Вы находитесь на странице: 1из 23

Cei mai multi clienti nu inteleg ce reprezinta anumite elemente de pe

etichetele produselor alimentare. De aceea ne-am propus sa informam


clientii cu privire la etichetarea produselor alimentare.
Etichetele indeplinesc o serie de functii. Ele fac ca produsele sau marcile
sa fie identificabile, cum este cazul numelui Sunkist marcat pe portocale.
Eticheta poate ajuta la clasificarea produselor; astfel, compotul de
piersici este marcat cu literele A, B sau C, in functie de categoria de
calitate in care se incadreaza. Eticheta poate descrie produsul si, in
sfarsit, eticheta poate promova produsul prin intermediul imaginilor
atractive pe care le contine. Unii autori impart etichetele in : etichete de
identificare, etichete de clasificare, etichete de prezentare si etichete de
promovare.
Cu timpul, etichetele se demodeaza, fiind necesara innoirea lor. De
exemplu, eticheta bauturii racoritoare Orange Crush a fost in intregime
schimbata in momentul in care etichetele folosite de concurenti
incepusera sa contina imaginea unor fructe proaspete, cu scopul de a
obtine cresterea vanzarilor. Orange Crush a creat o eticheta folosind,
pentru a sugera prospetimea, simboluri noi si culori mai vii.
Orice incercare de studiere a evolutiei etichetei si etichetarii poate sa porneasca
din antichitate si sa ajunga pana in zilele noastre. In aceasta evolutie pot fi
retinute cateva momente de referinta:
• perioada antica, in timpul careia eticheta si semnul producatorului constituiau
elemente diferite, separate; formele pe care le imbraca sunt picto gr amele,
ideogramele, monogramele care faceau parte comuna cu obiectul (caramizi,
elemente de aductiune a apei, amfore, alte produse din metal si ceramica);
• perioada renascentista, caracterizata printr-o dezvoltare fara precedent a
civilizatiei umane, precum si prin intense schimburi comerciale in interiorul tarilor
si in exteriorul lor; utilizarea etichetei devine importanta, avand rolul de a
particulariza produse similare realizate de producatori diferiti (se etichetau astfel
picturi, sculpturi, gravuri, produse artizanale,dar si ban ale obiecte de uz casnic);
• perioada moderna, in care eticheta devine tot mai importanta in derularea
operatiunilor comerciale, continutul sau informativ imbogatindu-se si aparand
astfel etichetarea moderna.
Cresterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de
marfuri, evolutia ambalajului si nevoia de reclama pe de o parte, iar pe de alta
parte aparitia hartiei ca ambalaj si a mijloacelor ieftine de imprimare grafica au dat
un impuls perfectionarii etichetei.
In prezent, cu ajutorul imprimarii grafice, cumparatorul poate afla o multime de
informatii despre produs, fara a depune eforturi. Simpla exemplificare este
graitoare: ajuta la identificarea produsului, precizeaza sortimentul, grupa de
sortimente, numele producatorului (prin numirea sa sau prin aplicarea marcii),
permite depistarea principalelor caracteristici de calitate, a clasei de calitate a
produsului, precizeaza materiile prime, evidentiaza componentele valorice,
numarul de calorii, indica greutatea produsului pe unitatea de ambalaj, stabileste
domeniile de utilizare, unele restrictii in folosirea produsului, prezinta
posibilitatea de mentinere sau intretinere a calitatilor sale, permite cunoasterea
termenului de garantie, a conditiilor de pastrare pentru mentinerea calitatii si
indeplinirea functiilor, evidentiaza legalitatea fabricarii produsului si punerea la
dispozitia consumatorului.
Ca urmare fireasca a dezvoltarii civilizatiei umane, a cresterii nevoii pentru
informari cat mai exacte, cat mai oneste, in evolutia etichetei se manifesta o
tendinta de specializare. Acest lucru se poate observa la produsele textile, la
marfurile din sticla si ceramica, la cele chimice.
Domeniul in care s-a manifestat puternic eticheta specializata este, insa, cel al
produselor destinate consumului alimentar.

Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare precizeaza in cuprinsul


acestor recomandari ca: o etichetarea cuprinde totalitatea fiselor, marcilor,
imaginilor sau altor materiale descriptive scrise, imprimate, stantate, gravate sau
aplicate pe ambalajul unei marfi alimentare sau alaturat lui
O eticheta aplicata pe produsul preambalat nu va trebui sa descrie sau sa
prezinte produsul alimentar intr-un mod fals, inselator, mincinos sau
susceptibil de a crea o imagine eronata cu privire la caracteristicile sale
sau intr-o maniera capabila sa-l determine pe cumparator sau
consumator sa presupuna ca acest produs este inrudit cu altul; o
mentiunile obligatorii ale etichetei unui produs alimentar preambalat se
refera la: denumire, lista ingredientelor (reprezentand toate adaosurile
alimentare utilizate in fabricarea sau prepararea unui produs alimentar si
prezente in produsul finit), continutul net, numele si adresa fabricantului,
ambalatorului, distribuitorului, importatorului, exportatorului sau
vanzatorului, tara de origine, datarea, lotul din care provine produsul; pe
langa acestea, aspecte privind valoarea nutritiva a produsului alimentar
respectiv, precum si alte informatii suplimentare, cum ar fi tratamentul cu
raze ionizante pentru produsele alimentare iradiate (domeniu in care
Comisia Codex Alimentarius a conceput Standardul general pentru
alimente iradiate -; CODEX STAN. 106-1983, publicat in vol. XV -; Ed .1).
Centrul de Comert International C.N.U.C.E.D. / G.A.T.T recomanda urmatoarele
mentiuni constitutive:
numele si adresa fabricantului;
descrierea produsului (eventual insotita de o ilustratie);
lista ingredientelor (componenta retetei) care intra in alcatuirea produsului;
tara de origine;
clasa de calitate ( sau dupa calibrari d aca este cazul);
instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare;
data fabricatiei, in clar sau cod uzual.
. Uniunea Europeana, prin Directiva 79/112/C.E.E. (aparuta in 1978 si reactualizata
ulterior) referitoare la etichetarea, prezentarea si reclama produselor alimentare
pentru vanzare catre consumatorul final care, pe parcursul mai multor ample
articole, se refera la:
• campul de aplicare a prezentei directive (respectiv produsele alimentare
destinate consumatorilor finali, dar si aprovizionarii restaurantelor, spitalelor,
cantinelor);
• conditiile necesare pentru o etichetare, prezentare si reclama corecte (evitarea
inducerii in eroare a cumparatorului in privinta naturii, identitatii, cantitatii,
calitatii, termenului de valabilitate, originii sau provenientei, metodei de fabricatie
a p rodusului, ca si atribuirii unor proprietati pe care produsul alimentar nu le
poseda, a unor caracteristici speciale atunci cand toate produsele alimentare
similare au aceleasi caracteristici, a unor insusuiri terapeutice sau preventive);
• mentiuni obligatorii ce trebuiesc declarate prin etichetare (cu privire la numele
de vanzare al produsului, la lista ingredientelor, la cantitatea neta si data
Organizatia Internationala de Metrologie Legala (O.I.M.L.) care a elaborat
“Recomandarile
O.I.M.L. 79/1994 privind informatiile etichetelor produselor preambalate”, in
scopul asigurarii uniformitatii controlului metrologic.
Firmele producatoare de marfuri alimentare acorda o atentie crescanda etichetei,
care s-a transformat ea insasi intr-un produs si pentru obtinerea careia sunt
necesare activitati de cercetare a opiniei consumatorului, de proiectare, de
realizare, de lansare pe piata. Prin utilizarea unor tehnici speciale de captare a
interesului cumparatorului asupra elementelor constitutive ale etichetei,
producatorul le pune in evidenta, intr-o maniera statica sau dinamica, astfel incat
produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit de consumator. Eticheta trebuie
sa-i ofere acestuia informatiile necesare, suficiente, verificabile si usor d e
comparat, care sa permita alegerea acelor produse ce corespund cel mai bine
nevoilor si posibilitatilor sale financiare.
In perioada anilor ’70, consumatorul a descoperit un nou element, uneori chiar in
cadrul etichetei, alteori constituind o eticheta separata pe produs, individualizata
in ceea ce s-a denumit eticheta nutritionala.
De ce a aparut ca necesara declararea valorii nutritive a marfurilor alimentare?
Perfectionarea continua a normelor de nutritie pe plan national si international si
preocuparea pentru asigurarea unor alimente salubre, care sa raspunda, in
acelasi timp, cat mai bine cerintelor metabolice ale organismului uman
(diferentiate dupa specificul fiziologic al segmentelor prestabilite de
consumatori), au determinat aparitia unor standarde internationale de r
ecomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de catre Comisia
Codex Alimentarius. “Standardele internationale recomandate pentru alimentele d
estinate sugarilor si copiilor de varsta mica”
(C.C.A./R.S. 72/74) din 1976 au reprezentat startul in solutionarea acestei
probleme.
In cadrul acestor standarde, pentru prima data, apare recomandarea ca pe
etichetele alimentelor destinate segmentelor respective de copii sa se declare
valoarea nutritiva sub forma:
1. valorii energetice (exprimata in kcal sau kJ si prin numarul de grame de protide,
glucide si lipide furnizate de 100 g aliment sau per portie sugerata) si
2. cantitatii totale pentru fiecare substanta minerala si vitamina existenta in 100 g
produs sau intr-o portie sugerata.
Valoarea nutritiva reprezinta o preocupare constanta nu numai a stiintelor legate
de nutritia omului, ci si a stiintelor implicate in productia si comercializarea
alimentelor. Meritul de a realiza si de a patenta o eticheta nutritionala (in 1972)
revine unei mari societati de comert cu alimente din Olanda (firma Albert Heijn)
care, printr-o reprezentare grafica originala, a reusit sa exprime si sa comunice
consumatorilor gradul de satisfacere al necesarului zilnic in substan te chimice
cu valoare biologica.
In prezent, firme din diverse tari ale lumii, inclusiv din tara noastra, cauta
modalitati cat mai expresive de declarare a valorii nutritive, atat pentru produsele
destinate copiilor, altor segmente de consumatori cu metabolism sensibil, pentru
produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.
In evolutia etichetei nutritionale, continutul informational a fost in permanenta
imbogatire, acest lucru fiind determinat de diversi factori educationali, sociali,
economici. S-a pornit de la cele trei elemente energetice (proteine, glucide, lipide)
si valoarea energetica conferita de acestea produsului etichetat. Cei “4 mari
CODEX”, asa cum au fost denumite elementele mentionate mai sus, apareau pe
etichetele nutritionale ale produselo r alimentare comercializate in Republica
Federala Germana, Tarile de Jos si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de
Nord, la sfarsitul anului 1989.
Regatul Unit s-a remarcat prin activitatea sa de avangarda cu privire la sistemul
etichetarii nutritionale. Astfel, inca din 1987, la nivel national, erau prevazute
(conform legii) trei modele informative:
1. cu cei “ 4 mari CODEX”;
2. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati;
3. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati + fibrele alimentare.
Datorita acestei prezentari aprofundate a elementelor constitutive (sunt indicate
componente ale lipidelor si glucidelor), Marea Britanie a avut de facut modificari
minore in sistemul declararii valorii nutritive in momentul aplicarii Directivei
90/496/C.E.E. in spatiul comunitar.
Conform acestui document adoptat in 1990 de catre Consiliul Comunitatii
Europene, la
indemnul Comisiei Codex Alimentarius, se recunoaste dreptul consumatorilor de
a sti nu numai ingredientele ce sunt continute de alimentele cumparate, ci si
profilul lor nutritiv.
Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 90/496 consimte la utilizarea mai multor
modele de etichetare nutritionala, in incercar ea d e a stopa inscrierea pe eticheta
a unor elemente nepotrivite.
Astfel, C.E.E. considera ca nutritionale informatiile ce privesc in primul rand
valoarea energetica, precum si urmatoarele componente: proteine, glucide, lipide,
fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri minerale (modelul nr.1 de etichetare
nutritionala).
Modelul nr.1
Informatiile nutritionale prev azute de Directiva 496/90/C.E.E.:

Valoarea energetica a alimentului


Proteine
Glucide
Lipide
Fibre alimentare
Sodiu
Vitamine si saruri minerale
Astazi, anumite informatii nutritionale trezesc o atentie deosebita consumatorului (de
pilda, referirile la grasimi, colesterol, zahar). Din acest motiv, etichetarea nutritionala,
nu numai ca devine obligatorie, dar trebuie realizata si cat mai complet (vezi grupul 2
de nutrienti al modelului nr.2 de etichetare nutritionala).
Modelul nr.2
Grupele de nutrienti prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.:
Grupul 1 Grupul 2
Valoare energetica
Valoare energetica
Proteine Proteine
Glucide Glucide
Grasimi Grasimi
Acizi grasi saturati
Fibre alimentare
Sodiu
In plus, etichetarea nutritionala poate raporta si cantitatile uneia sau mai multora
dintre substantele prevazute in modelul nr.3.
Modelul nr.3
Substante facultative prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.:
Amidon
Polialcooli
Acizi grasi mononesaturati
Acizi grasi polinesaturati
Colesterol
Vitamine si saruri minerale (listate in documentul directivei)
Aceste declaratii se cer completate cu valorile cantitatilor diferitelor componente
glucidice
(model nr.4) sau lipidice (model nr.5).
Modelul nr.4
Declararea marimii cantitatii diferitelor componente glucidice:
Glucide...grame din care: zaharuri...grame polialcooli… grame amidon…grame
Modelul nr. 5
Declararea marimii cantitatii diferitelor componente lipidice:
Grasimi...grame din care: saturate...grame monosaturate…grame polinesaturate…grame
colesterol…miligrame
Modelul nr. 6 evidentiaza unitatile de masura utilizate pentru exprimarea elementelor
etichetei nutritionale.
Modelul nr. 6
Unitatile de masura pentru valoarea nutritiva
Modul de exprimare a nutrientilor
Valoare energetica ............. kcal si kj
Proteine .............................. grame
Glucide ............................... grame
Lipide (fara colesterol) ....... grame
Fibre alimentare .................. grame
Colesterol ............................ miligrame

Vitamine si saruri minerale...grame sau miligrame


In cazul vitaminelor si sarurilor minerale, precizarea lor in document este ex acta, in
sensul ca pe eticheta pot fi indicate numai cele prevazute in lista anexei directivei.
Valorile cantitatilor in care se gasesc nutrientii trebuie sa se refere la cele prezente in
aliment
in momentul cumpararii. Ele se pot referi chiar si la produsul gata de consum, cu
conditia furnizarii unor suficiente informatii privitoare la modul de preparare.

Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 496/90 are un caracter voluntar, in sensul


ca firmele producatoare si de comercializare en-detail nu sunt obligate sa rapo
rteze toti constituentii nutritionali , dar daca se decid sa faca acest lucru,
trebuie respectate prescriptiile comunitare. Statele membre ale Uniunii
Europene au luat masuri pentru a se conforma prezentei directive.).
Incepand cu 30 iunie 1993, statele U.E.au cazut de acord privitor la utilizarea
materialelor de confectionare si a etichetelor potrivit dispozitiilor
documentului. Pana la 1 octombrie 1994, indicarea in cadrul etichetei
nutritionale a zaharurilor, acizilor grasi nesaturati, a fibrelor alimentare si a
sodiului nu a fost obligatorie, datorita presiunilor ex ercitate de catre un ele
tari ( Olanda, Danemarca). Dincolo de dispozitiile legale obligatorii, eticheta
nutritionala este acceptata ca o necesitate sociala si tinde sa devina un
instrument de marketing valoros aflat la indemana producatorilor si
comerciantilor de alimente. Multi dintre acestia au reusit sa gaseasca
compozitii grafice sugestive ale etichetei, informatiile prevazute fiind usor de
receptat, vizibile, usor de comparat. Mai mult decat atat, unele firme au facut
un pas inainte in sensul mentionarii, alaturi de valoarea energetica si
principalii nutrienti, a cantitatilor recomandate de proteine, vitamine si
substante minerale pe zi sau pe meniu.
Atunci cand produsul este destinat unui anumit segment de consumatori,
nominalizat in normele de nutritie, este posibil ca valoarea nutritiva sa se
exprime prin intermediul gradului de satisfacere zilnica a necesarului fiziologic
al grupei.
Figura 6. 1 Modelul gradului de acoperire a necesarului fiziologic zilnic
(dupa rev. “Consumer Reports”, ianuarie ’92, pag.58)
Nota: se recomanda 2000kcal, 67 g grasime (30% din valoarea energetica), 300
mg sodiu ca valori medii zilnice necesare grupei de populatie femei.
Etichetarea nutritionala ofera intreprinderilor o oportunitate marita de a vinde
si de a garanta consumatorilor un comportament alimentar corect. Tot mai
multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar
etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea
propriilor decizii in acest sens.
Datorita acestui aspect, mass-media si institutiile guvernamentale si neguvernamentale,
nationale si internationale pot contribui la cresterea convingerii in importanta etichetei
nutritionale la ameliorarea alimentatiei si, implicit, a starii de sanatate a populatiei.
In S.U.A. se desfasoara o ampla campanie de educatie nutritionala, adr esata publicului lar g,
pentru dezvoltarea constiintei consumatorului si incurajarea schimbarilor pozitive in obiceiurile
de hranire. In cadrul acestor eforturi, o componenta integrata o reprezinta etichetarea
nutritionala.
Reglementarile F.D.A.7 (United States Departement of Health and Human Services) in ceea ce
priveste etichetarea, declararea continutului nutritiv al produselor prelucrate si ambalate au fost
stabilite inca din 1973 si aveau un caracter facultativ.
In 1989, Food and Drugs Administration impreuna cu Departamentul pentru Agricultura al
S.U.A. (United States Departement of Agriculture) au efectuat un studiu pentru a determina
opiniile consumatorilor, producatorilor de alimente si specialistilor din domeniul sanatatii cu
privire la etichetarea nutritionala, la nivelul intregii tari. Rezultatul studiului a determinat
formularea de propuneri de reglementari privind etichetarea nutritionala pentru circa 90% din p
rodusele pr elucr ate si vandute in S.U.A. Aceste reglementari au constituit Documentul
Educatiei si Etichetarii
Nutritionale (Nutrition Labelling and Education Act).
Pentru finalizarea acestor reglementari, a fost studiata literatura stiintifica privitoare la relatia
regim-sanatate in scopul de a se stabili recomandarile medicale ce pot fi acceptate pe etich eta.
Tinand cont de punctele de vedere ale diferitelor grupuri de protectie a consumatorilor, ale
producatorilor din industria alimentara si ale altor organisme specializate, reglementarile au fost
revizuite si adoptate, intrand in vigoare incepand cu 1994.
Documentul este alcatuit din 23 de reguli care pot fi clasificate in: reguli privind termenii utilizati;
reguli, referitoare la continutul etichetei si declararea ingredientelor; reguli, privind produsele
alimentar e ce necesita etichetare nutritionala; r eguli ce priv esc recomandarile medicale.
Food and Drugs Administration a stabilit criterii pentru utilizarea unor termeni ca “liber”,
“redus”, “scazut”, “sarac”, “foarte sarac”, “ridicat”, “mai putin”, “usor”, “modificat”, “imbogatit”.
De exemplu, un produs alimentar etichetat “redus in calorii” trebuie sa aiba cu cel putin 25%
calorii mai putin la o portie decat o portie de produs stabilita drept referinta.
Pentru a focaliza atentia cumparatorilor asupra celor mai importanti factori din punct de
vedere al sanatatii publice, numarul nutrientilor acceptati pe eticheta este limitat. Ceea
ce este foarte important pentru consumatori este inscrierea, alaturi de cantitatea
absoluta a nutrientului, si a valorii procentuale indicand contributia acestuia in contextul
regimului zilnic.
Reglementarile cu privire la continutul etichetei nutritionale se refera si la aspectul
grafic.
Aceasta trebuie sa permita identificarea cu usurinta a informatiilor nutritionale in cadrul
ambalajului, sa aiba o forma simpla, sa permita compararea calitatii nutritionale a
diverselor alimente.
Potrivit documentului, pentru aproximativ 90% din alimentele prelucrate in S.U.A. se cere
informarea nutritionala. Ramane voluntara etichetarea nutritionala pentru fructe, legume
pro aspete, produse crude -; peste, organe.
Recomandarile medicale prezinta interes datorita importantei lor, dar si datorita
ineditului lor. Sunt permise recomandarile medicale inscrise in tabelul nr.6.1. Ele trebuie
astfel formulate incat consumatorul sa poata intelege relatia nutrient-stare de sanatate-
importanta nutrientului in regimul zilnic.
Politica etichetarii nutritionale implementate in S.U.A. determina formarea unui sistem
national uniform de informatii de care beneficiaza atat consumatorii, cat si producatorii.
Tabel 6.1 Informatii referitoare la sanatate admise in etichetarea alimentara a S.U.A.
Caracteristicile alimentare Informatii
Exprimarea modelului informational referitoare la sanatate -; reducerea riscului la:
Continut ridicat de calciu; continutul de fosfor nu depaseste continutul in calciu
Osteoporoza Exercitiile regulate si dieta cu calciu suficient ii vor ajuta pe adolescenti si
adulti
Sodiu scazut
Hipertensiune Dietele reduse in sodiu pot micsora riscul unei presiuni ridicate a sangelui
Grasimi scazute Cancer Dezvoltarea cancerului depinde de multi factori: o dieta redusa
in grasime poate reduce riscul unor cancere
Grasimi saturate scazute; colesterol scazut
Boli ale inimii In timp ce multi factori afecteaza bolile de inima, dietele scazute in
grasime saturata si colesterol pot reduce riscul acestor imbolnaviri.
Fiecare tara poate sa-si stabileasca propriul necesar p entru furnizarea informatiilor nutritionale
prin eticheta alimentelor, in functie de propriile prioritati. Se spera ca aceste prioritati sa includa
ca interes major educarea consumatorilor in intelegerea si folosirea etichetei alimentelor, in
sensul imbunatatirii sanatatii lor si realizarii celor mai mari beneficii pentru sanatate.
Intr-un tratat de sinteza privind experienta Bancii Mondiale, Berg (1987) citeaza ca exemplu
programul indonezian de ameliorare a nutritiei, din jurul anilor `80, care a demonstrat ca este
posibila o ameliorare a starii nutritionale a unei populatii prin virtutile comunicatiei.
Nu gresim daca afirmam ca un aspect semnificativ al comunicarii nutritionale il reprezinta
etichetarea produsului. Precaderea pentru transmiterea mesajului informational prin mijloace
vizuale catre consumatori isi are, de altfel, o justificare bine fundamentata in psihopedagogie :
din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt ale omului, 73% sunt
receptate prin vaz, 11% prin auz, 3.5% prin miros, 11% prin gust si 1.5% prin senzatii tactile.
Ca mijloc de comunicare intre industrie, comert si consum, etichetarea corecta si cuprinzatoare
a produselor alimentare repr ezinta o baza utila de date:
• pentru consumator; utilitatea rezida nu numai in respectarea dreptului de optiune pentru un
produs sau altul, ci si in educarea individului in calitate de cumparator, inclusiv prin
constientizarea efectului pe care alimentul il are pentru propria sa piata metabolica (piata
biologica a organismului);
• pentru agenti economici; (firme care produc, importa sau exporta bunuri alimentare) reprezinta
o modalitate de masurare a pulsului pietei, de cunoastere a reactiilor consumatorilor, dar si un
stimulent in realizarea unor produse superioare calitativ.
Producatorii si comerciantii de produse alimentare sunt pusi in situatia de a-si reconsidera si
modela strategia si politica manageriala pentru a raspunde noilor exigente privind etichetarea
bunurilor alimentare, exigentelor privind protectia consumatorului, criteriilor si normativelor de
performanta internationala . Luarea in considerare a acestor noi coordonate cu vocatie
universala contribuie, in mod decisiv, la cresterea competitivitatii produselor lor si la cresterea
capacitatii lor concurentiale, cu rezultate pozitive din punct de vedere financiar.
Necesitatea reglementarii etichetarii produselor alimentare este o problema de
interes public, intrucat vizeaza protectia consumatorului din punct de vedere
biolo gic, economic si social.
In acelasi timp, se constituie ca o bariera in calea comercializarii produselor
alimentare necorespunzatoare calitativ, a produselor pirat si a celor falsificate,
cu efecte ben efice nu numai in sfera consumului, dar si in cea a productiei. De
aceea, solutii privind etichetarea bunurilor alimentare regasim in „Principiile
directoare pentru protectia consumatorilor” (vezi Rezolutia
Adunarii Generale O.N.U. nr.39/248 din 1985 ), in Codul de deontologie al
comertului international cu bunuri alimentare (vezi documentul Comisiei
Codex Alimentarius R.C.P. 20/1979, rev. 1/1985), ca si in reglementarile
exprese internationale si nationale.
In Romania s-au creat conditiile aparitiei germenilor unei miscari sociale si
stiintifice pentru alinierea din punct de vedere legislativ la normele europene
in domeniul etichetarii produselor alimentare. Cel mai important document
este Hotararea Guvernului nr.784 din 23 septembrie 1996 privind etichetarea
produselor alimentare, modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr.
953/1999 si Ordonanta Guvernului nr. 34/2000 privind produsele
agroalimentare.
Conform acestor acte normative: o toate mentiunile etichetei trebuie sa fie
redactate in limba romana, lizibil si inteligibil
(exceptie fac marcile de fabrica si de comert, denumirile de firme si denumirile
de produse tipice cunoscute publicului larg);
O eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau
ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului si care insoteste p
rodusul cand acesta este prezentat pentru vanzare sau este aderent la amb
alajul acestuia; o informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa-i induca in
eroare pe consumatori in privinta caracteristicilor produsului alimentar, a
naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, calitatii durabilitatii, originii,
provenientei metodelor de fabricatie sau in privinta unor efecte sau proprietati
pe care produsul nu le poseda; o etichetarea este aplicarea etichetei sau
inscrierea elementelor de id entificare pe produs, pe ambalajul de vanzare si
se refera la acesta; o etichetele produselor alimentare preambalate trebuie sa
cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente de identificare: denumirea
produsului, numele si adresa fabricantului, a importatorului, a distribuitorului
si a celui care ambaleaza produsul, termenul de valabilitate sau data
durabilitatii minimale si conditiile de pastrare, conservare si folosire,
continutul net, lotul de origine sau de provenienta (daca omiterea acestuia ar
putea crea confuzii in randul consumatorilor), concentratia alcoolica (pentru
bauturile la care este mai mare de 1,2%), ingrediente folosite (cu unele
exceptii), valoarea nutritiva si energetica pentru produse alimentare speciale
sau produse alimentare pentru sugari si copii de varsta mica.
Denumirea produsului trebuie sa corespunda naturii, genului, speciei, sortului
sau proprietatilor alimentului ori materiilor prime utilizate in fabricatie. Ea
trebuie sa includa informatii privind starea fizica a alimentului ori tratamentele
speciale la care a fost supus (ref rigerare, congelare, afumare, concentrare).
Marca de fabrica, comerciala sau denumirile fanteziste nu pot inlocui
denumirea produsului.
Pe produsele tratate cu radiatii ionizante se va inscriptiona „Tratat prin
ionizare” sau „Tratat cu radiatii ionizante”.
Produsele la care, prin conserv are, se utilizeaza un gaz avizat sanitar vor
contine indicatia
„Ambalat in atmosfera protectoare”.
Cantitatea neta se va inscrie in unitati de volum pentru produsele lichide si in unitati de
masa pentru celelalte, indicar ea cantitatii nete nefiind obligatorie pentru: alimentele
vandute cu bucata, produsele care pot inregistra pierd eri de volum sau masa si care
sunt vandute la numar si cantarite
in fata cumparatorului, produsele a caror cantitate este mai mica de 5 g sau de 5 ml.
De asemenea, se vor inscrie si tolerantele pozitive si negative.
Durabilitatea minimala, respectiv data pana la care alimentele isi pastreaza
caracteristicile de calitate in conditii de depozitare corespunzatoare, se indica clar
prin data zilei, lunii si anului. Data va fi precedata de mentiunea „A se consuma de
preferinta inainte de…”, indicandu-se ziua, luna si anul sau „A se consuma de
preferinta pana la sfarsitul…” indicandu-se luna si anul sau numai anul.
Pentru produsele cu grad ridicat de perisabilitate, termenul de valabilitate, precedat
de mentiunea „expira la data de…”, va indica ziua, luna si anul.
Aceste mentiuni vor fi urmate de indicarea conditiilor de pastrare si conservare.
Produsele alimentare scutite de indicarea termenului de valabilitate sunt: fructele si
legumele proaspete; bauturile alcoolice cu continut de alcool mai mare de 10%;
painea, produsele de panificatie, patiserie si cofetarie care, prin natura lor, sunt
consumate in mai putin de 24 de ore; otetul de fermentatie; sarea de bucatarie, cu ex
ceptia sarii iodate; zaharul si mierea de albine, produsele zaharoase care sunt
alcatuite aproape in totalitate din zahar aromatizat si/sau colorat; guma de mestecat
si produsele similare de mestecat; dozele de gheata alimentara.
In ceea ce priveste lista ingredientelor, aceasta va fi precedata de mentiunea
„Ingrediente”.
Toate ingredientele vor figura fie pe ambalaje, fie pe etichetele produselor alimentare
preambalate, sub denumirea si in ordinea descrescato are a importantei lor
cantitative.
Eticheta trebuie sa contina si informatii despre valoarea nutritiva sau
energetica globala pentru produsele alimentare speciale, destinate
unor persoan e care, din motive de sanatate, trebuie sa aiba o
alimentatie speciala. Acestea sunt:
• cu continut redus de hidrati d e carbon;
• lipsite de zahar;
• cu inlocuitor de zahar;
• cu continut imbogatit de proteine;
• lipsite de glucide;
• cu continut imbogatit de celuloza.
Tot in categoria alimentelor speciale se incadreaza si cele destinate
sugarilor si copiilor de varsta mica.
Produsele alimentare prezentate spre vanzare nepreambalate vor avea
inscrise in imediata apropiere denumirea produsului. Data fabricatiei si
termenul de valabilitate pentru aceste produse se vor inscrie pe
ambalajul sau recipientul ce contine produsul, in documentele
comerciale insotitoare, precum si pe afisul de prezentare a produsului.
Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se face conform
Ordonantei Guvernului nr.
34/2000. Pe eticheta acestor produse se vor mentiona: numele si
adresa producatorului; denumirea produsului, inclusiv metoda de
productie ecologica; numele si marca organismului de inspectie si
certificare; conditiile de pastrare; termenul minim de valabilitate;
interzicerea depozitarii in acelasi spatiu a produselor ecologice alaturi
de alte produse.
Conform dreptului consumatorilor de a fi informati in mod complet, corect si precis
asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii
economici, Ordonanta
Guvernului nr. 21 din 1992 privind protectia consumatorilor8, capitolul IV „Informarea
si educarea consumatorilor” stipuleaza: informarea consumatorilor despre produsele
oferite se realizeaza prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care
se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau carte
tehnica, instructiuni de folosire ori altele asemenea, ce
insotesc produsul, in functie de natura acestuia; informatiile trebuie sa fie inscrise in
limba romana, indiferent de tara de origine a produsului; trebuie sa fie complete,
corecte, precise si explicite si sa cuprinda denumirea produsului, marca
producatorului, cantitatea, pretul, termenul de garantie sau valabilitate si, dupa caz,
principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitia, eventualii aditivi sau
ingredienti folositi, eventualele riscuri previzibile, contraindicatii si modul de utilizare,
de manipulare, de conservare sau de pastr are, precum si alte caracteristici ale
diferitelor categorii de produse; la produsele alimentare preambalate se mentioneaza
si valoarea nutritiva.
In ultima vreme apar tot mai multe produse contrafacute, poti cumpara parfumuri
"originale" la colt de strada sau tricouri "Prada" pe tarabele de la Unirii. In Romania
falsurile reprezinta peste 40% din totalul cosmeticelor si hainelor "de firma" aflate pe
piata. Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania este implicata in
apararea si reprezentarea intereselor consumatorilor in vederea imbunatatirii
climatului social-economic in care traieste consumatorul, prin impunerea de
standarde de calitate care sa asigure protectia acestuia.
Falsificarea este operatia de imitare, substituire, reconditionare, reconstituire, transformare,
denaturare, alterare a caracteristicilor de calitate ale unui produs, în scopul obtinerii unor
produse asemanatoare cu cele originale si în vederea realizarii unor venituri ilicite (foloase
necuvenite). Datorita sumelor considerabile obtinute de pe urma acestor activitati (la nivelul
global circa 250 miliarde de dolari la sfârsitul anului 2002) fenomenul s-a extins aproape în
toate tarile lumii. Cel mai frecvent se falsifica produsele cu valoare adaugata mare si o rata
ridicata a vânzarilor (produse cosmetice, piese de schimb auto, produse petroliere, pietre
pretioase, produse din sticla, produse ceramice, produse textile, încaltaminte sport, ceasuri,
software, telefoane mobile, moneda).
"Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scazuta de cumparare a
consumatorilor; dorinta acestora de a achizitiona produse de marca la preturi scazute; gradul
scazut de informare în legatura cu modul de apreciere a calitatii produselor (serviciilor)" declara
Costel Stanciu, presedinte APC Romania.
Modalitatile de depistare a falsurilor difera de la o grupa de produse la alta, iar în unele cazuri
sunt extrem de costisitoare datorita procesului de imitare aproape perfect a produselor
respective, dar si datorita costurilor ridicate ale aparaturii, substantelor si resursei umane
folosite pentru identificarea acestora.
In situatia contrafacerilor grosolane, consumatorii trebuie sa aiba în vedere urmatoarele aspecte:
-pretul produselor contrafacute este mult mai mic, cu 10-50%, comparativ cu cel al produselor
originale, deoarece falsificatorii urmaresc ca produsul falsificat sa se vânda mult mai repede
decât cel original;
-produsele falsificate se comercializeaza în majoritatea cazurilor la tarabe, boutique-uri, bacanii
etc., locuri accesibile pentru consumatorii ocupati (fara prea mult timp liber alocat
cumparaturilor);
-produsele falsificate nu sunt însotite de documente cum ar fi: declaratia de conformitate, carte
tehnica, instructiuni de folosire, certificat de garantie, bon fiscal;
-ambalajul produselor falsificate este realizat din materiale de slaba calitate, iar calitatea
imprimarii informatiilor de pe ambalaj (eticheta) este slaba datorita folosirii unor cerneluri de
calitate inferioara;
-informatiile de pe ambalaj (eticheta) sunt incomplete (lipseste adresa producatorului sau în
cele mai multe cazuri se ofera un numar de mobil sau o casuta postala, nu se face referire la
standardul de produs, compozitia produsului este incompleta etc.);
Unele caracteristici organoleptice (culoare, miros, textura, consistenta, gust,
aroma, limpiditate, luciu etc., caracteristice pentru fiecare produs) ce pot fi
identificate cu ajutorul simturilor (vizual, olfactiv, gustativ, tactil) nu sunt
specifice produselor respective;
Asemanarea denumirii unor marci de produse (servicii) prin suprimarea sau
adaugarea unei litere, a unei cifre, a unui sufix (de exemplu "Reabok" în loc
de "Reebok", care este produsul original de încaltaminte sport);absenta la
unele produse a unor elemente de siguranta (care atesta ca acel produs
este original): holograma; eticheta de radiofrecventa - de grosimea unei foi
de hârtie ce are încorporat un circuit integrat si o antena; fire textile de
siguranta - vizibile numai în domeniul razelor ultraviolete; codul de bare etc.
Producatorii de alimente au fost siliti de necesitatile comertului modern sa
aduca pe piata alimente cu termen de valabilitate indelungat, cu gust, miros
si aspect mai bun, prin urmare majoritatea alimentelor aflate astazi pe piata
contin substante chimice cunoscute sub numele de aditivi alimentari.
Acestia sunt substante adaugate in scopul de a modifica favorabil gustul,
mirosul si aspectul alimentelor sau ca o necesitate a anumitor procese
tehnologice.
In sfera de interes a consumatorului roman de produse alimentare au
patruns relativ recent aditivii alimentari, astfel incat Asociatia pentru
Protectia Consumatorilor din Romania si-a propus sa alcatuiasca o brosura
informativa care sa vina in ajutorul consumatorului, prin prezentarea de
informatii oneste, din surse sigure si bine documentate stiintific.