STIMULATORUL CARDIAC Studenti:

Stroe Cristina
(PACEMAKER) Modiga Aida
 PREZENTARE GENERALA:
Stimulatorul cardiac (denumit
si pacemaker sau stimulator artificial) este
un dispozitiv medical care emite impulsuri
electrice, transmise prin niste electrozi ce sunt în
contact cu muschii inimii, cu scopul de a regulariza
bătăile inimii. Emite excitatii de ritm regulat,
pentru o inimă cu centrii fiziologici incapabili să
asigure ritmul cardiac normal.
Una din cele mai obisnuite afectiuni care duc la
necesitatea folosirii unui stimulator cardiac se
numeste bradicardie, adică frecventa cardiacă
este prea joasă pentru a corespunde cerintelor
organismului.
SCURT ISTORIC:
Inginerul electric canadian John Hopps, în timp ce realiza cercetari asupra
hipotermiei in anul 1949, a inventat un stimulator cardiac. Descoperirea lui
Hopps a constat în faptul că, dacă o inimă răcită mecanic se oprea din a
bate, ar fi putut fi repornită electric. Aceasta a dus la invenția de către Hopps
a unui stimulator cardiac cu tub vid în anul 1950. Paul Zoll a dezvoltat un
stimulator împreună cu compania Electrodyne în anul 1952. Dispozitivul era de
mărime apropiată cu a unui radio de masă, alimentat cu curent extern și
stimula inima folosind electrozi așezați pe pieptul pacientului. Această terapie
cauza arsuri și durere, deși putea stimula inima.
Primul stimulator tranzistorizat portabil a fost creat in perioada anilor 1957-
1958 de catre Earl E.Bakken.
 EVOLUTIA TEHNOLOGIEI 1958-2013
STIMULATORULUI CARDIAC
Impulsurile sunt transmise miocardului prin
intermediul unui fir conductor, sau al unei
sonde de antrenare (cateter), care este
introdusă pe cale venoasă până în cavitătile
cardiace drepte prin electrozi epicardici
implantati în miocard.
Tipuri de stimulator cardiac:
• unicameral: are o singura sonda care face
legatura intre bateria stimulatorului cardiac
si una dintre camerele inimii
• bicameral: utilizeaza doua sonde dintre
care una la ventriculul drept si una la nivelul
atriului drept
• triplucameral: utilizeaza 3 sonde: una la
ventriculul drept, una la nivelul atriului drept
si a treia sonda situata intr-o vena a inimii
pentru a stimula ventriculul stang.
Pacemakerul are circuite electronice
intr-o carcasa metalica. Sursa de
energie o constituie bateriile
miniaturale de litiu care au
valabilitate intre 8 si 10 ani sau
mai multi.
• generatorul de puls – contine
circuite electronice cu activitate de
pacing si sensing. In functie de caz
pot detecta ritmul inimii și
modulează activitatea de stimulare.
• sondele – conduc curentul electric
de la generatorul de puls la
electrodul din vârful sondei care se
află intracardiac, și apoi la nivelul
miocardului atrial sau ventricular
determinând contracția.
PROCEDURA:
Are loc in laboratorul de electrofiziologie.
Implantarea pacemekerelor (stimulatoarelor)
este o tehnica minim invaziva care presupune
fixarea sondelor la nivelul tesutului cardiac,
la nivelul camerei dorite (atriu si/sau
ventricul – in functie de tipul de dispozitiv)
urmand ca apoi acestea sa fie atasate de
generatorul de puls, care va fi fixat fie sub Procedura in sine dureaza intre 1-5
piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub ore.
muschiul pectoral. Datorita caracterului noninvaziv al
Se practica sub anestezie locala, asa incat in procedurii, recuperarea
timpul interventiei pacientul nu va simti nimic, postprocedurala este in general
iar dupa interventie se administreaza rapida. Majoritatea pacientilor pot
medicamente antialgice la nevoie. parasi spitalul dupa 1 zi.
RISCURI:
• Oversensing – atunci cand aparatul identifica ca
• reactii alergice la substantele administrate; activitate normal a inimii un eveniment anormal si,
• reactii la anestezice; asfel, nu mai realizeaza stimularea (ex: contractia
muschilor din jur, investigatii de tip rezonanta
• mici sangerari la nivelul punctiei venoase, hematom magnetica);
la nivelul plagii; • Undersensing – atunci cand aparatul nu identifica
• febra; activitatea normala a inimii si produce stimulare;

• infectie; • sindrom de pacemaker – agravarea starii

• epuizarea bateriei generatorului;
• tromboze venoase la nivelul membrului superior
(ex: vena axilara);
• endocardita infectioasa;
• ruptura, dislocarea sondelor;
pacientului dupa implantarea stimulatorului;
• sindromul Twiddler – atunci cand pacientul
manipuleaza generatorul de puls (“se joaca”)
implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite
complicatii ale aparatului (ex: ruptura de sonde);
• leziuni ale arterei subclaviculare ale nervilor sau
ale vaselor limfatice;

• fibroza tesutului inimii la locul de fixare a sondelor; • rar: embolie pulmonara, aritmii, afectarea valvei
tricuspide, perforare cardiaca, pericardita.
MENTENANȚĂ:
Prima sesiune de urmărire după
implantarea dispozitivului ar trebui să
aibă loc în decurs de 24 de ore de la Se intampla extrem de rar ca un
implantare pentru a verifica dislocarea stimulator cardiac sa se defecteze.
dispozitivului, vindecarea rănilor și Defectiuni posibile: rarirea ritmului,
complicațiile postoperatorii. În primele deplasarea sau ruptura electrodului,
câteva luni după implantare, pacientul epuizarea bateriilor.
poate necesita o monitorizare
atentă. După aceasta, sesiunile de Marea majoritate de purtatori de
urmărire ar trebui să aibă loc cel puțin o pacemaker (stimulator cardiac) traiesc
dată la 3 luni pentru a examina fara acuze din partea aparatului.
tensiunea bateriei, starea dispozitivului,
performanța dispozitivului cu
detectarea, impedanța și testarea
pragurilor.
MATERIALE CONSUMABILE
- bateria cu o durata de viata intre 8-
10 ani;
- catetere semirigide si flexibile;
- anticoagulante orale si injectabile;
-antibiotice;
- medicamente antialgice;
- fire de sutura, pansament steril,
compresiv.
ARGUMENTE:
PRO:
1. Usurarea este imediata dupa
efectuarea operatiei
2. Pot fi configurate in foarte
multe moduri diferite.
3. Sunt dispositive de lunga
durata.
4. Unele modele au rezistenta
electromagnetica incorporate in
ele.
CONTRA:
1. Pacientii trebuie sa evite
expunerea la anumite campuri
magnetice.
2. Infecția se poate întâmpla după
ce intervenția chirurgicală a avut
succes.
3. Stimulatorul cardiac poate sa
nu functioneze correct.
4. Nu trateaza bolile de inima
 SISTEMELE DE STIMULATOARE CARDIACE FĂRĂ FIR

În prezent, sunt disponibile două tipuri de

sisteme de stimulare fără fir:
-Micra ™ Transcatheter Pacing System
(TPS) introdus în 2013. -Nanostim ™ (LCP) introdus în 2012
Ambele sisteme sunt complet
intracardiace, iar în ambele
cazuri, generatorul și electrozii
de stimulare și de detectare
sunt încorporați într-un singur
compartiment în formă de
capsulă, implantat direct în
peretele ventriculului
drept. După fixare, stimulatorul
cardiac este eliberat de
cateterul de livrare, deși încă
menține o conexiune la acesta
printr-un mecanism de legare
 AVANTAJE:
Principalul avantaj al sistemelor de
pacemaker fără fir este, fără îndoială, Este probabil sigur pentru utilizarea cu
absența unui plumb transvențional, imagistica prin rezonanță magnetică
eliminând astfel eventualele complicații Probabil produce o expunere la radiații
cauzate de acesta. În plus, aceste mai mică pentru operatorul de
sisteme simplifică implantarea la implantare.
pacienții la care accesul venos este
dificil.
Mai mult, absența unui buzunar
subcutanat creat chirurgical elimină riscul
complicațiilor legate de buzunar și este
favorabil din punct de vedere cosmetic.
În plus, astfel de sisteme au, probabil, o
longevitate mai lungă a bateriei decât
stimulatoarele cardiace convenționale.
DEZAVANTAJE:
Cea mai importantă limitare a Extracția stimulatorului cardiac implantat sau
tehnologiei actuale a stimulatorului abandonarea și implantarea unui dispozitiv
cardiac este că poate fi utilizată numai suplimentar nou, după epuizarea bateriei sau
pentru stimularea ventriculară cu o în caz de disfuncție a sistemului, este o dilemă
singură cameră. Prin urmare, este care rămâne nerezolvată.
rezervat pacienților în cazul fibrilației Nu există date privind prognosticul pe
atriale permanente și a bradicardiei sau termen lung (siguranță și eficacitate).
la pacienții la care ritmul de stimulare
este scazut.
Potențiale complicații vasculare legate
de locul de acces femural, datorită
mantalelor mari de introducere venoasă.
Potențiale leziuni miocardice datorate
manipulării cateterelor mari;
COSTURI:
Costurile depind si de firma si de tipul stimulatorului. Unul unicameral porneste de la
450 euro, unul bicameral este in jur de 700 de euro, iar unul tricameral pleaca de la
3500 de euro.
Costul noilor sisteme fără plumb rămâne semnificativ mai mare decât cel al
stimulatorilor stimulatori convenționali.