Complexele de zi cu zi

Ileana COSTACHE psiholog

n mod obinuit, nelegem prin complex un sentiment de vinovie sau un sentiment de inferioritate. Uneori el ne apare ca un "corp strin", un virus care nu permite s ne bucurm i s reuim. Alteori, foarte vechi, complexul este greu de identificat, purtndu-l oriunde, mascat i totui puternic.

Un complex se manifest, "triete", sub forma unor comportamente, imagini, emoii, care mpiedic adaptarea la situaii i probleme mereu noi. Metaforic vorbind, complexul ne "ncarcereaz", ne limiteaz libertatea de alegere, ne face s ne simim purttorii a "ceva" asupra cruia nu avem deplin cunoatere sau putere.

n fiecare dintre noi, ntr-un mod mai mult sau mai puin grav, s-au format de-a lungul vieii, n trecut, reacii, moduri de a fi, care ne mpiedic, paralizndu-ne resursele i ansele de reuit. Exist astfel provocri ale prezentului care "trezesc" aceste complexe i, contieni sau nu, jucm i rejucm fr ncetare aceleai scenarii, trim aceleai sentimente nvalnice, ne conducem dup aceleai reguli de conduit care ne-au generat probleme n trecut. Existena noastr este atacat la provocrile prezentului de complexele noastre.

Cnd cineva devine contient de faptul c poart un complex sau mai multe, ncearc o stare de jen, tinde s se retrag n anumite situaii sau n general. Ceea ce trim, sunt sentimentele i reaciile fizice: ruine, dezgust, indispoziie, dorina de a fugi, imposibilitatea de a vorbi etc. Uneori, acestea sunt trite confuz, fr a avea legtur aparent cu situaia n care ne gsim. Nu avem cunotin de un complex ca atare, ci doar de efectele lui. De aceea, este posibil ca, prin atenie, s descoperim tipul de situaii care provoac sentimentele respective. De exemplu, Alfred Adler consemna: "dac cineva mi povestete tot felul de lucruri despre curajul su, dar observ c n acelai timp se aga de braele fotoliului, nchid urechile pentru a deschide ochii". Asta nseamn c secretele incontiente "au vorbit".

Cnd se manifest un complex, aprem n ochii celorlali ca nite persoane stereotipe, repetitive, excesive i inadaptate. O puternic indispoziie se citete zi de zi. Atunci fiecare persoan complexat atribuie aceste comportamente "firii sale" sau principiilor personale, oferind foarte multe explicaii. Justificrile sunt inutile. Complexul de abandon (complexul de prsire)

Sentimentele exprimate direct de acest complex sunt: certitudinea de a fi respins, nlturat, nesimpatizat, antipatic.

Dac acest complex exist, atunci orice excludere, respingere ori distanare este trit ca i o catastrof. Avem sentimentul c persoana noastr nu intereseaz pe nimeni, c suntem marginalizai, c ansa de a fi mngiat, iubit, apreciat, recunoscut, este extrem de redus, ba chiar absent. Atunci ne ndreptm ctre starea de gol sufletesc, pierderea gustului, plcerii de a tri, fiind cel mai puternic semn al depresiei.

Uneori, acest complex se manifest sub forma suspiciunii ndreptate asupra sinceritii prietenilor. Este pus la ndoial calitatea afeciunii primite i a semnelor de iubire prin care se ofer aceasta. i atunci ceilali sunt pui adesea la ncercare.

Cea mai simpl form a acestui complex se manifest prin cererea nentrerupt de dragoste. Persoana ntreab continuu despre sentimentele celuilalt, pentru a se asigura de afeciunea druit. Acest tip de persoan i bnuiete pe ceilali de infidelitate sau nesinceritate, iar cel mai mic semn de enervare din partea celui care a fost ntrebat este o dovad a trdrii.

O form ceva mai complicat a complexului de abandon, este etapa n care persoana neag dragostea, afeciunea, prietenia, tandreea. Este momentul n care de jur mprejur i cldete un zid care l pune la distan de iubire. Atunci persoana se comport doar ca un observator insensibil care consider ridicol orice expresie afectiv, fie c aceasta are loc n viaa de zi cu zi, fie c este vizionat la TV, cinema, citit ntr-o carte sau ntr-o revist, ori intuit ntr-o situaie oarecare.

O alt form a acestui complex se identific atunci cnd omul se simte aruncat n lume, abandonat, prad nsingurrii. Este construit atunci o concepie filozofic despre condiia omului n lume, concepie nsoit fie de fric, angoas, n faa singurtii i dispariiei, fie de agresivitate mpotriva lui Dumnezeu sau mpotriva umanitii i a "destinului".

Ultima form a complexului de abandon, se exprim printr-un "negativ" la starea iniial, persoana comportndu-se practic ca i o "mam ideal", aa cum ar fi dorit s se poarte ceilali cu ea.

Individul se druiete, se sacrific pentru ceilali, n sperana c va obine n schimb dragostea acestora. Se implic i iniiaz activiti exaltate care s provoace dragostea i devine astfel acaparator pentru orice fiin cu care se afl n relaie. Complexul de rivalitate fratern

Este cunoscut i sub numele "complexul lui Cain", dup celebra ntmplare biblic dintre Cain i Abel. Aceasta se refer la "ptrunderea nedreapt" a celuilalt n lumea noastr i la sentimentele asociate: gelozie, furie, violen.

La copil, acest complex se manifest n raport cu fratele, iar la adult se manifest n raport cu orice persoan susceptibil de a intra n competiie pentru a obine o laud, o promovare la serviciu, o ascensiune social, un beneficiu sentimental. Acest complex se asociaz cu agresivitate, ostilitate, ironie fa de rivalul social sau revendicare fa de persoana de la care se ateapt s se obin preferina, gsind-o pe aceasta vinovat pentru protecia rivalului.

Ultimatumul dat prin acest complex este "el sau eu" i este spus cu impulsivitate i exagerare.

O prim form a acestui complex se exprim prin nelegerea situaiilor de cuplu, familiale, sociale, ca i rivalitate, dezvoltndu-se astfel un puternic spirit de competiie, fr s fie ns distrus corectitudinea sau spiritul de echip. O astfel de persoan prefer s munceasc singur i nu n grup, vrea s se afle

n fruntea celorlali, s ctige confruntrile.

n form mai puternic, acest complex se exprim prin protecia rivalului sau a persoanei ce poate deveni rival, prin sacrificiu de sine i generozitate pentru binele celuilalt. Complexul de nesiguran

Acest complex se manifest prin impresia de pericol ce nu poate fi evitat sau depit i prin lipsa de ncredere n sine i n ceilali, ceea ce perturb relaiile cu semenii. ns, poate cel mai puternic aspect al prezenei lui, este emotivitatea anxioas (frica general, fr un obiect anume). Prezena sentimentului de insecuritate la baza nevrozelor a determinat-o pe K. Horney s-l considere "complexul complexelor". Deci, cu ct suntem mai securizai, cu ct labilitatea emoional este mai diminuat, cu att ansa ctre performan n dezvoltarea normal este mai mare.

Exist mai multe trepte ale acestui complex. Cea mai simpl i cea mai des ntlnit este starea de team pe fondul creia izbucnesc periodic dramatizri de situaii, stri de anxietate mai mult sau mai puin durabile. Persoana aspir permanent la o stare de siguran absolut, un univers magic n care totul este posibil n acelai timp, fr momente de probabilitate. Destrmat, aceast aspiraie renate continuu.

La un nivel superior, complexul se manifest prin acumularea fricii i combinarea ei cu situaii nelinititoare, dramatic trite. Rezult astfel fobiile (fricile) de obiecte, situaii, evenimente (frica de boli, frica de ntuneric, frica de locuri deschise sau nchise) etc. Acum pot s apar i dureri, probleme fizice (spasme, senzaii neobinuite) care nu sunt generate de corp, de organism.

Cnd insecuritatea avanseaz, genereaz efecte la nivelul valorilor personale. Frica de a nu avea, de a lipsi ceva, l determin pe individ s fie zgrcit, s acumuleze resurse (bani, hran, bunuri, asigurri etc.) cu mult peste nevoile sale. De data aceasta, insecuritatea pare a fi multipl i sarcina celui care o resimte aa este de a se pune la adpost de orice lucru. Securitatea este acum valoarea suprem pentru individ.

La cel mai nalt nivel de evoluie, acest complex se manifest prin raportarea vieii la moarte. Insecuritatea se transform n sfidarea permanent a morii (comportament de "cascador" n orice situaie). Persoana face astfel permanent dovada c nu-i este team, c frica nu exist i este ridicol chiar n raport cu moartea. Complexul de vinovie

Sunt autori care-l numesc i complex al eecului, fiind legat de "autopedepsire", de "nevoia de pedepsire".

Expresiile acestui complex in de interpretarea pe care persoana o ofer vieii. Orice prezen social, orice privire, este simit ca la un tribunal. "Judectorii" de pretutindeni "tiu" sau "ghicesc" gndurile, vorbele negndite chiar. Frica de responsabilitate n faa a ceea ce s-ar ntmpla n urma unui act spontan antreneaz o inhibiie continu, o team puternic. Ca atare, destinderea i repausul sunt rar cunoscute. Interdiciile sunt puternice i mpiedic fericirea personal, n timp ce greelile sunt trite cu nverunare, genernd autopedepsire i autocondamnare. Indiferent de nivelul de inteligen, valoarea personal este ceva neclar, mascat, neexprimat.

Prima form a acestui complex se exprim printr-un difuz sentiment de a nu fi ceva n ordine n ciuda eforturilor de a face lucrurile bine, fr greeli. Apare tendina de a justifica ceea ce faci, de a cere acordul celorlali. Persoana caut cu tot dinadinsul s fie apreciat, aprobat. Orice plcere personal este negat, refuzat.

La nivelul superior, apare sentimentul lipsei de demnitate. Persoana se teme de orice responsabilitate, starea de laitate care deriv de aici otrvind toate proiectele personale. Apare ruinea de sine i individul se condamn pentru eec. Se contureaz astfel complexul de eec, este dramatizat eecul personal, situaiile sunt abordate cu o stare de angoas, acuzare de sine, autopersecuii.

Idealizat, acest complex se leag de puritatea moral, de umilin, de concepia c prin comportamentul personal, prin altruism, pcatul, poate fi rscumprat.

Ultimul stadiu al complexului este marcat de autosuficien. Persoana nici nu bnuiete existena complexului, este mulumit de sine, pedepsete viciul i eroarea celorlali. Individul este mndru de el i nu mai ncearc nici un sentiment de vinovie. Complexul de inferioritate

Se manifest printr-o timiditate excesiv, nsoit de teama de a fi ridicol. De aici apare dificultatea de a te exprima, frica de public, de grup, "jena social". Este vorba de o sensibilitate extrem, de slbiciune, de incapacitate, de teama c eecul personal va fi luat n rs de ctre ceilali. Persoana este, deci, inhibat, rigid, cu trac, cu dorin de a fugi, de a evita ncercrile, provocrile.

Acest tip de complex se manifest n special n plan social. Inferioritatea social presupune compararea permanent cu alii: intelectual, estetic, economic, moral. De fapt, "inferiorizatul" sufer de o tulburare de autoevaluare: se ndoiete de el nsui, este lipsit de ncrederea n sine, ateapt s fie luat n considerare de ctre alii.

n forma sa banal, complexul se manifest prin certitudinea c eti luat n rs, c nu vei avea ansa vreodat s placi, s reueti, s te aprecieze ceilali.

Ceva mai grav este situaia n care inferioritatea (fizic, economic, intelectual, profesional etc.) invadeaz ntreg psihicul, devenind obsesie i blocheaz resursele. Apare atunci asocierea cu sentimente de vinovie (te simi vinovat pentru c provoci dezgust prin ceea ce ai inferior).

Formele avansate ale acestui complex conduc la o valorizare personal pe un alt teren, ales n funcie de nclinaii, de aptitudini, pentru a fi evitat astfel, eecul total. Persoana se apr astfel prin satisfaciile personale dobndite pe alt cale, ntr-un domeniu paralel. Astfel, este dobndit admiraia (cel cu un defect fizic va deveni performant ntr-un domeniu intelectual, complexatul intelectual va cuta s aib for sau frumusee fizic etc.).

n forma sa cea mai nalt, complexul de inferioritate este "ters", "anulat" aparent. Persoana pare s aib ncredere nelimitat n sine, afieaz succesul,

este agresiv i ironic fa de rivali. Apare uneori chiar un aspect spectacular, teatral, individul simte nevoia de a fi vzut, privit, admirat. Cel ajuns aici poate arta dorina de a se arta n ipostaze care s ocheze i are plcerea de a se autoadmira. Complexul afirmrii de sine n plan sexual

Se manifest prin stingerea spontaneitii i iniiativei personale. Cel care sufer de acest complex este supus i total dependent. Persoana nu se poate afirma pe sine, nu poate fi autonom. Acest complex este urmare a unei atitudini rigide n educaia copilului, printele refuzndu-i copilului dreptul de a se bucura de via ntr-un ritm personal.

n forma cea mai simpl, acest complex se manifest prin dificulti ale afirmrii de sine n viaa sentimental, n relaie cu prietenii, n profesie. Apare timiditatea, teama de a nu fi plcut celorlali sau autoritilor. De aceea, sunt cutai protectori, persoane care s poat oferi siguran. Pn la capt, voina personal este complet anihilat.

n formele puternice este cutat realizarea valorilor sociale legate de putere, de conducere. Apar acum persoane foarte autoritare, rigide, care din cauza slbiciunii emoionale caut un statut care s ntreasc voina personal.

n forma cea mai avansat, agresivitatea provoac suferine celorlali, dorina de afirmare nu are opreliti, rsturnnd orice autoritate. Ceea ce se ncearc este realizarea dorinelor egoiste.

Toate aceste complexe rmn parial necunoscute. mpcarea sau lupta cu ele rmne o ncercare de zi cu zi a fiecruia dintre noi. Cu i fr ele, rmnem, ns, o "varietate" incitant pentru noi nine i pentru toi ceilali. =============================================== ===================================

Filozofia lui Nietzsche

Conceptul de vointa de putere joaca un rol central in gandirea lui Nietzsche, in masura in care este pentru el - in sens metafizic - un instrument pentru intelegerea lumii: esenta cea mai intima a existentei este vointa de putere. In proiectul lui, vointa de putere este analizata ca relatie interna a unui conflict, ca structura intima a devenirii, ca pathos fundamental, si nu numai ca dezvoltare a unei forte. Aceasta conceptie permite depasirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli si mentalitatilor lor prafuite si a sperantei intr-o lume de dincolo, acceptarea vietii in ceea ce comporta ea ca aspiratie spre putere. Astfel, contrar falselor interpretari ale filozofiei sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta in evolutie, asteptata si dorita de om. Omul reprezinta un lucru ce trebuie depasit, este o punte si nu scop (parabola acrobatului din Zarathustra).

Pornind de la ipoteza vointei de putere, Nietzsche dezvolta o psihologie abisala, care pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor si afectelor, in obtinerea certitudinii si afirmarii de sine. Reevaluarea periodica subconstienta si managementul inconstient al castig-pierderilor, reprezinta momente esentiale in devenirea Supraomului si in obtinerea puterii, fie pe plan fizic, fie psihic.

Este interesant de studiat mecanismul compensarii beneficiilor obtinute pe planul psihic prin cel fizic. Persoanele ce resimt limitarea in obtinerea puterii, esential aici nu este lipsa de putere orice persoana apta mental dispune de elemente care o fac puternica in cel putin un aspect ci taierea elanului de a obtine mai mult, eliminarea din competitie sau pierderea subita a interesului, fenomene asociate cu o depresie virtuala a celui ce le resimte. Intreg amalgamul de trairi decupate din mentalul constient dar netrecute prin filtrul ratiunii se asociaza precum angoasa flotanta descrisa de marele psihanalist Freud, si sfarsesc prin a se descarca in momentul in care se face apel la procesul digestiv. Ruminatiile ideatice parasesc terenul in detrimentul celor fiziologice, iar principiul satietatii nu isi mai gaseste locul de ancorare in oceanul de false si iluzorii senzatii de satisfactie. Pe masura ce stomacul, care intre timp a capatat conotatii cerebrale datorita prioritatii de utilizare, isi asigura functionalitatea prin prezenta perpetua a elementelor hranitoare, batalia de obtinere a puterii nu mai este resimtita ata de frustrant, o oarecare putere a fost dealtfel obtinuta prin kilogramele in plus care continua sa se adauge cifrelor de pe cantar, tinzand sa depaseasca spatiul alocat de 2 cifre.

Sentimentul de inferioritate sursa perpetua de insecuritate psihica

Mediul profesional, mai mult ca oricare altul este puternic individualizat in societate, prezentand o serie de elemente de specificitate care il diferentiaza de toate celelalte subsegmente ale socialului. Fiecare element de specificitate poate genera disfunctionalitati in plan individual, constituindu-se ca potentiala sursa de insecuritate psihica.

Securitatea psihica, inteleasa ca acea traire pozitiva de confort, echilibru, relaxare, libertate, reprezinta o cerinta fundamentala a dezvoltarii optime a personalitatii umane si a valorificarii eficiente a capacitatilor ei in cadrul activitatii. Desi aceasta cerinta trebuie satisfacuta de-a lungul intregii existente a individului, cea mai mare insemnatate o are realizarea sentimentului de securitate psihica in cadrul grupului, colectivului, in care persoana isi petrece cea mai mare parte a timpului.

Daca Adler considera aspiratia spre putere drept factor motivational universal, psihanalistii vorbesc despre universalitatea complexului de inferioritate ceea ce permite afirmatia ca oamenii aspira la putere, dar in acelasi timp se tem de ea. Acest complex de inferioritate reprezinta sursa permanenta de alimentare a frustrarii virtuale de putere, prin faptul ca persoana nu reuseste sa resimta multumire de sine si satisfactie in urma terminarii oricarei activitati. Nemultumirea generalizata si exagerata de multe ori, se reflecta in oglinda realitatii, care prezinta persoanei nu doar o imagine distorsionata despre sine si capacitatile sale, dar le redimensioneaza, accenuand exact acele elemente care intretin sentimentul de inferioritate. Zambetul de mult nu mai face parte din suita de afecte sincer exprimate, a devenit pur social, de complezenta, in locul acestuia si-au facut loc tensiunea musculara ce prefigureaza nelinistea permanenta, senzatia ca ceva nu este in regula si resimtirea acuta a lipsei sigurantei, ceritudinii, a unui punct de reper. Cam acesta ar fi portretul unei persoane, ale carei ganduri bantuie fara tinta prin labirintul complexului de inferioritate, complex care potenteaza exponential dorinta de putere, mascata sau nu.

Conceptul de sentiment de inferioritate il gasim explicat in majoritatea dictionarelor de specialitate mai ales in forma sa de maxima intensitate, complexul de inferioritate. Pentru Adler, reprezinta sentimentul bazat pe o

inferioritate organica, morfologica sau functionala, persoana incercand sa-si compenseze mai mult sau mai putin fericit deficienta. Adler acorda unui asemenea mecanism o semnificatie etiologica general valabila pentru ansamblul afectiunilor, descriind efectele de supracompensare.

Dupa Freud, sentimentul de inferioritate nu este neaparat legat de o inferioritate organica, el nu este un factor etiologic ultim, ci trebuie inteles si interpretat ca un simptom. Denumit si Golden complex, poate declansa forte compensatorii foarte mari, transformandu-se intr-un aparent complex de superioritate. Uneori se cristalizeaza in jurul unei infirmitati reale, adesea insa poate impulsiona si conduite brutale, despotism, acaparare etc.

Freud considera ca este vorba mai curand de un simptom care trebuie sa fie analizat in raport cu doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le-a suportat sau s-a temut de ele: castrarea sau pierderea dragostei. Oricare-ar fi valoarea sa descriptiva si relevanta naturala, aceasta notiune s-a dovedit a fi adesea, de ordin rational, corespunzand unor sentimente de culpabilitate sau de depresie. Evaluarea negativa de sine este facuta in raport cu idealul Eului. Inferioritatea se leaga de un ideal grandios, de o dimensiune narcisista a relatiilor subiectului cu el insusi, in masura in care ea implica identificarea in raport cu un altul superior, care are importanta in structurarea sentimentului propriei valori si a increderii in Sine .

Astfel, indiferent de autor, definitorii pentru conceptul de sentiment (complex) de inferioritate sunt urmatoarele caracteristici:

sentiment bazat pe o inferioritate organica efectiva pe care individul incearca sa o compenseze;

inferioritatea se leaga de un ideal grandios, evaluarea negativa de sine este facandu-se in raport cu idealul Eului. Este vorba de o dimensiune narcisista a relatiilor subiectului cu el insusi, in masura in care ea implica identificarea cu altul superior, deci in ultima analiza, relatia cu parintii in copilarie.

provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea. Structural se traduce in tensiunea dintre

Eul si Supraeul pe care il condamna.

efect, consecinta, manifestare permanenta a carentelor sentimentului de comuniune sociala.

Astfel, Adler vede sentimentul de inferioritate insusi motorul civilizatiei umane (A fi om inseamna a te simti inferior."), acest sentiment de insuficienta fiind o suferinta pozitiva , fiinta umana fiind mai degraba orientata spre dominarea lumii exterioare, decat spre echilibru, avand ca fundament teza: Corpul uman este construit in mod vadit pe principiul securitatii.(Adler, 1995, p. 97 )

Totodata Adler afirma: sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala. (Adler, 1995, p. 97 )

De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora. In final Adler nota: insecuritatea vietii nu a gasit pana acum in general o solutie mai buna decat aspiratia la putere.

In ceea ce priveste originea complexului (sentimentului) de inferioritate, Freud a facut cateva precizari fara a trata insa problema in mod sistematic: sentimentul de inferioritate provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea.

Structural sentimentul de inferioritate traduce tensiunea dintre Eu si Supraeul care-l condamna. O asemenea explicatie subliniaza inrudirea sentimentului de

inferioritate cu sentimentul de vinovatie, dar in acelasi timp face dificila delimitarea lor. Mai multi autori au incercat dupa Freud sa faca aceasta delimitare. Dupa D. Lagache, sentimentul de vinovatie depinde de sistemul Supraeu-ideal al Eului, iar sentimentul de inferioritate de Eul ideal. (Laplanche, J., Pontalis, J. B., 1994, p. 391)

Intorcandu-ne acum la conceptul de certitudine, cand un anumit lucru devine previzibil, atunci el va deveni un factor de siguranta. Daca pentru bulimie, frigiderul reprezinta un element securizant, pentru bulimicul informational, acest element devine televiziunea, presa, Internet-ul sau discutiile interminabile la telefon, concomitent sau intr-o permanenta schimbare a pozitiei pe scara ierarhica a accesibilitatii.

Cand bulimia excede fizicul si patrunde pe plan psihic - foamea informationala

Timpul nu mai reprezinta a patra dimensiune, el s-a inradacinat puternic in real, caracterizand prin lipsa lui, orice aspect peren, in aceasta categorie intrand si omul cu panoplia de complexe pe care o poarta in spate, precum un melc.

Pentru majoritatea dintre noi, timpul nu ne mai permite nici macar o pauza binemeritata in care sa dispunem de o alimentatie corespunzatoare, ca sa nu mai vorbim de supraalimentare (cum este cazul bulimiei). Satisfacand foamea fizica printr-o masa usoara, lejera, sanatoara si corecta, vom iesi de sub auspiciile lipsei permanente sau a incapacitatii de a constientiza senzatia de satietate.

Cu toate acestea, pe undeva prin inconstient, exista inca o alerta, ceva indescifrabil, ceva care ne impinge sa actionam pentru a detine controlul asupra propriei fiinte si asupra mediului proxemic, tendinta asemanatoare impulsului de a consuma. Aici intervine informatia, singura in masura sa potoleasca aceasta stare de insatietate, alimentand perpetuu psihicul cu imagini, idei, cuvinte, sentimente, cognitii. Am denumit aceasta foame permanenta de a fi informat si instinctul de a ne plasa inconstient in nodurile informationale din alcatuirea retelei sociale din care facem parte, bulimie informationala.

Exista o asemanare perfecta intre bulimia fizica, sau dependenta de hrana si bulimia informationala, sau goana permanenta dupa informatie.

Cele doua notiuni opuse si totusi fortele vectoriale definitorii ale bulimiei informationale nu sunt altceva, decat manifestari concomitente ale:

Complexului de inferioritate, deformarea exacerbata a propriei persoane, aparuta din cauza unor frustrari si a unei afectivitati oscilante,

Complexului de superioritate, grandomania sau arogarea unor merite necorespunzatoare propriului Eu.

Pentru Adler, psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si de sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului.

Omul dispune de o tendinta importanta de superioritate, asa incat dezvoltarea lui psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inconstient intre o tendinta negativa (sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de superioritate), aceasta din urma fiind orientata spre compensare.

In conceptia lui Adler, compensarea (sentimentul de superioritate) joaca acelasi rol pe care il avea refularea (sentimentul de inferioritate) la Freud, absolutizand acest mecanism. In realitate, ambele mecanisme sunt la fel de utile pentru viata psihica a individului.

Figura nr.1 prezinta cele doua mecanisme de formare prin compensare si

refulare si respectiv de deformare, prin decompensare si defulare, a impulsului de acaparare, fie alimentar, fie informational.

Figura nr.1 Mecanismul impulsului de acaparare

Psiho-alternative terapeutice

Daca psihanaliza freudiana e preocupata de vointa de placere, iar psihologia individuala a lui Adler de vointa de putere (vezi si Nietzche), orientarea lui Frankl urmareste vointa de sens ca motivatie specific umana primele doua nefiind in fapt decat expresia nevrotica a acesteia din urma (Frankl, 1996).

Asistam la o dezvoltare si nuantare a cadrului teoretic stabilit de Frankl, atat cu privire la problematica sensului, cat si a teoriei motivationale elaborata de acesta. Analiza existentiala actuala distinge patru motivatii existentiale fundamentale (Lngle, 1997), care trebuiesc implinite, ca o scara a devenirii, pentru ca persoana sa poata ajunge la o existenta autentica si ferm intemeiata:

-increderea fundamentala,

-valoarea fundamentala,

-valoarea proprie,

-sensul vietii.

Conform analizei existentiale se descriu patru premise pentru existenta (Lngle,1997):

-capacitatea de a accepta conditiile vietii (raportarea la realitate si capacitatea de a avea incredere);

-de a trai cu propria simtire (relatii si valori);

-valorizarea a ceea ce este individual si unic (respect fata de felul, libertatea si demnitatea persoanei, chiar si a celei proprii);

-a actiona si a se angaja pentru ceea ce da sens.

Astfel, etapele presupuse de procesul terapeutic din analiza existentiala:

-prelucrarea emotiei si cognitiei din impresie si traire;

-prelucrarea integrativ-biografica a atitudinilor personale;

-descoperirea formelor de expresie autentice si corespunzatoare situatiei;

-exersarea si realizarea unui comportament incarcat de sens.

In esenta, scopul analizei existentiale este de a descoperi acel DA pentru viata manifestat prin a trai decis si cu acord interior, existenta fiind implinita in acord cu lumea, in vreme ce scopul logoterapiei este de a descoperi sensul (existential).

Principalele afirmatii ale analizei existentiale sunt:

-ceea ce este cel mai profund in om persoana nu se poate imbolnavi, este libera si intangibila,

-cu toate acestea, omul poate ajunge la deznadejde daca nu-si descopera sensul sau daca nu poate fi,

-omul este responsabil pentru libertatea sa,

-nu este necesar ca omul sa afle placere in tot ceea ce intalneste, nici macar in tot ceea ce afla despre sine insusi (capacitatea de auto-distantare),

-omul nu este intregit doar din si prin el insusi el are nevoie de o completare, implinire, prin intermediul celorlalti (auto-transcendere),

-fiecare om are un loc si o misiune in lume ceea ce i se cere este doar sa le descopere.

In completare, principala afirmatie a logoterapiei remarca putinta omului de a descoperi un sens in oricare situatie de viata, iar aceasta nu prin elaborare sau impunere ci prin aplecare si cautare, astfel ca pana si situatiile cele mai dificile si lipsite in aparenta de orice speranta sa poata deveni accesibile prin:

-trairea a ceea ce este valoros (de ex. natura, arta, relatia etc);

-crearea de valori (materiale, artistice, spirituale etc);

-suportarea a ceea ce este de neinlaturat si de neschimbat (boala, pierderea unor oameni dragi), in atitudinea de auto-resemnare. (Furnica, 2002)

In cazul foamei excesive de informatii, aplicabilitatea analizei existentiale se constituie o alternativa de succes, constientizand peroana asupra faptului ca informatia reprezinta o cale si nu un scop in sine.

Combinand aceasta strategie cu tehnica de stabilire a scopului din programarea neuro-lingvistica, confuzia se destrama, iar persoana reuseste sa atinga acel nivel de constientizare a finalitatii imediate a propriilor acte. Constient de efectele actiunilor sale, va face fata mult mai bine impulsurilor de cautare obsesiva si de insatisfactie permanenta. =============================================== ===================================

Unii oameni vorbesc greu in public, sunt timizi, altii se vad prea grasi, prea slabi fata de ceilalti sau prea scunzi. Pe unii ii deranjeaza ca au ochii prea apropiati sau nasul putin incovoiat si nu isi mai desprind privirea din oglinda de la detaliul fizic deranjant... Spunem ca au complexe. Acestea ii impiedica sa se adapteze la probleme, situatii noi, limitandu-le, mai mult sau mai putin constient, posibilitatea de alegere.

Este posibil ca in jurul tau sa fie persoane foarte timide, care se exprima greu in grup, temandu-se sa nu fie evaluate, criticate. De vina este complexul de inferioritate . Persoana cu un astfel de complex are tendinta de a se compara mereu cu cei din anturaj din punct de vedere social, estetic, moral, nu se poate aprecia pe sine la justa sa valoare, fiind lipsita de incredere in propria persoana. Traieste cu teama ca este luata in ras si se afla mereu in goana dupa aprecierea celorlalti. De unde si inhibarea, rigiditatea, tracul. Cauzele trairilor pot fi legate de aspecte fizice, inadaptare sociala, impotenta sexuala etc.

Cum poate fi perceputa o persoana complexata de cei din jur? Ca fiind inadaptata, repetitiva, stereotipa. Cum isi explica ea aceste comportamente? De exemplu, crede ca acestea sunt determinate de principiile sale de viata, de felul sau de a fi: "mai bine tac si ascult; este mai intelept". De fapt, acestea sunt doar justificari care nu o ajuta sa-si gaseasca drumul catre sine , sa inteleaga ce se intampla, de fapt, cu ea. Alfred Adler este unul dintre psihologii care au explicat in teoriile sale complexul de inferioritate, pe care l-a numit "complexul complexelor". Specific teoriei lui este ca acest complex poate fi depasit prin mecanismul compensarii, pe care il pune la baza dezvoltarii umane. El vedea compensarea ca o reactie a individului la o lipsa a sa. Prin urmare, perceptia oricarei imperfectiuni a propriei persoane mobilizeaza resurse psihologice ascunse, latente, pentru depasirea sa: "...marile realizari provin de obicei din depasirea cu curaj a

dificultatilor si nu sunt o consecinta a vreunei aptitudini originare, cu atat mai putin a absentei acestei aptitudini" (Alfred Adler, "Einfuuhrung in die neuere Psychologie").

Onassis este un bun exemplu: la 17 ani, singura avere era un dolar si o scrisoare de recomandare a unor prieteni pentru niste oameni de afaceri, iar la 25 de ani ajunsese consulul general al Greciei in Argentina si milionar in dolari.

Dupa Adler, exista si o modalitate de compensare cu valente negative: compensarea prin superioritate si dominatie. Se poate ajunge la comportamente foarte agresive, individul traind iluzia ca este superior celorlalti. Situatia extrema este cea cand se ajunge la atitudini megalomanice. Un bun exemplu in acest sens este Hitler, care s-a transformat dintr-un vorbitor timid, aproape balbait, intr-un orator desavarsit. Complexul de inferioritate l-a impins, in final, spre cucerirea lumii si a cauzat macelul a milioane de oameni pe care-i considera, deja, inferiori. Poate toti am trait la un moment dat sentimente de insuficienta, de inferioritate fata de altii, ne-am subevaluat si ne-am lasat coplesiti de defecte. Este bine sa intelegi ca este firesc sa ai defecte, dar este necesar sa nu pierzi din vedere ca ai, cu siguranta, si calitati, puncte forte pe care trebuie sa le pui in valoare - fiecare este unic si valoros prin unicitatea sa. Iar pentru a nu te lasa prada sentimentelor de inferioritate este nevoie sa te accepti asa cum esti.

De ce ai nevoie pentru a depasi sentimentul de inferioritate si a trai frumos? Ai nevoie de capacitatea de a accepta conditiile vietii - prin raportarea obiectiva la realitate; de a trai autentic cu propria simtire si nu influentata de ceilalti; de a valoriza ceea ce este individual si unic, acordandu-le celorlalti, dar si propriei persoane, respect; de a actiona cu sens in orice situatie. O existenta implinita inseamna sa fii in acord cu lumea si cu tine insati si, mai ales, sa-ti descoperi menirea.

De exemplu, un barbat care lucreaza in resurse umane a afirmat ca menirea sa este "sa descopere maretia din oameni". Fiecare are o menire. Este nevoie doar sa o descoperim si sa o ducem la indeplinire.