MIEREA SI PRODUSELE DIN MIERE

MOTTO:

"Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva decit o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea dintii... Ea tine loc de soare si flori pina cind fratele ei mai virstnic, soarele... strecurindusi prin portile intredeschise primele mingiieri caldute, va trezi la viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunindu-le ca ozonul a pus din nou stapinire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat." MAURICE MAETERLINCK

MOTIVATIE
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice. Pentru omul societatii industrializate si automatizate, cel mai cunoscut produs al stupului (si de multe ori,singurul!) este mierea.Dar mierii i se adauga alte produse cu actiune nutritiva (polenul,laptisorul de matca, propolisul, larvele de albine) precum si produsele fara actiune nutritiva (veninul de albine, ceara de albine).Ca sa avem incredere in puterea vindecatoare a unui produs natural (in cazul de fata, a unui produs al stupului ), e bine sa-i cunoastem mecanismle de actiune.

CUPRINS 1 Mierea... 5 1.1 Introducere. 5 1.2 Generalitati. 6 1.3 Recoltarea si extractia mierii 7 1.4 Lichefierea mierii cristalizate... 9 1.5 Clasificarea mierii.. 10 1.6 Caracteristicile fizico-chimice ale mierii. 11 1.7 Utilizari... 16 1.8 Sorturi de miere 19
1.9

22 2 Produse apicole 26 2.1 Polenul. 26 2.1.1 Studii actuale asupra compozitiei si valorii nutritive a polenului.. 27 2.1.2 Proprietati terapeutice sau curative ale polenului. 31 2.2 Pastura 33 2.3 Laptisorul de matca. 34 2.4 Propolisul 36 2.5 Ceara de albine.. 37 2.6 Veninul de albine... 38 2.7 Apilarnilul... 42 3 Produse apicole in terapie si cosmetica 45 Concluzii.. 48 Bibliografie. 50

Principalele proprietati terapeutice si curative ale mierii..

1. MIEREA
1.1 INTRODUCERE

De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40 C. Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora. Viata albinelor este in permanenta interdependenta cu plantele intrucit, spre deosebire de alte insecte, hrana albinelor se bazeaza exclusiv pe produse de origine vegetala. Astfel, pentru asigurarea de substante hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar si mana, iar pentru satisfacerea nevoilor de substante proteice, minerale, grasimi, vitamine, albinele culeg polenul florilor, vizitind in acest scop flora entomofila existenta in jurul stupinei. Cantitatea de miere ce se poate produce din nectarul florii depinde de cantitatea totala de nectar secretat si de concentratia zaharului din nectar. Concentratia zaharului din nectar variaza mult de la o specie vegetala la alta fiind cuprinsa in general intre 10-50% si chiar mai mult. In zborurile ce le executa albinele acestea aleg nectarurile cele mai bogate in zahar, iar cind continutul de zahar in nectar este sub 15%, acestea intrerup in general culesul. Nectarul in general se compune din diferite zaharuri, alte substante, compusi ai azotului, minerale, acizi organici, vitamine, pigmenti si substante aromatice. In afara nectarului produs de glandele nectarifere florale pe care albinele il culeg si transforma in miere florala, se intilnesc si glande nectarifere extraflorale (localizate in afara florii), care secreta o substanta dulce, limpede si viscoasa ce se afla in anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinele plantelor si care poarta denumirea de mana sau roua de miere, substanta pe care albinele o culeg si o transforma in miere de mana. Mana poate fi de origine animala, cind este produsa prin intermediul unor insecte producatoare de mana sau de origine vegetala, cind este secretata direct de plante. Mierea de albine a fost prima substanta dulce folosita in hrana omului fiind precursoarea zaharului din trestie sau din sfecla. Mierea a fost mult timp pretuita si considerata ca o substanta magico-religioasa de catre multe popoare. De asemenea, mierea era folosita la preparaiea unor bauturi alcoolice la care se adauga si efectul polenului si levurilor din faguri. In prezent numerosi medici, biologi, chimisti si farmacisti de prestigiu pe plan national si mondial se intrec in a cauta remedii in natura, contra tuturor bolilor, intensificind cercetarile asupra marelui rezervor de bogatii alimentare si leacuri : albino, melifera. Asa s-a nascut si creat sub ochii nostri apiterapia. Astfel medicina populara si apiterapia, bazate pe intelepciunea si practica multimilenara a stramosilor de pe toate meridianele globului ca si rezultatele cercetarilor intreprinse de specialisti din diverse tari, atesta ca mierea si celelalte produse din albinairit au fost si trebuie folosite de oameni tot mai mult ca zaharuri naturale si - in acelasi timp - ca medicamente naturale. Mierea, polenul, pastura, ceara, laptisorul de matca, propolisul, veninul de albine si recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentarii lor stiintifice, in prezent au depasit utilizarile traditionale terapeutice, intrand astfel intr-o etapa noua. In ultimii 30 de ani a luat nastere o activitate specifica, de sine statatoare, cunoscuta ca apiterapie, preocupata de valorificarea resurselor naturale, in scopul ocrotirii sanatatii omului. 5

Studiata, analizata si sintetizata sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului in mentinerea sanatatii si pentru inlaturarea unor afectiuni ale omului, apiterapia tinde sa devina un domeniu specific de activitate, distinct de disciplinele care au generat-o. In consecinta, in prezent, s-a incetatenit din ce in ce mai mult conceptul de apiterapie, adica terapie cu ajutorul produselor apicole, al principiilor active pe care le contin acestea. Exista si o tendinta actuala de aplicare a apiprofilaxiei, ca metoda eficienta de prevenire a unor afectiuni ale organismului uman.

1.2 GENERALITATI

Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t. Este o solutie apoasa bogata in substante zaharoase - pina la 80% - reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse, recoltate de albine si depozitate in faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc in nectar, au insusirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durind ani indelungati. Transformarea nectarului de catre albine in miere este insotita apoi de preschimbarea si inlocuirea continutului de acizi nefolositori, odata cu eliberarea surplusului de apa. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizata variaza de la 3-5-5,5, dupa provenienta ei floristica. Capacirea mierii cu o pojghita de ceara la suprafata celulelor din fagure contribuie la mentinerea calitati ei initiale, capacirea avInd rolul de a izola mierea de influenta umezelii din mediul inconjurator. Cu ocazia invertirii nectarului in miere sunt incorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substante minerale (fosfati de calciu, fier, saruri de aluminiu, strontiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. in cantitati infinitezimale), substante functionale de origine organica (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni si polen, mierea neputind fi egalata de nici un preparat farmaceutic sintetic caci ea este o substanta vie si direct asimilabila. Mierea de albine rezulta din prelucrarea de catre albinele melifere a nectarului florilor sau sucurilor dulci recoltate de pe alte parti ale plantelor si este depozitata de acestea in celulele fagurilor spre a le servi ca hrana energetica. Prin prelucrarea nectarului de catre albine, continutul de zaharoza se transforma prin invertire in glucoza si fructoza, reducindu-se totodata si continutul de apa care va ajunge in jurul a 18-20%. Compozitia mierii de albine este complexa. Ea reuneste grupe de substante anorganice si organice: glucide, enzime, acizi organici, vitamine, proteine (amino-acizi), toate solubilizate sau dispersate in apa continuta in miere. Mierea este mult apreciata pentru calitatile sale avand si intrebuintari terapeutice. Mierea este un aliment valoros pentru sanatate. Aliment de o exceptionala valoare nutritiva, mierea este un produs biologic care se afla in legatura permanenta si indirecta cu starea timpului. Putini stiu poate, ca gustul, aroma si insasi cantitatea de miere produsa de o familie de albine sunt determinate in foarte mare masura de vreme. De evolutia vremii depinde direct sau indirect, atat secretia de nectar a plantelor melifere, cat si recoltarea acestuia de catre albine. 6

1.3 RECOLTAREA SI EXTRACTIA MIERII

Fagurii cu miere se recolteaza din stup in momentul cand aceasta este suficient de maturata luandu-se drept criteriu practic prezenta coroanei cu miere capacita in partea superioara. Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substante chimice (acid fenic, benzaldehida etc.) in stupinele de tip industrial. Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei de miere fagurii sa fie grupati dupa culoare, pentru a obtine diferite soiuri de miere in functie si de acest criteriu. Fagurii sau corpurile cu fagurii cu miere se transporta cu multa grija pentru a se preintampina pierderea acestui aliment, apoi se introduc intr-o camera cu aer cald pana la 35C, care favorizeaza extractia. Se trece apoi la descapacirea fagurilor, urmata de extragerea propriu-zisa a mierii. Camerele simple de extractie trebuie sa fie bine izolate pentru a impiedica patrunderea albinelor inauntru si trebuie sa contina: un extractor mecanic sau electric, cutite pentru descapacire, care se pot incalzi in apa fierbinte sau cu curent electric, un vas descapacitor cu sita pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii si un zacator pentru depozitarea ei. Dupa sortare, fagurii se descapacesc cu cutitul bine incalzit, apoi se introduce in extractor. Turatia acestuia se mareste treptat, pana se percepe fosnetul caracteristic rezultat din proiectarea mierii pe peretii vasului si, dupa ce se apreciaza ca s-a extras circa jumatate din mierea de pe o parte, fagurii se schimba pentru a se continua extractia pe partea cealalta. Operatia se repeta pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. In felul acesta se previne ruperea fagurilor, incident care cauzeaza multe neajunsuri apicultorilor. Pentru extragerea centralizata a mierii sau pentru stupinele mari se folosesc sisteme moderne, in care ramele descapacite raman in caturi si acestea se introduc in extractorul de tip industrial direct. Aici, intreg procesul tehnologic de la sortare, descapacire, filtrare, depozitare, ambalare etc. este automat. Randamentul acestor agregate este mare si extractia mierii se asigura in conditii sanitare corespunzatoare. Conditionarea mierii Conditionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice menite sa asigure purificarea, sortarea si combaterea diverselor tipuri de miere, in conditiile pastrarii optime a proprietatilor ei fizico-chimice si biologice in perioada conservarii. Initial are loc o filtrare a impuritatilor mai mari, care se realizeaza odata cu extractia prin sita dispusa la locul de scurgere a mierii din extractor. Dupa aceea, in maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile straine se separa de miere, datorita greutatilor specifice diferite, cele mai grele se lasa la fundul vasului, iar cele mai usoare se ridica la suprafata vasului. Temperatura mediului influenteaza limpezirea mierii in mod indirect prin modificarea consistentei acesteia. In cazul cand continutul in apa a mierii este de peste 18% se recomanda deshidratarea fie in faguri, care se tin intr-o camera cu curenti de aer incalziti (35-40C), fie ca miere extrasa cu ajutorul unor instalatii speciale de tipul evaporatorului cu vid. Acest ultim procedeu de inalta tehnicitate se poate realiza numai in centrele mari de extractie a mierii. Cristalizarea mierii Prin caracteristicile lor naturale, toate sorturile de miere de flori din tara noastra , cu exceptia celei de salcam , cristalizeaza in scurt timp de la extractia din faguri(1-3 luni). Forma si dimensiunile cristalelor sunt conditionate de viteza instalarii procesului de cristalizare. Cand cristalele se instaleaza si se desfasoara in scurt timp, cristalele sunt mici iar mierea are aspect de pasta fina. Cand cristalizarea se desfasoara lent , cristalele sunt grosiere, rugoase. Cristalizarea mierii de flori este un proces natural si el se datoreaza faptului ca cele mai multe sorturi de miere sunt solutii suprasaturate de zaharuri. Principalul factor al cristalizarii il constituie insa, proportia celor doua zaharuri majoritare, respectiv raportul intre fructoza ( zahar greu cristalizabil in solutii concentrate) si glucoza (zahar usor cristalizabil). Limita cristalizarii mierii corespunde raportului fructoza/glucoza de 1,30. La mierea de 7

salcam valoarea acestui raport este mai mare de 1,30 ceea ce explica marea ei rezistenta la cristalizare. la celelalte sorturi de miere de flori, valoarea raportului este mai mica de 1,30 deci aceste sorturi se vor cristaliza cu atat mai repede cu cat raportul se apropie de 1,00 sau are o valoare subunitara (mierea de floarea soarelui, de rapita, de pomi fructiferi). Solubilitatea in apa mult mai mare a fructozei fata de cea a glucozei, conditioneaza comportarea la cristalizare a solutiei celor doua zaharuri , in functie de proportia lor. Mierea cu continut de glucoza apropiat sau mai mare decat cel de fructoza este solutie suprasaturata, deci va cristaliza intotdeauna. Mierea cu continut de fructoza net superior (cazul mierii de salcam) este solutie subsaturata, desi continutul global de zaharuri este identic cu cel identic cu al mierii din prima categorie. Aceasta va avea o rezistenta mai mare la cristalizare. Cu cat mierea este pastrata la o temperatura mai ridicata cu atat se prelungeste durata starii fluide. Temperatura intervine prin modificarea gradului de saturare a solutiei (o solutie saturata la o anumita temperatura devine subsaturata daca temperatura creste sau suprasaturata daca temperatura scade). Un factor de influenta semnificativa asupra cristalizarii il constituie intensitatea miscarii moleculare din masa de miere. Miscarea moleculara intensa favorizeaza aglomerarea moleculelor de glucoza cu formarea de microcristale care constituie germeni de cristalizare. In stare de repaus, miscarea moleculara (miscarea browniana) este foarte limitata, deci ea are influenta redusa asupra cristalizarii. Orice interventie exterioara insa, cum ar fi agitarea, omogenizarea si in special inglobarea de aer urmata de eliminarea spontana a bulelor, accelereaza foarte mult miscarea moleculara si favorizeaza instalarea timpurie a cristalizarii. Cristalizarea mierii este un proces natural, deci aceasta nu ar trebui socotita ca un defect , ci din contra ca o garantie a autenticitatii si calitatii ei. Mierea falsificata ramane in general lichida. Cu toate acestea multi amatori prefera mierea in starea fluida si manifesta rezerve pentru cumpararea si consumul celei cristalizate. Cristalizarea survine in urma evaporarii apei, dar mai ales se datoreaza insusirilor glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se produce in functie de raportul dintre glucoza si fructoza, de prezenta cristalelor primare si de umiditatea mediului inconjurator. Dupa dimensiunile cristalelor, se pot deosebi mai multe feluri de cristalizare: mare cand depaseste 0,5 mm in diametru, mica, cand diametrul cristalului este de 0,5 mm si ca o pasta, sub 0,5 mm. Cristalizarea poate fi dirijata atat in ceea ce priveste dimensiunile, cat si viteza de realizare, prin adaugarea unei cantitati de miere cristalizata, cu dimensiunile dorite la volumul de miere destinat cristalizarii si mentinerea acesteia in conditiile de umiditate si temperatura favorabile acestui proces. Pentru unele sorturi de miere, mai ales cand se cere acest lucru pentru export, se poate executa o cristalizare dirijata, cu o finete a bobului de cristale dupa dorinta consumatorului. Procesul cristalizarii are loc mai rapid la unele sorturi de miere ca cea de floarea-soarelui, de pilda, si cauzeaza o devalorizare comerciala a acestui produs. Cristalizarea este influentata si de continutul unor fermenti, prezenta unor bacterii, conditiile igienice in care se conserva si in primul rind, ar merita sa fie amintita temperatura si umiditatea. Deoarece mierea este ceruta si apreciata mai mult in stare necristalizata de catre consumatori, se folosesc astazi pe scara larga metode de prevenire a cristalizarii: pasteurizare, tratare cu ultrasunete, filtrare, ultrafiltrare etc. Metodele fizice de prevenire a cristalizarii au o oarecare actiune negativa asupra unor constituenti (vitamine, hormoni), precum si asupra gustului si aromei.

1.4 LICHEFIEREA MIERII CRISTALIZATE

Pentru satisfacerea pretentiei consumatorilor s-au incercat numeroase solutii pentru lichefierea mierii cristalizate si mentinerea ei in aceasta stare o perioada cat mai lunga de timp. Lichefierea inseamna trecerea cristalelor de zaharuri in solutie, deci aducerea lor din faza solida in faza lichida. Dintre toate incercarile efectuate, singura care a dat rezultate satisfacatoare a fost lichefierea prin incalzire. Procedeul prezinta doua mari neajunsuri: incalzirea la temperatura moderata pana la lichefierea aparenta nu asigura solubilizarea microcristalelor de zaharuri. mierea astfel tratata va recristaliza in foarte scurt timp. incalzirea la temperatura ridicata elimina acest neajuns, dar produce degradarea pronuntata a mierii. Temperatura ridicata conduce in primul rand la distrugerea enzimelor si a celorlalte substante biologic active care sunt termolabile. de asemenea o parte din fructoza se descompune cu formare de produsi furfurolici, in special hidroximetilfurfurolul. Dintre modificarile organoleptice retin atentia : inchiderea la culoare, contractarea gustului de caramel si slabirea aromei specifice. Cel mai utilizat procedeu il constituie incalzirea mierii in camere termostat la temperatura de 45 C timp de 24-48 ore. La aceasta temperatura si afectarea caracteristicilor organoleptice initiale nu sunt semnificative. Totusi procedeul , desi conduce la lichefierea mierii, nu asigura garantia distrugerii complete a microcristalelor de zaharuri , iar recristalizarea se instaleaza de cele mai multe ori in timp scurt (1-2 luni). O alta solutie ar fi pasteurizarea mierii prelichefiate direct in ambalajele de desfacere (in borcane) , folosind spatii de verificare riguroasa a temperaturii. Incalzirea se opreste dupa ce temperatura din centrul geometric al borcanului cu miere a atins valoarea de 55C. Hidroximetilfurfurolul creste doar cu 0,2-0,4 mg/100g miere, iar starea fluida se mentine timp de 4 luni la temperatura de 20C. Modelul de pasteurizare prezentat se realizeaza in conditii de laborator (deci nu poate fi efectuat de apicultori acasa).Pentru apicultori se recomanda : este introdusa in vase inchise intr-o incapere care se incalzeste treptat pana la temperatura de 40C, apoi de aici se trece intr-o alta incapere unde circula curenti de aer mai cald (60-70C), unde se pastreaza in vase deschise. Pe masura ce mierea se lichefiaza, se scurge din vasele respective si se ambaleaza din nou , in vederea comercializarii. Lichefierea mierii cristalizate prin incalzire este un proces foarte gingas. Ea trebuie efectuata numai in unitati specializate si sub control de laborator. Tratamentul termic efectuat in conditii empirice conduce la degradarea mierii, de aceea este de dorit ca apicultorii sa valorifice mierea cristalizata ca atare si sa renunte la lichefierea ei prin incalzire. Regimul igienico-sanitar de conservare a mierii trebuie respectat cu strictete, deoarece dupa cum se stie, acest produs este usor alterabil. Vasele in care se pastreaza trebuie sa fie sterile, emailate, de sticla sau de material plastic, iar temperatura din depozit sa nu depaseasca 14C, aerul sa fie uscat, cu posibilitati usoare de ventilatie.

1.5 CLASIFICAREA MIERII

Se poate face dupa provenienta, modul de obtinere, modul de prezentare, culoare, gust si miros in modul urmator: 1.Dupa provenienta: - miere de flori (monoflora sau poliflora) si - miere de mana; 2.Dupa modul de obtinere: - miere in faguri (sau in sectiuni); - miere extrasa prin centrifugarea fagurilor, - miere obtinuta prin stoarcerea fagurilor, - miere obtinuta prin scurgerea libera din faguri. 3.Dupa modul de prezentare: - fluida sau - cristalizata. 4.Dupa culoare: sorturile de miere romanesti variaza de la alb incolor pana la chilimbariu-brun. 5.Dupa gust si miros: - gustul si mirosul sunt caracteristice fiecarui sortiment de miere. In functie de continutul in apa si de temperatura, mierea fluida are o vascozitate diferita. Mierea este higroscopica( in conditii de umiditate saturata de 100%, mierea dupa datele din literatura - isi ridica in curs de 3 luni de zile umiditatea de la 17,4 la 55,2%). Greutatea specifica a mierii este in raport direct cu continutul in apa si cu indicele refractometric. Proprietatile organoleptice ale mierii. Miere de Culoare Miros, gust Consistenta Calitatea I Calitatea II Salcam aproape galbena placut, dulce, uniforma, fluida sau incolora; caracteristic vascoasa, fara semne de galbenamierii de cristalizare aurie; salcam galbenadeschis Tei galbena; bruna-inchis aroma uniforma, fluida, vascoasa portocaliepronuntata, sau cristalizata roscata dulce, caracteristic mierii de tei Zmeura galbenabruna-roscata placut, aroma uniforma, fluida, vascoasa roscata; specifica, dulce sau cristalizata galbenaverzui Izma roscata bruna-roscata placut, aromat, uniforma, fluida, vascoasa dulce sau cristalizata Conifere bruna rubinie placut, putin uniforma, foarte vascoasa, astringent fara semne de cristalizare; 10

Faneata deal Floareasoarelui Poliflora Mana

de galbena galbenaaurie, galbenaportocalie galbena

bruna galbena-inchis pana la brun bruna

se admite si mai putin vascoasa placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata placut, dulce, uniforma, fluida, vascoasa specific sau cristalizata placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

galbena-bruna, deschisa

bruna- aroma specifica, placuta, dulce

1.6 CARACTERISTICILE FIZICO-CHIMICE ALE MIERII

Principalele componente ale mierii de albine sunt zaharurile. Mierea contine cantitati reduse de substante azotoase reprezentate in principal de enzime care alcatuiesc un echipament bogat si complex. Substantele minerale sunt moderat reprezentate in mierea de flori si relativ abundente in cea de mana. Ea contine o gama larga de acizi organici, pigmenti , uleiuri eterice, substante inhibitoare , vitamine si alte componente insuficient cunoscute. Initial in miere se gaseste o cantitate foarte redusa de hidroximetilfurfurol, de ordinul a 0,1-0,2 mg la 100g. Prin pastrare indelungata valoarea acestuia creste treptat, putand ajunge la 1 mg/100g sau chiar mai mult. Umiditatea Continutul maxim de apa reglementat de normele oficiale din tara noastra pentru toate sorturile de miere este de 20%. Aceasta conditie are la baza faptul ca in momentul incheierii procesului de prelucrare de catre albine (capacirea celulelor), umiditatea mierii se situeaza in domeniul 17-19%. Cand continutul de apa este mai mare de 20% poate fi vorba de una din urmatoarele situatii: extragerea din faguri necapaciti, cand procesul de prelucrare a mierii de catre albine nu este incheiat; pastrarea in spatii umede si in recipiente defectuos inchise; falsificarea directa prin adaos de apa sau indirecta prin substituenti cu umiditate proprie mare. Continutul depasit de apa reduce proportional valoarea nutritiva a mierii si o predispune la fermentatie. Zaharurile Zaharurile din miere sunt alcatuite din zaharul invertit si din zaharoza. Continutul minim de zahar invertit (glucoza si fructoza) in mierea de flori trebuie sa fie de 70%, iar in cea de mana de 60%. Continutul maxim de zaharoza trebuie sa fie de 5% in mierea de flori si de 10% in cea de mana. Valorile mentionate se refera la mierea cu 20% apa. In cazul in care umiditatea este mai mica aceste valori trebuie recalculate. Abaterile de la valorile aratate sunt posibile in urmatoarele situatii: 11

-mierea a fost recoltata din faguri necapaciti; -miere fermentata; -miere falsificata. Substantele azotoase Cantitativ substantele azotoase , exprimate in echivalent proteina , se gasesc in proportie foarte redusa si anume sub 1%. Continutul cel mai redus se intalneste in mierea de salcam si in cea de izma (in medie 0,25%), iar cel mai mare in mierea de mana (0,5-0,6%). In cazul in care continutul de proteine este mai mare de 1% mierea trebuie suspectata de falsificare, cum ar fi adaosul de gelatina, de faina de cereale sau chiar de melasa. Enzimele Mierea de albine are un continut foarte bogat si variat de enzime. In mierea de flori ele au o dubla origine: vegetala (din nectar) si animala (din saliva albinelor). Cantitativ, acestea din urma detin ponderea. Echipamentul enzimatic al mierii de mana este mult mai bogat decat cel al celei de flori si au o origine mult mai complexa. Enzimele din miere sunt substante valoroase deoarece ele catalizeaza toate reactiile chimice care au loc in procesul de elaborare al mierii( de ex. transformarea zaharurilor complexe in zaharuri simple). Insusirile mierii, compozitia chimica si calitatea ei nutritiva sunt in mare masura conditionate de continutul in enzime. Prezenta lor face dovada autenticitatii si calitatii mierii. Enzimele sunt substante labile, in special sub actiunea temperaturii ridicate care produce slabirea sau inactivarea ireversibila a lor. Timpul de injumatatire a amilazei si invertazei din miere, in functie de temperatura de pastrare Temperatur Timpul de injumatatire a Amilaza Invertaza C 10 12600 zile 9600 zile 20 1480 zile 820 zile 30 200 zile 83 zile 40 31 zile 9,6 zile 50 5,38 zile 1,28 zile 60 1,05 zile 4,7 ore 70 5,3 ore 47 minute 80 1,2 ore 8,6 minute Substante minerale Mierea de flori are un continut foarte redus de substante minerale. Desi normele oficiale din tara noastra admit un continut de max. 0,5%, in realitate acesta se situeaza in preajma valorii de 0,1%. In schimb mierea de mana are un continut mult mai bogat care se poate apropia de limita maxima de 1% acceptata pentru acest sort. Elementul Miere de culoare foarte deschisa Media ( mg/kg) K 205 Cl 52 S 58 Ca 49 Na 18 12 Miere de culoare pronuntata Media (mg/kg) 1676 113 100 51 76

P Mg Si Fe Mn Cu

35 19 8,9 2,4 0,3 0,29

47 35 14 9,4 4,09 0,56

Depasirea limitelor maximale de substante minerale se poate intalni in urmatoarele situatii: cand extractia si /sau pastrarea mierii s-au facut in conditii neglijente, principala forma de impurificare minerala fiind cea cu praf; in cazul falsificarii mierii cu sirop de zahar invertit artificial (acidul folosit la invertire trebuie neutralizat cu substante alcaline sodice); in cazul contactului prelungit al mierii cu suprafete metalice neacceptate, sarurile acestor metale pot trece in miere marind valoarea substantelor minerale. Hidroximetilfurfurolul (HMF) Prezenta acestui produs in miere isi are originea fie in descompunerea partiala a fructozei din compozitia ei sub influenta unor factori vitregi, fie de origine exogena in cazul unor substituiri (falsificari). In mediu acid si la cald fructoza se descompune cu formarea de produsi furfurolici, cel mai semnificativ din acestia fiind HMF. Mierea are un continut foarte mare de fructoza (cel putin jumatate din zaharul invertit). De asemenea, reactia chimica a ei este pronuntat acida (pH 3,5-4,5). Deci are asigurate conditiile ca in functie de temperatura si de timpul de pastrare sa se formeze o oarecare cantitate de HMF. Daca mierea este pastrata la temperatura mai mica de 20C cantitatea de fructoza care se descompune este extrem de mica. In primele luni de la extractia din faguri continutul de HFM se situeaza in domeniul 0,1-0,2 mg la 100g, dar dupa 1-2 ani de pastrare la temperatura camerei la temperatura moderata poate atinge valoarea de 1-1,5 mg la 100g. Atunci cand consumatorii sau apicultorii lichefiaza mierea in mod empiric prin incalzire prelungita pe baie de apa la fierbere sau pe foc direct , continutul de HFM creste foarte mult, catre 10 mg la 100 g. Prin invertirea pe cale chimica a siropului de zahar in scopul falsificarii mierii o fractiune importanta din fructoza se descompune cu formarea unei cantitati considerabile de HFM, de ordinul a 100mg la 100g sirop sau chiar mai mult. Aciditatea mierii Reactia chimica a mierii este acida datorita continutului bogat in acizi organici. Valorile normale ale pH-ului mierii se situeaza in domeniul 3,5-4,5, deci caracterul ei chimic este pronuntat acid. Densitatea Densitatea mierii este puternic influentata de continutul ei de apa. Mierea cu umiditate de 20% are densitatea 1,471 asta inseamna ca un litru de miere (1dm3) la temperatura de 20C cantareste 1,471 kg. Analize fizice si chimice de laborator Inainte de analiza, proba de miere se omogenizeaza prin agitare cu o bagheta de sticla sau cu o lingura, iar mierea cristalizata se incalzeste in prealabil la aproximativ 45 grade C dupa care se amesteca, ca si mierea fluida. Determinarea continutului in apa :se face cu refractometrul. Pe prizma inferioara a refractometrului, se aplica o picatura din proba de miere si imediat se inchide camera. Cu ajutorul oglinzii se orienteaza un fascicul de lumina prin deplasarea cremalierei pina in momentul in care partea intunecoasa a cimpului vizual ajunge 13

in centrul unde se intersecteaza liniile vizuale. In acest moment, indicele de refractie se citeste pe scala. In functie de acest indice, cu ajutorul tabelelor care insotesc refractometrul se stabileste procentul de substanta uscata, respectiv continutul mierii in apa. La unele refractometre se poate citi direct, pe scala, procentul de apa. La mierea de albine, umiditatea este admisa pina la 20%. Greutatea specifica a mierii:se poate determina la nivelul stupinelor astfel: Intr-un vas de sticla se cantareste exact 1 kg de apa, dupa ce in prealabil i s-a luat tara si se noteaza nivelul apei. Apoi, vasul se desarta, se usuca si se umple cu miere pina la semn, dupa care se cantareste. Diferenta dintre greutatea vasului cu miere si tara acestuia reprezinta tocmai greutatea specifica a mierii. Determinarea cenusei: Se face prin calcinarea unei probe de 10 g miere, intr-un creuzet. Mai intai se evapora pe o baie de apa, se carbonizeaza la o flacara slaba si apoi se calcineaza. Se raceste in exicator si se intareste treptat, pina se ajunge la masa constanta. Determinarea aciditatii : ajuta la aprecierea gradului de prospetime a mierii. Aciditatea mierii se exprima in grade de aciditate, adica numarul de centimetri cubi de NaOH 0,1N necesari sa neutralizeze aciditatea din 10 g de miere. Determinarea zaharului invertit (reactia Elser): Glucoza si fructoza in stare libera au capacitatea de a reduce sulfatul de cupru in mediu alcalin si cald, pe care-l transforma in oxid cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se formeaza in conditii de lucru specifice, este proportionala cu concentratia celor doua zaharuri reducatoare din solutia de cercetat. Determinarea zaharozei (metoda Elser): Se determina zaharul direct reducator inainte si dupa invertire (hidroliza acida), iar prin diferenta se calculeaza zaharoza. Determinarea indicelui diastazic: In mierea naturala de albine exista mai multe enzime. Amilaza este enzima cu cea mai mare rezistenta la tratarea termica, aceasta fiind ultima care se distruge. Pe baza acestei insusiri, amilaza poate fi folosita ca test general de apreciere (indice enzimatic sau diastazic) a calitatii mierii naturale. Mierea naturala supusa unui tratament termic brutal va avea indicele diastazic cu valori reduse sau chiar zero. Acelasi lucru se constata si la mierea falsificata. La baza determinarii indicelui diastazic sta determinarea activitatii amilazei. Indicele diastazic se defineste ca numarul de ml dintr-o solutie de amidon 1% care a fost transformat in dextrina in timp de o ora, la temperatura de 45 grade C si pH optim, de catre amilaza continuta de 1g miere. Proprietatile fizice principale ale mierii de calitate sunt continutul de apa si vascozitate. In mod natural, cand mierea contine sub 20% apa, albinele o capacesc, dand in felul acesta semnalul ca produsul este finit si poate fi extras. Determinarea continutului in apa este foarte putin importanta atat pentru aflarea ulterioara a scazamantului mierii, cat si datorita faptului ca mierea cu un continut mare de apa (peste 18%) fermenteaza.. In functie de temperatura si umiditatea mediului inconjurator, mierea poate sa piarda sau sa-si ridice continutul in apa. Conditiile optime de pastrare a mierii se realizeaza la temperatura de 1012C si la o umiditate de circa 60%. Higroscopicitatea mierii reiese si din datele care atesta faptul ca mentinerea ei timp de 3 luni in conditii naturale de umezeala (100%), duce la cresterea continutului in apa de la 17 la 52%. Aroma mierii este determinata de uleiurile eterice prezente in nectarul floral. Acestea sunt specificate speciei de plante melifere din care provine nectarul si, datorita proprietatilor lor volatile si termolabile, cu timpul sau prin incalzire se pierd. Gustul mierii este in general dulce cu nuante diferentiale perceptibile de la un sort de miere la altul. Mierea este foarte higroscopica (absoarbe apa), motiv pentru care trebuie luate masuri in timpul conservarii si conditionarii ei. Intr-un mediu cu umiditate mare, procentul de apa din miere creste si poate dauna sub raport calitativ. Greutatea ei specifica este mai mare 14

ca a apei si variaza in functie de continutul in apa. In prezent sunt o serie de metode fizice, ca metoda luminii polarizate, a indicelui de refractie etc.,care dau indicatii asupra naturii zaharurilor si asupra procentului de apa din miere. Conditii de calitate fizico-chimice si microscopice (spectru polinic) reglementate de STAS 784/2-1989 pentru mierea de albine din tara noastra. Normele europene pentru miere sunt ceva mai ingaduitoare cu privire la conditiile fizico-chimice de calitate , asa cum se constata din acelasi tabel. Conditii de calitate ale mierii de albine in Romania Normele europene Parametru Miere de Miere de Celelalte Miere de Miere de salcam mana Sorturi nectar mana (superioara) (calitate Calitatea superiora I ) Apa % max. 20 20 20 21 Zahar invertit % min. 70 60 70 65 60 Zaharoza % max 5 10 5 5 10 Aciditate 4 5 4 4 4 Indice diastazic, min. 6,5 13,9 10,9 8 8 Substante insolubile in apa % 0,1 0,2 0,1 0,1-0,5 0,1-0,5 max. Substante minerale(cenusa) % 0,5 1,0 0,5 0,6 1,0 max. Hidroximetilfurfurol mg/100g 1,5 1,5 1,5 4 4 Agenti de falsificare lipsa lipsa lipsa Compozitia chimica a mierii variaza in functie de plantele melifere, de intensitatea culesului, starea timpului etc. In medie, 83% din continutul mierii il formeaza substanta uscata si 17% apa. Mierea cu un continut mai mare de apa, pastrata la o temperatura mai ridicata, va avea o vascozitate cu valori micsorate. Vascozitatea sau rezistenta la scurgere depinde de continutul in apa, de temperatura si de compozitia chimica a mierii. Continutul in coloizi, dextrine, saruri minerale influenteaza asupra gradului de vascozitate al mierii; asa se explica faptul ca in aceleasi conditii de temperatura si umiditate mierea de salcam se prezinta fluida, iar cea de floarea-soarelui sau de tei mai vascoasa. Procentul de apa variaza in conditiile tarii noastre in limite destul de largi de la 13,3-22,4%. Continutul in apa a mierii creste de la ses spre munte, acest lucru fiind determinat si de abundenta precipitatiilor. Din substanta uscata a mierii, 80% o formeaza zaharurile din care, circa 70% il ocupa glucoza si fructoza. Aceste zaharuri se formeaza prin invertirea enzimatica a zaharozei. Nectarul contine zaharoza care in urma procesului amintit se inverteste aproape in totalitate. Zaharoza este admisa in miere pana la 5% si in mierea de mana pana la 10%. Natural, cercetarile care s-au facut cu privire la compozitia chimica a mierii au identificat prezenta si a altor sorturi de zaharuri in cantitati mici si, in special, a unor polizaharide. Substantele minerale din miere sunt: potasiu, fosfor, calciu, clor, sulf, magneziu, fier si altele, in cantitati foarte reduse. In mierea de mana se gasesc saruri minerale in cantitati mai mari. Este necesar sa subliniem ca daca acestea depasesc un anumit prag limita, din utile se transforma in nocive. Acest aspect se produce si in cazul mierii florale, unde sarurile minerale prezentate in cantitati mici sunt indisponibile, in timp ce prezenta lor in mierea de mana peste limita fiziologica admisa este daunatoare. Mierea de albine contine si o serie de vitamine din complexul B, vitamina C, precum si o serie de factori de crestere. Vitaminele se gasesc in cantitati foarte mici in miere, suficiente insa pentru a-i spori valoarea alimentara, dietetica si terapeutica. Dintre enzimele prezente in miere amintim: invertaza si diastaza. Primul ferment transforma zaharoza in glucoza si fructoza, iar al doilea scindeaza polizaharidele in zaharuri simple. 15

In concluzie mierea are in compozitia sa urmatoarele substante: 16-20% apa 0,4-0,8% proteine (din care 12 aminoacizi ca: leucina, alanina,metionina) 81,3% zaharuri (din care 38,19% fructoza, 31,28% 5% zaharoza, 6,83% alte dizaharide) 3,01% (B1, B2, B6, C) 0,2% substante (calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, mangan, zinc, siliciu, sodiu, sulf) 55-105 mcg acid pantotenic 36-110 mcg acid nicotinic acid folic fermenti enzime hormoni antioxidanti factori antibiotici urme de polen

glucoza, maltoza, vitamine minerale

1.7 UTILIZARI
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman. Administrata pe cale orala, mierea s-a dovedit eficienta in unele afectiuni ale stomacului (in aceasta situatie fiind recomandata mierea zaharisita), printre care ulcerul gastric, a caruia evolutie a fost incetinita si in unele cazuri chiar oprita. Actiunea binefacatoare a mierii se extinde, asupra intregului tub digestiv, pe care il stimuleaza si il protejeaza (in75% gastro-duodenal, colite, etc.). Folosita nediluata mierea actioneaza ca unguent dens, vascos, care protejeaza tubul digestiv de solicitarile mecanice si agenti chimici. Printre alimentele energetice care furnizeaza organismului combustibilul necesar functionarii sale, mierea merita fara indoiala primul loc, fiind asimilabila imediat, aproape fara efort. Studiind comparativ valoarea hidratilor de carbon in alimentatia copiilor, s-a observat ca dintre toate zaharurile experimentate, cu exceptia glucozei, mierea a fost absorbita cel mai repede, adica in primele 15 minute si nu a invadat circuitul sanguin cu exces de zahar. Spre deosebire de toate celelalte alimente care contin hidrati de carbon (paine, fainoase, zahar, marmelada etc.) in care zaharurile se gasesc in forme complexe (fapt ce necesita o munca de digestie din partea organismului nostru care nu poate asimila decat zaharurile simple), mierea contine zaharuri sub forma simpla care sunt absorbite integral si imediat, fara nici o transformare prealabila. Dextroza este utilizata imediat, in timp ce levuloza este de regula depozitata in ficat sub forma de glicogen urmand a fi pusa in libertate, treptat, atunci cand este 16

necesar. O lingura de miere aduce organismului 60 de kcal care pot fi transformate in energie intr-un timp mult mai scurt decat cel necesar in cazul oricarui aliment. Un proces similar se mai intalneste numai in cazul sucurilor de fructe. De exemplu, se cunoaste ca sucul proaspat de struguri elimina rapid oboseala, chiar luat in cantitati mici. Actiunea rapida a acestui suc se datoreaza faptului ca zaharurile pe care le contine intra imediat in circulatie, fara a fi supuse nici unui proces digestiv. In cursul transformarii nectarului in miere, albinele efectueaza aceasta scindarea moleculelor de zaharuri superioare, scutind astfel de aceasta munca aparatul digestiv al omului. De aceea, mierea este alimentul ideal in toate cazurile in care este necesar sa furnizam organismului un aport energetic mare fara a obosi aparatul digestiv. Mierea exercita totodata o binefacatoare actiune tonica si stimulatoare ce usureaza asimilarea altor alimente. Zaharurile din miere - asimilate in organism-sunt arse complet, pana la stadiul de dioxid de carbon si apa eliberand energie in toate etapele de descompunere prin care trec (1g zahar elibereaza 4 kcal). Esential este insa faptul ca aceasta cantitate de energie este pusa in totalitate si imediat la dispozitia organismului. Teoretic, si zaharul comercial (zaharul de sfecla) elibereaza aceeasi cantitate de energie, dar o buna parte din aceasta este folosita pentru insasi digestia si asimilarea lui. Astfel, zaharoza (zaharul rafinat din sfecla sau trestie de zahar) nu poate fi folosit decat dupa ce a fost transformata in glucoza si fructoza la nivelul tubului digestiv, lucru realizat cu consum semnificativ de energie. Pe de alta parte, zaharurile complexe din alimente-inclusiv zaharul comercial sunt transformate in tubul digestiv cu ajutorul enzimelor secretate de glandele anexe lui. In acest fel orice tulburare a functionarii organelor si glandelor digestive duce la nefolosirea (uneori integrala) acestor zaharuri, deci o buna parte din ele se elimina din organism chiar in forma in care au fost ingerate. Asa cum se stie, mierea este alcatuita din minim 75% zaharuri, aportul sau nutritiv in organism fiind in primul rand energetic. In plus, s-a demonstrat existenta printre oligoelementele din miere substante (glicutil) capabile sa asigure o mai buna folosire a zaharurilor de catre celulele musculare si care face ca mierea sa potenteze efort muscular si sa-l sustina in timp. Mierea se dovedeste astfel alimentul energetic ideal, capabil sa mareasca potentialul fizic si rezistenta fizica. Marii atleti au utilizat si utilizeaza in mare masura mierea, atat in timpul antrenamentelor cat si in perioadele de concurs. Dupa proteine, zaharurile constituie partea cea mai insemnata din materia vie si sursa principala a energiei vitale. Ele alcatuiesc, pe drept cuvant, principalul carburant vietii. Asa numita lacomie de dulciuri pe care o manifesta aproape toti copii nu arata altceva decat faptul ca organismul lor are mare nevoie de alimente energetice. Valoarea calorica a mierii este ridicata: aproximativ 330 kcal/100g provenind mai ales din glucoza si fructoza( pe care le contine in cantitate mare cca 40% din totalul pentru fiecare). Acesti hidrati de carbon sunt monozaharide simple, asimilate direct de aparatul digestiv, neproducand complicatii precum zaharoza sau alte zaharuri care necesita o anumita descompunere in tubul digestiv. Prin bogatia ei calorica, mierea prezinta avantajul ca permite administrarea unui numar mai mare de calorii intr-un volum mai mic de alimente, lucru foarte important pentru copii lipsiti de pofta de mancare. In cazul prematurilor sanatosi s-au dovedit ca fiind hraniti cu un supliment de miere, curba greutatii la 70 de zile dupa nastere, atat in cazul adaugarii lapte de mama, cat si in cazul adaugarii la un lapte maternizat artificial. Adaugarea mierii in lapte maternizat artificial nu numai ca se recomanda, dar este chiar absolut necesar sugarilor, mai ales celor debili, datorita bogatiei ei calorice, in anemiile hipocrome si in caz de icter la noi-nascuti. In alta ordine de idei, pentru atleti sau persoane care cheltuiesc multa energie, mierea constituie o sursa de refacere rapida a fortelor dupa efort. Senzatia de oboseala fizica sau intelectuala dispare repede daca bem un pahar cu lapte cald sau suc de fructe in care am dizolvat cateva linguri de miere. Nici un alt aliment natural sau artificial nu este capabil sa furnizeze cu atata rapiditate organismului combustibilul necesar functionarii sale optime. De aceea, mierea poate servi rezerva de carburant si este utilizabil in toate cazurile in care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. La toate persoanele care muncesc, intelectual sau fizic se produc adesea in orele dinaintea pranzurilor, crize de randament scazut datorate asa-numitei foame ascunse, adica saracirii 17

sangelui in combustibil. Una-doua lingurite de miere s-au diluate intr-un ceai de plante in momentul in care se manifesta criza, duc la eliminarea ei imediata si la mentinerea constanta a randamentului in cursul intregii perioade de lucru. De altfel, incepand cu Hippocrate si Avicenna, se recomanda mierea in tratamentul bolilor de rinichi. De asemenea, cura de fructe, sucuri de fructe sau legume poate fi insotita de consumul de miere sau polen. Mierea este singurul supliment alimentar dulce care este calmant chiar si pentru cei predispusi la nervozitate si hipersensibilitate si, in plus, nu este niciodata daunatoare pentru organismul uman. Chiar si cele mai rebele migrene sunt ameliorate si inlaturate prin folosirea constanta a mierii. Medicina traditionala populara considera ca cel mai bun remediu pentru producere somnului este mierea. Daca adormim greu noaptea sau daca dupa ce adormim ne trezim usor si adormim greu trebuie sa folosim mierea. Daca luam o lingura de miere dupa fiecare cina vom constata ca incepem sa asteptam cu placere timpul de culcare si uneori ne vine chiar greu sa alungam senzatia de somn atunci cand, din anumite motive, suntem obligati sa ne culcam mai tarziu decat de obicei. Vom observa in dimineata urmatoare ca am adormit foarte curand dupa de am pus capul pe perna. S-a demonstrat experimental, contaminand mierea cu germeni ai unor din cele mai periculoase boli ca acestea sunt distrusi intr-un timp foarte scurt, gratie importantelor proprietati bactericide ale mierii. De asemenea, este important sa retinem, ca datorita acelorasi proprietati bactericide, mierea este un excelent mediu de conservare ale fructelor. Inima este motorul masinii umane. Cand lucreaza normal, inima este capabila sa pompeze in aorta la fiecare bataie cca. 170ml sange. Muschii corpului inclusiv muschiul inimii, au nevoie de zahar. Urmarind efectul mediului inconjurator, al hranei si al variatiilor regimului alimentar asupra animalelor si oamenilor, s-a putut constata ca inimii nu-i este deloc indiferent daca primeste zahar natural, in forma sub care se gaseste in miere, sau zahar rafinat. Mierea este pentru inima un aliment de mare valoare, constituind o sursa importanta de energie. In total, in sange exista cam o lingurita de zaharuri. Aceasta cantitate este foarte importanta: daca ar scadea la jumatate, ne-am pierde cunostinta iar daca ar spori catusi de putin, si-ar face aparitia diabetul. Este deci limpede ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce oferim organismului nostru ca hrana, pentru a asigura constanta acestei cantitati de zaharuri din sange. Organismul nostru este alcatuit in asa fel incat avem nevoie de zahar nu numai pentru uzul imediat al inimii, ci si pentru ca o anumita cantitate, mica, sa traverseze peretii intestinali. In miere exista in principal doua zaharuri: glucoza, reprezentand 40% din miere si fructoza in jur de 34%. Glucoza trece cu repeziciune in sange; fructoza, absorbita mai incet, este cea care mentine concentratia de zahar la un nivel constant. Datorita ei, mierea nu ridica nivelul de zahar din sange peste cel care poate fi folosit de catre organism. Mierea este un exceptional aliment pentru toti copii. Ea este suportata foarte bine de cei mai multi copii: pe langa faptul ca este un bun indulcitor, ea furnizeaza mineralele de care ei au nevoie pentru dezvoltarea corpului, adaugandu-le celor ce se gasesc in lapte (obisnuit in alimentatia lor) si, in plus, are o actiune usor laxativa si antiseptica. Knott si altii au aratat ca administrarea de miere imbunatateste asimilarea calciului si a magneziului, elemente absolut necesare pentru formarea scheletului. Numerosi autori au semnalat o actiune antianemica exceptionala a mierii de culoare inchisa si o crestere considerabila a hemoglobinei in sange, insotita de imbunatatirea starii generale, a apetitului si a greutatii. In unele spitale de copii din Occident, mierea a fost introdusa cu bune rezultate ca inlocuitor al edulcolorantilor, pentru alaptarea artificiala a sugarilor. Sugarii nu pot diferentia usor zaharoza (ca toti oamenii, de altfel), dar utilizeaza foarte bine mierea, ale carei zaharuri nu necesita transformari. Fructoza din miere este folosita mai bine decat lactoza din lapte, fara a da nastere fermentatiilor. Mierea faciliteaza digestia proteinelor si a grasimilor si acidificarea cazeinei din lapte in fulgi fini, in asa fel incat alimentul evacueaza stomacul sugarului intr-un timp minim, constituind astfel un excelent factor antidispeptogen. 18

Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac. Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la 2 ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

1.8 SORTURI DE MIERE

Mierea este produsul de baza al albinelor, componenta principala constituind-o zaharurile, reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse recoltate de albine si depozitate in faguri. Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora si poliflora din nectarul florilor si miere de padure. Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.). Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc). Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure. In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in: miere de fagure; miere obtinuta prin scurgere libera; miere obtinuta prin centrifugare. Mierea florala *Mierea de coriandru - de culoare deschisa, asemanatoare cu cea de salcie, in primele 2 saptamani de la extractie are un gust neplacut, dar lasata in maturator descoperita, isi pierde acest miros ajungand o miere suava excelenta. *Mierea de crusin - este laxativa. *Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori pana la 100 %. Datorita continutului mare de glucoza, cristalizarea se declanseaza mult mai repede fata de celelalte sorturi de miere, uneori chiar in faguri, extractia ei trebuind sa se faca repede. *Mierea de izma este recomandata pentru afectiunile de stomac si intestine. *Mierea de iarba neagra este buna pentru anemici, clorotici si in afectiunile sistemului nervos. 19

*Mierea de levantica - este recomandata celor epuizati fizic si nervos. *Mierea de menta - are aroma mentei si gust dulce, consistenta uniforma, vascoasa, cristalizeaza in granule marunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roscata si se recolteaza in cantitati mari in Delta Dunarii si zonele de inundatie ale acesteia. Contine o cantitate mare de vitamina C si datorita calitatilor nutritive si terapeutice, se cauta pentru consum. *Mierea de paducel - este foarte buna pentru bolnavii de inima. *Mierea de pin - mierea de mana a pinului este deschisa la culoare si consistenta, ramanand transparenta si fluida. *Mierea de rapita - este de culoare galbena-deschisa, foarte dulce, are un gust si miros placut, cu o consistenta densa, dizolvandu-se greu in apa. Se cristalizeaza la 10-12 zile de la extractie, chiar in faguri, luand o culoare albicioasa si usor galbuie. De aceea recoltarea trebuie facut rapid, la terminarea infloririi. *Mierea de rozeta - face parte din prima categorie, fiind de o calitate exceptionala dupa gust si aroma. *Mierea de salcam - din cauza unei cantitati mai mari de fructoza cristalizeaza foarte incet la cativa ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioara, fiind cea mai solicitata pe piata externa, datorita aromei si gustului placut pe care il are. Imediat dupa recoltare este transparenta, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizati la recoltarea ei, putanduse intalni nuante de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcam este admisa pana la maximum 18 nm pe scara Phund, peste aceasta limita, considerandu-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcam are un gust placut, dulce, este perfect fluida, vascoasa, fara semne de cristalizare. Contine in medie 41,73 % fructoza, 34,8 % glucoza si 10 % zaharoza si maltoza. Are un pH = 4,0 si nu cristalizeaza cel putin 1,5-2 ani si niciodata total. Aroma pronuntata de flori de salcam, se intalneste la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcam sau cea falsificata. *Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie si are uneori un gust putin amarui, avand o savoare deosebita, fiind foarte bogata in vitamine (in special B6 si C). Zaharisirea se face cu cristale marunte. *Mierea de tei - este trecuta in categoria celor mai bune si celor mai apreciate sorturi de miere, bogata in vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), si aminoacizi, in sedimentul ei granulele de polen ajungand pana la 70-80 % , uneori continand si o cantitate insemnata de mana. Fiindca aroma mierii de tei este foarte puternica, pentru a-i diminua din gust, se amesteca cu alte sorturi de miere sau cu miere poliflora. Culoarea mierii de tei este deschisa, batand usor in galben cateodata chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamna si are o consistenta untoasa, cristalele avand culoarea alba, mierea capatand un gust si o aparenta mai atragatoare. Are calitati linistitoare fiind prescrisa in afectiunile sistemului nervos si in insomnii. *Mierea de trifoi - este considerata cea mai buna ca savoare si prezentare. Este bogata in vitamine (B1, B2, C) culoarea variind in functie de specia de la care provine (alba la trifoiul alb pitic, galben-rosietica la celelalte varietati). Cristalizeaza lent. *Mierea de verigariu si cea de salba - este buna pentru stomac si intestine, fiind si laxativa. *Mierea de zburatoare - este de culoare deschisa, foarte gustoasa dar, cristalizeaza repede. Mierea extraflorala Provine din nectarul secretat de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, mazarichea) sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin, mesteacan etc.), unde se afla glande nectarifere asemanatoare cu cele in interiorul florilor. In noptile racoroase ce urmeaza unor zile calduroase, spre dimineata, apare aceasta secretie extraflorala, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grabesc sa o adune si s-o prelucreze in miere caci, odata cu

20

aparitia soarelui si incalzirea atmosferei, partea apoasa din aceasta exudatie dulce se evaporeaza, iar albinele nu o mai pot lua. Mierea extraflorala are o greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar culoarea sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase ca fructoza si glucoza dar si unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum si saruri minerale in proportii ceva mai mari ca la mierea florala. Mierea de mana Pentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina (un bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin administrarea sintetica. Dupa arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secretia manei e conditionata de o serie de factori printre care mentionam: Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecarei specii de insecte producatoare de mana. Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozitia insorita, altitudinea etc. Factorii biotici: (pradatori, daunatori si paraziti). Pradatorii (veveritele, ghionoaiele, ciocanitoarele, pitigoii, sticletii, viespile, mustele etc.) decimeaza lachnidele in toate stadiile de existenta. Pe langa acesti aprigi dusmani, insectele producatoare de mana au si prietenii lor: furnicile de padure - care le protejeaza si le stimuleaza secretia de mana. Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si lachnidelor, care se hranesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte multa energie la un asemenea cules si sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori. Pe langa faptul ca mierea de mana nu este recomandata pentru iernare deoarece provoaca intoxicatii grave, degenerescenta si necroza, sunt cazuri cand, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci cand mana contine zaharuri neasimilabile si mai ales in anii secetosi, cand albinele sunt lipsite de pastura, albinele se pot intoxica datorita consumului sporit de miere de mana. Exceptie face mierea de mana de conifere, care contine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obisnuite sa consume o astfel de hrana chiar si iarna. Mierea de mana contine, inhibina, substanta cu o puternica actiune bactericida, iar procentul redus de glucoza si bogatia in dextrine si substante minerale o tin ani de zile in stare lichida. Totusi, uneori, mierea de mana este atat de vascoasa, incat nici nu mai poate fi extrasa din celule decat prin topirea fagurilor in cuptor, deasupra unor gratare, ori prin inmuiere cu apa calda si intercalarea intre acesti faguri a unor faguri goi gata claditi. Albinele iau din celule aceasta miere diluata si o intind in fagurii goi, dupa care acestia se scot si se extrag. Mierea de molid si brad Mierea de molid are culoare verde inchis iar cea de brad - galbena aurie. Ambele contin 25,68% melezitoza (datorita urmelor de rasina continute). Este mult cautata de bolnavii de plamani si contine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producatoare a inhibinei este o glucozooxidaza care in prezenta aerului produce din fructoza hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscuta in medicina pentru efectul ei sterilizator. Cand timpul este calduros mierea de brad se extrage cu usurinta. Pe timpul iernii aceasta miere cristalizeaza in faguri si de aceea nu trebuie lasata peste iarna (lasa si multe reziduuri).

21

1.9 PRINCIPALELE PROPRIETATI TERAPEUTICE SI CURATIVE ALE MIERII

Mierea are un efect: Antibacterian - mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii - bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct - multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian Antibiotic - spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg Agent anti-oxidant in alimentatie - mierea are capacitati anti-oxidative; oxidare scazuta in alimente inseamna o nutritie mai buna; o nutritie mai buna inseamna o sanatate mai buna. Anti-carii - mierea este, in general, o substanta antibacteriana nespecifica; - mierea hraneste gingiile, ajutind la o mai buna hranire a dintilor. Antiinflamator - mierea este un bun antioxidant - contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii - mierea poate absorbi mult "foc" din aria inflamata, conform Medicinii Traditionale Chineze Antimicrobian - spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg Bio-stimulator - mierea este un "aliment viu" cu multa bio-energie; - furnizeaza cea mai buna energie pentru celule vii Agent de limpezire pentru sucuri, cidru, vinuri, etc. - datorita acizilor sai organici Curativ - mierea poate vindeca multe boli, chiar daca ea este considerata mai ales un "adjuvant"! 22

Depurativ - ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului; mierea contine multa fructoza (in special mierea de salcim) care ajuta in mod direct mecanismele energetice ale ficatului; un ficat sanatos inseamna o mai buna detoxifiere biochimica Emolient - datorita proprietatilor antiinflamatorii si datorita capacitatii sale de atragere a apei Energetic - carbohidratii din miere ard usor si cel mai adesea (cind este prezent suficient oxigen) pina la apa si CO2, astfel ca nu ramin reziduuri care sa reduca calitatea energiei - fructoza continuta in miere creste nivelul energiei in principala noastra "baterie" (vezi ficatul). Emulsionant al grasimilor - datorita acizilor continuti Imunostimulant - in primul rind furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din singe - bioflavonoidele actioneaza direct ca imunostimulente Laxativ - mierea este higroscopica (atrage apa) - regleaza flora intestinului gros - ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze mai bine; aceste organe vor produce atunci mai multe sucuri digestive Nutritiv - carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjunctiv Protistocid - mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii - bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct - multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian Radioactiv - in mod normal mierea are o radioactivitate specifica zonei din care albinele au cules nectarul si/sau seva copacilor ( pentru mierea de ambrozie ). Totusi, unele feluri de miere pot avea un nivel mai crescut de radioactivitate, produsa in mod artificial, de catre oameni Regenerativ pentru tesutul conjunctiv - mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale tesutului conjunctiv Stimuleaza anabolismul - mierea este in principal un factor "yin" conform Medicinii Traditionale Chineze si Medicinii Indiene; calmeaza sistemul nervos, acesta ajuta la regenerarea si/sau crearea unor tesuturi normale, noi Stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare 23

in principal datorita continutului in bioflavonoide

Tonicardiac - mierea este cea mai buna energie pentru orice muschi, inclusiv pentru inima, care este in primul rind " pompa musculara"

Indicatiile mierii de albine Afectiuni ce afecteaza intreg organismul Afectiunile gurii si a buzelor Diverse afectiuni ale buzelor Afectiunile aparatului respirator Afectiuni inflamatorii ale tractului respirator superior Afectiunile aparatului cardiovascular Afectiuni ale singelui Afectiuni gastrointestinale Afectiuni hepatice Afectiuni ale oaselor si articulatiilor ( osteologie) Afectiuni oculare ( oftalmologie ) Afectiuni ale sistemului nervos Afectiuni ale pielii Cosmetica Mierea, cel mai apreciat produs apicol de catre cea mai mare parte a populatiei, este, asadar, nu numai un excelent aliment furnizor de energie dar, de asemenea, un excelent medicament natural. Ca aliment, ea trebuie sa ajunga la toate celulele, fie ca sunt bolnave sau sanatoase. Ca medicament, trebuie sa ajunga la toate "tintele" sale: celulele, tesuturile, organele sau sistemele bolnave. Reguli generale de depozitare: Nu pastrati mierea la lumina soarelui! Razele soarelui distrug multe din enzimele prezente in miere. - Tineti bine inchise recipientele in care mierea este pastrata - Mierea poate absorbi cu usurinta mirosurile externe (urite); astfel se va distruge aroma sa. - Mierea absoarbe de asemenea apa, chiar cind aceasta se gaseste in cantitati foarte mici in atmosfera; o cantitate excesiva de apa in miere (peste 20-23 %)va permite dezvoltarea drojdiei, avind ca rezultat inceperea fermentarii mierii. - Pastrati mierea la rece (la frigider): chiar daca multe tipuri de miere pot sta la temperatura camerei pentru 1-2 ani fara modificari majore, trebuie sa ne amintim ca mierea imbatrineste zi de zi, calitatea ei se deterioreaza incet, in special la temperaturi peste 4 C. Tipuri de miere folosite pentru scopuri curative Pentru a fi folostia in scop curativ, mierea trebuie sa aiba o calitate foarte ridicata: sa fie proaspata, organica, fara reziduri, sa fie specifica, adaptata bolii care urmeaza a fi tratata: - Miere de tei pentru probleme ale somnului; - Miere de eucalipt pentru boli respiratorii; - Miere de manuka (Leptospermum scoparium) pentru ulcere gastro-duodenale etc.

24

Contraindicatii Mierea, cel mai folosit produs apicol, a fost creata de Mama Natura sa fie hranitoare, energizanta, prietenoasa, ajutatoare si curativa. 99,99% din populatie tolereaza acest produs bine sau foarte bine. Chiar si cei 0,01% dintre oameni care pot prezenta reactii adverse reale la miere o pot utiliza in conditii specifice. Cea mai importanta contraindicatie a mierii este diabetul. Exceptii: mierea de acacia (ce contine maiales fructoza) care poate fi data, in cantitati mici, dimineata si rani ce se vindeca greu la diabetici (in uz extern). Mierea este dulce deoarece contine peste 70% carbohidrati si nu poate fi data in cantitati mari acelor persoane ce au singele "dulce" (hiperglicemic).Totusi, acest "singe dulce" este asa datorita unui continut excesiv in glucoza (dextroza), de peste 120 mg/100 ml de singe. Logic, daca vom gasi o miere cu mai putina dextroza si mai multa fructoza (levuloza) aceasta va fi mai bine acceptata de catre diabetici. Intr-adevar, diabeticii tolereaza mierea de acacia mult mai bine, aceasta avind o mare cantitate de fructoza. Orice alt tip de miere cu o compozitie similara in carbohidrati va fi de asemenea acceptata . Exista o alta situatie in care mierea nu este indicata: alergia la polen (mai ales cea legata de tractul digestiv). Mierea contine peste 1% polen in compozitie. Persoanele care sufera de aceasta afectiune nu pot minca miere deoarece continutul extrem de scazut in polen poate conduce la alergii specifice digestive sau respiratorii. Pentru a diminua acest risc, este intotdeauna recomandabil, ca si pentru celelalte produse apicole, sa se inceapa tratamentul cu miere (apiterapia) sau folosirea mierii, cu doze foarte mici, foarte bine diluate in cantitati mari de lichide. O alta contraindicatie mai importanta decit cele de mai sus este: la copiii sub un an. Copiii sub un an au conditii speciale ( inaltul continut de apa si de proteine, cantitati mici de oxigen, pH ridicat, putine mecanisme antibacteriene) care pot fi favorabile pentru dezvoltarea unor bacterii periculoase in intestinele lor (Botulismul poate apare de la mierea ce este "curier" al bacteriei Clostridium botulinum). Aceasta bacterie este cea mai periculoasa, poate fi prezenta in miere intr-o stare "dormanta" , in special daca mirea nu a fost recoltata in conditii igienice perfecte. Mierea contine cantitati mici de apa, proteine aproape deloc, cantitati mari de oxigen obtinute prin centrifugare, un pH relativ scazut si citeva mecanisme antibacteriene ce nu vor permite multiplicarea bacteriilor, inclusiv a bacteriei Clostridium botulinum. Problema consta in faptul ca aceasta bacterie, ca multe altele, poate dormita in asteptarea unor conditii mai bune. Totusi, daca mierea este recoltata perfect igienic, si este bine verificata in laboratoare spre a nu avea nici macar o singura bacterie periculoasa, poate fi administrata copiilor sub un an, mai ales daca acesti copii au boli grave ce le ameninta viata. Ca o concluzie generala, se poate spune si in cazul mierii ca aceste contraindicatii sunt relative. Cu multa atentie, sub control medical si de laborator, si in doze individuale, mierea poate fi data oricui

25

2. PRODUSE APICOLE
2.1 POLENUL
Din punct de vedere nutritional, polenul - definit ca super-aliment - si derivatul sau natural pastura, precum si laptisorul de matca - cunoscut in multe regiuni ale globului ca hiper-aliment - contribute in mod esential in alimentatie prin ele- mentele nutritive de baza, care isi dovedesc valoarea in numeroase situatii. Un caz deosebit este reprezentat de denutritiile proteice si, in general, de toate tipurile de carente nutritionale in care este necesar sa se utilizeze produse a caror concentratie in elemente nutritive este superioara mierii. Se stie, de altfel, ca polenul recoltat de albine confine toti aminoacizii esentiali, partial esentiali si neesentiali in proportii interesante, ce fac ca acest produs sa fie inscris in randul proteinelor vegetale de ordinul II. Aceasta inseamna ca polenul (este vorba in general de amestecuri poliflorale de polen) contine toti aminoacizii esentiali si neesentiali in proportii neechilibrate, in timp ce proteinele de gradul I sunt cele in a caror compozitie acestia se gasesc in proportii echilibrate. In pastura, derivatul natural al polenului, gradul de disponibilizare a elementelor nutritive este si mai ridicat, benefici- indu-se in general de o degradare a exinei (peretele celular al polenului) cu punerea in libertate a elementelor nutritive. Cu alte cuvinte, intre produsele stupului, polenul, pastura si laptisorul de mated reprezinta pentru alimentatie importante surse de proteine si aminoacizi liberi. Mai mult, valoarea nutritiva a pasturii este mult mai mare acolo unde se creaza dezechilibre nutritionale printr-o limitare a diversitatii si a cantitatii de hrana. Copiii sunt cei care pot beneficia in mod cu totul deosebit de administrarea de suplimente cu polen sau pastura in dieta zilnica. Polenul recoltat de albine are o compozitie chimica foarte complexa, cu predominanta azotoasa (proteica), dar in care se disting s. i zaharuri reducatoare ?i nereducatoare, lipide simple si complexe, vitamine, enzime, substante minerale (macro- si microelemente), o serie de principii cu actiune bactericida si bacteriostatica, substante de tip hormonal, fitohormoni, pigmenti de natura carotenoida si flavonoida. Desi prezente in toate sortimentele de polen, grupele de compusi sus-men^ionati si concentratia lor variaza foarte mult in functie de specia vegetala de la care provine polenul. Primele incercari de caracterizare a compozitiei chimice generale apolenului recoltat de albine au fost efectuate inca din 1955, cand Nielsen a studiat comparativ polenurile de porumb, arin negru si jepi. Principalele elemente determinate au fost: concentratia in azot total, continutul in proteine, continutul total in zaharuri reducatoare si nereducatoare, continutul de cenusa si continutul in elementele fosfor si sulf. Din punct de vedere al valorii calorice, s-a constatat ca si aceasta difera in functie de specia de polen, dar si de modul de recoltare a acestuia. S-a constatat ca polenul recoltat manual are o valoare calorica mai mica decat eel recoltat de albine. Exprimata la 100 grame produs, valoarea calorica medie a polenului este de aproximativ 246 cal.

26

2.1.1 STUDII ACTUALE ASUPRA COMPOZITIEI SI VALORII NUTRITIVE A POLENULUI

Pornind de la analizele efectuate pentru caracterizarea biologica sj biochimica a polenului, din ce in ce mai multi specialist! in nutritie, dietetica si terapeutica au luat in studiu polenul recoltat de albine, ca resursa naturala valoroasa, atribuindu-i acestuia rolul complex de ,,hrana functionala". Inca din anil 1970, in Romania, prima tara din lume in care utilizarea produselor stupului s-a facut pe baze stiintifice, polenul poliflor recoltat de albine a constituit un produs de mare interes. Studiile stiintifice au pornit desigur de la experienta si traditia apicultorilor care, asa cum s-a constatat, au organismele mai rezistente si mai sanatoase. De altfel, in forma traditionala, polenul a fost folosit de medicina populara cu mult succes. Incercarea de a explica potentialul rol nutritiv si terapeutic al polenului pentru organismul uman a condus la introducerea sa in largul spectru de resurse naturale accesibile omului. IALOMITEANU si colaboratorii sai au studiat valoarea biologica a polenului recoltat de albine si a indicelui Oser (indicele aminoacizilor esentiali) pentru a vedea daca acest produs se incadreaza in categoria proteinelor de ordinul I, II sau III. Proteina de referinta utilizata in aceste experimente a fost ovalbumina. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea ca polenul recoltat de albine confine toti aminoadzii esentiali, dar in concentratii mai mici decat ovalbumina, fapt ce il incadreaza in randul proteinelor vegetale de ordinul II. La majoritatea polenurilor studiate, primul aminoacid limitant a fost metionina. Studiile nutritionale efectuate pornind de la aceste date au aratat ca polenul poate fi consumat intr-o ratie zilnica de 24 - 58 g /zi. Din punct de vedere strict nutritional, polenul nu poate deci mlocui nevoia de calorii si de substante nutritive plastice. Aceste considerente nu exclud insa rolul biostimulent pe care polenul Tl prezinta in cantitati relativ mici, ca supliment nutritiv. Studiind continutul total in aminoacizi liberi din polenul colectat de albine, GINER PALLARES si col. (1987) au ajuns la concluzia ca acestia reprezinta procentual in medie un nivel de 28,69 mg/g polen raportat la greutatea uscata a acestuia, iar prolina, foarte abundenta in toate speciile de polen, se gaseste in concentrate medie de 19,51 mg/g polen. Desi clasificati ca aminoacizi neesentiali, se stie ca prolina si hidroxiprolina sunt component! esentiali ai colagenului, sunt proteogenici si glucogenici. Asa cum s-a mentionat, polenul recoltat de albine confine proteine in cantitati medii, de aproximativ 20% din greutatea uscata. Prezenta proteinelor simple si a celor conjugate si incadrarea polenului in grupa proteinelor vegetale de ordinul II recomanda acest produs natural ca supliment nutritiv in carentele proteice de diferite etiologii. Polenul este recomandat in aceste afectiuni si pentru biodisponibilitatea sa crescuta in absorbtia intestinala, deoarece se stie ca deficientele proteice sunt insotite si de deficiente enzimatice intestinale care fac greu utilizabile proteinele complexe din alimentele obisnuite. O alta grupa de compusi intens studiata pentru rolul sau in nutritie este aceea a lipidelor. Ultimele studii efectuate de IVANOV si col. (1985) au relevat complexitatea acestei componente prezente in amestecuri poliflorale de polen recoltat de albine. Lipidele din polen au fost extrase cu eter si apoi cu un amestec 2:1 de cloroform + etanol, iar ulterior analizate prin cromatografie in strat subtire si gaz-cromatografie, evidentiindu-se concentratii semnificative de fosfolipide, mono-, di- si trigliceride, steroli, acizi grasi cu catena lunga, hidrocarburi. 27

Aceleasi studii asupra compozitiei chimice a polenului au fost efectuate si de ECHIGO si YATSUNAMI (1986), care au evidential printr-un studiu complex prezenta lipidelor si a acizilor grasi liberi. In Argentina, FERNANDEZ SALOM si col. (1989) au studiat, la randul lor, calitatea polenului ca supliment nutritiv. Se stie ca lipidele au un rol metabolic deosebit de important. In afara rolului energetic de prim rang (9,3 cal/g fata de 4 cal/g la glucide), ele participa activ in metabolismul glucidelor si proteinelor. Fosfolipidele sunt componente subcelulare ale membranei si detin un rol plastic si structural dintre cele mai importante. De asemenea, prin prezenta fosfolipidelor se faciliteaza s. i se permite transportul electronilor de-a lungul trunchiului nervos, ele participand astfel la transmiterea influxului nervos. Acizii grasi esentiali (acidul linoleic, linolenic si arahidonic), considerati initial a fi vitamine, intra in compozitia fosfolipidelor si sunt activatori ai unor enzime care actioneaza atat in metabolismul lipidic cat si in alte metabolisme. In acelas.i timp, acesti compus.i sunt considerati precursor! ai prostaglandinelor. Vitaminele, prezente in polen in concentratii ce justifies utilizarea acestui produs ca supliment nutritiv, joaca pe langa rolul de cofactori enzimatici si multe alte roluri esentiale in buna functionare a organismului. Prezenta vitaminelor hidrosolubile din grupul B (acid nicotinic, pantotenic), a vitaminei C s. i a vitaminelor liposolubile A si E (prima mai ales sub forma de provitamina P - caroten) face din polen un mijloc foarte eficient in reglarea deficientelor de aceasta natura. Mai mult, s-a constatat ca polenul este o sursa vegetala pura de vitamina Bi2, vitamina al carui rol este bine cunoscut ca factor proteic de origine animala cu o activitate biologica extrem de ridicata. Studii aprofundate asupra continutului biochimic general al polenului poliflor utilizat ca aliment sau supliment alimentar au fost efectuate si in Italia de SERRA I BONVEHI (1986), iar in Olanda de KERKVLIET (1989). CALCAGNO si col. (1989) discuta la randul lor analiza chimica si nutritionala a polenului, iar BALESTRIERI si col. (1987) anticipeaza, prin efectuarea unor analize cantitative ale substantelor active, rolul polenului utilizat in suplimente nutritive alaturi de propolis si laptis.or de matca. Continutul in elemente minerale este un alt argument pentru folosirea polenului poliflor recolectat de albine, in diferite formule de suplimente nutritive sau ca aliment in dieta vegetarienilor. Rolul elementelor minerale in nutritie este binecunoscut. Macroelementele joaca un rol activ in transportul de membrana (pompe ionice, K si Na), iar clorul (Cl) este un anion intra- si extracelular si contraion al hidrogenului in producerea de HC1 in stomac. Calciul este component structural al scheletului si joaca un rol important in procesul de contractie musculara. Magneziul este necesar pentru activitatea multor enzime, precum si in formarea tesutului osos. Microelementele sau micronutrientii detin la randul lor un rol important in organism. Ele actioneaza catalitic sau sunt componente ale sistemelor catalitice. Lipsa acestor elemente din organism poate duce la simptome carentiale sau stari patologice. De exemplu, se stie ca iodul este un component al hormonilor tiroidieni si este esential pentru functionarea glandei tiroide. Alte microelemente cu rol extrem de important sunt: cromul, cuprul, fluorul, manganul, nichelul, vanadiul, siliciul, seleniul si zincul. Cromul este cunoscut ca fund unul dintre constituentii factorului de toleranta la glucoza (GTF), esential pentru animale si pentru om datorita tolerantei la glucoza. De remarcat ca numai ionul de crom trivalent este biologic activ. Cuprul este adeseori implicat in procesele de transport de electron! in membrane si mitocondrii. Sinteza hemoglobinei este dependents de prezenta ionilor de cupru. desi acest element nu este prezent in structura sa. Cuprul este componentul unor enzime ca: citocrom oxidaza, oxidaza acidului ascorbic, tirozinaza, monofenol monooxigenaza.

28

Manganul este un microelement prezent in toate celulele vii. Multe glicozil-transferaze au nevoie de Mn pentru a fi active (galactozil si N-acetilgalactozaminil transferaza), fapt ce explica tulburarea metabolismului mucopolizaharidelor asocial cu deficienta de mangan. Manganul este, de asemenea, necesar in stadiile preliminare de biosinteza a colesterolului, probabil in aceeasi etapa de conversie a acetatului in mevalonat. Nichelul pare a fi in mod special asociat acidului ribonucleic. Nichelul protejeaza structura ribozomilor de denaturarea termica si activeaza unele enzime. Deficienta de nichel produce modificari in ultrastructura ficatului si altereaza nivelul de colesterol din membranele hepatice. Seleniul este un micronutrient esential pentru mamifere. Seleniul este component esential al enzimei glutathion-peroxidaza, care este necesara in protejarea membranelor globulelor rosii (hematiilor) si a altor tesuturi, de distrugerile provocate de peroxizi, De mentionat ca, dupa nuca de Brazilia, polenul este creditat ca a doua sursa naturala de seleniu, fapt ce explica importantele sale efecte in tratamentul unor afec^iuni (cardiovasculare, afectiuni de prostata, cancere etc.) O alta calitate pentru care polenul recoltat de albine este recomandat in nutritie si in dietetica este continutul sau in fibre, stiut fiind faptul ca lipsa acestora din alimentatie poate conduce la grave tulburari. Conform opiniei unor cercetatori, continutul in fibre al polenului este de 0,40 % raportat la greutatea uscata. Zincul este un bioelement esential pentru cresterea si dezvoltarea organismelor. Zincul prezinta mare afmitate pentru liganzii pe baza de azot si sulf si se gaseste in celule asociat diferitelor componente: proteine (insulina), aminoacizi, acizi nucleici. Intrain compozitia multor metaloenzime si activeaza sinteza enzimatica a triptofanului. In organismul uman, zincul este necesar pentru activitatea anhidrazei carbonice. Evaluand continutul mediu in astfel de elemente minerale - macro ?i microelemente din compozitia polenului, se poate remarca faptul ca majoritatea acestora este prezenta, uneori atingand necesarul zilnic din nutritie. Desigur, si in acest caz, polenul colectat de albine, de preferinta eel poliflor, ofera aceasta larga paleta de compus. i ce explica in mare masura rolul sau ca supliment nutritiv. Continutul in apa si substante nutritive producatoare de energie din polenul poliflor Continut mediu in g per 100 g (%) 11,2 16,8 4,4 8,8 16,8 2,2 216 925 Continut in g per 100 g (%) Maxim Minim 7,0 5,2 0,8 3,1 12,6 16,2 25,1 12,8 15,3 21,9

Substanta Apa Proteine Grasimi Hidrati de carbon (glucide) glucoza fructoza oligozaharide Energie Kcal/100 g Energie Kjoule/ 100 g

29

Continutul vitaminic din polen poliflor fata de necesarul zilnic stabilit de QMS (dupa Kerkvliet, 1989) Continut in mg sau |g per 100 g greutate uscata Medie 11 mg 0,03 g 3,2 mg Valori minime si maxime 0,63-1,25 Necesar zilnic 1 mg 5 mg 10 mg

Vitamina

Vitamine liposolubile Retinol (vitamina A) Provitamina A (p - Caroten) Calciferol (vitamina D) Tocoferol (vitamina E) Vitamine hidrosolubile l,02mg 1,53 mg Tiamina (vitamina Bj) 9,26 mg l,60mg Riboflavina (B2) 0,32 mg 2,5 mg Niacina (B3, PP) Acid pantotenic (B5) Piridoxina (B6) Biotina (B8, H) Acid folic Cianocobalamina (B12) Acid ascorbic (C) Rutin (P) 0,96 mg urme 30 mg 560 mg

0,63-1,25 0,98-2,05 5,15-11,0 0,91-2,05 0,24 - 0,39

l,4mg l,6mg 18,0mg 5mg 2,2 mg 0,2 mg

0,83-1,05 . 200 - 800

0,4 mg 3 g 60 mg

Elemental mineral (microelementul)

Continutul in elemente minerale alpolenului (dupa Kerkvliet, 1989) Continutul Valori Necesar mediu minime zilnic in mg sau g si maxime per 100 g substanta uscata 1329mg 161 mg 286 mg 321 mg 207 mg 17mg 4,5 mg 14g 1,1 mg 12,7 mg 430-756 423-1678 83 - 402 20-1764 12-583 17-18 1,7-11,2 0,2 - 2,0 3,0-25,1 30 2000 mg 800 mg 800 mg 300mg 14mg 2-3 mg 3 g 2-3 mg 10 mg l,5mg

Macroelemente: Potasiu (K) Sodiu (Na) Fosfor (P) Calciu (Ca) Magneziu (Mg) Otigoelemente (microelemente): Fier (Fe) Mangan (Mn) Cobalt (Co) Cupru (Cu) Zinc (Zn) Fluor (F)

lod (I) Crom (Cr)

0,7 g 24 g

25-61

150g 200 g

2.1.2 PROPRIETATI TERAPEUTICE SAU CURATIVE ALE POLENULUI

Polenul este un produs: Afrodisiac Alergic Anabolizant Anorexie Anti-Aterosclerotic Antibacterian Antibiotic Previne cariile Antidepresiv Antiinflamator Antioxidant Antiparazitar Antipiretic Antitoxic Biostimulant Dietetic Polenul este un aliment foarte bun , dupa cum a fost mentionat mai sus ; el este o sursa vegetala de elemente nutritive foarte bine echilibrata ; astfel se recomanda pentru obezitate, hipertensiune arteriala, guta, etc. Polenul hraneste ficatul care produce toti factorii anti-hemoragici necesari ; intareste peretii capilarelor. Creste energia singelui si a corpului ; in acord cu Medicina Traditionala Chineza , cind Qi-ul (bioenergia) e scazut, singerarile apar mai des ; un Qi crescut = fara hemoragii, sau mai putine Reduce nivelul tensiunii arteriale ridicate Imbunatateste fluiditatea singelui deoarece polenul scade nivelul grasimilor din singe ; reduce microhemoragiile , si astfel incidenta aterosclerozei ; catifeleaza interiorul peretilor arteriali, capilari si venosi, hraneste musculatura arteriala , facind-o mai flexibila ; hraneste muschii si nervii cardiaci ; o inima sanatoasa poate controla mai bine variatiile tensiunii sanguine . Scade nivelul colesterolului sanguin, acizilor grasi liberi (prezenti in inima si in alti muschi ca surse de energie metabolica) , trigliceridelor (sunt un grup din clasa lipidelor, legaturi (esteri) ai glicerinei cu acizii grasi) , beta-lipoproteinelor (sunt legaturi macromoleculare intre lipide si proteine si sunt solubile in apa) si al albuminelor (proteine de dimensiuni relativ mici ce se gaseste in singe si in alte lichide organice). Diminueaza efectele negative ale stressului excesiv Polenul contine toate elementele nutritive necesare functionarii sistemului nervos ; un sistem nervos mai sanatos inseamna o mai buna adaptabilitate la multi dintre factorii de stress. Reduce riscul bolilor genetice Polenul contine in interiorul cromozomilor sai multi acizi nucleici ; aceste substante sunt extrem de importante pentru regenerarea celulara ; cind lipsesc una sau mai multe dintre acestea riscul bolilor genetice este crescut 31

Diuretic continutul relativ ridicat al polenului in carbohidrati creste nivelul apei biologice din organism. Energetic contine toti nutrientii necesari celulelor noastre dinamice (celule musculare si ale sistemului nervos) Imbunatateste toate functiile cerebrale Datorita prezentei unei cantitati incredibil de mari de elemente nutritive diferite ce se gasesc in polen ; aceste substante hranesc in mod direct , dupa cum s-a mentionat mai sus, toate celulele neuronale ; efectul indirect este datorat hranirii ficatului, un ficat sanatos produce la rindul sau alte substante foarte importante pentru functionarea creierului Imbunatateste producerea de hemoglobina si de hematii Polenul contine toate substantele necesare pentru regenerarea celulara, inclusiv pe cele necesare pentru celulele sanguine ; de asemenea contine fier care este foarte important pentru sinteza hemoglobinei . Imbunatateste functionarea intestinului gros pentru ca in final hraneste flora intestinului gros Imbunatateste nutritia si functiile tuturor muschilor (inclusiv muschii netezi ai organelor interne) datorita elementelor nutritive din compozitia lui. Indicatii generale ale polenului Boli de nutritie si de metabolism Bolile aparatului digestiv Bolile duodenului Bolile ficatului Afectiuni ale celulelor hepatice Bolile veziculei biliare Afectiunile intestinului subtire Afectiunile intestinului gros Afectiuni genitale si sexuale Afectiunile aparatului urinar Alergii Afectiuni hematologice Afectiuni cardiovasculare Afectiunile aparatului respirator Boli canceroase (boli oncologice si de iradiere) Bolile sistemului imun Afectiunile sistemului nervos Afectiuni endocrine Afectiuni ale ochilor Afectiuni ale sistemului osteo-muscular Afectiuni ale pielii Afectiuni ale parului si unghiilor Bolile virstei a III-a (afectiuni gerontologice) Pediatrie Caile de administrare Interna Pe gura, inghitind polenul brut sau amestecul de polen cu miere sau cu alte alimente ca iaurt, 32

cereale, piine etc. Sublinguala (cazurile de cancere sau chirurgicale) Alimentatie chirurgicala sau artificiala, cind polenul, mierea, laptisorul de matca, propolisul si alte alimente usor de digerat pot fi administrate direct in stomac sau in intestinul subtire. Supozitoare rectale, in cazul pacientilor cu adenom de prostata. Supozitoare vaginale, pentru diferite afectiuni genitale la femei Externa In masti cosmetice, amestecat cu miere sau/si laptisor de matca, extracte florale etc. In dermatologie, ca adjuvant nutritional pentru celulele pielii. Posibila prezenta a reactiilor adverse Unii oameni pot dezvolta alergii la polen sau pur si simplu nu-l pot suporta foarte bine in stomac sau in sistemul digestiv, plingindu-se de "greutate" in stomac, balonari, diaree etc. Pentru a evita multe dintre aceste cazuri, este intotdeauna o idee buna sa-I sfatuim pe pacienti sa inceapa sa consume polen in cantitati foarte mici, chiar granula cu granula. Daca astfel de persoane vor sa foloseasca polen pentru necesitati cosmetice sau dermatologice, concentratia initiala de polen in amestecul folosit trebuie sa fie de asemenea foarte mica.

2.2 PASTURA
Polenul recoltat de albine este depozitat in stup, in celulele fagurilor. Schimbarile ce intervin in timpul depozitarii, datorita conditiilor de temperatura si umiditate, conduc la formarea pasturii, cunoscuta si sub denumirea de ..painea albinelor". Pastura, avind ca si componenta majora polenul, are, desigur, proprietati asemanatoare acestuia. Totusi, deoarece pastura contine si mici cantitati de miere si secretii salivare ale albinelor lucratoare, dar mai ales pentru ca marea majoritate a granulelor de polen sunt deschise , digestibilitatea pasturei este mai mare decit a polenului . Din aceasta cauza , din punct de vedere nutritiv , pastura este mai buna decit polenul . Cum polenul este considerat un nutrient major, putem conclude ca in cele mai multe cazuri pastura este superioara polenului. Pastura continind mai multa vitamina K si acid folic decit polenul , are un efect antihemoragic mai bun. Pastura este un polen pre-digerat, utilizat pentru hranirea intregii colonii de albine, dar mai ales a "copiilor" albinelor (larvele). De aici putem accepta ca acest extraordinar produs apicol complex poate fi administrat cu incredere si copiilor nostri . Indicatiile pasturii Indicatiile principale ale pasturii sunt in alimentatia copiilor si acelor persoane ce sufera de una sau de mai multe boli grave din zona tubului digestiv ( ulcere, tumori, ciroza etc.) si ca rezultat nu pot digera corespunzator polenul. Pastura are un gust mai acru datorita fermentatiei specifice care are loc in fagurii cu polen; este mai buna decit polenul in toate bolile legate de ficat si de functionarea lui . In Medicina Traditionala Chineza, gustul acru stimuleaza energia (Qi) a elementului "Lemn", care ajuta functionarea urmatoarelor elemente fizice si psihice: - ficat; - vezicula biliara; - muschi (netezi, striati, cardiac) si tendoane; - ochi - imaginatia, creativitatea; 33

energiile de regenerare.

Administrarea pasturii Pastura este polenul deschis si transformat biochimic. Polenul are acelasi tip de relatie cu pastura ca laptele cu zerul sau laptele cu iaurtul. Deci, vorbind in general, pastura este mai nutritiva decit polenul si este mai usor de absorbit de catre celulele noastre. Administrarea ei este foarte asemanatoare cu cea a polenului. Singura diferenta posibila este cea legata de dozaj. Pentru efecte similare, pastura este administrata in doze mai mici decit polenul. Principalele metode de administrare sunt: Intern: Pe gura, prin inghitirea pasturei neprelucrate sau amestecarea ei cu miere sau cu alte alimente ca iaurtul, cereale, piine etc. Sublingual (amintiti-va cazurile chirurgicale sau legate de tumori) Prin alimentatie chirurgicala sau artificiala, cind pastura, polenul, mierea, laptisorul de matca, propolisul si alte alimente usor de digerat pot fi administrate,scurt-circuitind gura, direct in stomac sau in intestinul subtire. Supozitoare rectale, in cazul pacientilor cu adenom de prostata Supozitoare vaginale, in diferite afectiuni genitale la femei Extern: In cosmetica, ca si component al mastilor cosmetice, combinat cu miere si/sau laptisor de matca, extracte florale etc. In dermatologie, ca adjuvant nutritional pentru celulele pielii. Contraindicatii Pentru pastura, contraindicatiile si limitele sunt aproape identice ca si pentru polen. Din cauza transformarilor suferite in stup (sub actiunea bacteriilor specializate), pastura are unele contraindicatii si limite diferite de ale polenului. Pastura este mai "neteda" decit "asprul" polen deoarece este intotdeauna deschisa. Fiind deschisa, irita mai putin mucoasa tractului digestiv in procesele de digestie si de absorbtie. Ca rezultat, toleranta tractului digestiv este crescuta. Ca o concluzie generala, se observa ca pastura are indicatii mai bune decit polenul, fiind recomandata in tratarea unui spectru larg de afectiuni.

2.3 LAPTISORUL DE MATCA

Compozitie chimica si proprietati nutritionale Laptisorul de matca este secretat de glandele hipofaringiene (uneori denumite glandele pentru hrana puietului) ale albinelor lucratoare tinere (albinele doici), pentru a hrani larvele tinere si matca adulta. Laptis.orul de matca este folosit pentru hranirea directa, imediat dupa secretie, a matcii si a larvelor. acesta nefiind depozitat. Este motivul pentru care nu constituie un produs apicol traditional. Singura situatie in care recoltarea devine posibila este in cursul cresterii matcilor, cand larvele destinate a deveni matci sunt hranite din abundenta cu laptisor de matca. Larvele de matca nu pot consuma hrana atat de rapid, pe masura ce aceasta le este oferita si, din acest motiv, laptisorul de matca se acumuleaza in botci. Defmitia exacta a

34

laptisorului de matca comercial este deci legata de metoda de productie: este hrana destinata larvelor de matca in varsta de patru pana la cinci zile. Spectaculoasa fertilitate sj viata mult mai lunga a matcii, hranita exclusiv cu laptisor de matca, sunt cele doua argumente care au condus in mod sugestiv la credinta ca acest produs ar putea produce efecte similare la om. Principalii constituent! ai laptisorului de matca sunt apa, proteinele, zaharurile, lipidele, sarurile minerale. Desi acestea apar cu variatii semnificative de concentratie, compozitia laptisorului de matca ramane relativ constants, indiferent de colonie sau de rasa de albine. Compozitia laptisorului de matca
Compusul Apa proteine (N x 6,25) Zaharuri Lipide Minerale Concentratie minima 57% 17% din greutatea uscata 1 8% din greutatea uscata 3,5% din greutatea uscata 2% din greutatea uscata Concentratie maxima 70% 45% din g.u. 52% din g.u. 19% din g.u. 3% din g.u.

Continutul in vitamine al laptisorului de matca in g per gram de greutate proaspata Vitamina Minimum Tiamina Riboflavina Acid Piridoxin pantoteic a 1,44 5 159 1,0 25 265 48 Niacina Acid folic 48 0,13 0 88 0,53 0 Inozitol Biotina 80 350 1,1 19,8

Maximum 6,70

Compozitia laptisorului de matca cuprinde si substante in ce reduse ce apartin diferitelor clase chimice. Printre acestea se pot enumara doua substante heterociclice, biopterina si neopterina, in concentratii de 25 si respectiv 6 mg/g greutate proaspata. De importanta fiziologica sunt si acetilcolina, cu rol de neurotransmitator (1 mg/g greutate uscata) si acidul gluconic (0.6% din greutatea proaspata). In majoritatea articolelor stiintifice, cat si in cele de popularizare, se vorbeste despre o fractiune a laptisorului de matca definita ca ,,inca necunoscuta". Acest lucru nu accentueaza numai faptul ca analiza laptisorului de matca nu este definitivata. dar conduce, bineinteles, si la lipsa de intelegere a activitatilor biologice ce sunt puse pe seama lui. In ciuda multor eforturi. cea mai mare parte a acestor actiuni nu a lost definitiv elucidata si nici nu a putut fi atribuita vreunuia dintre componentii sai. Efectele fiziologice ale laptisorului de matca Administrat pe cale orala timp de 1-2 luni, prin inghitire sau prin topire sublinguala in doze cuprinse intre 200 - 500 ing, laptisorul de matca actioneaza ca tonic si stimulant, cu efecte euforice asupra omului sanatos. Cei ce au consumat acest produs declara ca au trait o senzatie generala de bine (resimtit la nivelul starii fizice - rezistenta la oboseala, o mai buna performanta intelectuala - o mai buna capacitate de invatare si o mai buna memorie) si au inregistrat efecte directe asupra starii mentale (mai multa incredere in propriile forte, stare de bine si euforie). Cu alte cuvinte, pentru omul sanatos, laptisorul de matca actioneaza ca stimulent general, imbunatateste raspunsul imun si functiile generate ale organismului. 35

Doza zilnica de laptisor de matca pulbere (liofilizat) se situeaza intre 30 - 100 mg pe zi. Produsele lichide sunt adeseori recomandate corespunzator unor doze mai ridicate, pentru a obtine eel putin acest nivel compusului activ. Trebuie mentionat, si aceasta de mai multe ori, ca produsele apicole sunt contraindicate persoanelor care sufera de alergii grave la polen sau au hipersensibilitate la acestea. Laptisorul de matca este de asemenea contraindicat femeilor gravide si mamelor care alapteaza. Laptisorul de matca poate provoca reactii alergice la persoanele susceptibile, intre care eczeme, rinite, urticaria si bronhospasm. Au fost raportate si cazuri de astm acut, anafilaxie si intr-un caz, moarte, urmare a unei crize de astm produse de consumul de laptisor de matca.

2.4 PROPOLISUL
Dintre toate produsele apicole, propolisul este probabil cel mai "medicinal". Compozitia sa este un subiect fascinant, proprietatile farmacologice si indicatiile fiind studiate de mii de cercetatori . Exista un numar mare de compusi ce pot apare in propolis. Greenaway si colab., 1990, a spus ca avind in vedere ca exudatele din mugurii diferitelor specii de plop sunt frecvent asemanatoare in ceea ce priveste compozitia calitativa; pot fi foarte diferite in ceea ce priveste compozitia cantitativa, iar aceste diferente se reflecta in compozitia propolisului ce include exudatul din muguri. Aceste variatii in compozitia propolisului pot fi considerabile. Asemenea diferente majore in compozitia propolisului au efecte considerabile asupra proprietatilor. Presupunerea ca uneori compozitia polenului este asemanatoare cu originea sa (sursa) este incorecta si orice experiment asupra propolisului presupus a fi stiintific trebuie sa fie detaliat asupra constituentilor propolisului. Compozitia chimica a propolisul Cantitativ, propolisul contine: 55 % rasini (rasina este un termen folosit pentru substante care sunt in mod obisnuit lipicioase si insolubile, sau foarte putin solubile, in apa sau in solventi organici; datorita acestei insolubilitati, par sa fie importante numai pentru proprietatile lor structurale) si balsamuri (Balsamurile sunt lichide naturale sau substante semi-lichide obtinute uzual din scoarta copacilor prin metode speciale - Opris, 1990); 7,5 - 35 % ceara (Ushkalova si Topalova (1978) au aratat ca ceara este un component indispensabil al propolisului, desi proportia sa depinde de regiunea de unde a fost extrasa de albine, metoda de colectare si de alti factori; ei au gasit de asemenea in mostrele de polen colectate din trei regiuni ale fostei URSS patru tipuri de ceara, diferite una de alta sub aspectul greutatii specifice si solubilitatii in alcool etilic-Ivanov, 1981); 10 % uleiuri volatile (Uleiurile volatile sunt compusi ce au in mod uzual mirosuri placute) 5 % polen (Nakashima T. si Nakashima N., 1989, au aratat ca propolisul Brazilian obtinut de la albinele Africane contin cantitati mai mari de polen decit cel obtinut de la albinele Europene). 5 % acizi grasi; 4,40 - 19 % impuritati; terpene, substante tip tanin, secretia glandelor salivare ale albinelor si componente accidentale; Calitativ, propolisul contine: flavonoide, acizi alifatici si esterii lor, acizi alifatici cu lant lung, uleiuri volatile cu lanturi scurte, esterii unor uleiuri volatile cu lanturi scurte, acizi aromatici si esterii lor, acid benzoic si derivati, aldehide, alcooli, acid cinamic si derivati, alti acizi si derivati, cetone, fenoli si compusi aromatici, terpene, alcooli sesquiterpenici si 36

derivatii lor, terpenoide si alti compusi, compusi volatili, hidrocarburi, hidrocarburi alifatice, steroli si hidrocarburi steroide, zaharuri, lactone, alfa si beta - amilaze, aminoacizi, derivati ai acizilor nucleici, vitamine, minerale, transhidrogenaze anaerobe, substante H+ donoare, alte substante insolubile in apa si solventi organici, poluanti. Proprietati terapeutice si curative ale propolisului Propolisul, cel mai "medicinal" produs apicol, cu peste 70 de proprietati farmacologice dovedite, are sute de indicatii si a fost folosit in scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri. In zilele noastre,cercetatori si clinicieni din toata lumea descopera aproape in fiecare luna noi proprietati si indicatii pentru acest produs natural. Propolisul, un adevarat "protector al vietii" a fost folosit cu succes in tratamentul unor boli apartinind urmatoarelor domenii medicale: Administrarea propolisului Exista doua cai principale de administrare a propolisului: interna si externa. Calea de administrare "interna" semnifica faptul ca propolisul patrunde adinc in organism, pina la nivelul oaselor, rinichilor, inimii si creierului. Administrarea "interna" inseamna nu numai administrarea orala sau prin nas (inhalatii) a propolisului, dar de asemenea prin anus sau vulva (ca in cazul supozitoarelor rectale sau vaginale), sau prin injectii. Administrarea "externa" semnifica faptul ca propolisul este aplicat pe piele si/sau "orificiile" superficiale: urechile si ochii (sacul conjunctival). Cind propolisul este folosit ca protector al membranelor celulare, trebuie sa intelegem ca este important sa utilizam citeva metode, "vehicule" pentru a atinge "tintele": celulele, tesuturile, organele, sistemele ce se afla in dizarmonie. Contraindicatii Exista aproximativ 1-2% din populatie cu alergie la propolis, sau cu reactii alergice la anumite substante ce intra in compozitia sa, cum este prenil-cafeatul. Ca rezultat al acestor alergii, propolisul nu este recomandat acelor persoane ce sufera de asemenea alergii. Iata citeva reactii adverse ce pot apare la persoanele alergice dupa administrarea de propolis (intern sau/si extern): Dermatite de contact la propolis (brut sau crema, unguent). Dermatite cosmetice dupa aplicarea de creme cu propolis, lotiuni etc. Alergie la inhalarea de propolis cu spasme bronsice. Mucozitati orale cu ulceratii (tablete cu propolis, propolis de mestecat). Eczeme ocupationale la apicultori (propolis natural). Hipotensiune arteriala (propolisul este spasmolitic si astfel scade nivelul presiunii arteriale).

2.5 CEARA DE ALBINE

Ceara de albine este produsa de albine ca o substanta stabila, care sa nu interactioneze cu mierea, polenul sau laptisorul de matca si are unele proprietati importante pentru apiterapeuti. Dintre indicatiile terapeutice se pot mentiona (pentru uz extern si intern): Extern: Dureri lombare (combinat cu propolis) Artroze 37

Acnee Uz cosmetic (depilare ) Intern: Febra finului Afectiuni gingivale Constipatie. Proprietatiile cerii sunt legate in mod direct de substantele continute, dar si de faptul ca albinele adauga mici cantitati de propolis in interiorul fiecarei celule a fagurelui, in special in cele construite initial pentru larve. Ceara este are, astfel, proprietati: - antiseptice; - emoliente; - antiinflamatoare; - cicatrizante. Ceara ajuta pielea sa aiba o structura neteda si elastica (aspect), de aceea este mult utilizata in cosmetica, in prepararea diferitelor masti. De asemenea este utilizata pentru epilare. Compozitia chimica a cerii
Denumirea compusului % din fractiunea Numarul de component! ai fractiunii de ceara Minori
14

Hidrocarburi Monoesteri Diesteri Triesteri Monoesteri hidroxilati Poliesteri hidroxilati Esteri acizi Poliesteri acizi Acizi liberi Alcooli liberi 1 Neidentificati TOTAL

35 14
*

Majori 10 (5) 10(7) 6(5) 5 6(1) 5 7 5 8(3) 5 7 74

66 10 24 20 20 20 20 20 10 ? ? 210

8 1 2 12 1 6 100

2.6 VENINUL DE ALBINE

Veninul de albine este un compus perfect adaptat/creat pentru functiile sale: apararea albinelor si a coloniei. El este sintetizat in glandele de venin ale matcii si ale albinelor lucratoare si pastrat in sacii de venin. In timpul procesului de intepare este eliberat prin ac, sub forma lichida. Veninul este un produs biologic propriu al albinei si nu intra in rindul principiilor active transmise de la plante. Componentele active din veninul de albine, in mici cantitati (echivalente cu mai putin de 100-300 de intepaturi pentru un adult) pot fi foarte benefice pentru sanatatea oamenilor, daca sunt administrate de catre persoane specializate, intr-un mod individualizat. Aministrat in mod gresit, in necunostinta de cauza, veninul de albine poate provoca, la unele persoane, reactii alergice si iritatii. De aceea se impune, inainte de folosirea lui in scop terapeutic, sa se 38

ia toate masurile de protectie a pacientului (testare la alergie, dozare corecta) si de protectie a muncii, apiterapeutul trebuind sa se asigure ca manipuleaza in deplina siguranta acest produs. Veninul de albine poate fi gasit in doua forme principale: lichid, cum este imediat dupa extractie sau cind este injectat de catre albina prin ac, si uscat, dupa colectare cu mecanisme speciale (colectoare de venin). Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar si cu un miros aromat asemanator bananelor coapte. Este usor acid (pH 5,0 - 5,5); schimba culoarea hirtiei albastre de turnesol in rosu indicind o reactie acida. Totusi, solutia apoasa din veninul uscat nu mai prezinta acest efect, sugerind ca responsabili de reactia acida sunt compusii volatili. Veninul se usuca la temperatura ambientala in mai putin de 20 de minute, pierzind intre 65-70 % din greutatea originala. Dupa ce lichidul se evapora se poate recolta 0.1 mg. de venin uscat pur (de la o singura albina). Veninul uscat pur are o culoare galbena - maronie. Greutatea specifica este de 1,313 g/cm3. Toxicitatea exprimata prin DL50 este de 2,8 mg/kg (i.v. la soarece). DL50 inseamna ca 50 % dintre soareci vor muri cind le este injectata intravenos doza de 2,8 mg. de venin per kilogram corp. Veninul este rezistent la frig, iar inghetarea nu pare sa-I reduca toxicitatea. Cind este uscat este rezistent si la caldura, chiar la 100 oC. Veninul uscat de albine, daca este ferit de umezeala, isi poate mentine proprietatile toxice citiva ani. El are o structura policristalina. Examinarile sub microscop au aratat ca veninul de albine, ca picaturi ale solutiei apoase din venin uscat, isi asuma structura fizica caracteristica, incluzind componente ce variaza ca forma si marime. Nu este dificil sa determinam rapid clasificarea veninului (venin de albine, de viespe, de gargaune, de vipera) bazindu-ne pe structura sa fizica. Compozitia veninului de la albina lucratoare Clasa de Component* % din venin molecule uscata Enzime Fosfolipaza A2 10-12 Hialuronidaza 1-3 Fosfomonesteraza acida Lizofosfolipaza a-glucozidaza Alte proteine si Melittina 50 peptide Apamina Peptida degranulatorie a mastocitelor (MCD) Secapina Procamina Adolapina Inhibitor de proteaza Tertiapina Peptide mici (cu mai putin de 5 aminoacizi) Amine fiziologic Histamina active Dopamina Noradrenalina 1-3 1-2 0,5-2,0 1-2 0,1 13-15 % din venin uscatb 10-12 1,5-2,0 1,0 1,0 0,6 40-50 3 2 0,5 1,4 1,0 0,8 0,1

0,5-2,0 0,2-1,0 0,1-0,5

0,5-1,6 0,13-1,0 0,1-0,7

Proprietati terapeutice si curative ale veninului 39

Veninul de albine, cind e administrat in doze mici, poate fi un medicament natural excelent, are o serie de proprietati si exercita asupra organismului uman o serie de efecte: Proprietati antibiotice Efect bactericid pe : Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Escherischia coli, Salmonella typhi, Bacilus brevis, Bacilus cereus (Elena Tatu, Apiacta). Veninul de albine inhiba cresterea bacteriilor si fungilor (Derevici, Dima). Actiune bacteriostatica pe anumite microorganisme ca : Micobacterium phlei, Vibrio cholerae (Brangi, Pavan citati de Tatu). Nu actioneaza pe anumiti fungi ca : Penicillium si Mucor (Tatu). Antibiotic (Derevici, Dima). Antibacterian Antiinflamator (exista o polipeptida numita "peptida de degranulare a mastocitelor"; are o activitate antiinflamatorie de 100 de ori mai puternica decit hidrocortizonul Indicatiile veninului Veninul de albine, un produs apicol legat de loja energetica "foc", este foarte folositor in toate tipurile de boli legate de "frig" cum ar fi artritele, cancerele, boala Reynaud, bolile sistemului musculo-scheletic. Este de asemenea benefic in cazurile de functionare incetinita a diferitelor tesuturi/ organe/ sisteme din organism. O alta cale de a intelege mai bine indicatiile veninului de albine este calea neurofiziologica. Sistemul nervos vegetativ are doua componente majore : 1. simpatic (este in general un sistem activator); 2. parasimpatic (este un sistem inhibitor, folosit pentru "calmare, somn, mincat si digestie"). Aproape 50% dintre bolile oamenilor si animalelor pot fi considerate ca avind prea putina activitate simpatica si/sau prea multa parasimpatica . Ca rezultat, corpul devine greu, se raceste, si devine mai mult sau mai putin inert in intregime sau pe parti componente, cu sau fara dureri recurente . Veninul de albine este un excelent simpaticomimetic, sau in terminologie mai simpla, un excelent activator a componentei simpatice a sistemului nervos vegetativ . O persoana care practica Terapia cu Venin de Albine (TVA) va simti si va vedea pas cu pas cum corpul ei devine mai "viu" din nou , mai cald, cu miscari mai rapide si mai usoare, cu mai putine dureri . Daca boala este localizata, de exemplu o tumoare a pielii sau o tromboza arteriala sau venoasa, se prea poate ca Terapia cu Venin de Albine ( TVA) sa modifice echilibrul local si sa vindece, in special daca apiterapistul este competent in meseria lui . Administrarea veninului de albine Principala metoda de administrare a veninului de albine este prin piele. Exista cel putin 4 metode comune de administrare a veninului: 1. Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine. 2. Solutie de venin de albine, administrata prin injectii. 3. Unguente si alifii cu venin de albine, administrate de obicei prin simpla aplicatie locala, masaj si/sau acupresura. 4. Solutii de venin de albine, unguente sau alifii administrate prin metode fizioterapice speciale ca: iontoforeza (introducerea ionilor unei sari solubile in tesuturile organismului cu ajutorul curentilor electrici, cel mai adesea in scop terapeutic).

40

Alte metode de administrare, neinvestigate suficient de catre oamenii de stiinta si clinicieni, rareori folosite si practicate in mod obisnuit numai de catre medicii specializati in apiterapie, sunt: 1. Per os (pe gura): tablete de venin de albine; venin de albine combinat cu miere; venin de albine in granule homeopatice. 2. Inhalatii (prin sistemul respirator); aceasta metoda este potential foarte periculoasa! 3. Injectii intramusculare, intraarticulare (acestea au fost dovedite in practica ca nefiind la fel de eficiente ca injectiile intradermice). 4. Intepaturi de albine intravenoase ca in terapia cu venin de albine pentru vene varicoase. Veninul de albine poate fi administrat singur sau, in mod ideal, in combinatie cu alte metode de tratament. O simpla intepatura sau injectie cu venin de albine nu va aduce aproape nici un beneficiu sanatatii noastre daca este folosita singular. Mai intii trebuie sa avem grija de starea noastra de nutritie, de circulatia singelui si de calitatea sa, de sistemele nervos si endocrin, de structura generala a corpului, de caracteristicile mentale, emotionale si psihologice. De aceea, este intotdeauna o idee buna sa studiem si sa folosim alte metode de vindecare, cit de mult posibil in conjunctie cu terapia cu venin de albine. Contraindicatii Veninul de albine are potentialul cel mai periculos dintre toate produsele apicole. In fiecare an mii de persoane, din toata lumea, mor din cauza intepaturilor accidentale ale albinelor, adesea intr-un numar mare, ca in cazul albinelor africane, cunoscute de catre massmedia ca albine "ucigase".Pentru apiterapeuti este extrem de important sa vorbim despre aceasta si sa furnizam populatiei atitea moduri cite sunt posibile pentru a se proteja de posibilele reactii negative ale intepaturilor de albine.

Remedii pentru reactiile adverse la veninul de albine: Reactii Simptome Tratament Usoare sauRoseata, usoaraAplicati un cub de gheata, comprese reci, amoniac de Normale tumefactie sicasa sau bicarbonat de sodiu aplicat ca o pasta. caldura in ariaCrema H preparata - aplicata pe piele in zona intepata. intepata Lotiune pentru intepaturi de albine - amestecati 100 ml apa + 5 ml otet + 5 ml sare; aplicati solutia pe zona afectata; repetati daca este nevoie. Crema de propolis aplicata pe piele. Tinctura de propolis - 5-15 picaturi de 3.4 ori pe zi, administrata intern, cu miere si o cana de ceai (sau apa fierbinte). Moderate Febra, greata,Benadryl lichid - se administreaza oral in functie de oboseala sauindicatiile producatorului. simptome gripale Benadryl tablete - 50 mg imediat dupa intepatura de albina si + de 4 ori cite 25 mg in urmatoarele 24 de ore. Benadryl crema - se aplica pe piele in zona intepaturii. Severe Soc anafilactic,Injectii cu Anakit sau Epipen pentru reactii alergice respiratie severe (tumefactie severa). dificila, Chemati imediat medicul de familie sau alergologul sau tumefactie contactati cel mai apropiat cabinet medical. extrema 41

2.7 APILARNILUL
Apilarnilul este in principal un extract din larvele de trintor, si mai contine mici cantitati de laptisor de matca, pastura, miere si propolis . Apilarnilul are o compozitie foarte complexa, asemanatoare cu a laptisorului de matca. Se poate prezenta sub mai multe forme: - proaspat recoltat (neomogenizat si nefiltrat); - omogenizat si filtrat; - liofilizat. Examinind compozitia sa, putem conclude usor ca principalele proprietati ale apilarnilului se afla in zona "nutritiei" . Este deja cunoscut ca multe triburi din Africa folosesc de secole larvele de albine ale fagurilor salbatici ca o mincare "luxoasa" bogata in proteine . Deoarece provine in principal de la o structura "barbateasca", apilarnilul are multe efecte intaritoare barbatesti . Proprietati terapeutice si curative ale apilarnilului Stimuleaza anabolismul - ca si laptisorul de matca ritmul de dezvoltare ale larvelor de trintor este foarte rapid. Antiviral - ca si laptisorul de matca. Biostimulant - trintorii, vorbind in general, au o foarte puternica forta de viata. Mareste puterea sistemului imun - datorita calitatii ridicate a nutrientilor continuti in extract; - trintorii au o mare energie respiratorie; o buna respiratie inseamna oxigen suficient pentru intreg organismul, inclusiv pentru celulele albe ale singelui; - conform MTC, sistemul imun face parte din aceeasi "clasa" cu sistemul respirator. Imbunatateste memoria - nutrientii lui de inalta calitate inbunatateste toate procesele memoriei. Imbunatateste ciclul menstrual la femei - datorita echilibrului endocrin dat de pre-hormonii naturali existenti in apilarnil. Mareste performantele intelectuale la copiii din scolile elementare - nutrientii de inalta calitate ajuta dezvoltarea generala a sistemului nervos. Imbunatateste neuro-psiho-motricitatea la copii - nutrientii de inalta calitate ajuta dezvoltarea generala a motricitatii. Mareste apetitul - ca in cazul laptisorului de matca sau cu orice alt stimulator al anabolismului. Mareste energia organismului, vitalitatea si puterea regenerativa - datorita nutrientilor de inalta calitate si bioenergiei (din forma bruta). 42

Mareste rezistenta generala a organismului la boli - datorita compusilor activi si nutrientilor care pot ajuta sau hrani fiecare celula din organism. Maresc masa musculara la barbati - ca orice alt stimulator natural al anabolismului ( vezi laptisorul de matca). Rol nutritiv, dietetic - datorita nutrientilor variati , de inalta calitate. Psiho-stimulant - continut ridicat in aminoacizi, vitamine, magneziu etc. Stimuleaza si intretine energia sexuala la barbati - trintorii sunt bine cunoscuti ca puternice "masini sexuale" Stimuleaza glandele hipofizo - suprarenale - datorita continutului relativ ridicat in (pre)hormoni. Stimuleaza spermatogeneza, imbunatatesc erectia si cresc durata actului sexual la barbati - datorita continutului ridicat de vitamine, aminoacizi, etc. apilarnilul intervine pozitiv in dinamica sexuala. Indicatiile apilarnilului Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului de matca. Ca rezultat, indicatiile lor sunt aproape identice. Totusi sunt citeva diferente in special in ariile genitale, sexuale si endocrine produse de bogatia apilarnilului in hormoni de tip masculin. Apilarnilul este indicat sa fie administrat atit intern cit si local, pe cale externa. Intern Forme farmacologice pentru aria buco - faringiana: Solutii Suspensii Aerosoli Spalaturi (apa de gura) Tablete Ciocolata cu apilarnil liofilizat (in special pentru copii) Gargara Ca produs suplimentar sau medical: Tablete; Apilarnil liofilizat; Apilarnil liofilizat in miere; Apilarnil liofilizat in miere + polen + laptisor de matca; Extracte alcoolice; Ciocolata cu apilarnil liofilizat (pentru copii).

...

43

Pentru zona genitala la femei: Tablete vaginale; Supozitoare vaginale. Extern Pentru afectiuni oftalmice: In solutii oculare (picaturi) Ca unguent, pentru afectiunile pleoapelor Pentru afectiuni ale nasului: Instilatii Picaturi Spray Aerosoli Inhalatii Spalaturi (lavaj) cu solutii diluate. Pentru afectiuni ale urechilor Sub forma de instilatii auriculare, spalaturi auriculare etc., se pot folosi urmatoarele tipuri de preparate: solutii suspensii unguente pudre supozitoare Pentru piele: pentru ingrijirea pielii : creme, lotiuni, sampoane. pentru afectiuni ale pielii (dermatoze, arsuri, rani, ulcere varicoase cronice), singur sau in combinatie cu alte remedii (compusi); iata citeva forme farmaceutice care pot fi utilizate: comprese umede, lotiuni, unguente, spray. Apilarnilul, compus activ in produsele cosmetice: Amestec cu miere, laptisor de matca, polen etc., folosit in masti cosmetice; Creme, emulsii, lotiuni, sampoane etc. Dozajul Pentru adulti, doza zilnica uzuala este de aproximativ 300 mg (600-800 mg. daca este necesar). Pentru copii, doza este obisnuit 30-50 % din doza unui adult. Pentru aria buco- si gastro-intestinala este bine sa se tina sublingual apilarnilul brut, liofilizat sau in tablete, pina la completa diluare in saliva (minim 2-5 minute), apoi sa se inghita. Contraindicatii Pina in prezent nu au fost reportate reactii adverse, toxice sau alergice legate de folosirea apilarnilului.

44

Totusi, deoarece apilarnilul contine mici cantitati de polen, propolis si miere, putem presupune ca folosirea lui poate conduce la riscuri similare cu cele asociate compusilor sai. Apilarnilul este contraindicat in urmatoarele cazuri: 1. Posibile reactii alergice la unii dintre compusii sai. Apilarnilul contine multe proteine. 2. Intoleranta la apilarnil

3. PRODUSE APICOLE IN TERAPIE SI COSMETICA

Gama produselor utilizate ca suplimente nutritive, energovitalizante si apiterapice devine tot mai complexa, raspunzand astfel atat cerintelor populatiei cat si nevoilor acesteia de a-si pastra in cat mai bune conditii sanatatea. Dintre produsele realizate in laboratoarele acestor institutii prezentam urmatoarele: Produse vitalizante si regeneratoare: Tonic royal, drajeuri cu laptisor de matca, preparate din laptisor de matca si glicocol. Este prezentat in flacoane a 20 drajeuri avand in compozitie 2 g laptisor de matca pur, respectiv 0,1 g laptisor de matca in fiecare drajeu; Melcalcin, produs granulat ce are in compozitle laptisor de matca, calciu, miere de albine si substante aromatizante Laptisor de matca liofilizat in fiole. Se prezinta liofilizat in fiole, insotit de alte 10 fiole cu Solvent; Polen granule, se prezinta in cutii de 100 g si 150 g polen natural granule; Polenapin, produs sub forma de tablete realizate prin comprimarea polenului recoltat de albine. Ficare tableta conune 0,250 g polen. Se prezinta in cutii cu 100 tablete; Polen drajeuri. granule de polen natural recoltat de albine glazurat intr-un strat subtire de zahar. Se valorifica in plicuri de celofan cu 10 g fiecare sau cutii cu cate 100 g; Polenolecitin. produs realizat din miere de albine, lecitina vegetala si polen natural recoltat de albine. Se prezinta in cutii a 100 g; Melprosept, este un produs din miere si propolis. Propolisul se prezinta sub doua forme: miere propolizata 2 % in borcane de 200 g; miere propolizata 5 % in borcane de 200 g; Vi-fort - supliment nutritiv, produs natural polivitaminic pe baza de mire, extract de polen, extract de propolis, laptisor de matca, vitamine si saruri minerale destinat sustinerii efortului fizic si intelectual, precum si sportivilor de performanta Meltonic - gama de 10 produse tonice pe baza de produse apicole, Revipol- tablete; produs realizat pe baza de extract de polen, vitamina C, arome naturale,are actiune energovitalizantasi hepatoprotectoare Royal Tonic - tonice generate care cresc imunitatea organismului. Contin un complex de substante naturale: proteine incluzand toti aminoacizii esentiali; glucide, lipide - fn special fosfolipide, saruri minerale si oligoelemente; vitamine; beta-caroten, riboflavina, acid nicotinic. Royal Tonic Potent - recomandat ca adjuvant m terapia de cuplu, m cazul tulburarilor aparute m viata sexuala. 45

Royal Tonic Geriatric - recomandat m: prevenirea si cornbaterea tulburarilor trofice, determinate de maintarea m varsta: dementa senila, secheleAVC ischemic, ateroscleroza sistemica, osteoporoza. Royal Tonic Adulti - recomandat ca tonic general zilnic, imunostimulator, neurotonic, vitaminizant. Royal Tonic Atletic - recomandat in: cresterea performantelor fizice la sportivi precum si pentru persoanele care depun activitate fizica intensa sau m perioada de recuperare dupa efortfizic intens (competitii, antrenamente). Royal Tonic Prenatal recomandat in: sarcina. Imuno RoyalJunior-imunodeficienta, preventia infectiilorgripale, hipovitaminoze. Hepavit-colecistite, cirozehepatice, convalescenta, hepatita cronica, hepatita virala acuta; Giardinofug - giardioze; Osteofort - prevenirea si cornbaterea osteoporozei secundare menopauzei fiziologice complicata cu afectiuni articulare degenerative; Osteocalcin - prevenirea si cornbaterea manifestarilor neurovegetative; Masculin - disfunctii sexuale masculine si tulburari de dinamica sexuala; Apilarnil & propolis & polen - vitaminizant si nutritiv Tn perioada de convalescenta si malnutritie, hepatoprotector; Steel Muscle - efort fizic intens, ca aport de vitamine minerale si substante nutritive; Hair Tonic - cornbaterea caderii parului, fragilitate si deteriorarea structurii parului; Royal Jelly & Ginseng - hepatoprotector, cornbaterea fenomenului de senescenta si cresterea performantelor la sportivi; Polen kids - cresterea si dezvoltarea organismului copilului, afectiuni hepatice si digestive; Otet de mere cu miere si polen - afecftiuni hepatice si digestive, cardiovasculare, cure de slabire, astenie fizica si psihica; Phyto-imun - preventie si adjuvant m terapia infectiilor respiratorii. Preparate apiterapeutice:

Laxmel. compus din miere laxativa realizata din miere de albine si extract fluid de frangula. Se prezinta in borcane de 100 g; Proposept. comprimate ce contin fiecare 0,1 g propolis, 0,5 g zaharoza si excipenti. Se valorifica in cutii a cate 30 comprimate; Apireven, unguent si liniment cu venin de albine. Compozitia unguentului venin de albine, nicotinat de benzil, camfor, extract capsici si extractum prooleumhiasciani; Mipropol*. supozitoare si ovule; este un produs natural obtinut din miere, laptisor de matca, polen si propolis.Se prezinta sub forma de supozitoare sau ovule in cutii cu 30 buc. supozitoare sau ovule; Miprosept*. este realizat pe baza de miere de albine, extract moale de propolis, lanolina si butir cacao sub forma de supozitoare si ovule. Prezentare in cutii de cate 30 supozitoare sau ovule; Propodenn. unguent cu propolis, se realizeaza din extract de propolis inglobat intr-o baza de unguent. Se prezinta in tuburi de 20 g; Propolis spray, se realizeaza dintr-o concentrate de 10 % propolis substanta activa imbuteliat in flacoane tip spray ce contin 100 ml.; Tinctura de propolis, confine in compozitie 30 % propolis pur in alcool. Se prezinta in flacoane de 30 ml.; Propostamin*. produs realizat pe baza de nystamin, extract de propolis si polietilenglicol. Este un preparat apiterapeutic pentru uz stomatologic, destinat 46

tratamentului candidozei bucale. Se prezinta in flacoane de cate 10 g (se elibereaza la indicatia medicului); Propofaringit*. produs realizat sub forma de emulsie pe baza de propolis, miere si laptisor de matca. Este un produs apiterapeutic folosit in O.R.L., pentru laringite, faringite si se prezinta in flacoane de 20 ml. (se elibereaza la indicatia medicului); Propoheliant* este o solutie uleioasa pentru uz extern ce se foloseste in O.R.L. pentru tratamentul rinitelor si rinosinuzitelor. Se prezinta sub forma de solutie in flacoane de 30 ml.

Produse cosmetice Apidermin. crema de fata cu laptisor de matca. Contine lanolina, ceta-ceu, colesterina, vitamina A , ceara de albine, latisor de matca si alti ingredienti de uz curent folositi in cosmetica. Se prezinta in cutii de 25 si 40 g. Varianta APIDERMIN LUX este o crema mai hidratanta si se prezinta in cutii de 50 g. Floral, crema de fata cu extract de propolis. Contine lanolina, ceara de albine, cetaceu, extract de propolis si altf ingredient! de uz curent. Se prezinta in tuburi de 25 g; Floramin. crema de fata cu miere de albine. Contine ceara, cetaceu, stearina, miere de albine si alti ingredienti de uz cosmetic. Prezentare in cutii de 25 g; Matca. este o crema care in afara ingredientelor cosmetice necesare contine laptisor de matca, baza de unguent constituind-o stearatii. Se prezinta in cutii de 40 g; Tenapin. este o lotiune cu actiune demachianta realizata pe baza de laptisor de matca, extract de plante si polen. Se prezinta sub forma de solutie in flacoane de 100 ml.; Antirid. este o emulsie laptoasa ce contine lanolina, cetaceu, ceara de albine, laptisor de matca precum si alte produse fundamentale pentru regenerarea tesuturilor. valorifica in flacoane de 100 ml. de emulsie. Se foloseste si ca demachiant. Varianta Antirid - emulsie - ecran, se foloseste in special impotriva radiatiilor solare. Floramin. demachiant realizat pe baza de miere, ceara de albine, lanolina, stearina, colesterina si alti ingredient! de uz cosmetic. Se prezinta in tuburi a 50 ml.; Dermapin. este o lotiune capilara realizata pe baza de laptisor de matca, polen si alte substance cu rol nutritiv si stimulent in regenerarea parului. In compozitie intra si rezorcina, colesterina si alcool. Se livreaza in flacoane a 100 ml.; Floral, apa de gura este o solutie alcoolica ce se obtine prin macerarea propolisului, Cortex cimamoni, Fructus cariophylli, ol. menthae si ol. eucalypti. Se prezinta in flacoane de 50 ml.; Depilator practic. produs realizat pe baza de ceara de albine, propolis si alte ingredinte de uz cosmetic. Produsul este ambalat in cutii a 100 g; Sampon cu propolis, se foloseste pentru toate tipurile de par, are actiune dezinfectanta, antipeliculara si regeneratoare; sampon cu polen. are actiune nutritiva si regeneratoare si se foloseste pentru toate tipurile de par; Gelflor - gel pentru protectia mainilor pe baza de miere de albine; Acneolprop* - lotiune cosmetica antiacneica, pe baza de propolis si miere de albine.

47

CONCLUZII
Mierea de albine a intrat in alimentatia omului din timpuri stravechi, avind o valoare nutritiva superioara.. Pe linga puterea sa calorica exceptionala, datorita compozitiei sale chimice, mierea naturala contine o serie de substante antibiotice, fermenti si vitamine. Aceste componente ii confera o mare valoare terapeutica ceea ce contribuie la vindecarea ranilor, arsurilor si a mai multor boli. In special se pot trata cu miere bolile tubului digestiv, bolile de inima, de nervi si altele. Hotaritor pentru calitatea mierii si in special in ceea ce priveste continutul in fermenti al mierii din comert este modul de tratare in timpul extractiei si al conservarii. Uneori sorturi de miere cu un continut ridicat in fermenti datorita unei actiuni necorespunzatoare a luminii sau a temperaturii ( incalzite peste 40C - 45C) se degradeaza, pierzind substantial din valoarea lor alimentara si terapeutica. Din datele si observatiile mai recente rezulta ca mierea din zona montana si in special mierea de mana de la conifere (mierea de brad) prezinta un continut mai mare de fermenti si de substante antibiotice. Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Tarimul Fagaduintei curg riuri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atit la gust cit si ca proprietati terapeutice. In primul rind mierea trebuie sa fie naturala, adica produsa de albine fara interventia artificiala a apicultorului. Unii crescatori de albine dau acestora un fel de sirop de zahar care e prelucrat intr-o miere de proasta calitate. Trebuie ca albinele sa isi ia singure nectarul din flori si apoi sa transforme zaharoza din nectar in glucoza si fructoza. O miere naturala nu ar trebui sa aiba mai mult de 20% apa, fiindca albinele "capacesc" celulele fagurilor si pun mierea la pastrat doar dupa ce apa s-a evaporat in aceasta proportie. Un alt criteriu al recunoasterii mierii naturale este "zaharisirea". Procesul de zaharisire sau cristalizare este cit se poate de firesc si nu reprezinta o deteriorare a mierii. Mai mult, mierea falsificata nu se zahariseste. Este doar o chestiune de gusturi alegerea intre mierea fluida si cea cristalizata: unele natiuni nordice prefera chiar sa consume numai miere cristalizata fiindca li se pare mai gustoasa si este sigur naturala. Pe de alta parte, mierea zaharisita poate fi "dezlegata", adica adusa din nou la starea fluida prin fierberea borcanului intr-o cratita cu apa. Dar, din pacate, mierea astfel de-cristalizata isi pierde unele din proprietati. Exista mai multe feluri de miere. Depinde din ce fel de flori isi iau albinele nectarul (ele culeg si nectar si polen dar mierea rezulta doar din prelucrarea nectarului). Cea mai cunoscuta miere e cea de salcam, care este obtinuta pe la sfirsitul lui aprilie sau inceputul lui mai. Aceasta miere are culoarea albicioasa si aroma specifica. Apoi vine mierea de tei, prin iunie, dar si aici totul depinde de vreme, de temperatura de afara. Iunie-iulie este perioada in care se obtine mierea de floarea soarelui, care are virtuti terapeutice foarte mari, fiind buna pentru cardiaci. Mierea poliflora se face vara din fineata si unii spun ca e cea mai buna la gust. Altii spun ca cea mai aromata e mierea de izma pe care o obtin numai cei care merg cu stupii in Delta Dunarii. Mai exista "mierea de mana" provenita de la arbori ca bradul, molidul, stejarul, fagul. Aceasta este singura miere de culoare inchisa, un brun foarte intunecat. Orice miere este buna, cu conditia sa fie naturala. Si nicio miere nu poate fi judecata doar dupa aspect fiindca gustul este cel care diferentiaza pina la urma o miere de alta.

48

Zece lucruri pe care nu v-ati gandit niciodata sa le faceti cu ajutorul mierii

1. Taiati cateva petale de trandafir In bucati mici, adaugati ceva miere si lasati acest amestec sa fermenteze cateva zile. Medicamentul care rezulta vindeca toate iritatiile gatului si tulburarile respiratorii. 2. Tusea de care nu scapati o puteti Inlatura cu un ceai produs din fierberea a doua linguri de miere In apa cu o ceapa . 3. Un suc proaspat facut din hrean ras si miere este un excelent afrodisiac, ajutand totodata si la bolile de rinichi. 4. Radeti cativa morcovi, amestecati-i cu miere si apa, iar sucul rezultat aplicati-1 pe zgarieturi si rani. Procesul de cicatrizare este accelerat. 5. Cand sunteti obositi, o baie calda cu miere, menta si frunze de nuc va reface circulatia.

6. In Rusia, depresiile nervoase si astenia sunt adeseori tratate cu frunze de aloe, lamaie si miere. Pacientii iau trei linguri din aceasta mixtura In fiecare zi timp de o luna. 7. Polenul proaspat, colectat din urdinis, ajuta la tratarea bolilor de ficat si colite.

8. Laptisorul de matca este un excelent antiseptic care vindeca cele mai multe infectii ale pielii. 9. O masca facuta cu miere poate ajuta la reducerea numarului zbarciturilor. 10. A mesteca fagure cu miere In fiecare dimineata Inseamna a va mari rezistenta la boala.

VIVID declara ca toate cele zece recomandari trebuie Insotite de cuvantul "este posibil sa..."

49

BIBLIOGRAFIE
1. C. Antonescu , Albinele si..noi, Redactia publicatiilor apicole Bucuresti, 1979 2. *** , Cresterea albinelor , Editura Alex-Alex 2001& Leti pres,2001 3. Nicolae Catrina, Din tainele alimentatiei lactovegetariene, Editura Deceneu, 2000 4. D.C. Jarvis, Mierea si alte produse naturale, Editura Apimondia, 1981 5. Nic. N. Mihailescu, Mierea si sanatatea, Editura Ceres, 1977 6. C.Neacsu, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnica, 2002 7. N. Popescu, G.Popa, V.Stanescu, Determinari fizico-chimice de laborator pentru produsele alimentare de origine animala, Editura Ceres, 1986

50