Вы находитесь на странице: 1из 17

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Institutul de Matematică şi Informatică

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 519.7(043.3)

Inga CAMERZAN

PROPRIETĂŢI STRUCTURALE ALE REŢELELOR


PETRI TEMPORIZATE

01.05.04 – Modelare matematică, metode matematice,


produse program

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în informatică

CHIŞINĂU
2007

1
Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei de Informatică şi Tehnică de Calcul a
Universităţii de Stat din Tiraspol şi în cadrul colectivului de cercetare
“ Fundamentele Informaticii şi Sisteme Distribuite”
al Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, România

Conducător ştiinţific: Toader JUCAN


dr., prof. univ., Universitatea “Al. I. Cuza”,
Iaşi, România

Referenţi oficiali: Ion BOLUN


dr. hab. în informatică, prof. univ., A.S.E.M.

Emilian GUŢULEAC
dr. în şt. tehnice, conf. univ., UTM

Susţinerea va avea loc la 14 septembrie 2007 ora 1400 în şedinţa Consiliului ştiinţific
specializat DH 01.01.05.04 – 04 din cadrul Institutului de Matematică şi Informatică,
str. Academiei 5, Chişinău, MD 2028

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate la biblioteca Academiei de Ştiinţe a


Moldovei şi pe pagina web a C.N.A.A. (www.cnaa.acad.md)

Autoreferatul a fost expediat la __ august 2007

Secretar ştiinţific
al Consiliului ştiinţific specializat,
dr. hab. în informatică _______________ Svetlana COJOCARU
I.M.I. al A.Ş.M.

Conducător ştiinţific:
dr., prof. univ. UAIC _______________ Toader JUCAN

Autor: ______________ Inga CAMERZAN

2
Referinţe generale asupra lucrării
Actualitatea temei

Sistemele cu evenimente discrete s-au individualizat ca direcţie proprie de


cercetare în ultimii 20 - 30 de ani, având un impact considerabil asupra dezvoltării
tehnologice din diverse arii ale ingineriei, cum ar fi: sisteme de fabricaţie, sisteme de
transport, sisteme de comunicaţii, sisteme de operare şi platforme software dedicate,
precum şi asupra controlului de tip procedural a numeroaselor clase de procese
automatizate. Domeniul sistemelor cu evenimente discrete se constituie dintr-o serie
de resurse distincte ca: teoria automatelor şi a limbajelor formale, teoria reţelelor
Petri, teoria sistemelor de aşteptare, teoria algebrică a sincronizării, analiza
perturbaţiilor.
Această teză se axează în special pe fundamentul teoretic al reţelelor Petri,
care pe parcursul celor aproape cinci decenii de la prezentarea tezei de doctorat a
matematicianului german Carl Adam Petri, au arătat o deosebită flexibilitate în
abordarea numeroaselor tipuri de probleme practice, precum şi o mare capacitate de
extindere ca sferă de operare, prin înglobarea unor puncte de vedere tot mai
complexe.
După cum a fost menţionat mai sus, reţelele Petri au fost introduse de către
Carl Adam Petri în anii 60, la acel moment modelele matematice folosite pentru
modelarea sistemelor reale distribuite erau sistemele tranziţionale de tip stare-acţiune
(automate finite). Pornind de la aceste modele C.A. Petri a introdus ideea de
modelare a sistemelor distribuite, divizând sistemul în anumite elemente care ar
caracteriza stările locale ale sistemului modelat şi caracterizând evoluţia sistemului
printr-o execuţie concurentă a unor acţiuni locale. Ele formalizează descrierea
concurenţei, conflictului şi sincronizării în sistemele distribuite într-o manieră
inductivă.
În multe domenii de cercetare comportarea sistemului real se studiază nu
direct pe sistem, ci indirect, cu ajutorul modelului. Modelul – întruneşte proprietăţile
caracteristice pentru obiectul sau sistemul studiat. Studiind modelul sistemului dat se
pot deduce informaţii noi fără a avea cheltuieli costisitoare.
Teoria reţelelor Petri s-a dezvoltat în două direcţii:
1.Teoria formală a reţelelor Petri – care elaborează mijloacele, metodele şi
noţiunile necesare pentru utilizarea reţelelor Petri.
2. Teoria aplicativă a reţelelor Petri – care are drept scop utilizarea reţelelor
Petri la modelarea nemijlocită a sistemelor, analiza lor şi obţinerea rezultatelor.
Modelarea sistemelor distribuite cu ajutorul reţelelor Petri se efectuează la
nivel de stare: se determină ce acţiuni se produc în sistem, care stări preced acestor
acţiuni şi în ce stări va trece sistemul după producerea acţiunilor. Simulând modelul
de stări prin reţele Petri se obţine descrierea comportamentului sistemului.
Reţelele Petri au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, deoarece bineficiază de
trei atuuri fundamentale: simplitate, generalitate, adaptabilitate.
Analiza rezultatelor obţinute prin simulare permite să cunoaştem stările în
care s-a aflat sau nu sistemul, care sunt, în principiu, stările neaccesibile, însă o astfel
3
de analiză nu oferă informaţii despre caracteristicile numerice care determină stările
sistemului. De aceea au apărut un şir de tipuri noi de reţele Petri care încearcă să
înlăture aceste neajunsuri – reţele Petri cu priorităţi, reţele Petri colorate, reţele Petri
cu inhibiţie, reţele Petri cu auto-modificare, reţele Petri cu resetare, reţele Petri FIFO,
reţele Petri controlate prin cozi, reţele Petri controlate prin automate, reţele Petri
condiţionale, reţele Petri selective, reţele Petri cu salturi, reţele Petri temporizate
(ultimele reprezintă unul din tipurile de reţele Petri supuse studiului în prezenta
lucrare).
În prezent reţelele Petri au numeroase aplicaţii şi sunt utilizate în diverse
domenii: inginerie, modelarea proceselor de afaceri, deoarece dispun de o
reprezentare grafică foarte accesibilă şi au o semantică bine definită care permite o
analiză formală a comportamentului şi proprietăţilor sistemelor modelate.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific.

În lucrare sunt utilizate metodele teoriei invarianţilor algebrici şi metodele


structurilor de accesibilitate şi de acoperire pentru verificarea proprietăţilor
structurale ale claselor de reţele Petri studiate.

Scopul şi obiectivele cercetării:

Studierea proprietăţilor reţelelor Petri temporizate, formularea şi rezolvarea


noilor probleme, precum şi găsirea unor clase cât mai largi de reţele Petri temporizate
pentru care proprietăţile lor pot fi verificate pe baza studierii proprietăţilor reţelelor
Petri suport respective (netemporizate).
Obiectivele investigaţiei au constituit:

1. Studierea tehnicilor de analiză a reţelelor Petri temporizate cum ar fi:


tehnica invarianţilor, structurile de accesibilitate şi de acoperire.
2. Decidabilitatea unor probleme puse în legătură cu reţelele Petri
temporizate: viabilitate, mărginire, accesibilitate, acoperire, pseudo-
viabilitate.
3. Definirea reţelelor Petri temporizate cu salturi şi a structurilor de
acoperire respective.
4. Decidabilitatea unor probleme puse în legătură cu reţele Petri
temporizate cu salturi: accesibilitate, acoperire, mărginire, viabilitate,
reducere.
5. Definirea reţelelor fluxuri de lucru temporizate precum şi a
proprietăţilor acestora: corectitudinea, mărginirea, viabilitatea.
6. Decidabilitatea proprietăţii de corectitudine a WF reţelelor temporizate.
7. Definirea mulţimii proceselor pentru reţele Petri temporizate.

4
Inovaţia ştiinţifică:

Noutatea ştiinţifică a cercetării întreprinse şi a rezultatelor obţinute o


constituie definirea reţelelor Petri temporizate cu salturi şi a structurilor de acoperire
referitoare la ele, a noţiunii de reţea flux de lucru temporizată şi verificarea
proprietăţii de corectitudine a reţelei respective. Considerând proprietăţile de
viabilitate şi mărginire drept unele din cele mai importante într-un sistem distribuit au
fost demonstrate teoremele care fac legătura dintre aceste proprietăţi şi proprietatea
de corectitudine a unor clase mai restricţionate de reţele flux de lucru temporizate.
Utilizând aceste teoreme s-a arătat că problema corectitudinii este decidabilă pentru
aceste clase. A fost introdusă noţiunea de mulţime a proceselor unei reţele flux de
lucru temporizate, precum şi algoritmul determinării acestei mulţimi. De asemenea s-
a arătat că pentru o anumită clasă de reţele flux de lucru temporizate mulţimea
proceselor ei coincide cu mulţimea proceselor reţelei flux de lucru suport respective.

Semnificaţia teoretică şi aplicativă:

Lucrarea poartă un caracter preponderent teoretic. Rezultatele obţinute pot fi


utile specialiştilor care se ocupă în special cu problematica modelării proceselor de
afaceri cât şi pentru verificarea performanţelor sistemelor de calcul. De asemenea
rezultatele obţinute pot servi drept imbold în găsirea şi studierea unui număr cât mai
mare de clase de reţele Petri temporizate pentru care putem efectua o analiză
eficientă.

Aprobarea rezultatelor:

Rezultatele expuse în teză au fost comunicate şi publicate la următoarele


conferinţe naţionale şi internaţionale:

1. The XIVth conference on applied and industrial mathematics, august 17-


19, 2006, Chişinău, Moldova.
2. Conferinţa Internaţională a tinerilor cercetători, 11 noiembrie, 2005,
Chişinău, Moldova.
3. Conferinţa ştiinţifico-metodică “Învăţămîntul universitar din Republica
Moldova la 75 ani”, Chişinău, Moldova.
4. Conferinţa internaţională Synasc, „1-st International Workshop on Petri
Nets and their Applications to Workflow Management”, septembrie 2005,
Timişoara, România.
5. Conferinţa internaţională, „NATO Advanced Workshop, Verification of
Infinite - State Systems with application to Security”, martie 2005,
Timişoara, România.
precum şi în cadrul seminarului de profil de la Institutul de Matematică şi
Informatică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la seminarul Catedrei de Informatică
şi Tehnică de Calcul a Universităţii de Stat din Tiraspol.

5
Publicaţii.

Rezultatele de bază ale tezei au fost publicate în 7 lucrări, inclusiv 3 sunt fără
coautori şi 2 în reviste recenzate. Lista publicaţiilor este expusă la sfârşitul
autoreferatului.

Structura şi volumul lucrării.

Lucrarea constă din introducere, patru capitole, două anexe şi bibliografia


care conţine 84 titluri. Definiţiile, notaţiile, observaţiile, lemele, teoremele,
propoziţiile sunt numerotate prin trei numere, unde primul indică numărul capitolului,
al doilea indică numărul paragrafului, iar al treilea numărul de ordine în acest
paragraf.

6
Conţinutul lucrării

Lucrarea este structurată în următoarele capitole:

Capitolul I. Reţele Petri. Noţiuni introductive;


Capitolul II. Reţele Petri cu temporizare deterministă;
Capitolul III. WF reţele temporizate;
Capitolul IV. Procesele reţelelor temporizate.

În continuare se detaliază structura generală a tezei:

În Capitolul I, constituit din 5 paragrafe, sunt prezentate unele noţiuni de


bază ce ţin de tematica examinată, notaţiile şi terminologia referitoare la reţelele
Petri clasice pentru o orientare mai corectă la descrierea rezultatelor din teza. Pentru
facilitarea înţelegerii noţiunilor introduse în primul paragraf este dată descrierea
informală a unui exemplu de proces de trimitere – primire de mesaje printr-un canal
unidirecţional. În afară de definiţia formală a reţelelor Petri este menţionată în mod
special regula după care se studiază evoluţia unui sistem şi anume aşa numita regulă
de tranziţie. Tot în acest paragraf sunt expuse definiţiile proprietăţilor structurale şi
dinamice de bază ale reţelelor Petri de tip P/T cum ar fi: mărginirea, viabilitatea,
pseudo-viabilitatea, accesibilitatea, acoperirea. În paragraful următor este prezentată
o descriere a structurilor de acoperire (în special a grafului de accesibilitate care în
literatura de specialitate se mai întâlneşte şi sub denumirea de graf de apariţie) a
reţelelor Petri clasice şi algoritmii de calculare a acestor structuri. În paragraful trei
este arătată o tehnică binecunoscută de verificare a proprietăţilor reţelelor Petri şi
anume tehnica invarianţilor, iar în următorul paragraf sînt formulate problemele de
decizie referitoare la reţelele Petri clasice şi este arătat că dintre toate problemele
propuse doar problema viabilităţii nu are o rezolvare generală, însă se cunosc o
mulţime de clase de reţele Petri de tip P/T pentru care această problemă este
decidabilă. Încheie acest capitol un paragraf în care sînt prezentate câteva exemple
concrete de utilizare a reţelelor Petri în modelarea sistemelor de calcul distribuite.

În Capitolul II, compus din 7 paragrafe, sînt expuse notaţiile, noţiunile şi


terminologia de bază privitor la clasa de reţele Petri obţinută prin extinderea clasei
reţelelor Petri ordinare introdusă de către colectivul de cercetare de la Iaşi, şi anume,
clasa reţelelor Petri cu salturi. Ca imbold pentru apariţia acestei clase de reţele Petri
a servit faptul că în reţelele Petri clasice nu se poate trece spontan dintr-o marcare
(finală) în altă marcare (iniţială), de asemenea această clasă extinde noţiunea de salt
spontan (λ tranziţie) din teoria automatelor la reţele Petri.
Definiţia 1. O reţea Petri P/T cu salturi, abreviat JPTN, este un cuplu γ
= (Σ, R), unde Σ este o PTN, R este o relaţie binară pe mulţimea marcărilor lui Σ
( i. e. R ⊆ ΝP × NP), fiind numită mulţimea salturilor (spontane) ale lui γ.
Deci, ca structură, o reţea Petri cu salturi este o reţea Petri clasică
împreună cu o mulţime de salturi. În paragraful ce urmează şi anume 2.3 sunt

7
arătate problemele de decizie cunoscute pentru această clasă de reţele (ele sunt
extinse de la reţelele Petri clasice şi sunt definite numai pentru clasa reţelelor Petri
cu salturi finite). În cele ce urmează s-a extins clasa reţelelor Petri cu salturi
incorporând noţiunea de timp în aceste reţele şi anume:
Definiţia 2. O reţea Petri P/T temporizată cu salturi, abreviat TJPTN,
este un 3-uplu γ = (Σ, R, Θ), unde Σ este o TPN, R este o relaţie binară pe mulţimea
marcărilor lui Σ (i. e. R ⊆ ΝP × NP), fiind numită mulţimea salturilor (spontane)
ale lui γ, Θ : T→ Q0+ este funcţia de temporizare care asociază tranziţiilor
întârzieri de timp. Prin marcare a reţelei γ se va înţelege orice marcare a reţelei de
bază (suport) Σ.
Pentru aceste reţele s-a formulat regula de j-tranziţie care arată cum are loc
evoluţia dinamică a sistemului modelat. În paragraful 2.5 s-au definit structurile de
accesibilitate pentru clasa reţelelor Petri temporizate cu salturi, adăugând arcelor
informaţia temporală pentru tranziţiile cărora le este asociat timp.
Definiţia 3. Fie γ =(Σ, R, Θ, M0) o reţea Petri temporizată cu salturi
marcată. Se numeşte arbore de accesibilitate al reţelei γ, orice arbore (NS, T∪{j} ×
Θ) - etichetat, ℜℑ = (V, E, l1 , l2 ) cu următoarele proprietăţi:
i) rădăcina lui, notată v0, este etichetată cu M0, adică l1(v0) = M0;
ii) pentru orice nod v ∈ V, |v+| = |T(Σ, l1(v))| + |{M ⎢( l1(v), M) ∈R}|;
iii) pentru orice nod v ∈ V cu |v+| > 0 şi orice t ∈ T(Σ, l1(v)) există v′ ∈ v+
astfel încât:
iii.1) (v, v′) ∈ E;
iii.2) l1(v′) = l1(v) + ∆t;
iii.3) l2(v, v′) = t;
iv) pentru orice nod v ∈ V cu |v+| > 0 şi orice M′∈ {M ⎢( l1(v), M) ∈R}
există v′ ∈ v+ astfel încât:
iv.1) (v, v′) ∈ E;
iv.2) l1(v′) = M′;
iv.3) l2(v, v′) = j;
Utilizând noţiunile definite mai sus s-a arătat că pentru clasa reţelelor Petri
temporizate cu salturi au loc următoarele teoreme:
Teorema 1. Problemele accesibilităţii, acoperirii, mărginirii, pseudo –
viabilităţii, viabilităţii sunt nedecidabile pentru clasa reţelelor Petri temporizate cu
salturi marcate.
Demonstraţia acestei teoreme se bazează pe faptul că reţelele Petri cu 1
inhibiţie pot fi simulate prin reţele Petri temporizate cu salturi, iar pentru primele
aceste probleme sunt nedecidabile.
Teorema 2. Problemele accesibilităţii, reducerii, acoperirii, mărginirii,
finititudinii mulţimii de accesibilitate şi a pseudo - viabilităţii sunt decidabile pentru
clasa reţelelor Petri temporizate cu salturi finite.
Decidabilitatea problemelor de mai sus se bazează pe utilizarea arborelui de
acoperire de tip Karp – Miller, care poate fi construit pentru această clasă de reţele.

8
Încheie acest capitol un paragraf în care sunt prezentate aplicaţii ale reţelelor
Petri temporizate cu salturi în modelarea sistemelor de calcul şi a altor tipuri de
sisteme.

Capitolul III, alcătuit din 7 paragrafe, conţine descrierea proprietăţilor


structurale ale unei clase speciale de reţele Petri, şi anume, clasa reţelelor flux de
lucru, care ulterior se extinde incorporând şi noţiunea de timp. Reţelele flux de lucru
au fost definite pentru modelarea şi verificarea formală a corectitudinii fluxurilor de
lucru. Reţelele flux de lucru (WF reţelele) se caracterizează prin faptul că se adaugă
reţelei două locaţii suplimentare i şi o, care semnifică respectiv locaţia de început
(sursa) şi locaţia de sfârşit (destinaţia), plus la aceasta dacă se adaugă o tranziţie
reţelei care să conecteze o cu i, atunci reţeaua rezultată (care se mai numeşte reţea
extinsă) este tare conexă. Un punct în locaţia i corespunde unui caz care urmează a fi
tratat, iar un punct în locaţia o corespunde unui caz care a fost tratat.

Într-o WF reţea nu există acţiuni şi/sau condiţii inactive: orice tranziţie şi


locaţie trebuie să contribuie la procesarea cazului, deci orice tranziţie t şi locaţie p
trebuie să se afle pe un drum de la i la o.
Proprietatea de bază care se studiază în acest capitol este cea de corectitudine
a unei WF reţele.
Definiţia 4. O WF reţea PN este corectă (sound) ddacă:
1. Pentru orice marcare M accesibilă din marcarea iniţială i, există o
secvenţă de tranziţii care duce din M la marcarea finală:
* *
(∀M)(( i ⎯⎯→ M )⇒( M ⎯⎯→ o ))
2. Marcarea o este unica marcare accesibilă din starea i cu cel puţin un
M )∧M ≥ o) ⇒(M = o))
*
punct în locaţia o: (∀M)( i ⎯⎯→
3. Nu există tranziţii moarte în reţeaua PN:
(∀t∈T)(∃M, M′)( i ⎯⎯→*
M⎯
t
⎯→ M ′ ).
Prima cerinţă arată că se ajunge la marcarea finală la un moment dat.
Condiţia doi cere ca în momentul în care există un punct în locaţia o, toate celelalte
locaţii trebuie să fie goale. Deci condiţiile 1) şi 2) se referă la terminare. Ultima
condiţie se referă la faptul că nu există tranziţii moarte din marcarea iniţială, adică
pentru orice tranziţie este posibil să se ajungă la o marcare la care ea este posibilă.
Proprietatea de corectitudine este decidabilă, deoarece se arată că pentru ca o
WF reţea să fie corectă este necesar şi suficient ca reţeaua extinsă să fie mărginită şi
viabilă. Deci problema corectitudinii se reduce la problema mărginirii şi viabilităţii
despre care se ştie că sunt decidabile pentru această clasă de reţele.

9
Multe procese de afaceri au restricţii privitor la durata procesului, durata de
viaţă a activităţilor, etc. În managementul unui sistem workflow există o scurgere de
timp între momentele de când o activitate devine posibilă şi momentul când este
executată: o activitate posibilă necesită un declanşator extern şi o resursă
(reprezentată de o persoană, un mecanism sau program) pentru a o executa. Această
resursă poate fi disponibilă la momentul necesar, de aceea este necesar de considerat
în definirea workflowurilor şi constrângerile temporale. În general sunt cunoscute
mai multe metode de incorporare a timpului în reţelele Petri: asocierea timpului
diferitor obiecte ale reţelei, asocierea diferitor tipuri de timp - determinist şi
stochastic ş.a. În continuare se studiază doar WF reţelele cărora le este asociat timp
determinist sub formă de intervale de timp asociate tranziţiilor definite de P. Merlin
în 1972 şi studiate mai apoi de B. Berthomeu-M. Menasche, L. Popova, B.
Berthomieu-M. Diaz, H. Boucheneb-M. Berthelot. WF reţelele temporizate sunt WF
reţele clasice, unde fiecărei tranziţii t îi este asociat un interval de timp [at, bt],
momentele de timp at, bt sunt relative la momentul de timp la care tranziţia t a fost
ultima oară posibilă. Dacă se presupune că tranziţia t a fost posibilă ultima oară la
momentul ct, atunci ea va fi posibilă doar în intervalul [at+ct, bt+ct] şi trebuie să se
producă cel târziu la momentul bt+ct. Formal, se defineşte noţiunea de WF reţea
temporizată în modul următor:
Definiţia 5. O WF reţea temporizata este 5-uplul Σ = (P, T, F, W, I) unde
PN = (P, T, F, W) este o WF reţea, I: T→Q0+ × Q0+ este funcţia de temporizare care
asociază tranziţiilor intervale de timp şi pentru fiecare tranziţie t∈T, I1(t) ≤ I2(t), unde
I(t) = (I1(t), I2(t)).
WF reţeaua PN = (P, T, F, W) se numeşte reţea de bază (suport), marginea
inferioară a intervalului I1(t) este cel mai devreme moment de timp la care tranziţia t
se poate produce, marginea superioară a intervalului I2(t) este cel mai târziu moment
de timp la care se poate produce tranziţia t.
Un ceas global este asociat WF reţelei Petri temporizate, care începe să
funcţioneze odată cu apariţia primului punct în reţea. După asocierea timpului, WF
reţeaua va funcţiona în felul următor: din moment ce tranziţia devine posibilă sunt
rezervate punctele din locaţiile de intrare ale tranziţiei pentru I2(t) – I1(t) unităţi de
timp, după ce acest timp s-a scurs tranziţia se va produce imediat introducând puncte
în locaţiile sale de ieşire. Pentru tranziţiile aflate în conflict prima se produce tranziţia
care are marginea superioară a intervalului de timp asociat mai mică.
Noţiunea de stare se înţelege în felul următor: Fie S = (M, J) o stare.
Fiecare tranziţie în reţea are asociat un ceas, ceasul nu lucrează (J(t) = #), dacă t este
dislocată la marcarea M. Dacă t este posibilă la marcarea M, atunci ceasul indică
timpul J(t) care a trecut de când tranziţia t a fost ultima dată posibilă. Regula de
tranziţie este modificată astfel: o tranziţie este posibilă în WF reţeaua Σ, dacă t este
posibilă în reţeaua de bază şi specificaţiile temporale sunt satisfăcute, adică tranziţia t
a fost posibilă un interval de timp suficient.
Toate noţiunile de bază ale WF reţelelor au fost definite şi pentru clasa WF
reţelelor temporizate, cum ar fi: secvenţe de tranziţii, reţea extinsă, viabilitate,
corectitudine, mărginire, accesibilitate, mulţime a stărilor accesibile.

10
Pentru WF reţelele temporizate noţiunea de corectitudine s-a definit în
felul următor:
Definiţia 6. O WF reţea temporizată Σ, este corectă ddacă:
1. Pentru orice stare S accesibilă din starea iniţială S0, există o secvenţă ce
duce din S la starea finală (o, J) ∀S(S0[*〉S)⇒S[*〉(o, J );
2. Starea (o, J) este unica stare accesibilă din starea iniţială S0 cu cel mult
un punct în locaţia o: ∀S = (M, J)(S0[*〉S ∧M≥o ⇒M = 0));
3. Nu există tranziţii moarte în Σ: ∀t∈T, ∃S, S′( S0[*〉S[t〉S′ ).
Se menţionează faptul că proprietatea de corectitudine se referă la dinamica
unei WF reţele temporizate.
Pornind de la unele rezultate cunoscute pentru clasa WF reţelelor
netemporizate, în teză au fost demonstrate un şir de teoreme care prezintă un interes
deosebit pentru verificarea proprietăţilor structurale ale clasei WF reţelelor
temporizate. Aceste teoreme arată legătura dintre proprietăţile de viabilitate,
mărginire şi corectitudine. De asemenea au fost demonstrate un şir de teoreme, pentru
două clase mai restrânse de WF reţele temporizate, care arată că proprietăţile unei WF
reţele temporizate pot fi verificate pe baza proprietăţilor WF reţelei netemporizate
respective.
Lema 1. Fie Σ o WF reţea temporizată cu starea iniţială S0 = (i, J0). Dacă Σ '
(reţeaua extinsă) este viabilă şi mărginită, atunci Σ este o reţea flux de lucru corectă.
Următoarea lemă arată că, pentru WF reţelele temporizate cu tranziţii
imediate (adică tranziţii care se produc imediat ce devin posibile) proprietatea de
corectitudine implică mărginirea WF reţelei temporizate extinse.
Lema 2. Dacă Σ este o reţea corectă şi pentru orice t∈T: I1(t) = 0, atunci Σ ′
este mărginită.
Următoarea lemă demonstrează un rezultat similar cu cel prezentat în Lema
2. pentru WF reţele temporizate în care tranziţiile nu sunt obligate să se producă la un
moment specificat de timp.
Lema 3. Dacă Σ este o reţea corectă şi ∀ t∈T : I2(t) = +∞, atunci Σ′ este
mărginită.
Lema 4. Dacă Σ este o WF reţea temporizată corectă, atunci Σ′ este viabilă.
Pe baza lemelor de mai sus în teză s-au demonstrat următoarele teoreme:

Teorema 1. Dacă Σ = (P, T, F, W, I) este o WF reţea temporizată cu


proprietatea ∀ t(t∈T → I1(t)=0), atunci Σ este corectă ddacă WF reţeaua temporizată
extinsă Σ′ este viabilă şi mărginită.
Teorema 2. Dacă Σ = (P, T, F, W, I) este o WF reţea temporizată cu
proprietatea ∀ t(t∈T → I2(t)=+∞), atunci Σ este corectă ddacă WF reţeaua
temporizată extinsă Σ′ este viabilă şi mărginită.
Rezultatele prezentate mai jos au fost obţinute în cadrul cercetării şi sunt de o
importanţă deosebită, ele arată care sunt clasele de WF reţele temporizate ce permit
verificarea proprietăţilor pe baza proprietăţilor WF reţelelor suport (netemporizate)
respective.
11
Propoziţia 1. Fie Σ = (P, T, F, W, I) o WF reţea extinsă temporizată cu
proprietatea ∀t(t∈T → I1(t) = 0) şi N reţeaua suport a reţelei Σ, atunci au loc
următoarele proprietăţi:
1. N este nemărginită ddacă Σ este nemărginită.
2. N este viabilă ddacă Σ este viabilă.
Propoziţia 2. Fie Σ = (P, T, F, W, I) o WF reţea extinsă temporizată cu
proprietatea ∀t(t∈T → I2(t)=∞) şi N reţeaua suport a reţelei Σ, atunci au loc
următoarele proprietăţi:
1. N este nemărginită ddacă Σ este nemărginită.
2. N este viabilă ddacă Σ este viabilă.
Ultimul paragraf al acestui capitol este destinat expunerii câtorva exemple în
care sunt utilizate rezultatele obţinute în verificarea proprietăţilor structurale ale
sistemelor de calcul modelate.

În Capitolul IV, care cuprinde 6 paragrafe, sînt reflectate procesele WF


reţelelor temporizate.
O situaţie destul de frecvent întâlnită este evoluţia concurentă care însă nu
surprinde un astfel de aspect ca aplicarea concurentă a unei tranziţii cu ea însăşi,
deoarece se iau în considerare numai tranziţiile distincte ce se pot produce simultan la
o marcare. O modalitate de studiere a tranziţiilor posibile cu ele însele la o marcare
este recurgerea la o „desfăşurare” a reţelei rezolvând într-un anumit mod toate
conflictele care apar, astfel se obţin procese ale reţelelor. Noţiunea de proces este
dată pe baza noţiunii de reţea de apariţii care este prezentată în paragraful doi. Tot în
acest paragraf sunt definite noţiuni ce ţin de reţelele de apariţii cum ar fi: mărginire,
tăietură, mulţime parţial ordonată.
În paragraful trei se arată modalitatea inductivă de construire a mulţimii
proceselor unei WF reţele. Un proces se defineşte din alt proces pornind de la
anumite procese „elementare”.
Pentru WF reţelele Petri temporizate în paragraful patru se demonstrează o
teoremă care arată că pentru o anumită clasă de WF reţele mulţimea proceselor WF
reţelei temporizate coincide cu mulţimea proceselor WF reţelei netemporizate
respective. Studierea WF reţelelor temporizate se efectuează cu ajutorul algebrelor
polisuport.

12
Un rezultat important al acestui capitol îl reprezintă şi teorema 3.
Teorema 3. Fie γ o WF reţea Petri sigură care este extinsă la liberă alegere
sau unică alegere. Atunci ∏timed(γ) = ∏(γ).

Sinteza rezultatelor obţinute

Principalele rezultate obţinute în teză sunt:


1. Au fost definite structurile de accesibilitate, graful de accesibilitate,
mulţimea de acoperire pentru reţelele Petri temporizate cu salturi.
2. A fost demonstrată teorema referitoare la problemele de decizie formulate
în legătură cu clasa reţelelor Petri marcate temporizate cu salturi.
3. Au fost definite condiţiile necesare şi suficiente pentru a putea decide dacă
o WF reţea este corectă sau nu. S-a arătat legătura dintre viabilitate, mărginire şi
corectitudine în WF reţele.
4. Au fost demonstrate teoremele referitoare la legătura între reţeaua extinsă
temporizată cu anumite proprietăţi şi reţeaua suport a unui flux de lucru.
5. Au fost demonstrate teoremele referitoare la legătura dintre proprietatea de
viabilitate a unei reţele extinse temporizate şi a reţelei suport a unui flux de lucru.
6. În baza definiţiei noţiunii proceselor pentru WF reţele au fost definite
procesele pentru WF reţelele Petri temporizate.
7. A fost demonstrată teorema care specifică condiţiile necesare şi suficiente
pentru ca mulţimea proceselor unei WF reţele temporizate să coincidă cu mulţimea
proceselor WF reţelei netemporizate respective.

Direcţii viitoare de cercetare

Ca viitoare direcţii de cercetare se intenţionează:


ƒ Efectuarea unor studii de caz pe modele ale unor sisteme de calcul reale de
complexitate sporită.
ƒ Studierea reţelelor Petri cu temporizare stochastică.

13
Publicaţiile autorului la tema tezei

1. I. Camerzan, Structuri de acoperire pentru Reţele Petri, Analele


Universităţii de Stat din Tiraspol – 2002, Volumul III., pp. 93- 100.

2. I. Camerzan, T. Jucan, Modelarea fluxurilor de lucru prin reţele Petri cu


timp, Analele Universităţii de Stat din Tiraspol – 2004-2005, Volumul III.,
pp.78-90.

3. I. Camerzan, T. Jucan, Reţele Petri temporizate cu salturi, Conferinţa


ştiinţifico-metodică “Învăţămîntul universitar din Republica Moldova la
75 ani”, Volumul III, 2005., pp.26-27.

4. T. Jucan, O. Prisecaru, I. Camerzan, Time Workflow Nets, Conferinţa


Internaţională a tinerilor cercetători, 11 noiembrie, 2005., p.146.

5. T. Jucan, O. Prisecaru, I. Camerzan, Time Interval Workflow Nets,


Scientific Annals of the "Al. I. Cuza" University, Iasi, Computer Science
Section, vol XIII, Iasi, 2005., pp.77-92.

6. I. Camerzan, Timing Analysis of a class of Petri Nets, The XIVth


conference on applied and industrial mathematics, august 17-19, 2006.,
pp.88-89.

7. I. Camerzan, On Soundness for Time Workflow Nets, Computer Science


Journal of Moldova, vol. 15, no. 1(43), 2007., pp. 74-87.

14
ADNOTARE
la teza de doctor „Proprietăţi structurale ale Reţelelor Petri temporizate”
Autor: Inga Camerzan

Dezvoltarea tehnologică din diversele arii ale ingineriei, cum ar fi: sistemele
de fabricaţie, sistemele de transport, sistemele de comunicaţii, sistemele de operare şi
platformele software dedicate, precum şi controlul de tip procedural a numeroaselor
clase de procese automatizate impun o dezvoltare vertiginoasă a formalismelor care
ar putea verifica proprietăţile sistemelor din aceste domenii. Reţele Petri au dat
dovadă de o deosebită flexibilitate în abordarea numeroaselor tipuri de probleme
practice, precum şi de o substanţială capacitate de extindere ca sferă de operare, prin
înglobarea unor puncte de vedere tot mai complexe. Incorporarea timpului este unul
din aceste puncte.
În teză sunt obţinute următoarele rezultate:
1. Definirea reţelelor Petri temporizate cu salturi şi a structurilor de acoperire
referitoare la ele.
2. Definirea reţelelor fluxuri de lucru temporizate, noţiunii de corectitudine.
3. Demonstrarea teoremelor care arată legătura dintre viabilitate, mărginire şi
corectitudine a reţelelor fluxuri de lucru temporizate.
4. Demonstrarea decidabilităţii problemei corectitudinii pentru reţelele fluxuri de
lucru temporizate.
5. Definirea proceselor pentru reţelele fluxuri de lucru temporizate.
Rezultatele acestei teze au un caracter inovator şi pot fi utilizate în cercetări
ulterioare în acest domeniu.

Cuvinte Cheie

Reţea Petri, marcare, secvenţă de tranziţie, arbore de accesibilitate, tehnica


invarianţilor, fluxuri de lucru, reţele fluxuri de lucru temporizate, reţele temporizate
cu salturi, procese.

15
ABSTRACT
of the Ph.D. thesis „Structural Properties of Timed Petri Nets”
Author: Inga Camerzan
The technological development of the various engineering areas such as:
made systems, transportation systems, communication systems, operating systems
and dedicated software pathways, as well as the proceedings check of numerous
automatized classes of processes require a dynamic development of forms which
would be able to check the properties of the varoius systems from the above
mentioned fields. Petri Nets have proved a special flexibility while approaching the
many types of practical problems, and have the tendency to expand the domain of its
activity by englobing some other, more complex, perspectives. The incorporation of
time is one of these perspectives.
Our research led to the accomplishment of the following results:
1. We defined timing jumping Petri Nets and elaborated a coverability
structure for them.
2. We defined timing workflow nets and formulated the notion of soundness.
3. We proved the theorems which display the relationship among viability,
boundness and soundness of the timing workflow nets.
4. We proved the decidability of soundness problem for some classes of
timing workflow nets.
5. We defined the notion of process for timing workflow nets.
Our research results prove to have an innovative character and can be helpful
while used and applied in other researches from this and neighbouring fields.

Keywords
Petri Nets, marking, transition sequence, accessibility tree, invariance
technique, workflow, timing workflow nets, timing jumping nets, process.

16
АННОТАЦИЯ
на докторскую диссертацию
”Структурные свойства временных сетей Петри”

Автор: Инга Камерзан

Развитие технологий в разных отраслях инженерии, таких как: область


производственных систем, транспортные системы, коммуникационные
системы, операционные системы и посвященные софт платформы, так и
процедурный контроль большого класса автоматизированных процессов
ускоряют развитие формализмов, которые способны проверять свойства этих
систем. Сети Петри оказались особенно гибкими при разрешении с их
помощью различных практических задач, а также предоставляют широкие
возможности для расширения областей применения при рассмотрении их с
некоторых точек зрения повышенной сложности. Внедрение параметра
времени одна из этих точек зрения.
В данной диссертации были получены следующие результаты:
1. Сформулированы определения класса временных сетей Петри со
скачками и структуры покрытия для них.
2. Сформулировано определение класса временных сетей Петри
для рабочих потоков и определение понятия корректности для
них.
3. Выполнено доказательство теорем, которые показывают связь
между живостью, ограничением и корректностью временных
сетей Петри для рабочих потоков.
4. Выполнено доказательство теоремы о разрешимость задачи
корректности для временных сетей Петри для рабочих потоков.
5. Определены процессы для временных сетей Петри для рабочих
потоков.
Результаты данной диссертации имеют инновационный характер и могут
быть использованы для дальнейших исследований в этой области.

Ключевые слова

Сети Петри, маркировка, последовательность переходов, дерево достижимости,


техника инвариантов, рабочие потоки, временные сети Петри для рабочих
потоков, временные сети Петри со скачками, процессы.

17