DOCUMENTE ISTORICE CARE ATESTĂ

EXISTENŢA LUI ISUS HRISTOS

Raportul lui Publius Lentullus

Majestăţii Voastre şi stimatului Senat al Romei, din

partea senatorului Lentullus, guvernatorul Iudeii, Salutare!

Am aflat că doriţi să ştiţi cele ce acum vă comunic prin

această scrisoare: trăieşte aici un om, care se bucură de o
mare reputaţie de om sfânt, pe nume Iisus. Poporul Îl
numeşte Profet al Adevărului, iar discipolii Lui susţin că El e
Fiul lui Dumnezeu, adică al celui care a creat cerul şi
pământul şi toate cele care au existat şi vor exista în
Univers. Şi, în adevăr, o, Împărate, în fiecare zi se aude
despre minunile săvârşite de acest Iisus. Prin unul şi singurul
Său cuvânt dă sănătate bolnavilor şi viaţă morţilor.

Este de statură mijlocie şi de o frumuseţe uimitoare.

Privirea lui e aşa de măreaţă încât inspiră respect în toţi cei
care Îl privesc şi care se văd siliţi să-L iubească şi să se
teamă de El. Părul Lui are culoarea alunei coapte, îi cade
până la umeri şi se împarte în două prin mijlocul capului,
după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui e lată, exprimând
inocenţă şi linişte. Nici o pată sau cută nu se pot vedea pe
faţa Lui rumenă şi radioasă. Nasul şi gura Lui nu arată nici un
argument pentru vreo critică logică, iar barba Lui bogată, de
aceeaşi culoare cu a părului, e lungă şi se desparte în două,
prin mijloc. Privirea Lui e măreaţă şi senină. Are ochii albaştri
- vineţii, vii şi strălucitori. Lumina ce o revarsă faţa Lui este
întocmai ca lumina soarelui, încât este imposibil a o privi
cineva prea lung. Această strălucire aproape că inspiară
spaimă. Când povăţuieşte şi sfătuieşte, uneori face aceasta
plângând şi astfel atrage iubirea, simpatia şi respectul
ascultătorilor. Se asigură că niciodată n-a râs, fiindcă ochii
Lui mai mereu lăcrimează. Braţele şi mâinile Lui sunt foarte
frumoase. E foarte plăcut când vorbeşte, dar foarte rar iese
în lume. Cât despre învăţătură, ea atrage atenţia întregului
Ierusalim. Cunoaşte perfect toate ştiinţele, fără să fi studiat
vreuna. Călătoreşte desculţ şi cu capul descoperit.

Se vorbeşte pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut

până acum, prin locurile acestea. Mulţi iudei Îl consideră ca
fiind Dumnezeu, alţii Îl denunţă că lucrează contra legilor
Majestăţii Voastre. Mă revolt foarte mult împotriva acestor
iudei pizmaşi. Omul Acesta n-a cauzat vreodată o
nemulţumire cuiva. Dacă Majestatea Voastră doreşte să-L
vadă, precum mi-aţi scris mai deunăzi, faceţi-mi cunoscut
aceasta şi imediat Îl voi trimite; căci sunt gata să îndeplinesc
cu smerenie şi cu supunere, tot ce Majestatea Voastră îmi va
ordona...

Scris în Ierusalim. Crugul X, luna a noua.

Al Majestăţii Voastre preasmerit şi supus servitor,

Publius Lentullus, Proconsulul Iudeii.

Acest document s-a găsit în Anglia, într-o

bibliotecă particulară, în 1865. A fost apoi publicat
într-un cotidian englez, apoi publicat intr-o revistă
bulgară în l885, cu titlul "Nova Sfetlina izdraveslovie".

Raportul lui Pilat, Guvernatorul roman al Iudeii,

către Cezarul Tiberiu

Nobile Suverane, Salutare!

Cauzele care au provocat acea tulburare din Ierusalim

au fost în legătură cu moartea lui Iisus din Nazaret.
Evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva
zile au fost de un astfel de caracter, care mă face să vi le
raportez în amănunţime, pentru că eu nu voi fi deloc surprins
dacă, prin scurgerea timpului, nu se va schimba pînă la urmă
cu totul soarta naţiunii noastre; căci se pare că în zilele din
urmă zeii au încetat de a mai putea fi invocaţi. Eu, din partea
mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea, în care
am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeii!

La sosirea mea în Ierusalim am luat în primire sala de

judecată şi am poruncit să se facă un ospăţ mare, la care am
invitat pe Tetrarhul Galileii, împreună cu Arhiereul şi pe toţi
oficianţii lui. La ora anunţată, nici unul din oaspeţi nu s-a
arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea
personală.

Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul

să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea, ca şi purtarea sa, erau
grozav de viclene. El pretindea că religia sa îl opreşte pe el şi
pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să
închine libaţii cu ei. Eu am considerat necesar să primesc
această scuză, dar tot cu acea ocazie m-am convins că
cuceriţii se declară duşmani ai cuceritorilor şi mi se părea că
dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul este cel mai greu
de cârmuit. Atât de turbulent este acest popor, încât trăiam
mereu cu teama că va izbucni în orice moment o răscoală.
Pentru suprimarea ei însă nu aveam decât un singur sutaş şi
o mână de soldaţi. Am cerut întăriri de la guvernatorul Siriei,
care m-a informat că şi el abia are trupe deajuns pentru a-şi
apăra provincia sa. Dorinţa irezistibilă de cucerire, care ne
împinge a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre
de apărare, mă tem să nu fie cumva o cauză de răsturnare a
nobilului nostru guvernământ.

Printre multe veşti ce mi-au venit era însă una, care mă

interesa în mod deosebit... Se zicea că a apărut un tânăr în
Galileea, predicând, pe un ton blând şi nobil, o altă lege, în
numele lui Dumnezeu ce L-a trimis. La început mă temeam
ca Acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul
contra romanilor, dar, nu după mult timp, temerile mele au
fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un
prieten al romanilor decât al evreilor. Trecând într-o zi pe
lângă locul numit Siloam, am văzut acolo o mare adunare de
oameni, iar în mijlocul ei am zărit un tânăr care stătea
rezemat de un copac şi, plin de o neobişnuită seninătate şi
calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că Acesta este Iisus. Era
tocmai ceea ce, atunci, mă aşteptam cel mai putin să văd,
atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii Lui. Părul
şi barba Sa aurie îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi
cam de vreo treizeci de ani. N-am văzut în viaţa mea o
privire atât de dulce şi de senină. Ce contrast între El şi
ascultătorii Săi, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate!
Nevoind să-L întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat
drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se
alăture mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele
secretarului meu este Naulius. El este strănepotul celui care
se ocupă de problemele legate de spionaj şi conspiraţie, care
s-a ascuns în Etruria, aşteptând pe Catilina.

Naulius este un vechi băştinaş din Iudeea, astfel încât

cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi-l
consider vrednic de o deplină încredere.

Intrând în sala de judecată, l-am găsit pe Naulius, care

mi-a istorisit cuvintele auzite de la Iisus, la Siloam. El mi-a
zis: "Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor
ceva ce s-ar putea asemăna predicilor lui Iisus. Unul din
evreii răsculători, dintre care sunt atâţia în Ierusalim, L-a
întrebat dacă este cu cale a da tribut Cezarului. Iisus i-a
răspuns: "Daţi Cezarului, cele ce se cuvin Cezarului şi lui
Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu". Tocmai din
cauza înţelepciunii Lui eu am îngăduit Nazarineanului
libertatea, pentru că era în puterea mea să-L arestez şi să ţi-
L trimit, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a
caracterizat întotdeauna pe romani".

Omul acesta (Iisus) nu a fost niciodată animat de

intenţii ostile sau tendenţioase şi nici nu este răsculător, fapt
pentru care eu L-am ocrotit cu protecţia mea, poate
necunoscută Lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească,
să facă adunări, să ţină predici poporului şi să-şi aleagă
ucenici, neâmpiedicat de nici un mandat pretorian. Dacă s-ar
întâmpla însă (ferească-ne zeii, aceasta e o presupunere),
dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie
înlocuită prin religia lui Iisus, lucrul acesta se va datora
acestei nobile toleranţe şi prea mari indulgenţe pe care le
îngăduie Roma, În timp ce eu, mizerabilul nenorocit, voi fi
fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc
providenţă, prin care să vină peste noi această soartă şi
acest destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui
Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei
bogaţi şi puternici. Într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei
din urmă şi aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu
tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor şi cărturarilor le zicea: "Pui de viperă, voi vă

asemănaţi cu mormintele văruite, curate pe dinafară şi pline
de spurcăciuni pe dinăuntru". Alte dăţi El era indignat de
îngâmfatele postiri şi acte filantropice ale bogaţilor şi le
spunea: "Doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi
înaintea lui Dumnezeu decât darurile voastre bogate, care
nu sunt din dragoste şi făcute cu umilinţă..."

În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată

împotriva abuzurilor evreilor. Eram informat că în curând
vreo nenorocire i se va întâmpla acestui om. Căci nu va fi
pentru întâia oară când Ierusalimul va ajunge să-şi omoare
cu pietre pe cei care erau numiţi de ei profeţi. Şi mai ştiam
că dacă pretorul le va refuza plângerea, ei vor face apel la
autoritatea Cezarului!

Hotărârea mea a fost aprobată de Senat şi chiar mi s-a

promis o mărire a numărului de soldaţi după terminarea
războiului cu parţii, fiindcă altfel nu eram în stare să fac faţă
răscoalei. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care promitea
să restabilească liniştea în oraş, fără a supune pretorul la
concesii umilitoare.

Am scris lui Iisus, invitându-L la o convorbire cu mine, în

sala de judecată şi El a venit. Precum ştiţi, în vinele mele
curge sânge de spaniol, amestecat cu sânge de roman, care
nu cunoaşte frica şi nu e supus emoţiilor.

Tocmai mă plimbam prin curtea mea, când

Nazarineanul apăru şi când am dat ochii cu El, mi s-a părut
că o mână de fier mi-a legat picioarele de pământ şi
tremuram ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi
liniştit, întocmai ca un nevinovat. Când a venit la mine, S-a
oprit deodată şi, ca printr-un semn, părea că-mi zice: "Iată-
mă, am sosit".

Câtva timp pot spune că am rămas încremenit, privind

cu admiraţie, respect şi cu oarecare frică la trăsăturile figurii
acestui om, ce îmi păreau parcă supranaturale, pentru că El
avea o înfăţişare cu totul necunoscută numeroşilor noştri
pictori, care au dat forme şi figuri de tot felul de zei şi eroi.

Iisuse, i-am zis în cele din urmă, şi limba mea aproape

că gângăvea... Iisuse din Nazaret, eu ţi-am lăsat trei ani de
zile o mare libertate de vorbire şi mărturisesc că rău nu-mi
pare. Cuvintele tale sunt ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu
ai citit pe Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în
predicile tale se află o simplitate maiestuoasă, care te ridică
mult deasupra acestor filosofi. Împăratul este informat
despre tine şi eu, umilul său reprezentant în această
comunitate (a lui Israel), sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit
această libertate, de care te bucuri şi eşti atât de vrednic.
Totuşi, nu pot să-ţi ascund şi să nu recunosc că predicile tale
au stârnit mari şi puternice duşmănii împotriva ta. Nici
aceasta nu e de mirare: Socrate şi-a avut duşmanii săi şi a
căzut victima urii lor. Ai tăi sunt, fără îndoială, aprinşi contra
ta din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Unii chiar mă
învinuiesc de a fi în strânsă legătură şi înţelegere cu tine, cu
scopul ascuns de a-i deposeda pe evrei de dramul de putere
ce-l mai au de la romani. Rugămintea mea, căci nu vreau să
zic porunca mea, este ca tu să fii pe viitor mai prevăzător şi
să te fereşti de a leza mândria duşmanilor tăi, ca nu cumva
să se răscoale poporul acesta prost împotriva ta şi atunci să
mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei.

Nazarineanul a răspuns atunci liniştit: "Prinţ al

pământului, cuvintele tale nu izvorăsc din adevărata
înţelepciune. Spune furtunii atunci când se dezlănţuie: Stai în
mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din
vale. Numai singurul Dumnezeu cunoaşte încotro merge
furtuna. Eu la rândul meu trebuie să mă supun legilor
Creatorului. Adevăr îţi zic ţie, înainte de a înflori rozele
Saronului, sângele Celui Drept va fi vărsat", a adăugat El. Eu
i-am zis: "Tu eşti mai preţios pentru mine, datorită
înţelepciunii tale, decât toţi aceşti tulburători ai ordinii şi
îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de
romani şi complotează împotriva Cezarului, făcându-ne să
stăm într-o frică continuă, aceşti mizerabili turbulenţi. Ei cred
că eu nu cunosc că lupul din pădure se îmbracă uneori în
lână şi piei de oi. Eu tocmai de aceea îţi spun că te voi apăra
faţă de ei. Şi să ştii că palatul meu de justiţie este oricând
deschis ţie pentru scăpare". Cu o mare detaşare clătinându-
şi capul, cu un gest ce exprima har divin şi însoţindu-L de un
zâmbet sublim, Iisus mi-a răspuns:

"Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi loc de scăpare

pentru Fiul Omului nici sub pământ". "Împărăţia Celui Drept
este acolo!", zise El arătând cu degetul spre cer. "Ceea ce
este scris în cărţile profeţilor trebuie până la urmă să se
împlinească".

"Tânărule, i-am spus eu pe un ton prietenos, tu mă

obligi ca simpla mea rugăminte să o schimb în poruncă?
Siguranţa provinciei, care este încredinţată sarcinilor mele,
cere obligatoriu aceasta. Trebuie să arăţi mai multă
moderaţie în predicile tale. Nu vătăma cu ele pe alţii,
aceasta mă văd silit să-ţi poruncesc acum. Fericirea să te
însoţească! Mergi în pace!"

"Prinţ al pământului", a răspuns Iisus, "eu n-am venit ca

să aduc în lume război, ci pace, iubire şi bunăvoinţă. Eu m-
am născut în aceeaşi zi în care Cezar a dat pace lumii
romane. Prigonirea aceasta nu este de la tine. Eu ştiu că ea
urmează să vină de la alţii şi o voi întâmpina în deplină
supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care totdeauna mi-a
arătat calea. De aceea, ia aminte şi stăpâneşte-ţi puţin
înţelepciunea ta lumească, căci nu este în puterea ta de a
aresta victima de la picioarele altarului de ispăşire".

După aceste cuvinte El a dispărut, ca un nor luminos

după perdelele Pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în
cele din urmă lui Irod, care pe atunci domnea în Galileea,
pentru a se răzbuna pe Nazarinean. Dacă Irod ar fi acţionat
după propria lui înclinaţie în această privinţă, el ar fi ordonat
osânda la moarte a lui Iisus. Însă el, deşi era mândru de
autoritatea domniei sale, se temea să nu săvârşească o
faptă ce putea să-i nimicească influenţa în faţa Senatului
Roman. Într-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a
ridicat să plece, după câteva cuvinte neânsemnate, m-a
întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarineanul. Eu i-am
răspuns că, după părerea mea, Iisus este un filosof mare,
după cum unele naţiuni mari adesea produc. Şi că
învăţăturile Sale cu nici un chip nu sunt eretice sau
primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată
libertatea de a vorbi şi la aceasta este îndreptăţit prin
faptele Sale. Irod a surâs cu ironie şi, salutându-mă cu un
respect prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii

religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de
surescitarea populară, ce ia naştere întotdeauna la
sărbătoarea Paştelor. Oraşul era plin de oameni turbulenţi,
care doreau moartea Nazarineanului.

Spionii mei mi-au raportat că arhiereii şi fariseii

întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască poporul.
Primejdia creştea cu fiecare oră. Un sutaş roman a fost
insultat. Am scris atunci prefectului Siriei să-mi trimită
imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de
cavalerie, iar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci
rămas singur, numai cu o mână de soldaţi (nişte păzitori
îmbătrâniţi şi neputincioşi), în mijlocul unui oraş răsculat,
incapabil de a reprima răscoala şi fiind astfel silit să o
tolerez. Răsculaţii au pus chiar ei mâna pe Iisus şi, cu toate
că simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu,
crezându-mă alături de conducătorii lor în privinţa aceasta,
au continuat să strige: "Răstigneşte-L!"

Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: irodienii,

saducheii şi fariseii. Conduita saducheilor era dictată de
două motive: îl urau pe Iisus şi doreau să scape de jugul
roman. Ei n-au putut uita niciodată intrarea mea în sfântul
lor oraş cu steaguri care purtau chipul Împăratului Romei; cu
toate că eu am făcut această mare greşeală din ignoranţă,
totuşi, în ochii lor profanarea nu s-a micşorat. În plus, îi mai
nemulţumea şi propunerea mea de a întrebuinţa tezaurul
templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza
acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus şi nu le păsa

mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită trei ani şi
jumătate cuvântările amare pe care Nazarineanul le arunca
în faţa lor, în public, oriunde se ducea; fiind prea slabi şi
nehotărâţi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile
dorite, au fost foarte bucuroşi de a se uni cu irodienii şi

saducheii. Pe lângă cele trei partide, eu mai aveam de luptat

şi împotriva unei populaţii îndârjite, întotdeauna gata de a se
alătura la răscoala lor şi de a se folosi de confuzia şi de
neânţelegerea ce rezultă din aceasta.

În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi

condamnat la moarte. Cu această ocazie, Arhiereul Caiafa a
săvârşit umilul fapt de supunere. El a trimis prizonierul la
mine, ca să pronunţ eu osânda definitivă asupra Lui. Eu i-am
răspuns că deoarece Iisus este galileean, afacerea cade sub
jurisprudenţa lui Irod şi am poruncit să-L trimită la el. Acel
tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa şi, pretextând că avea
respect faţă de mine, prin Sutaşul Cezarului mi-a încredinţat
mie soarta acestui om. Îndată palatul meu a luat înfăţişarea
unei cetăţi ocupate. Fiecare clipă sporea numărul
turbulenţilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată
de prin munţii Nazaretului. Părea că toată Iudeea se afla în
Ierusalim.

Eu îmi luasem de soţie o tânără fecioară dintre gali,

care deja avusese nişte previziuni ale viitorului. Plângând, ea
s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: "Păzeşte-te! Să nu
te atingi de omul Acesta, pentru că El e sfânt. Noaptea
trecută L-am văzut în vis. El umbla pe deasupra apelor. El
zbura pe aripile vântului. Vorbea furtunilor şi peştilor mării şi
toate erau supuse Lui. Chiar râul de pe muntele Kidron
curgea plin de sânge.

Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei.

Catapetesmele dinăuntrul templului s-au dărâmat şi soarele
s-a întunecat, ca îmbrăcat în doliu. O, Pilate! Rău mare te
aşteaptă dacă nu vei asculta de sfaturile soţiei tale. Ţine
minte ce se spune în Senatul Roman: <<Teme-te de puterea
Cerului>>".

În acest timp treptele de marmură gemeau sub

greutatea mulţimii, iar Nazarineanul era adus iar la mine. Eu
am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Pe un
ton aspru am întrebat poporul:

- Ce vreţi?

- Moartea Nazarineanului, a fost răspunsul.

- Pentru care crimă?

- El a hulit pe Dumnezeu Şi a prezis dărâmarea

templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia,
Regele Iudeilor.

Eu le-am răspuns:

- Justiţia romană nu pedepseşte astfel de fapte cu

moartea!

- Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! izbucni însă cu multă

putere strigătul unit al mulţimii. Strigătele gloatei înfuriate
zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve
nemaipomenite nu era decât un singur om liniştit şi calm.
Acesta era Iisus din Nazaret.

După mai multe sforţări - fără vreun rezultat - de a-L

scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, am luat o
măsură care, pentru un moment, mi s-a părut că v-a servi
să-i scap viaţa: am dat poruncă să fie biciuit, apoi, cerând un
lighean, m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând astfel
dezaprobarea mea faţă de acest act. În zadar! Mizerabilii nu
se considerau mulţumiţi decât cu viaţa Lui.

În desele noastre tulburări civile am fost de mai multe

ori martor al furiei mulţimii, dar din toate câte am văzut,
nimic nu se poate asemăna cu aceasta despre care vă scriu
acum. În adevăr, s-ar putea spune că toate spiritele rele din
ţinuturile infernului se strânseseră atunci în Ierusalim.

Mulţimea părea că nu mai umblă pe picioare; se purtau

pe sus, urlând, ca valurile unei mări înfuriate! O mare
neastâmpărată era de la porţile Pretoriului până la muntele
Sion, cu strigăte, fluierături, cum nu s-au mai auzit vreodată
în istoria romanilor. Ziua s-a întunecat, ca un amurg
asemenea celui văzut la moartea lui Iuliu Cezar cel mare,
care s-a întâmplat tot aşa, pe la mijlocul lui martie.

Eu, guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat

de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul
act al acestor demoni cruzi, care târau spre execuţie pe
nevinovatul Nazarinean. Toţi dispăruseră din jurul meu;
Ierusalimul scosese afară pe toţi locuitorii săi, care se înşirau
pe drumul funebru ce conduce spre Gemonica (Golgota). Un
aer de jale şi întristare mă acapara. Garda mea însoţise pe
condamnat, iar sutaşul, pentru a arăta o umbră de putere, se
străduia să facă ordine. Eram lăsat singur şi cu inima
zdrobită mă gândeam că ceea ce se petrecea în momentul
acesta stătea mai mult în puterea zeilor decât a omului.
Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,
care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe
care nici o ureche omenească n-a mai auzit-o niciodată.

Nori întunecoşi s-au coborât şi au acoperit aripa

templului şi, aşezându-se deasupra oraşului, l-au acoperit ca
un văl. Atât de înfricoşătoare erau semnele care s-au văzut,
atât în ceruri, cât şi pe pământ, încât se zice că Dionisie
Areopagitul ar fi exclamat: "Sau autorul naturii suferă, sau
chiar universul se sfâşie".
 Către ceasul dintâi al nopţii mi-am luat mantaua pe
mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa
era consumată, mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt
tot agitată, posomorâtă, cu feţele întunecate şi disperate.
Mulţi erau cuprinşi de frică şi remuşcare pentru cele ce
văzuseră. De asemenea, eu am observat mica mea trupă de
ostaşi trecând mâhniţi şi chiar purtătorul steagului îşi
învăluise capul în semn de întristare. Am auzit un ostaş
murmurând cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici
şi colo se vedeau grupuri de bărbaţi şi femei adunaţi; când
aruncau privirea pe muntele Calvarului, rămâneau nemişcaţi,
ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors la pretoriu, întristat şi plin de gânduri care

mă frământau. Urcându-mă pe trepte, am remarcat că încă
se puteau vedea stropi de sânge, care cursese de la
Nazarinean. După un timp a venit la mine un bătrân, cu un
grup de femei plângând. Ele au rămas la poartă, iar el s-a
aruncat la picioarele mele, plângând plin de amar. Este
foarte tulburător să vezi un om bătrân plângând. L-am
întrebat ce vrea. El mi-a zis: "Eu sunt Iosif din Arimateea; am
venit să cer de la tine îngăduinţa de a-L îngropa pe Iisus din
Nazaret". I-am zis: "Cerinţa ta se va împlini". Atunci i-am
poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze
înmormântarea.

După câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii

Săi au vestit în toată provincia că Iisus S-a sculat din morţi,
după cum El a prezis.

Îmi rămăsese o singură datorie: să fac cunoscut

Împăratului această întâmplare dezgustătoare. Chiar în
noaptea ce a urmat catastrofei neaşteptate am început să
fac acest raport. Spre ziuă am auzit un sunet de pe Calvar,
intonând aria Dianei, care a ajuns la urechile mele.
Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut
apropiindu-se o trupă de soldaţi şi am auzit sunetul
trâmbiţei, care intona marşul Cezarului.
 Erau întăririle ce mi se făgăduiseră, cei două mii de
ostaşi aleşi care, pentru a-şi grăbi sosirea, călătoriseră toată
noaptea.

"A fost hotărât de soartă", strigai eu, frângându-mi

mâinile, "ca marea nelegiuire să fie săvârşită şi ca trupele ce
trebuiau să împiedice răscoala de ieri, să sosească astăzi!
Soartă crudă! Cum îţi baţi joc de muritori!" Era prea adevărat
ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: "S-a săvârşit".

Acesta este cuprinsul raportului! Şi rămân al Majestăţii

Voastre supus, cu respect şi smerenie,

Guvernatorul Ponţiu Pilat

Făcut în Ierusalim în a 28-a zi a lunii

martie

(4147 de la creaţiune).

Acest document a fost găsit de un student

german în bibliotecile Vaticanului, dar, la început, nu
l-a considerat atât de important încât să-l copieze.
După câţiva ani însă, el i-a povestit lui W.D.Mahan
despre raport, care, simţind o mare dorinţă de a intra
în posesia acestuia, a scris fostului student german,
întors între timp ca profesor în Westfalia (Germania)
şi rugându-l să obţină o copie a acestui preţios
document prin cunoscuţii săi de la Vatican. Profesorul
german a intervenit prin preotul Freilinghausen, şeful
de protocol al Vaticanului, care i-a procurat o
traducere engleză a raportului şi a trimis-o
doritorului.
 Textul complet al condamnării lui Iisus Hristos la
moarte
"În al şaptesprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar
şi Împărat al Romanilor, monarh neînvins, anul 201 după
Olimpiadă, a cincea mie de la creaţiune, iar după anii
evreilor 4147 şi anul 93 de la întemeierea Romei, de la
eliberarea din robia Egiptului 580 şi de la distrugerea Sfintei
Ţări anul 97. Pe timpul mai marilor din poporul romnan:
Lucius, Sultonius, Marcellinus, şi cârmuitorul Hillaretes
Palister şi pe timpul conducătorului general peste Iudeea,
Comus Flavius şi pe vremea dregătorului asupra
Ierusalimului, puternicul şi înaltul prinţ Ponţiu Pilat şi pe
vremea procuratorului asupra Galileii, Irod Antipa şi pe
vremea marilor Ana şi Caiafa-Aliaso şi Mail; mai marii
Templului, Raban şi Amabelus, pe timpul marilor magistraţi
ai oraşului Ierusalim: Simbinacasacio, Pompilei, Rufa şi
comandantul oraşului Ioctenus.

Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman, în

Sala Înalţilor Prinţi, autentific şi condamn la pedeapsa cu
moartea pe cruce, pe numitul, de popor, Iisus Hristos
Nazarineanul, om răzvrătitor contra legilor lui Moise şi contra
majestăţii sale Tiberiu, Cezar şi Împărat al Romanilor. Ordon
şi hotărăsc moartea Lui, prin răstignirea pe cruce, împreună
cu alţii, după obiceiul celor condamnaţi de mulţimea
poporului, atât bogat cât şi sărac, pentru aceea că: n-a
încetat a acţiona pentru a face răscoală şi pentru a produce
pagube în Iudeea, cât şi pentru aceea că se numeşte pe sine
Fiul lui Dumnezeu şi rege al Ierusalimului şi de asemeni
pentru că ameninţă cu distrugerea Ierusalimului şi a
Sfântului Templu, şi pentru că a refuzat să plătească tribut
Cezarului, şi pentru că a îndrăznit să intre în Ierusalim cu
ramuri de finici, fiind aclamat de o mulţime de oameni, ca şi
un rege, intrând după aceea în Ierusalim şi în Sfântul
Templu.

Însărcinez pe primul meu sutaş, Cornuto Corneliu, să-L

ţină legat în public, în centrul Ierusalimului, să-L biciuiască,
să-L îmbrace cu o manta roşie (de purpură), să-L încoroneze
cu o coroană de spini şi să-L oblige să-şi ducă singur crucea
pe umeri, spre a servi de exemplu şi altora, precum toţi
tâlharii. Pentru aceea ordon, ca împreună cu El, să se ia încă
doi tâlhari şi să fie scoşi prin partea Imboral, numită acum
Andronimus spre a fi răstigniţi împreună cu Iisus Hristos în
public, pe locul cel ales (pentru criminali) denumit Calvar
(locul sângelui). Aceluia care va fi răstignit şi care va muri
să-i fie lăsat corpul pe cruce pentru înfricoşarea poporului,
precum se face cu toţi tâlharii şi criminalii. Iar în partea de
sus a crucii să fie scris, pe o placă, în trei limbi, inscripţia:

"IISUS ALUN OMLIS IODAM", evreeşte.

"IESOUS O NAZAREOS BASILEVA IUDEON", greceşte.

"IISUS NAZAREUS REX IUDAEORUM", latineşte.

Ordon ca nici unul din subalternii mei, după grad şi

funcţie, să nu pregete a împlini cu grabă aceste ordine şi să
nu se opună osândirii acestuia care a renunţat de bună voie
la credinţa evreească, ci să execute totul întocmai, după
cum a fost hotărât de mine, infailibilul, după orânduielile
legilor împărăteşti ale romanilor.

Martorii acestei sentinţe sunt: din seminţia lui Israel,

Ruan, Daniel, Rambinal, Ioachim, Banican, Rotin, Iotavel şi
Pericolan; din partea prinţilor romani ai ţării: Lucius, Sicelius
şi Maximilius; dintre farisei: Barbos, Simion şi Boriel; dintre
înalţii judecători romani: Raban, Haudanius şi Bacaralos;
dintre înalţii preoţi: Ruan, Iodus şi Bucasalis;
supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: Butan".

Ierusalim, 23 martie 4147 de la

creaţiune.

Această sentinţă a fost găsită printr-o aparentă

întîmplare în anul 1509 în oraşul Amkula (Italia),
foarte bine păstrată. Era într-o ladă de marmură care
era, la rândul ei, într-o ladă metalică. Sentinţa era
scrisă în limba ebraică. Publicată prima dată în
Constantinopol, apoi de patriarhul Eremia la 9 aprilie
1643, a fost tradusă din limba greacă în bulgară la 27
mai 1875 în oraşul Rusciuc, iar de aici în româneşte.

Scrisoarea soţiei lui Pilat din Pont, Claudia Procula,

adresată prietenei ei, Fulvia Romelia

Claudia Procula, Ţie Fulvia Romelia, Salutare!

O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi

a-ţi descrie

evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii

noastre. Ştirile unora

din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt

învăluite trezeşte

în tine neliniştea şi dorinţa de a şti starea mea. Dând atenţie

apelului tău

mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri

împrăştiate ale vieţii

mele şi, dacă vei întîlni astfel de împrejurări, care ar uimi

mintea ta,

atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi

înconjurate de

întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi

muritoare, şi că este cu

neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii

lor.
 Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele,
care au

zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija

părinţilor mei şi

sub ocrotirea divină a prezenţei lor...

Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea

primăveri a

fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul

Ponţiu, nepot al

unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post

de

guvernator... Imediat după ieşirea noastră din templu a

trebuit să merg cu

Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată. Am plecat fără

bucurie, dar

nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi,
putea fi

socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult... fiindcă locuinţa

liniştită a

părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele

monumente, gingaşele

dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul

meu. Eu vă salut,

copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!...

Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi.

Cerul mi-a
dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am
împărţit cu el

ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila
Împăratului, a

fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu

oamenii noştri

reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris...

Cu timpul, m-am

îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care

soţul meu trebuia

să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În

Ierusalim de multe

ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am

trăit în deplină

singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu

care evreii ne

întâmpinau pe noi, "străinii" şi "păgânii" - după cum ei ne

numeau pe noi. Ei

susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul

sfânt, pe care

Dumnezeul lor l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am

petrecut deseori

timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele

liniştite, unde

mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu

frunzele lor
delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau
deasupra portocalilor

sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub

acea

umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor,

sau citeam

versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot

atât de

răcoritoare inimii. Soţul meu, numai puţine momente îşi

putea rezerva pentru

mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era

mâna lui, ea

era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a
fost mult timp

independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am

observat că sunt

despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-

un singur

punct: ura turbată contra romanilor.

Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim

îmi arătă o

prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu

am găsit o

mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de

bunătate şi

blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu

fiica ei, ce avea
vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi
preafrumoasă, ca zarea

Saronului care înfrumuseţează părul ei...

Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor

lor şi îmi

citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi
amintesc

despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon

pentru Dumnezeul lui

Iacob - acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de

obiceiurile şi

proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre

numindu-le

dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în

Sine bunătatea,

curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care

răsuna ca sunetul de

harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui

Împărat al lui

Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu,

aşa de des

folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul

băiatului meu, mă

aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar

împotriva voinţei mele,

rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii

mele, îi supuneam
soarta şi judecata mea mâinii lui tari de fier, ca o roabă unui
domnitor, şi

să vezi minune! eu totdeauna mă ridicam ajutată şi

mângâiată.

După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o

dimineaţă, când m-

am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei

sale şi fără prea

mare suferinţă.

Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat

pe

copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună

cu plângătoarele

şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor,

servitorii mei

doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime,

pentru mine şi

însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele,

împreună cu o

imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei...

Deodată, am

văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui

grup de oameni ce

veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect.

În primul om,

eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea

întristat, după cum
mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut
semnele unei ferme

convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el

mai mergeau

trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce

dădeau impresia

că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea

unul îmbrăcat,

un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit

imediat să-mi

retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui

strălucitor. Mi

se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se

forma o

strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe

umeri, potrivit

cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-

am privit!

Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o

vreodată, pentru

că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă

frumuseţe, dar totodată El

insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau

că ne prefac

în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

 Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care
zăcea în pat

înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în

acea linişte

cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă,

precum culoarea

crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii

lăsase urme în

jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea

lângă ea, amuţită

şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu

mă vedea.

Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia,

necunoscut de

mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce

i-a arătat-o, a

strigat: "Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar

dacă voieşti, ea

va învia!"

Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea

a încetat să mai

bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam.

El a prins mâinile

Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis:

"Fetiţo, scoală-

te!"
 Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost
ajutată de o

mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii

înflori iarăşi

pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: "Mamă!". La

acest

strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au

îmbrăţişat una

pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea

Domn,

sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: "Ce

trebuie să fac

pentru a avea viaţă veşnică?". "Să iubeşti pe Dumnezeu şi

pe oameni", a spus

El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu

eram în genunchi,

fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o

deşteptare din somn, am

plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei - o

bucurie pe care

nici o pană nu o poate descrie.

În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui

Ponţiu tot ce-

am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: "Tu ai văzut pe Iisus

Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor

şi al
saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din
Templu.

Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând
este ca să-i ia

viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi

minunile Lui,

sunt ale adevăratului Dumnezeu".

"Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?" zisei eu. "Pentru

că El

mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată

zicând fariseilor:

"Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi

fraţilor voştri

sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu

degetul mic

al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă

interesaţi

de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!" Înţelesul

acestor

cuvinte este adânc şi adevărat...El a supărat pe aceşti

oameni îngâmfaţi şi

mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul

Nazarineanului".

"Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?" am strigat eu, plină de

indignare.

"Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor

răsculător şi
stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă
ar trebui

să vărs sângele acestui înţelept". După aceste cuvinte,

Ponţiu se sculă şi

intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o

durere şi

întristare de nedescris...

Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare,

atât de

importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare

mulţime de oameni,

din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa

divină legată de

solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de

această sărbătoare,

Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte

neliniştitor.

Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca

încă în aceasta

seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă

cutremurai la auzirea

acestor cuvinte şi îl întrebai: "Tu o să-L aperi, nu-i aşa?". "Voi

putea face

eu aceasta?" răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată.

"Soarta pe care Platon

o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L

lovească pe Iisus.
El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la
moarte crudă".

Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe

pernă, nişte

puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea. Eu L-

am văzut pe Iisus,

aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui

strălucea ca un

soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor

Heruvimilor şi din

fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea

că El era

oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar

prin întinderea

dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi.

Cei dintâi se

urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea

Dumnezeiască;

dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe

lângă care

Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin,

arătând mulţimii

rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet

puternic:

"Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!".

Atunci aceşti

nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i

înghită, acoperindu-
i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit
nemuritori şi

nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O!

Ce fel de vis,

sau mai bine i s-ar zice prevestire!

Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze

auriu

turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de

groază de cele

văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt.

Mi se părea însă

că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un

şuier zgomotos;

strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai

înspăimântătoare decăt

valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu

am continuat

să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se

umplu de sudoare

rece.

Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se,

tot mai mult,

până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au

cutremurat sub

greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate,

mi-am luat pe
fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am
alergat la

soţul meu... Ajungând la uşa din interior, care conduce la

sala de judecată

şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să

intru înăuntru,

ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut

din oase de

elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe

reprezentanţii săi; şi,

deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând

prin expresia

feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut

pricepe grozăvia

chinului său.

În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de

maltratările

suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul,

liniştit şi

neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici

mândrie, nici

frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel;

blândeţea Lui m-a

umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă

mai răsunau

cuvintele din vis: "Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!"

 În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea,
care Îl

adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi

o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei,

cu

privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau

deosebi după

tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege

pe care le aveau

legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau

pline de ură;

pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările

infernului şi că

spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte

sălbatice, întocmai

ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se

făcu un semn din

partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

- "Ce vreţi voi de la mine?" - întrebă el.

- "Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul" -

răspunse unul

din preoţi, în numele întregului popor. "Irod Îl trimite la tine,

pentru ca

tu să-i pronunţi osânda".

- "Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei

Lui?"
 După aceste întrebări a început din nou să se audă
ecoul ţipetelor

lor.

- "El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează

Rege al

Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii

seminţiei lui

Aaron", strigau leviţii.

- "Să fie răstignit!" ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt

îşi

păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei

Sale neprihănite

se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu

cuvintele lor

prefăcute:

- "Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?"

- "Tu zici aceasta", răspunse Iisus.

- "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?" Îl întrebă iarăşi

Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Ýipetele se reânnoiră

atunci şi mai

accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru

flămând, ei

începură să strige:

- "Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!"

 Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

- "Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L

eliberez".

- "Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!" se repetă strigătul

mulţimii. Eu n-

am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-

am trimis la soţul

meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la

mine. Eu m-am

aruncat la picioarele lui zicând:

- "Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru

copilul acesta,

arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la

vărsarea

sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui

Dumnezeu celui nemuritor!

Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de

mărire dumnezeiască.

El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre

nefericiţii aceia,

care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut

faţa acestora,

care cer moartea Lui... Păzeşte-te a nu ridica preaputernica

ta mână

împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a

acestui sânge, va
cauza în veşnicie osândirea ta!"

- "Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine,

îmi răspunse

Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit

dintr-un număr

foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este

neânsemnată,

faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne

ameninţă şi asemenea

judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu

dreptate, ci

răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină;

ochii tăi nu

sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă".

După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar

eu m-am

prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta

tuturor

batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a

soldaţilor brutali;

patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui

nemărginite.

Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele

văzură

aceasta, ţipetele: "La moarte, la moarte", răsunau mai

asurzitor decît

înainte.
 După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna
de Paşte câte

unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii

romane, acesta

fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa

întotdeauna

poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe

Iisus, Ponţiu

întrebă poporul cu glas tare:

- "Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe

Iisus, numit

Hristos?"

- "Eliberează pe Baraba", strigă mulţimea. Baraba era

un tâlhar şi

criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor

săvâşite de el.

Ponţiu întrebă din nou: "Dar ce să fac acestui Iisus

Nazarineanul?"

- "Să fie răstignit!" strigară ei.

- "Dar ce rău v-a făcut El?"

Cu şi mai multă furie ei strigară:

- "Să fie răstignit!"

Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei

creştea mereu şi

lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea

romană pe
care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă
apărare decât

escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici

depuseseră

jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu

fiecare minut ce

trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de

zgomotoasă ce agita

mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta

influenţă

chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam

găsi linişte.

Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei.

Maltratările,

batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare,

nimic dintre

acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi

luminată. Acei ochi care

dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un

reflex

nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar

suferea cu

bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul

cel nevăzut,

ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a

păcatelor lumii.

Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul

unui râu
înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la
muntele Sion, unde era

ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut

se adăugau

glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi

ameninţat, a

fost silit să cedeze în cele din urmă.

O! Fatal ceas al pierzării!!!...

Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza

morţii. Îşi

spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă,

zicând:

- "Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele

acestui drept ce

urmează a fi vărsat".

- "Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" zbiera

nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul

lui Iisus.

Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei

Jertfa, care era

condusă la înjunghiere...

Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi

accelerate de

inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am

fost luată de
mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră
care dădea în

curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de

sânge vărsat.

"Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!" îmi spunea una din

roabele mele.

"Acolo L-au încoronat cu spini" spunea o altă roabă. "Soldaţii

L-au

batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă".

"Acuma El îşi

dă sufletul!" răspunse a treia roabă.

Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea

întocmai ca un cuţit.

Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările

mele şi

suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi

spun, că s-au

întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea

nenorocită zi. Mi se

părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari,

negri şi

înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi

din atingerea

norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor...

Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe

gânduri, în
tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei
negre. O groază

de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am

strâns la piept

copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la

ceasul al nouălea

al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur

de pământ,

care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea

lumii şi că

stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe

pământ, iar în

acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în

camera mea; palidă,

disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

- "A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin

minuni.

Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor

s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul
locaş! Se spune

că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei

drepţi înviaţi, care

fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din

timpul lui

Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a

prezis
căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu.
Pedeapsa Celui

Atotputernic se răspândeşte ca o flacără". Când auzeam

aceste cuvinte, mi se

părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam

picioarele; am

ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la

maltratarea

lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu

germanii

şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de

îndrăzneaţă ca

a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de

chinuri,

căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele

întâmplate, însă

el trecu pe lângă mine repetând în urmă: "Acela pe care noi

L-am omorât a

fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!"

Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi

acoperea faţa

cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis

disperat: "Ah!

Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată

nu va mai gusta

niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest

înţelept cu viaţa
mea?!".

Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu

puteam găsi nici

cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea

nefericire,

care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de

mormânt era

întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin

toate coridoarele

palatului.

Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a

prezentat în faţa

locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu

lacrimi în ochi,

se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: "Mă numesc

Iosif din

Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe

cruce corpul lui

Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu". "Du-te şi ia-L!"

răspunse

Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am

văzut că se uni

cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se

acopereau, şi-l

aşteptau la poartă.

Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost

înmormântat într-un
mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-
au pus

santinele de pază.

Dar acum află, Fulvio!

A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se

arătă

deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-

au făcut cu

privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a

arătat

ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o

mare mulţime de

oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El

ucenicii Lui -

confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea

despre Domnul lor

Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi

judecătorilor.

Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea,

învăţătura Lui a

fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se

răspândeşte în

întreg imperiul. Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni

cu renume şi

vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline

de putere.
Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o
adevărată

rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice

rădăcină.

De la această dată, soţului meu a început să-i meargă

din ce în ce

mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi

de către

Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi

bănuit fiind

chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui

se transformă

în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică;

ele vedeau în

mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru

că ele

deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei

pe fiica ei, iar

fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii

lor o

neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam

şi îndată am

încetat a le mai vizita.

În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat

cercetării

neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi

fuseseră predate
de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă

este înţelepciunea

mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe

care numai singur

Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât

de adânci sunt

aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele!

Unica mea

mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să

demisioneze din

postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne

întoarcem în

Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în

toată împărăţia

greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării

lui

sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea

mea cu el?

Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el

vede în

persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu,

de asemenea, văd

în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el -

nefericitul şi
nelegiuitul judecător - L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala
să-mi ridic ochii

ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas care a

pronunţat

osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după

luarea mesei, îşi

spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în

acel sânge

cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de

expierea

(compensarea) păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita

privirea lui

sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele,

dar eu nu l-am

plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul

care ne

urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a

numelui tatălui

său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate

părţile existau

creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne

rugăm a ni se

acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate,

chiar şi aici pot
auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu!
Cei care erau

trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între

îndrumările lor şi

cuvintele: "El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat".

Grozav

blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti.

Să-ţi ajute

dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede,

toată fericirea pe

care noi o dorim una alteia.

Scuză-mă! Claudia

Dacă, după cum susţin unele documente, Pilat,

pierzând încrederea în

mila iertătoare a lui Dumnezeu, s-ar fi sinucis, cum a făcut şi

Iuda, soţia

sa a murit ca o creştină şi chiar a suferit mult, fiind prigonită

pentru

credinţa ei în Hristos. Grecii o numără printre sfinţii lor,

serbându-i

amintirea pe 24 decembrie.

Originalul acestei scrisori se află în bibliotecile

Vaticanului de

unde, pe la 1643, a fost copiată şi trimisă episcopului

Dionisie al
Constantinopololui, care a publicat-o. A fost apoi publicată în
Bulgaria, în

1875.

Moartea lui Pilat

Un înşelător a adunat pe muntele Gazirim o mulţime,

pentru a le arăta

vasele ascunse de însuşi Moise. Pilat, auzind de această

adunare, care se

presupunea că este contra romanilor, folosi această ocazie

pentru a se

răzbuna pe acei pe care îi ura de mainainte din cauza

fărădelegilor lor. El

îi înconjură cu cavalerii săi, ordonînd ca să omoare pe capii

lor, iar

mulţimea să o înprăstie cu lăncile, lovind apoi pe ori care îl

va ajunge.

Sanmaritenii concetăţenii celor omorîţi s-au plîns

înpotriva lui la

guvernatorul Siriei, Vitelia, fratele Cezarului cu acelaşi nume,

fiincă cei

din Iudeia aparţineau de acea auturitate superioară. Pilat a

fost găsit

vinovat de Vitelia. El a dat poruncă, ca Pilat să plece la

Roma, spre a se

înfăţişa Cezarului Tiberiu. Acesta avea de asemenea ceva

nemulţumiri din
cauza plîngerii făcute de Maria Magdalena, pentru procedeul
nedrept de

condamnare a lui Iisus. Pilat nu s-a putut îndreptăţi în faţa lui

Tiberiu

Cezar, din care cauză a fost internat în Galia, la anul 37 după

Hristos. De

acolo la înaintat la Viena, unde s-a sinucis din cauza umilirii

şi mustrării

de cuget.

Pasaj extras din Istoria lui Nichifor Kalist volumul 2

capitolul 10.

Extrase din Evanghelia lui Ioan - Jackob

Lorber
1
MARELE RĂSĂRIT CARE PRECEDE VENIREA
DOMNULUI

The Advent of Christ (The Great Dawn)

Zorii dinaintea Venirii Domnului
(Mesaj primit prin Jakob Lorber în 1849)
 Oricine are o lumină, (nu-l lăsaţi să) o
aşeze sub o masă acoperită unde ar străluci în
van. Dar oricine este înzestrat cu vreo lumină,
să-şi aşeze mica sa lampă pe masă, unde
poate să ardă şi să ilumineze masa şi întreaga
cameră. Dacă, în acest mod vor străluci de pe
masă mai multe lumini mici, în cameră va fi
atâta lumină încât orice oaspete care intră în
cameră se va minuna, spunând: "De ce este
atâta lumină aici! Cât de plăcut este pentru
bunăstarea noastră după ce am mers prin
noaptea lungă! Într-adevăr ni se pare ca zorii
purpurii!". "Lumina învigorează viaţa şi o
trezeşte cu adevărat, chiar dacă este produsă
artificial, pe calea raţiuni pure şi a unui intelect
purificat. De aceea, în aceste vremuri este
necesar ca oricine are o lampă mică bună şi
folositoare să iasă cu ea în faţă. Să o cureţe, să
o umple cu ulei, să o aprindă şi apoi să o aşeze
pe masa purei recunoaşteri, unde poate dărui
lumină celor din jurul mesei sau celor prezenţi
în cameră. În zilele noastre, cursul
evenimentelor arată clar ceea ce lipseşte cel
mai mult, şi anume lumina. De aceea, ce rost
are să vorbim despre iubire sau despre
respectarea Legilor Divine, dacă cei care aud
predica se află în întuneric total? Nu le-ar
spune ei pe faţă predicatorilor "Ce vorbe goale
îndrugaţi voi, discipoli ai nopţii, încercând să
mă faceţi să cred lucruri pe care nici nu le-aţi
văzut, nici nu le-aţi trăit? (experienced). Dacă
pui o lumină pe masă şi descrii ceea ce vezi şi
percepi în detaliu, voi fi în stare să te cred,
pentru că lumina lămpii tale va lumina şi
camera, de asemena. Deci, înainte de a ne
predica nouă, aprinde-ţi şie însuţi o lumină,
atunci vom crede ceea ce încerci acum să ne
faci să credem în întunericul total al nopţii".
"De aceea, nu a fost spus doar pentru cei cu
bună voinţă şi cei care au nevoie de învăţături
despre adevărata viaţă, ci este, de asemenea,
adresată şi tuturor profesorilor. Odată ce micile
lămpi au fost bine alimentate cu ulei, ele vor
trebui aprinse fără întârziere şi aşezate pe
masa primitoare a adevăratei recunoaşteri şi
(insight) pentru că s-a apropiat Ziua când
ultima Mare Promisiune se va împlini! Este scris
cum va fi acea vreme. Şi priviţi, toate semnele
prezise sunt aici. Cine se va înşela şi nu le va
recunoaşte? Dar evenimentele profeţite ar fi
trebuit să se împlinească negreşit până acum,
cine va continua să se îndoiască în continuare
de faptul că în curând Marea Zi va fi aici?
Marea Zi, care va însemna revenirea Domnului
şi astfel nesfârşita Venire a Domnului. N-au
spus, cei doi îngeri din ceruri, celor care
plângeau pierderea Domnului la locul unde El
s-a înălţat în Împărăţia SA: "De ce rămâneţi aici
cu atâta tristeţe, utându-vă după Acela care a
urcat în Împărăţia Sa? Mergeţi acasă în pace,
pentru că acest IISUS, pe care acum l-aţi văzut
urcând la Cerul tuturor Cerurilor, va coborî încă
o dată, tot astfel cum s-a înălţat acum, să
judece generaţiile pământului. Binecuvântaţi
sunt cei care pe El îi va găsi drepţi şi vor
deveni copiii Lui, iar El, Tatăl şi Domnul lor! Dar
vai de cei care au rămas nedrepţi; cu adevărat,
responsabilitatea lor (their responsability is
sure to vecome a millstone mound their neck!".
"Ceea ce aceşti doi îngeri ai lui Dumnezeu şi
ceea ce Eu, ca Domn şi Dumnezeu Însuşi, am
profeţit referitor la viitoarea Venire a lui
Christos, a ajuns acum la maturitate şi va avea
loc în curând. Au fost puse în mişcare aproape
toate pregătirile necesare. Inimile oamenilor
reflectă acum aceste vremuri prin manifestările
lor oribile. Ei sunt posedaţi de tiranie, plini de
zgârcenie, invidie, lăcomie, păcate trupeşti,
discordie, ceartă, calomnii, tâlhării, război,
crime şi boli de toate felurile. Discordia, lipsa
bunătăţii şi a milei au pus stăpânire pe ei şi
prin aceasta s-a abătut asupra umanităţii o
nenorocire (o mizerie) cum nu a mai fost
niciodată pe pământ. De aceea aceste vremuri
de mizerie trebuie să se încheie curând, altfel
chiar şi cei Aleşi până acum ar putea fi osândiţi
la izolare. Oricum, înainte ca să mă pot
întoarce, ca Domn Creator al Vieţii întregi,
Pământul va trebui curăţat complet de toate
buruienile; şi aceasta are loc acum pe întreg
pământul. Oricine are acum sufletul bolnav,
plin de încăpăţânare şi nu se străduieşte să-şi
vindece sufletul, nu-i va mai rămâne mult timp
înainte să piară. Cea mai scurtă perioadă de
purificare va fi de patru săptămâni, deoarece
de acum înainte în ore se vor petrece mai
multe lucruri ca într-un secol din trecut. O
perioadă mai lungă, de patru luni, a fost
stabilită, deoarece vor fi perioade în care zilele
vor fi mai semnificative decât un întreg secol
trecut. S-a mai stabilit încă o perioadă, mai
mare de timp, de patru trimestre anuale, în
timpul căreia, într-o săptămână, se vor petrece
mai multe lucruri ca într-un întreg secol trecut.
Şi o perioadă mai îndelungată a fost fixată, de
patru luni şi încă puţin pe deasupra, în care vor
fi luni în care se vor petrece mai multe decât în
şapte secole din trecut! În orice caz, vremurile
de azi sunt precum zorii roşiatici care preced
acea zi care va veni ca o salvare pentru cei
drepţi şi pentru toţi cei cu o inimă blândă şi
bună, care-şi iubesc fraţii şi surorile în Numele
Meu. Dar această zi va veni, de asemenea, ca
un hoţ peste toţi aceia care M-au nesocotit,
care au o inimă mândră şi grea, care se văd pe
ei înşişi mai buni, care au mai multă stimă
pentru ei ca pentru fraţii lor. Oricine se
consideră pe el însuşi în orice mod, oricare ar fi
acesta, mai bun decât fratele lui, să fie distrus
în aceeaşi zi, deoarece de acum înainte toate
diferenţierile exterioare vor înceta să existe.
Cei care acum sunt dispreţuiţi pentru Numele
Meu sau sunt toleraţi doar din milă ca oameni
oneşti, vor avea parte de mari onoruri. În
această zi, asemenea oameni vor merge
glorioşi şi măreţi, pe când cei care acum sunt
foarte ambiţioşi, vor deveni tăcuţi şi
insignifianţi. Dar Aleşii mei vor străluci mai tare
ca soarele la amiază! Zorii stacojii, în mod
natural nu anunţă o zi frumoasă. Există un
vechi proverb care spune: Roşeaţa zorilor se
transformă într-o zi dificilă şi poate cauza
moartea odată cu venirea serii. În cazul zorilor
spirituali stacojii situaţia este exact în sensul
opus. În timp ce zorii trandafirii din natură
învigorează toate inimile, zorii spirituali îi va
umple de o mare frică şi teamă, deoarece
culoarea lor provine de la sângele şi flăcările ce
vor incendia lumea, prin aceasta înţelegând
micile şi marile războaie. Aşa cum în mod
natural zorii stacojii reprezintă un semn
nefavorabil, aşa-zişii neplăcuţi zori spirituali pot
fi priviţi ca cei mai favorabili premergători
venirii Marii Zile a Salvării. Astfel am plănuit şi
voi îngădui ca lucrurile să-şi urmeze cursul.
Celui care va îndrăzni să iasă în Calea
Mea şi să-mi spună: "Doamne, eşti un
Dumnezeu crud, sângele şi măcelurile îţi fac
plăcere şi acţionezi ca un etern tiran!", Eu îi
răspund: "Motivul existenţei maestrului nu este
pentru a fi judecat după munca şi acţiunile
sale, ci El te va judeca într-un mod drept şi just.
De aceea, nu trebuie să spuneţi nici: "Iată,
această naţiune are dreptate, iar cealaltă nu,
sau acesta sau celălalt general acţionează într-
un mod mai condamnabil decât predecesorii
săi". Nici nu ar trebui să vă bucuraţi, ar trebui
să vă întristaţi dacă unul sau altul dintre
partide au ieşit victorioase sau au fost învinse.
Voi toţi laolaltă nu trebuie să fiţi preocupaţi
(îngrijoraţi) de lucrurile ce se petrec acum, fie
că sunt bune sau rele. Pentru că Eu permit să
se petreacă toate acestea astfel şi Eu sunt un
Dumnezeu înţelept şi bun! Dar dacă cineva se
crede mai înţelept să stăpânească el
elementele, să arate el cursul stelelor şi să
comande vânturile, marea şi puternicul foc din
interiorul pământului! Vă spun: "Nu vă
amestecaţi în nimic, ci staţi acasă, astfel când
Mă Voi întoarce curând vă voi găsi acasă, vă
voi da putere şi vă voi primi în noul Meu regat
stabilit pe pământ şi pe toate stelele!". În orice
caz, dacă nu vă găsesc acasă, puteţi doar să vă
învinuiţi că nu aţi participat deloc, sau doar
într-o mică măsură, la ultima şi Cea Mai Mare
Venire a Mea. De fapt, există un singur păcat
fundamental înaintea mea care este mama
tuturor celorlalte păcate şi se numeşte:
mândria! Din mândrie se nasc toate celelalte
păcate, cum ar fi: egoismul, dorinţa de putere,
iubirea de sine, avariţia, invidia, camăta,
prefăcătoria, hoţia, tâlhăria, mânia, crima,
lenea, trândăvia şi înclinaţia spre viaţă a
plăcerilor; de asemenea lauda de sine,
obsceritatea carnală, lipsa castităţii, prostituţia
şi, în final, uitarea de Dumnezeu. De
asemenea, lipsa completă a lui Dumnezeu şi cu
aceasta totala nerespectare a legilor divine.
Dacă priviţi către toate aceste păcate veţi
descoperi la baza lor mândria. De aceea, dacă
cineva ar dori să elimine toate presupusele lui
păcate dintr-o singură lovitură, să facă eforturi
să se elibereze de orice fel de mândrie. Păcate
comise fără mândrie nu sunt cu adevărat
păcate, deoarece nu-şi au originea în păcat.
Fiecare din voi să lase zorii stacojii să
strălucească, prin el şi să caute cu grijă în
toate ungherele vieţii lui, să vadă dacă n-ar
putea găsi ceva asemenea mândriei. Dacă el
întâlneşte în adâncul lui ceva făcut din
mândrie, atunci ar trebui imediat să lupte cu
toate puterile lui pentru a elimina mândria sa,
chiar dacă îi pare a fi insignifiantă. Sau, cu
timpul, aceasta va creşte gradat, astfel îi va
ruina spiritualitatea nobilei fiinţe umane care
există în el. Aşa cum ar face un parazit cu un
copac complet sănătos. Mândria în orice formă
ar fi este, pentru suflet şi spirit, aerul foarte
otrăvitor şi sufocant din infern, prin care
întreaga viaţă se distruge instantaneu. De
aceea, repet: "Fiţi atenţi la mândrie, înainte de
toate, dacă vreţi să apăreţi drepţi în faţa mea
şi să vă bucuraţi de prezenţa mea vizibilă când
va veni Ziua cea Mare! Dar atâta timp cât un
atom de mândrie rămâne încă în voi, nu voi
veni la voi, deoarece nu aţi renunţat la acest
rău fundamental, chiar dacă credeţi că ştiţi
ceea ce milioane de oameni abia întrezăresc.
Dar aceasta nu vă va face, în final, mai buni
decât cei care nu au cunoştinţă despre lucrurile
pe care voi deja le cunoaşteţi şi pe care chiar
le-aţi trăit cu adevărat câteodată. Totuşi,
cunoaşterea profundă în sfera spiritualităţii
pure vă va fi de un imens ajutor doar dacă
cunoaşterea voastră va fi însoţită de adevărata
umilinţă. Vă spun: "Nu căutaţi sub nici o formă
onorurile acestei lumi! Aceasta este o boală
pentru suflet şi spirit. Mai devreme sau mai
târziu consecinţele sale devastatoare vor ieşi la
iveală. Priviţi războaiele în care în numele
onoarei au fost ucişi milioane de oameni. Dacă
conducătorii, comandanţii şi naţiunile lor ar fi
servit umilinţa celestă în locul mândriei, ar mai
fi putut naţiunile să se aprindă cu atâta furie
una împotriva celeilalte? Într-adevăr, cu naţiuni
pline de umilinţă nu s-ar putea face un război.
Totuşi, de când mândria tuturor naţiunilor a
crescut, făcând ca o naţiune să se considere
mai bună decât cealaltă, mult mai distinsă,
superioară şi cu mai multe drepturi decât alta,
războaiele a tot devastatoare sunt o consecinţă
directă a amplificării mândriei.
Ar fi o chestiune cu totul diferită dacă
un inamic lacom şi duşmănos ar invada pentru
a jefui o ţară paşnică, locuită de oameni umili
şi paşnici. Atunci, desigur, locuitorii unei astfel
de ţări ar avea dreptul să pedepsească cu
toată severitatea un astfel de inamic ticălos şi,
în acest caz, Eu, ca Dumnezeu, aş lua prompt
conducerea. Atunci inamicul cel rău ar primi
foarte curând răsplata meritată pentru
acţiunile sale şi cu greu ar mai avea vreodată
curajul să invadeze o astfel de ţară. Din
nefericire, nu este aşa. O naţiune vrea să fie
mai mare decât cealaltă, un regat mai puternic
decât altul. Aroganţa naţiunilor a ajuns prea
departe. Aburii infernului s-au ridicat deja până
la cel mai înalt cer. Pământul însuşi mi s-a
rugat să înlătur pentru totdeauna, din rădăcină,
răul lui Satan". Şi iată a sosit timpul în care se
revelează sub ochii voştri: o naţiune poartă
război împotriva alteia! Dacă mă întrebaţi de
ce, vă voi spune: "Pur şi simplu din mândrie!".
De asemenea, vă spun: "A trecut vremea când
sabia acţiona precum un arbitru între onoare şi
ruşine, între virtute şi viciu. Căci sabia nu a fost
niciodată o armă a umilinţei, ci întotdeauna a
onoarei şi a importanţei de sine şi prea adesea
a tiraniei". Nu va mai fi astfel! În viitor umilinţa
va conduce naţiunile cu armele iubirii. Desigur,
aceasta se va realiza doar pentru acele naţiuni
care se vor dovedi demne de această armă din
ceruri. În acele vremuri, cei nevrednici îşi vor
primi mult meritatele recompense. Întotdeauna
voi dărui victoria celui mai bun şi mai drept
partid (party; grup); dar dacă acesta va deveni
arogant, va fi vaietul şi scrâşnetul dinţilor şi
asupra sa! De acum înainte, nimeni nu va
cruţat, dacă în acţiunile sale va avea chiar o
singură scânteie de mândrie, ca motivaţie.
Orice acţiune, de acum înainte, care va arăta
orice fel de ambiţie, va rămâne
nebinecuvântată, în timp ce orice acţiune
realizată cu o inimă umilă în scopul de a fi
folositoare, va primi din plin binecuvântarea
mea. Acum trebuie introdusă printre oameni o
altă rânduire. Dar cei care nu se vor supune cu
toată inima lor acestei rânduiri şi încă vor
permite tradiţiilor lor interioare să apară în cei
înainte de a obţine suficiente informaţii, vor fi
curând demascaţi de (prin) cele mai amare
consecinţe dacă au acţionat pentru sau
împotriva Gânduirii Mele". De această dată vă
spun: Oricine nu va reuşi să facă o acţiune
bună din cauza lumii, atunci el va acţiona doar
de dragul lumii în modul în care crede că este
bine. Dar când va veni la Mine, având o
recomandare lumească bună, îi voi spune: "Du-
te la cel care ţi-a dat această recomandare şi
cere-ţi răsplata, fiindcă numele Meu nu este
trecut pe ea. De dragul lumii ai acţionat şi nu ai
vrut să mergi pe singura cărare a adevăratei
umilinţe care-mi face plăcere. Lumea ţi-a flatat
ambiţia când ţi-a spus: "Iată, acesta este un
om plin de onoare!". Atunci înseamnă că, de
asemena, o să-ţi facă plăcere faptul că în
împărăţia mea vei primi doar mici onoruri. Prin
aceasta nu vreau să spun că o persoană
trebuie să acţioneze într-un fel în care lumea îl
va arăta cu degetul, plină de dispreţ. O, nu, eu
niciodată nu vă cer aceasta! Dar vă cer să
realizaţi ceea ce este cu adevărat bun -
indiferent ce ar spune lumea despre aceasta -
fără ruşine, oricare ar fi. Şi aceasta pentru că
este bine şi vreau să faceţi astfel. Aţi uitat că
Eu, pururea veşnic, Atotputernic creator al
oamnilor şi lumilor, al îngerilor şi oamenilor, am
venit Eu însumi în lume înveşmântat doar în
cea mai mare umilinţă? I-am învăţat pe oameni
prin viu grai şi cele mai curate fapte, dacă mă
iubesc şi vor să fie copiii mei, să lase lumea cu
grandoarea şi măreţia ei şi să nu meargă pe
cărarea cea largă a splendorii lumeşti, care
întotdeauna e trecătoare, ci să urmeze cărarea
cea îngustă a umilinţei, care conduce la viaţa
eternă. Şi astfel, mai presus de toate, tot ceea
ce este măreţ în faţa lumii este dezgustător în
faţa mea? Că privesc doar spre lucruri
mărunte, dispreţuit de lume şi întotdeauna
respins, care se cred a fi ele însele mari? Nu
veţi vedea înfăţişarea Mea până ce n-aţi
eliminat şi ultimul atom de mândrie din inima
voastră. Vă spun cu tărie că aşa va fi. Fiecare
păcătos va fi tratat de către mine cu mai multă
blândeţe decât acela care, cu adevărată căinţă
şi cu adânc dispreţ nu şi-a eliminat pentru
totdeauna evidenta mândrie din inima sa! Dacă
aveţi tot atât de multe păcate câtă iarbă pe
pământ şi cât nisip pe malul unei mări, dar nu
aveţi nici o urmă de mândrie, toate aceste
păcate sunt ca şi cum nu ar fi fost deloc în faţa
Mea! Deoarece unde nu există mândrie, există
dragoste, care cuprinde întreaga umilinţă în ea.
Dragostea şi umilinţa distrug toate păcatele şi
greşelile, oricât de multe ar fi fost vreodată.
Totuşi, dacă există doar un atom de mândrie în
spatele păcatelor comise de oameni în
perioada de noviciat a eliberării lor, acest atom
va stimula toate celelalte păcate, vor suferi în
viitor, precum şi în prezent o puternică luptă
pentru a se elibera chiar de acel atom de
mândrie. Simplii atomi ai mândriei sunt
suficienţi pentru a fi imposibil să pătrund în
profunzimea fiinţelor umane, altfel destul de
merituase, până când nu şi-au eliminat din
inimă şi ultimul atom al mândriei. Acesta este
motivul pentru care, în special în aceste
vremuri atât de puţini oameni ajung să mă
vadă şi să primească învăţătura de la Mine
personal şi care pot evolua ca şi Copii ai Mei!
De asemenea, nu mai spuneţi: "Această casă,
acest pământ şi această proprietate îmi
aparţine. Sunt stăpân în casa mea şi trebuie
să-mi lucrez propriul pământ!". Iată, este o
cantitate destul de mare de mândrie ascunsă
în aceste remarci! Cu tărie vă spun, nu voi veni
niciodată la cei care gândesc, vorbesc şi
acţionează astfel, deoarece ei nu mă consideră
Dumnezeu şi ei se cred stăpâni peste toate
lucrurile pe care eu le-am împrumutat lor
pentru scurta perioadă de timp. În această
atitudine zace o imensă mândrie - originea
tuturor războaielor, fie că sunt mici sau pe
scară largă. În viitoarea Mea împărăţie lucrurile
vor sta într-un mod cu totul diferit, nu vor mai
fi lorzi şi baroni ai pământului, pentru că Eu voi
fi în toţi şi în toate. Şi acela în care Eu voi
sălăşlui va fi cel mai privilegiat. Totuşi, luaţi
aminte aceasta înainte de venirea Mea pe
acest pământ, multe buruieni şi multă iarbă
uscată vor fi distruse printr-o judecată foarte
severă. Oriunde vor fi doi, unul va fi acceptat,
iar celălalt va fi respins; astfel se vor cerne mai
mult de jumătate! Încă o dată vă avertizez, cu
toată seriozitatea, în acele vremuri, nu oscilaţi
nici în stânga, nici în dreapta. Cel care va fi
victorios, se lasă în mâinile mele! Nici unul din
voi să nu spună: "Acesta dă o luptă dreaptă, iar
acela nu, ci este de datoria voastră să vă rugaţi
pentru prieteni şi pentru duşmani. Ce este
dincolo de aceasta este păcat, pentru că,
ţinând partea unuia veţi aduce în voi mândria
părţii pe care o vreţi a fi victorioasă, astfel
dorind înfrângerea completă a adversarului.
Dar întrebaţi-vă inima, oare cei care trebuie
distruşi nu sunt cumva fraţii voştri, la fel
precum cei cărora le doriţi victoria?". Cum se
potriveşte o astfel de dorinţă plină de
răzbunare cu cuvântul Meu? Nu Eu am învăţat
toate fiinţele umane să se roage pentru toţi cei
care îi urăsc, să-i binecuvânteze pe cei care îi
blestemă şi să facă bine celor care le vor răul?
De aceea, cei care se luptă, lăsaţi-i să se lupte!
Rugaţi-vă pentru toţi şi să nu vă bucuraţi de
înfrângerea altora; atunci veţi fi precum îngerii
Mei din cer care-şi acoperă chipul când fraţii lor
de pe pământ se omoară între ei. Luaţi aminte,
zorii stacojii care preced venirea Mea vor
deveni mult mai roşii decât sunt deja. Şi doar la
sfârşitul tuturor distrugerilor va deveni clar că
nici unii, nici alţii din cei care se luptă nu au
ieşit învingători, fiindcă adevăratul învingător
va veni. Unde acum se luptă mândria, umilinţa
va începe să se lupte şi nici un tiran nemilos nu
va scăpa de sabia ei şi nici un judecător care se
străduie să-şi impună cu forţa autoritatea, prin
sângele prizonierilor inofensivi. Eu, ca Tată al
vostru Etern, care v-am dăruit deja atât de
multe , vă dăruiesc acum cel mai important
cuvânt pentru viitoarea voastră bunăstare şi
mântuire. Păstraţi-l cu credinţă şi cu stricteţe şi
atunci veţi descoperi toate binecuvântările
lumeşti şi divine. Totuşi, dacă îl priviţi ca pe
ceva obişnuit şi continuaţi cu vechile voastre
năravuri şi obiceiuri, veţi lua parte deloc sau
doar într-o mică măsură la Venirea Mea. Ce a
fost scris aici prin servitorul Meu se va împlini
negreşit. Binecuvântaţi sunteţi voi şi toţi aceia
care nu desconsideraţi aceste avertismente;
căci Eu voi veni la voi acum la fel ca şi atunci!
Dar oricare nu va da atenţie acestui
avertisment şi sfaturilor similare date în multe
situaţii şi nici nu va fi de bună credinţă,
nedorind să asculte - casa lui va fi pustiită,
devastată şi jalnică. Deoarece când Voi veni,
Voi veni doar la cei care sunt cu adevărat ai
mei şi Voi binecuvânta personal neîntrerupt
pentru totdeauna. Vai de cel în pragul căruia
nu voi pune piciorul; căci el va avea parte
pentru totdeauna de un răsărit stacojiu trist şi
rău prevestitor. Şi sfintele raze a marii zi care
va veni nu se vor revărsa asupra sa!
Acela care va veni.
Amin.

2
VENIREA PERSONALĂ A DOMNULUI
 (Fragment din mesajele primite prin
Iacob Lorber despre învăţămintele şi faptele lui
Iisus during the time of this ministry, luate din
marea Evanghelie a lui Ioan, unde Domnul a
vorbit discipolilor săi despre acest subiect)
Primit prin Iacob Lorber
"Le-am arătat cu prinţul ascuns al
acestei lumi va fi în curând judecat şi, la scurt
timp după aceea, de asemenea, şi armata lui.
Totodată, le-am arătat sfârşitul lumii şi o
judecată universală similară cu cea din vremea
lui Noah. Uimiţi, ei m-au întrebat când şi cum
se vor petrece acestea. Dar le-am spus: Cum a
fost pe vremea lui Noah, aşa va fi şi atunci:
dragostea va scădea şi se va răci complet.
Credinţa în perceptul unei vieţi pune şi
recunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum a fost
relevată omenirii din ceruri, se va transforma în
întuneric, superstiţii negative, minciună şi
prefăcătorie. Cei care vor conduce vor fi folosiţi
din nou de fiinţele umane ca de animale şi îi
vor ucide cu sânge rece şi fără conştiinţă, dacă
nu se vor supune voinţei lor fără să
protesteze".
"Puterea conducătoare îi va chinui pe
cei săraci cu tot felul de presiuni şi îi va
persecuta şi va înlătura fiecare spirit liber prin
toate mijloacele posibile.
Prin aceste acţiuni, omenirea va fi
supusă unor asemenea chinuri cum nu au mai
fost trăite niciodată pe planeta Pământ. Dar
atunci, datorită multor aleşi care se vor afla
printre cei săraci, zilele vor fi scurtate. Pentru
că dacă aceasta nu se va petrece, chiar cei
aleşi ar putea să piară!
Până atunci, totuşi, încă o mie de ani şi
încă aproape o mie de ani vor trece!
Atunci voi trimite printre săraci aceiaşi
îngeri pe care-i vedeţi aici, (având mari
trompete) printre voi.
Doi îngeri erau prezenţi şi vizibili în
forma umană, ca materializare perfectă ale
celor mai înalte spirite, de exemplu Gabriel,
Raphael, Zuriel şi alţii (vezi Ioan 1:51: "Cu
adevărat vă zic, veţi vedea cerurile
deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu urcând
şi coborând deasupra Fiului Omului". Aceşti
îngeri vor trezi oamenii morţi din punct de
vedere spiritual de pe Pământ din mormântul
nopţii lor. Şi aceste milioane de oameni treziţi
se vor desfăşura ca o coloană de foc de la un
capăt la altul al pământului, răsturnând
puterile lumii şi nimeni nu va fi în stare să le
facă faţă!"
 "De atunci înainte, Pământul va deveni
încă o dată un Paradis şi pentru totdeauna îi
voi conduce pe Copiii mei pe cărarea cea
dreaptă. Totuşi, de atunci înainte, după ce o
mie de ani vor trece, Prinţul Întunericului va fi
eliberat încă o dată de dragul lui, pentru o
scurtă perioadă de 7 ani, câteva luni şi zile, fie
pentru totala sa cădere, fie pentru posibila lui
întoarcere de partea binelui.
În primul rând, partea interioară a
Pământului se va transforma într-o eternă
închisoare, pe când exteriorul Pământului va
rămâne un Paradis. În al doilea rând, Pământul
totuşi va fi preschimbat în Paradis şi moartea
trupului şi a sufletului vor înceta pentru
totdeauna. Cum se vor petrece toate acestea şi
când? Nici celui dintâi înger din cer nu-i este
permis să cunoască cu anticipaţie când se vor
petrece acestea, doar Tatăl Ceresc însuşi
ştie!..."
"Va veni o vreme când multe fiinţe
umane vor căuta doar plăcerea pe acest
Pământ. Dumnezeu va îngădui în curând o
judecată universală asupra întregii umanităţi.
Atunci vom vedea dacă după aceasta vor mai fi
încă oameni care, având o riglă de măsurat în
mână, vor îndrăzni să spună aproapelui lor:
"Iată, am măsurat această parcelă mare de
pământ, am instalat pietre de hotar şi am
declarat-o proprietatea mea incontestabilă". Şi
dacă cineva ar îndrăzni să conteste sau doar să
spună: "Prietene, fiecare are acest drept şi este
înzestrat cu puterea şi mijloacele necesare ca
să-şi smulgă din mâinile tale acest drept
imaginar, pe o astfel de fiinţă umană o voi
condamna la moarte!" - Eu vă spun: o astfel de
persoană nu va mai exista, deoarece când voi
veni din nou pe acest Pământ voi aduce
judecata peste aceşti "Epicurieni", dar şi pentru
a înmâna răsplata vieţii pentru toţi aceia care,
din dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele
său, au suferit multe mizerii şi necazuri - atunci
Pământul nu va putea fă măsurat pentru
beneficiul personal al cuiva. Oriunde va fi
cineva, el va putea să-şi satisfacă şi să-şi
împlinească nevoile. Şi oamenii se vor ajuta
între ei şi nimeni nu va spune: "Iată, aceasta
este proprietatea mea peste care eu sunt
stăpân".
Omenirea va realiza că Eu singur sunt
Domnul şi că toţi oamenii sunt fraţi şi surori. Ar
trebui să fie la fel şi acum printre oameni.
Totuşi, în această perioadă intermediară de
dezvoltare a umanităţii, cei care nu au fost încă
purificaţi prin marele foc al vieţii le este permis
să rămână aşa cum sunt, dar pentru mai puţin
de 2000 de ani de acum. După aceasta
urmează ca spiritul uman să aibă o mare
preponderenţă în viaţa oamenilor şi nu se vor
mai folosi noţiunile de valoare "al meu" şi "al
tău" pe această Planetă. Din punctul de vedere
a lui Dumnezeu, întreaga planetă aparţine în
mod egal tuturor oamenilor, aşa cum a fost la
începuturi. Înţelepţii au împărţit-o în funcţie de
necesităţile oamenilor şi i-a învăţat să cultive
pământul. Fructele erau atunci parţial
distribuite de înţelepţi şi surplusul stocat în
depozite special construte pentru ca nimănui
din comunitate să nu-i lipsească..."
"Focul care va precede venirea Mea se
va chema: Mizeria Universală, sărăcie şi chinuri
cum nu au mai fost văzute niciodată înainte pe
Pământ. Credinţa va înceta să existe, iubirea
se va stinge şi toţi sărmanii se vor plânge şi vor
muri de foame.
În orice caz, cei puternici şi regii acestei
lumi nu îi vor ajuta pe cei ce au nevoie şi care
cer ajutorul, fiind aserviţi marii lor aroganţe şi
împietririi inimii. Atunci o naţiune de va ridica
împotriva alteia şi vor purta războaie cu arme
de foc. Prin aceasta, conducătorii vor acumula
datorii şi îşi vor tortura supuşii cu taxe
excesive. Rezultatul va fi o viaţă foarte
scumpă, foamete, multe boli grele, epidemii şi
ciumă printre fiinţele umane, animale şi chiar
plante. De asemenea, vor fi furtuni puternice
pe Pământ şi pe mare, precum şi multe
cutremure. Marea va inunda ţărmul în multe
locuri şi populaţia va fi îngrozită şi va trăi cu o
mare frică în suflet, anticiparea evenimentelor
ce vor urma pe Planetă! Toate acestea vor fi
permise pentru ca oamenii să renunţe la
mândrie, egoism şi indolenţă. Iată, aceasta
este prima fază a focului prin care omenirea va
fi purificată înaintea Venirii Mele.
În acelaşi timp, va fi, de asemenea, şi
un foc natural care va realiza un imens
serviciu: folosind acest foc, navele de pe toate
mările vor putea călători cu viteza vântului.
Mulţumită inteligenţei ascuţite, oamenii vor
construi drumuri şi vagoane din fier; şi în loc să
folosească animale să împingă aceste vagoane,
vor folosi focul şi cu puterea sa vor călători pe
Pământ cu viteza săgeţii. Ei vor şti, de
asemenea, să controleze puterea fulgerului
(electricitatea) şi vor face din aceasta cel mai
rapid transmiţător al dorinţei lor de la un capăt
la celălalt al Pământului. Şi când regii cei
lacomi şi mândri vor porni război unul
împotriva celuilalt, focul va fi factorul decisiv.
Deoarece prin forţa lui sfere de fier foarte grele
vor fi aruncate cu viteza fulgerului împotriva
inamicului, a oraşelor, fortăreţelor, generând
distrugeri devastatoare. Cu aceste arme,
umanitatea ingenioasă va ajunge la un punct în
care nici o naţiune nu va fi în stare să înceapă
un răboi împotriva alteia, deoarece dacă două
naţiuni s-ar ataca una pe alta cu astfel de
arme, s-ar distruge fiecare în scurt timp până
la ultimul om, aceasta cu siguranţă nu va
aduce victoria şi nici vreun folos nici unei părţi.
Regii şi comandanţii vor realiza rapid aceasta şi
mai degrabă vor trăi în pace şi prietenie. Şi
dacă în caz că se va ridica un agresor plin de
aroganţă şi ambiţie, vrând să pornească război
împotriva vecinului său, naţiunile paşnice se
vor uni şi îl vor pedepsi. În acest fel, în mod
gradat pacea de pe vremuri se va reinstala
între naţiuni şi va deveni permanentă. Vor mai
fi încă războaie printre popoarele mai primitive,
dar chiar şi printre acestea războiul va fi în
curând o imposibilitate. Prin comandanţii şi
regii mei drepţi voi uni popoarele lumii şi voi
revărsa asupra lor Lumina Mea Mare, iar ei se
vor transmorfa în naţiuni paşnice şi
prietenoase. Iată, aceasta este a doua fază a
focului prin care omenirea va fi purificată!
A treia fază a focului va consta în faptul
că voi trezi, cum am început deja de câteva
sute de ani mai devreme, clarvăzători,
iluminaţi, profeţi şi servitori care vor învăţa
naţiunile de pretutindeni despre adevăr în
Numele Meu (N.T. reformatori, precum
BOEHME, SWEDENBORG şi acum "noua
lumină"; împreună cu lumina ştiinţei E.D.). De
aceea, ei se vor izbăvi de tot felul de iluzii,
înşelătorii şi minciuni care au fost predicate de
către falşii profeţi şi preoţi, chiar în Numele
Meu, cu acestea ei pavând drumul căderii lor.
Preoţii şi falşii profeţi, în foarte scurt timp,
încep, cu această ocazie, faptele lor rele, care,
din loc în loc, au început deja în Numele Meu.
Aceşti falşi preoţi vor face miracole şi
semne false, ca şi preoţii păgâni. Ei vor reduce
foarte mulţi oameni şi, de aceea, vor câştiga
multe comori lumeşti, bogăţii, respect şi
putere. Dar prin cel de-al treilea foc şi prin
lumina sa strălucitoare ei vor pierde totul şi vor
fi ruinaţi.
Regii şi prinţii ce vor dori să-i ajute îşi
vor pierde toată puterea, bogăţiile şi tronurile.
Deoarece Eu voi trezi proprii Mei regi şi
comandanţi care îi vor înfrânge şi astfel
noaptea infernului, care era înainte, şi ai săi
mesageri ai nopţii vor dispărea dintre oameni.
Prin cea de-a treia fază a focului din ceruri
minciuna va fi eradicată în lupta ei cu lumina
adevărului, precum noaptea se risipeşte în faţa
soarelui care răsare! Este nevoită să se retragă
în peşterile ei întunecate şi în adâncuri; şi
odată ce o persoană se află în lumină, ea nu va
mai căuta noaptea.
Şi acum vă voi arăta, de asemenea, a
patra fază a focului prin care Pământul,
omenirea şi întreaga Mea creaţie va fi
purificată în vremea celei de-a Doua Veniri a
Mele.
Acest foc va consta în toate tipurile de
cataclisme naturale uriaşe, în special în acele
locuri pe pământ unde oamenii vor construi
oraşe prea mari şi magnifice.
Vor conduce şi se va manifesta o mare
mândrie, lipsa iubirii, corupţia, falsul în justiţie,
putere şi autoritate, indolenţa şi, în acelaşi
timp, extrema sărăcie şi tot felul de necazuri şi
mizerie, produse de imoralitatea şi continua
căutare a plăcerilor a celor mari şi puernici. De
asemenea, în acele oraşe se vor ridica la scară
largă multe fabrici, munca va fi realizată de
maşini ingenioase, construite din fier, care
folosesc forţa combinată a focului şi a apei.
Oamenii vor folosi cărbunii pe care îi vor
procura din adâncul pământului, în mari
cantităţi.
Când această activitate va atinge
culmea prin puterea focului, atmosfera
pământului va fi saturată în unele locuri cu
diverşi combustibili sub formă de vapori, care
se vor aprinde din loc în loc, transformând
oraşe şi regiuni întregi în cenuşă şi ruină,
împreună şi cu mulţi dintre locuitori. Aceasta
va fi, de asemenea, o mare purificare!
 În orice caz, ceea ce nu va reuşi să
împlinească acest foc va fi realizat de tot felul
de mari furtuni. Desigur, acestea se vor
petrece doar acolo unde este nevoie, deoarece
fără a fi necesar nimic nu va fi ars sau distrus.
Prin aceasta, atmosfera Pământului va fi
eliberată de vaporii dăunători şi spiritele rele
ale naturii şi aceasta va avea o influenţă
benefică asupra tuturor celorlalte creaturi de
pe pământ. Va servi, de asemenea, sănătăţii
fizice a omului şi numeroaselor boli corporale
vor înceta să existe, iar oamenii vor fi în stare
să atingă maturitatea şi o vârstă înaintată,
sănătoşi şi puternici. De atunci, oamenii astfel
purificaţi vor rămâne în viaţă în Lumina Mea,
respectând şi trăind legile iubirii, toate
proprietăţile pănteşti fiind distribuite oamenilor
într-un mod îndestulător şi, datorită seriozităţii,
oamenii nu vor mai simţi lipsuri.
Conducătorii comunităţilor şi regii care
stau în Lumina Mea vor asculta întru totul de
Voinţa Mea şi ei vor vedea că nu vor mai există
lipsuri niciodată printre oamenii din ţările lor. Şi
Eu însumi voi vizita popoarele de pretutindeni,
întărindu-i şi mângâindu-i oriunde voi găsi o
imensă dragoste şi aspiraţie către Mine.
Această profeţie, desigur, se referă la un timp
din viitorul încă ăndepărtat, dar se va împlini.
Totul va trece, chiar şi Pământul şi cerul întreg
cu stele, dar Cerinţele Mele şi promisiunile
Mele se vor împlini!
În acele vremuri vor fi multe locuri noi,
pământuri şi naţiuni care în prezent nu au nici
un nume. În orice caz, puteţi fi siguri că voi
veni pe Pământ doar în acele locuri unde,
printre oameni, va exista cea mai mare şi mai
vie credinţă şi cea mai mare şi mai adevărată
dragoste de Dumnezeu şi de oameni.
Şi când voi reveni nu Voi veni singur, ci
cu toţi ai Mei, aceia care au fost cu mine în
ceruri mă vor însoţi într-un mare număr şi vor
întări pe fraţii lor care încă trăiesc în corp fizic
pe Pământ. Astfel, va fi o adevărată comuniune
între fiinţele umane şi prea bine cuvântatele
din acea vreme. Acum ştiţi tot ceea ce aveaţi
nevoie să ştiţi, acţionaţi ca atare şi veţi
dobândi Viaţa Eternă, fiindcă vă voi trezi în
Ziua Judecăţii!
"Nu pot să vă spun anul, ziua şi ora
Venirii Mele. pentru că totul pe acest Pământ
depinde de libertatea absolută a umanităţii. De
aceea, nici un înger din ceruri nu cunoaşte
aceasta; numai Tatăl ceresc ştie şi va revela
aceasta doar celor aleşi de el.
Mai presus de aceasta, cunoaşterea
acestui moment nu va ajuta în mod special la
salvarea sufletului. Aceasta este doar pentru
acei câţiva care sunt cu totul renăscuţi în spirit,
dar pentru nenumăraţi alţii ar fi un mare rău!
De aceea, e mai bine ca umanitatea să
nu ştie nimic cu anticipaţie despre când, cum şi
unde anumite lucruri vor veni peste ea sau se
vor petrece. Vă spun: va veni o vreme când
veţi întreba (ca urmare a credinţei voastre),
aşa cum faceţi şi acum, când va veni ziua Fiului
Omului? Ei vor dori să Îl vadă, dar încă nu Îl vor
vedea conform dorinţei lor.
Mulţi se vor ridica în acele vremuri şi vor
spune cu înfăţişare înţeleaptă: iată, aceasta
este ziua! Dar să nu urmaţi astfel de profeţi!
Ziua Venirii Mele va fi precum un fulger
de lumină strălucind de la est la vest printr-un
cer înorat, iluminând tot ce se află sub cer.
Totuşi, înainte de aceasta, Fiul Omului va suferi
imens, El va fi respins de această generaţie, şi
anume de evrei şi farisei, iar mai târziu de cei
care se vor chema "noii evrei şi farisei", iar
vremea lui Noe, aşa va şi în vremea Revenirii
Fiului Omului. Ei s-au bucurat de mâncare şi de
băutură, şi-au luat neveste şi le-au lăsat, până
în ziua când Noe a intrat în arcă şi apoi potopul
care a venit a înecat totul. Tot astfel s-a
petrecut şi pe vremea lui Jot; au mâncat şi-au
băut şi şi-au cultivat pământurile. Dar în ziua în
care Jot a plecat din Sodoma, a plouat cu foc şi
pucioasă, omorându-i pe toţi.
Iată, aşa se va întâmpla şi în vremea
când Fiul Omului se va revela din nou. Oricine
care în acea zi, aflându-se pe acoperişul casei,
va fi plin de griji pentru posesiunile sale din
casă, să nu se ducă să le ia.
Aceasta trebuie înţeleasă astfel: oricine
are o adevărată înţelegere, să rămână la acest
nivel şi să nu coboare sub acest nivel de
înţelegere, fiindu-i teamă că îşi va pierde
avantajele materiale prin aceasta! Pentru că
acele lucruri vor fi distruse. Şi o altă metaforă:
orice este pe câmp (câmpul libertăţii,
cunoaşterii), să nu se întoarcă către ce este în
spatele lui (către ceea ce este vechi, doctrine
false şi către dogmele lor), dar să-şi
amintească de ceea ce s-a petrecut cu nevasta
lui Lot şi să se străduiască să progreseze către
adevăr.
Vă spun, de asemenea: în acea vreme,
din doi muncitori care vor face aceeaşi muncă,
unul va fi accepat, cel drept, şi celui nedrept şi
egoist i se va spune să plece, căci oricine va
urmări să-şi salveze sufletul de dragul lumii, îl
va pierde, dar cel care-şi va pierde sufletul de
dragul lumii şi-l va păstra, de fapt, viu pentru
viaţa Eternă.
 Şi încă vă mai spun: în aceeaşi noapte a
sufletului, doi vor dormi în acelaşi pat şi, deci,
unul va fi acceptat, iar celălalt respins. Aceasta
înseamnă, în aparenţă, doi vor susţine că sunt
în aceeaşi sferă a credinţei. Unul va fin activ şi
va trăi credinţa vie şi, de aceea, va fi acceptat
în Împărăţia Vieţii şi Luminii a lui Dumnezeu,
iar celălalt aderă doar la cultul extern care nu
are valoarea trăirilor interioare pentru suflet şi
spirit. Din moment ce credinţa sa este moartă
şi lipsit de dragostea pentru aproapele său, el
nu va fi acceptat în Împărăţia lui Dumnezeu.
De asemenea, doi vor munci pe câmp; cel care
va lucra lipsit de egoism, plin de o vie credinţă,
din dragoste de Dumnezeu şi din dragoste
pentru aproapele său, va fi acceptat în
adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, iar cel ce
va lucra pe acelaşi câmp doar pentru interesul
propriu şi lipsit de credinţă interioară, precum
fariseii, va fi lăsat în urmă şi nu va fi acceptat
în Împărăţia Vieţii şi Luminii a lui Dumnezeu.
Iată, astfel va fi când Fiul Omului se va
întoarce!
Ca urmare, Spiritul Meu vă va pătrunde
mult mai adânc decât orice înţelegere
iluminatoare rezultată din tot ce v-am spus Eu
vreodată. Acum, în orice caz, nu pot să vă
explic mai clar aceste afirmaţii.
 Dacă totuşi sunteţi cu totul convinşi să
aflaţi despre "când" şi "unde", atunci luaţi
aminte: unde se află un cadavru, acolo vulturii
se adună în stoluri! Acum priviţi la fariseimul
lipsit de credinţă şi plin de indolenţă şi veţi
vedea cadavrul.
Totuşi, Eu şi cei ce cred în Mine, evreii
sau păgânii sunt vulturii care, în curând, vor
mânca complet cadavrul. Astfel, noaptea
sufletului scufundat în păcate este cadavrul în
jurul căruia lumina vieţii începe să se
răspândească, distrugând cadavrul, aşa cum
dimineaţa anihilează noaptea cu toate iluziile şi
înţeţoşările ei. Aceasta se petrece acum sub
ochii noştri, ai iudaismului trândav, lipsit de
credinţă şi adevăr, care s-a transformat într-un
cadavru şi care, în aproximativ cincizeci de ani
pământeşti, se va sfârşi. Tot astfel va fi în
vremurile din urmă cu biserica şi cu
învăţăturile pe care acum le stabilesc şi
acestea vor deveni un cadavru, mai rău ca
iudaismul acum. De aceea, vulturii liberi ai
luminii şi vieţii îl vor ataca din toate părţile şi îl
vor consuma ca pe un cadavru care poluează
lumea, ca focul adevăratei iubiri şi cu puterea
adevărului şi luminii ei.
Şi aceasta se va petrece înainte de a
trece două mii de ani, număraţi din vremea
Vieţii Mele pe pământ, aşa cum v-am mai
precizat şi cu alte ocazii.
Totuşi, în acest timp, când sunt încă
încarnat pe planeta Pământ, mergând printre
voi şi învăţându-vă, unii au început deja să
meargă în numele Meu, să răspândească
învăţătura Mea despre propriul beneficiu
material şi au adăugat seminţele lor inpure din
care vor răsări curând multe buruieni printre
grâul slab. Atunci, în vremurile din urmă,
surprinzător de mulţi profeţi falşi, aşa-numiţi
învăţători, se vor ridica în numele Meu,
strigând mulţimii cuvinte mari şi cu sabia în
mână vor zice: "Priviţi, aici este Hristosul!" sau
"Iată-l, aici este!". Dacă voi şi, mai târziu,
urmaşii voştri veţi auzi aceasta, să nu-i credeţi
pe aceşti vestitori! Căci după faptele lor vor fi
uşor de recunoscut, precum copacii după
fructele lor. Copacul cel bun face fructe bune,
dar strugurii nu cresc în tufe cu ţepi şi nici în
ciulini nu cresc smochine.
Totuşi, v-am spus deja cum este
alcătuită Împărăţia lui Dumnezeu şi unde şi
cum se desfăşoară ea în interiorul omului. De
aceea, cu siguranţă veţi înţelege că cei care
vor striga: iată, aici şi acolo! nu pot fi crezuţi.
Precum spiritul, se află în om întreaga viaţă şi
gândirea, simţirea, cunoaşterea şi voinţa
izvorăsc din el tot astfel Împărăţia lui
Dumnezeu, adevăratul tărâm al spiritului este
doar în om şi nicăieri în afara sa. Odată ce o
persoană înţelege aceasta, în armonie cu tot
adevărul acestei realităţi, niciodată nu va mai
putea fi influenţat de vreun fals profet. Dar
oricine, în înţelegerea inimii sale, este ca o
trestie în vânt, desigur cu greu va reuşi să-şi
găsească pacea vieţii, plină de lumina
adevărului! De aceea, va trebui să fiţi
adevărate pietre ale vieţii, care nu pot fi
mişcate de furtuni sau valurile mării!
Împărăţia lui Dumnezeu prin Mine a
venit la voi şi acum se află în mijlocul vostru,
dar aceasta nu este suficient pentru a obţine şi
a păstra viaţa eternă a sufletului, pentru că,
deşi Împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi prin
Mine, nu a pătruns încă în adâncul vostru.
Aceasta se va putea petrece doar când,
fără a avea nici o admiraţie pentru această
lume, voi veţi primi Învăţătura Mea şi o veţi
pune complet în practică. Odată, când va fi
cazul, nu veţi mai spune: Hristos şi, împreună
cu El, Împărăţia lui Dumnezeu a venit la noi şi a
rămas printre noi. Şi veţi spune: Eu nu mai
trăiesc acum, ci Hristos trăieşte în mine! Dacă
veţi fi în acest caz, atunci veţi înţelege complet
şi cu adevărat că Împărăţia lui Dumnezeu nu
vine cu pompă în exteriorul omului, ci se
dezvăluie doar în interiorul său, conducând
sufletul către viaţa eternă".
"Cu privire la cuvintele Mele despre
nivelul credinţei umanităţii din viitorul
îndepărtat, când Fiul Domnului va veni pe
Pământ încă o dată, vă spun că va găsi chiar
mai puţină credinţă vie decât acum. Deoarece
în acele vremuri oamenii, prin calculele şi
cercetările lor minuţioase, întreprinse sub
ramurile noi ale pomului cunoaşterii, vor face
progrese însemnate prin multe ştiinţe şi arte.
Vor înfăptui miracole folosind forţe naturale ale
Pământului! Acesta este Dumnezeu, nu există
altul! Astfel, aceşti oameni nu vor mai avea
deloc credinţă şi când Mă voi întoarce pe
Pământ, nu voi mai găsi credinţă nicăieri.
O altă parte însemnată a umanităţii se
va afla într-o neagră superstiţie, mult mai
densă decât se află astăzi toţi păgânii din
lume. Aceştia, pentru mult timp, vor avea
învăţătorii lor protectori şi reprezentanţii în mai
marii şi puternicii acestui Pământ.
Dar copiii lumii, dotaţi cu toate ştiinţele
şi artele, vor înlătura neagra superstiţie cu o
mare forţă, de aceea ei îi vor pune în dificultate
pe conducătorii şi mai marii acestei lumi. Ca
mulţumire pentru ştiinţă şi toate artele,
oamenii, care pentru mult timp au fost ţinuţi
forţat în întuneric, vor începe să realizeze că au
fost prinşi în sclavie, pentru a servi doar
onorurile acestei lumi şi opulenţa celor mari şi
puternici, care nici ei nu au credinţă.
Şi când Voi veni, nu voi mai găsi
credinţă nici printre aceşti oameni! Oricum,
odată ce orbul a început să vadă lumina din
pricina ştiinţei, unmare număr de oameni îi vor
urma pe cei care îi vor scoate din robia grea a
celor mari şi puternici. Şi dacă aş veni atunci şi
aş spune: Ascultaţi voi, naţiuni ale lumii! Am
venit la voi încă o dată şi vă voi arăta din nou
calea cea dreaptă ce duce la viaţa eternă a
sufletului!
Ce-ar spune atunci cei care sunt lipsiţi
de credinţă? Ei mi-ar răspunde astfel:
"Prietene, oricine ai fi, termină cu aceste
nimicuri vechi, ameninţătoare şi, din fericire
spulberate de dragul celor care la începutul
propovăduirii acestor învăţături au vărsat
şuvoaie de sânge nevinovat. Noi suntem acum
ancoraţi în ştiinţă şi în tot felul de arte şi, prin
acestea, noi trăim în pace şi linişte, fiind
încrezători doar într-o existenţă temporară.
Preferăm o viaţă temporară, dar liniştită şi
paşnică, decât un paradis cu toate
binecuvântările sale, care trebuie atins prin
nesfârşite suferinţe şi care este destul de
îndoielnic!"
 Veţi spune: "Doamne, nu lăsa nici un
fals profet să se ridice în numele Tău! Dar dacă
vei dori Tu însuţi să fie astfel, trebuie să-ţi
placă faptul că nu vei mai găsi nici un pic de
credinţă printre oameni în vremea revenirii
Tale pe Pământ!".
Acestora le voi răspunde: "Într-adevăr,
este corect faptul că raţiunea umană limitată
judecă în concordanţă cu propria lume
interioară şi nu mai poate fi spus nimic
împotriva acestui lucru în ceea ce priveşte
această lume, dar Dumnezeu, ca şi creator şi
menţinător etern a tuturor fiinţelor şi lucrurilor,
altfel gândeşte şi are cu totul alte idei şi planuri
cu tot ceea ce a creat din El însuşi! Şi, de
asemenea, el ştie cel mai bine de ce permite
să se petreacă acestea printre oamenii de pe
Pământ. Doar în final, toate superstiţiile vor fi
eradicate de pe faţa Pământului, cu armele
ştiinţei şi artei, în timp ce nici un om nu va mai
cădea în greşeala de a-şi desconsidera liberul
arbitru. Rezultatul va fi, eventual, o completă
lipsă de credinţă printre oameni, dar această
stare va exista doar pentru o scurtă perioadă
de timp. În acea vreme vor binecuvânta
străvechiul copac al cunoaşterii şi copacul
vechi din fiinţa umană îşi va recăpăta încă o
dată puterea sa iniţială. Atunci nu va fi decât
un singur păstor şi o singură turmă! În
vremurile ce vor veni, cu greu voi găsi o
credinţă ca cea de azi, dar o credinţă diferită!
Nici nu vă puteţi imagina cum va fi acea
credinţă!
Fără îndoială, lucrurile se vor petrece
aşa cum Eu le-am prezis acum!"
Învăţătura pe care acum v-o dăruiesc
reprezintă cuvântul lui Dumnezeu şi ea va
rămâne în veci . De aceea, acei oameni vor
primi aceleaşi învăţături pe care voi le-aţi
primit de la mine.
Cu toate acestea, acelor oameni nu li se
va da învăţături oculte, ci complet relevate,
conform cu sensurile lor divine. Din aceste
învăţături va fi format Noul Ierusalim, care se
va coborî pe Pământ din ceruri. Doar în lumina
sa, oamenii vor realiza în ce măsură înaintaşii
lor au fost înşelaţi de către falşii profeţi, aşa
cum evreii sunt înşelaţi astăzi de către farisei.
Atunci nu vor mai da vina pe mine şi pe
învăţăturile Mele pentru toată sărăcia de pe
Pământ, ci doar pe falşii profeţi şi învăţători,
plini de egoism şi de tiranie, şi vor recunoaşte
exact ce fel de oameni sunt aceştia. Când,
totuşi, cea mai strălucitoare lumină a Noului
Ierusalim va străluci peste întreg Pământul,
atunci mincinoşii şi înşelătorii, pentru acţiunile
lor, cu cât se vor crede mai mari, cu atât mai
jos vor cădea!"
 "Încă mai am să vă relevez şi să vă spun
multe lucruri, dar nu le-aţi putea primi acum,
când voi revărsa peste voi spiritul adevărului,
vă va conduce către adevăr şi înţelepciune şi
atunci vă veţi găsi cu totul în lumina Noului
Ierusalim. Dar, dacă veţi reuşi să dăruiţi mai
departe această lumină discipolilor voştri, este
o întrebare la care este greu să răspundeţi. Nici
nu vă puteţi imagina ce ştiinţe cuprinzătoare şi
ce îndeletniciri vor dezvolta oamenii în viitor şi
cât de mult vor contribui acestea la
răspândirea superstiţiilor în mijlocul umanităţii.
Dar unde în lume s-ar putea vorbi despre o
ştiinţă pură, bazată pe principiul chibzuinţei
adevărului. Şi ce îndeletniciri (ramuri) derivă
dintr-o astfel de ştiinţă. Oriunde există printre
oameni astfel de ştiinţă şi artă derivată de aici,
mai mult de trei sferturi din aceşti oameni vor
fi înrădăcinaţi într-o superstiţie oarbă.
Oricum, nici un adevăr divin nu poate să
se bazeze pe un astfel de fruct putred al
pomului cel nebinecuvântat al cunoaşterii.
Dacă aţi tolera un astfel de lucru, ar veni în
manifestare un fruct care ar putea fi aruncat ca
şi hrană pentru monştri, şi nu pentru hrana
oamenilor. Luaţi aminte la aceasta. Cu astfel
de fructe vă vor ieşi înainte falşii profeţi, cu
toate doctrinele lor false şi cu miracole
înşelătoare vor împânzi trei sferturi din
Pământ. Se vor face eforturi pentru a combina
Pura Mea Învăţătură a Adevărului cu ştiinţe
care sunt amestecate cu superstiţie (concluzii
greşite) şi să combine opiniile lor mai degrabă
cu arte inutile, astfel gândindu-se să o facă
mult mai acceptabilă pentru umanitate. În
acest fel, Învăţătura Mea va deveni, desigur, şi
mai mult contaminată. Iar artele şi ştiinţa, pline
de superstiţii, se vor scufunda, de aceea, mai
adânc în străvechiul întuneric decât au fost
vreodată de la începutul umanităţii. În final,
pentru o perioadă medie de timp, vor aparţine
falşilor profeţi, pentru a le fi mai uşor să-i
câştige de partea lor pe oamenii care au fost
ţinuţi în ignoranţă.
Dar nu va rămâne astfel. La timpul
potrivit voi fi trezit umanitatea către pura
ştiinţă şi artă şi se va proclama, de pe
acoperişurile caselor, nodul în care servitorii lui
Balaan au realizat acele miracole! De aceea,
pura ştiinţă şi pura artă vor deveni
premergătorii şi pionierii invincibili în numele
Meu împotriva vechii superstiţii. Odată ce
"sălaşul Augean" va fi fost curăţat de acestea,
Întoarcerea Mea pe acest pământ va fi uşoară
şi foarte roditoare. Căci Purele Mele Învăţături
ale Vieţii se vor armoniza cu pura ştiinţă a
oamenilor de pretutindeni, dăruind astfel
umanităţii completa lumină a vieţii, deoarece
niciodată o puritate nu poate murdări o altă
puritate.
 Pentru ca în timp, umanitatea să poată
realiza o completă purificare a ştiinţei şi
preocupărilor ce derivă din aceasta,
Învăţăturile Mele trebuie predicate mai întâi
oamenilor şi mulţimea idolilor, împreună cu
preoţii şi templelel lor trebuie distruse!
Odată ce acestea s-au petrecut şi
Evanghelia Mea a fost predicată umanităţii,
chiar de către mulţi falşi profeţi, doar atunci ei
vor fi capabili să-şi purifice gradat ştiinţele şi
artele. Acestea vor fi atunci precum un fulger
strălucitor, iluminând totul pe pământ, de sus
până jos. Susul reprezintă spiritualul, iar josul
reprezintă natura!
O persoană nu poate cuprinde niciodată
cu adevărat adevărul transcedental în
adâncimile sufletului său, decât dacă cunoaşte
pământul pe care el însuşi stă şi păşeşte ca un
om obişnuit. De aceea, chiar Eu însumi v-am
explicat deja multe lucruri din domeniul
fenomenelor speciale din această lume a
naturii. V-am arătat luna, soarele, toate
planetele şi întregul, nesfârşitul cer înstelat. De
aceea v-am spus că o persoană îl poate iubi
total pe Dumnezeu doar atunci când L-a
recunoscut tot mai mult în nenumăratele Sale
acţiuni. Dar cel mai important lucru este şi
rămâne neobosita Sa strădanie pentru
renaşterea completă a spiritului în sufletul Său.
Doar prin aceasta este omul înălţat spre
adevăr şi înţelepciune. Atunci el va avea o
lumină clară, perfectă, prin care se va
transforma ceea ce era pământesc într-un rai
pur spiritual şi, cu această lumină, va avea, de
asemenea, viaţă veşnică. Aceasta este, atunci,
infinit mai mult decât toate ştiinţele fizice! La
ce bun ar fi o fiinţă umană, ce ar fi în stare, cu
adevărat, să recunoască şi să judece în detaliu
toate lucrurile şi fenomenele din natură de la
cel mai mare până la cel mai mic, dacă ar fi
atât de departe de renaşterea spirituală, aşa
cum este pământul de paradis! Ar putea toate
aceste ştiinţe să-i aducă viaţa veşnică?
Străvechea ştiinţă a armoniei interioare
este deschisă doar acelor oameni care nu s-au
abătut niciodată de la credinţa lor şi au avut
încredere într-un singur Dumnezeu, l-au iubit
întotdeauna mai presus de orice, ca pe Tatăl, şi
şi-au iubit aproapele ca pe ei înşişi. Şi aceasta,
pentru că ştiinţa menţionată mai sus constituie
limbajul interior al sufletului şi spiritului său
inerent. Cine şi-a pierdut acest limbaj nu mai
poate să-i înţeleagă manifestarea în lumina
acestei lumi moarte, acest limbaj îi apare ca o
prostie. Pentru că starea vie a spiritului şi a
sufletului este diferită decât cea a corpului
fizic. Aceasta se aplică, de asemenea, auzului,
văzului, simţului, gândirii, vorbirii spirituale,
acestea având o altă constituţie decât cele din
lumea fizică. De aceea, orice ar face sau ar
spune o entitate spirituală, pot fi înţelese de un
om încarnat fizic doar prin ştiinţa armoniei
interioare. Umanitatea a pierdut această ştiinţă
prin propria vină. Prin aceasta, ei s-au rupt de
orice comunicare cu spiritele din toate
regiunile şi din toate cerurile (paradisurile) şi,
ca rezultat, nu mai pot să înţeleagă sau să
comunice cu lumea spirituală în vreun limbaj.
Ei citesc cuvinte scrise în concordanţă cu
sunetele oarbe învăţate a fi pronunţate pentru
literele moarte şi nu pot nici măcar înţelege
sau percepe care este conţinutul lor interior,
fiindcă literele sunt moarte şi nimeni nu le
poate da viaţă, ci doar sensul interior ascuns al
literelor, aşa precum viaţa însăşi poate da viaţă
la orice.
Dacă înţelegeţi aceasta, străduiţi-vă,
mai presus de toate, pentru renaşterea în
spirit, pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să
poată deveni vie şi complet activă în voi.
Atunci veţi atinge din nou ştiinţa armoniei
interioare, dintre materie şi spirit. Fără aceasta
nici măcar nu puteţi înţelege vreodată pe
Moise sau oricare altul dintre profeţi în adâncul
adevărului cel viu, ci vă veţi scufunda în
necredinţă, îndoială şi păcat, în loc să scăpaţi
de numeroasele pericole ce ameninţă să vă
devoreze.
 Acum v-am arătat destul de clar cum şi
în ce fel mă Voi reîntoarce pe acest pământ,
printre oameni.
Cu ocazia celei de-a doua Veniri a Mele
nu mă voi naşte din nou ca şi copil al unei
femei, pentru că trupul Meu va rămâne
transfigurat aşa cum sunt Eu, ca spirit în
eternitate. Şi, astfel, nu voi mai avea vreodată
nevoie de un alt trup precum acela pe care îl
am acum pe pământ. Mai întâi voi veni invizibil
în "norii cerului", ceea ce înseamnă: mai întâi
mă voi apropia de umanitate, prin adevăraţii
clarvăzători, înţelepţi şi profeţi recent treziţi. Şi
în acele vremuri, fecioarele, de asemenea, vor
profeţi, iar tinerii vor avea vise clarvăzătoare,
anunţând venirea Mea. Mulţi îi vor asculta şi se
vor îndrepta, dar lumea îi va numi visători
nebuni şi nu îi va crede, aşa cum a fost şi în
cazul profeţilor cărora le voi dicta vorbindu-le
în inimă, tot ceea ce se petrece şi este spus
acum prin prezenţa Mea aici. În acele vremuri,
fiinţele umane, aproape toţi care vor şti să
scrie şi să citească, vor fi în stare să înţeleagă
şi să citească noile cărţi. Acest mod de a
împărtăşi învăţătura Mea pură, dată din ceruri,
va putea să ajungă la oamenii de pe întreg
pământul, mult mai rapid şi eficient decât este
astăzi, prin mesagerii trimişi în numele Meu,
prin viu grai. Când prin această manieră
învăţătura Mea va fi fost adusă printre oameni
cu bunăvoinţa şi cu adevărată credinţă, atunci
cel puţin o treime din umanitate va avea
cunoştinţă de ea. Atunci voi veni personal, din
loc în loc, şi voi deveni vizibil în forma umană
celor care mă iubesc cel mai mult şi care mi-au
dorit cel mai mult întoarcerea, celor care vor
avea o credinţă complet vie. Şi Eu însumi voi
crea grupuri, congregaţii, cărora nici o putere
de pe pământ nu va fi în stare să le reziste.
Căci Eu voi fi conducătorul lor, eroul etern
invincibil şi voi judeca toate faptele lumeşti
moarte şi oarbe. Astfel voi curăţa pământul de
vechea lui mizerie.
Pe vremea noilor profeţi şi clarvăzători
vor fi mari suferinţe şi acţiuni printre oameni,
aşa cum nu au mai fost niciodată înainte. Dar,
de dragul Aleşilor Mei, aceasta va fi pentru o
scurtă durată, pentru ca să nu poată apărea o
ruptură în progresul lor spiritual către
eliberare. În orice caz, pe acest pământ, unde
Eu acum sunt persecutat ca şi un criminal de
către Evreii din templu şi izgonit dintr-un loc în
altul, şi care, la vremea aceea, vor fi călcaţi în
picioare de cei mai negri păgâni, nu Voi apărea
la început în mod personal.
Dar pe tărâmul altor continente, care în
prezent sunt locuite de păgâni, voi înfiinţa un
nou Regat: un Regat al Păcii, Armoniei, Iubirii şi
Credinţei fără sfârşit. Nu va mai exista nici un
fel de frică de moarte a corpului fizic printre
oamenii ce vor păşi în Lumina Mea şi care vor fi
în contact permanent cu îngerii cerului.
Întreg Pământul este al Meu şi Eu ştiu
unde şi în ce loc reîntoarcerea Mea va fi cea
mai eficientă pentru întreg Pământul. Dar în
acele vremuri, când oamenii vor fi în stare să
comunice unii cu alţii de la un capăt la altul al
pământului cu viteza fulgerului şi folosindu-se
de puterea focului şi a apei, ei vor fi în stare să
călătorească peste cele noi mari distanţe ale
pământului mai repede decât o furtună de foc
şi, de asemenea, navele, folosind aceleaşi
forţe, vor traversa oceanele în cel mai scurt
timp, se va putea răspândi mai uşor vestea
reîntoarcerii Mele personale în scurt timp peste
întreg pământul şi, de asemenea, şi în Asia.
Dar rămâne întrebarea: Vor fi crezute
aceste ştiri de către păgânii surzi şi orbi ai
acestui continent? Aş putea spune, Eu cred
înainte de a fi curăţaţi prin focul Marii Judecăţi!
Există un teritoriu întins, în vestul
îndepărtat, care este înconjurat de oceane şi
care nu are nici un contact cu vechile
continente pe deasupra apei. De pe acest
pământ (America) oamenii vor auzi prima oară
lucruri măreţe şi aceste lucruri vor apare, de
asemenea, în restul Europei. Rezultatul va
consta în raze strălucitoare, radiante;
luminiţele paradisului se vor întâlni, se vor
recunoaşte şi se vor susţine una pe alta.
Soarele vieţii se va manifesta din aceste lumini
şi acesta este noul şi perfectul Ierusalim, iar Eu
mă voi întoarce pe pământ în acest Soare.
Acest paradis vizibil şi acest pământ probabil
vor trece, dar Cuvintele Mele pe care vi le-am
adresat nu vor trece!"

3
DESCRIEREA DEZVOLTĂRI UMANITĂŢII

ISUS VORBEŞTE DISCIPOLILOR SĂI

DESPRE EVENIMENTELE DINAINTEA
VENIRII SALE, ÎN TIMP CE TOŢI PRIVEAU
UN RĂSĂRIT DE SOARE
"Odată cu Naşterea Mea, a început şi
judecarea păgânilor de pretutindeni, acum
aceasta va continua pe o scară mai mare pe
durata a aproape două mii de ani, până când
întreaga lumină se va răspândi printre oamenii
pământului!
 După cum puteţi vedea acum, înspre est
se adună tot felul de nori la orizont - ca şi cum
ar vrea să împiedice răsăritul soarelui. Tot
astfel şi în vremurile ce vor urma mulţi nori de
toate felurile vor începe să se înalţe înaintea
marelui răsărit al Soarelui Adevărului etern şi
spiritual şi vor aduce multă suferinţă
umanităţii. În final, nu vor putea sta împotriva
marelui răsărit al Soarelui Adevărului. Mai
devreme aţi văzut multe stele strălucitoare pe
cer, iar la vest aţi văzut stelele ce străluceau în
adâncul nopţii. Iată, ele au precedat vestitorii
dimineţii şi au acţionat în noapte. Iar acum este
rândul vostru!
Când vor răsări la orizontul spiritual al
dimineţii stele şi mai strălucitoare care vor
vesti dimineaţa, acela va fi un semn că în
curând va veni Marele şi Universalul Soare al
Adevărului şi al Vieţii. Lumina sa strălucitoare
va fi o judecată necruţătoare a minciunii şi
înşelătoriei din care s-a născut târfa
Babilonului, care, cu toţi discipolii şi admiratorii
ei şi cu întreaga sa pompă lumească, vor fi
aruncaţi în abisul ruşinii, mâniei şi a uitării.
Atunci, oamenii iluminaţi nu vor mai reflecta
asupra înşelăciunii şi judecăţii fără sfârşit.
Acum puteţi vedea deja cum norii negri
şi ameninţători au început să acopere
orizontul. În acele vremuri veţi observa cum
oameni care, nu cu mult timp înainte, erau
duşmani ai luminii adevărului, sunt acum
iluminaţi tot mai mult, din toate părţile, de
razele luminii adevărului şi, ca rezultat, vor
deveni strălucitori şi inamici ai vechii minciuni
şi o astfel de iluminare, care emană de la
Soarele Adevărului, ce se apropie dinspre
paradisuri, va fi Marele Meu semn al Fiului
Omului pentru toţi cei ce urmează calea
adevărului pe pământ şi începutul sfârşitului
Marii Judecăţi a târfei noului Babilon (Matei
24:30).
Atunci cei ce iubesc adevărul se vor
bucura şi mă vor adora că le-am trimis deja
înainte de aceasta semnul Ascensiunii Mele în
paradisul zilei interioare a spiritului. Inamicii
adevărului vor începe să plângă şi vor scrâşni
din dinţi, vor încerca, oriunde va fi posibil, să
se ascundă în colţuri întunecate împreună cu
toţi credincioşii lor, mereu în descreştere. Căci
odată ce Soarele Adevărului va fi răsărit,
lumina se va ilumina cu strălucirea sa chiar în
cele mai îndepărtate ascunzişuri şi peşteri, iar
inamicii luminii nu vor găsi nicăieri pe pământ
refugiu.
Eu însumi voi fi în acel soare,
întruchipând adevărul etern. Prin lumina sa voi
fi conducătorul umanităţii şi al vieţii lor,
împreună cu destinele lor temporare şi eterne.
Astfel, v-am arătat acum cu adevărat şi ca să
puteţi înţelege Marea Judecată a vechii şi noii
lumi păgâne. Aceasta a fost pentru voi, dar mai
târziu vă vor da o altă viziune pentru oamenii
cărora le-o veţi putea transmite, dar nu fără o
înţelegere adevărată. Dar acum, haideţi să
privim în continuare scena dimineţii. Fiţi foarte
atenţi la toate fenomenele care apar înaintea
răsăritului de soare, căci doresc ca voi să
puteţi vedea cu proprii voştri ochi ce
întorsătură vor avea lucrurile în zilele din urmă
de noii păgânităţi.
(Mai întâi un nor ceţos complet negru şi
dens va putea fi zărit deasupra orizontului.
Când această ceaţă a atins de aproximativ
şapte ori înălţimea muntelui îndepărtat de la
orizont, va începe să strălucească, fiindcă îl vor
străbate nenumărate fulgere de lumină şi pe
marginea de sus neagră a mesei de ceaţă, care
străluceşte din cauza acestor fulgere, va apare
un mare oraş).
Şi am spus: "Priviţi imaginea noului
Babilon! Acesta este declinul vechii şi simultan
începutul noii păgânităţi în aproximativ 500
sau 600 de ani chiar aşa va arăta în realitate.
Dar continuaţi să priviţi formarea!" Din nou,
toţi şi-au concentrat atenţia asupra formării, iar
scenele continuau să se dezvolte într-o
succesiune rapidă. Puteau fi văzute nari
mişcări de naţiuni şi războaie şi bătălii crunte.
În mijlocul oraşului, ceva înalt ca un munte a
răsărit şi deasupra sa era un tron înalt şi mare
de culoarea aurului strălucitor.
Pe tron era aşezat un conducător cu o
triplă coroană pe cap, împodobită în vârf cu o
cruce triplă. Nenumărate săgeţi ţâşneau din
gura sa şi multe fulgere de mânie şi mândrie
exacerbată ţâşneau din pieptul şi din ochii săi
şi regii se apropiau de el, mulţi din ei se
închinau adânc în faţa lui. Asupra acestora el
îşi apleca blând privirea confirmându-le
puterea, dar cei care nu se închinau în faţa sa
erau aspru pedepsiţi şi răniţi de săgeţile şi
fulgerele lui.
Şi Eu am spus: "Aceasta nu arată un
anume conducător peste ţări şi naţiuni, ci doar
personificarea vizibilă a Antichristului! Tripla
cruce reprezintă Învăţăturile Mele ce vor fi
impuse peste regi şi naţiuni într-o triplă
falsificare: fals în cuvinte, fals în adevăr şi fals
în practica vie. Acei regi care nu se închinau în
faţa sa şi pe care el îi blestema, sunt aceia care
încă sunt statornici, mai mult sau mai puţin, în
vechile învăţături. Săgeţile şi fulgerele sale,
deşi îi atingem, totuşi nu le provocau mult rău.
Continuaţi acum şi observaţi evenimentele
prefigurate şi prin aceasta Eu vă voi arăta doar
cele mai importante momente!
 Încă o dată toţi au observat cu mare
atenţie scena. Şi iată, mulţi dintre regi care ,
înainte se închinau adânc celui de pe tron,
acum îşi adună armatele şi pornesc împotriva
lui. Priviţi o luptă violentă şi apoi tronul său se
scufundă tot mai mult în oraş. Acum doar
câţiva regi se mai închină în faţa lui, de dragul
speranţelor, dar multe săgeţi şi fulgere de
lumină erau întoarse la el de către cei ce l-au
părăsit. Şi acum nu prea se mai poate vedea
mult din el, toate acestea se vor petrece în
1000-1500-1600 şi 1700 de ani.
Priviţi, acum încearcă să se ridice
dinnou înconjurat de armate negre, şi unii regi
îşi întind mâinile să-l ajute. Dar cei ce fac
astfel, în curând vor fi complet inconştienţi şi
naţiunile lor le vor smulge coroanele de pe cap
şi le vor oferi altor regi mai puternici!
Şi iată acum tronul se scufundă, iar regii
cei puternici se grăbesc înspre acesta şi îl rup
în mai multe bucăţi. Astfel, întrega sa mândrie,
grandoare şi putere se sfârşeşte. Deşi încă mai
aruncă săgeţi şi fulgere slabe împrejurul lui,
acestea nu mai pot răni pe nimeni, deoarece
multe din ele se întorc împotrivă-i, rănindu-l şi
distrugându-i sinistrele armate slăbite".
"Ce semnifică norii luminoşi? Ei sunt
comunităţi de fiinţe umane iluminate de
adevărul divin. Acum, toţi aceştia se apropie,
formând împreună o mare comunitate şi acesta
este noul pământ peste care noul paradis se
revarsă plin de lumină şi claritate!
Totuşi, nu trebuie să aveţi impresia că
această planetă se va distruge şi va fi
preschimbată într-o alta nouă.
Fiinţele umane care prin completa
acceptare a Adevărului Divin în inimile lor, care
se vor considera între ei adevăraţi fraţi şi surori
vor crea în Numele Meu un nou pământ
spiritual. Pe acest nou Pământ Eu însumi voi fi
prezent şi voi guverna printre Aleşii Mei şi ei
vor fi permanent în rezonanţă cu Mine şi Eu voi
fi permanent în sufletul lor.
Priviţi cum şuvoaie tot mai dense de
lumină se revarsă din noul pământ către
vechiul pământ, aprinzându-l ca şi cum pare să
ardă!
Puteţi vedea mulţi morţi ieşind din
mormintele lor, înaintând către lumină - cum
vor fi în curând îmbrăcaţi în haina Adevărului şi
apoi ridicându-se în ambianţa noului pământ.
Puteţi remarca, în acelaşi timp, cum un mare
număr de suflete ameninţătoare se străduiesc
să îmbrace haina de lumină peste haina lor cea
neagră pentru a crea încă o dată o societate
păgână anticreştină. Dar Eu însumi voi lăsa
mânia mea să cadă asupra lor, adică focul
Adevărului Meu. Şi îngerii mei vor coborî
asupra lor cu săbii de foc, forţându-i să coboare
în abis pentru anihilarea lor completă. Aceasta
va fi ultima şi marea judecată ce va avea loc o
mie de ani mai târziu. În vremea aceea va fi
Domnia mea de o mie de ani pe pământ, care
va fi întreruptă de un război pentru scurt timp,
când va fi ultima judecată.
Dar în curând o victorie completă va fi
atinsă pentru toate vremurile viitoare.
De atunci înainte în ceruri şi pe pământ
va fi un singur păstor şi o singură turmă. Şi
pentru toate timpurile Eu voi fi Păstorul, iar
turma formată din umanitatea de pe pământ
complet unită cu binecuvântaţii mei din ceruri.
Aceştia din urmă vor trăi împreună cu oamenii
pe pământ, aşa cum era la începuturile
omenirii. În orice caz, înainte de aceasta şi
planeta Pământ va suferi puternice schimbări.
Vaste teritorii şi imperii, care sunt în prezent
acoperite de oceane mari şi adânci, se vor
ridica la suprafaţă, oferind cel mai fertil sol.
Mulţi munţi înalţi de astăzi vor fi nivelaţi,
vârfurile lor umplând văile adânci, formând
terenuri fertile.
Cum în acele vremuri omenirea nu va
mai strânge comori pe pământ care pot fi
distruse, aşa cum mulţi oameni din prezent fac,
oamenii vor trăi fericiţi şi împliniţi. De
asemenea, vor dispărea de pe pământ toate
maladiile chinuitoare pentru corpul fizic.
Omenirea va atinge o vârstă fericită şi măreaţă
şi va fi în stare să înfăptuiască mult bine,
nimeni nu se va mai teme de moartea corpului
fizic, căci vor avea o concepţie clară despre
Viaţa Eternă a sufletului.
În acele vremuri, întreaga atenţie a
oamenilor cu privire la ajutorarea aproapelui va
fi orientată către creşteea corectă a copiilor şi
către un ajutor plin de dragoste pentru cei
bătrâni şi slabi din punct de vedere fizic. Pe
acest pământ binecuvântat căsătoria se va
realiza aşa cum este în ceruri, în armonie, cu
Voinţa Mea. Un mare număr de copii vor fi
procreaţi, dar nu prin desfrâul carnal, ci prin
sinceritatea adevărată a dragostei şi aceasta
va fi până la sfârşitul pământului.
Acum aveţi o imagine adevărată asupra
ultimei judecăţi a tuturor păgânilor de pe
întreaga planetă, pe care aţi putea să o
înţelegeţi foarte bine şi foarte uşor."
"În acest punct discipolii m-au întrebat:
"Stăpâne şi maestre! Vom putea fi noi capabili
să trăim toate acestea din lumea spiritelor? Şi
cât de mult timp va continua să existe acest
pământ binecuvântat până va veni vremea
sfârşitului?"
De aceea vă spun: "Nici o fiinţă umană
nu a văzut sau auzit şi nimeni vreodată nu a
prevăzut ceea ce le-a pregătit Dumnezeu celor
ce Îl iubesc cu adevărat. Aş putea să vă mai
arăt multe lucruri, dar nu le-aţi putea încă
primi. Totuşi, când Spiritul Vieţii şi Adevărului
va veni peste voi şi voi vă veţi fi născut în
spirit, vă va conduce în adâncurile Luminii Mele
şi vă va exalta. Doar atunci veţi înţelege
Cuvintele Mari pe care acum vi Le-am spus
vouă şi prin voi Întregii Omeniri!
Cu privire la cea de-a doua voastră
întrebare, aceasta nu este cu adevărat
înţeleaptă. Deoarece modul vostru de a
număra nu poate cuprinde numărul mare de
ani tereştri care vor mai dura până la sfârşitul
vremurilor. Şi chiar dacă ar fi posibil, aceasta
nu înseamnă nimic pentru cei care trăiesc în
Spirit.
Dacă păstraţi cu grijă Poruncile Mele
despre dragostea de aproapele vostru, veţi
înţelege cu uşurinţă că o fiinţă umană
veritabilă este afectată cel mai mult de
mândria aproapelui său. De aceea, oricine ar
trebui să fie plin de tandreţe şi umilinţă şi, prin
aceasta vă veţi acorda între voi cele mai mari
onoruri şi veţi trăi împreună în pace şi
înţelegere.
Mândria şi ambiţia produc supărare,
chin, dispreţ, resentimente, furie şi, la final,
răzbunare şi război cu toate consecinţele lor
negative. Cei ambiţioşi şi aroganţi sunt, de
asemenea, plini de egoism şi avariţie. Şi cum ei
vor doar să câştige totul pentru a-şi spori
importanţa lor lumească, consecinţele triste
vor consta în faptul că mii de oameni din jurul
lor vor fi nevoiţi să trăiască în mare sărăcie şi
în lipsuri, aşa cum a fost şi pe vremea lui Noe şi
va fi chiar mai mult de atât în ultimele zile ale
noii păgânătăţi.
Stările negative şi infernale pe care
omenirea le trăieşte vor reprezenta judecata
pe care şi-o pregătesc singuri!
Numărul mare a celor asupriţi şi săraci
se va ridica în final împotriva asupritorilor
aroganţi şi îi vor alunga. Acela va fi al doilea
potop prin focul mâniei celor săraci şi, în final,
prea sever asupriţi.
În acea vreme un foc natural va
devasta, de asemenea, multe locuri. Pentru că
în acele zile, din lăcomia exagerată a
umanităţii, viermi ai râurilor vor pătrunde în
adâncul pământului pentru a căuta şi găsi tot
felul de comori. Şi odată ce au găsit uriaşele
depozite de păduri preistorice îngropate în
pământ, care vor fi folosite pentru a produce
căldură şi a topi metale, şi multe alte lucruri,
atunci judecata pe care şi-au pregătit-o ei
însăşi va fi la uşa lor. Cei care vor fi trăit în
oraşele mari ale pământului vor avea de suferit
cel mai mult. De aceea, voi toţi va trebui să vă
păstraţi cu blândeţe şi umilinţă şi plini de
dragoste pentru aproapele vostru şi atunci
pentru voi nu va fi nici o judecată. Căci asupra
acelora care trăiesc respectând Poruncile Mele
nu va veni judecata finală".

INTERPRETĂRI BIBLICE

1
"Nu vă voi lăsa nemângâiaţi (fără
sprijin), voi veni la voi" (Ioan 14:28) "Unde şi
cum va putea fi recunoscută influenţa Duhului
Sfânt în trupurile acelea? Poate în statele
înţelepte ale lumii şi legile strategice de război
sau chiar în multele legi disciplinare conomice?
În nici un caz în acestea! Pentru că nu Eu sunt
cel ce stă la baza acestora, ci beneficiile
lumeşti pentru suverani. Toţi aceştia se luptă
pentru putere; împăraţi, regi, prinţi şi toţi cei
subordonaţi lor. Trebuie să fie un împărat, un
rege sau un prinţ care nu va acţiona de dragul
dominării, ci spre binele naţiunilor, iar acestea,
prin conducerea lor înţeleaptă, vor fi conduse
câtre Mine.
Altfel, vor fi îndepărtaţi de la Mine şi
îndreptaţi direct către lume; ei nu vor fi întăriţi
în spirit, ci doar slăbiţi, pentru ca în slăbiciunea
lor să fie mai uşor de guvernat.
Acestea sunt oare efectele Duhului
Sfânt şi dacă monarhii îi privesc pe cei care
sunt pătrunşi de Duhul Sfânt ca pe nişte robi
care pot fi oricând distruşi printr-un singur
cuvânt, această imagine i se potriveşte? Un
monarh este menit să-i ghideze şi să-i aline pe
cei pe care îi conduce şi să le dăruiască legi
care îşi au originea în Mine!
Atunci acela va fi un monarh potrivit, iar
Duhul Sfânt va lucra împreună cu el, aşa cum a
fost odată pe vremea monarhilor merituoşi şi
drepţi.
Dar Duhul Sfânt nu este prezent
niciodată în invenţii şi tot felul de maşini care
suspendă munca umană în dezvoltarea
excesivă universală şi pentru a însufleţi o mare
putere militară! Toate acestea erau frecvente
şi pe vremea lui Noe, înainte de potop, şi erau
generate sub influenţa spiritului ce guverna
lumea, reprezentând diavolul în totalitatea sa.
Tot astfel a fost şi în cazul Sodomei şi Gomerei
şi la fel şi în Babilon.
Cine ar mai vrea să-şi menţină părerea
cum că acestea sunt lucrările Duhului Sfânt?
De aceea, aceste acţiuni care au fost contrare
Duhului Sfânt, întotdeauna au fost urmate de o
judecată puternică. O astfel de judecată este
pregătită pentru a demonstra că Duhul Sfânt
nu este prezent în acţiunile lumii de astăzi şi că
lumea în consecinţă se află în situaţia unui
orfan.
Încă o vreme Voi mai permite să
continue această situaţie, până va atrage cel
mai înalt vârf înainte de cădere. Atunci va fi un
fulger de lumină, din zori până în amurg, în
lumina căruia va deveni evident cât de mulţi
sunt în lume cei păcătoşi. Dacă aşa vor sta
lucrurile, unde vor fi atunci cei pe care nu
voiesc să-i las nemângâiaţi?
Vă spun: "Sunt câţiva ici şi colo, dar au
devenit mai rari decât bijuteriile coroanei. Ei
trăiesc o viaţă simplă şi, pe cât posibil, retraşi
din lume.
Eu sunt bucuria lor şi, totodată,
subiectul discuţiilor lor, căci, gura vorbeşte din
prea plinul inimii. Aceştia, într-adevăr, nu sunt
orfani, căci eu însumi sunt printre ei şi îi învăţ
mereu.
Ei îmi aud vocea tot timpul şi pe aceasta
o recunosc ca fiind Vocea Păstorului Cel Drept
şi nu ca fiind a unui servitor pe care ei nu l-ar
urma sau că ar fi vocea unui fals profet. De
asemenea, Cuvântul Meu lor le este dat. De
aceea, Eu nu am nevoie de învăţători
pământeni sau de legiuitori, ci doar de inimi
umile care mă iubesc. Unde voi găsi astfel de
oameni Eu le voi dărui cu siguranţă tot restul,
pe deasupra într-un mod mai bun decât lumea
l-ar putea face.
Atunci totul va fi sub influenţa harului
Duhului Sfânt şi nu vor mai exista în lume
orfani. Cu adevărat, în prezent sunt foarte
puţini aceia a căror ureche este deschisă să
audă Vocea Mea!"
2
"Şi atunci va apare din cer Domnul
Fiului Omului" (Matei 24:30) "Nu ştiţi oare care
este diferenţa dintre semne şi Fiul Omului? Şi
nu ştiţi voi ce trebuie înţeles prin cuvântul
"ceruri"?
Cu adevărat nu vă puteţi imagina nimic
mai prost decât un crucifix care devine vizibil
pe cerul înstelat. Întrebaţi-vă voi înşivă la ce ar
folosi lumii, chiar dacă nu una, ci mai multe
cruci ar apărea vizibile pe cer? I-ar face
aceasta mai buni pe oameni în inimile lor? Cu
adevărat vă spun că nu! Nu ar declara atunci
învăţătorii lumii că aceste cruci sunt
fantomatice şi înşelătorii şi n-ar dovedi ei că
toate crucile de pe cer nu sunt decât fenomene
atmosferice? Iată, astfel de efecte şi altele
similare sunt în aparenţă ca fenomenele
cunoscute de lumea civilizată. Într-adevăr,
matematicienii se vor strădui şi ei să explice
astfel de apariţii prin viziunea opticii. Şi ce-ar
răspunde la toate acestea omul de pe stradă?
Vă asigur că ar deveni tăcut şi cu o mare
teamă. Datorită falselor doctrine înrădăcinate
în el, va fi sigur că Ziua Judecăţii Finale este
chiar în faţa sa. Acesta va fi efectul unor astfel
de apariţii.
Dacă evenimentele s-ar petrece în acest
mod, aţi putea înţelege, dacă vă veţi orienta
atenţia înspre acele perioade de timp, unde
anumiţi profeţi falşi au prevăzut sfârşitul lumii.
Cum în astfel de ocazii unii oameni erau
disperaţi, alţii râdeau şi alţii s-au dedat la pofte
şi tot felul de desfrâuri! Dar dacă falsele
profeţii au scos deja la iveală astfel de apariţii
negative, ce s-ar petrece dacă o cruce imensă
ar apare pe cer?
Înţelesul cuvântului "CER" este întreaga
credinţă religioasă izvorâtă din CUVÂNT, care
este biserica în toată autenticitatea ei. Semnul
Fiului Omului izvorăşte din această nou-trezită
biserică a iubirii, cu toate atributele sale divine,
cum ar fi: Mila, Răbdarea, Blândeţea, Umilinţa,
Supunerea, Ascultarea şi Toleranţa tuturor
poverilor crucii. Iată, acest semn viu al Fiului
Omului va apărea pe cerul Vieţii Eterne
interioare, nu se va distruge şi se va însufleţi
tot mai mult. Cu această ocazie, oamenii ce au
mintea constant orientată către cele lumeşti
vor plânge, se vor tângui şi se vor lamenta din
moment ce toate minciunile lor înşelătoare nu-
şi vor mai urma cursul lor normal. Cei care vor
fi pătrunşi de Semnul Meu, nu vor mai avea de
a face cu comercianţi, intermediari şi cămătari,
deoarece ei îşi vor îndrepta privirile doar înspre
locul unde vor vedea pe Fiul Omului venind
înconjurat de noii cerului cu mare putere şi
glorie; şi anume în Cuvântul cel viu din inima
umanităţii, care este iubirea Mea eternă în
toată esenţa ei şi, de aceea, plină de putere şi
glorie. "Noii cerului" sunt însăşi înţelepciunea
infinită din Cuvântul cel viu.
 Iată, aceasta este pe scurt înţelegerea
acestei scripturi. Dincolo de aceasta, aceşti noi
vă vor primi în Împărăţia Mea şi vor fi locuinţa
voastră veşnică. Şi doar acolo, în suprema
binecuvântare, veţi vedea cu adevărat şi veţi
recunoaşte marea Putere şi Glorie a Fiului
Omului."

EVANGHELIA PĂCII lui Ioan

Cuvânt înainte
Au trecut aproape două mii de ani de când
divinul Fiu al Omului a arătat cu dragoste
omenirii calea, adevărul şi viaţa. El a adus,
prin miracolele pe care le-a săvârşit, sănătate
bolnavilor, înţelepciune ignoranţilor şi fericire
dumnezeiască celor în suferinţă.
Cuvintele sale pline de bunătate şi înţelepciune, sunt
pe jumătate uitate şi în unele situaţii nu au fost adunate
decât după câteva generaţii de când au fost rostite. Ele nu o
dată au fost înţelese greşit, adunate greşit, de sute de ori
rescrise şi de sute de ori transformate dar, cu toate acestea,
prin voinţa lui Dumnezeu ele au fost păstrate, pentru cei
capabili să le înţeleagă, aproape două mii de ani.
 Deşi cuvintele sale, aşa cum le avem
astăzi în Noul Testament, reprezintă doar o
mică parte din cele rostite de Isus, ele au
cucerit jumătate din omenire şi aproape
întreaga civilizaţie a Vestului. Acest fapt
dovedeşte eterna vitalitate a Adevărului
conţinută în cuvintele Sale şi pune în evidenţă
suprema şi incomparabila lor valoare.
Publicăm aici cuvintele pure şi pline de har
rostite de Isus, după ce au fost traduse direct
din străvechea limbă aramaică, limba vorbită
de Isus şi de iubitul său discipol Ioan, care a
notat cu cea mai mare exactitate învăţăturile
personale secrete ale divinului său Maestru.
Aceste cuvinte demonstrează că Isus
dorea mai ales să-i înveţe pe oameni cum să
trăiască în deplină armonie cu legile divine ale
naturii, astfel încât ei să devină capabili să-şi
vindece în mod natural orice boală, prin efort
propriu şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Isus îşi
folosea puterea sa dumnezeească numai
pentru a-i determina pe oameni să caute şi să
respecte legile divine ale naturii şi, în final, să îi
orienteze spre adevărul suprem, spre
Dumnezeu Tatăl. Toate vindecările sale
miraculoase erau săvârşite doar în cazul în
care cel care, ca urmare a greşelilor sale,
suferea, era suficient de pregătit să nu mai
păcătuiască. Tocmai de aceea, deloc
întâmplător, Isus încheia plin de dragoste orice
vindecare cu cuvintele: "Du- te acum şi nu mai
păcătui!"
Lucrarea de faţă cuprinde doar un
fragment - aproximativ o optime - din
manuscrisele integrale care există în aramaică
şi sunt ţinute secrete în Biblioteca Vaticanului
şi care, de asemenea, există în slavona veche,
la Biblioteca Regală a Habsburgilor
(proprietate, în prezent, a statului austriac).
Datorăm existenţa şi perpetuarea acestor
două versiuni preoţilor nestorieni care, sub
presiunea avansării hoardelor lui Gingis-Han,
au fost forţaţi să fugă din Est spre Vest, ducând
cu ei toate scripturile vechi şi toate icoanele.
Vechile texte aramaice datează din primul
secol după Cristos, în timp ce versiunea în
slavona veche este o traducere literală a
primelor. Arheologia nu a fost în stare până în
prezent să reconstituie exact cum au călătorit
textele din Palestina spre interiorul Asiei,
pentru a ajunge în cele din urmă în mâinile
preoţilor nestorieni.
O ediţie critică, conţinând textul complet,
referinţele şi notele explicative (arheologice,
istorice şi exegetice) de rigoare, a apărut sub
numele de "The Gospel of the Essenes". Partea
publicată acum de noi se referă la vindecările
miraculoase ale lui Isus.
În afara evidenţei adevărului, nu este
nimic de adăugat la acest text. El vorbeşte cu o
forţă extraordinară de la sine. Cel care citeşte
cu atenţie şi cu dragoste paginile care vor
urma, va simţi eterna şi divina viaţă şi evidenţă
a acestor profunde adevăruri, de care
omenirea, în aceste momente de schimbare,
are nevoie mai mult ca oricând.

"Şi adevărul va mărturisi despre el însuşi."

EVANGHELIA PĂCII A LUI ISUS HRISTOS

Şi atunci, mulţi bolnavi şi schilozi au
venit la Iisus, întrebându-L: "Dacă cu adevărat
Tu cunoşti toate lucrurile, spune-ne de ce
suferim acum de toate aceste chinuri cumplite?
De ce nu suntem şi noi la fel de sănătoşi, ca şi
ceilalţi oameni? Învăţătorule divin, vindecă-ne,
ajută-ne, pentru ca şi noi să devenim acum
puternici şi să nu mai trebuiască să rămânem
în mizeria noastră, doborîţi de suferinţe şi boli.
Ştim cu toţii că este în puterea Ta să vindeci
orice fel de boli. Eliberează-ne de Satana şi de
toate aceste mari chinuri. Îndură-Te de noi,
Învăţătorule".
Isus a răspuns: "Fericiţi trebuie să deveniţi
voi, cei cărora vă este foame de adevăr. Dacă
mă veţi asculta şi mă veţi înţelege vă voi
îndestula cu pâinea înţelepciunii. Fericiţi
trebuie să deveniţi voi, cei care bateţi, pentru
că dacă mă veţi înţelege vă voi deschide uşa
vieţii eterne. Fericiţi trebuie să deveniţi voi,
care înţelegând vă veţi lepăda de puterea lui
Satana, pentru ca astfel vă voi conduce în
împărăţia înaltă a îngerilor Mamei voastre,
unde puterea lui Satana nu poate niciodată să
intre".
Şi ei, plini de curiozitate şi uimire, L-au
întrebat:
"Cine este Mama noastră şi cine sunt
îngerii Ei? Şi unde se află de fapt împărăţia Ei?"
"Mama voastră este mereu ascunsă în voi
şi voi sunteţi permanent cuprinşi în Ea. Ea v-a
născut; Ea v-a dat viaţă. Ea este cea care v-a
dat corpul şi şi tot Ei i-L veţi da până la urmă
înapoi într-o zi. Fericiţi veţi fi voi dacă ajungeţi
să o cunoaşteţi pe Ea şi împărăţia Ei, dacă
respectaţi legile Ei şi mai ales dacă primiţi să
acţioneze în voi îngerii Mamei. Adevărat vă
spun, cel care va face toate aceste lucruri nu
va mai vedea niciodată boala, pentru că
puterea divină a Mamei este mai presus de
orice rău. Şi Ea distruge pe Satana şi împărăţia
lui şi stăpâneşte veşnic peste toate trupurile
voastre şi peste toate lucrurile vii.
Sângele care circulă în voi s-a născut din
sângele Mamei divine Natura. Sângele Ei cade
din nori; ţâşneşte din pântecele pământului,
susură în pârâurile munţilor, curge larg în
râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte
puternic în mările furtunoase.
Aerul pe care îl respirăm s-a născut din
respiraţia Mamei noastre divine Natura.
Respiraţia Ei este azurie în înălţimea cerurilor,
foşneşte pe vârfurile munţilor, şopteşte în
frunzele pădurii, unduieşte peste câmpii,
doarme în văile adânci, arde fierbinte în deşert.
Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria
oaselor Mamei divine, care a dat consistenţă
stâncilor şi pietrelor. Ele stau dezgolite în faţa
cerului, pe vârfurile munţilor; sunt ca nişte
uriaşi care stau dormind pe coastele munţilor,
ca nişte statui sfinte aşezate în deşert şi
ascunse în adâncimea pământului.
Delicateţea cărnii noastre s-a născut din
carnea Mamei noastre divine Natura, a cărei
carne devine galbenă şi roşie în fructele
copacilor şi ne hrăneşte în brazdele câmpiilor.
Măruntaiele noastre s-au născut din
măruntaiele divine ale Mamei Natura şi sunt
ascunse ochilor noştri, precum adâncimile
nevăzute ale pământului.
Lumina ochilor noştri, auzul urechilor
noastre, amândouă s-au născut din lumina şi
sunetele Mamei noastre divine Natura, care ne
înconjoară aşa cum valurile mării înconjoară
peştele, aşa cum aerul învolburat înconjoară
pasărea.
Omul este fiul Naturii divine şi de la Ea a
primit Omul întregul său trup, întocmai cum
trupul unui nou-născut se naşte din trupul
mamei sale.
Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi
una cu Mama voastră divină Natura; Ea este în
voi şi voi în Ea. Din Ea v-aţi născut, în Ea trăiţi
şi la Ea vă veţi întoarce din nou. De aceea,
păstraţi ca fiind sfinte legile Ei, pentru că
niciodată nu poate trăi mult şi nici nu poate fi
fericit, decât acela care îşi cinsteşte Mama
divină şi respectă cu umilinţă legile Ei. Căci
respiraţia voastră este respiraţia Ei; sângele
vostru este sângele Ei; oasele voastre sunt
oasele Ei; carnea voastră este carnea Ei;
măruntaiele voastre sunt măruntaiele Ei; ochii
şi urechile voastre sunt ochii şi urechile Ei (căci
totdeauna partea este în tot şi totul în
parte).
 Dacă nu izbutiţi să păstraţi toate aceste
legi divine, dacă vă veţi face rău, fie chiar
numai unuia dintre mădularele trupului vostru,
vă veţi pierde cu totul în boala voastră
chinuitoare şi acolo, va fi doar plânsetul şi
scrâşnirea dinţilor. Vă spun, până când nu veţi
urma legile Mamei voastre divine, nu veţi
putea scăpa în nici un fel de moarte. Cel care
se ataşează strâns de legile Mamei sale divine,
de el se va ataşa strâns şi Mama sa divină; Ea îi
va vindeca atunci toate rănile şi el nu va mai fi
niciodată bolnav; Ea îi va da în plus viaţă lungă
şi totodată îl va proteja de toate chinurile: de
foc, de apă şi de muşcătura şerpilor veninoşi,
pentru că Mama divină Natura v-a purtat, v-a
născut şi tot Ea este aceea care ţine viaţa în
voi. Ea v-a dat trupul Ei şi nimeni altcineva
decât Ea nu vi-l va putea vindeca. Fericit este
cel care o iubeşte pe Mama sa divină şi se
odihneşte liniştit la pieptul Ei, pentru că Mama
divină vă iubeşte chiar şi atunci când voi vă
întoarceţi faţa de la Ea. Şi cu atât mai mult Ea
vă va iubi, dacă vă veţi întoarce din nou la Ea!
Adevărat vă spun, foarte mare este dragostea
Ei, mai mare decât cei mai mari munţi, mai
adâncă decât cele mai adânci mări. Şi Mama
divină nu-i părăseşte niciodată pe cei care cu
adevărat o iubesc: aşa cum o găină îşi apără
puii, aşa cum o leoaică îşi apără leuţii, aşa cum
o mamă îşi apără nou-născutul, tot aşa Mama
divină Natura îl protejează pe Fiul divin al
Omului de toate pericolele şi de toate relele.
Relele şi pericolele stau nenumărate în
aşteptarea Fiilor ignoranţi ai Oamenilor.
Belzebut, prinţul tuturor relelor, izvorul oricărui
rău, stă în aşteptare în trupul tuturor Fiilor
Oamenilor care se complac în rău şi greşeală.
El este moarte, domnul oricărui chin şi, luându-
şi o înfăţişare plăcută, el îi ispiteşte plin de
viclenie şi îi ademeneşte pe Fiii cei perverşi ai
Oamenilor. El promite bogăţii şi putere, palate
splendide, îmbrăcăminte de aur şi argint şi o
mulţime de servitori, renume şi glorie, adulter
şi desfrâu, lăcomie şi pofta de a bea, vieţi
tumultuoase, trândăvie şi zile leneşe. Şi el
ispiteşte în fel şi chip, pe fiecare, prin acel
lucru rău spre care inima sa este cel mai mult
înclinată. Şi în ziua în care Fiii Oamenilor au
devenit deja sclavii tuturor acestor perversităţi,
deşertăciuni şi spurcăciuni, atunci, ca plată, el
smulge de la Fiii cei răi ai Oamenilor toate
acele lucruri pe care Mama divină Natura le-a
dat lor cu atâta generozitate. El le ia suflarea,
sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii şi
urechile. Şi suflarea Fiului cel păcătos al
Omului devine scurtă şi înăbuşită, plină de
durere şi rău mirositoare, ca suflarea fiarelor
necurate. Şi sângele lui devine gros şi rău
mirositor, ca apa mlaştinilor; se năclăieşte şi se
înnegreşte ca noaptea morţii. Şi oasele lui
devin tari şi înnodate; se topesc înăuntru şi se
rup în bucăţi ca o piatră care cade de pe o
stâncă. Şi carnea sa devine grasă şi apoasă,
putrezeşte, acoperită cu râie şi bube care sunt
dezgustătoare, şi măruntaiele lui se umplu cu
murdărie, cu scursori în descompunere, şi
atunci o mulţime de viermi locuiesc acolo. Şi
ochii lui devin ceţoşi până când la sfîrşit
noaptea întunecată îi înveleşte, şi urechile lui
devin surde ca tăcerea mormântului. Şi, în cele
din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului
îşi va pierde viaţa, pentru că el nu a mai
respectat şi nu a mai păstrat legile Mamei sale
divine şi a adunat în el păcat după păcat.
Tocmai de aceea, sunt luate de la el toate
darurile Mamei sale divine Natura: suflarea,
sângele, carnea, măruntaiele, ochii şi urechile
şi, în afară de toate acestea, viaţa cu care
Mama divină Natura i-a încununat trupul.
Dar, dacă rătăcitorului Fiu păcătos al
Omului îi pare cu adevărat rău de păcatele sale
şi se desprinde de ele şi se întoarce din nou cu
dragoste la Mama sa divină, şi dacă mereu
după aceea el ascultă de legile Ei divine, el se
va elibera din ghearele Satanei, rezistând cu
fermitate ispitelor, atunci Mama sa divină
Natura primeşte din nou pe Fiul său rătăcitor
cu dragoste şi îi trimite îngerii Ei, care din nou
îl vor putea sluji. Când Fiul Omului rezistă cu
dârzenie Satanei care locuieşte în el şi nu-i mai
face deloc voia, în acelaşi ceas sunt găsiţi deja
îngerii Mamei sale divine acolo în el, ca ei să îl
poată sluji cu toată puterea lor şi să-l elibereze
cu totul pe Fiul, acum divin, al Omului de
puterea cea cumplită a Satanei.
Pentru că niciodată un om nu poate sluji în
mod egal doi stăpâni. Pentru că fie îi slujeşte
pe Belzebut şi diavolii săi, fie o slujeşte pe
Mama sa divină Natura şi pe îngerii ei. Fie
slujeşte moartea şi răul, fie slujeşte viaţa şi
binele. Adevărat, adevărat vă spun, fericiţi sunt
cei care ascultă şi respectă legile divine ale
vieţii şi nu rătăcesc pe cărările îngrozitoare ale
morţii, pentru că în ei atunci forţele vieţii devin
mari şi puternice şi astfel ei scapă cu uşurinţă
de chinurile morţii".
Toţi cei din jurul său I-au ascultat cuvintele
cu uimire, deoarece cuvintele Sale erau putere
şi El îi învăţa cu totul altfel decât preoţii şi
scribii. Şi, cu toate că soarele apusese de mult
acum, ei nu au plecat la casele lor, ci s-au
aşezat în jurul lui Iisus şi L-au întrebat:
"Învăţătorule, spune-ne care sunt aceste legi
divine ale vieţii? Te implorăm, mai rămâi cu noi
o vreme şi învaţă-ne. Am vrea să ascultăm
toate învăţăturile Tale divine ca să putem fi
vindecaţi şi să devenim virtuoşi şi fericiţi".
 Şi atunci Iisus a stat jos în mijlocul lor şi a
spus: "Adevărat, adevărat vă spun, nimeni nu
poate fi cu adevărat fericit, în afară de cel care
respectă legea.
Şi atunci ceilalţi au răspuns într-un glas:
"Noi toţi ascultăm de legile lui Moise, cel care
ne-a dat legea".
Isus le-a spus: "Nu luaţi ca fiind pe deplin
adevărată legea cea veche, aşa cum a fost ea
scrisă în scripturile voastre, pentru că legea
etern divină este viaţa armonioasă, pe când
scriptura este moarte. Moise nu a primit legile
sale de la Dumnezeu în scris, ci prin cuvânt viu.
Legea divină este cuvântul viu. Legea cu
adevărat divină este cuvântul viu al
Dumnezeului cel viu, dat profeţilor săi vii,
pentru oamenii cei vii. În tot ceea ce este viaţă,
acolo este scrisă legea divină. O vedeţi în
iarbă, în copac, în râu, în munte, în păsările
cerului, în peştii mării; dar căutaţi-o în primul
rând în voi înşivă. Toate cele care sunt vii sunt
mai aproape de Dumnezeu decât scriptura,
care este fără viaţă. Dumnezeu a făcut astfel
viaţa şi toate cele care sunt vii, pentru ca ele,
prin cuvântul etern viu, să poată să-l înveţe pe
om legile lui Dumnezeu cel adevărat.
Dumnezeu nu a scris legile sale în pagini de
carte, ci înainte de toate în inima, în mintea şi
în spiritul vostru. Ele sunt mereu prezente în
suflarea voastră, în sângele vostru, în oasele
voastre, în carnea voastră, în măruntaiele
voastre, în ochii şi în urechile voastre şi sunt
mereu scrise în fiecare părticică din trupul
vostru. Ele se află în aer, în apă, în pământ, în
plante, în razele soarelui, în adâncimi şi în
înălţimi. Ele toate vă vorbesc, dacă ştiţi să le
ascultaţi, pentru ca voi să puteţi înţelege şi
respecta limba şi voinţa lui Dumnezeu cel viu.
Dar voi adeseori, datorită păcatelor, vă
închideţi ochii, ca să nu puteţi vedea şi vă
astupaţi urechile, ca să nu puteţi auzi.
Adevărat, adevărat vă spun, scriptura este
lucrarea omului, dar viaţa şi toate cele care o
găzduiesc sunt totdeauna lucrarea lui
Dumnezeu. De ce nu ascultaţi şi nu respectaţi
cuvintele cele vii ale lui Dumnezeu, care sunt
în mod evident scrise în lucrările lui? Şi de ce
studiaţi şi vă agăţaţi cu atâta încăpăţânare de
scripturile cele moarte, care nu sunt decât
lucrarea mâinilor neîndemânatice ale omului?"
"Cum putem noi, oare, să citim legile lui
Dumnezeu, în altă parte decât în scripturi?
Unde sunt ele în altă parte scrise? Citeşte-ni-le
şi arată-ni-le unde le vezi Tu, pentru că noi nu
cunoaştem nimic altceva decât scripturile cele
vechi, pe care le-am moştenit de la strămoşii
noştri. Spune- ne despre legile divine de care
ne vorbeşti, pentru ca, auzindu-le, să le
respectăm şi să fim îndreptaţi şi vindecaţi".
Iisus a spus: "Voi nu înţelegeţi cuvintele vieţii,
pentru că acum prin păcatele voastre voi
sunteţi în moarte. Întunericul greşelilor vă
acoperă ochii, iar urechile voastre sunt
astupate de surzenie. Nu vă este de nici un
folos să cugetaţi la scripturi dacă, prin toate
faptele voastre, îl huliţi pe cel care v-a dat
scripturile. Dumnezeu şi legile Lui divine nu
sunt deloc prezenţi în ceea ce faceţi. Ele nu
sunt niciodată prezente în lăcomie şi nici în
pofta de a bea, nici în vieţile voastre perverse
şi agitate, nici în desfrâu, nici în căutarea de
bogăţii, nici în ura contra duşmanilor voştri,
pentru că toate aceste lucruri şi multe altele
care sunt rele, sunt departe de adevăratul
Dumnezeu şi de îngerii Săi. Căci toate aceste
lucruri vin numai din împărăţia întunericului şi
de la regele tuturor relelor! Toate aceste lucruri
rele şi păcătoase le purtaţi permanent în voi
înşivă; şi astfel, din această cauză, cuvântul
adevărului şi puterea divină a lui Dumnezeu nu
intră deloc în voi, pentru că numai relele de
toate felurile şi toate spurcăciunile îşi au
locuinţa în trupul vostru, în sufletul vostru şi în
mintea voastră. Dacă vreţi cu adevărat ca
cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi puterea Sa
divină să poată intra în voi, nu spurcaţi trupul
vostru, sufletul vostru şi mintea voastră! Trupul
este templul sufletului şi sufletul este templul
Spiritului cel nemuritor al lui Dumnezeu.
Purificaţi de aceea aceste temple, pentru ca
Domnul cel veşnic al templului să poată locui
acolo înăuntru şi să ocupe un loc care să fie
demn de El. Şi din faţa tuturor ispitelor
corpului, sufletului şi minţii vostre, care vin de
la Satana, retrageţi-vă pentru totdeauna sub
umbra cerului lui Dumnezeu.
Reînnoiţi-vă prin cele divine cât mai repede.
Adevărat vă spun, Satana şi toate chinurile sale
nu pot fi alungate decât prin post, aspiraţie şi
rugăciune. Duceţi-vă fiecare în natură şi postiţi
singuri şi nu vă arătaţi postul nici unui om.
Dumnezeu cel viu vă va vedea atunci şi mare
va fi răsplata voastră. Postiţi, plini de credinţă
în Dumnezeu, până când Belzebut şi toate
relele sale pleacă de la voi şi toţi îngerii Mamei
divine a Naturii vin şi vă slujesc. Şi iarăşi vă
spun, dacă nu postiţi plini de umilinţă, nu veţi fi
niciodată eliberaţi de puterea Satanei şi de
toate bolile care vin de la Satana. Postiţi şi
rugaţi-vă cu ardoare, căutând neîncetat
puterea Dumnezeului cel viu, pentru
vindecarea voastră. Când postiţi, ocoliţi Fiii cei
păcătoşi ai Oamenilor şi căutaţi să atrageţi
spre voi îngerii Mamei divine a Naturii, pentru
că numai cel care caută, până la urmă va
găsi. Căutaţi aerul proaspăt al pădurii şi al
câmpiilor şi acolo, în mijlocul lor, veţi găsi pe
îngerul aerului. Scoateţi-vă în întregime
îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului aerului să
vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi
adânc şi rar, pentru ca îngerul aerului să poată
fi adus înlăuntrul vostru. Îngerul aerului va
alunga repede afară din trupul vostru toate
necurăţeniile, care l-au pângărit atât pe
dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi astfel, toate
lucrurile rău mirositoare şi necurate vor ieşi în
curând afară din voi, aşa cum fumul iese din
foc şi se răsuceşte în sus, pentru a se pierde în
marea aerului. Pentru că vă spun cu adevărat,
sfânt este îngerul aerului, care curăţă tot ce
este necurat şi care face parfumate toate
lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu poate
veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul aerului
nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi
din nou prin aer şi prin adevăr, pentru ca trupul
vostru să respire aerul Mamei noastre divine
Natura, iar mintea să respire la rândul ei
adevărul Tatălui nostru Ceresc.
După îngerul aerului, căutaţi acum îngerul
apei. Scoateţi-vă din nou toată îmbrăcămintea
şi permiteţi îngerului apei să vă îmbrăţişeze tot
trupul. Aruncaţi-vă cu totul în braţele sale pure
şi cuprinzătoare şi, tot atât de des pe cât
mişcaţi aerul cu respiraţia voastră, mişcaţi
acum şi apa cu trupul vostru. Îngerul apei va
arunca, la rândul său, repede afară din trupul
vostru, toate necurăţeniile care v-au pângărit
atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate
lucrurile necurate şi rău mirositoare vor curge
repede afară din voi, la fel precum necurăţiile
hainelor murdare, spălate în apă, curg şi se
pierd în curentul râului. Adevărat, adevărat vă
spun, sfânt şi pur este îngerul apei, care curăţă
tot ce este necurat şi face parfumate toate
lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu va
putea veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul
apei nu-l lasă să treacă. Toţi trebuie să vă
naşteţi din nou din apă şi din adevăr, pentru ca
trupul vostru să se scalde în râul vieţii
pământeşti şi mintea voasrtră să se scalde în
râul vieţii veşnice. Pentru că, de fapt, voi
primiţi sângele vostru de la Mama voastră
divină, Natura şi adevărul de la Tatăl divin
Ceresc.
Să nu credeţi cumva că este destul ca îngerul
apei să vă îmbrăţişeze numai pe dinafară;
fiindcă necurăţia dinăuntru este adeseori cu
mult mai mare decât necurăţia dinafară. Şi cel
care se curăţă doar pe dinafară, dar pe
dinăuntru rămâne necurat, este asemenea
mormintelor care, pe dinafară sunt frumos
vopsite, dar pe dinăuntru sunt pline de tot felul
de necurăţii oribile şi dezgustătoare. De aceea
este bine să permiteţi îngerului apei să vă
boteze chiar şi pe dinăuntru, pentru ca să vă
puteţi elibera repede de păcatele voastre
trecute, pentru a putea deveni grabnic, şi în
interior, la fel de puri ca spuma cea minunată a
râului în lumina soarelui.
 Căutaţi, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina
lungă cât înălţimea unui om [n.n. tâlvul este o
plantă asemănătoare cu un dovleac]. Umpleţi-i
interiorul cu apă din râu şi după ce soarele a
încălzit-o, agăţaţi-l apoi de ramura unui copac
şi îngenuncheaţi pe pământ în faţa îngerului
apei şi permiteţi capătului tulpinii tâlvului să
intre în părţile voastre de dinapoi, pentru ca
apa să poată curge prin toate măruntaiele
voastre şi să le cureţe. După aceasta, rămâneţi
îngenuchiaţi pe pământ, în faţa îngerului apei
şi rugaţi-l pe Dumnezeu cel viu să vă ierte
toate păcatele voastre trecute şi rugaţi-l apoi,
cu umilinţă, pe îngerul apei, să vă elibereze
trupul de orice boală şi necurăţie. Apoi,
lăsaţi .apa aceea să se scurgă complet afară
din trupul vostru, ca să poată scoate din
interiorul vostru toate lucrurile necurate şi rău
mirositoare ale Satanei; veţi vedea atunci cu
ochii voştri şi veţi mirosi cu nasul vostru toate
spurcăciunile şi toate necurăţiile care v-au
spurcat templul trupului. Toate acestea erau
păcate care locuiau în trupul vostru, chinuindu-
vă cu tot felul de dureri. Botezul lăuntric cu
această apă vă eliberează grabnic de toate
acestea. Reînnoiţi-vă mereu botezul cu apă în
fiecare zi a postului vostru, până în ziua în care
veţi vedea că apa care curge afară din voi este
la fel de pură ca şi spuma râului. Duceţi-vă
corpul la râu şi, acolo, lăsaţi-vă în braţele
îngerului apei, aduceţi cu umilinţă mulţumiri lui
Dumnezeu cel viu, care v-a eliberat de
păcatele voastre. Acest botez sfânt prin îngerul
apei este renaşterea voastră într-o viaţă nouă.
Pentru că prin ea ochii voştri vor vedea de
acum încolo cele ascunse şi urechile voastre
vor auzi cele tainice. Nu mai păcătuiţi deloc
după aceea, după botezul vostru, pentru ca
îngerii aerului şi apei să poată de-a pururea
locui în voi şi să vă slujească cu putere, tot mai
mult. Şi dacă, chiar şi după aceea, ceva din
păcatele şi necurăţiile voastre trecute mai
rămân, căutaţi îngerul luminii Soarelui.
Scoateţi-vă toată îmbrăcămintea şi permiteţi
îngerului al luminii să vă îmbrăţişeze tot trupul
gol. Apoi respiraţi adânc şi cât mai rar, pentru
ca îngerul luminii soarelui să poată fi de
asemenea adus înăuntrul vostru. Şi îngerul
luminii soarelui va alunga astfel din trupul
vostru toate lucrurile necurate şi rău
mirositoare care v- au spurcat atât pe dinafară
cât şi pe dinăuntru. Şi toate lucrurile necurate
şi rău mirositoare vor ieşi atunci afară din voi,
aşa cum întunericul nopţii se topeşte şi dispare
în faţa strălucirii minunate a soarelui care
răsare. Pentru că vă spun cu adevărat, sfânt
este îngerul al luminii soarelui, care curăţă
toate necurăţiile şi face parfumate toate
lucrurile rău mirositoare. Nimeni nu poate veni
în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul luminii
soarelui nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să
vă naşteţi din nou din soare şi adevăr, pentru
ca trupul vostru să stea purificat în lumina
soarelui Mamei divine Natura şi mintea voastră
să stea în lumina soarelui adevărului Tatălui
Ceresc. Îngerii aerului, apei şi luminii soarelui
sunt mereu înfrăţiţi. Ei au fost dăruiţi Fiului al
Omului pentru ca să-l slujească şi pentru ca el
să poată merge de-a pururea, de la unul la
altul, atunci când are trebuinţă. Sfântă şi
purificatoare este îmbrăţişarea lor. Ei sunt
copiii nedespărţiţi ai Mamei divine. Tocmai de
aceea, nu trebuie să despărţiţi pe cei pe care
Pământul şi Cerul i-au făcut să fie de fapt Unul.
Lăsaţi-i pe aceşti îngeri fraţi să vă îmbrăţişeze
în fiecare zi şi lăsaţi-i mai ales să locuiască în
voi, în tot timpul postului vostru.
Adevărat vă spun, numai astfel puterea
diavolilor, toate păcatele şi necurăţiile vor
pleca în grabă din trupul care este complet
îmbrăţişat de aceşti trei îngeri. Precum hoţii
surprinşi, care fug repede dintr-o casă prădată,
la întoarcerea stăpânului casei, unul pe uşă,
unul pe fereastră şi al treilea prin capacul de
pe acoperiş, fiecare pe unde se află şi fiecare
pe unde poate, tot aşa vor fugi repede din
trupurile voastre toţi demonii răului, toate
păcatele trecute şi toate necurăţiile şi bolile
care au spurcat templul trupurilor şi al
sufletelor voastre. Când îngerii Mamei voastre
divine Natura intră în trupurile voastre, stăpânii
cei adevăraţi şi divini ai templului intră din nou
în stăpânirea lui, şi atunci toate mirosurile rele
vor pleca în grabă prin suflarea voastră şi prin
pielea voastră, voma cea putredă prin gura
voastră, prin pielea voastră, prin părţile voastre
ascunse şi chiar prin cele de dinapoi. Şi toate
aceste lucruri le veţi vedea cu ochii voştri şi le
veţi mirosi cu nasul vostru şi le veţi atinge cu
mâinile voastre. Şi, când toate păcatele şi
necurăţiile au plecat din trupul vostru, sângele
vostru va deveni la fel de pur ca sângele
Mamei voastre divine Natura, ca spuma curată
a râului în lumina soarelui, suflarea vostră va
deveni la fel de pură ca mireasma florilor
parfumate, carnea vostră va fi la fel de pură
precum carnea fructelor înroşindu-se la vremea
pârguitului printre frunzele copacilor, lumina
ochilor voştri va deveni la fel de limpede şi
strălucitoare ca strălucirea soarelui pe cerul
albastru. Şi atunci, îngerii Mamei Naturi vă vor
sluji din nou, plini de dragoste. Şi suflarea
voastră, sângele vostru, carnea vostră vor fi
una cu suflarea, sângele şi carnea Mamei
voastre divine natura, pentru ca spiritul vostru
să poată deveni, de asemenea, una cu Spiritul
al Tatălui Ceresc. Pentru că nimeni nu poate
ajunge la Tatăl divin Ceresc decât prin Mama
divină Natura, aşa cum nici un nou-născut nu
poate înţelege pe deplin învăţăturile tatălui
său, până când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a
scăldat, nu l-a hrănit şi nu l-a adormit. Când
copilul este încă mic, locul său este cu mama
sa şi el trebuie să o asculte. Când copilul a
crescut, tatăl său îl ia la lucru alături de el, în
câmp şi copilul vine înapoi la mama sa numai
când ora cinei a sosit, şi apoi după aceea tatăl
său îl învaţă ceea ce trebuie să ştie, pentru ca
el să devină iscusit în toate lucrările tatălui său.
Şi când tatăl vede că fiul său a priceput aşa
cum trebuie învăţătura şi face foarte bine
lucrarea sa, el abia atunci îi dă toate averile
sale, pentru ca fiul să poată continua acum
lucrarea tatălui său. Fericit este acel fiu, care
va accepta sfatul mamei sale şi păşeşte pe
această cale. Şi de o sută de ori mai fericit este
acel fiu înţelept, care acceptă şi păşeşte, de
asemenea, pe calea sfatului tatălui său. Tocmai
de aceea v-a fost spus: “Cinsteşte pe tatăl tău
şi pe mama ta, pentru ca zilele tale să fie multe
pe acest pământ”. Dar, mai mult decât atât, eu
vă spun, Fii ai Oamenilor: Cinstiţi pe Mama
voastră divină Natura şi respectaţi-i toate
legile, pentru ca zilele voastre să fie multe pe
acest pământ şi cinstiţi, de asemenea, pe Tatăl
vostru divin Ceresc, pentru ca viaţa veşnică şi
plină de fericire să fie a voastră. Căci Tatăl
Ceresc este de nenumărate ori mai mare decât
toţi taţii de sânge, şi Mama voastră Natura este
mai mare decât toate mamele de sânge, şi mai
drag este Fiul al Omului în ochii Tatălui Său
divin Ceresc şi ai Mamei sale divine Natura,
decât sunt copiii în ochii taţilor lor de sânge şi
ai mamelor lor de sânge, căci mai înţelepte
sunt cuvintele şi legile Tatălui Ceresc şi cele
ale Mamei Naturi, decât cuvintele şi voinţa
tuturor taţilor şi aceea a tuturor mamelor de
sânge. Şi de mai multă valoare, de asemenea,
este moştenirea Tatălui divin Ceresc şi aceea a
Mamei divine Natura, care vă deschid la
veşnica împărăţie a vieţii divine cereşti şi
pământeşti, decât toate moştenirile taţilor
voştri de sânge şi toate moştenirile mamelor
voastre de sânge.
Adevăraţii voştri fraţi trebuie să fie numai
aceia care fac mereu voia Tatălui Ceresc şi voia
Mamei divine a Naturii, şi nu fraţii voştri de
sânge. Adevăraţii voştri fraţi, care respectă
voia Tatălui divin Ceresc şi voia Mamei sale
divine Natura, vă vor iubi totdeauna de o mie
de ori mai mult decât fraţii voştri de sânge.
Pentru că, încă din zilele lui Cain şi Abel, când
fraţii de sânge au încălcat voinţa divină a lui
Dumnezeu, nu mai există nici o frăţie de sânge
adevărată. Şi adeseori fraţii se poartă cu fraţii
lor ca nişte străini.

TATĂL DIVIN CERESC ESTE DRAGOSTE.

MAMA VOASTRA DIVINĂ NATURA ESTE DRAGOSTE.

FIUL DIVIN AL OMULUI ESTE DRAGOSTE.

Dragostea este cea prin care Tatăl divin

Ceresc Mama divină Natura şi Fiul divin al
Omului devin Una, pentru că spiritul Fiului
Omului a fost creat de spiritul Tatălui Ceresc,
iar trupul său a fost creat din trupul Mamei a
Naturii. De aceea, fiecare trebuie să deveniţi
desăvârşiţi, aşa cum desăvârşite sunt spiritul
Tatălui Ceresc şi trupul Mamei Naturii. Şi să
iubiţi pe Tatăl divin Ceresc, aşa cum şi El
iubeşte spiritul vostru şi tot aşa să iubiţi pe
Mama voastră divină Natura, după cum şi Ea
vă iubeşte trupul vostru. Şi la fel este bine să
iubiţi pe fraţii voştri adevăraţi, aşa cum şi Tatăl
vostru Ceresc şi Mama voastră Natura îi iubesc.
Căci numai atunci, Tatăl divin Ceresc vă va da
spiritul Său sfânt şi Mama divină Natura vă va
da trupul Ei sfânt. Atunci, Fiii ai Oamenilor vor
da o nesfârşită dragoste unul altuia, ca fraţi
adevăraţi, dragostea pe care ei de fapt au
primit-o de la Tatăl divin Ceresc şi de la Mama
lor divină; şi abia atunci ei toţi vor deveni
mângâietori unul pentru celălalt. Şi atunci, va
dispare de pe pământ tot răul şi toată suferinţa
şi va fi multă dragoste, fericire şi bucurie pe
pământ. Pământul va fi atunci ca cerurile, şi
împărăţia lui Dumnezeu abia atunci va veni.
Atunci, va veni Fiul divin al Omului în toată
slava Sa, pentru a moşteni împărăţia lui
Dumnezeu. Şi Fiii Oamenilor îşi vor împărţi
moştenirea lor divină, care este împărăţia lui
Dumnezeu. Pentru ca Fiii Oamenilor să ajungă
să trăiască în Tatăl divin Ceresc şi în Mama
divină Natura, iar Tatăl divin Ceresc şi Mama
divină Natura să ajungă să trăiască în ei. Şi
odată cu împărăţia lui Dumnezeu, va veni
sfârşitul timpurilor, pentru că dragostea
nesfârşită a Tatălui divin Ceresc dă tuturor
viaţă veşnică în împărăţia lui Dumnezeu,
pentru că dragostea Sa este veşnică.
Dragostea este mai puternică decât moartea.
Chiar dacă aş cunoaşte limbile oamenilor
şi ale îngerilor, dacă nu aş avea dragoste,
glasul Meu ar suna ca o tingire goală de alamă.
Chiar dacă aş spune ce va veni şi aş cunoaşte
toate secretele şi toată înţelepciunea, şi chiar
dacă aş avea credinţa puternică precum
furtuna care ridică munţii din locul lor, dar nu
aş avea dragoste, Eu nu aş fi nimic. Şi chiar
dacă aş da toate bunurile Mele pentru a-i hrăni
pe săraci şi aş da tot focul pe care l- am primit
de la Tatăl Meu, dar nu aş avea dragoste, nu aş
fi de folos în nici un fel. Dragostea este
răbdătoare. Dragostea nu este invidioasă, nu
lucrează rău, nu cunoaşte mândrie, nu este
aspră şi nici egoistă; este înceată la mânie şi
nu născoceşte nici o răutate; ea nu se bucură
de nedreptate, ci se bucură de dreptate.
Dragostea apără totul, dragostea crede totul,
dragostea speră totul, dragostea suportă totul
şi niciodată nu se epuizează; doar limbile vor
înceta şi cunoaşterea va dispare. Pentru că
avem adevărul în parte şi avem dreptate în
parte şi greşim în parte. Dar când deplinătatea
perfecţiunii va veni, tot ceea ce este parţial va
deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca
un copil, înţelegea ca un copil, gândea ca un
copil; dar când a devenit om, el a dat deoparte
toate lucrurile copilăreşti. Acum vedem prin
ceaţă şi prin afirmaţii întunecoase. Acum
cunoaştem parţial, dar când vom fi venit în faţa
lui Dumnezeu nu vom mai cunoaşte în parte, ci
exact aşa cum am fost învăţaţi de El. Şi acum,
rămân acestea trei: credinţă, speranţă şi
dragoste, dar cea mai mare dintre acestea este
dragostea.
Acum vă vorbesc în limba vie a
Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al Tatălui
nostru divin Ceresc. Încă nu este nici unul
printre voi, care să poată înţelege pe deplin tot
ceea ce spun. Cel care vă prezintă scripturile
vă vorbeşte în limba moartă a unor oameni
morţi, prin trupul său supus bolilor şi morţii. De
aceea poate fi el înţeles de toţi oamenii, pentru
că toţi oamenii sunt supuşi bolii şi toţi sunt în
moarte. Nici unul nu vede lumina eternă a
vieţii. Omul orb îi conduce pe cei orbi pe
cărarea întunecată a păcatelor, bolilor şi
suferinţelor, şi în cele din urmă toţi cad în
prăpastia cumplită a morţii.
Sunt trimis la voi de către Tatăl divin, ca să
pot face lumina vieţii să strălucească înaintea
voastră. Lumina se cunoaşte pe sine şi
cunoaşte întunericul, dar întunericul se
cunoaşte numai pe sine şi nu cunoaşte
niciodată lumina. Mai am încă multe lucruri să
vă spun, dar nu le puteţi purta încă, pentru că
ochii voştri sunt obişnuiţi mai mult cu
întunericul, iar lumina deplină a Tatălui divin
Ceresc v-ar orbi. De aceea, voi nu puteţi să
înţelegeţi deocamdată ceea ce vă spun în
legătură cu Tatăl divin Ceresc, care M-a trimis
la voi. Urmaţi, mai întâi, să înţelegeţi şi să
respectaţi doar legile Mamei divine a Naturii,
despre care v-am vorbit, iar când îngerii Ei v-au
curăţat pe deplin şi v-au reînnoit trupurile
întărindu-vă ochii, veţi fi cu adevărat în stare
să suportaţi lumina Tatălui Ceresc, care este de
o mie de ori mai strălucitoare decât strălucirea
a o mie de sori. Căci cum credeţi că v-aţi putea
uita la lumina orbitoare a Tatălui divin Ceresc,
când voi nu puteţi să suportaţi nici măcar
strălucirea soarelui arzător? Credeţi- Mă,
soarele este întocmai ca flacăra unei sărmane
lumânări pe lângă soarele adevărului Tatălui
divin Ceresc. Aveţi, deci, totdeauna încredere,
speranţă şi dragoste.
 Adevărat, adevărat vă spun, nu vă
aşteptaţi răsplata. Dacă credeţi în vorbele
Mele, voi credeţi de fapt în Cel care m-a trimis
pe Mine, căci acesta este Domnul tuturor, prin
care toate devin cu putinţă. Pentru că tot ce
este imposibil oamenilor, toate acestea îi sunt
cu uşurinţă posibile lui Dumnezeu. Dacă
credeţi în îngerii Mamei divine a Naturii şi
ascultaţi de legile Ei, credinţa vostră vă va
întări şi nu veţi mai vedea boala niciodată.
Aveţi credinţă, de asemenea, în dragostea
nesfârşită a Tatălui divin Ceresc, pentru că cel
care neîncetat se încrede în El nu va fi
niciodată înşelat şi nici nu va vedea vreodată
moartea.
Iubiţi-vă neîncetat unul pe altul, pentru că
Dumnezeu este nesfârşită dragoste şi,
acţionând în felul acesta, îngerii Săi vor şti că
mergeţi pe cărările Lui. Şi atunci, toţi îngerii
vor veni în faţa voastră şi vă vor servi. Şi
Satana, cu toate păcatele, bolile şi necurăţiile,
va pleca pentru totdeauna din trupul vostru.
Mergeţi acum şi feriţi-vă să mai păcătuiţi; căiţi-
vă pentru păcatele voastre; botezaţi-vă, ca să
vă puteţi naşte din nou şi astfel să nu mai
păcătuiţi".
Apoi, Iisus s-a ridicat, dar toţi ceilalţi au
rămas aşezaţi, pentru că fiecare simţea
puterea copleşitoare a cuvintelor Sale. Şi
atunci, luna plină a apărut între norii care se
spărgeau şi L-a învăluit pe Iisus în strălucirea
ei. Scântei au ţâşnit din părul Său şi El a stat
între ei în lumina lunii, de parcă ar fi plutit în
aer. Nimeni nu s-a mai mişcat atunci, nici o
voce nu s-a mai auzit şi nimeni nu a ştiut cât
timp a trecut, pentru că timpul parcă se oprise.
Atunci Iisus a întins mâinile către ei şi a
spus: "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!" Şi El
a plecat aşa cum suflarea vântului leagănă
frunzele copacilor.
Încă pentru multă vreme, cei din jur au
rămas nemişcaţi şi apoi s-au trezit în tăcere,
unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar
nimeni n-ar fi plecat, ca şi cum cuvintele Celui
care îi părăsise continuau să le răsune în
continuare în urechi. Şi au rămas extaziaţi,
ascultând parcă o muzică cerească minunată.
La un moment dat, în cele din urmă, unul
dintre ei, ca şi cum ar fi fost puţin înfricoşat,
spuse: "Ce bine că suntem aici"; iar altul a
spus: "Ce bine ar fi fost dacă noaptea aceasta
minunată ar fi durat de-a pururea"; şi alţii au
adăugat: "Ce bine ar fi fost dacă El ar fi fost cu
noi întotdeauna. El este cu adevărat trimisul lui
Dumnezeu, pentru că iată, doar el a sădit
speranţa în inimile noastre". Şi nici unul nu
dorea să se întoarcă acasă şi spuneau: "Nu
vreau să mă duc acasă, unde totul este
întuneric şi fără bucurie. De ce să ne ducem
acum acasă, unde nimeni nu ne iubeşte?"
Ei vorbeau în acest fel pentru că toţi erau
săraci, şchiopi, orbi, schilozi, cerşetori,
vagabonzi, dispreţuiţi în nemernicia lor, ţinuţi
doar de milă în casele în care găseau uneori
refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care
aveau şi casă şi familie au spus: "Şi noi vom
sta acum cu voi". Pentru că fiecare om simţea
că spusele Celui divin, care plecase, legaseră
mica adunare cu mii de fire invizibile. Toţi
simţeau acum că s-au născut din nou. Ei
continuau acum să vadă înaintea lor o lună
strălucitoare, chiar şi atunci când luna se
ascunsese în nori şi atunci, în inimile tuturor au
înflorit flori de o frumuseţe minunată, care erau
florile bucuriei divine.
Şi când strălucitoarele raze ale soarelui au
apărut peste marginea pământului, toţi au
simţit că era soarele Împărăţiei lui Dumnezeu,
care venea. Cu încurajări pline de bucurie, au
ieşit în întâmpinarea îngerilor lui Dumnezeu.
Şi foarte mulţi bolnavi şi necuraţi au urmat
întocmai cuvintele lui Iisus şi au căutat malurile
pârâurilor susurânde.
Ei şi-au scos îmbrăcămintea şi au postit, şi-
au abandonat trupul îngerilor aerului, apei şi
luminii soarelui şi îngerii Mamei divine a Naturii
i-au îmbrăţişat, luându-le în stăpânire trupurile
şi pe dinăuntru şi pe dinafară, şi ei toţi au văzut
toate relele, păcatele şi necurăţiile plecând în
grabă de la ei.
Şi au realizat atunci că suflarea unora
devenise la fel de rău mirositoare ca aceea
care iese din măruntaie, şi unora le-a ieşit
saliva din gură, şi o vomă spurcată şi rău
mirositoare a ieşit din părţile lor interioare.
Toate aceste necurăţii au curs prin gurile lor,
unora prin nas, altora prin ochi şi urechi, şi o
respiraţie fetidă şi îngrozitoare le-a ieşit
multora din tot trupul lor, prin toată pielea lor.
Prin multe membre au ieşit afară bube mari şi
fierbinţi, prin care au ieşit necurăţiile cu miros
urât şi urina a curs abundent din trupurile lor;
şi la foarte mulţi urina devenise groasă ca
mierea de albine; urina altora era aproape
roşie sau neagră şi aproape la fel de tare ca
nisipul râurilor. Şi mulţi au răsuflat duhori din
intestinele lor, asemănătoare cu respiraţia
diavolilor. Şi mirosul urât a devenit atât de
greu, încât nimeni nu-l mai putea suporta.
Şi când s-au botezat, îngerul apei a intrat
în trupurile lor şi din ei au curs afară toate
spurcăciunile şi necurăţiile păcatelor lor trecute
şi, ca un torent de munte, s-au năpustit afară
din trupurile lor o mulţime de spurcăciuni tari şi
moi. Şi pământul unde lichidul s-a scurs din ei a
fost spurcat şi mirosul a devenit atât de
puternic, încât nimeni nu mai putea să rămână
acolo. Şi diavolii au părăsit măruntaiele lor sub
forma unei mari mulţimi de viermi care se
zvârcoleau în mocirla necurăţiilor lor interioare.
Se zvârcoleau cu o furie neputincioasă, după
ce îngerul apei i-a aruncat afară din
măruntaiele Fiilor Oamenilor. Şi apoi a coborât
asupra lor puterea îngerului luminii soarelui şi
aceştia au pierit acolo, în zvârcolirile lor
disperate, călcaţi în picioare de îngerii luminii
soarelui. Şi toţi tremurau plini de groază, când
au văzut aceste lucruri îngrozitoare ale
Satanei, de care îngerii îi salvaseră. Şi ei au
adus, plini de umilinţă, mulţumiri lui Dumnezeu
care-şi trimisese îngerii pentru mântuirea lor.
Erau unii chinuiţi de mari dureri, care nu
voiau să plece de la ei; şi, neştiind ce să facă,
s-au hotărât să trimită pe unul dintre ei la Iisus,
pentru că doreau foarte mult ca El să fie cu
ei. Când doi dintre ei s-au dus să îl caute, L-
au văzut pe Iisus însuşi apropiindu-Se de malul
râului. Şi inimile lor s-au umplut de speranţă şi
bucurie când au auzit salutul Său: "Pacea lui
Dumnezeu să fie cu voi!" Multe erau întrebările
pe care ei doreau să I le pună, dar mare le-a
fost uimirea văzând că nu puteau să înceapă,
pentru că nimic nu venea în minţile lor.
 Atunci, Iisus le-a spus : "Am venit pentru
că am simţit că aveţi nevoie de mine". Şi ei au
răspuns: "Învăţătorule, avem nevoie într-
adevăr. Vino şi eliberează-ne de durerile
noastre!"
Şi Iisus le-a vorbit în parabole: "Voi sunteţi
ca fiul risipitor care, timp de mulţi ani, a
mâncat, a băut şi şi-a petrecut zilele în desfrâu
cu prietenii săi. Şi în fiecare săptămână, fără
ştirea tatălui său, se îndatora tot mai mult şi
apoi risipea totul în câteva zile. Cămătarii îl
împrumutau întotdeauna, pentru că tatăl său
avea mari bogăţii şi întotdeauna plătea
răbdător datoriile fiului său. Şi în zadar a
încercat tatăl cu vorbe blânde să îşi mustre fiul.
În zadar îl ruga stăruitor să înceteze
destrăbălările fără sfârşit şi să se ducă la
câmp, ca să supravegheze munca slujitorilor
săi, pentru că el niciodată nu asculta mustrările
lui. Şi fiul mereu îi promitea orice, dacă el îi va
plăti din nou vechile datorii, dar a doua zi, ca
un făcut, începea din nou. Şi timp de şapte ani
fiul şi-a continuat viaţa sa destrăbălată. Dar, în
cele din urmă, tatăl şi-a pierdut răbdarea şi n-a
mai plătit cămătarilor datoriile fiului său. "Dacă
continui să plătesc mereu - a spus el - nu va
mai fi nici un sfârşit pentru păcatele fiului
meu". Atunci, cămătarii care au fost înşelaţi l-
au luat pe fiu în sclavie, pentru ca el să poată,
prin truda lui zilnică, să le plătească înapoi
banii pe care îi împrumutase. Atunci au încetat
mâncarea, băutura şi destrăbălările zilnice.
Acum, de dimineaţa şi până seara, cu sudoarea
frunţii sale, el uda câmpiile şi toate mădularele
îl dureau în această muncă istovitoare, cu care
el nu era obişnuit. Trăia cu pâine uscată şi nu
avea nimic altceva decât lacrimile sale cu care
să o ude. În trei zile, el suferise atât de mult de
căldură şi oboseală, încât i-a spus stăpânului
său: "Nu mai pot să muncesc, căci aproape
totul mă doare. Cât mai vrei să mă chinuieşti?"
"După ce, prin munca mâinilor tale, îmi vei
plăti toate datoriile şi vor trece şapte ani, vei fi
din nou liber". Şi fiul, disperat, a răspuns
plângând: "Dar nu pot să suport nici măcar
şapte zile, ai milă de mine, pentru că toate
mădularele mă ard şi mă dor". Cămătarul, plin
de răutate, a strigat: "Acum vei munci cu
stăruinţă, căci adu-ţi aminte cum ai putut să-ţi
petreci zilele şi nopţile timp de şapte ani în
destrăbălare, acum trebuie să munceşti pentru
cei şapte ani. Să ştii că nu te voi ierta până
când nu-ţi plăteşti toate datoriile, pâna la
ultima drahmă". Şi fiul, cu membrele torturate
de durere, s-a întors cu disperare la câmp ca
să-şi continue munca. Deja nu se mai putea
ţine pe picioare din cauza oboselii şi a
durerilor, când a şaptea zi a venit, ziua
Sabatului, când nimeni nu munceşte câmpul.
Atunci, fiul şi-a adunat restul de putere şi s-a
îndreptat, clătinându-se, spre casa tatălui său,
s-a aruncat la picioarele acestuia şi i-a spus:
"Tată, iartă-mă pentru tot trecutul meu, iartă-
mi toate mâhnirile pe care ţi le-am adus. Îţi jur
că niciodată nu voi mai duce o viaţă
destrăbălată şi că voi fi fiul tău cel cuminte şi
ascultător în toate lucrurile. Eliberează-mă, te
implor, din mâinile asupritorilor mei. Tată, te
rog, ai grijă de mine şi de mădularele mele
bolnave şi nu-ţi împietri inima faţă de mine!"
Atunci lacrimile au apărut în ochii tatălui
său. El şi-a luat fiul în braţe şi a spus: "Să ne
bucurăm împreună, căci astăzi o mare bucurie
mi-a fost dată: iată că mi-am regăsit fiul iubit,
care se pierduse". L-a îmbrăcat apoi cu cele
mai alese haine şi întreaga zi s-au bucurat, iar
a doua zi de dimineaţă, el a dat fiului său un
sac de arginţi cu care să-i plătească pe toţi
cămătarii cărora le era îndatorat şi, când fiul
său s-a întors, el i-a spus: "Fiul meu, vezi bine
că este uşor ca, ducând o viaţă destrăbălată,
să faci datorii pentru şapte ani, dar plata lor
este foarte grea prin muncă aspră timp de
şapte ani".
"Tată, ştiu acum că este într-adevăr greu
să le plătesc şi pentru şapte zile". Şi tatăl său l-
a mustrat spunând: "Doar de data asta ţi s-a
dat voie să-ţi plăteşti datoriile în şapte zile în
loc de şapte ani, restul fiindu-ţi iertat, dar ai
grijă ca pe viitor să nu mai faci nici o datorie,
pentru că îţi spun cu adevăr că nimeni
altcineva în afara tatălui tău nu îţi iartă
datoriile, căci aceasta se întâmplă numai
pentru că tu eşti fiul lui. Pentru toţi ceilalţi, tu
ar fi trebuit să munceşti din greu timp de şapte
ani, aşa cum este scris în legile noastre".
"Tată, de acum încolo îţi promit că voi fi
fiul tău iubitor şi ascultător şi nu voi mai face
nici o datorie, pentru că ştiu că plata lor este
foarte grea".
Şi el s-a dus la câmpul tatălui său şi, în
fiecare zi, a îngrijit munca slujitorilor tatălui
său. Şi niciodată nu şi-a pus slujitorii să
muncească din greu, pentru că şi-a amintit de
propria sa muncă grea. Şi anii au trecut şi
averea tatălui său a crescut tot mai mult sub
îngrijirea sa, pentru că munca sa avea
binecuvântarea tatălui său. Încetul cu încetul, a
început să îi dea înapoi tatălui său de zece ori
mai mult decât risipise în şapte ani. Şi când a
văzut tatăl că fiul său folosea bine slujitorii săi
şi toată averea sa, i-a spus: "Fiul meu, văd că
acum averile mele sunt în mâini bune. Am să-ţi
las toate turmele mele, casa mea, pământurile
şi comorile mele. Fie ca toate acestea să fie
moştenirea ta şi continuă să o măreşti, pentru
ca eu să îmi găsesc bucuria în tine". Când
fiul a primit moştenirea de la tatăl său, el a
iertat toate datoriile tuturor datornicilor lui care
nu puteau să-i plătească, pentru că el nu a
uitat că şi datoriile sale fuseseră iertate. Şi
Dumnezeu l-a binecuvântat cu viaţă lungă şi
fericită, cu mulţi copii şi cu multe bogăţii,
pentru că el era bun şi iubitor cu toţi slujitorii
lui şi cu toate turmele lui".
Apoi Iisus s-a întors către cei bolnavi şi le-a
spus: "Vă vorbesc în parabole ca să puteţi
înţelege mai bine cuvântul lui Dumnezeu. Cei
şapte ani de mâncare, băutură şi viaţă
desfrânată sunt păcatele trecutului. Cămătarul
rău este Satana. Datoriile sunt bolile. Munca
grea reprezintă durerile. Fiul risipitor sunteţi
voi înşivă. Plata datoriilor este aruncarea afară
din voi a diavolilor şi bolilor şi vindecarea
trupului vostru. Sacul de arginţi primit de la
tatăl este puterea divină eliberatoare a
îngerilor. Tatăl este Dumnezeu. Averile tatălui
sunt pământul şi raiul. Slujitorii tatălui sunt
îngerii. Câmpul tatălui este lumea care se
preface în Împărăţia divină a Cerurilor, dacă Fii
Omului o lucrează împreună cu îngerii Tatălui
divin Ceresc. Pentru că vă spun, este mai bine
ca fiul să-şi asculte tatăl şi să supravegheze
slujitorii tatălui său în câmp, decât să devină
îndatorat cămătarului cel rău şi să trudească şi
să asude în sclavie, pentru a-şi plăti toate
datoriile. Astfel, este mai bine ca şi Fiii Omului
să asculte legile Tatălui lor divin Ceresc şi să
lucreze împreună cu îngerii Săi în Împărăţia Sa,
decât să devină datornicii Satanei, regele
morţii, al tuturor păcatelor şi tuturor bolilor,
pentru ca să sufere multe dureri şi să asude
din greu până îşi plătesc toate păcatele. Vă
spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele
voastre, mulţi ani v-aţi supus farmecelor
Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi şi,
tocmai de aceea, datoriile voastre trecute s-au
înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi plata
este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja
nerăbdători, după a treia zi, ca fiul risipitor, ci
aşteptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care
este sfinţită de Dumnezeu, şi apoi mergeţi cu
inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin
Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui
compasiune, să vă ierte toate păcatele şi toate
datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte
nesfârşit de mult, pentru că, iată, acum El vă
dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a
şapte ani. Acelora care datorează păcatele şi
bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi
stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl
nostru divin Ceresc toate datoriile tuturor celor
şapte ani".
"Dar dacă păcătuim de şapte ori şapte
ani?" - a întrebat un om bolnav, care suferea
groaznic.
 "Chiar şi în acest caz, Tatăl Ceresc îţi iartă
toate datoriile în de şapte ori şapte zile".
"Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la
sfârşit, pentru că diavolii lui Satana scriu toate
faptele voastre rele într-o carte, în cartea
trupului şi sufletului vostru. Vă spun cu
adevărat, că nu există nici o faptă păcătoasă,
care să nu fie scrisă chiar de la începutul lumii
în cartea care se află în faţa Tatălui divin
Ceresc. Dacă prin viclenie puteţi scăpa de
legile făcute de împăraţi, de legile lui
Dumnezeu niciodată nu poate scăpa nici unul
dintre Fiii Omului. Şi atunci când veniţi în faţa
lui Dumnezeu, diavolii lui Satana vor purta
mărturie împotriva voastră cu faptele voastre
rele şi Dumnezeu va vedea atunci toate
păcatele voastre în cartea trupului, a sufletului
şi a minţii voastre şi va fi trist în inima Sa, dar
dacă, înainte, vă căiţi de păcatele voastre şi
prin post, aspiraţie şi rugăciune căutaţi mereu
pe îngerii lui Dumnezeu, atunci, cu fiecare zi în
care continuaţi să postiţi şi să vă rugaţi, îngerii
lui Dumnezeu şterg una câte una din datoriile
voastre rele din cartea trupului, a sufletului şi a
minţii voastre. Şi când, în final, ultima pagină
este şi ea ştearsă şi curată de toate păcatele
voastre, atunci puteţi să staţi fericiţi în faţa lui
Dumnezeu şi Dumnezeu se bucură în inima lui
şi vă iartă toate păcatele. El atunci vă
eliberează din ghearele lui Satana şi de toată
suferinţa; El vă ia în casa Lui şi porunceşte ca
toţi îngerii Săi să vă slujească şi să vă
întărească. Viaţă lungă şi fericită El vă dă şi
după aceea nu veţi mai vedea boala niciodată.
Şi dacă, din acel moment, în loc să mai
păcătuiţi, vă petreceţi toate zilele făcând fapte
bune, atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor scrie
toate faptele bune în cartea trupului, a
sufletului şi a minţii voastre. Adevărat vă spun,
nici o faptă bună nu rămâne nescrisă în Cartea
ce se află înaintea lui Dumnezeu, chiar de la
începutul lumii. De la împăraţii şi de la
guvernatorii voştri puteţi adeseori aştepta în
zadar răsplata, dar toate faptele voastre bune
vor primi întodeauna proporţional răsplata de
la Dumnezeu, mai ales atunci când aveţi mare
trebuinţă.
Şi când veţi veni în faţa lui Dumnezeu,
îngerii Săi vor purta mărturie pentru toate
faptele voastre bune. Şi atunci Dumnezeu vede
faptele voastre bune scrise în trupurile, în
sufletele şi în minţile voastre şi Se bucură mult
în inima Lui. El binecuvântează trupul, sufletul,
mintea voastră şi toate faptele voastre şi vă dă
drept moştenire Împărăţia Sa Pământească şi
Cerească, pentru ca să aveţi viaţă veşnică şi o
fericire nepieritoare. Fericit este acela care
poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru
că el nu va mai vedea niciodată moartea".
O mare tăcere se lăsă după cuvintele Lui. Cei
care erau descurajaţi şi- au luat o nouă putere
din cuvintele Lui şi au continuat să postească şi
să se roage. Şi cel care vorbise primul a spus:
"Voi stărui şi eu acum până în a şaptea zi". Şi al
doilea, de asemenea, a spus: "Iar eu de
asemenea voi stărui să postesc de şapte ori
câte şapte zile".
Isus le-a răspuns: "Fericiţi sunt cei care
stăruiesc până la sfârşit, pentru că ei vor fi
mântuiţi".
Printre ei erau foarte mulţi bolnavi, chinuiţi
de mari dureri, şi care de-abia s-au târât la
picioarele lui Iisus, fiindcă nu mai puteau să
meargă pe picioarele lor. Ei au spus: "Stăpâne,
suntem chinuiţi de durere: spune-ne ce să
facem". Şi ei I-au arătat lui Iisus picioarele în
care oasele erau răsucite şi înnodate şi au
spus: "Nici îngerul aerului, nici îngerul apei, nici
cel al luminii soarelui nu ne-a alungat durerile,
chiar dacă ne-am botezat, am postit şi ne-am
rugat, şi am urmat întru totul cuvintele Tale".
"Adevăr vă spun, oasele voastre vor fi
vindecate. Nu fiţi descurajaţi, ci căutaţi pentru
a vă vindeca pe vindecătorul oaselor, îngerul
pământului, pentru că de acolo au fost luate
oasele voastre şi la sfârşit acolo se vor
întoarce".
 Şi El a arătat locul cu pământ argilos din
marginea râului pe care curgerea apei şi
căldura soarelui îl muiase.
"Cufundaţi-vă picioarele în nămol, pentru
ca îmbrăţişarea îngerului pământului să poată
scoate afară din oasele voastre toate
necurăţiile şi toate bolile. Şi veţi vedea pe
Satana şi toate durerile voastre zburând prin
îmbrăţişarea îngerului pământului. Şi nodurile
oaselor voastre vor dispărea, şi ele se vor
întări, şi atunci toate durerile voastre vor
dispărea".
Bolnavii îi urmară cuvintele, pentru că ştiau şi
credeau cu tărie că vor fi vindecaţi.
Şi erau acolo bolnavi care sufereau mult
de dureri şi, cu toate acestea, continuau să
postească, iar puterea lor lăuntrică se irosea şi
o mare căldură îi chinuia. Şi când s-au ridicat
din paturile lor ca să se ducă la Iisus, capetele
lor au început să se întoarcă de parcă ar fi
simţit o rafală de vânt şi, de fiecare dată când
încercau să se ţină pe picioare, cădeau înapoi
la pământ.
Atunci Iisus a venit la ei şi le-a spus: "Voi
suferiţi pentru că Satana şi bolile lui vă
chinuiesc corpurile, dar nu vă temeţi, pentru că
puterea lor asupra voastră va înceta în curând.
Pentru că Satana este ca un vecin mânios, care
a intrat în casa vecinului său când acesta era
plecat, vrând să-i ia lucrurile din casă. Dar
cineva i-a spus că duşmanul său îi răvăşeşte
casa şi atunci el s-a întors grabnic spre casă. Şi
când vecinul cel rău, adunând lucrurile care îl
ispiteau, a văzut de departe pe stăpânul casei
întorcându-se în grabă, s-a supărat foarte tare
că nu putea să fure toate acele lucruri şi s-a
apucat să spargă şi să strice tot ce era acolo,
căutând să distrugă totul. El socotea cu răutate
că dacă lucrurile acelea nu puteau să fie ale lui,
atunci nici celălalt, care era stăpânul, nu
trebuia să mai aibă parte de nimic. Dar,
imediat, stăpânul casei a intrat şi, înainte ca
vecinul cel rău să-şi împlinească scopul cel
distrugător, l-a luat şi l-a aruncat afară din
casă. Cu adevăr vă spun, chiar aşa a intrat
Satana în corpurile voastre, care sunt locuinţa
lui Dumnezeu, şi a luat în puterea sa tot ce
voia să fure: respiraţia voastră, sângele vostru,
oasele voastre, carnea voastră, măruntaiele
voastre, ochii voştri şi urechile voastre. Dar,
prin posturi, aspiraţie şi prin rugăciune, voi aţi
chemat înapoi pe stăpânul trupului vostru şi pe
îngerii săi. Acum, Satana vede că adevăratul
stăpân al trupului se întoarce şi că acesta este
sfârşitul puterii sale. De aceea, în furia lui, îşi
adună ultimele puteri încă o dată, pentru a vă
putea distruge trupurile înaintea venirii
stăpânului. De aceea Satana vă chinuie acum,
în final, atât de cumplit, pentru că el deja simte
că sfârşitul i-a venit. De aceea este bine să nu
vă lăsaţi inimile să tremure, pentru că în
curând îngerii lui Dumnezeu vor apărea, ca să
ocupe din nou lăcaşurile lor şi să le sfinţească
cu puterea lor din nou, ca temple ale lui
Dumnezeu. Şi atunci ei îl vor apuca pe Satana
şi îl vor arunca afară din trupurile voastre, cu
toate bolile lui şi cu toate necurăţiile lui. Şi
atunci fericiţi veţi fi, pentru că veţi primi
răsplata neclintirii şi speranţei voastre şi
niciodată nu veţi mai vedea boala". Era printre
cei bolnavi unul care era mai chinuit de Satana
decât toţi ceilalţi, iar trupul său era aproape ca
un schelet şi pielea îi era galbenă ca o frunză
căzută toamna. Era deja atât de slab, încât nu
putea nici măcar să se târască în mâini până la
Iisus şi a strigat doar la el de departe:
"Învăţătorule, ai milă de mine, pentru că nici un
om nu a suferit de la începutul lumii aşa cum
sufăr eu acum. Ştiu că eşti cu adevărat trimisul
lui Dumnezeu şi mai ştiu că, dacă vrei, poţi să
scoţi într-o clipă pe Satana afară din trupul
meu. Nu ascultă oare îngerii lui Dumnezeu de
trimisul lui Dumnezeu? Vino, Învăţătorule, şi
scoate pe Satana afară din trupul meu acum,
pentru că eu simt cum urlă cu furie în mine şi
cumplit este chinul meu, ce parcă nu mai are
sfârşit!"
 Şi Iisus i-a răspuns: "Satana te chinuie atât
de mult pentru că ai postit multe zile şi este
foarte furios că deja nu-i mai plăteşti tributul;
nu-l mai hrăneşti cu toate spurcăciunile cu care
ţi-ai spurcat până acum templul sufletului. Îl
chinui pe Satana ce se află în tine cu foamea şi
astfel, el, în furia lui, te chinuie la rândul său.
Nu te teme, pentru că îţi spun, până la urmă
Satana va fi distrus înainte ca trupul tău să fie
distrus; pentru că în timp ce posteşti şi te rogi,
îngerii lui Dumnezeu îţi apără acum trupul,
pentru ca puterea lui Satana să nu te poată
distruge. Şi duhurile lui Satana sunt
neputincioase în faţa îngerilor lui Dumnezeu".
Atunci ei toţi au venit la Iisus şi L-au
implorat, spunându-i: "Învăţătorule, ai milă de
el, pentru că suferă mai mult decât noi toţi şi,
dacă nu alungi cât se poate de repede pe
Satana afară din el, ne este teamă că nu va
mai trăi până mâine".
Şi Iisus le-a răspuns: "Mare este credinţa
voastră. Să se facă totul după credinţa voastră
şi veţi vedea în curând, faţă în faţă, chipul
înspăimântător al Satanei alungat de puterea
Fiului divin al Omului. Pentru că voi arunca
afară din el pe puternicul Satana, prin puterea
nesfârşită a lui Dumnezeu. Pentru că Spiritul
cel sfânt şi atotputernic al lui Dumnezeu face
chiar şi pe cel mai slab - foarte puternic.
Satana nu va ierta nimic şi iată, în cazul
păcatelor, trebuie să-i plătiţi totul: ochi pentru
ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână,
picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană
pentru rană, viaţă pentru viaţă, moarte pentru
moarte. Pentru că mai devreme sau mai târziu,
plata păcatului este suferinţa şi moartea. De
aceea vă spun: să nu ucideţi niciodată şi nici să
nu mâncaţi carnea vânatului nevinovat, ca să
nu deveniţi sclavii Satanei. Pentru că aceasta
este calea suferinţelor şi a bolii care duce la
moarte. Faceţi totdeauna voia lui Dumnezeu,
pentru ca îngerii lui să vă poată sluji şi întări
mereu pe calea vieţii. Ascultaţi, de aceea,
cuvintele lui Dumnezeu: “Iată, v-am dat să vă
hrăniţi cu fiecare iarbă care poartă sămânţă şi
care se află pe faţa pământului şi fiecare
copac, în care se află fructul dătător de
sămânţă; aceasta să fie totdeauna carnea
pentru voi. Şi fiecărei fiare a pământului şi
fiecărei păsări a aerului, şi tuturor celor care se
târăsc pe pământ, oriunde se află suflarea
vieţii, le dau drept hrană fiecare fir de iarbă
verde, iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea şi
sângele care îi dă viaţă să nu le mâncaţi. Căci,
cu siguranţă, totdeauna le voi cere înapoi din
puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate
animalele ucise şi sufletul tuturor oamenilor
ucişi. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt
Unicul Dumnezeu, atotputernic şi drept, care
pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, şi
mă îndur faţă de cei care Mă iubesc şi respectă
poruncile Mele.”
Prima şi cea mai importantă poruncă este:
"Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeu din toată
inima ta şi din tot sufletul tău, cu toată puterea
ta!" Cea de a doua este aceasta: "Iubeşte pe
aproapele tău ca pe tine însuţi". Să ştiţi că nu
este nici o poruncă mai mare decât acestea".
După aceste cuvinte toţi au rămas tăcuţi,
în afară de unul, care spuse: "Ce să fac,
Învăţătorule, dacă văd o fiară sălbatică
omorându-mi fratele în pădure? Să-mi las
fratele să piară sau să omor fiara? Nu încalc
astfel legea?"
Şi Iisus răspunse: "A fost spus din timpuri
străvechi: “Toate fiarele care mişcă pe pământ,
toţi peştii din mare şi toate păsările cerului
sunt date în puterea ta”. Vă spun cu adevărat,
că din toate fiinţele care trăiesc pe pământ,
Dumnezeu a creat doar pe om după chipul şi
asemănarea Sa. De aceea, animalele sunt
pentru om şi nu omul pentru animale. De
aceea, este bine să ştiţi că nu încălcaţi legea
dacă omorîţi fiara sălbatică, pentru a salva
viaţa fratelui vostru. Pentru că omul înseamnă
mai mult decât animalul. Dar cel care omoară
un animal fără motiv, fără ca animalul să-l
atace, acţionând astfel numai din plăcerea de
a-l ucide sau pentru carnea lui, pentru pielea
lui sau pentru colţii săi, face o faptă rea şi el
însuşi, se preface atunci într-o fiară sălbatică.
De aceea, sfârşitul fiarelor sălbatice prin
intermediul lui înseamnă totodată şi sfârşitul
său ca om" (animalizarea, abrutizarea sa).?
Apoi, altul a spus: "Moise, mai marele
Israelului, a dat voie strămoşilor noştri să
mănânce carnea animalelor curate şi le-a
interzis oamenilor carnea animalelor necurate.
Atunci Tu de ce ai interzis carnea tuturor
animalelor? Care lege vine cu adevărat de la
Dumnezeu: aceea a lui Moise sau legea Ta?"
Atunci Iisus a răspuns: "Dumnezeu a dat
prin Moise zece porunci strămoşilor voştri.
Aceste porunci sunt grele, au spus strămoşii
voştri şi n- au putut să le dea ascultare. Când
Moise a văzut asta, i s-a făcut milă de poporul
său şi nu a vrut ca el să piară. Şi el le-a dat
atunci de zece ori zece porunci mai puţin grele,
ca ei să le poată urma. Vă spun cu adevărat că,
dacă strămoşii voştri ar fi avut puterea să
urmeze cele zece porunci ale lui Dumnezeu,
Moise nu ar fi avut nevoie de acele de zece ori
zece porunci. Pentru că cel ale cărui picioare
sunt puternice ca Muntele Sionului, nu are
nevoie de cârje; dar cel ale cărui picioare
tremură, înaintează mai întîi cu cârjele şi numai
după aceea fără ele. Şi Moise a spus lui
Dumnezeu: "Inima mea este plină de întristare,
pentru că poporul meu se va pierde. Pentru că
ei sunt fără cunoaştere şi nu pot să înţeleagă
poruncile Tale. Ei sunt precum copiii mici, care
nu pot să înţeleagă cuvintele tatălui lor. Dă-mi
voie, Doamne, să le dau alte legi, pentru ca ei
să nu piară. Dacă nu pot fi cu Tine, Doamne,
lasă-i să nu fie împotriva Ta, ca ei să poată trăi
şi, când timpul va veni şi ei vor fi copţi pentru
legile Tale, descoperă-le legile Tale". De aceea,
Moise a frânt cele două table de piatră pe care
erau scrise cele zece porunci şi le-a dat de
zece ori zece în locul lor. Şi, din acestea de
zece ori zece, scribii şi fariseii au făcut de o
sută de ori zece porunci. Şi ei au pus poveri
insuportabile pe umerii voştri, pe care nici ei nu
le poartă. Pentru că, cu cât mai apropiate sunt
poruncile de Dumnezeu, cu atât avem nevoie
de mai puţine; şi cu cât sunt mai îndepărtate
de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de mai
multe porunci. De aceea, legile fariseilor şi
scribilor sunt nenumărate; legile Fiului Omului
sunt şapte; ale îngerilor sunt trei şi a lui
Dumnezeu una singură.
Vă voi învăţa, de aceea, numai acele legi
pe care le puteţi înţelege, ca să puteţi deveni
oameni şi să urmaţi cele şapte legi ale Fiului
Omului. Atunci şi îngerii vă vor descoperi legile
lor, pentru ca astfel Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu să poată coborâ asupra voastră şi
să vă conducă la legea Sa".
Toţi erau uimiţi de înţelepciunea Lui şi L-
au rugat: "Continuă, Învăţătorule, şi învaţă-ne
toate legile pe care le putem primi".
Isus urmă: "Dumnezeu le-a poruncit
strămoşilor voştri: “Să nu ucizi!” Dar inima lor
era împietrită şi ei au omorât. Atunci Moise a
vrut ca cel puţin să nu omoare oameni şi le-a
dat voie să omoare animale. Şi atunci inima
strămoşilor voştri s-a împietrit şi mai mult şi au
omorât oameni şi animale deopotrivă. Dar eu
vă spun să nu omorâţi nici oameni, nici animale
şi nici măcar hrana care intră în gura voastră.
Dacă mâncaţi hrana vie, asta vă va însufleţi,
dar dacă omorâţi hrana, atunci hrana moartă
vă va omorâ la rândul ei. Pentru că viaţa vine
numai din viaţă, iar din moarte vine numai
moartea. Tot ce omoară hrana voastră, omoară
şi trupurile voastre. Şi tot ce omoară trupurile
voastre, omoară şi sufletele voastre. Şi
trupurile voastre devin ceea ce este hrana
voastră, aşa cum sufletele voastre devin ceea
ce sunt gândurile voastre. De aceea, este
foarte bine să nu mâncaţi nici un aliment pe
care focul, frigul sau apa l-au distrus. Pentru că
totdeauna hrana arsă, îngheţată sau putrezită
vă va arde, îngheţa şi putrezi corpurile voastre,
într-un mod asemănător. Nu fiţi asemeni
gospodarului prost care a însămânţat în ogorul
său seminţe coapte, îngheţate şi putrezite. Iar
când toamna a venit, singur ogorul său nu a
dat deloc rod. Şi mare a fost suferinţa sa. Ci fiţi
asemenea gospodarului care a însămânţat în
ogorul său sămânţă vie şi al cărui ogor a dat
spice vii de grâu, întorcându-i de o sută de ori
mai mult decât seminţele pe care le
însămânţase. Pentru că vă spun cu adevărat,
căci trebuie să trăiţi numai din focul vieţii şi să
nu vă pregătiţi hrana prin intermediul focului
morţii, care omoară complet hrana voastră,
trupurile voastre şi, de asemenea, sufletele şi
minţile voastre".
"Învăţătorule, unde este focul vieţii?" - au
întrebat unii dintre ei.
"În voi, în sângele vostru şi în trupurile
voastre".
"Şi focul morţii?" - au întrebat alţii.
"Este focul care arde în afara trupului
vostru, care este mai fierbinte decât sângele
vostru. Cu acest foc al morţii toţi dintre voi vă
gătiţi hrana în casele şi în câmpiile voastre.
Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul
care vă distruge hrana şi trupurile, tot aşa cum
focul răutăţii şi perversităţii vă pângăreşte
gândurile şi vă înrăieşte sufletele. Pentru că
trupul vostru este chiar ceea ce mâncaţi, iar
sufletul vostru devine, până la urmă, exact
ceea ce gândiţi. De aceea, este bine să nu
mâncaţi nimic din ceea ce un foc mai mare
decât focul vieţii a distrus acea hrană. De
aceea, obişnuiţi-vă şi mâncaţi toate fructele
bune ale copacilor şi toate ierburile hrănitoare
ale câmpului, şi tot laptele animalelor care este
bun de mâncat. Pentru că toate acestea sunt
hrănite şi coapte doar de focul vieţii şi toate
sunt darul îngerilor Mamei noastre divine
Natura. Să nu mâncaţi nimic din tot ceea ce
focul morţii dă gust hranei, pentru că acesta
este lucrul lui Satana".
"Cum să ne coacem pâinea de fiecare zi
fără foc, Învăţătorule?" - au întrebat câţiva într-
un glas, cu mare uimire.
"Lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să vă ajute să
vă pregătiţi pâinea. Umeziţi-vă grâul, pentru ca
îngerul apei să poată intra în el. Apoi, puneţi-l
la aer, pentru ca şi îngerul aerului să-l poată
îmbrăţişa. Şi lăsaţi-l de dimineaţa până seara la
soare, pentru ca îngerul luminii soarelui să
poată coborâ asupra lui. Şi binecuvântările
celor trei îngeri vor face curând sămânţa
ascunsă a vieţii să încolţească în grâul vostru.
Apoi, zdrobiţi-vă grăunţele şi faceţi un aluat
subţire, aşa cum au făcut strămoşii voştri
atunci când au plecat din Egipt, ţara sclaviei.
Puneţi-le, apoi, la lumina soarelui, încă de la
răsărit, şi când soarele se află la amiază
întoarceţi-le pe cealaltă parte, pentru ca şi
acolo să fie îmbrăţişate de îngerul luminii
soarelui, şi lăsaţi-le astfel până la apus, pentru
că aşa cum îngerii apei, aerului şi luminii
soarelui hrănesc şi coc grâul în câmp, tot aşa ei
trebuie să vă pregătească şi pâinea voastră. Şi
acelaşi soare care, cu focul vieţii, a făcut grâul
să crească şi să se coacă, trebuie acum să vă
coacă şi pâinea, cu acelaşi foc. Pentru că
numai focul soarelui dă viaţă grâului, pâinii şi
chiar trupului. Şi îngerii cei vii ai lui Dumnezeu
cel viu servesc numai pe oamenii vii. Pentru că
Dumnezeu este Dumnezeul a tot ceea ce
trăieşte şi niciodată Dumnezeul a ceea ce este
mort.
Deci, mâncaţi întotdeauna de la masa lui
Dumnezeu: fructele bune ale copacilor,
grăunţele comestibile şi ierburile minunate ale
câmpului, laptele animalelor şi mierea
albinelor. Tot ce este în afară de acestea vine
de la Satana şi vă duce foarte repede pe calea
păcatelor, a bolilor şi către o prematură
moarte. Doar hrana pe care o mâncaţi de pe
masa îmbelşugată a lui Dumnezeu dă putere,
sănătate şi tinereţe trupului şi sufletului vostru,
şi dacă veţi respecta aceste sfaturi, niciodată
nu veţi mai vedea boala. Doar masa lui
Dumnezeu l-a hrănit pe Matusalem, din
vechime, şi dacă veţi trăi cu toţii aşa cum a
trăit el, să ştiţi că întocmai precum el veţi
ajunge. Căci Dumnezeul celor vii este nesfârşit
mai bogat decât toate bogăţiile pământului şi
masa Lui îmbelşugată este mai bogată decât
cea mai bogată masă de ospăţ a oricărui om
bogat de pe pământ. De aceea, mâncaţi toată
viaţa voastră la masa Mamei divine a Naturii şi
niciodată nu veţi avea dorinţe rele. Şi, când
mâncaţi la masa Ei, mâncaţi toate lucrurile
exact aşa cum au fost găsite pe masa Mamei
divine a Naturii. Nu gătiţi, nici nu amestecaţi
toate lucrurile unul cu celălalt, pentru ca
măruntaiele voastre să nu devină asemenea
unor mocirle aburinde. Pentru că, adevărat vă
spun, aceasta este o spurcăciune în ochii
Domnului.
Nu fiţi ca servitorul cel lacom care,
întotdeauna la masa stăpânului său, mânca
chiar şi porţiile celorlalţi şi care devora el însuşi
totul, şi le amesteca pe toate laolaltă în
lăcomia lui. Şi, văzând asta, stăpânul său s-a
mâniat pe el şi l-a alungat de la masă. Iar când
toţi şi-au terminat masa, el a amestecat tot ce
rămăsese pe masă şi l-a chemat pe servitorul
cel lacom, spunându-i: “Ia şi mănâncă toate
acestea cu porcii, pentru că locul tău este cu ei
şi nu la masa mea”.
Luaţi seama şi nu spurcaţi cu tot felul de
spurcăciuni templul trupurilor voastre.
Mulţumiţi-vă cu două sau trei feluri de
mâncare, pe care le veţi găsi întotdeauna pe
masa Mamei divine Natura. Şi nu vă doriţi să
devoraţi toate alimentele pe care le vedeţi în
jurul vostru. Dacă amestecaţi prea mult toate
felurile de mâncăruri în trupul vostru, atunci
pacea trupului vostru va înceta şi războiul fără
de sfârşit se va dezlănţui în voi şi, destul de
repede, trupul vostru va fi şters de pe faţa
pământului, tot aşa precum familiile şi
împărăţiile dezbinate lucrează spre distrugerea
lor. Dumnezeul vostru este Dumnezeul
dragostei şi al păcii şi El nu ajută niciodată
dezbinarea. De aceea, nu ridicaţi niciodată
împotriva voastră mânia lui Dumnezeu, ca să
nu vă alunge de la masa Lui şi să nu fiţi obligaţi
să mergeţi la masa Satanei, unde focul
păcatelor şi al morţii vă va distruge trupul,
sufletul şi mintea.
Şi când mâncaţi, aveţi totdeauna grijă ca
niciodată să nu mâncaţi până vă săturaţi pe
deplin. Fugiţi de ispitele Satanei şi ascultaţi de
vocea îngerilor lui Dumnezeu. Pentru că Satana
şi puterea lui vă ispitesc să mâncaţi des, tot
mai mult şi mai mult. Urmăriţi să trăiţi prin
energiile spiritului şi rezistaţi cu fermitate
dorinţelor rele ale trupului. Postul vostru numai
cu apă este întotdeauna plăcut în ochii îngerilor
lui Dumnezeu. Luaţi seama cât de mult aţi
mâncat atunci când sunteţi sătui şi urmăriţi să
mâncaţi întotdeauna mai puţin cu o treime.
Faceţi ca greutatea mâncării voastre
zilnice, atunci când nu sunteţi nevolnici (slabi)
să nu fie mai puţin decât o mână [n.n. veche
măsură a greutăţii = 700g], dar aveţi grijă să
nu fie mai mult de două mâini. Atunci îngerii lui
Dumnezeu vă vor sluji întotdeauna şi niciodată
nu veţi cădea în sclavia Satanei şi a bolilor lui,
care uneori vă fac să fiţi graşi. Nu tulburaţi
munca îngerilor în trupul vostru mâncând des.
Pentru că adevărat vă spun, cel care mănâncă
mai mult decât de două ori pe zi face în el
munca Satanei. Şi îngerii lui Dumnezeu îi
părăsesc trupul şi în curând Satana îl va lua în
stăpânire. Mâncaţi numai când soarele iese la
amiază şi a doua oară, iarăşi, când soarele este
la apus. Respectând acest îndemn nu veţi
vedea niciodată boala, pentru că asta este
plăcut în ochii Domnului. Şi dacă doriţi ca
îngerii lui Dumnezeu să se bucure în trupul
vostru şi ca Satana să vă ocolească, atunci nu
vă aşezaţi decât o dată pe zi la masa lui
Dumnezeu. Iar atunci, zilele voastre vor fi lungi
şi fericite pe acest pământ. Mâncaţi
întotdeauna atunci când masa lui Dumnezeu
este servită înaintea voastră şi mâncaţi
întotdeauna din ceea ce se găseşte pe masa lui
Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ştie bine de
ce are nevoie trupul vostru şi când are mai
mare nevoie.
De la începutul lunii Jiar mâncaţi orz; din
luna Sivan mâncaţi grâu, cel mai desăvârşit
dintre toate ierburile purtătoare de seminţe. Şi
faceţi ca pâinea voastră de fiecare zi să fie
făcută din grâu, pentru ca Domnul să poată
avea grijă de trupurile voastre. Începând din
luna Tammuz, mâncaţi struguri pentru ca
trupul vostru să poată slăbi, dacă este prea
gras şi de asemeni pentru ca Satana să poată
pleca din el. În luna Elul adunaţi strugurii
pentru ca sucul lor să vă poată servi ca
băutură. În luna Marchesvan, strângeţi strugurii
dulci, îndulciţi şi uscaţi de îngerul luminii
soarelui, ca să vă poată creşte trupurile, pentru
ca îngerii Domnului să locuiască în ele. Mâncaţi
smochine pline de suc în lunile Ab şi Shebat şi
ceea ce rămâne lăsaţi-le îngerului luminii
soarelui să le păstreze pentru voi. Mâncaţi-le
cu carnea migdalelor în toate lunile în care
copacii nu au fructe. Şi ierburile minunate
(comestibile) care vin după ploaie mâncaţi-le în
luna Thebet, pentru ca sângele vostru să poată
fi curăţat de toate păcatele voastre. Şi în
aceeaşi lună începeţi să beţi şi laptele
animalelor voastre, căci pentru aceasta a dat
Domnul ierburile câmpului tuturor animalelor
care dau lapte, pentru ca ele să-l poată hrăni
pe om cu laptele lor. Fericiţi sunt aceia care
mănâncă numai la masa lui Dumnezeu şi
ocolesc toate spurcăciunile Satanei. Nu
mâncaţi hrana necurată adusă din ţări
îndepărtate, ci mâncaţi întotdeauna ceea ce
creşte şi s-a copt în copacii voştri. Pentru că
Dumnezeu ştie bine ce este trebuincios pentru
voi să mâncaţi şi unde şi când să o faceţi. Şi el
dă de mâncare tuturor popoarelor din toate
împărăţiile, ceea ce este mai bun pentru
fiecare.
Nu mâncaţi aşa cum mănâncă păgânii
care se îndoapă în grabă, spurcându-şi
trupurile cu tot felul de spurcăciuni. Lăsaţi
puterea îngerilor lui Dumnezeu inte în voi
odată cu mâncarea vie pe care Domnul v-o dă
de la masa Sa împărătească. Când mâncaţi,
aveţi deasupra voastră pe îngerul aerului şi
dedesubtul vostru pe îngerul apei. Respiraţi
adânc şi rar la toate mesele voastre, pentru ca
îngerul aerului să vă poată binecuvânta
mesele. Mestecaţi bine mâncarea cu dinţii, ca
să devină apă şi ca îngerul apei să o prefacă în
sânge în corpul vostru. Şi mâncaţi încet, ca şi
cum ar fi o rugăciune pe care o faceţi
Domnului. Puterea lui Dumnezeu intră în voi,
dacă mâncaţi în acest fel la masă. Însă Satana
preface într-o mocirlă aburindă trupul celui
peste care îngerii aerului şi apei nu coboară în
timpul mesei. Şi Domnul nu-l mai îngăduie la
masa Sa. Pentru că masa Domnului este un
altar şi cel care mănâncă la masa Domnului
este într-un templu. Adevărat vă spun, trupul
Fiilor divini ai Omului este prefăcut într-un
templu şi măruntaiele lor într-un altar, dacă ei
ascultă de poruncile lui Dumnezeu. De aceea,
nu vă aşezaţi la altarul Domnului atunci când
mintea voastră este tulburată, şi să nu vă
gândiţi la cineva cu mânie atunci când vă aflaţi
în templul lui Dumnezeu. Şi intraţi în sanctuarul
Domnului numai când simţiţi în voi chemarea
îngerilor Săi, pentru că tot ceea ce mâncaţi în
tristeţe sau în mânie sau fără dorinţă, devine
otravă în trupul vostru. Pentru că suflarea
Satanei spurcă toate aceste alimente. Puneţi
cu bucurie jertfele voastre pe altarul trupului
vostru şi lăsaţi toate gândurile rele să plece din
voi atunci când primiţi în trupul vostru puterea
lui Dumnezeu de la masa Sa. Şi niciodată să nu
vă aşezaţi la masa lui Dumnezeu, înainte ca El
să vă cheme cu putere prin îngerul poftei de
mâncare.
Bucuraţi-vă, de aceea, întotdeauna cu
îngerii lui Dumnezeu la masa lor împărătească,
pentru că asta este plăcut inimii Domnului. Şi
viaţa voastră va fi lungă şi fericită atunci pe
acest pământ şi cel mai scump servitor al
Domnului vă va sluji în toate zilele voastre:
îngerul bucuriei şi veseliei.
 Nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă
şi închinată lui Dumnezeu. Timp de şase zile
hrăniţi-vă trupul cu darurile Naturii, dar în a
şaptea zi sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru
divin Ceresc. Şi în a şaptea zi nu mâncaţi
mâncare pământească, ci trăiţi numai din
cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu. Şi fiţi
toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia
Tatălui Ceresc. În această a şaptea zi, lăsaţi
îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia
divină a Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi
munciţi şase zile în Împărăţia Mamei divine a
Naturii. În timpul celei de a şaptea zi, nu lăsaţi
deloc mâncarea să tulbure munca îngerilor în
trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar
Dumnezeu vă va da viaţă lungă şi fericită pe
pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în
Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu
adevărat, dacă nu veţi mai avea nici o boală pe
pământ, veţi trăi veşnic şi * foarte fericiţi în
Împărăţia Cerurilor.
Dacă veţi fi buni, Dumnezeu vă va trimite
în fiecare dimineaţă îngerul soarelui să vă
trezească din somn. De aceea, ascultaţi
chemările Tatălui vostru divin Ceresc şi nu
picotiţi somnolenţi şi leneşi în paturile voastre,
pentru că îngerii aerului şi apei vă aşteaptă
deja afară. Munciţi toată ziua cu îngerii Mamei
divine a Naturii, ca să puteţi ajunge să-i
cunoaşteţi pe ei şi muncile lor tot mai mult şi
din ce în ce mai bine. Când soarele a apus şi
Tatăl vostru Ceresc vă trimite îngerul Său cel
mai preţios, somnul, atunci odihniţi-vă şi fiţi
toată noaptea cu îngerul somnului. Şi atunci,
Tatăl vostru divin Ceresc vă va trimite îngerii
Săi neştiuţi, ca ei să vă instruiască în taină şi să
fie cu voi toată noaptea. Şi îngerii neştiuţi ai
Tatălui vostru divin Ceresc vă vor învăţa multe
lucruri, urmându- vă în lumile ascunse şi vă vor
instrui despre Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa
cum îngerii Mamei divine a Naturii, pe care îi
ştiţi, vă învaţă despre lucrurile din Împărăţia Ei.
Adevărat vă spun, că trăind astfel veţi fi în
fiecare noapte oaspeţii Împărăţiei lui
Dumnezeu. Şi când vă treziţi a doua zi de
dimineaţă, veţi simţi în voi puterea cea mare şi
bună a îngerilor neştiuţi. Tatăl vostru divin
Ceresc îi va trimite la voi în fiecare noapte,
pentru ca ei să vă poată clădi spiritul, tot aşa
cum Mama divină a Naturii vă trimite îngerii Ei,
pentru ca ei să vă poată clădi, întări şi
regenera trupul. Dacă în timpul zilei Mama
divină a Naturii vă îmbrăţişează în braţele Ei,
iar noaptea Tatăl vostru divin Ceresc îşi trimite
sărutul său asupra voastră, atunci Fiii
Oamenilor vor deveni Fiii lui Dumnezeu".
Apoi Iisus a muls ugerul oii care păştea
iarbă. Şi a pus laptele în nisipul încălzit de
soare, spunând: "Iată, puterea îngerului apei a
intrat în acest lapte, iar acum, puterea
îngerului luminii soarelui va intra, de
asemenea, în el".
Atunci laptele a devenit fierbinte prin
puterea razelor soarelui.
"Şi acum, în acest lapte îngerii apei şi
luminii soarelui se vor înfrăţi cu îngerul
aerului".
Şi aburii laptelui fierbinte au început să se
ridice încet în aer.
"Vino şi inspiră pe gură puterea îngerului
apei, luminii soarelui şi aerului, ca ei să poată
intra în trupul tău şi să alunge pe Satana afară
din tine".
Şi bolnavul pe care Satana îl chinuia
cumplit a inspirat adânc aburul alb.
"Într-o clipă, Satana va părăsi trupul tău,
pentru că de trei zile flămânzeşte, fiindcă nu
mai găseşte nici un fel de mâncare în tine. El
va ieşi acum afară din tine ca să-şi potolească
foamea prin laptele fierbinte, aburind, pentru
că aceasta este hrana lui preferată. El va simţi
acum mirosul şi nu va fi în stare să mai reziste
foamei, care îl chinuie deja de trei zile. Dar Fiul
divin al Omului îi va distruge trupul, pentru ca
el să nu mai chinuie pe nimeni de acum
înainte".
 Atunci trupul bolnav a fost parcă apucat
de malarie şi a început să se forţeze, ca şi cum
ar fi vrut să vomite şi nu putea şi a început să
respire gâfâind, de parcă răsuflarea lui era
pierdută. Şi a leşinat în poala lui Iisus.
"Acum Satana îi părăseşte trupul. Priviţi-
l!" Şi Iisus a arătat spre gura deschisă a omului
bolnav.
Şi toţi au văzut cu uimire şi cu groază cum
Satana ieşea din gura lui sub forma unui
vierme lung şi îngrozitor, care se îndrepta
direct spre laptele aburind. Atunci Iisus a luat
două pietre ascuţite şi a zdrobit capul Satanei
şi a scos afară din bolnav tot corpul monstrului
care era aproape la fel de lung ca şi omul.
Când îngrozitorul vierme a ieşit afară din gâtul
omului bolnav, el şi-a recăpătat dintr-o dată
respiraţia şi atunci toate durerile au încetat. Şi
ceilalţi s-au uitat îngroziţi la înspăimântătorul
corp al Satanei.
"Vezi ce creatură îngrozitoare ai purtat şi
ai hrănit în trupul tău, de atâţia ani? L-am scos
afară din tine şi l-am omorât ca să nu te mai
chinuie niciodată. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu
că îngerii Săi te-au eliberat şi caută să nu mai
păcătuieşti, pentru ca Satana să nu se întoarcă
la tine din nou. Fă din trupul tău, de acum
înainte, un templu dăruit Dumnezeului Tău".
 Şi toţi erau uimiţi de cuvintele Sale şi de
puterea Sa. Şi ei au spus: "Învăţătorule, Tu
eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi
cunoşti toate tainele".
"Şi voi - a răspuns Iisus - trebuie să fiţi
adevăraţii Fii ai lui Dumnezeu, pentru ca şi voi
să puteţi avea parte de puterea Sa şi de
cunoaşterea tuturor tainelor. Pentru că
înţelepciunea şi puterea divină pot veni numai
din dragostea de Dumnezeu. Iubiţi, de aceea,
pe Tatăl divin Ceresc şi pe Mama divină a
Naturii, din toată inima voastră şi din toate
puterile voastre. Slujiţi-i cu abnegaţie, pentru
ca îngerii Lor să vă slujească mereu. Dăruiţi
toate faptele voastre lui Dumnezeu şi nu
hrăniţi niciodată prin faptele voastre rele pe
Satana, pentru că plata păcatului este boala şi
moartea prematură. În Dumnezeu se află
răsplata binelui, fericirea, dragostea Sa, care
de fapt este cunoaşterea deplină şi puterea
vieţii veşnice".
Şi toţi au îngenunchiat pentru a aduce
mulţumiri lui Dumnezeu, pentru dragostea Sa.
Şi Iisus a plecat spunând: "Mă voi întoarce
la toţi cei care stăruiesc în rugăciune şi post
până într-a şaptea zi. Pacea lui Dumnezeu să
fie cu voi!"
 Şi omul bolnav din care Iisus alungase pe
Satana s-a ridicat, pentru că acum puterea
vieţii îi revenise. A răsuflat adânc şi ochii săi au
devenit limpezi, pentru că orice durere îi
pierise. Şi s-a aruncat pe pământul unde
stătuse Iisus, a sărutat urma picioarelor Lui şi a
plâns.[...]
Şi în lunca unui râu, mulţi bolnavi au postit
şi s-au rugat îngerilor lui Dumnezeu timp de
şapte zile şi şapte nopţi şi mare a fost răsplata
lor, pentru că au urmat întru totul cuvintele lui
Iisus. Şi la sfârşitul celei de- a şaptea zi, pe
foarte mulţi, toate durerile i-au părăsit. Şi când
soarele a răsărit peste marginea pământului, L-
au văzut pe Iisus venind la ei dinspre munte,
cu strălucirea soarelui care răsare deasupra
capului Său.
"Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!"
Şi unii dintre cei care erau prezenţi acolo
nu au spus nici un cuvânt, ci doar s-au aruncat
în faţa Lui şi au atins, plini de veneraţie,
cusătura hainelor Lui, în semn de respect şi
recunoştinţă pentru vindecarea lor.
"Nu-mi aduceţi mulţumiri mie, ci Mamei
voastre divine, care v-a trimis îngerii Săi
vindecători. Mergeţi acum şi nu mai păcătuiţi,
ca să nu mai vedeţi niciodată boala. Şi lăsaţi de
acum înainte ca îngerii vindecători să devină
păzitorii voştri".
Ei L-au întrebat: "Încotro să ne ducem,
Învăţătorule, pentru că cu Tine sunt cuvintele
vieţii veşnice? Spune-ne, care sunt păcatele pe
care trebuie să le ocolim, ca să nu mai vedem
niciodată boala?"
Isus a răspuns: "Facă-se totul după
credinţa voastră!" Şi El s-a aşezat între ei,
spunând: "A fost spus din timpuri vechi:
“Cinsteşte-ţi Tatăl divin Ceresc şi Mama divină
a Naturii şi respectă-Le poruncile, pentru ca
zilele tale să fie multe şi fericite pe acest
pământ”. Şi, imediat după aceasta, a fost dată
porunca: “Să nu ucizi”, pentru că viaţa este
dată tuturor de Dumnezeu, şi ceea ce
Dumnezeu a dat, omul nu trebuie să ia. Pentru
că vă spun cu adevărat, de la o singură Mamă
divină vine tot ceea ce trăieşte pe pământ. De
aceea, cel care omoară, îşi omoară fratele. Şi
de la el, Mama divină a Naturii îşi întoarce faţa
şi va smulge de la el Sânii Săi dătători de viaţă.
Şi după aceea el va fi ocolit de îngerii Săi şi
doar Satana va locui în trupul său. Şi carnea
animalelor ucise cu care se va hrăni şi va
ajunge în corpul său va deveni până la urmă
propriul său mormânt, pentru că cel care
omoară, până la urmă se omoară pe sine şi
cine mănâncă carnea animalelor ucise, de fapt
mănâncă din trupul morţii. În sângele său,
fiecare picătură din sângele lor se preface în
otravă; în răsuflarea sa, răsuflarea lor se
preface în sudoare; în carnea sa, carnea lor se
preface în bube; în oasele sale, oasele lor se
prefac în piatră; în măruntaiele lui, măruntaiele
lor se prefac în putreziciune; în ochii lui, ochii
lor se prefac în solzi, în urechile lui, urechile lor
se prefac în scurgeri de ceară. Şi moartea lor
va deveni până la urmă boala, suferinţa şi
moartea lui. La dispoziţia Tatălui vostru divin
Ceresc se află păcatele voastre acumulate în
cei şapte ani, care pot fi iertate în şapte zile de
post.
Rezistaţi, mai ales prin fapte şi gânduri
bune, zi şi noapte, ispitelor lui Satana. Nu staţi
treji noaptea, nici nu dormiţi ziua, ca să nu
plece de la voi îngerii lui Dumnezeu.
Şi nu vă luaţi nici o plăcere, nici în băutură
(alcool), nici în vreun fum al Satanei (tutun),
pentru că toate băuturile şi fumurile Satanei
sunt mari spurcăciuni în ochii Dumnezeului
vostru.
Nu fiţi desfrânaţi nici noaptea, nici ziua.
Desfrânatul este întocmai ca un copac a cărui
sevă iese prematur şi grabnic din trunchiul său.
Şi datorită vlăguirii, acest copac va fi uscat
înainte de timpul său şi nici nu va da vreodată
fructe (roade). De aceea, nu fiţi niciodată
desfrânaţi, ca să nu vă usuce Satana trupul,
datorită vlăguirii şi ca să nu vă facă Domnul
sămânţa stearpă, prin împuţinare.
Evitaţi tot ceea ce este prea fierbinte sau
prea rece, pentru că este voia Mamei voastre
divine a Naturii, ca nici fierbinţeala şi nici frigul
să nu vă facă rău trupului. Şi nu vă lăsaţi
trupurile să devină nici mai fierbinţi, nici mai
reci decât aşa cum le încălzesc sau le răcesc
îngerii lui Dumnezeu. Şi dacă ascultaţi de
poruncile Mamei divine, atunci, ori de câte ori
trupul vostru devine prea fierbinte, Ea va
trimite pe îngerul frigului la voi şi, ori de câte
ori trupul devine prea rece, Ea va trimite
îngerul căldurii să vă încălzească din nou.
Urmaţi pilda tuturor îngerilor Tatălui şi
Mamei, care lucrează zi şi noapte, fără
încetare, în Împărăţiile tainice ale Cerurilor şi
Pământului. Veţi primi astfel, în voi înşivă, pe
cei mai puternici îngeri ai lui Dumnezeu, îngerii
acţiunii binefăcătoare, şi împreună cu ei veţi
lucra cu toţii în Împarăţia lui Dumnezeu. Urmaţi
pilda apei curgătoare, a vântului care bate, a
răsăritului şi a apusului soarelui, a plantelor şi
copacilor care cresc, a animalelor care aleargă
şi zburdă, urmăriţi descreşterea şi creşterea
lunii, stelele care periodic pleacă şi se întorc
iarăşi; remarcaţi cum toate acestea se mişcă şi
îşi fac muncile lor. Pentru că tot ceea ce are
viaţă, mişcă şi numai ceea ce este mort, este
nemişcat. Dumnezeu este Dumnezeul celor vii,
iar Satana este stăpânul celor morţi. Serviţi şi
slăviţi-l pe Dumnezeul cel viu, pentru ca
mişcarea veşnică şi binefăcătoare a vieţii să vă
poată regenera şi susţine şi ca astfel să puteţi
scăpa de nemişcarea îngrozitoare a morţii.
Lucraţi, de aceea, fără încetare, pentru a clădi
şi susţine Împărăţia lui Dumnezeu, ca nu
cumva să fiţi aruncaţi, prin lenea sau stagnarea
voastră, în împărăţia Satanei. Bucuria eternă şi
viaţa veşnică se află doar în Împărăţia vie a lui
Dumnezeu, iar suferinţa cea nemişcată şi
întunecată există numai în împărăţia morţii a
lui Satana. Fiţi, de aceea, Fii adevăraţi ai
Mamei divine şi ai Tatălui divin, ca să nu cădeţi
niciodată în sclavia Satanei. Fiind mereu plini
de bunătate, Mama divină a Naturii şi Tatăl
divin Ceresc vă vor trimite adeseori îngerii Lor
ca să vă înveţe, şi să vă slujească. Atunci
îngerii Lor vor scrie poruncile lui Dumnezeu în
capul vostru, în inima voastră şi în mâinile
voastre, ca să puteţi şti, simţi şi împlini
poruncile Domnului.
Rugaţi-vă în fiecare zi, în special Tatălui
divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii, ca
sufletul vostru să devină desăvârşit, aşa cum şi
Sufletul sfânt al Tatălui Ceresc este desăvârşit
şi ca trupul vostru să devină desăvârşit, aşa
cum şi trupul divin al Naturii este desăvârşit.
Căci dacă înţelegeţi, simţiţi şi împliniţi
poruncile divine, atunci tot ce vă veţi ruga
Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii
vă va fi dat. Pentru că înţelepciunea,
dragostea, şi puterea lui Dumnezeu sunt mai
presus de orice.
De aceea, rugaţi-vă Tatălui divin Ceresc în
acest fel: “Tatăl nostru, care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta,
facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe
pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-
ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte
de cel rău şi viclean. Căci a Ta este Împărăţia,
puterea şi mărirea, acum şi pururea şi- n vecii
vecilor. Amin”.
Şi rugaţi-vă Mamei Naturi în acest fel:
“Mama noastră divină, care eşti pretutindeni,
sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta,
facă-se voia Ta în noi, aşa cum se face şi în
Tine. Şi în toate zilele, trimite-ne spre ajutor
îngerii Tăi, aşa cum îi trimiţi în tine. Şi ne iartă
nouă păcatele noastre, după cum şi noi
respectăm legile Tale. Şi nu ne duce pe noi
către boală, ci ne izbăveşte de tot răul, pentru
că al Tău este pământul, trupul şi sănătatea.
Amin”.
 Şi toţi s-au rugat apoi împreună cu Iisus
Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii.
După aceea, Iisus le-a vorbit astfel: "Tot
aşa cum trupurile voastre au renăscut prin
îngerii Mamei divine a Naturii, fie ca sufletele
voastre să renască la fel prin îngerii Tatălui
Ceresc. Astfel, veţi deveni cu toţii adevăraţii Fii
ai Tatălui divin şi ai Mamei divine şi adevăraţi
Fraţi ai Fiilor Oamenilor. Până acum aţi fost în
război cu Tatăl cu Mama şi Fraţii voştri divini şi
l-aţi servit pe Satana. Începând de astăzi, trăiţi
în pace deplină cu Tatăl divin Ceresc, cu Mama
divină a Naturii şi cu Fraţii voştri divini, Fiii
Oamenilor. Luptaţi neîncetat numai împotriva
Satanei, ca să nu vă jefuiască de pacea
voastră. Astfel vi se va da pacea Mamei divine
a Naturii - trupului vostru şi pacea Tatălui
vostru divin Ceresc - sufletului vostru. Fie ca
pacea amândurora să domnească printre Fiii
Oamenilor.
Veniţi către Dumnezeu, voi toţi, care
sunteţi obosiţi de viaţă şi care suferiţi în
dezbinare şi chin, pentru că pacea lui
Dumnezeu vă va întări şi vă va mângâia!
Pentru că Pacea lui Dumnezeu este
întotdeauna copleşitor de plină de fericire. De
aceea, vă întâmpin întotdeauna în acest fel:
"Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!", şi voi să
vă întâmpinaţi întotdeauna la fel unul pe
celălalt, pentru ca asupra trupului vostru să
poată coborâ pacea Mamei divine a Naturii şi
asupra sufletului vostru să coboare pacea
Tatălui divin Ceresc. Atunci veţi găsi pacea
divină şi printre voi, pentru că Împărăţia lui
Dumnezeu este totodată şi în voi. Acum,
întoarceţi-vă la Fraţii voştri cu care până acum
aţi fost în ceartă şi oferiţi-le pacea voastră.
Fericiţi sunt cei care se străduiesc pentru pace,
pentru că ei vor găsi cel mai repede pacea lui
Dumnezeu. Mergeţi şi nu mai păcătuiţi. Daţi
fiecăruia pacea voastră, tot aşa cum Eu v-am
dăruit acum pacea Mea. Pacea Mea este a lui
Dumnezeu. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!"
Şi după ce a rostit aceste cuvinte, El plecă
dintre ei.
Atunci pacea Lui a coborât asupra lor şi cu
îngerul dragostei în inima lor, cu înţelepciunea
legii în capul lor şi cu puterea de a renaşte în
mâinile lor, s-au dus, cuprinşi de o mare
fericire, printre Fiii Oamenilor, pentru a aduce
lumina păcii divine celor care se luptau cu răul
şi cu suferinţele în întuneric.
Şi ei se despărţeau acum spunându-şi plini
de dragoste unul altuia:
"PACEA LUI DUMNEZEU SĂ FIE CU TINE!"
 Câteva din principalele lucrări SCRISE DE
JAKOB
LORBER PRIN DICTEU DIVIN

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN, 10 volume,

a cate 500 pagini.
Încununarea descrierii vieţii lui Iisus şi totodată
principala operă a Noii Revelaţii. Conţine pentru
prima oară pe acest pământ o descriere amănunţită,
aproape zi de zi, a tot ce a făcut Iisus în cei trei ani ai
misiunii sale pe pământ, cât a peregrinat prin ţară
dintr-un loc în altul. În aceasta operă se dezvăluie
pentru întâia dată pe acest pământ secretul
personalităţii lui Iisus Cristos şi adevărata învăţătură
Dumnezeiască a Mântuitorului.

CASA DOMNULUI, 3 volume a câte 500 de

pagini.
Geneza lumii spirituale, naşterea lumii
materiale, crearea omului şi preistoria omenirii
până la potop.

TINERETEA LUI IISUS, 430 pagini.

Evanghelia, nou revelată şi completă, a lui
Iacob despre naşterea şi copilăria lui Iisus.

EPISCOPUL MARTIN, 496 pagini.

O călătorie pe lumea cealaltă.

DIN IAD PÂNĂ LA CER, 2 volume a câte 520

pagini.
O descriere a vieţii tainice de pe lumea cealaltă
a lui Robert Blum, care a fost împuşcat în anul
1848.

SOARELE SPIRITUAL, 2 volume a câte 540

pagini. O operă despre corespodenţele care au
existat cu lumea cealaltă. Aici se explică
legăturile care există între lumile vizibile ale
universului material şi lumile invizibile ale
universului spiritual.

SOARELE NATURAL, 320 pagini.

Opera aceasta face pentru prima dată o
descriere exactă a configuraţiei şi a esenţei
soarelui nostru, şi reuşeşte o descriere
pertinentă a esenţei luminii şi a forţei sale
tainice