Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de Drept “Simion

Barnutiu”, specializarea “Administratie pubica”, ID

Comparare intre organizarea administratiei publice locale

in Vechiul Regat al Romaniei (1866-1918) si cea a
Transilvaniei (1867-1918)

Indrumator: Student:
Prof: Manuel Gutan Monica Rusu

Sibiu
 In vechiul Regat al Romaniei la 30 iunie 1866 a fost adoptata
Constitutia (prima constitutie a Romaniei) ea a fost inspirata in mare parte
de prevederile Constitutiei belgiene.
Constitutia prevedea ca puterile constitutionale ale Domnul (devenit
Rege la 1881) “sunt ereditare , in linie coboritoare directa si legitima a
Marie Sale Principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in
barbat prin ordinul de primogenitura cu esclusiunea perpetua a femeilor si
coboritorilor lor”.1
Devenit primul functionar al statului monarhul nu putea sa indeplineasca
alte atributii decit cele recunoscute prin Constitutie.2
Principalele atributii ale Domnului potrivit Constitutiei erau numirea
si revocarea ministrilor, sanctionarea si promulgarea legilor, numirea si
confirmarea in toate functiunile publice, era capul puterii armate, conferea
gradele militare in conformitate cu legea, putea convoca in sesiune
extraordinara Adunarile, putea dizolva ambele Adunari deodata sau numai
una dintre ele etc.
In Art.92 din Constitutia de la 1866 se prevedea ca: “Persoana Domnului
este neviolabila. Ministrii lui sunt respundetori. Nici un act al Domnului nu
poate avea tarie deca nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin
aceasta chiar devine respundetor de acel act”.Din aceasta rezulta ca regele
domneste dar nu guverneaza, in urma contrasemnarii actelor ministrii
deveneau raspunzatori si fara vointa unui ministru regele nu avea libertate
de actiune.
Responsabilitatea ministrilor era privita sub trei aspecte:
responsbilitatea politica care nu era reglementata expres de constitutie dar

1
Citat art.81, cap.2, Sectiunea I-Despre Domn –Constitutia de la 1866
2
Citat pr.130 Manuel Gutan –Istoria Administratiei Publice romanesti
facea parte din regulile politice ale regimului parlamentar . Ministrii
raspundeau politic in fata camerelor parlamentului pentru politica dusa.
Ministrii raspundeau penal pentru infractiunile comise in exercitiul
functiunii. Acuzarea era facuta fie de una din camerele parlamentului fie de
rege si erau judecati de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Ministrii erau raspunzatori civil atiunci cind cauzau cu rea credinta o dauna
statului sau cind au expus statul la plata unor daune catre particulari.
Ministrii erau organe ale administratiei publice centrale, guvernau si
administrau in numele regelui, deveneau responsabili in locul regelui prin
contrasemnarea documentelor.
In anul 1881 a aparut o lege prin care se permitea prezenta in guvern
a unor ministrii fara ca acestia sa fie titularii vreunui departament. Se
numeau ministrii secretari de stat fara portofoliu.
In decembrie 1916 apare o lege care confera ministrilor fara
portofoliu aceleasi drepturi si responsabilitati cu cele ale ministrilor titulari
de minister.
In conditiile in care functiile statului s-au diversificat a sporit si numarul
ministerelor. Acestea in timp s-au stabilizat la noua: de Interne, al Justitiei,
de Finante, al Afacerilor Externe, de Razboi, al Cultelor si Instructiunii
plublice, al Lucrarilor Publice, al Agriculturii al Industriei si Comertului.
Consiliul de Ministrii ii revenea exercitarea atributiilor
constitutionale ale regelui intre data mortii acestuia si data depunerii
juramintului de catre succesor.
Presedintele Consiliului de ministrii era seful guvernului adica prim-
ministrul. El contrasemna decretele regale de numire a ministrilor si avea
dreptul de a repartiza portofoliile ministeriale, coordona activitatea
ministerelor si reprezenta cabinetul in fata Parlamentului.
De regula primul-ministru era titularul unui minister.
 Spre deosebire de vechiul Regat al Romaniei care conform
Constitutiei de la 1866, era un stat indivizibil si nealienabil, Transilvania ca
parte a Austro-Ungariei avea o organizare administrativa si politica diferita.
In Transilvania pina la 1869 in urma descentralizarii administrative
austriece au existat ca organe executive Cancelaria aulica si Guberniul
Transilvanean. Odata cu instaurarea in 1867 a dualismului austro-ungar
evolutia administratiei publice transilvanene s-a schimbat.
Unindu-se cu Ungaria, Transilvania nu a mai fost provincie autonoma din
cauza caracterului de stat unitar al statului maghiar.
In 1876 a aparut comitatul ca unitate administrativ-teritoriala. In
Transilvania erau 12 comitate iar in Banat, Crisana si Maramures 6
comitate.
Comitatul transilvanean a fost organizat mai intii prin Legea Municipalitatii
nr.XLII din 1870. Consiliul municipal era organ deliberativ.
Legea reglemeta ca organe executive un vicecomite, un protonotar
secondat de un notar, un jurisconsult, un presedinte al sedriei orfanale, pe
casierul principal si contabilul sef. Acestia erau alesi din sase in sase ani si
executatu hotaririle consiliului Municipal.
Existau si functionari numiti pe viata adica medicii umani, capitanii de
politie, arhivarii, registratorii, medicii veterinari, scribii.
Seful administratiei si organul executiv principal era vicecomitele.
Protonotarul redacta procesele verbale si tinea locul vicecomitelui in lipsa
acestuia. Consilierul in probleme de drept era primjurisconsultul care
supraveghea respectarea legilor si redacta documente in spiritul legilor.
Ministerul de Interne numea ca reprezentant al centrului in teritoriu un
comite suprem. Prin Legea Municipalitatii nr.XXI din 1886 s-a facut
reorganizarea administratiei comitatense. Aveau drept de municipiu
comitatele dar si orasele mai mari numite Orase cu drept de municipiu.
Ambele se supuneau tutelei Ministerului de Interne .Teritoriul fostei
Transilvanii era organizat din acel moment in 22 de comitate iar orase cu
drept de municipiu erau 6.
Prin acestea se realiza autonomia administrativa , ele dispuneau
independent de afacerile lor interne, faceau statute isi alegeau functionarii,
determinau si acopereau cheltuielile.Ca organ deliberativ comitatul avea o
Congregatie, organ ales pe 6 ani. Adunarile Congregatiei erau conduse de
comite sau vicecomite. Vicecomitele era seful administratiei comitatului si
dispunea de forta publica de a mentine ordinea si siguranta, ordona
cheltuielile, exercita actiunea disciplinara asupra functionarilor.
Orasele cu drept de municipiu beneficiau de o congregatie proprie
care avea aceleasi atributii ca si congregatia comitatului.
Primarul era primul functionar al municipiului, el executa ordinele
Ministerului de Interne.
Desi legislatia vorbea de o autonomie a autoritatilor locale, organele
administrative nu puteau realiza dupa propria vointa interesele comunitatii
locale. Ministerul de Interne se putea amesteca oricind in treburile
administratiei locale fie revizuind fie anulind actele emise de acestea.
In Regatul Romaniei existau in structura centrala a ministerelor
functionari publici in diverse compartimente organizatorice :director de
minister, sefi de diviziuni, sefi de birou, arhivari, registratori stc. Femeilor
si cetatenilor straini le era interzis accesul la functiile publice.
Statutul functionarilor publici nu a fost reglementat unitar de o lege,
acesta tinind de legile de organizare a fiecarui minister, fapt de a dus la
aparitia discriminarilor. Pentru functiile importante, functionarii publici
erau numiti si revocati de catre rege prin propunerea ministrului de profil
care si contrasemna actul de numire sau revocare.
Pentru functiile de mai mica importanta era suficienta o decizie
ministeriala de numire.
In toate functiile se cerea obligatoriu absolvirea unei scoli, fie scoala
superioara, speciala sau doar absolvirea a patru clase.
Numirea in anumite functii se facea in urma unui examen de aptitudine si
capacitate pentru evitarea abuzurilor. Functionarii puteau fi promovati in
functii. Acestea erau impartite in grade si clase. Pentru asumarea statutului
de functionar public acestia depuneau un juramint de credinta. Pentru
munca depusa (sau mai exact pentru functia ocupata) functionarii primeau
o leafa care era egala pentru toti cu acelasi grad si aceeasi clasa.
Functionarii publici aveau dreptul la concediu ,ceea ce interzicea unui
functionar sa opreasca lucrul dupa bunul lui plac. Legea le impunea
acestora o anumita deontologie profesionala (trebuiau sa fie corect
imbracati, sa evite dezonoarea). Acestia puteau fi sanctionati disciplinar
prin avertisment, mustrare, amenda, suspendare destituire de catre
autoritatile superioare.
In ce priveste administratia publica locala Constitutia de la 1866 a
reglementat ca unitati administrativ-teritoriale judetele, plasile si comunele,
fiind primul act constitutional care a introdus conceptul de descentralizare
administrativa.
Exceptia fiind prefectul care era reprezentantul guvernului in teritoriu si
caruia i s-au incredintat atributii largite privind interesele comunitatii
judetene.
In Transilvania spre deosebire de regatul Romaniei unde guvernul il
avea pe prefect ca reprezentant la nivel local, guvernul era reprezentat in
comitate de un comite, functionar public. Acesta avea atributii de
supreveghere si control asupra activitatii administrative.
Fiecare comitat era impartit in mai multe cercuri conduse de un
protopretor.
Organizarea comunala din cadrul comitatului presupunea existenta mai
multor feluri de comune. Comunele mici care pentru a face fata sarcinilor
impuse de lege trebuiau sa se asocieze cu alte comune. Comunele mari care
dispuneau de suficiente resurse financiare pentru a-si putea satisface
singure interesele. Urmau ca importanta orasele cu magistrat care erau
inzestrate cu organe proprii datorita veniturilor lor. Cele mai importante
erau insa municipiile care se bucurau de regimul comitatelor avind un
comite numit de rege.
Fiecare comuna avea o reprezentanta comunala ca organ deliberativ si o
antistie ca organ executiv. Reprezentanta comunala era formata din
membrii alesi de nationalitate maghiara, reprezentanta era prezidata de
judecator in comunele mici si mari si de primar si de ajutoarele sale in
orasele cu magistrat.
La nivelul comunal antistia-executivul era formata din judecator, doi
jurati si medicul cercual.
In orasele cu magistrat antistia se compunea din primar,
politai,notarii primul avocat ,casier, contabil, doctorul uman, veterinarul
etc. Un personaj important la nivelul comunal era notarul. Acesta in
comunele mici stringea impozitele, era ofiter de stare civila si redacta
diverse acte.
Romanii erau slab reprezentati in administratie desi reprezentau populatia
majoritara. Ocupau in special functii din gradele inferioare. Limbii romane
nu i s-a recunoscut calitatea de limba oficiala alaturi de maghiara si
germana.
Comitatele au acceptat folosirea limbii romane doar in adunarile de comitat
si in corespondeta cu autoritatile inferioare.
Bibliografie

Cursul de Istoria Administratiei Publice Romanesti –

Conf.Univ.dr. Manuel Gutan