In mijlocul lupilor De Vasile Voiculescu Actiunea incepe intr-un apartament unde are loc o discutie despre vanatoare Discutia

despre vanatoare trezeste in mintea magistratului o intamplare care s-a petrecut pe vremea cand era judecator de pace intr-o zona rurala, nespecificata. Actiunea propriu-zisa incepe intr-o zi, aparent obisnuita, cand judecatorul achita un taran acuzat ca ar fi vanat o caprioara in sezon inchis. Din lipsa de probe si pentru ca omul respectiv a declarat ca scosese caprioara din gura unor lupi, magistratul se vede datorat sa-i redea libertatea acuzatului. Nu s-au decoperit urme de gloante, ci doar urme ale coltilor lupilor, care sfasiasera blana caprioarei Oamenii din sat se arata nemultumiti de decizia magistratului, sustinand ca Luparul(nume dat taranului respectiv) a indemnat lupii sa prinda caprioara si ca este mare vrajitor de lup, pe care ii supune cu farmecele si vrajile lui Aceasta atitudine contradictorie si curiozitatea magistratului fata de un tip uman, iesit din comun il vor detrmina pe acesta sa faca o vizita Luparului. Traia izolat in afara satului, fara familie. Intrebat de magia pe care o detine Luparul se apara sustinand ca lumea il acuza pe nedrept. El insa cunoaste graiul lupilor, pe care il invatase de la strabunii sai. In semn de recunostiinta fata de judecatorul care il achitase, Luparul este de acord sa-i dezvaluie acestuia indeletnicirea cu lupii si ii propune noaptea de 30 noiembrie cand, conform unui ritual magic lupii primesc ratia pentru un an. Luparul impreuna cu magistratul, parcurg impreuna drumul,. Ajung la copacul pregatit dinainte de Lupar, cei doi se urca in el si incepe un ritual prin care Luparul, vrajitor de lupi, cheama din departare fiarele, care se vor aduna la trunchiul copacului.. Animalele de prada sunt oprite intr-un mod miraculos de Lupar, care prin intermediul unor zgomote ciudate, comunica cu acestea, comportandu-se ca un adevarat stapan. In timpul ritualului de indeparatre a lupilor, o vapaie fosforescenta se rasfrange din ochii si mainile omului sacru, care reuseste sa stapaneasca pornirile salbatice ale animalelor de prada. Mirosul pe care-l raspandeste Luparul este asemenea celui care-l poarta animalele, in aceasta scena existand o identificare a omului cu lupul. Judecatorul lesina si se trezeste a doua zi, in patul lui. Doar durerea de glezna ii amintea de intamplarea din noaptea precedenta. Magistratul va pleca la Bucuresti in aceeasi dimineata, lasand in urma magia unui loc pe cale de disparitie. Despre destinul Luparului nu se stie nimc. Asemenea unui personaj sacru, el ramane o enigma pentru lumea profana, incapabila sa accepta puterea sacrului, o putere pe cale de disparitie. Lumea moderna nu poate concepe magia.