Planificarea Auditului

Procesul de audit, numit si misiune de audit , se desfasoara in cadrul unor standarde

nationale sau internationale. Auditorii sunt persoanele care dobandesc aceasta calitate in
conditiile prevazute de legislatia in vigoare. Mulţi autori1 din ţara noastră şi din
străinătate au definit activitatea de audit ca fiind exprimarea profesională a unei
informaţii cu scopul de a exprima o opinie responsabilă şi independentă în raport cu un
criteriu de calitate
Auditul financiar2 reprezinta examinarea efectuată de un profesionist competent
şi independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
 Validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de
conducerea unităţii (auditul intern);
 Imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi
a rezultatelor obţinute de agenţii economici (auditul statutar cerut de lege şi
exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea agenţilor economici
de către experţi contabili, contabili autorizaţi sau societăţi comerciale de audit
financiar).
Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:
 Raţionalitatea. Procesul de planificare şi rezultatele acestuia permit auditorului
evaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum şi stabilirea de obiective clare;
 Anticiparea. Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp,
astfel încât priorităţile să fie clar scoase în evidenţă;
 Coordonarea. Planificarea permite coordonarea atât a politicilor de audit, de
către instituţiile de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât şi a activităţii desfăşurate de
alţi auditori sau experţi.
Principalele obiective ale planificării auditului sunt:
a) stabilirea modalităţilor prin care obligaţiile legale ce revin auditorului şi alte priorităţi
de audit sunt respectate;
1
Ioan Oprea, Întocmirea şi auditarea bilanţului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997
2
Norme naţionale de audit, Bucureşti, 1999
b) identificarea întinderii atribuţiilor şi rezultatelor previzibile ale auditorilor;
c) definirea modului în care vor fi obţinute şi analizate probele de audit necesare atingerii
obiectivelor auditului;
d) identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor efectivă şi stabilirea bugetului
de timp şi a costurilor;
e) controlarea şi supravegherea de către conducerea entităţii auditate a auditurilor
individuale, iar de către instituţiile supreme de audit realizarea unui control şi a unei
supravegheri totale (generale).

3
Misiunea de audit reprezinta o actiune separate si care poate fi identificata , care se
concluzioneaza prin emiterea de care auditor a unei declaratii, incadrata intr-un raport,
asupra indeplinirii unor obiective clare si bine determinate aferente entitatii audiate.
Tipurile fundamentale de audit financiar se refera la auditul conformitatii sau legalitatii,
auditul de atestare financiara, si auditul performantei sau al rezultatelor care consta in
economicitate, eficacitate si eficienta.
Indiferent de tipul de audit ,sau obiectivele sale , o misiune de audit cuprinde 5etape4 :
a. Etapa preliminara(pre-planificare)-actiuni ce o caracterizeaza:
-strangerea informatiilor folositoare despre entitatea ce urmeaza a fi audiata;
-evaluarea preliminara a sistemelor contabil si de control intern;
-auditul isi defineste amanuntit obiectivele;
-se stabileste calendarul de lucru si se face o evaluare initiala a resurselor necesare.

b. Etapa de planificare-se caracterizeaza prin:

-elaborarea planului de audit;
-stabilirea legaturii cu entitatea audiata;
-intocmirea programelor de audit ca parti componente ale planului de audit;
-aprobarea planului de audit.

c. Etapa de lucru in teren-actiuni:

-adunarea si verificarea probelor;
3
Mircea Boulescu, Audit financiar,Editura Fundatiei Romania de maine,2006
4
Mircea Boulescu, Audit financiar,Editura Fundatiei Romania de maine,2006
 -emiterea unor opinii initiale;
-revederea interimara-provizorie;
-identificarea si modificarea unor modificari necesare planului de audit.

d. Etapa raportarii – ce se manifesta prin:

-emiterea si cercetarea concluziilor, opiniilor, recomandarilor;
-reanalizarea, aprobarea, si publicarea rezultatelor;
-evaluarea performantei echipei de audit la nivelul societatii de audit.

e. Etapa de post – raportare-se refera la :

-monitorizarea si analizarea impactului activitatii auditului asupra entitatii audiate.

În mod frecvent, majoritatea informaţiilor necesare în etapa preliminară, sau cum se

mai numeşte, etapa de pre – planificare, se referă la:
a) Înţelegerea entităţii auditate. Auditorul trebuie să identifice aspectele
importante ale mediului în care entitatea îşi desfăşoară activitatea, şi anume:
• obiectivele entităţii auditate;
• intrările: resurse şi fonduri, cadrul legal, personalul;
• ieşirile: ordinea şi importanţa relativă a rezultatelor comparativ cu obiectivele
entităţii; caracteristicile pieţei în care operează entitatea; raporturi obligatorii şi
neobligatorii cu alte entităţi etc;
• modul de operare a entităţii auditate privind: organigrama şi responsabilităţile,
sistemele cheie de management şi control şi sistemele cheie financiar – contabile.
b) Impactul entităţii auditate asupra auditului. Cunoaşterea entităţii auditate îl
determină pe auditor să stabilească în ce mod va fi afectat auditul de operaţiile şi mediul
entităţii auditate.
În acest sens el cuantifică:
- riscurile inerente asociate cu activităţile generate de mediul şi organizarea
entităţii;
- riscurile inerente asociate cu tipul de entitate auditată;
 - controalele efectuate de conducerea entităţii pentru a minimiza riscurile şi a
maximiza eficienţa acestor controale;
- factorii speciali sub influenţa cărora operează entitatea şi impactul lor potenţial
asupra auditului.
Pentru efectuarea acestei cuantificări, auditorul realizează în fapt evaluarea
preliminară a sistemelor contabil şi de control intern, după metodologia ce este prezentată
într-un capitol separat.
c) Mediul şi obiectivele auditului. Auditorul ia în considerare forma, conţinutul şi
utilizatorii raportului de audit, după care specifică obiectivele auditului. Pentru auditul
performanţei, mai ales, este important să se facă acest lucru mai amănunţit, ceea ce
permite auditorului să definească criteriile pe baza cărora se vor stabili şi evalua probele
de audit.
d) Probele de audit. Auditorul trebuie să identifice probele de audit ce îi sunt
necesare pentru atingerea obiectivelor auditului. Pe baza valorii dovezii, relevanţei şi a
rezonabilităţii auditorul decide următoarele:
- modul de abordare a auditului;
- sursele probelor de audit, procedeele şi tehnicile pentru obţinerea acestora;
- testarea probelor de audit.
e) Resursele auditului. După ce auditorul a definit natura, tipul, cantitatea, sursele,
tehnicile de obţinere a probelor de audit, el poate estima resursele necesare pentru
obţinerea şi analiza acestora.
f) Documentarea. Auditorul trebuie să realizeze o documentare atentă a rezultatelor
de auditat, inclusiv a unui sumar al rezultatelor auditorilor anterioare şi impactul acestora.
g) Consultările cu entitatea auditată. Întotdeauna, o discuţie cu entitatea auditată
despre constatările din etapa preliminară este extrem de folositoare auditorului.

In cadrul etapei de planificare a misiunii de audit se efectueaza trei mari grupe de actiuni:

A. se identifica caracteristicile proprii ale fiecarei intreprinderi;

B. se identifica domeniile semnificative, sistemele semnificative,
riscurile auditului si se stabileste importanta lor relativa;
 C. se intocmeste planul misiunii.
Pentru aceasta etapa se intocmesc 7 proceduri, pentru fiecare procedura intocmindu-se
cate un document.
A. Delimitarea particularitatilor intreprinderii audiate
Misiunea de audit are ca obiectiv aflarea caracteristicilor proprii ale intreprinderii, pentru
ca specialistul contabil sa cunoasca riguros datele particulare ale unitatii patrimoniale. In
prima etapa, s-au adunat si analizat date generale , acestea find necesare pentru decizia
de acceptare a mandatului. Pentru o mai buna aprofundare a caracteristicilor
intreprinderii, specialistul contabil se foloseste de diverse metode, cum ar fi: dialoguri
atat cu cei din conducerea cat si cu personalul entitatii respective, analizarea
documentelor, vizitarea sectoarelor intreprinderii, examenul analytic ce se refera la
analize bugetare, cercetarea cu atentie a cifrelor inscrise in documente,etc. .
Pentru a putea fi influentata activitarea de audit, exista anumite caracteristici proprii
unitatilor patrimoniale , dupa cum urmeaza:
a. Una dintre principalele carcteristici se refera la cunoastere sectorului de activitate a
intreprinderii. Acest lucru este foarte important, deoarece fiecre sector de activitate este
evaluat diferit din punct de vedere al patrimoniului, fiecare este organizat si structurat
altfel si mai ales in functie de anumite riscuri si criterii se poate afla in profit sau nu.
b. O alta caracteristica importanta in cazul auditului este organizarea si structura unitatii
patrimoniale, specialistul contabil avand nevoie sa cunoasca anumite aspecte si anume:
daca intreprinderea face parte dintr-o asociatie sau este independenta, daca spatiul
activitatii desfasurate de entitate se incadreaza intr-un perimetru sau daca este impartita in
mai multe locatii teritoriale, structura ierarhica a intreprinderii si relatiile dintre personal,
daca exista sau nu procedurile.
c. Specialistul contabil trebuie sa aiba in vedere detalii despre politica generala a
intreprinderii fie ea financiara, sociala sau comerciala.
d. Un alt element ce poate influenta activitatea de audit se refera la metodele de evolutie
ale intreprinderii, adica la faptul ca daca se observa existenta unui program ce presupune
dezvolatare , se sustine acest program. Din contra, daca perspectivele unitatii nu sunt
tocmai optimiste, aflandu-se in declin , auditul se axeaza pe programe care sa garanteze
continuitatea activitatii.
e. Auditul poate fi influentat si de organizarea administrative si contabila, acest lucru
fiind posibil daca exista un system informational corespunzator, proceduri administrative
si contabile bine puse la punct, analiza bugetara frecventa, verificandu-se gestiunea, si de
asemenea daca exista un control permanent asupra modului de culegere si folosire a
datelor.
f. Caracteristicile proprii ale intreprindereii sunt cele care determina politicile contabile si
desigur si principiile contabile utilizate.

B. Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative si a riscurilor posibile.

Si misiunea de audit, asemenea tuturor actiunilor, are ca scop marcarea zonelor de risc si
fixarea sectiunilor asupra carora trebuie concentrate actiunea de audit. In functie de
entitatea auditata domeniile si elementele difera , dar in principal se refera la5:

 cumparari (furnizori, stocuri, disponibilitati);

 vanzari (clienti, stocuri, venituri, disponibilitati);
 personal (plati, cheltuieli, disponibilitati);
 productie (stocuri, cheltuieli, venituri);
 trezorerie (incasari, plati, venituri, cheltuieli);
 imobilizari.
Fiecare unitate patrimoniala se caracterizeaza prin anumite elemente si domenii, acestea
neputand fi generalizate, astfel o firma care se afla in aria comertului nu poate fi
caracterizata de producta obtinuta.
Acest lucru este important , deoarece conducerea intreprinderii trebuie sa fie convinsa de
faptul ca auditul este bine informat in ceea ce priveste problemele pe care le are
intreprinderea. Controlul realizat de specialistul contabil se bazaza pe cunoasterea in
profunzime a sistemelor ce caracterizeaza firma audiata.
Caracteristicile representative ale sistemelor se stabilesc in functie de :

• spatiile unde au loc operatiunile si se realizeaza documentele;

5
Adina Carastoian, Audit financiar, p. 38
 • sursele de informatii;

• circuitul datelor;

• tehnologia contabila a prelucrarii datelor;

• zonele de risc si posibilitatea de denaturare a conturilor anuale.

Misiunea de audit prezinata anumite riscuri , cele mai des intalnite find acelea ca unele
inexactitati sa nu fie descoperite, pentru a putea fi corectate. Unele omisiuni pot decurge
si din faptul ca auditul se realizeaza de multe ori prin intermediul testelor si sondajelor.

Cel care se ocupa de audit are dreptul de a extinde verificarile pentru mai multe
informatii care sa ii lamureasca dubiile , dar acest lucru este posibil doar in cadrul
pragului de semnificatie.
6
In cadrul etapei de planificare, pragul de semnificatie face referire la determinarea
probelor necesare pentru a obtine probe de audit suficiente.In aceasta etapa se analizeaza
rolul si semnificatia erorilor si neregulilor neamendate de audit si se determina daca
auditorul isi exprima sau nu rezerva asupra situatiilor financiare ale agentului economic
in cauza.

In ceea ce priveste determinarea riscurilor si pragul de semnificatie pot fi avute in vedere

anumite puncte cum ar fi:

• Analiza resurselor inerente si de control si determinarea domeniilor

importante de audit;

• Identificarea nivelurilor in cadrul pragului de semnificatie;

• Pot exista anumite erori importante , chiar daca acestea exista de mult timp in
cadrul intreprinderii audiate;

• Identificarea domeniilor complexe de contabilitate .

C. Programul de audit. Planul misiunii de audit.

Auditorul trebuie sa stabileasca atat un program de audit cat si un plan de audit pentru a
reduce pe cat posibil factorii de risc la un nivel cat mai scazut.
6
Mircea Boulescu, Audit financiar,Editura Fundatiei Romania de maine,2006
Pentru a indeplini actiunile programate in cadrul planului de misiune , auditorul are
obligatia de a elabora un program de munca7 prin care se stabileste natura, durata si
intinderea procedurilor de audit palnificate , necesare pentru implementarea planului de
audit.

Programul de audit se intocmeste dintr-un set de activitati realizabile de echipa

de audit pentru a diminua riscurile pe perioada misiunii de control . Acesta se numeste si
“ Programul de audit “, deoarece sunt precizate obiectivele inscrise in planul misiunii, dar
mai ales este precizata perioada in care se va desfasura controlul specialistilor pentru
ficecare domeniu de procedura de audit.
Atunci cand realizeaza programul de audit , auditorul are in vedere8:
• Evaluarea riscurilor inerente si e control si nivelul necesar de asigurare garantata
de procedurile de fond;
• Durata efectuarii testelor de control si a procedurilor de fond, asistenta din partea
entitatii si implicarea altor auditori si experti.
Intocmirea programului de munca9 presupune:
• alegerea membrilor echipei in functie de experienta si specializarea lor in
sectorul de activitate al intreprinderii respective, tinandu-se seama de
gradul de incarcare al acestora si de necesitatea respectarii regulilor de
etica profesionala cu privire la integritatea, obiectivitatea si independenta
auditorilor;
• repartizarea lucrarilor pe oameni in timp si spatiu;
• stabilirea modului in care auditorul se poate sprijini pe controlul intern;
• coordonarea cu cenzorii si cu alti auditori externi;
• solicitarea sau colaborarea cu alti specialisti din domeniul informaticii,
juridic, fiscal, tehnic;
• stabilirea modului de utilizare a registrelor de sedinta ale Adunarii Generale
a Actionarilor si ale Consiliului de Administratie;
• fixarea termenului de depunere a raportului

7
Standardul international de audit 300
8
Mircea Boulescu, Audit financiar,Editura Fundatiei Romania de maine,2006
9
Adina Carastoian, Audit financiar, Capitolul 2, p 39
 Auditorul trebuie să elaboreze şi să documenteze un plan general de audit prin
care să se descrie sfera de cuprindere şi desfăşurarea auditului.
Aspectele ce trebuie luate în considerare de către auditor în dezvoltarea unui
plan general de audit includ10:
Cunoaşterea activităţii entităţii:
• factorii economici generali şi condiţiile specifice sectorului de activitate ce
afectează entitatea;
• caracteristicile importante ale activităţii entităţii, activitatea sa, performanţele
financiare şi cerinţele de raportare, inclusiv schimbările intervenite de la ultimul audit;
• nivelul general de competenţă al conducerii;
• categoriile şi tipurile de impozite şi taxe specifice entităţii auditate;
• înlesniri (amânări, scutiri, reduceri) la plata impozitelor şi taxelor datorate;
• analiza conţinutului dosarului fiscal aflat la organele fiscale.
Înţelegerea sistemului contabil şi de control intern:
• politicile contabile adoptate de entitate şi schimbările intervenite în acestea;
• efectele noilor reglementări contabile sau de audit;
• actualizarea sistematică a obligaţiilor fiscale şi a modului de înregistrare în
contabilitate, ca urmare a modificărilor legislaţiei fiscale;
• cunoaşterea cumulativă de către auditor a sistemelor de contabilitate şi de control
intern şi a accentului relativ estimat a fi pus pe testele de control şi procedurile de fond.
Riscul şi pragul de semnificaţie:
• evaluarea estimată a riscurilor inerente şi de control şi identificarea domeniilor
semnificative de audit;
• stabilirea nivelurilor pragului de semnificaţie pentru scopurilor auditului;
• posibilitatea existenţei unor informaţii eronate semnificative, incluzând experienţa
pierderilor anterioare sau a unor fraude;
• identificarea domeniilor complexe de contabilitate, inclusiv a celor care implică
estimări contabile.
Natura, durata şi întinderea procedurilor:

10
Mircea Boulescu, Audit financiar,Editura Fundatiei Romania de maine,2006
 • schimbările posibile privind importanţa domeniilor specifice de audit;
• efectul tehnologiei informaţionale asupra auditului;
• activitatea internă de audit şi efectul său estimat asupra procedurilor de audit
extern;
• stabilirea unor proceduri de audit intern pentru urmărirea ansamblului obligaţiilor
fiscale ale entităţii.
Coordonarea, îndrumarea, supervizarea şi revizuirea:
• implicarea altor auditori în auditul componentelor, de exemplu, al filialelor,
sucursalelor şi diviziunilor;
• implicarea experţilor;
• cerinţele de personal.
Alte aspecte:
• posibilitatea ca prezumţia de continuitate a activităţii să fie pusă în discuţie;
• condiţii ce solicită o atenţie specială, cum ar fi existenţa părţilor afiliate;
• termenii angajamentului şi alte responsabilităţi statutare;
• natura şi momentul efectuării rapoartelor sau altor comunicări cu entitatea, care se
estimează în timpul angajamentului.
Planul general de audit şi programele de audit pe domenii de activitate trebuie
revizuite ori de câte ori este necesar în timpul derulării auditului.
Planul de audit este in fapt un document foarte important in care se planifica
actiunile de audit in timp, dorindu-se adunarea tuturor datelor intr-un mod clar si concins.
Acest plan se doreste a fi mai detaliat decat cel general , acesta inclunzand natura,
momentul, si intinderea procedurilor de audit care vor fi realizate de specialistii
contabili , avand drept scop obtinerea unui numar cat mai mare de date , pentru a micsora
pe cat posibil riscul de audit.
Un plan de audit nu se poate face dupa un anumit tipar, dar trebuie sa aibe un
minim de informatii ce se refera la11:
A. Prezentarea generala a intreprinderii:
-date de identificare;

11
Dr. ec. Marin Toma, Orientarea si planificarea auditului, p. 119
 -capital social si actionari;
-inregistrare;
-scurt istoric;
B. Date privitoare la contabilitate:
- Bugete si conturi previzionale;

- Particularitatile sistemului contabil;

- Principiile contabile; permanente; comparabi-
litati plurianuale ;

C. Sisteme si domenii semnificative:

- Prag de semnificatie;

- Functii si conturi semnificative;

- Zone de risc identificate;

- Controale semnificative pe care ne putem

sprijini;

D. Definirea misiunii:
- Natura misiunii: conturi anuale; conturi conso
lidate; previziuni etc.;

- Alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni

în întreprindere;

E. Orientarea Programului de lucru

- Aprecierea controlului intern;

- Lucrari deosebite;

- Confirmari de obtinut (interne si externe);

- Inventare fizice;
 - Asistenta de specialitate necesara (informatica,
fiscalitate etc.);
- Documente de obtinut;
F. Echipa si bugetul

G. Planificarea:

- Repartizarea lucrarilor;
- Datele interventiilor pe etape;
- Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare si
alte documente ce urmeaza a fi emise (cu da
tele limita).
Planificarea acestor proceduri de audit are loc pe parcursul auditului pe măsură ce se
dezvoltă planul de audit. Spre exemplu, planificarea evaluării de către auditor a
procedurilor de evaluare a riscului apare de obicei în primele etape ale procesului de
audit. Totuşi, planificarea naturii, momentului şi întinderii aktor proceduri specifice de
audit depinde de rezultatul acelor proceduri de evaluare a riscului. În plus, auditorul poate
începe executarea altor proceduri de audit pentru clase de tranzacţii, solduri ale conturilor
şi prezentări înainte de finalizarea tuturor celorlalte proceduri din planul de audit detaliat.