Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Subiectul a fost ales pe baza datelor culese din foile de observaţie. S-a avut
în vedere diagnosticul de Tuburare Autistă în copilărie, conform criteriilor DSM
IV, precum şi criteriul timp mai mare de 8 ani şi domiciliul în judeţul Sibiu.
Subiectul e născut în 21.09.1999 şi este de sex feminin.
Prima consultaţie a avut loc la 2 ani şi 7 luni la centru Lutter, la neurologie
unde mama lui a stat cu el. I s-a făcut atunci un examen logopedic şi psihologic. A
fost suspect de boală genetică datorită disformismului cranio-facial, care este
susţinut de următoarele elemente: păr jos inserat, plagiocefalie, fante
antimongoloide. S-a recomandat atunci efectuarea de cariotip pentru investigarea
numărului de cromozomi. Acesta a fost efectuat la 6 ani, dar a ieşit normal. A fost
sugerată atunci o posibilă embriopatogenie, dar fără date concrete. Retardul mintal
a fost pus pe seama circularei de cordon, dar nu se ştie de ce pentru că nu s-a
înregistrat o hipoxie.
I s-a dat un tratament cu: cerebrolzyin pentru concentrare, şi tanakan, un
vasodilatator, pentru hrănirea şi vascularizarea cerebrală. A făcut acest tratament
tot câte trei luni, şi i s-a spus să revină tot la trei luni, la consultaţie. După primele
trei luni a fost trimis la spitalul de psihiatrie. Acolo i s-a pus diagnosticul de retard
psihic cu tulburări ale limbajului expresiv.
În acest timp a continuat tratamentul cu cerebrolzyin, encefabol, risatarun. A
fost solicitat o EEG, deoarece a fost suspect de crize de epilepsie din cauza
momentelor de privire în gol, care sunt suspectate ca fiind momente de pierdere a
cunoştinţei, dar nu s-a evidenţiat un traseu anormal. La spitalul de psihiatrie s-au
repetat examentul logopedic şi psihologic. A fost internat două săptămâni, iar
mama mergea zilnic la el, dar nu dormea în spital.
Subiectul are un frate mai mic, diferenţa de vârstă dintre subiect şi fratele
său este de cinci ani. Nu se joacă un joc creativ cu el, ci îi place mai mult când
fratele lui aleargă după el. Atunci când vrea să intre într-o altă cameră îl cheamă
mai întâi pe fratele lui şi îl introduce pe el primul în camera respectivă. Când
fratele lui se joacă cu cuburile lego, subiectul nu intervine să se joace cu el.
Are faţă de fratele lui gesturi de afecţiune, în sensul că se apropie de el şi
parcă ar vrea să-l atingă sau să-l prindă în braţe, dar nu sfârşeşte acţiunea, deşi pare
entuziasmat şi are mişcări specifice de apropiere şi frecare a mâinilor. În general,
se poate spune că subiectul are aceste gesturi de afecţiune atât faţă de copii mici,
cât şi faţă de cei de aceeaşi vârstă.
În ambientul casei, subiectul doarme cu mama şi fratele său doarme cu tata.
Vrea să fie ţinut în braţe şi protejat. De obicei cântă până adoarme. Părinţii nu l-au
lăsat să doarmă singur deoarece le-a fost frică că păţeşte ceva, deşi sunt conştienţi
că ar fi bine să îl lase singur pentru stimularea autonomiei.
De obicei, când vede că mama se supără pe el, subiectul verbalizează picior,
ochi, papuci, burtă (cuvinte pe care deja le ştie şi le stăpâneşte), pentru că ştie că
aceasta va fi fericită deoarece el reuşeşte să spună aceste cuvinte şi îl va încuraja cu
bravo, sau o îmbrăţisare. Se poate spune că s-a obişnuit aşa şi ştie cum să acţioneze
atunci când mama e supărată.
L-au interesat dintotdeauna bluzele şi hainele roz, roşii şi cele lucioase. Este
fascinat de culoarea roz, şi pare că mănâncă iaurduri, doar pentru că sunt roz, nu îi
plac orice fel de iaurduri, le preferă doar pe acelea care au culoarea roz. Acasă are
o minge, pe care o loveşte doar după ce numără de câteva ori.
Cuvântul „ochi” a reuşit să şi-l însuşească prin utilizarea pictogramei, cu
ajutorul mamei în casă şi în prezent îl recunoaşte în prezentarea unei pictograme şi
îl indică.
Dintotdeauna subiectul şi-a manifestat dorinţa de a merge pe acelaşi drum,
pe aceeaşi parte a drumului. A refuzat totdeauna să intre într-un loc necunoscut,
sau într-o încăpere cu care nu era obişnuit, sau într-o maşină. Dar după ce era
introdus cu forţa se obişnuia imediat şi nu mai erau probleme. Părea că ştie exact
care este maşina bunicului său într-o parcare unde erau mai multe maşini, deoarece
mergea exact la maşina aceea chiar şi atunci când nu era nimeni lângă maşină ca să
îl cheme, sau să îi dirijeze direcţia.
În jurul vârstei de 4-5 ani era mai atent şi avea răbdare chiar să asculte o
poezie, care era rostită de mama lui. Nu avea în schimb contact vizual. Avea o
memorie bună a locurilor şi a reclamelor. Imita gestual imaginile din reclame şi în
special gesturile din desenele animate. În ambientul casei, când era mai mic
subiectul se uita mult mai mult la muzică decât la desene, dar acum face invers şi
de cele mai mult ori se uită foarte apoape de televizor.
Mama nu-şi aminteşte să fi mers de-a buşilea, mai mult s-a târât o perioadă
scurtă de timp şi apoi a mers direct. În primii doi ani nu a părut că îl preocupă dacă
cineva vorbea cu el. În schimb tonalitatea vocii era nuanţată, de exemplu, se
observa dacă vorbea la telefon în joacă. Mama îşi aminteşte că la doi ani jumate
era foarte agitat şi nu prea ieşea cu subiectul în parc, deoarece o obosea timpul
când trebuia să fugă după el să îl oprească atunci când se îndepărta şi nu se oprea
când era strigat. Orice ieşire parcă nu avea ţintă.
De-a lungul timpului, se poate spune că subiectul au utilizat de obicei,
obiecte adecvat în funcţie de activitatea pe care a desfăşurat-o (de exemplu, dacă a
mâncat ciorbă, şi-a luat lingura de ciorbă). Mama spune că a fost mult timp până
când a realizat care e farfuria, şi părea pierdut când i se cerea „adu farfuria”. Mama
a spus deasemenea că nu îi dădea pâine, care lui îi place foarte mult, până când nu
aducea corect farfuria. Odată cu exerciţiul de dute-vino „adu farfuria”, în prezent a
reuşit să îşi însuşească bine această noţiune. Foloseşte cuvântul „bebe”, acasă când
aduce farfuria la masă.
Mama susţine deasemenea, că subiectul taie cu foarfeca destul de frumos, şi
înţelege chiar aspectul prin care se bate oul pentru prăjitură, cu telul. Ştie să arate
mişcarea de bătut atunci când vede un ou. Pentru legatul şiretelor nu s-a insistat
acasă. Deasemenea nu s-a insistat nici pentru deschiderea/închiderea fermoarului,
sau dezlipirea/lipirea unui scai sau capse. Mama consideră că activitatea de a face
nod e prea grea pentru subiect în condiţiile acestea şi de aceea nu a insistat. Pe de
altă parte, susţinând această idee subiectul nu are nici un papuc cu şiret. Mama
susţine deasemenea, că subiectul nu are răbdare să facă anumite lucruri şi de accea
nici nu a insistat pentru astfel de activităţi.
Înainte de a veni la centru părinţii nu l-au pus pe subiect să facă nimic
deoarece credeau că el nu înţelege şi e foarte greu pentru el să execute anumite
activităţi. Părinţii l-au lăsau singur la televizor, de cele mai multe ori, fără a-l
implica în diverse activităţi, pentru că subiectul nu a colaborat cu ei.
Acum însă, acasă subiectul o ajută pe mama la treburi simple. Dă prin
maşina de tocat, taie morcovi, ciuperci. La un moment dat a pus făină în lapte când
mama a pregătit o prăjitură, mătură şi ia cu făraşul, ţine aspiratorul când dă mama.
Mama spune că subiectul face mai multe lucruri decât ar vrea ea, şi că uneori
subiectul pare că ar vrea să facă mai mult, dar este oprit.
Mama susţine că nu a vorbit cu subiectul despre lucruri casnice pentru că a
avut impresia că el nu înţelege şi că a fost interesat. Acum însă îi vorbeşte despre
tot, poate chiar şi despre lucruri mai dificile. De exemplu, acum mama îi explică
asta e zahar, faină, sare, acum folosim sare, carne....
Subiectul are deficite de vorbire, anormalităţi în interacţiunea socială,
înclinaţie spre comportamente stereotipe, repetitive (mâzgăleşte mereu fără sens
când are o foaie în faţă) şi ritualistice (merge pe acelaşi drum). A avut o întârziere
în apariţia vorbirii, şi acum manifestă cuvinte rupte de funcţia de comunicare
(verbalizează papucii, când vede o pereche de papuci sau pe cineva care se încalţă,
sau chiar fără legătură cu aceste activităţi).
A urcat şi a coborât alternativ cu picioarele scările şi nu s-a ţinut de
balustradă. A ţinut carioca corect pentru scriere, între police şi arătător. Foloseşte
la masă lingura şi furculiţa fără efort şi fără să fie ajutat. Foloseşte cuţitul şi
întinde untul cu el. Taie cu cuţitul. E în stare să-şi aducă ceva de băut. Toarnă
lichide în pahar, de exemplu, lapte. Bea fără să verse paharul, şi ţine paharul cu o
mână. Se autoserveşte la masă şi mănâncă fără ajutor. Foloseşte o tricicletă sau
bicicletă. A fost curat, uneori s-au întâmplat mici accidente. A cerut la toaletă şi a
folosit toaleta independent. Se spală bine pe mâini cu săpun şi apoi se şterge pe
mâini fără prea mult ajutor. Se spală satisfăcător pe faţă. Se spală pe dinţi.
Pregăteşte totul pentru baie.
Îşi scoate ciorapii. Ajută la îmbrăcat. Se dezbracă şi se îmbracă singur (haine
simple). Se dezbracă seara fără ajutor. Se îmbracă dimineaţa fără ajutor. Îmbracă
singur hainele pe care le foloseşte des. A urmat instrucţiuni simple. A putut defini
cuvinte simple. A putut aranja obiecte în funcţie de mărimea acestora. S-a jucat
alături de alţii, nu s-a jucat însă cu alţii. A cântat şi a dansat după muzică, s-a
descurcat cu casetele la casetofon. A participat la jocuri simple cu mingea. A adus
sau a dus ceva la cerere. Ajută în casă. Rezolvă diverse sarcini simple în afara
casei. Îndeplineşte diverse sarcini simple fără supraveghere. Rezolvă treburi simple
de rutină independent.
Poate înşira mărgele mari. Poate înfăşura o aţă satisfăcător pe un mosor.
Poate tăia stofa cu foarfecele. Poate lovi o minge cu piciorul fără să cadă. Poate
sări cu ambele picioare. Poate folosi corect ciocanul sau poate coase. Se poate juca
cu baloane fără să le spargă. Foloseşte scule, tacâmuri, unelte de grădinărit.
implica părinţii
Exerciţiul a fost executat cu două foi A4 la birou. O foaie era în mâna mea,
şi alta în mâna subiectului. I-am arătat mai întâi cum trebuie să lase foaia pe birou
lângă el şi apoi i-am dat comanda verbală „lasă foaia pe birou”. Am repetat de mai
multe ori, şi de 2 ori a executat bine mişcarea. Atunci i-am oferit întărirea verbală
„bravo, „aşa”. Nu am utilizat exerciţiu cu indicaţii „asta e foaia, asta esti tu, tu laşi
foaia să cadă, tu rămâi aşa”, pentru a descrie întreaga acţiune şi a-l face pe subiect
să înţeleagă noţiunea de autonomie a obiectului şi a sa personală asupra obiectului,
deoarece am considerat că subiectul nu e pregătit să înţeleagă aceste lămuriri.