de exploatarea slatinei în Moldova Subcarpatică în perioada eneoliticului este anvergura acestor exploatări. În ceea ce priveşte Maramureşul. întrucât există pericolul real al distrugerii acestora. Din această cercetare nu ar trebui să lipsească aspectele tehnologice. ar trebui ca după patru decenii de la descoperirea lor să aflăm din ce şi cum se făceau acestea. Harghita). Bistriţa-Năsăud şi Sânpaul în jud. Evident. atât cu ceramica grosieră cât şi cu brichetajele (reconstitu- ite fidel). deocamdată. Deocamdată. trebuie continuate şi dezvoltate cercetările de la Băile Figa. acolo singurul lucru care poate să lămurească situaţia ar fi reluarea cercetărilor. ce forme şi volume aveau. Câtă sare recristalizată se producea şi în cât timp? Cât priveşte cercetarea de la Provadia-Solniţata. Poate. Harding va reuşi să stimuleze aceste cercetări şi în Ucraina. Dificultatea cercetărilor de la Băile Figa constă nu numai şi nu atât în faptul că acolo se lucrează în nămol şi apă. Sunt descoperite câteva situri similare (cele mai clare dintre acestea sunt Săsarm – Valea Slatinei şi Caila – Sărătura în jud. trebuie precizat că deocamdată un singur sit a început să fie cercetat prin săpături sistematice (Băile Figa). situaţia stagnează pe ambele maluri ale Tisei. cercetările din Transilvania fac doar primii paşi. acest lucru încă este posibil. cea mai promiţătoare temă de cercetare ar fi reconstituirea până la cele mai mici detalii a tehnologiei prin care se obţineau în brichetaje calupurile de sare. dincolo de reeva- luarea vechilor descoperiri. În cazul vestigiilor din epoca bronzului din Moldova Subcarpatică. pe care au făcut-o în ultimii ani Carol Kacso şi Volker Wollmann. poate se reuşeşte reconstituirea credibilă a produsului final al acestei tehnologii. În acest sens. În sfârşit. În ceea ce priveşte brichetajele. De altfel. la fel ca şi în cazul punctelor Starčevo-Criş. aşa cum s-a întâmplat în Transilvania. acestea trebuie protejate şi păstrate pentru cercetările viitoare. În cazul sitului de la Loeva însă. nu se întrezăresc posibilităţi de efectuare a cercetărilor în mai multe situri concomitent. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN Cu privire la perioada eneolitică. dincolo de conti- nuarea cercetării sitului.

M. In: (Ed. Exploatarea surselor de apă sărată din Moldova: o abordare etnoarheologică. unde sunt concentrate vestigiile din prima epocă a fie- rului. 171-177. Cred însă că aceste discuţii suferă de un handicap şi anume de incertitudinile le- gate de reconstituirea modalităţilor şi a anvergurii exploatărilor sării. social. Thraco-Dacica XIII/1-2. Sarea. Piatra-Neamţ.. Săsarm (com. 149-177. Chiricescu. Bistriţa-Năsăud). Chapman. V. 2007. Chiricescu. Weller. 2007. XVIII. Evident. Însă. A. R. Gheor- ghe. întâi de toate. sunt necesare mai multe datări C14. 34 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . V. SCIVA 40/2.. In: (Ed. O. D. In: Sarea. de multe ori le-au distrus pe cele anterioare. G. Kruts. atât timp cât aceste incertitudini persistă. 89-97. J. Gheorghe. A.. este necesară combinarea dendro- cronologiei cu metoda C14. Încheiem aceste rânduri cu precizarea că observaţiile de mai sus nu au alte rosturi decât acelea de a contribui la eficientizarea cercetările viitoare. Totodată. 2003. au valoare relativă. 203-211. ale exploatării sării.) 2006. Cavruc.. Raport preliminar. (Ed.. V. Gh. 7-82. Experiments with Salt Crystallization. Catalog de expoziţie. În mod deliberat am evitat discuţiile pe marginea diverselor şi numeroaselor implicaţii de ordin cultural. M.) L’exploitation du sel à travers le temps.. Prin urma- re. Gh. 1994. Monah.. In: (Eds. D. Monah. ceea ce poate să genereze repere cronologice în valori absolute pentru metoda dendro-cronologică. Gh. V... 2008. Angustia 9. trebuie reconstituit contextul lor arheologic original. A. BMA.. demografic etc. Noi cercetări arheologice privind exploatarea sării în nord-estul Transilvaniei.. Alexianu. Memoria Antiquitatis XIX. Brigand. Acestea au fost începute de Toamasz Vażny (Universitatea Cornell). singură zonă în care complexele sunt aproape nealterate se află în partea de nord a sitului. Bibliografie Andronic. D. Cavruc. Monah. Cercetări etnoarheologice. Izvoarele de apă sărată din Moldova Subcarpatică. uneori cu concluzii contradictorii. Dumitroaia. Dumitroaia. 279-299.) Tripolye settlements-giants. 159-167. O. Cacica – un nou punct neoloitic de exploatare a sării. Sf. Gh. în lipsa scării dendro-cronologce valabile pentru Transilvania. Korvin- Piotrovski. M.) Sarea. de la prezent la trecut. Sf. D. V. Piatra Neamţ. însă rezultatele lor.. Depunerile neo-eneolitice de la Lunca şi Oglinzi. B. Buzea. Alexianu. Dumitroaia. Repertoriul fântânilor de apă sărată şi al descoperirilor arheolo- gice de pe Valea Homoroadelor. Dumitroaia. The Provision of Salt to Tripolye megasites. The Exploitation of the Salt-Water Sources in Moldavia: an Ethno-Archaeological Approach. Harding. J. Bodi. Weller.. la Băile Figa sunt necesare experimente cu „troacele”. 70-72. 2006. 1989.VALERIU CAVRUC exploatările succesive pe acelaşi loc. Timpul şi Omul. Cavruc. Acestor aspecte au fost dedicate multe studii. Piatra-Neamţ. Alexianu. Iaşi. În aceste condiţii. În acest sens. Cavruc. Kiev. M. 2005. Chiza. In: L’exploitation du sel à travers du tem- ps. Gaydarska. Chiricescu. ceea ce nu se poate rezolva fără continuarea săpăturilor. Harding. jud. judeţul Neamţ. Timpul şi Omul. Deocamdată. A. A. abordarea aspectelor menţionate pare prematură. economic.. Catalog de expoziţie. 215-238. V.F. 1992.. situl de la Băile Figa oferă o şansă rară pentru această parte a Europei pentru cercetări dendro-cronologice..F. 2007. Cha- pman.

(ред. H. 2000. 2001. P. Chiricescu. 1993. 35-56. Ciugudean. 1962- 1964. A. C. de la prezent la trecut. 2007. R. 2005. 238-277.. Dufrtaisse. Dumitroaia. 2007. Pinigre. 387-419. Piatra-Neamţ. O. 2008. Nicola. Stoyanova. Piatra Neamţ. Dumitroaia. Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania. A. Al.: Пам’ятки галь- штатського перiоду в межирiччi Вiсли. In: Sel. de la prezent la trecut. Preoteasa. Exploatarea sării din saramură în neoliticul timpuriu. Monah. Rahdem/Westf. Scurt istoric. 307-317. 2007.) Sarea. BMA. Chapman. From New Guinea to French Jura. L’exploiation du sel dans les Carpates Orientales et ses raports avec la culture de Cucuteni-Tripolye. M... Lane. În: Ethno-Archaeology and its Trasfers. J. Monah. Piatra Neamţ. V. Du- mitroaia. 5. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND EXPLOATAREA PREISTORICĂ A SĂRII ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN Dumitroaia. D. 1977. J. Cluj-Napoca. Preuves archéologiques de l’exploitation du sel en préistoire. Munteanu. Morris. Alexianu. M.. Gaydarska.) 2001. Wollmann. P. 2002. Gh. Новi пам’ятки культури Гава-Голiгради. Practices and Knowladge. 13-34.. C. O. Gauther... Apulum XLII. In: Sarea. Rechercches sur l’exploitation préhistorique du sel en Rouma- nie. 1988. International Series 983. Comunităţi preistorice din nord-estul României. Timpul şi Omul. D. D.)... 56-122. In: L’exploiation du sel à travers du temps. D. în lumina descoperirilor de la Solca (jud. Techniques et sociétés dans la Pré. Mureşan. Киïв. 387-400. N. София. Mircea. C. Sf. D. Piatra Neamţ. Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureş. In: Archéologie du sel. I. Ceramica Cucuteni C din prejma izvoarelor sărate din Moldova. 75-78. J-F.. 147-160. Gheorghe. Wollmann. 57-70.. 13-39.. É. Gărvan.L. Chapman. In: Sarea. BAI. Cluj. Weller.. P. In: File de istorie. R. Ursulescu.. Munteanu. 2006. The Salt in Maramureş and the Dacian Settlements alongside of Apper Tisa. Munteanu.et Protoistoire européene. Solca-Slatina Mare (Roumanie). Gh. Monah. 1991. Piatra-Neamţ. V. (Eds. 179-202. Salt research in Bulgaria. In: Sarea. De la cultura Cucuteni până la bronzul mijlociu. 163-176. Chintăuan. Salt spring exploitation without pottery during Prehistory. B. 95-116. Consideraţii cu privire la utilizarea sării şi a apelor sărate din nord- estul Transilvaniei.. A Re-evaluation of Salt Resources for the Cucuteni-Tripolye Area. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 35 .. I. 2005.. Крушельницька. В. 13. Gh. In: (Eds. E. Garvăn. Днiстра i Прип’ятi. Pratiques et Connaissances / Salt. L’exploitation préhisoirique du sel dans les Carpates Orientales. extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia romană. Cucuieţi-Slatina Ve- che (Romania). Geologie-Geo- grafie 10. A Millennium of Saltmaking: Prehistoric and Romnano-British Salt Production in the Fenland. Monah. Pétrequin. Николов.. Russu. Mu- saios X. Studii şi cercetări. Piatra-Neamţ. SCIVA 28/3. Gărvan. Suceava). In: L’exploitation du sel à travers du temps. I. Weller. In: L’exploitation du sel à travers du temps. 1964. Dumitroaia. 2008. In: Le Paléolitic et le Néolitique de la Roumanie en contexte européen. Monah... В сб. Piatra Neamţ. Л. 2007.) 2008.. Cavruc. D. Gh. Nicola. 2008. In: (Ed. Kacso. Chintăuan. D. Catalog de expoziţie. Bistriţa. Piatra Neamţ. Iaşi. Late Neolithic Pottery for Salt Production in Tell Provadia – Solnitsata. R.. Праисторически солодобивен център Провадия-Солницата: Раз- копки 2005-2007 г. 199-219. Exeter. IV. D. 353-367. Aspecte etnografice din exploatarea sării în trecut la Ocna Dej. 2007. Rustoiu. L’exploitation du sel à travers le temps.. Gh. Iaşi. Prehistoric Exploitation of a Salt Resource. T. BAR. Arheologia preistorică a sării în România. V.. In: AMET. Pan used for Salt Extraction from Brines. de la prezent la trecut. D. 1996. Preoteasa. 2005. Mineritul metalifer. D. 97-121.

It is believed that during Late Neo- lithic the evaporation in Provadia-Solnitsata was performed in ceramic pots in special ovens. There are no any convincing indica- tions concerning the character(s). România. So far our knowledge of how the salt was extracted and processed is very vague. nr. Certainly. The priorities of prehistoric salt research must focus on the interpretation by all means (more detailed research. Gabor Aron. in the Karanovo III-IV context (about 5400- 5000 BC). These sites reveal a technology of brine evaporation in so-called briquetage. In these conditions the theories concerning the wide scale interpretations dealing with salt ex- change. chemical analyses. No explicit evidence of salt production was found there. 520008 Sfântu Gheorghe. in the place situated above the huge deposit of brine. In spite of rich archaeological evidence of salt production discovered in Carpatho-Danubian region.. Most of the wooden tools and installations discovered in Băile Figa were produced during Bronze Age (between 1620 and 975 cal BC). It was suggested that the lumps of salt were produced for exchange. e-mail: valer_kavruk@yahoo. in the Provadia-Solnitsata site. wooden ladders and other specific objects used in salt mining. as well as on evaluation of its scale and character. these lumps were produced for exchange. Both of these sites are placed close to some brine springs and show the deposits of ash and broken pottery. In sub-Carpathian Moldavia several Cucuteni culture sites (Lunca-Poiana Slatinei. and that is this way the lumps of re-crystallised salt were obtained. the role of salt production in prehistoric societies etc. It is believed that the final produce of this technology was cone-shaped lumps of re-crystallised salt. Some scholars believe that the troughs were used for salt mining using water.com 36 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Valeriu Cavruc. in the Starcevo-Criş context (about 6050-5500 BC). but both of the sites are believed to have been seasonal sites in which people evaporated brine. wooden troughs. For Bronze Age the most important evidence of salt production was discovered in north-east- ern Transylvania (Băile Figa. Dr. the evidence of brine evaporation was researched. Săsarm-Valea Slatinei and Caila-La Sărătură). experiments etc. Muzeul Carpaţilor Răsăriteni. The earliest evidence of salt production was discovered in sub-Carpathian Moldavia in the sites Lunca-Poiana Slatinei and Ţolici-Hălăbutoaia. This site shows many traces of wooden structures associated with mining tools. but in this order not enough arguments are available. str. the technologies of salt production could not be retraced entirely. 16. Ţolici- Hălăbutoaia and others) were investigated. So far only in Băile Figa were performed systematic archaeological excavations. aim(s) and scale(s) of salt production during prehistory. seem premature.) of the prehistoric technologies of salt production. Recently in north-eastern Bulgaria near the Provadia city.VALERIU CAVRUC The Present Stage of the Researches regarding Prehistoric Exploitation of Salt in the Capatho-Danubian Region Abstract In last years the prehistoric salt researches in the Carpatho-Danubian region knew important progress.

dar şi de benzi albe sau roşii. O astfel de situaţie este specifică şi staţiu- nii Dumeşti . întotdeauna diferită de aceea folosită pentru motive. în 1984 şi de Mircea Petrescu-Dâmboviţa. Florescu. ordonat în două-trei registre orizontale. definite mai nuanţat pentru faza Cucuteni A-B de Vladimir Dumitrescu. rar tricrom sau doar s-au acoperit cu angobă.Între pâraie. suporturi şi vase cu suport. mărginite cu negru. Motivele principale formate la fel din benzi acoperite cu vopsea etalată ro- şie-brună. a devenit tectonic.ÎNTRE PÂRAIE. În ordinea mărimii şi funcţionalităţii lor. Petrescu-Dîmboviţa. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI Cunoaşterea olăriei specifice fazei clasice a culturii Cucuteni. fie s-au pictat pozitiv. Studiul ceramicii acestei staţiuni a pornit de la analiza descriptivă şi explicati- vă a formei şi aspectelor decorative. datată din Cucuteni A3. suprapusă doar de locuiri sporadice. mărginite cu negru. boluri. numai într-un registru. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 37 . Analiza structurii stilistice a pornit de la criteriile stabilite de Hubert Schmidt. Ruxanda Alaiba CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . Niţu 1984. dar şi a altora cu gât mai îngust. în 1932. întinsă sau liniară. aduce date importante privind suc- cesiunea etapelor din evoluţia acesteia. vase cu picior. mai rar verticale. şi câte o canelură circulară sau proeminenţe. până în A4. vase duble sau paralelipipedice şi alte replici miniaturale ale acestora. amfore şi vase piriforme. Decorul. Dumitrescu 1945. Interspaţiul s-a acoperit cu vopsea albă sau roşie-brună. capace. în 1999 (Schmidt 1932. boluri. cratere. sintetizate şi explicate până la nivelul secvenţelor cronologice de Anton Niţu. conform încadrărilor cronologice cel mai des utilizate. faza A. în 1945. Uneori s-a ornat şi cercul bazei iar interior de obicei s-au pictat bicrom. dar şi din întreg arealul com- plexului Cucuteni-Tripolie. fie s-au rezervat din fondul roşu sau alb al vasului.Între pâraie s-au stabilit câteva tipuri: pahare. dar mai ales albă. la început pictat liber pe suprafaţa vasului. piriforme-ovoidale sau bitronconice. pe umăr sau pe corp. cu deosebire a celei provenind din staţiuni cu niveluri stratigrafice nederanjate de locuiri ulterioare. vase amforoidale. 11-114. din aşe- zările cercetate arheologic în Podişul Bârladului. Unele recipiente au sub buză. străchini-castroane. Florescu 1999). vase cu gât înalt şi corp bombat. talere. pen- tru ceramica pictată de la Dumeşti . Bicromia a devenit aproape o regulă pentru pictura interioară a vaselor cu gât mai larg: pahare. castroane sau stră- chini. se- parate de linii simple roşii sau negre. de pe margine spre bombarea vasului. cratere.

prin gradul de înclinare a marginii. invazat şi corp sferoidal sau cu marginea dreaptă. dreaptă şi corp bombat. primul =10/4). 38 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Forma se caracterizează prin gura largă. care a dobândit valenţe va- lorice specifice în cadrul culturii Cucuteni şi ale cărei modificări în timp au devenit criterii de datare a etapelor succesive. Gruparea lor deasupra vetrei poate fi legată de depunerea acestora în urma practicării unui ritual. umăr sau corp tortiţe. Rar modul de formare al registrelor decorative se abate de la normele generale. o parte dintr-o statuetă. fără a putea surprinde o anumită ordine. buza uşor evazată şi corp bombat. de obicei pe maxima curbură. tip frecvent modelat în cadrul ceramicii din Podişul Bârladului. øbuză ≅ øcorp. cu diametrul buzei apropiat de al corpului. Se pot diferenţia în raport cu deschiderea marginii şi accentuarea corpului în mai multe variante: pahare mici cu diametrul buzei apropiat de al corpului.). Paharul în cultura Precucuteni a fost considerat „formă principală” (Marinescu-Bîlcu 1974. au apărut cele mai multe vase.La Nuci. terminat într-o bază cu diametrul mic. de cele mai multe ori s-au lucrat dintr-o argilă bine pregă- tită şi s-au modelat deosebit de îngrijit. pe margine cu ove cu tangente şi bucle.Între pâra- ie. se succed motive 1 Groapa 7 se afla la sud-est de L6. invazată. numite pentru frumuseţea lor şi cupe. Între ele două pahare de la Dumeşti . pictate cu benzi foarte înguste albe. la Scânteia . Originea formei poate fi urmărită în cadrul culturilor din Orientul Apropiat sau Anatolia. atât la Hăbăşeşti . Pe corpul aces- tuia. acoperită cu cenuşă şi cărbune. într-un sanctuar sau loc sacru. pe corp cu motive unghiulare ordonate în şiruri orizontale. Noi am folosit termenul de cupă mai ales pentru vasele cu picior.Holm. fie au fost prevăzute cu mici proeminenţe perforate. uşor evazată sau dreaptă. mărginite cu ne- gru. altul pe fond alb.RUXANDA ALAIBA Din multitudinea de forme am ales micile pahare. avea pereţii arşi şi la baza ei o vatră spartă. cât şi la Drăguşeni . 1/1-2. Din acelaşi complex gura unui pahar s-a pictat cu ove care alternează cu o spirală în S (fig.Ostrov. un bothroi1. pahare cu gât scurt. pozitive. deschiderea gurii mai îngustă sau mai largă. au fost pictate tricrom. cu interspaţiul roşu liniar. pa- hare cu marginea scundă. descoperite în Gr. cu baza acoperită cu o reţea de linii sau cu două ove (fig.7 – considerată o groapă de cult. unul pe fond brun-roşcat deschis. cu marginea scurtă. 58 şi urm. 2/3). În Podişul Bârladului paharele pictate tricrom au fost frecvente în etapele fazei clasice Cucuteni A3-4. Majoritatea au pe margine. dar şi în alte zone. alungit sau bitronconic. alte părţi de râşniţe sau cute şi oase de animale. aproape cilindrică şi corpul bombat sau uşor alungit. Varianta paharelor mici. în parte întregibilă. drept sau concav. Paharele diferă mult prin dimensiuni. precum şi pe alte două pahare acoperite pe margine cu ove. finisarea buzei. Deasupra ei. între ele şi micile pahare. rotunjită sau subţiată şi forma corpului uşor bombat. pentru a fi protejate. Cel mai frecvent s-au semnalat exemplare acoperite la exterior cu motive un- ghiulare conjugate. pahare cu forme ovoidale. în mare parte fragmentare. formate din câte trei elemente duble conjugate. Paharele reprezintă o categorie aparte a ceramicii. dar mai ales în neo-eneoliticul sud- est european.

3.7. Speciile pictate tricrom pe fond brun 1.ÎNTRE PÂRAIE. alb 2. 4-6. 1. Pahare. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI 1 2 3 4 5 6 Fig.Între pâraie Gr. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . Cucuteni A3-4. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 39 . Dumeşti .

40 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 1/3. mai rar nu- mai vopsea roşie iar interspaţiul s-a acoperit cu brun liniar şi întins (fig. dispuse pe tot corpul. apropiate de forma unor mici toarte (fig. Cucuteni A3-4. 6-8. 2/1-2 = 9/1.Între pâraie. cu interspaţiul liniat fin cu brun-roşcat şi interior o pictură bicromă cu ove circumscrise brune pe alb (Alaiba. 4. 4/1-3). 6-8. 2/1-2. 1). prevăzute cu ligaturi (fig. specia acoperită cu vopsea 5. Gr. au interspaţiul acoperit cu roşu întins sau liniar (fig. Dumeşti . unghiulare. 10/1). Două exemplare acoperite cu aceleaşi motive unghiulare conjugate. 3). fig. realizate cu roşu pe alb. Majoritatea mai păstrează pe umăr proeminenţele conice. Speciile pictate tricrom pe fond alb 1-4. 5 = 9/2) iar altele două au pe gât un motiv în tablă de şah iar pe corp tot o compoziţie din Z-turi.RUXANDA ALAIBA 1 2 3 5 4 6 7 8 Fig. 2. 4. L6 8. Vacariu 2005.7 1-7. Pahare. la fel interior ove circumscrise.

Cucuteni A. cu centrul haşurat sau liber şi cu baza haşurată. 6). fig.Între pâraie: Gr.Lutărie. Elemente ale aceluiaşi stil pictural. Se disting prin tehnica picturală liniară. a inclus acest tip de ornament în cadrul „speciei cu decor liniar tricrom cu negru şi roşu pe alb” (Niţu 1984. ce anunţă STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 41 . 4/8. dar tot în stilului ornamental specific sfârşitul primei faze. cu negru şi roşu pe fond alb. 19-21. ordonate în cercuri concentrice pe corpul bombat. 5/6-7). s-a realizat o şănţuire. Maniera picturală a fost folosită pe unele vase descoperite în staţiunile de la Drăguşeni - Ostrov sau Drăguşeni . dar numai cu linii negre şi roşii pe fond alb. 3.7.ÎNTRE PÂRAIE.Săveni (Crîşmaru 1977. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . 35. Dumeşti . Anton Niţu. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI 1 2 Fig. 2/4. Cucuteni A3-4. au permis reconstituirea prin desen a decorului pictat la exterior în stilul subfazei Cucuteni A4. Specia ceramicii pictate pe fond alb 1-2. în care haşurarea s-a făcut nu cu roşu ci cu negru lini- ar. Peste acest decor. publicate uneori şi ca descoperiri de la Drăguşeni . Pahare. fig. pe ultimul pahar. părţi rămase de la alte două pahare (fig. Din aceeaşi groapă. 48-49). în studiile legate de inter- pretarea grupelor stilistice specifice ceramicii pictate cucuteniene.

Între pâraie: Gr. 4. Cucuteni A3-4. Pahare.7. Categoriile ceramicii pictate pe fond brun 1 şi alb 2-3.RUXANDA ALAIBA 1 2 3 Fig. Dumeşti . 42 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .

Între pâraie. Un exemplar din L7 s-a pictat pe gât cu ove şi pe corp cu şiruri de motive în Z agăţate şi conjugate. iar interspaţiul s-a vopsit roşu cu pensonul (fig. cu interspaţiul roşu liniar sau haşurat. mărginite cu negru iar interspaţiul acestuia s-a acoperit cu roşu întins (fig.Scândureni. 6/1-2). Interspaţiul de pe gât s-a acoperit cu roşu în- tins. extremităţile volutelor au fost secţionate fie de buza paharului. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI formarea fazei de tranziţie Cucuteni A-B. Pe alt vas marginea s-a ornat cu ove de diferite dimensiuni (fig. s-au acoperit interior şi exterior cu ove şi spirale (fig. prezintă pe gât ove. 5/9). spre bază cu alte două spirale ale căror extremităţi se răsucesc în două volute imbricate. 5/2). cu marginea dreaptă. pe corp spirale şi in- terior ove (fig. 5/7). trasat pe fondul brun al vasului (fig.Scândureni corpul s-a acoperit cu o succesiune de patru segmente de volute deschise spre buză sau spre linia neagră de sub maxima bombare. 7/3). øbuză < øcorps. 5/8). din L7. în care s-au închis alte volute. primul. al doilea. Pahare cu forme ovoidale. cu marginea scurtă. mărginită cu negru. Între paharele din Gr. tangente şi bastonaşe. O parte dintr-un pahar din Gr. median cu o linie roşie. exterior cu spirale în S cu ductul alungit. iar altul.7. 20/1). Pahare cu gâtul drept şi nu prea înalt.Capul Dealului. cu marginea trecând treptat în rotunjimea corpului. la exterior s-a decorat în suprafaţă cu volute iar la interior s-a vopsit cu roşu (fig.2. s-au ornat dife- rit. deşi mic. unul s-a decorat tricrom pe ambele feţe. 5/3-4). 5/11). Pe primul registru. cu deschiderea gurii cu diametru mai mic decât al corpului. buza subţiată şi corpul ovoidal. jud. se succed două şiruri de spirale iar interior două ove bicrome (fig. prezintă la exterior un decor întâlnit mai rar la Dumeşti . prin care se separă registrele în dreptul unei proeminenţe perforate. Pe două exemplare de la Igeşti . Între ele unul s-a pictat pe margine cu şase dreptunghiuri albe. apar şi pe ceramica descoperită la Che- treşti .7 şi alta din Gr. în podiş s-au semnalat la Igeşti . ori- zontală şi altele două spre baza haşurată (fig. aflat pe nivel. sub care apar alte părţi de volute sau ove iar interiorul s-a acoperit cu roşu (fig. din benzi late STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 43 .. dispuse oblic (fig. Volutele exterioare descriu un oval. pe corp cu spirale. fig. lărgit până sub maxima bombare. scurtă. Vaslui (Alaiba 2002. tăiate de linia neagră (fig. dreaptă şi corp bombat. 5/12). alcătuit din şiruri de motive în Z agăţate. din L1. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . pe gât cu o ghirladă din bandă albă. a fost decorat minuţios. Paharele cu marginea scundă. s-a decorat la exterior tricrom. 7/4). 5/1).ÎNTRE PÂRAIE. Motive unghiulare apar şi pe un pahar din L6 (fig. Un vas din L7. invazată. la Dumeşti . 5/6). cu benzi înguste albe. SIV. fie de canelura de sub maxima bombare. până pe mijlocul corpului cu spirale şi la interior cu linii late roşii. recuperat din nivelul de locuire. Pe o formă apropiată. cu deschiderea gurii cu diametru mai mic decât al corpului.Între pâraie. 33 şi urm. 6/3). pe corp liniar şi spre bază cu linii dispuse în reţea (fig. paharele au pe corp o singură spirală în S. 5/12). Un exemplar din L3 are mar- ginea tot dreaptă. mărginite cu negru iar pe corp cu şiruri verticale de zigzaguri albe ce rezervă romburi. Două pahare de la Dumeşti . Mai rar.Între pâraie. øbuză < øcorp. Un exemplar.

Dumeşti . L7 2. 44 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 9. Cucuteni A3-4. pe nivel 7. 10-11. 5. L3 8.2 1. Pahare. Igeşti . 6. Speciile pictate tricrom.Între pâraie Gr.RUXANDA ALAIBA 4 2 1 3 5 6 7 8 9 11 10 12 Fig. L1 12.Scândureni 3-5.

Extrem de minuţios s-a ornat peretele exterior al unui pahar de dimensiuni mai mari. 4-5. dar cu volutele transformate în cercuri concentrice.7 1-2.Între pâraie Gr.În Luncă 7. 8-10. 7. Armăşoaia . cu interspaţiul acoperit cu roşu întins iar interior ove bicrome (fig. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI 2 1 3 6 4 5 7 8 9 10 Fig. 6. pe nivel 3. L3 4. Specia pictată tricrom pe fond alb 1-2. 5. 6/4).ÎNTRE PÂRAIE. 6. Dumeşti . mai întâi cu un şir de motive conjugate ce derivă din spiralele în S. L6 6. mărginite cu negru şi capetele ovale. din STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 45 . 8-10 şi brun 3. albe. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI .

5/5). 6/7) şi altul de la Igeşti . Pe primul registru ovele erau separate de benzi verticale albe.În Luncă s-a reprodus un pahar pictat tricrom.Între pâraie L6 1-2. ce comunică între ele prin ligaturi (fig. aflat fragmentat în Gr. exterior cu volute şi spirale şi interior cu ove (fig. unul cu centrul alb. prin pictarea bicromă a aceluiaşi motiv. Igeşti . cu marginea invazată mai înaltă şi corp alungit. Tot din Podişul Bârladului. de la Armăşoaia . 7/2). care. L7 4. 8/1). cu volutele prelungite cu ovale au fost mai 46 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .Scândureni 3. mărginite cu ne- gru. Dumeşti .Scândureni. Spre baza vasului. decorul se repetă pe următorul registru.9. Pahare. Aceleaşi linii fine acoperă fondul brun din interiorul ovei şi din interspaţii. Cupele pictate cu spirale în S. acoperit cu motive în Z. alte două spirale libere au la trei cape- te tot cercuri. la fel ca şi vasul de mai sus. median cu o linie roşie. care două cu centrul alb. 7.RUXANDA ALAIBA 1 3 2 a b 4 c Fig. În spaţiile dintre ele s-au pictat alte mici spirale şi un cerc (fig. iar interspaţiul s-a acoperit cu roşu liniar. cu roşu pe alb (fig. dar cu deschiderea ovelor spre bază iar în interior mai simplificat. Cucuteni A3-4. prezintă la interior şi la exterior o pictură deosebit de fin realiza- tă. Specia pictată tricrom. Tot în această variantă se poate include un alt pahar prevăzut cu tortiţe.

CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI 1 2 3 4 1 7 6 8 9 Fig. la Duruitoarea Nouă. Cucuteni . pl.Între pâraie: L8 1. în Republica Moldova. 3-4. Pahare. 8. 5. 68/4). pe alte forme la Cuconeştii Vechi sau Putineşti II. 164-166. puţin numeroase în staţiunea eponimă.Cetăţuie (Petrescu-Dîmboviţa. pe nivel 2. Cucu- teni A3-4. Florescu. Specia pictată tricrom. 316. Dumeşti .Holm (Dumitrescu et al. 1954. fig. 7).Ţuguie- ta (Petrescu-Dîmboviţa. 86/1. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 47 . 325-326. în arealul aspectului regional Drăguşeni-Jura. fig. dar frecvente în staţiunea Hăbăşeşti . fig. LXXVI). 205/1- 5208/1-3. 5-6. Florescu 1999. 65/1. 6 şi foto 209-211). definit de Victor Sorokin (Sorokin 2002. Truşeşti . 328.ÎNTRE PÂRAIE. 204/5-7. L3 4-9.6 3. 64/1. 123- 124. 87/1. dar şi la răsărit de Prut. Gr. Valeanu 2004. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI .

9. Dumeşti .Între pâraie Gr. Pahare. 48 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Cucuteni A3-4.RUXANDA ALAIBA 1 2 3 4 5 Fig. Specia pictată tricrom.7 1-2.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 49 . Cucuteni A3-4. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI 1 2 3 4 5 Fig. 10. Pahare.7 4. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . Dumeşti .ÎNTRE PÂRAIE.Între pâraie Gr. Specia pictată tricrom.

Între pâraie. descoperit în acelaşi complex (fig. bordate cu negru. Decorul la fel s-a repartizat organic.Între pâraie s-au pictat ca de obicei ove. Dintr-un alt pahar păstrat fragmentar. în două registre (fig. necesare pentru a le ur- mării originea. s-a pictat cu benzi albe mai late şi peste mica toartă (fig. bastonaşe şi registrul corpului cu motive în Z. Deşi au gâtul mic (fig. 8/6). Unul dintre ele. acoperit cu şiruri de motive în Z conjugate. Pe gâtul scurt al vaselor acestei variante de la Dumeşti . la exterior aleargă patru volute. invazat şi corp sferoidal. pe el se succed ade- sea trei-patru ove (fig. 9-10). în Podişul Bârladului. pes- te elipse iar interiorul cu patru motive bicrome. 8/5). realizate din benzi albe. fie s-au acoperit pe gât cu patru ove (fig. dar profilul acestora din urmă este mult mai arcuit. øbuză < øcorps.Cetăţuia. dar mai ales decorate deosebit de îngrijit. 50 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Prezentarea paharelor – adevărate cupe modelate îngrijit şi fin ornamentate – a avut în vedere stabilirea unor variante distincte. a fost deosebit de fin modelat dar şi pictat. Alte pahare. realizând motive apropiate de simbolul ovei. în Cucuteni. cu deschiderea gurii cu diame- tru mai mic decât al corpului. uşor aplecată exterior.). De acest fragment se poate lega şi un corp bombat decorat la fel (fig. O sim- plă linie neagră. pictate cu roşu pe alb (fig. iar interspaţiul s-a acoperit cu roşu fin liniar (fig. 8/3). 6/5). din Gr. 6/8). cu diametrul uşor mai mic în raport cu al corpului. 7/1). dar cu dimensiuni mai mari (Alaiba. dar mai ales transformările lor în fazele următoare. Marin 2002-2003. La fel s-a ornat un alt pa- har.6. mărginite cu negru şi cu interspaţiul acoperit cu roşu (fig. dispusă tetrapartit. O astfel de formă trebuie să fi avut şi paharul din care s-a recuperat un fragment dinspre bază. lucrate din pastă cu incluzi- uni naturale. s-a realizat o compoziţie tricromă pe fond brun. la Deleşti . Din clasicele benzi albe. O formă cu gura scurtă. Pahare cu marginea dreaptă. Mai rar motivele în Z acoperă toată suprafaţa exterioară (fig. 8/8). au fost prinse în patru elipse. Gâtul drept al unui alt pahar. fig. 6/6. la fel în registrul gâtului s-a acoperit cu ove. 8/4). 8/7). semnalat frecvent de Marija Gimbutas (1989. dispuse oblic. Pe corp. tangente. buza uşor evazată şi corp bombat. 44. tăiate uşor de limita superioară. Interior s-a pictat bicrom cu ove. Astfel de pahare cu gât scurt şi corp sferoidal se întâlnesc frecvent în subfaza Cucuteni A3. câteva nu au avut decorul dispus în registre delimitate clar. Între paharele acestei variante de la Dumeşti . s-a pictat cu benzi foarte înguste. alte patru spirale indepen- dente. fie au la exterior motive cordiforme şi la interior romburi haşurate (fig. 215 şi urm. A-B şi B. Pe gât. despărţitoare. tangente. 8/9). s-a pictat în şănţuirea de pe mijlocul corpului. øbuză < øcorp.RUXANDA ALAIBA Pahare cu gât scurt. din L3. Se apropie de forma paharelor ovoidale. bastonaşe iar pe corp motive în Z agăţate şi con- jugate sau volute cu multe spire. 10/8). 8/2).

Verres. jud. Monografie arheologică. iar în al doilea rând am încercat să subliniem constanta respectare a canoanelor clasice. M. Vaslui. Petrescu-Dîmboviţa. M. Florescu. San Francisco. De la multitude de formes. la variante des verres au bord droit plus haut. A. Piatra Neamţ. Dumitrescu Vl. et d’Anatolie. 1. Valeanu. à bord court.C. Les verres représentent une catégo- rie qui a acquis des valences spécifiques de valeur dans le cadre de la culture Cucuteni et dont les modifications dans le temps représentent des critères de datation des étapes successives. invasé. R. a variante des verres au bord droit court ou évasé. Formarea şi clasificarea grupelor de stil A-B şi B ale ceramicii pictate Cucuteni-Tri- polie.Între Pâraie. Rumänien. 33-87. 4-6. a commencé de l’analyse descriptive et expli- cative de la forme et des aspects décoratifs. Truşeşti.. 1945. Sorokin. Schmidt. Verres. la variante des verres à bord court et droit. S.Între pâraie. Cercetări arheologice la Chetreşti . Die befestigte Siedlung mit bemal- ter Keramik von der Stein kupferzeit in bis die vollentwickelte Brozezeit. In: Anales d’Université „Valahia” Târgovişte. Petrescu-Dîmboviţa. Bu- cureşti-Iaşi.Între pâraie. Aspectul regional cucutenian Drăguşeni-Jura. în corpusul vaselor cucuteniene şi tripoliene cunoscute deja din publicaţii. Gimbutas. section d’Archéologie et d’Histoire. 1989. Strabon II. 11-114. Botoşani. 1999. La station préhistorique de Traian (dép de Neamţ. distretto Vaslui. L6 8. Târgo- vişte. 1992. 1977. Contribuţii la o monografie arheologică. Piatra Neamţ.Cetăţuie. nous avons choisis les petits verres. Marinescu-Bîlcu. Dacia IX-X. Dumeşti .Cetăţuia. Cucuteni A3-4. A. CUCUTENI A3-4 – PAHARE MICI Prin aducerea în discuţie a unui număr de aproximativ 60 de pahare (fig. V. Bucureşti. 1974. e Dumeşti . Il motivo dello scacco nel decoro di alcuni vasi cucutenieni scoperti a Plugari . Florescu. Dumeşti . et al.7 1-7. H. The Language of the Goddess. Dumitrescu. Drăguşeni. 1938 et 1940. Cucuteni . la variante des verres à formes ovoïdales. L’ori- gine de la forme peut être suivie dans le cadre des cultures du Proche Orient. espèce couverte de couleur 5. 6-8. et blanc 2. supl. A. 2004.Între pâraie. Campaniile 1988. 1- 10). Gr. In: AIIAI. R. 2005. Niţu. Vl. la variante des verres à corps sphéroïdal. Espèce peinte en trichromie sur fond brun 1. département de Vas- lui.. Le site archéologique de Deleşti . T..Între pâraie. M. 1984. Alaiba. care au dat ordine varietăţii paharelor prezentate şi aspectelor decorative ale acestora. 2002. Săpăturile din anii 1961-1966. Marin. 3. Iaşi.Nucuşor. La céramique peinte du site Dumeşti . distretto Iaşi.7. Berlin-Leipzig. 2002-2003. grâce à leur beauté.Între pâraie Gr. Bucureşti. Espèce peinte en trichromie sur fond blanc 1-4. CERAMICA PICTATĂ DIN STAŢIUNEA DUMEŞTI . Liste des figures: Fig. 1954. 2. Bibliografie Alaiba. Crîşmaru. Moldavie): fouilles des années 1936. Cucuteni A3-4. în formă şi în decor. Cucuteni in der Oberen Moldau. au diamètre de la lèvre proche à celui du corps. Fig. 2002. V.ÎNTRE PÂRAIE. IV-V. M.. Pendant Precucuteni on la considère „forme principale”. Alaiba. Vacariu. R. dénommés aussi coupes. în primul rând am dorit integrarea acestor descoperiri de la Dumeşti . Cultura Precucuteni pe teritoriul României. Cercetări Istorice XVIII-XX. S. mais aussi du Néolithique sud-est européen. pas trop haut. Monografie arheologică. Hăbăşeşti. Iaşi. M. monografie arheologică. Cucuteni A3-4 – les petits verres Résumé L’étude de la céramique Dumeşti . Fréquemment on a signalé: la variante des petits verres.Capul Dealului. 1932. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 51 . Raport final.

Igeşti .2 1. Fig.Scându- reni 3-5. L6 6. L3 4-9. 4-5. Fig. L1 12. 4.Între pâraie. L7 4. Bucureşti. L7 2.Între pâraie Gr.Între pâraie L8 1.Între pâraie Gr. L3 8. Dumeşti . 5. 5. 8-10. dans la couche 2. Les verres. Cu- cuteni A3-4.Între pâraie: Gr. Gr. Cucuteni A3-4. Espèce peinte en trichromie. 6. Verres. Espèce peinte en trichromie. Espèce peinte en trichromie. Verres. 6. Cucuteni A3-4. Dumeşti . Cucuteni A3-4. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti.7 1-2. Espèce peinte en tri- chromie sur fond blanc 1-2.7 1-2. Verres. Dumeşti .Între pâraie Gr. Ruxanda Alaiba.Între pâraie: Gr. RO- 71113. 10. Fig. 7. Cucuteni A3-4. Igeşti . str. 8. Dumeşti . Dumeşti .7.RUXANDA ALAIBA Fig. 3.Scândureni 3. 10-11. Espèce peinte en trichro- mie. dans la couche 7. Espèce peinte en trichromie sur fond blanc 1-2. 9. Armăşoaia . 9. dans la couche 3. Fig. Cucuteni A3-4.com 52 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 8-10 et brun 3. 6. Espèce peinte en trichromie sur fond brun 1 et blanc 2-3. Gr. Verres.Între pâraie L6 1-2. Cucuteni A3-4. Fig. L3 4. Fig.6 3. Dumeşti . Dumeşti . Dumeşti . Verres. 7. 11/I.În Luncă 7. Espèce peinte en tri- chromie. Henri Coandă. România. Fig. Verres.7. e-mail: ruxandra_alaiba@yahoo.7 4.

Vasić 2006. spread all over the Central Balkans and important for ethnogenesis of Palaeo- Balkan tribes. Meanwhile. The excavations provided much Bronze Age material. north Serbia. Uneven state of exploration caused that the picture of the Bronze Age looked like a patchwork formed of many cultural groups. Љуштина 2007). Gomolava and Gradina on the Bo- sut river in Srem. That was the reason why in the beginning all the material from the site was ascribed to the Vatin culture. 449). The Bronze Age material from Sokolica was ascribed to the Vatin culture/Vatin cultural group (Стојић 2000. The cultural relationships among the groups. their chronology and territo- rial determination are to be defined more precisely. 504-519. Belotić-Bela Crkva group. studies of certain sites have been done inside boundaries of already named and determined cultural groups. Paraćin group. the Vršac City Musum curator. The Vatin culture was recorded at many sites. Vinča and Ljuljaci in Serbia to the south of the Sava and the Danube. inter- pretations concerning its place and role vary from the ones treating it as a local group and even as a pottery style. as a representative from the West Morava bassin. Дмитровић. Omoljica and Pančevo in Banat. can be incorporated in the southern group of the sites. Brnjica group etc. who was the first to excavate the site Vatin and many other sites in Banat. unfortunately without precise data and certain archaeological context. The Sokolica site. The culture was named after the site Vatin near Vršac. Katarina Dmitrović THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA Despite being thoroughly studied throughout the whole 20th century.g. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 53 . the Bronze Age in Serbia is still unsufficiently known. not only to the Vatin culture.). The first and most important to that effect was a contribution of Felix Milleker. which was excavated and the material was published at the beginning of the 20th century. In contrast to many of the Bronze Age groups which were defined and studied in the second half of the 20th century (e. Belegiš. the most important being Židovar. namely in 1905 (Milleker 1905). the Vatin culture have been known from the beginning of the 20th century. the site of Sokolica in the village Ostra being no exception. This cultural phe- nomenon is one of the crucial elements in understanding the Bronze Age develop- ment in Serbia (Garašanin 1983. Feudvar and Popov salaš in Bačka. Surprisingly. to the ones which recognize a vast complex. Later analyses revealed that the finds belonged to various Bronze Age periods and dif- ferent cultural phenomena. Marija Ljuština.

54 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Still. 449). The praehistoric settlement existed only on the surface Plate I. Map of the Čačak region and the West Morava bassin. KATARINA DMITROVIĆ None of these sites offered conclusive stratigraphic data that would permit a definite explanation of the develop- ment of the entire Vatin culture (Vasić 2006. I). exactly on the border be- tween Western and Central Serbia. thorough analysis of archaeological material from any of the Vatin culture sites can be the way to solve the problem of main features of certain chronological phases and/ or local variants of the culture. *** The hillfort site Sokolica in the village Ostra is situated near town Čačak. It is placed on a dominant hill at the eastern periphery of the vast West Morava valley (pl.MARIJA LJUŠTINA.

It is important to notice that the the Bronze Age hillfort at the site Milića gradina in Ljuljaci is at a distance of just about 10 km by air line. the material was analysed using stylistic and typological methods. with a small handle on the upper surface (pl. circular in shape. with a small recess (pl. II/5. There is one reconstructed bowl. Having analysed material remains from the Bronze Age from the site Sokolica. Between the handles there can be a small wart-like protrusion. with short neck.5 cm. II/2 – height 14. stratigraphy of whole settlement was completly destroyed during later activities at the site. pl. 3). III/3. 6). these beakers are decorated by incised geometrical motifs or a horizontal rib on the belly (pl. Spherical and biconical bowls can have vertical handles and sometimes small wart-like appli- cations (pl. Unfortunately. On several handles one can observe a small recess which seems to precede the later handles of ansa lunata type (pl. pl. sometimes with a small recess in the middle part. THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA elliptical in base with the preserved remains of the Early Byzantine fortificaton. partly damaged lid. Fischgefässe). bowls. Decoration was done by rough fingerprints on the rim or on the plastic ribbon applied below (pl. Bowls are modelled as conical. pots. Also. Sometimes. The ribbon-shaped handles can be placed at the rim or below it. flat base and two handles (pl. biconical or spherical in shape. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 55 . trapezoidal in shape. II/2. Three beakers are reconstructed (pl. The majority of the vessels was made of sand tempered clay and fired in brown. There is one. with a small ribbon-shaped handle (pl. II/4). especially during the Byzantine period. with two handles horizontally positioned. 4).5 cm. Typologically. II). Beakers are biconical in shape. III/6). Since there were no strati- grafic data. Pots are usually conical or biconical in shape. so-called fish vessels (vessels for frying fish. It was established that the hillfort in Sokolica was settled from the Eneolithic untill the Iron Age (Стојић 2000). III/5). So-called fish vessels are represented by one reconstructed example. oval in shape. it can be concluded that they consisted of ceramic ware. reddish-brown or brown-gray nuances. cups. 2). Some beakers can have wing-like modelled rims. IV/1-4). Cups are usually conical in shape. III/1. II/3 – height 12 cm). with a handle above the height of the rim (pl.5 cm). II/1 – height 7. we can divide pottery into several groups: beakers. amphorae and pythoi. height – 13. lids. III/1. on the top of some handles a small wart-like application can be noticed (pl. biconical in shape. That is the main reason why all finds were recorded in the same layer.

without rim preserved. The ribbon.or tongue-shaped handles of the amphorae are usually placed on the belly (pl. There is a recon- structed vessel biconical in shape. IV/5. photos by M. Amphorae were proved to be vessels of great dimensions. The neck is conical. IV/6. 56 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Four vertically pierced handles are simetrically placed on the belly (pl. 7). Beakers from Sokolica (drawings by M. Bojović). KATARINA DMITROVIĆ 1 2 3 4 5 6 Plate II.MARIJA LJUŠTINA.5 cm). with flat base. height – 37. Joksimović.

2 . 6 . 5 . 3.Lid. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 57 . photos by M.Cups. Bojović). THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA 1 2 3 4 5 6 Plate III. Joksimović. 4 .Fish vessel (drawings by M. Pottery from Sokolica: 1.Bowls.

V). There are also ribbon-shaped and oval handles channelled in its middle part (pl. KATARINA DMITROVIĆ 1 2 3 4 5 6 7 Plate IV. Pottery from Sokolica: 1-4 . sometimes with the a small recess. Pythoi. which have large dimensions. 5-7 . are of rough manufacture and are usually conical or biconical in shape. Bojović).MARIJA LJUŠTINA. The most frequent han- dles are trapezoidal in shape. This type of vessel is poorly decorated by fingerprints on the rim or on the plastic ribbon bellow it. Joksimović.Amphorae (drawings by M. 58 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . photo by M.Pots. too.

Parallels are at the sites Sla- tina in Gornja Gorevnica1 (Stojić 1998. Having noticed that all the ceramic ware from the Sokolica site was mixed in a unique layer. 28. кат. сл. THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA 1 2 3 4 5 6 Plate V. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 59 . pl. Joksimović). it was analysed by stylistic and typological methodological ap- proach. Ljuljaci (Богдановић 1986. 163. III/1). The types with wing-shaped rims may be considered as more develloped shapes. we found in typical forms of the Early Bronze Age Bubanj-Hum III group (Гарашанин. 26. Ђурић 1983.бр. 29). 1 The material from Slatina in Gornja Gorevnica near Čačak is only partly published. 164). Pythoi from Sokolica (drawings by M. 35. regarding the beakers with two handles. The most similar material. The same forms are known from the settle- ment in Ljuljaci (Богдановић 1986. 160.

A lid very similar to the one from Sokolica comes again from the Ljuljaci settle- ment. the same kind of bowls was found in Ljuljaci. KATARINA DMITROVIĆ сл. where the chan- nelled handle is one of the characteristics of the horizon Ljuljaci III (Богдановић 1986. the pots with the handles placed below the rim have parallels in the settlement in Ljuljaci. 11/4) and Slatina near Čačak.MARIJA LJUŠTINA. 59. 44). t. сл. The same periodization is valid for biconical bowls (Богдановић 1986. XVI. 196. where they appeared in all three horizons of the settlement (Богдановић 1986. Taf. VIII/1. which belongs to the classical phase of the Vatin culture (Bogdanović 1986. 53). 69. On the other hand. and are typical for the whole development of the set- tlement. сл. 16). Also. сл. 212-214). XV.2.3. 40-41. 42. These applications represent one of the main characterstics of the horizon Ljuljaci II (Богдановић 1986. 44-45. belonging to the Ljuljaci III horizon (Богдановић 1986.and tongue-shaped handles. 192-195). g. сл. 200). сл. 199. 61.10. which is usually mentioned as a forming phase of the Vatin style (also called Protovatin) (Богдановић 1986. 52. Gorevnica. Wart-like applications on the top of the handles are known from the Pančevo – Omoljica phase. 6. (Богдановић 1986. The same is valid for wart. t. dated in the Early Bronze Age. 71-73). Bogdanović found that the incised geometric decoration had its parallels with ornamental style of the Verbicioara culture (Богдановић 1986. 68-69). M. 3). 60. 65. 178). the same shape appears among the Early Bronze Age pottery at the site Djula in Ostrikovac in the Great Morava bassin (Стојић 1989. As for the cups. 63). 15). t. 62). сл. 1986. Conical bowls have parallels with the material in settlements Novačka Ćuprija (Krstić et al. They can be related to the Ljuljaci I horizon. Taf. 181. The reconstructed amphora represents the typical form of the urns characteristic of the Middle Bronze Age 60 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . oval) of the amphorae have parallels in Ljuljaci. сл. 132-135) and several sites in the middle parts od the Great Morava bassin (Стојић 1992. The beakers with wing-shaped rims may be younger than typical forms of the Bubanj-Hum III group. known again from the same site (Богдановић 1986. Тасић 1983. 65. ribbon-shaped. chronologically speaking. Novačka Ćuprija (Krstić et al. 46-47. 72). where are found in all the hori- zons of the settlement (Богдановић 1986. 58. сл. IX/1) and Djula in Ostrikovac (Стојић 1989. сл. The pots with the ribbon-shaped handles which derive directly from the rim have similarities at the Early Bronze Age sites Slatina in G. сл. 42. The reconstructed biconical bowl with horizontal handles is typical for the horizion Ljuljaci III. Analogies for fish vessels are known from several sites from the Danube region (e. On the other side. сл. 82) and Ljuljaci (Богдановић 1986. but they can still be attributed to the Early Bronze Age. The most common handles (tongue-. 48. Tasić 1984. 181. VII/5. we find similarities again at the site Ljuljaci. 180-182). 44-47. таб. but it is more likely that the similarities should be traced in the Banatian cultural phenomenon defined as Crvenka-Corneşti.61. t.

it has been the area of many archaeological researches and studies. Pančevo – Omoljica phase Br A2/B1. the periodization of the Vatin group seems to be: 1. without shine. the so-called Protovatin. but it must be emphasized that the most thorough studies on the matter are more than two decades old and should be the subject of reconsideration. Since this culture has been known as a separate cultural phenomenon for more than a hundred years.61. THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA Paraćin group. 737-738). Discussing chronology of the Vatin culture.have strong relations with forms from the group of the Danube-Balkan complex. as well as the deco- ration made by fingerprinting (Богдановић 1986. Among them. some authors established an early phase. 56. that precedes the classical Vatin culture (Grbić 1953. poorly baked. 42-43. 509). 198). Bogdanović 1986. named the Western- Serbian variant of the Vatin group (Garašanin 1983a. and made of sand tempered clay. сл.736-753).Br C with transition into Br D (Garašanin 1983. The material confirmation M. After M. In Garašanin’s opinion. Because of these facts it seems like a rough vari- ant of the Vatin ceramics. Armenochori or Pelagonian group (Garašanin 1983a.Garašanin. it is normal that it has several local variants. M. 73-75. Ribbon. 55. Since the Vatin group is spread across a vast territory. 71-72). Similar forms are known from the mound 7 in Dobrača. Namely. that corresponds to the Pančevo-Omoljica phase. They are of great im- portance for the history of research and in terms of territorial and chronological attribution. and the late (Reinecke Br C-D) that is related to the Belegiš I-Ilandža phase (Garašanin 1983a. during the Bronze Age the Sokolica site was inhabited by the population whose material traces were recognized as the Vatin culture. There are several opinions on periodization of the Vatin culture.the beakers with two handles in particular . manufacture of this pottery is rougher in comparison with the classical Vatin ceramics. *** As it has previously been stated and according to the pottery analysis. 749). The latest phase of the Vatin cul- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 61 . Vatin-Vršac phase – Br B2 probably with transition into Br C. 2. The biggest part of finds from Western-Serbian variant derives from necropolises (Garašanin 1983a. along with several specific forms. Generally.and tongue-shaped handles are known from Ljuljaci. Chronology of this group is in complete concordance to the chronology of the Vatin culture. Concerning ceramics attributed to this group. which is dated in the phase Reinecke Br C-D (Garašanin 1983. 3. especially the ones belonging to the Bubanj-Hum III. there was only one local variant that is for sure detected as such in the first instance. Its surface if often polished. the early pottery from Ljuljaci. Belegiš-Ilandža phase . the mid- dle (Reinecke Br B2-C) related to the Vatin-Vršac phase. Garašanin distinguished three phases: the early (Reinecke Br A2/B1). which almost completely corresponds to the pottery from Sokolica . Pythoi are a pottery form inadequate for precise chronological determination. it can be concluded that most of the forms belong to the clasical phase of the Vatin group. 749-750).Grbić found among ceramics from the settlement in Ljuljaci. 736-737).

Die mittlere Bronzezeit Ungarns und ihre südöstliche Beziehungen. but is sufficient for claiming that some sort of relation between the two populations existed. 31). In: Praistorija jugoslavenskih ze- malja IV. Oxford. that was found at the Sokolica site. Garašanin. In: Die Kulturen der Bronzezeit in dem Gebiet des Eisernen Tores. In: Praistorija jugoslavenskih zemalja IV. M. I. When speaking about chronology of the Vatin culture and its phases. M. 59-74. Bibliography Bóna. On the contrary. The amphora with all the characteristics of the Paraćin group urns. The generations of people whose material traces were found in Sokolica did not live isolated lives. Garašanin. Stojić. Bóna 1975). Budapest. Bronzano doba. Pannonian component in the genesis of the Vatin culture (Tasić 1984. Gimbutas 1965. Temesvár. 1998. series nova IL. Sarajevo. Die Vatin-Kultur. Gimbutas. 1983a. 1983. If we accept the synchronization of the Vatin culture with the Paraćin group. KATARINA DMITROVIĆ ture was recognised by N. not immune to outer influences. Lieux de trouvaille de la céramique de type Vatin en Serbie au sud de la Save et du Danube. 736-753. it can open both interesting and intrinsic questions about their relations in this part of Serbia. Vatinska grupa. The analysis of the pottery from Sokolica reveals that it corresponds mostly to the pottery from the nearby settlement in Ljuljaci. Two of them should be mentioned on this occassion. the latter being chronologicaly fixed in the period Br B2/C – Br D/Ha A (Peković 2007. in the heart of the Central Balcans (Грбић 1953. Tasić 2002. The Danube in Prehistory. There have been many theoretical assumptions used for indicating origins of the culture. Childe. 62 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . succeeding in it to more or less extent.MARIJA LJUŠTINA. Bronzano doba. Looking into the Sokolica material through the prism of the latter theory. Beograd. 1975. The same confirmation is valid for the cultural attribution. Tasić. 240-246. reflects the influences between the Paraćin and Vatin group on the borderline between Central and West Serbia. B. Archaeologia Hungarica. the former which emphasizes northern. 1984. Childe 1929. Bukarest. with its roots deep inside the Bubanj-Hum III ground. N.). 1905. Tasić 2004) and the latter which traces the roots of the culture on the south of the Danube and the Sava rivers.G. we deal with open societies. Milleker. M. Bronze Age Cultures in Central and Eastern Europe. V. In: Kulturen der Frühbronzezeit des Karpatenbeckens und Nordbalkans. it can be concluded that it is possible to follow autochthonous development of the Vatin culture pottery style based on the Protovatin horizon. Garašanin 1983). 1965. One ceramic vessel is not enough to reconstruct the nature of the relation.g. 504-519. 81-104. it is in- evitable to mention the problem of origins of the Vatin culture. Sarajevo. 1929. Zapadnosrpska varijanta vatinske grupe. A vattinai östelep. M. the Hague. It has been dis- cussed for decades by both Serbian and many other archaeologists interested in prehistory of south-east Europe (e. Tasić as a distinct culture and named the Belegiš cul- ture (Tасић 1974.

2000. ЗРНМ XXX. e-mail: mljustin@f. 2002. Paraćinska kulturna grupa. Београд. М. Д. Čačak. 213-220. Старинар. Serbia STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 63 . In: Праисторија Војводине. 11000 Belgrade. М. М. 73-75. Н. Beograd. н. Тасић. Праисторијска керамика са локалитета Соколица у Остри. 1974. In: Винча у праисторији и средњем веку. Налазишта ватинске културне групе у средњем Поморављу. Н.. 2004. 18-20 Čika Ljubina Str. R. 32000 Čačak. М. N. M. 2006. In: Белегиш. 2007. Стојић. Стојић. Notes on the Bronze Age Vatin Culture in Serbia. 1986. 15-20. К. 1953.. Belgrade. THE BRONZE AGE VATIN CULTURE IN THE WEST MORAVA BASSIN – CASE STUDY OF SOKOLICA IN OSTRA Tasić. Marija Ljuština. М. Katarina Dmitrović. LIII-LIV. Бронзано доба. F. A. M. ЗНМ XIV-1. 1989. M. 185-256. Ђурић. Вукмановић. Peković. 17-36 Стојић. Богдановић. насеље протоватинске и ватинске културе. Serbia. Winter. ЗРНМ XXXVII. Vasić. Керамика из бронзаног доба на локалитету Соколица у Остри код Чачка. каталог изложбе. 23-34. Cara Dušana 1.bg. Нови Сад. Bankoff. Historical Picture of Development of Bronze Age Cultures in Vojvodina. 168-184. Археолошки локалитети Бубањ и Велика Хумска Чука. 11-34. Тасић. Balcani- ca XX. с. Праисторијско налазиште Ђула у Остриковцу код Светозарева. Праисторијски локалитет Новачка ћуприја. In: Homage to Milutin Garaša- nin. 171-189. Питање генезе ватинске и дубовачке грнчарије... 449-453. Љуштина. Крагујевац Дмитровић.. Крстић. 1992. каталог изложбе.. Гарашанин. 1983. РВМ 2. Љуљаци. Насеље ватинске културе. University of Belgrade. Београд. Стојића Гумно – некропола спаљених покојника. Грбић. Ниш.ac.rs. National Museum. Некропола у Белегишу и проблем белeгишке културе. 2007. Тасић.. 76-83. 1983. Н. 1986. ЗНМ XII-1. Н. М.

.

он же 1982. мечом и в шлеме. Eibner 1996.).).. Teržan 1990. умирающей и возрождающейся Природы. косвенным свидетельствам. В начальный период раннего железного века в Средней Европе. Развитие иконографии божественных фигур (Богини. которые более всего представлены в культурах Восточного Галльштатта. 279 ff. птичьих. божественной Посланницы/Вестницы и Покровительницы героев) показывает. и др. преимущественно женский облик.. Далее (На С2) Божество изображается различно и имеет многообразие значений. 124 ff. особенно в областях при- альпийской зоны.. Nebelsick 1999. она же 2005. Eibner-Persy 1980. МАЛЬТИЙСКИЙ КРЕСТ Введение Политеистический пантеон «мира Богов» – персонификации Солнца и живущей. Майя Кашуба. Frey 1976. 401 ff. она же 1997.. 138 ff.. преимущественно. 255 f. 105 ff. Ре- конструируется разнообразная и внушительная картина религиозных ве- рований с различными формами их выражения: среди персонифицирован- ных образов отмечаются изображения Богини. 8). 507 ff. лошадиных. 129-145. но особенно по фигурным изображениям. 578 ff... она же 1996.. воплощение Божественности всë больше приобретает антропоморфные черты. 75 ff.. 15 ff. Metzner-Nebelsick. кошачьих масках – рис. 69 ff. что перво- начально (На С1) присутствие Богини зашифровано в специальных сценах двоеборства и шествиях переодетых в зооморфные образы людей (попар- ные фигуры в оленьих. 218 f. которая для ранних этапов (На С1) чаще всего трактуется как «Покровительница животных» (кратко см.. На более поздних эта- пах галльштаттского периода (На D1-D2) образ более индивидуализирован STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 65 . как «Великая Богиня» и «Повелительница животных» и особен- но «Богиня на колеснице» с копьëм. – существовавший в обществах классического галльштаттского периода. Nebelsick 1992.. особенно в культуре Календерберг (кратко см. Марина Дараган «ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ: 1. угадывается по все- возможным. Dobiat 1980.. Teržan 2001. Kossack 1999. 6/1-6. и др. Studeníková 2004. а сама Богиня изображается в сопровождении растительных и астральных символов.

101-116... прядение и разматывание нитей. Треугольник и сам был символом. 251 ff. были мужскими – и в этом случае божественные изображения могут трактоваться как «Богиня-покровительница». она же 1996. 47. Интерес представляют данные комби- национного и стилистического анализа погребального инвентаря из захо- ронений классического галльштаттского периода. Особенно распростране- ны были изображения треугольника. 1-5. 406 ff. совместные трапезы. значение которого. Teržan 1997. 129-145. 1-2. среди которого выделяются геометризированные изображения. Посланница/Вестница (судьбы) и Покровительница побед. а заштрихованный треугольник в комбинации с крестом вверху сопоста- вим с изображением солнечной Богини (Dobiat 1982. 1. 46. Так. керамика) покрыты геометрическим узором.). воплощением и выражением некой невидимой реальности. 125 ff..).. анализ принципов изображения одиночного треугольника как геометри- зированного антропоморфного образа показывает. Nebelsick 1992. Brosseder 2004. 75 ff. она же 2001. в том числе отдельные геометрические фигуры. ситулы) классического галльштаттского времени замечены в раз- личных сценах. наиболее ранние захоронения могильников Басарабь и Фишау-Файхтенбоден явля- лись женскими. Так. «светлая охота».. она же 2001. Abb. 327 ff.. и др. (Frey 1976. Abb. 406 ff. Помимо столь явственно выраженных антропоморфных и зооморфных образов многие изделия (и.МАЙЯ КАШУБА. Практические все более поздние погребения (На D1-D2). Teržan 2001. Tab. Eibner 1993. в том числе как воплощения антропоморфного образа. Парные. 218 f. 578 ff. Tab. которые фактически иллюстрируют тот огромный мир разнообразных ритуалов и жертвований/жертвоприношений: процессии с переносщиками сосудов. 120 ff. в которых также при- сутствовали сосуды с изображениями антропормофных фигур (Nebelsick 1992. 248 ff.. Богиня судьбы или Покровительница героев (Teržan 1997. Abb.. 253 ff. она же 2005. он же 1996. Koch 2003. Nebelsick 1997a. Это дало основание предположить. 653 ff. Eibner 1997. в которых среди прочего находились сосуды с антропормофны- ми фигурами. распивание и поение напитком. 347 ff. что в преобладающих случаях за ним стоит женская фигура: треугольник с флажками сопоставим с антропоморфной фигурой с поднятыми вверх руками (поза адоранты)... а также «праздник» с музыкантами. она же 2002.. двоеборство и состязания. Антропоморфные изображения на керамике и бронзовых изделиях (особ. 279 ff. что погребëнные жен- щины при жизни могли играть особую роль в ритуалах и культе – как вес- тницы/посланницы и жрицы.). Teržan 2005. конечно. Abb. 84). 105 ff. на что многие исследователи указывали неоднократно. соединëнные вершинами горизонтальные треугольники лежат в основе 66 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Dobiat 1980. он же 1982. 327 ff. 653 ff. 163-168. 3. 279 ff. 75 ff. она же 1997. шест- вующие воины и женщина на колеснице. могло сильно варьировать. он же 1996... МАРИНА ДАРАГАН и имеет закреплëнные атрибуты своего изображения – чаще всего в виде вооружëнной Богини на колеснице. 174-175. 13- 14. танцующими и шествия переодетых в маски животных лю- дей и пр.

менее теперь для нас понятных геометризированных изображений. 224 сл. Taf. – Kossack 1999. Зверев 2003. 15 ff.. Присталь- ное внимание также обращено на культурный комплекс Басарабь. в конечном итоге. требующий отдельного исследования (см. Tasić 1991. Roeder 1997.u. 331 ff..).. Studeníková 2004. Karte 1-2. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 67 . Имеются также многие другие геометрические фигуры и их комбинации.э. 28 ff. Среди более простых и. бронзовые фибулы и бритвы) происходят из комп- лексов ещë IX в.. что означает от середины VIII века. орнитоморфные и антропоморфные изображения. 247 сл.).. 544 ff. она же 2001. «мальтийский крест» или «крест с треугольника- ми-лопастями» («Kreuz mit Dreieckarmen»). приводит исследователей к предшествующим культурам эпохи бронзы Средней и Юго-Восточной Европы. заслуживает территория Италии. Зверев 2003. прим. который особенно проявлялся в культах и орнаментации. Teržan 1997. 208-235. изобра- жений. При этом отдельного рассмотрения. Для Юго-Восточной Европы этот мотив появляется со второго этапа развития культурного комплекса Басарабь. «ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ изображения туловищ зооморфных и орнитоморфных фигур. в том числе антропоморфных.. 2001. Eibner 1996. 1). – вопрос. до н. безусловно. один из главных культурных образований классического галльштаттского периода в Юго-Восточной Европе. по- родило тот специфический Басарабь-стиль. (Metzner-Nebelsick 1992.н. Из всех геометрических фигур культурного комплекса Басарабь обраща- ет на себя внимание т. 241 ff. и др. представленный одиночно и/ или в вертикальной цепочке. о которых мы лишь начи- наем догадываться. Taf. соответственно. до н. 248 ff. как подчеркивали многие исследователи. 349 ff. Известно не слишком большое число находок.. Karte 3. 6).э. она же 2005. в ареале которого широко известны зооморфные. 188). 653 ff. ред- ко встречаясь и в последующем VII в. 105 ff. за которыми могут скрываться таинства и смыслы.. Brosseder 2004. Hänsel 2000.. Karte 1-2. 105 ff. маркирует не только ареал Басарабь и области басарабских влияний... геометрических фигур и их комбинаций наиболее распро- странены треугольники и различные кресты. Metzner-Nebelsick 1992.. 71 ff. столь ярко проявивших себя в классическое галльштаттское время. 337 ff. он же 2003. 293-294. 108 ff. Dular 1973. но также со- поставимы с зооморфными образами из сцен шествий. Все это.. но также является показателем присутствия собственно галль- штаттских влияний как таковых (Metzner-Nebelsick 1992. 49 ff. Gumă 1983. 239 ff. 293-297. однако мотив широко распространëн – от юго-восточноальпийской зоны до Левобережья бассейна Днепра (рис. 182 ff. Teržan 1990. Eibner 1996. Eibner 1996. Brosseder 2004. и др.. 361 ff.. 6/3-22. 601 ff. 65 ş... Поиск истоков многих фигурных. Abb. где изделия с изображением мальтийс- ких крестов (керамика. Это. что отличало культурный комплекс Басарабь на обширной территории его распространения и влияний (Vulpe 1986. 485). Эгейского мира (см. Brosseder 2004. за которыми скры- ваются переодетые в животных пары людей (см... 107 ff. 361 ff. он же 1993.).

МАЙЯ КАШУБА. МАРИНА ДАРАГАН 68 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .

455 Макеевка. 243). Крест также представляет STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 69 . Байбурин 1981.Диканька. Metzner-Nebelsick 1992.Трахтемиров. безусловно. Среди отдельных элементов орнамента особое место занимает изображение в виде «креста». могло происходить за счëт всевозможных различимых и неразличимых дополнений. Упоминаемые в статье памятники из Северного Причерноморья: 1 . важное значение имеет орнамент (см. Ареал культурного комплекса Басарабь (а). «ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ Рис. Какое значение весь этот вышеописанный «мир Богов» классического галльштаттского периода. состоящая из двух пересекающихся ли- ний или прямоугольников.к. 7 . в которых выражается культура жизнеобеспечения человека. 11 . 2 . 12 . Kaşuba 2008). изображения мальтийского креста (с) в Юго-Восточной Европе и Северном Причерноморье. Их физические «рациональные» свойства зачастую приобретали значение культурных признаков. 3 . а также мальтийские кресты культурного ком- плекса Басарабь из Юго-Восточной Европы могут иметь для синхронных культур (соответственно. 4 . 10 . 216 сл.Калиновка.Нагоряне-Пидмет. что распростра- нение каких-либо специфических изображений может показывать как на- правленность культурных влияний.Лихачëвка.Мачухи. бытовые вещи) становились «знаками». увеличение передаваемой информации. так и за его пределами (см. 5 .Пожарная Балка. восточные (северопричерноморские) импорты Басарабь и Басарабь-Шолдэнешть (b). а сами объекты становились заметными и выделяющимися из общего ряда – происходила их семанти- зация.Бельск (по Vulpe 1986. где отсчëт идет вовне. Усиление знаковых функций вещей. но при этом крест также изображает объединение дуалистических систем в виде целостности. Крест – геометрическая фигура.к.Жаботин. 9 . так и позволяет оконтуривать регио- ны более интенсивных коммуникаций. Крест подчëркивает идею центра (точку пересечения верха/низа и правого/левого) и основ- ных направлений. предскифского и раннего скифского времени) из Северного Причерноморья? Здесь важно подчеркнуть. Наделëнные высоким уровнем культурной значимости объекты (в данном случае. Он принадлежит к числу наиболее известных «знаков» и является универсальным символом.Немиров. Brosseder 2004. использовались в древних и традиционных обществах не только как вещи.). несущими некий смысл и информацию как для членов определëнного сообщества. 6 . И тогда они выступали также в качестве культуроопределяющих. 1. среди ко- торых. Крест и мальтийский крест Бытовые предметы. «Крестообразность» образа человека с распростëртыми ру- ками приводит к кресту как модели человека. широко распространëнным среди различных культур и большого промежутка времени. Eibner 2001. при этом хотя бы одна из линий должна делиться пополам (одной из разновидностей креста считается восьмиконечный или мальтийский крест). но и как знаки. 8 . со- ответственно. «во все четыре стороны». 219 Тенетинка. применительно к раннескифским черпакам – Горбов 2002.

плодородия и бессмертия (солнечный проход по небесам. не- большие коллективы (малые группы. 244 сл. Басарабские влияния в регионе различались и имели локальные проявления – так. В любом случае. а также земли плодоно- сящей (Амброз 1965. Ка- шуба 2008. превращающий ночь в день). он же 1995. что было уже отмечено. земной тверди. Универсальность креста как символа единства жизни и смерти. 14 сл. заштрихованные треугольники. 12. рассматриваются как символы.и раннескифского времени. связанные с преимущественно земледельскими культами и «священным деревом» (Андриенко 1975. крест. Эти символы в орнаментации керамики ранне- го железного века. удачи и процветания выражает- ся в той важной роли. 55 сл. МАРИНА ДАРАГАН собой геометризированный вариант мирового древа. 12-14).).. Вследствие таких разных культурных потоков мальтийс- кий крест (восьмиконечный крест или крест с треугольниками-лопастями) появился на керамике памятников бассейна Днепра (на Правобережье.u.. прямыми импортами и подражаниями импортам. специфические геометрические символы (ромб с крюками. представлен в Северном Причерноморье памятниками своей восточ- ной периферии (культура Шолдэнешть в Среднем Поднестровье – Kaşuba 2008. Такая трактовка полностью соответствует универсальности символики самого креста. активного мужского начала. минуя при этом Среднеднестров- ский бассейн с его культурой Шолдэнешть (Кашуба 2008. Горбов 2002. отдельные индивидуумы) продвинулись в бассейн Среднего Днепра. вспаханного поля. И тогда крест выступает как свя- зующее звено между мировым древом (и связанными с ним зооморфными образами) и человеком.).). народной медицине и гаданиях. символика креста свиде- тельствует в пользу того. но с акцентирован- ностью на антропоцентрическую идею. 250 сл. в том числе интересующего нас пред. Местонахождения с изображением мальтийского креста на керамике: 70 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . как показывают последние исследова- ния. фактически отсутствуя в Днестровском регио- не (1 случай – рис. возможно. но ещë более на Левобережье). 1). 37 ş. архаическом искусстве (Топоров 1992а. которую он играл в ритуале и ритуализированном поведении. 91. будучи геометризированным выражением и того. в том числе маль- тийский) в орнаментации в разных культурно-исторических традициях и на фоне общеисторического материала позволил рассматривать их как символы земли. прямоугольники. Дараган. чем прос- то геометрическая фигура. Опираясь на эти базовые характеристики. Мальтийский крест в позднейшее пред. магии.).МАЙЯ КАШУБА. что он всегда значил в культуре больше.и раннескифское время в Северном Причерноморье Культурный комплекс Басарабь. Так. и другого. 14 сл. Моруженко 1989. исследователи подходят к толкованию изображений креста в конкретных культурно-исторических традициях.

2 Авторы статьи выражают благодарность Г. еще неизданные мальтийские кресты. Шрамко 1998-2004 гг. 35 а – зольник 4. 2.. 1/3) Лит. рис. 1/1) Лит. 4/1. 7/5 Мальтийский крест (тип 1. 104.: мальтийский крест на стенках (тип 2 – 3 экз. Днестровский бассейн (рис. раск. 31/8. Шевченко 1981. рис. Западное укрепление. 25. рис.. 3/6) и ручках (тип 1 – 2 экз. 27/1-2. 20. рис. 2/2) на стенке черпака Жаботин (рис.Б. Андриенко за любезное разрешение опубликовать отдельные. в основном не опубл. 11.: Смирнова 1996. И. Фëдоровка. Правобережье бассейна Днепра (рис.. 2/5) на ручке черпака Бельск. табл. 2006. рис. 1/2) Лит. бассейн Южного Буга (рис..П. 1/10) 1 Классификацию мальтийских крестов – см.Т.: Шовкопляс 1954. 5/6) и ручках (тип 2. 4). Шевченко за любезное разрешение опубликовать мальтийский крест. 7 Мальтийский крест (тип 11. тип 2 – 4 экз. В. 5/3) черпаков Диканька-Дмитренкова Балка. 10/10 Мальтийский крест на стенках корчаг (тип 2 – 2 экз. 8. 1/8) Лит. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 71 . рис.. 5/8. стенках (тип 2 – 2 экз.: Андриенко 1992. 3/2) на ручке черпака Трахтемиров. рис. Abb.П. тип 2 – 3 экз. 7/8.: Шрамко 1996. 10) на ручках черпаков. 4/3-6. 4/9. Левобережье бассейна Днепра (рис. раск. рис. 5/11). 9/3. рис. 2/7.. рис. Кашуба 2008. рис. 10/19. Правобережье бассейна Днепра (рис.: мальтийский крест (тип 2 – 4 экз. 3 Авторы статьи выражают благодарность В.А. 1/7) Лит. 1/4) Лит. рис.. 32/8-9. 11) черпаков Пожарная Балка. Городцова 1906 г. 2/1) на дне пиксиды Немиров. БАМ. 8/15-16. рис. Шрамко I.. рис.7. 2/6. 2/3. рис. рис. Ковпаненко и Н. 7 Мальтийский крест (тип 2. Дараган. на стенках (тип 2.: Ковпаненко. рис.. рис. Левобережье бассейна Днепра (рис. 1/12) Лит. рис. «ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ Открытые и укреплëнные поселения Нагоряне-Пидмет. 12) и ручках (тип 1 – 1 экз. IX/1-3. рис. b – зольник 5.: Ковпаненко 1967.3 Мальтийский крест на отогнутом венчике корчаги (тип 2 – 1 экз. дальше. 8) черпаков Калиновка-Засриблянка.: Daragan 2004. 9/15. Левобережье бассей- на Днепра (рис. 6/92 Мальтийский крест (тип 2.

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

1 2

3

4

5

6

7 8

Рис. 2. Изображения мальтийского креста на керамике в Северном Причерноморье:
1 - Нагоряне-Пидмет; 2 - Немиров; 3, 4, 6-8 - Жаботин; 5 - Трахтемиров (по Шовкопляс 1954,
Ковпаненко 1967, Daragan 2004, Смирнова 1996).

72 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

Лит.: Щербань, Рахно 2006, рис. 2/6; 4/2; 5/5-6; частично не опубл.4
Мальтийский крест на ручках (тип 2 – 8 экз., рис. 5/1, 2, 4, 5, 7-10) черпа-
ков

Лихачëвка, Левобережье бассейна Днепра (рис. 1/11)
Лит.: Моруженко 1989, 242 сл., рис. 35/20; 36; не опубл.
Мальтийский крест на стенках (тип 1) и ручках (тип 2, рис. 5/13) черпа-
ков, на плоской глиняной катушкообразной поделке (рис. 5/12)

Мачухи, Левобережье бассейна Днепра (рис. 1/9)
Лит.: Моруженко 1989; Андриенко 1995, не опубл.
Мальтийский крест на ручках черпаков

Шампаи, Левобережье бассейна Днепра
Лит.: Моруженко 1989; Андриенко 1995, не опубл.
Мальтийский крест на ручках черпаков

Погребения
к. 455 Макеевка, Правобережье бассейна Днепра (рис. 1/5)
Лит.: Ильинская 1975, табл. XIX/4; Галанина 1977, табл. 8/3
Мальтийский крест (тип 2, рис. 3/5) на ручке черпака

к. 219 Тенетинка, Правобережье бассейна Днепра (рис. 1/6)
Лит.: Ильинская 1975, табл. ХXXI/7
Мальтийский крест (тип 2, рис. 3/3) на ручке черпака

Мальтийские кресты из Северного Причерноморья можно разделить на
два типа: тип 1 – крест из 4-х фигур: большие равнозначные треугольники-
лопасти соединены вершинами в центре (рис. 2/1-2, 6, 8; 4/6); тип 2 – крест
из 5-ти фигур: к вершинам большого ромба присоединены 4 меньших тре-
угольника-лопасти (реже, 4 угла), при этом треугольники могут быть не-
большими (вариант 2.1) или большими, приближающимися по размерам
к центральному ромбу (вариант 2.2) (рис. 2/3-5, 7; 3/1-3, 5, 6; 4-5). Фигуры,
составляющие собственно мальтийские кресты (треугольники, ромб), как
правило, заполнены косой штриховкой, в отдельных случаях (Жаботин, к.
455 Макеевка и пос. Пожарная Балка) косая штриховка центрального ром-
ба имеет поперечные насечки (рис. 2/3, 4; 3/5). Редко встречаются изобра-
жения, составленные из пустых, незаштрихованных фигур (пос. Пожарная
Балка – Андриенко 1995, 12). Мальтийские кресты на керамике, как пра-
вило, изображались одиночно, вертикальные ряды известны в нескольких
случаях (рис. 3/1-2; 5/4).

4
Авторы статьи выражают благодарность А.Л. Щербаню за любезное разрешение опубликовать еще
неизданные мальтийские кресты.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 73

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

2 3

1

4 6

5

Рис. 3. Изображения мальтийского креста на керамике в Северном Причерноморье:
1 - Среднее Поднепровье (из коллекции Платонова); 2 - Калиновка; 3 - к. 219 Тенетинка;
4, 6 - Жаботин, тр. 2; 5 - к. 455 Макеевка (по Ковпаненко, Шевченко 1981, Ильинская 1975,
Галанина 1977, Дараган 2006).

Анализ известных в Северном Причерноморье мальтийских крестов по-
казывает, что наиболее представлены фигуры типа 2, которые существенно
преобладают на Левобережье (рис. 1). Важно, что именно мальтийские крес-
ты из 5-ти фигур (тип 2) могут быть сопоставлены с образцами из областей

74 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

1
2

3
4

6

7
5
8 9

10 11 12

Рис. 4. Изображения мальтийского креста на керамике в Северном Причерноморье:
1, 2, 8, 10 - Бельск, Западное укрепление (1906 г.), зольник 4; 7 - Бельск, Западное
укрепление (1906 г.), зольник 1; 3-6, 9, 11, 12 - Бельск, Западное укрепление (1998-2004 гг.),
зольник 5 (по Шрамко 1996, Шрамко I. 2006).

происхождения культурного комплекса Басарабь на Среднем Дунае. Тогда
как крест из 4-х фигур (тип 1) обнаруживает более широкий контекст – его
можно усмотреть в четырëхзональных розеточных орнаментальных ком-
позициях и даже штампе «крест в круге» (если рассматривать его как нега-
тив) на керамике периода, предшествующего и/или частично синхронного

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 75

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

1 2 4
3

5
6 7
8

9
10

11

12 13

Рис. 5. Изображения мальтийского креста на керамике в Северном Причерноморье:
1 - Диканька-Фëдоровка; 2, 4, 5, 8, 9 - Диканька-Дмитренкова Балка; 3, 6, 11 - Пожарная
Балка; 7, 10 - Диканька-БАМ; 12, 13 - Лихачëвка (по Андриенко 1992, Щербань, Рахно 2006,
Моруженко 1989).

Басарабь: например, в Северного Причерноморье в культуре Козия-Сахарна
(Кашуба 2000, рис. XXII/II; XXIII; Дараган, Кашуба 2008, 47 сл. рис. 2/1, 4, 8,
13, 15; Niculită, Zanoci, Arnăut 2008, fig. 59/8; 63/2; 69/16; 77/2; Niculiţă, Nicic
2008, fig. 4/21, 31, 33; 5/18; 6/17; 13/3; 18/7), позднечернолесской культу-

76 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

2

1 3

5

7
4 6

8

Рис. 6. «Праздники» классического галльштаттского периода в Юго-Восточной и Средней
Европе – изображения и предметы (выборочно): 1-3 - Унтерцëгердорф; 4 - Басарабь, кург.
III/S1; 5 - Нове Кошариска, кург. I; 6 - Фишау-Фейхтенбоден, кург. V; 7 - Фертëeндр(ы)йд;
8 - Куфферн, ситула (по Frey 1980, Dobiat 1982, Eibner 1997, Teržan 2001, Gőmőri 2002).

ре (Тереножкин 1961, рис. 41/14; Смирнова 1983, рис. 2/5; 4/II.13, III.2), на
Жаботинском поселении (Daragan 2004, Abb. 8/1-3; 31/11; Дараган, Кашу-
ба 2008, рис. 5/9; 6/4, 20), в захоронениях ранних кочевников (Махортых
2005, рис. 61/11; 98/6; 100/4-5; 125/10; 137/10; Бруяко 2005, рис. 2/7-8; 3)
и раннескифских погребениях (Ильинская 1975, табл. I/3; XXVI/12) и др. В
данном случае эти розеточные композиции как раз реализуют лежащий в
основе креста принцип – подчëркивание идеи центра.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 77

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

Примечательно место расположения мальтийских крестов на сосудах.
Они наносились на стенки (рис. 2/2-4,7; 3/1; 4/9, 12; 5/6), но чаще всего на
ручки черпаков, особенно на их верхнюю часть, обращëнную к краю сосу-
да, – таким образом человек, который собирался из сосуда что-то пить, мог
этот крест видеть. Единственной находкой (пос. Пожарная Балка – Андри-
енко 1995, 11) представлен мальтийский крест (тип 2) на отогнутом венчи-
ке корчаги (рис. 5/11).
Мотив мальтийского креста является одним из свидетельств присутс-
твия басарабских влияний в Северном Причерноморье, о чëм уже неод-
нократно писали и в русскоязычных археологических работах (см. Анд-
риенко 1995, 11-12; Daragan 2004, 118 f.; Бруяко 2005, 28; Шрамко I. 2006,
40 сл.; Дараган, Кашуба 2008, 55). Рассмотрение хронологических позиций
артефактов с этим элементом и общей датировки комплекса и/или памят-
ника, откуда они происходят, привело исследователей к заключению о том,
что наиболее ранними изображениями в регионе могут считаться маль-
тийские кресты (тип 2) из к. 455 Макеевка и пос. Пожарная Балка, соответс-
твенно, от последней четверти – конца VIII в. до н.э. (Андриенко 1995, 11-
12; он же 2000, 100 сл.; Бруяко 2005, табл. I-II). Существенные дополнения
в уточнение датировок керамики с мальтийским крестом вносят недавно
опубликованные ранние материалы из зольника № 5 Западного укрепле-
ния Бельского городища. Все найденные там экземпляры с таким симво-
лом (рис. 4/3-6, 9, 11, 12) были отнесены к горизонту А2, датированного от
начала VII в. до н.э., который был синхронизирован с ранним горизонтом
пос. Пожарная Балка (Шрамко I. 2006, 40 сл.). Здесь важно отметить дру-
гое: автор раскопок убедительно показала, что выделенный ей горизонт
А2 синхронизируется с горизонтами 2-3 Жаботинского поселения и далее
– со вторым этапом развития культурного комплекса Басарабь (Шрамко I.
2006, 37 сл.), что даëт основания для дальнейших хронологических уточне-
ний в сторону понижения датировок не только для горизонта А2, но так-
же предшествующего горизонта А1 (здесь, безусловно, необходимо более
углублëнно рассмотреть контексты обнаружения и датировки как изде-
лий-хроноиндикаторов, так и других артефактов, которые могут дать бо-
лее детализированные аналогии). Предложенная попытка детализировать
хронологию слоëв разрушений этого зольника Бельска, соответственно,
горизонты А1 и А2, указывает на синхронизацию слоя А2 с горизонтом Жа-
ботин-II (Дараган, Подобед 2009).
Хорошие основания для уточнения времени появления мальтийских
крестов в Северном Причерноморье даëт Жаботинское поселение из Пра-
вобережья бассейна Днепра, откуда происходят несколько таких символов
на стенках корчаг и ручках черпаков (рис. 2/3, 4, 6-8; 3/6). Новая периоди-
зация и хронология Жаботинского поселения, максимально согласованная
с региональными периодизациями и новейшими европейскими, восточно-
европейскими и передневосточными хронологическими схемами, показы-
вает развитие памятника в трëх основных временных отрезках, начиная от

78 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

конца IX - начала VIII в. до н.э. (Daragan 2004, 118 ff.; Дараган 2006). Фраг-
менты корчаг и черпаков с мальтийскими крестами найдены в комплексах
горизонта Жаботин-II, и/или керамика с такими изображениями типологи-
чески (как происходящая из культурного слоя) связана с этим горизонтом,
начало которого было помещено в период от середины VIII до н.э. (Daragan
2004, 120 ff.; Дараган, Кашуба 2008, рис. 1). Дальнейшие исследования кон-
текстов сгоревших комплексов горизонта Жаботин-II показали, что слой
разрушения этого периода может датироваться не позднее конца третьей
четверти VIII в. до н.э. (Дараган, Подобед 2009). Будут ли эти выводы дейс-
твительны для всего горизонта Жаботин-II на поселении, или он может
разделяться на несколько более коротких временных промежутков – пока-
жут дальнейшие исследования. Для рассматриваемой здесь темы принци-
пиальным является тот факт, что в Северном Причерноморье появление
мальтийского креста на керамике засвидетельствовано, по меньшей мере,
начиная с середины VIII в. до н.э. – что, фактически, сопоставимо с перио-
дом наибольшего распространения такого символа в ареале культурного
комплекса Басарабь Юго-Восточной Европы.

Мальтийский крест как «чудесный знак» – обсуждение
Обзор находок и проведенный анализ изображений мальтийского крес-
та в Северном Причерноморье позволяют сделать некоторые заключения
и наметить исследовательские перспективы:
1) было подтверждено, что территория Северного Причерноморья вхо-
дила в сферу интересов населения, материальный комплекс которого был
выражен археологической культурой Басарабь. Басарабские элементы при-
сутствуют в регионе, согласно здесь проанализированной категории нахо-
док, начиная с середины VIII в. до н.э. Это даëт дополнительное основание
использовать для сравнений с артефактами из Северного Причерноморья
другие басарабские материалы;
2) обращает внимание расположение мальтийских крестов на керамике
– они преимущественно наносились на ручки черпаков, особенно это каса-
ется памятников Левобережья бассейна Днепра. Здесь стоит напомнить, что
проблема появления в регионе самого типа этих черпаков – плоские, с вы-
сокой петельчатой ручкой, узким отростком на перегибе ручки и идущим от
центра дна радиальным геометрическим узором – продолжает оставаться в
области дискуссий. Несомненно, этот вопрос требует специального рассмот-
рения, однако вполне убедительным представляется мнение о галльштаттс-
ких истоках этой формы – в среде культуры с каннелированной керамикой
Гава-Голиграды (или Гава-Голиграды-Грэничешть) Восточно-карпатского
региона (Leviţchi 2006, 42 ş.u.; Дараган 2006). Однако в форме черпаков из
Днепровского бассейна более акцентирована их функция как сосудов для
зачерпывания какой-то жидкости из ëмкости, что делает их в сочетании с
преимущественно радиальным узором действительно типичными именно
для этого региона, где они встречены в сравнительно большом количестве;

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 79

Моруженко 1989. показал существование ежегодного весеннего праздника.МАЙЯ КАШУБА. 256 сл. Контексты обнаружения некоторых черпаков с мальтийскими крестами действительно показывают их связь с ритуаль- ными действиями. утрамбованный песок. знаковость) – при отправлении обрядов. судя по всему. 3/4. МАРИНА ДАРАГАН 3) с чем же могло быть связано столь «массовое» производство такой спе- цифичной формы посуды? Предпринятый анализ знаковой функции черпа- ков (с учëтом их радиальной орнаментации как разновидности солярного знака) приводит к заключению об их сакральном характере. Кульминацией праздника был сон со свя- щенным золотом – магический сон.). можно предполагать на основе этнографических и исторических пара- леллей. кото- рый начинался в день весеннего равноденствия (Раевский 1977. В числе их действу- 80 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . В русле рассматриваемой темы вернëмся к рассмотренным выше изображениям сцен шествий и т. 5) ассоциации и аналогии можно искать среди культур классического галльштаттского периода. как подчеркивали исследователи (см. оплодотворяющий «мать сырую землю» (Артамонов 1948. IV. 3. Cуществование связанных с земледельческим культом обрядов и праздников. где была раскопана площадка (овальная. 5/13) и остатки жер- твоприношений животных.. Раевский. Лихачëвка. такой сосуд находился на каменной площад- ке на пос. 257). Замечательны материалы пос. 4) на основе культовых артефактов различного характера (в том числе символических изображений солнца. Моруженко 1989.9 м.н. Жаботин (рис. Д. но имеются сведения о наличии жер- твенных площадок со скелетами собак и свиней (Моруженко 1989. 7]. Ведь материальный комплекс типа Басарабь (и среди прочего. культовых и/или общинных «праздников» («Kultfeste» – «Stammesfeste»). 5. 253 сл. 252). Артамонова. 7).). земледельского характера. Контекст находок черпаков с мальтийскими крестами на пос. 125 ff. При этом остатки ещë 9-ти жертвоприношений располагались вокруг площадки полукругом в радиусе до 9 м (Моруженко 1989.). но также басарабские геометрические узоры лежат в основе многих фигурных изображений. изображения мальтийский креста) не только «соединил» приальпийскую зону и Северное Причерноморье (в том числе бассейн Днеп- ра). Здесь стоит напомнить исследование М.И. пашни и священного дерева) был сделан вывод о развитом земледельческом культе у лесостеп- ных племен скифского времени (Андриенко 1975. Они как сосуды для зачерпывания какой-то жидкости из ëмкости (мир вещей. например. известных в культурах Восточного Галльштатта (кратко см. 112 сл.8×1. Eibner 2002. 6). показал связь этого праз- дника с началом нового временного цикла. 253 сл. 17 сл. сопровож- давшегося богатыми жертвами.С.). утилитар- ность) использовались в ритуальных действиях (мир идей. 243 сл. нового солнечного года. Топоров 1982b. По- жарная Балка ещë предстоит уточнять. на которой находились 2 черпака (один из них с мальтийскими крестами – рис. который на основе генеалогической легенды Геродота о священных золотых дарах [Hrd. земной тверди.). в свою очередь. много угольков) для церемониальных действий. в кото- рых особую роль могли выполнять опьяняющие напитки (Горбов 2002..

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

ющих лиц выступают переносщики сосудов. Сосуды могли быть больши-
ми и переноситься при помощи шестов или сравнительно небольшими и
быть на головах женщин. Большие сосуды (в том числе различные котлы)
не только переносились, но также они могли находиться на специальных
атрибутированных или более «простых» повозках (рис. 6/7). Непремен-
ным атрибутом сцен общинных «праздников» являлось распивание и по-
ение напитком (рис. 6/8). Все эти сцены явственно показывают большую
значимость действий, связанных с совместной трапезой, в том числе рас-
пиванием неких напитков (сюда добавляется и особое значение котлов, и
больших сосудов для жидкостей) (Eibner 1997, Abb. 49/3; 50/1-2). Полные
наборы посуды для питья, которые сопровождали погребения элиты, стали
выражать богатство и особый статус таких захоронений в начале класси-
ческого галльштаттского периода, например, среди культурных общностей
Карпатского бассейна. Проявляющийся таким способом особый, новый ри-
туал может объясняться через дионисийские мистерии Средиземноморья,
где культ Диониса известен ещë с микенского времени, а дионисийская
иконография начинает присутствовать в погребальном культе в Греции
с геометрического периода (Nebelsick 1994, 307 ff.; он же 1997b, 384 f.). В
любом случае, использовавшиеся в ритуалах опьяняющие напитки несли
множественные семантические смыслы, но конечным итогом было дости-
жение тождественности реального и ирреального, «логоса» и «мифа» (То-
поров 1992b, 256 сл.). Можно полагать, что и в рассматриваемом регионе
Северного Причерноморья обязательным атрибутом общинного «празд-
ника» (ежегодного весеннего праздника?) могло быть совместное распи-
вание неких (опьяняющих?) напитков. Для этих целей и производились
здесь на месте столь особенные черпаки. Эти сосуды могли действительно
предназначаться для специальных случаев, и поэтому черпательная фун-
кция была подчëркнута в их форме и радиальном солярном узоре. По всей
вероятности, они представляли собой материализированное выражение
ритуализированных действий, сопровождающих такой «праздник», и/или
являются специфическим проявлением идентичности (самовыражения)
населения или группы населения, исполняющего эти ритуалы, – по этой
причине прямые аналогии плоским черпакам не известны. И в этой связи
массовость находок черпаков и вариабельность их радиальных узоров сви-
детельствуют в пользу их индивидуального использования5. Адаптирова-
ние в орнаментацию посуды отдельных чужеродных мотивов (например,
рассматриваемые в статье изображения мальтийского креста, особенно
тип 2, из 5-ти фигур) показывает восприятие местным населением новых
элементов или новой обрядности. Относительно наличия у населения реги-
5
Яркий пример показывает могильник Лэпуш в северной Трансильвании, основный период функционирова-
ния которого приходится на BrD – Ha A1. Похороненные в могильнике представители военизированной эли-
ты, державшей контроль над территорией вследствие имеющихся месторождений и существовавшей здесь
металлообработки, самовыражали себя в предметах вооружения и богато орнаментированной керамике с
фигурными изображениями и протомами животных. Керамика Лэпуш, которая была произведена здесь спе-
циально для обслуживания идентичности этой элиты, не имеет прямых аналогий во времени и пространстве
(Teržan 2005, 250-251).

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 81

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

она больших сосудов для питья, то они могли быть деревянными – местная
резьба по дереву была засвидетельствована при анализе кремнëвого ин-
вентаря из позднечернолесского поселения Тэтэрэука Ноуэ XV на Среднем
Днестре (Ларина, Кашуба 2005, 212 сл.). Да и количество бронзовой посуды
в Среднем Поднепровье было гораздо бóльшим (Магура 1930, 53 сл., табл.
IV), если учесть случаи переработки поломанных изделий (см. Тереножкин
1961, 73, рис. 101/10; Рябкова 2008, 88 сл.).
Таким образом, «чудесные знаки» (и рассмотренный здесь мальтийский
крест), представляя собой видимую натуральность невидимой реальности,
дают возможность интерпретации этой уже утраченной реальности. Учи-
тывая контексты таких находок, речь может идти не только об общнос-
ти земледельческих культов в целом на широких пространствах Средней,
Юго-Восточной Европы и Северного Причерноморья. Сам характер религи-
озных представлений, среди которых, судя по имеющимся данным, без сом-
нения присутствовал культ Солнца, ещë предстоит выяснять. Важно другое
– вовлечëнность в общий культурный контекст даже сильно отдалëнных
друг от друга территорий (рис. 1) свидетельствует в пользу наличия неких
общих или достаточно одинаковых ритуалов, которые маркируют «сак-
ральное пространство» культурного комплекса Басарабь.

Библиография
Амброз, А.К. 1965, Раннеземледельческий культовый символ («ромб с крюками»). СА 3,
Москва, 14-27.
Андриенко, В.П. 1975, Земледельческие культы племен лесостепной Скифии VII-V вв. до
н.э. Автореф. дисс. ... канд. ист. наук, Харьков.
Андриенко, В.П. 1992, Комплекс начала скифского времени на поселении Пожарная Балка
(раскоп 11). В сб.: В.А. Посредников (ред.), Донецкий археологический сборник, вып. 1, До-
нецк, 73-88.
Андриенко, В.П. 1995, Об изображениях «мальтийского креста» в Лесостепной Скифии
(хронология и семантика). В сб.: В.Ф. Бурносов (отв. ред.), Тезисы докладов вузовской на-
учной конференции профессорско-преподавательского состава по итогам научно-исследова-
тельской и методической работы: исторические науки (Донецк, апрель 1995 г.), Донецк, 11-12.
Андриенко, В.П. 2000, О нижней хронологической дате поселения Пожарная Балка. В сб.:
Археология и древняя архитектура Левобережной Украины и смежных территорий, До-
нецк, 100-101.
Артамонов, М.И. 1948, О землевладении и землевладельческом празднике у скифов. В сб.:
Ученые зап. ЛГУ, серия истор. наук, вып. 15, Ленинград.
Байбурин, А.К. 1981, Семиотический статус вещей и мифология. В сб.: Материальная
культура и мифология. Сборник МАЭ, т. 37, Ленинград.
Бруяко, И.В. 2005, Ранние кочевники в Европе (X - V вв. до н.э.), Кишинëв.
Галанина, Л.К. 1977, Скифские древности Поднепровья (Эрмитажная коллекция Н.Е. Бран-
денбурга). САИ, вып. Д1-33, Москва.
Горбов, В.Н. 2002, О сакральной функции архаических черпаков Лесостепной Скифии. В
сб.: Структурно-семиотические исследования в археологии, т. 1, Донецк, 243-255.
Дараган, М.Н. 2006, Жаботинский этап раннего железного века Днепровской Правобе-
режной лесостепи (по материалам Жаботинского поселения). Диссертация на соискание
учëной степени канд. ист. наук. НА ІА НАНУ, рукопись, Киев.

82 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

Дараган, М., Кашуба, М. 2008, Аргументы к ранней дате основания Жаботинского посе-
ления. Revista Arheologică s.n. 2, vol. IV, 40-73.
Дараган, М.Н., Подобед, В.А. 2009, О датировке слоя разрушения (горизонт Жаботин II)
на Жаботинском поселении начала раннего железного века. В сб.: Матерiали конференцiї
«Проблемы скiфо-сарматської археологiї Пiвнiчного Причорномор’я», Запорiжжя, в печати.
Зверев, E. 2003, Хронология культуры Басарабь по данным орнаментации на керамичес-
кой посуде [Chronology of the Basarabi Culture Based on the Ornamentation of the Ceramic Vessels].
Stratum plus 3, Санкт-Петербург–Кишинев–Одесса–Бухарест, 224-254.
Ильинская, В.А. 1975, Раннескифские курганы бассейна р. Тясмин (VII-VI вв. до н.э.), Киев.
Кашуба, М.Т. 2000, Раннее железо в лесостепи между Днестром и Сиретом (культура
Козия-Сахарна).- Stratum plus 3, Санкт-Петербург–Кишинев–Одесса–Бухарест, 241-488.
Кашуба, M. 2008, О восточных (северопричерноморских) памятниках и импортах куль-
турного комплекса Басарабь, VIII - начало VII вв. до н.э. В сб.: Проблемы iсторiï та археологiï
Украïни: Матерiали VI Мiжнародноï науковоï конференцiï, присвяченоï 150-рiччю з дня на-
родження академiка В.П. Бузескула (Харькiв, 9-11 октября 2008 p.), Харькiв, 29.
Ковпаненко, Г.Т. 1967, Раскопки Трахтемировского городища. В сб.: П.П. Толочко (отв.
ред.), Археологические исследования на Украине в 1965-1966 гг. Информационные сообще-
ния, вып. 1, Киев, 103-106.
Ковпаненко, Г.Т., Шевченко, Н.П. 1981, Отчет о работе Скифской Лесостепной Правобе-
режной экспедиции ИА АН УССР. НА ИА НАНУ, ф. 1981/23, Киев.
Ларина, О.В., Кашуба, М.Т. 2005, Позднейшие позднечернолесские материалы поселения
Тэтэрэукa Ноуэ XV в Среднем Поднестровье. Revista Arheologică s.n. 1, vol. I, 212-239.
Магура, С. 1930, Дві мідяні посудини з Черкащини. В сб.: В. Козловська (ред.), Хроніка ар-
хеології та мистецтва, ч. I, Київ, 53–55, табл. IV, фото 1-3.
Махортых, С.В. 2005, Киммерийцы Северного Причерноморья, Киев.
Моруженко, А.А. 1989, История населения лесостепного междуречья Днепра и Дона в
скифское время. Диссертация на соискание ученой степени доктора исторических наук. НА
ИА НАНУ, ф. 12/689, Киев.
Раевский, Д.С. 1977, Очерки идеологии скифо-сакских племен: опыт реконструкции скиф-
ской мифологии, Москва.
Рябкова, Т.В. 2008, Бронзовый сосуд из кургана 524 у с. Жаботин. В сб.: Случайные на-
ходки: хронология, атрибуция, историко-культурный контекст. Материалы темат. научной
конференции, Санкт-Петербург, 16-19 декабря 2008 г., Санкт-Петербург, 88-91.
Смирнова, Г.И. 1983, Материальная культура Григоровского городища (к вопросу о фор-
мировании чернолесско-жаботинских памятников). АСГЭ 23, Ленинград, 60-71.
Смирнова, Г.И. 1996, Предварительные данные о Немировском городище (По первым ре-
зультатам обработки полевой документации и коллекции находок). В сб.: О.Б. Супруненко
(вiдп.ред.), Бiльське городище в контекстi вiвчення пам’яток раннього залiзного вiку Євро-
пи, Полтава, 183-198.
Тереножкин, А.И. 1961, Предскифский период на Днепровском Правобережье, Киев.
Топоров, В.Н. 1992а: Крест. В сб.: С.А. Токарев (гл.ред.), Мифы народов мира. Энцикло-
педия в 2-х томах, т. 2, Москва, 12-14.
Топоров, В.Н. 1992b: Опьяняющие напитки. В сб.: С.А. Токарев (гл.ред.), Мифы народов
мира. Энциклопедия в 2-х томах, т. 2, Москва, 256-258.
Шовкопляс, I.Г. 1954, Поселення ранньоскiфського часу на Середньому Днiстрi. Археологiя
IX, Київ, 98-105.
Шрамко, Б.А. 1996, Раскопки В.А. Городцова на Бельском городище в 1906 г. (по мате-
риалам коллекции ГИМ). В сб.: О.Б. Супруненко (вiдп.ред.), Бiльське городище в контекстi
вiвчення пам’яток раннього залiзного вiку Європи, Полтава, 29-54.
Шрамко, І.Б. 2006, Раниій період в історії геродотівського Гелону (за матеріалами роз-
копок зольника № 5). В сб.: Є. Черненко (від.ред.), Більске городище та його округа (до 100-
річчя початку польових досліджень), Київ, 33-56.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 83

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

Щербань, А.Л., Рахно, К.Ю. 2006, Глиняні черпаки початку доби раннього заліза з пам’яток
поблизу Диканьки. В сб.: Археологічний літопис Лівобережної України 2, Полтава, 29-39.
Brosseder, U. 2004, Studien zur Ornamentik hallstattzeitlicher Keramik zwischen Rhônetal und
Karpatenbecken. UPA 106, Bonn.
Daragan, M.N. 2004, Periodisierung und Chronologie der Siedlung Žabotin. Eurasia Antiqua 10,
Berlin, 55-146.
Dobiat, C. 1980, Das hallstattzeitliche Gräberfeld von Kleinklein und seine Keramik. Schild von
Steier, Beih. 1, Graz.
Dobiat, C. 1982, Menschendarstellungen auf ostalpiner Hallstattkeramik – eine Bestandsaufnah-
me. Acta Arch. Hungaricae 34, Budapest, 279-322.
Dular, J. 1973, Bela krajina v starohalštatskem obdonju [Die Bela krajina in der frühen Hallstatt-
zeit]. Arheol. Vestnik 24, Ljubljana, 544-591.
Eibner, A. 1993, Zur Lesbarkeit der Bildsymbolik im Osthallstattkreis. Thraco-Dacica, t. XIV, nr.
1-2, Bucureşti, 101-116.
Eibner, A. 1996, Die Bedeutung der Basarabi-Kultur in der Entwicklung des Osthallstattkreises.
In: M. Garašanin, P. Roman (Hrsg.), Der Basarabi-Komplex in Mittel- und Südosteuropa. Kolloqui-
um in Drobeta-Turnu Severin (7.-9. November 1996), Bukarest, 105-118.
Eibner, A. 1997, Die „Grosse Göttin“ und andere Vorstellungsinhalte der östlichen Hallstattkul-
tur. In: J.-W. Neugebauer (Hrsg.), Hallstattkultur im Osten Österreichs. Wissenschaftliche Schrif-
ten Niederösterreich 106-109, St. Pölten, 129-145.
Eibner, A. 2001, Der Donau-Drave-Save-Raum im Spiegel gegenseitiger Einflussnahme und Kom-
munikation in der frühen Eisenzeit. Zentralorte entlang der “Argonautenstraße”. In: A. Lippert
(Hrsg.), Die Drau-, Mur- und Raab-Region im 1. vorchristlichen Jahrtausend. Akten des Interna-
tionalen und Interdisziplinären Symposiums vom 26. bis 29. April 2000 in Bad Radkersburg. UPA
78, Bonn, 181–190.
Eibner, А. 2002, Woher stammt die Figuralverzierung im Osthallstattkreis? In: Sborník národ-
ního muzea v Praze. Řada A – Historie LVI, 1-4, Praha, 125-142.
Eibner-Persy, A. 1980, Hallstattzeitliche Grabhügel von Sopron (Ödenburg). Wiss. Arb. Burgen-
land 62, Eisenstadt.
Frey, O.-H. 1976, Bemerkungen zu figürlichen Darstellungen des Osthallstattkreis. In: Festschrift
R. Pittioni I. Arch. Austriaca, Beih. 13, Wien, 578-587.
Frey, O.-H. 1980, Werke der Situlenkunst. In: Die Hallstattkultur. Frühform europäischer Ein-
heit. Internationale Ausstellung des Landes Oberösterreich 25.April bis 26. Oktober 1980 Schloß
Lamberg, Steyr, Linz, 138-149.
Gőmőri, J. 2002, Grab der Osthallstattkultur mit Wagengefäß aus Fertőendréd (Kom. Sopron,
Ungarn). In: URL www.ag-eisenzeit.de/2002 (Sopron), sopron_abstracts.pdf, 12-13.
Gumă, М. 1983, Contrubuţii la cunoaşterea culturii Basarabi în Banat. Banatica VII, Reşiţa, 65-138.
Gumă, М. 1993, Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României. Bibl. Thracologica 4,
Bucureşti.
Hänsel, B. 2000, Die Götter Griechenlands und die südost- bis mitteleuropäische Spätbronzezeit.
In: B. Gediga/D. Piotrowska, Kultura symboliczna kręgu pól popielnicowych epoki brązu i wc-
zesnej epoki żelaza w Europie środkowej [Die symbolische Kultur des Urnenfelderkreises in der
Bronze- und frühen Eisenzeit Mitteleuropas], Warszawa-Wrocław-Biskupin, 331-344.
Hänsel, B. 2003, Wie sich die Sonne zum Sonnengott wandelte. Die Bedeutung des Lichts für
Kulturen der Bronzezeit fundiert. Wissenschaftsmagazin der FU Berlin 1, Berlin, 28-35.
Kaşuba, M. 2008, Materiale ale culturii Şoldăneşti în bazinul Nistrului de Mijlociu – observaţii
preliminare. Tyragetia, SN, vol. II(XVII), nr. 1, Chişinău, 37-50.
Koch, L.C. 2003, Zu den Deutungsmöglichkeiten der Situlenkunst. In: U. Veit u.a. (Hrsg.), Spu-
ren und Botschaften: Interpretationen materieller Kultur. Tübinger Arch. Taschenb. 4, Münster–
New York-München-Berlin, 347-367.
Kossack, G. 1999, Religiöses Denken in dinglicher und bildlicher Überlieferung Alteuropas aus
der Spätbronze- und frühen Eisenzeit (9.-6. Jahrhundert v.Chr.). Abhandlungen Bayer. Akademie
der Wissenschaften, Philosophisch-Historische Klasse NF 116, München.

84 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

«ЧУДЕСНЫЕ ЗНАКИ» ГАЛЛЬШТАТТСКОГО ПЕРИОДА В ЮГО-ВОСТОЧНОЙ ЕВРОПЕ И СЕВЕРНОМ ПРИЧЕРНОМОРЬЕ

Leviţchi, O. 2006, Necropola tumulară hallstattiană târzie Trinca – „Drumul Feteştilor”. Biblio-
theca Archaeologica Moldaviae III, Iaşi.
Metzner-Nebelsick, C. 1992, Gefäße mit basaraboider Ornamentik aus Frög. In: A. Lippert, K.
Spindler (Hrsg.), Festschrift zum 50jährigen Bestehen des Institutes für Ur- und Frühgeschichte
der Leopold-Franzens-Universität Innsbruck. UPA 8, Bonn, 349-383.
Metzner-Nebelsick, C., Nebelsick, L. 1999, Frau und Pferd – ein Topos am Übergang von der
Bronze- zur Eisenzeit Europas. Mitteil. Anthropol. Gesellschaft Wien 129, Wien, 69-106.
Nebelsick, L. 1992, Figürliche Kunst der Hallstattzeit am Nordostalpenrand im Spannungsfeld
zwischen alteuropäischer Tradition und italischen Lebensstil. In: A. Lippert, K. Spindler (Hrsg.),
Festschrift zum 50jährigen Bestehen des Institutes für Ur- und Frühgeschichte der Leopold-Fran-
zens-Universität Innsbruck. UPA 8, Bonn, 401-432.
Nebelsick, L. 1994, Der Übergang von der Urnenfelder- zur Hallstattzeit am nördlichen Ostalpen-
rand und in Transdanubien. In: P. Schauer (Hrsg.), Archäologische Untersuchungen zum Über-
gang von der Bronze- zur Eisenzeit zwischen Nordsee und Kaukasus. Ergebnisse eines Kolloqui-
ums in Regensburg 28.-30. Oktober 1992, Bonn, 307-367.
Nebelsick, L. 1996, Herd im Grab? Zur Deutung der kalenderberg-verzierten Ware am Nordostal-
penrand. In: E. Jerem/A. Lippert (Hrsg.), Die Osthallstattkultur. Akten des Internationalen Sym-
posiums Sopron, 10.-14. Mai 1994. Archaeolingua 7, Budapest, 327-364.
Nebelsick, L. 1997a, Die Kalenderberggruppe der Hallstattzeit am Nordostalpenrand. In: J.-W. Neu-
gebauer (Hrsg.), Hallstattkultur im Osten Österreichs. Wissenschaftliche Schriften Niederöster-
reich 106-109, St. Pölten, 9-128.
Nebelsick, L. 1997b, Trunk und Transzendenz. Trinkgeschirr im Grab zwischen der frühen Urnen-
felder- und späten Hallstattzeit im Karpatenbecken. In: C. Becker u.a. (Hrsg.), Χρόυος. Beiträge
zur prähistorischen Archäologie zwischen Nord- und Südosteuropa. Festschrift für Bernhard
Hänsel, Espelkamp, 373-387.
Niculiţă, I., Nicic, A. 2008, Habitatul din prima epocă a fierului de la Saharna-Ţiglău. Consideraţii
preliminare [Early Iron Age settlement of Saharna-Ţiglău. Preliminary research results]. Tyragetia,
SN, vol. II[XVII], nr. 1, Chişinău, 205-232.
Niculită, I., Zanoci, A, Arnăut, T. 2008, Habitatul din mileniul I a.Chr. în regiunea Nistrului Mijlo-
ciu (siturile din zona Saharna). Biblioteca „Tyragetia” XVIII, Chişinău.
Roeder, M. 1997, Zur Bedeutung der im Basarabi-Stil verzierten Keramik. Heiligtümer in der
Hallstattzeit? In: C. Becker u.a. (Hrsg.), Χρόυος. Beiträge zur prähistorischen Archäologie
zwischen Nord- und Südosteuropa. Festschrift für Bernhard Hänsel, Espelkamp, 601-618.
Studeníková, E. 2004, Symbolika niektorých figurálnych motívov doby halštatskej. In: E.
Krekovič, T. Podolinská (Hrsg.), Kult a mágia v materiálnej kultúre, Bratislava, 15-26.
Tasić, N. 1991, Antropomorfne, zoomorfne i ornitomorfne figure na Basarabi keramici. In: Zbornik
radova posvećenih akademiku Alojzu Bencu. Akad. Nauka i umjetnosti Bosne i Hercegovine,
Posebna izdanja 95/27, Sarajevo, 239-245.
Teržan, B. 1990, Starejša železna doba na Slovenskem Štajerskem [The Early Iron Age in Slovenian
Styria]. Katalogi in monografije 25, Ljubljana.
Teržan, B. 1996, Weben und Zeitmessen im südostalpinen und westpannonischen Gebiet. In: E.
Jerem/A. Lippert (Hrsg.), Die Osthallstattkultur. Akten des Internationalen Symposiums Sopron,
10.-14. Mai 1994. Archaeolingua 7, Budapest, 507-536.
Teržan, В. 1997, Heros der Hallstattzeit. Beobachtungen zum Status an Gräbern um das Caput
Adriae. In: C. Becker u.a. (Hrsg.), Χρόυος. Beiträge zur prähistorischen Archäologie zwischen
Nord- und Südosteuropa. Festschrift für Bernhard Hänsel, Espelkamp, 653-669.
Teržan, B. 2001, Richterin und Kriegsgöttin in der Hallstattzeit. Versuch einer Interpretation. PZ
76, H. 1, Berlin–New York, 74-86.
Teržan, B. 2005, Metamorphose – eine Vegetationsgottheit in der Spätbronzezeit. In: B. Horejs
u.a. (Hrsg.), Interpretationsraum Bronzezeit. Bernhard Hänsel von seinen Schülern gewidmet.
UPA 121, Bonn, 241-261.
Vulpe, A. 1986, Zur Entstehung der geto-dakischen Zivilisations. Die Basarabikultur. Dacia, N.S.
XXX, nr. 1-2, 49-90.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 85

МАЙЯ КАШУБА, МАРИНА ДАРАГАН

„Wunderzeichnen“ der klassischen Hallstattzeit in Südosteuropa und Nordpontikum:
1. Malteserkreuz
Zusammenfassung
In dem vorliegenden Artikel werden der Überblick der Deutungsvorschläge für bestimmte
Bildszenen der Osthallstattkulturwelt gemeinsam mit der bestimmten Darstellungen und Zeich-
nen des Basarabi-Kultur-Komplex in Südosteuropa vorgestellt. Ferner sind die „Wunderzeich-
nen“ akzeptiert, unter denen die Malteserkreuz eine große Verbreitung von südostalpiner Zone
bis zum Nordpontikum (Waldsteppenzone des Mitteldneprgebiets) hat. Durch eine Bearbeitung
des Katalogs der nordpontischen Malteserkreuzendarstellungen ist eine Klassifikation vorge-
legt: Typ 1 – ein Kreuz aus vier Figuren, Typ 2 – ein Kreuz aus fünf Figuren. Die Kontexten der
Fundsgut erlauben, eine deutliche Datierung für Malteserkreuzendarstellungen im Nordponti-
kum zu präzisieren, d.h. ab Mitte des 8. Jh.s v.Chr. Die Lage Malteserkreuzendarstellungen auf
dem Henkel der flachen Tasse und die bestimmte Typ solcher Gefäße zeigen eine Besonderheit,
die nur für das Mitteldneprgebiet charakteristisch ist. Die Deutungsvorschlag für solche Tassen
mit hohem Henkel, die Kultobjekten und die Kontexten des Fundsgutes ermöglichen ein fas-
zinierte „Kultfest“ („Stammesfest“) mit Mahl und Trunk vorzustellen. Die große Verbreitung
der ähnlichen Ritualen von südostalpiner Zone bis zum Nordpontikum markieren die „sakrale
Raum“ des Basarabi-Kultur-Komplex.
Abbildungsnachweis
Abb. 1. Verbreitung des Basarabi-Kultur-Komplex (a), die östlichen Importen der Basarabi
und Basarabi-Şoldăneşti-Kultur (b), Malteserkreuzen auf Keramik (c) in Südosteuropa und Nord-
pontikum. Fundorten im Nordpontikum: 1 - Nagorjane-Pidmet; 2 - Nemirov; 3 - Trachtemirov;
4 - Kalinovka; 5 - Makeevka, Tum. 455; 6 - Tenetinka, Tum. 219; 7 - Žabotin; 8 - Požarnaja Balka;
9 - Mačuchi; 10 - Dikan’ka; 11 - Lichačejvka; 12 - Bel’sk (nach Vulpe 1986, Metzner-Nebelsick 1992,
Eibner 2001, Brosseder 2004, Kaşuba 2008).
Abb. 2. Darstellungen der Malteserkreuzen auf Keramik im Nordpontikum: 1 - Nagorjane-Pid-
met; 2 - Nemirov; 3,4,6-8 - Žabotin; 5 - Trachtemirov (nach Шовкопляс 1954, Ковпаненко 1967,
Daragan 2004, Смирнова 1996).
Abb. 3. Darstellungen der Malteserkreuzen auf Keramik im Nordpontikum: 1 - Mitteldneprge-
biet (Platonows Sammlung); 2 - Kalinovka; 3 - Tenetinka, Tum. 219; 4, 6 - Žabotin, S. 2; 5 - Ma-
keevka, Tum. 455 (nach Ковпаненко, Шевченко 1981, Ильинская 1975, Галанина 1977, Дараган
2006).
Abb. 4. Darstellungen der Malteserkreuzen auf Keramik im Nordpontikum: 1, 2, 8, 10 - Bel’sk,
Westliche Festigung (Ausgrabungen in 1906), Aschenhüg. 4; 7 - Bel’sk, Westliche Festigung (Aus-
grabungen in 1906), Aschenhüg. 1; 3-6, 9, 11, 12 - Bel’sk, Westliche Festigung (Ausgrabungen in
1998-2004), Aschenhüg. 5 (nach Шрамко 1996, Шрамко I. 2006).
Abb. 5. Darstellungen der Malteserkreuzen auf Keramik im Nordpontikum: 1 - Dikan’ka-Fejdo-
rovka; 2, 4, 5, 8, 9 - Dikan’ka-Dmitrenkova Balka; 3, 6, 11 - Požarnaja Balka; 7, 10 - Dikan’ka-BAM;
12, 13 - Lichačejvka (nach Андриенко 1992, Щербань, Рахно 2006, Моруженко 1989).
Abb. 6. «Kultfeste» der klassischen Hallstattzeit in Südost- und Mitteleuropa – die Darstellun-
gen und Fundsgut (Auswahl): 1-3 - Unterzögerdorf; 4 - Basarabi, Tum. III/S1; 5 - Nové Košariská,
Tum. I; 6 - Fischau-Feichtenboden, Tum. V; 7 - Fertőendréd; 8 - Kuffern, Situla (nach Frey 1980,
Dobiat 1982, Eibner 1997, Teržan 2001, Gőmőri 2002).

Др. Майя Кашуба, Институт культурного наследия, Академия наук Молдовы, бул. Штефан
чел Маре, 1, МД-2001 Кишинэу, Республика Молдова
Др. Марина Дараган, Институт археологии, Национальная Академия наук Украины, пр.
Героев Сталинграда, 11, 04210 Киев, Украина

86 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

Andrei Nicic, Mihail Băţ

NOI DATE ŞI CONSIDERAŢII
PRIVIND PLASTICA ANTROPOMORFĂ
DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA

Un loc aparte în cadrul culturii materiale şi spirituale a monumentelor de tip
Cozia-Saharna, din prima epocă a fierului, îl ocupă plastica antropomorfă. În po-
fida puţinelor descoperiri, care în cele mai frecvente cazuri au avut un caracter
ocazional, reprezentările figurinelor antropomorfe din mediul culturii Cozia-Sa-
harna se evidenţiază atât după formă, cât şi după modul sau tehnica de ornamen-
tare. Abordarea lor nu a constituit, însă, un subiect aparte al unui studiu special,
cum ar fi în cazul pieselor similare, atestate în mediul culturii Gáva-Holihrady
(Vasiliev 1985-1986; Малеев 1992, 16-20, обр. 5; Boroffka 1994; László 1996;
Mareş, László, Niculică, Ignat 2008). Cercetarea plasticii antropomorfe din me-
diul Cozia-Saharna se limitează doar la o simplă introducere în circuitul ştiinţific
a unor piese (Мельниковская 1954, 69, рис. 33; Niculiţă, Nicic 2008, 219, fig.
10/8), sau la o analiză tangenţială a acestora (Кашуба 2000, 337, рис. XXXIII/2,
3, 5, 7-10, 12-13).
Pornind de la această situaţie, în studiul de faţă încercăm să aducem unele
contribuţii la elucidarea acestui subiect.
Actualmente în mediul culturii Cozia-Saharna sunt cunoscute următoarele
descoperiri ale plasticii antropomorfe:
1. Alcedar III, r-nul Şoldăneşti, aşezare. Din stratul de cultură, atribuit ori-
zontului Cozia-Saharna, provine un fragment de statuetă antropomorfă de formă
ovală cu secţiunea plată, ornamentată pe corp cu linii oblice incizate intersectate,
care formează nişte romburi (fig. 2/1). Dimensiuni: H-2,3 cm, L-2,5 cm, Gr-0,7 cm
(Кашуба 2000, рис. CXV/12);
2. Ţahnăuţi, r-nul Rezina, aşezare. În urma cercetărilor perieghetice din anul
1952, de către O. Mel’nikovskaja pe perimetrul unor pete de cenuşă („cenuşare”)
de pe suprafaţa aşezării au fost recuperate două statuete întregi şi cinci fragmen-
tare. După forma lor, piesele descoperite la Ţahnăuţi, pot fi separate în două gru-
pe: a. Statuete în formă de vioară („idoles en violon”), care au secţiunea plată, cor-
pul fiind separat în două părţi bine delimitate: partea inferioară de formă ovală
şi partea superioară în formă de trapez, ce aminteşte reprezentarea schematică a
capului (fig. 2/10). Dimensiuni: H-7,5 cm, L-4,5 cm, Gr-1 cm; b. Statuete cu corpul
oval-alungit, subţiate spre partea superioară şi secţiunea plată (fig. 2/4-9). Di-
mensiuni: H-11,5 cm, L-3,2 cm, Gr-1,7 cm. Prin decorul său, statuetele sunt perso-

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 87

ANDREI NICIC, MIHAIL BĂŢ

8
9

3
7 1
2 4
6

5

– tip a

– tip b

Fig. 1. Descoperiri ale plasticii antropomorfe în mediul culturii Cozia-Saharna şi Gáva-Holihrady:
1 - Alcedar III; 2 - Ţahnăuţi; 3 - Solonceni-Hlinaia; 4 - Saharna-Ţiglău; 5 - Teleac; 6 - Grăniceşti;
7 - Siret; 8 - Krivče; 9 - Lisičniki.

nalizate, fiind prezente inciziile şi punctele adâncite, care redau detaliile mâniilor,
părului, îmbrăcămintei şi a pieselor de podoabă (Мельниковская 1954, 69, рис.
33; Кашуба 2000, 337, рис. XXXIII/3, 5, 8-10, 12-13).
3. Solonceni-Hlinaia, r-nul Rezina, aşezare. În urma investigaţiilor arheolo-
gice, întreprinse între anii 1952-1953, din stratul de cultură a fost recuperat un
fragment de figurină antropomorfă de formă ovală cu secţiunea plată. Decorul,
reprezenta romburi haşurate cu linii oblice în ordinea tablei de şah, realizate prin
incizare şi puncte imprimate (fig. 2/2) (Кашуба 2000, 427, рис. LXXXV/26, 5, 8-
10, 12-13).
4. Saharna-Ţiglău, r-nul Rezina, aşezare a culturii Cozia-Saharna. În decursul
investigaţiilor arheologice din anul 2007, în S I, Gr. 4 a fost descoperit un fragment
de statuetă antropomorfă, ce avea corpul stilizat de formă ovală, ornamentat cu
romburi haşurate, aranjate în ordinea tablei de şah (fig. 2/3). Gr-1,7 cm (Niculiţă,
Nicic 2008, 219, 230, fig. 10/8).
Date noi cu privire la reprezentările antropomorfe în plastica de lut a cultu-
rii Cozia-Saharna ne oferă o piesa descoperită recent la Saharna-Ţiglău. Cu pri-
lejul amenajării terenului agricol, pe perimetrul căruia este localizată aşezarea
de primă epocă a fierului, de către d-nul V. Lupaşcu1 a fost recuperată o figurină
1
Ţinem să mulţumim şi pe această cale domnului Victor Lupaşcu pentru posibilitatea analizei şi publicării acestei
piese.

88 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

3 . NOI DATE ŞI CONSIDERAŢII PRIVIND PLASTICA ANTROPOMORFĂ DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA 1 2 3 7 4 8 5 6 9 10 Fig. 4-10 . 4-10 .după Кашуба 2000. Nicic 2008.după Niculiţă. Figurine antropomorfe: 1 . 3 .Ţahnăuţi (1-2 .Solonceni-Hlinaia. Cultura Cozia-Saharna.Saharna-Ţiglău. Scări diferite.după Мельниковская 1954). STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 89 .Alcedar III. 2 . 2.

Statuetă ordine de idei ne atrage atenţia similitu- antropomorfă (descoperire dinea atât după formă. 1. ovală în plan. 90 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . În această Ţiglău. 3/a-c) pot fi Fig. cu o cavitate în interior. Gr-2 cm. prin modelare. plat în secţiune cu par- tea de sus alungită în formă tronconică. Dimensiuni: H-13. culoarea fiind neagră. Capul statuetei este reprezentat printr-o a proeminenţă conică. Baza figurinei se subţi- ază spre partea inferioară. De la nivelul braţelor pleacă în jos trei şiruri oblice văluroase. Piesa a fost confec- ţionată dintr-o pastă de lut relativ bine preparată. cât şi după decor întâmplătoare). Suprafaţa este netezită uşor. 3. braţele schema- tice ale statuetei. 1. iar pe cealaltă – cărămizie cu pete cenuşii. atribuite celui de-al doilea tip. în formă de „vioară” cu părţile superioară şi inferioară bine delimitate. restul spaţiului fiind umplut ha- otic cu cerculeţe imprimate. 3). statueta are un as- pect stilizat antropomorf. atestate în mediul culturii Cozia-Saharna. Statueta poartă pe o parte urme de la ardere reducătoare. ea având cor- pul oval alungit. Piesele provenite de la Alcedar III. Saharna. compuse din cerculeţe imprimate cu ajutorul unui beţişor. braţe) stilizate. 2/4-9). Ambele tipuri sunt bine reprezentate în orizontul culturii Cozia-Saharna de la Ţahnăuţi (fig. 2/1-3.ANDREI NICIC. Prin forma sa. Analiza integrală a tuturor descoperi- rilor de figurine antropomorfe. având în calitate de adaos cio- buri mărunte. Ţahnauţi. c a pieselor provenite de la Solonceni-Hli- naia şi Saharna-Ţiglău (fig. 1): a. b. Arderea este incompletă şi neuniformă. Solonceni-Hlinaia şi Sa- harna-Ţiglău (fig. La baza „gâtului” prin aceiaşi tehnică de alveolare sunt trase din corp. statuete cu un aspect oval-alungit. aproape paralele. MIHAIL BĂŢ antropomorfă (fig.2 cm. 2/2-3). ce au baza rotunjită sau dreaptă cu unele părţi anatomice (cap. permi- te evidenţierea a două tipuri principale b (fig. L-8 cm.

De exemplu. fig. 2005. Atât la piesele de la Ţahnauţi (fig. NOI DATE ŞI CONSIDERAŢII PRIVIND PLASTICA ANTROPOMORFĂ DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA Un interes deosebit prezintă ornamentarea statuetelor din cultura Cozia-Sa- harna (fig. 2/4. 20-23). 4. 8). Кашуба 2000. fig. Boroffka 1994). Krivče. Despre originea reprezentărilor antropomorfe în mediul Gáva au fost enunţa- te mai multe ipoteze. László. Niculică. după cum demonstrează cercetările etno-arheologice. Ignat 2008. Niculică. Teleac. Mareş. cât şi cele similare de la Lisičniki. Mareş. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 91 . обр. apreciază răspândirea unor astfel de piese ca fiind o creaţie proprie a comuni- tăţilor purtătoare de monumente Gáva-Holihrady (László 1996. sub care prin motive de benzi în formă de zigzag. 192). De regulă. fig. Ignat 2008. Рис. Se remarcă similitudinea lor cu statuetele antropomorfe. 359. acest decor ar imita perlele colierelor (László 1996. д. László 1996. 352. Maleev 1992. 2). 7. Mareş. Ignat 2008. specific perioadei tim- purii a primei epoci a fierului (Vasiliev 1985-1986. 33/5. Kaşuba 2003. Unele detalii ale hainelor preis- torice. в. László 1996. În opinia unor autori. Grăniceşti şi Siret din arealul culturii Gáva-Holihrady (Maleev 1992. 7. 33/1-3. Grăniceşti (Maleev 1992. 89). Unii cercetători puneau prezenţa statuetelor cu secţiunea plată în legătură cu o influenţă cicladică. cazuri starea lor fragmentară. 352). г. care în baza decorului incizat vegetal. Ignat 2008). aproape identic sunt reprezentate detaliile straielor preistorice pe statuetele de la Ţahnăuţi şi la cele din cultura Gáva-Holihrady. venită prin filiera peninsulei Balcanice. Mareş. рис. în baza unui studiu special al plasticii antropomorfe a culturii Gáva-Holihra- dy. 33/1. 8). descoperi- te la Lisičniki. 1/3. Niculică. 20. László 1996. ca urmare a unor practici rituale sau cultice (Jugănaru 2003. în cele mai frecvente. le-au atribuit unor reprezentări feminine cu caracter cultic (cultul fertilităţii). обр. linii oblice sau verticale paralele este reprezentată partea de jos a straielor (fig. 5-7). 33/1-2. 6. 2/1). László 1996. Unii autori presupun. 2/9-10) (Мельниковская 1954. în acelaşi mod stilizat este redat părul –prin benzi de linii incizate în formă de zigzag (fig. 7-8. 3. 22. 88. 360). Niculică. având analogii directe pe teritoriul Ungariei actuale (Maleev 1992. 2/4) sau prin benzi de linii paralele incizate (fig. 5/a. fig. fig. La fel. László. reprezentate pe statuetele antropomorfe din Europa de Sud-Est. prin linii incizate şi şiruri de cerculeţe este simbolizată o centură (László 1996. 20). 1/3-5. 5/а. 84. de asemenea. Alţi au- tori. fig. 5) au fost ornamentate cu linii incizate unghiulare şi şiruri de puncte adâncite. рис. László 1996. 2/7) (Мельниковская 1954. 5. Maleev 1992. рис. 354. обр. 337. 356-357. 5/a. 1/1. 78. persistă în tradiţia populară şi până astăzi (Bido 1998). 2/2. 358. Krivče. ce subliniază încă odată în plus apartenenţa feminină a statuetelor (Maleev 1992. László. 10) (Мельниковская 1954. László 1996. prin ce se explică. Teleac. 45. 9-10) (Мельниковская 1954. Maleev 1992. că statuetele antropomorfe din această perioadă puteau fi deteriorate intenţionat. 2/2. Înrudirea unor reprezentări ale plasticii antropomorfe din mediul Gáva şi Co- zia-Saharna a fost subliniată de mai mulţi autori (László 1996. 2/4-5. prin care sunt reprezentate piesele de podoabă ale persoanelor întruchipate în aceste statuete. László.

LXXXIII/5). VIII a. Niculică. 8). 16.ANDREI NICIC. probabil. care după specificul formei sau a decorului par a fi de origine locală. 162. 4) şi analogia lui cu o piesă similară de la Solonceni-Hlinaia. se de- osebeşte după formă şi tehnica de ornamentare de exemplarele cunoscute la Ţah- năuţi şi în cultura Gáva-Holihrady. Aceasta indica. În ceea ce priveşte datarea pieselor antropomorfe descoperite la Alcedar III. care au o formă oval-alungită (László 1996.prima jumătate a sec. fig. LXX/6. 92 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . mai ales. prezentând o expresie originală a unor manifestări legate de viaţa spirituală a comunităţilor din arealul culturii Cozia-Saharna. prezenţa unor tradiţii locale în plastica antropomorfă a culturii Cozia-Saharna. MIHAIL BĂŢ În ceia ce priveşte statuetele de la Alcedar III. motiv decorativ care persistă. perioada funcţionării aşezării din prima epocă a fierului de la Saharna- Ţiglău (Niculiţă. 3). 2/2) şi Saharna-Ţiglău (fig. Decorul aplicat pe fragmentele de statuete descoperite la Solonceni-Hlinaia (fig. care ne oferă posibilitatea datării apriori a acestor statuete în a doua jumătate a sec. 7/11. Nicic 2008. CIX/4. Arnaut 2000. care a fost atribuită pe- rioadei de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul primei epoci a fierului (Sava. Chr. рис. 2/5. 3). 4/2. Iconomu 1996. În pofida multiplelor analogii din Europa de Sud-Est. 15/9) şi Solonceni-Hlinaia (Кашуба 2000. . Excepţie fac doar fragmentele de statuete identificate la Grăniceşti şi probabil Siret. Drept o analogie apropiată a decorului acestei piese poate fi invocată figurina descoperită la Petruşeni. poate fi frecvent recunoscut în repertoriul decorativ al vaselor culturii Cozia- Saharna (Кашуба 2000. de asemenea. LXXXII/6. în cadrul plasticii antro- pomorfe a comunităţilor culturale din prima epocă a fierului din regiunea Nistru- lui Mijlociu se evidenţiază o categorie de reprezentări antropomorfe. XCIII/12. 9/13. este necesar de evidenţiat deosebirea lor după formă (vioară) şi decor faţă de reprezentările antropomorfe descoperite la Ţahnăuţi şi cele din cultura Gáva- Holihrady. 4/19. рис. 216. în aşezările eponime Saharna-Ţiglău (Niculiţă. 229). fig. 2/3). Solonceni-Hlinaia şi Saharna-Ţiglău. Solonceni-Hlinaia şi Saharna-Ţi- glău. XCV/26. fig. 207. 212. fig. X a. Ignat 2008. 12/6). Statueta recuperată la Saharna-Ţiglău (fig. este necesar de evidenţiat contextul desco- peririi fragmentului de statuetă de la Saharna-Ţiglău (Gr.. fig. Aceluiaşi interval de timp îi corespunde probabil şi exemplarul statuetei antropomorfe recuperate întâmplător la Sahar- na-Ţiglău (fig. compus din registre de câmpuri în formă de romburi haşurate în ordinea tablei de şah. Nicic 2008. 357. Leviţki 1995. Chr. Mareş. 7/2). 27. fig. László.

В сб. 1). A. In: The Thracians World at the cross- roads of Civilisations. A. die nach der Form zu den zwei Kategorien gehören können: a.. I. G. 2/1-3. 2003. NOI DATE ŞI CONSIDERAŢII PRIVIND PLASTICA ANTROPOMORFĂ DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA Bibliografie Arnaut. В сб. Bucureşti. 241-488. G.: КСИИМК. 183-210. Stratum plus 3. Bido. 13-24. Tulcea-Constanţa. I. In: Istro-Pontica. 21-56. László. О. 93-104. Jugănaru. 205-232. Studia Antiqua et Archaeologica XIII-XIV. Aşezarea culturii Noua Petruşeni „La Cigoreanu” (Investigaţii de şanti- er din anul 1991). II [XVII].n. 3-12. 701-712. А. Iconomu. Цахнауцы. 1985-1986. C. în interfluviul Nistru-Siret). Mareş. 69-75.. B. O. Apulum 31. die nach Spezifik der Form und Verzierung eine lokale kulturelle Ursprung und eine originelle Äusserung des geistiges oder kultisches Leben im Areal von der Cozia-Saharna-Kultur beweisen könnten. b.n. Архе- ологiя 2. Tyragetia s.. Раннее железо в лесостепи между Днестром и Сиретом (культура Ко- зия-Сахарна). 2000. vol. Krakow. 1995. Die erste Kategorie der antropomorphischen Idols der Cozia-Saharna-Kultur besitzen brei- te Analogien zu den ähnlichen Tonstatuetten.Н. Ovale-gestreckte Statuetten mit ana- tomisch stilisierten Körperteilen (Abb. Boroffka. II. 2000. Ein neues hallstattzeitliches Idol aus Teleac. вып. Sur la plastique antropomorphe de la Civilisation Gáva-Holihrady. V. Cercetările arheologice din cetatea hallstattiană la Pocreaca-Iaşi. T. die im Areal der Gáva-Holihrady-Kultur bekannt sind (Ţahnauţi . Chişinău. 75-90. Die zweite Kategorie der antropomorphischen Idols sind durch Funden von Alcedar III. 2008. Alba). In: Interferenţe cultural-cronologice în spaţiul nord-pontic. Ignat.Abb. László.: КСИА. In: Cercetări arheologice în aria nord-tracă. E. 1994. Descoperiri arheologice cu semnificaţie cultică în aşezarea din prima epo- că a fierului de la Teleac (jud. Jugănaru. Leviţki. 56. М. 1996. Малеев. 1. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 93 . Ю. Новые данные о керамике типа Сахарна-Солончены в Молдавии. Мелюкова. I. ArhMold XIX. Habitatul din prima epocă a fierului de la Saharna-Ţiglău. 1. 1. Niculiţă. Sava.. Археологические разведки на поселении у с. 2/4-10). I. Neue Daten zur antropomorphischen Plastik der Cozia-Saharna-Kultur Zusammenfassung Im Areal der Cozia-Saharna-Kultur wurden mehrere Tonstatuetten der antropomorphischen Plastik entdeckt. 2008. 351-362. Мельниковская. Peuce I(XIV). Acta Musei Napocensis XXII-XXIII. A. A. Niculică.. Coroplastica culturii Babadag. 1996. Consideraţii preliminare. Кашуба.И. Култова халщатска пластика от лесо-степното Поднестровие. 157-188. Nicic. Aşezarea fortificată „Saharna Mare” – raion Rezina. 1992. N. Kaşuba. 2007-2008. M. Pagan Symbols in Albanian „Xhubleta”. Vasiliev. 3/a-c) dargestellt. 2005. Cultura Babadag. 1982. Geige-förmigen Idols mit oberen und unteren gegliederten Körperteilen. 81-111. 170. 2003. 1954. Periferia de est a complexului hallstattian timpuriu cu ceramică incizată şi imprimată (secolele X-VIII î. La plastique zoomorphe et antropomorphe de l’habitat hallstattien ancien de Siret (Dép. 1998.e. Bucharest. вып. 75-78. M. In: Problemy epoki brązu i wczesnej epoki żelaza w Europie Środkowej Księga jubileuszowa poświęcona Mar- kowi Gedlowi. Solonceni-Hlinaia und Saharna-Ţiglău (Abb. de Suceava). Tulcea. 79-90.

Andrei Nicic. MD-2009 Chişinău.Saharna-Ţiglău (nach Niculiţă.Ţahnăuţi (nach Мельниковская 1954). Mateevici.und Gáva-Ho- lihrady-Kultur. Verbreitung der antropomorphischen Tonstatuetten in Cozia-Saharna. 60. Abb. Antropomorphische Idols: 1 .Solonceni-Hli- naia (nach Кашуба 2000). 60. str. e-mail: a_nicik@yahoo. Mateevici. 3. 3 . MD-2009 Chişinău.Alcedar III. e-mail: mb_usm@yahoo. Saharna-Ţiglău. Republica Moldova. 2. verschiedene Maßstäbe. Universitatea de Stat din Moldova. MIHAIL BĂŢ Abbildungsliste: Abb. Republica Moldova. Antropomorphisches Idol aus Ton. Einzelfund. Nicic 2008). Dr.ANDREI NICIC. Universitatea de Stat din Moldova.com 94 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Cozia-Saharna-Kultur. Abb. 2 .com Mihail Băţ. 4-10 . 1. str.

Oleg Leviţki CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” Situl Trinca „Izvorul lui Luca”. Borziac. Borziac. V investigate în anul 1989. Leviţki 2003.79% de fragmente – din partea superioară a stratul III. 1989-1990.n. Leviţki.începutul secolului V î.88%. Leviţki 2007. IV şi nr. 1984. Coban 2003. Alte 46. în majoritatea cazurilor conţinând paiete de mică. a furnizat un bogat şi variat material arheologic. 1999. la baza căruia se situau locuinţele (ca- rourile nemijlocit alăturate lor). Leviţki 2009 etc). O parte considerabilă a complexelor şi materialelor depistate sunt deja introduse în circuitul ştiinţific (Leviţki 1995. mai rar brun-deschisă (maronie). Левицкий. 1994-2002. cu precădere. a fost găsită în condiţii similare celor în care a fost recuperată şi ceramica modelată cu mâna. 2004). Leviţki. Din punct de vedere tehnologic. această categorie de ceramică a fost lucrată dintr-o pastă fină. Uşurelu. În compoziţia pastei de modelare a vaselor de proporţii (cu grosimea pere- ţilor de 1-1. Leviţki 2008. 1990. în partea de sud-est a aşezării. respectiv. colecţia ceramicii lucrate la roata olarului este reprezentată prin numai 69 de fragmente (provenite de 4-5 vase).3 cm). iar 5. ceea ce constituie doar 8. Culoarea fragmentelor. datat în perioada cuprinsă între mijlocul secolului VII . în general. Haheu 1997. Suprafaţa vaselor a fost acoperită cu slip (angobă). descoperită în complexele de habitat şi stratul de cultură din secţiunile nr. încadrat cronologic într-o perioadă de timp extrem de vastă – din paleoliticul superior până în mileniul I e. Leviţki 1997. Circa 46% dintre acestea au fost evidenţiate printre vestigiile locuinţelor de suprafaţă. ulterior lustruită sau netezită îngrijit. Le- viţki 2005. particule albicioase strălucitoare – (?) nisip de granulaţie mare STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 95 . Борзиак 1999. este cenuşie cu nuanţe mai deschise sau închise-negricioase. pe lângă mică se mai conţinea nisip de granulaţie mare (mi- croprundişuri). Acest material a fost atribuit grupului podolian de vest/moldo-podolian.n. (Leviţki 2009). În cadrul ceramicii depistate în complexele şi straturile de săpătură din secţiu- nea IV.e. Leviţki et al. Subiectul prezentului studiu îl constituie o categorie deosebită de vestigii – ce- ramica lucrată la roata olarului. de culoare aurie. Ceramica lucrată la roata olarului în secţiunile IV şi V. cercetat sistematic în decursul mai multor cam- panii de săpătură (1982.37% provin din stratul II de săpătură.

diagnostice referi- tor la anumite părţi arhitectonice ale vaselor. 1/9).75% provin din Stratul II de săpătură. ţinând cont de fragmentul unei buze lin evazate (fig. 96 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 1/3) sunt reprezentante prin căni/cupe şi posibil ulcioare. cu precădere.4-0. angoba s-a desprins. 1/2) şi partea de mijloc. este de circa 18-20 cm. de asemenea. arderea sau descompunerea-topirea cărora a format goluri sesizabile atât pe suprafeţele vaselor. precum şi degresanţi de altă natură (vegetală – pleavă.25/0.75% din fragmente au fost depistate în partea inferioară a stratul I de săpătură. mai rar brun-deschisă (maronie). în afară de mică.3/0.5-0. Cele mai mici (grosimea pereţilor 0. 14. ulterior lustruită sau netezită îngrijit. aflându-se în dependenţă directă cu grosimea pereţilor (grosimea maximală 1.5% din ceramica acestei categorii au fost evidenţia- te printre vestigiile locuinţei de suprafaţă. Alte 14. 1/1). seminţe de plante sau minerală – granule de calcar). nisipul şi microprundişurile nefiind acoperite de angobă. Culoarea recipientelor. pe ambele părţi. prezenţa ultimilor fiind dedusă după golurile de pe suprafeţele lor. fragmentele sunt în general de mici dimensiuni. în gene- ral lustruite sau netezite. din care cauză vasele nu pot fi reconstituite. iar în cazuri izolate – maronie- roşiatică.0-1. pe lângă mică mai era nisip de granulaţie mare (microprundişuri). este cenuşie cu nuanţe mai deschise sau închise-ne- gricioase. fiind reprezentată prin 61 de fragmente (provenite de la 6-7 vase). în majoritatea cazurilor. Suprafeţele recipientelor. din carourile nemijlocit alăturate ei. Culoarea acestor recipiente. Circa 70.8-1.6 cm). În compoziţia pastei de modelare a vaselor de proporţii (grosimea pereţilor 0. Dimensiunile acestor recipiente sunt diferite. Culoarea acestor vase în majo- ritatea cazurilor este cenuşie.OLEG LEVIŢKI în unele cazuri şi pietricele de râu (0. precum şi degresanţi de natură vegetală – seminţe de plante. cât şi în ruptura pereţilor.1 cm). în cazurile când a fost posibil de stabilit. suprafaţa exterioară fiind acoperită cu angobă cenuşie-deschisă cu pete întunecate sau maronii. Judecând după unele fragmente. mai rar maronie. Vasele cu pereţii relativ subţiri şi subţiri. reconstituită a unui alt recipient (fig. prevăzute în zona de joncţiune a gâtului cu corpul cu o nervură îngustă (fig. cu regret. de regulă.79%. Diametrul gurii. alteori s-a păstrat bine. ceea ce constituie doar 4. microprundişuri. cel al fundului – de circa 10 cm. Suprafeţele unor vase. toată ceramica lucrată la roata olarului. des- coperită în secţiunea V. probabil din cauza arderii mai puţin intense. 1/6). sunt acoperite cu angobă de culoare cenuşie sau maronie şi lustruite. la baza căruia se situa locuinţa. mai conţinea nisip. nedemarcat de corpul rotunjit şi fund plat (fig.6/0. în zonele de curbură a pereţilor sunt aspre. conţinând paiete de mică de culoare aurie. similar celei din secţiunea IV. Suprafaţa vaselor a fost acoperită cu slip (angobă). a fost modelată dintr-un lut fin. Ceramica lucrată la roata olarului depistată în secţiunea IV este puţin nume- roasă şi. putem constata prezenţa vaselor de tip Kruglik – cu marginea îngroşată. Din punct de vedere tehnologic. evazată şi retezată orizontal (fig. gâtul scurt. este cenuşie-negricioasă.7 cm) au fost lucrate dintr-o pastă care. Uneori. În secţiunea V colecţia ceramicii lucrate la roata olarului este şi mai puţin nume- roasă.3/0.3 cm).

precum şi degresanţi de natură vegetală – seminţe de plante sau minerală – granule de calcar. Ceramică lucrată la roată din Secţiunea nr. 1. particule albicioase strălucitoare (?) nisip de granulaţie mare în unele cazuri şi pietricele de râu. în general lustruite sau netezite. Culoarea acestor recipiente este cenuşie-negricioasă sau maronie. arderea sau descompunerea-topirea cărora a format goluri sesizabile atât pe suprafeţele vaselor. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 97 . nisipul şi microprundişurile nefiind acoperite de angobă. cât şi în ruptura pereţilor. în zonele de curbură a pereţilor sunt aspre la pipăit. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” 2 1 3 4 5 6 7 9 8 Fig. Trinca „Izvorul lui Luca”. suprafaţa lor exterioară fiind acoperită cu angobă cenuşie-deschisă cu pete întunecate sau maronii. Supra- feţele unor vase. IV.

Deoarece categoria ceramicii lucrate la roata olarului depistată în secţiunea V este relativ redusă cantitativ. microprundişuri.4 cm. aceasta a fost depistată în condiţii similare – printre vestigiile locuinţelor şi în stratul de săpătură. la baza căruia se situau. împreună cu ceramica modelată cu mâna. particule albicioase strălucitoa- re (scoici pisate ?). Zona de trecere de la gât spre corp este marcată printr-un prag. ce avea suprafaţă lustruită. 2/4. iar partea cea mai pro- eminentă a corpului – printr-o carenă pronunţată. culoarea vaselor în anumite zone este diferită: maronie-cenuşie-cenuşie-închisă (de exemplu. având o toartă supraînălţată în bandă lată.4 cm (fig. 98 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 5). Cana este de tipul celor cu corp bitronco- nic şi marginea evazată. fragmentele fiind de mici dimensiuni. În baza fragmentelor se pot identifica: – vase de culoare cenuşie prevăzute cu toarte înalte (lungimea fragmentului 9. realizate din pastă fină cu paiete de mică în structură. 2/2). Fundul cănii este uşor concav şi profilat. 2/3.5 cm) în compoziţia pastei. din cauza arderii neuniforme. 2/1). Înălţimea vasului este de circa 12. aproape că n- au putut fi reconstituite forme întregi de recipiente.1 cm (fig. Suprafeţele.4 cm). prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioară. presupune şi prezenţa unor forme de vase deschise (străchini cu marginea eva- zată ?). diametrul maximal – 16 cm. precum şi degresanţi de natură vegetală – seminţe de plante. mai conţineau nisip. în ambele secţiuni. prevăzută cu şănţuiri longitudinale pe ambele părţi. cana reconstituită). cu o singură excepţie. Prezenţa fragmentelor acoperite pe ambele suprafeţe cu angobă şi lustruite. Din aglomeraţia de fragmente descoperită la periferia de vest a locuinţei a fost posibilă reconstituirea unei căni modelate din pastă cu paiete de mică şi particule albicioase mate vizibile. 6-8) şi un fund plat cu diametrul de circa 11. – vase de tip Kruglik. mai rar maronie. con- statăm că. precum şi în carourile nemijlocit alăturate lor. diametrul fundului – 7.4 cm. Recapitulând cele relatate referitor la ceramica lucrată la roata olarului. de culoare maronie cu zone cenuşii – consecinţa arderii neuniforme. unul de culoare cenuşie. acoperite cu angobă de cu- loare cenuşie sau maronie. – două recipiente.3-0.8 cm (fig.OLEG LEVIŢKI Vasele mai mici (grosimea pereţilor 0. sunt lustruite. cu grosimea de 0. cu urme ale suportului de la roata olarului. acoperite cu angobă şi calitativ lustruite (fig. ultimele fiind deduse după golurile prezente pe suprafeţele lor. în afară de mică.7 cm) cu secţiune rotundă (diametrul – circa 1. de la care provin fragmente mari de pereţi. lucrate din pastă cenuşie fină cu paiete de mică şi nisip minuţios cernut în compoziţie şi su- prafaţa lustruită (fig. altul – maronie cu marginea eva- zată. diametrul gurii – 13. Culoarea acestor recipiente este cenuşie. Uneori.8-1. cea exterioară fiind mai accentuată. 2/9).

pasta de modelare a unor vase. această categorie de ceramică prezintă carac- teristici omogene. Totodată. în majoritatea cazurilor. Recipientele luate în discuţie au fost lucrate dintr-o pastă fină. V Din punct de vedere tehnologic. Ceramică lucrată la roată din Secţiunea nr.3 cm). Trinca „Izvorul lui Luca”. 2. fapt ce confirmă unitatea ei în ansamblu. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” 2 1 4 3 5 6 7 8 9 Fig.8-1. atât de proporţii (grosimea pereţilor 0. conţinând paiete de mică în compoziţie. cât şi de dimensiuni STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 99 .

T. T. рис. 336. 75. este cenuşie cu nuanţe mai deschise sau închise-negricioase. 45. рис. fig. 5/1. 27/7). XIV/4). microprundişuri. 9. suprafaţa exterioară fiind acoperită cu angobă cenuşie-deschisă cu pete întunecate sau maronii. 91. Попович 1990. рис. 8-10. în genere lustruite sau netezite. 17. 189. 10. Nemeti 1972. 83. iar în cazuri izolate – maronie-roşiatică.10. 6 de la Caşvana (Ignat 2000. Neporotovo (Крушельницька 1998. 28. 4 de la Kolodiivka (Гуцал и др. Йерем 1986. рис. Partea interioară a majorităţii fragmentelor de pereţi atestă urme de modelare la roata – striuri şi şănţuiri lăsate de degetele olarului. 2003. Ceramica cenuşie lucrată la roată în perioada hallstattiană târzie este cunos- cută în obiectivele mai multor culturi şi grupuri culturale din spaţiul cuprins între Nistru la est şi Dunăre la vest. Culoarea recipientelor. 159. XV/9). 5 din necropola din apropiere – Trinca „Dru- mul Feteştilor” (Leviţki 2006. Tab. 103. în majoritatea cazurilor. (B) de la Novoselka Grymalovskaja (Su- limirski 1936. din cauza arderii neuniforme. ceramica lucrată la roată este pre- zentă în cadrul unităţilor culturale hallstattiene târzii din regiunea carpato-dună- reană: în cadrul culturii Kuštanovice din regiunea Transcarpatică a Ucrainei.6/0. 66. 423. I. рис. рис. Uneori. Смирнова 1998. 2/6. 15. este cunoscută în cantităţi limitate şi doar în unele necropole (Крушельницька 1974. nisipul şi microprundişurile nefiind acoperite de angobă. 2/ 13. XV/6). nota 353). ulterior lustruită sau netezită îngrijit. 2/15). particule albicioase strălucitoare sau mate. Смирнова 2001. 32. T. Suprafeţele unor vase. Zalissja (Ганiна 1984. 13. Slo- vacia de sud-est şi România de nord-vest această categorie de ceramică se găseşte 100 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . de la Lisičniki (Смирнова 2004. 1/8. Ignat 2006. Смирнова 1981. de la Servatincy (Sulimirski 1936. inclusiv T. 4/1. 10). este cunoscută numai în unele com- plexe funerare (Vulpe 1970. T.OLEG LEVIŢKI mai mici (grosimea pereţilor 0. iar fragmentele de funduri au urmele suportului de la roata olarului. Смирнова 1986. pl. 175). fig. 74. 1/1) şi doar în obiectivele culturii Vekerzug din Ungaria de nord-est. рис. În aria grupului podolian de vest din zona Nistrului Mijlociu şi Depresiunea Ră- dăuţi ceramica lucrată la roată este atestată în aşezările de la Ivane Puste (Ганiна 1965. 33. 54-55. рис. 2/6). 1998. în grupul Ferigile-Bârseşti din zona Carpaţilor Meridionali şi de curbură. 15. culoarea unor porţiuni ale vaselor capătă nuanţe diferite: maronie-cenuşie-cenuşie-închisă. 2/4). Попович 1993.14. 12. T. Смирнова. 93-94. T. pe lângă mică mai conţinea ni- sip. 4. Vulpe. fig. 6/2) şi în complexele funerare: T. Dolin- jany (Смирнова 1978. 5/3. T. 6). cu unele excepţii.3/0. 285. 9. în zonele de curbură a pereţilor sunt aspre. în obiectivele grupului scitic din Transilvania (aspectul cultural Ciumbrud). 3 de la Šutnivcy (Гуцал и др. 7/5. 92. 62. 119). 2/8). 232. рис. T. 110-111. 40. 2005. mai rar brun-deschisă (maronie). I de la Kruglik (Смирнова 1968. practic nu este atestată (Moscalu 1983. 88. Tab. 4/9). 5/5. 109-115. în general. Mult mai neuniform şi în proporţii diferite. Morintz 1959. dispuse. 267. рис.5-0. III. orizontal. рис. 82-83. 3/1-6. 2 şi 3 de la Teklivka (Гуцал и др. 161. Moscalu 1983. рис.7 cm). Popescu 1972. în unele cazuri şi pietricele de râu. 143. Бернякович 1965. precum şi degresanţi de natură vegetală (seminţe de plante) sau minerală (granule de calcar).

Йерем 1986. identificate prin prisma materialelor de la Dolinjany. 94) sau a fragmentelor de mică (Moscalu 1983. Studii în care procesul tehnologic de producere a ceramicii la roată este prezen- tat mai detaliat. Смирнова 1999. 121-122. gri-deschisă şi gălbuie mată sau lustruită. menţiunile sunt şi mai episodice. este semnalat doar faptul prezenţei ei în obiectivele culturilor şi grupurilor culturale enumerate. cu rare excepţii. uneori oferindu-se informaţii şi privitor la prelucrarea şi culoarea suprafeţelor. iar suprafaţa lor a fost acoperită cu slip şi apoi lustruită. Смирнова 1999. conţinând în calitate de degresant mici paete de mică de culoare aurie. Ceramica lucrată la roată reprezintă o categorie de vestigii cunoscută şi în obiectivele culturii scitice timpurii din zona de silvostepă a spaţiului de la est de Nistru (Петренко 1967. executate din pastă amestecată cu nisip cu bobul mare şi microprundişuri. 50). În cazuri singulare se semna- lează prezenţa în pasta unor vase a nisipului (Leviţki 2006. Скорый 2001. Caracteristic pentru toate tipurile morfologice ale ceramicii lucrate la roată din această aşezare este culoarea ei gri-deschisă. 215) şi a culturii Vekerzug – în baza ceramicii din necropola de la Sanislău din nord-vestul României (Nemeti 1972. această cate- gorie de ceramica a fost lucrată dintr-un lut fin. Prezen- tarea ei din punct de vedere tehnologic. Cât priveşte compoziţia pastei de modelare a vaselor. Nemeti 1982. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” într-un procentaj relativ mare (Chochorowski 1985. Nemeti 1972. La Dolinjany. 29. unica de- osebire constând în faptul că la prepararea pastei în calitate de degresant s-a folosit nisipul fin de râu. 81-82. G. 136. Utilizarea aceloraşi procedee tehnologice a fost identificată şi la Sanislău. 23-37. în prezent ne sunt cunoscute numai referitor la grupul podolian de vest. Бессонова. realizat în baza ceramicii de la Dolinjany din bazinul Nistrului de Mijloc (Smirnova 1998. nota 341. Ковпаненко и др. Шрамко 1998. 135-138. 48-51. 180. În aşa mod. 12-13. Смирнова 1999. întotdeauna. 136). gri-cenuşie sau gri-cărămizie şi prezenţa slipului gros de culoare neagră sau a angobei gri-cenuşie. 124. se reduce doar la specifi- carea faptului că este lucrată din pastă compactă fină. 125. Referitor la această categorie de ceramică. 147-148). 88. în aşezările cărora s-a identificat această categorie de ceramică. 204. descrierea şi ilustrarea. 32. Romsauer 1993. 2004. în majoritatea cazurilor când a fost atestată. erau cunoscute şi utilizate şi de către membrii altor comunităţi ale grupului podolian de vest din bazinul Nistrului de Mijloc. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 101 . 44-57). Шрамко и др. Smirnova constată ase- mănarea ei semnificativă. 28). Cât priveşte aspectul tehnologic al ceramicii lucrate la roată din aşezarea de la Curteni. Examinând ceramica lucrată la roată din aşezarea Dolinjany în comparaţie cu cea similară din aşezările de la Ivane Puste şi Zalissja. rar brun deschisă. îndeosebi după parametrii tehnologici şi morfologici (Smirnova 1998. fiind deficitară. obiectivul hallstattian târziu de la Curteni (Podişul Central Moldovenesc) din spaţiul est-carpatic (Iconomu 1978- 1979. Moscalu 1983. 211. Culoarea recipientelor este cenuşie. 32. Nemeti 1972. 1989. Toate tipurile de vase au fost modelate pe un suport plat (Smirnova 1998. 16). 85. procedeele tehnologice de confecţionare a ceramicii lucrate la roată. 53). informaţii despre structura pastei de modelare sunt doar referitor la prima variantă de străchini cu marginea evazată.

4/9). Smirno- va să vorbească despre o eventuală producţie locală a ceramicii lucrate la roată în regiunea Nistrului de Mijloc (Smirnova 1998. 183. acestea provin de la mai multe vase. 2/8). fragmentele sunt în general de mici di- mensiuni. T. Recipientele de acest tip reprezintă cea mai răspândită formă de ceramică lu- crată la roată din regiunea Nistrului de Mijloc. рис. 194. episodic a pietricelelor de râu. În acest context este necesar să amintim că. microprundişurilor. atât ceramica lucrată la roată (Iconomu 1978-1979. рис. precum şi a degresanţilor de natură vegetală sau minerala. fiind în dependenţă directă de grosimea pereţilor (grosimea maximală 1. Colecţia de ceramica lucrată la roata olarului din aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca” este puţin numeroasă şi cu regret. I de la Kruglik (Смирнова 1968. putem con- stata că în general. рис. este imposibil ca vasele să fie reconstituite şi respectiv. în pastă conţineau degresanţi de aceeaşi natură – nisipul şi microprundişurile. identificate tipurile morfologice. din care cauză. fiind atestată atât în complexe- le funerare: T. ea a fost confecţionată conform unei tehnologii similare ce- lei utilizate de către comunităţile grupului podolian de vest şi din aşezarea de la Curteni. 2/6). tăiată orizontal. care provin de la o cană. 202). 2/4). diametrul gurilor şi al fundurilor vaselor. gâtul scurt care trece lin în corpul rotunjit şi fundul plat. 5-9. de la Servatincy (Sulimirski 1936. T.0-1. 211. Dimensiunile acestor vase sunt diferite. 92. a fundului – de circa 10-12 cm (fig. Смирнова 1999. XV/6). 204. 2003. lucrată la roată) a aceloraşi degresanţi.(B) de la Novoselka Grymalovskaja (Sulimirski 1936. Tot aici mai semnalăm şi faptul că la Curteni.OLEG LEVIŢKI Revenind la ceramica lucrată la roată din aşezarea de la Trinca. 102 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . cât şi în cele de habitat. de dimensiuni mari. Utilizarea în pasta de modelare a ceramicii din ambele categorii (modelată cu mâna. Tab. în pasta unor vase modelate cu mâna sunt ates- tate şi paietele de mica (vezi mai sus). Tab. în aşezarea de la Trinca sunt atestaţi şi în compoziţia pastei de modelare a ceramicii lucrate cu mâna. I. T. Mai mult ca atât. 215). ţinând cont de fragmentele diagnostice referitor la anumite părţi arhitecto- nice ale vaselor. judecând după forma bu- zelor. prevăzute în zona de joncţiune a gâtului cu corpul cu o nervură îngustă. 1/1. 32. Totodată. 3 de la Teklivka (Гуцал и др.3 cm). degresanţii de tipul celor numiţi. grosimea fragmentelor de pereţi şi modul de prelucrare a suprafeţelor. 54). degresant prezent în pasta majorităţii va- selor lucrate la roată. cu preponderenţă. este de circa 18-20 cm. 6-9). se identifică în primul rând recipientele de tip Kruglik cu margi- nea evazată îngroşată. Diametrul gurii. în cazul aşezării de la Dolinjany a paietelor de mică. particulelor albicioase strălucitoare sau mate. a determinat-o pe G. În cadrul ceramicii lucrate la roată depistate în aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. рис. unde din punct de ve- dere cantitativ predomină – aşezările de la Ivane Puste (Ганiна 1965. XV/9). T. cât şi cea modelată cu mâna (Iconomu 1978-1979. de la Lisicniki (Смирнова 2004. în cazurile când a fost posibil de stabilit. 2/3. Specific numai pentru aşezarea de la Trinca este utilizarea în calitate de degresant în pasta de modelare a unor vase din această categorie a nisipului fin. cu excepţia aglomeraţiei de fragmente din locuinţa din secţiunea V.

varianta C). рис. V-IV î. în spaţiul carpato-dunărean se concentrează în zonele de nord-est – grupul podolian de vest / podolo-moldav (Смирнова 1968. Moscalu 1983. 10. 64) şi nord-vest – culturaVekerzug (Nemeti 1972. 42. nota 35). Скорый 2001. рис. 81. Smirnova să stabilească că ceramica din complexele arhaice de la Berezani se caracterizează printr-o calitate tehnică superioară şi printr-un repertoriu cu o mai mare diversitate tipologică. рис. Červonosovo III (Шрамко и др. Cho- chorowski 1985. 32-34. notele 39.e. 13. 149). 5-6. a permis cercetătoarei G. atunci când cele mai timpurii complexe de tip Szentes-Vekerzug. Ignat 2006. 7/12. Смирнова 1989. 149). Nemeti 1972.187. iar vasele de tip „chiup” au marginea îngroşată. Investigaţiile recente privitor la ceramica hallstattiană târzie lucrată la roata olarului constată că descoperirile din această categorie. În acelaşi timp. 2).n. cât şi în stânga (la est) Niprului – Ljubotin (Шрамко 1998. sau fără acest relief (tipul 38. 43. Smirnova 1998. Смирнова 1981. în Balcani şi la Dunărea de Jos prototipuri nu au şi nu repro- duc nici o formă grecească cunoscută (Moscalu 1983. Momentul apariţiei recipientelor de tip Kruglik în regiunea Nistrului de Mijloc se fixează în ultima tre- ime sau ultimul sfert al secolului VII î. în opinia G. Romsauer 1993. 2004.10. inclusiv vasele de tip Kru- glik. Analiza comparativă a ceramicii lucrate la roată de la Dolinjany. 16). etc. Смирнова 2004. 418. 142. 11. 32. (Смирнова 1999. nu numai pen- tru regiunea Bugului Inferior şi a Niprului. Vase asemănătoare până la identitate cu cele de tip Kruglik sunt larg răspân- dite în aria culturii Vekerzug din bazinul carpatic (Смирнова 1968. Смирнова 1994. în care prototipul vaselor de tip Kruglik nu este atestat. în cadrul căreia vasele de tip Kruglik predomină. 122.. Smir- nova 1998. 25. Abb. Смирнова 2004. 136. pot fi datate nu mai devreme de mijlocul secolului VI. 14-15. desemnate de E. рис. 4/1-8. 54. Abb. 28.). 53/1. 5/1. majoritatea situându-se în sec. atât vasele de la Berezani. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 103 . 5/5. 418). Recent. 5/4.n. 5/1. 14.e. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” Dolinjany (Смирнова 1978. ele au fost identificate şi spre est de Nistru. fapt care în opinia lui E. întemeiată după mijlocul secolului VII î. рис. cu un lot limitat de ceramică similară din aşezarea de la Berezani. 10. în cadrul complexelor ceramice din siturile scitice timpurii din sil- vostepa Ucrainei. Смирнова 2001. În aria sud-tra- cică vasele de acest tip. 36. 125). 6/2). 6/3-7) şi Neporotovo (Крушельницька 1998. cu o asemenea ceramică. 8. situate atât în dreapta (la vest) – Motronin (Бессонова. Smirnova 1998. 149. 186. Moscalu constituie un indiciu pentru originea răsăriteană a vaselor examinate atestate în aria culturii Vekerzug. sunt promiţătoare vizavi de proble- ma răspândirii ceramicii lucrate la roată în zona Nistrului Mijlociu (Смирнова 1994. 54. рис. 3/1. 10. cât şi cele de la Dolinjany au fundul plat. Moscalu drept vase globulare cu mijlocul puternic bombat şi gâtul scurt. Nemet 1982. рис. 4/17. 15/1-8. ornamentate cu o linie în relief. unde ele se produceau pe loc (Moscalu 1983.1/10). reprezentând o formă ceramică specifică pentru mediul cul- tural nord tracic lucrată de către autohtoni (Moscalu 1983. 149). 10-11. Смирнова 1999. 24-25. Aceste observaţii. 17. Smirnova 1998. 27-28). 5. рис.n. Смирнова 1999. Смирнова 1998. şi care timp de circa 50 de ani a deţinut controlul relaţiilor economice şi culturale cu Grecia. 8.e. 186. 3/H1. 137-138. Смирнова 1986. Smirnova. 6. 15. ci şi pentru întreg spaţiul nord-pontic (Копейкина 1986. 25-25. fig. retezată orizontal similar ca la cele aparţinând tipului Kru- glik. 54-56.

47/5. Nemeti 1972. T. Ignat 2006. рис. 75. 12- 13. XXIV/ 2-6. prezenţa cănilor lucrate la roată este dedusă după fragmentele depistate în T. reprezintă cea mai numeroasă şi frecventă formă a ceramicii lucrate la roată (Chochorowski 1985. XXVII/ 1). Бернякович 1965. fig. 121-122.n. În culturile şi grupurile culturale hallstattiene târzii din spaţiul carpato-du- nărean. 159). eventual mijlocul seco- lului al VI-lea – primul sfert a secolului al V-lea î. Zona de trecere de la gât spre corp este marcată printr-un prag. cănile toartele cărora sunt prevăzute cu şănţuire longitudinală sunt atestate în inventarul T. 63/4. Fundul. toartă su- praînălţată în bandă lată. prevăzută cu şănţuiri longitudinale pe ambele părţi. Abb. 14). uşor concav şi profilat. intenţionăm să ne referim la cănile cu toarta supraînălţată din aşezarea hallstatti- ană târzie de la Curteni. 16. mai puţin răspândit. 231). 1998. 45/2. 6/1). ultima fiind considerată de import (Moscalu 1983. 2/6. рис. în obiectivele grupului scitic din Transilvania (aspectul cultural Ciumbrud). рис. XIV/4) şi T. datate în al doilea sfert. sunt atestate şi într-o serie de obiective hallstattiene târzii amplasate în afara arealului grupului podolian de vest/podolo-moldav. 63. 83. IX şi T. cea exterioară fiind mai accentuată. 3/F/1-5. 5/2-4. Смирнова 2001. 4. de la Zalissja (Ганiна 1984. pl. 10 şi 12 din necropola de la Tigveni (Vulpe. având corpul bitronconic prevăzute cu toarte supraînălţa- te. care în opinia autorului. Romsauer 1993. diametrul maximal – 16 cm. Смирнова 1986. 22). printr-o carenă pro- nunţată. рис. III/10. atestă urme ale suportului de la roata ola- rului. 107. 107.OLEG LEVIŢKI O altă formă este cana cu corpul bitronconic şi marginea evazată.4 cm. 14/7. în grupul Ferigile-Bârseşti din zona Carpaţilor meridionali şi de curbură. 2/3. 6 din necropola de la Cajvana (Ignat 2000. XI din necropola de la Kolodnoe (Смирнова. Cănile cu aşa parametri morfologici şi dimensiuni reprezintă al doilea tip de vase lucrate la roată din cadrul grupului podolian de vest. 13. de rând cu străchinile cu marginea invazată. 2/1).4 cm. fig. 28.e. în special. Reconstituirile grafice ale cănilor prezentate într-o altă publicaţie a materialelor 104 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 14. 135. câte o cană lucrată la roată provine din necropolele de la Blaj (Moscalu 1983. 215. 3 de la Šutnivcy (Гуцал и др. 3/2. pl. 49/2. Exemplare întregi sunt cunoscute în inventarul T. 54/2. Гуцал 2007. 15/12. În acest context. atunci când în cultura Vekerzug din Ungaria de nord-est. iar în stare fragmentară – în aşezarea de la Dolinjany (Смирнова 1981. 62. 182. рис. diametrul gurii – 13. 5/3. 4/9. pl. Slovacia de sud-est şi România de nord-vest acest tip de vase. 5. рис. Йерем 1986. 2/15. 336. 103). Nemeti 1982. iar partea cea mai proeminentă a corpului. 48-51. LXXIII/29). Смирнова 1998. 159) şi de la Târgu Mureş (Moscalu 1983. 1/15). dar există şi căniţe mai înalte sau mult aplatizate (Iconomu 1978-1979. 12. 3. Tot aici mai menţionăm că în spaţiul est-carpatic cănile din categoria ceramicii cenuşii lucrate la roată. 43/17. 9. XXVI/1-6. Popescu 1972. ca forme. diametrul fundului – 7. cănile lucrate la roată sunt atestate în aceleaşi proporţii în care este răs- pândită această categorie de ceramică în general: în cadrul culturii Kuštanovice din regiunea Transcarpatică a Ucrainei. Înălţimea vasului este de circa 12. 6/1-2) şi posibil. рис. 2/1-3. sunt în general globu- lare. Abb.4 cm (fig. (Iconomu 1978-1979. 8. рис. 110-111. XII/13.

104). 138). deşi admite că unele dintre variantele de căni bi- tronconice din zona tiso-slovacă formează o serie tipologică distinctă şi răspândită numai în acest spaţiu. Фидельский 2004а. Go- goşu etc. V . Iconomu pentru aceste recipiente – de la Slobozia. 6/4. zona de trecere de la gât spre corp este lină sau marcată printr-un prag. Moscalu.prima jumătate a sec. 2).n. poate fi plat sau puţin concav. cea ex- terioară fiind mai accentuată (Trinca. fig. încadrate de E. nivelul de locuire din sec. Iconomu 1978-1979. datată în secolele V-IV î. bazată pe studiul ceramicii din necropola de la Sanislău. mijlocul unghiular al unora este rotunjit. 3/4) şi necropola de inci- neraţie din a doua jumătate a sec. marginea mai mare sau mai mică este în mod diferit răsfrântă spre exterior. III/10. 2/1-2. Никулицэ. Căni din categoria şi ti- pul examinat. 3F) care. Revenind la cănile cunoscute la moment în obiectivele grupului podolian de vest. şănţuirea longitudinală a torţii pe partea exterioară. E. VII/VI-V î. VI-V î. Apropiate aceste vase sunt şi după dimensiuni. рис. рис. Alexandria.10. fundul profilat.e. obr. a aşezării Hansca „La Matcă” (Никулицэ 1981. diferit este gradul de supraînălţare şi unghiul de dispunere a torţii faţă de marginea vasului.e. în opinia lui I. 6) demonstrează că printre acestea sunt şi exemplare de formă bitronconică. au prototipuri locale hallstattiene (Nemeti 1972. fig. рис. 15). care le individualizează. Romsauer 1993. Dolinjany) sau numai pe partea exterioa- ră (Cajvana.. în aşezarea de la Calfa. Никулицэ. de asemenea sunt atestate şi în: orizontul datat în sec. Abb. Tab. care la Histria apar în nivelul arhaic I (Moscalu 1983. 197-198. 10/1. 30/1. 215. Zona lor de difuziune o constituie nord-vestul STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 105 . cănile numite au o serie de particu- larităţi. la altele – reprezintă o carenă mai mult sau mai puţin pronunţată. În acelaşi timp. cu mijlocul rotunjit. marginea scurtă răsfrân- tă spre exterior.e. 83. рис.n. 59-60. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” de la Curteni (Iconomu 1979. fundul uşor profilat plat sau puţin concav atestă similitudini cu unele dintre vasele de acest tip răspândite în aria culturii Vekerzug (Chochorowski 1985. prin modalitatea de redare a zonei de trecere de la gât spre corp (lină sau marcată printr-un prag).e. Cănile bitronconice cu toarta supraînălţată lucrate la roată din obiectivele de tip podolian de vest. 5/3. în acelaşi timp consideră că ele sunt lucrate după modelele greceşti de la Dunărea de Jos sau din mediul nord-pontic (Moscalu 1983. IV î. menţionăm că comun pentru aceste exemplare este profilul bitronconic şi toarta supraînălţată prevăzută cu şănţuiri longitudinale pe ambele părţi. Фидельский 2002. Nemeti. Ceştile cenuşii cu toarta supraînălţată (= cănile bitronconice). 79-91. pl.n. Nemeti 1982. XXVI). la Histria apar în nivelul arhaic I. 8/5. (Чеботаренко 1969. precum şi după faptul că în toate cazurile diametrul maxim depăşeşte înălţimea. Šutnivcy). Idem 1987. fundul în general uşor pro- filat.n. Moscalu în varianta 6/a a cănilor bitronconice. de la Slobozia (Buzdugan 1968. Duşek 1971. Ryc. al aşezării de la Ciobruciu din bazinul Nistrului Inferior (Никулицэ. fig. din punctul de vedere al arhitectonicii. 87-88. 7. 55. lucrate la roată. O aşa desemnare a cănilor de la Curteni vine în deplină concordanţă cu analogiile indicate de C. 100-104). Фидельский 2004. 5/1). puţin concav şi toarta supraînălţată prevăzută cu şănţuire longitudinală (Iconomu 1979. Abb. 28/5. Astfel.

Буйских 2006.n. рис. Începând cu mijlocul sec. Smirnova. Крапiвiна 2007. Activitatea atelierelor de olărie din zona Berezani-Olbia. prevăzute cu toarta supraînălţată. 34). depistată în complexele închise din nivele arhaice de la Olbia şi Berezani. Niprului şi a Nistrului Mijlociu.e. în a doua jumătate a secolului al VI î. 130-137. conform opiniei acceptate de majoritatea cerce- tătorilor.n. cu atât mai mult cu cât vasele din arealul grupului podolian de vest au paralele atât la Olbia şi Berezani. pot fi indicate atât cănile cu toarta supraînălţată. VI-IV î. Funcţionarea ate- lierelor de producere a ceramicii cenuşii lucrate la roată atât în aşezarea de la Berezani. prin intermediul primilor colonişti greci (Smirnova 1998. este puţin probabil ca acestea să provină dintr-un singur cen- tru de producere. corpul profilat accentuat în formă de S. natura degresanţilor prezenţi în pasta de modelare.e. începe în al treilea sfert al sec.e. deopotrivă cu cănile importate din coloniile greceşti. 3) în majoritatea cazu- rilor erau produse în atelierele locale. (Крапiвiна 2007. cât şi a celei lucrate la roată. preluate.e. de unde s-au răspândit pe coasta nord-vestică a Mării Negre. sunt de origine greacă. precum şi din aşezările horei – Bejkuš. cât şi în cea următoare. 3/3.. Alexandrescu 1977. nota 29. din aria sud-tracică. 27/5-6.n. cu două părţi distinc- 106 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . până la Olbia.e. atât în perioada arhaică.n. în special. ele sunt deja reproduse de atelierele lo- cale histriene. cât şi la Histria. fig. рис. 32-33). ţinând cont de particularităţile morfologice ale fiecărui exemplar în parte. după prototipuri greceşti – eoliene. 4. 98-99. 98. a dus la răspândirea ceramicii cenuşii lucrate la roată în mediul barbar din zonele Bugului. 71-72. Conform investigaţiilor efectuate de E. după cum s-a subliniat mai sus. unele dintre ele să fie lucrate de traci şi geto-daci (Moscalu 1983. cât şi la Olbia. totodată acceptându-se că. corin- thiene şi rhodo-ioniene şi doar unele exemplare puteau fi de import (Крапивина 1987. 5/2..n. Cupele cenuşii cu corpul bitronconic şi marginea răsfrântă spre exterior. Ca prototip pentru cănile lucrate la roată. Bol΄šaja Černomorka II (Крапивина 1987. Kaborga I. care. IV î. conform cercetărilor recente. eventual. Буйских 2006. În ceea ce priveşte originea cănilor lucrate la roată din zona de nord-est a spa- ţiului carpato-dunărean. 75. cu fundul inelar sau profilat îngroşat. 15/ 17). după cum presupune G. VI î. 100-104). fig. în aşezările de la Trinca şi Dolinjany se utilizau atât la producerea ceramicii fine modelate cu mâna. precum şi în mediile cul- turale nord. Крапiвiна 2007. lucrate la roată (=căni bitronconice) în cadrul ceramicii de uz curent din zona nord-pontică. să fie adoptate de unele ateliere tracice şi să se răspândească în Valahia.n. În sprijinul acestei ipoteze pot fi invocate caracteristicile tehnologice proprii acestora. Moscalu. cănile bi- tronconice larg răspândite în necropolele şi aşezările traco-getice datate în sec.e. ca ulterior. 117.şi sud-tracice. 32).OLEG LEVIŢKI Anatoliei. VI î. În acelaşi timp nu se poate exclude complet nici posi- bilitatea că acestea nu reprezintă un import direct şi că ele erau produse în cadrul aşezărilor hallstattiene târzii conform procedeelor de confecţionare a ceramicii la roată. în secolul V î. Muntenia şi Moldova – la Curteni (Alexandrescu 1972. 101-102. şi mai ales începând din sec.

таб. VI . pl. 190. рис. (Бессонова. buza puţin evazată. pl. Скорый 2001. în repertoriul ce- ramicii lucrate la roată hallstattiene târzii/scitice timpurii sunt mai rar întâlnite. unde la confecţionarea ceramicii lucrate la roată şi a celei modelate cu mâna erau utilizaţi degresanţi de aceeaşi natură – nisipul şi microprundişurile. Iconomu 1979. În această ordine de idei. datată în al doilea sfert. datată în ultima treime a sec.n. VI-V î. 10/4d. (Никулицэ 1987. deosebite de cănile deja discutate. pl. sunt cunoscute în aşezarea hallstattiană târzie de la Curteni (Iconomu 1978-1979. Смирнова 1985. atribuite sec. Vasele prevăzute cu toartă având secţiunea rotundă.e. рис. Fragmentul de toartă în formă de bară cu secţiunea rotundă (lungimea 9. da- tată în secolul VIII . originea locală (hallstattiană) a cănilor lucrate la roată. рис. 10/1 şi 6/ 4).mijlocul secolului VII î. 92). pl.e. XII/ 17). 8.17). considerate ca provenind de la căni. XXVII/4. cât şi cănile zvelte cu profilul în formă de S având umărul proeminent. Шовкопляс 1952. XXVIII/6). 1/8. IV-III î. 215. Secţiune rotundă au toartele supraînălţate ale cănilor bitroncinice din situl de la Butuceni. fundul plat şi toarta supraînălţată de tipul celei depistate în T. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” te. în baza celor menţionate. relevă prezenţa în aşezare a unor vase cu toarte înalte. 9. Vase dotate cu toarte simple sau bifide. 162. X/7. 216.4 cm) lucrat din pastă fină cu paiete de mică şi nisip mi- nuţios cernut în compoziţie. precum şi ale cănilor cu corpul bombat şi gâtul mai mult sau mai puţin înalt. barele căreia au secţiunea circulară. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 107 . separate printr-o carenă pronunţată atestate în cadrul ceramicii modelate cu mâna din orizontul hallstattian târziu al aşezării de care ne preocupăm aici (vezi mai sus). 7/5. 53/15. deosebit de semnificativă este situaţia atestată în aşezarea de la Curteni. VIII din necropola Trinca „Drumul Feteştilor” (Leviţki 2006. Astfel. 53). În cadrul ceramicii lucrate la roată din această aşezare este atestat şi un fragment de toată bifidă. XXVII/6. IX/ 24a). рис.(Ibidem 231). 82. utilizate de comunităţile grupului podolian de vest/podolo-moldav. şi unde pe lângă cănile bitronconice lucrate la roată există şi exemplare morfologic apropiate celor modelate cu mâna (vezi Iconomu 1978-1979. XIII/1. 75. în stadiul actual de cer- cetare. 39/10) şi din necropola de la Iwachnowiec (Sulimirski 1936. fiecare bară fiind circu- lară în secţiune. fig. V î. T. care au paralele în complexele ceramice din mediul cultural precedent – Černyj Les târziu din zona Nistrului de Mijloc (Смирнова 1984. T.n. 49. datată în sec. (Teodor 1981.n. toartele cu secţiunea rotundă. de culoare neagră. 2/1. prezente în repertoriul ceramicii locale lucrate la roată din aşezarea Huşi-Corni. рис. XXVI şi pl. 7.e.e. 191). I/1-2).n. Крушельницька 1998.primul sfert al sec.e. XIII/8). 99/8. eventual mijlocul secolului VI – primul sfert a secolului V î.n. aparţinând unui vas de formă incertă (Iconomu 1978-1979. cât şi în cetăţuia scitică timpurie Motronin din zona de silvostepă a Ucrainei. cu suprafaţa lustruită de culoare cenuşie deschisă. 109. În acelaşi timp putem presupune că asemenea secţiune aveau torţile cănii înalte (ulciorului) din aşezarea de tip podolian de vest de la Ivane Puste (Ганiна 1965. fig. (Laszlo 1995. 6/2. precum şi în necropola hallstattiană de la Stoicani din partea de sud a spaţiului dintre Carpaţi şi Prut (Petrescu-Dîmboviţa 1953.7 cm şi diametrul – circa 1. 13. 11. 9). poate fi acceptată. În spaţiul est-carpatic. sunt prezente atât în aşezarea hallstattiană târzie Nitra-Ivanka din mediul cultural Vekerzug (Romsauer 1993. XXVIII/2).

Dolj) (Zira et al. Astfel. Călăraşi). fig.primul sfert al sec. de la sfârşitul sec. (Moscalu 1983. de la Huşi-Corni din spaţiul carpato-prutean (Teodor 1981.e. 2/4. 72. La Histria.n. V î. datate la mijlocul sec. 374. pl. datate în a doua jumătate a sec. Alexandrescu 1978. (Moscalu 1983.OLEG LEVIŢKI În acest context ţinem să accentuăm că toartele cu secţiunea rotundă simple sau bifide sunt mult mai frecvente pe vasele lucrate la roată din aria sud-tracică. IV î. precum şi a unui vas cu două toarte supraînălţate din aşezarea Prundu „La Stână”. cu secţiune rotundă. 1993. ceştilor tronconice şi ale cănilor bitronconice din nivelul inferior al aşezării getice fortificate „Cetatea Jidovilor” de la Coţofenii din Dos (jud. pl.e. 129. (Sîrbu et al. 166.n.e. precum şi unele dintre castroanele înalte din aşezarea Alexandria „La Vii”. LXX/3. 10. LXXIII/1). 53). depistate în necro- pola tumulară. 131). atribuită sfârşitului sec. ornamentate pe gât cu două perechi de caneluri ori- zontale (Alexandrescu 1966. secţiune rotundă au părţile toartelor bifide ale unei oinohoi orna- mentate cu caneluri orizontale pe gât din perioada arhaică (Dumitriu 1966. Secţiune rotundă au şi toartele orizontale ale castroanelor din cadrul ceramicii locale lucrate la roată din aşezarea secolelor IV-III î. 109. Methym- na (Lesbos). 255. mijlocul rotunjit şi toarta supraînălţată din tumulii nr. Tot aici. pl. sau sfârşitul sec.e. 97.e. IV î. 36/4.n. 150. 85. V î. Oprea 1995. (Moscalu 1983. atribuită sec. lipite (Sîrbu. V î. pl. 14). 183). 122. fig. 16 şi 17 din necropola de la Duvanli (Basova Moghila).e. uneori supraînălţate (Preda 1959. 102. Devetaşcata Peştera (Lovec). 124. III î. 22/667).n.n.e. 102. 22/ 665) sau cu trei grupe de caneluri duble amplasate sub margine. pl. (Alexandrescu 1978. VI-V î. 86. 9/7). V .n. secţiune rotundă au păr- ţile toartelor bifide. greceşti de provenienţă. Alexandrescu cană.e. De asemenea. pe gât şi pe corp (Alexandrescu 1972. considerate de tradiţie greacă. (Zira et al.începutul sec.n. 117. IV . (mijlocul sec. 104. atribuită celei de a doua jumătăţi a sec. Teleorman). Din aşezarea getică din zona Pietroiu-Gîldău (jud. pe care o datează în secolul VI î. datate la mijlocul sec. cu toarte supraînălţate rotunde în secţiune sunt dotate cănile bitronconice din aşezarea de la Cernica (Никулицэ 1987.a doua jumătate a sec.n. atribuită sec. 1996.) provine şi un fragment de toartă formată din trei vergele. 35/1-3. fig. 127. 6/5-6).n. mai menţionăm că cu toarte rotunde în secţiune erau prevăzute şi bolu- rile cenuşii de mici dimensiuni de la Işelniţa. unde toartele laterale erau prinse de pereţii vasului în poziţie oblică. LXXIV/6). 60/ 443). IV î.n.. 36/3). Alexandrescu 1978. 258. 108 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . depistate împreună cu ceramică de import cu firnis roşu şi negru. pl. fig. 121/8).e. (Moscalu 1983. fig. 1993.n.11). fig. care datează din ulti- mul sfert al sec. XCV/5). VII-VI î.n.. pl. Fig.e. a unei căni bitronconice cu marginea superioară evazată şi cu fundul inelar de la Fântânele (jud. IV-III î. desemnată de P. 22/659). 129.e. a cănilor cu fundul inelar mult mai înalt. 35/4. precum şi ale cănilor înalte de cu- loare cărămizie şi cafenie.e. (Moscalu 1983.n. 102.e. 137. IV . fig. XVII/14). paralelă cu pereţii. puţin supraînălţate ale ceştilor evazate.primei pătrimi a sec. fig. V . Mai menţionăm că din tumulul XVII al aceleiaşi necropole provine şi o amforă de culoare cenuşie închisă prevăzută cu toarte cu secţiunea circulară (Alexandrescu 1966. a unei amfore lucrate din pastă roşie de la Mezek din spaţiul sud-balcanic. XXII/6. III î.

castronul din mor- mântul nr. ates- tate la Zimnicea.mijlocul sec. 14). 1996. 55.primul sfert al sec. 9).n. 115/10. VI . (Георгиева. margine evazată prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioară.e.e. precum şi de la sud de Balcani). IV-III î. 103-104.n. 120. fig. Бъчаров 1994. fig. 82-83. au: pitoii de dimensiuni considerabile depistate în straturile din perioada arhaică (Ale- xandrescu 1978.n de la Beidaud (Simion 2003. cel scitic din zona de silvostepă a Ucrainei. 33/2. 374. 118. 4. 8/3. fig. altul – maronie. regiunea Transcarpatică a Ucrainei. în perioada hallstatti- ană târzie . (Alexandrescu 1977. Slovacia de sud-est şi România de nord-vest) şi. Moscalu 1983.e. putem constata că în repertoriul mor- fologic al ceramicii lucrate la roată din aşezarea de la Trinca exista şi unul dintre tipurile de vase numite prevăzute cu toarte simple – căni înalte sau ulcioare. VI . Vase cu o aşa trăsătură specifică – prezenţa unei sau a două şănţuiri pe exteriorul marginii. 5/13.n. 100-101. Recipientele cu marginea evazată prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioa- ră. 11/1. XXXVI/3).). 17). De asemenea rotunde în secţiune sunt şi torţile dispuse vertical ale fructierelor (lecanelor) de la Olbia. 118. fig.n. chiupul din aşezarea Căscioarele-Că- tălău (Sîrbu et al. simple sau bifide. teritoriile de la nord şi sud de Dunăre. Grojdibod. (Moscalu 1983. 61/2). 5/11). VI-V î. pl. constatăm că acestea. acoperite cu angobă şi calitativ lustruite în cadrul ceramicii lu- crate la roată hallstattiene târzii/scitice timpurii din mediul cultural nord-tracic (bazinul Nistrului de Mijloc. Ungaria de nord- est. 4/5). 5). Fântânele.e. 15. castroane sau fructiere (lecane). datat cu sec. care apar aici nu mai devreme de jumă- tatea a doua a sec.) (Крапiвiна 2007. realizate din pastă fină cu paiete de mică în structură.e. Lăceni.n. configuraţia şi dimensiunile căruia exclud apartenenţa lui la boluri. 7/3).1961.Latène timpurie erau răspândite numai în aria sud-tracică (jumăta- tea sudică a Olteniei. 72. 1996. XCV/4. pl. 2/16. 1996. Revenind la fragmentul de toartă în formă de bară cu secţiunea rotundă din aşezarea examinată. unul de culoare cenuşie. amfora de culoare cenuşie de la Dolno Sahrane de la începutul sec IV î. craterul şi castronul din aşezarea Căscioarele-Şiviţa Hotaru- lui (Sîrbu et al. fig. fig. chiupurile de tip I. nota 48. continuând să existe şi pe întreaga durată a secolului următor (Крапiвiна 2007.. 137. Ornamentate în aşa mod sunt: lecana şi ulcioarele din orizontul sec. IV î. LXVII-LXVIII).n. respectiv. 286) sau cu prima jumătate a sec. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” Continuând discuţia privitor la toartele cu secţiunea rotundă. vasul cu gura trompetiformă şi castronul adânc din aşezarea Prundu „La Stână” (Sîrbu et al. nu ne sunt cunoscute. IV î. рис. sunt caracteristice pentru ulcioa- rele de mai multe tipuri caracteristice pentru complexele din perioada arhaică (a doua jumătate a sec.n. Mizia etc.e. таб. 93-95. care reprezintă forme autohtone lucrate la roată de traci în sec. V î. fig. cu referinţă la Olbia.e. fig. craterul din nivelul III arhaic.n.e. considerat import din STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 109 . IV î. La Histria. 122. (Moscalu 1983. (Mitrea et al. pelica din mormântul 4 din cimitirul getic de la Satu Nou (Alexandres- cu 1972.e. IV-III î. 93. fig. 34 din necropola de la Profesor Iširkovo din nord-estul Bulgariei. 123/5) – aşezări datate în sec. рис. 41/5). 40. da- tată la sfârşitul sec. amfora depistată izolat în necropola getică de la Zimnicea (Alexandrescu 1977. VI î.

Pentru relevarea specificului ceramicii lucrate la roată din aşezarea examina- tă. în particular. precum şi din aşezările chorei – Bejkuš.n. putem presupune că la Trinca. asemenea celor din majoritatea aşezărilor vest-podoliene cercetate. рис. Recapitulând cele menţionate referitor la recipientele cu marginea evazată prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioară şi ţinând cont de faptul că în secţiu- nea IV.OLEG LEVIŢKI Chios (Alexandrescu 1972. 74. de tradiţie atică din necropola tumulară – tumulul XLI. 47. рис. cu precădere. рис. cratere (Крапивина 1987. populat de comunităţile gru- pului vest-podolian (Смирнова 1990. 7/1).n. 122. materialele din aşezarea de la Dolinjany – cel mai extensiv cercetat 110 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . рис. 331-344.n. Totodată. Крушельницкая 1990a. V . рис. ornamentarea părţii exterioare a marginii evazate prin una sau două şănţuiri este caracteristică pentru ulcioarele de tipurile I-III (Крапивина 1987. IV şi nr.începutul sec. lucrate la roată în atelierele locale din zona nord-pontică. *** Analiza efectuată demonstrează că locuinţele şi materialele arheologice de- pistate în cadrul Secţiunilor nr. precum şi culturii scitice timpurii din zona de silvostepă din dreapta Niprului. fig. 1/4) şi vasul de tip myké. Kaborga I. Крапiвiна 2007. 105-108. au paralele în complexele de habitat din perioada hallstattiană târzie/ scitică timpurie din teritoriile învecinate nemijlocit Podişului Moldovei de Nord: bazinul Nistrului de Mijloc şi Depresiunea Rădăuţi. 12/4). atestă şi anumite particularităţi ca- racteristice doar acestui complex ceramic. 115. Ignat 2006) Comunitatea hallstattiană târzie de la Trinca. fig. IV î. Ignat 2000. 23. 103) şi farfurii (Крапивина 1987.e.e. din fragmente a fost reconstituită partea mijlocie a unui ulcior (?). Крапiвiна 2007. atribuite secolelor VI-V î. raportul procentual dintre care fiind net în favoarea primei. formă care la Athena se producea la sfârşitul sec. 151-157 sau podolian-moldav (Ignat 1976. în general. de la Nadlimanskoe III din bazinul Nistrului de Jos (Охотников 1990. 28/7. 72-73. în general. utiliza două categorii de ceramică – modelată cu mâna şi lucrată la roată. 24-31. se vor invoca.e. şi cea hall- stattiană târzie/scitică timpurie.începutul sec. străchinile larg deschise de tipul III (Крапивина 1987. 26/2). 5/7). cât şi pentru mediul cultural nord-tracic din perioada hallstattiană târzie. depistate în complexele închise din nivele arhaice de la Olbia şi Be- rezani. în uz erau şi astfel de vase. n. 25/14). cu o aşa trăsătură specifică – prezenţa unei sau a două şănţuiri pe exteriorul marginii. fructiere (lecane) (Крапiвiна 2007. 107.105). 76. Bol΄šaja Černomorka II. nota 14. În cadrul ceramicii de uz curent. Caracteristicile tehnologice şi tipurile morfologice ale ceramicii lucrate la roata olarului de la Trinca sunt proprii atât veselei grupului podolian de vest. oenochoe (Крапивина 1987. V din aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. VI . faţă de aspectul ceramicii similare a grupului podolian de vest. Un ul- cior de culoare roşie care are partea exterioară a marginii evazate ornamentată cu o şănţuire este atestat şi în aşezarea de la sfârşitul sec. 78. analiza comparativă a ceramicii din categoria examinată de la Trinca şi a veselei grupului podolian de vest/podolo-moldav. 77). V î. (Alexandrescu 1972.

de mică. sporadic şi în asociere cu nisipul minuţios cernut. atestate la Trinca. care conţin şi ceramică lucrată la roata olarului.n. Apartenenţa complexelor evidenţiate în secţiunile IV şi V din aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. În acelaşi timp. 53.e. Vasele de tip Kruglik şi cănile bitronconice cu toarta supraînălţată atât din punct de vedere tehnologic. Smir- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 111 . predomină vasele de tip Kruglik (Smirnova 1988. unde predomină fragmentele de vase mari. În situaţia dată. 50.începutul secolului V î. Ceramica cenuşie lucrată la roată din nivelul hallstattian târziu din aşezarea de la Trinca. în calitate de degresant. unde în baza importurilor greceşti şi a altor piese precis datate în prezent această categorie de ceramică se atribuite perioadei cu- prinse între ultima treime sau ultimul sfert al secolului VII . cât şi morfologic sunt similare celor atestate în ca- drul grupului podolian de vest. importurile greceşti etc. iar în mediul podolian de vest lipsesc vasele cu toarte simple (sau bifide) cu secţiunea rotundă şi vasele cu marginea evazată pre- văzută cu o şănţuire pe partea exterioară. În acelaşi timp. s-a folosit o gamă mai largă de adaosuri – nisipul fin. situ- aţie similară fiind identificată şi la Trinca. 31-32). precum şi în alte aşezări din grupul podolian de vest. particule albicioase strălucitoare sau mate. în una dintre publicaţiile referitoare la aşezarea de la Dolinjany se men- ţionează că ponderea ceramicii lucrate la roata olarului constituie circa 5-7% (Смирнова 1978. Astfel. (Смирнова 1993. În cadrul acestei categorii la Dolinjany.începutul sau prima jumătate a secolului VI î. – lipsesc.3 cm. 33). CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” sit din cadrul acestui grup şi referitor la care există anumite estimări privind la raporturile cantitative dintre categoriile tehnologice şi dintre tipurile morfologi- ce în cadrul acestora. în ca- drul perioadei de funcţionare a acestora în limitele cronologice ale grupului podo- lian de vest – mijlocul secolului VII . morfologic şi de ornamentare a ceramicii modelate cu mâna). a fost confecţionată conform unei tehnologii similare celei utilizate de către comunităţile grupului podolian de vest. este dificil de realizat. 32). grosimea pereţilor cărora ajunge până la 1. 422) în condiţiile când indicii cronologici cu o circulaţie determinată – piesele din diferite categorii datate sigur. pentru majoritatea vaselor. micro- prundişuri. Смирнова 1999. la grupul po- dolian de vest/podolo-moldav. proporţie mult apropiată celei atestate în aşezarea de la Trinca. Examinarea comparativă a tipurilor de vase atestate în cadrul ceramicii lucra- te la roată din aşezarea de la Trinca şi a celor cunoscute în prezent la grupul po- dolian de vest şi podolo-moldav demonstrează că în ambele loturi sunt prezente vasele de tip Kruglik şi cănile bitronconice cu toarta supraînălţată. deosebirea constând în faptul că aici. aspectul tehnologic. existenţa cărora în obiectivele vest-podoliene se presupune (Smirnova 1998. este demonstrată univoc de analiza multilaterală a tuturor parametrilor acestora (tipul şi particularităţile constructive al locuinţelor. prezentată într-un studiu mai amplu (Leviţki 2009). concretizarea momentului apariţiei ceramicii lucrate la roată în complexele de la Trinca. la Trinca lipsesc (?) străchinile. 111. pentru stabilirea cadrului cronologic al acestei categorii de vestigii pot fi invocate doar particularităţile tipurilor morfologice identificate.1-1.e.n (Смирнова 2004.

e.primul sfert al sec. (Iconomu 1978-1979.n. După cum s-a remarcat. Toartele cu secţiunea rotundă în aşezarea hallstattiană târzie de la Curteni sunt cunoscute deja în al doilea sfert..primul sfert al sec. VII î. nu ne sunt cu- noscute. VI î.n. începe la mijlocul sec.e. datate la începutul sec. odată cu răspândirea ei în zona Nistrului de Mijloc.e.începutul sec. (Ганiна 1965. 82-83. Toartele cu secţiunea rotundă simple sau bifide reprezintă o caracteris- tică specifică a ceramicii greceşti (Moscalu 1983.n. Vasele cu toarte simple (sau bifide) cu secţiunea rotundă şi vasele cu marginea evazată prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioară de tipul celor atestate la Trin- ca. (Смирнова 2004. nu s-au soldat cu rezultatele scon- tate. Teleorman) chiupurile ornamentate în aşa mod apar după 350 î. Скорый 2001. 53/15.începutul sec. 95). 23. рис. (Бессонова. 82. atunci plasarea limitei cronologice superioare a acesteia în cadrul sec. V î. în polisul Histria. sau şi la începutul secolu- lui următor.n. 110). iar în cetăţuia scitică timpurie de la Motronin în perioada cuprinsă între ultima treime a sec. În acelaşi timp. La nord de Dunăre (jud.e. în mediul cultural nord-tracic şi scitic timpuriu. V î. V î.e. 112 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . VI .e. VI .n. prevăzută cu o şănţuire pe partea exterioară. 231). corinthiene şi rhodo-ioniene. după prototipuri greceşti – eoliene. 12/4). eventual mijlocul sec.e. în lipsa importurilor greceşti. рис. În bazinul Nistrului de Jos cunoaştem doar un singur ulcior cu o astfel de ornamentare a părţii exterioare a marginii evazate din aşezarea de la sfârşitul sec. nu este exclus că toartele cu o astfel de secţiune existau şi în cadrul aşezării de tip podoli- an de vest de la Ivane Puste. 17). de unde această categorie de ceramica s-a răspândit în mediile barbare nord tracic şi scitic timpuriu. 5).e. 94). Recapitulând cele menţionate referitor la particularităţile morfologice şi stilis- tice ale ceramicii lucrate la roată. în al treilea sfert a sec. 423). 11/1.e. Funcţionarea atelierelor de producere a ceramicii cenuşii lucrate la roată. VI î. limita cronologică superioară a căreia se plasează la sfârşitul sec.n.n. În aria sud-tracică vasele cu aşa trăsătură specifică sunt răspândite înce- pând cu secolele VI-V î. 29-32).OLEG LEVIŢKI nova 1998. 122). (Moscalu 1983. 4. – a doua jumătate a sec.e. 105. similare celor prezente în aşezările de la Ivane Puste şi Dolinjany este dificil de stabilit.n. în baza cărora ar fi fost posibilă precizarea limitelor în care aceasta a fost în uz la Trinca. pentru aceasta fiind necesare noi cercetări de teren.n.n.. iar la Berezani şi la Olbia.. admiţându-se totodată că unele importuri de ceramică greacă datează şi de la începutul secolului V î. după cum reiese din analogiile prezentate în compartimentul respectiv. VI . după modele eoliene. Vasele cu marginea evazată. cum s-a menţionat. VI î. în re- pertoriul ceramicii lucrate la roată hallstattiene târzii/scitice timpurii sunt mai rar întâlnite. VI . V î.. de la Nadlimanskoe III (Охотников1990.e. menţionăm că dacă privitor la momentul apariţiei ceramicii lucrate la roată la Trinca.e.n. fig. V î. iar şănţuirea marginii exterioare a vaselor este considerată de inspiraţie greacă (Moscalu 1983. incertitudini nu există (fapt adeverit şi de aspectul arhaic al ceramicii modelate cu mâna – vezi Leviţki 2009). 109.n – Beidaud (Dobrogea) (Simion 2003. constatăm că încercările de a evidenţia printre acestea indicii cu valoare cronologică.

Alaiba. Republica Moldova. Slovenska Archeologia XIX. Przeglad Archeologiczny IV. La céramique d’époque archaïque et classique (VII-IV s. Iconomu. vol. I. Leviţki. Alexandrescu. I. Bucureşti. I. 2005. 1983. 1999. Rola sigynnov Herodota w srodowisku kulturowym wczesnej epoki żela- za na Niżnie Wegierskiej. N. Dumitriu. Cercetări istorice IX-X. Bucureşti. Preda. O. raionul Edineţ.N. Târgovişte. Satu Mare. Piese din categoria ceramicii tehnice depistate în aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. Alexandrescu. 1972. 113-137. Dacia N..S. I. In: Interferenţe cultural-cronolo- gice în spaţiul nord-pontic. S. E. 213-274. Leviţki. Săpături 1955- 1960. Les modéles grecs de la ceramique thrace tournee. Leviţki. C. 2006. 167-212. 121-148. 1995. P. Tyra- geţia XIV. VII-V a. 1977. Săpăturile de la Bîrseşti (r.. Das Späthallstattzeitliche Gräberfeld von Sanislău. O. O.S. Warszawa-Krakow. Săpăturile 1955-1961. Carpica I. campania 1996. O. 5-30. XXI. 161-218. V (în curs de apariţie). Necropola tumulară hallstattiană tâtzie Trinca „Drumul Feteştilor”. Şantierul arheologic Trinca. Republica Moldova. Revista Arheologică S. Leviţki. 2009. Şantierul arheologic Trinca. P. 1978-1979. M. 2003. Un groupe de céramique fabriquée à Istros. Necropolele tumulare din zona Rădăuţi în cadrul lumii traco-getice (sec. 1985. Leviţki. Necropola getică de la Slobozia. r-nul Edineţ. SAA II. 2007.. R. I. 1978. 282-288. Buzdugan. O. 1966. 1961. Raport asupra investigaţiilor arheologice efectuate în anii 1997-1998. 2008. Nemeti. Bucureşti.. O. Leviţki. 1997. MCA VII. 2000. 17-116. Cercetările arheologice din locuirea hallstattiană tîrzie de la Curteni-Vas- lui. Complexe hallstattiene târzii cu ceramică lucrată la roata olarului din aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. 1-2. Un nouveau groupe culturel du hallstatt tardif sur le territoire de la Roumanie. 1966. Dusek. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” Bibliografie Alexandrescu. 1-2. Uşurelu. 178-235. In: CAANT III. 29-35. Despre unele piese de inventar din epoca bronzului depistate în aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. Bucureşti. M. 1968. vol. III. 231-235. Laszlo. Studii şi comunicări 2. Chochorowski. XXIII. 1982. 1971. 1. 2006. 138-154. 87-102. A. XVI. Bucureşti. C. 79-93. Necropola tumulară. Cimitirul geto- dacic I. Morintz. Borziac. 331-344. Dacia N. Dacia N. Ceramica traco-getică.S. 422-459. O. C. Revista Arheologică S. Necropola hallstattiană de la Sanislău. Revista Arheologică S. O.S.N. 77-94. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 113 . 171-182. M. 1995.). C. în epoca arhaică.).. In: CAANT II.. 1979. Anghelescu. Découvertes récentes dans l΄établissement hallstattien tardif de Curteni (dép. Moscalu. 19-131. E. Moldova. SAA VII. Coban. reg. O. judeţul Edineţ. P. Bubulici.. In: Histria II. Iaşi. Mitrea. Săpăturile de salvare de la Satu-Nou. 115-144. Leviţki. Gh. Noi materiale paleolitice de la aşezarea Trinca-Izvorul lui Luca. Suceava V. Chişinău.V. 113-131. V. S. B. In: CAANT II. Bucureşti. 1961. Ignat. Bucureşti. Slovensko v mladšej dobe halstatskej. Investigaţiile arheologice de la Trinca. Bucureşti. Ignat. P. Nemeti. Chochorowski. O. 1959. 1978. Nivelul de locuire din paleoliticul superior de la aşezarea pluristrati- grafică Trinca-Izvorul lui Luca. Borziac. Alexandrescu.N. Leviţki. MCA VI. I. O. campania 1995. la Trinca – Izvorul lui Luca. M. Cartierul de locuit din zona de vest a cetăţii. de Vaslui). Vrancea. 1987. Charakteristik der Funde. Leviţki. Leviţki. 28-53. In: CAANT I. La nécropole de Stoicani et quelques aspects du problème „thraco-cimmerien”..Ch. In: Interferenţe cultural-cronologice în spaţiul nord-pontic. Galaţi). R. In: Histria II.. 1972. 247-278. 1982. Chişinău. Ignat. 2003. Dacia N. XXVI. In: Histria IV. 107-140. Iconomu. 133-294. Necropola tumulară hallstattiană de la Volovăţ – Dealul Burlei. Piese de metal din aşezarea Trinca „Izvorul lui Luca”. 1997. Haheu . IV. Die Vekerzug-Kultur. Leviţki.

79-98..е.А.I d. 1998. 1986.э.. Lwow Teodor. La station getique fortifiee de «Cetatea Jidovilor» (Coţofenii din Jos..П.. 118-119. 1953. Vulpe. Scytowe na zachodniem Podolu. Simion G. Romsauer. 75-111.А.Ф.В. N. E. Крапивина. Cercetări arheologice şi interpretări istorice privind sec. А. конец II тысячелетия до н. vol I.П. Contribution à la connaissance des débuts de la culture géto-da- cique dans la zone subcarpatique Vîlcea-Argeş (La nécropole tumulaire de Tigveni). Sulimirski. V. Москва. C. 1972.).: Археологiчнi дослiдження в Украïнi 2003- 2004 рр. В. Ковпаненко. О. A. 1936. A. Расписная керамика архаического времени из античных поселений Нижнего Побужья и Поднепровья как источник для изучения торговых и культурных связей. P. В сб. Л.Ф. SCIVA 1. С.Д. S. 1994. Gh. 169-187. Крапiвiна.. Гуцал.. В.э. VII-V î. Залiсся. до н.. В.В. Мотронинское городище скифской эпохи. Aşezarea geto-dacică de la Huşi-Corni. N. Дослидження курганiв скiфського часу у Середнь- ому Поднiстров’i. P. В. XXXVII.OLEG LEVIŢKI Petrescu-Dîmboviţa. Brăila. Gh. Киев.e. XVI.. до н. Поселення ранньоскiфськой доби поблизу с. Гуцал. Sîrbu. Мегей. 74-75. 2003. С. Археологiя 19. Cislo I. Бъчаров. Vulpe. In: G. 1987. Киïв-Чигирин. Буйских. Скорый. P. В сб.: Археология Венгрии.. вып.Ф. Серая керамика как этнопоказатель греческого населения Нижнего По- бужья в VI-I вв. 2007. 1993. 29-57. Safta. Мегей. Hr. 2006.. 1995. V.П.Т. Thraco-Dacica II. Aşezări din zona Căscioarele-Greaca-Prundu – mileniile I î. Простая столовая керамика. 1998. Гуцал.. Memoria Antiqvitatis II. В сб. E. Preistorie şi protoistorie.э. 1984. 79-157.: Культура населения Ольвии и её округи в архаическое время.С. 182-213... S. Поселення скiфського часу у селi Iване-Пусте. В сб. vol. Бессонова. Cimitirul hallstattian de la Stoicani. А.. 2007. Săpăturile de la Alexandria. M. Силистра. Alexandrescu. Сiроглиняна керамiка Ольвiї VI-V ст. 1970. Результати дослiджень курганiв скiфського часу бiля с. . Zirra. 114 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 68-79. В. В. 71-79. Aşezarea getică din zona Pietroiu-Gîldău. V. АСГЭ 27. Матерiали Мiжнародноï науковоï конференцiï (16-19 травня 2007 р. Conovici... 1986. Скорый.Ф.. 90-92. Гуцал. Hr. Бессонова. Шутнiвецькi кургани. 2003. Tulcea. Trohani. 1965. 157-213. Копейкина. Симферополь-Керчь. G. Киев-Кра- ков. 2001. С. Dacia N. 1993... 1989. de Dolj). P. В сб. 5-39.А. V. Киïв. Мегей.Д. Sîrbu. Ганина. Pandrea. Г. В..n. I. Popescu. Gâţă. Niculescu. Могилов. Археология 1. 169-195. E. Археологiя 47.. Георгиева.: Боспорские исследования. В. В сб. Slovenska Archeologia XLI. О. 106-117. Киев. 27-47. 23-37. Киïв. Damian.. Гуцал.: Археологiчнi вiдкриття в Украiнi 1997-1998 рр. О. 1996.. Йерем. 2005. A.I тысячелетие н. Киïв.А. judeţul Călăraşi (I). 1959. С. В сб. Preda. 98-106. Скифский период в восточной Венгрии. 49. 251-263. Aşezarea hallstattiană de la Beidaud – Tulcea. Nove naslezy Vekerzugskej skupiny z Nitry. А.Д. Кургани ранньоскiфськоï доби бiля села Колодiïвка на середньому Днiстрi.. Памятники скифской эпохи Днепров- ского лесостепного Правобережья (Киево-Черкасский регион). Тракийски некропол при село Професор Иширково Силис- тренско. Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos XIII-XIV.: Раннiй залiзний вiк Евразiï: до 100-рiччя вiд нарощдення Олексiя Iвановича Тереножкiна.Б. XI. Могилов. V. С. Alexandrescu.: Археологiчнi вiдкриття в Украïнi 2001-2002 рр. Gheorghe. în spaţiul Car- pato-Dunărean. Р. Ганiна.В. Zirra.С.. 123-146. О. Culturi antice în zona gurilor Dunării.S... И. Э.Д.А. . А. Simion. In: Cercetări Arheologice pri- vind Istoria Veche a Republicii Populare Române. Dacia.S. 1981. Oprea. T. Теклiвка на Подiллi... Din nou despre ceramica cenuşie lucrată la roată descoperită în siturile sciti- ce timpurii din zona Nistrului Mijlociu. MCA VI.. dep. Гуцал.. Гуцал. Smirnova. 62-64.

По материалам Западно-Украинской экспедиции.А.э.: Археология Прикарпатья.V в. 157-162. РА 2. И. Новый палеолитический памятник типа Гординешть I на северо-западе Молдовы. 1994. Смирнова. АСГЭ 19.пер- вой половине I тысячелетия до н.. В сб. И. vol. 50-63. Попович.А. Chişinău-Vadul lui Vodă 6-11 September 2004.э.И. Г. 71-89. Охотников. 43-60. Стародавне населення Прикарпаття i Волинi за доби раннього залiза. 1990. Proceedings of Ninth International Congress of Thracology.И. И. Раскопки курганов у сел Круглик и Долиняны на Буковине. вып. О. Волыни и Закарпатья (энеолит. В сб. In: Thracians and Circumpontic World II. Крушельницкая. Смирнова.И. Тирасполь.. Новые данные о поселении у с. 1990. Никулицэ. Культурно-исторические процессы в Прикарпатье в конце II . 1987.: Древнейшие общности земледе- льцев и скотоводов Северного Причерноморья V тыс.первой половине I тысячелетия до н. И. Г. Г.I 1974.: Стародавне населення Прикарпаття i Волинi (доба первiснообщинного ладу). В сб. Фидельский.. до н. 37-42.). Поселение скифского времени у села Долиняны в Днестровском Пра- вобережье (по материалам раскопок 1972-1973 гг. Львiв. Фидельский. 1978. Никулицэ. Киïв. И. 1968. В сб. Смирнова. 1984.Б..Т.И. 1986. Г. до н. Киев. н. 141-157.э.Г. Chişinău. 228-268. Ленинград. 1990.э. до н. Л.: Археология Прикарпа- тья.И. Киев Петренко. Культурно-исторические процессы в бассейне Среднего Днестра в концe II . Волыни и Закарпатья раннескифско- го времени. Днiстра i Прип’ятi. Попович. САИ. Северные фракийцы в VI-I вв.э.: Северное Причерноморье: от энеолита к античности. Левицкий. бронза и раннее железо). Фракийский горизонт на поселении Чобручи в Ниж- нем Поднестровье (по материалам исследований 2001 г.э. С. АСГЭ 10. И. Г. Поселение у с.И. 190-216. Нижнее Поднестровье в VI-V вв. 1998. Смирнова. О формировании позднечернолесской культуры на Среднем Днест- ре. АСГЭ 22.: АИМ (1974- 1976 гг. 40-61. Кружальная серолощенная керамика из раннескнфских памятников Среднего Поднестровья: время н пути попадания. Крушельницька. Памятники Среднего Поднестровья в хронологической схеме ран- нескифской культуры.Т. Г. Г.. 1981. 1993.. Киев.. 5-29 Смирнова. Москва. С. Борзияк. 1981..И. Д1- 4. I. Л. Днестровка – памятник Чернолесской культуры на Днестре. 2002. Куштановицька група пам’яток. Никулицэ.: Итоги археологических экспедиций.). 14-27.И. Смирнова.Т. 2004а. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 115 . Гальштатское поселение в Ханском микрорайоне. Ленинград.А 2004. Г. И. бронза и раннее железо).Т. Смирнова.И. Киев. В сб. Культуры Прикарпатья. Памятники Куштановицкой культуры. CONSIDERAŢII ASUPRA CERAMICII LUCRATE LA ROATA OLARULUI DIN AŞEZAREA TRINCA „IZVORUL LUI LUCA” Крушельницька. 101-118. По материалам поселения Днестровка-Лука. I.I.э. Л. Фидельский. Stratum plus I. АСГЭ 26. 1999. В. Долиняны (по материалам раскопок 1977-1978 гг. В сб. Чорнолiська культура Середнього Приднiстров’я (за матерiа- лами непоротiвськоi групи пам’яток ). 1989. 1993. 206-216. Кишинёв. Киïв. 224-230. Правобережье Среднего Приднепровья в У-Ш вв до н. Никулицэ. 29-36. Смирнова.. Тирасполь.И. Скифское поселение у с. С. Г.И. 1985. Кишинёв. 250-286. Археологические исследования на многослойном поселении Чобручи.И. Chişinău. В сб.: Памя’тки гальштатьского перiоду межирiччя Вiсли. Г.Т. АСГЭ 25.: Древние памятники культуры на территории СССР.. В сб. Смирнова. С. Никулицэ. 185-187. 1990. Чобручи – многослойное поселение на Днест- ре. Смирнова.). In: Cercetări arheologice în Republica Moldova (2000-2003). 1999. Волыни и Закарпатья (энеолит. . 1967. Долиняны (раскоп «у тока»). В сб. 19-32.

Харьков.А. as sand. Б. The inner surface and the bot- tom of the vessels wear traces of wheel-modeling. Шрамко. 2. Состояние изучения Западно-Подольской группы памятников ран- нескифского времени в Лесостепной Скифии в конце ХХ века. с поселения Калфа. Смирнова. bd.early V century BC). In: Kimmerowie. В сб.э. Курганий могильник передскiфського часу на Средньому Днiстрi. Кишинев.Г.Ф.И. The color of the vessels is usually grayish. АСГЭ 35. besides mica. 1965. Бернякович. С. 405-429. 33-48. вып.5 – 0. Sarmaci. horizontally cut rim (fig.3-0. both typical (0. These complexes may be attributed to the west podolian/moldo-podolian group (middle VII . 5-11. such materials. Republica Moldova 116 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Люботинское городище. 1. 59-73. longitudinally ditched on the both sides (fig. АСГЭ 34. I. hab. Generally. 44-57. IV.И. containing. in some cases – gravel or pebble as well as vegetal (seeds) or mineral (chalk granules) temper. Смирнова. Wheel-made ceramics from section nr. Oleg Leviţki.OLEG LEVIŢKI Смирнова. in most cases. 2/2). Г. Seldom. Wheel-made ceramics from section nr.. 89-115.О. В сб. 9-131. MD-2001 Chişinău. 1969. Харьков. containing. 1998. Селище скифского времени у с. О работах на раннескифском поселении у с. 2001. whitish sparkle or mat particles. 2004. АСГЭ 7. Some vessels. the pottery has a light-brown. with brighter or darker elements. Г. Чеботаренко.И. The pottery discussed here was made out of fine clay.8-1. one can identify among the wheel-made pottery from Trinca “Izvorul lui Luca” the following types: – Kruglik-type ware. АСГЭ 33. Г. А. Задников. 1.. – Vessels with an out-bent rim. ditched on the outer side (fig. Шрамко. with a high handle. К. Г. В сб. Еще раз о серой кружальной керамике из раннескифских памятни- ков Среднего Поднестровья. 1/1). Trinca “Izvorul lui Luca”.7 cm thick) were made out of clay. 27-32. Considering the diagnostic fragments from different architectonical parts of vessels. Происхождение и хронология памятников Кушт- ановицкого типа Закарпатья. Księga poswięcona pamięci profesora Tadeusza Sulimirskiego. Г. Scytowie. Г..: Труды ГИКМ.. Зоря. Fig. dis- covered in the house-structures and within the archaeological layer of Trinca “Izvorul lui Luca” settlement.6-0. 2/4.5). round in section. 1999. Киïв. – Vessels with a straight. Смирнова. Trinca “Izvorul lui Luca”. 58-60.: Люботинское городище.А. II. Некоторые редкие находки второй половины I-го тысячелетия до н. in some cases – reddish color. Ştefan cel Mare. Долиняны в 1985 и 1987 гг.Ф. with a thickened. Заключительный сезон работ на раннескифском поселении у с. 1952. including the west podolian group.: Археологiчнi пам’ятки УРСР. IV. Червоносо- во. 1998. Wheel-made ceramics from Trinca „Izvorul lui Luca” settlement Abstract The following article concerns a special category of finds – the wheel-made ceramic ware. small parti- cles of mica in its composition. – Biconical mugs.И. 2/1). Б. handle (fig. the wheel-made pottery from Trinca “Izvorul lui Luca” was made following a simi- lar technology with the one used by north-thracian tribes in the late Halstattian period. Krakow. Dr. List of figures: Fig. V. До- линяны. 2004. Смирнова. AŞM.И. В сб.: Древности. The morphological and stylistic peculiarities of wheel-made pottery certify its appearance in Trinca “Izvorul lui Luca” settlement together with its distribution in the Middle Nistru region in the middle VII . the outer surface being slipped with gray and afterwards carefully polished.3 cm thick) and reduced in scale (0.VI century BC. Шовкопляс.А. Institutul Patrimoniului Cultural.

Este într-o anume măsură ade- vărat. 93-96) şi a procedeului prin care Herodot însuşi i-a judecat credibilitatea. Desigur. Doresc doar să-mi exprim unele gânduri asupra modului în care Herodot înţelegea să distingă între informaţii provenind din surse diferite şi să opteze pentru interpretarea care i se părea lui a fi cea adevărată. prin această prismă. poate doar cu excepţia lui Homer. mai întâi o succintă privire asupra aprecierilor de care s-a bucurat credibilitatea lui Herodot în epoca modernă. dat fiind că nu avem decât vagi informaţii despre ce au scris în acest domeniu contemporanii şi predecesorii săi. la modul lui de a-şi scrie istoria. în rândurile de faţă mă refer doar la ceea ce relatează Herodot despre religia geţilor şi. nu s-a scris atât de mult ca despre opera „părintelui istoriei”. IV. pe această temă s-au scris cărţi întregi. care a cântat în mod original confruntarea dintre despotismul asiatic şi STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 117 . unicitate doar pentru noi. respectiv la credibilitatea celor povestite de el. în cazul de faţă textul din cap. pater historiae. iar lucrări. în sensul antic al verbului i9storei=n. De aceea. suntem tentaţi să comparăm creaţia lui cu un munte de dimensiuni considerabile. a cerceta. nu doar în cea de specialitate. Herodot fiind primul istoric a cărui operă s-a păstrat integral. în discuţie opera lui Herodot ar putea părea o intenţie pretenţioasă. A lua. Dar. plus un număr considerabil de articole. Mă voi concentra asupra vestitului şi mult discutatului pasaj despre religia geţilor (IV. Alexandru Vulpe HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR S-ar putea zice că despre un subiect atât de dezbătut în literatură. pe drept sau nu. De aici şi problema fundamentală: fost-a Herodot un cercetător. în rândurile de faţă. Chr. disertaţii cu interpretări din cele mai sofisticate se numără cu miile în ultimele două veacuri. Această situaţie se explică prin unicitatea lui Herodot ca scriitor. orice comentariu pe marginea textului herodoteic implică riscul de a repeta idei ce vor fi fost cândva exprimate. Nu vreau să reiau toate aspectele ce decurg din succintele informaţii despre ceea ce grecii în secolul al V- lea a. răsărit din ni- mic în ocean. un Homer în proză. Într-adevăr. Textul lui Herodot este de 2500 de ani tot acelaşi. a pune în scris ceea ce ai cercetat – sau numai un rapsod al războaielor medice. n-ar mai fi nimic de scris. Este deci aproape imposibil să mai spui ceva nou care să nu mai fi fost deja scris cândva de cineva. 96. înţelegeau prin Getai şi pe care ni le-a prezentat cel care de la Cicero în- coace toată lumea îl numeşte. A stăpâni această imensă exegeză a Istoriilor lui Herodot este practic imposibil şi cel ce semnează aceste rânduri n-are deloc pretenţia de a fi citit chiar şi jumătate din lucrările ce tratează acest subiect. Despre nici un autor antic.

. iar unchiul său. 36] sau alte asemenea). pune la îndoială 1 Conţinutul şi principalele idei al acestei lucrări sunt prezentate şi la Fehling 1971.ALEXANDRU VULPE spiritul de libertate elen? De răspunsul la aceste întrebări depinde şi credibilita- tea (die Glaubwürdigkeit) pe care o acordăm imensei bogăţii de informaţii pe care opera sa o conţine. 403: „es sind leere Behauptungen. Printre cei care au împărtăşit acest din urmă mod de a judeca formarea textului herodoteic. mai apropiat criticilor pretinsei istoricităţi a operei lui Herodot. pentru a lăuda istoria diferitelor oraşe greceşti. ci au fost alese pentru a se potrivi în planul povestirii şi a conferi acesteia o aparentă veridicitate (Panofsky 1885)1. evocând tradiţiile coloniilor ionice din Asia Mică. de la periferia şi din afara lumii pe atunci cunoscute.” (sunt afirmaţii lipsite de conţinut). exilat împreună cu familia sa pe Samos. Tot prin prisma acestui mod de a vedea evoluţia operei sale am înţelege şi numeroasele povestiri cu care „Istoriile” sunt împănate. cu excepţia lui Hekataios din Milet. Nu poate fi vorba aici de a aprofunda această temă. pare-se după mamă. din două succinte note din lexiconul bizantin Souda (Suidas). Acesta este un punct de vedere. Dar totodată ne putem închipui că încă din tinereţe şi-a conceput planul „Istoriilor” in nuce. Herodot ar fi fost tentat să prezin- te. Din mai sus amintita notiţă din Souda aflăm că. Hugo Panofsky era de părere că sursele lui Herodot n-au nimic de a face cu realitatea. tratată magistral de exegeţi bine cunoscuţi. că Herodot provenea dintr-o familie „de vază” din Halicarnas. adunate şi con- struite astfel încât să ofere imaginea unei opere istorice coerente. El ar fi utilizat mai ales surse literare pe care le-ar fi completat din imaginaţia sa (într- adevăr. era poetul epic Panýasis (Legrand 1932). s-ar fi exersat abia acolo în dialectul ionic şi şi-ar fi scris „Istoriile”. Acesta din urmă scrisese un poem de 9000 de versuri intitulat „Herakleia”. 1 şi urm. O atitudine la fel de radica- lă a adoptat-o mai nou Detlev Fehling (1971). Contra: în special Jakoby 1913. in extremis. în care erau cântate faptele şi viaţa lui Herakles. în care se cânta victoria atenienilor asupra lui Xerxes (Glover 1924). Desigur informaţia nu trebu- ie luată ad litteram. pe care-l citează direct doar de patru ori şi indirect cu siguranţă de mai multe ori.. ca unul pe care timp de o viaţă l-a preocupat modul de a înţelege şi a interpreta scrierea herodoteică. poveşti ce alcătuiesc până astăzi farmecul de necontestat al scrierii herodoteice. n. 5 şi passim). Se spune că a mai scris nişte „Ionice” (0Iwnika/) în 7000 de versuri. confruntarea dintre perşi şi greci. desigur cu precădere relatările despre ţinuturile şi popoarele din preajma ţării noastre. col. Crescut într-un asemenea mediu cultural. gen ce pare a fi culminat în poemul cu caracter istoric „Persicele” (Persika/) scris de Choirilos din Samos. 118 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . De aceea am îndrăznit să abordez subiectul credibilităţii lui Herodot mai de grabă sub forma unui eseu. el face aluzie la „mulţi care au scris ocoluri ale pământului” [IV. care. Herodot ar fi avut pe atunci cel mult 25 de ani. Era un gen poetic iubit la acea vreme. Ştim astfel. Despre viaţa lui Herodot nu cunoaştem multe. contemporan lui Herodot. o structură în care s-au inserat de-a lungul vieţii sale informaţii despre popoare din lăuntrul. de astă dată în proză..

Potrivit lui Fehling. ar confirma adevă- rul spuselor lui. a cărui reputaţie poate fi menţinută doar pe temeiul recunoaştrerii inteligenţei lui; un preţ pe care l-am putea considera prea mare (West 1985).” (multe observaţii pătrunzătoare transpuse într-o teză inacceptabilă). între alte argumente. înseamnă să falsificăm istoria prin propria noastră mentalitate. să înlăturăm „cheia” interpretării a ceea ce Herodot a scris. 62: „Either he did go and remained content ro tell his readers what they wanted and expected to hear. scrie apreciativ despre Fehling. O virulentă critică a acestui mod hipercritic de a vedea textul herodoteic a fost făcută mai recent de W.. în general. după ce ai citit aceste lucrări. care. Pritchett conchide: a stigmatiza pe Herodot ca „mincinos”. aprecierea cărţii lui Fehling la Lendle (1992.). de ex. XXV şi urm. Sunt informaţii pe care el le putea tot atât de bine obţine 2 Cf. Cf.. scrierea lui nu ar fi rezultatul unei „cercetări”. poate. Kimbal Armayor (Armayor 1978). or he did not go at all”. avea totul în cap. respectiv cultura sa şi poveşti auzite prin pieţele publice ale lumii greceşti din care. studiu pe care l-am citit recent şi în care am găsit o serie de idei exprimate independent şi de mine în ultimii ani. Aş remarca doar că dovezile arheologice nu constituie probe. Totul ar fi o înşiruire de ficţiuni cuprinse într-o „ficţiune generală” (eine Gesamtfiktion). Panovsky şi Sayce şi conchide că este greu. Kendrick Pritchett (Pritchett 1993). Dar acest punct de vedere nu rezolvă problema credibilităţii. 3 Armayor 1978. el ar fi inclus în opera sa tot ceea ce ştia. plecând de la descrierea total inexactă a dimensiunilor Pontului Euxin. punând la îndoială redarea pe cale autoptică în Istorii a mai multor inscripţii din ţările greceşti şi orientale. şi West 2002. HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR chiar şi existenţa călătoriilor relatate în „Istorii” (opinie exprimată deja de mult. Chr. nici în favoarea. nici nu „desfiin- ţează” argumentele critice aduse de aşa-numiţii „denigratori”. cum procedează denigratorii lui. N-ar fi utilizat notiţe. conchide că Herodot n-a fost preocupat decât de a scrie ceea ce la vremea lui stârnea interesul lecturii3. Lumea re- prezentată în logosul scitic ar fi o viziune imaginară a „inversului” lumii greceşti. cum fac apologeţii lui. este lesne să aderăm la ea. dar nici în defavoarea celor scrise de Herodot. 95) n-ar fi decât „inversul” învăţăturii pitagoreice (Hartog 1978). cele relatate despre Sálmoxis ca sclav al lui Pitagora (IV. să ignorăm ceea ce el şi epoca sa puteau să ne dezvăluie. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 119 ..viele scharfsinnige Beobachtungen in eine inakzeptable These überführt. să nu te îndoieşti de buna credinţă a lui Herodot. descoperirile arheologice. sunt mai puţin cunoscute în ţara noastră. Am amintit aici câteva dintre lucrările mai radicale şi care. privite psihologic drept o „oglindă” a lumii şi mentalităţii elene din secolul al V-lea a. deci tot o ficţiune. Mai seducător este studiul făcut cu multă măestrie de către François Hartog referitor la cele scrise de Herodot despre sciţi. între alţii şi de Sayce 1883. singura lui sursă fiind „el însuşi”.. ci un „roman al cercetării” (ein Forschungsroman)2. Nu sunt însă nici pe departe singurele. (Hartog 1980). nici n-a ieşit vreodată. Aşa. Într-un cuvânt. 437-456. În favoarea credibi- lităţii lui Herodot se invocă.. 291): „. în special în cazul celor relatate despre sciţi şi despre traci. Tot aşa Stephanie West (West 2002). Fiind o părere plină de bun simţ. ca şi a-l considera total „credibil”. Tot aşa. Herodot ar fi scris o pseudo-istorie.

5 Aşa se explică şi interesul de care s-a bucurat cartea lui Fehling. IV. prevalează alternativ din timp în timp5. Din succinta expunere de mai sus vedem că după două veacuri de analiză a operei herodoteice – ca să nu mai vorbin de diferitele aprecieri. Metoda interpretării analitice a formării şi evoluţiei operei lui Herodot. Iar dacă această călătorie a fost reală. respectiv lucrări separate (lgoi. vrând să se convingă personal de veridicitatea afirmaţiilor asupra locurilor unde se delimitează cele trei continente ce formau lumea pe atunci cunoscută: Europa de Asia şi Asia de Libia (von Fritz 1967. în sudul Italiei (este posibil ca Herodot să fi participat chiar la actul de fondare. şi- ar fi scris opera istorică. atunci de ce să ne îndoim de efectuarea reală şi a celorlalte călătorii menţionate de el: cele din Egipt. pasionat de scrierile lui Hekata- ios şi a altor logografi. 256) crede că sejurul lui Herodot la Olbia ar fi avut loc în timpul domniei fiului lui Ariapeithes. din cu- noştinţele. punctul de vedere laborios expus de Felix Jakoby (Jakoby 1913. Ar fi grotesc chiar şi ca butadă. Cu acest prilej. acordat prin decret de către atenieni. în care a inclus părţi din amintitele logoi (acesta este. însetat de cunoaştere. precum cea din poemele homerice.). Pe scurt: tânărul Herodot. citând pe istoricul universalist Díyllos din Atena (sec. Desigur. 1989.). respectiv „oglinda” cunoştinţelor curente în Grecia epocii respective. 80). care concep această operă ca o realizare unitară (în modul cel mai categoric în favoarea unei creaţii unitare a Istoriilor se exprimă Lattimore 1958). Cum afirma Jakoby 4 Jakoby (1913. mai puţin de filologi. în 443 a. aparent ireconciliabile.ALEXANDRU VULPE de la corăbierii cu care se putea întreţine oriunde în oraşele Greciei sau prelua din literatură. Chr. prezintă un cu totul alt punct de vedere. Figurii unui Herodot văzut ca „rapsod în proză” se opune cea a lui Herodot. a călătorit. 120 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . cum ne relatează Eusebius în „cronica” sa. fapt din păcate imposibil de dovedit. 281-343 şi 379 şi urm.). regele odrysilor (Hdt. el a dobândit o uriaşă informaţie pe care a valorificat-o sub forma unor „conferinţe”. 128 şi urm. Libia sau cea din interiorul Imperiului Persan? Altminteri ar trebui să ni-l imaginăm pe He- rodot un fel de Karl May al antichităţii. care ar fi scris Reiseerzählungen fictive. colonie panelenă întemeiată la îndemnul lui Pericle. Retras în plină maturitate la Thourioi. valoarea informaţiei arheologice şi istorice din opera lui Herodot ar trebui mai de grabă dedusă. „isto- ricul” propriu-zis. „povestiri”). formula- te mai mult sau mai puţin diferit încă din secolul al XIX-lea. Prin urmare. col. Aceste puncte de vedere. în special col. făcute încă din antichitate. contemporanul lui Sitalkes. Chr. III a. Oktamasades. însărcinatul cu afaceri [e0pi/tropoj] al regelui scit Ariapeithes4) n-ar fi făcut-o şi în realitate. pre- ferată mai ales de istorici. mi-e greu să-mi imaginez că o călătorie ca cea pe care Herodot spune că a întreprins-o în Pont (ne dă şi numele celui care l-a găzduit la Olbia – Tymnes. se evidenţiază două şcoli de gândire despre valoarea credibilităţii lui Herodot. pe scurt. Mă opresc aici cu evocarea acestui subiect atât de dezbătut de către exegeţi. acum tradusă şi revizuită în engleză: Herodotus and his <sources>. despre ţi- nuturile pe care le-a vizitat. Aşa ar fi obţinut şi premiul de zece talanţi. Mereu sunt scoase la iveală argumente pro şi contra.).

Este firesc să ne întrebăm: fost-a el conştient de importanţa istorică a temei tratate? Am putea noi oare reproşa lui Tucidide. atunci saxonii ar mai fi hălăduit şi azi prin pădurile Europei”! Să nu exagerăm totuşi. făcute de Jakoby (1913) sau Legrand (1932) nu au fost în măsură. nici Herodot nu putea fi deplin conştient de importanţa celor conţinute în opera sa. 1). pe care-l consider cel mai mare istoric al tuturor timpurilor. Ghica) care crede tot ce scrie Herodot şi un Macan (1895) care. Cu alte cuvinte. lucrare des utili- zată şi în traducerea românească a lui D. 6 şi urm. sunt innumerabiles fabulae în opera lui. am putea noi parafraza astăzi menirea acestei „prefeţe”. în ultimă instanţă o demonstraţie a cauzelor care au generat confruntarea dintre perşi şi eleni. între spiritul de libertate elen şi despotismul oriental. datorită desigur mentalităţii helenocentrice a vremii lui. În cele ce urmează aş dori. I. că nu l-a înţeles pe Herodot (pe care se consideră aproape unanim astăzi că l-a avut în vedere printre cei ce compun „lecturi sărbătoreşti. într-un mediu cario-persan. Referindu-se la acestea din urmă. menite a fi ascultate o dată”: I. Mill. În ceea ce mă priveşte. Prin această viziune. 1. provenind din Halikarnasul situat la marginea lumii greceşti. citat la Hartog (1980. Dar. nu-mi vine a crede că l-a băgat pe Herodot în ace- iaşi traistă cu alţi creatori de poveşti (logopoioi/). a urmărit să scrie istorie. atunci când afirmă că răz- boiul dintre greci (războiul peloponesiac. se disting două extreme: un Rawlinson (1893. fără să dezvolte şi o metodă analiti- că şi critică a cercetării istorice.). tradu- să în general prin „prezentarea cercetării”. quamqauam. aducând noi argumente. dar tot ce se afirmă în opera lui trebuie abordat cu o prezumţie de neîncredere. II. dintre orient şi occident. n. se străduia doar să prezinte ceea ce i se părea lui a fi adevărat. care ar trebui să preceadă orice apreciere a credibilităţii datelor relatate. Văzută astfel. sunt convins că Herodot n-a inventat nimic. dar nu e mai puţin adevărat că n-a fost în măsură. opera lui Herodot este. care. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 121 . HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR (1913. A găsi o cale de mijloc este practic imposibil. cum a fost denumit mai târziu) a fost cea mai de seamă confruntare din câte au fost până la acea vreme (I. aşa cum s-a arătat nu o dată. este sceptic în general. 252). 5). 16. un scriitor englez6 spunea: „dacă perşii ar fi învins la Marathon.. Discussions and Dissertations.S. nu mult mai mult de cât îi îngăduiau concepţiile hele- nocentrice ale epocii sale. 22) ? Fiind un admirator al geniului lui Tucidide. Nu vreau să reiau aici discuţia asupra prooimion-ului „Istoriilor”. să înţeleagă dimensiunile istorice ale războaielor medice.I. Acest exeget a accen- tuat înţelesul de „demonstraţie a cercetării” dat acelei i(stori/hj a0po/decij. să insist totuşi în favoarea seriozităţii cu care cel de mult denumit Pater historiae. opera lui Herodot ar căpăta dimensiuni istorice consi- derabile. a 6 J. ca şi cei citaţi mai sus. non uidi. 1). 1859. Herodot. Chr. col. analizat cu multă seriozitate de către Donald Lateiner (1989. opera lui Herodot reprezintă un important pas înainte faţă de concepţia despre istorie a lui Hekataios. la sfârşitul secolului al VI-lea a. nici nu pot să elimine îndoielile exprimate de aşa-zişii „denigratori”. ca să conti- nui cu Cicero (De legibus. Excelentele prezentări de sinteză ale operei herodoteice.

Herodot se implică destul de rar în în exprimarea propriei opinii. În încheiere (IV. S-ar putea discuta la nesfârşit despre metoda de cercetare pe care Herodot şi-o va fi construit – o cercetare reală (i9stori/h) sau o schemă pentru o cercetare aparent reală. El a uti- lizat această tehnică în aproximativ 125 de cazuri în opera sa (Lateiner 1989. şi o anu- mită ezitare. nu şi Pontul. tehnica de a separa iluzoriul de obiectiv. dai- monul. de (Ge)beleizis. introduse prin „aşa cum m-am informat eu” (9Wj de\ e0gw\ punqa/nomai tw=n to\n 9Ellh/sponton kai\ Po/nton oi0keo/ntwn 9Ellh/nwn. reproşul de a fi fost filo-barbar (Plutarch. ne vorbeşte despre Sálmoxis. poate tot atât de bine fi vorba de grecii din Pont sau Hellespont cu care Herodot s-a întreţinut undeva. vrând să explice cum cunoşteau geţii modul de a se face nemu- ritori (a0qanati/zousi de\ to/nde to\n tro/pon). procedeu tipic herodoteic. 57). Herodot nu ne dezvăluie în mod explicit procedeele sale. În schimb. retragerea într-o locuinţă subpământeană timp de trei ani (o kata/ba- sij) şi. 76 şi urm.). 2008). ci ne obligă să le deducem. 111. reapariţia lui şi răspândirea cultului său. De fapt acest procedeu al versiunilor alternative. în fine. De malignitate He- rodoti. modul lui de desemna adevărul. Aici se redă povestea lui Sálmoxis. atunci procedeul versiunilor alterna- tive. Este şi cazul pe care vreau să-l prezint mai pe larg mai jos. ar trebui să ilustreze cel mai explicit seriozitatea încercării lui Herodot de a judeca critic situaţiile ambigue sau nesigure. nu are precedent în istoriografia greacă. de a distinge cognoscibilul de ceea ce este probabilul sau improbabilul şi de ceea ce poate fi demonstrat ca fiind fals. de teocentrismul geţilor. Faptul că în cod. A şi în de- rivatele sale se menţionează doar Hellespontul.). 99).. în sfârşit. 94.ALEXANDRU VULPE izbutit într-o anume măsură să spargă helenocentrismul excesiv. ceea ce i-a adus. poate chiar scepticism în posibilitatea de a stabili adevărul. o altă denumire a primului (cf. 96). urmărind să lase deplină li- bertate cititorului în a alege versiunea cea mai credibilă. dar o face atunci când versiunile oferite spre alegere diferă de propria lui analiză. sclav al lui Pitagora: activitatea lui odată reîntors în ţara de baştină. Dacă ni se pare acceptabil acest fel de a vedea lucrurile. IV. încă din antichitate. 12). Dana 2000. de trage- rea cu arcul în spre cer pe vreme de furtună. 2003. Potrivit lui Lateiner (1989. poate sugera că informaţiile despre Sálmoxis pitagoreul le-a dobândit de la grecii din Hellespont: Petre 2004. şi Vulpe 2001. Spre deosebire de Tucidide sau Polibiu. se prezintă atitudinea autorului faţă de cele două versi- uni sub forma: „ 0Egw\ de\ peri\ me\n [tou/tou kai\] tou= katagai/ou oi0kh/matoj ou1te 122 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . cred. învăţătura despre nemurire. În cap. un mod cu totul opus unui Fehling sau Hartog. dar nici în favoarea ei. de ameninţările adresate zeului şi. de trimiterea solului şi de aruncarea lui în cele trei suliţe. nu poate constitui un argument contra călătoriei în Pont. reflectă. Paragraful următor (IV. 95) reproduce părerile grecilor din Pont şi din Helles- pont. Herodot şi-ar fi stabilit singur standardele: judecata faptelor şi cercetarea (gnw/ mh kai\ i9stori/h: II.

până la sanctuarul propriu-zis. sub forma unei povestiri anecdotice. apoi. IV. în sensul „să fie sănătos. după care tot lupii îl aduc îndărăt. Să mai vedem dacă situaţii asemănătoare din „Istorii” ar putea ajuta în privin- ţa aprecierii gradului de seriozitate a judecăţii lui Herodot în cazul versiunilor cărora el nu le dă crezare sau în privniţa cărora are reţineri referitor la adevărul conţinutului lor. versiunea cu Sálmoxis „sclavul” lui Pitagora. date care nu se mai regăsesc la nici un alt autor. este mânat spre templul Demeterei şi. nici nu le dau crezare. fie că este geţilor daimon al locului. xra/sqw („să şi le păstreze”. salutare [xaire/tw]”. În schimb. gradul de seriozitate al judecăţii asupra acestor relatări. Rămâne însă de văzut dacă Herodot va fi fost autorul sau el a preluat povestirea de la alţii (de pildă. Fie [ei!te] că a fost Salmoxis om. De asemenea. 94 şi 95. vezi mai recent cuprinzătorul studiu critic la Zoe Petre [Petre 2004. În pofida conţinutului oare- cum confuz (aşa se explică şi voluminoasa literatură modernă despre religia geţi- lor ce-şi are obârşia în acest capitol. 95. rezultă. Din concluzia desprinsă de autor după prezentarea paragrafelor anterioare. 94. indiferent dacă în logosul scitic. călăuzit de doi lupi. xaire/tw” (În ceea ce-l priveşte [pe Salmoxis] şi a locuinţei subterane eu nici nu sunt neîncrezător. imaginea ce se desprinde de aici este cea a unor rituri barbare. a unei katábasis. Mi se pare destul de plauzibil ca această din urmă posibilitate să fie mai potrivită în cazul de faţă. Herodot îşi exprimă propria lui părere despre cele relatate în paragrafele anterioare: „nici nu resping. în sensul „să-i dea crezământ cel care le socoteşte vrednice de crezare”). Herodot nu ne dezvăluie sursa (sau sursele) informaţiei din paragraful IV. După cum vedem. ei1te e0sti\ dai/mwn tij Ge/th|si ou9=toj e0pixw/rioj. Astfel. Am tradus cu intenţie mot à mot pentru a putea comenta. Sfârşitul acestui episod este marcat tot de un imperativ. 31-165) şi în această privinţă Hartog are dreptate să o interpreteze ca „inversul” învăţăturii pitagoreice. practicat la sărbătoarea evenimentului mai sus amintit: un preot. al căror sens Herodot nu-l putea înţelege şi pe care ni-l relatează aşa cum l-a auzit sau l-a citit în vreo lucrare între timp pierdută. În continuarea relatării despre Rampsinites. 122). purtând în dar de la divinitate un ştergar de aur (II. cu care joacă zaruri şi. de la Hellanikos. HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR a0piste/uw ou1te w0=n piste/uw ti li/hn. contemporanul [?] lui sau de la un autor necunoscut nouă). de astă dată imperativul mediu al verbului xra/w. Herodot a urmărit să ne prezinte o viziune inversă lumii greceşti sau nu. capitolele IV. ei1te de\ e0ge/neto tij Sa/lmocij a1nqr- wpoj. nu cred că există o relaţie organică între cele două versiuni. luat în ansamblu. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 123 . 70-126]). în unele privinţe asemănătoare celei din cap. legat la ochi. în logosul egiptean citim despre coborârea lui Rampsini- tes în infern la zeiţa Demeter (Isis). nici nu cred prea mult. dar sunt de părere că Sálmoxis a existat cu mulţi ani înainte de Pitagora”. doke/w de\ polloi=si e1tesi pro/teron to\n Sa/lmocin tou=ton gene/sqai Puqago/rew. îmi pare că Salmoxis a fost cu mulţi ani mai înainte de Pitago- ra. a făcut carieră în lite- ratura greacă (Dana 2008. Este prezentarea. revine pe pământ. noi să ne vedem de firul povestirii”). se descrie un ritual egiptean. mi se pare destul de clar.

respectiv a delimita un episod de altul (La- teiner 1989. 15). Desigur. a faptelor diferiţilor faraoni. 55-142). reflectă totodată seriozi- tatea cu care-şi judecă propriile relatări. în special lydian şi egiptean. este o frapantă deosebire între prezentarea logosurilor pontice – sci- tic şi tracic – şi a celor orientale. 123 e la locul potrivit. devenite. despre Aristeas din Prokonnesos (IV. utilizat şi în cap. care. despre care afirmă că „nu ştiu dacă sunt chiar aşa”. într-un recent articol. precum descrierea Nilului (II. n-ar trebui neglijate. În mod evident. Sen- sului evident ironic al exemplului citat înainte i se opune sensul ceva mai neutral din IV. Herodot foloseşte forma de imperativ a unor verbe pentru a marca sfârşitul unei relatări. în ciuda caracterului neverosimil al povestirii. el marchează sfârşitul episodului prin expresia in- diferentă ei0rh/sqw („se va fi vorbit îndeajuns”). Atunci când o astfel de nesiguranţă nu e prezentă. med. fapt care s-ar reflecta cel mai bine prin portretul de cuceritor al lui Sesostris (în realitate probabil Senwosret din dinastia a XII-a). 117. în afară de sciţi (Vasilescu 2001. II. indiferent dacă au fost preluate la faţa locului sau de la călători helenofoni. Sunt totuşi nuanţe. În ambele situaţii citate. în pledoaria pentru neautenticitatea homerică a poemului Cypria. încheierea ironică din II. în timp ce logoii traci şi sciţi să re- 124 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . pers sau egiptean să conţină povestiri cu parfum de basm oriental. că esenţa egipteană a povestirilor de cartea a II-a a fost diluată printr-un interme- diar sau prin intermediari greci. vezi povestea tezaurului lui Rampsinites [II. topos reluat mai târziu. 121] şi a modului picant şi ingenios de prindere a hoţului. multe destul de picante. Tot aşa.ALEXANDRU VULPE Cum remarcam mai sus. mă refer la mitul Isis/Osiris şi la ritualul săvârşit de preoţi la sărbătoarea zilei respective. foloseşte expre- sia e0xe/tw. În cazul logosului egiptean. 90 şi urm. este prezentată sub forma unor poveşti uşuratice. unele. sub altă formă. prin urmare. deşi şi aici. şi Ivantchik 2005. Cred că Mihail Vasilescu are dreptate când presupune. după descrierea practicilor funerare ale per- şilor (I. utilizată în nouă cazuri. Nu e deci de mirare ca logoii lidian. de Pausanias [IX. despre de- scrierea şi denumirea Europei (IV. 45) etc. 140). se oglindesc şi fapte reale. cf. în postură de cu- ceritor al tuturor popoarelor. Herodot separă destul de marcant descrierea a ceea ce ar fi văzut de ceea ce i s-ar fi relatat de către preoţii egipteni (II.). prototipul împrumutat de faraonii egipteni şi preluat de Darius. Herodot manifestă o oarecare incertitudine despre ceea ce relatase. cele mai multe anecdote se află în cadrul relatării campaniei lui Darius în Sciţia. socot. în sensul „să aibă acest obicei semnificaţia după cum a fost el rânduit şi să ne întoarcem la firul povestirii noastre”. cum zice Herodot. 3-54 de II. toate sursele de care putea dispune Hero- dot erau de limbă greacă. Această a doua parte. Pe parcursul logosului scitic prezentarea este în general mai sobră. împănate cu episoa- de anecdotice. 37]). Cred că această nuanţare în alegerea expresiilor este în directă relaţie cu aprecierea valorii informaţiei şi a modului cu care Herodot tratează un anume episod şi. relatare ce frizează neverosimilul.). ulterior topoi (dacă nu cumva vor fi fost deja la vremea lui Herodot locuri comune preluate din literatură. 96. cu iz de basm oriental. 44 şi urm. 34). În acest context. xaire/tw.

inclusiv în spaţiul balcano-carpatic. Este firesc să ne întrebăm: care au fost criteriile pe care şi-a format Herodot părerea că Sálmoxis „a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora”? Avea el informa- ţii despre credinţele tracilor. mai de grabă seriozitate în judecarea informaţiei decât o atitudine plină de suficienţă. VII a. şi IV. Herodot însuşi ne redă o poveste despre hyperborei... cel târziu în sec. 63-64 şi p. HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR flecte cel mult aroganţa elenă faţă de popoarele barbare ale Pontului. Nu putem adânci aici discuţia pe această temă. Chr. dar coincidenţa s-ar putea să nu fie cu totul întâmplătoare. pusă pe seama delienilor (IV. unele putând fi puse în relaţie cu mitul lui Apo- lo Hyperboreanul (Vulpe 2001. Mă gândesc în special la cultul solar. dintre care cele din Pontul stâng. după părerea mea. 95. trebuie să înţelegem inclusiv geţii. într-o oarecare măsură. pentru paragraful IV. respectiv geţii. dovedeşte. Nici nu trebuie să ne închipuim că Herodot ar fi fost capabil să înţeleagă astfel de fenomene. IV. Din puţinele date arheologice pe care stadiul actual al cercetării ni le oferă. Chiar dacă cele relatate în cap. folosit de Hellani- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 125 . chiar dacă numai sub formă de ipoteză. prin faptul că nici nu le respinge. 95. 96) faţă de cele scrise în cele două ca- pitole anterioare. simbolul solar amintit a fost sugestiv evocat într-un imn atribuit poetului liric grec din sec. 372 şi urm. totodată şi a reprezentărilor figurative legate de cultul solar (pasărea acvatică – lebăda – reprezentată pe ceramică. se desprind indicii că au avut loc anumite transformări de natura ideologiei religi- oase într-o mare parte a Europei. David Asheri consideră povestea lui Sálmoxis şi a doctrinei lui ca fiind o piesă arogantă. preluată sau construită de Herodot. în versurile „lebedele erau carul” (ku/knoi de\ h]san to\ a3rma) – respectiv carul în care Apolo poposea primăvara pe Parnas şi pe insula Delos. socot. sub forma „inversului” lui Pitagora. sau sub formă de pandantive de bronz. sensibil mai mult decât a crezut de cuviinţă să includă în scrierea sa despre religia tracilor şi că acest fapt ar răzbate şi în episodul Sálmoxis. VII a. nu însă. fig. în afară de sciţi (IV.). egal care vor fi fost. sunt denumiţi ”mai ignoranţi“ [u9pafroneste/roi]). 33-36). Acum se răreşte şi apoi chiar încetează obiceiul depunerilor de bronzuri. 46. se numărau printre cele mai „inculte” (e1qnea a0maqe/stata). ironică şi. Chr. mai extinse decât cele semănate în cadrul logosului scitic sau în succintul logos tracic de la începutul cărţii a V-a? Cred că am putea răspunde afirmativ. 94. IV. aceasta nu exclude existenţa unor mysteria la traci. episod încheiat tot printr-un ei0rh/sqw. Prin urmare este de crezut ca Herodot să fi aflat din sursele sale. 95 ar fi o ficţiune. unde tracii. chiar dacă totul se încheie cu un surâzător xaire/tw. cel anterior. Cum bine observa un preistorician german (Sprockhoff 1954). Este perioada cunoscută sub denumirea generică de cea a „cul- turii” Basarabi. nici le nu acceptă. reprezentat prin discul tras de lebede. Alkaios. după părerea lui Hartog. sau trăgând carul) şi altele. văzute şi prezentate ca inversul unor ritualuri orfico-pitagoreice (vezi în acest sens termenul teleth/. Aceste calificative se potrivesc destul de bine pentru cap. 333 şi urm. cf. 148). simbol bine atestat din Scandinavia până în sud-estul Europei. euhemeristică (Asheri 1990. Perplexitatea manifestată de Herodot la sfârşitul întregului episod (IV.

Ne putem deci întreba dacă în acea vreme grecii aveau cunoştinţă despre o fiinţă divinizată la geţi (devenită dai/mwn în ac- cepţia greacă). 96 şi din exprimarea „divinitate indigenă“ (dai/mwn e0pixw/rioj) pentru Sálmoxis preferinţa autorului pentru cele relatate destul de confuz în cap. nu istorică. 342-354. nici că nu există. părere subliniată şi la Petre 2004. IV. contemporanul lui Herodot. Dimităr Popov. a spiritului critic în concepţia scrierii istorice. Ioan I. IV. căci multe mă împiedică să ştiu: obscuritatea problemei şi scurtimea vieţii omeneşti” (Diogenes Laertius. Dar. când în realitate şi-a obţinut informaţia din lecturi sau de la personaje grecofone din anturajul lumii greceşti. nu la urmă. respectiv a faptului de a fi văzut sau auzit. IX. 387 şi urm. Bibliografie Alexandrescu. Alexandăr Fol. Poate nici n-a călătorit (deşi puţin credibil). pentru a descrie mitul zalmoxian ca „iniţiere într-un mysterium”). cea a unui Protagoras din Ábdera. Natura lui Zalmoxis după Herodot. Cred totodată că sunt suficiente argumente pentru a aprecia spiritul „cercetării” (i9stori/h) şi a distinge în opera herodoteică o străduinţă pentru o metodă istorică critică. Să luăm doar cazul Sálmoxis. Russu. să-i zicem incipientă. Poate fi însă şi forma de manifestare. Armayor. în alt loc: „cu privire la fiecare lucru există două argumente opuse unul altuia” (ibidem). 45-62.). se spune că a făcut chiar legile pentru acea po/lij). Silviu Sanie şi. IV. Protagoras spunea despre zei că „nu poţi şti nici că există. dar datele pe care opera sa le conţine au sigur o bază reală. de ex. Să surprindem aici spiritul incertitudinii exprimat la Herodot prin versiunile alternative? Poate. Chr. pe fon- dul povestirilor răzbat fapte reale.ALEXANDRU VULPE kos (FgrHist.. Pe de altă parte. Dar interpretările acestor date sunt extrem de diverse. Herodot n-a inventat nimic din ceea ce a scris. şi s-a scris nu puţin (!). 94. posi- bil chiar cunoscut personal al său (Protagoras a participat la colonizarea oraşului Thourioi. Aş vedea în tehnica versiunilor alternative reflectarea spiritului sofiştilor din sec. un „întemeietor” cu existenţă mitică. istoric aproximativ contemporan lui Herodot. 94 (Alexandrescu 1980). pătrunzătoarele aprecieri critice la Zoe Petre şi Dan Dana. P. Did Herodot ever go to the Black sea ?. 434. cred că se poate deduce din incertitudinea exprimată în cap. De aici şi scepticismul care se manifestă mereu în evaluarea informaţiei herodoteice. Harvard Studies in Classical Philology 82. V a. un personaj mitic. Jean Coman. 126 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . K. trebuie pus sub o severă cauţiune. 51) şi. Mă refer la cele scrise începând cu Vasile Pârvan. 1978. 73). Tot ce s-a scris în această privinţă. indiferent cum îşi va fi conceput el opera şi ce scop ar fi urmărit în tema pe care şi-a propus-o în prooemium. În ce măsură cele scrise mai sus pot contribui la problema credibilităţii lui Herodot. Personal cred că este o iluzie să reconstituim religia geţilor – şi cu totul abuziv s-o extindem asupra dacilor – pe baza relatărilor lui Herodot (Vulpe 2001. potrivit lui Petre Alexandrescu. 1980. rămâne o chestiune deschisă. până la Mircea Eliade. A putut eventual „inventa” modul de prezentare a surselor. SCIVA 31. a cărui hagiografie răzbate fragmentar în cap. 72 şi Dana 2008.

Panofsky. Sprockhoff. III. A.R. Iaşi. London. Von den Anfängen bis Zo- simos. 95-102. In: Istoria Românilor. Macan. Bucureşti. 1985. România STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 127 . 83-126. K. Salmoxis: Le Pythagore des Gètes ou l’autre de Pythagore ? In: Annali della Scuola Normale Superore di Pisa.94: Gebeleizis? In: Omagiu profesorului Emilian Popescu. A. Glover. Religia. “Les belles lettres”. Diss. Berlin. I. Studia Antiqua et Archaeologica 8. str. Berkeley California. „Şapte note despre Herodot”. 1. 1883. 1895. D. Herodotus I-III. In: Hérodote et les peuples non grecs. dr. 2005. Herodotus’ Epigraphical Interests. Am Vorabend der Kolonisation. O. The Historical Method of Herodotus. F. Dacia înainte de romani. New York (reprint 1960). sector 1. Therewith we affirm that there are sufficient arguments to appreciate the spirit of the “research” (i9stori/h) and distinguish an effort for a critical historical method in Herodotus’s work. T. Herodot IV. Ivantchik. D. Herodotus on Thracian Society and History. 2002: Scythians. Lattimore. A. West. Istorii despre un zeu al pretextului. Fritz. 1971. 11. D. Paris. 15-42. Classical Quarterly 79. Iaşi/ Bucureşti: Polirom. cap IV. Classical Philology 63. Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Nordische Bronzezeit und frühes Griechentum. 1932. 1993. D. Die griechische Geschichtsschreibung. Herodotos. In: Brill’s Companion to Herodotus. 1958. F. Toronto. Thraco-Dacica XXI. HERODOT ŞI RELIGIA GEŢILOR Ashery. Legrand. Prof. Von den Anfängen bis Thu- kydides. Lateiner. E. Pritchett. Quaestionum de historiae Herodoteae fontibus. 437-456. 61-65. Berlin/ New York. 8. R. A. 2000. Introduction. 211-222. 1990. Vulpe. H. Le miroir d`Hérodote. M. The Liar School of Herodotus. 131-163. R. 96. Henri Coandă. Études sur la crédibilité d`Hérodote. Berlin. Rawlinson. col. 1980. Herodotus. Bucureşti. The attention of the author is concentrated on the famous and the much discussed fragment about the religion of the Getae (IV. Sayce. Institutul de Arheologie „V. Paris. Leiden/Boston/Köln. Herodotus and Getae’s religion Abstract The article examines a few thoughts about the way Herodotus understood to distinguish the information originating from various sources and to opt in for the interpretation which he considered to be the true one. 205-520. 2001. RE suppl. 1893. Entretiens Hardt XXXV. 1978. The Ancient Empires of the East. II. West. Darmstadt. Dana. S. Einführung in die griechische Geschichtsschreibung.W. 278-305. Herodotus. I. Hartog. Mainz 1. Dana. Berlin/Moskau. The History of Herodotus. Vulpe. Vasilescu. 93-96) and of the procedure Herodotus had justified its credibility – the text from chapter IV. F. 2001. London. von 1967. D. Ph.H. Hérodote. Lendle. S. 429- 437. 1913. 1992. 1924. Amsterdam. The author thinks that it is an illusion to reconstruct the religion of the Getae – and to extend it abusively on the Dacians – basing on Herodotus’s narration.I. K. Studien zur Erzählkunst Herodots. 2008. Jakoby. Die Quellenangaben bei Herodot. 1989. Alexandru Vulpe. 2003. The Fourth. G. 9-21. The composition of the Histories of Herodotus. 1954. Hartog. S. Jahrbuch des Römisch-Ger- manischen Zentralmuseums. Fehling. Pârvan”. 1885. Fifth and Sixth Books.

.

who. son of Cypselus (Miltiades the Elder) recruited any Athenian. sailed off with the Dolonci and took possession of their land (Hdt. ruled by Miltiades the Elder. VI. the daughter of Olo- rus. 39-40). in his narrative about the Philaides on the Thracian Chersonese says that Miltiades. the other Thracians living there were the enemy. 39-41). who wanted to take part in the expedition. the mid 6th century BC the Thracian Chersonese was inhabited by the Thra- cian Dolonci and by Athenians. North of the Penin- sula were the aggressive Thracian Apsinthians. had married the daughter of king Olo- rus. VI. Although Marcellinus is a much later author (5th century AD). who says that on the Cher- sonese Stesagoras was succeeded by the other Miltiades. His first act was to wall off the isthmus of the Chersonese from the city of Cardia across to Pactye. The Apsinthians. A tyrant is an Anatolian expression. but here indeed Miltiades ruled as such not only over the ethnic state formation of the Thracian Dolonci but over the other Hellenic poleis as well. Thuc. This information is corroborated by Marcellinus. 2-18). son of Cimon (Miltiades the Younger). Kalin Porozhanov KING OF THE THRACIAN OLORUS IN SOUTH-EASTERN THRACE A PREDECESSOR OF THE ODRYSIAN KING TERES I (between 516/514 BC and the end of the 6th/ the beginning of the 5th centuries BC) Herodotus. VI. so that the Apsinthians would not be able to harm them by invading their land (Hdt. in this case it is considered that he had used some sources of information other than Herodotus which have since been lost (Portal- ski 2007. for he coveted power (Marcell. 129-131). although having already offspring by an Athenian woman. and he married Hegesipyle. Those who brought him appointed him tyrant. 36-37). Miltiades the Elder came to rule the Chersonese and the Thracian Dolonci as a tyrant between 556 and 528/527 BC. Here particularly important is the reason for this marriage STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 129 . Further on Herodotus talks about Miltiades. who had the cities’ notables killed. became lord of the Chersonese by maintaining a 500 mercenaries. king of Thrace… or daughter of Olorus the Thracian… (Hdt. So. bearing the negativ- ism of the Hellenic political thinking.

daughter of the Thracian king Olo- rus took place not much later. the Thracian king Olorus would eventually give him and went for this political marriage. VI. This Athenian success was in harmony with the foreign political situation and comple- mented those of its actions through which it managed to keep dominating Sigeum in the Troad. 40). The sources mention Olorus. Apparently. from the time of the Lydian kings onwards (Inventory 2004. Apparently. Miltiades the Younger established himself on the Thracian Chersonese in the year 516/515 BC and his wedding Hegesipyle. Even more so.KALIN POROZHANOV – for he coveted power. probably sometime between 516-514 BC. Portalski 2007. On the other – there is no doubt that Olorus’ Thracians are not the Apsinthians. this is the first officially registered treaty between Athens and the Thracians from the European South- East outlining their respective spheres of influence. a peace treaty between the ruling institutions of the two neigh- bours. For Athens undoubtedly the primordial aim was to keep the Chersonese for its key political and strategic situ- ation and for the advantages it gave as a bridge between Europe and Asia. 126-133).e. Indeed. who were warded off by a wall cutting through the isthmus. on the opposite Anatolian Hellespontic shores. for the first time gave an Athenian the right to law- fully rule over the strategic Thracian Chersonese. in order to strengthen his positions on the peninsula. and the Miltiades’ domination over the Peninsula is more than obvious. 19-22. king of the Thracians and Miltiades the Younger. inhabited by the Thracians for centuries and from which they criss-crossed the seas prior to the treaty (Diod. Miltiades. On one hand the link between the marriage to Hegesipyle. this dynastic marriage was a political act that meant recognition of a partnership from both sides. fr. i. son of Cimon. Порожанов 1984. 1014). the Hellespont was to become an “Athenian sea”. It is important to point out that if by the mid-6th century BC the presence of the Thracian Dolonci and Apsinthians inhabiting the Chersonese is registered. concluded between Olorus. VII. This treaty from 516-514 BC. What was left to King Olorus’ Tracians to own under this treaty? The answer is: all the remaining coasts of the sea of Marmara and the Thra- cian sea except those of the Chersonese. Naturally comes the question who were these Thracians who had a king by the name of Olorus? 130 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . about 40 years later the Dolonci are still mentioned living on the Peninsula (Hdt. a Thracian princess with a Greek name. and not the Apsinthians anymore. king of the Thra- cians whose daughter Miltiades the Younger had wed. 21- 23). in any case it preceded Darius I expedition against the Scythians (Цветкова 2004. 11. could not neglect the support his powerful neighbour.

to the Thracian sea and to the south-east. 1-2). who had knowledge of other sources. and also how it was that Thucydides had gold mines in Thrace. The second one is made by Julia Tsvetkova. states that the father of Thucydides the historian – and Thucydides was connected with the fam- ily of Cimon – was also an Olorus. KING OF THE THRACIAN OLORUS IN SOUTH-EASTERN THRACE A PREDECESSOR OF THE ODRYSIAN KING TERES I The only possible answers are either the Dolonci or the Apsinthians. came to the revelation that when speaking of the Odrysian kings the ancient authors called them either “Odrysian” or “Thracian” kings …these two expressions being synonymous (Тодоров 1933. The Thracian name of his father. who observes that by the title of Thracian king. the eastern part of the Rhodope Mountains. now lost to us. Herodotus would have explicitly said so. And this would be only too natural. 104. only Sitalces. But this seems quite improbable. for if that was the case. to the sea of Marmara. his rights to exploit golden mines in Thrace.e. having explained little earlier who they were and where did they live. son of Teres (Hdt. since the nucleus of the Odrysian state to the South of the Balkan range covered the Sredna gora area. having been murdered there… (Plut. This gave her ground to assume that a dynastic link between Olorus and Sitalces may have ex- isted (Цветкова 2004. 3). this was also the name of the father of the great historian and Athenian citizen. An other possibility is persistently pointed at by the following important ob- servations. the name of his mother. IV. to the Thracian Chersonese. 23). with keen interests in the shores of the sea of Marmara and the Thracian sea. who referred his name back to that of the com- mon ancestor. Olorus was not only the name of a Thracian king. and the influence he enjoyed within the Thracian boundaries reveal Thucydides’ Thracian “connection”. 137). VII. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 131 . except Olorus. This hypothesis sits well with the reconstruction of the political situation in the European south-east before and by the time of king Darius I (522-486 BC) preparation for the expedition across Thrace (Йорданов 2003. 4). Cim. Odrysian king and ruler between the years 444 and 424 BC is mentioned. The first one belongs to Janko Todorov who. Toundzha and Arda. Plutarch. And it is said that Thucydides died in Skapte Hyle. Thus it turns out that Olorus most probably was the name of an Odrysian Thracian king. Hegesipyle. 21). 4. predecessor of Teres. From there the natural seaward exits are very close – some tens kilometers to the South. Thucydides (Thuc. a place in Thrace. Hence it is logical to consider that the strongest Thracians to the North of the Peninsula at that time were the Odrysians who had already settled there and seemingly had incorporated the Apsinthians in their realm. knowing his sources to perfec- tion. Olorus. the Thracian lowlands down to the catchment area of the rivers Maritsa. i. the Strandzha-Sakar area.

That is why Thucydides’ mines and estate could very well have been situated anywhere between the valleys of the rivers Nestos and Hebros/ the Thracian Chersonese. somewhere around the lower course of the river Nestos. Fol (Фол 1972. the Odrysian kingdom had already existed prior to Teres.KALIN POROZHANOV This version has been accepted as an axiom ever since Antiquity. All these arguments corroborate the above mentioned hypothesis about the Odrysian ruler. … This Teres was king of the Odrysians.e. i. II. 2-3). It is now clear that Olorus. 23) consid- er. 105. 2). Olorus’ drive south- wards. The Southern Thracian littoral is washed by the Thracian sea and is locked hy- pothetically between the lower courses of the rivers Strymon to the West and He- bros to the Thracian Chersonese the East. the same applies without hesitation to Miltiades the Younger too – although an Athenian. The isle of Thasos and the lower course of the river Nestos are almost in the middle of this stretch of coastal Thrace. Tacheva (Тачева 2006. but weather Thucydides’ mines and estate were in the area of Amphipolis or on the isle of Thasos. 29. is ever so difficult to say. son of Cimon’s actions thus appears.) would gather allies from the sea and from Thrace and would save them (Thuc. towards the shores of the Thracian sea. That part of Thrace should mean the Southern Thracian littoral. As Al. then it would be interesting to know where those golden mines and Thucydides’ estate were situated. 29.P. 105. II. 138) as well as M. it certainly had already become a political reality in the European South-East. and had thus great influence with the dyasts (Thuc. but not as vast and powerful. the Thracian king Olorus’ estate and mines by the end of the 6th century BC were already within the realm of the Odrysians. 1). as follows. father of Thucydides’ inheritance of his great-grand- father. as a vas- sal to the Persian king Darius I he took part in his Scythian expedition in the year ± 513 BC. 1) is commented on the oc- casion of the ships sent out from Thasos in order to bring help to Amphipolis against Brasidas the Spartan. the first by the way who attained to any power (Thuc. 132 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . IV. for he says that Teres was the first to establish the great kingdom of the Odrysians on a scale quite unknown to the rest of Thrace (Thuc. But for Miltiades to conclude a peace treaty with its king by a dynastic marriage sometime in the years 516-514 BC. a ruler to the Dolonci and as a vassal to the Lydian king Croesus on the Thracian Chersonese (Portalski 2007. The assumption that Olorus from South-Eastern Thrace is Teres’ predecessor does not contradict Thucydides’ testimony on him. K. 123-134). especially after taking into account Plutarch’s testimony. IV. If this is as true as it seems to be. Here it is worthwhile to remind that if Miltiades the Elder had acted as a ty- rant to the Athenians. The logic of Miltiades. since Brasidas the Spartan was worried that he (Thucydides the Athenian – interpretation mine. Thucydides’ right of working the gold mines in that part of Thrace.

is at least neutralised. It is not possible to say just how long Olorus ruled. towards Hellas. Olorus. Because the Odrysians had turned out to be Persia’s “allies”. The dating of the peaceful settlement of the boundary dispute with the Scyth- ians along the river Danube. In this situation it may be considered as a passive Persian “ally”. Miltiades the Younger does not proceed to fortify any further the Peninsula. the predecessor of Teres I. The unavoidable loss of independence of the Getae in Teres’ kingdom and the peace treaty with the Scytians guaranteed Darius’ rear from the North. who heroically resisted Darius’ incursion. As already proved.e. Thus it seems that the still small but strate- gically situated and with great perspectives Odrysian kingdom. now orientated to the South. He would talk with pathos about some other Thracians – the Getae beyond the Balkan mountain range. followed by the logical inclusion of the Getae in Teres’ I Odrysian kingdom could be put within the time span ±513-492 BC. but only as an exception and only as the in-law of the Athenian Miltiades. Thus. Herodotus. who is pres- ent in Herodotus’ narrative. Then. KING OF THE THRACIAN OLORUS IN SOUTH-EASTERN THRACE A PREDECESSOR OF THE ODRYSIAN KING TERES I With his arrival on the Thracian Chersonese. was probably replaced on the helm of the Odrysian kingdom by the end of the 6th/ the beginning of the 5th centuries BC at the latest. he marries the daughter of the Thracian king Olorus. He would talk at length about the Scythians. It probably took place in these two decades as a logical continuation of the “alliance” of Teres’ predecessor. he arranged himself. Thus. but in or- der to insure himself with a peaceful coexistence and the support of the Odrysian kingdom on the rise. the Thracian Odrysians were ruled by Olorus. ruled by Olorus and on the eve of Teres’ ascent. enemies of the Hellenes. would not talk about them. son of Cimon’s. by the end of the 6th/ the beginning of the 5th centuries BC Teres I as a successor to the Thracian king Olorus. Olorus with the Persians. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 133 . who is Athens’ cham- pion. secured the rears of the Per- sian army form the North. This may be the reason why Herodotus does not mention the Odrysian king- dom of Teres at the time of Darius’ I expedition against the Scythians across Thrace. being a vassal to Darius I. the invincible Per- sian foe and therefore friends of Athens and thus worth of his attention. i. a passive ally to Darius I. the Dolonci and the Hellenic poleis under his rule not to be disturbed by the events taking place around him by giv- ing a free way to the armies of the king of kings across Thrace in their campaign against the Scythians to the North. since it did not contradict or threaten in any way Darius I policy in Europe. as his uncle did before him.

(Hude) Dr. 1933. Achaemenido-Thracica: опити за политически и административен контрол (ок. Hansen and Th. Miletus and Athens at the Thracian Chersonessus.. (Eds. Хр. Bulgaria. Тодоров.KALIN POROZHANOV Bibliography Йорданов.H. 123- 134. Oxford University Press. Векове 2. 515-466 г. Thracia XVII. Фол. Kalin Porozhanov. Книга първа. Thuc. Цветкова. e-mail: kalinsp@abv. Проблеми на историята на Тракийския херсонес в предримската епоха до ІІ в. 1972. Portalski. 2007. пр. 2003. М. 1000 Sofia. София. Юл.H. е. Professor Alexander Fol Centre of Thracology.bg 134 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .. (Lindskog – Ziegler) Thuc. 2004. 1984. Al. (Hude) Plut. Ал. An Inventory of Archaic and Classical Poleis 2004. Хр. Тракийските царе. София.. София. К.). M. 19-22. Ancient sources Diod. Hist. Края на второто хилядолетие до края на пети век преди новата ера. Я. 2006. Lydia. Политическа история на траките. София. (Vogel) Hdt. пр. н. Царете на древна Тракия. Порожанов. К. 21-34. История 5. Автореферат. Hist. Cim. 13 Moskovska Str. 2003. Тачева. Сведението на Диодор за надмощията по море в Егейския басейн през ХІІІ-VІІІ в. Nielsen) An Investigation Conducted by The Copenhagen Polis Centre for the Danish National Research Fon- dation. пр. (Hude) Marcell. Biblioth.

Except that all these people fight against each other and change their places of habitation. Quite interesting is. It is quite obvious that this tale reminds of the folklore motifs about the sun and its remote dwelling. 13). embraced by Phaebus. compared to all known tribes. Zlatozara Gocheva THE HYPERBOREANS – MYTH AND HISTORY The legend of the Hyperboreans appeared probably in connection with dif- ferent notions in the Eastern Mediterranean about the sun and its cult. That’s the reason why Herodot underlines. He really speaks of the the Hyperboreans’ gifts. which reached us. Maybe later on this base. is too cursory. who offers the most detailed and profound narrative about this myth. Herodot. From that place can be followed the genesis of many cults. The information of Aristeus. who had lived in VII-VI c. somewhere about V c. in which he mentiones that when being Foibóamptoß. Probably in an earlier period they were acquainted with some mythic-folklore tale about tribes. followed by the Griffons.C (Hdt. i. who.. This specification is missing at all by Herodot. who were one- eyed. But from Herodot we know. but he does not connect the sun with its cult there. 4. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 135 . e. in which he retires in some moment of the twenty-four hours or during the year. he reached the Isidons and after that he tells one after another the fabulous people of Arimasps. that his knowledge of these lands comes from the stories of the epic poet Aristeus from Proconnessos. connects it namely with the oral traditions of the Greeks on the island of Delos. when the sun begun to be con- nected with Apollo. which Herodot learned from the inhabitants of Delos. as well as with the cult of Artemis and Leto. connected with different images of the Great Mother Goddess in the Mediterranean. and over them at last come the Hyperboreans.C. with the exception of the Hyperboreans. the gold-keepers. that “when it (the sun) captured Aristeus’ consciousness. this gave him the possibility to learn and describe these things”. that in the tales. are repre- sented as a some kind of a sacred tribe. In that way Herodot connects the Hyperboreans with the remote north and says above all. inhabiting very remote lands – to the utmost north. directly connected with the sun. venerated in the sanctuary. She also originates from there and this explains too her depen- dence on the sun’s movement during the different seasons of the year. according to the legend. called in this case Phaebus. the legend of the Hyperboreans is also connected with Apollo. this made no impression on him or is not mentioned at all. who are contiguous to the sea. which they are sending to Delos. B. B. that Aristeus had written a poem.

in the way it was retailed on Delos. but in our case things remain unclear to the end. His mentioning of the Hyperboreans. in its most pure kind. His notions about this region’s geography are also not correct and unclear. that the scholiast is even trying to connect the Hyperboreans with the Titans. Herodot himself (Hdt. nor the other local inhabitants. e. in spite of the fact. 32-36). founded by Heracles. but he only supposes and gives no details. underlines. i. Ol. The scholiast to this text is hurrying to explain that the Hyperboreans are connected everywhere with Apollo and he tries to explain in a quasi-scientific way the tribe’s name in long explications. This is very inherent to the Hellenistic commentators. .$$Isshdªnteß . For the latter Herodot considers. III. In the later versions new elements are introduced. except the Isidons. connected with the concrete mani- festations of the venerated there cult and the monuments at disposal. But the strange and shocking in this case is the fact under- lined by him: “‘Uperboréwn o‹te ti Skúqai légosi oúdèn o‹te tíneß Álloi tôn oœkhménwn ¢I mç Àra . speak of people of Hyperboreans”. Herodot’s information about the Hyperboreans is so important.” Neither the Scythians. when speaking in details about the Hyper- boreans. In fact the story of Herodotus on this topic is based first of all on the oral tales of the inhabitants of Delos. predominantly Greek interpretations and explanations. that next authors either repeat him or try to offer some new interpretation on his base. But his information is very obscure and not cor- rect. that they rather know nothing. All this only underlines the unclear origin of the Hyperboreans and their mythological essence. Most probably the greater part of the description is based on what he may have learned on place. that he connects them with Apollo in a quite poetic text. has no special importance. 15-17). he pays attention at full length to some special things. Herodot is the person to be occupied in the deepest and most detailed way with it. whom the Greeks are trying to connect with the Hyperboreans as well. We know the legend of the Hyperboreans in its entirety.ZLATOZARA GOCHEVA Information about this region before Herodot can be found by Pindar. that they have inhabited the most remote northern lands after the Scythians. We shall stop basically on it in order to clarify some of its peculiarities. This makes 136 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . who according to him should live near the Istros’ springs. which give some new direction for delibera- tion. which is really new only in rare cases. Od. by Herodot. Most of them are usually connected with the later venerated delphian cult of Apollo. 4. because they don’t speak anything. which represent the myth’s development and the appearing of new. when some- thing is unclear to them. But much more interesting is the fact. who also mentions the Hyperboreans in connection with the origin of the Olympic Games. On the other side he doubts himself. that there has existed some information about the Hyperboreans as early as Homer and Hesiod. in all its details. in his desire to under- line the veneration of Zeus as a protector of the Olympic Games and leaving the Hyperboreans without significance (Pind.

until it reaches Eubeia and from there “the Greek cities transfer the gifts to each other up to Karist”1 . Arga and Opida. he notes:” I am familiar that the Peonian and the Thracian women also are bring- ing such gifts to Artemis Basileia”. It begins and is directly connected with the sending of two girls. In another variant both girls.The girls’ ritual in Delos is connected with the same notion. Herodot tells us. 2 . created by the Lykian Olen. and from there the Karistians send them to Tenos and the transfer continues to the South and South East until the island of Delos. Leto and Ilitia. which traveled to Delos and accompanied two goddesses. is later. that this is a veneration to the Mother Goddess. were together with a group of men. venerated as such in all this area of the Eastern Mediterranean. turned to the east. Their tomb was situated behind the Artemission. as a legend about the tie of the Mediterranean with the remote north. when they cut off as a symbolic sacrifice one of their plaits 1 A city on the island of Eubeia. Herodot accepts them rather as different tales. send by the Hyperboreans with gifts to the goddess Ilitia. showing the well known habit to send in this way gifts to the Goddesses Mothers. It is clear that the matter is an old cult with different manifestations of the Mother Goddess. remains there up to now and is shown in the sanctuary. The gifts are offered only because of the goddess’ skill to help successfully the birth of children. that the latter were given veneration with gifts and a hymn. It is very impressive. connected with the sun’s cult and of that of the Great Mother Goddess. In fact according to Herodot the history of this ritual is much more complex. coming from the north. defining her as a Great Goddess. 539) it was inhabited by the Thracian tribe Abanti. Probably the cult of both girls. who also were strongly venerated in Delos. via the Scythians and then follows a detailed story of the gifts’ journey to the Hellenic lands to the south and a trip around different places is drawn. that in the text the names of Apollo and Artemis are not mentioned. with initial point of departure the land of the Hyperboreans. “but they didn’t come back”. Faithful to the correct explanation of facts. According to Homer (II. connected both with birth and fertility. The remains of meat after offering have been thrown over the tomb. Here obviously the notion of Hyperboreans’ essence was very exact. Again from the inhabit- ants of Delos Herodot has heard about the transference of gifts from one people to another. wrapped with straw. Very interesting is Herodot’s comment. the so called perpherei. THE HYPERBOREANS – MYTH AND HISTORY his tale from one side purified from many layers over in the later existing litera- ture and on the other side with the numerous details. who is dependent on the sun’s movement during its movement in the different periods of the year. It is obvious. They were sent to bring the first gifts of the Hyper- boreans. which spreads over a significant region of the Eastern Mediterranean. Herodot was impressed by one thing in the legend. called Huperohe and Laodike. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 137 . demonstrating a pray to help the successful birth. directly connected with the cult practices on Delos. This is supported by the concrete epithet of Artemis. accompanying them.

In this sense it is interesting for us to know how the new elements enrich the myth of the Hyperboreans in the later Greek lit- erature. The same has been done by the young boys. Herodot’s conclusion on the given by him description and everything connected with the Hyperboreans is that this myth for the tribe was a legend. underlined already by us. after transferring in the lands of all these people in the Eastern Mediter- ranean and reaching to the utmost west known land for the period. 2-3).ZLATOZARA GOCHEVA before marriage and put it on the tomb of both Hyperborean messengers. etc. but this time con- nected concretely with his birth. 31. enriched by the literary burden in the course of time. In it Kallimah extols the island and already connect it with Apollo. with details for the spreading of the cult of Ahaina and Ilitia. only mentioning him as a Hyperborean. Everything is centred around Apollo as a representative of the sun cult and around the cult of the Mother Goddess. In this short report I shall not stop on the different information by Pausanias. 1. as wel for the existing other temples of Ilitia. is that in the retailed by Herodot myth of the Hyperboreans Apollo does not figure at all and has no connection with the sanctuary in Delphi as well. First of all in many places of his description he is en- gaged with different female cults. expressed in the person of the ancient Pelasgian cult of Ilitia and partly of Leto with her also Protogreek origin. The interesting fact. It is interesting as well that this descrip- tion finds a very exact according to Herodot place in the Hellenistic poetry – in the hymn for Delos. After that Kal- limah reminds of the gifts. but calling him Phaeb. where are concentrated all these religious notions. which is clearly illustrating the character of the Hyperboreans’ myth. 282-299). and he describes almost the same places the gifts has passed. carried by both girls according to the legend. Himn in Delium IV. and the route of the gifts. Herodot underlines the legendary character of the story with the categorical generalization. connected with Apollo’s birth. As a result the tale of the gifts is freely passing from one people to another as an oral tradition. But in reality the main cult. This detailed description of the veneration of the Mother Goddess’ personification in the persons of two ancient goddesses sup- ports our conviction for a legend. supported by concrete monuments. And tomb of the latter is besides the Artemission and an olive tree is growing over it. The direct connection of the Hyperboreans with Apollo appears in the mytho- logical notions much later and rather as a literary working of the basic eastern 138 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . for instance in Athica – Paus. who are leaving a part of their hair. Herodot skips the legend of Abaris. brought to the island again by Ilitia. preserved up to now. that “if the Hyperboreans exist. So Kallimah outlines the same areal of veneration of the cult. connected with the remote north. which confirms that this cult existed on Delos from early times. who according to it is rambling over the whole world. with the hymns devoted to both of them. belonging to Kallimach (Kall. in this way clearly underlying the sun elements in his cult. is on Delos. which decorate with much more details the story of Herodot (especially about the way of the gifts to Delos. Hypernots should ex- ist as well”. and in the way they follow by Herodot. scrolled over a green grass.

was sent by his father Zeus on a gold chariot with swans. and even about such a triad. It is said also about a temple in Delphi. especially in the Westpontic area. already known and handed down. The connections of this region with the notions of the Hyperboreans. with a gold wreath and a gold lyre to travel to Delphi in order to become an impartial arbiter of the Greeks. made of honey. his ties with some priestess named Bojo. nor in the Greek literature. This inevitably leads to his connections with the already Greek sanctuary in Delphi. First of all the additions to the myth of the Hyperboreans originate in Greece and aim to show the appearance of Apollo’s cult in the Greek religious notions. on which information we shall not stop. the veneration of a couple of deities in West Thrace and the iconography of the Thra- cian Rider. Artemis and Leto. One can read. represents Apollo. but not always was done in a profound way. Also as “Hyperborean” in literature are claimed to be some very close phenomena such as the idea of the sun cult. appear on his first visit to Delphi. or by an inhabitant of Delphi. connected with the burial cult. because of both their geographic location in the centre of the area of the myth’s circulation. brought here by the Hyperboreans. as well as its connection with the sun aspect. or the Mother Goddess. as we know. were probably very strong in the Greek colonies on the West Pont since antiquity. made by laurel branches.10). The cases of common veneration of Apollo. The base of this version is imputed to a lost hymn of Alcej. who after staying one year in Hyperboreans’ lands. beeswax and feathers. penetrated here directly with the colonists from Asia Minor. B. among them Olen. I shall not stop the attention on all these details. with details. named Pteros (from “feather”). But of special interest is some contradictive information for temples of the Hyperborean Apollo. but we have no place for this here. sent to it by the Hyperboreans. inorder to enrich the notion of different layers in the Hyperboreans’ legend. With the Hyperboreans is tied too the cult of immortality of the Thracians and the Mother Goddess. One can also read of some “Hyperborean diagonal” across Thrace and STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 139 . does not exist earlier neither in the Greek religion. It is natural to look for the spread of the Hyperboreans’ myth or to look for some its connection or appearance in Thrace. Every information in the case has its explanation and there is a sense to be analysed in details. which also is a later development of Apollo’s cult. 14. known to us by Hime- rij (a Vitinian orator from IV c. but without any reason. Accord- ing to the legend the oldest one. Except that namely in the West Pont littoral are to be expected some influences of the legend in its more authentic kind. about Apollo.C. Here the variety of information is very huge. the first prophet of Apollo. by Pausanias. es- pecially by Pausanias. already under Roman influence. The poeti- cally treated legend. who lived in Athens – Op. with which Pausanias speaks of a definite hymn. THE HYPERBOREANS – MYTH AND HISTORY Mediterranean legend. The Hyperboreans are often mentioned and a connection is looked for with them in Bulgarian scientific literature. is situated in Thessaly. and Apollo. ascribed to Alcej. etc. In connection with this many information. Artemis and Leto as a “Hyper- borean Triad”. etc. as I already mentioned.

But instead of this one should rather look for one more Thracian trace here. They can’t be explained namely with the Greek redaction. or one can look for the Mother God- dess and the faith in immortality and eternal life. Zlatozara Gocheva. such elements should exist. In the latter they cannot be followed in this way. Artemis and still more Leto. connected with the Mother Goddess. e-mail: zgoceva@abv. Professor Alexander Fol Centre of Thracology. clearly demonstrated in the Thracian religion. 1000 Sofia.bg 140 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . For the Thracians of much more importance was the sunny trace in the legend of Hyperboreans and the develop- ment of the sun cult. Prof. or they should just have a little bit different character from the ideas on the Hyperboreans and the legend connected with them in Greek literature. because the basic idea of notions is very familiar and common for all this area.ZLATOZARA GOCHEVA about the non existing in reality influences of the Hyperborean legend. Bulgaria. where even Apollo reveals not a typical manifestation of his cult. The search should be pointed to the revealing of the connection between the le- gend of Hyperboreans and the sanctuary in Delos. Naturally.. 13 Moskovska Str. Dr. strongly expressed in the basic Thracian religion. because there miss any data for the common cult of Apollo.

3). 937 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 141 . 1. uncovered a sanctuary of a female deity that very probably belonged to the “Ce- lestial” Aphrodite. cat. and had a functioning life of varying length (fig. Petrocheilos (Petrocheilos 2004. The sanctuary of Dioskouroi in Palaeokastro The ancient city of Kythera was located on the hill of Palaeokastro (fig. 1. while the change of the worshipping area itself into a Christian temple of the two saints pleads for the opinion that the an- cient temple was dedicated to Dioskouroi (Petrocheilos 1984). protectors of Sparta and it is natural that after the conquest of Kythera in the 6th century BC the new dominants imposed their cult as the main cult on the island. and also for the myth that connects the island with the birth of the goddess. on the top of the hill. almost 200 m west of the fortifications. It is known that Dioskouroi were the heroes/gods. This myth goes back to the Phoenician presence on the island (Herodotus 1. Aris Tsaravopoulos THE LACONIAN INFLUENCE ON THE RELIGIOUS HISTORY OF ANCIENT KYTHERA Since ancient times the island of Kythera is known for the worship of the god- dess Aphrodite. 3/1). Until recently Aphrodite was the only known deity worshipped on the island. A Christian temple of Sts Cosmas and Damianos is located on the highest point inside the fortified city. however further research showed that the gods of the Laconian pantheon were worshipped in almost all the sanctuaries on the island due to the long-last- ing presence of the Spartan element (fig. 1 National Archaeological Museum of Athens. no. which are dated after the conquest of the island by the Spartans in the end of the 6th century BC. built on the columns of an ancient temple. 2). profes- sor I. An inscribed re- lief1 found in the surrounding area refers to the existence of a sanctuary dedicated to Dioskouroi (Castor and Polux) there. IG VI. Recently. 1437. It is known that the ancient temple dedicated to Dioskouroi in the Roman Forum changed into the temple of the Sts Cosma and Damiano in the Christian era. In the following pages I present all the sanctuaries we discovered. 453-460). after that of Aphrodite.105) and it was accommodated into the Minoan worship of the Great Goddess- Mother. from the University of Ioannina.

Vorgeschichte und Altertum. pl. 6. 1. Bayrischer Schulbuch-Verlag. Teil.ARIS TSARAVOPOULOS Fig. Fig. 26). Aufl. (Großer Historischer Weltatlas. (Großer Historischer Weltatlas. Aufl. München 1978. 1. 44. 142 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .. 6. Teil. The island of Kythera in the Mediteranean Sea. pl. 2.. Lakonia and Kythera. 1. München 1978. Bayrischer Schulbuch-Verlag. Vorgeschichte und Altertum.

sanctuary of Herakles 4. 6. 261-264. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 143 . It is also known that an important temple in the city of Sparta was dedicated to “Alea” Athena. who in the Hellenic twelve god pantheon became “Alea” Athena. 5. sanctuary of Poseidon Gaieochos . where the ancient harbour of Kythera was situated. sanctuary of Asklepios. Very well known is the temple of “Alea” Athena in ancient Tegea. sanc- tuaries of Aphrodite (?) and Dioscouroi. Μιχάλακας 2000. Map of Kythera with the location of the ancient sanctuaries found on the island: 1. an open roofed cave was found where a sanctuary dedicated to Alea (Tsaravopoulos 1999. 2. The sanctuary of Alea in Palaeopoli After a rescue excavation that took place in 1999 in the area of Palaeopoli (fig. 3/2). sanctuary of Alaia. sanctu- ary of Apollo Carneios. THE LACONIAN INFLUENCE ON THE RELIGIOUS HISTORY OF ANCIENT KYTHERA 2. 3. Loutro 5 Mikri Dragonara 2 4 6 Palaeocastro 1 3 Palaeopolis Fig. Alea was a pre-Hellenic goddess worshipped in Arkadia and Laconia. in Arkadia dating to the 4th century BC. 3. 91-100) was located. in close vicinity to ancient Skandeia.

3/4. The sanctuary of Hercules and the sanctuary of Apollo Carneios in Palaeopoli In the area of Palaeopoli. 3. 207-208) was found (fig. the presence of a cult place of the hero inside the quarry is absolutely logical. as it seemed from the excavation. but also Hercules was conceived as the protector god of quarrymen. The sanctuary of Asklipeios in the Monastery of St. 4. Interesting is the uncover of a cult place dedicated to Apollo Carneios in the area of another quarry in Palaeopoli (fig. 5). 4. The sanctuary was rectangular in shape. the god with the healing powers. was particularly worshipped in Sparta. where the Monastery of St. the triangular ram head (κάρνος=ram)2. east of the ancient harbour installations a number of large limestone quarries are located. 6. lemma κάρνος 144 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . and even though it was in close vicinity to the ancient harbour it functioned as a rural sanctuary. dating to the Roman period. Many sanctuaries of Asklepios. 3/3. In one of these. Kokkorou-Alevra. 7) in short distance from the an- cient harbour after a survey that took place by a research group from the Univer- sity of Athens under the direction of prof G. Apollo Carneios with his symbol. The sanctuary of Heracles Fig. 3/5) a sanctuary dedicated to Asklipeios func- tioned in the ancient times with the Laconian name Aiglapios. Thus. The relief of Heracles found in the limestone quarry.ARIS TSARAVOPOULOS Fig. in the area of the limestone quarry. 4. Theodoros in Loutro. The sanctuary of Alea in Kythera functioned. Theodoros is located today in the village of Aroniadika (fig. cut on the natural rock with a number of niches and with its entrance in the west (Kokkorou Alevra 2006). from the end of the 6th until the middle of the 4th century BC. there is a rock cut niche where a relief of Hercules (Tsaravopoulos 2000-2003. that functioned as “hospitals” can 2 Hesichius. 5. It is known that the Spartans considered Hercules their ancestor. in the centre of the island In the area of Loutro. towards the modern village of Avlemonas.

the lower part of a small statue of Asklepeios was also found (Tsaravopoulos 2000-2003. The sanctuary of Gaieochos Poseidon on the islet of Mikri Dragonara (Antidragonera) The sanctuary of Gaieochos (earthshaking) Poseidon. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 145 . 9). reassures it. is dated to the end of the 5th century BC. the god is mentioned with his Laconian name. It is characteristic that before the dedica- tion of the Monastery to St. during the early-Christian era. THE LACONIAN INFLUENCE ON THE RELIGIOUS HISTORY OF ANCIENT KYTHERA Fig. but I mention it here because. Their main characteristic is that they are almost all located next to areas with subter- ranean or over ground water streams. 8). gems and coins were also found that came from 54 different cities and kingdoms from the Medi- terranean and the Black Sea (fig. Theodoros that occurred after the 10th century AD. in the same area functioned. 5. dating mainly to the classical period. 208-210). almost 500 m off the eastern part of Kythera. a temple dedicated to St. in the only reference we have. In Kythera the name of the sanctuary’s lo- cation itself. found in the well of the Monastery. An oinochoe with the inscription ΗΡΑΚΛΕΙΔΑΣ ΑΙΓΛΑΠΙΩΙ (Herakleidas offered it to Aiglapios). There is a subterranean watercourse in this location that supplies the monastery with water until today. 7. the worship of Asklepeios is not characteristic only in the Laconian pantheon. The sanctuary functioned from the end of the 4th century BC to the beginning of the Imperial era. functioned. Sergios and Vakchos who were known as healing saints. from the coasts of Spain to the peninsula of Crimea and Egypt of the Ptolemies. 3/6. at Palaeopoli in Kythera symbol of the worship of Apollo Carneios be found from the middle of the 5th century BC in the whole Greek world. who was worshipped in Sparta as the god of earthquakes. 6. In the area of the monastery among pottery sherds. on the small islet of Mikri Dragonara (Antidrago- nera) (fig. Among a large number of votive vessels and amphoras of the Hellenistic period. Loutro (= bath). as it was confirmed after a small scale but difficult excavation. The sanctuary of Apollo Carneios Fig. Of course. The niche with the triangular ram head.

ARIS TSARAVOPOULOS Fig. Fig. 9. The islet of Mikri Dragonara as is seen from Kythera. where the great market of mercenaries was gathered (Diodorus 17. Except for the author- ity Sparta exercised on the island as the dominant power.111. there was also an important sanctuary in the Tainaron cape. 146 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . The presence of characteristic sanctuaries of Laconian cult give a direct pic- ture of the influence neighbouring Sparta had on the island. 8. as Gaieochos (earthshaking) was worshipped in Sparta as the god of earthquakes and except for the city itself where a temple dedicated to Poseidon was located. Map of the Mediterranean and the Black Sea with the provenance of the non Aegean coins found on the islet of Mikri Dragonara.3) at the time. Poseidon. it seems that Sparta also influenced the spiritual life of the Kytherians.

et al. (Alphabetical Collection of All Words) Kokkorou-Alevra. 261-264. Tsaravopoulos. 91-100. 1984. Historiai. In: Πρακτικά Α΄ Διεθνούς Συνεδρίου Κυθηραϊκών Μελετών (2000). the deities mentioned above have not only been brought in the Ky- therian pantheon from the Laconian dominants. June 12-18. Tsaravopoulos. Κυθηραϊκά. Petrocheilos. Ι. Petrocheilos. 1999. Greece. 207-211. but.). while the cult of Aphrodite and her symbol. 2004. Priinis 8. 1-4 Νοεμβρίου 2002. in print). Χώρος λατρείας της Αλέας στην Παλαιόπολη Κυθήρων. Hesychius. Ancient quarries of Kythera. their cult did not last for more than two or three centuries. 1. Graffiti από τα Κύθηρα. Παλιόκαστρο Κυθήρων: Γεωμετρικά και αρχαϊκά. 2003. ASMOSIA VIII. 8th International Conference (Aix-en-Provence. surpassed the limits of antiquity.com STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 147 . 2006. A. Τα Κύθηρα από την προϊστορική εποχή ως την ρωμαιοκρατία. Πρακτικά του Διεθνούς Συμποσίου (Ρόδος. e-mail: aristsaravopoulos@gmail. S. Συναγωγή Πασών Λέξεων κατà Στοιχεĩον. A. HOROS 14-16. Αθήνα 2004). In: Σταμπολίδης. Αρίθμηση λιθόπλινθων και ιερό Ηρακλέους σε λα- τομείο. N. Λατρεία της Αλέας στην Παλαιόπολη Κυθή- ρων. Bibliotheca historica. G. THE LACONIAN INFLUENCE ON THE RELIGIOUS HISTORY OF ANCIENT KYTHERA Of course. Α. A. Herodotus. 2006. Ι. Ιωάννινα. 26th Ephorate of Prehistoric and Classical Antiquities. as we found out from the archaeological research that took place in some of the above places. The island is protected today by the Virgin of the Myrtle (Panagia Myrtidiotissa). (ed. 453-460. Aris Tsaravopoulos. & Γιαννικουρή. Το Αιγαίο στην Πρώιμη Εποχή του Σιδήρου. HOROS 13. that of myrtle. Athens 11522. 2000-2003. Bibliography Diodorus. Κύθηρα. Michalakas. Piraeus.

.

e. which the Hyperborean maidens walked to take the gifts wrapped up in straws. 38 and 239. 2008. 131 and Фол Ал. legends and descriptions of archaic cults and rituals in Ancient Greece can be defined as Paleo-Balkan tradition (Lazova 1996). fairy- tale time some man stole the treasure of the god and hid with it in this part of mount Parnassus. according to the mythological tradi- tion. which register the differ- ences in spirituality along the imagined line connecting Northeast-Southwest in the European Southeast through Apollonia on the Ionian Sea. 10. 2 See sources and literasture in Фол Ал. Rhesus and Zalmoxis inhabited caves-wombs and foretold their prophesies. The term Hyperborean diagonal is defined via direct written mytho-legendary data as well as via indirect. Фол Ал. Elements of this old paleo-Balkan notion1 frame the direction of spiritual interaction between Delphi and the territory of the Getae. 1994. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 149 . 3 Фол Ал. Every day the wolf went near the city and 1 Lazova 1996 about the hyperborean mythology and its Paleobalkan foundation. 7 and 24). does form3. Ivancik 1993. This spiritual space is conditionally called the Hyperborean diagonal2. 7 Rocha-Pereira. The last research conducted on the data pertaining to the Hyperboreans in the ancient Greek literature. Delphi is an important place on the line of the Hyperborean diagonal. Фол Ал. 50-51. which is covered with dense. In this particular zone the doctr ine of the oral Orphism. 2002. between the sacred mountains of Pan- gaion Hills and Kogaion/Kogaionon where. 1984). wild forests. light and as a place where the Hyperborean Apollo on a flying chariot has been etiologized. 141-144. 2002. last in Fol V. Gernet 1936. Marcinkowski 2001 and especially about Delphi on p. called Thracian. Mainoldi 1984 with bibliography. 193. 1986. The Hellenic notion of North as direction of wisdom has been borrowed from the Egyptians. During the time of Pausanias in Delphi has been preserved a story of the wolf as a zoomor- phic image of Apollo. In a time that cannot be established. The perieget tells why a copper statue of a wolf is put next to the big sacrificial altar in the sanctuary (Paus. i. mainly archaeological data. confirm the opin- ion that the oral stories. knowledge. 1990. From the land of the Hyperboreans which is situated after the one of Boreas begins the road. 14. 1991. Valeria Fol THE WOLF/THE DOG AND THE NORTH AS THE DIRECTION OF WISDOM In the Hellenic mytho-graphic tradition the subject of the Hyperborean north as a direction of wisdom. When he fell asleep a wolf attacked him and killed him. Dodona until the island of Delos (Фол Ал. Фол Ал.

is a very widely spread fairy-tale motif in Antiquity. 2007.VALERIA FOL howled. and astronomical observations of the winter sun. Euenios. i. Herodotus (Hdt. 150 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . His father Euenios was chosen to guard the herds dedi- cated to Helios. and then returned by them on the same place. They themselves return. 123 Legrand/ Feix and analysis in Фол В.. 2. the knowledge how the Cosmos “turns” to fertility and pros- perity (Fol V. includes the motif of wolfs-guides. and during the night they were guarded by men chosen by wealth and birth. The wolf – the zoomorphic image of Apollo – who helps the people find the temple treasure. fell asleep while keeping watch.. found the sacred treasure and dedicated a cop- per statue of the animal to the god. blindfold one of their own and lead him. Herodo- tus’ story5 about Demeter’s holiday in Egypt. In the day of the festival the high priests weave a wrap. 4 For details about the caves-wombs with bibliography see Фол В. Wolves entered the cave and stroke down 60 pieces of livestock. who managed to escape the hurricane led by the howl of the wolves. 132-133 and 198 about receiving knowledge in a cave with cited bibliography and sources. The folklore narratives recorded by Pausanias attempt to explain beliefs. which is also connected to wolves is also told by Pausanias (Paus. Each of them was obliged to fulfill this task for one year. who was one of these men. During the day they grazed near the river. e. 2007. 9. These indirect testimonials allow the formation of a working hypothesis of the earliest Delphic period and to assume that in Parnassus operated a cave-womb sanctuary or rock-cut caves-wombs where ritual activities were conducted4. When the Delphic people realized that the beast howled not without the will of the god. rescued themselves on the top of Parnassus following the wild animals as road guides. special features of the sacred place. because it was still taking place during his lifetime. 5 Herodotus’ story is in the context of the Pythagorean belief in the immortality of the soul – see Hdt. Honouring Rampsinit’s return. e. as he is wrapped in the wrap. 6. located twenty stadia away from the city. These ritual activities intended the receiving of knowledge during a contact with the world of the Beyond. i. which honours the descent of the Egyptian ruler Rampsinit in the Lower Kingdom by the goddess and his return. The legend of the rescue of the Delphic people from the flood before Deucalion. the Egyptians arranged a festival known to Herodotus. ritual activities and the con- nections between different topoi of faith which are still preserved in the mytho- historical memory-knowledge. the city was flooded by the rains. the Son-Sun was honored in the image of a wolf. 10. The blindfolded high priest is led by two wolves in Demeter’s sanctuary. According to the saga. 2000). they followed him. on the road which leads to Demeter’s sanctuary. son of Eue- nios from Apollonia (at the Adriatic coast of the Balkan peninsula) was the priest- prophet in the same city. For this reason in the legend the wolf “shows” the treasure of the god to the Delphic people. 92-95 Legrand/Feix) reports that Deaphonos. 1 Rocha-Pereira). The ones.

et l’on explique le fait par la fable suivante: c’est le nombre de jours pendent lesquels on a fait voyager de chez les Hyperboréens jusqu’a Délos Létô métamor- phosée en louve par crainte d’Héra. The gods themselves would give the blind man with a remarkable gift. because he had in mind to purchase the lacerated sheep. Burkert reaches the conclusion that there is a North- ern Hyperborean myth of Apollo-the Wolf and for a ritualism which requires the sacrifice of a sheep from the herd dedicated to Apollo-the Wolf (Burkert 1997). which function via the faith that Apollo takes a sacrifice from his herd once a year by sending the wolves. Ethnologists interpret this belief as a sacrifice for the grace of the wild powers of nature. The hero of the myth Euenios receives prophetic abili- ties which initially Apollo’s priests-prophets have. Il n’est pas exact non plus. W. Quant à savoir si la durée de la gestation est ce qu’on dit ou non. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 151 . e. Burkert as a mystery initiation rite. Analyzing Herodotus and Aristotle (Hdt. this is “for the best of the livestock and the people”. the Apollonians set off to fulfill the instructions of the gods and gave property to Euenios. reads as follows: “La louve porte et met bas dans les même conditions que la chienne. After they received the answers from both sanctuaries. who replied to them that the gods sent the wolves and will not punishing them for the unjust sentence of Eue- nios. Burkert. VI 35 Louis (Budé) W. elle fait des petits aveugles. but the citizens of Apollonia learned about the occurrence. The guarding of the herd from youths of noble origin is interpreted by W. In this way he reconstructs the myth and ritualism of the Hyperborean Apollo. aucune observation n’a encore été faite. They took Eue- nios to court and had him condemned to be deprived of sight. however. A propos de celle-ci circule un récit qui a tout d’un conte: on prétende que les louves mettent bas toutes ensemble douze jours chaque an- née. VI 35 Louis (Budé) about Leto in the image of a she-wolf. in French translation. et la parturi- tion au début de l’été. animal. de dire que les louves ne mettent bas qu’une seule fois dans leur vie …”. says the folkloric belief. pour la durée de la gestion et le nombre des petits. Hist. L’accouplement a lieu toujours à la même saison. an- imal. their hers ceased to give birth and the earth stopped bearing fruit. Arist. and adds that he does not have exact observations confirming this statement6. After they blinded him. THE WOLF/THE DOG AND THE NORTH AS THE DIRECTION OF WISDOM He kept everything secret. Burkert connects the paraphrased passages with the Aristotle’s text add- ed below. The she-wolves give birth once in their lives. i. when the she-wolf gives birth. manifestement. His blindness is the code of the seeing to the Beyond. Immediately after that he received the gift of foretelling. They asked the prophecies of Dodona and Delphi. et comme la chienne. il ne s’agit que d’un simple on dit. Hist. According to Ar- 6 As preserved in the natioanl folcklore tradition. I am inclined to theorize that this folklore relict is a resonance of the myth reconstructed by W. These animals belong to the god. 92-95 Legrand/Feix. 9. states Aristotle. Aristotle’s text (Arist. au moins jusqu’a ce jour. This thesis is supported by the folklore of the Balkan peoples – if a wolf/wolves grab a sheep during the Wolf days/holidays.

This element is not contained in the Homeric hymn of Apollo as the publishers note. To this I would add that in Southeast Europe the cultural-historical continuum is most strongly expressed exactly in the mytho-poetic notations of the population. identified with Dionysus-Zagreus. as per W.01) for that not many wolves are born. This day belongs also to the most frightening and ferocious wolf. The story is in fact “un récit qui a tout d’un conte”. 78 with sources and bibliography). from the Hyperboreans until Delos. In the Balkan folklore this idea is preserved via the belief in the Virgin Mary the She-Wolf.12-6. Фол 1993 and Fol V. All authours from L. data of which is to be found in Herodotus.VALERIA FOL istotle. as well as about the paralleles between the Scythian and the Ossetinnian folklores. Cheesefare Week is the time of the spring equinox and the day gradually becomes longer than the night. In the folklore faith-ritualism the interdiction not to throw away ashes from the fireplaces of the Days of Ritual Impurity (25. however. 175-187 about data concerning the notions of warriors-dogs and warriors-wolves in the Scythian. Burkert (Burkert 1997. the ritual is affixed to the phases of the sun (After Райчевски. who is celebrated on the third of the Wolf days. do not use the folklore data from Southeastern Europe. The folklore texts cannot be dated. The survey and the writing of the folklore story date from the 5th c. because a large part of the an- cient texts refer to this area. Iranian. which explains a millennium-long faith and ritualism forms the fundus. This is the main myth everybody source accordingly to the needs. 1997). i. recall as parallel testimonials from folklore texts. BC. The belief connects the fireplace and the wolves in the context of a God’s mother/ Great Mother-Goddess. Leto in the image of a she-wolf gives birth to Apollo-the Wolf and completed a twelve-day run together with the other she-wolves. Ivančik7 who research the male initiation ritualism where the young men are called dogs/wolves. 1993. Gernet до A. The oral tradition. as he himself announces. The ashes play an important role also in the Kukeri riatulism. The Kukeri ritualism on Cheesefare Week obligatory begins with purification of dogs – the animals are turned on a rope and left to fall in water “for that they don’t catch rabies”. the copulation happens always during one and the same season and the she-wolves give birth at the beginning of summer. is very strictly followed. Ivančik A. The conjecture exists that the ashes in the rite is a reflec- tion of the myth found in Nonnus according to which Zeus reduces the Titans to ashes as a punishment and from these ashes people were made. They. whereas the ex- cavations showed that the burials are from the Mycenaean era. e. It is heard and transmitted by Aristotle. During the ritual the entourage of the Kuker sprinkles with ashes all present. who is also lame. 1936. which reenacts a myth for the birth. Indo-European tradition. 7 See Gernet L. which is strange. Their documentation does not correspond to the time of the belief reflected in them. 152 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . The clearest example is of the so-called tombs of Hyperborean maidens. death by laceration and the new birth of the Kukeri. Its “fairy-tale” character is confirmed by Leto’s metamorpho- sis as a she-wolf. Иванчик 2005.

2009). Also painted in red is a burial pit of a dog under an embankment mound. 2006. It is believed that a man who puts on a piece of cloth- ing worked during the Wolf days/holidays will be eaten by Wolves.. Димитрова Е. The treatment of wool is specifically forbidden. (end of the 4th c. A dog is buried also on the top of the mound where the celebrated tomb with the 10 Caryatids and with the mural painting presenting royal investiture is erected9. of the cultural space. If this interdiction is not followed – wolves will attack the herds.. The walls of the tomb are painted in red. e. I would add another possibility of interpretation: the yarn ball identified with one of the seven toys of Dionysus-Zagreus. In other descriptions of dog burials discovered in the ancient Greek lands. as well as the door as a border zone. Around 20 cm. Via these gifts the burial is dated from the end of the 4th c. The fireplace. BC. a polychrome oenochoe and a black-firnis bowl with the inscription 'Areston from the first half of the 4th c. Димитрова Д. BC. over the skeleton of the dog is discovered an oenochoe with pierced bot- tom dated from the middle of the 4th c. The usual interpretation is that the activities which feature women as their main characters have protective or banishing functions. if in the necropolis of Apollonia Pontica a dog grave wasn’t excavated. Razgrad municipality. 91-92) a priest was undoubtedly buried. The red colour and the mud could have been overlooked during a search of ancient folklore rel- icts. In the necropolis near the village of Sveshtari are discovered independent sub-mound dog burials. for which I thank her. and because of two sacrificed dogs in the Northwestern end of the embankment (Фол В. incites me to suppose that he was connected also with a Sirius-related ritualism – Sirius being the Star-Dog – because of the enwreath- ing of the mound with the skull of dogs. which is the centre of the home. Kitov 2006. there have not been observations of the burial pits published. for the Sveshtari tomb see Fol et alii 1986. No clothes are sewn. 8 The burial is not published. BC). The gifts are arranged as they would be by a human burial8. even though some of these burial pits are located at extremely important placed. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 153 . of the chthonic hypos- tasis of the main male dual Orphic god (after Фол Ал. BC (Teodossiev 1995). where during the second half of the 4th c. are the places which are protected with red-painted mud. THE WOLF/THE DOG AND THE NORTH AS THE DIRECTION OF WISDOM The ritual activities during the Wolf days/holidays are closely kept in the fam- ily circle. The information was given to me by the archaeologist Elka Penkova. BC (Китов. The incredibly complicated Orphic ritualism of the Zagreus’ type in the so- called Kasabova mound near Sheinovo. and of the Odrysae in the Kazanlak valley called “The Valley of the Thracian Kings”. This interdic- tion is usually interpreted as repelling the bad wolf from the herds and from the man of the house. Stephanov 1997. 1991). 9 For the research in the region see Гергова 1996. chief curator of the National History Museum – Sofia. The women are absolutely forbidden to work. Ceramic vessels are laid as gifts. Stoyanov 1997. i. Around the head of the animal the following objects are arranged: a fluting blach-firnis kantharos. Vivid examples can be discovered in the identified sacred territories of the Getae near the village of Sveshtari.

In this text the old general metaphor about the Hyperborean Apollo is made more specific via the Dionysian faith (Fol V. for it is said of them by the Scythians and by the Hellenes who are settled in the Scythian land that once in every year each of the Neuroi becomes a wolf for a few days and then returns again to his original form. as a proper rite de passage does. the chtonic Dionysus. and the Summer Sun. but rather because it repeats annually and seems to be connected with the winter-spring cycle of the solar calendar. 4. palely shining Apollo.C. One could assume that the Neuroi be- long to the North Thracian entho-cultural community. which is also a folklore record (Hdt. the fire. probably because of the fact that this ritual does not occur once in the lifetime of a young man. For my part I do not believe them when they say this. 2000). What is important for the analysis is the purely folklore-based proof of the transformation of men in wolves once a year. The centaur has a dog/wolf wrapped around his shoulders. 154 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Among its inhabitants one other ethnicity is ex- plicitly mentioned. The Neuroi are a North Thracian or Scythian people. The North-Wisdom stays in the established mythical position of the Sun-Apollo in the earth of Boreas and beyond it – in the Hyperborean part of the world. Macaulay. These men it would seem are wizards. The position of North as the direction of Divine wisdom is reflected in the earliest Ionian philosophical poetry. and they fell upon them in still larger numbers from the desert country above their borders. wise. until at last being hard pressed they left their own land and settled among the Budinoi. They had a city of wood. The Neuroi practice the Scythian customs: and one generation before the expedition of Da- reios it so befell them that they were forced to quit their land altogether by reason of serpents: for their land produced serpents in vast numbers. It is in this particular region of the largest Getae city with necropolis by the city of Isperih which most likely is Helis and Daosdava where two bronze matrix- es with images of a winged centaur are discovered. called wolves according to the etymology of the assembling ethnonym Dacians. The evidence for the capital city of the Getae/Dacians from the pre-Roman and the Roman eras called respec- tively Helis and Daosdava indicates that the issue pertains to a “city of the sun”. 105 Legrand/Feix). but they say it never- theless. 4. 108 Legrand/Feix ) says that the Scuthians-Budinoi were an ethnicity with pallid eyes of a church-owl and colour of fire (hair?). The fire-coloured-code is used to form the image of the dual-ness of the Orphic Sun of the Great Goddess-Mother – the Winder sun. The matrixes are accidental finds and are dated 10 Translated into English by G. Herodotus (Hdt. Gelonos. the northers. where the houses and the temples were wooden and where every two years the people organized cel- ebrations honouring Dionysus (trieteridas). This text by Herodotus has not been used for the reconstruction of a male initiational warrior ritualism.VALERIA FOL I will produce in support of my observations one more piece of evidence by Herodotus. the Budinoi. and swear it moreover10. Daosdava is the winter sun in the image of Apollo-the wolf whereas Helis – the summer sun.

THE WOLF/THE DOG AND THE NORTH AS THE DIRECTION OF WISDOM from the 5th . BC. breaking the dead body wholeness. This is how the sexual taboo during this time of the year is to be explained. with the resurrection of Nature. two newlyweds left for another village through the forest. It is most likely that these data to be a resonance of the solar-calendar mysterial ritu- alism dedicated to Apollo-the Wolf. Helios. even though it is exactly during wintertime – around Christmas and Cheesefare Week – when the masquerade male games take place. In Central North Bulgaria a legend is preserved that people born during the Imputrity Days (Dirty/Pre-baptismal days) become dogs or wolves every year during this period. It was executed once a year. In this way. When the sun set the young man became a wolf and attacked the bride. The wolf blindness is interpreted ritually. It is possible that this ritualism was initiation- al for the young warriors. The centaurs belong to the most ancient Paleo-Balkan layer of beliefs and are connected to vegetation. I believe they were destined for the carving of decoration on vessels designed for ritual activity connected to the myth of Apollo-the Wolf. the livings do not permit him to reincarnate into an evil spirit (Попов 1986). The belief that the people who are conceived or born during the Impurity Days days/Wolf days/celebrations transform into wolves or into evil spirits after their death is to be found everywhere. When the centaur wraps around his shoulders the exhausted wolf (or dog). e. the argument for a ritual “taking from the power of the totem” is unsubstantiated in Eastern Europe. i. Deceased people become an evil spirit-bloodsucker (vampire) if they have been jumped over by a dog. i. At first cock-crow the wolf disappeared and the bride recognized by the threads hanging from her husband’s mouth that he was the wolf and that he was born during the Tempus Natalis. I would not go as far as to speculate that Herodotus’ testimonial relate to male masquerade ritualism. e. In one of the most widespread folk tales on the Balkans. e. It has not been documented that the participants disguise with wolf pelts. The wolf-cubs and the puppies are born blind.4th c. The ritual masquerades-metamorphosis are with pelts and antlers of domesticated animals (sheep and goats) whereas in the myth they are usually done with wild animal skins. In order for the wolf-cubs STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 155 . the iconographic scheme includes the image of the zoo- morphic image of the Winter sun – Apollo-the Wolf. For this reason the dogs are kept away from the deceased. he should be stabbed with a thorn from black hawthorn or with a stake. and if they jump over him regardless. The folklore data about the Neuroi and the Budinoi cited by Herodotus can be included in the circle of sources about the Hyperborean beliefs and rituals. most likely in wintertime when the men became wolves and re-acquire their human form. i. What else remained from this belief in the folklore of the Balkans and above all in the Bulgarian folklore? First I would like to recall the traditional belief that the brotherhood of the dog and the wolf was destroyed by a quarrel. with the power of the summer Sun.

Dogs born on Saturday see the night demons and diseases. The dog is a divine creation and the wolf – a devil’s creation. 156 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . because the first summer thunder kills them. One uses “two. the piece with the dog’s image is given to the dog. The dog is a friend of its owner in the world of the Beyond/hereafter. e. until 03. 121-122. This is the reason why the wheat-ears are small and separated. for the Virgin She-Wolf – see Маринов 1981. The dog jumped and managed to bite one wheat-ear. The sky and the wheat-ears were disgruntled and began to rise. 11. who already have bones (Георгиева 1983. and 06. During the Wolf days/holidays the word “wolf” is not mentioned.). 11.) or on the day of St. Plague itself does not enter a home which yard is inhabited by such a dog. The equaliza- tion of the dog with the uranium powers can be observed in the preserved belief that the biggest enemy of vampires is thunder – there are no vampires during summer time. 01. vampires. If it begins to howl like a wolf.) or during the so-called Dirty/Pre-baptismal/ Unbaptized days. After incensing the bread. scare them away and can fight them. cholera. as well as humans born on a Saturday have even stronger super-natural abilities. During these days the Virgin receives labour-pains and gives birth to Jesus Christ. For this reason it is believed that its pelt attracts thunder. 213. this means that the owner will die. In the folklore tradition the dog has retained its connection with the uranium powers.VALERIA FOL not to begin to see during the so-called Wolf-days/holidays the women plaster with mud and paint in red the corners of the house. Legend tells that once upon a time when the sky was very close to earth. The wolf days/holidays are celebrated in different regions of the Balkans after the end of Archangel Michael (from 08/11. Василева 1985. three. a shepherd’s crook and a Saturday-born dog. These are the days when the sun is the weak- est. the ritual bread on Christmas Eve is decorated with a shepherd. The Impurity days continue until the Holy Baptism on John the Baptist’ day (between 24. Only wolves can fight vampires. The Montenegro the vampire is called a wolf. This is why when there is a storm. wood-nymphs) and with the most dreadful diseases (plague. nine people” instead of “wolf”11. 158-159). Tryphon (from 01. 696-700. behind the door and around the fireplace. who have fed themselves enough with human blood to grow bones. 130-134. Dogs. until around 17/22. They can see and fight the evil powers and demons (vampires. i. 02. Dogs occupy a special place in the beliefs of the Balkan people. one woman cleaned her child’s filth with wheat-ears and wiped them off in the sky. The dog is endowed with supernatural abilities – it differentiate good from evil and can predict the future of its owner. It is believed that people owe their bread to the dog. 12. The Serbian belief is somewhat different – every vampire can become a wolf. There is carries water and extinguishes the fire in which its owner is being tortured for his sinful life. pox). dogs are being chased away from the home. it is taboo. the Wolf days/celebrations. dogs. 11 For the wolves. Due to the supernatural abilities of the Sat- urday-born dog.

Svyat Publishers. This is where the language expressions “wolf weather” = “very cold weather” = “dog cold”. It is appropriate for me to call attention to the influence of the Christian texts on the beliefs concerning wolves and dogs. Matthew 7. V. The members of their warrior communities called themselves wolves and dogs. In: I Congreso de Mitología mediterránea. John Exarch. Fol. Kernos 10. The expression “dog. W. 73-81. Fol. In such weather only dogs and wolves are outside. In the Old Testament the wolf brings violence. Burkert. The Thracian Tomb near the village of Sveschtari. Apollo-the Wolf is a zoomorphic notion of the winter sun. The Acts of the Apostles 20: 29. 12 John 10. (3:2). it has been documented at different times. Terrassa. et al. This data originate from the kernel of the Hyper- borean myth of the Winter and Summer Suns. Madrid. Bibliography Burkert. Le loup en Thrace Hyperboréenne. Shestodnev. The masquerade feasts in Southeastern Europe. THE WOLF/THE DOG AND THE NORTH AS THE DIRECTION OF WISDOM According to A. From an Ancient Greek viewpoint. This myth can be related to the most archaic Paleo-Balkan beliefs on the basis of which the oral Orphic faith in the paredroi Great-Mother-Goddess and her Son-Sun/Fire. 83-99. The belief in God who manifests himself in a wolf metamorphosis is a different question. The epistle of Paul the Apostle to the Filipians. Orphe- us. the notion of the warriors-wolves in Asia Minor ex- ists because of the Cimerians who arrived as invaders during the 8th-7th c. Walter de Gruyter. like dogs and wolves do. Sofia 1970. Ivančik. Sofia 1981. 1986. 1997. BC. North is the direction where the solar deity goes during wintertime when it stays for the shortest pos- sible time in the sky and when it is cold. Sofia. La Razón del Mito. I believe that the data comparing the warriors with wolves and dogs actually liken the method of fight- ing. 12. I think that these interpretations are a little far-fetched. for Apollo-the Wolf and Apollo- Helios. Bonchev. Euenios der Seher von Apollonia und Apollon Lykeios: Mythos jenseits der Text. Al. 15. Fol. Words and precepts. 110-118. 1972. St. The wolves are located north and they descend from the North. The processed data belong to the oral Balkan folklore tradition. Kliment Ohridski. bitch” for an evil person or a pagan in the traditional speech is influenced by this literature. 1997. They offered dogs as sacrifices to their uranian deity (Бешевлиев 1931). afterword and commentary N. Compiler and translator At. The packs are led by the strongest beast and it is logical that the king is likened to a wolf. 267. 2 y 3 de Julio de 1998. Berlin-New York. “the barbarian warriors” attack as a pack. In the New Testament and in the old Christian authours the non-be- lievers are wolves and dogs12. V. 1. The kouker without mask. W. Journal of Indo-European and Thracian studies 7. 2000. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 157 . Kochev. Homo Necans. is formed. The conclusion is confirmed by the circumstance that many of the beliefs concerning dogs and wolves have retained their non-Christian character and are very strong in the oral and ritual tradition of the Bulgarian and the other Southeast European peoples from the pre-Christian era. [Sermon for the 6th day] Translation. Universidad nacional de educación a distancia.

В: Етнография на България. 3. Les guerriers-Chiens. Кл. 1993. София: Университетско издател- ство “Св. Тракийски могили от късната елинистическа епоха край Търнава. София: НБУ. Охридски”. 2000. Archaelogical Monuments and History of the research work in the Isperih Region. Ал. 1986. G. Георгиева. Kliment Ohridski” University Press. София. 1997. Ancient Society 31.. Ал. Ал. Известия на музеите в Северозападна България 23. В: Археологически открития и разкопки през 2006. Sofia: “St. 13 Moskovska Str. София. Ал. Скални топоси на вяра в Югоизточна Европа и в Мала Азия през древност- та. Ts. The Hyperboreans. Охридски”. the Thracian. Китов Г.. Охридски”. V. T. Фол. 1000 Sofia. Со- фия. The Valley of the Thracian Kings.) The Thracian Cosmos – the Sacred Realm of Kings. t. Обредът на обезсмъртяването в Древна Тракия. Annuai- re de l’Institut de Philologie et d’Histoire orientales et slaves. 1985. Le loup et les Grecs. Райчевски. София. 40-95. Фол. Fol. Д. Хиперборейският диагонал. I. Dr. Loup-garous et invasions scythes en Asie Mineure.: Северное Причерноморье и степные ко- чевники VІІІ-VІІ вв. Mélanges Franz Cumont.. В. Политика и култура в древна Тракия. Фол. L. 2005. Кл. PitÚh. Могили край Шейново в Долината на тракий- ските цаве. e-mail: valeriafol@gmail. т. A. Избрани произведения. т. В.VALERIA FOL Fol. 19-28. Professor Alexander Fol Centre of Thracology. Orpheus. В: Проблеми и изследвания на тракийската култу- ра. Богдан Богданов. Народната вяра и религиозни обичаи. Tangra TanNakRa. Казанлък (под печат). Revue de l’Histoire des Religions CCX-3. 11-58. Александър Фол”. 2008. литература и ис- тория. 29-60. Фол. Sofia. Valeria Fol. In: The Archaeological History of “Sboryanovo” Reservation. 1997. Фол. Ivančik. In: (Ed. Иванчик. София: Наука и изкуство. A. За върколака в българските народни вярвания (Исторически корени и място в народната култура). Се- верна България. Теодосиев. 1983. Alexander Fol. 2006. Stephanov. Димитрова Д. V. Stoyanov. Ал. Marcinkowski. Фол. Ал. Бешевлиев. Календарни празници и обичаи. Българска народна митология. 1931. 2001. В сб. Тракийският Дионис. т. Ив. Музей „Искра” Казанлък. Ст. Книга трета: Назоваване и Вяра. 132-133. Р. Попов. София). 1. Тракийският Дионис. 1996. В. 1981. Гергова. Sofia. 1991. IV. Маринов. В: SUMPOSION или античност и хуманитаристика. Векове 6. София: Университетско изда- телство “Св. 1993. Москва-Берлин. 2007. Василева. 1984. J. Книга втора: Сабазий. Фол. Известия на Националния исторически музей 5. 2006. Sofia: Svyat-Nauka. Kitov. 1994. 78-79. 1-26. Dolon le loup. Тракийският Дионис. A Study in the Paleobalkan Tradition. до н. Gernet. Université Libre de Bruxelles. 1996. Изследвания в чест на проф. 305-329. А. 1990.э. София: Наука и изкуство. Накануне цивилизации. Н. 1995. в античной литературной традиции: фольклор. Димитрова Е. Институт по тракология „Проф. Фол. 1936.com 158 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . t.. 213-227. 2. Центр сравнительного изучения древних цивилизации Института всеобщей истории РАН. Lazova. 2009. В. Early Iron age Tumular Necropolis “Sboryanovo”. Bulgaria. В: Българска историческа библиотека III. Фол. София: Университетско издателство “Св. Д. Кукерът без маска. Религията на прабългарите. 189-208. Sofia: Svyat-Nauka. 2002. Кл. Светилища на слънцето. Institute of Thracology Prof. М. Книга първа: Загрей. 151-153.

Baumann 1984. un drum de legătură între ha- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 159 . au făcut ca zona localităţii Teliţa (fig. să supravegheze şi să controleze drumul de pe valea Celicului. idem 1995. idem 2007. Paraschiv. Baumann 1995. 134. 233-249.). 125. venim în rândurile de faţă cu informaţia unei noi descoperiri de pe Valea Celicului. idem 1997. Chr. idem 1995. idem 2004. 2003a. 05-108. 273-287. 169-183. 250-253. 10/a. 155- 232. VI-IV a. ele rămân doar la limita oferită de un simplu sondaj arheologic. 2). idem 2003b. Spre regretul nostru. – cercetate de noi şi amintite mai sus. cel puţin în parte. 67-72. aşezarea şi necropola din sec. aşezarea din epoca elenistică de la poalele dinspre NE ale dealului Edirlen. fig. 41-50. fără să mai vorbim de cele sesizate doar prin prezenţa unor materiale arheologice (fig. VALEA CELICULUI. La cele publicate până acum. 231-252. 83-88. dar rezultatele lor au rămas doar la nivelul unor informaţii enunţiative (Simion 2003. ca şi cele inedite ne atestă că valea Celicului a jucat până nu demult rolul unei trecători uşoare. Lăzurcă 2000. idem. TULCEA Descoperirile arheologice de pe valea Celicului. 69-82. ţinem să facem precizarea că pe vârful Edirlen nu avem de-a face cu o aşezare fortificată. idem 1991b. 109-115. idem 2007. Simion. 273-287. ca şi cele din jur. mss. 237-246. Numeroasele aşezări pe care le-am înregistrat de-a lungul văii Celicului se în- scriu în limitele unei cronologii destul de largi: Hallstatt timpuriu – pe platoul din vecinătatea sudică a mănăstirii. b). 183-186). nici în articolul de faţă nu suntem în măsură să aducem informa- ţii complete despre această cetate. existenţa ei avea ca scop. cu cetatea din vârful dealului. 1). idem 2003. contemporană. să intre demult în literatura de specialitate (Simion. JUD. idem 1991a. 43-58. 250-253. ci cu o cetate construită cu scop militar şi după cum vom vedea în rândurile ce urmează. precum şi zona de- presionară din sud-estul ei (fig. Toate aceste vestigii cunoscute. 753-764. idem 2000. pass. idem 1996. Cantacuzino 1962. Sondajele asupra monumentului enunţat în titlul lucrării de faţă s-au făcut în anul 1992. 187-204. idem 2005. 2). 183- 186. aşezările romane de la izvoarele şi de la gura Celicului (Rădulescu 1971. pass. 373-382. în primul rând. 1984. Simion 2007. idem 1995. în care se încadrează şi dealul cetăţii în discuţie. De la bun început. Rădulescu 1971. Simion. Gavrilă Simion CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN.

cetatea este la distanţa de 1775 m. fapt ce a creat posibilitatea unei vizibilităţi maxime peste culmile din vecinătatea lui. Faţă de obiectivele bine cunoscute.09 m altitudine. iar faţă de firul văii se află la 285 m înălţime. 3 şi 4). nordică şi 28o34’22’’ longitudine. Localizarea cetăţii.Nalbant) ş. 221-248. sau pe cele fotogrammetrice la 408. 1). cum este biserica mare a Mănăstirii Celic Dere. (fig.a. 333-336).7 longitudine (fig. măsoară 385. 85-92. Vârful dealului. Zona râurilor Teliţa şi Taiţa cu valea Celicului. Simion 1971.5 lati- tudine şi 780. Am putea spune fără să greşim că acest drum a fost activ până la modernizarea actualelor trasee dintre localităţile judeţului. în primul rând şi mai departe peste valea Teliţei. Vârful dealului Edirlen se află pe coordonatele 45o07’17’’ lat. 1. idem 1984. Este cel mai înalt deal din jur. drum de legătură între cele două depresiuni. bitatele de pe valea Teliţei şi a celor de pe malul Dunării cu aşezările din părţile de sud ale culmei muntoase a Niculiţelului. ca şi pe valea Tăiţei (Trestenic . unde este amplasat şi valul fortificaţi- ei.GAVRILĂ SIMION Fig. amplasate pe versanţii râului Taiţa sau pe văile afluenţilor ei: Lozova sau ale Albei. De pe vârful Edirlen se creează o vizibilitate pe toată valea Celicului. la distanţa de 1875 m (în linie dreaptă) sau de la marginea construcţiilor mănăstirii de la poalele dealului. mergând numai pe culmea lui şi în aceeaşi direcţie. unde sunt cunoscute multe des- coperiri (Bujor 1961. până la vărsarea 160 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . vârful Edirlen se află pe direcţia S-V.

precum şi peste zona de vărsare a Taiţei. cetatea de pe vârful dealului Edirlen s-a putut bucura de condi- ţii naturale foarte avantajoase pentru apărare: puţine căi de acces şi acelea foarte grele. TULCEA Fig. sinonime cu prăpăstiile pe care nu poţi urca. Cea mai uşoară cale este culmea ce STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 161 . 2. practic. accesul spre vârful dealului nu se putea face decât pe trei cărări. pe anumite locuri. cu toată platforma din jurul dealurilor Denistepe şi Consul. ei în lacul Babadag. menite să avertizeze şi chiar să bareze in- tervenţia unor invadatori. inclusiv peste culmile Tulcei dinspre malul Dunării. VALEA CELICULUI. Analizat sub acest aspect. Prin poziţia sa. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. Pe de altă parte. JUD. era posibilitatea construcţiei unor elemente artificiale. Detaliu asupra văii Celicului şi a vârfului Edirlen cu siturile arheologice cunoscute. echivalente unor cărări mărginite de văi abrupte. pe căile accesibile urcării.

3. 5. adică dinspre plat- forma dealurilor localităţii Poşta. drumul măsoară pe aici. Aproape de vârful dealului. aşa cum am amintit. cca 1775 m. pe direcţia S-V (fig. Pe această culme se remarcă şase sau chiar şapte mici platforme naturale. cu o aglomeraţie de stânci şi bolo- vani ce ne sugerează ca fiind locurile cele mai propice pentru construcţia unor turnuri de veghe (fig.GAVRILĂ SIMION Fig. Cea de-a doua cale se formează din partea de SE a dealului. 3 şi 4). se formează şi pe această cale de acces un platou stâncos ce ar putea fi locul potrivit pentru con- strucţie unui turn de veghe sau poate chiar de apărare. De la poalele dealului. urcă dinspre Mănăstire. 3. Dealul Edirlen cu cetatea getică şi locul turnurilor de veghe de pe culmea de acces. 162 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Celelalte căi de acces sunt mult mai greu accesibile. 6).

Aproape de cetate întâlnim şi pe această potecă un platou stâncos ce a creat posibilitatea înălţării unei astfel de construcţii pentru observaţii sau punct de apărare (fig. mica platformă de aici este fortificată cu un val de apărare. 3). către vârful Edirlen. ca cele de la Beidaud (Simion. Lăzurcă 1980. 135-146). 237-250. formă pe care am întâlnit-o şi la celelalte cetăţi sau aşezări fortificate de tip hal- lstattian. TULCEA Fig. adică de pe firul văii Celicului. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 163 . Ultima posibilitate de acces se află prin partea opusă a celei de-a doua. Jijila (Sîrbu. JUD. 37-54. Simion 2003. În mod sigur acesta este o construcţie artificială de tradiţie mai veche. 49-58) şi Beştepe (Simion 1975. 4. Ailincăi. 79- 98). direct spre est. Simion 2008. idem 2003. VALEA CELICULUI. Ajunşi în vârful dealului. Fotografie aeriană a dealului Edirlen.

aceasta s-a prelungit în interiorul fortificat cu încă 5 metri (fig. 9). Rezultatele efectuării ei se pot rezuma la următoarele informaţii: – prin intermediul acestei secţiuni s-a putut măsura baza valului care are o lungime de 7 m şi o înălţime maximă în această zonă de 1. Ele au fost realizate printr-o secţiune de 18/2 m asu- pra valului de apărare (fig. Descoperirile noastre întreprinse în această cetate se poate spune că nu de- păşesc nivelul unui sondaj. 5. Aspecte de pe culmea de acces unde se presupune locul unor turnuri de veghe.10 m. Ulterior. 9/3). 164 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .GAVRILĂ SIMION Fig.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 165 . Ele au la capete urmele rotunde ale foştilor stâlpi verticali ce alcătuiau palisada. TULCEA Fig. 7. Lungimea celor două grinzi paralele era de 4 m. 9/2). Fig. JUD. VALEA CELICULUI. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. iar distanţa dintre ele măsura 2 m. – tot la baza ei s-a putut depista o parte din talpa palisadei care este alcătuită din două grinzi paralele. 9/2). Între ele o altă grindă le prindea sub forma unui ramfort (fig. Aspecte actuale ale valului de apărare al cetăţii. Platformele turnurilor de veghe din incinta fortificată. dispuse orizontal pe nivelul de călcare antic şi care în momentul de faţă sunt complet carbonizate (fig. 6.

Pentru o verificare a situaţiei din incinta fortificată au fost re- alizate alte patru secţiuni. construit după tehnica elenistică. Trei dintre aceste secţiuni au fost orientate pe direcţia N-S şi au avut mărimi diferite: SI = 22/2 m. a luat aspectul unui val. iar pe suprafaţa lor s-a putut constata urme de locuire. SII = 10/1 m şi SIII = 16/1 m.GAVRILĂ SIMION Întregul val de pământ a fost construit numai din bolovani de piatră. chiar părţi din construcţia unor locuinţe (fig. sau avem de-a face cu un fost zid de apărare. nefasonată şi de mărimi diferite. Fig. toate pe platoul din partea nordică a cetăţii (fig. În cercetările noastre nu s-a putut stabili dacă avem de-a face cu un val de apărare realizat după tehnicile anterioare bine cunoscute. 8. iar cea de-a patra secţiune era orientată E- V şi nu avea decât 5/1 m (fig. Această presupunere rămâ- ne în atenţia celor care vor în- treprinde în viitor alte cercetări asupra valului. s-a putut remarca faptul că zona din această parte a platoului din incinta fortificaţiei a suferit o serie de lucrări de amenajare pentru transformarea pantei naturale în terase. 166 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 9/1). Din toate aceste secţiuni fortificată. prin surparea dă- râmăturilor. 10/1). Stânca centrală („acropola”) din incinta 9/1). încât toată piatra din val are o culoare roşiatică. Funcţia acestei cetăţi s-a ter- minat printr-un incendiu atât de puternic. urme vizibile ale unei arderi intense şi care a ajuns până la talpa palisadei de la baza aces- tei construcţii. formă bine cunoscută în zona Dobrogei (Alexandrescu 1966) şi care.

2 . TULCEA 1 2 3 Fig.Planul incintei fortificaţiei şi al secţiunilor executate. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. 9. 3 .planul secţiunii în val. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 167 . VALEA CELICULUI. JUD.fotografie a secţiunii în valul de apărare. 1 . urmele talpei palisadei.

atipice şi nesemnificative. provin în general de la recipiente mari. Fie că ele sunt părţi din zona gâtului.) sau cu cele din marele depozit de la Aegyssus (Opaiţ 1987. 91) care întreţineau relaţii de schimb în această perioadă târzie dinaintea venirii romanilor. mai toate aceste fragmente provin de la vase mari (fig. 11). 11). fie că sunt picioare de funduri cu aspecte conice. Fragmentele de amfore de la cetatea de pe Edirlen au asemănări cu părţi din amforele din depozitul de la Islam-Geoferca – Tulcea (Bujor 1961. Ele au asemănări cu acele tipuri ce se realizau în atelierele din Rhodos (Simion 2003.Reconstituirea profilului cetăţii de pe dealul Edirlen cu traseele şi turnurile de veghe. Materialul arheologic descoperit prin secţiunile amintite este destul de să- rac şi nu aparţine vreunei locuinţe bine delimitate. 168 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Între fragmentele ceramice descoperite distingem o categorie ce provine de la vase lucrate cu mâna. părţi din toarte şi de la buze dar. 145-153). Acest loc a asigurat constructorilor cetăţii coeziuni ideale de utilizare a condiţiilor naturale cu cele artificiale pentru o eficacitate maximă a oricăror forme de lupte defensive. din Cos. După forma şi grosimea pereţilor. fig. 47 şi urm. Cnidos şi Sinope (Mateevici 2007. cele mai multe sunt fragmente din pansă. Ele au fost confecţionate din pastă grosieră. 2 . 354. 90 şi urm. 10.GAVRILĂ SIMION 2 1 Fig.reconstitu- irea valului de apărare şi al palisadei.) sau din alte centre ale lumii greceşti din Pont (Bujor 1961. Ca atare şi pro- venienţa lor poate fi diferită. folosite ca recipiente de provizii. Între ele distingem funduri de amforă. care ne sugerează forme alungite sau mai scurte. O altă categorie însemnată de fragmente sunt provenite de la amfore de diferi- te tipuri. 351. Fragmentele de la care am putut alege unele forme (fig. prin presare digitală sau cu un corp contondent. toate ne demonstrează o varietate de tipuri şi ca atare şi diferite provenienţe. alungite sau mai ales tronconice. Concluzii şi ipoteze De la prima vedere oricare specialist poate conchide că fortificaţia de pe vârful Edirlen este de tipul unei cetăţi construite cu scop militar. cu pereţii fini- saţi şi decoraţi cu benzi aplicate şi alveolate. 1 . 5).

JUD. 11. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 169 . TULCEA 9 1 3 2 4 5 6 7 8 Fig. Fragmente ceramice descoperite în sondajul de pe Edirlen. VALEA CELICULUI.

Pentru astfel de funcţii. precum este linia Istrului (Dunării): Aegyssus (Opa- iţ 1977. IV. Suceveanu 1977.). V. ca şi prin cele ce alcătuiesc incinta propriu-zisă: valul de apărare din care se forma palisada construită cu două rânduri de stâlpi. 83-99). 60-65). ori dava din amonte unde este astăzi localitatea Satu Nou (Irimia. 10. Spre deosebire de astfel de aşezări. apoi la Bâtca Doamnei şi tot în Moldova. pe înălţimea Titelcu de la Tiseşti. înscriu această cetate în categoria fortificaţiilor cu aspect circular (Glodariu 1983. 49-101. la Barboşi. 1-52). Noviodunum. Analizând după toate aceste elemente de fortificare şi după rolul pe care l-a jucat. Menirea ei era să supravegheze. Sîrbu 2001. într-o poziţie şi o formă inexpugnabilă.). 58 şi urm. com- pletate în locuri potrivite cu elemente artificiale construite de om. Târgul-Ocna (Gostar 1969. 307-311. întărite cu sisteme defensive. pass. I. 71-97) ş. care au jucat şi rolul unor factorii ne sunt cunoscute pe marile drumuri comerciale. 145-155. Epistula Ex Ponto. de la Sprâncenata (Preda 1986. ne sunt cunoscute şi în alte zone a lumii geto-dace cum este cea de pe Olt. Lungu 1996. Gherghe 1997. cetatea de pe vârful Edirlen are analogii cu multe asemenea construcţii din lumea geţilor şi a dacilor. cetatea de pe vârful Edirlen era doar o for- tificaţie cu scop defensiv. pe vârful Tirighina. au dat acestei cetăţi posibilităţi de apărare maxime. 81-96. Tristele.GAVRILĂ SIMION Poziţia aleasă şi tehnica adoptată în fortificarea acestui obiectiv se diferenţiază de cele cunoscute la cetăţile de refugiu sau la aşezările mai vechi. pass.a. II. Conovici 1985. Astfel de aşezări.. 5-20. 26-34). ce puteau veni în special de peste Dunăre. 9. cu elemente naturale dintre cele mai propice scopului urmărit: văi cu pante abrupte. întărită destul de puternic. cetatea de pe vârful Edirlen avea un caracter militar defensiv. cetatea de pe vârful Edirlen servea ca adăpost şi refugiu pentru luptători. cu locul şi poziţia edificiului. sumar fortificate. Astfel de dave. idem 1987. 185-200. după cum declara un martor ocular al acelor vremuri (Ovidiu. în cea mai mare parte cu aspecte de prăpastie. 20. toate au jucat rolul unor aşezări şi chiar de factorii. Toată această îmbinare de elemente natu- rale şi artificiale. Arrubium sau Troesmis (Suceveanu 1977. ca turnurile de veghe sau de apărare. să controleze şi la nevoie să înfrunte impac- turile mai mult sau mai puţin puternice şi mai ales inopinate. Analizând locul ales. de tip hallstatti- an amintite mai sus. 112 şi urm.). Conovici 1990. 9-22. 170 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . precum şi de aşezările târzii de tip dava care sunt mai mult sau mai puţin fortificate şi chiar lipsite de elemente de apărare. suplimen- tate cu turnurile de veghe sau de luptă din interior. Prin elementele sale componente susţinătoare. Cetăţi de acest gen se întâlnesc chiar lângă Dunăre. desigur sub conducerea unui comandant care putea fi şi stăpâ- nul unui teritoriu din jur şi care era mai mult sau mai puţin dependent de alţi „bazilei” sau „regi”. 76. ori cea de la Pietroasele-Gruiul Dării (Dupoi. cu talpa chiar de la baza valului şi consolidaţi printr-o serie de grinzi de legătură şi ramforturi. centre comerciale recunoscute. 8. precum este dava de la Grădiştea-Brăila (Sîrbu 1996. şi chiar fără fortificaţii.). pass.

precum şi după genul arhitecturii realizate. 80 şi urm. punctul numit „Cetăţuia” (Gherghe 1997. Chr.). precum şi la fortificaţia de la Costeşti (Daicoviciu 1972. Dintre toate obiectivele cunoscute de noi. TULCEA Dacă le partajăm cu precădere după tehnica şi tehnologia folosită. aceasta trebuie să fi aparţinut unei acţiuni militare de mari proporţii şi judicios organizate din punct de vedere strategic.). valuri de apărare şi palisade. Suceveanu 1977.). enunţate în rândurile de mai sus. 7. 10-16. 298 şi urm. din anii 29-28 a. După părerea noastră această 1 Numele Tibiscum mai apare la Ptolemeu încă de două ori. I. Referitor la distrugerea cetăţii noastre. Aceleaşi forme sunt întâlnite şi la Cetatea de la Polovragi (Gherghe 1997. este greu să-i stabilim cauzele şi peri- oada când aceasta a sfârşit să mai funcţioneze. pass. III.). Licinus Crassus. Judecând însă după forţa impactului. 9. cetatea de pe vârful Edirlen nu putea să ocolească sau să facă faţă unor astfel de impacturi.. 140 şi urm. Sondajul arheologic realizat asu- pra ei nu putea să aducă documentaţia necesară pentru ca noi să putem stabili un astfel de moment istoric. Crişan 1977. Cu toate acestea constatăm aceleaşi similitudini şi la cetatea din Tinosul de la Pleaşa (Gherghe 1997. ca urmare a intenselor cercetări. şi până la sângeroasele campanii ale proconsulului Macedoniei. 1-30. 119). sistemul de fortificaţii de pe Edirlen are multe similitudini cu cetăţile de la Buridava-Ocniţa (Gherghe 1997. 75-80. Chr. cetatea Tibisca. IV.) şi Ocnele Mari (Crişan 1977. 96 şi urm. (Conovici 1985. Ex Ponto. 305 şi urm. I d. cu bibliografia citată). cetatea de pe vârful Edirlen. 8. la Aegyssus şi Troesmis (Ovidiu.). CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. După analiza şi comparaţia făcută cu cetăţile de apărare din lumea geto-dacă.) prevăzute cu foişoare pentru observaţii. Crişan 1977. 343 şi urm. 10. M. Daicoviciu 1972. 128-133. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 171 . 553)1. la cele din Muntenia investigaţiile au fost de mai mică am- ploare. adică până în sec. 11 şi urm. se încadrează în acelaşi gen de construcţii ridicate în ultimele secole dinaintea prezenţei romane. Aceleaşi asemănări tehnice s-au constatat şi la cetatea de pe vâr- ful Tinosul de la Arpaşul de Sus (Macrea. privită şi ea sub aspectul tehnic. 11-20. VALEA CELICULUI. 117) şi mai ales la fortificaţia de la „Schitul lui Negru Vodă”. Dacă pentru cetăţile din Transilvania am avut mai multe detalii. care a dus la căderea şi pârjolirea atâtor oraşe şi cetăţi. 116 şi urm. dar pe alte coordonate topografice. JUD. 86 şi urm. Chr. la cea de la Căpâlna (Daicoviciu 1972. la 55o longitudi- ne şi la 46o20’ latitudine nordică. Crişan 1977. Marele geograf localiza în nordul teritoriului istro-pontic. care au obligat pe Dapyx şi Zyraxes să se refugieze peste Dunăre şi. în mod implicit. IV. De la campania lui Burebista.). 292 şi urm. care a putut distru- ge din temelii o astfel de construcţie. Ipoteze. cetatea de pe vârful Edirlen este cea mai apropiată de coordonatele transmise de Ptolemeu (FHDR. 6. dar şi cu altele pe care le-am lăsat nenominali- zate. Glodariu 1976. precum şi la cea de la Stoina-Păişani din judeţul Gorj (Gheorghe 1997. la crearea regatelor clientelare ale căror forţe armate se stabilesc după anul 12 d.

Bucureşti. Buzău. Tulcea. V.).e. Irimia.H. 2003a.H. 1984. Omagiu prof. 1972.Amza. Daicoviciu. 85-92. cu bălţile dună- rene şi marele complex Razim – în antichitate golful Halmyris –. Pietroasele .H. Bucureşti. Raport cu privire la rezultatele cercetărilor arheologice de la Teliţa-Izvorul Maicilor. V. V. V. Bucureşti. 225-239. P. Cercetări pe valea Teliţei (jud. Gostar. Depozitul de amfore de la Islam . V. II. Dacii. aşa cum a apreciat C. Brudiu. P. Bucureşti. Descoperiri geto-dacice în jud. In: Studia Historica et Theologica. V. N.Geaferca. Dupoi. Istros IV. 1977. Peuce X.N. Brătescu (1923. Dacă folosim coordonatele marelui geograf al antichităţii. Tulcea. Pontica XXXIII. SCIV 1. I. 1968. Carpica XV. vârful Edirlen cu presupusa cetate Tibisca. jud. 71-87. 41-50. II. 1972. Constanţa (campania 1989). O nouă cetăţuie dacică pe valea Siretului. Baumann. Carpica II.. căci ea străjuia nu numai văile mlăştinoase ale Celicului şi Teliţei. M. O inscripţie de la Aegyssus. Tulcea. sec. 1991b. 93-130. III. 1972.. 1983. 12. SCIV. Chr. Fortificaţii geto-dace în Moldova. V. ed. 2001. Oltina. Buzdugan. 81-96. Peuce IX. V. 97-114.. 1969. I-IV p. Incinta dacică fortificată. 125-130. Ursachi. Bucureşti- Iaşi. Conovici. Aşezările fortificate şi centrele tribale geto-dacice din Muntenia (sec. ArhMold VII. 1991a.I. Tulcea. Sondajul de la Frecăţei. V. origine tracă. azi devenite ceir-uri3. In: Crisia. Un nou cuptor de ars material tegular descoperit în ferma romană târzie de la Teliţa. 19-28). 1961. Tibisca – tibb = mlaştină. 10.H. Baumann. 1. I. 6. 1966. Oradea. Bujor. Săpăturile arheologice în aşezarea getică fortificată de la Satu Nou. N. 59 şi urm. Căpitanu. 155-232. Exp. Baumann. punctul „La Pod”. Gheorghe. Sîrbu. Baumann. Crişan. Burebista şi epoca sa. N. Căpitanu. Dacia de la Burebista la cucerirea romană. I.GAVRILĂ SIMION localizare a lui Ptolemeu nu este o repetiţie (FHDR. Craiova.H. Histria. jud. com. pe aceeaşi latitudine cu ce- tatea Troesmis şi braţul Istrului – Naracia (Naracustoma).. Barnea. Baumann. Bacău. 1997.n. Supus şi unei analize etimologice. Cluj Napoca. Conovici. 169-183. 14. Peuce X. Peuce S. ca fiind în localitatea Cataloi de azi. 172 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . cf. 1950. Daicoviciu. 1969. 1990. numele toponimului – ca fiind dintr-o zonă mlăştinoasă2 – corespun- de întru totul situaţiei. Tomaschek. 3 Văi inundabile şi mlăştinoase. V. M. nota 68) a nu- melui Tibisca pe care îl întâlnim în Dacia (Banatul de astăzi) şi nici nu poate fi în altă parte. cu toate văile lui ce pătrundeau în inima horstului dobrogean. 2. 1995.. identificat cu gârla Împuţita de astăzi (Simion 2008. Cluj. V. 175-184.Gruiul Dării. IV î. Glodariu. adică braţul cel îngust. 1985. Cetatea daco-getică de la Brăhăşeşti (jud. C. 553. 125. M. 2 La I. Bucureşti. se înscrie ca şi azi.). Galaţi). V. P. Aşezări rurale antice în zona Gurilor Dunării.. Russu 1967. Necropola tumulară. Vestigii paleocreştine descoperite în mediul rural autohton de pe valea Teliţei. 105-108. Bibliografie Alexandrescu. jud. Emilian Popescu. 2003b. 1983.H. Baumann. Cetăţile dacice din Moldova. 109-115. ci şi pe cele ce-i marcau hotărniciile. H. Noi săpături de salvare în aşezarea antică de la Teliţa . Tulcea). Arhitectura dacilor. Ursachi. Aşezări şi cetăţi geto-dace din Oltenia. Păltânea.H.

. Peuce XII. Ex Ponto. Chişinău. Gètes et Scythes aux Bauches du danube. 2007. Steaua Dobrogei. 1984a. Tulcea. 1-2. 1986. 37-54. 2002.. Niţu. 1987. Bucureşti. I. Brăila. jud. Présences interethnique dans la région des embouchures du Danube aux VIèm- ème V s. I. 20. Dava getică de la Grădiştea. Tombes tumulaires dans la nécropole de Celic Déré. Quelques remarques sur la civilisation gétique des centres et forteresses autochtones de Dobroudja à la fin du Hallstatt et en commencement du La Tène. p. 1996. Tulcea. 1-52. Dacia N. Simion. Istrul şi geţii în cartografia ptolemeică. 1977. Jijila . 1980. 2005. par l’intermédiaire d’un sondage réalisé en 1992. nr. G. XXXI. Lăzurcă. N. 5-20. Chr. 1996. Necropola feudal-timpurie de la Nalbant. M. 19-28. 1967. G. In: Festschrift für Florin Medeleţ. Le site de Celic dere. I. 250-253. Bucureşti. G. Tulcea. Italia. TULCEA Lungu. G. Geto-dacii din bazinul Oltului superior – Dava de la Sprâncenata. Simion.. G. J. G. jud.67-72. V.. mss. CETATEA GETICĂ DE PE VÂRFUL EDIRLEN. Niculiţă. 2007.. 1966. A. Simion. C. Pontica IV. Ovidiu. R. 307-311. G. 1977. G. V. 753-764. Tulcea).. Bucureşti. 1971. Raport prelimiar. Constan- ţa.. D. VI-II a. Monografie arheologică. 1976. Simion.N. Culturi antice în zona Gurilor Dunării. Simion.C. I.N. Teodor. O aplică cu chipul Medusei descoperită la Celic Dere. Actes du XIIIème Congrès Internatio- nal de Sciences Pre and Protohistorique. O aşezare fortificată a culturii Babadag în nordul Dobrogei. Actes du IIème Colloque International d’Archéologie Funéraire. Suceveanu. A. Zanoci. II. département de Tulcea. Un Eros trouvé à Valea Teilor. Descoperirile din necropola romană de la Teliţa. Al.Cr. 8. Interprétation ethno-culturelles et implications dans la chronologie du Hallstatt final. Simion. Tulcea. Amforele greceşti în mediul barbar din nord-vestul Pontului Euxin. Peuce II. Zamoşteanu. A. Opaiţ. Sîrbu. Tristele. Valea Celicului. Butuceni. MCA VI. Peuce IX. 273-287. Simion. 375-381. Tulcea. 221-248. Forli 1996. I. 2000. Macrea. 1995. S. Aşezări getice din Muntenia. 145-153. Ailincăi. 75-80. G. Aegyssus ’76. Simion. 1-2 (37-38).Cetăţuie. Mateevici. Ursachi. M. S. V. A. Iaşi. Opaiţ. O descoperire homerică pe valea Teliţei. G. 1997. Glodariu. Posebna izdaja XXIV. 1959. Simion. El. Un dépôt d’amphores découvert à Aegyssus. Peuce. Cetatea dacică de la Brad. Viaţa economică în Dobrogea romană. Simion. Simion. Tulcea.. V. sept. 2008. G. Sondajul în cetatea getică de la Tiseşti. Tulcea Résume Le matériel présenté se base sur les informations obtenues par l’auteur. 43-58. pentru Troesmis: IV.S. 2008. 9. Limba traco-geţilor. Bucureşti. 187-204. Aşezarea hallstattiană de la Beidaud. Paraschiv. Brăila. V. av. Analele Dobrogei S. IV.I. In: Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea. Podoabe de bronz ale unui car roman şi depozitul de ţigle de la Teliţa (jud. La citeé getique situeé au sommet d’Edirlen. Sîrbu. 1971. 231-252. jud. Bucureşti.. 185-200. Pontica X. G. Simion. El. Simion. 9. Cercetările de pe valea Celicului (Celic Dere). V. Lăzurcă. I. IX. 333-336. Simion. 1984b. G. 49-101. 237-250. vol. Aegyssus – Documentare arheologică preromană. sur un système de fortifications situé au sommet d’Edirlen – la zone de la vallée de Celic. Vulpe. Simion. Russu. Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus. 1995. 1975. 69-82. Preda. G. JUD. VALEA CELICULUI. Un cuptor de ars bombarde descoperit la Teliţa. Bucureşti. 2004. 1996. 10. sec. 1993. 233-249. G. Peuce S. Actes du Colloque International. anul X. Brăila.. Tulcea. IV. Peuce VIII. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 173 . Bucureşti.. A. 2003. Rădulescu. Timişoara.

se trouvant sur un pante naturel. de datant de la première période du siècle I d. Les sondages archéologiques ont montré que la surface de l’intérieur fortifié. a eu un rôle d’acropole mais également de point de tour d’observation. 8 et fig. Apres la position topographique et les éléments artificielles de défense. 9/1). sur les sentiers d’accès. la fortification qui se trouve au sommet d’Edirlen s’encadre dans le type des citées circulaires. produit par les événements qui se sont déroulés dans le Nord de Dobroudja. 3 et 5). 9 et 10/2). 10/1). Dr. Le petit plateau situé au sommet de la colline. La grande pierre qui se trouve dans le centre du périmètre fortifiée (fig. où il y a une visibilité maximale sur plusieurs kilomètres. România 174 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 9/3). a caractère militaire.GAVRILĂ SIMION Apres avoir fait un encadrement de l’objectif dans la topographie de la zone (fig. conduits par un chef militaire et pedinte d’autres basiles ou rois. bordurées par des vallées abruptes avec des aspects abyssaux adoptés par les constructeurs de la citée pour accroître l’efficacité de la lutte de défense. a été aménagée en terrasse sur laquelle ont été construites et aménagées des habitations pour les soldats. 1. Gavrilă Simion. à sa base découvrant la plante de pied de la palissade (fig. Ainsi. l’archéologue a trouvé l’endroit des anciennes tours de surveillance (fig. Les recherches archéologiques enregistrent une zone fortifiée avec un repli de terrain avec une surface de 130/90 m (fig. Elle a eu un rôle de défense. 3. Chr. 820009 Tulcea. Elle a été construite uniquement de grosses pierres (fig. str. a été fortifié avec un repli de terrain et un système de palissades (fig. 2 et 3) l’auteur fait la description des conditions naturelles de l’endroit: très peu des voies d’accès et très difficilement accessibles. Elle a fini dans un terrible incendie. ayant un rôle de défense et également de soutien du système de palissades. 14 Noiembrie. la citée a joué le rôle pour lequel elle a été construite dans le deuxième – premier siècle avant Chr. D’après le matériel céramique découvert. 7 et fig. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. dans la période des conquises de Burebista jusqu’a la instauration du pou- voir roumain. gardée par un groupe de soldats qui surveillaient la zone et qui contrôlaient la vallée Celicului et les alentours. 9/2). Les limites chronologiques de la fonctionnalité de cette citée n’ont pas pu être établies avec certitude.

reg. 295-305). de la Chitila. r-nul Rezina. Nadlimanscoe III. numărul pieselor puse în discuţie a sporit simţitor. Данов 1967. 27). fig. рис. ori simple rapoarte de săpătură. din bazinul inferior al Nistrului şi cele mai recente efectuate în Muntenia. iar în altele. Pentru a doua jumătate a mil. Ciobruci. Zanoci 2003. 32. În acest context un loc aparte revine artefactelor arheologice valorificate într-un şir de monografii. r-nul Slobozeia (Fidelschi 2006. inclusiv a triburilor tracice. 45). r-nul Dubăsari (Arnăut 2003. prelucrarea lem- nului. Ilfov. r-nul Belgorod Dnestrovsk. 2008. sub diverse aspecte ale vieţii materiale şi spirituale. Fidelschi 2006. jud. рис. 234. Constatam că în unele lucrări acestora li s-a prezentat doar ilustraţia fără a li se oferi detalii (Никулицэ 1987. Republica Moldova (Никулицэ 1987. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 175 . Cu ocazia acelui demers am încercat o reflectare a unei categorii de unealtă care prin materialul de confecţionare şi prin modalitatea de prelucrare a anumitor suprafeţe ale acestora suscită diverse opi- nii controversate. Zanoci. într-un studiu publicat recent menţionam importanţa şi funcţionalitatea diversă a uneltelor din os care au apărut practic în toate aşezările (Arnăut 2007. România (Boroneanţ 2003. De altminteri. 7-8) şi într-una din construcţiile din preajma sistemului defensiv de la Sahar- na Mică. Chr. I a. fig. 131-139). ele au fost supuse unei sumare analize (Arnăut 2003. рис. 27). a oferit perspectiva evaluării istoriei populaţiilor paleobalcanice. 113. 16/3). Tudor Arnăut RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE Conţinutul valoric al cercetărilor monumentelor din a doua jumătate a mile- niului I a. prelucrarea pieilor etc. un rol im- portant în ocupaţiile tracilor de la nord de Dunăre joacă în continuare industria osului dur de animale. fig. graţie unor săpături efectuate în sectorul Basilica extra murus de la Histria (Beldiman et al. 100. Niculiţă. 40-41. r-nul Orhei. În acelaşi context menţionam divergenţele de opinii vizavi de prezentarea funcţionalităţii categoriei de unealtă pusă în discuţie. 33). 22. 192. articole de sinteză. 100. au fost doar menţionate sau. Teodor. 289-296. 113. 11-24). r-nul Rezina (Niculiţă. 22). Baza documentară la acel moment a reprezentat descoperirile efectuate la Butuceni. Arnăut 2008. Ucraina (Бруяко 1999. Saharna Mare. Între timp. 1-2 şi 5. 65/1-2). Odesa. Un interes aparte prezintă materialele care ilustrează practicarea mai multor ocupaţii legate de cele ale construcţiilor. Chr. Speia. ele reflec- tând şi anumite meşteşuguri impuse de practicele zilnice (Pârvan 1926.

descoperită în aşezarea fortificată de la Saharna Mică. Arnăut 2008. 234. descoperite în nivelurile de locuire din aşe- zarea fortificată de la Butuceni. Raşpel din mandibulă de vită cornută. dar care poartă aceleaşi urme de prelucrare se distinge încă unul cu extremitatea distală la care s-au păstrat alveolele dentale şi la care. Arnăut 2008. fig.TUDOR ARNĂUT Piesele sunt lucrate din mandibule. descoperite de V. 1). 234. Boroneanţ în aşezarea de la Chitila. 1). de bovideu. 11) sau de la Saharna Mică (Niculiţă. Zanoci. Ea reprezintă o mandibulă de bovideu care. din oase de metatars de cal. 1. Saharna Mică. Zanoci. a fost faţetată partea ventrală (fig. Unele s-au păstrat întregi. 2/2). Cele mai simplu au fost lucrate oasele din mandibulă de cal matur (fig. se disting două tibii de animal (Никулицэ 1987. Printre alte fragmente nesemnificative tot de mandibulă. 16/3). punctul nu- mit „Fermă” (Boroneanţ 2003. 12). se observă urme de prelucrare într-o manieră asemănătoare tehnicii descrise mai sus (fig. pe muchia supe- rioară cu urmele alveolelor în care s-au aflat implantate rădăcinile dinţilor incisivi (fig. Fig. sau din corn de bovine. Pe suprafaţa păstrată se observă urme de intervenţie prin ciocănire sau presiune efectuată cu o unealtă. O piesă asemănătoare. pe una din faţete. 5/1). cu ajutorul unui instrument zimţat. Cu un instru- ment ascuţit. poartă aceleaşi adâncituri triunghiulare aplicate cu vârful unei piese ascuţite (Niculiţă. pe latul suprafeţei. Printre multiplele unelte din os. altele fragmentar. pe suprafeţele plate. Vârful acesteia a fost prevăzut cu o terminaţie as- cuţită unghiular. Din aceeaşi aşezare provine şi un metatars de bovideu pe care. fig. 16/3 ). Pe suprafaţă se mai pot observa urmele instrumentului zimţat cu care s-a prelucrat. au fost aplicate linii de adâncituri triunghiulare dispuse paralel (Boroneanţ 2003. 176 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .

2 . RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE 100. Niculiţă). Partea ventrală a uneia a fost faţetată cu ajutorul unui instrument cu lama ascuţită peste care apoi s-au aplicat 27 de şiruri nu întotdeauna paralele de adâncituri cu deschizătura unghiulară în sus (fig. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 177 . Executarea aceluiaşi motiv se poate urmări şi pe a doua tibie provenită din aceeaşi aşezare. 3 . Niculiţă).Butuceni (după I. Boroneanţ). Raşpele din metatars: 1 .mandibulă de cal de la Chitila- Fermă (după V.Saharna Mare (după I. 2/1). рис. În cazul 1 2 3 Fig. 22). 2.

provi- ne din săpăturile efectuate în aşezarea de la Saharna Mare (Arnăut 2007. Pantekapeion (Петерс 1986. 178 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . perpendicular axului longitudinal. 82-90). pentru a fi lucrate mai uşor. pl. Cornul a fost prelucrat. Răcătău (Căpitanu 1992. Raportate la descoperirile provenite din monumentele de pe litoralul nord- pontic. II/14). 161. mai îngustă. 2/1). aplicate în curbă sau oblic (fig. Teodor 2003. 162. II/2). таб. şi din corn. 161. рис. şi metatarşi. 55. 131-192) şi Brad jud. precum şi în aşezările fortificate din perioada antică târzie de lângă Mihajlovka şi Semjonovka (Кругликова 1966. Chr. Thanagoria (Петерс 1986. таб. 561-569. 103-111). O unealtă. рис. în nivelurile de locuire corespunzătoare perioadelor elenistice şi romană la Olbia (Семенов 1958. pe suprafaţa căreia. şi prima jumătate a mil. 10/3). Zanoci. mai ales de pe exemplare pro- venite de la Butuceni. 33/1. 3-4). fig. ea reprezentând o tibie de animal. Specificam cu aceeaşi ocazie că lipsa acestora în monumentele data- te cu a doua jumătate a mil. таб. Galaţi (Vulpe. 33. 46). uneltele supuse analizei au fost con- fecţionate din tibii. Pa- trei (Петерс 1986. 1/3. în tehnica asemănătoare. prevăzându-se o suprafaţă plană în sectorul dinspre extrema de contact cu zona frontală a craniului. este suspectă în vreme ce în polisele greceşti de pe coasta de nord a Mării Negre ele apar în număr considerabil. Polkovaja Nikitovka (Моруженко 1988. Chr. au fost aplicate incizii în aceeaşi manieră ca şi pe exemplarele descoperite la Butuceni (fig. Arnăut 2008. 161. Botoşani (Florescu. o situaţie similară a fost menţionată în demersul publicat anterior şi pentru monumentele de pe teritoriul de nord-vest al Bulgariei. I p. II/IV). 93-96) şi la Chersonesos (Петерс 1986. I a. рис. Galaţi (Sanie 1987. O altă piesă din os provine din descoperirile de la Ciobruci (Fidelschi 2006. s-au aplicat adâncituri un- ghiulare într-un număr de mai mult de 31 linii paralele. 296. 88. Astfel. Ele şi-au făcut apari- ţia în aşezările scitice timpurii de la Lihačiovsk (Моруженко 1988. Peste ea. 366. II/3) etc. fig. Stânceşti jud. 43). facem referinţă doar la cele cercetate mai mult şi la care s-au publicat rezultatele săpăturilor. au fost tratare termic (fig. 43). II/9-13) au apărut oase de metacarp de cal prelucrate pe patru laturi longitudinale cu şiruri de împunsături asemănătoare cu cele de pe piesele descoperite în monumentele de pe valea Nistrului. precum şi pentru spaţiul istro-pontic. 148/1). deşi. Poiana jud. Astfel de piese au fost descoperite în aşezarea de la Nikonia (Бруяко 1999. 136-137).TUDOR ARNĂUT exemplarului dat au fost prevăzute două faţete. 5/2). Din analizele făcute s-a putut constata că. fig. Niculiţă. 79-80). 98/4). Neapolul Scitic (Зайчев 2003. Oasele au fost prelucrate la rece. Bacău (Ursache 1995. menţionăm lipsa inexplicabilă a pieselor puse în discuţie într-un şir de aşezări de la Barboşi jud. Florescu 2005. 192. importantă fiind prin utilizarea unui corn de vită cornută. 2/3). рис. Exemplare de acelaşi tip au apărut în nivelurile de locuire de la Tiritaka (Гайдукевич 1934. 168. таб. unele indicii. excepţie făcând cele din mandibule. una pe suprafaţa ventrală şi alta pe cea laterală.

Beldiman et al.raşpele din metatars de animal (după C. RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE 1 2 3 4 5 6 8 7 9 10 11 12 Fig. 3. 1-12 . Histria.). STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 179 .

Peters consemnează descoperirile de acest gen întregi sau în stare fragmentară de la Olbia din sec. IV-III a. sec. Chr. 3-49). Arnăut 2008. 101). III a. 5. în nivelul de locuire caracteristic sec. Chr. . IV-III a. deci. în baza analogiilor pe care le comportă cu alte descoperiri similare. unde a fost surprins la adâncimea de 20 cm. în stratul de cultură. S. Zanoci 2002. au oferit surpriza surprinderii a unui număr de 24 de unelte pe care autorii. 95. Chr. Chr. 93. obiectele de la Nikonia şi de la cetăţu- ia Nadlimanskoe pot fi încadrate conform nivelului de locuire în sec.TUDOR ARNĂUT Totuşi. 263). la adâncimea de 80 cm (Fidelschi 2006. II p.. fără ca autorii să aprecieze specificul şi contextul descoperi- rii lor în anumite complexe. III-I a. (Семе- нов 1958. рис. Încadrarea cronologică a obiectelor puse în discuţie s-a făcut în funcţie de da- tarea monumentului. artefactele provin din complexe închise. V-III a. cu impresiuni şi-au făcut apariţia în complexele cu caracter gospodăresc şi în afara acestora. în sectorul Basili- ca extra muros. 42). Chr. (Beldiman et al. (Niculiţă. Conform relatărilor autorilor. Teodor. (Boroneanţ 2002. Din publicaţii- le referitoare la cercetările preliminarii ale aşezării de la Chitila-Fermă reiese că eşantionul de oase de animale mari cornute. amestecat cu nive- lul de locuire al acestuia din sec. 96. Chr. aproape de cuptoare dezafec- tate. La Chersones obiecte similare au fost sur- prinse în nivelurile de locuire elenistică. Unealta descoperită la Saharna Mare provine din secţiunea IV. sau nu se face nici o specificare în acest sens. IV-III a. 40). 1. IX-X p. În aşezările de pe litoralul de nord al Pontului Euxin oasele de animale cu adâncituri sub formă de triunghi se înscriu în contextul complexelor descoperite într-un monument sau altul. 8). IV-III a. Autorul cercetărilor de la Ciobruci menţionează doar descoperirea tibiei de animal. Semenov şi cu B. În mare parte. Oasele au fost fasonate pe una sau pe patru părţi obţinându-se astfel suprafeţe plate peste care au fost aplicate adâncituri unghiulare prin impresiune cu ajutorul unei unelte metalice cu extremitatea ascuţită. transversal suprafeţei plate (fig. sec. Chr. 6: Петерс 1986. unde solul a fost bulversat şi stratul de cultură din sec. II a. рис. (Arnăut 2003. Din perioada sec. din gropi care gravitează de sectorul meşteşugăresc a secţiunii I şi care ţine de perioada romană. cercetările arheologice recent întreprinse la Histria. La Butuceni cele două exemplare au fost depistate în secţiunea a III a fără ca să se specifice alte materiale descoperite asociat (Niculiţă.IV p. Chr. datarea exemplarelor corespunde cronologiei generale în care se înscriu una sau alta aşezare. рис. dar este menţionată descoperirea lor şi în nivelurile de locuire romană (Peters 1986. Chr. valorificându-le le-au considerat netezitoare pe metapodii de vită – Bos taurus. Chr. 2008. Chr. 27). (Бруяко 1999. рис. Împunsăturile sunt or- donate în linii oblice. 157. Piesa de la Speia a fost depistată în urma unor cercetări de suprafaţă. (Гайдукевич 1958. De exemplu. provin piesele descoperite în aşezarea fortificată de la Neapolul 180 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . într-un loc. Şi la Tiritaka acestea apar într-un nivel de locuire databil cu începutul sau mijlocul sec. Zanoci. 179). 42-43). în asociere cu recipiente din sec. 45). 3/12).

Ciobruci. 32. Chr. 234. 220-222). рис. Chr. Astfel. 71). se înscriu şi artefactele descoperite la Histria (Beldiman et al. observate pe suprafaţa diafize- lor şi a epifizelor. 4/1-2). Bruiako care prin analogie cu descoperi- rile de la Olbia. Kep (Петерс 1986. 27). urmele de uzură şi rupturile sub presiune. Semeonov în anul 1954 (Се- менов 1954. Chr. Ideiea este susţi- nută de S. V/IV a. 57/5). În aceeaşi perioadă romană. În cadrul cronologic similar se încadrează şi exemplarele de la Butu- ceni. Pentru eşantionul de peste 50 de exemplare descoperit de către S. Arnăut 2008. Nadlimanskoe şi Butuceni au fost lucrate din metapodii de cal şi bovideu (Бруяко 1999. Ele continue să apară şi în perioada ro- mană ca în cazurile cu cele descoperite la Pantekapeion (Петерс 1986. Principiul de mânuire a unui astfel de instrument consta în mişcări asemă- nătoare cu cele care le face un meşter cu raşpelul contemporan. Semeonovka (Кругликова 1966. Opiniile ambilor se bazează pe încercările de reconstituire funcţională întreprinse pe cale experimentală de S. Zanoci 2002. epifizele tibiilor sau ale metatarşilor servind drept mâner. Piesele puse în discuţie reprezintă tipuri de unelte originale din punctul de vedere al elaborării şi funcţionalităţii. mandibule de cal şi de bovid (fig. 42). Zanoci. Instrumentele de la Nikonion. 2003. cum sunt crestăturile frecvente şi pronunţate. 220). Din corn a fost confecţionat exemplarul de la Saharna Mare (Niculiţă et al. 16/3). Thanagoria. Thanagoria (Семенов 1954. şi III/IV p. Fidelschi în legătură cu analiza instrumentului descoperit la Ciobruci (Fidelschi 2006. 50) etc. metatars de bovid. 2008. 101). 42). De exemplu. Reconstituirea rolului funcţional al acestora a provocat opinii din cele mai controversate. asemănătore după tehnica de lucru şi utilizate pe larg în Evul Mediu (Niculiţă. 11-13) şi la Saharna Mică (Niculiţă. cuprinsă între sec. le consideră „raşpele” de prelucrat diverse specii de piatră. sec. 41). I-II a. etc. 45). Teodor. 27). chiar şi marmoră (Бруяко 1999. Analizele trasologice au demonstrat că uneltele din os care ne in- teresează erau folosite la prelucrarea articolelor din marmură sau specii dure de piatră. granulele căruia pătrundeau în adânciturile triunghiulare aplicate pe diafa- za osului contribuindu-se la şlefuire. Saharna Mică. 124. O altă interpretare a funcţionalităţii pieselor STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 181 . O încercare de reconstituire al rolului funcţional la exemplarele de la Niconion şi de la Nadlimanskoe îi aparţinea lui I. RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE Scitic (Высотская 1979. Chersonesos. din tibie de bovină a fost con- fecţionată piesa de la Ciobruci (Fidelschi 2006. piesele descoperite la Butuceni au fost considerate instrumente utilizate la prelucrarea postavurilor din lână după vopsire în scopul de a li se reda un aspect estetic.. fac impresia despre prototipurile antice ale raşpelelor contemporane. Pentru realizarea lor s-a dovedit că meşterii au utilizat oasele şi coarnele rezultate din consumul animalelor. Saharna Mare. sunt instrumentele descoperite la Chitila-Fermă (Boroneanţ 2003. Kapošina într-un complex menajer la Olbia s-a demonstrat funcţia de unelte de şlefuit şi de lustruit. Mai multe aspecte. Mai variate. Speia şi Chitila-Fermă. Suprafaţa de prelucrat era aşternută cu nisip. fig. 101). Argumentul se bazează pe analizele oferite de uneltele din lemn. Observăm că toate piesele din os cu prelucrare specifică de adâncituri în for- mă de triunghi au o încadrare cronologică largă.

raşpele din mandibulă de animal (după V. Chitila-Fermă. Boroneanţ). 4.TUDOR ARNĂUT 1 2 Fig. 1-2. 182 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .

Boroneanţ).Chitila-Fermă (după V.Ciobruci (după S. 5. Semenov). Raşpele din oase de metatars: 1 . Fidelschi).Olbia (după S. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 183 . 2 . 3-5 . RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE 1 4 5 2 3 Fig.

doar într-un singur caz. S. care par a sugera o scriere. Nu posedăm de indicii care ar face dovada încadrării acestora într-o activitate de meşteşug specializat. obiectele de podoabă din cupru. Exceptând exemplele oferite de descoperirile din polisele greceşti de pe litoralul de nord şi de vest al Pontului Euxin. în gospodărea casnică. Boroneanţ acreditează ideea despre oasele de animale. Cu ocazia unui studiu mai amplu acelaşi autor consideră că. Asociindu-le cu artefactele descoperite pe un spaţiu mai larg de la Peştera Lupului. adică în edi- ficii gospodăreşti. remarcând. Adjighiol. din punct de vedere tipologic şi funcţional. a unor instrumente utilizate în particular. este o invenţie a meşterilor băştinaşi. 18-21). Peretu. Butuceni. uneltele. a ţesuturilor sau la curăţirea şi omogenizarea suprafeţei pieilor. unele semne ce se aseamănă cu monograme. Acestea au putut chiar fi utilizate în calitate de tăbliţe de iniţiere a băştinaşilor în redactarea textelor scrise (Boroneanţ 2003. Sarmizeghetusa Re- gia. în legătură cu piesele desco- perite la Chitila-Fermă. totodată. 11. În opinia sa „raşpelele” au putut fi utilizate în calitate de instrument de pielar. Barboşi. Pentru piesele descoperite la Histria s-a presupus funcţia lor. Saharna Mică. după cum ne-o dovedesc descoperirile. Am insistat asupra acestor amănunte. cu încărcătură magico-religioasă şi social-politică (Boroneanţ 2003. Ideea pare mai verosimilă dacă ne gândim la faptul că în cadrul ocupaţiilor populaţiilor din sud-estul Europei prelucrarea pieilor şi a lemnului reprezentau îndeletniciri frecvente. o încadrare cronologică largă. argint le reconstituie un comportament specific de artă minoră. iar în asociere cu materialul abraziv era folosit drept unealtă de fasonat şi lustruit suprafeţele de obiecte din piatră şi din lemn (Семенов 1954. care a dedicat un studiu amplu asupra uneltelor de os des- coperite în monumentele de pe litoralul de nord al Pontului Euxin. 40-41). necesitând eforturi şi instrumente corespunzătoare în re- darea unui aspect estetic articolelor de port şi de construcţie. prelucrate de om. după cum presupun autorii – unealtă de dărăcit (Beldiman et al. prin amprentele de pe oasele discutate. probabilă. 55). Ciobruci. Moruženko care le consideră unelte de prelucrare a pieilor de animale. Petres. etc. cu ceramica. Boroneanţ. V. cel de la Chitila-Fermă oferă posibilitatea de a suspecta semnalarea lor în ateliere specializate. Contextul descoperirilor instru- mentelor în aşezările de pe Nistru fac dovada. Dacă din punct de vedere al materialului de confecţie. din cele şase puncte din mediul barbar. apreci- indu-le importanţa cultuală. Această poziţie la mo- 184 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . face concluzia despre o utilizare mai largă a lor. 2008. Răcătău. deoarece. ca- tegoria de unealtă reprezintă un împrumut din mediul cultural grecesc sau. mai degrabă.TUDOR ARNĂUT noastre aparţine lui A. Piesele invocate pentru discuţie demonstrează deci. Părerea noastră este că uneltele puse în discuţie au fost utilizate de popula- ţiile din aşezările de la Saharna Mare. de procesarea materialelor organice. armele. Boroneanţ 2004. bronz. rămâne să se stabilească în cadrul cercetărilor ulterioare. 220-222). localnicii au realizat adevărate mesaje de artă. Speia şi Chitila-Fermă mai mult la prelucrarea lemnului sau articolelor confecţionate din piele.

T.. Bucureşti. Fidelschi.. Chr. Data about a category of bone tools with the function of polishing and shaping. Раскопки Тиритаки и Мериекия в 1946-1952 гг. В сб. XVI. RAŞPELE – NOI CONTRIBUŢII LA INDUSTRIA OSULUI DUR DE ANIMALE ment poate fi plasată nu mai devreme de sec. 2002. 2002.: Античное общество. Sztancs D-M. 2007. вып. Ursachi. 85.э.Ф. Bucureşti. 2008. I. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 185 . Monografie arheologică. 1987. Botoşani). 1995. S.. К вопросу об экономики Фракии и ее Черноморского и Эгейского побе- режий в позднекласисескую и эллинистическую эпохи. V. II-IV p. 3-39. Т. Cetăţuia geto-dacică de la Barboşi (I). 2003. Chr. Москва. V. şi I a. Chr.э. Chişinău. Piroboridava. S. ArhMold XI. Bucureşti. A. 1926. Carpica XIII/1.. A. Habitatul din mileniul I a. V. 2003. Nicic. Teodor. 131-139. И. . Zanoci. Mai multe au fost atestate în monumentele de epocă dintre Carpaţi şi bazinul Niprului. In: Mate- riale de Istorie şi Muzeografie. de la Stânceşti (jud. Costea. Bucureşti. Date preliminare şi stra- tigrafice. Cert este că ele apar sub aspect numeric într-o cantitate mai mare în nivelurile de locuire cuprinse între sec.э. I. Bibliografie Arnăut.. XVII. Неаполь скифский (II в. Chr. Бруяко. V. 1967. Arnăut T. A. Vestigii ale sec. Dacii din sud-estul Transilvaniei înaintea şi în timpul stăpânirii romane. 1979. Chişinău. în regiunea Nistrului Mijlo- ciu (siturile din zona Saharna). 1999. M. Excepţie face descoperirea din punctul „Fermă” de la Chitila unde apar exemplare asociate cu materialul datat cu sec. 181-190. anul XIII. 2005. Consideraţii genera- le şi repertoriu arheologic. V. 2003. Киев. 1958.. Boroneanţ. 10. Chişinău. Zanoci. 1999. In: Materiale de Istorie şi Muzeografie. Cetatea de la Răcătău (antica Tamasidava). VII-III a. 1992. campania 2004. Zargidava.). 2006. Высотская.. C. Sanie. Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. Москва. Zanoci.. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. до н. 131-192. Butuceni. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi. Bra- şov. 24-33. Thracia XVII. В. In: Cronica Cercetărilor Arhe- ologice din România. до н. 54-55. 11-26. Хр. Tyragetia XV. Неаполь – столица государства поздних скифов. Ю. Florescu. V. Волжск. IV a. Faptul demonstrează utilizarea acestora şi în perioada romană târzie. Boroneanţ. de Hr. V. Chr. 2004. Aşezarea geto-dacică de la Poiana. Artefacte din materii dure animale desco- perite la Istria – sectorul Basilica extra muros... Beldiman. н. 103-111. Boroneanţ. S. 2003. Sofia. Rusu-Bolindeţ. Pârvan. 295-305. T. jud. Cercetările arheologice de la Citila-Fermă din 2001. I. Matveev. Cetatea dacică de la Brad. Данов.: МИА. Vulpe. 2003. Getica. Câteva oseminte de cal ornamentate descoperite la Chitila-Fermă. В сб.III в. Noi contribuţii la cunoaşterea civilizaţiei geto-dacicie în bazinul Siretului Mij- lociu. Niculiţă. Зайчев. Arnăut. 2008. Chitila. Raport preliminar despre rezultatele cercetă- rilor arheologice la cetatea traco-getică Saharna Mare din 2002. Bucureşti. Ilfov. S. Căpitanu. A.. Boroneanţ. Fl. S. A. Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î. In: Buletinul muzeului „Teohari Antonescu”.. Teodor. A. com. Florescu.. R. Niculiţă. Симферополь. Teodor. Chitila. IV a. 2002. Chr. Nu le putem demonstra utilizarea şi în perioadele anterioare. vol. Botoşani. Гайдукевич. S. Dezvoltarea meşteşugului la populaţia sedentară din regiunea Nistrului Inferi- or (după rezultatele săpăturilor la aşezarea pluristratigrafică Ciobruciu). Niculiţă.. Очерки экономической истории населения северо-западного Причерно- морья в VII-III вв. Chr.

that of Chitila-Ferma. T. Chitila-Fermă. вып. 2. 54. 1986. Москва. И. 2 . Шлифовальные костяные орудья из Олвии. Моруженко. where were discovered samples associated with materials dating with the 1st century BC – 4th century AD. ranges also the industry of animal hard bone. Боспор в позднеантичное время.Ciobruci (apud S. Boroneanţ). СА 1. The rasp – new contributions to the industry of animal hard bone Abstract Among the artifacts that illustrate the practice of multiple occupations connected with build- ing. just one case. И.rasp of mandible. Семенов. Москва. BC the latter continued to hold an important place in the prac- tices of the Thracians living in the North of Danube.: МИА. Петерс. Первобытная техника. Fidel- schi). Arnăut. Rasps of metatarsus: 1 . К вопросу о памятниках раннего железного века в бассейне р. Histria. том VII. The samples of this discus- sion prove.Т.com 186 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . MD-2009 Chişinău. Raps of metatarsus: 1 . such as working wood. among the five points from the barbarian medium. 1954. Москва. 1958. 1-12 .rasps of mandible of Bovidae (apud V. Вор- склы. It is sure that they appear in a big quantity inside the inhabited levels comprised between the 4th century BC and 1st century BC. до н. This fact proves their use in the Late Roman period too. 1988. С. 92-97. Б. Fig. 2 . Никулицэ. Republica Moldova. 1.Chitila-Fermă (apud V. 4. This limit can actually be placed not earlier than the 4th century BC. Boroneanţ). 1987. А. str. List of illustrations: Fig. e-mail: aybyayd@yahoo. Citila-Fermă (apud V.rasps of Bovidae shins and metatarsi (apud C. Косторезное дело в античных государствах Северного Причерноморья. Fig. the making of leather. We cannot prove their usage in the previous peri- ods.. Fig.: Археологiчнi пам΄ятки УРСР.А. Fig. Mateevici.).Olbia (apud S. Niculiţă). 1966. Saharna Mică. Київ. 1-2 . The context of tool discoveries in the settlements on Nistru rather proves that the tools were used privately. than the activity of a special craft inside households. Ольвия II.Saharna Mare (apud I. offers the possibility to suspect their presence inside specialized workshops. 3-5 . 5. as it results from the discoveries. С. An exception from this is the discovery from the “Ferma” point at Chitila. В сб.TUDOR ARNĂUT Кругликова. 33-52. Less of them were found in the monuments of the epoch situated between the Carpathians and the basin of Nipru. Boroneanţ). A. Excluding the samples offered by the discoveries from the Greek polises on the Northern seaside of Pontus Euxinus. Семенов. In the second half of the 1st mil. 3. Северные фракийцы в VI-I вв.э. 60. Кишинев. Semenov).Butuceni (apud I. Beldiman et al. Dr. Rasp of mandible of Bovidae. Universitatea de Stat din Moldova. Bone samples appeared almost in all the settlements. Niculiţă). having various functions.А. В сб. a large chronological range. 3 .

pânză freatică fiind foarte bogată în ape). dar şi terenuri pentru practicarea agriculturii astfel se prezintă habitatul populaţiei din preajma localităţii Buţeni (r-nul Hân- ceşti) în antichitate. dovadă făcând artefactele des- coperite în acest loc. (Arnăut 2003. care în zonă îşi fac apariţia în sec. Se evidenţiază STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 187 . brăzdată de altminteri de lama plugului de plantaj au fost scoase resturi de cultură materială care constau în fragmente ceramice provenite de la vase mari şi mici de diferite categorii şi tipuri. iar la sud se extinde joncţionând cu malurile abrupte prin alunecarea de teren (aici există o mulţime de izvoare. de la Cos- teşti. Chr.8 ha. de Sinope şi de Heracleea Pontică. Tudor Arnăut PIESE DE ARMAMENT DESCOPERITE ÎN APROPIEREA COMUNEI BUŢENI (r-nul HÂNCEŞTI) Zonă de limită sudică a Podişului Central Moldovenesc. Este interesant faptul că la periferia de vest a acesteia în evul mediu timpuriu se vor aşeza cu traiul comunităţi de triburi daco-romane. păşuni şi păduri care oferă din plin vânat. astăzi păpuşoi şi grâu. condiţii propice pentru trai. dai de un larg platou. Pe întreaga arie. modelate cu mâna şi la roata ola- rului. La Buţeni am constatat prezenţa amforelor de Thasos. pe care cândva localnicii cultivau viţă de vie. relevante în acest context fiind zecile de aşezări din cea de-a doua jumătate a mileniului I a. a fost identificată o altă aşezare care ocupa o suprafaţă de 2. Mediul geografic. deci. 199. Hansca. Periegezele arheologice efectuate în vatra satului Buţeni în secolul trecut dar şi mai recent. Atenţia noastră a fost atrasă de una din aşezările depistate la 400-450 m nord- nord-vest de localitate şi care se întinde de la sud spre nord pe o distanţă de mai mult de 800 m. 1). Plantajul a scos la iveală aceleaşi vestigii bogate în ceramică modelată cu mâna şi la roata olarului. VI a. Aici întinde o a treia aşezare pe o suprafaţă de aproximativ 2. Chr. Moleşti. în anul 2008. sporesc considerabil în sec. Cigârleni. IV-III a. la distanţa de 200 m. le-a oferit comunităţilor umane. Specificăm că aceasta ocupă o suprafaţă de aproximativ 2.5 ha. dar mai spre sud. Chr. 220-221. Pe aceeaşi linie. Dacă treci depresiunea care se întinde la est până în sat. 204.5 ha. vegetaţie din belşug. Importurile de amfore. au permis evidenţierea a opt aşezări dintre care una din eneolitic şi celelalte din a doua epocă a fierului (fig. aflată în bazinul Cogâl- nicului. Faptul demonstrează consolidarea la această perioadă a legăturilor locuitorilor de la Buţeni cu reprezentanţii celei mai avansate culturi din antichitate. încă din cele mai vechi timpuri.. Pojăreni etc. cu ape alimentate de la numeroase izvoare. 249). Sergiu Matveev.

Pe panta uşor înclinată spre sud au fost semnalate mai multe vestigii din epoca timpurie a evului mediu.1 ha. TUDOR ARNĂUT în mod deosebit fragmentele de amfore greceşti şi de ceramică de lux. mai află un şir de izvoare. Buţeni (r-nul Hânceşti). Pe panta de nord-nord- vest a acesteia se întinde o altă aşezare pe o suprafaţă de aproximativ 0. În ruptura malului şi astăzi se observă anumite com- plexe.SERGIU MATVEEV. 1. anume. pe acelea care încă nu au fost incluse în harta arheologică a Rapublicii Moldova.2 km. Pe cen- trul ei creşte un nuc bătrân. dovada unei pânze freatice bogată în apă potabilă. gropi de gunoi sau gropi de la construcţiile de tip bordei adân- cite în sol. Descoperiri arheologice în apropierea s. 1). Spre direcţia de sud-sud-est. 2 (fig. Pe fundul depresiunii şi astăzi se Fig. gropi menajere. Obiectul studiului de faţă îl constituie câteva piese de armament descoperite pe suprafaţa aşezării numerotate prealabil cu nr. Am ţinut să specificăm numai câteva din monumentele depistate de noi şi. Ele sunt reprezentate 188 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . la aproximativ 1. platoul se învecinează cu o depresiune.

Asemănător ca formă.4 cm. 184). 4. Vârful de săgeată nr. are forma trapezoidală cu baza mică uşor rotunjită. 1 (fig. 2/1) a fost confecţionat dintr-o placă triunghiulară de fier. Florescu. din care lungimea duliei constituia 0.3 cm.6 cm. având forma alungită cu vârful romboidal în secţiune şi un tub de înmănuşate la alt capăt. 80). lungimea părţii romboidale de 3 cm. 2. dar de proporţii puţin mai mari este vârful de lance de la Stânceşti (Florescu. Plăcuţa de la lorica squamata (fig. 2/4) a fost confecţionată din fier. 166. Acest tip de săgeată este bine cunoscut la un număr mare de monumente arheologice din sec. Cele descoperite la Mala Kopanja au fost clasificate de către de I. Ele fac parte din tipul celor cu trei aripioare. lorică printr-un vârf de lance de fier. 204. 119). 2/3) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz este înzestrtată cu trei aripioare şi lungimea de 2. Grosimea ei variază între 0.2-0. la est de Carpaţi (Arnăut 2003. Tipul a fost înregistrat şi în săpăturile de la Buneşti-Avereşti (Bazarciuc 1983. Buţeni (r-nul Hânceşti) 1. vârfuri de săgeţi.7 cm. Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0. 2-3. lungimea bazelor de 5 cm şi 5. Prochnenko în tipul III (Прохненко 2002. obţinut prin îndoirea laturilor plăcii de fier. PIESE DE ARMAMENT DESCOPERITE ÎN APROPIEREA COMUNEI BUŢENI (r-nul HÂNCEŞTI) 2 3 4 1 0 3 Fig. 390-391.3 cm. IV-III a. Raţă 1969. două vârfuri de săgeţi din bronz şi printr-o plăcuţă de fier de la o lorica squamata. Piesa este asemănătoare celor STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 189 .3 cm. diametrul la bază tubului de 1.9 cm. 3/3).).8 cm.4 cm. 199. În clasificarea propusă de T. încadrându-se în categoria cu- noscută drept „scitică”. Florescu 2005.2-0.3 cm. fig. Chr.4-0. Arme descoperite în apropierea s. Piesele înregistrate au fost lucrate din bronz. iar pe dulie a fost atestat un orificiu de forma ovală cu diametrele de circa 0. din care lungimea duliei constituia 1. fig. iar pe dulie a fost atestat un orificiu de forma ovală cu diametrele de circa 0. Lungimea piesei este de 7 cm. Vârful de săgeată nr. 2 (fig. Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0. 9-20. 4/7) şi în aşezarea de la Botoşana (Teodor 1988. Arnăut piesele sunt încadrate în tipul doi (Arnăut 2003.9 cm.2-0.0 cm. vârf de lance. Sub baza mare sunt prezente două orificii de formă ovală cu diametrele variind între 0. 255. 2/2) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz este înzestrtată cu trei aripioare şi lungimea de 2. Vârful de lance (fig.

Arnăut 2008. 1969. Beldiman. ArhMold XII.. Încadrarea cronologică a pieselor documentate este susţinută şi prin categoriile de vestigii descoperite la suprafaţa aşezării. Fig. fig.) de la Stânceşti-Bo- toşani. Târgovişte. Вiйськове экiпiрування дакiв I ст. Heracleea Pontica. Sinope etc.arrowheads. 79. These are as follows: arrowheads with three wings. 2005. I. – початку II ст. 1. Bazarciuc. Chişinău. 4 . Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. de la Stânceşti (jud.lorica. C. T. Archaeological findings from nearby the village of Buteni (district Hincesti). Zanoci. Florescu. I. 2008. A. SCIVA 3. 2003: Vestigii ale sec. 33-51. S. V. amforele de Tassos. 249-273. Chr.. I. Carpica XX. fapt care a permis acceptarea afirmaţiei lui Tacit despre aristocraţii sarmaţi echipaţi cu astfel de armament sau apariţia ipotezei privind adoptarea de către geto-daci a platoşei de tip lorica squa- mata sub influenţa romană. Chr. List of illustrations: Fig. Habitatul din mileniul I a.. completate cu cele de la răsărit de Nistru denotă existenţa largă în mediul barbar a acestui tip de armament defensiv cu mult înaintea apariţiei romanilor în regiunea nord-vest pontică.lancehead. Florescu. Chişinău. care permit o încadra- re mai exactă a monumentului în sec. Botoşani). Florescu. Cetatea geto-dacică de la Buneşti (jud. Teodor.е. Arnăut. IV-III a.e. M. In: Studii şi materiale. T. Vaslui). Tacit. Odată cu extinderea civilizaţiei romane spre Du- năre numărul de descoperiri de acest tip creşte. în regiunea Nistrului Mijlo- ciu (siturile din zona Saharna). Istorii. И. Карпатика 15. A. The parts of weapons discovered nearby the village of Buteni Abstract This research had the main purpose to introduce in the scientific use three categories of parts of weapons. Zanoci. Chr. Bibliografie Arnăut. TUDOR ARNĂUT descoperite la aşezarea fortificată Saharna Mare. The findings of parts of weapons from nearby the village of Buteni (district Hincesti): 1 . 1983. 146/10. Complexul de cetăţi traco-getice (sec.е. Ужгород. S. Plăcuţe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia preromană. a spearhead and a part that comes from a lorica (body armour). 2-3 . Descoperirea prin periegeză a armelor în aşezările ne fortificate din sec.. VII-III a. A. н. that were discovered by the authors as a result of several surveys in one of the eight settlements located nearby the village of Buteni. 190 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . IV-III p.. Niculiţă. 155-187.. 125- 136. 11). confirmă încă o dată caracterul războinic al populaţiei traco-gete din regi- une. 2002. до н. Chr. Descoperirile de la Saharna şi Buţeni.SERGIU MATVEEV. r-nul Rezina (Niculiţă. 1988. 2. 9-20.. VI-III î. Este vorba despre fragmentele de ceramică de import. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi.n. 1989. Raţă. Chr. Suceava. Elemente celtice pe teritoriul est-carpatic al României. fapt care vine în concordanţă cu sursele narative din epoca antică. Прохненко.

133-155. acestea cuprinzând uneori chiar cîţiva ani. 149-163. Zirra 1994. 83-88. 220-223) şi a ceramicii de lux (Alexandrescu 1976. Sîrbu 1983. Datorită cantităţii impresionante de descoperiri. 1 În special vasele ceramice greceşti pun la dispoziţie repere sigure pentru încadrarea complexelor tracice şi scitice în limite cronologice mult mai înguste. 123-144. luând în consideraţie posibilul decalaj cronologic dintre fabricarea. 81-88. la reconstituirea şi evaluarea statistico-cantitativă a relaţiilor comerciale greco-indigene. 45-52). 207-210. numeroşi cercetători s-au aplecat asupra reparti- zării geografice a obiectelor greceşti în teritoriile populate de traci şi de sciţi. obiectele de origine greacă au servit nu odată drept sursă primară pentru identificarea direcţiilor şi căilor de difuzare a mărfurilor din comerţul timpului. Baumann 1973-1974. 71-90) etc. în deosebi cu cele mo- netare (Mitrea 1961. de toreutică (Alexandrescu 1966. Lungu 1994. comercializarea şi ieşirea STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 191 . Самойлова 1997. cartografiate şi combinate cu alte descoperiri arheologice. obiectele greceşti descoperite în mediul autohton din nordul şi nord-vestul Pontului Euxin – fie că acestea provin din cen- trele de producţie aflate în spaţiul mediteranean sau din coloniile de pe litoralul Mării Negre – au stat. Dintre contribuţiile mai vechi cf. Totodată. Astfel. 85-103). Mitrea 1984. Boardman 1988). Popi- lian 1981. asupra investigaţiilor întreprinse pe mar- ginea acestui subiect arată că informaţiile acumulate în cadrul studiului produ- selor greceşti au fost aplicate. 117-126. O privire. Tot aşa ca şi în alte regiuni de la periferia lumii antice. Lungu 1993. dar si a pieselor de paradă (Gumă 1991. 195-216. sau la evaluarea intensitaţii relaţiilor comerciale cu lumea greacă într-o anumită regiune şi perioadă de timp1. 99-124. 43-67. 37-79. în special a amforelor de transport (Tudor 1954. Sîrbu 1982. Серова 1989. 73-77. în repetate rânduri. 55-60. Sîrbu 1985. Tudor 1967. 159-190 şi Мартыненко 1997. 111-121). 243-271. 117-126. 159-190). Sîrbu 1979. Alexandrescu 1978. Valeriu Banaru CU PRIVIRE LA MODALITĂŢILE NECOMERCIALE DE DIFUZARE A PRODUSELOR GRECEŞTI ÎN NORDUL ŞI NORD-VESTUL PONTULUI EUXIN Că produsele de origine greacă descoperite în teritoriile colonizate prezintă o bază de documentare deosebit de importantă pentru studierea relaţiilor din- tre lumea greacă şi diverse comunităţi băştinaşe este un fapt binecunoscut şi pe larg valorificat în literatura de specialitate (cf. de podoabă (Irimia 1977. chiar şi sumară. Alexandrescu 1976. în atenţia arheologilor şi istoricilor din diferite ţări. 29-60. cu preponderenţă. iar pentru unele datări mai noi a importurilor ceramice din unele aşezări şi complexe funerare tracice şi scitice din Dobrogea şi regiunea Nistrului Inferior a se vedea Lungu 1993. Eftimie 1959.

aproape întregibil. Banaru 2003. 8). 566-584). România. mişcări- le de populaţie şi de trupe militare. Printre materialele însoţitoare au fost menţionate un vas de tip lekane. Kull 1997b.VALERIU BANARU Luând în consideraţie aspectele abordate până acum în literatura de speciali- tate. Kull 1997a. 215 şi nota 2 („. 131. În sprijinul unor asemenea afirmaţii vin informaţiile literare şi epigrafice. jud. Privitor la această problemă în alte regiuni a colonizării greceşti cf. 125-134. în ce măsură documentaţia arheologică ne poate ajuta să surprindem alte posibilităţi de difu- zare a produselor greceşti. Tre- când peste problemele de ordin toreutic pe care le-a ridicat poansonul de la Opri- şor (Babeş 1993. aşa cum considera M. Nach heutigen Erfahrungen ist frei- lich das Problem der „Laufzeit“ und der Zeitpunkt der Grablege zu gering eingeschätzt worden). Indiferent de faptul. Banaru 2007. important pentru problema noastră este atribuirea ei drept unealtă a unui sau a unor meş- teri itineranţi. cu referire la încadrarea cronologică a complexului funerar de la Vix unde a fost descoperit binecunoscutul crater din bronz. 325 şi urm. Kimmig 1992. ne rămâne totuşi să constatăm că posibilităţile informaţionale pe care le poate oferi studiul obiectelor greceşti descoperite în mediul indigen sunt departe de a fi epuizate. 9-11. Babeş. un anumit rol au deţinut sistemul de daruri private şi colective. Dintre alte descoperiri semna- late în apropiere amintim şi fragmentele ceramice de la vase lucrate cu mâna şi la roata olarului. fig. poate mai degrabă. întrebarea care se pune aici este. mercenăritul. care. la comanda unor dinaşti locali” (Babeş 1993. Aşa cum se poate constata pe baza contextului arheologic semnalat de I. pornind de la constatarea că nu oricare piesă de origine străină descoperită în afara ariei de fabricare poate fi tratată drept mărturie pentru existenţa relaţiilor comerciale dintre greci şi băştinaşi. 13-55). aşa cum ar putea din uzul cotidian printr-o spargere ireparabilă sau plasarea într-un mormânt. Prin urmare. Un prim exemplu pentru problema discutată aici ne aduce unealta toreutică de la Oprişor. 555-566). în baza cărora se poate constata că. Brašinskij într-un studiu dedicat amforelor de transport (Брашинский 1984. de ambele părţi ale Dunării. nu toate obiectele greceşti ar poseda o semnificaţie strict comercială.. trebuie să atragem aici atenţie faptului că vasele ceramice de import descoperite în complexele funerare negreceşti pot ajuta deseori doar la stabilirea unui terminus post quem pentru încadrarea cronologică a acestora. nota 31). 197-208. relaţiile matrimoniale şi xenogamia. Kimmig 1985. considerate ca fiind importuri greceşti (Kull 1997b. ar „fi lucrat în această arie mai largă. 65. 2 Pentru determinarea limitelor geografice ale spaţiului de cercetare cf. destinată ornamentării în relief a vaselor de metal. în special a fialelor de aur sau argint. aşa cum atrăgea atenţie încă I. 551-553. pe lângă comerţ.. 151-154. decât cele legate de schimbul sau comerţul organizat. tributurile şi jafurile. două fusaiole şi suportul unui lekythos cu figuri negre. un vas miniatural. mobilitatea meşteşugarilor etc. nota 1. Kull 1997b. piesa respectivă a fost descoperită în locuinţa 2 a unei aşezări hallstattiene din regiunea Porţilor de Fier. Dehn. 20). Or. pe baza a două exem- ple din spaţiul nostru de cercetare2. Frey 1962. unul de origine greacă. Abb. Pentru confirmarea acestui lucru ne vom opri în continuare. Mehedinţi. dacă meşterul căruia i-ar fi aparţinut piesa era un localnic sau. de altfel deloc neglijabele pentru studiul relaţiilor greco-indigene. şi prin urmare acestea nu pot fi folosite pauşal la reconstruirea comerţului timpului. precum şi rezultatele obţinute de pe urma investigaţiilor cu caracter etnografic şi sociologic din perioada modernă (Köhler 1985. 1. asupra modalităţilor necomerciale prin care ele ar fi putut să ajungă la consumatorii băştinaşi. 192 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 689-710. Stângă (Stângă 1992.

Luând în discuţie această situaţie arheologică. Poenaru-Bor- dea 1988. 135. V. Hist. Anm.164). Callatis şi Chersonesos. 78). respectiv. în special. Totodată. 327. cea milesiană Tomis şi doriană Callatis. 99 urm.). o privire de ansamblu asupra lotului de amfore de la Callatis arată că celor 100 de ştampile heracleote de aici se opun 457 de Thasos şi 774 de Sinope. Anm. 130. Lun- gu încearcă să explice concentrarea de descoperiri de amfore heracleote de aici ca drept urmare a expediţiei militare a lui Lysimachos. nota **). După cum se cunoaşte. cele din cetatea de la Albeşti cu 21 de amfore. în această parte a litoralului pontic existau două colonii greceşti. pe seama relaţiilor comerciale (recent Mateevici 2007). activau cu siguranţă şi în coloniile nord-vest-pontice ne vorbeşte. Сапрыкин 1986. atunci ar fi foarte ademenitor să punem descoperirile de amfore heracleene din sudul Dobrogei în legătură cu activitatea comercială a oraşului Callatis. Datorită unui număr impresionant de semnalări de amfore greceşti în mediul indigen. Irimia. opt ori mai mare (Avram. fapt care ar indica şi aus- pra altor posibilităţi de pătrundere a acestor produse în sudul Dobrogei (Avram 1991. de data aceasta ceramişti. Karte 10). Bărbulescu. Aşa cum se poate deduce din cartografierea acestor descoperiri în nord-vestul Pontu- lui Euxin (Banaru 2003. CU PRIVIRE LA MODALITĂŢILE NECOMERCIALE DE DIFUZARE A PRODUSELOR GRECEŞTI ÎN NORDUL ŞI NORD-VESTUL să indice lekythosul aflat la fel în posesia acestui personaj. Aşa cum am încercat să arătăm şi în altă parte. Cu atât mai mult. III. conform căruia la expediaţia împotriva geţilor în armata macedonia- nă participa şi un detaşament de mercenari heracleoţi sub conducerea strategului Clearchos (Memnon. 77). În ca- litate de exemplu vom aduce aici difuzarea amforelor din Heracleaa Pontică. 122-125. 81-96. Avram 1991. avem aici un exemplu de difu- zare a obiectelor datorită mobilităţii persoanelor. 155). decât era comerţul. Alexandrescu. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 193 . Dacă luăm în consideraţie faptul că coloniile secundare ale Heracleei Pontice. Fr. adică un număr de aproximativ cinci şi. Conovici 1990. 115-154. 139-175) şi. trebuie pusă şi pe seama prezenţei fizice a unor meşteri greci care lucrau la comanda elitelor aristocratice locale (Zanoci. aceste descoperiri sunt de natură să ne aducă informaţii suplimentare şi despre alte posibilităţi de pătrundere a produselor în amfore. la Tomis fusese semnalate până în anul 1992 numai 15 din cele 505 ştampile de amfore (Buzoianu 1992. Кац 1965. III B. 122-123. 122-123. nu se exclude şi posibilitatea că utilizarea unor metode de construcţie sud-mediteranene la ridicarea unor cetăţi traco-getice. 129-131). tab. Cheluţă-Georgescu 1993. Totodată. de cele mai multe ori. Că asemenea meşteri itineranţi. şi 131 ştampile (Rădulescu. 341). vasul servind pentru păstrarea uleiurilor folosite pentru igiena corpului. cercetătoarea română admite posibi- litatea că produsele transportate în amfore de Heracleea nu au constituit altceva decât proviantul corpului de mercenari din acest oraş (Lungu 1992. Gr. prezenţa unui recipient chiot de tipul chiup la Berezan (Boardman 1988. Conovici. aşa cum considera şi P. Banaru 2009). în sudul Dobrogei a fost înregistra- tă o concentrare din aproximativ 40 de puncte geografice. difuzarea produselor transportate în aceste recipiente este pusă. Buzoianu. Demne de menţionat sunt descoperirile de la Satu Nou-Valea lui Voicu cu 63 de ştampile heracleote (Irimia. 119-125. jucase un rol important în difuzarea produselor coloniei-mamă (Sîrbu 1979. 34. Irimia 1991. Conovici 1989. Bazându-se pe o informaţie a lui Memnon. parţial întregibile.

Alexandrescu. Jh. Untersuchungen zu Handel. Babeş. 117-126. vol. Bucureşti. P.. Les résultats des fouilles IV. La céramique d’époque archaïque et classique (VIIe-IVe s. Mannheim. O unealtă toreutică din sec. 1978. I [XVI]. dep. Da- cia N. atunci volumul de produse difuzate pe această cale nu poate fi deloc neglijat atunci când încercăm să reconstruim tabloul general al relaţiilor comerciale greco-indigene. 125–134. Dacia n. P. 103-137. Boardman. relatează şi despre vinul din raţionul soldaţilor. Timbres amphoriques et autres inscriptions céramiques décou- verts a Satu Nou (comm. pentru ca cu banii dobândiţi pe această cale. Pour une chronologie des VIe–IVe siècles. Banaru.uni-mannheim. Untersuchungen zur Geschichte des Territoriums von Kallatis in griechischer Zeit. 27-35. Chr. 1993. Dacia N.VALERIU BANARU În contextul de mai sus aducem şi o informaţie de la Polybios (IV. 63-87.und Warenaustausch vom 7. Cu privire la difuzarea ceramicii cu figuri roşii în nord-vestul Pontului Euxin (reflecţii pe marginea unei cărţi recente despre comerţul şi funcţionalitatea vaselor atice în spaţiul pontic). Poenaru-Bordea. Mehedinţi). P. V. 99-165. pe de alta. Studii clasice 8.). Thraco-Dacica 1. 1. Bibliografie Alexandrescu. Chr. 194 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Gh.. una din modalităţile. 1966. de Constanza). 207-210. care. In: Histria. 1988.. care. pre- cum şi cele cu formaţiunile politice locale.). 35. 139-175. de difuzare a produselor greceşti a constituit mişcările de trupe militare.3 O altă informaţie interesantă ne comunică şi Xeno- phon. trimite în Bosporul asiatic cantităţi importante de alimente. Consideraţiuni asupra importului de amfore greceşti în Nordul Dobro- gei. 1991. aceştea să fie remuneraţi. V. auf Grundlage der archäo- logischen Funde und schriftlichen Quellen im Nordwesten des Schwarzen Meeres. bis. Сапрыкин 1986. pe de o parte. vin etc. Bucureşti. A. Colonizarea greacă şi comerţul timpuriu. 2003 (http://www. Un alt argument important în sprijinul ipotezei date semnalăm la Ps. d’Oltina. 1992. de la Oprişor (jud. ulei de măsline. Grecii de peste mări. 29-60. Banaru. îngheţase în vase (Anab. descriind marşul corpului său de mercenari prin ţinutul triburilor tra- cice.de/diss). De aici aflăm că Herakleia. 1976. Conovici. Produsele date urmau să fie vândute pe loc mercenarilor. N. IV–III a. 2. J. datorită temperaturilor scăzute. V.S. Peuce 4. Irimia. M. aflată într-o perioadă de criză economică şi pe pi- cior de război cu regii bosporani.n. 1 urm. s. Diss. Dacă luăm în consideraţie faptul că confruntările militare dintre coloniile greceşti cu marele puteri din afara spaţiului pontic. 35. Buzoianu. Alexandrescu. Importurile de amfore la Tomis în perioada elenistică. 2007. Avram. 32. 3. 1991.S. Die Beziehungen von Griechen und Barbaren im nordwestlichen Pontos-Gebiet. 56). Pontica 25.H. printre care pâine. menţionează că aceştia au primit din partea Rhodosului un ajutor din 10 000 de amfore cu vin. 8). descriind pregătirile de război a sinopeenilor. Aşa cum se poate conchide pe baza informaţilor date. v. Tyragetia s. Aristotel (Ekonomika II. L. 70 urm. Nouveaux timbres amphoriques thasiens de Callatis. Avram. VII 4. au constituit un fenomen destul de răspândit în Antichitatea pontică. care. 2003. A. M. de altfel deloc neglijabilă. 3 Cu privire la această informaţie cf.. Baumann. Hydria de la Artand. 1973-1974. 1988. SCIVA 44/2.

689-710. Thraco- Dacica 5. e. Arhivele Olteniei 1.-L. 1985. Sîrbu. 551-584. n. V. 83-88. Jakuhn u. CU PRIVIRE LA MODALITĂŢILE NECOMERCIALE DE DIFUZARE A PRODUSELOR GRECEŞTI ÎN NORDUL ŞI NORD-VESTUL Dehn. Pontica 25. Formen des Handels in ethnologischer Sicht. 1984. Mateevici. Mit einem Fundbericht von I. Beiträge zur prähistorischen Archäologie zwischen Nord. Teržan) Χρονός. Stângă. Roma 29 agosto – 3 settembre 1962. 1979. W. A.e. Kull. Roeder. V.). Consideraţii privind importul amforelor elene şi elenistice pe teritoriul României (sec. Nr. 1981.und Nordeuropa I. B. N. 1982. Amforele greceşti în mediul barbar din nord-vestul Pontului Euxin în sec. VI . Circulaţia amforelor ştampilate în zona Capul Dolojman. 195-216. 85-103. Cheluţă-Georgescu. V-I î. 9. N.a. V. Chişinău. 1962. In: (Hrsg.a. M. 151-154. Lungu. 159-190. V. Chr. 133-155. K.). Festschrift für Ber- nhard Hänsel. Nouvelles considérations générales concernant l’importation des amphores grec- ques sur le territoire de la Roumanie (les VI-e .. M. Săpăturile arheologice în aşezarea getică fortificată de la Satu Nou.începutul sec.) Untersuchungen zu Handel und Verkehr der vor. Irimia. Imports of stamped amphorae in the lower Danubian regions and a draft Ruma- nia corpus of amphora stamps. Thraco-Dacica 12. 73-77.). 1993. jud. Gh.und Nordeuropa I. 99-124. Düwel. 121-158.). Amfore ştampilate din Nordul Dobrogei. Orient und Okzident. Frey. Göttingen. Irimia. B. Constanţa . Noi mărturii arheologice descoperite la Craiova privind civilizaţia geto-dacică. Thraco-Dacica 10. Dacia N.. com.und Südosteuropa. e. 243-271. Rădulescu. Aspekte der Deutung des Hortes von Rogozen. 1977. Observaţii privind aşezarea greco-autohtona de la Albeşti. 3. Gumă. Buzoianu. Köhler.und frühgeschichtlichen Zeit in Mittel. W. 1985. M. N.. Studii clasice 3. Lungu. Oltina. Dritte Folge. M. M. Der Handel in der Hallstattzeit. 1. 1990. Germania 75. Popilian. C. Danubius 8-9. n. H. 1992. 1983.. Die Siedlung Oprisor bei Turnu Severin (Rumänien) und ihre Bedeutung für die thrakische Toreutik. Conovic. Dritte Folge. Lungu. Becker.n. 143.) Untersuc- hungen zu Handel und Verkehr der vor. Pontica 26. Düwel. Metzner-Belsick. Bd. H. Abhandlungen der Akademie der Wissenschaften in Göttingen Philologis- ch-historische Klasse. Peter-Röcher. e. B. Bucureşti. Stângă. 45-52. Cîteva precizări asupra unor tipuri de coifuri de la sfîrşitul primei epoci a fierului şi începutul celei de a două descoperite în sud-vestul Romăniei. 197-208. 1961. Un tip de brăţări din a doua epocă a fierului la Dunărea de Jos.campania 1989. H. L. In: (Hrsg. 1959. 1985. Pontica 16. K. 214-230. 1997a. 1993. V. Irimia.und frühgeschichtlichen Zeit in Mittel. 13-55. 1989. Göttingen. Thracia Pontica 2. Die absolute Chronologie der Hallstatt. Pontica 27. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 195 . 111-121. n. J. Importuri greceşti în Cîmpia Brăilei (sec. Bărbulescu. Jakuhn u. Kull. 115-154. 69-97.S. Nr. Dunkelmann.. Aşezarea getică fortificată de la Satu Nou – „Valea lui Voicu“ (com. 1994. Sîrbu. C. jud. B.. Chr. Kimmig. Conovic. I. 81-96. V. Considération concernant l’importation des amphores grecques sur le territoire de la Roumanie (les VIe–Ier siècles av. Sîrbu. 43-67.und Frühlatènezeit Mittele- uropas auf Grund des Südimports. 1992. Pontica 15. In: Symposia Thrracologica. Mitrea. II a. nr. 2007. Etape cronologice în relaţiile Histriei cu geto-dacii pe baza monedelor. Oltina.Constanţa).. M. O. Eftimie. Mitrea. Decouvertes archeologiques inedites appartenant a l’epoque Latene dans le de- partement de Mehedinţi. V. 1991. Methodische Grundlagen und Darstellungen zum Handel in vorgeschichtlicher Zeit und in der Antike. Methodische Grundlagen und Darstellungen zum Handel in vorgeschichtlicher Zeit und in der Antike. V. Pontica 23. Firenze. Sîrbu. Pour une chronologie de la ceramique attique du Nord de la Dobroudja (IVe–IIIe siecles av. Abhandlungen der Akademie der Wissenschaften in Göttingen Philologisch-historische Klasse. 1997b.). 143. Peuce 6. In: (Hrsg.I-er siècles av. Espelkamp. Pontica 26. U.-H. 123-144. M. Sur les monnaies des cites pontiques découvertes sur le territoire des popula- tion locales. In: Atti del VI congresso internazionale delle scienze preistori- che e protostoriche. VI–I î. N. B.

Aus der Besprechung einiger Fundkontexte und Fundsituationen aus dem nordwestlichen Pontos-Raum wie z. Ленинград. dass sich das Auftreten einiger griechischer Waren auf sehr unterschiedliche Weise erklären lässt. Крупской. Auftragsarbeiten. 1994. Одесса. 71-90. 220-223. 135. Valeriu Banaru. 121/5. Mousaios 4/1. Tudor. 1989. Banaru. 1967. Allerdings wird in der Forschungsliteratur ihr Auftauchen im lokalen Milieu oftmals pauschal als „Niederschlag eines graeco-barbarischen Handels“ angesehen. 31 August.И. Zanoci. – 3. In: (Hrsg. Сапрыкин. Chişinău.Л. Julia Koch und Julian Wiethold) Architektur: Funktion und Rekonstruktion. 1. Мартыненко. Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.Л. A. 2009. der Bronzestempel aus der Siedlung von Oprişor sowie Verbreitung einiger Typen von griechischen Transportamphoren geht deutlich genug hervor. auch andere Modalitäten des Eindringens des einen oder anderen Objektes außerhalb seines Produktionsortes. st. 81-88.К.h. В. V. Auf diese Weise suchten die Kolonisten sie an sich zu binden. В сб.. 149-163. 37-79.: Археологические исследования в Молдавии в 1984 г. Последний этап фасосского импорта в Никоний. В сб. Andere Waren fanden ihren Weg zu den Barbaren aus diplomatischen Erwägungen. Ar- hMold 5. О роли торгового фактора в возникновении Херсонеса Таврического. 1984.. Bemerkungen zu den nicht-kommerziellen Modalitäten des Eindringens griechischer Waren im nordwestlichen Gebiet des Schwarzen Meeres Zusammenfassung Wie es auch für andere Randgebiete der antiken Ökumene zu beobachten ist. Beiträge zur Sitzung der AG Eisenzeit während des 6. Серова. Janine Fries- Knoblach.: Никоний и античный мир Северного Причерноморья. Răspîndirea amforelor greceşti ştamilate în Moldova. Ines Balzer. Auch mit Kontakten aus Söldner.: Ученные записки МОПИ им. Брашинский. Самойлова. Кац. Cинопский импорт в Нижнее Поднестровье по данным керамичес- кй эпиграфики. Bucureşti. Dr. als Geschenke der Griechen an die Fürsten. Die Gegenüberstellung schriftlicher und archäologischer Quellen zeigte.С. e-mail: valeriubanaru@hotmail. Н. 121-A. Muntenia şi Oltenia. dass die Austauschvorgänge in schriftlichen Zeugnissen nur selten erfasst werden. Deutschen Archäologen-Kongresses in Mannheim 2008 (sub tipar). Jh. Zum Teil mag eine solche Vorgehensweise bei der Quellenauswertung und -bewertung darauf zurückzuführen sein.И. ist auch im Pon- tos-Hinterland ein wichtiger Teil unserer Kenntnisse in der Frage nach den Beziehungen zwischen den Griechen und Barbaren den südländischen Importen zu verdanken. sie sich gefügig zu machen oder aber verschieden Gruppen gegeneinander auszuspielen. 1986. D. Т. Zwischen hallstattzeitlichen Traditionen und hellenistischen Einflüs- sen: Einige Überlegungen und Rekonstruktionsvorschläge zu den Befestigungsanlagen östlich der Karpaten im 6. In dieser Situation stellt sich natürlich die Fra- ge. В сб.VALERIU BANARU Tudor.com 196 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . А. nachzuvollziehen sind. 1965. Republica Moldova. Н.und Gefolgschaftswesen. d. D. Кишинев. ob auf der Grundlage des archäologischen Materials möglich ist. Zirra. Xenogamie und Bevölkerungsbewegungen ist dabei zu rechnen. Греческая керамическая тара из скифских курганов Молдавии. И. dass die Waren auf sehr unterschiedliche Weise in barbarisches Gebiet gelangten: Ein Teil war zweifellos Kriegsbeute. 55-60. Москва. Einige Waren und Geld gelangten als Tribute. Peter Trebsche.: Никоний и античный мир Северного Причерноморья. Ю. In: Studii şi referate privind istoria RPR. Москва. Vl.Б. die nicht un- bedingt mit dem Handel in Zusammenhang stehen. 1997.V. Chr. Cronologia obiectelor mărunte din aşezarea întărită de la Coţofenii din Dos/Dolj. B. Christiana Eggl. Одесса. Mobilität von wan- dernden Handwerken. В сб. Методы исследования античной торговли. 1997. Amfore elenistice descoperite în adîncul RR (Referat asupra relaţiilor dintre greci şi autohtoni). Гераклея Понтийская и Херсонес Таврический. v. 1954.

descoperite la Saharna Mare. restul 12 secţiuni – în anii 2001-20071. 69. îşi desfăşoară activitatea în mediul local barbar. identificat prin amfore de aşa-numitul tip Soloha I. ne atrage atenţia materialul amforistic. 68). Laturile de nord. care. 361. precum şi de un consistent strat cultural. Chios. Atât din complexe. Orizontul traco-getic este reprezentat de 63 de complexe (Niculiţă. cel din partea de sud. dintre care. XX. prezente la Saharna Mare. est şi sud-est ale acestuia prezintă malurile înalte şi abrupte ale două defileuri ce se unesc în partea de vest a satului Saharna. perioadă în care a fost investigată o suprafaţă totală de 1298 m2 (Ni- culiţă. Chersones. Arnăut 2008. dintre care trei au fost trasate de către G. Având o suprafaţă de circa 12 ha. Zanoci. Natalia Mateevici. Chr. Zanoci. aparţin renumitului cen- tru mediteranean Chios. Universitatea de Stat din Moldova. 1/17). т. Cele mai timpurii amfore. (fig.D. 7/5). Picioruşul2 aparţine unei amfore cu „gâtul umflat” (Niculiţă. Mende. promontoriul dispune numai de un singur segment vulnerabil. un interes deosebit prezintă două fragmente de buze şi un picioruş al unei amfore. 143/2) de tipul III-C (Moнахов 2003. Ar- năut 2008. Analiza acestuia a permis semnalarea unor centre de producţie greceşti. Cnidos. laolaltă cu alte centre greceşti mediteraneene şi pontice. Dintre ele pot fi menţionate: Thasos. Smirnov în anii ’40 ai sec. ieşit din terasa înaltă a malului drept al Nistrului. cât şi din stratul de cultură provine un bogat şi variat inventar arheologic. Printre fragmentele chi- ote. V a. dintre care se evidenţiază clar unul hallstattian timpuriu (cultura Cozia-Saharna) şi altul – traco-getic. Aurel Zanoci INFORMAŢII PRELIMINARE PRIVIND IMPORTURILE AMFORISTICE GRECEŞTI LA CETATEA GETICĂ SAHARNA MARE Situl Saharna Mare este situat la 1 km spre sud-vest de actuala localitate Sahar- na şi este amplasat pe un promontoriu stâncos de formă aproape triunghiulară. 2 Piesa a fost descoperită în stratul cultural. în studiul de faţă. Sinope. Zanoci. Arnăut 2008. Aşezarea a fost cercetată prin intermediul a 15 secţiuni. 1 Investigaţii efectuate de către colaboratorii Catedrei Arheologie şi Istorie Antică şi ai laboratorului ştiinţific „Traco- logie”. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 197 . fig. Cos şi un centru necunoscut. 102). fig. Ca urmare a cercetărilor arheologice. care îşi desfăceau marfa de baza – vinul şi uleiul de măsline – în acest debuşeu. pe promontoriu au fost atestate câteva niveluri de locuire. Heracleea. datată cu anii ΄30-20 ai sec.

NATALIA MATEEVICI. 1. 198 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Principalele tipuri de amfore. AUREL ZANOCI 5 4 2 3 1 6 7 12 13 11 10 9 8 14 15 17 18 16 19 20 22 23 25 21 24 Fig. descoperite la Saharna Mare.

Leviţki 2000. Haheu. (fig. 49/4). însă. 143/1. Zanoci. răspândite de la sfârşitul sec. 4 Descoperit în stratul cultural. Este vorba de ştampila magistratului Θάσων (fig.începutul sec. т. 144). 97/1). provenea 3 Descoperite în stratul cultural. 141. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 199 . Arnăut 2008. care aparţin aşa-numitelor „ştam- pile târzii”. 361. Amforele de Heracleea Pontică sunt prezente prin mai multe fragmente. 361). Zanoci. 5) şi datată cu primul sfert al sec. care aparţine tipului tronconic târziu II-C-3 (fig. Un alt fragment4 profilat este reprezentat de o buză de vas (Nicu- liţă. 143/5) (fig. Arnăut 2008. 1/18). 1/3). care aparţineau unei amfore de tipul II-A (Moнахов 2003. activitatea căruia se încadrează între anii 325-310 a. aparţinea unei amfore de tip I-A-2 (Moнахов 2003. au fost suficiente de a face o reconstituire a acesteia şi ai oferi o datare mai exactă. care a aparţinut unui exemplar de tip tronconic. IV a. datat între al patrulea sfert al sec. Chr. Arnăut 2008. (Moнахов 2003. care putea aparţine amforelor tronconice târzii. INFORMAŢII PRELIMINARE PRIVIND IMPORTURILE AMFORISTICE GRECEŞTI LA CETATEA GETICĂ SAHARNA MARE Fragmentele de buze3 (Niculiţă. (Mateevici 2007. 361. 144/4) (fig. Printre alte piese de amfore hera- cleote. Un al centru mediteranean prezent la Saharna Mare este Thasosul. Zanoci. Dintre acestea se evidenţiază o buză de amforă (Niculiţă. Zanoci. Arnăut 2008. 361. Şi mai târzie este datarea celuilalt exemplar thasian de epigrafie amforistică. Celălalt fragment de picioruş7 (Niculiţă. 1/24) (Kašuba. IV . Arnăut 2008. datat între mijlocul sec. 5 Descoperită în stratul cultural.începutul sec. 144/7) (fig. Chr. Zanoci. Chr. Printre ele se evidenţiază buza unei amfore5 (Niculiţă. Un alt centru mediteranean. Arnăut 2008. Una dintre ele este puternic fragmentată şi a păstrat doar câteva litere din legendă. Arnăut 2008. nr. Chr. De la un alt recipient heracleot provin două fragmente de buze. Zanoci. 143/8).prima jumătate a sec. III a. datarea căruia se încadrează între 273-267 a. Penetrarea masivă a amforelor de Thasos în spaţiul nord-vest pontic are loc în a doua jumă- tate a sec. fig. 89/1) (fig. Chr. fig. din- tre care patru aparţin unui şi acelaşi recipient. (fig. 60. 307. nr.începutul sec. IV . IV . Chr. care aparţine magistratului Πρηξίπολις cu simbolul – kyathos (fig. (Mateevici 2007. amforele căruia au fost depistate la cetatea Sa- harna Mare este Mende. Chr. Primul6 (Niculiţă. Un interes deosebit pentru datarea prezenţei amforelor de Thasos la cetatea Saharna Mare prezintă două toarte ştampilate. Arnăut 2008. III a. V . fig. 2). 361. 55). producerea şi difuzarea cărora este încadrată între sfârşitul sec. IV a. т. Chr. Chr. Zanoci. 1/1. 6 Descoperit în stratul cultural. IV . fig. (Ni- culiţă. III a. având o datare similară cu exemplarul precedent. Arnăut 2008. 1/16. 12/5) şi pot fi datate între primul şi al doilea sfert al sec. Niculiţă. groapa 47). Printre multiplele fragmente de amfore tha- siene se evidenţiază un fragment de picioruş (Niculiţă. 329. menţionăm două fragmente de picioruşe. 1/4).prima jumătate a sec. 361. fig. 1/22). 103). 96. fig. 3. т. Zanoci. 1/15). 7 Descoperit în umplutura şanţului defensiv al cetăţii. care poate fi încadrată în tipul I-4 (Moнахов 2003. 144/2. Zanoci. 88/1. 4) apar- ţin tipului V-B (Moнахов 2003. III a. 3). fig. care. 143/7). 111/10). 361. 141. т. fig. IV a.

Arnăut 2008. III a. aparţinuse unei amfore pithoide de tipul II-B. Un al centru producător. III a. IV . producerea căruia în acest polis se datează cu a doua jumătate a sec.sec III a. atestat la cetatea Saharna Mare este Sinope. III a. 436). 154. (Moнахов 2003. т. 95). ne-a permis. т. păs- trată relativ bine. descoperit în umplutura valului bastionului se sud-est (Niculiţă. în formă de valţ cu „ciocul” evidenţiat (Niculiţă. Arnăut 2008. (Moнахов 2003. 143/12) (fig. Zanoci. aplicate în relief (fig. Zanoci. Fragmentul picioruşului de amforă (fig. 361. 158). Legenda. 1/5). Chr. 8 Descoperit în stratul cultural. este ştampila circulară. (Mateevici 2007. care aparţine unei alte variante de amforă de tip pithoid – II-B (Niculi- ţă. 361. Chr. Acesta este reprezentat prin fragmente de buze. Unul dintre fragmentele de buze aparţinuse unui vas din a doua jumăta- te a sec. Cea mai corectă datare a limitei inferioare a prezenţei sinopeene la acest sit o oferă ştampila de magistrat (fig. Zanoci.mijlocul sec. 253). Arnăut 2008. fig. IV . 200 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . cât şi litera iniţială a numelui producătorului. 86/17). ce se datează cu sfârşitul sec.NATALIA MATEEVICI. păstrată suficient de bine. nr. datată cu al II-lea şi al III-lea sferturi ale sec. 1/25). încadrând-o în subgrupa Vd (după Conovici 1998. IV . datat cu al doilea sfert al sec. aparţine unei amfore de Sinope. IV . descoperită în stratul cultural.prima jumătate a sec. 144). IV . Printre ele se evidenţiază fragmente de buze şi un picioruş. Unul dintre fragmentele de buză (Niculiţă. O altă piesă de la Sinope. varianta II-4. un picioruş şi un fragment de toartă cu ştampilă. 149-151). fig. Un alt fragment de buză de la o amforă de tip „cu gâtul cilindric şi buza în formă de ciupercă” (Niculiţă. Chr. Arnăut 2008. Singura piesă de epigrafie amforistică heracleotă descoperită până în prezent la acest sit. AUREL ZANOCI de la o amforă de tip tronconic. datate cu al III-lea sfert al sec. IV a. Zanoci. varianta II-2 (Moнахов 2003. Chr. cu două litere IФ. 24/4). Chr. Aceiaşi datare a activităţii magistratu- lui Μίκριας este confirmată şi de alţi cercetători în publicaţiile mai recente (Кац 2007. 1/6).. 1/21).începutul sec. Cel de al treilea fragment de buză de amforă cu toartă (fig. reprezintă un picioruş de amforă. 304. III a. de ti- pul pithoid varianta II-D. 180) şi aparţine Perioadei Finale a ştampilării de producători (PFŞP) la Heracleea (Каtz 2003. (Moнахов 2003. 361. 74/6). 247-248). difuzată în a doua jumătate a sec. Mai multe piese amforisitce aparţin producţiei unui alt centru mediteranean – Cnidos. 361. fig. Chr. 143/11) (fig. Chr.începutul sec. Arnăut 2008. (Niculiţă. IV a. datarea căreia se încadrează între cea de a doua jumătate a sec. 1/23). nr. 164. Mateevici 2007. IV a. Chr. Zanoci. (Moнахов 2003. 143/10). Chr. aparţine unei amfore de tip pitho- id varianta II-E. 1/19). 51). fig. Zanoci. (Moнахов 2003. Кац 2007. fig. să datăm piesa cu anii 220-208 a. din care putem citi atât numele astynomului Μίκριας şi patronimicul său Πυθόκριτος (Mateevici 2007. Arnăut 2008. 149-151. 144/13). Fragmentul altei buze8. aparţinuse unei amfore tronconice.

Cu certitudine însă. Zanoci. Chr. Astfel. descoperită şi ea în stra- tul cultural (Niculiţă. IV a. 111/7) (fig. Cu un singur fragment profilat se prezintă importul de Peparethos (Niculiţă. 1/14). analizând lotul nu prea mare de piese amforistice de la cetatea Sahar- na Mare. IV a. IV a. 329. Amfora de tip Soloha I are o circulaţie cronologica mai de lungă durată – primul sfert al sec. 144/15) (fig. datat în al treilea sfert al sec. care aparţinuse tipului Čertomlyk. Fragmentarea puternică a piesei nu ne permite sa propunem o datarea mai exacta a piesei. apare în această regiune nu mai devreme de sfâr- şitul sec. Cel de al treilea fragment de buză de amforă cnidiană. Cea mai timpu- rie pătrundere a mărfurilor greceşti la Saharna Mare are loc în ultimului sfert al STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 201 . fig. 361. care difuza am- forele de tip Soloha I (Niculiţă. т. Este ştiut ca vinul de Cos. Zanoci. Chr. (Moнахов 2003. Zanoci. Arnăut 2008. Chr. 1/10). putem prezenta următorul tablou al pătrunderii mărfurilor greceşti. reprezentat prin toartele de amfore bicilidrice (Niculiţă. În linii mari prezenţa amforelor greceşti la situl dat reflectă situaţia generală care a existat în regiunea nord-vest pontică în perioada antică. 362. fig. Printre centrele producătoare greceşti. 144/11) (fig. Chr. (fig. 2 (Niculiţă. т. Chr. 1/8). III a. adus în amfore. III a. al amforelor care reprezentau categoria cea mai numeroasă a importului grecesc în regiunile barbare. 1/9). Zanoci. IV . poate fi încadrat cronologic între al II şi al III sfert al sec. Chr.începutul sec. Chr. Aceasta provenea de la o amforă de tipul I-D (Moнахов 2003. IV a. datat între al III-lea sfert al sec. Arnăut 2008.prima treime a sec. INFORMAŢII PRELIMINARE PRIVIND IMPORTURILE AMFORISTICE GRECEŞTI LA CETATEA GETICĂ SAHARNA MARE 361. 69). Chr.începutul sec. atestate la Saharna Mare. 1/13) şi fragmentul unei buze (fig. în special. care se încadrează între cel de al doilea şi al treilea sfert al sec. . Arnăut 2008. III a. IV sau poate chiar la începutul sec. 144/12). aparţinu- se unui recipient cu buza puternic evazată. Difuzarea acestei variante a amforelor de Peparethos în regiunea pontică revine anilor ΄40-΄20 ai sec. fig. Întrucât nu exista până în prezent o clasificare a amforelor de Cos sau tip Soloha I este greu sa ne pronunţăm asupra unei datări exacte ale acestor piese. IV . 1/11). Arnăut 2008. 144/16) şi centrul producător necunoscut. fig. IV a. Al patrulea fragment de buză de amforă cnidiană a fost descoperit în inventa- rul construcţiei nr. 362. varianta 1-B. este vorba de un recipient al acestui centru mediteranean. III a. Piese respectivă este o buză de vas. fiind cunoscute doar prin fragmentul unui picioruş (fig. Arnăut 2008. mai putem menţiona Cosul. fig. Amforele de Chersones la Saharna Mare sunt reprezentate mai modest. 72). Picioruşul de amforă (fig. 93/14) (fig. Acestea aparţin unui tip amforistic producerea căruia la Chersones cuprinde un cadru larg – sfârşitul sec. 1/12) cu toartă. fig. Zanoci. Chr. 1/20) aparţinuse unui recipient de tipul II-B.

NATALIA MATEEVICI. Bucureşti. Thasos.. AUREL ZANOCI sec. Însă. Кац. In: Histria. Pepare- thosului. ne permite sa facem unele presupuneri prealabile. Aarhus. ca limita inferioară a acestui complex nu poate depăşi anii ΄20 ai sec. S. 2007. Каталог-определи- тель. Arnaut T. Suntem siguri. N. privind perioada finală de pătrundere a amforelor greceşti in această localitate. considerăm. Chr. numărul pieselor amforistice urmează să crească. I. Mateevici. Cantitatea neînsemnată de vestigii ale importurilor Chersonesului. cele mai reprezentative sunt ştampilele de Thasos (cea a magistratului Πρηξίπολις) şi ştampila sinopeană. Греческие керамические клейма эпохи классики и эллинизма. din mai multe motive. nu vine în contradicţie cu tabloul general al comerţului greco-barbar în regiunea dată. 261-278. Chr. Habitatul din mileniul I a.. În acest context. V. Саратов. Arnăut 2008. I.) şi a celui Sinopeean (ultimul deceniu al sec. IV a. Aceste piese atestă cea mai târzie prezenţă a importului de Thasos (anii ΄60 ai sec. 202 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .începutul sec. В сб. 47 – picioruşul de amfora de Tha- sos şi buza de amforă de Peparethos – ne permite sa afirmăm. Prezenţa unor fragmente profilate a permis datarea mai exactă a unor comple- xe. care se plasează între sferturile doi şi trei ale sec. 2002. 2003.I. N. 1998. ca nu ne putem aştepta la Saharna Mare. Zanoci. 2000. III a.: Боспор- ские исследования. ce a aparţinut astynomului Μίκριας. A New Chronology for the Ceramic Stamps of Heracleia Pontike. Типология. 2. Симферополь-Керчь. Teodor. Zanoci 2002. Cnidos. С. Chişinău. La stadiul actual al cercetărilor procentajul materialului amforistic grecesc se estimează doar la circa 3% (Niculiţă. Chr. Leviţki O.). Греческие амфоры в Причерноморье. Kašuba. III a. Chr. II a. că odată avansarea investigaţiilor arheologice la Saharna Mare. în regiunea Nistrului Mijlo- ciu (siturile din zona Saharna). VIII.И. (picioruşul de Chios). Bibliografie Conovici. Zanoci. Katz. XVIII. Bucureşti. 125). Butuceni. 2008. VI . precum şi la celelalte habitate getice din regiunea dată. Niculiţă. Монахов. Chr. Zanoci.6% (Niculiţă. 2003. IV a. Astfel. În secolele următoare o largă răspândire ca- pătă importurile din Heracleea.. Chişinău.. In: The Caul- dron of Ariantas. 2007. Datarea construcţiei nr. Bucarest-Paris. Monografie arheologică. 137). 2 de la Saharna Mare poate fi efectuată pe baza fragmentului de Cnidos. Sinope. Chiosului (a amforelor cu piciorul în formă de „manşon”) etc. M. A. cele două piese profilate în groapa nr. Mendei.Ю. V a.. Amforele greceşti în mediul barbar din nord-vestul Pontului Euxin în sec. В. Descoperirea în acest sit a câtor- va piese de epigrafie. Vestigii traco-getice pe Nistrul Mijlociu. Haheu.. Teodor. Chr. V. Chr. a unei prezenţe impunătoare a pieselor de import grecesc precum la fortifi- caţia de la Butuceni9. Les timbres amphoriques.. A. Niculiţă. 9 La cetatea getică Butuceni procentajul ceramicii greceşti este de circa 21.

The initial analysis proved the presence at this site of Greek amphorae brought from Thasos. Aurel Zanoci. From all the Greek centers. A. st. Mende. Chios. Heraclea. str. Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Republica Moldova. Chişinău. The insignificant quantity of findings of imports from Chersonese.com Dr. Peparethos.D. Natalia Mateevici. Cos and form an unknown center – (Soloha I type amphorae). Heraclea. Dr. will continue holding the first position during the next excavations that will be conducted at this site. does not contradict the general picture of the Greek-barbarian trade in the given area. Mendei. 121-A. Sinope.md STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 203 . Chersonese. according to our opinion. Cnidos had a wide diffusion which. e-mail: zanoci@usm. Universitatea de Stat din Moldova. Smirnov in the years 1947-1948 and by the members of the present-days expedition at Saharna Mare under the guidance of professor Ion Niculiţă. Republica Moldova. Chios (of amphorae with the muff-shaped foot) etc. 60. e-mail: amforaelada@yahoo. MD-2009 Chişinău. 31 August. Thasos. Cnidos. INFORMAŢII PRELIMINARE PRIVIND IMPORTURILE AMFORISTICE GRECEŞTI LA CETATEA GETICĂ SAHARNA MARE Preliminary information regarding the imports of Greek amphorae at the Getae citadel Saharna Mare Abstract The article presents preliminary information of the amphorae objects lot collected until the present at the excavation site from the Getae citadel Saharna Mare which includes material found both by the expedition of the researcher Gh. Mateevici.

.

As these projects were made directly for the customers who fur- nished the rare metals. Dörig 1987). Of other areas. 129-137). also Svoboda. The master probably adapted his own style to Thracian fashion although less so than those who worked for the Scythians. but it was made by a Greek master in Lampsacus. for whose courts these specialists worked. They seem to date form the first to second quarter of the 4th century B. They were the most popular drinking vessels in Thracian treasures. dramatic expression of the face) go beyond standard Greek art. 95-104. and the second two groups of sol- diers fighting each other. Cončev 1956. Jan Bouzek. Drinking for brotherhood strength- ened relationships between the leader and his followers. one shows Ariadne and Dionysus in the centre. Of the two rhytons with the head of a hind. The weight system used in the vessels corresponds to the system of Lampsacus.C. The coastal zone of Thrace adopted soon the 4th century B. from an area not far away from the production centre of the Panagjurište vessels (Ortiz Collection 1993. 152- 154). also Маразов 1978. and the iconography of the mythological scenes (Paris’ Judgement. Lidia Domaradzka HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS 1. as Ivan Venedikov has discovered (Venedikov 1961. cf. The near- est parallels to the Panagjurishte vessels are kept in the G. with two satyrs and one maenad. Bouzek 2005b). they played role in the exchange of gifts among rul- ers and in presenting powerful men to the king. nos. The Panagjurište hoard was found in central Bulgaria. even if the bearded Dionysus can also be compared with vessels made for STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 205 . the nearest to Greek art was the Bithynian school. The reputed provenance is ‘from the Black Sea area’ and they may well have come from northern Turkey. the structure reflects the pattern of local Thracian rules. 117-172. Some elements of the style (such as emphasized eyes and mus- cles. The rhyta are best represented in the Panagjurište set.C.. probably for a Thracian ruler in Bithynia. as does the other rhyton with Janus head – one of the faces is male and the second female. Local schools of Thracian toreutics In two articles and in his book on Thracians the first of the authors tried to distinguish several local schools of Thracian toreutics (Bouzek 2005a. Gold and silver vessels were part of royal treasures. Ortiz collection in Ge- neva. Amazons) shows the demands of the cus- tomer in Bithynia. Graeco-Mace- donian koine and only in few cases kept some particularities. in such cases the precious vessels were a pledge of promised fidelity (cf.

the king.JAN BOUZEK. South Thracian myths depicted in the Odrysian toreutics were near to Greek mythology and they are better understandable for us than the art of northern Thrace. however. Shefton 1986.C. show that the rendering of anatomy. The set of objects discovered in a tumulus from Dolna Koznica. while some links with the South Getic region can also be traced here. are more emphasized. 47-55. also the new ones from the graves near Kazanlak. Of other drinking vessels with more modest decoration. and for stylistic and icono- graphic reasons it fits well into the Bithynian school (Cf. The names of Odrysian kings are inscribed on many silver vessels. 20 are masterpieces derived from Macedonian models in a way different from other provinces of Thracian fourth century B. 7-27. Pitchers or jugs. law and traditional religion. 104-117. The bowl with Heracles and Auge from the Rogozen treasure can be compared with the style of the Panagjurište treasure. The Odrysian school of toreutics (south of Haemus) is characterized by a closer relation to North Greek models. nos. The mag- nificent animal combat on no. 2 For Pistiros cf. in a way standing between the Bithynian and Odrysian schools. 243-247. represent a royalty with not less monumental heroic dignity of the deceased than those in found in other parts of Thrace. Several tombs excavated recently by Daniela Agre in the Strandja area in SE Bulgaria show a particular school. 7 and especially Heracles fighting lion on no. The area between Haemus Mountains and the Danube is less influenced by Greek imports. 1-7. resembling the deco- ration of Greek mirrors. These items. which started already earlier. like eyes. but its figural representations are more graphically rendered and the details. The floral decoration of a large part of the Rogozen pitchers and calyces may well rep- resent the main style of the Odrysian school. LIDIA DOMARADZKA the Scythians. The rhyton from Rozovec shows Silen with two satyrs. 206 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . caused no problem to toreuts working for Odrysean rulers1. were also among the most popular shapes in the Odrysian toreutics. Staikova). All of them. As fragments of moulds and punches have been found at the emporium Pistiros. except for the direct vicinity of Greek Pontic towns. as does the Auge bowl from the Rogozen treasure. aristocracy. one of the production centres of Odrysian toreutics could well have been there2. besides phi- alae. even in dra- matic movements. The whole series of Odrysian and Bithynian art propagates keeping order. This propaganda resembles the program of Roman art at the time of Augustus. Ognenova 1987. Ancient Gold 1997. 82-90). in south western Thrace shows another previously unknown local school of Thracian toreutics. like those from the Rogozen treasure. distr. Lazov 2002. Heracles fighting a lion are depicted on several phalerae from destroyed graves at Panagjurište. Kjustendil (Ancient Gold 1997. also on those found in the Rogozen treasure. art. calyces and similar cups were especially popular. by L. as well as other items. fulfilling duties towards the society. nos. and keeping traditional Thracian virtues. A few excep- 1 Cf.

distr. where Thracian Hero-Rider is again depicted (Чичикова 1980. it is close to Scytho-Greek adaptations of the motif of STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 207 . while most of them date from the 4th century. 108 bowls. The set was probably put together over several generations. Fol. or in 279 B. Kull 1997. Large part of the undecorated vases and the jugs with leaf calyx derive from the Odrysian school. The treasure was probably hidden in a hurry during a time of great danger. Besides Greek influence reflections of Persian art are also apparent. distr. On other plaques there are male and female deities. 54 pitchers and three cups were part of the hoard. The treasure found at Letnica. some of the bowls bear names of Odrysian rulers The golden juglet from the Vraca grave in the same area depicts twice Apollo driving a quadriga. 42-49). On eight of the plaques a rider (predecessor of Thracian Hero) is depicted together with other symbols. Marazov 1996). she may well be Bendis. The set may have served two groups of 54 members drinking together. HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS tions. Герасимов 1975. and several vases from its end. Ancient Gold 1997. The model for the greave was the Greek cnemidae with the head of Gorgon. nos. Vessels in a style less influenced by Greek art come from the area north of Haemus. Nikolov. The hoard from Bukjovci comes from the territory of the Triballoi as well and can best be ascribed to the school of this area. but the elaboration is in totally different spirit. fig.C. it contained 165 silver vessels. like the golden ear-rings and wreath from a woman’s grave in Vraca in north-west Bulgaria (Venedikov 1975. In a barrow in Kralevo (distr. can best be explained as part of a dowry of Greek princess married to a far away king in one of the usual interdynastic marriages such as that of the Getic Meda married to Philip II. it is a Triballian parallel to the Apolline scene on one of the Panagjurište rhyta (Vendiktov 1975. Loveč). 31 of them are gild- ed. in the central part of northern Bul- garia consisted of small silver plaques which originally came from a horse har- ness (Венедиктов 1996. Tărgovište) the fight of gry- phon with lion stands out. Vraca. among them with the head of a female companion or deity. they were apparently made for the aristocracy of the Triballoi. It belonged to a sanctuary dedi- cated to a female deity. The hoard prob- ably belonged to the ruler or to sanctuary and it was hidden probably at the time of the Celtic invasions around 300. for drawings Kull 1997). Similar plaques were part of the treasure from Lukovit (distr. It contains objects produced in the 5th century (the earliest vessel dates from the time of the Persian occupation of Thrace). Loveč. 196-197). Bouzek 2005b. Венедиктов. each sharing a pitcher with his partner. Marazov 1980. The bowls (phialae) are the most common shape. the stylisation has parallel in greaves from the princely grave in Agighiol in Romania. Marazov 1980). In total it weighs twenty kilograms (Fol 1989. the sacred marriage and a woman feeding a snake with three heads. The most important set of silver vessels from the area of the Triballoi was found at Rogozen village. Gergova 1989. On other plaques from northern Bulgaria predators are shown at- tacking herbivores. Among the figural vessels representations of goddesses predominant. Hoddinott 1986.

nos. like in the Gārčinovo matrix and its character shows that most of its models were in woodcarvings. It ended apparently at the time of the Celtic campaigns. 1-2. figs. and several toreutic works from north-eastern Bulgaria form a particular group showing another kind of splendour. North Getic art is closer to the Persian and Scythian tradition than the arts of central and southern Thrace. expresses a monu- mentality well comparable to the vessels from the Borovo hoard. are gen- erally more schematically rendered than in the Odrysian figural art. nearer to Greek art than the two previous schoools situated north of the Haemus. but also the elements taken over from Iranian art were transformed and re-stylised (Vene- diktov 1969. though closely related to the artistic school of the Triballoi. nos. but their style again has its particularities. four of them with the head of Heracles and other with rosette. Gabrovski. Tărgovište) The Letnica set was found in the area of the so-called “democratic” Thracians. The bowl with two handles and griffin in the centre is reminiscent of the plaques with grif- fins from the Kralevo hoard (Ginev 1983.C. distr. no. have shown here some particularities in execution and style. 138f. cf.JAN BOUZEK. The region around Sveštari and Sborjanovo was apparently the centre of the Getic kingdom. of horse and of bull are in identi- cal style and they resemble also the famous rhyton from the Adygei3. which is otherwise characteristic by its filigree bordure. 5-43). But Getic silverware was produced only from the middle third of the 4th to the beginnings of the 3rd century B. The Getic art has a handful of earlier predecessors. and its masters. 77-82). 61. where the son of the king could rest on a kline (no more on a throne with women) after he had killed a boar by his own hand. Razgrad (Ancient Gold 1997. 37-40). Satyrs and maenads in the upper register can also be compared to some North Pontic items from Scythian tombs. with head of Sphinx. 1984. and the details of anatomy. one of them being only intrusion in the otherwise different milieu in the Rogozen hoard (Alexandrescu 1983. but it developed an autonomous style which dif- fered from all its neighbours. North Getic art is known from four rich graves and from sixteen hoards. The first rhyton shows Dionysiac scene in two rows the figures in the lower regis- ter remind one of the Scythian representations. 208 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . The three other rhytons. On the 3 Last survey Bouzek 2003. 173-177). The physical training of a hunter was a necessary part of edu- cation even in Macedonia. The most im- portant set comes from the hoard of Borovo (Ancient Gold 1997. the hero of the royal hunt. while being more expressive. Not only that the movements are stopped here and models schematised against the more naturalistic Scythian Animal Art. Ancient Gold 1997. The most popular subject in North Getic art is the horseman-hunter. Koljanov 1980. similarly used also on other plaques from the same hoard. The Pegassos from Vranovo. those who lived without a cen- tralized monarchy. while this is also used as decorative motif on the item decorating the horse’s forehead from the same hoard. also Bouzek 2005b). LIDIA DOMARADZKA animal fights in a barrow in Kralevo (distr.

as a banqueteer. A group of objects in Early Scythian gout from the Greek and Lydian towns (Boghazköy. the eight-legged stag is especially characteristic.) represent a more sophisticated artistic level of the Early Scythian style. Many predators and other beings consisting of animal and human parts resemble Near Eastern representations in Persian Pre-Achaemenid art. The double number of legs symbolizes the swiftness of its running – such stag must have been the fastest animal in the world. Stucky (1985. and with an eagle or similar bird of prey. now better known. They represent the style preferred by the Scythians and used by them4. Most of the monuments of North Getic art served. and thus also this preparation for later Scythian art (Amandry 1965). 1987). The gold plaque in repoussé 4 Their list was composed by P. 1). as in the south. The apotropaic signs were to protect the bearer of the armour in the rituals. Галанина 1997. known in Late Geometric art. while there are also figures of wild cat (lynx?). cf. HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS Agighiol helmet a row of mounted warriors is depicted. Sardis. Norsuntepe and Irmler (fig. North Getic silver armour was used in ceremonies. they are much superior to what is known from Tli. a few of silver (fig. but also because of their close relations to the Iranian religion and to the Eurasian shamanism. goats and centaur on the rhyton can be compared with Late Protocorinthian and Middle White Goat II styles. The lions. reflecting a less stabilized state of affairs. Bammer (1988). Most of the items are of bronze and bone. Stag was the totem animal of several Eurasian nomads. The ibex is the most common animal represented.C. to represent the king and his most important followers. They were probably made in Ionian cities. Among the first clear examples are the mirror and the rhyton from Kelermes. 1). Amandry (1965) and enlarged by R. Ephesian art. on the Poiana helmet the hero kills a ram in the position similar to the pictures of Mithra killing the bull. 2. the griffon. stresses notably the military and hunting skills of the kings. Ephesus etc. usual with the Scythians. P. North Getic silverware for ritual feasts. the sphinxes and the Potnia Theron on the mirror. The Ionizing period of Scythian art starts in the third quarter of the 7th century B. who in other scenes attacks a hare. Of other animals. on the Agighiol greave he is represented as a rider. while new finds from the Austrian excavations in the Artemision of Ephesus have been published by A. Amandry has shown Greek predecessors of this style. where he represented the divine Hero. Scythian artistic schools Scythian art derived from the earlier Geometric art of the Pontic steppe and Siberia. hare and a winged monster. North Thracian art. it took much from the Near Eastern art especially during the time of Scythian alliance with the Assyrians (Bouzek 2001. shows a mixture of Greek and Anatolian elements (Bammer 1988. The Geti emphasized the military qualities of their kings not only because of their less settled state of their affairs. the boar takes second place. But this is only one level of explanation. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 209 . Isik 2001). In other representa- tions an animal predator attacks grass eaters. Our royal hero also uses to drink from a rhyton (on the Baiăceni helmet). Damerji 1999).

C. Ivory and bronze (after Bouzek 1997). 4 . LIDIA DOMARADZKA 2 1 3 4 5 6 7 Fig. after the troubles with the Persians around 540. 540/530 B. Most of the colonies in the Black Sea were founded by the Milesians. The famous fish from there is the work of an Ionian artist from c. Bouzek 2001. partly decorating horse trappings.Sardis. 3 . Kossack 1983.Ephesus.C.JAN BOUZEK. cll. Scythian-gout Ionian figurines. Milden- berg.Amlash. 2 and 5 . 1 . in this case probably in early 6th century B. art. 1. (Alexandrescu 1997. Boardman 1994) and its Etruscan parallels only document how.C.Zürich. The Kostromskaja stag and the Kelermes panther may be quoted among the most characteristic examples of this 6th century B. This early 210 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . with a monkey and a bird from the Melgunov tumulus and the ivory lion heads with amber-inlaid eyes from Smela are other examples of Archaic works probably made directly for upper class Scythians. besides some objects known from Hungary and Roma- nia (cf. 6 . 7 . The most sophisticated items found further west came from the Witaszkowo (Vettersfelde) treasure kept in Berlin are also their work.Ionia.“Luristan”. partly in alliance with their more northern Ionian compatriots. 1987).

Žurovka. The 5th century B.Letnica.C. silver) (after Bouzek 2005). Ionizing period of Scythian art ended in early 5th century B. 2 3 1 5 6 4 Fig. is not well represented in Scythia. The Maikop plaque with bird predator and fish from Maikop. when Attic masters took over the role of the Ionians (Bouzek 1990. 3-5 . 116f. Attic pottery replaced the Ionian in the Scythian mi- lieu already at the end of the 6th century in the area. the jewellery from the kourgans of the Seven Brothers and from Nymphaeum are good examples of this stage. Decorative plaques of horse harness from Thrace and SW Scythia. 2 ab. pieces. HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS a b Fig. Vraca. 3. 1.. 6 .Craiova. plaques decorating horse harness (cheek. 1991).C. but the Animal style continued.Kurgan Kozel (after Bouzek 2005). Mogilanska mogila. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 211 . but the art of gold jewellery kept more of the Ionizing tradition. 2 . while its more ‘barbarian’ variety shows only few traits of Greek inspiration..

Fig. Another group is around the Solocha phiale and scabbard. while other workshops were more modest and they worked in traditional nomadic Ani- mal Style.C. 212 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . these burials ended at the end of the 4th century. LIDIA DOMARADZKA Among the first oeuvres of the Graeco- Scythian art of the 4th century is the comb from the Solokha barrow. The best 4th century artis- cup. The Herodotus‘ version on the origin of the Scythians from Heracles and the Snake Goddess is reflected also on the Kul Oba vase. it is usually followed by the group of scabbards and goryta with representations of Achilles` life. Artamonov.JAN BOUZEK. Schlesswig into several workshop groups called after 1991). Rolle et alii 1991). of Kul-Oba Sphinx bracelet (with few Scythiazing traits). Two cheek-pieces from Binjova mogila near Kazanlak. well compara- ble with the Dexileos stele in Athens. gold (after the preliminary publications by G. (cf. The number of workshops of this spectacular art hardly exceeded ten. while only few of them are later than the defeat of Scythian king Ateas by Philip II in 339 B. Kitov). from Zavadskaja mogila 1. Monachov (mainly based on revision transport amphorae) (Монахов 1999). Forman 1970. etc. 5-6. Ukraine tic objects produced for the Scythians by (after catalogue Gold der Steppe leading Greek masters are usually divided – Archäologie der Ukraine. Schiltz 1994. style. though some elements may speak also for North Greek and Macedonian participation among the artists working for their Scyth- Fig. of the Čertomlyk amphora and of Kul-oba torques with Scythian riders. decoration of a ian customer. According to the refinement of chronology of Scyth- ian royal tombs by S. the best-known examples: Groups of the Kul-Oba pectoral. Most of the stylistic features can be compared with the Attic 4th century B. 4. The scenes with Achilles and the ex-vota in Achilles‘ sanctuaries in the NW corner of the Black Sea (Leuke Island and several near Olbia) show that the hero was also admired and worshipped by the Scythians. Gold plaque.C.

is known in western Scythia and Thrace. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 213 . Horse trade A class of decorative parts of horse harness. Horse front decorative plaque in mogila. Horse front decorative plaque. Kitov). Bouzek 2005). silver (after tions by G. of other items decorating the bridle. protomae and even the hind parts of the body appear also Fig. crossings of straps and other plaques. Ostruša Fig. horses with decorative trappings (after Bouzek 2005). HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS Fig. with some Greek inspiration transmitted via Thrace and in Scythian by the more indigenous Animal Style. silver (after the preliminary publica. Prague. individual parts of the body sepa- rated. 8. 7. Details are more emphasized. The Thracian decorative plaques show less sense for the integral treatments of the animal body. legs. Kazanlak tomb. of lateral parts of horse-bits. of ornaments decorating the front of horse’s head. from eastern Serbia. 9. heads. It consisted from decorative sheets. 3.

as well as other combination of elements. Details are more emphasized. 2-3. Bratroljubskij kurgan. reputedly horses (after Minns. Pistiros.C.JAN BOUZEK. Scythians and Greeks). where the original animal can hardly be recognized any more (figs. Spirals and triquetra composed of animal protomae or heads are popular here. Fig. as isolated items changed into spirals and similar ornaments showing torsion. Silver rhyton in Prague. from Bulgaria (after Bouzek 2005).C. interment with Fig. 11. This artistic style of decorative plaques of horse’s harness started in the 5th century and continued during the 4th century B. 5-8). This artistic style of decorative plaques of horse’s har- ness started in the 5th century and continued during the 4th century B. and even later. Though the ornaments of horse’s forehead and the plaques are basically of the types identical with decorative pieces of armour from all parts of Thrace. individual parts of the body separated. protomae and even the hind parts of the body ap- pear also as isolated and changed into spirals and similar ornaments showing torsion Spirals and triquetra composed of animal protomae or heads are popular here. fragment. the particular style of the group of objects differs in many traits from the local schools discussed above. 10. mus. Septemvri. and even later. legs. heads. LIDIA DOMARADZKA Fig. where the original animal can hardly be recognized any more. Cheek-piece of horse-bit. the particular style of the group of objects differs in many traits from the local schools known as yet. 12. 214 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Though the ornaments of horse’s forehead and the plaques are basically of the types identical with decorative pieces of armour from all parts of Thrace.. as well as other combination of elements..

27. by I. though the Thracians showed more inclination to geometrisation and dissolution of the animal body (cf. Princeton. 5-8). Athens 1983. Niculiţa. 1-23. as shown by the Pistiros cheek-piece of bridle remind- ing one of much earlier Thracian Geometric bronzes (fig. Bouzek. which influenced also the Greeks who took over this Oriental drinking vessel into their repertory (fig. D. f. The Diffusion of Classical Art in Antiquity. the Animal Style. 1997. Goldschätze der Skythen in der Eremitage. HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS This Scytho-Thracian koine of ornaments of horse trappings can best be ex- plained by the horse trade between the Thracians and Scythians. (Studia Thracica II). Bammer. Bouzek. Bothmer. B. Thracian and Scythian arts in the 4th century B. Ancient Gold 1997. P. Österreichische Jah- reshefte 58. Маразов 1978). vol. 65- 97. Graves with sacrified horses were typical for Scythians (fig. 1984. Tradition in horse trap- pings was kept very long. Boardman. Washington etc. mention developed and sophisticated horse trade. 1970. A. 12) (Svoboda. J. 1985. esp. 1988. 9). Alexandrescu. Cončev 1956. 53-6. Forman. W. Dacia N. von. P. Prague. 11) (Lazov 2002). For this knowledge we all are to a large extent grateful to Prof. Much effort was given to decoration of horse trappings (figs. 5 Cf. all sources about later nomads in the Pontic steppe.S. Băţ 2004). 28. Фрако-скифские культурные связи 1975. figs. 1997. Jonsered (SIMA 122). Praktika tou XII Diethnous Synedriou Klassikes Archaiologias. J. Zanoci. M. 1-3. Summer 1984.. 2- 6). Le groupe des trésors thraces du Nord des Balkans II. In: Chronos. cat. 689-710. Moldavia was a country through which most of these links between the North Pontic steppe and the Balkans were transmitted. 1994. But these peoples and their neighbours shared also their interest in represent- ing animals in dynamic curves. ed. Greece. notably drinking from rhyta. 1. as repre- sented also in the Kazanlak wall painting (fig. As in later times. 45-66. to whose rounded birthday this volume is devoted5. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 215 .. Artamonov. 1984. Bibliography Alexandrescu. A Greek and Roman Treasury in the Metropolitan Museum of Art. Dacia N. Another phenomenon was also the common drinking habits.S. Hänsel. 1983. София and the acts of the 9th international congress of Thracology in Valul lui Voda (Niculiţă. Le groupe des trésors thraces du nord du Balkan. Gold und Elfenbein von einer neuen Kultbasis aus Ephesos. For all nomadic people there was the question of prestige to get the possibly best horses even from distant areas. 42. Anatolia and Europe: Cultural Interrelations during the Early Iron Age. Thracians and Scythians were much interested in good horses – for practical reasons and for prestige as well. and its ar- chaeology has yielded already much evidence showing this position in more de- tail.C. Caesar wrote how much the Celts cared to procure good horses. Macedonian. exh. Ancient Gold – The Wealth of the Thracians. 10) and Thracians as well. Alexandrescu. J. Bull Metr. Mus. Marazov. up to the Mongols and Tatars. P. Espelkamp. Zum goldenen Fisch von Witaszkowo (Vettersfelde). Festschr.

Grach. (eds. 1997... Muayad. In: Tsekhladze. I. et alii. 689-710. et alii. Stucky. Archaic metalworking: tradition and innova- tion’. aus Iran 18. München (Abh. In: (Eds. B. Mitt. Paris. Fol. Cončev. Petersburg and Moscow. Historia Einzel- schriften 121. In: Skythika. Bulgaria. eds. Mainz. Gabrovski. in a broader context. O. Eirene 27. 24-86. Roma. A. eds. Svoboda.. J. I. V. 2005a. 1998. LIDIA DOMARADZKA Bouzek. G. Les trésors d’orphèvrerie thrace. Shefton. London: British Museum. London.-H. Prague. Notes sur la phiale de trésor de Rogozen au motif d‘Héraclès et d’Augé. Fol. 1987. J. 1987. Tli Grab 85. Recent Discoveries and Studies. D. Sofia. 1986.. 318-387. Jb. Tsekhladze. Fachsymposiums der Humboldt-Stiftung 1999 in Freiburg im Breisgau. Toreutic poduction from Pistiros..E.. Animal Style Art: from East to West. B. und der Mitte des 5. Thracians and the Circumpontic World.. 1988. ‘Kleinplastiken. Frey. Petrenko. Exhibiti- on Catalogue St. Schiltz. 1-4. In: 1. Ortiz Collection 1993. Röm.Z- Museums Mainz 45 1998. B. L. Bemerkungen zum Beginn des skythenzeitlichen Formenkreises’. 2002. Bouzek et alii) Pistiros II. ‘New examples of Early Scythian art’. Roth. Gold der Steppe – Archäologie der Ukraine. 47-55. J.F. eds.B.) 1970. ihre Nachahmungen im illyrischen und thrakischen Gebiet. Zanoci. Local schools of Thracian toreutics of the 4th century B. Tagungsbeiträge des 16. G. G. Leiden (Brill). Ondřejová. 2004. Nikolov B. M. S. D.M. Farkas A. Chr. G. Chatwin. Antiquities from Ur to Byzantium. ‘Gräber assyrischer Königinnen aus Nimrud. Nikolov. C. 1956. 1980: Protome na Pegas. AVA-Beiträge 5. 147-162. Listy fil.3rd century B. Trejster. 1990. Strocka). 28.. M. Vekove 1980. V. 111. Bouzek. Stuttgart. In: (Eds. In: (Ed. Dörig. Kossack.) The New Thracian treasure from Rogozen. Neue Denkmäler antiker Toreutik. Berlin- Munich. 1998. Les Scythes et les nomedes des steppes. Niculiţă. N. 119-124 and 20. 1987. P..JAN BOUZEK. J. R. 1994. V. 82-90..R. R. 1985. Chişinau . B.C.. Kolojanov. Băţ. München NF 98). L. 2004. Bouzek. Hodinnot.Vadul lui Voda. 161-165. The Auge bowl. Anatolisches Zaumzeug aus Ost und West’. M. 2001. C. Schlesswig. Proceedings of the 9th International Congress of Thracology. The George Ortiz Collection. 1986. 81-91.. Sarajevo-Beograd. 152-167. Jh. Thracians and Their Neighbours. 3. Lazov. 2005b. The Greek Colonisation of the Black Sea Area. ‘Ionia and the North Pontic area. Zur Rolle der anatolischen Plastik bei der Entstehung der attischen Klassik. 1983. Bayer Akad. Ognenova. Königsgräber der Skythen. Damerji.. 1987. J. Papenfuss. Syposium illyro-thrace. 2007. In: (Eds.) North Pontic Archaeology. mid 7th . Griechenland zwischen dem Ende des 6. In: Festschr. 2001. Svastika und Trikvetrum in der thrakischen Kunst. Von den Anfängen des skytho-iranischen Tierstils. 199-210. Gab es die griechische Wunder ?. A. Chişinau. Leningrad. 77-82 Galanina. Rolle. Hänsel 1997.Said Basim1999. 1-84.. Scythian Art: The legacy of the Scythian world. Kull. 1991. 1986. 89-186. Bulgaria. New York.F. Orient und Okzident: Aspekte der Datierung und Deutung des Hortes von Rogozen. 243-248.C. Leiden-Boston 2006. R. Kossack. A. F. Ancient Civilisations from Scythia to Siberia 7. Hoddinott. 1991. The Rogozen treasure and the art of the Triballoi. H. Bunker. v. Prague (Studia Hercynia IX). V. Bouzek. Griechische Schutzwaffen. Parzinger. R.Germ. Maslov. Cimmerians and Early Scythians: the transition from Geometric to Orientalizing style in the Pontic area. ed.G. 2001.R. Archeologia 3. The New Thracian Treasure from Rogozen. 33-44. 179-200 216 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Im Zeichen des goldenen Greifen. Isik. In: Ancient West and East 4 2005. Arch. G.

Мелюкова. Ранние скифы и Древний Восток. Медведская. Москва. Lidia Domaradzka.Н. Der Goldschatz von Panagjurischte. Bulgaria. Czech Republic. А. София. Jan Bouzek. I. M.Н. 1961. Institute of Archaeology with Museum.Die Kurgane von Kelermes.К.. Москва. Комплексы керамической тары. София. 5-43.С. 1983.com. Москва. Charles University. Dr. 1992. 1980. e-mail: jan_ bouzek@yahoo. In: Braund. Dr. 1999. Мачкова. Известия на Българския археологи- чески институт 31. Тракийско съкровищте от Летница.. София. ed. Sofia. Г. Чичикова. София.С. Venediktov. Гиниев. Венедиктов. Саратов. Фрако-скифские культурные связи 1975. Д. 2005: Masters and workshops of the jewellery and toreutics. 1978. I. М. HORSE TRAPPINGS: AN INTERREGIONAL STYLE OF DECORATIVE OBJECTS WITH THRACIANS AND SCYTHIANS Trejster. 1000 Sofia. И. e-mail: l_domaradzka@hotmail. София. С.Ю. Ceetná 20. Venediktov. Сокровищтето от Кралево.) 1976. Венедиктов. ред. Греческие амфоры в Причерноморье. 86-97. 1973. Периодизация скифской архаики и Древний Восток.. 11000 Praha 1. L‘Iran préachemenide et la Thrace. (Studia Thracica II). Prof.. РА 3. Погребова. М. София.com STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 217 . И. Ритоните в древна Тракия. 56-63. Тракийското съкроище от Луковит. Раевский. Келермеские курганы . Н. Монахов. 1992. Тракийско изкуство. Л. И.. Галанина. 1996. 1969. (отв. Т. Герасимов.И. 2 Saborna str. 1997. И. Скифско-сибирский звериный стиль в ис- кусстве народов Евразии. Маразов.

.

355. îm- preună cu fratele său Gneius. 3). prin care s-au distins câteva generaţii ale Scipionilor (Трухина 1986. Hr. vorbeau fluent greaca. fiind dus în braţe de pe câmpul de luptă de către fiul său omonim. când. Una dintre aces- te personalităţi a fost Publius Cornelius Scipio Africanus (235-183 î. Un Cornelius. consul în 218 î. timp de două secole au ocupat cele mai înalte funcţii în conducerea statului roman – cenzori şi consuli. Cea mai mare avuţie a Scipionilor a fost educaţia lor nobilă.. unde romanii au suferit o grea înfrângere. 21. Strămoşii lui după tată. „baston”). erau pasionaţi de cunoştinţe şi plăceri mondene ale culturii raţionale străine. II. Hr. Tatăl său omonim şi unchiul Gneius Cornelius Scipio Calvus au luptat în prima perioadă a celui de-al II-lea război punic. prin energia. cât şi în peninsula Iberică. unde acesta. Vladimir Potlog SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE În istoria sa multiseculară Roma antică a lansat multe personalităţi marcante. întemeind familia Scipionilor (Трухина 1986. dat părintelui ajuns orb. în toam- na anului 218 î. la prima bătălie înverşunată cu cartaginezii la Ticinus (afluent al fluviului Po). a participat sub comanda tatălui său. şi reuşeşte să zădărnicească planurile lor de a-i acorda ajutor militar acestuia în Italia. X. pentru sprijinul. talentul şi devotamentul lor au contribuit esenţial la făurirea unuia dintre cele mai mari şi mai durabile state din antichitate. atât împotriva lui Hannibal în Italia. Tatăl şi-a venerat fiul în faţa ostaşilor. consul. Această familie. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 219 . El provenea din celebra gintă patriciană a Corne- liilor. care. inclusiv fizic. Fiii lui Publius Scipio. cochetau în hlamide. Cornelii. de 23 de ori (Бикерман 1975. Ливий Тит 2005. Hr. Hasdrubal şi Mago. Hr. a fost poreclit „Scipio” („toiag”. poartă lupte grele cu fraţii lui Hannibal.). Publius a fost grav rănit. 64). 46. una dintre primele a fost influenţată de cultura grecească.. 207-216). Reprezentanţii neamului Corneliilor au ocupat funcţia de consul în anii 234-133 î. Totodată. lor li se cul- tivau principiile spiritului de sacrificiu sever roman. n. 64. După Ticinus. 1). tânărul Scipio nu şi-a urmat tatăl în Spania. numin- du-l salvatorul său (Полибий 2004. învin- gătorul lui Hannibal la Zama. 3. Şarambei 1997. Аппиан Александрийский 1950. Cariera militară a tânărului Scipio a început la vârsta de 17 ani.

senatul a lăsat rezolvarea proble- mei în voia poporului. II. în vârstă de 19 ani. i-a forţat prin jurământ să renunţe la uneltirile lor şi să slujească patria. care trecuse de partea cartaginezilor în acelaşi timp cu Capua. Aici a fost ni- micită floarea soldaţilor şi ofiţerilor confederaţiei romano-italice. La început se aştepta că cel care se va considera demn de această funcţie îşi va spune numele. Îţi pretind ţie Marcus Caecilius să juri. în aceeaşi lună au căzut în luptă generalii romani. Pe câmpul de luptă au căzut circa 50000 de ostaşi. şi nu voi îngădui ca nici un alt cetăţean să o părăsească. Hr. XXII. „Aşteptarea. XXII. în Spania în 211 î. XXII. În anul 212 . talentatul general Claudius Marcelus a cucerit Siracuza. tribunii plebei se pregăteau să pună piedici acestei cereri. Datorită lui Scipio. 10000 au fost luaţi prizonieri. Astfel. încât tribunii au renunţat la intenţiile lor. Fiind încercuiţi. ba alta. „Jur din tot sufletul. 220 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 2). printre ei fiind şi Publius cel Tânăr (Ливий Тит 2005. În aceste împrejurări. După moartea ambilor Scipioni. al doilea oraş ca mărime din Italia după Roma. nimeni dintre gene- ralii cu experienţă nu cuteza să preia puterea în Spania şi să lupte cu trei armate cartagineze victorioase. a şaptea parte din numărul total al italicilor capabili să poarte arme. Publius cel Tânăr. a declarat el. populaţia a fost cuprinsă de panică. Hr. 14000 s-au salvat cu fuga. a declarat el categoric. ameninţându-i cu spada.VLADIMIR POTLOG În vara anului 216 î. În timpul votării pe triburi poporul a manifestat o afecţiune atât de mare faţă de Scipio. 53). romanii au suferit cea mai mare înfrângere în istoria lor. spre uimirea tuturor. în rândurile legiunilor zdrobite s-a instalat dezor- dinea. Pe ei. cine nu jură să ştie că împotriva lui se îndreaptă această spadă. atunci eu am destui ani. în Spania senatul era preocupat de numirea unui nou comandant vrednic. din rămăşiţele risipite ale ar- matei romane. însă.. a depus mari eforturi pentru a susţine disciplina. în timpul celui de-al II-lea război punic au avut loc trei evenimente: armata romană a luat cu asalt Capua. participă la marea bătălie de la Cannae în calitate de tribun militar în legiunea a II-a. care trecuse de partea lui Hannibal după bătălia de la Cannae. care timp de şase ani au imobilizat trei armate cartagineze. fraţii Gneius şi Publius Scipio (unchiul şi tatăl tânărului Scipio). II. 67).. după catastrofa de la Cannae. dar. el s-a apropiat de cei răzvrătiţi şi. demn de a-i înlocui pe cei doi căzuţi în luptă. Împreună cu câţiva camarazi. 53). Hr. Au fost propuse ba o candidatură.. Întrucât acest post putea fi ocupat de persoane mai în vârstă de 36 de ani (dânsul avea 22).începutul anului 211 î. În această situaţie alarmantă cel mai tânăr comandant. i-a intimidat răspunsul îndrăzneţ al pretendentului: „Dacă toţi cetăţenii vor să mă aleagă edil. un grup de tineri nobili căutau nave să părăsească Italia.” (Ливий Тит 2005. constată cu amărăciune Livius. şi aşa să-mi ajute zeii că nu voi părăsi republica poporului roman. disperarea fiind totală. Publius Scipio. în oraşele Canusium şi Venusia se constitui un mic nucleu militar din aproximativ 10000 de oameni.. Trei ani după aceste evenimente îl întâlnim pe Scipio în calitate de candidat la postul de edil curul. formându-se două legiuni.” (Ливий Тит 2005. şi vouă celorlalţi care sunteţi aici. II. Scipio a de- monstrat încă de pe atunci că poate fi un potenţial învingător al lui Hannibal. reuşind să atragă de partea Romei aliaţii spanioli ai Barchizilor (Трухина 1986. În primul moment.

5. Luarea capitalei a produs mare impresie la Roma. deoarece Hannibal se afla în Italia. Odată sosit. X. XXVI. „Tristeţea şi tăcerea s-au aşternut peste cei adunaţi” – consemnează şi Appian situaţia îngrijorătoare (Аппиан Александрийский 1939. În anul 209 î. sim- plu tribun militar. pe neaşteptate. feciorul omo- nim al celui mort în Spania. În Spania. 12-14. 2. fratele lui Hannibal.. X. a reînviat numai durerea despre înfrângerile suferite şi jalea după comandanţii dispăruţi” (Ливий Тит 2005. În curând numele său se afla pe buzele tuturor şi el părea a fi steaua destinată să aducă patriei sale victoria şi pacea. 43-46. care se oferise din propria-i pornire.Hr. a acţionat foar- te iscusit. 10000 de prizonieri. aducându-i lui Scipio o faimă deosebită. agerimea şi prudenţa (Полибий 2004. Deşi Scipio avea de a face cu adversari experimentaţi în arta militară. Printre calităţile sale autorii antici au reliefat manierele elegante. II. un de- taşament de 1000 de cavalerişti şi cu 36 de vase militare. provizii de cereale. Nimeni nu se hotărî să preia puterea în Spania. XXVI. Mai mult n-a putut să ia. talentatul general ocupă prin asalt noua Cartagină – capitala Barchizilor în Spania. 18. Publius Scipio. pentru postul primejdios. Hr. ridicat deodată de votul centurilor într-una din cele mai înalte magistraturi – toate acestea lăsară o impresie miraculoasă şi neştearsă asupra ce- tăţenilor şi ţăranilor romani. În anul următor (208 î. 20-23). a inspectat taberele sale militare şi a luat măsuri de recunoaştere a dislocaţiei armatelor cartagineze. 18. Au fost capturate 18 corăbii de război şi 63 de corăbii de transport. 19). Аппиан Александрийский 1939. proconsulul a debarcat în Spania cu 10000 de pedeştri. ale concetăţenilor şi spaniolilor. În toamna anului 210 î. Аппиан Александрийский 1939. – un ofiţer excelent şi un diplomat de prima mână. mărinimia. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 221 . care se ducea să răzbune moartea tatălui său. Hr. Ливий Тит 2005. 3. tânărul bărbat. căruia îi salvase viaţa la Ticinus cu nouă ani mai înainte. Ливий Тит 2005. În această atmosferă încordată. SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE a rămas zadarnică.. II. II. a declarat că el pretinde la acest post şi s-a urcat pe o înălţime ca să-l vadă toţi (Ливий Тит 2005. printr-o operaţie ingenioasă. în vârstă de 24 de ani.. unind educaţia elenă cu cel mai desăvârşit sentiment naţional roman. III. 364-365). la Boecula (Andaluzia). Hasdrubal şi Mago. ale rivalilor săi din senat şi pe cea a marelui său adversar cartaginez. în frumuseţea-i virilă. combinată pe uscat şi pe mare. 18). ca Hasdrubal. Scipio le-a unit cu unităţile care se aflau deja acolo.” (Mommsen 1987. Аппиан Александрийский 1939. fraţii lui Hannibal.. 18). În legătură cu această decizie dârză a lui Publius Scipio cel Tânăr. 2. principalul punct strategic şi economic al cartaginezilor (Полибий 2004. Publius Scipio a câştigat inimile soldaţilor şi ale femeilor.. bun orator şi cu maniere elegante. I. 18).. Cucerirea Iberiei a fost prima mare acţiune militară a lui Scipio. fiul lui Gisgon. cu părul blond. a alcătuit planul general de luptă. II. ama- bilitatea.) curajosul Scipio obţine o nouă victorie asupra oşti- rilor comandate de însuşi Hasdrubal. XXVI. reputatul istoric german Theodor Mommsen a făcut un splendid portret fizic şi spiritual al tână- rului general: „Fiul. XXVI. îndreptăţind încrederea concetăţenilor săi. 2.

Îmbinând diplomaţia cu operaţii militare. „Soarta de multe ori. au atacat adversarul. Peste câteva zile mirele. XI. Aflând însă că ea este logodită. prinţ al celteberilor. enunţând alte planuri. X. El le mulţumi admiratorilor săi pentru urări de bine. obţinând victorie (Аппиан Александрийский 1939. Generozitatea de om politic şi demnitatea de comandant ale lui Scipio s-au afirmat şi atunci când soldaţii lui i-au adus în dar o tânără prizonieră de o rară frumuseţe. 49). 2. Victoria lui Sci- pio la Ilipa a pus capăt definitiv disputei de mulţi ani pentru dominaţia în Iberia. punând în mare primejdie Roma. fiul lui Gisgon. X. acum destinul le per- mite romanilor să înceapă război contra cartaginezilor” (Полибий 2004. fratele său Lucius. Scipio a folosit aici tactica apli- cată de Hannibal la Cannae: încercuirea şi nimicirea inamicului. i-a oferit lui Scipio binele de-a gata. cu strigătul „Alala!” („Ura!”). 47. III. îm- preună cu subalternii săi Caius Lelius. a eliberat-o şi a înapoiat- o tatălui şi mirelui. Ливий Тит 2005. el însă a pus mai presus interesele patriei şi datoria faţă de sine” (Полибий 2004. ajutaţi-l pe Sci- pio al vostru. III. romanii. în bătălia de la Carmone. sub presiunea numerică a cartaginezilor. 40). care se află în primejdie!”. X. meşteşugarilor li s-au impus prestaţii de muncă până la terminarea războiului. Marcus Iunius Silanus. După alungarea cartaginezilor din Spania. Scipio s-a luptat pedestru în fruntea soldaţilor. conduse de Hasdrubal. soldaţii au prins curaj şi. XXVIII. toţi îl felicitau pe Publius şi îl sfă- tuiau să se odihnească şi să ducă o viaţă liniştită. La chemarea comandantului. tinerii şi sclavii au fost trimişi vâslaşi şi lucrători la şantierele de construcţie a corăbiilor. unde a întâlnit o dârză rezistenţă a două armate cartagineze. Tânărul comandant a obţinut cea mai grea victorie în bătălia de la Ilipa. II. El a mulţumit soldaţilor şi le-a poruncit să-l cheme pe tatăl fetei. fratele mai mic al lui Hannibal. a adus sub coman- da lui Scipio un detaşament de 1400 de călăreţi de elită (Полибий 2004. 34. XXVI. lăsând calul în grija sclavului. relatează Polibiu. După relatarea lui Appian. II. „Până în prezent – le-a răspuns vic- toriosul general – cartaginezii s-au luptat contra romanilor. punându-le sub o pază sigură (Полибий 2004. Pe lângă talentul militar. 19. 36).VLADIMIR POTLOG dar el n-a reuşit să-l împiedice pe acesta să răzbată spre Italia în ajutor fratelui său. timp de cinci ani curăţă Spania de cartaginezi. Cel mai mult i-a impresionat pe spanioli grija manifestată de Scipio pentru protejarea fe- meilor şi a fetelor. a smuls scutul de la un ostaş şi s-a aruncat asupra duşmanilor strigând: „Romani. Oraşului i s-a păstrat autonomia. şi Mago. II. „Prin această comportare – conchide Polibiu – Scipio a reuşit să inspire cetăţenilor (spanioli) iubire şi încredere faţă de sine şi 222 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 29). Atunci Scipio a descălecat. Deja a doua zi după luarea Noii Cartagine au fost eliberaţi majoritatea cetăţenilor oraşului. făcându-le cadouri scumpe şi îndemnându-i să fie prieteni ai poporului roman. 50). 24a). Publius Scipio. istoricii antici au remarcat şi capacităţile diplomatice ale lui Publius Scipio. XXVI. rămăşiţele armatei cartagineze părăsind Spania pentru totdeauna (Ливий Тит 2005. cucerind o ţară bogată în resurse naturale şi cu un sol foarte fertil. În momentul culminant al bătăliei. Ливий Тит 2005. băteau în retrage- re. III.

Solemnitatea a fost organizată nu numai pentru romani. I. Între- vederea a fost intimă. Polibiu avea să conchidă: „Publiu a dovedit prin acest gest iscusinţa de a avea stăpânire de sine. II. a înfiinţat aşezarea Italica. Acesta i-a organizat o întâlnire cu generalul cartaginez Hasdrubal. încât iberii i-au oferit titlul de „mare rege” (Полибий 2004.. 17). XVII. În aceeaşi perioadă el a acumulat experienţă în arta diplomatică. devenind cea mai populară personalitate din Roma (Ливий Тит 2005. Scipio a adus din Spania în vistieria statului o sumă enormă de argint. Deşi timp de 4 ani el încă a continuat să opună rezistenţă plină de disperare. Pe Masinissa l-a impresionat mult exteriorul maiestuos al lui Scipio. Pentru o parte din veteranii de război. el s-a manifestat strălucit în bătăliile de câmp. 38. III. Karel van Mander. 38). fiul lui Gisgon. 6). 35. Hasdru- bal a rămas puternic impresionat de fermitatea şi tactul lui Scipio. X. Giovanni Bel- lini. în vederea încheierii unei alianţe anticartagineze cu prinţul Numidiei de Vest Syphax. Hr. 19). a purtat tratative secrete şi riscante cu prinţi din nordul Africii. prototipul viitoarelor colonii militare din provincii. Pot fi menţionate tablourile lui Federico de Madrazo. XXVIII. Nicolas Poussin. Cassius Dio 1973. care a fost un aliat fidel Romei în războiul cu Hannibal.” (Аппиан Александрийский 1939.. Ceilalţi veterani s-au întors pe urmele comandantului lor.” (Полибий 2004. 2. fără de care el nu mai putea continua războiul. dobândind astfel simpatia din partea po- porului cucerit. la asediul oraşelor. La vârsta lui Alexandru Macedon. X. Cucerirea Spaniei l-a lipsit pe Hannibal de baza sa. B5748). Kovaliov „era deja o agonie” (Ковалев 1986. Începând cu epo- ca Renaşterii. El miza că i se va organiza o întâlnire STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 223 . acest oraş a devenit cunoscut drept patria împăraţilor romani Traian şi Hadrian. Scipio întreprinde o călătorie riscantă în Libia. foşti aliaţi ai Cartaginei. La Roma senatul l-a întâmpinat pe gloriosul general cu rezervă. Scipio a cinstit memoria tatălui şi a unchiului său prin organizarea jocurilor funerare în Noua Cartagină. XXVIII. La sfârşitul anului 206 î. atât în faţa inamicului. Câteva secole mai târziu. cât şi printre concetăţenii săi. III. După biruinţa definitivă asupra punilor în Spania. ci şi pentru aborigeni.I. X. Publius Scipio a părăsit de urgenţă Spania fără a aştepta schimbul. Aflându-se în Spania. III. Cinci ani. care din anumite motive au rămas în Spa- nia. frag.. Bunătatea tânărului general a ajuns celebră. 247). Publius Scipio a câştigat reputaţia unui mare comandant de oşti. aceasta. pentru a participa la alegerile consulilor pentru anul 205 î. Mai târziu el a recunoscut prietenilor săi că generalul roman „inspiră frică nu numai în bătălii. în calitate de strateg principal al războiului. cu care obişnuiau să-l compare mai târziu. Hr.. cât a condus armatele în Spania. 30). dar şi la ospăţ. II. după aprecierea istoricului S. ambii generali au conversat întinşi pe aceeaşi lojă. reuşind să încheie alianţă cu prinţul Numidiei de Est Ma- sinissa. înfăţişarea sa ca bărbat şi ca ostaş (Ливий Тит 2005. „generozitatea lui Scipio” a devenit subiect popular în pictură. SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE faţă de stat” (Полибий 2004. Popularitatea lui era atât de mare.

XXVIII. fără succes. Etruscii furnizau expediţiei arme. XXVII. la vârsta de numai 30 de ani (vârsta cerută pentru această magistratură până la reforma Gracchilor era de 37 de ani). 45). Cel mai înfocat era Fabius Maximus. Scipio este preocupat insis- tent de pregătirea expediţiei africane. Titus Livius relatează că popularitatea lui Scipio era atât de mare. Scipio încercă. El a completat armata de voluntari cu echipamentul necesar pe contul donaţiilor din partea diferitelor oraşe şi comunităţi din Italia. El a prevăzut că în cazul debarcării expediţiei în Africa Hannibal va fi chemat neîn- târziat să-şi apere patria. educaţia şi concepţiile sale mo- derne displăceau părinţilor austeri.. venind din toate părţile nu numai să voteze. având o flotă de 40 de corăbii militare şi de 400 de corăbii de transport. II. pontifex maximus (216-203). Planul expediţiei în Africa a întâlnit o rezistenţă febrilă din partea bătrânilor senatori.VLADIMIR POTLOG pompoasă. 377). si- mulează tratative de pace cu aliatul Cartaginei. 378). II. Africanul. al doi- lea oraş ca mărime după Cartagina. „mai mult din viclenie decât din intenţii serioase” relatează Th. să cucerească Utica.” (Mommsen 1987. echipament. 45. II. lemn de construcţie. XXVIII. crezându-se în siguranţă datorită 224 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . o dată cenzor şi de cinci ori consul. Mommsen avea să observe: „Eleganţa sa elenă. dar i-a refuzat recrutarea armatei subvenţionate pe contul statului. 18). printre care 7000 de voluntari din rândul veteranilor (Mommsen 1987. XXVIII. Аппиан Александрийский 1939. l-a ales consul pentru anul 205 î. grâu. dar din partea forului suprem s-a ales doar cu un sacrificiu de 100 de tauri. După relatarea lui Titus Livius. regele Numidiei de Vest Syphax. I. II. încât „în tot timpul războiului la alegeri nu s-a adunat atâta lume. a consulului Aetilius Regulus (Ливий Тит 2005. organizând o expediţie militară. Publius Scipio. I. 44). debarcă în apropiere de Utica.. senatul a aprobat planul expediţiei în Africa sub comanda lui Scipio. Hr. În postură de consul el a propus senatului să mute neîntârziat războiul în Afri- ca. În schimb poporul l-a întâmpinat cu un mare triumf şi. Drept argument el a dat exemplul tragic al expediţiei în Africa în 255 î. II. II. VIII. Th. Atunci el. pe care le tergiversează conştient. a declarat hotărât Publius Scipio (Ливий Тит. Pregătirile expediţiei au durat un an. Scipio a răspuns senatorilor că el a fost ales consul nu pentru a purta război cu Hannibal.Hr. pe calea împrumutului de la persoane particulare. iar decoraţia îmi va fi Cartagina. Fiind desemnat proconsul în Sicilia în 204 î. puţini rurali ai oraşului. regiuni- le umbro-sabele au dat mulţi ostaşi. sub supravegherea nerăbdătorului consul se construiau nave de război şi de transport (Ливий Тит 2005. I. XXVIII. Sosit în Africa. pe care o proiectase încă în Spania. 40-42]. 2005. el a ţinut o cuvântare lungă în senat în care considera debarcarea în Africa o mare greşeală şi cerea mai întâi înfrângerea şi izgonirea lui Hannibal din Italia. După mai multe ezitări. Hr. Hr. ci şi să-l vadă. permiţându-i doar să înroleze voluntari şi să adune donaţii (Ливий Тит 2005. Mommsen (Mommsen 1987.. ci pentru a-l termina. 376). „Eu îl voi sili să se lupte la el acasă. cu o armată de 30000 de ostaşi. În primăvara anului 204 î.” (Ливий Тит 2005. fost de două ori dictator. 7). în pofida constituţiei. Relativ la aceste dispute în senat. dar nu cetăţile semiruinate ale brutienilor”. Planul mutării războiului în Africa era foar- te popular în Italia.

Ливий Тит 2004. dar. Au fost omorâţi 50000 de oameni şi 5000 au fost luaţi prizonieri. Hannibal era cel mai puţin predispus să ceară pace de la romani. s-a întors pe pământul patriei. unde cartaginezii şi aliaţii lor au fost învinşi. l-a biruit pe Hannibal. după cum a prevăzut Scipio. În vara anului 203 î. Cartagina a rămas fără armată de uscat şi fără aliat. Hr. Fiind neînarmaţi. are loc bătălia pe Marile Câmpuri (câteva zile de mers până la Utica). 5). care se afla în relaţii strânse cu învingătorul generalului cartaginez. XIV. Mommsen) ai lui Hamilcar Barcas. se tânguia că guvernul cartaginez nu i-a acordat ajutorul cuvenit în trupe şi bani. analizând starea generală a lucrurilor. nu a luat măsuri de precauţie şi Scipio. nu-şi poate imagina ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat atunci. III. numind-o „viclenie”. neîmpăcatul duşman al Romei pleacă de acolo fără a avea vreo înfrângere grea. prin refuzuri şi prin pizmă. XXX. spune Livius. stătură o clipă încremeniţi de admiraţie unul pentru altul şi rămaseră muţi. erau răpuşi de către detaşamen- tele romane. Titus Livius re- latează despre acest eveniment de parcă ar fi asistat la el.” (Ливий Тит 2005. ci senatul cartaginez. I. taberele militare ale numizi- lor şi cartaginezilor. una după alta. con- siderând-o un produs al fanteziei poetului roman Ennius. iar Scipio era foarte departe de încrederea într-o victorie sigură. Din iniţiativa lui Hannibal. SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE tratativelor de pace. şi atunci. printre care regele Syphax şi generalul Hasdrubal. II.. care vroia să obţină condiţii mai favorabile în vederea încheierii unei păci. atacă pe neaşteptate noaptea. care a fost răzbit şi pus pe fugă de atâtea ori. incendiind colibele lor de paie şi papură. insistă dânsul. După aceste pierderi. totodată. profitând de această situaţie. Într-o singură noapte au fost măcelărite aproape în întregime două tabere militare şi două armate. dar. care. Polibiu notează: „Flagelul a fost atât de mare. în învălmăşeala nopţii.nu poporul roman. Istoricul Polibiu a avut o atitudine duplicitară faţă de această operaţie militară. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 225 . După 15 ani de lupte în Italia. Focul a mistuit totul. neagă categoric posibilitatea întrevederii lui Hannibal cu Scipio în ajunul bătăliei de la Zama. „În această clipă. Vestitul istoric al artei militare. are loc renumita întrevedere tainică între cei doi generali. s-a declanşat la 19 octombrie 202 î.” (Полибий 2004. 20. continua istoricul.. Ultimul din „puii de lei” (remarca lui Th. 209). XXX. III. de abia stăpânindu-şi lacrimile. o considera „cea mai strălucită şi mai izbutită dintre mulţimea de fapte eroice pe care le-a săvârşit Scipio şi care a schimbat cumpăna războiului în favoarea lui”. Bătălia care a hotărât soarta războiului s-a dat la Zama (la o depărtare de 5 zile de drum de Cartagina). 1). 213). fiul lui Gisgon (Полибий 2004. „Când se aflară faţă în faţă.” „Nici un muritor de rând. 5. Puţini au scăpat cu fuga. 280).” (Proza istorică latină 1962. după absenţa de 36 de ani. „ultimul cuvânt va fi cel al armelor şi soarta lor va fi aceea pe care o vor hărăzi zeii” (Proza istorică latină 1962.” (Дельбрюк 2004. II. fugarii. să-l recheme pe Hannibal din Italia în Africa pentru a-şi apăra patria. Syphax a fost capturat. germanul Hans Delbrück. guvernul cartaginez a fost nevoit. spunând cu amărăciu- ne: „. Ofertele lui pentru încheierea unei păci onorabile n-au fost acceptate de Publius Scipio. Primul a vorbit Hannibal. a fost cucerită Utica. încât a întrecut orice nenorocire cunoscută în trecut. după unele date. XIV. 4- 6).

prin toată Italia. II. Încheind. armata romană s-a întors cu bine în portul Ostia. folosită încă în Spania. probabil din portul Puteoli. XV.” (Полибий 2004. XXI. de la sud la nord. 7). armata cartagineză a fost zdrobită. Astfel s-a terminat cel de-al doilea război punic. iar Roma a deve- nit cel mai influent stat din bazinul mediteranean de vest. Hannibal s-a refugiat de pe câmpul de luptă cu un grup de călăreţi. atotputernicia Cartaginei a fost înfrântă. „Deznodământul bătăliei. 1. nu vede rostul nimicirii complete „a unui străvechi centru al comerţului şi al agriculturii şi dărâmării con- damnabile a unui pilon al civilizaţiei timpurilor acelea” (Mommsen 1987. erau mai grave decât cele anterioare. În urma acestui război. „i s-a organizat cel mai mare triumf din câte au fost până la el. mult timp a rămas incert. pace cu Car- tagina. În 201 î. În bătălia de la Zama. În urma atacului din spate. XV. Hans Delbrück conchide: „În acest minut cu adevărat s-a hotărât soarta lumii” (Дельбрюк 2004. 45. Hr. XXX. atacară masiv într-un singur front. I. condiţiile ei. însă. După încheierea păcii cu Hannibal. iar victoriosul general nu şi-a putut refuza plăcerea de a reveni la Roma. 14). nu mai tineri de 14 şi nu mai în vârstă de 30 de ani (Полибий 2004. Din mijlocul mulţimii triumfătoare a răsunat supranu- 226 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . XV. La Roma. Scipio aplică tactica de luptă eşalonată. lăsându-i-se 10 corăbii de strajă. Veteranii lui Hannibal respingeau bărbăteşte presiunea groaznică a romanilor. remarcă Polibiu. pe uscat. după care au urmat multe zile de solemnităţi splendide. în care. 274). Analizând şi apreciind victoria romanilor la Zama. Drept garanţie a respectării păcii. dar de data aceasta în avantajul romanilor. Ţara se bucura de pace nu mai puţin decât de victorie. presând asupra inamicului. Mommsen consideră că Scipio ar fi putut cuceri şi distruge capitala acum. pe câmpul de luptă căzând 10000 de ostaşi şi cam tot atâţia fiind luaţi prizonieri (Полибий 2004. 19. dar îşi pierde toate teritoriile ex- traafricane. trebuia să predea Romei 100 de ostatici pe care îi va numi Scipio. XXX. În cele din urmă. rolul decisiv l-a jucat superiori- tatea numerică a cavaleriei (6000 contra 2000). XXX. 37).VLADIMIR POTLOG Hr. Cartagina îşi păstrează independenţa de stat. III. III. i s-a interzis să poarte războaie oriunde fără aprobarea Romei. a fost încheiată pacea. să cedeze flota de răz- boi. întrucât ambele părţi considerau drept datoria lor de a rezista până la ultima suflare. fiind acla- mat de mulţimea exaltată care îi ieşise în cale. relatează Titus Livius. I. a fost obligată să întoarcă prizonierii de război şi dezertorii. fiind comasate. Cetăţenii îşi manifestau dragostea neţărmuită pentru idolul lor. Ea s-a desfăşurat după scenariul lui Scipio şi în linii mari a copiat planul celei de la Cannae. când toate cele trei linii de apărare. Ливий Тит 2005. datorită trecerii de partea Romei a regelui Numidiei Masinissa. II. declarând guvernului cartaginez că a pierdut nu o bătălie. „nu făcu uz de zădărnicia şi vulgaritatea victoriei”. 14). 35). dictate de către Scipio. ci tot războiul şi că singura ieşire din situaţie este pacea (Ливий Тит 2005. 381). II. Scipio a fost acuzat în senat că ar fi acordat inamicului condiţii prea favorabile.” (Ливий Тит 2005. i s-a impus o contribuţie de război de 10000 de talanţi pe un termen de 50 de ani. a fost obligată să restituie toate teritoriile lui Masinissa. „mai aproape de catastrofă a fost învingătorul decât învinsul” (Ливий Тит 2005. III. după Livius. 2).

XXX. După relatarea lui Titus Livius. timp de 15 ani (199-184 î. inteligenţei şi integrităţii morale. reprezentanţii acestui neam au ocupat de 7 ori postul de consul. 85). 13). SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE mele „Africanul” – era cadoul onorabil al poporului învingătorului lui Hannibal (Трухина 1986. provenit din rândurile ordinului cavalerilor. Alte magistraturi superioare aparţineau persoanelor din anturajul lor. Istoria internă a republicii Romane din prima jumătate a secolului al II-lea î. posibil. În domeniul politicii externe. Politica autoritară a Scipionilor a provocat formarea unei opoziţii puternice. gruparea lui Cato se manifesta ca adeptă a vechilor obiceiuri romane.) ocupă postul onorific de princeps senatus (cel dintâi senator). cenzor. II. Hr. 51). Hr. XXXII. se caracterizează prin rivalitatea dintre două grupări politice ale nobilimii romane. conservatoare şi austere a nobilimii în frunte cu influentul Marcus Porcius Cato. În postura de cenzor. În politica internă. După triumful african. neintroducând în ele administraţie provincială şi acordându-le o anumită independenţă. după bătălia de la Zama.Hr. 45. ei afirmau: „În tot imperiul Roman un singur om e capul şi coloana puterii romane. În domeniul politi- cii interne. şi un singur semn al lui face cât toate decretele senatului şi toate hotărârile poporului” (Ливий Тит 1962. s-a impus drept una dintre cele mai remarcabile figuri ale Republicii romane în prima jumătate a secolului al II-lea î. care aveau misiunea să apere litoralul de eventualele atacuri ale flotei siriene. Cato critica politica li- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 227 . Concomitent. În domeniul politicii externe. Cato şi adepţii lui criticau aspru gruparea lui Scipio pentru familiarizarea lor cu cultura elenistică şi pentru preluarea obiceiurilor elene. „partida” Scipionilor prevedea împroprietărirea cetăţenilor săraci şi. distincţie pe atunci exclusi- vă. cetatea romană Roma. şi mai cu seamă fa- milia Scipionilor. care se bucura de o mare popularitate. III. Însuşi Scipio Africanul. care concurau între ele pentru obţinerea magistraturilor. Ambele răz- boaie răsăritene (al II-lea macedonian şi cel sirian) au fost conduse şi câştigate de reprezentanţii grupării Scipionilor. gruparea lui Scipio se pronunţa pentru înfiinţarea unor state dependente de Roma. XXXVIII. În decurs de 10 ani. Hr. Plebeii se bucurau de pâine ieftină provincială. O situaţie excepţională a dobândit neamul Corneliilor. a fost ales în anul 199 î. datorită energiei. îndeosebi a consulatului. stăpâna întregului pământ. 7). după înfrângerea lui Hannibal. pe care nobilii şi-l treceau din mână în mână. pentru a-l imita pe Alexandru Mace- don. stă ascunsă în umbra lui Scipio. iar în 194 î. pronunţându-se pentru puritatea vechilor moravuri.5 ha) pentru fiecare an de serviciu în Spania şi Africa. IV. în primul rând. a fost numit Scipio cel Mare (Полибий 2004. care. 12. După terminarea celui de-al doilea război punic. Publius Scipio a fost primul comandant de oşti roman care a căpătat titlul după denumirea poporului pe care l-a învins (Ливий Тит 2005. soldaţii numărau câştigul şi decoraţiile mărinimosului şi liberalului general. Influenţa lui Scipio în dome- niul vieţii politice era atât de mare. a veteranilor cu câte 2 iugăra (0. Scipio şi adepţii lui au întemeiat pentru veterani zeci de colonii militare costiere. devine pentru a doua oară consul. Publius Scipio se implică în vitregiile vieţii politice romane. încât adversarii săi îl acuzau de instaurarea dictaturii personale. Hr.

după ce a lărgit enorm teritoriul statului său la răsă- rit.. XXXV. Plutarh nu scapă prilejul să compare „blândeţea şi mărinimia” lui Publius Scipio în atitudinea faţă de Hannibal cu cruzimea generalului roman Titus Flamininus. conchide istoricul. Hr. avu loc a doua întrevedere a sa cu Hannibal. devenind sfetnicul acestuia. lui Antioch nu i s-au înaintat careva preten- ţii în legătură cu prezenţa la curtea sa a fugarului periculos. Hr. XXI). XXXV. deşi locul onora- bil s-ar fi cuvenit învingătorului şi nu învinsului (Plutarh 1963.). aflând întâmplător că acesta trăia în taină la regele Bitiniei Prusias. deoarece Publius i-a oferit cavalereşte lui Hannibal să meargă înaintea sa. În Grecia deja staţionau armatele romane după în- frângerea regelui Macedoniei Filip al V-lea în cel de-al II-lea război macedonian (200-197 î. 228 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . În timpul dialogului interlocutorii au adus vorbă despre comandanţii de oşti. El insista asupra distrugerii Cartaginei. care se afla în refugiu la Antioch. Scipio n-a fost ascultat. din cauza bătrâneţii. unde se desfăşurau tratativele. „partida” tradiţionaliştilor. ca „o pasăre lipsită. trimiţând în repe- tate rânduri la răsărit misiuni diplomatice. l-a numit primul pe Alexandru Macedon. XXI). IV. regele Siriei Antioch al III-lea (242-187 î. în frunte cu Cato. Situaţia a devenit şi mai acută când s-a aflat că la curtea lui Antioch al III-lea a sosit Hannibal. Scipio l-a în- trebat pe Hannibal pe cine dânsul îl consideră drept cel mai mare comandant de oşti. Publius atunci adaugă zâmbind ce-ar fi spus Hannibal dacă dânsul l-ar fi învins pe Scipio. în componenţa unei solii a participat şi Scipio Africanul. eu aş fi fost şi înaintea lui Alexandru şi a lui Pirrhos şi înaintea tuturor celorlalţi comandanţi. I. Livius remarcă faptul că Scipio nu s-a aşteptat la răspunsul linguşitor al lui Hannibal. Hr. „cei mai mulţi îl admirau pe Scipio şi îl criticau pe Titus. Atunci când în Cartagina a sosit o solie a senatului cu acuzaţii împotriva sa. IV. după cum era şi firesc. Scipio a ieşit în apărarea lui Hannibal şi împotri- va amestecului Romei în treburile interne ale Cartaginei. La începutul anului 192 î. În anul 195 î.” (Gellius Aulus 1965. Antioch al III-lea se declara eliberatorul grecilor de sub domina- ţia romană. În luarea de cuvânt în şedinţa senatului. Senatul roman încercă să aplaneze relaţiile cu ambiţiosul Antioch pe calea tratativelor. a cerut guvernului cartaginez extrădarea lui Hannibal. supranumit cel Mare. impunându-l să se sinucidă. de aripi şi de coadă”. pentru că îşi pusese mâinile pe un cadavru care nu era al romanilor. considerându-l „un conducător fără egal” (Livius Titus 1962. În Ephes.VLADIMIR POTLOG berală a lui Scipio şi pleda pentru transformarea ţărilor cucerite în provincii cu scopul unei exploatări cât mai mari a populaţiei locale şi a bogăţiilor naturale. Hr. Pentru aceste însuşiri. al doilea pe regele Epirului Pirrhos şi al treilea pe sine. refugiindu-se la regele Siriei Antioch al III-lea. l-a urmărit. 14).). Cu această ocazie. răspunse cartaginezul. Hr. într- adevăr. atacând astfel interesele Romei în regiune. 419). Cartaginezul. Din relatarea lui Plutarh reiese că convorbirile dintre cei doi generali au decurs în timpul plimbărilor. încercă să cucerească oraşele greceşti din Asia Mică şi Tracia.” (Livius Titus 1962. duşmanul de moarte al romanilor. La începutul secolului al II-lea î. „Atunci. Primirea excepţională ce i se făcu acestuia echivala cu declaraţia de război Romei (Mommsen 1987. care. 14). Foştii duşmani s-au despărţit cavalereşte. Han- nibal a fugit în mod tainic la răsărit. II.

consul în 190 î. să trimită 20 de ostatici drept garanţie a respectării păcii şi. Soarta războiului a fost hotărâtă în bătălia de la Magnezia în anul 190 î. Hr. 45. Pacea a distrus definitiv influenţa Siriei în bazinul Mării Egee. Gellius Aulus 1965. XXXVII.. Mommsen). III. Reacţia opoziţiei la acest gest a fost tăioasă: tribunii poporului i-au amendat pe mulţi adepţi ai Scipionilor. să-l extrădeze pe Hannibal (Полибий 2004. recomandând acuzatorului să le restabilească din bucăţi. Hr. pe care au achitat-o rudele şi prie- tenii. instigată de Cato. 49). În ziua când trebuia să fie pronunţată sentinţa. n-au găsit nici o urmă de averi şi bani aduşi din campania orientală (Livius Titus 1962. XXXVIII. procesul a fost înscenat. el fiind citat în faţa adunării poporului şi acuzat că „a vândut pacea” lui Antioch pentru bani şi pentru eliberarea fără răscumpărare a fiului său din prizonierat (Livius Titus 1962. I. Hr. XXXVIII. XV). ta- tăl viitorilor reformatori. În anul 187 î. El a cerut să i se aducă registrele de conturi şi. a luat apărarea fratelui. Plutarh 1964. ceea ce a provocat la declanşarea războiului sirian (192-188 î. 58. 143-144). XXI.. Lui Lucius i s-a organizat un triumf splendid şi i s-a conferit titlul onorific Asiaticul. SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE Tratativele romanilor cu Antioch au eşuat. încărcaţi cu bunuri capturate şi plini de glorie. a pornit un val de procese contra Scipionilor. Livius Titus 1962. Livius Titus 1962. instigat de Cato. 38). XXXVIII. pierzând pe câmpul de luptă peste 50000 de morţi şi prizonieri. XXIII. III. la cerinţele senatului. „lipsit de calităţi militare” (remarca lui Th. După campania asiatică. Când deveni cunoscut cine în realitate va co- manda armata. lui Lucius i se impută însuşirea a 3000 de talanţi din contribuţia de război plătită Romei de către Antioch. le-a rupt în semn de protest în faţa onorabilei instituţii de stat romane. a fost lansat de opoziţie contra lui Scipio Africanul. Antio- ch a fost înfrânt. Hr. IV. prezent la proces. XVI- II. la şedinţa senatului. IV. să nu mai ţină elefanţi de luptă. opoziţia. 35. După cum relatează Livius. El a fost nevoit să accepte condiţiile dictate de Publius Scipio şi mai apoi aprobate de senat. Scipio Africanul l-a însoţit pe fratele său Lucius. XXXVIII. 58. să plătească timp de 12 ani o contribuţie de război în sumă de 12000 de talanţi (ceea ce echivala cu 360 tone de argint). Pentru prima dată ro- manii priveau cu ochii proprii bogăţiile Orientului elenistic (Livius Titus 1962. Questorii. să cedeze flota. iar Lucius a fost condamnat la închisoare. Antioch trebuia să renunţe la toate teritoriile europene şi la întreaga Asie Mică. amin- tind în continuare senatorilor despre serviciile sale aduse Republicii (Полибий 2004. Scipio Africanul s-a prezentat la tribunal STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 229 . IV. se înrolară 5000 de voluntari din timpul războiului cu Hannibal. Numai datorită vetoului tribunului poporului Tiberius Sempronius Gracchus. în ca- litate de legat (locţiitor al comandantului suprem) şi de fapt a condus operaţiile militare şi tratativele diplomatice. Hr. Un proces şi mai scandalos. IV. Fraţii Scipio s-au întors din campania asiatică în primăvara anului 188 î. IV. alegându-se cu o amendă enormă. „Partida” Scipionilor nu s-a bucurat mult timp de situaţia dominantă în condu- cerea Republicii. care au făcut percheziţie în casa lui Lucius. 14. în loc să se disculpe cu cifre.). 59). IV. Lui i s-au cerut conturile din campania asiatică. a fost anulată umilitoarea sentinţă şi Lucius fost salvat de puşcărie. 51. Publius.

înconjurat de o ceată de prieteni şi de clienţi (Livius Titus 1962.. II. IV. etc. IV. şi un singur semn al lui face cât toate decretele senatului şi toate hotărârile poporului” (Livius Titus. Întâmplător. care au apărat onoarea gintei Cornelia. E de recunoscut că aceste considerente conţineau o doză de adevăr: „Educaţia aleasă a lui Publius. unde nu a fost descoperită nici urmă de bani luaţi de la Antioh. dânsul era acuzat şi de acapararea puterii în stat. conchide cu tristeţe Titus Livius (Livius Titus 1962. Odată questorii i-au refuzat legitim să deschidă tezaurul. 1962. XXXVI- II. 1962. Titus Livius a utilizat caracteristici care redau impresia generală privind comportamentul autoritar al Scipionilor în armată şi în senat: „obiceiuri regale” (Ливий Тит 2005. lă- sându-i pe aceştia în singurătate. îl acuzau pe Scipio de instaurarea dictaturii personale. 58). XXXVIII. rupând în bucăţi conturile din campania asiatică (Livius Titus 1962. Lipsa de probe în privinţa corupţiei a fost dovedită şi prin percheziţia de către questori a casei lui Lucius. atunci el a cerut cheia şi a declarat cate- goric că va deschide tezaurul care a ajuns să fie închis datorită lui. În procesele intentate lor. IV. În loc de justificare el a făcut o dare de seamă în faţa poporului. stăpâna întregului pământ. l-a îmbrâncit pe lictorul de lângă frate. I.. îi răniră pe mulţi şi nu fără temei” (Mommsen 1987. IV. apoi a recurs la violenţă şi faţă de tribunul plebei. instrumente ale opoziţiei conduse de Cato. însă. XXXVIII. Astfel. XXXVIII. Pe lângă fraude financiare. 56). IV. când fratele său era dus în cătuşe către temniţă.” (Livius Titus 1962. stă ascunsă în umbra lui Scipio. în Spania. Africa şi în Asia (Livius Titus 1962. data pronunţării sentinţei a coincis cu ziua când Publius obţinuse victorie asupra lui Hannibal la Zama. IV. IV. XXXVIII. exteriorul impunător erau însoţite de orgoliu şi îngâmfare – nu suporta acţiuni adverse. Tribunii plebei. au avut nu numai acuzatori. XXXVIII. înşirând fapte- le eroice ale lui Publius însuşi şi ale fratelui său. IV. Theodor Mommsen susţine această nuanţă de aro- ganţă a lui Scipio Africanul: „caracterul său mândru. 51. „obârşia lor nobilă şi purtarea tiranică în senat” (Livius Titus 1962. Titus Livius consideră că proce- sul Scipionilor a fost o ruşine „pentru poporul roman” şi pentru „cetatea roma- 230 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 65). Acţiunea îndrăzneaţă a lui Scipio a stârnit şi mai mult ura duşmanilor săi poli- tici. „Roma. „Această zi atât de însemnată a strălucit pentru cea din urmă oară pentru Scipio”. 7). 54). Petilii. ci şi ocro- titori. convingerea sa de a fi altfel şi mai bun decât alţii. în care a pomenit un şir de bătălii şi victorii obţinute de romani sub comanda lui. IV. În aceeaşi ordine de idei.VLADIMIR POTLOG nu într-o haină ponosită de solicitant smerit. 434). XIX. atacând astfel autorităţile statului (Livius Ti- tus. atât adunarea poporului în întregime. care intervenise în acest caz. afirmau ei. 18. evocând meritul tatălui şi al unchiu- lui Scipionilor. Gellius Aulus 1965. 55. Scipionii. 19). 40). Altă dată. Lucius Scipio. 51). cât şi scribii şi judecătorii i-au pără- sit pe acuzatori şi în urma lui Scipio au plecat să serbeze aniversarea victoriei. iar apoi i-a chemat pe toţi să-l urmeze în Capitoliu ca să mulţumească zeilor pentru victoriile obţinute. care s-au jertfit pentru Republică luptând în Spania. dar în îmbrăcăminte de sărbătoare. 52). Аппиен Александрийский 1946. XXXVIII. se considera în drept a nu se supune justiţiei. XXXVIII.

întocmai ca într- o cetate. s-a agravat brusc. LXXXV. vestitul filozof roman Seneca a vizitat vila lui Scipio şi a rămas profund impresionat de anturajul modest în care a trăit spai- ma Cartaginei. 95). care i-a făcut probleme încă în Spania şi Asia. o bandă de tâlhari s-a apropiat de vilă. Idolul uitat al publicului roman îşi trăia ultimele zile în linişte la vila lui mo- destă. Camera de baie era strâmtă. Titus Livius avea să con- semneze în legătură cu această hotărâre: „Scipio avea un suflet mult prea mare. şi. Tâlharii i s-au închinat evlavios şi s-au îndepărtat într-o dispoziţie plină de veneraţie (Трухина 1986. Titus Livius a văzut la Liternum mormântul lui Publius cu o pia- tră doborâtă de timp. prin firea sa. Scipio îşi călea corpul. în puterea nopţii. Apreciind rolul lui Scipio Africanul în istoria Romei. Într-adevăr. corpul lui Publius a fost înhumat. şi nu incinerat. având sănătatea şubredă şi considerând mai prejos de demnitatea sa de a se prezenta în faţa judecătorilor. ocupându-se cu munca câmpului (Сенека Луций Анней 2000. Când a sosit ziua procesului. în interior nu se afla nimic măreţ. Sănătatea lui Publius. I. construită din blocuri mari de piatră. Th. semăna mai mult cu o fortăreaţă decât cu o casă elegantă: ziduri înalte care o apărau de atacurile piraţilor şi ale tâlharilor locali. SCIPIO AFRICANUS – ISCUSIT COMANDANT DE OŞTI ŞI OM POLITIC AL REPUBLICII ROMANE nă” (Livius Titus 1962. Titus Livius conchide că „acesta a fost singurul roman care a dobândit cea mai strălucită slavă prin ter- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 231 . Două sute de ani mai târziu. El a poruncit slugilor să tragă zăvoarele şi a primit delegaţia neobişnuită. 59). al doilea proces a fost anulat. între adepţii şi adversarii Scipionilor s-au încins dezbateri aprinse. El a interzis să fie înmormântat la Roma. insuficientă pentru a motiva această îndârjire” (Mommsen 1987. Publius Scipio a părăsit Roma şi s-a retras la vila sa din Liternum (colonie costieră de veterani ai războiului cu Hannibal. După Seneca. El a decedat în anul 183 î. pentru a se obişnui cu gândul că acum e un acuzat ca oricare altul. Presimţind că adversarii săi politici vor continua să-l hărţuiască în noi procese judecătoreşti. Potrivit tradiţiei gintei Cornelia. 52. IV. 99). nimic care să fie demn de omul care l-a zdrobit pe Hannibal. Slugile s- au repezit să închidă în grabă geamurile. sub presiunea opiniei publice. luminată prin nişte crăpături în pereţi în loc de ferestruici. 1-12]. adversarii săi au reluat urmărirea exilatului voluntar. Odată. deprins numai cu situaţii strălucite. XXXVIII. Efigia dăltuită în piatră vestea: „Patrie ingrată. XXXVI- II. IV. Mommsen susţine această opinie: „Acuzaţiile de corupţie a fraţilor Scipio au fost neîndoielnic o calomnitate sinuoa- să. 52). Soarta lui Scipio Africanul aparţine aceloraşi paradoxuri pe care le-au suportat multe personalităţi marcante ale antichităţii. întune- coasă. Vila lui. până când. în acelaşi an cu adver- sarul său principal Hannibal. întemeiată în campania din timpul consulatului său). Două secole şi jumătate mai târziu. 434). dar oaspeţii nepoftiţi s-au jurat că au intenţii paşnice şi au rugat să li se permită să-l vadă pe învingătorul lui Hannibal. la vârsta de 52 de ani.. fapt care a demonstrat popularitatea lui Scipio Africanul. şi deci trebuie să-şi plece capul cu umilinţă ca aceia care se apără când sunt trimişi în judecată” (Livius Titus 1962. Hr. te părăsesc şi osemintele mele” (Трухина 1986.

Universitatea de Stat din Moldova. том. Сирийские дела. împreună cu fratele său Lucius l-a învins în Asia Mică pe regele Siriei Antioh cel Mare. I. Between the years 199-183 BC he occuped the highest positions in state (cenzor. XXXVIII. Vieţi paralele. cel mai mare şi cel mai primejdios din câte au purtat romanii vreodată” (Livius Titus 1962. Gellius Aulus 1965. Москва. 235-292. I. Plutarh. Hr. vol. vol. История Рима. Нравственные письма к Луцилию. Москва. Şarambei. 2004. Între anii 199-183 î. Бикерман.э). Ковалев. IV. MD-2009 Chişinău. Bibliografie Cassius Dio 1973. 53). ВДИ 4. 1986. 15 years he has been princeps-senatus (the first senator). ВДИ 3. he defeated three Cartaginian armies in Spania. twice con- sul. Mommsen. vol. the brave Cart- aginian general Hannibal in Africa and. Трухина. Римская история. Republica Moldova 232 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Publius Cornelius Scipio Africanul a fost cel mai mare general roman până la Iulius Caesar. Vladimir Potlog. Publius Cornelius Scipio Africanus (235–183 BC) is one of the greatest figures of the Roman Republic Abstract Being a talented commander. Всеобщая история. том. de două ori consul. Bucureşti. С. Nopţile atice. IV.) este unul dintre marile figuri ale Republicii romane. Москва. Полибий 2004.. Плутарх. том. Г. От основания города. a învins trei armate cartagineze în Spania. том. together his brother Lucius. Сравнительные жизнеописания в трех томах. Bucureşti. 265-300. II. 1986. 1997. Иберика. Şarambei.VLADIMIR POTLOG minarea războiului punic. Hr. Th. ВДИ 2. Cluj. 60. Аппиан Александрийский 1946. Ливий Тит 2005. Москва. I. Москва. N. 15 ani a fost princeps-senatus (cel dintâi senator)).И. Москва. Bucureşti. Istoria romană. Dr. Bucureşti. Сенека Луций Аней 2000.Н. Москва. Publius Cornelius Scipio Africanus (235-183 î. he defeated the king of Siria Antioh the Great in Asia Minor. 1975. Proza istorică latină 1962. Аппиан Александрийский 1950. Cluj-Napoca. Хронология Древнего Рима. Испано-римские воины. I. Э. Bucureşti. Дельбрюк. Политика и политики „Золотого века Римской республики” (II век до н. pe temerarul general cartaginez Hanibal în Africa. Катон 1961. 99 personalităţi ale Lumii Antice. 1987. I. 289-317. str. Mateevici. Москва. Аппиан Александрийский 1939. Н. Talentat comandant de oşti. De la fondarea Romei. a ocupat cele mai înalte posturi de stat (cenzor. Titus Quinctius Flamininus 1963. История военного искусства. Istoria romană. vol. II. A. Livius Titus 1962. III.

– prismatici. Elemente decorative în relief 1. mai rar pe căni sau vasele pântecoase şi foarte rar pe castroane sau cratere – toate vase lucrate numai cu mâna. Ornamentica geto-dacică este limitată ca varietate a motivelor şi a schemelor compoziţionale. aceşti butoni sunt dispuşi orizontal şi perforaţi transversal.I p. După formă pot fi: – cilindrici sau mai curând tronconici. dispuşi oblic. atât scrise cât şi arheologice. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 233 . .şi zoomor- fe din epocile anterioare. În cele ce urmează vom prezenta elemente de decor întâlnite pe ceramica ge- tică din Muntenia secolelor II a. reflectă modificările din viaţa socială. Se întâlneşte în special pe borcane şi vasele de tip clopot. Orice obiect bine finisat produce. Predomină geometricul dar cu reminiscenţe antropo. Uneori motivul decorativ are la origine şi o anumită semnificaţie care cu tim- pul s-a pierdut. butonii apucătoare sunt dis- puşi pe partea superioară a corpului la borcane şi căni. cu linii simple – în „X” sau în cruce (╬) – incizate (fig. Rareori întâlniţi. – semicirculari simpli sau cu prag. cu suprafaţa superioară simplă. atât pe borcanele mari. George Trohani DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. „spor la treabă”. cât şi pe castroane sau cratere. Chr. Butonul apucătoare – constituie cel mai simplu element de decor.I p. Chr. care avea însă şi un pronunţat rol utilitar – apucarea vasului pentru a fi mutat de pe loc. În general în număr de patru. Îmbinarea utilului cu frumosul a constituit din totdeauna o preocupare umană. 1/1). sau drepţi. Situaţia este valabilă şi pentru obiectele frumos împodobite. Ea. de altfel. ce redau în secţiune un pătrat sau un dreptunghi. – plat-discoidali prevăzuţi cu 4-6 alveole. în sus ori în jos. indirect. de obicei cu patru feţe. I. . Chr. Uneori. iar la vasele clopot sau pântecoase sub diametrul maxim. Chr. acesta din urmă prevăzut adesea cu „praguri”. uneori de doi. religi- oasă şi politică constatate din interpretarea diferitelor izvoare istorice. alveo- lată de 1-3 ori.

brâu de impresiuni. 2 . 1.nervuri în relief. Decor pe vase geto-dacice: 1 . 234 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 4 .brâu alveolat. 5 .butoni alveolaţi.GEORGE TROHANI 1 2 3 4 5 Fig. 3 .pastile.

în formă de virgule sau „şarpe” (fig. în ghirlandă. Nervura (profilatura) sau brâul în relief – dispusă în general câte una sau în grupaj de două-trei pe zona de legătură a corpului cu piciorul fructierelor. de obicei cu 1-3 alveole. deasupra diametrului maxim al cănilor. 4. 5. verticală (simplă sau dublă). Se întâlneşte pe borcane şi căni – unind doi butoni – precum şi pe ceşti sau cas- troane – vase lucrate cu mâna (fig. 1/3). rareori. II. de „V” sau intersectat. 6. Se întâlneşte doar pe vase lucrate cu mâna (fig. pe corpul fructierelor. Barbotina – sub formă de dungi. Toate aceste vase sunt lucrate numai cu mâna. Decorul incizat – dispus atât pe vase lucrate cu mâna cât şi la roată. 2/2). 1/5). rareori vertical. Poate fi simplu sau dublu (mai rar). în formă de „J”. 2/1): a) dispusă vertical sau mai curând oblic. prin urmare doar pe vase lucrate cu mâna (fig. 7. Mai poate fi întâlnită pe corpul cănilor sau strecurătoarelor. 2. pe ca- pace. Linia simplă – trasată în diferite feluri (fig. b) dispusă orizontal pe buza cupelor fie la interior. fie la exterior. câte un brâu în relief. Pe acelaşi vas se poate întâlni utilizarea unor variante diferite de butoni-apu- cătoare. Chr. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 235 . Se întâlneşte pe borcane dispus ori- zontal. Brâul alveolat – realizat în relief şi lipit de corpul vasului înainte de ardere. Pastila – de formă discoidală. Brâu (şir) de impresiuni – realizate digital sau cu un instrument între doi butoni.I p. Chr. castroanelor sau vaselor mari pântecoase. Pe umărul vaselor pântecoase sau la baza toartelor unor căni se întâlnesc une- ori motive decorative în relief. – alungiţi. DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. 1/4). de multe ori în asoci- ere cu un brâu alveolat. Câte o pastilă se mai întâlneşte uneori pe partea superioară a torţii unor căni lucrate cu mâna (fig. pe corpul borcanelor. fie pe ambele părţi. precum şi pe piciorul fructierelor (fig. 1/2). Dispunerea poate fi orizontală. Uneori poate fi repetată în mai multe exemplare paralele. pe corpul borcanelor. Pe bor- cane poate fi întâlnit. Vasele respective pot fi lucrate atât cu mâna. dispuşi orizontal sau vertical. Brâul crestat – realizat în relief şi lipit de corpul vasului înainte de ardere în cazul borcanelor. 3. . Tot aici trebuiesc amintite toartele torsionate de căni descoperite în numeroa- se aşezări. pe buza fructierelor sau cas- troanelor. – conici. La chiupuri sau pe buza borcanelor ori ceştilor el putea fi trasat direct pe suprafaţa exterioară a vasului. pe fundul cupelor. cât şi la roată. dispusă de obicei pe corpul borcanelor fără o schemă bine stabilită. Poate consta din: 1. 2/4).

Decor pe vase geto-dacice: 1 .decor ştampilat.decor imprimat. 2 . 5 .GEORGE TROHANI 1 2 5 4 3 Fig.decor cu pieptenele. 4 . 3 .decor în relief.linii incizate. 236 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 2.

Pe umărul unor chiupuri mici lucrate la roată. Fântânele şi Orbeasca de Sus. el reîntâlnindu-se în secolele IX-VIII a. Mănăstirea. lucrate la roată şi arse atât reducător cât şi oxidant. În cadrul decorului imprimat se remarcă: a) frunză – pe corpul unor kantharoi (fig. Chr. 631. ci un motiv decorativ. iar pe umărul unor chiupuri de la Sprâncenata (Preda 1986. Moscalu 1983. precum şi pe buza unor fructi- ere – decor ce reprezintă. pe buza fructierelor. strecurătoarelor. Pe vasele lucrate la roată poate fi în mai multe exemplare paralele (fig. 94-97 cu bibliografia). DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. în arta persană. după opinia unei părţi a specialiştilor. iar mai rar pe căni sau pe piciorul fructierelor. 115. f) combinaţii de linii.I p. 13/5-6). Se întâlneşte pe partea superioară a corpului vaselor mari pântecoase. 237. pl. fig. vaselor pântecoase. în val. dacă adăugăm pentru faza mai veche descoperirea de la Govora STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 237 . arsă oxidant dar acoperită cu un slip cenuşiu. e) linie în forma literei greceşti psi (Ψ) pe buza unor chiupuri. Chr. pl. 3/4). Cozia Veche. în lumile hittită (Rimchneider 1963. pe piciorul fructierelor şi pe partea interioară a buzei unor vase pântecoase. 4). 60. Se întâlnesc de obicei pe borcane. Se poate astfel constata. descoperită la Popeşti (Vulpe 1957. nr. fig. În general vasele cu acest tip de decor sunt lucrate la roată. în cazul vaselor pântecoase. 4/1. aşa după cum am mai spus puţin mai sus. Poroschia (Moscalu 1983). sunt grupe de linii în val dispuse între linii orizontale (fig. uneori între linii orizontale. iar pentru cea mai recentă la Cetăţeni.. pentru a nu ne referi decât la teritoriul Munteniei. pe corpul cănilor. Striuri trasate cu măturica sau pieptenele – dispuse vertical. cum s-a sugerat uneori (Čičikova 1979. cercuri sau puncte pe corpul fusaiolelor. 133). în val între linii. pe cupele cu decor în relief. d) „brăduţ” pe corpul ceştilor sau borcanelor. „arborele vieţii” (Comşa 1994. precum şi pe toartele ştampilate ale unor amfore de la Căscioarele. Sprâncenata (Preda 1986. 2/5). 644. Chr. 315-334). Chr. oblic. 64). V a. 2/2). 21/2). Decorul imprimat – obţinut cu ajutorul unor „ştampile” (matriţe) sau di- verse ustensile în pasta încă moale a vasului înainte de ardere. . 2. Chr. Pe partea superioară a corpului unei căni de la Ciolăneşti (Petrescu-Dîmboviţa 1974. Popeşti.. 43/2) şi Vlădiceasca (Trohani 1976. III. Pen- tru perioada mai veche îl întâlnim la Zimnicea. dar perioada de maximă folosire este cuprinsă între a doua jumătate a sec. Acest tip de decor a apărut în mileniul II a. de la Sprâncenata. Zimnicea şi Cetăţeni (Moscalu 1968. IV şi mijlocul sec. Chr. precum şi pe o pateră (farfurie) lucrată la roată. ea nu poate reprezenta o marcă de olar. I a. fig. b) rozeta – cu şase-opt raze late (fig. c) meandrul (linia în val) pe corpul borcanelor. Fiind repetată la o distanţă relativ egală. Pe cera- mica nord-dunăreană apare după sfârşitul sec. 95. fig. iar apoi în cea greacă (Berciu 1974. Popeşti. planşe) şi miceniană (Daux 1958. 60. 285-294) se află un meandru întrerupt de astfel de linii. 2/3). 44/1-2) sunt grupe de linii în val dispuse între linii orizontale.

de obicei verticale. La acestea din urmă se constată o anumită preocupare „artistică” în dispunerea motivelor ce constau din (fig. 12/13) şi Greaca (Sîrbu 1996. b) linii orizontale pe corpul fructierelor. c) haşuri pe corpul fructierelor. cât şi pe vase lucrate la roată. 7/11. fig. cănilor. 4. 63)1 şi două la Fântânele (lângă Zimnicea) într-un tumul (Mateescu. fig. fig. e) cerculeţe repetate şi dispuse neordonat – pe un fragment ceramic de la Po- peşti (Vulpe 1961. geometrice. 7/5a-b) dar şi pe buza unei fructiere de la Bor- duşani (Trohani 2006. fig. descoperit la Tei-Bucu- reşti (Sîrbu. 87 cu bibliografia). Decorul lustruit – se întâlneşte atât pe vase lucrate cu mâna. lucrate la roată şi arse reducător. Florea 1997. Petre 1970. 23). castroanelor şi strecurătoarelor. S-au descoperit doar patru astfel de vase – două la Zimnicea (Alexandrescu 1980. 5 şi 6) – şi au fost datate între a doua jumătate a sec. c) călăreţ – redat în relief. In faţă se află un alt personaj. f) cruce adâncită pe buza unor chiupuri descoperite la Căscioarele-Cătălui (Cantacuzino. Interesant este şi tiparul plat cu decor antropomorf. II a. fig. 273. Pot fi trasate şi pe partea interioară a buzei cănilor mari. fig. Babeş 1968. Rudele (Munţii Orăştiei) şi Brad (Ursachi 1995. fig. castroanelor. iar pentru cea mai nouă pe cele de la Ocniţa. fig. Se întâlneşte doar pe vase mari pântecoase. 107/8). g) motive geometrice ce se întâlnesc pe ştampilele anepigrafe de pe toartele unor amfore locale. 238 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 3/1): a) linii verticale pe piciorul fructierelor. IV . Chr. 67. d linii dispuse în unghi (“>”) sau în formă de soare. iar apoi au fost imi- tate de către geto-daci cât şi de celţii din Europa centrală (Moscalu 1983. Zirra 1971. Faptul poate fi coroborat şi cu descoperirile din aria tracică sud-dunăreană. Respectivul motiv decorativ ar putea fi preluat de pe monetele macedonene ale lui Filip al II-lea ce au circulat şi în zona nord-dunăreană. Trohani 1979. 170) o răspândire de la sud spre nord a acestui element de decor. corpul cănilor sau al unor castroane ori kantharoi şi pe gâtul strecurătoarelor. 289. iar deasupra palmelor sunt două vase în timp ce deasupra capului se află o roată cu spiţe. V a. cum este cazul la Popeşti (Vulpe 1959. III / începutul sec.GEORGE TROHANI Sat – Poieni (Berciu 1967. 313. reproducând un personaj masculin nud. 334. 10/7). Tot aici trebuie să menţionăm tiparele utilizate în decorarea cupelor cu decor în relief cu o gamă foarte diversă de motive – antropomorfe.sfârşitul sec. dar sub formă de dungi neregulate. IV. Chr. monete etc. unde apare cândva pe la mijlocul sec. 1 Un fragment este inedit şi se păstrează în Muzeul din Alexandria. 93 cu bibliografia). cu mâinile îndoite din cot şi ridicate. 82. 479. 226. passim). vegetale.

j) „brăduţul” – pe căni.decor lustruit. dar în special pe buza fructierelor. ulcioare şi străchini. In aceste cazuri. Chr. val) pe corpul fructierelor şi cănilor. h) linie ondulată (meandru. f) linie ondulată (meandru. .brâu crestat şi linie incizată. 2 1 4 3 Fig. 3.linii incizate în val. fapt ce STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 239 . 3 . spre deosebire de decorul incizat. d) grupaj de linii dispuse în cruce – în interiorul unei străchini. Decor pe vase geto-dacice: 1 . val) între linii drepte pe fructiere şi castroane. g) linie ondulată (meandru. 4 . e) grupaj de linii dispuse în stea numai în interiorul străchinilor. val) între benzi largi pe corpul fructierelor şi cas- troanelor sau pe piciorul fructierelor. DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. Chr. 2 . i) linia în spirală sau mari cercuri concentrice în interiorul fructierelor.I p. se constată o diversificare a modului de redare.decor pictat.

Pot fi însă şi îngemănări de moduri de reprezentare de 2-5 ori ba chiar de 6-8 ori. aşa cum s-a observat şi la Ocniţa (Vâlcea). 128. 285-294) dacă este redat culcat semnifică naşterea. 51). Costea. b) val alergător. castronul. Predominante sunt benzile şi liniile orizontale singure sau repetate. 240 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . uneori oblic. II a.. c) puncte sau pete. castroanelor şi străchinilor. Barboşi. Deasupra acesteia din urmă erau trasate. curb. Perioada de maximă dezvoltare. 39) şi Comana de Jos (Glodariu. Cu o singură excepţie. Decorul este reprezentat de: a) linii sau mai curând benzi dispuse orizontal sau vertical. 59-67). pe corpul cănilor şi strecurătoarelor. constatată la Vlădiceasca – fragment de borcan sau castron (?) lucrat cu mâna şi decorat cu două benzi arcuite. poate fi stabilită după mijlocul sec. pe corpul cănilor. pe partea interioară şi mai rar exterioară a corpului fructierelor. cana. Formele pe care s-a aplicat decorul pictat sunt fructiera. cât şi pe piciorul fructierelor. Răcătău sau Brad. 67). ea apare în lumea geto-dacică în sec. Decorul pictat se aplica pe o ceramică de culoare cărămiziu-gălbuie sau chiar cenuşie dar acoperită pe toată suprafaţa cu o angobă alb-gălbuie. acoperite cu un strat de vopsea brun-cărămizie (Trohani 1976. vasul colonetă şi strachina. pe baza descoperirilor de la Borduşani (Trohani 1995. Tehnica lustruirii este cunoscută din epocile anterioare. V. fig. ulcio- rul. în cazul fructie- relor şi castroanelor. în special pe ceramica lucrată la roată. d) triunghiuri sau romburi. cu vârful în sus simbolizează căsătoria. dar fără a o evita şi pe cea lucrată doar cu mâna. El este dispus pe buză. I a. Dar cu timpul se constată o utilizare şi a motivelor specifice geto-dacilor. Slimnic (Glodariu 1981. 21/10) – toate vasele decorate prin pictare sunt lucrate la roată. După părerea Mariei Comşa (Petrescu-Dîmboviţa 1974. în relief. în special prin incizie. uneori în combinaţie cu linii drepte sau în val. Prin întretăieri ele pot da naştere la haşuri. Chr. care însă până acum se obţineau cu ajutorul altor tehnici. Surprinde numărul mic al vaselor decorate în acest mod descoperite în Tran- silvania – câteva fragmente la Tilişca (Lupu 1989. precum şi cu alte elemente de decoraţie. linii-benzi – simple motive geometri- ce – brun-cărămizii ori brun-închise (fig. La origine motivele decorative probează o influenţă celtică (Crişan 1969. Fiecare element de decor poate fi întâlnit izolat. repetat sau combinat cu un altul. prin pictare. Ciupea 1980. circular sau sinusoidal. deseori asociate cu linii în val orizontale sau verticale. în epoca Latène. capacul. iar cu vâr- ful în jos moartea. viaţa. 3/3). k) benzi largi pe piciorul fructierelor. Utilizată.GEORGE TROHANI ar putea reprezenta şi o amplificare a valorii sale simbolice. 143). Chr. tra- sate drept.

31-32). 376. 149. 18). Mănăstirea. Chr. în zona extrcarpatică. 202-207) data- rea este atribuită. I a. 73). de factură: a) „Latène târzie în stil celtic” cu benzi alterna- tive de culoare roşie-brună şi albă. 36. la Vlădiceasca (Trohani 1975. 271-282). şi b) de influenţă elenistică constând dintr-o angobă şi dungi înguste cu o culoare contrast. Decoraţia pictată apare încă de la sfârşitul sec. 216- 217. Chr. 28-29. dintr-o pastă fină şi pictată cu motive geometrice sau vegetale. Popeşti (Glodariu 1974. 12-14). 250-251. a cla- sificat-o astfel: 1) decorată cu benzi – incluzând-o atât pe cea celtică cât şi pe cea de influenţă elenistico-romană. Chr. .prima jumătate a sec. în afara unei împărţiri în secundară – când pic- tura este aplicată pe angobă – şi de culoare aşezată direct pe pasta vasului. 254) şi mai ales din davae-le identificate în Moldova (Ursachi 1987. cu predilecţie. 2) cu motive vegetale şi zoomorfe. triunghiuri. 220. Trohani 1975. Chr. Harţuche 1983. 3) decorată în stil figurativ – cu elemente vegetale şi zoomorfe. într-o lucrare specială consacrată tocmai acestei categorii ceramice. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 241 . Trohani 1997. Tinosu (Glodariu 1974. Prahova (Glodariu 1974. Vlădiceasca şi Borduşani. Georgescu 1981. Oberländer-Târnoveanu 1980. Babeş 1982. I a. ce poate fi datată: a) în sec. După părerea noastră se pot distinge mai multe categorii ceramice cu decor pictat: 1) o primă categorie ceramică reprezentată de vase de culoare roşie sau roz- gălbuie. Ca izvor de inspiraţie pentru acest tip de decor trebuiesc luate atât vasele celtice cât şi cele elenistice (Florea 1998. Ele au apărut însă numai în nivelurile superioare. pe toată perioada secolelor IV-I a. jud. 220.. – este reprezentată în special prin vase askoi decorate pe una din feţele lor cu benzi şi linii de culoare roşie.H. 572- 573). 85. 213-216. 274. Fântânele. pl. I p. 4/8 cu bibliografia. IV-III a. 23) şi în special în nordul Dobrogei şi pe litoralul apusean al Mării Negre (Venedikov 1963. Chr. . În Muntenia vase pictate s-au descoperit la Piscu Crăsani (Conovici 1981. 7/1). O primă clasificare a ceramicii pictate a fost făcută de către I. DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. Recent Gelu Florea (Florea 1998. 99-113). pl.an. Chr. Budureasca – Vadu Săpat. fig. celei de a doua jumătăţi a sec. 235- 254) ce au circulat. Gura Vitioarei (Comşa. fig. Chr. Dara (Dupoi 1997. 43-52/97. haşuri. II / începutul sec. 2) decorată în stil geometric – cu linii. pl. Astfel de vase s-au descoperit într-un mormânt la Chirnogi (Şerbănescu. Ursachi 1995. fig. zig-zaguri. com. 23). ca importuri. care a împărţit-o în două grupe: 1) în stil geometric. 163. năs- cându-se. în cercuri concentrice. 60. probabil. Crişan (Crişan 1969.I p. pl. puncte. iar pe baza analogiilor de la Ocniţa (Berciu 1981. Şerbănescu f. 199-201).

210. Y. Y sau Ψ (ultimele două răsturnate) între butonii apucătoare. 212. miniaturale ori fragmentare. 72/6. fig. fig. dar în grosi- me este omogenă. 49/1) şi Sprâncenata (Preda 1986. Această categorie ceramică reprezintă ceramica getică pictată ce se va răspândi apoi în toată zona locuită de geto-daci. că decoraţia este compusă cu elemente vegetale şi are un „stil arhaizant”. 330. 52. în X şi o zvastică. 12/10. arsă reducător. 220. 18) şi diferite vase pro- venind de la Tinosu (Glodariu 1974. pl. 70/9. nr.sec. cât şi pe vase întregi. 4/7). pl. Se întâlnesc atât pe fragmente de vase cât şi pe obiecte. 342. Chr. 3) o a treia categorie ceramică o constituie cea roz-gălbuie. din lumea elenistică (Lungu. I a. 25/5) cu linii în X. 215. 7/b. I p. – borcane miniaturale de la Grădiştea (Sîrbu 1996. Reprezintă importuri din zona mijlocie a Dunării şi este denumi- tă „de tip celtic” sau „ceramică pictată Latène târzie” (Crişan 1969. – este reprezentată de un fragment de lagy- nos de la Bucureşti (Glodariu 1974. L sau J (ultimele patru putând fi şi răsturnate). Pentru exemplificare re- dăm câteva dintre descoperiri : – fusaiolă bitronconică de la Popeşti (Trohani 1975. cărămizie sau chiar cenuşie. 68/11. 91/4 şi 95/4) şi Popeşti (Trohani 1975. fig. fig. 52. Vulpe 1961. 576-578. ba chiar inscripţii. 237. Se întâlnesc atât pe fusaiole. 4) – la exterior. având la exterior o decoraţie pictată constând din linii-benzi. nr. 137-162). Chr. 199-201). pl. cruce (┼) ori zvastică – ce ar putea sugera o încer- care de redare a unor litere. 91/5 şi 95/5) cu linii în X. 46/a-d. Sunt realizate prin incizare atât înainte de ardere cât şi după. este reprezentată doar de câteva fragmente şi un vas de la Popeşti (Vulpe 1959. fig. Popeşti (Vulpe 1957.GEORGE TROHANI b) la sfârşitul sec. pl. 15. Toate aceste fragmente provin din import. Vulpe 1959. Chr. 52. 40/12. la sfârşitul sec. Obiecte cu semne şi litere – sunt de obicei semne grafice şi mai rar litere. fig. pl. de culoare roşie cu nuanţe violacee uneori. dintr- o pastă fină şi pictată cu benzi largi de culoare brun-cărămizie în alternanţă cu benzi alb-gălbui. Arderea nu mai este atât de puternică. Este interesantă constatarea. 342. 7/3) şi Borduşani. fig. II . linii în X. 22/6) cu opt L-uri răsturnate pe partea superioară a corpului ce suprapun mai multe linii singure. în special fusaiole. – fragmente de fructieră de la Grădiştea (Sîrbu 1996. 2) o a doua categorie ceramică. Ψ. uneori acoperită pe toată suprafaţa cu o culoare alb-gălbuie. L (răsturnat şi întors) şi J. 15). întretăiate. I a. 18). 53-103. 145. şi în special în sec. punctul culminant fiind atins la Sarmizegetusa. – fund şi corp provenind de la ceşti descoperite la Grădiştea (Sîrbu 1996. Troha- ni 2000. VI. 242 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 15/9) cu linii în X. descoperită la Piscu Crăsani (Conovici 1981. a) semne grafice – redau un motiv liniar. simple motive geometrice brun-roşcate sau brun închise. în special pentru piesele de la Borduşani. fig. b) litere latine – pe un fragment de fructieră lucrată la roată. – fusaiolă bitronconică de la Barboşi (Sanie 1988.

6. 75-94. 261-274.I. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 243 . C.. 1983. 629-642. Istros 2-3. G. Buridava dacică I. Bucureşti. I. Ceramica pictată dacică. 315-334. Seuthopolis. 19. 2000. în CercArh 3. I a. La nécropole gète de Zimnicea. 1969. Aşezarea dacică de la Cozia Veche (jud. M. 1981. Lupu. . N. Brăduţul (arborele vieţii) pe ceramica geto-dacică şi semnificaţia sa simbolică. . Cu specială privire la Transilvania. Mateescu. Cluj. Relaţiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană. A. 250-254. I a. cel puţin o parte dintre ele. Berciu. 1976. 19-126. jocuri . Iar prin elementele de decor se face o mai bună stabilire în timp a creării şi utili- zării respectivelor recipiente. Aşezările de epocă dacică şi Prefeudală. XXIV. Cluj. Georgescu. Tilişca. 271-282. Buridava dacică.I p. Berciu. 467-489. 1968. 1982. G. E. Roman. I. Petre. Cantacuzino. Bucureşti. meşteşug şi societate în Dacia preromană (sec. SCIVA 2. Glodariu. 32. Les Celtes et la civilisation de La Tène chez les Gèto-Daces. Gh. 1981. Bulletin of the Insti- tute of Archaeology... 19.. E. Muzeul tulcean la a 50-a aniversare.D. 1968. Ceramica daco-getică. 1950-2000. Chr.Artă. Bucureşti. 137-162. Comşa. V. G.H. Bucureşti.. Dupoi. DECORUL CERAMICII GETO-DACICE DIN MUNTENIA ÎN SECOLELE II a. I a. M. Glodariu. 136-148)2 redactate atât în latină cât şi în greacă. SCIV 4. Vîlcea). Berciu. 1980.S. pe două rânduri un sgrafitto SILW sau SILVAN(us) / SAX(a). D. N. Chr. 571-579. 1974. 1989. 1994. Čičikova. MCA IX. Costea. 1998. II / începutul sec. Bucureşti. Toate aceste inscripţii se înscriu în grupul celor de la Ocniţa (Berciu 1981. 145-152. Comana de Jos. E. Bucureşti.). Contribution à l´étude de l´art thraco-gète. Chr. 1970. SCIVA 4. Ciupea. 1981. jud Ilfov.. 1980. Descoperiri arheologice din epoca fierului în judeţul Vîlcea. M. Berciu. In honorem emeritae Ligiae Bârzu. I. Bucureşti. nr. Trohani. Dacia N. Comşa. SCIVA 2. Cluj-Napoca. Cercetări arheologice şi săpături de salvare la Fîntînele. N. se poate afirma că prin decoraţia ceramicii se poate ajunge la o cunoaştere mai aprofundată a spiritualităţii şi creativităţii artistice a geto-dacilor. Glodariu. London. *** În concluzie. Aşezările arheologice de pe Cătănaş. Vases hellénistiques à décor peint de la Plaine Roumaine. Ceramica traco-getică. Chr. Sofia. 33.N. sau din prima jumătate a sec. 1974. Chr.. 1981. Harţuche. Moscalu. Dacă s-ar citi invers ar putea da numele „descoperitorului” . V. Aşezarea geto-dacică de la Dara. 1979. Moscalu.. 283-291. I. 1997. Lungu. Chr.. SCIV 2.I p. Fl. Tulcea. Săpăturile arheologice de la Cătălui-Căscioarele. G. I. P. Bucureşti. In: Istro- Pontica. I. Recenzie la D. M. 96-113 Florea.. D. Babeş. Ar reprezenta cea mai veche inscripţie datând de la sfârşitul sec. Alexianu) Rélations Thraco-Illyro-Hellénistiques. 32. Babeş.. Bibliografie Alexandrescu. ar putea reprezenta nişte . judeţul Buzău. M. 2 După părerea noastră „inscripţiile” REB. Aşezări dacice şi daco-romane la Slimnic. In: (Ed. 1967. 1983. Cetăţuia geto-dacică de pe Dealul Movila de la Gura Vitioarei. comuna Pirtroasele. Memorie şi patrimoniu. V. Conovici. In: Timpul Istoriei. Crişan.. Piese ceramice de interes deosebit descoperite la Piscu Crăsani. Importuri greceşti în mormintele geto-dace din judeşul Brăila. 1970. D. I. Trohani.

décor avec le peigne.pastilles. R. Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în aşezarea geto-dacică de la Vlădiceasca. 4 . Zirra.et zoomorphe des époques antérieures. 2 . Sîrbu V. D. jud. Décor sur des vases géto-daces: 1 . 1996. Geto-dacii din bazinul Oltului inferior. Il y a une prédominance du géométrique avec des réminiscences anthropo. Beiträge zur Kenntnis des keltischen Latène in Rumänien. 2006. I şi II. C.décor imprimé. Cluj. Brăila. A l’aide des éléments de décor ont peu mieux définir l’époque de l’utilisation des respectifs récipients. MCA 5. judeţul Bacău.. Trohani. Aşezarea de la Popeşti. Brăila. Descoperirea de vase dacice de la Ciolăneştii din Deal. 2. Vulpe. R. ArhMold XVIII.lignes incisées en vague. Lumea hitiţilor. Vulpe. 307-324. R. I. Giurgiu. 1997. 2 . . 1974. Săpăturile din aşezarea geto-dacică de la Vlădiceasca. Raport preliminar. 273-286. Résumé Les motifs ornementés de la céramique géto-dace sont assez limités comme variété et com- me schéma compositionnel. 1963. 193-229.bande d’im- pressions. G. 1976. Sofia. Cetatea dacică de la Brad.nervures en relief. 1. Campaniile 1988-1991.bande entaillée et ligne in- cisée. vol. Fig. 1997. România. 4 . Hr. Decorul ceramicii lucrate la roată din aşezarea geto-dacică de la Borduşani. G. MCA 3. 1986. Ilfov. 3. 2 . 1987.an. 1996. 5 . comuna Negri. Zargidava. incisés. 339-349. Şantierul arheologic Popeşti. Dava getică de la Grădiştea. (1983-1985). Dr. 3 .Ier siècle ap. 1975. CercArh 1. Le décor de la céramique géto-dace de la Munténie aux IIe siècle av.butons alveolés. Comme décor on rencontre des motifs en relief. Ils reflètent. Brăila. jud. Rimchneider. 285-294. On peut affirmer que par la décoration de la céramique on arrive à une meilleure compréhen- sion de la spiritualité et de la créativité artistique des géto-daces.C. Mileniile I î. MCA 7. I. 12. V. Explication des figures Fig. Venedikov. Sîrbu. George Trohani. Apollonia. 1971. 1987. Sector 3. 59-67. 1995. religieuse et politique constatés par l’interprétation des diverses sources histori- ques. Locuirea getică din partea de nord a Popinei Borduşani.décor poli (lustré). G. Vulpe. Şerbănescu. Ghid. Ursachi. Dacia N. ArhMold XII. Cetăţuia geto-dacică de la Barboşi. Aşezări din zona Căscioarele-Greaca-Prundu. et al. G. In: In Memoriam Constantini Daicoviciu. Şantierul arheologic Popeşti. f. CercArh 2. M. 43-52/97. S. Ceramica dacică pictată din cetatea de la Brad. V. Trohani. Décor sur des vases géto-daces: 1 . (II). Trohani. 5 .. Memoria Antiquitatis 15-17. Vulpe. 1959. Bucureşti. Noi cercetări arheologice privind cultura materială a geto-da- cilor din zona est-centrală a Munteniei. Calea Victoriei. Şantierul arheologic Popeşti. 1963. MCA 6. 151-175. Târgovişte.décor peint. Trohani. Sîrbu. Bucureşti. J. D. imprimés. G. 171-238. Ursachi. . XV. Florea.GEORGE TROHANI Petrescu-Dîmboviţa. judeţul Brăila. R. Muzeul de Arheologie Olteniţa. Secţiunea Π. Muzeul Naţional de Istorie a României. 1995.C.. V. Şerbănescu. Şantierul arheologic Popeşti. Bucureşti. Dava de la Sprâncenata.lignes incisées. 1961. 53-103. 1975. Hr.S. polis et peints. d’ailleurs les changements de la vie sociales. 87-134. 227-246. Bucureşti. 32-338. J.décor imprimé. jud. CercArh 10. 4 . G. Trohani. 1957. Muzeul Naţional 2. 1988. autant écrites que archéologiques. 1960. G. 3 .décor en relief. Trohani. Preda. judeţul Te- leorman. Ialomiţa. V. Décor sur des vases géto-daces: 1 . Imaginar şi imagine în Dacia preromană. 3 .bande d’alveoles. e-mail: gtrohani@yahoo. V. Sanie.I d. De même il y a des signes et des lettres.com 244 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . M. Fig.

chiar lângă val. Cele două dave. se prezintă mult mai bine (Morintz. În partea interioară a fortificaţiei au fost depistate o zonă cu resturile a trei vase mari de provizii (chiupuri). supraveghind astfel o rută comercială importantă. 2009). mai ales. Gumelniţa. Fără a intra în detalii. sub val a fost descoperit un strat subţire aparţinând culturii Cernavodă I şi altul mai con- sistent. Şer- bănescu 1998. 241. Şerbănescu et al. 2008. alte instalaţii de foc nu au fost reperate până în prezent. ambele fiind amplasate pe malul drept. este cea din punctul „Gor- gana I”. Şerbănescu et al. O atenţie deosebită s-a acordat valului de pământ şi şanţului de apărare. 279. fig. pe care erau STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 245 . Urcând pe Argeş dinspre sud-est. dar. Done Şerbănescu. Şerbănescu et al. foarte probabil. Sumare investigaţii arheolo- gice a intreprins în anii ‘80 ai secolului trecut Eugen Comşa (1989). ale unui bordei cu un cuptor menajer. Şerbănescu et al. 2006. Alexandru S. peste 5/6 din ea au fost distruse. Din păcate. Despre dimensiunile ei iniţiale. judeţul Călăraşi. Cristian Schuster. Bănuim că. În schimb o mulţime de instalaţii de foc au putut fi cercetate în punctul „Gorgana a doua”. toate aparţinând geţilor. au fost identificate mai de- mult. înalt şi abrupt al fostului curs al râului Argeş. 285. urmele unor case de suprafaţă şi.. Şerbănescu 1985. două dave getice din sec. CĂLĂRAŞI. Chr.. chiar dacă a suferit şi ea în urma alunecărilor de teren şi a intervenţiei omului. II-I a. JUD. 2007. Morintz DESPRE VETRELE-ALTAR DIN DAVA DE LA RADOVANU-GORGANA A DOUA. care au fost în uz în aceeaşi secvenţă temporală. prima dintre dave. Schuster et al. căci altul este scopul prezentei artervenţii. cele două fortificaţii au fost afectate de-a lungul vremii de alunecările de teren. care controla accesul dinspre Dunăre pe Argeş în sus. astăzi se pot spune prea puţine. 2007. de intervenţiile antropice. au fost reluate săpăturile în cadrul unui program internaţional de cercetare (româno-america- no-bulgar). Schuster. au făcut par- te dintr-un sistem militaro-administrativ. Şerbănescu 2007. amintim că. situat la nord-vest la cca 400 m în linie dreaptă de „Gorgana I”. Recent (Şer- bănescu et al. 80 sqq. 247. şi apoi cercetate în câteva campanii arheologice. stratul Cernavodă I şi un complex (locuinţă) Gumelniţa au fost perforate de un mormânt Jamnaja. Şi aici a existat o dava. 1). 2008. ROMÂNIA Pe teritoriul localităţii Radovanu. care. Interesant este că. În afară de cuptor.

din caroul 5 al secţiunii.00×4. realizate pe un postament din lut bătut.09 m în diametru. Este evident că acest edificiu a avut un rol aparte. nedecorată. În acest sens vorbesc şi amenajările.32 m.22×0. A doua vatră-altar (fig. nefiind o simplă construcţie de locuit. orientate nord-vest–sud-est.00×1.50×0.10 m. Pe margine a fost conturată cu un chenar imprimat în lutul moale cu şnurul. respectiv nord-est–sud-vest. notată Locuinţa nr. Şi ea prezenta un ornament făcut cu şnurul răsucit (fig.00 m?). MORINTZ transportate pe apă bunuri şi materii prime (în special sare).25 m sub ea. Şerbănescu 1998). mult mai prost păstrată. Aceasta a avut o formă pătrată (1. s-a putut determina forma ei. tot cu şnurul. Într-una din construcţiile aparţinând nivelului II. În campania din anul 2008 a fost descoperită în Caseta Q (4.20×1. cu diametrul de 1. 9 (Şerbănescu 1998). uşor convexă.30 m. iar celelalte se găseau la marginea ei.22 m. Chenarul era alcătuit din două linii-şnur imprimate în lutul moale. O altă vatră-altar decorată (fig. Toate cercurile erau de 0. respectiv nord-est–sud-vest. orienta- tă nord-sud. latura fiind de 0. 22. ornamentată cu cinci cercuri. aparţinând nivelului II.50 m?). Prima dintre vetrele-al- tar. fiind identificată sub o altă instalaţie de foc. de asemenea. Alt pătrat. în segmentul ei de nord. 2006. aparţinând acelu- iaşi nivel II. realizate în lutul moale cu o sfoară răsucită. era situată aproape de marginea de nord-vest–sud-est a gorganei. modelat prin acelaşi procedeu.DONE ŞERBĂNESCU.10 m). În fiecare din colţurile acestui din urmă pătrat s-a imprimat cu şnurul câte un cerc (0. realizate tot cu şnurul. care a avut o suprafaţă păstrată de 1. Terasa din jurul „Gorganei a doua” a fost şi ea intens locuită de geţi. cea din caroul 15. Pătratului îi fusesere trasate şi diagonalele. ALEXANDRU S. Această vatră suprapunea par- ţial o alta. cu suprafaţa păstrată de 1. fiind amplasate pe margine. era prevăzută cu un şnur dublu dispus în diagonală. aflată de data aceasta în perimetrul unei construcţii de suprafaţă. investigate începând din 1971 şi în anii următori. 2). situată în spaţiul dintre două construcţii (fig. afectată în bună parte. CRISTIAN SCHUSTER. unul dintre ele era situat în centrul vetrei.00 m) o nouă vatră-altar exterioară decorată. 2. pe direcţia celor patru puncte cardinale.50×5. 280). orientate nord-vest–sud- est.10×1. precum şi materialele descoperite în perimetrul ei. 3). ceea ce demonstrează că re- spectivele dave au fost areale destinate elitei comunităţii. 279-280). Chiar dacă s-a păstrat numai parţial. 1). ridicate în- afara unor complexe (Şerbănescu et al. rea- lizat. a 246 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . fiind orientat pe direcţia punctelor cardinale (Şerbănescu et al. aceasta fiind pătrată (0. Campania arheologică din anul 2005 a permis identificarea în Secţiunea XXV a două vetre-altar decorate. 2006. situată la 0. ce a avut dimensiunile de 11. 4).20 m. a fost dublat interior de un al treilea pătrat de 0. a putut fi cercetată o vatră-altar rotundă (Morintz. Este vorba de două axe dispuse în cruce.40 m. Şerbănescu 1985. O a doua vatră-altar decorată a fost reperată în centrul Locuinţei-sanctuar nr.

Radovanu-Gorgana a doua: Vatra-altar Fig. celelalte pătrate. 1. 3. adică aproape întreaga su- prafaţă din partea de vest a gorganei. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 247 . Radovanu-Gorgana a doua: Vatra-altar Fig. caroul 15. fost surprinsă în Caseta R (4. la Radovanu-Gorgana a doua au fost identificate până în prezent şase vetre decorate. dar şi ea a fost. de altfel foarte bogată în complexe (19 lo- Fig. dar de mai redusă ca mărime decât vatra din Caseta Q. recapitulând. în zona cercetată până în 1985. Şi acestea erau orientate nord-vest–sud-est. Dacă vatra rotundă din Locuinţa nr. Nu-i ştim exact dimensiunile. una rotundă. foarte probabil. ROMÂNIA Fig. 2 şi cea din Locuinţa nr. Aşadar.00×4. 2. pătrată.00 m). Dintre acestea trei erau amplasate în perimetrul unor construcţii. 9 îşi aveau locul în perimetrul unor complexe cu caracter special (sanctuare). 4. JUD. Radovanu-Gorgana a doua: Vatra-altar din Secţiunea XXV. caroul 5. toate aparţinând ni- velului II getic. din Secţiunea XXV. restul fiind exterioare. CĂLĂRAŞI. Radovanu-Gorgana a doua: Vatra-altar din Caseta Q. DESPRE VETRELE-ALTAR DIN DAVA DE LA RADOVANU-GORGANA A DOUA. Au putut fi recunoscute numai diagonalele incizate cu şnurul. aceea din Caseta R s-a găsit într-o simplă construcţie de locuit. din Caseta R. Interesant este că. respectiv nord-est–sud-vest.

Târcov (Gugiu 2004). mai multe case/familii. în triunghiurile de vest şi est se găseau câte un oval dublu.20×1. 86. se compunea dintr-un chenar. împărţită în două camere. Trohani 1976. În partea de est a davei. 152. Trohani 1987. fig. fig. fig. ALEXANDRU S. 248 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 1959. 234. 18/2. 10. a avut un clar rol de altar al unei singure familii. Cârlomăneşti (Gugiu 2004). 132-134. Vatra din Caseta R. 85. 7). de formă pătrată (1. Comşa 1996. fig. Se pare. a fost găsit în campania din 1955. al casei. fig. 29. Aceasta. Pis- cu Crăsani (Sîrbu 2006. Un fragment de vatră. cu mărimea de 0. Fântânele (Mateescu. 2). Zimnicea (Alexandrescu 1980. fig. 129. Comşa 1996. 85. 54. CRISTIAN SCHUSTER. Vulpe A. 17. Morintz. respectiv sud-est–nord-vest. Cantacuzino 1954. 59/2-3). 130-132. au fost documentate până în prezent patru vetre. 10/2. Can- tacuzino 1959. 334 sqq. fig. 307 sqq. Turcu 1979. în Caseta Q vatra nedecorată se afla deasupra celei ornamentate. 158.. În schimb. şi cercetată în 1957.. 3).21×0. fig. Vulpe E. ori- entate nord-est–sud-vest. fig. fig. ambele în construcţii socotite a fi cu destinaţie specială. 95. Comşa 1996. desigur. 129-130. unde săpăturile se derulează din 2003 şi care au permis investigarea a aproximativ o jumătate din arealul ei. câte cinci „cârlige” pe fie- care latură a chenarul. Comşa 1996. 68). pl. a fost descoperită o nouă vatră decorată (Vulpe R. dar. 90-91. 307-310. fig. Popeşti-Leordeni (Turcu 1971. pornind pe Argeş în sus. se pune întrebarea dacă nu cumva vatra decorată din caseta menţionată nu şi-a „pierdut” menirea. 39.10 m. Vulpe E. De la Radovanu-Gorgana a doua. fig. în cunoscuta şi in- tens cercetata. 23). I). diagonale.DONE ŞERBĂNESCU. şi-a avut locul în camera absidală. XLVI/8-9. Turcu 1979. din păcate. erau „de un caracter. 10/1. 1955. situate relativ apropiat. au fost descoperite numai două vetre. fig. pe de altă parte. Borduşani-Popină (Trohani 2005. 90. 18/2). aflată în perimetrul unei simple locuinţe. În construcţia absidală de 11 m lungime şi 7. Ornamentul. Schitu-La Conac (inedit). 287-288. deserveau. pl. Astfel de „instalaţii” de cult au fost descoperite la Popeşti-Nucet (Vulpe R. Vulpe R. fig. 245. Vulpe R. 1957. în număr de trei. în Caroul 15 al Secţiunii XXV vatră decorată suprapunea una fără ornamente. 2/3. iar în triunghiurile de nord şi sud câte un dreptunghi cu diagonale şi câte patru ovale. Primele dintre acestea a fost identi- ficate în campania arheologică din anul 1954. Cum toate cele patru vetre erau exterioare. 9. 1959.. După cum s-a văzut. 234. fig. Turcu 1979. Vetrele-altar decorate nu sunt o raritate în Muntenia. 88. dava de la Popeşti-Nucet au fost descoperite mai multe vetre decorate. 245). în lipsa unor imagini şi informaţii care să ne lămurească exact. fiind înlocuită de cea din Secţiunea XXV? Suntem oare în faţa unui transfer de atribuţii? Mai ales că ambele vetre decorate. fig. MORINTZ cuinţe şi 65 de gropi). este drept. Rosetti 1959. 11.. 95. un cerc central pe mijlocul vetrei (în mijlocului se intersec- tau diagonalele). 4-6). 1957. mai puţin publicată. 1.. decorat cu figuri geome- trice (Vulpe R. Vlădiceasca-Gherghălăul Mare (Trohani 1975. pl. ritual. Babeş 1968. Gheorghiţă 1979. realizat cu şnurul. fig.20 m). Bucureşti-Dealul Mihai Vodă/Dealul Arhivelor Statului (Mo- rintz.50 m lăţime. 1). 1955. probabil. 3. 21. că respectivele instalaţii de foc. aveau crusta decorată cu linii adâncite formând chenare simple şi cruci diagonalr sau cercuri” (Vulpe R. 10. 1.

II. de formă pătrată (laturile de 0. a putut fi cercetată o construcţie dreptunghiulară de suprafaţă din sec. în arealul de mijloc al părţii ei de nord. Vatra nr. cu un diametru exterior de 0. într-o groapă menaje- ră. II. 205).80×0. În Locuinţa nr. 0. dintre care una „deco- rată cu un chenar rectangular de patru linii. DESPRE VETRELE-ALTAR DIN DAVA DE LA RADOVANU-GORGANA A DOUA. 201). 53 de la Vlădiceasca-Gherghălăul Mare. 30).25 m). Orientarea dreptunghiurilor era pe axa nord-sud cu laturile lungi. 54-55. Rosetti 1959. Turcu 1979. printre mai multe fragmente de vatră.50 m). în punctul „D’aia Parte”. Lângă vatra-altar (Şerbănescu 1998. fig. În perimetrul pri- mului dintre acestea. 90 sq. 3.2 şi Lt.00×3. orientată uşor nord-est–sud-vest (Trohani 1987. care se întretăiau între ele (Turcu 1981.I p. ce suprapunea Vatra nr. Şi în Sectorul Σ. 20/1). format din două linii paralele incizate. Nivelului Lt. Din păcate. pe a cărei suprafaţă s-au identificat două dreptunghiuri incizate. au fost desco- perite „trei vetre suprapuse ce sugerează efectuarea unui anumit ritual al purifică- rii prin foc” (Trohani 1997. pătrată (0. fig. 10/2). nu departe de colţul de sud-est. s-a descoperit Vatra nr.00 m). 2. orientată nord-sud. 31 de forma clopotului (dim. pătrată (1. executate cu sfoara răsucită” (Sîrbu 1994.62 m). 18. cu dimensiunile de 5. în centrul unui bordei. ce adăpostea o vatră fragmentară. afectată parţial. ROMÂNIA În Secţiunea Π (săpată între 1988-1991). Pe teritoriul de astăzi al Bucureştiului.03 m (Trohani 1997. avea în centrul ei un cerc adânc incizat. care a aparţinut Latène-ului târziu (Lt. 29. CĂLĂRAŞI. care s-au suprapus în acelaşi loc (Şerbănescu 1998).. fig. Cu prilejul investigaţiilor de salvare de la Schitu-La Conac (Sîrbu. 86. în Locuinţa nr. 2/9). în nivelurile Lt.50×1. care a avut ca inventar bucăţi de vatră. a fost împodobită cu un chenar. sit situat pe terasa înaltă din dreapta Câlniştei. rezultate în urma dezafectării unor amenajări. Chr. 10). la Căscioarele.3 „s-au găsit şi câte o vatră decorată cu chenar şi cercuri imprimate în lutul încă moale” (Palincaş 1997.97 m). Nu departe de Bucureşti. în afara perimetrului chenarului. JUD. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 249 . la Popeşti-Leordeni. care s-au păstrat pe laturile de nord şi sud. au fost descoperite două complexe socotite a fi edificii religioase. instalaţia de foc a fost distrusă parţial în segmentul ei vestic de o groapă. II. pe fostul deal al „Arhivelor Statului”.05 m şi cel interior de 0. fig. Schuster. 1. a fost identificat şi unul de mici dimen- siuni decorat cu o linie realizată cu şnurul în lutul moale. Vatra. între care s-a identificat un fragment ornamentat cu o linie incizată (Trohani 1997. (dim.00 m.85 m).40×1. au fost identificate două vetre de foc. 2. II. Popa 1997).60 m). Nu departe de Radovanu. O bandă realizată cu şnurul a fost identificată pe latura de nord. care era decorată la supra- faţă cu două dreptunghiuri incizate (Morintz. 183).1). 3. 200). .60×3. a fost descoperită o vatră dreptunghiulară (0. iar în colţurile nord-estic şi sud-vestica fost identificat un cerc incizat (diam. cunoscut şi sub numele de „Dealul Mihai Vodă”. într-un areal lipsit de construcţii civile. I a. s-a putut investiga o groapă rituală cu patru recipiente din lut ars. Chr.5 i-a aparţinut Groapa nr.

era împodobită cu două pătra- te concentrice. 2.. ornamentată pe margine cu un chenar adâncit (Irimia. Este vorba de diagonale şi bucle elipsoidale în cazul Vetrei din arealul E1c- Nord/1972 şi Vatra nr. cu laturile trasate la 4. 27 din edificiul absidat Complexul 1 şi Vatra nr. 17. caroul 17 N. O altă vatră decorată a funcţionat probabil în Locuinţa nr. Chr.80 m). Aceas- ta din urmă locuinţă a fost datată în sec.50 cm de margine şi intersectat de două diagonale. adăpostea trei vetre. În dava de la Cârlomăneşti-Cetăţuia au fost descoperite mai multe vetre deco- rate (Babeş et al. 120. Babeş et al. 21A şi 25. Conovici. au fost identificate în anii ‘70 ai secolului trecut (Gugiu 2004. 4 (dim.80 m). Peste această vatră a fost ridicată alta (Complexul 47A). aşa cum par să in- dice resturile fragmentare cu linii incizate ale acesteia (Trohani 2005. iar Locuinţa nr.40 m. 7. în curtea interioară a zonei sacre. 90. Alte resturi de vetre decorate au apărut printre materialele din Complexele 18.30 cm. a. 28. datat la mijlocul sec. cu diametrul de 3. Şi în Dobrogea. respectiv incizii meandrice adânci pe fiecare latură la Vatra nr. 118. pe centrul unei locuinţe de suprafaţă ce avea podeaua lutuită. 107 sqq. CRISTIAN SCHUSTER. 26). care avea trasate şi diagonalele. Conovici 1992. decorat cu un „chenar simplu. care purta ornamente asemănătoare celor de la Popeşti şi Vlădiceasca (Comşa 1996. 119. fig. din care una. Decorul acestor vetre rectangulare/pătrate era realizat cu şnurul. Cea apropiată peretului de nord. I. 5). Gugiu 2004). 23). patru cercuri. 28. Chr. 1976. Aceasta. Orientarea vetrei era aproape nord-sud. având o uşoară deviere. 17). au fost surprinse resturile unei vetre. pl. figurat tot prin linii duble. MORINTZ Un alt lăcaş de cult..Chr. Înlăuntrul acestora se găsea un patrulater. de o parte şi alta a capetelor diagonalelor”. 134).50 m). dreptunghiulară (7. anterioară construcţiei amintite. în cele patru colţuri.35×5. a fost Locuinţa nr. Dobrinescu 1999.80×0.35-2. 30. a fost identificat un altar pătrat (laturile păstrate 0. căruia i s-au tra- sat şi diagonalele (Trohani 2005. 27.94×0. 249 sq.00×4. orientată nord-nord-vest–sud-sud-est. fig. 250 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . În Nivelul VI (VII?). Două dintre acestea. Cono- vici 1989. Este vorba de Vatra nr. în aşezarea de la Satu Nou-Valea lui Voicu.66×0. în Nivelul II. 2007. Altele au fost cercetate recent. foarte prost păstrată. 4 în sec. de formă pătrată (0. În dava de la Piscu Crăsani. respectiv nord-vest–sud-est. (Trohani 2005. În arealul intersecţiei acestora au fost practicate. exterioare. aproximativ pătrată (0. (Trohani 1975.DONE ŞERBĂNESCU. 20). fig. la adâncimea 2. 6. 100). O nouă vatră decorată cu şnurul. Chenarul. II a.30 m) de la Borduşani-Popină a fost deservită de două vetre (Trohani 2005. I a. ridicată pe un pat din pietre. posibil şi aceasta decorată. aflate între două construcţii. se pare că a avut o formă romboidală cu laturile uşor inegale. existând „câte un mic cerc. în Secţiunea I.94 m). Locuinţa nr.. tot prin incizii. se pare. 2005. era decorată cu un pătrat incizat (0. 2). 127. iar diagonalele pătratului interior se plasau pe axele nord-est–sud-vest. Complexul 47B. s-a descoperit o vatră patrulateră. 2/3). diagonalele şi cercurile apar sub forma unor ca- neluri imprimate inegal în lutul moale” (Irimia. realizate prin linii duble incizate. ALEXANDRU S.64 m).

Sau. 67-68). Comşa 1996. 87/3). Aşadar. Exemple ar fi în acest sens mormântul de la Fântânele-Albeşti (Mateescu. de cult (Vulpe R. motiv drag grecilor. este vorba de vetre-altar destinate cultului soarelui. Chr. Cert este că. 85-86. Dobrogea. Cele patru semne centrale pot semnifica de asemeni cele 4 elemente ca şi cifra cu numere egale pare şi impare.. ROMÂNIA Altarul îşi avea locul într-o locuinţă. 239). fig. Resturi de vatră au fost identificate şi în mormintele unor posibili luptători (Sîrbu 2006. dar şi în afara acestora. au putut fi recuperate din Groapa nr. 29). Acestea din urmă. Iar când apar crucile.. Tot la Satu Nou. 234) era de părere că vatra de la Popeşti ar prezenta analogii în ornamentică cu „motivul grecesc al talazurilor”. 239) sau altare de tip escharai (Sîrbu 2006. Gugiu 2004). Čičikova 1978. 1955. avându-se în vedere şi desco- peririle din mediul tracic sud-dunărean – Seuthopolis (Dimitrov. 287 sq. Sanie 1995. este imposibil a reconstitui tabloul întreg al suprafeţei vetrei. Turcu 1979. faptul că decorul s-a realizat cu şnurul/funia ar simboliza legătura „dintre lumea pământeană şi cea astrală. 245) vorbeşte în cazul descoperirilor de la Popeşti de „vetre cu caracter ritual”. semnificând eternitatea. respectiv „funia cerului” din credinţa populară la români”. 76). STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 251 . pl. DESPRE VETRELE-ALTAR DIN DAVA DE LA RADOVANU-GORGANA A DOUA. în cazul figurilor ge- ometrice solare. În opinia lui Silviu Sanie. fig. 95) afirmă că pe vetrele de la Popeşti-Nucet au fost „imprimate o serie de simboluri din religia geto-dacă”. Vulpe E. chiar dacă nu a fost descoperită o vatră decorată in situ. ornamentată cu şanţuri/ caneluri largi de 0. Conovici.. în sudul României (Muntenia. JUD. fig.. 234. după cum s-a văzut. 44. 4 (Irimia. sudul Moldovei). mediu puternic influenţat de greci. fig. Ganciu 2007. 245). s-ar putea vorbi de simbolul casei şi al familiei. Vulpe E. După alţi specialişti (Comşa 1996.04 m. esenţa tuturor numerelor succesive”. IV-III a. 39. 1955. 59/2-3). Alexandru Vulpe şi Marieta Gheorghiţă (1979. pare foarte logic ca vatra- altar să fi pătruns şi la nord de fluviu. vetre decorate au fost descoperite în sudul Româ- niei atât în perimetrul unor construcţii. ambele datate sec. 87. De altfel. CĂLĂRAŞI. Oltenia. resturile unei astfel de instalaţii. a căror sumă este 10. I) şi monumentele funerare C2M10 şi C18M68 de la Zimni- cea (Alexandrescu 1980. 48 sqq. 138). Radu Vulpe (Vulpe R. 1957. 74. dar este numit în literatura de specialitate şi vatră-altar (Iconomu 1980. 8/1). care face comparaţii cu valurile mării. fiind supraînălţat faţă de podeaua acesteia şi având orientarea nord-sud. Din păcate. unul dintre cercuri necesitând a fi completat cu raze. Un exemplu ar putea fi vatra rotundă de la Radovanu-Gorgana a doua. şi Radu Vulpe (1957. soa- rele şi luna. vatra de la Popeşti are „în centru – ideograma pentru an cu cele 4 anotimpuri şi de o parte şi cealaltă. fiind în lumea greacă „sim- ple vetre” (Pippidi 1976. în special. fiind prezentă. dar în punctul „Vadu Vacilor”. Ipoteză agreată parţial şi de Constantin Iconomu (1980. Babeş 1968. 127. Acest tip de vatră era de foc (Vulpe R. 21. George Trohani (1986) consideră că vetrele de cult getice dovedesc puternice influenţe elenistice.

N. 100. CRISTIAN SCHUSTER. A. Campania 2004. F. 2005. com. ALEXANDRU S. Irimia. Campaniile 1988-1993. I. Irimia.M. M. I. Cercetări arheologice şi săpături de salvare la Fîntînele. Satu Nou „Valea lui Voicu”. In: Pippidi. (ed. Mateescu. 1959. A. Babeş. 2009.DONE ŞERBĂNESCU. Dimitrov. Oxford.). X). A. M. Proce- 252 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .. D. Bucureşti. Babeş. Călăraşi). Cercetări Istorice XI. 1992. Rezultatele cercetărilor de la Radovanu. Sanie. C. Die Kulturen Coslogeni und Radovanu und ihre Verbindungen mit dem östlichen Mittelmeerraum. S. jud. Iconomu. 2007. Vetre de cult getice din zona extracarpatică a României. D.). Dicţionar de Istorie Veche a României (Pale- olitic – sec. D. Babeş. Istros XIV. Un aspect al influenţei elenistice în lumea geto-dacică. Şerbănescu. Comşa. Tulcea. Verneşti. Aşezarea getică fortificată de la Satu Nou-„Valea lui Voicu” (com. SCIV 19/2.. (ed. Morintz. Reinholdt. Punct: Cetăţuia. 1999. 333-342.. Cârlomăneşti. Observations préliminaires. Bucureşti. S. 107-109.. Verneşti. In: Daco-geţii – 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.. Cantacuzino. Bucureşti.. Altar. In: Ionaşcu. M. A XXXIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice. Weilhartner. Oltina. 30 iunie-4 iulie 1999. A. Aşezarea din epoca bronzului. Campania 2006. et al. Thraco-Dacica X/1-2. 3. 1968. 93-143. 1989. Morintz. XXIV. Cercetări arheologice pe dealul Mihai Vodă şi împrejurimi. C. Buzău. Dobrinescu. Palincaş. 2007. M. C. Le site gétique de Satu Nou (comm. 283-291. 19-126.. et al. 29 mai-1 iunie 2007. Conovici. Gh. 290-292. R. Constanţa. Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice. D. Aşezarea fortificată getică din punctul „Gherghelău” de la Radovanu. 1997. 129-155. Cârlomăneşti. Cantacuzino (Cantea). (coord. Morintz. 1996. 1976. punctul Gorgana a doua (jud. Decorated hearts discovered in the Cârlomăneşti-Cetăţuia settlement (the coun- ty of Buzău). 7. MORINTZ Bibliografie Alexandrescu.. In: Cronica Cer- cetărilor Arheologice din România. jud. Niko- lova. Supplememtary Series 38.. N.). Bucureşti. In: Comşa. Deva. L. 11-47. E. Campania 1998. 1989. 3-13. In: Lang. British Archaeological Re- ports. In: Cronica Cercetărilor Arheologice. Studii şi referate I. D. 1985.. (red.. Gugiu. 115-154.D. com. 229-247. Şerbănescu. D’Oltina. com.. 117-121. Iaşi. 173-192. I. Festschrift für Stefan Hiller zum 65. 249-258. Giurgiu). Vaslui. 1954. Irimia. C.N. The Neo-Eneolithic Period in Central and South-Eastern Europe. Punct: Cetăţuia. Zur Spätbronzezeit an der unteren Donau. Alaiba. N. Schuster. Conovici. 1. (red. Pippidi. Noi date arheologice privind începuturile culturii Poieneşti-Lukaševka şi pre- zenţa bastarnilor în Dobrogea. 2004.P. Geburtstag. Aşezarea geto-dacică. Şerbănescu. Morintz.V. In: Sym- posia Thracologica. Schuster. The Thracian City of Seuthopolis. 1980.. C. Buzău.). M. 1995. Raport preliminar. D. J. Conovici. dép. Archäologische Forschungen zwischen Nil und Istros. Čičikova. 5-30. A XXXIX-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice. M. 1959. M. Tulcea.S. Bonsall. Din cele mai vechi timpuri şi pînă la formarea Bucureştilor. Rosetti. D. Bucureşti. Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice. zwei Grabungsorte am rechten Argeş-Ufer. Wien.. Popa. 2... 241-250. jud. In Ionaşcu. S.. S.). In: Cronica Cer- cetărilor Arheologice din România. A XLI-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arhe- ologice.. Gh.. Din istoria culturii şi religiei geto-dacice. Radovanu (Bezirk Călăraşi) und Miro- neşti (Bezirk Giurgiu). In: Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc. 1978. M. Dacia N. C. 1980. Săpăturile arheologice din Sectorul Mihai Vodă a dealului Mihai Vodă (Arhivele Statului). 29-30. La nécropole gète de Zimnicea. Bucureşti. T. Cercetări Arheologice X. SCIVA 43/1. Scurtă prezentare a săpăturilor din sectorul Σ al aşezării de la Popeşti (jud. Thraco-Dacica 6/1-2. Constanţa). le lieu dit „Vadu Vacilor”. ΣΤΕΦΑΝΟΣ ΑΡΙΣΤΕΙΟΣ. N. Conovici. Ganciu.C. 25-28 mai 2005. 81-118. 2007. Comşa. N.M. Con- stanţa).. D. jud. Jupiter-Mangalia. Oltina.

A. com. Vulpe. S.. M. Mocanu. Seria Situri Arheologice II. Mihăileşti. com. V. A. G.. Mihăileşti. In: Croni- ca Cercetărilor Arheologice din România. Note arheologice pe şantierele de construcţii din Bucureşti. 1995.. A. A XL-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice. Nălbitoru. V. R. Contribuţii arheologice la civilizaţia geto-dacilor din centrul Câmpiei Ro- mâne. R. 279-281. Lungu. Săpăturile din aşezarea geto-dacă de la Vlădiceasca. Locuirea getică din partea de nord a Popinei Borduşani (com. 1998. com. Radovanu. reg. Nălbito- ru. Aşezarea de la Popeşti. 1976. în anul 1973.. Călăraşi. Bucureşti (sub tipar).. 285-286. Consideraţii asupra habitatului getic din zona Căscioarele. Bezirk Călăraşi. 239-269. C. 151-175. 29 mai-1 iunie 2007. G. Nica.. Din istoria culturii şi religiei geto-dacice. Sîrbu. Bucureşti. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. 1957. Radovanu. Mecu. Campania 2005. 661-666. G. jud. C. 2005. Schuster. Cercetări Arheologice II. Vulpe. Radovanu. G. Bila. C. Călăraşi. 89-91. Şantierul arheologic Popeşti (reg. Radovanu. Campaniile 1988-1991.. Rumänien Zusammenfassung Die Verfasser berichten über die sechs verzierten Altäre-Feuerherde. 1994. Şantierul arheologic Popeşti. Sîrbu. Gheorghiţă.. Vulpe. S. 2006. 1979. Trohani. 1955. 53-61. A. jud. Mecu. Schuster. Bucureşti VIII. 2008) Forschungen ent- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 253 . 1975. 1959. Constanţa. A XLI-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice.. CĂLĂRAŞI. A. Raport preliminar. I.. A.. Constanţa. Revista Bistriţei VIII. Nica. Lungu... Campania 2007. com. Milcovăţu. Sanie.. Cercetări Arheologice X. Lungu. Şerbănescu. L. Constantin.. Săpături arheologice pe Ghergălăul Mare. 2007. Mocanu. Călăraşi. SCIV VI/1-2. Mihăileşti). Morintz. r. 307-324. comuna Valea Ar- govei. secţiunea Π. jud. Adunaţii Copăceni. Raport preliminar asupra rezultatelor din campania anilor 1976-1977. 1986. Morintz. M. Campania 2006. Punct: Gorgana întâi şi Gorgana a doua. Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în aşezarea geto-dacică de la Vădiceasca. Geto-dacii din Cîmpia Munteniei. 2006. Trohani. Trohani. 1997. Bucureşti.. 14 mai-18 mai 2008. Muzeul Judeţean Ialomiţa. Cercetări Arheologice III. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Über die Altäre-Feuerherde aus der dava von Radovanu-Gorgana a doua. 1979. jud. Comşa. 31 mai-3 iunie 2006. Vulpe. Bucureşti). Letca Noua. Punct: Gorgana a doua.. C. Şerbănescu. E. jud. A.. DESPRE VETRELE-ALTAR DIN DAVA DE LA RADOVANU-GORGANA A DOUA. Săpăturile de salvare de la Popeşti Leordeni. Ialomiţa). Trohani. Mironeşti. L. A. Letca Veche). Iaşi. 193-229. S. jud. Sîrbu.. Călăraşi (III). Bucureşti. Punct: Gorgana a doua. Şantierul arheologic Popeşti (r. Borduşani. Bucureşti. Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos III-IV. Ilfov. Mo- canu. Mogoşeşti. 1997. 1971. jud. Radovanu. Petkov. vol. Târgovişte.. E. Morintz. Turcu. Şerbănescu. T. Ilfov. 237-255.. T. Cămineasca. Braşov. Şantierul arheologic Popeşti. A. Giurgiu. Oameni şi zei în lumea geto-dacilor – mărturii arheologice/ Man and Gods in the Geto-Dacian World – archaeological testimony. Schuster. Trohani. Raport preliminar.. die in der getischen Festung bei Radovanu-Gorgana a doua durch ältere und neuste (2005. Semuc. Cercetări Arheologice I. MCA III. V... C. 1987. Călăraşi. Turcu. D. Istros VIII.. Popa. T. Radovanu. satul Vlădiceasca. D. G. 2008. Petkov. G. 247-248.. A XLII-a Sesiune Naţio- nală de Rapoarte Arheologice. A. 87-134. Influences hellénistiques dans la décoration des âtres Géto-Daces. Ancient Ma- cedonia 4. R. ROMÂNIA edings of the International Symposium dedicated to the 85th Birth Anniversary of Eugen Comşa. Mecu. L. jud. M. 227-246. Vulpe. Schuster. Iaşi. Noi descoperiri getice din judeţul Giurgiu (aşezările de la Schitu. Bucureşti (Teză de doctorat). 25-33. Şerbănescu. D. S. Trohani. D. JUD. C. MCA VI. Domneşti. 95-104. E. jud. Bucureşti.

DONE ŞERBĂNESCU. Morintz. Calea 13 Septembrie. 2. Centrul de Tracologie. Im zweiten Teil des Aufsatzes wird auf weitere Funde der gleichen Art in Muntenien. 13. Sector 5. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Radovanu-Gorgana a doua: Altar-Feuerherd im Schnitt XXV. MORINTZ deckt wurden. e-mail: cristianschuster@ yahoo. 3. Die rechteckige Altäre haben eine nordsüdliche Ausrichtung. Radovanu-Gorgana a doua: Altar-Feuerherd aus der Cassette R. e-mail: alexmorintz@yahoo. CRISTIAN SCHUSTER. Olteni- en. jud. Bucureşti. Argeşului. Abb. 3. Sector 5. Casa Academiei. Casa Academiei. Călăraşi. Quadraten mit Diagonalen. Die Ornamentik besteht je nach Fall aus Kreisen. Done Şerbănescu. während je einer der vier seitlichen Kreise des runden Herdes in einer der Himmelsrichtungen zu finden war. str. Dr. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.com.ro. Dobrodgea und Südmoldau hingewiesen. e-mail: muzeul_gumelnitz@expert-net. Alexandru S. bzw. 4. România. Quadrat 5. Erklärung der Abbildungen: Abb. Quadrat 15. Symbolik der Verzierung und Ursprung der Altäre gesprochen. com 254 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Cristian Schuster. Radovanu-Gorgana a doua: Altar-Feuerherd im Schnitt XXV. Abb. ALEXANDRU S. Calea 13 Septembrie. 1. Es handelt sich um einen runden und weitere fünf rechteckige (quadratische) mit der Schnur verzierte Herde. Abb. Radovanu-Gorgana a doua: Altar-Feuerherd aus der Cassette Q. Bucureşti. Es werden desgleichen über Funktion. Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa. România. Centrul de Tracologie. România. Olteniţa. 101.

Paramentele erau construite din gresie locală nisipoasă. cu bibliografia) este ampla- sat în nord-estul judeţului Argeş. Conovici 1985. fig. fig. 79-80. 7/1-4. 73-77. Chiţescu 1973. greu accesibil. fiind aproape verticali. 68-69. 4. pereţii acestora. Conovici 1985. fig. Măndescu 2006. 38-42. 30-31. efectuate în 1969 de către Dinu V. 6/1. 37. 75.0-2. fig. Trohani 1992-1994. 12/1-6. fig. Măndescu 2006. 1). 14-17. 163-170. Rosetti 1962. 91-92. Rosetti şi Lucian Chiţescu (Rosetti. chiar şi astăzi poteca de acces spre schitul de pe vârf şerpuieşte pe panta vestică şi apoi pe cea sudică. Pe celelalte laturi elementele artificiale de apărare nu au mai fost necesare. faţetată. Glodariu 1983. 32-33. Cetatea geto-dacă de pe vârful stâncos era mărginită pe latura sudică de un zid din piatră legată cu pământ. 55-58. 75. 7-8/1) situată în aval de aşezare. Dragoş Măndescu CISTERNELE CETĂŢII GETO-DACE DE LA CETĂŢENI Situl geto-dacic de la Cetăţeni (Măndescu 2006. 71-74. pl. precum şi o mică necropolă (Rosetti 1969. situată pe malul stâng al Dâmboviţei. iar emplectonul din piatră. 73-74. 2). Relieful este alcătuit din dealurile înalte subcarpatice străbătute de la nord la sud de Râul Dâmboviţa. 55-58). 77. Chiţescu 1976. fig. 26-29.5 m. Chiţescu 1976. fig. Chiţescu. Staţiunea din cea de-a doua epocă a fierului cumulează trei componente esen- ţiale: o aşezare deschisă (Vulpe 1966. 86. pe vârful monticolului stâncos cu pante abrupte. însă fortificaţia geto-dacă a fost cercetată şi cunoscută în special graţie săpăturilor consistente şi focalizate pe acest obiectiv. Urmele geto-dace de pe platoul îngust de pe vârful monticolului au fost reperate încă din timpul sondajelor din 1958 (Rosetti 1962. deosebit de înalţi. fig. 4-6/1) aflată imediat la est de aşezarea deschisă. Chiţescu 1981. fig. Sion. în imediata apropiere a Munţilor Leaota. 2. 156-162. fig. Chiţescu 1973. Cetatea (fig. fig. fortificaţia (cetatea) (Rosetti 1962. într-un cadru natural de o rară frumuseţe. 1-4. 5. aparent inexpugnabilă. 36. latura de sud era cea mai vulnerabilă. acolo unde astăzi se află schitul ortodox „Cetăţuia Negru Vodă” constituit în jurul unei mici biserici rupestre. Babeş 1999. Cristocea 1983. Deşi abruptă. fără mortar (ca liant fiind folosit pământ nisipos). Rosetti. 1. 25-26. întinsă pe circa 1 km de-a lungul malului stâng al Râului Dâmboviţa. 8-9. 27-28. Babeş 1999. La con- STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 255 . beneficia de o poziţie dominantă. pe vârful mon- ticolului „Cetăţuia” ce se înalţă abrupt până la altitudinea de 723 m. 5-7. ce formează aici un defileu caracteristic cursurilor râurilor în sectoarele montane. 77-95). Măndescu 2006. 9-10. gros de 2. pe terasa dreaptă a râului.

Nu există dovezi certe care să ateste utilizarea în epoca geto-dacă a micii grote din sectorul nordic al cetăţii (transformată în evul mediu în biserică rupestră). ale cărei urme au fost dezvelite tot în zona nordică a platoului de pe vârful monticolului.DRAGOŞ MĂNDESCU Fig. 57. 1. 74. Latura de sud este lungă de 9 m la exterior şi 5 m la interior. Rosetti şi L. Măndescu). fără mortar. 55. Chiţescu 1973. Ce poate fi însă cert legat de perioada funcţionalităţii cetăţii geto-dace este o construcţie (probabil un turn-locuinţă) cu bază rectangulară din piatră de râu şi gresie nisipoasă locală. la limita de nord a platoului. grosimea zidului fiind de 2 m. 2). Planul schematic al vestigiilor antice şi medievale de pe vârful monticolului „Cetăţuia” (după D. corespondentul zidului sudic al fortificaţiei geto-dace. 4. la est de biserica rupestră. fig. Zidul s-a păstrat pe o lungime de 56 m. Chiţescu. struirea zidului nu au fost utilizate bârnele transversale de lemn menite sporirii solidităţii paramentelor (nu au fost evidenţiate „babele” necesare fixării capetelor unor astfel de bârne).4 m (Rosetti. cu o înălţime maxi- mă de 0. 79). S-a păstrat întreagă doar latura de sud a construcţiei şi doar o parte din laturile de est şi de vest. datând însă din epoca medievală (Rosetti 1962. însă este de presupus acest lucru. despre care nu se poate şti dacă a du- blat sau a suprapus vreun zid antic. Glodariu 1983. În interiorul zidurilor de piatră şi peste 256 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . prelucrare grafică D. Spre Valea lui Coman. fig. 1/3-4. latura de nord prăbuşindu-se odată cu partea de stâncă ce o susţinea. există un alt zid.

8 m lungime. mai există încă vechiul rezervor de apă. în nivelul de arsură din interiorul turnului a fost descoperită o monedă romană republicană. 4). pe vârful monticolului „Cetăţuia” există nu mai puţin de trei cisterne săpate direct în rocă. 5-6). vezi Glodariu 1983. Butculescu. Este. Cea mai mare dintre aceste cisterne se află aproape de extremitatea estică a platoului. în colţul nord-estic al platoului.5 m sud-est de acesta. pe platforma unui colţ. fig. cunoscut sub denumirea de Baia lui Negru Vodă. 71. din argint. 3. în imediata apropiere a urmelor turnului-locuinţă cu baza de piatră. Nu putem decât presupune că fie Butculescu notează eronat respectivele dimensiuni. am- plasată către limita sudică a platoului şi între timp dispărută. nota 7. acoperită probabil de construcţiile mănăstirii. Chr. cu grosimea maximă de 0.5 m. 55. la începutul sec. De asemenea.5 m.40 m la extremităţi” (fig. având forme şi dimensi- uni variabile. 268-269.90 m şi 0. Chiţescu 1973. II şi la începutul sec. (Rosetti. Chiţescu 1973. 5. cu laturile de 2 m. Chiţescu 1981. 2) (Rosetti 1975. Chr. aceasta constituind un argument forte pentru datarea incendierii cetăţii şi a distrugerii turnului-locuinţă ce nu va mai fi niciodată refăcut (Rosetti. Chiţescu 1981. aşa cum le cunoaştem astăzi. care face aici unele săpă- turi în anul 1876.8 m lăţime) şi mult mai puţin adânc decât precedentul (doar 0.5 m. 157. emisă în anul 88 a. Măndescu 2006. a fost săpat până la 2. Chiţescu 1973. Şi acesta este utilizat de actuala mănăstire. de turnul-locuinţă şi de cele două segmente de ziduri (unul geto-dacic. Chiţescu 1976. 3-4). săpat cu târnăcopul. Bazinul este rotund. în prezent fiind utilizat drept rezervor pen- tru apă. vizitând din nou situl în 1881: „La sud de citadelă şi aproape de nivelul bisericii. II p. asupra cărora vom stărui în cele ce urmează. Chiţescu 1976.. la 3. al XIX-lea o „baie a lui Negru Vodă” (poate aceeaşi la care se referă Butculescu trei decenii mai târziu) era evocată pe monti- 1 Pentru o datare târzie. fig. fiind rectangular în plan (1. I a. Construcţia cu baza patrulateră din piatră a fost datată pe baza fragmentelor ceramice din stratul de arsură în sec. Se observă că atât dimensiunile cât şi amplasamentul cisternei descrise de Butculescu nu corespund niciunuia dintre rezervoarele de pe mon- ticol. 4).. Alături de amenajarea rupestră. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 257 . în cadrul anexelor mănăstirii „Cetăţuia Negru Vodă” (fig. nota 9. Un al doilea rezervor este amplasat la 11 m est de turn. 71)1. Chiţescu 1976. fig. CISTERNELE CETĂŢII GETO-DACE DE LA CETĂŢENI întreaga structură păstrată a fost reperat un puternic nivel de arsură. rectangu- lar. fie se referă la o cu totul altă cisternă. Primele informaţii privind existenţa unei cisterne săpată în stâncă pe platoul îngust din vârful monticolului de la Cetăţeni ne sunt oferite de către Dimitrie C. aşadar deasupra lăcaşului de cult (Rosetti. Cert este că încă de la mijlocul sec.7 m adâncime). 0.5 m adâncime pe vârful stâncii biseri- cii rupestre. 157- 158. un pasionat anticar şi arheolog autodidact. 55. În fine. cu peretele vertical.Chr. 160. adâncit în rocă până la 3. o cisternă încăpătoare. 79. cu diametrul de 3. cum v-am mai spus.96 m şi o adâncime variind între 0. celălalt medieval). 56. 28). cel de-al treilea bazin. transformat în groapă pentru var (fig. lungă de 10 metri. cu o lărgime de 3.

unde se îmbăia cu graţioasa doamnă a Măriei Sale. a fost datat în evul mediu (Rosetti. colul de la Cetăţeni: în discuţia cu interlocutorul său imaginar. Încă de atunci conformaţia terenului („o depresiune”) şi denumirea locului („Beciul”) constitu- iau elemente îndeajuns de sugestive. cisterna mare. Cea mai mare dintre cele trei cisterne reperabile astăzi la Cetăţeni. precum şi cea rectangulară.DRAGOŞ MĂNDESCU Fig. au fost atribuite epocii geto-dace. după vechea datină romană” (Aricescu 1856. Rosetti. rotundă (fig. Cercetarea respectivă nu a putut aduce date concludente relative la atribuirea cultural-cronologică a cis- ternelor. purtată în faţa ves- tigiilor respectivei cisterne. Aricescu preciza că „acolo a fost baia de scăldătoare a lui Negru Vodă. 160). 2. Cu toate acestea. 98). însă autorul cercetării nu punctează în chip expres că avem de a face cu o amenajare săpată în stâncă destinată captării şi depozitării apei (Rosetti 1962. situate în proximitatea turnului locuinţă. 1. a fost parţial cercetată prin intermediul secţiunii V din cadrul sondajului efectuat în anul 1958 de Dinu V. 77. şi anume cea rotundă („Beciul”) (fig. 56. legătură întărită şi de asemăna- rea tehnicilor de cioplire aplicate în cazul ambelor amenajări. Cel de-al treilea rezervor. ceea ce demonstrează că nu în- totdeauna funcţia reală a acestor excavaţii făcute în piatra de pe vârful „Cetăţuiei” a fost cunoscută. Chiţescu 1973. Rosetti în colaborare cu Lucian Chiţescu. Chiţescu 1976. Constantin D. fig. Cisterna mare de la Cetăţeni de la Cetăţeni. în sectorul estic al platformei de pe vârful monticolului (fig. Desen de Dimitrie Butculescu (1881) (după „Mănăstirea Cetăţuia Negru (după D. 3). iar materiale arhe- ologice amestecate. aşadar aflat în directă relaţionare cu aceasta. nota 9. 2). săpat pe platforma de pe vârful stâncii bisericii rupes- tre. Cisternă săpată în stâncă din cetatea Fig. Vodă – Album foto”). 3). pe criterii ce ţin de amplasament şi de re- laţionarea spaţială cu celelalte obiective de pe promontoriu. 4). Putem adăuga că 258 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Rosetti). Toate cele trei cisterne au fost cercetate integral în cadrul săpăturilor siste- matice efectuate în 1969 în cetatea de pe vârful monticolului „Cetăţuia” de către acelaşi Dinu V. 3. întrucât pământul din interiorul acestora era răvăşit. la care s-au adăugat şi observaţii asupra unor detalii tehnice.

cele două cisterne din estul platoului. al XV-lea. care. îşi găseau refugiul în cetatea de pe vârful monticolului înconjurat de prăpăstii adânci. 4. aprilie 2007). de pe terasa stângă a Dâmboviţei. eventual şi de adăpostul rupestru transformat în evul mediu în biserică. cantităţi total disproporţionate faţă de nevoile reale ale comunităţii reduse numeric ce locuia în incinta cetăţuii de pe vârful monticolului. datată în sec. aceasta din urmă având însă o construcţie mult mai elaborată (Cantacuzino. poate. cerce- tările arheologice nu au mai evidenţiat pe platoul îngust din vârf alte amenajări destinate locuirii care să poată fi atribuite epocii geto-dace. când. şi cum ne este greu să credem că apa destinată acestora era exclusiv cea pluvială. acoperită şi reutilizată de mănăstire. 2 . Bâzu 1970. prin forma sa rectangulară cu laturile sensibil egale. Vedere dinspre est. o mare parte din locuitorii satului din vale. Prin dimensiunile lor. Măndescu. Cum pe platoul stâncos din vârf nu există vreun izvor (cu excepţia micului fir de apă ce izvorăşte din altarul bisericuţei rupestre de astăzi) sau altă sursă de apă care să alimenteze cisternele. Sectorul estic al cetăţii geto-dace de la Cetăţeni. din zona turnului- locuinţă. cu pereţii verticali şi baza tă- iată drept.vestigiile turnu- lui-locuinţă. 65-68). rotundă. Adevărata eficienţă a unor astfel de rezervoare se releva însă în împrejurările unor asedii prelungite.cisterna mică. cel de-al treilea rezervor de la Cetăţeni se apropie de aspectul cisternei din cetatea de la Poienari. oricât de abundentă ar fi fost şi oricât de STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 259 . CISTERNELE CETĂŢII GETO-DACE DE LA CETĂŢENI Fig. 3 . 1 .cisterna mare. Amintim că în afară de turnul-locuinţă. transformată în groapă de var (foto D. erau destinate stocării unor cantităţi însemnate de apă. rectangulară.

Cercetările arheologice efectuate la complexul de monumente feudale de la Cetăţeni. G. 37-38. 71-87. 4. e.I e. Conovici. recent descoperit. Date noi cu privire la un element din arhitectura cetăţii Poe- nari. G. este de circa 35 m3). 50. 65-68. Cetatea Poienari. ai căror pereţi de piatră erau dublaţi de pereţi de scânduri de lemn prinse între două stra- turi de lut (Grădiştea Muncelului. ci are un corespondent în cazul cisternei cetăţii medievale de la Poienari. Staţiunea geto-dacă de la Cetăţeni. CAMNI 2. Ciobanu 1984. Argeş – centrul unei formaţiuni statale geto-dace dinainte de Burebista. Situa- ţia nu este unică. putem presupune că apa stocată în ele era adusă din râul Dâmboviţa ce curge la baza stâncii cetăţii sau dintr-unul din pâraiele afluente ce curg la nord (Valea lui Coman) şi la sud (Valea Chiliilor) de monticol. 71-74. Ciobanu. N. Sion. Cercetări arheologice la Cetăţeni. aşa cum rezultă din însemnările lui Alexandru Pelimon (Ciobanu. printr-un elaborat sistem de scripeţi ale cărui urme încă mai puteau fi văzute la faţa locului.) ori erau chiar construite în întregime con- form sistemului roman. I-II p. Gheorghiu. Aşezări fortificate şi centre tribale geto-dacice din Muntenia (sec.. L. Aricescu menţiona că apa po- tabilă era adusă pe vârf „cu scripeţi dintr-o vâlcea cu apă cristalină despre răsărit” (Aricescu 1856. BMI 39. însă ceva mai târzii. 4 –. 155-188. Argeş. 177- 189. jud. fiind descoperite într-o serie de situri precum Piatra Roşie. Cisterna dacică de la Grădiştea de Munte. L. 1984. M. Gh. 37). 260 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Istoria Câmpulungului. însă cu dimensiuni mai modeste. tot nu ar fi reuşit să umple rezervoarele.. 2/1. . O. Sp.. Sargetia 27/1. 1999. Chiţescu.. Costeşti şi Tilişca (Glodariu 1983.. M. Istros 4. N. amenajări analoage. 177 şi urm. 1981. 54-55). 96). Bibliografie Aricescu. Muzeul Naţional 5. jud. C. Chiţescu. care nu poate fi alta decât cea de pe Valea Chiliilor. fig. 1970. din râul Argeş ce curge la baza promontoriului. pârâu ce se varsă în Dâmboviţa după ce înconjoară pe la sud-est baza monticolului. Bucureşti. fig. Cantacuzino. ActaMN 33/1. 376-377. R. în care apa era adusă.. Constantin D. judeţul Argeş. Babeş. la mijlocul sec. 1985. Cetatea de piatră de la Cetăţeni. 21/4-5). L. Bâzu. n. de la cumpăna sec. 11-31. probabil în burdufuri de piele de animal. n). CAMNI 6. 1983. Costeşti) (Gheorghiu 1996. Bucureşti. Ciobanu. Cisterne descoperite în zona capitalei regatului dac. 1997-1998. Desigur că cisternele cetăţii geto-dace de la Cetăţeni nu se ridică la nivelul teh- nologic al unor instalaţii cu aceeaşi destinaţie. al XIX-lea. IV î. Descoperiri şi informaţii recuperate. Gheorghiu. în- sumată.DRAGOŞ MĂNDESCU eficient ar fi fost captată (cisternele sunt săpate la baza unei pante care coboară destul de abrupt către vest – fig. Moisescu. cisternele geto-dace de la Cetăţeni domină categoria rezervoarelor de apă tipice pentru fortificaţiile amplasate pe înălţimi. descoperite şi cercetate în zona capitalei regatului dac. Moisescu. 1976. Cristocea. SCIVA 1-2. Chiţescu. Însă prin dimensiunile lor considerabile (capacitatea lor. De altfel. Chr. Gheorghiu 1997-1998. 1856.Ş. II. 1996. prima rezidenţă a României. ceea ce sugerează o oarecare intenţie de cap- tare a apelor pluviale). 73-77. 375-386. A. cu tencuială în opus signinum (Blidaru) (Glodariu 1983.

the small squared cistern. 2006. 1983. Sargetia 25. D. 1975. The second one is squared. Armand Călinescu.e. 4.the traces of the tower-house. taken in 2007. G.n. 73-88. Cistern graved in rock from the fortress at Cetăţeni. List of figures: Fig. Staţiunea geto-dacă de pe valea Dâmboviţei superioare. Rosetti. Măndescu. 55-58. Aşezări geto-dacice apărate natural şi fortificate din Muntenia. Şantierul arheologic Cetăţeni. Cetăţeni Argeş. 90-94. Aşezări getice din Muntenia. with the dimensions of 1. Chiţescu. România. Dragoş Măndescu. str. was assigned to medieval period. 1973. CISTERNELE CETĂŢII GETO-DACE DE LA CETĂŢENI Glodariu. A third cistern. The two cisterns were assigned to Geto-Dacian fortress by the spatial rela- tionship with a tower-house with squared stone basement. . BMI 42.the big round cistern. 4. Vulpe. R. Măndescu.8×0. Rosetti. By theirs sizeable proportions (a totaled capacity around 35 m3). 110047 Piteşti. Drawing by Dimitrie Butculescu (1881) (according to D. D. Cetăţeni. destroyed by fire in the first half of the 1st century BC. The cisterns of Geto-Dacian fortress at Cetăţeni Abstract The paper is focused on two from the three water reservoirs graved directly in stone.7 m. e-mail: dragos_mandescu@hotmail. 1969. Rosetti. 1975. The schematic lay-out of the antiques and medieval vestiges from the peak of the „Ce- tăţuia” rocky hill (according to D. Rosetti. where in antiquity existed a Geto-Dacian fortress (2nd-1st centuries BC).8×0. covered and reused by the actual monastery. The eastern place of the Geto-Dacian fortress at Cetăţeni.). 3. Trohani.5 m. L. Măndescu). 2 . converted in lime pit (photo by D. Magazin istoric 3. April). Cetatea geto-dacică de la Cetăţeni. Cluj-Napoca. Chiţescu. Muzeul Judeţean Argeş. Fig. 3 . The big cistern from Cetăţeni fortress (according to „Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă – Album foto”). MCA 8.I e. 1. 11 (32). I. D. Arhitectura dacilor – civilă şi militară (sec. Rosetti and L. 1966. II î. D. located about 40 m toward West. Fig.5 m in diameter and the vertical walls until the depth of 3. D. The first cistern is round. 261-288. on the peak of the rocky hill „Cetăţuia” at Cetăţeni.com STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 261 .n. View from East: 1 . CAMNI 1. 1992-1994. 2. Bucureşti. Au fost amazoane în Dacia?. Istoricul cercetărilor arheologice (I). 44. having 3. Brăila. graphic processing by D. 65-75. the Geto-Dacian cisterns from the fortress at Cetăţeni dominate the category of water reservoirs typical for the strongholds positioned on pitches. Rosetti). 1962. Fig.

.

ci semnificaţia reprezentării. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 263 . capacitate = 18-20 ml). animalul este reprezentat în mers spre dreapta. în mod obişnuit. Costea 1999. Bauman 2001. a). se poate considera că ceea ce l-a preocupat pe meşter nu au fost veleităţile artistice. Scurtu 2003. Dg = 50 mm. 267-274) (pl. cu nisip şi mică în com- poziţie. Prima şi a Doua epocă a Fieru- lui – epoca dacică (Costea 1997. 39-76. Este o ceşcuţă1 modelată cu mâna din pastă semifină. deci înainte de ardere. În prezentul articol prezentăm o ceşcuţă (Db = 25 mm. descoperită într-o locuinţă. pe fiecare parte are şase rămurele (pl. împreună cu alte obiecte. m. Stratigrafic. 2008. nr. cea supe- 1 Colecţia MJI Braşov. ea se păstra pe un raft. Costea. incendiat în cursul unui eveniment ce a premers cu puţin timp transformarea Daciei în provincie romană. 7. Crişan 2006. Ceea ce diferenţiază ceşcuţa de la Racoş de alte exemplare similare este deco- rul incizat în pasta moale. databile pe parcursul celor trei epoci în care dealul a fost locuit şi fortificat: epoca Bronzului – cultura Wietenberg. într-o formă diferită şi în limba engleză. 105- 119. „Brăduţ” (H = 20 mm. capul este redat prin două incizii. Ceaşca v-a mai fi publicată în Angustia 12. 59-75. 93-112. II 7189. Costea. în poziţie statică. Savu. 11-13. II/a). I/a-b. Valeriu Sîrbu. a cărui desfăşurare va fi descrisă în continuare. Mamiferul este reprezentat prin incizii adânci. descoperită în anul 2008. este un indiciu că. JUDEŢUL BRAŞOV În cei treisprezece ani de săpături arheologice sistematice desfăşurate în situl „Piatra Detunată” de la Racoşul de Jos au fost scoase la lumină o serie de artefacte interesante. I/c-d. max. cu vârful în sus. în cazul în care vasul se află în poziţie funcţională. Costea 1998. la adâncimea de 42 cm. Costea. 1-5. faţă de care putea avea o expunere care să o scoată în evidenţă. În sens heraldic. Bălos 2008. b). în apropierea zidului de apărare. Lucica Savu. cu destulă stângăcie (pl. H = 31 mm. vasul aparţine primului nivel de locuire dacică. I-II). în Secţiunea II/2008. Faptul că ceşcuţa s-a găsit la extremi- tatea sudică a locuinţei. Bălos. Costea. Radu Ştefănescu. Florea Costea. Angelica Bălos O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ - PIATRA DETUNATĂ. lângă perete. l. inv. = 18 mm) cu trunchiul bine marcat. II/f).

II/f). ANGELICA BĂLOS a e c b d f Planşa I. Pe toartă se află şase crestături oblice. Corpul este marcat de două linii accentuate. RADU ŞTEFĂNESCU.FLOREA COSTEA. c). II). I/d. în faţa cerbului se găsesc două incizii verticale. obţinând o imagine căreia i se pot reproşa nerespectarea proporţiilor (înălţimea depăşeşte lungimea corpului – 30/20 mm) ori lipsa unor detalii specifice unui anume animal. iar pe fund sunt două incizii perpen- diculare în „cruce”. Pe peretele vasului. ce ar putea reprezintă barba.. dar sche- matică. detaliile din jurul ca- pului (de ex. Întrucât reprezentarea figurativă este destul de stângace şi lipsesc o serie de de- talii există două posibilităţi de interpretare. fine. din direcţia privitorului. este de observat faptul că eventualele coarne pornesc de pe la mijlocul capului şi nu din ceafă (pl. II/f). oblică. I/d. verticale sau oblice. rioară mai adâncă. stânga-jos. practicate pe curbura maximă. inciziile de sub bot ce ar putea indica barba) şi coada ar putea fi vorba şi de un ţap. începând de la toartă spre dreapta. practicate cu acelaşi instrument. LUCICA SAVU. dreapta-sus. pe care le vom discuta în continuare. două incizii cu ra- mificaţii ce ar putea reprezenta coroana şi coarnele unui cerb. se află între „brăduţ” şi toartă (pl. Impresia generală este că modelatorul a ţinut la înfăţişarea integrală. b2). b1). oblic. alte trei incizii. Cerb? Din partea superioară a capului pornesc. inciziile fine. deasupra capului animalului ar putea fi redat un „brăduţ” (pl. VALERIU SÎRBU. de pe corp sau de sub el. Racoş-Piatra Detunată: ceaşcă dacică de cult cu decor incizat (foto). de sub buză până în apropiere de bază. ar putea reprezenta blana. a animalului. coada este scurtă. Alte elemente de decor. Ţap? Dacă avem în vedere ansamblul reprezentării. În acest caz. 264 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . iar sub mandibulă se văd trei linii verticale. la exterior. ridicată în sus. indicându-se o serie de detalii: ochiul printr-un punct. dacă ceşcuţa se află cu gura în sus. I.

până în prezent fiind cunoscute doar trei cazuri. fig. Ţapul. foarte probabil. le vom analiza pe rând. fig. Privite din această perspectivă aceste re- prezentări (vegetală. pe Siret (Căpitanu 1986-1987. uzuală sau de cult. 201. Racoş-Piatra Detunată: ceaşcă dacică de cult cu decor incizat (desen). decorul figurativ) este puţin probabil să avem de-a face cu un vas de uz cotidian. „Decorul” are particularităţi ce se cer relevate. Întrucât stângăcia meşterului face posibilă interpretarea reprezentării figura- tive în două direcţii (cerb sau ţap). animalieră sau „neutră”) pot fi considerate componente ale unui limbaj coerent şi explicit. 63/5. aproape de malul drept al Dunării (Marinescu- Bîlcu 1966. tehnică rarisimă în cazul reprezentărilor animaliere de pe olăria dacică. Cerbul mai apare pe unele vase pictate din zona Munţilor Orăştiei (Florea 1998. 114-115. Trebuie luate în considerare şi statuetele de cerbi de la Cârlomăneşti. 6-7). Împreună. 329-332. JUDEŢUL BRAŞOV a b c d f e Planşa II. de asemenea. toate situate în afara arcului carpatic (Sîrbu 1995. 79.8) ori pe un tipar ceramic din dava de la Răcătău. jud. redate pe suporturi conice din lut (Babeş 1977. ambele extrem de rar întâlnite în epoca Rega- tului dac. 188). dar care ţine. 2/24). celelalte elemente de- corative sunt foarte frecvente pe olăria dacică. de sfera sacrului. pl. ci cu simbo- luri destinate unei anume interpretări. Exceptând cerbul sau ţapul. întrucât el pare să aibă o logică a cărei cheie nu ne este clară. gospodăresc. O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ .PIATRA DETUNATĂ. Buzău. însă. De- corul figurativ este realizat prin incizie. Prin ansamblul caracteristicilor sale (dimensiuni reduse. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 265 . De aici concluzia că nu avem de-a face cu motive decorative obişnuite. 1-2). mai este reprezentat doar pe un bol cu decor în relief descoperit la Căscioarele-Ostrovel. fig.

limbajul lor ne introduce. „în absenţa unor scheme coerente. adâncit în podea. se afla un alt vas modelat cu mâna înconjurat. Dar. „Brăduţul” este un motiv întâlnit. VALERIU SÎRBU. Numai în cetatea de pe Piatra Detunată numărul reprezentărilor de „brăduţi” depăşeşte 20 de exemplare. 207). în domeniul unor sintagme codificate ale „…unor credinţe. între altele. deseori evidenţiat în studiile dedicate religiei ori mi- tologiei şi. unde s- au găsit. „ne vom rezuma la constatări generale şi analogii prudente” (Florea 1998. 12 ceşti-opaiţe şi 12 borcane.FLOREA COSTEA. provenind chiar din aceeaşi locuinţă cu ceşcuţa (pl. RADU ŞTEFĂNESCU. Însurăţei: cană dacică cu decor incizat (după V. De aceea. precum cercetătorul clujean. „Brăduţul” este un motiv frecvent întâlnit pe diverse tipuri de vase ceramice sau pe alte artefacte dacice. magice sau mitologice” (Sîrbu 1993. la doar câţiva centimetri depărtare. Ne vom limi- ta. punând accentul. ca şi în cazul ceramicii dacice pictate. ceea ce ar putea sugera desfăşurarea unor activităţi de cult în locuinţă. în toate aşezările dacice unde s-au întreprins săpături de o oarecare amploare (Sîrbu 2010) (pl. practic. mentalităţi şi practici religioase. Groapa 105 de pe Terasa V-a de la Ocniţa. LUCICA SAVU. chiar dacă ascuns nouă. de data aceasta. de aceea. Sîrbu 1999). şi noi. cu un conţinut „epic” care să asambleze imaginile zoomorfe într-un posibil „scenariu”. 207). tentativele de a identifica anumite semnifica- ţii se plasează în sfera speculaţiilor” (Florea 1998. Dorim să amin- tim aici doar două gropi rituale. de aceea. IV/3). de o gardină de lut groasă de 2-4 cm. Menţionăm că tot aici. fie şi parţial. ANGELICA BĂLOS Planşa III. la câteva remarci. pe simbolistica generală a semnelor în discuţie. între care menţionăm un borcan cu acest semn inversat. IV-V). pe două exemplare din ultimul 266 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . este superfluu să mai fie dezbătut pe larg şi aici. 67).

Amintim aici doar o cană descoperită într-un mormânt de la Însurăţei . e de evidenţiat prezenţa unui registru orizontal de „brăduţi” pe un capac cu terminaţia în forma unui cap de vultur. jud. Iosifaru. unde erau. De asemenea. 25 vase întregi ori fragmentare.. Rusu. 3 din aceeaşi locuinţă cu ceaşca). cât şi cu cele zoomorfe. Este. găsindu-se în aşezări. tip de vase fiind incizaţi şi brăduţi (Berciu. piesa nr. 192.Popină. câteodată sunt mai multe exemplare. Toate conduc spre concluzia că ne aflăm în faţa unui „Cosmos viu”. 149-156) şi Groapa nr. dar şi în morminte (Sîrbu 2010). pe care se află doi brăduţi obţinuţi prin lustruire. repartizate pe registre. tot invers redaţi şi asociaţi cu o re- prezentare antropomorfă (Sîrbu 1999. având în vedere contextele rituale ale descoperirilor.PIATRA DETUNATĂ. fig. O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ . 363-366) (pl. pe unele borcane fiind incizat acelaşi semn (Macrea.Măgura Moigradului. Racoş-Piatra Detunată (2-3. cele mai multe sunt pe borcane şi ceşti-opaiţe. pe care le consideră esenţiale. Este motivul cu una dintre cele mai bogate simbolistici. de evidenţiat asocierea motivului „brăduţului” atât cu reprezentările antropomorfe. JUDEŢUL BRAŞOV 1 2 3 Planşa IV. jud. descoperit în „câmpul de gropi” de la Russe (Varbanov.. în general. Mircea Eliade eviden- ţiind doar şapte. deci. este STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 267 . 5). aşezaţi cu vârful în jos: Ormeniş-Tipia Ormenişului (1). Dragoev 2006. Brăila. Mitrofan 1962. sugerează probabilele valenţe sacre ale reprezentărilor de „brăduţi”. 55 de la Moigrad . printre altele. majoritatea fiind obţinute prin incizie înainte de ardere şi se află pe gâtul vaselor. Copacul. III).brăduţi” incizaţi. 485-502). Diaconescu 1993. III a. Chr. Toate acestea. Sălaj. Poate nu e lipsit de semnificaţie nici faptul că motivul „brăduţului” nu este prezent pe vasele ceramice celtice din Transilvania. Vase cu . în veşnică regenerare. Pentru aria geto-dacilor amintim doar câteva caracteristici ale reprezentărilor de „brăduţi”: nu se cunosc descoperiri anterioare sec.

Berciu 1981. Căpâlna (4-5). D. Preda 1986. Macrea. VALERIU SÎRBU. Ocniţa (6-7) şi Moigrad (8) (după C. Rusu.brăduţi” incizaţi de la: Sprâncenata (1-3). Vase cu. Mitrofan 1962).. 268 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE .FLOREA COSTEA. RADU ŞTEFĂNESCU. ANGELICA BĂLOS 1 2 3 4 5 6 7 8 Planşa V. LUCICA SAVU.

Prezenţa motivului atât în STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 269 .. La multe popoare arhaice. aduceau un arbore pe Palatin pentru celebrarea Arborelui intrat (Chevalier. 1. 1. în unele zone din Africa). deci cu rădăcinile în sus (spre „cer”).PIATRA DETUNATĂ. Este dificil de găsit un răspuns cert la întreba- rea: de ce bradul şi nu alt arbore sau altă plantă apare atât de frecvent în simbolis- tica geto-dacilor? E mai mult decât probabil să nu fie vorba de un răspuns univoc. în funcţie atât de tipul de sit şi de complexul în care a fost descoperit. 107. Din aceste considerente ne vom rezuma a face doar unele sugestii privitoare la gama de interpretări posibile ce ar putea explica frecvenţa acestui motiv pe artefactele geto-dacice. chiar dacă izvoarele antice nu pomenesc nimic despre existenţa unor asemenea zeităţi la daci. 253-256). cât şi de asocierile cu alte categorii de piese. Pe unele artefacte dacice „brăduţul” este răsturnat. de la începuturile agriculturii). Geerbrant 1995. arborele este sim- bolul androginului iniţial. De altfel. fig. iar arbo- rii care nu-şi pierd frunzele (ex. 127). 13/10. 261). 23/3) ori din epoca bronzului. deci. din Extremul Ori- ent până în America şi îşi are explicaţia în credinţa asupra rolului determinant al soarelui şi al luminii asupra naşterii şi creşterii a tot ce este viu. ci şi alţi copaci. Geerbrant 1995. al schemei reciprocităţii ciclice” (Durand 1963. fig. Arborele Lumii repre- zintă „scara” cu ajutorul căreia şamanul face legătura între diferitele lumi (Eliade 1997. „Brăduţul” este. „izvorul de viaţă care se află în acest vegetal” (Eliade 1964.). semnul dedublă- rii. coniferele) sunt simboluri ale nemuririi (Eliade 1964. JUDEŢUL BRAŞOV „simbol al vieţii în continuă evoluţie. Gilbert Durand crede că această inversare a arborelui este un „simbol al ver- ticalităţii ascendente…. n. întrucât el apare şi în simbolistica unor popoare unde acest copac nu creşte (de. dacă avem în vedere zona unde se află situl de la Racoş este probabil ca acest simbol să se refere la brad. al Mamei (Cybele. Din punct de vedere sexual. ceea ce face ca Arborele lumii să fie sinonim cu Axa lumii. mamă a zeilor şi sursa primordială a fecundităţii). Reprezentarea este comună multor popoare. conform concluziilor la care ajunge Mircea Eliade. Consistenţa şi longevitatea „moştenirii (încă din neolitic. La greci o rudă a bradului. acest semn indică un copac/o crenguţă. în ascensiune spre cer”. acest simbol nu reprezintă doar bradul. fig. în continuare.. sunt de la sine înţelese la un popor ce avea ca principale îndeletniciri agricultura şi creş- terea animalelor. „Fiinţele îşi trag seva de sus şi caută să o facă să pătrundă în jos…Viaţa vine din cer şi pătrunde în pământ” (Eliade 1964. 174. ca şi la alte popoare” (Eliade 1992. anume pinul (vezi mitul Attis – Cybele). generic. 40-45).n. Acest semn apare. XXIII/11). el are caracteristici- le unui centru. în aria carpatică pe unele vase eneolitice ale culturii Cucuteni-Tripolie (Niţu 1975. de exemplu. ex. Desigur. 130). O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ . în ziua de 22 martie (începutul primăverii calendaristice. 97. ci de interpretări diverse. capătă o alură pur masculină păstrând. 371 apud Chevalier. O simbo- listică similară poate fi sesizată şi la romani care. 127). 125). îndeosebi din Siberia ori Asia Centrală. în cultura Otomani (Bader 1978.

în schimb. el apărând în trei ipostaze principale: a) de arbore cosmic pro- priu-zis. ea să conţină simbolismul care asociază cerbul nu numai cu răsări- tul şi cu zorii zilei. Bradul are în mitologia românească semnificaţii polivalente. proverbe şi strigături (Vulcănescu 1985. arborele este deseori reprezentat răsărind din coarnele ramificate ale cerbului. deşi rar. 1. unul din simbolurile cele mai însemnate ale fecundităţii. ANGELICA BĂLOS regiunile bogate în conifere. este un simbol de creaţie perpetuă şi de renovatio” (Eliade 1952. cât şi în cele în care nu doar coniferele lipsesc. şi. IV-III a. dar mai prezent pe toreutica sec. 290). nu este imposibil ca la un nivel mult mau profund. E dificil de explicat prezenţa destul de frecventă a cerbului în iconografia te- zaurelor din aur şi argint ale sec. 55). Gheerbrant 1995. Costea. în conse- cinţă. Chr. RADU ŞTEFĂNESCU. Încheindu-şi comentariul asupra iconografiei şi atributelor lui Cernunnos în religia celţilor. erau solidare simbolic cu moartea tragică a eroilor” (Eliade 1986. considerate uneori principale/ secundare. cerbul s-a bucurat de una dintre cele mai bogate literaturi şi. Răcătău. 290). în zonele întinzându-se. Cerbul. al ritmurilor creşte- rii. ci şi cu începuturile vieţii ivită odată cu facerea lumii… În mai multe cosmogonii amerindiene elanul sau cerbul lopătar. fiind considerat un arbore sfânt. VALERIU SÎRBU. interpretări. Gheerbrant 1995. animal funerar şi călăuză a morţilor. mai ales. Mircea Eliade afirmă: „Totuşi simbolismul religios al cerbului este extrem de complex. b) de arbore ceresc şi c) de arbore al vieţii. ca în tradiţia europeană despre viziunea Sfântu- lui Hubert” (Burr 1962. Amintim o practică a indienilor nord-americani ce poate fi asociată motivelor de pe vasul nostru. ci pă- durile în general. Rarisim în imagistica bestiarului din epoca târzie. „Cerbul a fost deseori asemuit arborelui vieţii din cauza coarnelor lui rămu- roase care se reînnoiesc periodic. 1. astfel explicându-se prezenţa lui în legende. IV-III a. cu titlu de analogie îndepărtată în spaţiu şi timp: „Dansurile şi cosmogo- niile indienilor din America de Nord exprimă tocmai această legătură dintre cerb şi arborele vieţii” (Chevalier. prin mugetele lui. 484-487). vâ- natul preferat al regilor şi eroilor. 105-119.FLOREA COSTEA. şi lipsa lui de pe tezaurele de argint din epoca Regatului (sec. colinde. LUCICA SAVU. se întâlnesc şi în credinţele popoarelor de pe alte continente. el era. în preistorie. totuşi. în arta indiană. II-I a. Pe de o parte. În simbolistica românească „brăduţul” este prezent în diferite creaţii populare până în epoca modernă (Costea 1999. din Chi- na până în Europa Occidentală. balade. Cârlomăneşti). în reprezentările ce privesc mitologia ori religiile altor popoare. Chr. „Legătura dintre pin şi specia cervidelor (dansul cerbului în jurul unui pin înălţat în piaţă) poate ţine în parte doar de imagistica pădureană. tre- zeşte viaţa creată. Atributele respective sau altele asemănătoare. vânarea sa. este dovada incontestabilă a generalizării simbolisticii sale. 145). În ce 270 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . La celţi şi la germani „el era.). Este simbolul fecundităţii. din cauza reînnoirii periodice a coarnelor sale. Chr. 216). omorârea. Bălos 2001. al renaşterii” (Chevalier. totodată. cerbul. cerbul apare pe unele pie- se din ceramică în această ultimă perioadă (Racoş.. în plus. 217-241).

1. 138-148. dintr- o făptură ce semnifica fecunditatea şi fertilitatea. 54-56. 6. esenţiale pentru toate fiind sintagmele naştere-creştere-moarte. greco-ro- mane sau celtice) sau unor moşteniri locale reprezintă o altă problemă la care nu se poate răspunde cu certitudine. Marazov 1996. a fost un simbol al fertilităţii şi fecundităţii. fig. fig./mare şi fălos. în cazul nostru bradul. îndeosebi. În mentalităţile unor popoare. atunci simbolismul acestuia este la fel de relevant. Alexandrescu 1984. În folclorul românesc cerbul este. 84 etc. fig./cu stea în creştet. deci şi în religiile acestora. Sîrbu. fapt dovedit şi de reprezentarea lui pe piesele de artă princiară (Berciu 1969. 89-93. 25). fig. pe de altă parte. 517-518). În Grecia antică. 85-87.n. 16/2. 26-38. O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ . 85-87./… (Vulcănescu 1985. Florea 1997. 57/2. În „epoca de aur” a civilizaţiei getice (sec. e de evidenţiat faptul că ţapul apare în cunoscuta „proce- siune a animalelor” de pe pocalele de argint de la Agighiol. Chr. Abb. Rogozen ori pe cel aflat la Metropolitan Museum din New York (Berciu 1969. dar contradictoriu: pe de o parte era un prădător. 72. dar e prea puţin pentru a demonstra continuitatea unui mo- tiv peste secole. fig.1/17). fertilitate-fecunditate./într-un brad frumos. Totuşi. deopotrivă. 23/2b. 81-82. „În arta dacică „clasică” animalele – cerbi. uneori. fig.PIATRA DETUNATĂ. fig. de aici şi credinţa în „ţapul ispăşitor” ce era alungat din comunitate după ce el devenea „recipientul” păcatelor acesteia (Vulcănescu 1985. 245. fig. 26-38. IV-III a. 47-48. o întruchipare a desfrâului şi un simbol al nenorocirilor. fig. 4. fig. 4. dar şi Afroditei ori lui Pan. deoarece distrugea vegetaţia şi. În folclorul popoarelor creştinate din sud-estul Europei ţapul a devenit. asociat cu bradul. 12/2-3.). ţapul era. 54- 56. aşa cum apare într- un colind: „Leru-i ler de Domn. Florea 2000. Capridele apar incizate pe piciorul unei fructiere a culturii Basarabi (Vulpe 1986. reînviere-renaştere. Din această ambivalenţă a animalului s-a născut tragedia greacă. 79-104. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 271 . cu convenţii de perspectivă amintind pe cele orientale… Această stilizare aduce din nou aminte de maniera tratării motivelor animaliere de pe piesele de argint” (Florescu 1968. fig. 89-93. Sîrbu 2006. 510). 5)./Cerbul de păştea/brăduţul creştea. 66. Bouzek 2005./un mic de bră- duţ. 25/2. Ţapul. fig. 10-12.) – sunt tratate liniar. sacrificat lui Dionysos. tre- buie interpretată ca o subliniere a ideii religioase a compoziţiei: reînvierea ciclică a tot ce este viu este. 220-242./în ramuri purta. JUDEŢUL BRAŞOV măsură prezenţa motivului se datorează unor influenţe externe (scitice. Alexandrescu 1984. Sîrbu. 235. 66.) reprezentarea cerbului este indisolubil legată de ideologia şi arta elitelor. poate şi datorită asemănării ramificaţiilor coarnelor sale cu coroana acestuia. Asocierea lui pe acelaşi „suport” cu un arbore cu frunze perene. literalmente „cântecul ţapului”./cerbuţul păştea. căprioare (s. 1. aşa cum se cunoaşte. cuvântul însemnând. Simbolistica cerbului nu poate diferi mult de cea întâlnită la alte popoare afla- te în stadii de dezvoltare asemănătoare. Dacă în reprezentare este vorba de un ţap. „garantată” de cele două simboluri. ţapul a jucat un rol important.

29-30. ANGELICA BĂLOS Este de menţionat aici şi o ceaşcă-opaiţ de la Poiana. jud. deci invizibile în timpul utilizării (amintim. Intenţia noastră a fost. poziţia dorită a vasului. 34. convinşi fiind că numai pe baza unui corpus cât mai mare de piese interpretările devin credibile. iar celelalte între . E posibil. Am vrea doar să menţionăm faptul că o serie de alte reprezentări figurative erau pe fundul vaselor. 48-51 şi fig. Chr. pe lân- gă amplasare. 272 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Inciziile verticale sunt grupate câte două sau câte trei. ce îmbină trăsăturile cerbului. Rogozen şi Metropolitan Mu- seum din New York).I p. I a. Dacă avem în vedere raritatea reprezentărilor figurative de pe vasele ceramice geto-dacice rezultă atât importanţa piesei prezentate de noi. din nou. fig. între acesta şi toartă.. LUCICA SAVU. fig. prin aşa-numita unire morfică. atât în sec. pe care sunt redate în relief două căprioare. primele în faţa mami- ferului. respectiv când brăduţul îşi „înfige” rădăcinile în cer. Altfel. numărul lor putea fi oricare altul. Sîrbu 2006.FLOREA COSTEA. cât şi faptul că in- terpretările propuse rămân în sfera ipotezelor. cât şi în sec. dacă considerăm perimetrul bazei vasului drept cerc atunci este posibil să se sugereze un simbol solar (pl. deci cu gura în jos. 6/1. aceea de a face cunoscută această piesă arheologilor şi istoricilor care se preocupă de viaţa spirituală a daco-geţilor. 32/5). calului şi ţapului. cu trăsături specifice atât cerbului. în primul rând. Poate că nu este întâmplător faptul că asemenea semene apar pe unele ceşti în miniatură întrucât ele pot sugera o funcţie cultuală. 38) cât şi la Cârlomăneşti. probabil. Chr. 40/12. 54-56. după cum la fel de bine ele puteau fi înlocuite de alte semne. dar şi totalul lor. fig. Chr. II/d-f). adică de ex- punere a sa. de o parte şi de alta a toartei (Sîrbu 2006. ar putea fi vorba şi de o utilizare temporară a vasului în cult. E posibil ca numărul lor să fi fost astfel executat încât ele să ne transmită un mesaj. În descrierea noastră s-a precizat că animalul este în poziţie normală doar dacă vasul este inversat. 72/8). 330. 12/10. numărul inciziilor din fiecare grupare. II/d). pocalele de argint de la Agighiol. RADU ŞTEFĂNESCU. astfel.brăduţ” şi toartă (pl. Alte simboluri de pe vas Cele două diagonale perpendiculare de pe fundul ceşcuţei pot fi apreciate ca un semn în formă de „cruce”. apare în deja amintita „procesiune a animalelor” (Berciu 1969. cât şi ţapului. Galaţi. chiar dacă imaginea era inversată. Este un fenomen întâlnit la geto-daci. Un animal compozit cu opt picioare. dată fiind disponibilitatea spaţiului. ca. Nu este exclus nici faptul ca să se fi dorit reprezentarea unui animal compozit. . Aceasta a fost. fig. să fi avut o anume semnificaţie. 51/3). unde unele reprezentări de cerbi au coarne de bour (Babeş 1977. ca acelea din aşezarea dacică de la Grădiştea (Sîrbu 1996.. IV-III a. mai ales dacă acestea sunt descoperite în com- plexe care întăresc această ipoteză. VALERIU SÎRBU. dar care nu poate fi precizată.

Berciu. 54-56. 71-101. Cluj Napoca. aşezaţi unul după altul. sunt impozante şi realist ilustrate. D. Diaconescu. Dicţionar de simboluri. P. deci în aşezarea nefortificată de aici. SCIVA 3. M. Angustia 2. 1969. cu câte şapte sau opt ramificaţii. stângă. Două fibule hallstattiene de tip „Augustin”. I. 59-75. Deasupra cerbului din faţă este redat. în poziţie statică. 1-5. Bucureşti. J. aşa cum este şi cel de la Agighiol unde. Bucureşti. Aşezarea Wietenberg de la Racoş-Piatra Detunată.. Arta traco-getică. situată extra muros. au fost redaţi doi cerbi (Berciu 1969. M. T. a fragmentului se mai păstrează picioarele şi corpul altui animal. doar câteva aspecte ale reprezentărilor deoarece fragmentul va face obiectul unui articol separat (Sîrbu. Statuetele geto-dace de la Cârlomăneşti (jud. coroanele. Art and Heritage. Costea.S. V. Iosifaru. Acum vom prezenta. 1998. Studia Her- cynia IX. compactă. 1981. M. s-a descoperit un fragment din corpul unui vas ge- tic. Carpica 18-19. Importanţa acestei descoperiri trebuie evidenţiată. Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Burr. JUDEŢUL BRAŞOV Addenda Albeşti. Berciu. 1977. Bibliografie Alexandrescu. Costea. 1983. 105-119. Căpitanu. In: Studii de istorie antică. Gheerbrant. probabil tot cerb. Fl.S. ramifica- ţiile coroanei acestuia fiind abia la început. aşa după cum reiese din reprezentările păstrate. 28. Constanţa În 1979. 1-274. cu miezul cenuşiu şi angoba brună. şi alte animale. 28. P. Bestiarul mitologic românesc. 29. 319-352. Coman. Ce sunt de fapt vasele dreptunghiulare puţin înalte din ceramica Wietenberg?. Thracians and their Neighbourds: their Destiny. Bucureşti. O depunere rituală de vase de la Racoşul de Jos. foarte probabil. 2001. 85-97. Angustia 4. Bucureşti. Angustia 3. Bărbulescu 2010). din trei motive: a) raritatea unor asemenea reprezentări. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 273 . J. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu. 1993. într-o locuinţă. Costea.D. Buzoianu. Dacia N. Le groupe de trésors thraces du Nord des Balkans (I). A. 1995. în partea superioară. Fl. Praga. în picioare. cu boturile ridicate şi gurile deschise. 39-76. Bader. Buridava dacică (I). M. E posibil ca pe acest fragment ceramic să mai fi fost redate. sumar. fig. pe două pocale din argint. cel puţin. Costea. 36-37) şi c) accentuează rolul deosebit al cerbului în mitologia tracilor. jude- ţul Bacău. pe suprafaţa căruia au incizate motive animaliere. Bouzek. 1984. 2005... Paris. 1996. 1986-1987. O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ . judeţul Braşov. Dacia N. 1978. 33. b) contemporaneitatea ei cu epoca ma- rilor tezaure nord-tracice din argint şi aur.. Fl. 27. organizate în „scene”. din argilă fină. Cultura pretracică şi tracică. 45-66. Alexandrescu. A. De asemenea. Babeş. Buzău). Berciu. modelat cu roata. Încercare de descifrare a posibilelor simboluri din ornamentica olăriei dacice (I). Fl. jud. Le Cercle du Monde. Bucu- reşti. 1997. Obiecte cu semnificaţie cultuală descoperite în dava de la Răcătău.PIATRA DETUNATĂ.H. Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică. 1962. D. 149-156. Bauman. 1999. un cerb mai mic. În partea inferioară a fragmentului ceramic sunt redaţi doi cerbi. Le groupe de trésors thraces du Nord des Balkans (II). Chevalier. Thraco-Dacica XIV.

2010). M.. 267-274. Cluj-Napoca. 1986. 79-82. Sîrbu. 1996. Brăila. Istoria credinţelor şi ideilor religioase. L. Arta dacilor. In: Studii de istorie antică. Preda. Eliade. Paris. Un „brăduţ” sculptat în piatră descoperit în fortificaţia dacică de la Racoş-Piatra Detunată. Cumidava 25. vol. Sîrbu. Florea. 15-119. Imaginar şi imagine în Dacia preromană. I a. religioase şi magice în lumea geto-dacilor. III a. V. 1999. Şantierul arheologic Porolissum. Niţu. Constanţa (va apare în Pontica 43. LUCICA SAVU. V.. 1985. Florea. Eliade. Artă.. MCA VIII. G. O marcă de olar (?) descoperită în fortificaţia dacică de la Racoş-Piatra Detunată.) din aşezarea de la Albeşti. Eliade. 1998. 1995. judeţul Brăila. Dragoev.. meşteşug şi societate în Dacia preromană (sec. Marinescu-Bîlcu. jud.. I. Les Geto-Daces. Reprezentări de cerbi pe un fragment ceramic getic (sec.. Ceramica pictată. Rusu. G. D. Tyragetia S. L. 83-93. A. Fl. Teil.I p. Dava de la Sprâncenata. A. A. G. Vulcănescu. ArhMold 18. Costea. Marazov. Observaţii asupra ornamenticii figurative a ceramicii pictate din zona capitalei statului dac (secolul I d. M. Fl. Istros IX. ArhMold 18. Sîrbu. Sîrbu. 2003. Bălos. Sîrbu. 1966. Mitologie română. S. Macrea. 1997. V. Bălos. 69-77. Dicţionar al religiilor. Les structure anthropologiques de l’imaginaire. 1952. V. Proceedings of the International Coloquium from Bistriţa. Chr. Corrigenda. 2003. 30. M. Zur Entstehung der geto-dakischen Zivilisation. Bucureşti. Ornamentica unor vase miniaturale geto-dacice. Varbanov. Forsc- hungeschichte. Definition. Cumidava 25. Bucureşti. Florescu. M. Bălos. Credinţe şi practice funerare. Culianu. Iconographie et imaginaire. A. Mitrofan. 1996. Costea. Brăila. Bălos. Un fragment de coif roman descoperit în aşezarea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată. 2010. 485-502. VALERIU SÎRBU. Florea. II [XVII]. Bălos. Paris. A. R. Chişinău. 363-366. Buzoianu. Florea. Die Basarabikultur. I. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu. Vulpe. Dava getică de la Grădiştea. 18-20 mai 2006.. Cluj Napoca. 1975. 1995. 1993. RADU ŞTEFĂNESCU. Traitè d’histoire des religions. Fl. R. ANGELICA BĂLOS Costea. judeţul Braşov. Sîrbu.N. 1963. 1962. Bucureşti.P. Dacia N. M. Fl. Braşov. 2010. Istros XIII. Două unelte agricole din fier de epocă dacică descoperite în sud-estul Transilvaniei.. 2001. 217-241. Costea. L. 1.. S. Durand. 1968. V. The Rogozen Treasure. Chr. 274 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Savu.. 93-112. V. Fl. Brăila. M. Scurtu. Fundstoff. 2007. 1986. 11-13. Eliade. I.. ArhMold VIII. 1995. 1964. G.). V. Oameni şi zei în lumea geto-dacilor/Man and Gods in the Geto-Dacian World. 2006. (I). A New Thracian Pit Sanctuary in Russe (a preliminary report). Eliade. Costea. Paris. SCIV 1. 2006. Hr. judeţul Braşov. O reprezentare antropomorfă pe o cană dacică descoperită într-un mormânt de înhumaţie (sarmatic?) de la Însurăţei. Bucureşti. 49-90. 1986. Reprezentări animaliere pe recipiente ceramice în lumea geto-dacilor. Cluj-Napoca. ArhMold 18. Istoria credinţelor şi ideilor religioase. G. Sîrbu. Images et symbols. M. 23-31.FLOREA COSTEA. jud.). Verbreitung. 82-87. 2006. L. V.. 113-123. Crişan. 1992. Al. In: Thracians and Celts. V. V. A. Cumidava 29.. Sîrbu. Cîteva descoperiri geto-dacice de la Căscioarele. Despre semnificaţia unor semne incizate pe vasele ceramice geto-dacice (studiu în pregătire). Cluj-Napoca.. 1996. Bucureşti. Sanie. Savu. M.S. C. Sofia. Geto-dacii din bazinul Oltului Inferior. Dacians and Celts în South-East Transylvania. 17. Sîrbu. 2008. Bărbulescu. I.. Galaţi- Brăila. 181-193. V. Decorul zoomorf pictat pe ceramica Cucuteni-Tripolie. 2000. Chr.

whose decoration. e-mail: cst_florea@yahoo. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. 67. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.uk. Berciu 1981. Plate II. quite crudely. vertical lines. However. made by incision in the soft paste.co. hand-modeled out of common clay and put through oxidizing burn. Sîrbu 1999). str. 3 from the same dwelling as the cup). in the context. Mitrofan 1962). which could be the crown and antlers of a deer. Plate IV. Căpâlna (4-5). e-mail: lucica_scurtu@yahoo. the animal is shown going to the right. 67. oblique and upright. The fine. vertical or oblique lines that are on the body or under it could be the fur. it can also be a he-goat. namely before the ves- sel was burned. România. The body is shown by two stressed lines. of the Geto-Dacian figurative art. Nicolae Bălcescu. if we take into account the whole of the representation. Vessels with incised “little fir trees” from: Sprâncenata (1-3). characteristic of the Dacian pottery. 330152 Deva. the incisions under the mouth could be a beard). Florea Costea. The upper part of the head is the starting point for two oblique incisions with ramifications. Valeriu Sîrbu. România. JUDEŢUL BRAŞOV A Dacian cup with cult meanings found in the fortification from Racoş-Piatra Detunat. Since the figurative representation is rather crude and some of the anatomical details are missing. of course. which could be showing the beard. str. DJCCPCN Hunedoara. 810153 Brăila. Braşov county Abstract This article introduces a cup (Dbase = 25 mm. a “little fir tree” and a few other geometric signs.com. Vessels with “little fir trees” shown upside down: Ormeniş-Tipia Ormenişului (1). 67. Însurăţei: Dacian small mug with incised decoration (after V.com. e-mail: valeriu_sirbu@ yahoo. Florea Costea Dr. Racoş-Piatra Detunată: Dacian cult cup with incised decoration (drawing). Nicolae Bălcescu. we can interpret the rendering as either a deer or a he-goat.it STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 275 . It is worth mentioning that the would-be horns start from the middle of the head and not from the back of the head. 9.g. often in complexes and in association with other types of items which could point to cult meanings. Lucica Savu. The “little fir tree” is one of the signs most frequently encountered on the Dacian pottery. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. Macrea. H = 31 mm. str. Radu Ştefănescu. 500019 Braşov. the head consists of two incisions. Plate V. Racoş-Piatra Detunată: Dacian cult cup with incised decoration (photo). Muzeul Brăilei. Plate III. the authors’ aim is to also analyze the possible ritual meanings of the decoration on the cup. România. renders a mammal.PIATRA DETUNATĂ. The tail is short. in a static position: it seems that the craftsman’s concern was not the artistic side but the meaning of the representation. România. In this case. Piaţa Traian. Desene: Mihaela Cioc Fotografii: Paul Pavel. indicating a number of details: the eye is a dot and under the mandible there are three fine. with the upper one deeper. the details around the head (e. found in 2008. Dr. item no. Nicolae Bălcescu. jud. polishing or embossing. Hunedoara. Dmouth = 50 mm. 500019 Braşov. Rusu. rendered by incision. Angelica Bălos. by deep incisions. România. e- mail: angelicabalos@yahoo. Since the zoomorphic and anthropomorphic representations on the Dacian pottery are ex- tremely rare. O CEŞCUŢĂ DACICĂ CU VALENŢE CULTUALE DESCOPERITĂ LA RACOŞ . The mammal is rendered. Ocniţa (6- 7) and Moigrad (8) (after Preda 1986. Ra- coş-Piatra Detunată (2-3. capacity = 18-20 ml). 500019 Braşov. In a heraldic sense. We are dealing with a rush-light cup. Piata Unirii. 3. List of illustrations: Plate I. the representation above the animal’s head could be a “little fir tree”.

.

13. Славова 2007. le roi des Goths (Gètes). une union d’Etat considérable qui provoque le respect même des Romains. Pratiquement. dans les terres frontalières de la Thrace. car il est éloigné de ces évènements en six centenaires. Jordan ne pourrait pas être considéré comme une source chronologie sure. 96. depuis Stra- bon jusqu’à Jordan. c’est que Burebista. les problèmes non résolus liés au gouvernement de Bu- rebista sont plus nombreux que les faits certains et connus. J. en sa fonc- tion de commandant. 67. 33. à l’époque où Rome était envahie par Sulla. si Corillus. le nom signifie «le premier homme». comme à raison des informations détaillées chez Strabon.. par exemple.. Le renseignement de Jordan sur le fait que Dicinéus (Décénéus) arriva chez Burebista. et Mitridat VI Eupator avait été souverain de 120 à 63 av. D’après l’une des étymologies. J. réfléchit-il. Malheureusement. encore chez Jordan. (Iord. «commandant». certains chercheurs font des calculs et des parallèles chronologiques compliqués qui n’ont pas de valeur pratique particulière. on dispute sur l’époque de son gouvernement. Ainsi. Getica. dans la tradition écrite. Kiril Jordanov HISTOIRE POLITIQUE DES GÈTES À L’ÉPOQUE DE BUREBISTA ET DE SES SUCCESSEURS Dans la situation compliquée et contradictoire sur les Balkans avant le milieu du 1er siècle av. représente un argument suffisant pour certains historiens pour admettre l’année 82 av. Ce fait atti- ra. ce qui est important. 42-43). était immuablement dénommé «basileus» comme dans les sources. l’Odrisse Théressus avait atteint l’âge de 92 ans. de 82 à 44 av.-C. Pourtant Strabon ou Dion Chrysostome ne mentionnent rien sur le début de son gouvernement. un intérêt particulier vers sa personnalité.-C. Crişan 1978. De même. Pourquoi ne pas admettre que Burebista avait gouverné pendant 38 ans. de la façon qu’elle était écrite dans les inscriptions mentionnées et chez Strabon (Detschew 1976. J. ainsi à la base des inscriptions de Dionysopolis et de Messambria où des variantes sont conservées aussi. J. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 277 . Dans l’objectif d’être persuasifs. avait régné pendant 40 ans. La forme préférée était Burebista. 42). 100. 109).-C. Dans ce cas. Crişan 1978. Je fais rappeler la réflexion logique de Crişan. préférée par Crişan (Crişan 1978. ainsi dans les inscriptions (Димитрова 2004.-C. Burebista crée. comme date initiale de son gouvernement. 73. Dans ce cas. 45) (?!) Je trouve que ce type de conclusions et d’hypothèses n’ont pas besoin de commentaire. «un homme illustre». 102. il ne devrait pas avoir de doutes concernant l’origine ethnique gète du souverain.

Messambria et Odessos. Ruf. ceux qui décrivent la confrontation entre certains tribus thraces. 97. Димитрова 2004. 1.. 4. J. Avram 2003. 39. Димитрова 2004. la critique de St. Cass. Pippidi 1975. 23. après lequel elles ne seraient jamais entièrement récupérées. L’hypothèse n’est pas soutenue par les auteurs des temps plus avancés.. a. 9... 38-39). Oros. 168-169. Минчев 2007. Dio. mais ceux- ci ne peuvent pas être une preuve sure. Фол 2005. collègue de Cicéron et proconsul dans la province de la Macédoine pendant deux ans. Dans ce cas. 10. quand pour la première fois l’arme romaine af- fronta les tribus de la Thrace du Nord.. Brev..-C. Per. 38. 74. Une décade plus tard Gaius Antonius Hybrida. Eutrop. 5-6. 6. 6. 6. on y avait caché les aigles capturés après la défaite d’Hybrida (Tit Liv. 39.. En interprétant faussement un passage de l’exposition détaillée de Strabon sur la nouvelle histoire des Gètes. il n’ y a pas de doute quant à la vraisemblance des renseignements de l’auteur.-C. 103. en 62-61 av. Oros. Amm. détruit par sa politique irraisonnable tous les succès antérieurs de l’arme romaine sur les Balkans.-C. mal- gré ses nombreuses tentatives. il occupa la Bretagne aussi mais. Ces doutes sont marqués. Eutrop. 7. 1 Qui donne la datation 61-60 av. Premièrement il fut repoussé par les Dardaniens et les tribus voisins en lâchant tout son butin. certains historiens (Strabo. comme le croient certains chercheurs. Crişan 1978. Per. 1-3. 13-14). Per. 14). Ce qui est sûr dans ce cas. Burebista (Tit Liv. 20. 3. Papazoglu 1969. 316). Dimitrova est bien argumentée (Pippidi 1975. J. J. les colonistes et les dy- nasties gètes locales. 11. au pied d’Istria. 6. 138-140) et les Gètes ne sont nulle part mentionnés. ce qui semble forcé (Eutrop. 278 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Crişan 1978. Flor. 10. 2. 165-167. c’est que Lucullus porta un coup écrasant sur les villes pontiques Byzantion. Avram 2003. 7. Une autre question touche le fait.. 1. 3161. D’après la tradition. 1. Ruf. dans l’historiographie contemporaine (Фол. Ce dernier est plutôt une déduction logique qu’une affirmation et est basé sur un autre passage chez Dion Cassius où il décrit le siège de Génucla par Marcus Crasse. les Bastarnes. Rom. 73) supposent que Burebista avait soumis toute la Thrace jusqu’à la Macédoine et l’Illyrie. provoquées par Mitridat VI Eupator et le gouverneur de la Macédoine entre 74 et 72 av. Il essaya de procéder aussi perfidement avec ses alliés en Mésie mais il fut écrasé par les Scythes. Gaius Scribonius Curion. mais le nom de Burebista n’est pas. 51. 74-75)... 5. Le même concerne l’expédition de son successeur Marcus Terentius Varone Lucullus en 72-71 av. 27. 95. 5. 10.-C. 3. Iord. 92. bien qu’en bref. Mais parmi ces événe- ments. rencontré dans les sources (Strabo. marc. Dans ce cas. 6. Il est possible que certaines des dynasties gètes aient fait partie de ces événements.KIRIL JORDANOV dans le passage suivant de Jordan le moment moralisateur est évident. du fait que Burebista avait participé à la coalition victorieuse anti-romaine. Getica. Fest. jusqu’à quel degré elles se trouvaient sous le plein contrôle de l’administration romaine. Tit Liv. Flor. il ne réussit pas à vaincre les Goths (Gètes) (Iord. il y raconte que César subjuga presque le monde entier. J. 221. 68). 6. 7. 3. Fest.. 26. qui n’eut aucun succès considérable. de nouveau. 10.

la ville a été cherchée au Banat contemporain. probablement gète. 10. conseilla le basileus puissant et c’était pour cela que sa bienveillance envers la ville était si grande. І2. Минчев 2007. D’après une intuition de Suceveanu (Suceveanu 1975. 57-64) et identifié avec la forteresse Popesti (Vulpe 1976. 4-6. En été de 48 av. 4. 46-54. à Argedava ou Sargedava. 56). 22. ayant frappé de la monnaie au milieu du 1er s. Radulescu 1977. Jusqu’à la fin de sa vie il était aussi prêtre des dieux thraces. І2. le début de l’inscription est fortement endommagé. 26. dans la région de la rivière Arges (Crişan 1978. 359-367). voulait attirer vers soi le souverain gète à la veille du combat décisif avec César. Pompée.. lia amitié. J. 51-56.. D’après les dernières recherches. 51. av. Rav. 111. L’inscription ne donne plus de détails mais on peut supposer que l’hé- gémonie politique gète depuis Olbia jusqu’à Messambria avait été reconnu par STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 279 .-C. probablement à Nord du delta de l’Istros. (probablement en juin). Димитрова 2005. 8. la discussion sur sa localisation est encore plus interminable. mais en Dobrudja de Nord. 65-68) Argedava n’est pas en Moldavie. Crişan 1978. 69-70) aux alentours de Bucarest. J. Cass. 3. édité et commenté plusieurs fois pendant les dernières années. ni en Transylvanie. Pendant cette première mission diplomatique d’Acornion. Après elles. la participation de Burebista et son père reste dans le domaine da la supposition. Detschew 1976. 3. 204. 4. pourrait être identifié avec Argedava–Génucla et Barbosi contemporain (Dio. Des mérites diplomatiques et politiques exclusifs d’Acornion envers Dionysopolis s’en suivent. C’est une autre question si la résidence est la Génucla plus tardive. Geog. Il existe une supposition que la localité fortifiée près de Barbosi. Quand Burebista devint le plus fort parmi les rois de la Thrace et conquit toutes les terres jusqu’à et au-delà de l’Istros celui-là était envoyé chez lui. Malheureusement. On sait avec certitude qu’Acornion avait visité le père d’un dynaste. HISTOIRE POLITIQUE DES GÈTES À L’ÉPOQUE DE BUREBISTA ET DE SES SUCCESSEURS Le matériel épigraphique enrichis considérablement les informations sur Bu- rebista et son époque. Du texte de l’inscription il est évident que le citoyen honorable avait été prêtre de Dionysos durant le séjour dans la ville de Gaius Antonius Hybrida. Dans la littérature spécialisée la polémique concernant le nom de la ville est pratiquement illimitée. ce qui crée de grandes difficultés pour les chercheurs. Selon les hypothè- ses des différents auteurs. Argedava semble avoir été relativement pro- che de Dionysopolis. datant de l’époque de Marc Aurèle (161-180). Quelle que soit la préférence après la comparaison avec les Argedava et Zargidava chez Ptolémée (Ptol. 13. 8. Acornion était intermédiaire diplomatique entre Bu- rebista et l’autocrator des Romains en Héraclée du Pont (IGBulg. aussi à cause de la/les visite/s diplomatique/s d’Acornion. c’est le Décret à la gloire d’Acornion de Dyo- nisopolis qui a une importance particulière (IGBulg. à l’hinterland de l’Istria où une inscription avec le nom de la ville Arkidava est connue. et détruit à l’épo- que d’Octavian Auguste. après la bataille de Dirachion et avant la défaite de Pompée près de Pharsale. 176) ou bien Arkidaba chez le géographe de Ravenne. 40).-C. évidemment. La première mission diplomatique du citoyen honorable était favorable mais les problèmes autour d’elle restent irrésolus.

fortement fragmentée (IGBulg. beaucoup de temps avant la bataille de Pharsale. Un passage de Dion Chrysostome. La ville était souvent en guerre avec ses voisins et était vaincu. passa en deux étapes. Chrys. Димитрова 2007. Donc tout cela montre que les guerres de César entre 48 et 45 av.KIRIL JORDANOV Pompée (Suceveanu 1978. І2. paraît incertain (Димитрова 2007. Nazarov 2003. Никулицэ 1987. liée aussi à la politique de Rome. Tout simplement. 283- 284). soutient les document épigra- phiques d’Istria.-C. 44. Du point de vue stratégique. Chrys. C’est notamment en ce moment où Burebista renforça ses positions comme à Nord. 112.. l’unique force militaire et politique sérieuse sur le littoral pontique occidental. J. soient contraires à ceux de Burebista. av. Lejpunskaja. Il existe l’hypothèse que la politique «pontique» de Burebista. 22-23). il est probable que le roi gète ait eu des relations diplomatiques avec Pompée qui était très fort pendant les années 50 du 1er s. 107-114. La ville a répondu au voisin puissant par une grande force armée et a été vaincue. 280 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . fils d’Apaturius. mais il est bien proba- ble qu’il s’agisse du souverain gète. probablement autour et après l’an 60 av. plusieurs fois interprété (Dio. Une inscription de Messambria. 1) confirme qu’Olbia avait reçu un coup si fort de la part des Gètes de Burebista. ainsi à Sud de Hémus. Bien que tardif. Il était en tête d’une délégation pour négocier avec les «barbares» qui dominaient la région du delta au milieu du 1er s.-C. Or. 193-201. Burebista. privèrent de soutien le foyer royal odryse (astéen?). que la ville n’était plus capable de se récupérer très longtemps (Kryzhytskyy. Il semble que le souverain gète avait des positions assez fortes à Nord de Hémus et même il avait des prétentions bien fondées pour le Sud. Certainement. 235). Il s’agit du célèbre discours de l’il- lustre historien et rhéteur Borysthène. J. Dionysopolis et Messambria. l’important ce sont les relations stables entre le souverain gète et Pompée le Grand. Cependant. 57-88). 410). C’est la bataille de Pharsale en 48 av. en raison de la faiblesse de la dynas- tie – odryse ou astéenne avec le centre en Bysie. ici de la part de César. avait été assez fort militaire.-C.-C. et l’un des membres du Premier triumvirat. que Pompée avait reçu une promesse de soutien militaire dans son futur conflit avec Gaius Jules César contre la reconnaissance de l’hégémonie gète dans les villes du Pont Occidental. Dans la première. 40-41). 36. J. Le nom du comman- dant des attaquants n’est pas mentionné dans l’inscription. Il explique pourquoi Olbia avait perdu son ancienne gloire. il est évident que les intérêts de Rome. le renseignement de Dion Chrisostome (Dio. ont activement participé à la deuxième fondation de la vile (Pippidi 1962.. J. l’avis. confirma le combat avec le basileus thrace (gète) puissant. qui mar- que le limite entre les relations plus ou moins ennemies de Gaius Jules César en- vers le suzerain gète. Krapivina. 323. 36.-C. À cette docu- mentation épigraphique on doit ajouter le Décret d’Istria à la gloire d’Aristagor. 1-4. J. Borys. Минчев 2007.et politiquement pour s’allier dans le conflit entre Pompée et César qui semblait inévitable. av. Crişan 1978. ayant gagné des honneurs. Les citoyens mentionnés.

même jusqu’à Apollonia. eux aussi.. Liv. quand Octavian et Marc Antoine sont entrés dans un combat décisif avec les assassins de César – Brute et Cassius. J.-C. On ne pourrait pas considérer comme sûr le fait que Jules César et Burebista avaient presque simul- tanément quitté la scène politique le 15 mars 44 av. 59. 7. J. Per. J.-C. J. D’après certaines recherches. 23-31). c’est-à-dire au combat entre César et Gnaeus Pompée. Pendant la révolte et ensuite. César (Suet. per- mit d’élaborer une datation plus précise des opérations militaires et politiques de Burebista sur le littoral pontique. comparé avec les sources et le matériel épigraphique. en été de 48 av. 8. Le plus probablement. HISTOIRE POLITIQUE DES GÈTES À L’ÉPOQUE DE BUREBISTA ET DE SES SUCCESSEURS En 55 av. Dunareni. L’analyse des trouvailles monétaires datant du milieu du 1er s. comme ils l’avaient fait avec toutes les villes du Pont gauche. 5. (Dimitrova 2007. le souverain gète était descendu de la scène politique vers 42 av. des villages Médovo et Pravoslav. 3. 2 (Ihm). région de Stara Zagora. les Gètes la contrôlaient. région de Bur- gas. Octav. Jul. 4. J. du village Oriahovitza.-C. (Avram 2003. du village Obzor. entre Pompée et Burebista par l’intermédiaire d’Acornion.. 2. Olbia avait été envahie.. Pat. quand l’assassinat au Sénat du dictateur romain avait été enregistré. Cass. a permis de déterminer plus exactement l’avancement de Burebista vers le littoral pontique. et l’inscription de Dionysopolis où sont décrites les négociations. Généralement elles étaient posées entre 55 av. Dans les trouvailles monétaires du village Ohoden (Димитрова-Чудилова 1972. 13.-C. J. Vell. L’analyse plus précise des sources et de la numismatique installe l’évènement en 43 av. J. 41-42) César le Divin préparait une guerre contre lui. Targoviste.. etc. elles étaient 4. J.-C. région de Pléven. puisqu’à la STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 281 . selon les paroles de Dion Chrisostome. J. Ses successeurs ont divisé l’Etat en quel- ques parties. 3. Les dernières années du règne de Burebista restent imprécises malgré certai- nes informations obscures dans les sources. 7. qui évidemment était la seule force considérable sur les Balkans à cette époque-là. Après la mort de Burebista les forces centrifuges prédominèrent et amenèrent logiquement à l’affaiblissement de l’Etat des Gètes. il était resté à la tête du noyau initial de l’Etat. dé- cidé par la bataille de Pharsale en août 48 av. 2. existe un hiatus à travers de l’an 53 av. Dio. Минчев 2007. environ. mais qu’après la décomposition de l’Etat en quatre parties. Димитрова 2007. 22). mais avant. Ill. Dans l’historiographie contemporaine domine l’avis que Burebista n’avait pas été assassiné par des comploteurs. 43. Bel. il fut détrôné par des rebelles. 11.-C. on doit lier cette activité du souverain gète à la période entre 50 et 48 av.. Il semble que la suppression de Burebista devrait dater de l’époque de la guerre civile en Rome. Strimba.-C. Tit. Carcopino 1965.-C. quand.. Ce fait. et à l’époque d’Octavian Auguste – 5. région de Vratza. entre 44 et 42 av. ainsi que de Satu- Nou. 317. 117. av. 110. App. 44. civ. 3..-C. Per. 427-428) avait l’intention de procéder à une opération à grandes dimensions et bien prépa- rée contre l’Etat des Gètes. J. 159-172 et surtout 170-171). J.- C.-C. D’après Strabon (Strabo.

av. 60). en 29- 28 av. Dion Cassius indique le même en soulignant expressément que les Gètes ne pouvaient être uti- les à personne puisqu’ils étaient en guerre entre eux (Plut. Il promettait venir avec une grande armée. La bataille décisive avec les Bastarnes se déroula à l’embouchure de la rivière Cibrice. 2-7).-C. envahit les Besses et les Odryses. 63. 2. qui était allié de Marc Antoine à la veille de la bataille d’Accium en 31 av. lui a été catégoriquement refusé par le princepse Octavian Auguste. Crişan 1978. à une opération à grandes dimensions en Mésie contre les Bastarnes. étant le premier nom de préférence à cause des émissions d’or datant de 43 av. dénommé Dicom. Dio Cass. 8. Des monnaies avec la légende KOSWN sont publiées (Suet. les Gètes ont participé à la bataille décisive de Philipi par un détachement. Ce qui est plus probable. J.-C. Winkler 1972. 173-197). 282 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 257. Ant. Au début de l’année suivante. 28. la fille d’Octavian. Une parties des vaincus se cacha dans une forteresse voisine (probablement Raziaria) (Иванов 1999. Le troisième souverain Scorillo observait les évènements et préférait la neutralité. 18 (Kiesling-Heinze). 16).-C. Ensuite les évènements suivent leur direction naturelle. mais le titre de l’«empereur». L’évènement fut inclus dans les Fasces triomphales intitulé «ex Thracia et Geteis» (Иванов 1999. le proconsul soumit les Serdes et les Meldes (Mèdes?).-C. où Crasse personnel- lement avait tué le commandant des «barbares». il commença sa campagnie contre les tribus de la région d’Hémus. J. l’allié gète Roles... 243-245). et puis. près de l’Istros. Flor. 60. L’autre commandant des Daces (?) avait déjà pris d’avance la part de Marc Antoine. Les Gètes (Daces) de Cotison adhérèrent aussi à eux(?). Per. 22. Доневски 2006. Marcus Licinius Crasse. au milieu des années 30 du 1er s. 2. ce que fit la plupart des tribus de la région de l’Istros/le Danube. J. qui contrôlait les terres autour du futur cen- tre de la légion Durostorum.-C. Les villes du Pont gauches passèrent volontairement sous l’administration romaine. Detschew 1976. Les légionnaires romains gagnèrent facilement contre lui et contre l’autre dynaste Zyrax. Dio Cass. Vulpe 1976. Svétonius explique qu’il avait été fiancé avec Julie. Peu après. Il est connu aussi un souverain gète. presque sans problèmes. Атанасов. si souhaité. Иванов.. décrite en détails dans le 51ème livre du tardif Dion Cassius. Aug. Dapix. J. 26..-C. En revanche de tous ses succès. Probablement commandés par Coson. 18 . J. 51. demanda à Crasse de l’aide contre un autre souverain gète. 2. 3. Deldo. 28 av. 20). les Gètes et les Daces. 144. Octavian Auguste or- donna au proconsul de la Macédoine. 20..-C. 12.KIRIL JORDANOV bataille de Philipi entre Octavian et Antoine et les républicains Brute et Cassius. de procéder. 135. 23. Carm. J. sous prétexte que les Bastarnes auraient traversé l’Istros/le Danube (Tit Liv.. 51. c’est que Coson était le successeur direct de Burebista (Димитрова 2004. 8. Flor. Hor. et selon la tradition écrite – Co- tison. 4. se tournant fatale pour l’hégémone de l’Orient. 63. J. apparaît le roi gète Cotison. Marcus Licinius Crasse reçut le droit de triom- phe à Rome le 4 juillet 27 av. En hiver de 29 av.

. Unele refletii in legatura cu regatul lui Burebista. Никулицэ. С. София. Carcopino. Publications of the Archaeological Institute of Northern Greece. The Military-Political and Diplomatic Activities of Burebista in the Lower Danube Region. . G.. Suceveanu. Античният Дурос- торум. Le Gète Burébista. Ал. Димитрова. 1976. 23-31. 2003. Pippidi. I. Оходен. St. Фол. Буребиста и Помпей – съюзници или врагове. Sarajevo. A. 2004. Р. 1999. Одесос през елинистическата епоха (края на ІV в. 2005.K. СХХ. Димитрова. Хр. Траките. Bulgaria. Gramenos. 60 . chef tous les gèto-daces.K. Иванов. год. Vulpe) Studia Thracolo- gica. Dimitrova. Ст. В: Сп. In: (Ed. Die Thrakischen Sprachreste. 159-172. Хр. 1987. dardanci. Paris. 39-61.D. 173-197. Т.. Димитрова. 14. Kiril Jordanov. Долнодунавската отбранителна система между Дортикум и Дуросто- рум от Август до Маврикий. SCIV 2. Тракия и околния свят. 1972. vol. G. 2005. Научна конференция. 389-505. Burebista and his time. 1972.V. пр. 1969. 2007.A. Врачански окр. vol. 1975. П. Силистра-София. 1962. Минчев. I. Р. Още едно мнение по въпроса за резиденцията Аргедава. Доневски. Winkler. Ст. 359-367. Северные фракийцы в VІ . Krapivina. E.ок. 2007. ActaMN 15. nr. Варна.. И. scordisci i mezi). Pippidi. 279-341. Epigraphische Beiträge zur Geschichte Histrias in hellenischer und römischer Zeit. Detschew.V. F.bg STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 283 . Ст. Автореферат. 2007. 2007. e-mail: thracologia@abv.M. Littérature Avram. Nazarov V. S. Фол. D. A.Т. rue Moskovska 13. HISTOIRE POLITIQUE DES GÈTES À L’ÉPOQUE DE BUREBISTA ET DE SES SUCCESSEURS Dans la littérature spécialisée on admet que pendant 12 ans le procès de for- mation de la province de Mésie fut définitivement achevé. 1976. Thessaloniki. Centre de Thracologie Professeur Alexandre Fol. сл.. 2003. Съкровище от римски монети от с. 1965. A. In: (Ed.Berezan. Димитрова-Чудилова. Consideratii despre moneda “Koson”. Jules César. Wien. R. 1977. Хр. D. I. Г. София.. Petropoulos) Ancient Greek Colonies in the Black Sea. D. 4. А. Thracia XVII. М. Славова. Lejpunskaja. Olbia .V. Държавата на Буребиста – етно-културни и политически взаимоотношения (ок. 107-114. Crişan. R. В: МИФ. I. Bucureşti-Amsterdam. 1978.). < | > диграфата в тракийските имена. Histria. 4. В. autarijati. пр. 9.І вв.э. La preuve c’est le fait qu’en 12 Gaius Pompée Sabine fut nommé envoyé de l’Empereur en Mésie et en 15 sous son gouvernement entraient l’Achaïa et la Macédoine.V. Gramenos. Иванов. Publicati- ons of the Archaeological Institute of Northern Greece. І. Berlin. Recherches sur les colonies grecques du littoral roumain de la mer Noire. Vulpe. Thes- saloniki. Dr. София. 2006. Pontica X. История на Силистра. Кишинев. Petropoulos) Ancient Greek Colonies in the Black Sea.началото на І в. Атанасов. 57-88.. Radulescu. nr. Scythica Minora. Шумен. In: (Ed. Bucarest. 1000 Sofia. 1978.H. до н. София. V..). Kryzhytskyy. E. Археология 2. Dobrogea lui Burebista. Papazoglu. Bucureşti. Srednjobalkanska plemena u predrimsko doba (tribali. 42 г. 4. БАН. N. J. 23.

.

31. au aceleaşi arme şi sunt toţi arcaşi călări…” (Tucidide. este relevat atât de izvoarele istorice. 181). în marea cetate a grecilor milesieni. 99) descrie teritoriul locuit de sciţi ca fiind „… o câmpie acoperită de păşuni şi bine udată”. spre nord – până la râul Pripet. şi toate celelalte populaţii stabilite dincoace de Istru. Chr. după campania lui Zopyrion. Pivdenoe. din secolul al IV-lea p. încheiat prin anul 480 a. şi. IV. Nadlimanskoe III şi în fortificaţia de la Nadlimanskoe în care s-au efectuat ample săpături arheologice STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 285 . 0. cu o înţelegere între conducători. Vanţ-Ştef 1961-1964. spre est – până în preajma Mării de Azov (Eremia 2004. din zona de jos a oraşului. 403). Se confirmă astfel şi afirmaţiile lui Tucidide despre „…geţii peste care dai dacă treci munţii Hemus. FHDR. mai ales în ve- cinătatea Pontului Euxin. Nicolaevka. La Olbia. descoperirile tracice. bazată pe o relaţie matrimonială. se întinde Tracia” (Piatkovschi. teritorii imense ocupate de traci. aceasta reapare.. fiind întâlnită în toate siturile din zona Nistrului Inferior: la Tyras. Chr. Dacă în secolul al V-lea a. II. 47. 1).. Nikonion. evidenţiind contactele strânse ale geţilor din Bugeac şi din bazinul inferior al Nistrului cu sci- ţii (Okhotnikov 1996. sunt frecvente. mai ales. de la Marea Neagră şi Marea Egee. Faptul că litoralul nord-pontic era locuit de traci în prima jumătate a mileniului I a. Herodot (IV. Chr..0 Sursele istorice pe care le deţinem în prezent ne indică. spre mare. 51). Ovidiopol I. Geţii şi populaţiile din acest ţinut se învecinează cu sciţii. În secolele VI-I a. Chr. în special produsele ceramice.. I. în complexele ceramice din secolele VIII-VI a. 400). Victor H. cât şi de numeroase descoperiri arheologice. 96. de la sfârşitul epo- cii bronzului şi până în cea de-a doua epocă a fierului. spre vest – până la hotarul Macedoniei. în siturile arheologice din partea de nord-vest a Mării Negre. lip- seşte ceramica getică. datorat expansiunii sciţilor spre sud-vest. Chr.. 52-55). „În faţa pământului scit.1 Eşecul campaniei lui Darius împotriva sciţilor şi conflictul care i-a urmat. Baumann NOTE REFERITOARE LA ISTORIA VECHE A TERITORIILOR NORD ŞI VEST-PONTICE 0. din apropierea Odesei de astăzi. la Olbia şi în împrejurimile sale (în chora). care începea la Istru (Dunărea) şi se termina la Tanais (Don). însă. Chr. au fost evenimente care au întrerupt provizoriu relaţiile normale dintre cele două populaţii (Ruscu 2002. dintre sciţi şi traci. a fost descoperită ceramică hallstattiană specifică tracilor (Leipunskaja 1996.

conform căreia ceramica lucrată cu mâna. publicare de Былкова 2004. 405). 1 Vezi şi planurile acestor situri arheologice de pe Niprul Inferior. prin extensie.VICTOR H. în secolele IV-I a. unul la Olbia şi unul la Callatis. 71). şi până în secolul al III-lea a. Într-o încercare de periodizare a procesului de cristalizare a civilizaţiei geti- ce (Simion 2003. Avram 1989.. izvoarele narative amintesc abia la începutul erei creştine. perioadă în care se desfăşoară un amplu proces de fondare a primelor colonii greceşti (Alexandrescu 1985. în sec. Chr. III. 182. prezintă un tabel cu antro- ponime trace din perioada secolelor VI-I a. în spaţiul istro-pontic se pot distinge trei etape istorice. cinci la Olbia. destinat cunoaşterii in- fluenţelor diferitelor etnii sub raport antroponimic. într-o perioadă în care. 6 şi urm. este prezentă atât la Tyras şi Olbia. Geografia. doi la Pantikapaion şi unul la Tyras. Cea mai timpurie mărturie a prezenţei tracice în zona cercetată datează de la începutul secolului al V-lea a. până la realizarea sintezei pontice a lui Mithridates al VI-lea Eupator. în Podolia cu numele de carpiani – vezi. 286 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . două la Chersones. în condiţiile unei evoluţii similare. Chr. 401). 181). 1. „…Litoralul de la Delta Dunării până la gurile râului Boristene (Nipru). Zolotoj Mys. 50. cât şi în Regatul Bosporan. evidenţiază. Chr. – menţiona în Geografia sa Ptolemeu – precum şi re- giunile din interiorul continentului până la râul Hierasos (Siret) erau ocu- pate de harpi (carpi)2. tracii sunt documentaţi şi antropologic (Nazarova 1996. 3 Ptolemeu. Două. ca şi în siturile de la Belozerskoe. În secolul al III-lea. în care s-a găsit şi ceramică getică modelată cu mâna1. despre triburile trace din spaţiul de la est de Nistru. iar mai jos de ei locuiau tyrageţii”3. Inscripţiile din secolul IV menţionează şase traci la Chersones. în contextul evoluţiei istorice a comunităţilor greceşti nord şi nord-vest pontice. Un studiu recent (Cojocaru 2004). cu un singur tăiş. cel puţin. Aceste produse ceramice şi săbiile de „tip tracic”. care cuprinde 13 purtători de nume dinastice (în majoritate membri ai dinastiei Spartokizilor) şi 45 purtători de nume private. 2 Cunoscuţi la nord de Nistru. La Berezan. două la Tomis şi două la Callatis (Cojocaru 2004. şapte în Regatul Bosporan. fenomenul mercenariatului. din a doua ju- mătate a secolului al VII-lea a. al IV-lea şi la Olbia. spun următoarele: a) în primul rând. Bolşacov-Ghimpu 1999. prezenţa de facto a geţilor. b) în al doilea rând. Chr. 5. din concluziile importante ale autorului. trebuie să se ţină seamă de evidenţa arheologică. În secolele II-I a. 139-163. 402). de fac- tură tracică. două la Olbia.. 13-14). când situaţia politică din zona istro-pontică revendică democraţia militară. şi provine din insula Berezan. Annovskoe şi Ljubimovskoe. Chr. autohtonis- mul etniei respective la nordul Mării Negre. Chr. de la mijlocul secolului al VII-lea până la sfârşitul acestui secol. opt sunt menţionaţi la Cher- sones. descoperite în toată aria nord-pontică (Nazarov 1996. 48-52.. istorico-epigrafic. prima fiind cea. – apud Eremia 2004. de după invazia cimerienilor. prezenţa tracilor în acest areal geografic are mai multe explicaţii: legăturile dinastice dintre sciţi şi geţi. cunoaştem patru antroponime trace la Pantikapaion. BAUMANN (Samoilova 1996. dar mai ales.0 O paralelă între istoria ţinuturilor de nord şi de vest ale Pontului Euxin devine indispensabilă.

Altaiul. într-o cosubstanţialitate mitică care exprimă o viziune particulară asupra morţii şi postexistenţei (Vulcănescu 1987. de la Pacific şi până la Atlantic. care întrerupe evoluţia culturii Babadag4. nu au suportat influenţe care ar fi putut produce modificări în plan spiritual. şi cu motivul vegetal. 5 Vezi. pe care şi le-au reprezentat artistic sub influenţa stilului animalier al stepelor şi al antropomorfismului grecesc. în acest sens. prin coloniile de pe litoral. se constată arheologic o asimilare rapidă a enclavelor constituite de către triburile autohtone ale geţilor. În zona vest-pontică. VI a. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 287 . relevă cre- dinţa în nemurire specifică acestora5. A doua jumătate a mile- niului I a. lupta care stimulează şi dezvoltă forţele creatoare ale vieţii (Cf. începând cu progresele tehnice şi terminând cu limba 4 Simion 2003. Chr. şi. antropomor- fism care îşi împarte egal reprezentările cu motivul animalier (Gramatopol 1982. De la sfârşitul secolului al VI-lea până în pragul secolului al IV-lea a. Chr. şi cunoaşte încheierea procesului de cristalizare a civilizaţiei getice. NOTE REFERITOARE LA ISTORIA VECHE A TERITORIILOR NORD ŞI VEST-PONTICE De la sfârşitul sec. al III-lea a. 43). 45). de factură eurasiatică (Jettmar 1983). pro- duce modificări structurale în viaţa economică. Până în epoca romană. respectiv greco-getice. Ultima etapă începe la sfârşitul secolului al V-lea a. greci şi sciţi. sub acţiunea convergentă a celor doi factori. 1. Chr.Chr. legat de Iran şi de drumul aurului către Asia anterioară. întâlnită în thanatologia geto-dacilor în epoca clasică. 185). cu o puternică dominantă iraniană. precum grifonul şi Cavalerul trac într-un cadru vegetal. specifică tracilor din zona Dunării de Jos. zona nord-pontică. creează arta scitică (Gramatopol 1982. relevantă în preluarea constantă de către băştinaşi a mo- delelor culturale greceşti. 247-267. de toreutica acesteia. Concepţia care stă la baza acesteia are în vedere confruntarea. ca atare. este creatoarea unei arte a stepelor şi a unui stil animalier specific. Chr. China este iradiată de motivul animalier scito-siberian. dezvoltă un stil propriu. legată de Iran prin Transcauca- zia şi de Grecia.2 O interesantă problemă care contribuie la înţelegerea istoriei vechi a ţinu- turilor nord şi vest-pontice este aceea a căsătoriilor mixte. Dovada o constituie antropomorfismul prezent în marile tezaure traco-getice. 167: „Mormântul de la Sabangia… marchează ca jalon direcţia marii avalanşe din a doua jumătate a secolului al VII-lea a. socială şi politică a geţilor. Eliade 1981. VII. până la mijlocul sec. 1. arta traco-getică a fost direct influenţată de arta greceas- că şi. şi sub presiunea unei explozii demografice care. specific artei stepelor. care au dat o coloratu- ră specifică societăţilor coloniale. În cea de-a doua etapă. iar vasta regiune caspică şi nord-pontică. are loc migraţia unor grupuri culturale seminomade de silvostepă şi din stepele nord-pontice. invaziile sciţilor din secolul al V-lea au loc în contextul întemeierii de noi colonii greceşti pe litoralul vest-pontic. pe care au parcurs-o aceşti călăreţi nord-pontici…”. supusă unor influenţe diverse. mai ales. Asocierea unor elemente.1 Ca reflex al proceselor de aculturaţie şi inter-culturaţie. 42). geto-dacii s-au do- vedit păstrători ai unor străvechi concepţii mitice de obârşie indo-europeană. Chr. au creat o comunitate de interese greco-scitice. şi articolul nostru – Baumann 1991. în pragul sec. este perioada celei mai mari răspândiri a motivului animalier.

22). în politica „pontică” a marelui rege al geto-dacilor – Burebista. La Dunărea de Jos apar formaţiuni statale. 8 Referitor la teoria „protectoratului“ scitic asupra cetăţilor greceşti de pe litoralul de nord al Mării Negre. aflaţi. referitoare la o prezenţă celtică la nord de Gurile Dunării (vezi şi Simion 2008. 143. s-au concretizat în intervenţia promptă şi rapidă a regelui Burebista de anexare a litoralului de vest şi a celui nord-pontic9. îndreptată îm- potriva Romei şi. Ostilităţile dintre greci şi geţi. cu cen- trul la Neapolis. sciţii. îndeosebi. Müller. 421). 1957. dincolo de interesele economice şi politice ale noului stat. 1. de coloratură elenistică. după toate probabilităţile. 16-17. în relaţii excelente cu sciţii (Okhotnikov 1996. BAUMANN şi datinile6. şi mi- gades Hellénas (= greci amestecaţi ) din Ps. 2. în favoarea aces- tora din urmă. marelui său stat geto-dacic. dislocaţi din zona de silvostepă.-Scymnos. n. mixellenes din decretul olbian în cinstea lui Protogenes. Avram consideră că. s. regiunile de deasupra Istrului: harpii sub tirageţii sarmaţi. de la primele căsătorii mixte şi până la exercitarea unor magistraturi greceşti de către purtători de nume barbare. a se urmări comentariul lui Cojocaru 2007. şi. 17. Noviodu- num şi Aliobrix.3 Schimbarea raportului de forţe dintre greci şi autohtoni. ca cel al lui Zalmodegikos sau Rhemaxos mai târziu. precum Regatul Bosporan. istorie. în cea mai mare parte. Pippidi 1967. 288 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . 403).V. p. N. cu privire la data când au avut loc aceste evenimente. 6-9. devin o practică uzuală până în ajunul dominaţiei romane (Pippidi 1965. 81-82) – vezi. 269-272). situate în dreptul vadurilor fluviului. Sub presiunea sarmaţilor şi ajutaţi de geţii din stânga Dună- 6 A. 1. Din secolul al IV-lea asistăm la modificări profunde în relaţiile grecilor cu băş- tinaşii. n- am avea în vedere configuraţia etnică a teritoriului de la nord de Gurile Dunării până în zona bazinului inferior al Niprului. britogallii deasupra gurilor” – apud Pârvan 1982. şi.463 ): „locuiesc Moesia Inferior. sub presiunea sarmaţilor şi a celţilor7. p. mai apoi. 11. cel de-al doilea spre şesul Bugeacului. „De la primele importuri de ceramică pictată şi până la impunerea reprezentărilor antropomorfe în arta scitică sau în cea traco-getică. întrerup relaţiile paşnice tradiţionale cu grecii şi geţii. Aceşti mixobarbaros locuiau aşezările de la marginile chorei= teritoriul oraşelor greceşti (Avram 1989. care înglobează o seamă de cetăţi greceşti8. născute din nevoia oraşelor greceşti de a se apăra. asupra Histriei. În ţinuturile nord-pontice se constituie regate bar- bare. 109-120 9 Suceveanu 1977. de la Messambria până la Olbia. în zona Mării de Azov şi Regatul Sciţilor din Crimeea. susţin afirmaţiile lui Ptolemeu. după moartea prematură a lui Burebista. Safranskaja. erau populaţii mixte puternic elenizate. Această acţiune politico-militară ar fi de neînţeles dacă. ca urmare a tendinţelor tot mai făţişe ale oligarhiei din colonii de a tre- ce de partea lui Caesar. Toponimele de la Gurile Dunării: Arrubium. Astfel de „protectorate”. care încep să-şi exercite controlul asupra cetăţilor greceşti. cu bastarnii germanici. până în acel moment. 7 Cf. primul spre câmpia neîmpădurită a Bărăganului. În hinterlandul nord-pontic. de triburile tyrageţilor. în special. în Analele româno-sovietice. lângă Simferopol. declanşate după înfrângerea lui Pompeius la Pharsalos. asupra Olbiei. determină serioase modificări pe plan social – economic şi politic. 35 unde este citat Alföldi 1942. 178). oraşele greceşti aveau să confere fenomenului de inter-cultura- ţie un caracter ireversibil” (Cojocaru 2004. teritoriu locuit. dar care nu se bucu- rau de toate drepturile cetăţeneşti. I.VICTOR H. concretizate mai întâi în intrarea cetăţilor greceşti în uniunea politică a regelui Mithridates al VI-lea Eupator al Pontului (Pippidi 1965. Ptolemeu (ed. 215-216.

19-54).. să-şi întindă autoritatea pe Dunăre până la Mare. din asediul sciţilor din Crimeea. evenimente relatate de poetul Ovidius în Ex Ponto (I. Cassius Dio care relatează aceste eve- nimente. de către Plautius Silvanus Aelianus. În secolul al II-lea p. 2. Depopularea sistematică a şesului Munteniei. de către Plautius Silvanus Aelianus. respectiv. (Opriş. Roma izbutind. pe ţăr- mul sudic al Crimeei. a fost silit să se refugieze la nord de Dunăre11.. atacurile lor soldându-se de multe ori cu recuce- rirea vechilor lor fortificaţii de pe linia Dunării. la Tyras. foarte probabil la tyrageţii din Bugeac. formate în ţinuturile istro-pontice după dispariţia lui Burebista. Cojocaru 1999. NOTE REFERITOARE LA ISTORIA VECHE A TERITORIILOR NORD ŞI VEST-PONTICE rii.690). STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 289 . 85-90. după despresurarea Chersonesului. până atunci principala poartă comercială a Regatului scit de Neapolis. instituind cultul imperial după modelul roman. În vremea lui Nero.. 11 Cassius Dio. Genucla. vezi Babeş 1969. Moesia Inferi- or. 1959. teritoriile respective devin dependente de guverna- torul Moesiei Inferior. ţigle şi olane. 8. „Regele” get Zyraxes. aşa cum s-a întâmplat cu Aegyssus în anul 12 p. sunt întâlnite până în secolul al IV-lea p..Chr. Prezenţa legionarilor romani din armata Moesiei Inferior la Olbia este documentată la începutul secolului al III-lea p. guvernatorul noii provincii de la Dunărea de Jos. material amforic. regele fiind şi preot suprem. Chr. Chr. să emigreze în Balcani. istoria politică a ţinuturilor nord-pontice era determinată. gonit din propria cetate. în mare măsură. intrarea teritoriului istro-pontic în sfera de influenţă romană a coincis cu atitudinea pro-romană a majorităţii coloniilor greceşti de pe litoralul de vest şi de nord a Pontului Euxin. 223-312). unde prezenţa acestora este bine documentată arheologic în cursul seco- lelor II şi III p. după ce Roma îşi trimite trupele în Chersones şi fixează o garnizoană romană la Olbia. 36). au fost instalate garnizoane romane. Chr. astfel. de relaţiile cu Imperiul Roman (Utcenco et al. 10 Despre bastarni.. probabil şi în Regatul Bosporan. În orice caz. 195-217 şi Bolşacov-Ghimpu 1999. care-i consideră slavi. Chr. al cărui cult era extrem de popular în rândul militarilor romani (Krapivina 1996. oraş grecesc aliat Romei încă din anul 25 a. Chr. de către generalul roman Aelius Catus şi pacificarea ţinuturilor transda- nubiene din nordul Mării Negre. interesate în asigurarea ordinei într-o lume frământată de războaie (Vulpe 1968. şi cu Troesmis în anul 15 p. iar în timpul lui Claudius I a devenit stat clientelar. opaiţe şi fibule. ceramică variată. În cel mai important centru al geţilor nord-vest pontici. 40-43. Chr. 399). produsele romane. Regatul Bosporan intrase în sfera de influenţă a Romei în timpul lui Augustus. 23-26 . bastarnii10 vor încerca în anul 29 a. Chr. Chr. efectuată la începutul secolului I p. 11-20. Înfrângerea lor de către romani a fost urmată de supunerea micilor stătuleţe getice. IV. în a doua jumătate a secolului. menţionează şi un episod interesant petrecut în zona Gurilor Dunării. de prezenţa statuii zeului Mithras. Geţii din stânga Dunării nu au acceptat de bună voie vecinătatea Romei. a îndepărtat pentru o vreme pericolul geţilor şi al sarmaţilor. Chr. 7.apud Pârvan 1926. LI.0 La începutul mileniului II p. 684.

o sabie din fier forjat de tip alanic. întâlniţi la Tiritaki. în cursul secolelor II şi III p. 316. în complexul meşteşugăresc de la Teliţa-Valea Morilor. 206. im- portanţa deosebită acordată locurilor de comerţ. în secolul al IV-lea p. îi plăteşte subvenţii în schimbul unor mercenari şi-l sprijină în asigurarea supremaţiei asupra sarmaţilor şi tauro-sciţilor din Crimeea. cu analogii pe malurile Azovului (Кругликова 1970. таб. tot în zona de nord a Mării Negre. 256-261. Chr. Chr..1 Vreme de secole.. în relaţiile sale cu populaţiile germanice. Pot fi amintite astfel: capul unui idol antropomorf modelat din argilă. 50-51). Chr. politica elastică a Romei. 69-74. pe de altă parte. În acelaşi timp. a avut ca urmare crearea unui climat favorabil răspândirii culturii şi civilizaţiei romane. 1984. mobilier. таб. 316.12. aceste oraşe devin exportatoare de astfel de produse. din teritoriul noviodunens. BAUMANN Odată cu întărirea Regatului Bosporan. Maslenikov (Кошеленко и др.A. рис. care circulă în tot bazinul Mării Negre. centrele greceşti din vestul şi nordul Mării Negre sunt contaminate de produse ale culturii materiale romane. 129). 2. 100 sqq. Imperiul Roman îşi retrage trupele din interiorul acestuia. tip III Valea Morilor = tip II Myrmekion. sticlărie. рис. 1984. în relaţiile sale cu populaţiile transdanubiene şi nord-pontice. 12 Planşă realizată de D. întâlnită în mediul bosporan în secolele III şi IV p. demonstrând. Chr. ceea ce produce un feno- men de întrepătrundere culturală care are ca urmare realizarea unor produse asemănătoare celor din Imperiu (Кошеленко и др. amfora de Teliţa. рис. Prezenţa produselor de provenienţă nord-pontică în această zonă reprezintă un fenomen firesc în evolu- ţia teritoriilor circumpontice după marea colonizare greacă. 125a) 290 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . după aşezarea acestora în stepele nord-pontice. din secolul V a. de către autorităţile romane.. şi un exemplu concludent îl constituie ceramica terra sigillata de factură nord- pontică descoperită la Noviodunum (Baumann 2008. 125a. multe dintre ele fiind descoperite în centrele romane din Moesia Inferior. рис. pe de o parte. Acest aspect este vizibil în producţia obiectelor de lux: ceramică. Зеест 1960. dincolo de hotarele sale nord-estice. explică prezenţa sigilatelor nord-pontice la Noviodunum. într-unul din cele mai importante centre de tranzit de la Gurile Dunării. aflate în zonele de interes şi de influenţă ale Imperiului. Aceeaşi politică o va aplica Imperiul Roman în cursul secolelor II-IV p. 90-91). în acelaşi timp. 2. Atât existenţa unor raporturi comerciale avantajoase între vechile colonii greceşti din spaţiul pontic. evidenţiază şi prezenţa de facto a unor elemente etnice provenite din zona nord-pontică. Din secolul I p. passim).Chr... târgurilor şi bâlciurilor. рис. Descoperirea unor obiecte de origine nord-pontică şi prelucrarea unor produ- se ceramice specifice Regatului Bosporan. cât şi vehicularea de variate produse prin intermediul negustorilor şi militarilor romani. passim). şi o serie de suporţi ceramici pentru recipiente. în centrele greceşti de la Tanaïs şi Myrmekion (Гайдукевич 1952. fenomen de altfel va- labil în toată lumea romană (Крапивина 1993. în raporturile directe pe care le au cu populaţiile „barbare”. întâlnită numai pe lito- ralul Mării de Azov. 124.VICTOR H. ceea ce evidenţiază o cerere permanentă din partea păturilor înstărite din centrele vest şi nord-pontice. 320.

3. avangarda vizi- goţilor.0 Evenimentele din secolele III şi IV p. sarmaţii timpurii. preluate din Dacia şi din zona Moesiei Inferior (Diaconu (1961) 2003. 116). STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 291 .. în special pentru susţinerea amforelor. iar la începutul secolului al III-lea cetele lor controlează Câmpia Munteniei (Diaconu (1963) 2003. pe cursul superior al Nistrului. (Гайдукевич 1952. în secolul al IV-lea p. pe care ceramiştii nord-pontici îi întrebuinţau în procesul de producţie. 268). a ostrogoţilor13. Chr. partea estică. în timp ce ţinuturile răsăritene nord-pontice. a carpilor din Moldova şi a dacilor liberi din Muntenia. dezvoltate pe fondul unor culturi de coloratură germanică veche. la Gurile Dunării. Republicii Moldova şi Ucrainei apusene. în favoarea car- pilor. Aceste descoperiri evidenţiază prezenţe nord-pon- tice în officina de pe Valea Morilor şi. prin extensie. Bine organizaţi din punct de vedere militar în puternice confederaţii de triburi. se produce un contact strâns.. odată cu pătrunderea taifalilor germanici. în cadrul căruia au loc influenţe culturale reciproce (Bichir 1961. şi sarmaţi. 52-53). în ţinuturile de la nordul Dunării de Jos. până la Don şi Marea de Azov. locuitor statornic pe aceste mari spaţii geografice: partea vestică locuită de populaţii de ori- gine tracică. până în secolul al IV-lea p. 3. se desfăşoară. Cu toată diversitatea elementelor etnice care au participat la geneza acestei culturi şi s-au făcut purtătorii ei. intră sub stăpânirea goţilor-greuthungi. NOTE REFERITOARE LA ISTORIA VECHE A TERITORIILOR NORD ŞI VEST-PONTICE Chr. Cele mai timpurii monumente ale acestei culturi sunt întâlnite la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul în secolului al III-lea p. Încă din secolul al II-lea. Între po- pulaţia autohtonă. Descoperirile arhe- ologice atestă o convieţuire a mai multor populaţii în acelaşi loc. Chr.1 Secolul al IV-lea este perioada înfloritoarei culturi Sântana de Mureş-Cer- neahov. рис. provoacă criza şi apoi lichidarea puterii politice a sarmaţilor la începutul se- colului al IV-lea p. 24. în aceste regiuni (Diaconu (1963) 2003. purtătoare a unor elemente provincial – romane. 37. prima mare cultură de sinteză romanică care acoperă teritoriul Româ- niei. cultura Sântana de Mureş-Cerneahov este uni- tară pe vasta ei întindere. pe baza riturilor 13 Pare interesantă această împărţire a teritoriilor din nordul şi nord-vestul Pontului Euxin. din nordul Mol- dovei până la Dunăre şi Olt. Chr. Chr. 33). demonstrând încă o dată rolul civilizator al elenismului şi importanţa romanităţii dunărene în evoluţia unor po- pulaţii autohtone cu adânci rădăcini tracice. Schimbarea raportului de forţe la mijlocul secolului al III-lea. рис. întrucât ţine seamă de principalul fond etnic. şi se adaugă exerciţiului nostru referitor la istoria teritoriilor nord- pontice. pe de o parte. 113). 14. într-o configuraţie etnică nouă. pe de altă parte. goţii-thervingi sau vizigoţii îşi extind în secolul al IV-lea dominaţia de la Nistru până la Carpaţi. Caracterul ei unitar se datorează faptului că s-a format printr-un proces istoric în care factorii principali pe care s-au grefat celelalte ele- mente au fost fondul autohton pregotic şi civilizaţia romană. ajungând în dese rânduri până la Carpaţi. au creat puternice enclave pe teritoriul Moldovei. populată de numeroase triburi semi-nomade aflate până atunci sub controlul Regatului Bosporan. caracterizată prin aşezarea unor triburi germanice în teritoriile locuite de dacii liberi şi de sarmaţi. Chr. în relaţie directă cu zona istro-pontică.

48-52. din vechime până la Voievodat. Artă şi arheologie dacică şi romană.). Exceptând sudul Moldovei. 71. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept. Eliade. P. Cojocaru. In: Thra- cians and Circumpontic World. 1991. Ceramica terra sigillata de la Noviodunum. 180-184. 253-271 Bolşacov-Ghimpu. Ordinea asigurată de vizigoţi pe vaste teritorii vreme de un secol a fost priel- nică sporirii raporturilor comerciale şi culturale cu lumea romană. În spaţiul carpato-nistrean se desfăşoară un proces de ro- manizare. 25-71. 58). V. 20. carpo-dacică şi taifalică (Diaconu (1964) 2003. 2005 -2006. V. Despre aşa-numitul „protectorat” scitic asupra oraşelor greceşti nord-vest pontice. Thracian elements in ceramic complexes from Olbia (end 8th . Bichir. în condiţii cu totul diferite faţă de provinciile romane. Fontes ad Historiam Daco-Romananiae Pertinentes – Izvoare privind istoria României. Zür Geschichte des Karpatenbeckens im I Jh. V. Chişinău. Iaşi. I. A. Gramatopol. Bibliografie Alexandrescu. Bucureşti. 109-120. 20-26 May 1996).A. Continuitate dacică. Bucureşti. Popescu. 6. indiferent de epoca istorică în care s-a desfăşurat. 195-217. Gh. Ioniţă. 1982.V. unde romanizarea s-a încadrat în tiparele clasice. About the Cult of Taurochtonous Mithras at Olbia. 2003. 1942. specific societăţilor nord-pontice.VICTOR H. Bucureşti. migratori şi romanizare în spaţiul carpato-nistrean în prima jumătate a mileniului I e. Krapivina. 1969. Populaţiile din regiunile nord-dunăreană şi nord-vest pontică au realizat în această perioadă un progres puternic şi continuu. 3-4. Budapest. Pontica 24.C. 1985. 20-26 May 1996). 1992. 1961. Reports and summaries. Iliescu. Ştefan. Reports and summaries. Necropolele de tip Poieneşti din Moldova. 2008.n.C. Chişinău. Baumann.early 5th centuries B. The 7th International Congress of Thracology (Constanţa-Man- galia-Tulcea. Jettmar. In: Probleme actuale ale istoriei naţionale şi universale. 1999. Tulcea. V. Bucureşti. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. Grifonul de la Teliţa. A. datorat acelu- iaşi fenomen de inter-culturaţie. In: Symposia Thra- cologica 7.. Pontica 18. 400 292 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . Gh. Consideraţii privind toponimia românească de origine traco-dacică. I. SCIV 2. Avram. 1989. V. 1964.A. Alföldi. 88- 98. Pentru o fenomenologie a raporturilor dintre geţi şi greci. N. O piesă deosebită de toreutică romană. 2004. Babeş. Chişinău-Vadul lui Vodă). Peuce N. I.N. din vecinătatea provinciei istro-pontice.n. Populaţia zonei nordice şi nord-vestice a Pontului Euxin în secolele VI-I î. Eremia. BAUMANN şi ritualurilor de înmormântare.S. SCIV 2. Cojocaru. In: Târgşor – un sit milenar. 1996. V. 1981. M.. 1983. K. 1996. în restul teritoriului carpato-nistrean acest proces s-a realizat prin iradierea continuă a romanităţii dunărene (Ioniţă 1990. M. Ploieşti. Leipunskaja. A. 2004. Peuce S.H. Histria în epoca arhaică. Baumann. se disting trei componente principale: goto-sar- matică. 2007. V. Istoria credinţelor şi ideilor religioase. 399. 247-267. 125-140). Arta stepelor.. Bucharest. pe baza izvoarelor epigrafice.e. I. Bucureşti. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. bazat pe folosirea elementelor culturale autohtone şi romane provinciale. Noi date privind istoria şi arheologia bastarnilor. v. Chr. Diaconu.H. The 7th International Congress of Thracology (Constanţa-Mangalia-Tulcea. Gh. M. 207-250. III. Bucharest. A. Studii de istorie şi arheologie. 2004. Moldova.

I. Suceveanu. Pârvan. 19-28. Străinii de peste mări. Reports and summaries. In: R. Москва. 403. Samoilova.V-e siècles av. И.L. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 293 . 15-134.Ier siècles av. Tulcea. Зеест. In: D. Zür Frage der Thraken in Olbia (antropologischer Anblick des Problems). 1961-1964.1. Bucu- reşti.Т. 2004. Кошеленко. 1967. Istoria universală. 20-26 May 1996).. Гетская керамика с поселений на нижнем Днепре. F. T. D. Mitologie română. Tucidide 1964. Istros 10. Okhotnikov. Chişinău-Vadul lui Vodă). Терракоты Северного Причерноморья. Bucharest. Din istoria Dobrogei. S. Contribuţii la istoria veche a României.. II. Reports and summaries. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. Vulcănescu. The 7th International Congress of Thracology (Constanţa-Man- galia-Tulcea. 1987. В: Археология СССР. Киев. Getica. Bucureşti. D. Simion. A. 20-26 May 1996). vol. Steaua Dobrogei. В сб. 1996. Herodot. Chişinău. I. 405. Getica. NOTE REFERITOARE LA ISTORIA VECHE A TERITORIILOR NORD ŞI VEST-PONTICE Nazarov. Dobrogea sub regii odrişi. 2008.C. Kalistov. Античные государства Север- ного Причерноморья. Материальная культура I-IV вв. Москва-Ленинград. D. В.. 1959. н. Cojocaru.. 1952. Nazarova. Г. 83. Bucureşti. Долгоруков.M. V. 25. Pippidi. J. 402.V.. Bucharest.э.-C. O protoistorie a Daciei (ed. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept. Vulpe. Utcenco. Din istoria Dobrogei. 1996. 1996. In: Culturi antice în zona Gurilor Dunării. Кругликова. Ольвия. 1970.. вып. V. V. Крапивина. Istorii. 20-26 May 1996). И. 2004. T. Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre. Ruscu. Bucureşti Vulpe.: МИА. 2002. A. Bucharest. В. Piatkovschi.M. 1999.M. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. Pippidi. V. 1982. В. The 7th International Congress of Thracolo- gy (Constanţa-Mangalia-Tulcea. Vanţ-Ştef. 1965. I. R. Раскопки Тиритаки в 1935-1940. Bucureşti. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. Pârvan. V. 20-26 May 1996). Pavlovskaia. Bucureşti.А. Былкова.: Археология СССР. Preistorie şi protoistorie.V. R. The 7th International Congress of Thracology (Constanţa-Mangalia-Tulcea. anul X. В сб. Кругликова. II. The 7th International Congress of Thracology (Constanţa-Mangalia-Tulcea. S.Ф. В сб. Istrul şi geţii în cartografia ptolemeică. Cluj-Napoca. В. Bucureşti. Москва-Ленин- град. Single – edged swords of „Thracian type” in the North Pontic Area. G. Гайдукевич. In: The Thracian world at the crossroads of civilizations. I.è. Bucureşti. La population de la région du Bas-Danube au VII-e .. In: Thracians and Cir- cumpontic World. 1993. Viaţa economică în Dobrogea romană. Florescu). n. Barnea. L. (d’après les materiaux modelés). Керамическая тара Босфора. 1977. Reports and summaries. Struve.P.В. 1-2 (37-38). Opriş. II.С. 1960. The Thracian elements in the sites of the North-Western Black Sea region steppes 6th-1st B. Raport preliminar privind cercetările arheologice de la Cetatea Albă – punctul Citadelă (1997-1998). И. Москва.В. 1968.J. G. Les Thraces comme partie de la population des habitats antiques de la regi- on du Bas Dniestr au Vie . 1996. 401. 139-163. Tulcea. САИ. O protoistorie a Daciei. II. Г 1-4.: МИА. nr. 96. A.. Reports and summaries. Bucharest. Pippidi.Т. vol. Bucureşti. 2003. вып. D. Istoria războiului peloponeziac. Simion. 1926. 1984. Berciu. In: Izvoare privind istoria României. Bucu- reşti. R. 223-312. I.

a eu comme résultat la création d’un climat favorable à la dis- persion de la culture et de la civilisation romaine. puis. 3. on doit premièrement tenir en compte le genre nombreux et vigoureux des Tracs. les territoires circumpontiques ont représenté une zone étendue d’inter- férence géo-historique dans laquelle ont agit divers facteurs qui ont produit des phénomènes de mélange culturel. commençant avec les progrès tech- niques et finissant avec la langue et les coutumes. BAUMANN Notes concernant à l´ancienne histoire aux territoires nord et vest-pontiques Résumé Dès la préhistoire. 14 Noiembrie. Tulcea.-C.. et. pendant la protohistoire et l’histoire ancienne. România. Jusqu’à l’époque romaine. du aux scythes. Tout ça. qui ont marqué. dans le même processus d’interférence multiculturelle. a crée l’art des steppes et un style animalier spécifique. Dr. Pendant des siècles. J. a été romanisé au fur. situé auprès de la pro- vince hystro-pontique. l’aire nord-pontique. J. dans la seconde moitié du Premier millénaire av. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. str. s’est passé sans doute. Hors le Sud de la Moldavie. La colonisation grecque du littoral d’Ouest et de Nord du Pontus Euxinus pendant les siè- cles VII-V av. dans les I-IV siècles ap. la dispersion de la culture et de la civilisation romaine. avec des accents plus forts ou plus limités. et. de nature euro-asiatique. représentées dans une manière artistique sous l’influence du style animalier des steppes et de l’anthropomor- phisme grecque. a travers l’irradiation continue de la romanité da- nubienne. qui créent une communauté d’intérêts grec- que-scythiques et grecque-gétiques. au dehors de ses confins de Nord et d’Est. sociale et culturelle qui a accompagné ce grandiose phénomène historique. du au même phénomène d’inter culturation spécifique aux sociétés nord-pontiques. À la base de cette évolution historique ont existé des éléments durables et de continuité. un phénomène intéressant. le territoire entre les Carpates et Nistre. les gètes-daces ont prouvé d’être les conservateurs des conceptions mythiques anciennes de nature indo-européenne. phénomène très important pour le découpage constant des modèles culturels grecques de la part des autochtones. RO- 820009. indifféremment de l’époque historique dans laquelle ce phénomène a été développé. On rencontre dans l’espace nordique et d’Ouest du Pontus Euxinus.. celui des mariages mixtes.-C. qui don- nent un coloris spécifique aux sociétés coloniales. Victor H. l’inter culturation étant vue comme un phénomène sine qua non dans le processus de compréhension de l’histoire ancienne des communautés humaines qui vivent sur ces parages. Comme un reflet des processus d’acculturation et inter culturation. avec l’éventail d’aspects de nature économique. tous les autres genres humains.fr 294 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . phénomène qui a continué après la victoire du christianisme. e-mail: victor_baumann@yahoo.-C. sou- mise aux divers influences. dans ses relations avec les peuples trans- danubiennes et Nord-pontiques.. J. la politique élastique du Rome. Baumann.VICTOR H. ont pleinement contribué à la conservation de l’unité dans la diversité dans l’entière aire circumpontique.

так и экономической. IX. конец V-IV в. конфликты.э. Социально-политическое уст- ройство Македонии отличалось от полисной системы собственно Греции. в том числе и Македония (Фролов 1990. что знакомство Македонии с землями Северо-Западного Причерноморья уходят корнями в более древ- нюю эпоху. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 295 . называемые «варварские» государства. Достаточно сослаться на Демосфена. которые считали их не греками. до н. 42). а полу- варварами или даже варварами. Нельзя исключать. Большое значение играло собрание вооруженных воинов.: Фролов 1990. Естественно более сплоченная Маке- дония начала усиливаться и приобретать все большее значение на Балка- нах в период. Для этого времени 1 Племена. Во-первых. III. как с точки зрения политической. но это пока только предположение. Не вдаваясь в подробности данного процесса. Кризис полисной системы. до н. последствия) Связи Северо-Западного Причерноморья и конкретно Нижнего Поднес- тровья с Македонией прослеживаются на основании имеющихся матери- алов только с IV в. этнически отличались от эллинов. должен был затронуть и гречес- кие государства в Причерноморье. а Македонию жалкой страной. Татьяна Л. который называет царя Филиппа варва- ром. тем не менее.16.э. до н. он не имел того от- тенка безотрадности.. 32 и сл. где прежде нельзя было купить порядочного раба (Dem. кроме того. кризис проявился здесь в более поздний период и. – это период расцвета и Ольвии.)1. что Македония вследствие особенностей своего развития и не могла иметь устойчивый интерес в этом регионе в отличие от Атти- ки или других греческий территорий Средиземноморья или Причерномо- рья. когда полисная система переживает кризис. среди которых царь был только первым среди равных. когда на политическую арену вследствие кризиса. Во-вторых. Представляется. Во времена царствования Филиппа II и последующих царей это была мо- нархия с сильными пережитками более раннего родоплеменного строя и господством аристократии.э.31). следует отметить ряд моментов. имевших существенное значение в жизни эллинов Северного и Северо-Западного Причерноморья. Более пристальное внимание к этой территории стало проявляться у македонских правителей лишь в IV в. и Тиры. начи- нают выходить так соседние. не подкрепленное фактами. как в Элладе (ср. обитавшие в Македонии. охватившего всю греческую полисную систему. Самойлова МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (контакты. испол- нявшее функции народного собрания. несомненно.

ТАТЬЯНА Л. САМОЙЛОВА

характерно активное жилое строительство, расширение городской терри-
тории, создание мощных и дорогостоящих систем обороны, расширение
хоры (а Тира впервые ее создает именно в IV в. до н.э.), развитие денежных
систем (Тира же только начинает чеканить свою монету), расцвет торговли
и т.д. Это происходило на фоне всеохватывающего и всепроникающего кри-
зиса в Элладе, сопровождающегося разрушительными войнами (Пелопо-
несская война, Коринфская война, Союзническая война и т.д.), социальны-
ми потрясениями (резня в Элиде, аристократический заговор и избиение
знати демократами в Коринфе, столкновения аристократов и демократов
на Родосе, возрождение института тирании в конце V в. до н.э.). Несомнен-
но, что греческие полисы Северо-Западного и Северного Причерноморья не
могли прямо участвовать в этих событиях, хотя и не находились полностью
в стороне от них, так города Северного и Зеверо-Западного Причерноморья
входили в определенный период в Афинский морской союз (Карышковс-
кий, Клейман 1985, 45). Отдельные черты кризиса полисной системы могли
проявляться и в эллинских центрах Северо-Западного Причерноморья. Так,
на основании анализа эпиграфических данных было высказано предполо-
жение об установлении тиранического правления в Ольвии (Виноградов
1989, 109 и сл.), которое нельзя считать единственно возможным (Зубарь,
Сон 2007, 68-69). Тем не менее, определенные изменения в государствен-
ном управлении Ольвии в сторону установления олигархического или даже
тиранического образа правления можно проследить (Карышковский 1984,
49). Тира же не обладает источниками, которые могли бы позволить пред-
положить изменения в государственном устройстве Тиры.
В результате кризиса полисной системы экономические связи с матери-
ковой, островной и малоазийской Грецией античных центров Северо-За-
падного Причерноморья должны были пострадать, хотя в целом античная
торговля развивалась по восходящей линии и становилась все более спе-
циализированной, что вело к расцвету международной торговли. Археоло-
гические находки в эллинских центрах Нижнего Поднестровья свидетельс-
твуют о тесных экономических контактах в конце V-IV вв. до н.э. с Аттикой,
Гераклеей Понтийской, Фасосом, Синопой, Хиосом, а так же Истрией, Оль-
вией, греческими городами Крыма.
К IV в до н.э. в Северо-Западном Причерноморье складывается своеоб-
разная и сложная политическая ситуация. С одной стороны, резко увели-
чивается количество кочевого скифского населения в Днестро-Дунайском
междуречье (Андрух 1991, 23; 1995, 27), появляется, по мнению ряда ис-
следователей, достаточно мощное скифское государство во главе с царем
Атеем (Шелов 1965, 16-40; 1970, 55)2. Последнему обстоятельству благо-
приятствовали в определенной степени междоусобицы внутри Одрисского
царства и его дальнейший распад после гибели царя Котиса I на три само-
2
В литературе существует точка зрения, что Атей не являлся владыкой мощной скифской державы, а был
предводителем одного племени или небольшого союза племен (Каришковський 1971; Андрух 1995, 80).

296 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (КОНТАКТЫ, КОНФЛИКТЫ, ПОСЛЕДСТВИЯ)

стоятельных враждующих государства. В это время еще наблюдается инер-
ция движения скифов на запад и юго-запад. Одновременно возрастает чис-
ло гетского населения в бассейне Среднего и Нижнего Днестра (Никулицэ
1987).
К середине IV в. до н.э. скифы довольно прочно обосновываются на пра-
вом берегу Дуная, хотя это и встречало сопротивление племен, здесь про-
живавших. Атей вел в Северо-Западном Причерноморье активную полити-
ку, простирая свои устремления вплоть до Византия, жителям которого он
отправил письмо с угрозой напоить своих коней у стен города. Скорее все-
го, скифы, обитавшие к востоку от Дуная, так же подчинялись Атею (Мелю-
кова 1979, 235 и сл.; 1994, 131). Не вызывает в принципе возражений факт
военных конфликтов между скифами и фракийцами. Интересным в этом
случае представляется отрывок из трагедии «Рес», которая долгое время
приписывалась Еврипиду. По мнению некоторых исследователей, это про-
изведение было написано неизвестным автором в IV в. до н.э. (Радциг 1977,
296), и там можно отследить отзвук каких-то реальных событий, произо-
шедших в IV в. до н.э., а именно конфликт между скифами и фракийцами.
«Живущий в соседней (с Фракией – Т.С.) земле скифский народ, – говорит в
трагедии фракийский герой Рес – завязал со мной войну, когда я собирался
двинуться в путь к Илиону; я прибыл к берегам Эвксинского Понта, двинув
фракийское войско. Там проливалась копьем на землю скифская кровь и
смешанная с ней фракийская... Когда же я разбил скифов, взяв в заложни-
ки их детей и назначив приносить в мой дом ежегодную дань…» (424-431).
Этот упомянутый в литературном произведении разгром скифов имел мес-
то, вероятно, еще до воцарения Атея (Андрух 1999, 16). В свою очередь Атей
успешно воевал с трибаллами, постепенно укореняясь на новой террито-
рии. Основным движущим мотивом скифской политики был экономичес-
кий мотив – военный грабеж и дань с покоренных народов. С другой сто-
роны, сосуществование на одной территории гетских поселений, как это
имело место в Нижнем Поднестровье, и скифов свидетельствует, в целом, о
достаточно спокойных отношениях номадов и земледельцев.
Движению номадов на запад противодействовала политика македонс-
кого царь Филипп II. С середины IV в. до н.э. Македонская держава начинает
играть решающую роль в жизни Балкан. Объединив все македонские пле-
мена под властью одного царя, македонские цари в противовес, сотрясае-
мым внутренними и внешними конфликтами греческим полисам, стали, по
мнению определенных греческих слоев, единственной силой, которая мог-
ла сплотить греков, разгромить Персию и, соответственно, перекачать себе
ее богатства (Isocr. Phil. 30-31,127). Отец Александра, Филипп II, провел не-
сколько успешных войн, направленных первоначально на подчинение мно-
гочисленных племен, проживавших на Балканском полуострове и в Запад-
ном Причерноморье. Именно здесь и произошло столкновение интересов
македонских царей и скифов. Может быть, собственно Северо-Западное и,

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 297

ТАТЬЯНА Л. САМОЙЛОВА

тем более, Северное Причерноморье и не привлекали македонского царя в
качестве земельного приобретения, но он понимал, что именно оттуда шло
движение скифских племен, представлявших угрозу его завоевательной
политике. Продвижение номадов необходимо было остановить. Древние
историки – Помпей Трог в изложении Юниана Юстина, Страбон, Лукиан
Самосатский, Фронтин достаточно подробно описали историю конфликта
скифского царя Атея с Филиппом II и историческая литература, посвящен-
ная этому конфликту достаточно большая (Шелов 1971). Конфликт явился
следствием столкновения интересов македнского государства и кочевни-
ков скифов, стремившихся закрепиться к югу от Дуная. Атей, проводя по-
литику расширения своих владений, был вынужден конфликтовать с оби-
тавшими здесь племенами. В частности он вел борьбу с истрианами, одним
из северных гето-фракийских племен, но успех был не на его стороне. Это
заставило скифского царя обратиться за помощью к Филиппу, который,
стремясь подчинить земли Малой Скифии, выдвинул условие: за оказан-
ную помощь Атей, которому в это время уже исполнилось 90 лет, должен
был сделать его своим наследником. Но в это время умирает царь истриан,
и война между ними и скифами прекратилась. Вследствие этого Атей от-
правил Филиппу ответ, в котором заявил, что у него есть свой сын и другой
наследник ему не нужен. В 339 г. до н.э. македонцы выступили против ски-
фов, которые проиграли сражение, ставшее роковым для Атея. Это пораже-
ние скифов явилось важным моментом в судьбе скифов в Северо-Западном
Причерноморье и они до конца III в. до н.э. покидают Днестро-Дунайское
междуречье. Об этом свидетельствуют материалы скифских могильников в
этом регионе. В частности амфорные клейма, найденные в скифских погре-
бальных комплексах, не выходят за рамки последней четверти IV в. до н.э.
(Самойлова, Редина 1997). В результате ослабления скифов в устье Дуная
активизируются трибаллы, которые разбили Филиппа, возвращавшегося с
добычей после разгрома скифов (Just. IX.3, 1-3). Эти события должны были
определенным образом отражаться на жизни эллинов Нижнего Поднестро-
вья, но непосредственных источников, на основании которых можно было
бы представить полную картину политических событий в регионе у нас нет.
С другой стороны состояние скифских памятников в Буджакской степи и к
востоку от нее свидетельствует о том, что численность скифского населе-
ния после скифо-македонского конфликта была стабильной (Андрух 1995,
81). В письменных источниках ничего не говорится по поводу состояния
региона в это время, так же как отсутствуют и необходимые эпиграфичес-
кие материалы. Единственным пока косвенным свидетельством этих собы-
тий являются находки тетрадрахмы и статера Филиппа II на Роксоланском
городище и из Ларгуцкого клада (Карышковский, Клейман 1985, 58-60).
Очевидно, Филиппа совершенно не интересовали земли к востоку от Дуная
ни с точки зрения их захвата, ни с точки зрения укрепления экономических
отношений, так как Македония в это время не была значительным торго-
вым партнером. Тем не менее, можно предположить, что македонский царь
продолжал ощущать тревогу в отношении возможных нападений скифов.

298 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (КОНТАКТЫ, КОНФЛИКТЫ, ПОСЛЕДСТВИЯ)

Политику подчинения племен Западного и Северо-Западного Причер-
номорья продолжил и Александр Великий. В 335 г. до н.э. на северный бе-
рег Дуная, стремясь иметь перед восточным походом спокойный тыл, он
совершает поход против гетов. «Он (Александр Македонский – Т.С.) считал,
что, отправившись в дальний путь.., не следует оставлять у себя за спи-
ной соседей, которые до конца не усмирены» (Arr. Anab., I.1, 4). Это было
естественным для Александра, который помнил о поражении, которое
потерпел Филипп от трибаллов. Вначале Александру удалось одержать
победу над фракийцами у горы Гем, а затем он вторгается в земли три-
баллов. Царь выигрывает битву с ними у р. Лигин, отстоявшей от Дуная в
трех днях пути. Царь трибаллов – Сирм бежал на остров Певку (Arr. Anab.,
I. 2, 1), который традиционно помещают в устье Дуная. В погоне за ним
Александр подошел к Дунаю, имея намерение высадиться на Певку. Но
ряд обстоятельств не позволили ему это сделать. Тогда Александр решает
«замирить» гетов, проживавших в этом регионе и в частности на правом
берегу Истра. Македонцы ночью переправляются через реку, нападают на
неожидавших их атаки гетов, которые вначале отошли к своему укреплен-
ному городу, расположенному в 5,5 км от Дуная, а потом, бросив его, ушли
в пустынные степи. Александр разрушил этот город. После этого успеш-
ного похода в лагерь македонского царя прибыли посольства от различ-
ных племен, проживавших возле Дуная, был заключен союз с трибаллами
и кельтами (Arr. Anab., I.48). Интересным является то обстоятельство, что
Александр угрожал по свидетельству Плутарха, не только трибаллам и ге-
там, но и скифам (1, 3), стремясь создать против них плацдарм и не дать
им возможность для нового вторжения в земли к югу от Дуная (Ткачук
1999, 291). Естественно, что эти события, происходившие в достаточной
близости от Нижнего Поднестровья, должны были бы определенным об-
разом сказаться на жизни эллинов, здесь обитавших. Но с другой стороны
анализ археологических материалов показывает, что на Тиру, как, впро-
чем, и на ее соседку Ольвию, в экономическом отношении они не оказали
неблагоприятного воздействия. Описанные в литературных источниках
перипетия борьба Александра с племенами Западного и Северо-Западного
Причерноморья показывают, что в его политике кроме основного вектора
– восточного, в направлении Персии и затем Индии, формируется устойчи-
вый, хотя и второстепенный – северо-восточный вдоль северо-западного и
северного побережья Понта Евксинского. Интерес македонских владык к
Северо-Западному Причерноморью подтверждается и большим, чем ранее
числом македонских монет. Так, было известно о находках золотой, двух
серебряных и медной монет Александра Македонского в г. Белгород-Днес-
тровском (Протокол 1890, 32; Фурманская 1959). В результате работы Бел-
город-Тирской экспедиции в последние годы были найдено еще несколько
медных монет, принадлежавших Александру Македонскому (определение
С.А. Булатович).

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 299

ТАТЬЯНА Л. САМОЙЛОВА

После начала восточных походов интерес македонцев к этому региону
не исчезает. Так, они под предводительством полководца Александра Зо-
пириона, который именуется в источниках «префектом Скифии» или «пре-
фектом на Понте» (Just. II.3, 4; XII.1, 4; 2, 16; XXXVII.3, 2), пытаются нанести
новый удар по скифам в 331 г. до н.э. Организуется поход в северо-восточ-
ном направлении. Поход был направлен опять же, как против скифов, так
и гетов, но и против античных городов, которые без удовольствия подчи-
нялись македонским правителям. Очевидно, Тира и Никоний, как и Ольвия
должны были подвергнуться нападению македонцев. Сведения о походе
Зопириона сохранились у различных авторов: Макробия, Помпея Трога в
изожении Юстина, Страбона, Арриана, Павла Оросия (Macr. Sat. I.11, 33; Just.
II.3, 4; Oros. Hist. III.18. 1; 4; Strabo. VII.3. 14, 17; Arr. Anab. I.4.). Пройдя по
причерноморским степям до низовьев Днепра войско Зопириона осадило
Ольвию в 331 г. до н.э.
У нас нет ни одного упоминания в письменных источниках о том, как
отразился этот поход на Тире, тем более, что нигде в письменных источ-
никах нет вообще упоминания о Тире этого времени. Единственно, что
есть в распоряжении исследователей – это археологические материалы, а
так же то соображение, что Зопирион не мог в своем движении не войти
на территорию Тирасского полиса и миновать Тиру. Археологические ис-
следования показали, что часть оборонительной системы Тиры приходит
в упадок именно в это время, в последствие происходит тотальная пере-
стройка жилых кварталов города, что могло произойти только вследствие
военного разрушения (Самойлова 1993, 48-49)3. Археологические исследо-
вания Никония так же показали, что в конце третьей четверти IV в. до н.э.
его оборонительные сооружения так же были разрушены, а жилые пост-
ройки погибли в пожаре (Секерская 1989, 48; 1997, 10). Похожая картина
наблюдается и в Ольвии (Крыжицкий, Лейпунская 1988; Лейпунская, Са-
мойлова 1993), которая, как говорят письменные источники, подверглась
нападению Зопириона (Латышев 1887, 65, 66) и, возможно, пострадала от
него. Несмотря на отсутствие письменных источников схожесть археологи-
ческий картины как в Тире, так в Никонии и в Ольвии, их одновременность
укладываются в рамки одного военного похода с запада на восток, которым
и был поход Зопириона. Он должен был осуществляться достаточно боль-
шим отрядом, так как имел своей целью разгром скифов на значительной

3
Утверждение В.М. Зубаря и Н.А. Сон о том, что наше предположение о захвате Тиры войсками Зопириона
является сомнительным, основано на факте отсутствия следов пожара на поселениях тирской хоры
(Зубарь, Сон 2007, 84-85), что не соответствует действительности. Следует отметить, что в отличие от
ольвийской хоры тирская сельскохозяйственная округа почти не исследовалась, за исключением поселения
Пивденное, на котором, в частности, пожар был зафиксирован (Сальников 1966, 183-184). Это можно было
бы предположительно связать с походом Зопириона. Небольшой объем раскопок поселения и недостатки
их методики не позволяют пока высказаться более определенно. Тем не менее, анализ амфорных клейм,
происходящих с поселений Днестровского лимана, показывают, что окончательно они прекратили свое
существование не позднее второй четверти III в. до н.э., т.е. не менее, чем через 50 лет после похода
Зопириона (Самойлова 1997, 222).

300 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (КОНТАКТЫ, КОНФЛИКТЫ, ПОСЛЕДСТВИЯ)

территории. Войско македонцев прошло вплоть до Днепра, где было осу-
ществлено нападение на Ольвию, о чем и говорит Макробий. Существует,
правда, и иная точка зрение на направление похода Зопириона (Яйленко
1990), в соответствии с которой ставится под сомнение возможность отра-
жения 30-тысячного войска македонцев жителями Ольвии. Не останавли-
ваясь на подробной критике данной гипотезы, следует отметить несколько
моментов, которые не имеют своего подтверждения ни письменными, ни
археологическими источниками. Следует остановиться на интерпретации
разрушений и перепланировок в Ольвии, датируемые концом IV в. до н.э.,
как не связанных с походом Зопириона4; попытке доказать, что борисфе-
ниты это не жители Ольвии, а скифы, проживавшие возле Днепра; утверж-
дении, об отсутствии враждебности между македонцами и античными го-
родами Северо-Западного Причерноморья (Яйленко 1990, 249 и сл.). Мы
придерживаемся той точки зрения, что Зопирион конечным пунктом свое-
го похода имел Ольвию. Причем Макробий, описывая подготовительные
мероприятия борисфенитов: освобождение рабов, наделение граждански-
ми правами чужеземцев, пересмотр долговых списков (Macr. Sat. 1, 2, 33),
имел в виду, несомненно, греческий город, а никак ни скифского городище
- Каменское5, Любимовское, Белозерское или пр. (ср. Яйленко 1990, 253), в
рамках которого чужеродными являлись все перечисленные мероприятия.
Дополнительным аргументом в пользу нападения Зопириона на Тиру явля-
ются находки последних лет в эллинистических слоях нескольких свинцо-
вых метательных пращевых снарядов, которые использовались македон-
цами. Такие же снаряды были обнаружены в окрестностях Ольвии (Anochin,
Rolle 1998, 837-848), так же как граффити с именем Зопириона (Виногра-
дов, Головачева 1990).
Не сумев уничтожить ольвийский полис, тесным образом связанный со
скифским населением степи и лесостепи, Зопирион был вынужден повер-
нуть назад. На обратном пути он и его огромное 30-тысячное войско погиб-
ли (Just., XII.2, 16) в «гетской пустыне» или, возможно, на море, если таким
образом можно интерпретировать слова Курция Руфа о гибели Зопириона,
во время бури и грозы (Curt. X.1, 44).
При отсутствии источников сложно судить об отношении Тиры к походу
Зопириона. Исходя из археологических материалов, нельзя предположить,
что оно было абсолютно лояльным. Скорее всего, принимая в расчет гео-
графическое расположение полиса, его удаленность от Македонии и тес-

4
Аналогичная картина, наблюдается и в Тире и датируется тем же временем, таким образом, можно полагать,
что причиной этому были одни и те же события, которые связываются исследователями именно с походом
Зопириона.
5
Кстати, Каменское городище представляло собой не единый центр, а «конгломерат разновременных кочев-
нических поселков» (Гаврилюк 1999, 60). В плане оборонном Ольвия с ее системой оборонительных сооруже-
ний представляла собой более значимое препятствие, чем любое скифское городище. Кроме того, ничто не
мешало ольвиополитам призвать на помощь себе и варваров, проживавших вблизи от города. Тем более, что
между ними в период V-IV вв. до н.э. существовали прочные экономические связи (Гаврилюк 1999, 343-344).

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 301

ТАТЬЯНА Л. САМОЙЛОВА

ные экономические и политические контакты с варварскиам окружением,
против которого и был направлен поход Зопириона, Тира должна быть
более зависима от хорошего отношения варваров, чем от благожелатель-
ности македонцев. Македония была далеко, Александр – занят войнами на
Востоке и устройством своей державы, экономически эллины, жившие в
низовьях Днестра никак не были связаны с Македонией, тогда как контак-
ты со скифами и гетами были жизненно необходимы для них. Несмотря на
несомненный урон, который нанес Тире поход Зопириона, экономика поли-
са не была подорвана.
После неудачного похода Зопириона, Фракия на некоторое время отде-
ляется от Македонии (Curt. X.1, 45), что приводит к ослаблению позиций
Македонии на Западном и Северо-Западном побережье Понта. Но сам Алек-
сандр пытается завязать отношения с причерноморскими скифами после
захвата среднеазиатских областей. Известно о посылке царем посольства
к скифам, обитавшим в Северном Причерноморье и о предложении скифов
заключить брак между македонским царем и скифской царевной (Arr. Anab.
IV.1, 4-5; Curt. VII.6, 13-15).
Завоевательная политика Александра Македонского, объединившая в
рамках одной империи различные по культуре, уровню экономического и
социального развития народы и племена, привела к большим изменениям
в жизни народов, как Европы, так и Азии. Коснулись они и античных го-
родов Северного и Северо-Западного Причерноморья. Резко расширились
экономические связи, появились новые торговые контрагенты, эллинская
культура впитывает многие черты культур в основном Ближнего Востока.
В значительной мере из-за постоянных столкновений македонских царей
Филиппа II и Александра с варварами в районе Дуная и в Добрудже изме-
нилась политическая ситуация в причерноморских степях, в III в. до н.э. по-
теряли свое могущество скифы, исчезают в степной зоне погребальные па-
мятники скифов и в тоже время отсутствуют памятники иной этнической
принадлежности. Единственный массив варварских памятников, наиболее
близких к Тире, – это комплекс Чобручи-Глинное, пока не исследованный
до конца, и этническая принадлежность которого окончательно не прояс-
нена (Четвериков 2002). Именно в это время вдоль нижних течений Прута
и Днестра было сокрыто несколько кладов монет, что свидетельствует о
нестабильности обстановки (Булатович 1970; Нудельман 1969).
После смерти Александра Македонского, в конце IV в. до н.э. в западно-
понтийском регионе македонские правители и, в частности, царь Лисимах
продолжали попытки удержать регион в орбите своего влияния. Но в своих
устремлениях он испытывал сопротивление своей политике со стороны и
варваров, гетов и скифов, и эллинских городов. Диодор приводит сведения
о конфликте западнопонтийских городов с Лисимахом, правда, не упоми-
ная в их числе Тиру.

302 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE

МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (КОНТАКТЫ, КОНФЛИКТЫ, ПОСЛЕДСТВИЯ)

В 313 г. до н.э. восставшие жители Каллатиса во время царствования царя
Лисимаха изгнали македонский гарнизон. Они освободили соседние горо-
да в том числе и Истрию и образовали антимакедонский союз, к которому
присоединились фракийские и скифские племена. Правда, вскоре счастье
отвернулось от союзников и Лисимах добился капитуляции некоторых гре-
ческих городов, ввел туда свои гарнизоны и вытеснил скифов на восток за
Дунай (Diod. XIX.73). На северном берегу Дуная вначале III в. до н.э. племена
варваров образовали царство Дромихета. Существуют разные точки зрения
на этническую окраску данного объединения, но представляется, исходя из
свидетельств древних авторов о столкновении Дромихета и Лисимаха, что
это были геты (Strabo. VII.3, 8; 3, 14). Трудно сказать что-либо определенное
о границах этого государства, но анализ письменных источников позволя-
ет предполагать, что Днестро-Дунайское междуречье входило в его состав
(ср. Pârvan 1926, 61-64; Daicoviciu 1957, 179-182). А ядро его державы на-
ходилось, возможно, в пределах современной Молдовы (Щукин 1994, 82).
В Днестро-Дунайском междуречье, которое соотносится в с упоминаемым
древними авторами «гетской пустыней», в 293-292 г. до н.э., судя по описа-
ниям древних авторов, произошло столкновение Дромихета с Лисимахом, в
котором последний потерпел поражение (Diod. XXI. 12, 1-2; Strabo. VII.3, 14).
Полиен также в связи с македонско-гетским конфликтом упоминает «гетс-
кую пустыню», куда геты заманили македонцев (Pol. VII. 25). Таким образом,
упоминаемая в источниках «гетская пустыня» собственно и соприкасалась с
Тирасским полисом. Несомненно, вся эта конфликтная ситуация непосредс-
твенно отражалась на политическом и экономическом положении Тиры. В
этой связи ей приходилось все время избирать такой стиль политического
поведения, чтобы с одной стороны, не вызывая недовольства тех или иных
варварских царей, оставаться в дружеских отношениях с соседними гречес-
кими полисами, а с другой – стараться не ссориться с македонцами. Это не
всегда удавалось осуществить, о чем может говорить факт многочисленных
перестроек и ремонтов оборонительных стен в Тире. Тем не менее, эконо-
мической состояние полиса было еще достаточно благополучным. Полити-
ческое влияние на жизнь Тиры в период конфликта македонцев с гетами в
Северо-Западном Причерноморье подтверждается находками в Тире и ее
окрестностях золотых статеров Лисимаха, а так же чеканка своих золотых
монет такого типа (Булатович 1983; Зограф 1957, 27, 60; Кнауэр 1892, 12;
Отчет 1891, 5, 32; Струве 1867, 607). В 281 г. до н.э. в результате неудачных
войн Лисимаха с гетами Фракия обретает независимость Последними сви-
детельствами контактов Тиры с Македонией являются находки в послед-
ние годы двух медных монет Пирра (287-286 гг. до н.э.)6, и медной монеты
Антигона Гоната или Антигона Дозона (Фурманская 1961, 30). После поте-
ри Фракии Македония продолжает все более клониться у закату. Около 280
г. до н.э. началось кельтское нашествие против Македонии и затем Греции.
Македонская армия была разгромлена и в Македонии началась борьба за
6
Определение С.А. Булатович.

STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 303

1983. І. 2007.А. Новый источник о походе Зопириона. 73-86.: Чтения в Историческом обществе Нестора летописца. Таким образом. 1892.. Н. АДСП. 1990. Зубарь. История экономики Степной Скифии VI-III вв. Археологія 1. 1957.ТАТЬЯНА Л. В сб. О македонском присутс- твии в этом регионе свидетельствуют данные о походе Александра Маке- донского и его полководца Зопириона. Ф.: Ольвия-200. Все необходимое Тира получала от других торговых партнеров. Зограф. Лейпунская. найденных в разных местах Ак- керманского уезда. В IV начале III вв. П.И. Ю.. сколько бы то ни было интенсивного характера. Киев. Ю. посвященной двухсотлетию археологического открытия Ольвии. С. Тира и Никоний. Кнауэр. 141-185. Н.М. 172-179. Головачева. Лейпунская. В сб.Д. Н.А. Северо-Западное Причерноморье в античную эпоху. 54-60.. П. в этой ситуации все более обостряющейся антимакедонской борьбы цари Македонии не имели возможности контролировать ситуацию к северо-вос- току от Дуная. Находки в Тире монет македонской чеканки. 42-51. 1991. приведшие к середине II в.: Эллинизм: экономика.Л. до н.. В сб. В сб. С. САМОЙЛОВА престол. Раскопки в Нижнем городе Ольвии (1985-1993. свидетель- ствуют скорее о политических контактах. ВДИ 2. УIЖ 9. культура. 15-30 Гаврилюк. Киев. Список археологических предметов. Естественно. МАСП 9.А. Г. До питання про перебування скіфів у Пінічно-Західному Причорномор’ї. 1994. 12-13. Москва. Виноградов. Кошеленко. Сон. Симфе- рополь. Монеты Тиры. Ольвийские мольпы.Г.А.. Киев. 1999. точно так же как и не было необходимости и в сбыте своих товаров в этом направлении. Т. К вопросу о золотых статерах лисимаховского типа. 6. А. Комплекс Западных ворот Ольвии.Й. нежели торговых. Библиография Андрух. чеканенных в Тире. македонского царя Лисимаха. до н. П. Самойлова. но это не привело к возрождению былой мощи Македонии. Крыжицкий.: Ну- мизматические исследования по истории Юго-Восточной Европы. 1999. Тезисы докладов международной конферен- ции.О. С. Каришковський.В. предварительные итоги).. В сб. Булатович. до н.э. что торговые связи Тиры с Македонией не носили. Греция в эллинистическую эпоху.О. 20-33.: Северное Причерноморье (матери- алы по археологии).Б. 1990.А.. до н. Каришковський. э. завершившаяся победой Антигона Гоната (Кошеленко 1990. 144- 145). С. 10-32. 1988. 304 STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE . к разгрому Македонии. В конце III в. Карышковский. Античный город Тира. Николаев.Н.э. 1970. Клейман..э. Г. начинаются войны Рима с Македонией. НЭ XVI. Истрия. по- литика. Тира оказалась в центре политических интриг связанных с противоборством Македонии со Скифским царством. Клад кизикинов из Орловки. Москва. 75-76.А. 50- 71. Она про- должала участвовать в ряде военных конфликтов в Греции. 1985. 1984. анализ всех имеющихся в нашем распоряжении весьма немногочисленных источников показывает.Г. В. Н. Виноградов. фракийцами и эллинс- кими городами Северо-Западного Причерноморья. Булатович. И.А. 1971 Скіфи Дунаї. Кишинев. покинутый и возрожденный. Киев.

220- 223. Одесса. Секерская. Bucureşti. Одесса. КОНФЛИКТЫ.. В сб. 1971. политика. МАСП 5. А. Göttingen. Скифо-македонский конфликт в истории античного мира. Никулицэ. Отчет о работе Белгород-Днестровского отряда античной экс- педиции в 1959 г. К вопросу о скифо-фракийских взаимоотношениях в IV-начале III в. 1987. 1990.М. В. ЗООИД 6. Щукин. Итоги полевых исследований у с.Ф. Москва. Исследования об истории и государственном строе Ольвии.э. Киев. 54-63. Запорожье.И. 176-225.И..Л. Пивденное. История древнегреческой литературы. Москва.: Никоний и античный мир Северного Причерноморья.В.э. 1994. Н.Т. 837-848 Daicoviciu. Е. Т. 1961. Санкт Петербург.Л. Ткачук. А. Сальников. В сб. V. В сб. . культура. 1977. Шелов. Rolle. Самойлова. Фурманская. В сб. 130-132. Одесса. 1867. 1997. до н. 1959. Т. 1979. Античный клад из Лэгурца. Северные фракийцы в VI-I вв. до н. Античный Никоний и его округа в VI. 46-51.A. В сб. Anochin. Поход Зопириона и Северо-Западное Причерноморье.Б. Кишинев. 2002.И. Stratum plus 3.). На рубеже эр. Отчет 1891.IV вв. Клейма из скифских курганов Днестро-Дунайского междуречья. Н. 234-246. 1997. Редина.Г. 1997. культура. 1988.И. Самойлова.Б. Варварское население левобережья Нижнего Днестра во второй половине III в. Отчет о работе Белгород-Днестровского отряда античной экс- педиции в 1961 г. ПСА. 1966.Л. 1999. 1994. 1957.А. Самойлова. Д. Griechische Schleuderbleie bei Maueren von Olbia. Ф. Кишинев. Киев. В. Царь Атей. (попытка этно-политической реконструкции Тираспольской группы). 1989. STUDIA ARCHEOLOGIAE ET HISTORIAE ANTIQUAE 305 . Т. In: Archäologi- sche Studien in Kontaktzonen der antiken Welt. Getica: o protoistorie a Daciei. 7-13.: Чобурчский археологический комплекс и вопросы взаимолияния анти- чной и варварских культур (IV в до н. А. Тирасполь.Л.э. Шелов. 605-611.. Ţara lui Dromichaites . 1926. И. Ольвия и Боспор в эллинистическую эпоху. А. Москва. МАКЕДОНИЯ И НИЖНЕЕ ПОДНЕСТРОВЬЕ В ДОРИМСКУЮ ЭПОХУ (КОНТАКТЫ. Санкт Петербург.. Enlékönys Kelemen Layos.. НиС 2. С. Т. Итоги исследования Никония за 40 лет (1957-1997гг).А. 1990.: Труды Кишиневского историко- краеведческого музея. Киев. 16-40.: Северное Причерноморье от энеолита к античности. 1965. Э. до н. В сб. Фурманская. Гетика. В сб. Исторические предпосылки эллинизма.. Kolozsevar Pârvan. до н. Четвериков.э. И.: Древ- ности Причерноморскимх степей. А. Протокол 1890. Фролов. политика. А.: Проблемы скифо-сарматской археологии Северного Причерноморья.Е. В сб..П. R. Скифия и фракийский мир. Яйленко. 129-134. Струве.. Архив ИА НАН Украины.IV в.: Никоний и античный мир Северного Причерноморья. Археологические заметки по поводу посещения Аккермана и его окрес- тностей в летнее время 1866 г. 274-304. 1998. Тирасполь. до н.. Радциг. Тезисы докладов международной конференции. В сб. Протокол заседания Одесского общества истории и древностей №254 от 8 сентября 1890 г. Москва. 249-309. 1993. Самойлова.: Эллинизм: экономика. 1987. Одесса. Тира в VI-I вв. М.И. 1969. Д. C.Б. 14-58.э. Секерская. Нудельман. ПОСЛЕДСТВИЯ) Латышев.: Эллинизм: экономи- ка. V.Д.. М. Синопский импорт в Нижнее Поднестровье (по данным керамичес- кой эпиграфики). 57-63. Мелюкова. Мелюкова. Отчет Одесского общества истории и древностей с 14 ноября 1889 по 14 ноября 1890 г.э.М. Архив ИА НАН Украины. которую мы потеряли (из антологии хронологических разры- вов).э. н.А.

Др.ТАТЬЯНА Л. Finds in Tyras macedonian coins testify rather to the political contacts. percussions) Abstract Communications of ancient Tyras are traced only since the rule of Philip II Macedonian