BACTERIOLOGIA

Bacteriologia reprezinta ramura biologiei ce studiază

reprezentanţii regnului Monera şi a acţiunilor lor adverse
asupra altor organisme.

MORFOLOGIA CELULEI BACTERIENE

Forma bacteriilor este codificată genetic ceea ce face

ca polimorfismul bacteriilor să fie limitat. Din acest motiv
morfologia bacteriilor reprezintă un important criteriu
taxonomic.
Bacteriile tinere, în condiţii favorabile se prezintă sub
trei forme fundamentale:
a.) forma sferică
b.) forma cilindrică
c.) forma încurbată (spiralată)

1. COCII

Sunt bacterii cu formă sferică

_ cu diametre egale - Staphylococcus aureus;
_ cu diametre inegale
_ reniforme - Neisseria gonorrhoeae,
_ lanceolată - Streptococcus pneumoniae,
_ ovalară - Enterococcus faecalis.
În urma diviziunii cocii pot apărea în diferite configuraţii
spaţiale caracteristice,
după cum se divid pe unul, două sau trei planuri.
_ micrococi - coci izolaţi - celulele rezultate din diviziune
rămân
independente, neregulat răspândite;
_ diplococi - coci grupaţi câte doi - Streptococcus
pneumoniae;
_ stafilococi – coci asezaţi asemănător ciorchinilor de
strugure când
diviziunea are loc în trei planuri neregulate;
_ streptococi – coci în lanţuri de lungimi variabile;
_ tetracoci - coci dispusi simetric câte patru, datorită
diviziunii în două
planuri perpendiculare - Micrococcus tetragenus;
_ sarcina - coci asezaţi câte opt, grupaţi în cuburi sau
pachete, datorită diviziunii în cele trei planuri perpendiculare
- Sarcina flava.

2. BACILII

Sunt bacterii cilindrice, a căror lungime este mai mare

decât lăţimea, în funcţie de raportul dintre cele două axe
existând bacili scurţi si subţiri, scurţi si grosi.

Forma bacililor este variată:

_ bastonase drepte, rectilinii - Bacillus anthracis,
_ usor încurbate cu capete umflate - Corynebacterium
diphtheriae,
_ ramificate - Mycobacterium tuberculosis.
Corpul bacteriilor poate fi deformat de prezenţa
sporului, dacă diametrul transversal al acestuia este mai
mare decât cel al corpului bacterian (genul Clostridium).

Capetele bacililor pot fi:

_ retezate - Bacillus anthracis
_ rotunjite – Enterobacterii
_ ascuţite - Fusobacterii.

În urma diviziunii bacilii se pot dispune ca:

_ dispoziţii neregulate – Enterobacterii,
_ diplobacili - Klebsiella pneumoniae,
_ streptobacili - Bacillus anthracis,
_ asezări cu aspectul literelor T, Y, V, sau beţe de chibrit
împrăstiate -
Corynebacterium diphtheriae.
3. FORMELE SPIRALATE

Au axul longitudinal încurbat într-un singur plan

(vibrionii) sau în mai multe
planuri (spirili, spirochete). Vibrionii sunt bacterii în formă de
virgulă (Vibrio cholerae);
spirilii, în formă de spirală, spire rigide; iar spirochetele sunt
forme spiralate foarte
fine si flexibile, cu spire strânse si regulate (genul
Treponema, Borrelia si Leptospira).
Pe lângă cele trei forme fundamentale există:
-cocobacili - formele intermediare între coci si bacili;
-mycoplasme -care în lipsa peretelui celular prezintă un
polimorfism marcat.

4. DIMENSIUNEA BACTERIILOR

Dimensiunea bacteriilor variază în funcţie de specie, de

condiţiile de mediu, de stadiul de dezvoltare a culturii
bacteriene. În general dimensiunile bacteriilor sunt de
ordinul micrometrilor
Cocii - diametrul între 0,5-2 mm, în medie de 1 mm;
Bacilii- lungime între 0,5 - 10 mm / lăţime de 0,3 - 2 mm.
Vibrionii - lungime între 1,5 - 3 mm / 0,5 mm grosime;
Spirochetele - lungime între 6 - 20 mm / 0,15 - 0,5 mm
grosime.

5. CLASIFICAREA BACTERIILOR

Se poate face în raport cu mai multe criterii:

_ în raport cu peretele celular:

- bacterii rigide – cu perete celular dens

- bacterii flexibile – cu perete celular subţire
- bacterii fără perete celular
_ după formă:

- coci – bacterii sferice sau ovalare:

_ sferice – stafilococ, streptococ
_ ovalare – enterococ
_ lanceolate – pneumococ
_ reniforme – gonococ, meningococ
- bacili – bacterii în formă de bastonas:
_ drept cu capete rotunjite – enterobacterii
_ drept cu capete retezate – bacilul cărbunos
_ drept cu capete efilate – fusobacterii
_ drept cu capete umflate – bacilul difteric
- cocobacili – bacterii cu corpul scurt, gros – Klebsiella spp.
- forme spiralate
_ cu corpul încurbat într-un singur plan – vibrionul holeric
_ cu corpul încurbat în mai multe planuri: spirili, spirochete
_ după dispoziţia spaţială:

- în lanţuri -
_ streptococ
_ streptobacil – Bacillus anthracis
- în ciorchine – stafilococ
- în diplo
_ diplococ - pneumococ, gonococ, meningococ
_ diplobacil – Klebsiella spp.
- în palisade – bacilul difteric

STRUCTURA CELULEI BACTERIENE

Celula bacteriană este procariotă având următoarele

caracteristici:
_ Capsula - adesea prezentă
_ Perete celular - cu structură complexă
_ Citoplasma - fără reticul endoplasmic, mitocondrii,
lizozomi, are ribozomi
70S

_ Membrana citoplasmatică - nu conţine steroli

_ Nucleul - nu prezintă membrană, are un singur cromozom
circular, absenţa mitozei
Celula bacteriană are în componenţa ei două tipuri de
elemente structurale:
_ elemente obligatorii, prezente la toate speciile
bacteriene, fără de
care celula bacteriană nu poate supravieţui:
- peretele bacterian
- membrana citoplasmatică
- citoplasma
- nucleul
_ elemente facultative care apar doar la unele specii si în
anumite
condiţii de mediu:
- cili
- fimbrii
- capsulă
- spor.

ELEMENTE OBLIGATORII ALE CELULEI BACTERIENE

PERETELE BACTERIAN

Peretele bacterian (membrana celulară, membrana

bacteriană) este un învelis rigid cu o grosime de 8 – 35 nm
fiind alcătuit din proteine, lipide, hidraţi de carbon.
Este format din 2 componente:

- stratul bazal alcătuit din peptidoglican (= mucocomplex

= mucopeptid =mureină)
Componenta glicanică este dispusă ca filamente liniare
alcătuite, prin
alternare, din acid N-acetil-muramic si N-acetil-glucozamină.
Aceste siruri paralele de filamente prezintă la fiecare
moleculă de acid Nacetil-muramic o prelungire alcătuită din
unităţi tetrapeptidice. Unităţile tetrapeptidice
de pe filamentele învecinate sunt legate între ele de unităţi
pentapeptidice.
Se formează astfel o reţea tridimensională la bacteriile
Gram-pozitive si bidimensională la cele Gram-negative, în
care compoziţia fracţiunilor peptidice variază la diferite
bacterii
Peptidoglicanul este sensibil la acţiunea lizozimului, se
sintetizează deficitar în prezenţa unor antibiotice (penicilina,
bacitracina), este antigenic si are proprietăţi de adjuvant
imunologic.

- stratul structurilor speciale este alcătuit din

următoarele elemente: acizi teichoici, membrana externă,
lipoproteine, lipopolizaharide, ceruri.
În funcţie de proporţia pe care o au aceste două
componente (stratul bazal si stratul structurilor speciale) în
structura peretelui bacterian si de elementele componente
ale strucrurilor speciale, distingem:

Bacterii Gram-pozitive al căror perete este mai gros

(15 – 30 nm), mai rigid dar mai simplu ca structură
Peptidoglicanul, reprezentând între 50 – 90% din grosimea
peretelui celular, are o structură tridimensională.
Structurile speciale (10 – 50% din grosimea peretelui
bacterian) sunt reprezentate de:

- acizi teichoici care stabilizează si întăresc peretele

bacterian, creează mediul ionic necesar enzimelor din
membrana celulară si sunt antigene majore. Acizii teichoici
sunt:
_ acizi teichoici de perete – legaţi covalent de reţeaua de
peptidoglican
_ acizi teichoici de membrană (lipoteichoici) – legaţi prin
forţe ionice de peptidoglican si covalent de glicolipidele
membranei citoplasmatice.

- acizi teichuronici – formaţi din acid uric si polizaharide

neutre, sunt antigene.
- lipoglicani (glicolipide) – în cantitate mare la bacteriile
Gram pozitive.

Bacterii Gram-negative, cu perete mai subţire (8 – 12

nm), mai flexibil dar mai complex ca structură.
Peptidoglicanul, ca o reţea bidimensională, reprezintă 5 –
20% din grosimea peretelui bacterian, dispus fiind în
profunzime. Urmează spaţiul periplasmatic, cuprins între
membrana citoplasmatică si
membrana externă, include peptidoglicanul, lipoproteinele si
enzime implicate în digestia extracelulară sau în inactivarea
unor antibiotice.
Structurile speciale sunt dispuse pe trei nivele, de la
interior spre exterior:
a) lipoproteinele, prezente în spaţiul periplasmatic, unesc
membrane externă, de care se leagă prin polul hidrofob de
peptidoglican de care se leagă prin polul hidrofil.
b) membrana externă, alcătuită din două rânduri de
fosfolipide între care sunt intercalate proteine (porine,
proteine de transport, enzime)
c) lipopolizaharid (LPS) dispus pe suprafaţa distală a
membranei externe, alcătuit din: lipidul A, un miez
polizaharidic care constituie antigenul R fiind si activator al
complementului pe cale alternativă, unităţi zaharidice
repetate care constituie antigenul O al bacteriilor Gram
negative.
CONSTITUŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR
 Compoziţia chimică a celulei bacteriene este controlată
genetic. Toate procesele care au loc în celula bacteriană
sunt asociate cu importante transformări chimice ale
constituenţilor săi si de aceea cunoasterea compoziţiei
chimice a celulei bacteriene contribuie la cunoasterea
proceselor metabolice care conferă bacteriei marea sa
putere de adaptare si capacitatea de supravieţuire în cele
mai vitrege condiţii de mediu.

1. Apa, reprezintă 75 - 85% din greutatea umedă a

bacteriei.

Există apă liberă (mediu de dispersie), fie apă legată fizico-

chimic cu diferite structuri. Sporii au puţină apă si aceea sub
formă de apă legată. Rol:
- mediu de dispersie;
- reactiv în reacţiile metabolice;
- etapă finală a unor reacţii oxidative.

2. Substanţele minerale reprezintă 2-30% din greutatea

uscată a bacteriei (P, K, Na, Ca, S, Cl, Fe, oligoelementele,
Cu, Mg, Zn) si variază cu specia, vârsta culturii, compoziţia
chimică a mediului. Unele elemente intră în compoziţia
diferitelor structuri si enzime având astfel un rol foarte
important în viaţa celulei bacteriene:
- favorizează schimburile cu mediul;
- reglează presiunea osmotică;
- stimulează cresterea si funcţia bacteriei;
- activează unele sisteme enzimatice;
- contribuie la reglarea pH-ului si a potenţialului de oxido-
reducere;

3. Glucidele reprezintă 10-25% din greutatea uscată a

celulei bacteriene în raport cu specia, vârsta si condiţiile de
dezvoltare. În structura bacteriană se pot găsi glucide simple
(mono si dizaharide) cu rol în metabolismul intermediar
glucidic
precum si glucide complexe (polizaharide) care participă la
realizarea structurii peretelui celular si fac parte din capsula
unor bacterii. Testele biochimice care evidenţiază utilizarea
sau imposibilitatea utilizătii unui anumit zahar de către o
bacterie permit identificarea bacteriei respective.

4. Proteinele reprezintă între 40-80% din greutatea uscată

a bacteriei, aproximativ jumătate din proteine funcţionând
ca enizme restul având rol structural.
Proteinele pot fi:
- simple sau holoproteine (albumine, globuline, histone, etc.)
cu rol în
metabolismul intermediar protidic;
- complexe, de exemplu heteroproteinele:
· mucoproteine – mucopolizaharidul de grup al
S.pneumoniae;
· cromoproteine – catalaze, peroxidaze, citocromi;
· nucleoproteine – acizii nucleici.

5. Lipidele reprezintă 1-10% din greutatea uscată a

bacteriilor (excepţie micobacteriile unde pot ajunge până la
20 - 40%). Cantitatea de lipide variază în raport cu specia,
vârsta culturii si compoziţia mediului.
Lipidele bacteriene se pot găsi libere în vacuole, combinate
sau făcând parte din structuri ale celulei bacteriene (perete,
membrană, mezozomi). Lipidele bacteriene pot fi:
- fosfolipidele – lipoidul Treponemei pallidum;
- lipidul A din structura lipopolizaharidului bacteriilor Gram
negative;
- acizi grasi, obisnuiţi si speciali (acidul mycolic la
Mycobacterii);
- ceruri la Mycobacterii

6. Pigmenţii bacterieni, prezenţi la bacteriile cromogene,

pigmentogeneza fiind dependentă de specie si de condiţiile
de cultivare. Constituie un criteriu important de identificare a
unor specii bacteriene: Staphylococcus,
Pseudomonas, Sarcina.
După localizarea pigmentului bacteriile pot fi:
- cromofore, pigmentul rămâne legat de citoplasmă;
- paracromofore, pigmentul este prezent în perete sau în
stratul
mucos (S.aureus);
- cromopare, pigmentul este difuzibil în mediu
(Pseudomonas).
După natura lor chimică pigmenţii pot fi:
- carotenoizi: Staphylococcus, Sarcina;
- chinoinici: Mycobacterium;
- fenazinici Pseudomonas etc.
Roluri:
- protecţie faŃă de radiaţiile UV (pigmenţi carotenoizi);
- enzimatic
- antibiotic (piocianina produsă de P.aeruginosa faţă de
B.anthracis).

7. Enzimele bacteriene sunt elaborate sub control genetic,

existând peste 2.000 de determinanţi genetici diferiţi, în
producerea enzimelor intervenind si mecanisme de control
care pot modifica bagajul enzimatic după necesităţile
bacteriei şi în funcţie de variaţiile mediului extern.

După locul de acţiune, enzimele bacteriene se pot

împărţi în:
- enzime intracelulare sau endoenzime care rămân în celulă;
20
- enzime ectocelulare situate în membrana citoplasmatică,
reglând permeabilitatea selectivă (permeaze, translocaze);
- enzime extracelulare sau exoenzime, care sunt eliberate în
mediu
(hidrolaze).

În raport cu reacţia catalizată enzimele pot fi:

- hidrolaze (fosfataza, proteaza);
- transferaze (aminotransferaza);
- oxido-reductaze (catalaza, oxidaza, peroxidaza);
- izomeraze etc.

După modul de apariţie distingem enzime:

- constitutive, care există întotdeauna în celulă indiferent de
natura mediului;
- adaptative (inductibile), sintetizate de către bacterie numai
ca răspuns la anumiţi compusi apăruŃi în mediu
(penicilinaza).
Pe lângă importanţa inestimabilă pe care o are în natură,
agricultură, industrie, medicină, etc. activitatea enzimatică a
bacteriilor este foarte utilă si în taxonomia bacteriană.

8. Substanţe cu acţiune antibiotică sunt produse de

către unele bacterii:
- bacteriocine produse sub controlul plasmidic, cu efect
asupra altor
bacterii receptive înrudite: colicinele elaborate de E.coli;
megacina produsă de B.megaterium;
- antibiotice polipeptidice produse de unele specii de
Bacillus:
polimixina produsă de B.polymyxa; bacitracina produsă de B.
licheniformis.

9. Vitaminele bacteriene secretate de unele specii:

- tiamina (vitamina B1) sintetizată de E.coli, B.subtilis
- biotina produsă de E.coli, B.anthracis
- vitamine de grup B, K sintetizate sub influenţa florei
bacteriene intestinale umane.

10. Factorii de creştere, sunt metaboliţi esenţiali pe care

bacteria nu-I poate sintetiza dar care sunt necesari, în
cantităţi mici, dezvoltării microorganismelor. Necesitatea în
aceste substanţe variază după specia microbiană.
Cantitatea mică necesară, demonstrează că nu au rol plastic
sau energetic în celulă, sunt doar biocatalizatori.